TITLUL: MEDIEREA ÎN MEDIUL ŞCOLAR

2016

CUPRINS

INTRODUCERE

1. MEDIEREA – PREZENTARE GENERALĂ

2. CONFLICTE ÎN MEDIUL ŞCOLAR
3. CONCLUZII
INTRODUCERE

Trăim într-o lume în continuă mişcare, într-o continuă schimbare şi a nu fi în

pas cu acest trend conduce la o serie de conflicte, atât conflicte interioare (conflicte
cu propriul eu), cât şi conflicte cu cei de lângă noi, cei din sfera în care trăim. Ceea
ce gândim, ceea ce trăim, ceea ce spunem, de multe ori, pot fi în neconcordanţă cu
ceea ce gândesc, trăiesc şi spun ceilalţi. Astfel, apar conflictele, nepotrivirile între
două sau mai multe persoane în gândire sau în acţiune. De aceea au apărut o serie
de metode de rezolvare a acestor conflicte pe o cale pe cât se poate de amiabilă.

Medierea este cea mai bună metodă de soluţionare a conflictelor de orice tip,
pentru că implică un important factor absent într-un conflict şi anume:
comunicarea. Lipsa de comunicare conduce la multe conflicte între orice fel de
oameni, indiferent de vârstă , sex sau naţionalitate. Totuşi, nu oricine poate fi
implicat într-un proces de mediere deoarece acesta presupune o multitudine de
abilităţi pe care nu oricine le poate deţine.

Conflictele şcolare sunt numeroase, de la cei mai mici la cei mai mari şcolari.
La liceu, conflictele sunt din ce în ce mai dese, mai complexe şi, de multe ori,
dificil de rezovat. Se poate spune că şcoala este primul loc în care se face
medierea, un loc în care apare relaţia dintre un individ şi ceilalţi.
 1. MEDIEREA -prezentare generală

1.1. Definiţii

Medierea reprezintă rezolvarea conflictului cu ajutorul unui intermediar

numit mediator, conciliator sau facilitator. Aceasta este o terţă parte, independentă,
imparţială, care ajută la procesul de rezolvare a conflictului, părţile iau însă decizia
adoptării soluţiei conflictului. Prin urmare, mediatorul nu impune o soluţie, ci doar
ajută părţile să o găseasca. În unele cazuri, când situaţia o impune, se practică co-
medierea (cu doi mediatori) sau medierea în echipă (mai mulţi mediatori).

Pentru ca procesul de mediere să se desfăşoare în mod optim, este necesară

îndeplinirea unor premise, unele dintre acestea sunt sintetizate în cele ce urmează
(Stoica-Constantin, 2004, p. 265):

1.2. Statutul mediatorului

Din acest punct de vedere este esenţial ca mediatorul să fie o persoană

calificată, autoritatea acestuia nefiind pusă la îndoială, să fie acceptat formal de
ambele părţi, să fie perceput drept imparţial, să nu aibă nici un interes personal în
rezolvarea conflictului.

Intervenţia mediatorului este centrată pe oameni şi pe grup, fapt care

presupune: ascultarea activă, confirmarea înţelegerii, impunerea tonalităţii
cooperante (de respect, seriozitate, onestitate, încredere, destindere, amabilitate),
menţinerea confidenţialităţii, păstrarea imparţialităţii, respectul pentru diferenţele
culturale,precum şi managementul situaţiilor încărcate emoţional. De asemenea,
mediatorul este centrat şi pe sarcină, respectiv controlul asupra procesului şi
obţinerii soluţiei, în acest sens acesta având comportamente precum: păstrarea
structurii procesului, echilibrarea participării părţilor, intervenţia directă, controlul
exercitându-se nondirectiv.

1.3. Condiţiile medierii

Reuşita unui proces de mediere este condiţionată de anumiţi factori, printre

care natura conflictului, din această perspectivă amintim faptul că nu toate
situaţiile conflictuale necesită mediere. Situaţiile conflictuale care solicită mediere
sunt (Stoica-Constantin, 2004, p. 268 ):

- între părţi a survenit recent o ruptură;

- ostilitatea este atât de puternică, încât face imposibilă abordarea prin
colaborare;
- părţile nu reuşesc să elimine divergenţele apărute;
- părţile conştientizează incapacitatea de a depăşi conflictul prin forţe proprii;
- conflictul este de durată;
- părţile implicate sunt mai mult de două;
- problema este agravată de un puternic element emoţional;

Există situaţii în care reuşita procesului de mediere este improbabilă sau

puţin probabilă, unele dintre acestea sunt:

- una din părţile implicate refuză să participe;

- una din persoane este incapabilă să asculte sau este prea tulburată pentru a
negocia;
- situaţia este de natură penală;
- dezechilibrul puterii părţilor este prea mare;
- una din părţi nu este prezentă.

În ceea ce priveşte etapele procesului de mediere, Linda Shaw, prezintă

procesul de mediere în şapte etape (Shaw, 2001, apud. Stoica-Constantin, 2004, p.
269):

a) Primul contact cu prima parte-centrat pe explorarea situaţiei, construirea

unei relaţii, explicarea procesului de mediere, explorarea ideilor iniţiale.
b) Primul contact cu cealaltă parte/celelalte părţi este similar cu cel descris
anterior.
c) Pregătirea pentru medierea cazului vizează stabilirea strategiei optime de
mediere, stabilirea locaţiei, a calendarului, invitarea şi pregătirea părţilor.
d) Ascultarea problemelor este etapa în care părţile îşi exprimă punctul de
vedere, sunt definite şi acceptate regulile de bază ale procesului şi stabilirea
de comun acord a programului pentru următoarele şedinţe.
 e) Explorarea problemelor, care presupune selecţionarea principalelor aspecte
ale conflictului, identifică temerile şi crează un climat de siguranţă,
facilitează diminuarea divergenţelor.
f) Construirea acordurilor – în această etapă mediatorii insistă pe evaluarea
oportunităţilor, opţiunilor şi ofertelor pozitive, construirea acordurilor şi
redactarea elementelor consensuale.
g) Încheierea şi urmarea presupune încheierea şedinţei şi terminarea procesului
de mediere, sau continuarea lui dacă părţile implicate doresc să mai
exploreze şi alte probleme.

1.4. Principiile medierii

- Să rămână calmi şi să-şi controleze furia, frustrarea sau alte emoţii

puternice;
- Să se concentreze asupra problemei şi nu numai să invinuiască pe celălalt;
- Să exprime cu acurateţe ceea ce doreşte şi simte;
- Să respecte punctele de vedere a celuilalt şi să încerce să le înţeleagă;
- Să încerce să găsească soluţii practice care să fie mulţumitoare ambelor
părţi.

1.5. Motivaţiile medierii

Poate ne întrebăm de ce este nevoie de o terţă persoană în vederea rezolvării

unui conflict. Iată câteva motive pentru care avem nevoie de mediere:

- Medierea are sens;

- Medierea este voluntară;
- Medierea este confidenţială;
- Medierea este rapidă şi convenabilă ( ca preţ);
- Medierea presupune respect;
- Medierea funcţionează dacă regulile sunt aplicate.
 2. Conflictele în mediul şcolar

2.1. Definiţia conflictului

Termenul de „conflict” provine de la verbul latinesc confligo - „a se lupta”,

„a se bate între ei”, având sensurile de ciocnire, şoc, dar şi de ceartă, luptă
împotriva cuiva. Multe dicţionare definesc conflictul prin termeni similari
violenţei, ca disensiune, fricţiune, dispută, ceartă, scandal, luptă, război.

2.2. Sursele conflictului

Cauzele conflictelor sunt diverse. În literatura de specialitate se întâlnesc

numeroase categorii de surse ale conflictelor.

Ana Stoica- Constantin (2004) propune abordarea surselor conflictelor, din

următoarele perspective:

a) Diferenţele şi incompatibilităţile dintre persoane

Diferenţele dintre indivizi generează conflicte din momentul în care aceştia

interrelaţionează şi depind de anumite circumstanţe.

Cele mai importante deosebiri generatoare de conflict sunt unele trăsături de

personalitate (ex: mobil/ inert, extravertit/ introvertit, adaptativ/ inovativ), opinii
(ex: cine deţine rolul principal în educaţia copilului), atitudini (ex: toleranţă-
intoleranţă, acceptare-neacceptare), valori (ex: credinţa religioasă, realizarea pe
plan material), nevoi (ex: durata timpului de somn), gusturi şi preferinţe (ex:
alimentaţie, vestimentaţie, relaxare).

b) Nevoile/ interesele umane

Oamenii intră în conflicte fie că au nevoi care urmează să fie satisfăcute, fie
că au nevoi neconcordante cu ale altora.

Interesul era definit de Al. Roşca (1976) în „Psihologia generală ca o formă

specifică motivaţiei, o orientare/ direcţionare activă şi durabilă a persoanei spre
numite lucruri, fenomene sau domenii de activitate, care se manifestă prin orientare
şi concentrarea atenţiei, efectiv sau în mod latent, în acea direcţie, însoţite eventual
de implicarea în acţiune”.

c) Comunicarea

Comunicarea este generatoare de conflicte atunci cînd este absentă sau

defectuoasă. Oamenii, de cele mai multe ori comunică imperfect, dar presupun că
au făcut-o clar atribuind acest lucru distorsionării mesajului la receptor, nu la
emiţător.

d) Lezarea stimei de sine

Stima de sine capătă potenţial conflictogen atunci când realizările altei

persoane sunt contestate sau minimalizate, când se propun standarde inaccesibile,
sau se acţionează prin constrângere sau persuadare.

e) Conflictul de valori

Valoarea este ceea ce preţuieşte individul, credinţa noastră despre ceea ce

este important, ceea ce deosebeşte binele de rău, în consecinţă apare reacţia dură a
oamenilor, a căror valori le sunt încălcate, simţindu-se atacaţi personal.

f) Conflictul de norme

Este una dintre cele mai răspândite cauze ale conflictelor. Unele norme sunt
explicite, altele sunt rostite şi nescrise, motiv pentru care se recomandă stabilirea
normelor de comun acord, la începutul unei relaţii.

g) Comportamentele neadecvate

În cadrul grupului surse ale conflictelor pot fi o serie de comportamente

neadecvate, dintre acestea amintim: comportamente negative (egoism, minciună),
comportamente atipice (daruri fără motiv evident, manifestări de simpatie
nejustificată), comportamente neadecvate situţiei (ţinută, acţiuni neconforme cu
situaţia).

h) Agresivitatea
 Agresiviatatea poate fi fizică sau verbală şi apare ca o modaliatate
conflictuală de relaţionare cu mediul fie în plan concret-acţional, fie în plan
imaginar sau fantasmatic.

i) Competenţele sociale

Presupun capacitatatea unei persoane de a relaţiona într-un mod adecvat cu

alte persoane, a coopera şi colabora în cadrul unui grup , a înţelege şi identifica
adevărata natură a fiecărei relaţii şi situaţii, de a se face plăcut.

j) Structura sau cadrul extern

Ţin de locul în care se desfăşoară o interacţiune, constrângeri, proceduri de

comunicare, distribuirea resurselor, acces la informaţii, presiuni politice, resurse, ş.
a. Resursele limitate disputate de două sau mai multe părţi sunt cauze aproape
cotidiene ale conflictelor.

2.3. Tipologii ale conflictelor

În urma unor experimente şi studii de psihologie socială s-a demonstrat

existenţa unor indivizi cu anumite înclinaţii şi trăsături, care, de cele mai multe ori,
se află la originea unor conflicte. Rigizi, inflexibili, orgolioşi, complexaţi,
invidioşi, firi arţăgoase transformă orice nepotrivire de idei în contradicţie
ireconciliabilă şi antipatie.

Există o multitudine de clasificări ale conflictelor. În cele ce urmează vom

reda clasificarea acestora în funcţie de următoarele criterii:

 Criteriul localizării

Conflictele pot avea o localizare internă sau externă, care nu sunt autonome
ci interdependente, pentru că o persoană tulburată de un conflict intern generează
unul sau mai multe conficte externe.

Din categoria conflictelor interne fac parte conflictul „psihic” (cum a fost numit de
Freud) , conflictul cognitiv şi perceptiv.

Conflictele externe pot implica două sau mai multe persoane, grupuri /
instituţii organizaţii, state dar şi valori sau ideologii. În funcţie de extensiunea ariei
sociale acoperite, conflictele pot fi :
 - Conflictul interpersonal, care apare între doi indivizi (cupluri, vecini, patron
şi angajat, profesor şi elev).
- Conflictul intragrupal, care apare în interiorul unui grup (în clasa de elevi, în
colectivul didactic, în birou, în familia lărgită, etc.).
- Conflictul intergrupal, care apare între două grupuri diferite (grupări rasiale,
etnice, politice, bandele din oraşe sau suburbii).
- Conflictul internaţional, care apare între state naţionale, blocuri de naţiuni,
corporaţii internaţionale.

 Criteriul aparenţei

Criteriul aparenţei/vizibilităţii cuprine conflictul manifest şi cel

nemanifest/subteran/de substituţie. În termeni medicali aceste conflicte au mai fost
numite „simptomul” (conflictul manifest observabil) şi „cauza” (conflictul
subteran).

 Criterul nivelului

Criteriul nivelului este utilizat de Helena Cornelius şi Shoshana Faire (1996,

p.23- 25, apud Stoica Constantin) el cuprinde: „disconfortul, incidentul,
neînţelegerea, tensiunea şi criza”.

- Discofortul. Este cea mai uşoară formă a conflictului şi poate avea o

acumulare în timp sau se poate consuma pe loc. De obicei disconfortul nu
este comunicat veral.
- Incidentul. Este „o furtună într-un pahar cu apă”, un conflict neprevăzut dar
nu devastator. Este de scurtă durată, pe măsura circumstanţelor şi/sau a
memoriei afective a individului.
- Neînţelegerea. Este o discrepanţă între sensul trimis şi cel receptat.
Comunicarea fiind neclară, ea duce la înţelegerea greşită sau confuză a
motivelor şi faptelor.
- Tensiunea. Este un alt nivel al conflictului, similar cu disconfortul, dar mult
mai intens, fiecare nouă imprejurare confirmă şi agravează această atitudine
negativă.
- Criza. Este cea mai evidentă formă a conflictului. Comportamentul scapă de
sub controlul raţional.
  Criteriul „câştigătorul conflictului”

Morton Deutsch enumeră trei tipuri de conflicte, în funcţie de rezultatul lor:

- sumă zero, în care unul câştigă şi altul pierde;

- de cooperare totală, amândoi pot câştiga, amândoi pot pierde;
- cu motive mixte, amâdoi pot câştiga, amândoi pot pierde, unul câştigâ,
celălalt pierde.

 Criteriul naturii intrinseci a conflictului

Natura intrinsecă a conflictului presupune o tulburare de adaptare, un

dezechilibru de adaptare, un dezechilibru între fiinţă şi lume, care trebuie rezolvat.
Conflictele sunt biologice, psihologice, socioculturale şi de evoluţie.

 Criteriul scopului: conflicte orientate spre problemă – conflice orietate

spre structură

Conflictele orientate spre problemă se sting în momentul în care este rezolvată

problema, celelalte ţintesc schimbarea structurii.

 Criteriul percepţiei adversarului

În funcţie de modul de percepere a adversarului, Rapaport apreciază că pot fi

considerate drept conflicte inclusiv luptele, jocurile şi dezbaterile.

- În luptă oponentul este perceput ca duşman. Recţia „normală” este de a-l

îndepărta din mediul propriu prin orice mijloace.
3. În joc celălalt este perceput ca oponent. Atenţia se focalizează asupra
situaţiei care poate fi luată sub un control mai mare printr-o strategie mai
inteligentă.
4. În dezbatere are loc un schimb de stimuli verbali care urmăresc aducerea
adversarului la propriul mod de a percepe şi a evalua situaţia.

2.4. Conflictul la scoala

 Şcoala este primul spaţiu al medierii, un spaţiu de trecere între familie şi
societate, între sine şi celălalt, între propria viziune despre lume a copilului şi
viziunea celorlalţi copii.
Frecventând şcoala, copilul trăieşte prima mare încercare socială din viaţa
sa, pentru că se desprinde tot mai mult de modelul părinţilor pentru a se lăsa
modelat de şcoală, instituţie cu un important rol formator.
Intre elevi , intre elevi si profesori si chiar intre profesori, din cauza elevilor
pot aparea conflicte, care daca nu sunt elucidate si discutate atunci cand se produc,
pot prinde forme diferite, si anume:
 Frustrare din partea elevului – elevul poate fi frustrate de o anumita nota
obtinuta, care ii poate crea o aversiune fata de profesorul care i-a dat nota,
dar sip e material respective, care poate in realitate il atrage. Toate acestea
duc la agresivitatea elevului;
 Aversiunea elevului fata de profesor;
 Aversiunea profesorului fata de elev pentru un comportament necivilizat sau
pentru lipsa de interes pentru materia respectiva.

2.5. Rezolvarea conflictelor

Comunicarea are un rol decisiv în rezolvarea conflictelor şcolare.

Comunicarea are loc atunci când un ascultător aude şi înţelege gândurile celuilalt.
Conflictele apar şi persistă din cauza unei comunicări necorespunzătoare.

Aici ar trebui sa intervina medierea. In aceste situatii, actorii educatiei

(profesorii) si elevii, prin mediere, ar trebui sa descopere un alt tip de relatie,
tocmai pentru a evita a nu ramane blocati in situatiile de frustrare sau furie. Multi
ani, profesorii si elevii coexista fara a se cunoaste intr-adevar reciproc. In mediere,
ei se intalnesc la nivel personal si nu mai sunt asa straini – un profesor si un elev
care nu si-au vorbit, incep sa comunice. Se creaza un sens al complicitatii, au loc
schimburi de idei si pareri, se impartasesc crezur, este oferit sprijin mutual si
fiecare se simte mai putin izolat.
 Astfel, relatia se schimba: in locul autoritatii, medierea obtine cele mai bune
rezultate.

2.6. Tipuri de mediere scolara

 Medierea elev-elev sau grupuri de elevi

Elevii mediatori sunt cei pregatiti pentru a facilita discutia dintre elevi sau
grupuri de elevi in vederea gasirii unei solutii. Scopul lor este de a oferi partilor in
conflict o mai buna comunicare si intelegere , care de cele mai multe ori duce la o
solutie acceptata de toata lumea. Elevii afla cauzele diferendului , intervin imediat,
fara sa-l lase sa se cronicizeze, respectand demnitatea partilor, neincercand sa faca
pe judecatorii, cautand solutii in echilibrarea partilor in conflict.

Stadiul obisnuit , dupa cum arata studiile din USA si Marea Britanie , de la
care se porneste formarea mediatorilor elevi, este scoala primara sau gimnaziul.
Elevii din ciclul primar mediaza, in sensul ca sprijina doi elevi aflati in dezacord
sa-si asculte unul altuia trairile si sa ajunga la un acord asupra a ceea ce ar fi mai
bine sa faca. Cei din clasele mai mari pot oferi servicii neutre, fara sa-i judece pe
cei implicati, ajutandu-i pe cei in disputa sa identifice problema, sa aprecieze
punctul de vedere al celuilat si sa aleaga o cale de urmat.

O mediere intre elevii de ciclul primar poate dura cateva minute, in timp ce
pentru altii este nevoie de cateva sesiuni pentru a ajunge la un acord.

 Medierea adult-elev

Mediatorul adult este persoana anume instruită din interiorul comunităţii

şcolii-profesor, psiholog, ori din afara şcolii - mediatorul profesionist

Acest tip de mediere intervine in special in conflicte mai mari, conflicte care
nu pot fi solutionate de catre un elev mediator.

 Medierea intre egali

Acest tip de mediere , este unul mai aparte, care se desfasoara cu succes in
Anglia - Birmingam si se refera la elevii dintr-un an de studiu, fie la elevii din
clasele mai mari care mediaze conflictele elevilor din clasele mai mici. De
asemenea” egali” se refera si la o echipa de elevi din ani diferiti de studiu. Elevii
din serviciile de mediere intre”egali”, au urmat cursuri specializate si si-au
verificat abilitatile de rezolvare a conflictelor. O astfel de perioada intesiva permite
construirea unei echipe, repetarea abilitatilor de mediere iar copii isi vor putea
dezvolta propriile ghiduri ale activitatilor practice.

Desi mediatorii elevi isi revendica actiunile si iau decizii asupra modului in
care deurg aceste servicii, ei trebuiesc permanent sprijiniti de catre adulti cu
pregatire in acest sens. Suportul este diferit in functia de varsta copiilor implicati in
program. Ce este esential, este ca ei se intalnesc saptamanal ( dupa program sau in
pauza de masa), isi impartasesc ideiile si experientele, invatand unii de altii si
instruindu-se in acelasi timp. Ei isi stabilesc un program , isi impart sarcinile, si
stabilesc modul in care colegii lor, aflati in conflict, vor beneficia de serviciile lor.

De asemenea ei tin cont si de personalitatea colegilor care apeleaza la

serviciile lor cu privire la locul unde vor sa se desfasoare sedinta de mediere. Unii
prefera o sala linistita, unii vor pe coridorul scolii, pentru a avea suportul celor care
asista, altii vor in curtea scolii sub un copac sau intr-un loc care pentru ei probabil
reprezinta ceva.

Pentru ca le place ceea ce fac si pentru ca au realizat ca aceasta metoda

alternativa de solutionare a conflictului este benefica, echipele de mediatori a
acestei scoli despre care am amintit mai sus, au fost lasate sa-si dea un nume, sau
sa-si inscriptioneze tricouri, sepci sau insigne.

Avand in vedere toate aceste aspecte, copii isi formeaza o noua viziune
asupra unui conflict si deduc singuri importanta solutionarii acestuia pe cale
pasnica.

 Medierea in “pereche” sau co-medierea

Când devine dificilă reglarea unui conflict - se poate apela la medierea

problemei “în pereche”. Acest termen se refera la faptul ca un conflict este
solutionat de 2 mediatori.( adult , care poate fi profesorul, pshilogul scolii,
mediatorul specializat si elev, 2 mediatori specializati, profesorul si psihologul
scolii, 2 elevi) In aceasta varinta, abordarea problemei de catre mediatori asigură
un nivel mai înalt de obiectivitate şi calitate pe nuanţe - dialogul devenind mai
bogat.
 2.7. Obiectivele unei medieri la nivel scolar

 asigurarea promovării relaţiilor de colaborare dintre elevi, profesori şi

părinţi în spiritul toleranţei.
 rezolvarea unor situaţii conflictuale între membrii comunitaţii şcolare,
situaţii care, dacă ar fi ignorate, s-ar transforma în situaţii grave, cum ar fi
abandonul şcolar, violenţa cu consecinţe de ordin penal.
 ajutarea elevilor de a obţine o imagine mai clară despre ei însişi şi despre
relaţiile interumane
 abordarea conflictelor într-un mod constructiv, contribuind la sănătatea
mentală individuală a elevilor şi având efecte pozitive asupra societăţii în
întregul ei.
 facilitarea discuţiilor dintre elevi sau grupuri în vederea găsirii unei soluţii,
ţelul lor fiind de a le oferi părţilor în dispută un forum pentru o mai bună
comunicare şi înţelegere, care duce deseori la o soluţie acceptabilă pentru
toată lumea.
 dezvoltarea de către elevi a unor aptitudini folositoare toată viaţa, prin
învăţarea  tehnicilor de rezolvare a conflictelor cât mai devreme
 formarea mediatorilor din randul elevilor, care sa incerce «rezolvarea»
conflictului, constatand ca rezolvarea lui «de sus» nu este intotdeauna bine
primita de catre elevi.
 sprijinirea tuturor copiilor din comunitate, încurajând implicarea părinţilor în
educaţia copiilor şi în viaţa şcolii şi facilitând colaborarea dintre familie -
comunitate – şcoală

Medierea dă profesorului libertatea necesară dezvoltării la elevi :

- a atitudinilor active (concentrare, autocunoaştere, comunicare, proiectare în

viitor),

- a competenţelor cognitive (organizare, planificare) şi sociale (inteligenţă

emoţională, empatie, toleranţă) care favorizează învăţarea, înţelegerea şi stabilirea
legăturilor.

Chiar dacă medierea nu se finalizeaza cu un acord, ea poate fi

considerată o reuşită atâta timp cât reprezentarea conflictului la cele două
părţi s-a schimbat. Proiectele de mediere între elevi funcţionează cu succes în
şcolile unde se ţine cont de planul de dezvoltare şcolară, de nevoile reale ale şcolii
şi de solicitările venite din partea elevilor, profesorilor şi părinţilor.

2.8. TIPURI DE CONFLICT CARE NU TREBUIE SA CUPRINDA

MEDIEREA

Medierea nu este potrivita pentru toate tipurile de conflicte si anume cele

care contin violenta fizica, cele care au posibile urmari violente sau cele care ar
implica suspendarea de la scoala, respectiv exmatricularea.
3. CONCLUZII

In statele care au implementat programe de mediere in scoli, s-a observat o

scadere a problemelor legate de disciplina, cu 70-80%.

Concret , elevii, evita sa fie pedepsiti pentru probleme mai putin

semnificative. Mai mult , elevii invata ca pot sa-si rezolve singuri problemele cu
cei din jur. Astfel , profesorii si administratia scolii se pot concentra mai mult pe
activitati didactice sau sa se ocupe de probleme mai presante.

Rezolvarea conflictelor prin mediere ia mai putin timp decat dureaza o

rezolvare obisnuita in fata intregii clase.

In general dupa mediere, elevii nu se mai confrunta cu probleme

asemanatoare