RĂILEANU OANA

A2.S4.1

PSIHOLOGIA CONFLICTULUI

Conflictele apar între oameni, între diferite grupuri, întreprinderi sau organizaţii, între
indivizi şi instituţii statale, între diferite state si naţiuni
Dicţionarul surprinde mai multe faţete ale conflictului:
1. bătaie sau luptă, război;
2. dezacord sau opoziţie acută de idei, interese etc;
3. tulburare emoţională produsă de o ceartă puternică;
4. coliziunea unor corpuri în mişcare.

Elena Zamfir şi Mihaela Vlăsceanu (1993) consideră că noţiunea de conflict înseamnă o

opoziţie deschisă, luptă între indivizi, grupuri, clase sociale, partide, comunităţi, state cu interese
economice, politice, religioase, etnice, rasiale, divergente sau incomparabile, cu efecte disruptive
asupra interacţiunii sociale.

Cei mai mulţi oameni consideră conflictele ca fiind ciocniri distructive, ireconciliabile, în
urma cărora unii câştigă în defavoarea altora.
Conflictul în viziunea lui Daniel Sapiro este asociat cu un arbore. Fiecare parte a lui
reprezintă o parte componenta a conflictului:
 Solul - mediul social în care izbucneşte conflictul (familia, colectivul, şcoala).
 Rădăcina - cauzele multiple ale conflictului.
 Tulpina - părţile implicate în conflict.
 Scorbura - problema clară definită a conflictului.
 Florile - emoţiile proprii pozitive şi negative a celor implicaţi în conflict.
 Frunzele - acţiunile concrete a celor implicaţi în conflict.
 Fructul - soluţia rezolvării conflictului.

Caracteristici ale conflictului

1. Ca fenomen psihosocial (economic, social, politic etc) normal, conflictul se

caracterizează prin: trăsătura naturală şi inevitabilă a activităţii umane ce apare atunci când două
forţe sunt sau numai se percep diferite.
2. Are o cauză declanşatoare :

1
 a) reală, cunoscută,

b) ascunsă.

3. Provoacă o stare de tensiune ce se poate amplifica generând alte fenomene psihosociale

şi care se reduce sau se şterge odată cu rezultatul sau rezolvarea conflictului.

4. Conflictul ca fenomen psihosocial are mai multe dimensiuni:

a) perceptuală (cognitivă);
b) emoţională (afectivă);
c) voliţională;
d) acţională (comportament atitudini de impact);
5. Se desfăşoară ca un proces ce poate fi declanşat de o provocare de diferite origini. Se
derulează în raport cu factori (condiţii, atitudini şi stiluri de abordare a lui), poate creşte, poate fi
blocat, controlat sau rezolvat.
6. El însuşi (poate) constituie în majoritatea cazurilor o provocare la schimbările
individuale, sociale, economice, politice, comunitare, profesionale.

7. Poate constitui o terapie de şoc în anumite situaţii.

8. Efectele conflictului pot fi distructive sau constructive.

Toate aceste trebuinţe sunt cuprinse într-un ansamblu de 5 forţe:

1. O primă forţă, comunicarea. Erorile de comunicare (percepţii greşite) sau lipsa
comunicării (lipsa ascultării active, informaţia prost decodificată, limbajul trupului şi paraverbal)
pot duce la apariţia unui conflict şi escaladarea lui.
2. Valorile. Când sunt atacate valorile oamenii se simt ei înşişi ameninţaţi.
3. Contextul (mediul, structura) desfăşurării acţiunii, distribuirea resurselor, accesul la
informaţii, condiţii politice, norme în vigoare, distanţa dintre părţile aflate în conflict.
4. Emoţiile – tensiunea şi energia ce dau viaţă şi susţin conflictul. Ele sunt influenţate atât
de contextul propriu-zis al acţiuni cât şi de experienţe anterioare ale unor astfel de interacţiuni.
5. Istoria părţilor aflate în conflict (trecutul lor), al contextelor în care au avut şi au loc
interacţiunile – istoria conflictului în sine.

Dimensiuni ale conflictului

Dimensiunea cognitivă ;
Dimensiunea ;
Dimensiunea voliţională ;
Dimensiunea acţională ;
Dimensiunea de impact şi efecte .

Funcţiile conflictului
 de a preveni stagnarea;

2
  de a stimula interesul şi curiozitatea;
 de a genera schimbări la nivelul persoanei şi grupului;
 de a da frâu liber anumitor capacităţi;
 de a oferi prilejul unor trăiri intense.
James Fleming (1998, p. 44) contura câteva efecte pozitive ale conflictului dintre care
amintim:

 poate stimula apariţia de idei noi;

 poate conduce la îmbunătăţirea lucrului în echipă;
 fumizează cadrul pentru anumite discuţii, dezbateri;
 poate reprezenta o modalitate de exprimare a sentimentelor reprimate;
 stimulează oamenii în gândire şi acţiune;
 deschide căi de schimbare şi incită la implicare activă.

Între cauzele conflictului se disting:

 a) incapacitatea părţilor de a ajunge la un compromis care să corespundă intereselor

mutuale;
 b) inegalităţi şi discriminări sociale;
 c) competiţia pentru controlul resurselor;
 d) acces competiţional la oportunităţi crescute;
 e) dorinţa de dominare, putere, prestigiu.

Conflictele pot avea drept cauze factori obiectivi care acţionează din afara
individului şi scapă controlului acestuia şi factori subiectivi derivaţi din modul în
care se comportă individul şi se raportează la diferitele aspecte ale vieţii.

Rezolvarea conflictului presupune:

1) iniţierea dialogului şi comunicării între indivizi şi grupuri
2) preluarea unui limbaj al reconcilierii.
3) rezolvarea conflictului implică identificarea şi eliminarea cauzelor în vederea atingerii
unui acord al părţilor şi restructurarea situaţiei care a determinat apariţia confruntării.

După opinia lui Tidwell există trei condiţii necesare şi suficiente pentru un eficient control
al conflictului:
1. capacitatea instrumentală şi rezolutivă;
2. oportunitatea intervenţiei;
3. voinţa
Pentru a reuşi un control eficace al conflictului aceste trei condiţii trebuie îndeplinite
simultan.
Principalele simptome ce semnalează instalarea unei crize, a unui conflict.

3
 Violenţa - este evident un semn al crizei, al dezacordului, stare în care elementele
emoţionale le domină pe cele raţionale generând acte necugetate.
Tensiunea - propria tensiune distorsionează cel mai ades percepţia asupra persoanelor,
evenimentelor, acţiunilor din jur. O situaţie tensionată poate deveni nucleul unui conflict de
proporţii.
Neînţelegerea - survine în urma unei situaţii ce generează contradicţia şi irascibilitatea. Ea
poate să apară din decodificarea eronată a unei informaţii, sau a unei opoziţii în principii, în idei
etc.
Incidentele - un incident perceput adecvat se poate stinge fără să capete amploare deşi ele
au un halo afectiv persistent. In cazul unei percepţii eronate incidentul poate fi escaladat.
Disconfortul creează sentimentul unei insatisfacţii fără a avea un obiect precis.

Pentru înţelegerea şi controlul conflictului este absolut necesară abilitatea de a delimita

simptomele conflictului cât mai correct.

În desfăşurarea lui conflictul se bazează pe comunicare. În demersul rezolvării conflictului

o funcţie deosebită trebuie acordată caracteristicilor comunicării, acestea reprezentând cauza cea
mai frecventă a construirii unor situaţii conflictuale prin:
 înţelegerea diferită a unei situaţii şi a elementelor sale;
 inexistenţa unui limbaj comun;
 lipsa abilităţilor de a comunica etc.

Paşii urmaţi în elaborarea hărţii conflictului sunt:

 PASUL1 - Care este problema?
 PASUL 2 - Cine este implicat în conflict?
 PASUL 3 - Ce vor cei aflaţi în conflict?

Strategii de rezolvare a conflictelor

Strategia victorie-victorie- orientarea acestei strategii este spre situarea ambilor parteneri
în situaţia de câştigător. Ambii acceptă soluţia pentru că este rezultantă a eforturilor comune pe
parcursul întregului proces.
Negocierea- ea poate fi însuşită şi promovată atât de oameni care au statut de negociator,
cât şi de manageri, lideri, şefi, angajaţi, orice actor social care doreşte să-şi îmbunătăţească
propriul stil de soluţionare a conflictelor.

Negocierea implică efectuarea unor schimbări - a da ceva pentru a primi ceva în schimb;
este de fapt o căutare a unui acord.
Medierea
O altă strategie frecvent utilizată în controlul, managerierea sau rezolvarea conflictelor o
constituie medierea. Mediatorul încearcă să găsească un punct de vedere obiectiv şi neutru. El
oferă garanţia că fiecare parte îşi prezintă punctul de vedere, dar ascultă şi perspectiva celuilalt,
îndrumându-i pe cei doi spre găsirea unor soluţii satisfăcătoare.

Medierea cuprinde următoarele etape:

4
 1. Începutul ;
2. Desfăşurarea ;
3. Încheierea.

O altă modalitate de a obţine un rezultat benefic şi constructiv din conflict o constituie

capacitatea noastră creatoare. Rezolvarea conflictului în mod creativ aşa cum susţin creatologii
(Marilyn Fryer, 1998, p.130) implică valorificarea motivaţiilor generate de conflict pentru a crea
ceva superior.

Etapele rezolvării creative a problemelor identificate de Parnes (1985) se constituie în

următoarea succesiune:
 descoperirea obiectivului - a face un pas înapoi de la o problemă prezentată pentru
a obţine o viziune mai largă;
 descoperirea elementului - colectarea tuturor datelor necesare construirii unei
imagini coerente a întregii situaţii;
 descoperirea problemei - importantă în obţinerea unei soluţii satisfăcătoare;
 descoperirea ideii - generarea unei game de soluţii noi;
 descoperirea soluţiei - constă în găsirea criteriului de evaluare a soluţiilor deja
generate;
 descoperirea acceptului - urmăreşte acceptarea şi implementarea ideilor unei
persoane.
CLASIFICARE A CONFLICTELOR
INTERNE (localizare intrapsihică sau intrapersonală) – exemple: vocile interioare,
dialogul subpersonalitaţilor.

N. Mărgineanu propunea următoarea clasificare a conflictelor interne sau psihologice: analitice şi

sintetice.
Conflictele analitice:
- Balanţa emotivă euforică sau depresivă poate constitui sursa unui astfel de conflict.

Conflicte sintetice:
Conflictele dintre conştiinţă şi inconştient- individul cade pradă diverselor ispite, îi lipsesc
stăpânirea şi conducerea de sine. Când Supra-Eul şi conştiinţa morală domină, inhibă, tiranizează
Eul, poate apărea nebunia.

EXTERNE (extrapsihice, extrapersonale) – pot implica persoane, grupuri, instituţii,

organizaţii.
Prin conflictul psihologic înţelegem ciocnirea dintre diferite forţe sau elemente dinamice fie
ele înnăscute fie dobândite.

5
 După rolul valenţelor ce se manifestă în câmpul motivaţional K. Lewin delimitează 3 tipuri de
conflicte:
- atracţie – atracţie
- respingere – respingere
- atracţie – respingere

Conflicte biologice

În afară de conflictele psihologice există şi conflicte biologice legate de interferenţe dintre suflet
şi corp. Ele provin din tulburări în funcţionarea normală a sistemului nervos; deficienţa altor
organe de care sistemul nervos este legat (legate de funcţia glandelor cu secreţie internă, de
nutriţie, etc.)

2.1. Conflicte psiho-sociale

Ele cuprind toate conflictele dintre individ, semeni şi societate. Ele pot fi grupate în
conflicte:
- familiale
- şcolare
- profesionale
- economice
- religioase
- juridice
- politice
- sportive
2.2. Conflicte socio-culturale şi de evoluţie
Tipice sunt conflictele familie - şcoală, conflictele adolescenţei, menopauzei, pensionării,
dezrădăcinării, provocate de şomaj, cele exprimate de mişcările anarhice ale tineretului.
Adolescenţa este o criză de creştere biologică, dar şi psiho-socială şi morală. Este determinată de
orientarea transfamilială a pornirii erotice, în conflict cu dependenţa materială de părinţi.

. Conflict interpersonal între doi indivizi, persoane care locuiesc împreună, părinţi-copii,
soţ-soţie, vecini, şef-subordonat, client-vânzător.
Psihosociologul Deutsch M. Delimitează 5 tipuri de conflict interpersonal:
- veridic
- contingent
- deplasat
- latent
- falsul conflict
Conflict intragrupal: în colectivul de muncă, birou, organizaţie, întreprindere,
partid, familia lărgită.

Conflict intergrupal: între grupuri etnice, politice, bande de traficanţi, de cartier.

6
 Conflict internaţional
După criteriul rezultatului

Conflicte de sumă zero – unul pierde, altul câştigă

Conflicte de cooperare – ambii câştigă, ambii pierd
Conflicte mixte

Conflicte de rol

J. Maisonneuve delimitează două categorii principale de conflicte de rol:

- intrasubiective
- intersubiective
Interacţiunile existente între rolurile unei persoane pot deveni surse ale unor conflicte.

Conflictele de rol, conform definiţiei, sunt stări psihice tensionale anxioase şi disfuncţionale în
plan comportamental, provocate de incongruenţa a două sau mai multe roluri ale aceleiaşi
personae.

Conflicte pedagogice

1. predarea - care privilegiază axa profesor - cunoaştere, elevul devenind „terţul inclus”;
2. formarea - care privilegiază axa profesor - elevi, rolul „terţului inclus” fiind atribuit
cunoaşterii;
3. învăţarea - care privilegiază axa profesor - cunoaştere caz în care rolul terţului inclus
revine profesorului.

Conflicte psihologice

Prin conflict psihologic înţelegem ciocnirea dintre diferitele forţe sau elemente dinamice care
stau la baza activităţii umane şi o determină, fie ele înnăscute, fie dobândite, precum şi ciocnirile
dintre aceste forţe şi aptitudini, temperament şi fire.

Conflicte biologice.

În afară de conflictele psihologice mai există şi conflicte biologice, legate de interferenţa dintre
suflet şi corp. Ele provin din cauza unor tulburări în funcţia normală a sistemului nervos
cerebrospinal sau autonom, fie din cauza unor deficienţe a celorlalte organe, de care sistemul
nervos e legat.

Conflictele biologice, dependente de sistemul nervos şi de organismul în care el se află,

sunt de mai multe feluri. Mai importante sunt cele biochimice, legate de nutriţie, cele endocrine,

7
legate de funcţia glandelor interne, cele virulente, legate de prezenţa unor microbi patogeni, şi
cele neurologice propriu-zise, legate de tulburări în funcţia sau anatomia sistemului nervos.

Conflictele psihosociale

Ele cuprind toate fricţiunile dintre individ, semeni şi societate economice, juridice etc.

Conflictele familiale se împart: în conflicte de adaptare şi integrare faţă de fraţi şi părinţi, care au
loc în familia în care individul e născut, şi în conflicte între soţ şi soţie, şi socrii.

Conflictele de adaptare în şcoală, fie acelea legate de procesul de integrare al elevului

faţă de ceilalţi elevi şi clasă, fie acelea dependente de raporturile dintre elev şi profesor.
La fel de importante sunt conflictele profesionale.