TEMA1.

Aspecte teoretice i practice ale conflictului

1. Etimologia i semnificaia termenului conflict.
2. Structura i tipurile conflictului
3. Cauzele conflictelor
4. Tipuri de conflict
5. Stiluri de conduit n situaii de conflict
Etimologia i semnificaia termenului conflict
Termenul conflict provine de la verbul latinesc configlio, ere a se lupta, a se
bate ntre ei, cu participial substantivat de conflictus, avnd sensurile de ciocnire,
oc, dar i de ceart, lupt mpotriva cuiva.
Conflictul este un concept care are o multitudine de definiri i interpretri.
Una din cele mai des ntlnite definiri ale conflictului l prezint drept lipsa unei
nelegeri dintre dou sau mai multe pri, care pot fi personae individuale sau
grupuri. Fiecare dintre pri ntreprinde totul pentru ca s-i apere punctual de
vedere, s-i ating scopul i mpiedic celelaltei pri s fac acest lucru.
Conflictele sunt vechi de cnd lumea, ele sunt un fenomen universal care
poate fi ntlnit la toate niveleleconveuirii umane. n limbajul cotidian conflictului
I se atribuie o conotaie nagativ, totui nu prezena conflictului este problematic,
nu ea este aceeea care constituie o ameninare, ci formele ei violente.
Cercettoarea Ulrike a atras atenia asupra faptului c este important s
considrm conflictele ca pe nite simple fapte sociale la care particip cel puin
dou prti care:
Urmresc sopuri diferite sau acelei scop, dar care nu pot fi atinse dect
doar de o parte.

Doresc s fac uz de mijloace pentru a atinge un scop anume.

Dicionarul Enciclopedic Romnesc menioneaz sensurile de nenelegere,

ciocnire de interese, dezacord, antagonism, ceart, discuie violent.

Dicionarul Websters definete conflictul ca un dezacord sau o coliziune acut
ntre interese, idei etc. care se refer mai degrab la process dect la rezultat.
Dicionarul Websters surpinde mai multe faete ale conflictului:
- Btaie sau lupt, ndeosebi de durat;

- Dezacord sau opoziie acut de idei, interese etc.;

- Tulburare emoional rezultnd din ciocnirea impulsurilor opuse.
Psihologul Popescu-Neveanu definete conflictul ca o ciocnire i lupt ntre
motive, tendine, interese, atitudini opuse i de fore reletiv egale i greu de
conciliat sau ireconciliabile.
Enciclopedia Encarta 2003, definete conflictul mai descriminativ, prin
raportarea la 4 arii de referin: conflictul militar (respective rzboiul), conflictul
de diferen dezacordul ntre idei, principii; conflictul psihologic, vzut ca
lupt mintal, conflict literar, ntre personaje sau fore opuse.
Conflictul este o parte natural a orcrei relaii interumane. Conflictul
pornete de la punctele de vedere diferite pe care oamenii le au despre lume n
general i despre anumite lucruri sau situaii n particular. n majoritatea
organizaiilor i comunitilor conflictele apar ca rezultat al unor situaii sau
probleme fa de care indivizii manifest sentimente puternice i despre care, de
obicei, nu sunt informai foarte bine. Conflictele nu sunt, n mod necesar, un lucru
ru. n foarte multe cazuri conflictul poate fi o surs pozitiv de energie i
creativitate, care poate duce oamenii spre clarificare i evoluie, att ca indivizi ct
i ca membri ai unui grup.
Dou sunt tipurile de conflicte care tind s afecteze organizaiile i
comunitile: conflicte interne, care implic relaii interpersonale ntre angajatori i
angajai sau ntre membrii unei comuniti; i conflicte externe, care apar ntre
dou sau mai multe organizaii, firme, agenii, instituii, comuniti care au puncte
de vedere diferite asupra unei probleme sau situaii. Fie c sunt interne sau externe,
conflictele sunt generate de obicei de doi factori principali:
presupoziii sau percepii greite despre ali oameni sau situaii; i
inabilitatea de separa faptele situaiei (sau problemei) de persoanele implicate.
Presupoziiile i percepiile despre alte persoane sau aciunile i motivaiile
lor de obicei nu sunt bazate pe informaii reale i, n acest fel, tind s declaneze
reacii negative din partea noastr. i mai mult dect att, presupoziiile

neinformate determin oamenii s confunde problema n cauz cu ceilali oameni

implicai.
Pentru intelegerea naturii conflictului ne este de ajutor sa delimitam
teritoriul acestuia prin cateva definitii date de experti in domeniu care au, fiecare,
conceptii diferite cu privire la acesta.
Stephen P. Robbins defineste conflictul ca fiind un proces care incepe cand o
parte percepe ca o alta parte a afectat negativ sau este pe cale sa afecteze negativ
ceva care are o anumita valoare pentru prima parte. Conflictul poate fi divergenta
perceputa de interese, o credinta ca aspiratiile curente ale partilor nu pot fi atinse
simultan sau interactiunea unor persoane/grupuri interdependente care percep
scopurile incompatibile si interferenta reciproca in atingerea acestora.
Robert Callahan foloseste termenul de conflict pentru a descrie inclusiv starile
afective ale indivizilor (ostilitate, framantare, frustrare, neliniste sau anxietate),
starile cognitive (constientizarea situatiilor conflictuale) si cele comportamentale de la rezistenta pasiva pana la agresiunea declarata.
Conflictul nu este neaprat un lucru ru. Poate avea un rol chiar pozitiv
deoarece:
va contribui la nominalizarea unor probleme importante;
i va fora pe oameni s se focalizeze asupra rezolvrii lor;

i va motiva pe oameni s participe la procesul de soluionare a problemelor

respective;

i (poate cel mai important lucru) i va ajuta pe oameni s recunoasc i s

admit diferenele de opinie i s nvee unii de la alii.
n plus, conflictul n sine nu este un obstacol n calea procesului.
Obstacolul este reprezentat de managementul necorespunztor al situaiilor
conflictuale care duce la blocaje importante ce pot afecta iremediabil mecanismele
lucrului n echip.

2. Structura si cauzele conflictului

Structura conflictului
n conflictologie sunt intilnite diverse imagini ale conflictului care s
reflecte structura acestuia. Conflictul n viziunea lui Daniel Sapiro este asociat cu
un arbore. Fiecare parte a lui este asociat cu o parte component a conflictului.
Solul mediul social n care izbucnete conflictul. (familia, colectivul, societatea).
Rdcina cauzele multiple ale conflictului.
Tulpina (diferite pri) implicate n conflict.
Scorbura problemele clar definite ale conflictului.
Florile emoiile pozitive i negative a celor implicati n conflict.
Frunzele aciunile concrete ale persoanelor implicate.
Fructul soluia rezolvrii conflictului.
Orice mr care nu este mncat la timp, cade i din seminele lui ia natere un
nou pom. Aa i orice conflict care nu este rezolvat la timp, servete premis
pentru naterea altui conflict.
Conflictele sunt construite n faze speciale.
n faza premrgtoare sunt sesizate conflictele latente sau deja manifestate, fr a
fi ns evaluate (nc) ca fiind negative.
n faza de escaladare se pune n micare o dinamic special care acutizeaz
conflictul.
n faza de lmurire interesul se concentreaz pe redefinire i reorganizarea celor
ntmplate.
Toate aceste faze mai sunt numite i ca arc a conflictului.
Conflictele pot escalada, pot trce de la primele semnale pn la stadiul de
violent mult mai rapid i mai uor dect pot de-escalada, dup ce violena a avut
loc. Conflictele evoluiaz foarte rar de la fazele de nceput pn la fazele violente
ntr-un mod brusc. Ele evoluiaz n mod gradat, etapizat spre violen.
Primele semnale sunt non-verbale, atitudini i comportamente care exprim
frustrarea prilor. Dac prile le recunosc, problemele pot fi discutate, clarifeicate
i rezolvate.

Dac nenelegerile nu sunt rezolvate, tensiunea crete i prile ncep s i

exprime verbal sentimentele i poziiile n timpul disputelor. Dac prile sunt
deschise s se asculte i s comunice eficient, problemele pot fi discutate,
clarificate i rezolvate.
Dac conflictul nu este rezolvat nici la aceast etap, tensiunea poate continua s
creasc. Comunicarea ntre pri devine tot mai dificil, conflictul se poate extinde
implicnd tot mai multe persoane sau mai multe probleme. Prile se polarizeaz i
se concentreaz pe atingerea scopurilor priprii, fiind surde i oarbe la intresele
celeilalte pri.
Dac prile euiaz n a rezolva conflictul, situaia se poate nruti, prile
ntrerup comunicarea. La aceast etap este binevenit intervenia unui mediator,
pentru a media conflictul dintr pri.
Conflictele sunt deseori percepute ca o lupt care trebuie ctigat.
Cercetrile destinate comportamentului oamenilor n situaii conflictuale au artat
c majoritatea tinde s-i impun propriile interese, insistnd asupra proprii poziii
chiar i acolo unde ncep s se arate insuccesele.
Dinamica conflictelor a fost de multe ori comparat cu un aisberg. Modelul
aisbergului ne d de neles c doar o parte mic a conflictului este vizibil la
suprafa. ase eptimi dintr-un aisberg se afl sub ap, iar acestea determin
dimensiunea i comportamentul aisbergului.
Conflictele au loc mereu la 2 nivele: la nivel obiectual i la nivel psihosocial.
Nivelul obiectual temele formulate, comportamente, fapte acesta este
vrful obiectual al aisbergului.
Nivelul psihosocial temeri, nesiguran, dorine sentimente etc toate
acestea nu pot fi observate n mod direct, cu toate c sunt prezente masiv,
acionnd mai mult n zona ascuns.
Deseori nivelul psihosocial domin aciunile conflictuale. Contientizarea nivelului
psihosocial, a dimanicii ascunse nseamn aducerea n prim plan a adevratului
obiect a conflictului i implicit, deschiderea cilor de negociere n vederea

aplanrii acestuia. Iar pentru a rezolva n mod constructiv un conflict, trebuie mai
nti s il nelegem.
3. Cauzele conflictului
Cauzele conflictului sunt diverse:
Diferene i incopatibiliti dintre personane;
Nevoi, interese umane;
Stima de sine i valorile individuale;
Nerespectarea normelor explicite sau implicite;
Agresivitate;:
Comportamenta neadecvate;
Statutul, puterea, prestigiul.
Cele mai importante deosebiri generatoare de conflict sunt:
Unele trsturi de personalitate (mobil-inert. Introvertit-extravertit);
Opinii (rolul familiei, tatalui, mamei in educarea copiilor);
Atitudini (tolerana-intolerana fa de brfele colegilor, acceptareaneacceptarea pedepselor fizice).
Valori (preuirea esteticului n amenajarea locuinei, preuirea practicului,
credina religioas n Alah sau Dumnezeu);
Nevoi (unul este mai termofil, cellelt prefer temperaturile mai sczute,
unul are nevoie de 8 ore de somn, altul de 6 ore)
Gustul i preferinele (vestimentaie, alimentaie, modaliti de agreement i
relaxare).
Conflictele pot fi generate de mai muli factori. Acetia includ:
comunicarea deficitar;
lipsa resurselor suficiente de a ndeplini sarcinile asumate;

probleme legate de leadership;

resentimente ntre diferii membri ai echipei de lucru;

 diferene majore n ceea ce privete filosofia i valorile personale.

Comunicarea deficitar este una din cauzele majore de conflict i tensiune care
apar la nivelul unui grup comunitar sau unei organizaii. n momentul n care
liderii sau supervizorii nu reuesc s transmit n mod eficient schimbrile care se
ntmpl la nivelul organizaiei/grupului comunitar, angajaii i voluntarii vor fi
mereu surprini de aceste modificri i se vor simi exclui din procesul decizional.
O asemenea abordare poate duce la refuzul din partea angajailor /voluntarilor a
implementrii anumitor decizii, dar i la punerea sub semnul ntrebrii a liderilor
pe care i au. De aici pn la situaii conflictuale sau tensiuni nu mai este dect un
pas.
Lipsa resurselor, fie c este vorba de bani, materiale sau timp, poate cauza
conflicte ntre colegi. Oamenii vor deveni stresai de faptul c lucreaz n condiii
improprii, vor exista discuii legate de cine ce anume are de fcut sau vor pune sub
semnul ntrebrii felul n care liderul aloc resursele pentru realizarea obiectivelor
propuse.
Problemele legate de leadership pot cauza, la rndul lor, conflicte la locul de
munc. Liderii sau supervizorii care nu comunic, nu ascult, nu particip mcar la
anumite aspecte organizaionale sau administrative din cadrul organizaiei/
grupului comunitar pe care l conduc sau iau decizii fr a implica angajaii /
voluntarii vor cauza situaii de tensiune sau conflict att ntre ei i cei pe care i
conduc.
Legturile interpersonale negative ntre colegi sau ntre lideri i cei cu care
lucreaz sunt de asemenea o cauz frecevent de conflict. n unele cazuri
sentimentele acestea de respingere sunt determinate de personaliti puternice care
nu mprtesc aceleai valori i principii. n alte cazuri este vorba de nenelegeri
iscate de felul n care unii colegi neleg s i fac datoria.
Diferene fundamentale (de filosofie personal): Uneori conflictele sunt
urmarea unor diferene fundamentale de opinie n ceea ce privete valorile,
filosofiile sau stilurile de via proprii prilor implicate. Aceste conflicte sunt cel
mai greu de soluionat.

Cauzele care genereaza starile conflictuale au la baza atat elemente de ordin

psiho-sociologic, cat si elementele structurale ce caracterizeaza organizatiile.
Astfel, starile conflictuale pot fi determinate de: nepriceperea unui membru al
grupului de a-si indeplini sarcinile ce i-au fost atribuite, nemultumirea fata de
modul de repartizare a sarcinilor, perceptii si interpretari gresite, lipsa unei
comunicari deschise si oneste, relatiile interpersonale dificile, existenta unui climat
de neincredere intre oameni, agresivitatea, teama de a lasa pe altii sa se afirme,
competitia etc. Aceste cauze tin mai mult de psihosociologia grupului.
Diferentele in pregatirea profesionala constituie o cauza a conflictului inerenta
in orice grup sau organizatie.
Diferentele in perceperea realitatilor si in sistemul de valori conduc la conflicte
pe seama unor divergente de opinii privind realitatea inconjuratoare. Oamenii
actioneaza pe baza a ceea ce percep ca este realitatea si rareori pe ceea ce este
realitatea obiectiva a lumii. De asemenea, impartasirea unor valori diferite
orienteaza conduitele, canalizeaza eforturile pentru a atinge anumite scopuri si
incurajeaza stabilirea anumitor relatii interpersonale.
Intentiile de rezolvare a conflictelor sunt decizii de a actiona intr-un anumit mod in
cadrul unei situatii conflictuale. Pentru a putea fi pregatit sa reactionezi la
comportamentul celeilalte parti trebuie cunoscute mai intai intentiile pe care le are.
Multe conflicte intra in faza de escaladare pentru ca nu se cunosc intentiile
celeilalte parti.
4. Tipuri de conflict
Termenul conflict exprima in general un blocaj al mecanismelor normale de
luare a deciziilor, un individ sau un grup intampinand dificultati in efectuarea
alegerii actiunii sale. Astfel, analiza mecanismelor de luare a deciziilor este o
activitate similara cu analiza conditiilor de aparitie a conflictelor, a rezultatelor lor
si a reactiilor indivizilor fata de ele, pornind de la trei clase principale de fenomene
conflictuale:
conflictele individuale privind luarea deciziei personale;

 conflictele organizationale ale unui grup sau ale unui individ dintr-o
organizatie;
conflictele inter-organizationale.
Conflictul individual apare atunci cand un individ intampina dificultati in luarea
unei decizii. Conflictul organizational sau intra-organizational reflecta tensiunile,
opozitiile sau contradictiile dintre un individ si organizatia din care face parte sau
intre membrii organizatiei. Conflictul inter-organizational priveste confruntarea
dintre doua sau mai multe organizatii.
1. Din punct de vedere al esentei lor, exista conflicte de substanta si conflicte
afective. Conflictele de substanta sunt puternice in sistemele de conducere
autoritare, in care cei care detin posturile de decizie cheie isi impun propriile
rationamente, avand drept argument experienta indelungata. Reducerea starilor
conflictuale se realizeaza prin orientarea spre acele obiective care permit realizarea
unui consens.
De cealalta parte, se afla conflictele afective care se refera la relatiile
interpersonale, fiind generate de stari emotionale. Starea de suspiciune, ostilitatea,
tensiunea sociala, explozia emotionala sunt modalitati de manifestare a unor
asemenea conflicte. In timp ce conflictele de substanta sunt specifice structurilor si
raporturilor ierarhice, conflictele afective fac parte din sfera valorilor, a relatiilor
sau a intereselor. Conflictele afective sunt insotite de puternice emotii negative.
2. O alta clasificare a situatiilor conflictuale apare in functie de nivelul la care se
manifesta sau subiectii care sunt antrenati in conflict. Astfel, pot exista: conflicte
intra-personale, conflicte inter-personale, conflicte intra-grup, conflicte intergrup si conflicte intre organizatii.
La nivelul intra-personal sau intra-psihic apare conflictul la nivelul personalitatii
unui individ. Sursele de conflict pot include idei, ganduri, emotii, valori,
predispozitii sau obiective personale care intra in conflict unele cu altele. In functie
de sursa si originea conflictului intra-psihic acest domeniu este studiat in mod

traditional de diferite domenii ale psihologiei: de la psihologia cognitiva,

psihanaliza, teoria personalitatii, la psihologia clinica si psihiatrie.
Un al doilea nivel major apare in relatiile dintre persoane, deci conflictul interpersonal. Conflictul intre sefi si subordonati, soti, colegi de munca etc sunt
conflicte in care o persoana o frustreaza pe alta de atingerea obiectivului propus. In
cadrul conflictelor interpersonale sunt definite doua tipuri: cel consensual (cand
opiniile, ideile, credintele partilor aflate in conflict sunt incompatibile) si
competitia pentru resurse limitate (cand actorii percep ca doresc aceleasi resurse
limitate).
Conflictul intra-grup apare in interiorul unui grup pe fondul presiunii pe care
acesta o exercita asupra membrilor sai. Cu un caracter mai complex se manifesta
conflictele inter-grupuri, care apar adesea intre subdiviziunile functionale ale
organizatiei. Aceste conflicte duc in general la cresterea coeziunii grupului si a
loialitatii dintre membrii acestuia. Importanta care este acordata muncii in echipa
propune angajatului o identificare puternica cu echipa din care face parte, iar
identificarea cu un anume grup, asa cum s-a mai aratat, pregateste terenul pentru
conflictele organizationale.
3. Pozitia ocupata de actorii implicati in conflict ne ajuta sa facem o distinctie intre
conflicte simetrice si conflicte asimetrice. Conflictele apar frecvent intre parti
care au pondere diferita, cum ar fi o majoritate si o minoritate, un patron si
angajatii sai. Aceste conflicte sunt asimetrice iar radacina lor se gaseste nu atat in
probleme sau aspecte firesti care pot diviza partile, ci chiar in structura a ceea ce
sunt partile.
In conflictele asimetrice structura este astfel constituita incat pestele mare il
inghite intotdeauna pe cel mic. Singura solutie este schimbarea structurii, dar
aceasta nu este niciodata in interesul pestelui mare. Prin urmare, nu exista
rezultate de tip castig-castig.

4. Dupa gradul de intensitate, putem mentiona disconfortul, incidentele,

neintelegerea, tensiunea si criza. Disconfortul este un sentiment intuitiv ca
lucrurile nu sunt normale, chiar daca nu poate fi definita precis starea conflictuala.
Incidentul irita in timp si sta la baza unor conflicte mai intense daca nu sunt uitate.
Un incident poate fi, in sine, o problema simpla, dar daca este gresit inteleasa poate
escalada in tensiune. Neintelegerea este o forma de conflict cauzata de perceptii
gresite, lipsa de legaturi intre parti si o comunicare defectuoasa. In fine, tensiunea
si criza sunt forme extreme ale conflictelor oamenii intrec masura si se lasa
dominati de sentimente.
5. In ceea ce priveste forma conflictului, putem deosebi conflicte latente si
conflicte manifeste (concretizate in conflicte de munca).
6. Din punct de vedere al duratei si evolutiei, avem conflicte spontane, acute si
cronice. Conflictele spontane apar brusc, sunt greu de prevazut, sunt de scurta
durata si se manifesta, de obicei, la nivel interpersonal. Conflictele acute au o
evolutie scurta dar sunt deosebit de intense, in timp ce conflictele cronice au cauze
ascunse, greu de identificat, cu evolutie lenta si de lunga durata.
Pe acelasi criteriu, Conflict Research Consortium de la Universitatea din Colorado
propune dihotomia conflicte de termen scurt si conflicte de termen lung.
Conflictele de termen scurt pot fi solutionate relativ usor caci implica interese
negociabile. Aceasta inseamna ca este posibil sa se gaseasca o solutie care sa
satisfaca interesele fiecarei parti, cel putin partial.
Conflictele de termen lung implica de obicei probleme intangibile, care nu pot fi
negociate (ca de exemplu diferente valorice fundamentale.
7. Clasificarea conflictelor in functie de efectele sau rezultatele pe care le au in
organizatii. Apar, astfel, conflicte functionale si conflicte disfunctionale. Unele
conflicte imbunatatesc performantele aceste conflicte sunt functionale,
eficiente, iar altele blocheaza activitatile conflictele disfunctionale, distructive.

Demarcatia intre conflictele functionale si disfunctionale nu este clara. Nici

un nivel al conflictului nu poate fi considerat ca fiind acceptabil sau neacceptabil
in orice circumstante. Tipul de conflict care creeaza conditii prielnice de dezvoltare
organizationala se poate dovedi in alte conditii distructiv sau puternic
disfunctional.
Majoritatea oamenilor considera ca toate conflictele sunt disfunctionale
pentru ca reduc cooperarea si functionarea optima a echipei, produc violenta si
ostilitate, conduc la reducerea performantelor generale ale organizatiei.
Conflictele pot sa aiba si aspecte productive:
discutarea conflictului determina membrii organizatiei sa fie mai constienti
de problemele interne si mai capabili sa le rezolve;
conflictul promite schimbarea organizationala si adaptarea;
conflictul intareste relatiile si ridica moralul;
conflictul promoveaza constiinta de sine si de ceilalti, cunoasterea
problemelor ne ajuta sa-i intelegem mai bine pe cei furiosi, frustrati sau
inspaimantati;
conflictul stimuleaza evolutia personala, persoanele inteleg care sunt
abilitatile de care au nevoie pentru a-si imbunatati performantele;
conflictul stimuleaza dezvoltarea psihologica personala, persoanele devin
mai riguroase si mai realiste;
prin conflict persoanele sunt capabile sa accepte perspectivele celorlalti,
devenind mai putin egocentrice.
Potrivit lui Durkheim, functionalitatea conflictului este cu atat mai puternica cu
cat rolul coeziunii si al solidaritatii nu este de a suprima concurenta, competitia, ci
de a o modera. Conflictele benefice au ca efect stimularea cresterii eficientei si
eficacitatii manageriale si genereaza capacitatea de rezolvare sanatoasa a

problemelor. Dincolo de acestea, conflictele sunt forta de dincolo de creativitate si

inovare.
5. Stilurile conflictului
Stilul personal n abordarea unor conflicte este rezultatul unor combinaii a dou
variabile:
Msura n care ne luptm pentru interesele noastre;
Msura n care lum n considerare interesele celorlali.
Combinarea acestor dou variabile determin mai multe stiluri de abordare a
conflictelor.
Stilul competitiv descrie o dorinta de a-si satisface propriile nevoi fara a lua
in considerare impactul asupra celeilalte parti din conflict nu tine seama de
efectul actiunilor asupra celorlalti. Cu alte cuvinte, se maximizeaza interesul
propriu si se minimizeaza interesul celuilalt, conflictul fiind incadrat in termenii
stricti de castig-pierdere.
Stilul colaborativ reflecta o situatie in care toate partile implicate in disputa
incearca sa satisfaca total interesele tuturor partilor. Atat impunerea interesului
propriu cat si cooperarea sunt maximizate in speranta obtinerii unui acord in care
nimeni nu trebuie sa piarda. Accentul se pune pe o situatie de tip castig-castig in
care se presupune ca solutionarea conflictului poate aduce ambele parti intr-o
situatie mai buna.
Stilul ocolitor (evitare) descrie dorinta de a suprima un conflict sau de a se
retrage din el. Desi conflictul este recunoscut, un asemenea stil implica dorinta
retragerii sau politica struului ascunderea capului in nisip. Astfel problema
nu se schimba si nici nu se rezolva, ci cel mult este amnata.
Stilul indatoritor este un act voluntar al uneia dintre parti care considera
necesar a pune imediat capat conflictului prin a acorda celeilalte parti ceea ce
doreste. Credem ca un asemenea stil este mai rar intalnit si presupune cooperarea

cu cealalta parte pe fondul nesustinerii interesului propriu - o situatie in care o

parte este dispusa sa se auto-sacrifice.
Stilul concesiv apare cand fiecare parte este dispusa sa cedeze ceva, sa faca
unele compromisuri necesare. In aceasta abordare nu exista castigatori sau invinsi
in mod clar caci se combina cu jumatati de masura impunerea interesului propriu si
cooperarea, si se accepta o solutie.
In ciuda intentiilor traditionale de rezolvare a conflictelor se impune tot mai
mult un nou termen transformarea conflictului. Desi aceasta notiune o intalnim la
Johan Galtung, creatorul metodei Transcend care propune pace prin abordarea
transformativa - Conflict Transformation by Peaceful Means, John Paul Lederach
descrie poate cel mai bine evolutia acestei abordari care urmareste obtinerea pacii
in organizatii. Termenul de transformare acorda o intelegere mai cuprinzatoare,
care poate fi evidentiata la mai multe niveluri. Ideea de transformare nu sugereaza
faptul ca eliminam pur si simplu sau controlam conflictul, ci mai degraba arata
natura lui - conflictul social trece prin anumite faze previzibile care transforma
relatiile si organizarea sociala.
Conflictul schimba schemele de comunicare, afectand astfel relatiile si organizarea
sociala, transforma perceptiile despre sine, despre ceilalti, cat si problemele aflate
in disputa. Modelul lui Lederach se bazeaza pe un proces participativ care
urmareste crearea schemelor de transformare a conflictului, incluzand etape cum ar
fi:
1.

Descoperirea: participantii se angajeaza si interactioneaza cu propria lor

intelegere asupra modului in care functioneaza conflictul.

2.

Recunoasterea si structurarea in categorii: pune participantii in situatia de a

crea propria lor teorie pe baza experientei trecute si pe intelegere, fiind importanta
contributia procesului de invatare.

3.

Evaluarea: o data ce participantii au descoperit ce este conflictul si cum se

rezolva, ei pot incepe sa evalueze ce i-a ajutat si ce nu din modul cum au gestionat
conflictul.
4.

Adaptare/Recreare: aceasta este ocazia de a adapta modalitatile curente de

gestionare a conflictului sau de a explora noi strategii, prin analizarea practicilor

din culturi si contexte diferite.
5.

Aplicarea practica: stadiul final al invatarii rezolvarii conflictelor implica

exercitii prin care se experimenteaza noile idei si opinii. Membrii organizatiei sunt
capabili sa foloseasca noile cunostinte si aptitudini in situatii de confruntare.
Obiectivul cheie in cazul unui proces de rezolvare a conflictelor prin abordarea
transformativa este un acord care da satisfactie reciproca partilor si imbunatateste
situatia ambelor parti. In abordarea transformativa, obiectivul principal este chiar
schimbarea in bine a partilor.
David Johnson (1981) descrie cinci stiluri de rezolvare al unui conflict:
Turturica
Cnd un conflict este iminent, ele se refugiaz n cuib. Ele sacrific cu
uurin att obiectivele personale ct i relaia prin evitarea persoanei cu care ar
putea avea conflict. Turturicile au team de confruntare sau cred c e inutitil n
revolvarea problemei.
Rechinii
Ei ncearc s foreze impunerea propriilor soluii n faa oponenilor. Ei sunt
preocupai pentru a-i ndeplini propriile obiective i depun puin interes pentru
meninerea relaiei. Rechinii consider conflictul un joc o persoan ctig i
una pierde ei vor s ctige atcnd, impunndu-se i intimidnd dac este necesar.
Cum se simte cealalt persoan, are mai puin importan pentru ei.
Ursuleii Teddy

Relaia este mult mai important pentru ei. De aceea ei au tendina de a

renuna la obiectivele personale atunci cnd apare un conflict. Ei cred c conflictele
viciaz relaia i pentru c au o mare nevoie de acceptare i de a fi iubii, pstreaz
relaia, sacrificndu-i obiectivele personale.
Vulpile
Sunt preocupate s-i ndeplineasc ambele obiective, cel puin la un nivel
mediu. Ele prefer un compromis, dac este posibil, n care ambele pri ar avea de
ctigat. Tu renuni la o parte din obiectivele tale, iar eu renun la parte din ale
mele, este atitudinea vulpii.
Bufniele
Ele doresc, la fel s ndeplineasc ambele scopuri, dar ntr-un mod mai moderat.
Ele apreciaz n mod deosebit, att obiectivele ct i relaia. Bufniele sunt
mulumite numai atunci sunt ndeplinite deplin att obiectivele personale ct i
obiectivele altor persoane, dar i cnd i-au consolidat relaiile.

TEMA 2. Rolul comunicrii n prevenirea, producerea i rezolvarea

conflictului
1. Comunicarea interpersonal
2. Bariere de comunicare
3. Abiliti de comunicare. Modalitati de mbuntire a acestora.
1. Comunicarea interpersonal

Multe dintre problemele care apar la nivelul unui grup, organizaii sau
comuniti se datoreaz unei deficiene de comunicare. Asemenea situaii duc
invariabil la probleme i confuzii i pot determina eecul unui plan care altfel este
foarte bun.

Comunicarea este schimbul de informaii i idei ntre dou sau mai multe
persoane i nseamn, pe scurt, transmiterea de ctre emitor a unui mesaj ctre un
receptor. Comunicarea are loc doar atunci cnd receptorul nelege pe deplin
informaia sau idea pe care emitorul a avut intenia s o transmit.
Ascultarea activ
A auzi i a asculta nu sunt acelai lucru. A auzi este simul de a percepe sunete.
Este un lucru involuntar i se refer strict la receptarea unor stimuli auditivi.
Ascultarea este o activitate voluntar care implic, pe lng receptarea stimulilor,
nelegerea i interpretarea acestora. Pe scurt, ascultarea nseamn decodarea
sunetelor i atribuirea de nelesuri. Un asculttor bun va avea ntodeauna o
anumit responsabilitate n ecuaia comunicrii, el va trebui s fie n primul rnd
atent i apoi va trebui s ncerce s neleag ce i se spune. Succesul comunicrii
este condiionat de felul n care receptorul utilizeaz abilitile sale de comunicare
pentru a nelege mesajul transmis.
Ascultarea se poate spune c este de dou feluri: pasiv, respectiv activ.
Ascultarea pasiv: apare atunci cnd receptorul nu este motivat ndeajuns pentru a
asculta ce i se spune. Oamenii, atunci cnd vorbesc, emit ntre 100 i 175 de
cuvinte ntr-un interval de un minut, dar mintea noastr poate de fapt percepe pn
la 800 de cuvinte pe minut!!! Aa c nu este de mirare c uneori mintea noastr
ncepe s fie preocupat i de altceva dect ceea ce ni se spune.
Ascultarea activ este ascultarea cu un scop. Acesta poate s fie obinerea de
informaii sau de indicii, nelegerea altora, rezolvarea unor probleme, exprimarea
unui interes comun, demonstrarea sprijinului etc. Ascultarea activ necesit o
atenie sporit la cuvintele i sentimentele exprimate de emitor pentru a le putea
nelege. Ascultarea activ nseamn un efort mai mare dect cel necesar vorbirii
deoarece implic ascultarea diferitelor componente ale mesajului, nelegerea lui i
oferirea unui rspuns (feedback).
Trsturile care definesc un asculttor activ:
Petrece mai mult timp ascultnd dect vorbind.
Nu are tendina de a termina frazele n locul celor care vorbesc.

 Nu rspunde la ntrebri cu alte ntrebri.

Este contient de subiectivismul propriu, dar ncearc s l controleze.
Nu este absorbit de alte gnduri atunci cnd cineva i vorbete.
Permite tuturor s vorbeasc i nu ncearc s domine conversaia.
Plnuiete un rspuns numai dup ce interlocutorul a terminat de vorbit...
niciodat nainte.
Ofer feedback (rspuns) ns fr a ntrerupe.
Analizeaz innd cont de toi factorii relevani i punnd ntrebri adecvate.
Verific corectitudinea analizei / rezumatului fcut prin solicitarea opiniei
interlocutorului.
i face notie. Acest lucru l face s se concentreze asupra a ceea ce se spune.
Rspuns (feedback)
Rspunsul (feedback-ul) este actul de a spune, de a lsa interlocutorul s neleag
n ce fel percepei ceea ce persoana respectiv v-a spus sau a fcut. Feedback-ul cel
mai folositor este cel care mai degrab descrie dect evalueaz i se refer la
aspecte specifice, concrete evitndu-se generalitile.
Feedback-ul se poate face prin utilizarea tehnicii parafrazrii. Parafrazarea
i permite vorbitorului s afle cum interpretai dumneavoastr, ca asculttor, cele
spuse i i acord o ans n plus de a corecta felul n care ai neles mesajul
transmis. Parafrazarea const n rezumarea, formularea i enunarea n cuvinte
proprii ceea ce ai auzit, dup care vei cere ca interlocutorul s confirme c ntradevr ai neles corect mesajul. Un exemplu ar putea fi: Din cte neleg,
percepia ta asupra lucrurilor ar fi cam asta.... Aa e?. Parafrazarea include i
comportamente nonverbale de genul a da din cap n semn de confirmare, a arta
nelegere sau nenelegere prin expresii faciale etc.
Comportamentele non-verbale ale comunicrii
Pentru a fi capabili s transmitei mesajul n ntregime v putei folosi de
comportamentele non-verbale. Aceste vor adnci cananlul de comunicare
interpersonal:

 Contact vizual: acesta contribuie la regularizarea cursului comunicrii.

Contactul visual semnaleaz interesul i crete credibilitatea vorbitorului.
Persoanele care utilizeaz contactul vizual reuesc s transmit interesul lor pentru
subiect, ngrijorarea, simpatia, empatia, credibilitatea etc., adic o diversitate de
emoii i percepii care mresc eficiena actului comunicrii.
Expresii faciale: zmbetul, de exemplu, este un element puternic care poate
transmite sentimentul de fericire, prietenie, cldur, nelegere etc. Dac zmbii
frecvent vei fi perceput ca o persoan plcut, cald, abordabil. Zmbetul este
adesea contagios i oamenii tind s reacioneze pozitiv la el.
Gesturile: dac nu gesticulai n momentul n care vorbii, riscai s fii perceput
ca o persoan plictisitoare, rigid. Un stil plin de via de prezentare va capta mult
mai bine atenia auditoriului, va face conversaia mai interesenat i va facilita
nelegerea.
Poziia i orientarea corporal: prin felul n care v micai i vorbii
comunicai un numr important de mesaje. Dac, spre exemplu, stai n picioare,
un pic aplecat n fa, interlocutorul va nelege c suntei gata s l ascultai.
Apropierea: normele culturale impun pstrarea unei distane confortabile atunci
cnd interacionm cu alii. Trebuie s fim ns ateni la semnale de disconfort ale
interlocutorilor notri ca de exemplu: retragerea, legnatul picioarelor, privire
nemulumit sau chiar tioas etc.
Stilul vocal: stilul de a vorbi n sine poate transmite mesaje auditoriului nostru.
Comunicarea verbal folosete mai multe elemente cum ar fi: tonul, ritmul, tria
vorbirii i inflexiunile. Una dintre criticile cele mai frecvente fcute celor care
vorbesc este c utilizeaz un stil monoton. Asculttorii percep acest lucru ca fiind
plictisitor, neinteresant.
Sugestii pentru comunicare eficient
Presupoziiile: Oamenii fac presupoziii de tot felul, tot timpul. Acestea, mai ales
atunci cnd se refer la alte persoane, pot fi incomplete, greite chiar, i de aceea
pot nchide canale importante de a afla noi informaii despre persoana respectiv..

Acest lucru se poate face prin formulri de genul: Presupun c.... Este corect
presupunerea mea?
Punei ntrebri de sprijin: ntrebrile sunt tehnici eficiente de a obine
informaii care clarific mesajul emitorului. ntrebrile de sprijin sunt ntrebri
deschise, n sensul c las loc pentru un numr nelimitat de rspunsuri n loc de
da sau nu. De asemenea ntrebrile trebuie formulate ntr-o not pozitiv ca de
ex. Ce anume am fi putut face pentru a fi avut o edin mai eficient? n loc de
Ce anume am greit?
Lsai vorbitorul s neleag c l ascultai: Artai respect pentru cel care
vorbete prin atenia dumneavoastr necondiionat. Creai o atmosfer care l face
s se simt n siguran i n care ideile, principiile i opiniile pot fi exprimate liber.
ncercai s formulai ntrebrile ntr-o manier pozitiv. De exemplu Ce
anume am putea s facem pentru a ne mbunti performanele? n loc de a spune
De ce ne descurcm aa de ru?
2. Bariere de comunicare
Obstacolele / dificultile/ barierele n procesul de comunicare reprezint orice
lucru care reduce fidelitatea sau transferul de mesaj. Principalele obstacole /
dificulti / bariere ce apar n procesul de comunicare pot fi:
Bariere de limbaj care se pot datora urmtoarelor cauze:
- aceleai cuvinte au sensuri diferite pentru diferite persoane;
- ntre interlocutori exist deosebiri de pregtire i experien;
- starea emoional a receptorului poate deforma ceea ce el aude;
- dificulti de exprimare;utilizarea unor termeni (cuvinte i expresii) inadecvate
ori confuze
- ideile preconcepute i rutina care influeneaz receptivitatea.
Bariere de mediu

- climatul de munc necorespunztor (frig, zgomot, lumin insuficient);

- folosirea suporilor informaionali necorespunztori ori inadecvai (fluturai
informativi care utilizeaz muli termeni tehnici, aezarea anunurilor la o nlime
prea mare, etc.);
Bariere datorate poziiei emitorului sau receptorului
- imaginea pe care o are emitorul sau receptorul despre sine i despre interlocutor
- caracterizarea diferit a situaiei n care are loc comunicarea de ctre emitor i
receptor
- sentimentele i inteniile cu care interlocutorii particip la comunicare.
Bariere de concepie
- existena presupunerilor;
- exprimarea cu stngcie a mesajului de ctre emitor;
- lipsa de atenie n receptarea mesajului;
- concluzii grbite asupra coninutului mesajului;
- lips de interes a receptorului fa de mesaj;
- rutina n procesul de comunicare.
Influentele externe care diminueaza integritatea mesajului sau distorsioneaza
mesajul la receptor, adica decodificam eronat mesajul. n acceptiunea cotidiana
este perceputa ca "nentelegere". Barierele tehnice pot fi: distanta prea mare,
zgomote, dificultati de vorbire, hipoacuzie sau pur si simplu necunoasterea limbii
interlocutorului
Printre cauzele externe ale perturbarii sau blocarii comunicarii se gasesc:
Diferentele culturale. specifice culturii din care provine persoana.
Distorsiunea mesajului n cursul transmiterii n lant ("telefonul stricat").
Aici intervin si variabile ca vrsta, prejudecatile, coerenta si lungimea

mesajului, originalitatea informatiilor pe care acesta le contine, dar legile

degradarii mesajului sunt constante.
3. mbuntirea priceperilor de ascultare
Condiia prealabil este s vrei s-i mbunteti abilitile.
Mai mult dect s asculi pasiv ceea ce se spune, trebuie s participi activ n
procesul de comunicare. Ascultarea activ presupune parafrazarea a ceea ce
gndeti despre ceea ce se spune. De exemplu, Ceea ce mi spui este ..... Las
m s neleg mai bine, nseamn... Parafrazarea te ine implicat n conversaie,
reduce nenelegerile i te ajut s i aminteti ceea ce s-a spus.
n plus, trebuie s pui ntrebri de clarificare. Ascultarea activ implic
folosirea limbajului nonverbal prin micri ale capului, ale ochilor, ridicri ale
umerilor, gesturi i modificri n poziia corpului.
Atunci cnd nelegi mesajul, ascultarea activ implic feedback-uri ctre vorbitor
despre ce ai neles din mesaj.
Pe lng ascultarea activ, se mai pot face alte lucruri pentru mbuntirea
priceperilor de ascultare.
Ascultai cu empatie.
Ascultai fr prejudeci. Nu poi nelege mesajul dac l evaluai i judecai
nainte de a fi transmis.
Fii pregtii mental pentru ascultare. Trebuie s fii odihnit pentru conversaii
importante i chiar s te pregteti pentru a ti mai mult despre subiectul
prezentat de vorbitor.
Amintetei s nu judeci vorbitorul dup aparene sau repurtaie ci dup
coninutul mesajului.
Observai limbajul corporal al vorbitorului pentru a determina dac ceea ce
spune verbal este congruent cu ceea ce spune nonverbal.
Ascultai ideile pricipale fr a v lsa ademenit de lucruri minore.

 Dac este posibil, nltur lucrurile care i pot distrage atenia. Dac acest lucru
nu este posibil, exercit un control atenional mai puternic, focalizndu-te numai
pe vorbitor.
Fii hotrt s devii un bun asculttor exerseaz.
Abiliti de comunicare nonverbale
Aria comunicrii nonverbale cuprinde trei pri :
1. Limbajul corpului.
2. Relaiile spaiale sau proximitile.
3. Paralimbajul sau modul n care cuvintele sunt rostite.
Limbajul corpului
Se refer la modul n care comunicm prin prezena fizic, posturi, gesturi,
atingeri, schimbri ale expresiei faciale i micri ale ochilor.
Prezena fizic
n fiecare cultur se dezvolt stereotipuri bazate pe prezena fizic. n societatea
noastr suntem tentai s credem c oamenii grai sunt vorbrei, optimiti, buni,
de ncredere, n timp ce oamenii slabi sunt mai ambiioi, ncpnai i pesimiti.
Culoarea pielii a fost i este o prejudecat i chiar prul lung a fost un mijloc de a
judeca oamenii n special pe sportivi n anii 60 70. Muli antrenori aveau
atitudini negative fa de sportivii care purtau prul lung. Prul lung la brbai
este un semn de prostie i ar trebui interzis n concursurile atletice se scrie ntrun articol din revista american a antrenorilor, n anii 60.
Astzi lumea sportului este preocupat de probleme semnificative sum ar fi
folosirea medicaiei interzise.
Postura
O postur ncovoiat, aplecat este un semn de inferioritate, oboseal, timiditate,
pe cnd o postur dreapt simbolizeaz ncredere, deschidere i energie. Felul n
care oamenii merg, comunic felul n care se simt.

Gesturile
Comunicarea se face n special prin gesturi i diferite micri ale corpului.
Tabelul

GESTURI
1. Tragerea urechilor
2. Frecarea minilor
3.Strngerea braelor n jurul pieptului
4. Scrpinarea n cap
5.mpreunarea braelor n spatele

SEMNIFICAIE
Dorin de ntrerupere
Anticipare
Atitudine rezervat sau competitiv
ncurctur, nedumerire
Superioritate

capului
6. ntinderea braelor cu plamele n Sinceritate
deschise
7. Frecarea cefei
8. Picioare relaxate i uor distanate
9. Degetul arttor orientat spre sine
10. Frngerea degetelor

Mnie sau frustrare

Deschidere
Referire la propria persoan
ngrijorare, durere

Atingerile
Sunt o alt form a limbajului corpului folosite pentru a exprima afeciunea, pentru
a calma sau a ntrerupe, depinde de context. O mbriare exprim afeciunea:
strngerea minilor cuiva este folosit pentru a exprima calmul i ncurajarea.
Strngerile de mn sunt o cale comun prin care comunicm prin atingere i unele
persoane acord o mare atenie acestui lucru.
Expresiile faciale
Durata de timp n care suntem n contact vizual cu alt persoan, este de
asemenea o cale de a comunica. Atunci cnd ambele persoane se uit una n ochii
celeilalte, avem de-a face cu linia privirii. Priviri insistente n ochii altei persoane,
pot avea att conotaii romantice sau conflict sau mnie.
Proximitatea
Este studiul despre cum comunicm prin utilizarea spaiului. a distanei ntre
persoane. Animalele au un instinct denumit teritorialitate un rspuns automat

pentru protejarea teritoriului lor. Teritorialitatea nu este instinctual la oameni, dar

ei au tendina de a iniia astfel de comportamente. Teritoriul poate s fie spaiul
personal din jurul tu, casa, biroul, spaiul de joac sau scoala. Acest teritoriu este
acolo unde te simi n siguran sau n confort.
ntr-un ascensor aglomerat, oamenii evit contactul vizual i se retrag sau devin
tensionai n urma unei atingeri ntre ei.
Noi tindem s ncurajm intrarea n spaiul personal a persoanelor pe care le
simpatizm, n schimb refuzm intrarea persoanelor strine sau dezagreabile.
Diferenele culturale determin spaii personale diferite.
Paralimbajul
Se refer la componentele vocale ale vorbirii, componentele paralimbajului sunt
urmtoarele (McKazy, Davis, & Fanning, 1983):
Amplitudinea ct de nalte sau de joase sunt sunetele vocii.
Rezonana ct de puternic sau slab este vocea.
Articularea cum sunt rostite cuvintele.
Tempoul viteza cum sunt rostite cuvintele.
Volumul ct de tare sau slab vorbim.
Ritmul - accentul plasat pe anumite cuvinte i cadena vorbirii.
Nu este aa important ce spunem, mai important este cum spunem exprim
bine ce este paralimbajul. Cum vorbeti, i poate trda adevratele triri, stri de
spirit i atitudini prin relevarea a ceea ce tu nu ai vrea s spui prin exprimarea
verbal.
Importana comunicrii nonverbale
Cu toii recunoatem c comunicarea nonverbal este foarte important pentru
nelegerea unui mesaj, cnd doi sau mai muli oameni comunic.
Albert Mehrabian (1968) a analizat comunicare intre dou persoane i a
concluzionat c impactul total al mesajului se divide dup cum urmeaz :
7%

verbal (cuvinte)

38% paralimbaj
55% limbaj corporal
Pentru c tim c mesajele nonverbale mai puin sub control contient i de aceea
mai greu de ascuns, tindem s le dm mai mult credit.

TEMA 3. Managementul specific al conflictului

1. Interaciunea cu persoane cu comportamente dificile.

2. Personalitile dificile managementul conflictelor specific pentru

fiecare tip.
3. Factori de escaladare si de diminuare a conflictului.
1. Interaciunea cu persoane cu comportamente dificile
n literatura de spcialitate au fost identificate 10 pattern-uri de comportamente
specifice pa care le manifest oamenii normali atunci cnd se simt ameninati sau
frustrai, comportamente care constituie modul de a se lupta sau de a evita
conditiile nedorite.
Comportamentul individului este definit prin 2 dimensiuni ce determin
modul de interaciune cu cei din jur: nivelul asertivitii i centrarea pe un anumit
scop.
Asertivitatea - fiecare dintre noi are un anumit nivel al asertivitii, putind fi
plasat de la agresiv pn la supus, docil. A fi asertiv nseamn a avea o atitudine
pozitiv i ncreztoare , a-i apra drepturile i imaginea personal a-i
impune punctul de vedere i a-i urmri consecvent obiectivele. Aceste
comportamente asertive nu au de-a face cu agresivitatea. n care se manifest lipsa
respectului fa de drepturile i opiniile celuilelt, ci fiind nsoite de respectul i
considetraia fa de cellalt. n situaii conflictuale tendina noastrp normal se
accentuiaz, deplasndu-se spre polul cel mai apropiat, astfel tindem s debvenim
mult mai asertivi ca de obicei tindem s i dominm pe ceilali, devenim mai

autoritari, mai agresivi, violen, nemaiinnd cont de cei din jur; sau mai
nonasertivi docili, supui, pasivi, evitani.
Centrarea pe scop - comportamentul poate fi centrat pe una din urmtoarele
direcii:
- centrarea pe sarin:
- centrarea pe indeplinirea unei sarcini n timp, cnd acest scop este ameninat
de ceva sau cineva devenim mai activi, autoritari, ritmul de lucru este mai
alert.
- centrarea pe realizarea calitativ a sarcinii n acest caz atenia este centrat
pe detalii, devenim perfecioniti, ritmul de lucru este ncetinit.
Centrarea pe relaie:
- centrarea pe armonizarea cu ceilali cnd acesta spect este pus n pericol
devenim mai docili, mai pasivi, punem dorinele i nevoile celorleli pe
primul loc, evitm orice conflict cu acestia;
- centrarea pe atragerea atenei i admiraiei celorlali cnd sesizm o
pierdere n realizarea acestui obiectiv, devenim mult mai activi, ncercnd s
ajungem n centrul ateniei n diverse modaliti.
2. Personalitile dificile managementul spcific al conflictelor specific

pentru fiecare tip

Binkman i Kirschner n urme unui studiu empiric de 10 ani au identificat 10
tipuri de comportamente dificile, ct i o serie de reacii spontane, specifice
aceatora. Aceste tipuri de persoane dificile sunt: Tancul, Perfidul, Grenada,
Atoatetiutorul, Atoatetiutorul nchipuit, Serviabilul, Nehotrtul, Taciturnul,
Negativistul i Jeluitorul.
Tancul este confruntativ, gsete mereu pe cineva vinovat, este furios, nerbdtor
i aresiv, caracterizat prin temperament coleric i nestpnire.
Perfidul folosete atacul ascuns: comentarii rutacioase fcnd remarci
nerelevante care deruteaz oamenii i-i fac s par stupizi cu un unor sarcastic.

Motivaiile ale comportamentelor Perfidului : unii atac atunci cnd se supr pe

anumite evanimante, alii i atac pe cei care ar putea interfera cu propriile planuri,
iar alii pentru a atrage atenia celor din jur.
Grenada. Dup o perioad de calm, care poate fi scurt sau mai ndelungat,
Grenada explodeaz nedirecionat, zgomotos i nebunesc, cu privire la lucruri care
nu au nici o legtur cu contextul prezent. Unii i exprim sentimentele care au
fost adunate de ctiva ani, la alii exploziile sunt cotidiene.
Atoatetiutorul (rigidul) are o toleran redus pentru corectri i discuii n
contradictoriu. Atoatetiutorii sunt, de regul, oameni forte competeni, extrem de
afectivi i care nu admit replica. Intenia lor este ca sarcinile s fir realiuate n
modul dorit de ei. Pot exercita un control extrem de strns, cu o slab toleran la
corectri i contradicii. Cnd la sunt atacate deciziile i opiniile, ei se ridic
mpotriva atacului, ei cred c a grei nseamn a suferi o umilin. El consider c
destinul i datoria lui sunt de a domina, manipula i contola.
Atoatetiutorul nchipuit exagereaz frcvent pentru a atrage atenie, crede n ceea
ce spune, chiar dac nu a verificat veridicitatea informaiei, pentru a dobndi
aprecierea celor din jur. Dup un timp cunoscuii nu l mai ascult, iar aceste
persoane pot s i intensifice eforturile penru a atrage atenia.
Serviabilul este centrat pe oameni, mpini de dorina de a le fi pe plac, ei fac prea
multe amgajamente pe care mai apoi nu prea pot s le indeplineasc. Nu se simt
responsabili pentru nerespectarea cuvntului i gsesc ntotdeauna cauze i scuze.
serviabilii nu vor s ofenseze pe nimeni, nici macar pe cei pe care sunt mnioi,
pentru c vor s triasc n inelegere.
Nehotrtul este obsedat de partea negativ a oricrei decizii. El are numeroase
motive pentru a nu cere ajutor, a nu dori s deranjeze pe nimeni. Astfel, amn la
infinit, spernd c ideea cea mai bun se va ivi de la sine.
Taciturnul este pasiv i se poate centra pe sarcin sau pe persoane. Taciturnul
centrat pe ndeplinirea corect a sarcinii caut perfeciunea i nu poate face nimic
care s-i determine pe ceilali s fie la fel de ateni ca i el. Taciturnul este atent i

politicos pentru a nu rni pe cineva din ostilitatea lui, n schimb se descarc prin
aciuni asupra obiectelor.
Negativistul este persoana centrat pe rezolvarea sarcinii, cu dorina ndeplinirii
corecte a sarcinii prin evitarea greelilor. El gsete toate aspectele negative a tot
ceea ce l nconjoar. El submineaz motivaia, nbu evoluia i duce la crearea
unei stri de depresie i lips de speran pentru cei din jur.
Jeluitorul. Aceste persoane simt c lucrurile ar putea fi diferite fa de cum sunt,
dar nu au idee despre cum i ce ar trebui s schimbe. neajutorate, trebuie s fac
fa situaiilor care le displac i atunci merg i se plng celorlali. exist 3 tipuri de
plngeri pe care le ntlnim n mod frecvent: plngeri care ajut la rezolvarea unor
situaii, plngeri terapeutice, plngeri enervante.
3. Factori de escaladare si de diminuare a conflictului
Conflictul poate fi angajat sau rezolvat n urmatoarele conditii:
Un conflict va fi accentuat daca:
Un conflict va fi diminuat daca:
1. Cealalta parte este considerata din
1. Persoanele implicate sunt de buna
start un inamic sau o persoana rea (idei credinta, impartiale si capabile sa
preconcepute)
asculte activ.
2. Se implica direct sau indirect alte 2. Partile se concentreaza exclusiv
persoane (diriginte, director, alti
asupra problemelor aflate n discutie si
profesori, alti elevi) (imixtiuni
nu procedeaza la etichetari.
inoportune)
3. Una sau ambele persoane se simt
3. Se renunta la amenintari sau daca
amenintate de cealalta parte (fara
deja au fost prefazate sunt la timp
posibilitate de reactie, nencredere
retrase (eventual cu scuze)
reciproca).
4. Partile nu sunt interesate sa mentina
4. Persoanele implicate au cooperat
o relatie. Intereseaza doar propriul
n trecut si vor sa continue relatia
interes si atingerea acestia (dezinteres
pentru relatie).
5. Problemele implicate n conflict sunt 5. Interesele desi diferite sunt
n mod exagerat notate ca extrem de
vazute ca posibil de negociat n mod
importante (neconcordant cu realitatea) amiabil
(perceptia falsa, incorecta a realitatii)
6. Exista o lipsa de abilitati de
rezolvare a conflictului.

6. Persoanele implicate accepta ajutor

extern pentru rezolvarea conflictului.

Tema 4. Metode de soluionare a conflictului

1. Rezolvarea conflictelor prin comunicarea direct
2. Rezolvarea conflictelor prin colaborare i confruntare
3. Rezolvarea conflictelor prin negociere
4. Harta conflictului.
5. Arbitrajul.
Conflictul nu este violen. Violena este doar o manifestare a conflictului, i apare
atunci cnd intensitatea sa este maxim, iar emoiile puternice invadeaz raiunea.
Optimitii spun c nu, violenta nu st n firea omului, dar ea este prezent ca un
potenial care poate fi activat:
(a) In cazul in care necesitile umane de baz nu sunt satisfacute, datorita unor
actori sau a unor structuri ru intenionate
(b) In cazul in care violena este glorificat de ctre cultura unui popor i
justific rzbunarea (violena ca o compensaie a violenei).
Metodele alternative de soluionare a conflictelor sunt:
- Comunicarea direct
- Negocierea (comunicare structurat)
- Medierea
-

Arbitrajul

Comunicarea direct
Printre principiile si atitudinile care contribuie la preventia si rezolvarea
conflictului prin dialog sau comunicare direct amintim:
- Acceptiunea comunicarii: n comunicare participa 2 interlocutori, ea este
biunivoca, nu centrata pe vorbitor.
-

Prezentarea preocuparilor cuiva este diferita de rezolvarea unei probleme:

nu se formuleaza ntr-o singura fraza problema si solutia dorita.

Vointa de a comunica.

Alegerea momentului potrivit.

Exprimarea clara,

Evitarea atacului la persoana,

Interactivitatea dialogului, prin feed-back bilateral si ajutor reciproc:

vorbitorul trebuie sa si asculte, iar ascultatorul sa si comunice; oamenii
trebuie sa se ajute sa comunice.

Rezolvarea conflictelor prin colaborare i confruntare

Managementul conflictelor necesit acordarea unei atenii deosebite nu
numai cauzelor conflictului, ci i cilor i modalitilor prin care oamenii pot
colabora pentru stimularea sau depirea conflictelor.
Nu toate conflictele sunt negative. Sintagma de "management al
conflictelor" sugereaz o atitudine mai deschis ctre conflict.
Tactici comunicaionale pentru managementul conflictelor
O dat manifestat, un conflict trebuie gestionat fie prin colaborare, fie prin
negociere.
Rezolvarea conflictelor prin colaborare. Rezolvarea conflictelor implic
transformarea unui potenial conflict negativ ntr-unul pozitiv.
Confruntarea permite acceptarea diferenelor i percepe conflictul ca pe un
proces natural n majoritatea organizaiilor. Soluia rezolvrii nu o reprezint
suprimarea conflictelor simite sau percepute, ci recunoaterea deschis a
diferenelor. Confruntarea ntr-o manier obiectiv i ordonat a diferenelor legate
de activitile desfurate conduce adesea la obinerea unor acorduri ntre pri.
Eficiena confruntrii a fost demonstrat de Paul Lawrence i Jay Lorsch
ntr-un studiu desfurat n 20 de firme. Cele mai performante trei firme utilizau
confruntarea deschisa ca pe o modalitate de rezolvare a conflictelor. Cei doi autori
au ajuns la concluzia c cele mai eficiente organizaii sunt tocmai acelea n care
conflictele sunt soluionate prin confruntare deschis.
Colaborarea i confruntarea deschis necesit un nivel ridicat de ncredere
ntre pri. Aceast ncredere poate fi atins cel mai adesea printr-un comportament
deschis al angajailor, evitarea apelrii la brfe sau zvonuri, sau prin edine de
pregtire moderate de consultani neutri. Toate acestea au la baz ideea ca angajaii

vor lucra mai bine atunci cnd exist o ncredere i nelegere reciproc ntre ei.
Pentru realizarea colaborrii au fost utilizate foarte multe dintre tehnicile
speciale de alctuire a echipelor. Cu ct grupurile dezvolt o anumit ncredere
proprie, membrii acestora i pot mprti sentimentele unii altora, fie negative, fie
pozitive. Prin colaborare se urmrete astfel crearea unui climat n care criticile i
aprecierile s fie manifestate ntr-o manier constructiv, i fr a ataca
sentimentele altor persoane.
n aceast situaie, colaborarea devine o tactic dezirabil n rezolvarea
conflictelor.
3. Negocierea
Negocierea este un dialog dintre 2 sau mai ulte persoane prin care
acestea ncearc s ajung la o nelegere pentru rezolvarea unei probleme
commune.
Elementele difinitorii ale negocierii sunt dialogul i orientarea spre rezultat,
intenia rezolvrii.
Cei mai muli vd negocierea doar ca pe o modalitate profesional, formal
de rezolvare a conflictelor, n care prile i apr interesele ntr-un cadru official,
urmnd un anumit ritual al pregtirii i desfurrii (de ex. negocierea comercial
dinte mai multe firme). n realitate negocierea ia i forme prescurtate, cotidiene,
fiind instrumental prin care ne rezolvm diferenele chiar i atunci cnd nu l
contientizm ca atare.
n mod contrar colaborrii, negocierea implic o atitudine mult mai
rezervat n ceea privete manifestarea ncrederii i vehicularea informaiilor
deinute de ctre pri. Negocierea este asemntoare colaborrii prin aceea c
ambele pri caut identificarea unei soluii ntr-o manier sistematic. Exist totui
unele diferene fa de colaborare: prile se consider adversare, colabornd numai
atunci cnd propriile interese sunt atinse la un nivel optim n condiiile date de
negociere.

Ralph Kilmann i Kenneth Thomas au dezvoltat un model care poate fi

utilizat pentru explicarea negocierii, colaborrii i comportamentelor n situaiile
de evitare a conflictelor. Confruntndu-se cu un conflict potenial, o persoan poate
apela la ncrederea de sine i s ncerce atingerea obiectivelor personale. Simultan,
aceeai persoan poate utiliza cooperarea, permind astfel atingerea obiectivelor
celorlalte persoane. Acestea sunt doar cazuri ideale, Kilmann i Thomas sustinnd
c n realitate nu poate fi ales strict unul dintre cele dou comportamente, n
situaie de conflict indivizii utiliznd concomitent, ntr-o msur diferit, cele dou
tipuri.
n cazul n care o persoan are ncredere numai n sine, atunci cooperarea este
practic imposibil. n realitate se ncearc atingerea unui compromis undeva la
intersecia dintre aceste dou extreme. Negocierile reprezint cel mai bun exemplu
pentru acest tip de soluionare a conflictelor.
6. Harta conflictului
Harta conflictului este o listare a nevoilor prilor. Astfel cealalt parte este
transformat din adversar n partener.
Etapele:
1. Formularea probelemei conflictului n termeni simpli, precii i obiectivi.
2. Identificarea prilor directe i indirecte aflate n conflict.
3. Identificarea nevoilor (dorinele, valorile, interesele) i temerile (preocupri,
griji, anxieti). Temerile formulate ne ajut s depistm i motivaiile pe
care nu le-am identificat prin listarea nevoilor.
4. Are loc citirea hrii. Se identific nevoile i temerile comune.
5. Generarea de idei pentru gsirea soluiei.
6. Dezvoltarea soluiei. Se selecteaz o idee pentru a o transforma n soluie. n
vederea implementrii ideii selectate, se stabilesc: sarcinile de indeplinit,
etapele, persoanele responsabile pentru fiecare etap etc.
Cum definesc eu problema?
Ce nevoi ale mele sunt implicate?

Cum definete el problema?

Ce nevoi ale lui sunt implicate?

Care sunt obiectivele i prioritile

mele?
Ce temeri ale mele trebuie luate n
considerare?
Ce limitri i impune situaia de fa?
Am ceva mpotrive lui?
Locatarii blocului
Nevoi
- Linite n apartament
- Curenie pe scri i n lift
- Relaii bune cu toi vecinii
- Dorina unora de a asculta postul
de radio X

Care sunt obiectivele i prioritile lui?

Ce temeri ale lui trebuie luate n
considerare?
Ce limitri i impune lui situaia de fa?
Are ceva mpotriva mea?
Temeri
- posibilitatea pierderii linitii n
orice moment
- Stare necorespunztoare a
cureniei in spaiile commune.
- Defectarea zilnic a liftului
- de a nu se abuza de tolerana
locatarilor.

5.Arbitrajul
Arbitrajul presupune apelul la o ter persoan (care are rol de arbitru care
determin rezultatul) pentru a lua o decizie privind conflictul. Arbitrajul ncearc
s rezolve problema pe baza coninutului, ignornd relaiile persoanelor.
La arbitraj prile ajung n mai multe situaii:
1. Cnd decid de comun acord c trebuie s se adreseze uni arbitru ntruct
tentativele de soluionare au dat gre.
2. Cnd li se impune acesta de ctre o curte judectoreasc.
3. Cnd apelul la arbitraj este stipulat n clauzele contractului.
Spre deosebire de mediator, arbitrul este preocupat de coninutul conflictului, pe
lng proces. El trebuie s evalueze, ntocmai unui judector, probele i
argumentele prilor, s ajung la o decizie pe care o consider corect, echitabil
i dreapt.
Conflictele indicate pentru arbitraj sunt foarte diverse: de la dispute
contractuale pn la conflicte de nchiriere a spaiilor, i releiile familiale.
- conflicte de partajare a proprietii.
- conflicte comerciele.

- conflicte vechi n care exist o adnc ruptur ntre pri.

Neajunsul arbitrajului ine de realia dintre pri, care este periclitat ntruct
arbitrajul nu este interesat de componenta emoional a conflictului.

TEMA 5. Instituia medierii n Republica Moldova

1. Definirea conceptului de mediere.
2. Obiectivele i avantajele medierii.
3. Tipuri de dispute ce pot fi mediate.
4. Instituia medierii n RM. Rolul mediatorului.
1. Medierea este un proces privat, confidenial in care prtile colaboreaz cu

mediatorii, persoane cu pregtire speciala, impariale, care ajuta indivizi sau

organizaii in rezolvarea conflictelor si a disputelor pe care nu le pot soluiona
singure.
2. Medierea este practica, relativ ne-formal, lipsita de complicaiile si durata
procedurilor juridice legale. In toate cazurile, medierea implica costuri (financiare si
de timp) incomparabil mai mici fata de procedurile clasice.
3. Medierea ofer parilor puterea de a decide direct asupra lucrurilor care le afecteaz
interesele personale, familiale, financiare sau de afaceri.
4. Medierea nu este un proces care sa determine vinovia sau inocenta. Mediatorii susin
prile care faciliteaz procesul de comunicare, ajuta prile sa rezolva
nenelegerile, conduce pe participani in explorarea opiunilor i faciliteaz
alegerea unei cai de urmat care sa fie conforma cu interesele specifice ale prilor
implicate. Prilor le este acordata posibilitatea si puterea de a-si defini ateptrile si
interesele si de a construi mpreuna soluiile care conduc la realizarea acestor interese.

BIBLIOGRAFIE:
1. Gary Jonhs, Comportament organizaional, Editura Economic, 1998.
2. Kazarinova N. V., Filatova O., Hrepov A., Practicum po soiologhii,
Moscova, 2000.
3. Kazarinova N. V., Filatova O., Hrepov A., Soiologhia, Moscova, 2000.
4. Helena Cornelius, tiina rezolvrii conflicterlor, Shoshana Faire,
Bucureti, 1996.
5. Succesul n negocieri, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1995.

6. Cudreaveva V. N., Osnov conflictologhii, Moscova, 1997.

7. Gromova O. N., Conflictologhia, Curs de lecii, Moscova, 2001.
8. Bondon R., Tratat de sociologie, Humanytas, Bucureti, 1988.
9. Brucan Silviu, Pluralism i conflict social, Bucureti, 1987.
10.Vrga Petru, Vrga Delia, Provocrile managementului. Puterea i
conflictul., Timioara, 1998.
11.Buzrescu tefan, ntroducere n sociologia organizaional i a
conducerii, Bucureti, 1995.
12.Borodchin M., Koreak N., Vnimanie! Conflict!, Moscova, 1989.
13.Dru Maria Elena, Dru Florin, Psihologie social, Bucureti, 2000.
14.Ana Stoica-Constantin, Adrian Neculau, Psihologia rezolvrii conflictului,
Bucureti, 1998.
15.Frolov S. S., Soiologhia sotrudnicestva i conflict, Moscova, 1997.
16.Zerchin V. D., Conflictologhia, Rostov-na-Donu, 1998.
17.Utchin E. A., Conflictologhia. Teoria i practica, Moscova, 1998.
18.Florin Dru, Motivaia economic, Bucureti, 1999.
19.Dahrendorf R., Conflictul social modern, Bucureti, 1997.
20.Miron Mihaela, Comportamentul consumatorului, Bucureti, 1996.
21. Stoica-Constantin Ana, Conflictul interpersonal, Polirom, 2004.
22. Eremia Liliana, Managementul conflictelor n organizaii, Teza de doctor,
2003.
23. Cristea D - "Tratat de psihologie sociala", Bucuresti, Editura Transilvania
2001;
24. Dumitru G - "Comunicare si invatare" E.D.P. ,Bucueresti, 1998;
25. Stoica-Constantin A - "Conflictul interpersonal", Polirom, Iasi, 2004.

PROPAGANDA I ROLUL EI N CADRUL

SOCIETII SECOLULUI XX

Multe dezbateri moderne despre rolul propagandei in lumea moderna si al unuia dintre
urmasii ei legitimi, domeniul PR-ului, incep de la urmatorul citat celebru al celui considerat
fondatorul PR-ului, Edward Louis Bernays: "Daca intelegem mecanismul si motivatiile felului in
care gandesc grupurile, nu va fi posibil sa controlam si sa indoctrinam masele conform
dorintelor noastre, fara ca ele sa realizeze asta?

Utilizarile recente ale propagandei au demonstrat ca acest lucru este posibil, cel putin
pana la un punct si intre anumite limite" (Edward Bernays, Propaganda, p.71). Autorul a
dezvoltat acest concept al modelarii opiniei publice in functie de o anumita agenda, politica sau
care serveste orice alt interes privat, prin termenul, celebru astazi, de "inginerie a consensului"
(intelegand prin asta arsenalul de metode de manipulare si uniformizare a populatiei).
Explica aceste consideratii ale lui Edward Louis Bernays din anii 30 prezenta persistenta
(si indispensabila pentru majoritatea companiilor, politicienilor sau vedetelor contemporane) a
PR-ului in sfera publica actuala? Pentru a intelege mai bine daca filiatiile dintre propaganda si
relatii publice sunt reale este extrem de util sa investigam putin semnificatiile termenului de
propaganda. Din punct de vedere etimologic, acest cuvant provine din limba latina, fiind
participiul verbului "propagare", care si-a pastrat in limba romana acelasi sens ca in limba latina.
Prima mentiune a termenului de propaganda in acceptia lui contemporana, de diseminare a unor
informatii si de influentare in diverse grade a opiniei publice apare, conform unor cercetatori, in
secolul al XVI-lea, in timpul Contrareformei, fiind conceput de Biserica Catolica in incercarile ei
de a limita influenta protestantismului in Europa. Papa Grigore al XV-lea creeaza in anul 1622
Sacra Congregatio de Propaganda Fide (Sacra Congregatie pentru Propagarea Credintei), lansand
termenul de "propaganda" care va face insa cariera cu adevarat in primul razboi mondial.
Primul conflict mondial a insemnat si utilizarea pe scara larga a propagandei in doze
nemaintalnite pana atunci. Fiecare dintre fortele beligerante prezenta situatia de pe front intr-o
maniera cat mai favorabila propriului guvern, pentru a mentine moralul ridicat atat in randul
trupelor, cat si, mai important, in randul publicului larg. Realitatile crude ale razboiului erau
dezamorsate de o retorica
glorioasa, desigur partizana si automistificatoare. Britanicii au fost cei mai eficienti din punctul
de
vedere al propagandei create de Ministerul de Informatii, castigand net razboiul comunicational
si, poate nu intamplator, si pe cel final. In paralel, revolutia bolsevica a folosit propaganda ca pe
principalul mod de a-si face cunoscute ideile radicale si dupa cum se va vedea foarte rapid,
criminale, dar aici, ca si in cazul fascismului sau nazismului vorbim despre forme maligne,
sinistre ale propagandei. Revenind la propaganda utilizata in primul razboi mondial, ea si-a
dovedit, apropo de ce scria Edward Bernays, limitele in anii imediat urmatori. Publicul a
constientizat rapid faptul ca informatiile provenite de pe front erau de fapt modificate strategic si
in mare parte falsificate, demonizand inamicul si mitologizand propriile eforturi militare. Aceasta

deziluzie si valul de suspiciuni care i-a urmat au avut ca efect, sustine David Welch, reticenta
americanilor

de

intra

in

al

doilea

razboi

mondial.

O data cu explozia mijloacelor de comunicare in masa, propaganda s-a sofisticat, a devenit

insidioasa, invizibila si omniprezenta in acelasi timp. Rolul ei in timpul "razboiului rece" a fost
esential, fiind poate pentru prima oara cand doua mari forte politice au purtat un conflict al
mijloacelor de comunicare. Ceea ce ne intereeaza insa pe noi este faptul ca un nucleu de atitudini
si abordari ale realitatii utilizate pana in anii 30 exclusiv in mediile politice si urmarind finalitati
politice au migrat sau s-au resorbit in alte forme de discurs. Unul dintre cele mai proeminente
dintre acestea a fost reprezentat de vastul domeniu al marketing-ului si publicitatii si, in acest
context,

de

controversatul

domeniu

al

relatiilor

publice.

O origine revolutionara
Revenind la antecedentele sensului modern al conceptului de propaganda, acestea trebuie
intelese in contextul perioadei de afirmare a maselor, a mass-mediei si mai ales a revolutiilor.
Asa cum revolutiile nu pot fi infaptuite fara participarea nemijlocita a maselor, tot asa
propaganda a fost necesara liderilor revolutionari pentru a declansa si apoi pentru a mentine
spiritul si energia psihica revolutionara in randul multimilor. Alaturi de discursurile publice,
mass-media epocii respective a fost vehiculul preferat de transport al mesajelor si al revolutiilor
dinspre lideri spre mase. Obiectivul politic revolutionar si necesitatea diseminarii mesajelor
aferente acestuia au fost miezul si respectiv motivatia primelor demersuri propagandistice
indreptate asupra maselor cu ajutorul mass-media.
Cine au fost primii propagandisti?
Intaietatea cronologica a demersurilor propagandistice este obiect de disputa francobritanica. Istoricul britanic Philip Taylor, desi afirma ca propaganda si cenzura moderne au
constituit raspunsul la revolutia in comunicatii, la aparitia corespondentilor de razboi si a presei
de masa (Taylor, 1995, p. 11) - ceea ce corespunde temporal primei jumatati a secolului XIX apreciaza totusi ca regele Henric al VIII-lea a fost primul planificator al unor campanii deliberate
de propaganda politica sponsorizate de stat. Regele Angliei - celebrul sot al celor sase nefericite
neveste - a initiat iesirea Angliei de sub autoritatea catolica a Papei si convertirea englezilor la
Biserica Anglicana in baza Actului de suprematie semnat de el in 1534 (Taylor, 1995, pp. 104107). La acea data, termenul de propaganda nici nu aparuse inca. A urmat momentul 1622, care
este semnificativ in istoria propagandei, deoarece el marcheaza aparitia primei institutii oficiale
dedicate influentarii sistematice a maselor intr-un sens anume, in cazul de fata spre convertirea la
catolicism si respingerea Reformei. Abia apoi, spune Taylor, dupa campania europeana de

propaganda a lui Franklin in favoarea independentei Statelor Unite (o forma incipienta a ceea ce
astazi numim "diplomatie publica") si experienta Revolutiei Franceze, Napoleon a creat primul
stat bazat pe propaganda oficiala, chiar daca el nu a creat o institutie speciala in acest sens.
(Taylor, 1995, pp. 154-155).
In schimb, francezul Jean Marie Domenach fixeaza prima aparitie moderna a
propagandei in contextul Revolutiei Franceze, in Alsacia, unde in 1793 a fost infiintata o
asociatie cu numele de "Propaganda", avand drept scop raspandirea ideilor revolutionare.
(Domenach, 2004, p. 32).
Sensurile initiale
Mai detasat de orgoliile occidentale, istoricul bulgar Ivan Ilcev semnaleaza faptul ca in
nici o enciclopedie americana sau engleza de dinainte de 1920 nu apare o explicatie a cuvantului
propaganda. Acesta apare in cateva dictionare europene abia in prima jumatate a secolului XIX
astfel: "cuvantul propaganda se foloseste in limbajul politic ca un repros fata de societatile
secrete, care propagau opinii si principii vazute cu groaza si repulsie de catre majoritatea
guvernelor" - conform "Dictionarului de stiinta, literatura si arta" al lui W. Brandt de la inceputul
secolului XIX; "cuvant utilizat la inceput pentru indicarea propagarii principiilor religioase, in
ultimul timp se foloseste si pentru propagarea principiilor politice si revolutionare" - in
Dictionarul englez-german si german-englez publicat la Leipzig in 1847. (apud Ilcev, 2002, pp.
10-11).
Din aceste cateva exemple din preistoria propagandei rezulta caracterul politic si
revolutionar din ce in ce mai pronuntat al acestei forme de influentare in masa prin intermediul
comunicarii, fara ca aceasta sa poarte o conotatie negativa excesiv de puternica, cu toate ca
provoca repulsie onorabilelor guverne occidentale ale secolului al XIX-lea din cauza celor carora
era atribuita.
Propaganda moderna se naste odatacu mass-media.
In fond, propaganda nu a constituit o preocupare majora nici pentru cercetatorii si nici
pentru politicienii secolului al XIX-lea, atata timp cat potentialul de impact, inca modest, al
mass-mediei din epoca nu indica un nivel de amenintare ridicat privind efectele acesteia asupra
maselor. Acest lucru s-a intamplat abia odata cu primul razboi mondial, atunci cand propaganda
a intrat, oficial si institutional, pe prima scena a confruntarilor politice si militare, cauzand de
efecte notabile atat pe termen scurt, cat si pe termen lung. Mijloacele tehnice de comunicare si de
diseminare a informatiilor - indeosebi telegraful si presa scrisa - ajunsesera la un nivel de
dezvoltare care le permiteau accesul larg deopotriva la masa de cetateni de acasa si la soldatii de
pe front, iar toate aceste grupuri de receptori erau deosebit de permeabili la mesajele continute pe

orice suport mass-media. Experienta acelor vremuri l-a facut pe Edward Bernays sa creada ca
publicul este o masa de manevra (Deac, 2006, p. 20), care permitea modelarea sa de catre
comunicatori experimentati si interesati.
Teoriile freudieneale lui Edward Bernays
Edward Bernays, cel ce va fi considerat "parintele relatiilor publice" a fost nepotul unui
alt deschizator de drumuri, Sigmund Freud, parintele psihanalizei - al carui agent de publicitate
in Statele Unite a fost. Apropiindu-se inca din 1913 de gandirea unchiului sau, Bernays a devenit
constient de importanta intelegerii comportamentului uman la nivel individual pentru modelarea
comportamentului social. Acestei experiente psihanalitice teoretice, Bernays i-a alaturat-o pe cea
practica din domeniul show business-ului de pe Broadway, promovand in conservatoarea
America spectacole europene: in 1915, Baletul rus la Metropolitan Opera Company si in 1917,
turneul tenorului italian Enrico Caruso. Abia in 1917 el si-a oferit serviciile Comitetului de
Informare Publica condus de jurnalistul George Creel, unde a aplicat cu succes o procedura de
lucru ce va deveni clasica nu numai in relatiile publice, dar si in orice actiune deliberata de
influentare in masa: cercetare, analiza, planificare, actiune, feed-back..
In perioada de lucru in "Comitetul Creel", Edward Bernays l-a cunoscut pe jurnalistul
Walter Lippmann, cel care avea sa scrie imediat dupa razboi influenta sa lucrare "Opinia
publica". Bernays a recunoscut ca, fara a stapani notiunile de baza ale comunicarii sociale din
acea vreme, era un admirator al lui Gustave Le Bon, cel care formulase si argumentase in a sa
"Psihologie a multimilor", publicata in 1895, "legea unitatii mintale a maselor".
Potrivit lui Kunczik, conceptia lui Bernays despre relatii publice se putea sintetiza in ideea ca
"indivizii inteligenti pastreaza stabilitatea societatii si impiedica, spre avantajul tuturor, haosul"
(Kunczik, 2003, p. 144). In consecinta, Bernays si-a construit teoriile si campaniile de relatii
publice pe trei principii ce au fost integral sau partial preluate si de propaganda nationalsocialista germana: "1. ateism, 2. freudianism din convingere, 3. credinta ca manipulatorii opiniei
publice, caracterizati prin constiinta responsabilitatii sociale, trebuie sa actioneze pe ascuns si pot
si trebuie sa desfasoare campanii PR abil concepute cu scopul de a mana turmele umane in
staulele potrivite" (Kunczik, 2003, p.145).
Pionierii inceputuluide secol XX
Tot inainte de declansarea Primului Razboi Mondial se afirmase in Europa nu numai
Gustave LeBon, dar si francezul Gabriel Tarde, care publicase in 1884 "Darwinism natural,
darwinism social", iar in 1890 "Legile imitatiei". In Statele Unite, inca din 1913, psihologul John
Watson lansase conceptul de "behaviorism", ce avea sa faca cariera in lumea anglo-americana.
Toti acesti ganditori si ideile lor, ce desteleneau terenul virgin al comunicarii in masa si
influentarii sociale, nu puteau ramane necunoscuti si indiferenti scriitorilor britanici consacrati

de la Crewe House (precum H.G.Wells, Arthur Conan Doyle, John Galsworthy, Thomas Hardy
sau romancierul si agentul MI-6 Somerset Maugham) si nici sefului acestora, Lordul Northcliffe,
ei fiind autorii remarcabilelor reusite propagandistice britanice din timpul primului razboi
mondial. Chiar si Hitler a preluat - fie numai si din publicatiile de popularizare a stiintei - atat
teoriile privind manipularea opiniei publice ale lui Bernays (se spune ca Goebbels pastra pe
noptiera traducerea cartii acestuia), cat si conceptiile lui Gustave LeBon privind psihologia
maselor, afirmand in 1937: "Capacitatea de perceptie a marii mase este limitata, nivelul de
intelegere redus, dar in schimb este mare capacitatea de uitare. Din acest adevar se trage
concluzia ca orice propaganda de efect trebuie sa se limiteze doar la putine puncte, care trebuie
sa fie utilizate sub forma unor parole, atata timp pana ce in mod cert chiar si ultimul va intelege
dintr-o astfel de parola ceea ce este dorit sa fie inteles" (apud Kunczik, 2003, p. 148).
Propaganda in timpul primului razboi mondial
Ca urmare a faptului ca propaganda nu era anatemizata inca in constiinta opiniei publice
occidentale, ea a fost practicata, sub diferite denumiri si in diferite forme, la scara
institutionalizata, pe tot timpul primului razboi mondial de catre statele beligerante, devenind un
adevarat fenomen social, care a fost luat spre studiu in perioada interbelica, indeosebi de catre
cercetatorii americani (de exemplu, Institutul de Analiza a Propagandei infiintat la Chicago in
1937). Beligerantilor li se parea normal sa foloseasca, dincolo de orice morala, orice mijloace de
lupta, fie acestea chimice sau psihologice, pentru a obtine victoria prin intimidarea si
demoralizarea dusmanului si mai ales pentru sustinerea spiritului combativ al propriilor trupe si
cetateni sau pe cel al aliatilor.
In consecinta, minciuna, in toate formele ei si, ceea ce este mai important, purtand girul
autoritatilor statului, a devenit munitie comuna pentru campaniile de propaganda ale partilor
aflate in conflict. Nu era considerat imoral de catre liderii politici si militari ai acelei epoci sa
arunce in responsabilitatea dusmanului orice grozavie, oricat de ireala ar fi fost aceasta, daca
acest lucru servea intereselor strategice ale momentului.
Marea Britanie, leaganul propagandei moderne
Interesant este faptul ca, desi propaganda este astazi asociata in perceptia publica cu
regimurile totalitare, primele institutii si practici oficiale de propaganda au fost infiintate in cea
mai veche democratie occidentala - Marea Britanie - in timpul primului razboi mondial. Mai
mult decat atat, lectia britanica de propaganda din primul razboi mondial a fost invatata si
aplicata chiar de catre Hitler si Goebbels, pentru a fi exploatata ideologic de Lenin, Mao si
urmasii lor.
Se poate spune ca primele forme numite astazi de propaganda - desi acest concept nu exista pe
vremea aceea - au aparut in Antichitate, au evoluat in Evul Mediu, in functie de mediul politic,

social si tehnologic existent in acele vremuri, pentru a se cristaliza in epoca moderna, stimulate
fiind de noile posibilitati de comunicare in masa, precum si de noile coordonate sociale si
politice ale vremii. Cu alte cuvinte, propaganda de la 1622 nu mai este aceeasi cu cea de la 1802
din vremea lui Napoleon si nici asemenea celei din timpul primului razboi mondial. Propaganda
este un concept dinamic, care nu se afirma printr-o teorie care se aplica ulterior in practica, ci
invers, modul in care propaganda se desfasoara traseaza o teorie, care se schimba in functie de
realitate. Chiar daca la inceputul mileniului al III-lea, institutii oficiale sau politici de stat
dedicate expres propagandei nu mai reprezinta o realitate pregnanta, fenomenul propagandei
ramane prezent in viata politica si sociala a societatii omenesti, dar in forme mult mai sofisticate,
eufemistice si subtile, generate de capacitatile tehnologice ale erei informationale.
Propaganda democratica
Pentru a obtine o radiografie cat mai clara a fenomenului propagandistic in evolutia sa
de-a lungul secolului XX, sunt necesare aplicarea a doua criterii. Primul este desigur cel
cronologic, dar acestuia trebuie sa i se alature cel al caracterului regimului politic al statului in
care s-a desfasurat propaganda, respectiv stat liberal democratic si stat totalitar (comunist sau
fascist). Succesiunea cronologica a evenimentelor permite observarea evolutiei fenomenului
propagandistic, dar aceasta evolutie a cunoscut trasaturi specifice generate de conditiile politice
si sociale existente in statele cu regimuri democratice, respectiv totalitare. Aceste configuratii
deosebite ale propagandei desfasurate in statele democratice fata de cele totalitare s-au reflectat
in solutiile institutionale si operationale adoptate si mai putin in natura profunda a fenomenului.
Propaganda asa-zis democratica (pentru a o deosebi de cea totalitara, ce va fi analizata
ulterior) a fost discontinua pe tot parcursul secolului XX: institutiile dedicate propagandei au fost
infiintate si au functionat ca atare doar pe timpul razboaielor, pentru a fi desfiintate odata cu
revenirea la starea de pace. In al doilea rand, propaganda democratica nu a avut un caracter total,
in sensul de fi prezenta in cvasitotalitatea actelor politice si sociale ale intregii societati. Nici
chiar atunci cand interesele vitale ale natiunii aflate in razboi erau amenintate, propaganda nu a
putut atinge forme paroxistice, fie datorita profilului psiho-social national, fie datorita
inevitabilelor mecanisme de reglare a societatii, generate de principiul libertatii de exprimare a
diversitatii opiniilor, mecanisme prin care erau temperate orice excese.
Propaganda democratica nu a fost construita pe argumente ideologice sau rasiale, ci pe
baza interesului individual (al unei persoane fizice sau juridice) conjugat cu cel national, chiar
daca consensualitatea acestuia a fost uneori contestata si contracarata - asa cum au facut-o
izolationistii americani din timpul celor doua razboaie mondiale sau pacifistii si ecologistii din
timpul Razboiului Rece. Chiar daca autoritatile aflate la putere in statele democratice au aplicat,
cu deosebire in timp de razboi, cenzura informatiilor sau nu au spus intregul adevar, nici la acest

capitol nu s-au produs acele excese caracteristice statelor totalitare. Prin natura structurii politice
si sociale a societatilor din statele democratice, propaganda nu a putut fi violenta si in intregime
coercitiva, adica audientele tinta sa nu se fi putut eschiva obsedantelor mesaje propagandistice.
Aceste elemente caracteristice credem ca traseaza o linie de demarcatie intre cele doua forme de
propaganda, democratica si respectiv totalitara, careia ii va fi dedicat un discurs exclusiv.
Caracteristicile propagandei totalitare
Cronologic, statele totalitare care au dezvoltat si institutionalizat propaganda, ridicand-o,
dupa primul razboi mondial, la nivelul politicii de stat au fost Rusia sovietica, Italia fascista,
Germania nazista si Japonia militarista. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, acelasi model
propagandistic poate fi identificat si in alte state conduse de regimuri totalitare comuniste
precum cele din China, Coreea de Nord, Vietnam sau Cuba, desigur cu unele specificitati locale.
Pe baza practicilor dovedite de aceste state se pot sesiza cateva caracteristici comune ale
propagandei totalitare astfel: a avut un centru unic de comanda si directiva politica institutional;
a fost totala, adica a afectat toate sectoarele vietii politice, sociale si culturale ale statului
respectiv; s-a centrat pe cultul personalitatii liderului cu veleitati mesianice (Fhrerul Hitler,
Tatuca Stalin, Conducatorul Ceausescu, Fidel Castro - El lider Maximo); a fost impusa
obligatoriu celor aflati sub autoritatea statului respectiv; a beneficiat de un puternic sistem de
cenzura impus prin forta autoritatilor statului; a fost aplicata sistematic si pe scara larga, printr-un
efort sustinut asupra intregii populatii; a fost sustinuta in principal pe argumente ideologice
(fasciste, national-socialiste, marxist-leniniste), la care s-au adaugat intr-o masura mai mare
(Germania) sau mai mica (Rusia) aspecte de ordin rasial sau nationalist; efectele acestei
propagande totalitare in afara granitelor in care a fost creata, au fost reduse (cu notabilele
exceptii ale unor intelectuali care au fost sedusi de o retorica flamboianta si pe alocuri idealista)
din considerente de credibilitate si receptivitate. Toate aceste caracteristici desprinse din practica
propagandistica a statelor totalitare comuniste, fasciste sau naziste au determinat in buna masura
incadrarea conceptului de propaganda intr-o perceptie definitorie care a supravietuit celor care iau dat viata. (...)
Modelul sovietic si cel nazist
Lenin a facut o distinctie intre "agitatie" - destinata maselor largi needucate, inculte si
"propaganda" - destinata celor deja initiati, simpatizanti sau membrilor de partid. In schimb,
pentru Hitler, propaganda trebuia sa atraga noi suporteri, in timp ce prin organizare erau sustinuti
si intariti ideologic membrii de partid si cei deja convertiti la nazism. Imbinarea simultana a
terorii opresive cu agitatia, propaganda si cenzura severa a constituit ingredientul comun al
primilor ani de consolidare a puterii politice atat in Rusia bolsevica (amenintata si framantata de
razboi civil si interventie militara externa), cat si in Germania nazista.

In fine, atat in cazul sovietic, cat si in cel nazist, poate fi usor identificata alinierea liniilor
oficiale de propaganda la meandrele si imperativele politice conjuncturale. Nici Hitler si nici
Stalin nu au avut vreo retinere in a executa cotituri propagandistice radicale in functie de
interesele politice ale momentului. Modul cum s-au transformat radical peste noapte propaganda
sovietica si cea nazista la momentul semnarii Pactului Molotov-Ribbentrop la 23 august 1939 si
din nou in momentul atacarii Uniunii Sovietice de catre Germania la 22 iunie 1941, constituie
poate cel mai elocvent exemplu privind cameleonismul propagandei totalitare, subordonarea ei
directivelor politice si apartenenta sa la morala de a doua instanta.
Propaganda nazista a beneficiat de cel mai centralizat si autoritar sistem de planificare si
aplicare dintre toate puterile beligerante ale epocii, aceasta poate si datorita spiritului de ordine si
disciplina atribuit drept caracteristic natiunii germane. Modelul acestei centralizari directoare a
propagandei politice va fi preluat si chiar amplificat postbelic in statele conduse de regimuri
comuniste, la fel cum "Fhrer Prinzip", inventat de Gebbels in beneficiul lui Hitler, va fi
transformat in cultul personalitatii de catre toti dictatorii comunisti, incepand cu Stalin si
terminand cu Ceausescu, Fidel Castro si Kim Ir Sen. Nici un lider comunist cu puteri totalitare in
stat nu a scapat tentatiei de a stabili liniile directoare ale propagandei oficiale si de a-si impune si
cultiva in forta imaginea de conducator atotputernic si atotstiutor cu valente mesianice, drept
argument final si imbatabil al puterii sale.
Propaganda interbelica totalitara
In perioada interbelica si apoi in timpul razboiului, atat propaganda bolsevica, cat si cea
nazista au exploatat din plin posibilitatile oferite de noua tehnologie mediatica, accesibila intr-o
masura din ce in ce mai mare populatiei, si anume radioul si cinematograful. Dincolo de
numeroasele documentare si jurnale filmate, regizate in acord cu imperativele politice ale
momentului si difuzate pe scara larga, sunt de mentionat remarcabilele contributii
cinematografice propagandistice, purtatoare de certe valente artistice, ale cineastului sovietic
Serghei Eisenstein ("Crucisatorul Potemkin" - 1926, "Octombrie" - 1927) si ale regizoarei
germane Leni Riefenstahl ("Triumful vointei" - 1935, "Olympia" - 1936). Asemenea, Radio
Moscova, (infiintat in 1922 si avand cea mai mare putere de transmisie din acea vreme), la fel ca
si Radio Berlin, ambele institutii aflandu-se sub controlul total al autoritatilor statului respectiv,
au constituit vectori de propaganda extrem de eficienti in caminele oamenilor de rand, prin
ubicuitatea si persistenta transmisiunilor, in conditiile unei severe cenzuri a oricaror informatii
venite din afara. (...)
Pentru clasele analfabete sau semi-analfabete, predominante mai ales in Rusia, sau pentru
populatia aflata in afara marilor aglomerari urbane, radioul si cinematograful au fost mediile
ideale de suport propagandistic atat datorita marii lor accesibilitati, cat si datorita permisivitatii

lor fata de cenzura oficiala, in conditiile in care posibilitatile tehnologice ale mass-mediei epocii
nu ofereau capacitatea strapungerii frontierelor prin transmisiunile prin satelit. Alaturi de acestea,
ziarele si revistele controlate de regimurile totalitare, dar si cartile, paradele, ceremoniile sau
spectacolele erau predominant accesibile mai ales populatiilor cultivate din marile orase, acolo
unde se intamplau evenimentele importante si unde se luau hotararile esentiale in stat si de aceea
ele au constituit in egala masura obiectul atentiei minutioase a propagandistilor regimului.
Concluzionnd, comunicare pe timp de conflict armat are ca scop discreditarea
adversarului, motivarea scopului suprem de meninere a unor idealuri i valori. n cazul
conflictului din Irak din 1991, pot afirma c propaganda de fiecare parte a baricadelor i-a atins
scopul, ns cu toate acestea Saddam a pierdut. Dar, mesajul acestuia despre invadatorii strini sa meninut pn astzi, dovad a reaciilor cu privire la rzboiul din Irak din 2003 a
musulmanilor, dar i a rilor europene care ncep s blameze intervenia american n Irak.

BIBLIOGRAFIE
New Gale Dictionary of the History of Ideas, coord. de Maryanne Cline Horowitz, University of
Los Angeles, Vol.5, Propaganda, by David Welch, p.1921
Idem p.1924
Public Relations for Dummies, by Eric Yverbaum, Bob Bly si Ilese Benun, Wiley Publishing,
Inc, 2006, p.11 Magister Business Club SRL
Edward Bernays.(1928). Propaganda.p.71
Taylor, 1995, p. 11
Domenach, 2004, p. 32
Deac, 2006, p. 20
Kunczik, 2003, p. 144
Constantin Hlihor i Ecaterina Cpn, Comunicarea n conflictele i crizele internaionale,
Bucureti, 2007;