Strategii de prevenire, reducere și de rezolvare a conflictului

Conflictul este un fenomen social și poate fi definit ca un dezacord, o contradicţie sau o

incompatibilitate între ideile, valorile și/sau interesele a cel puţin două persoane sau grupuri
destinate. Conflictul reprezintă o specie aparte a situaţiilor de negociere care necesită analiză,
strategie și intervenţii bine gândite.

Tipurile de conflicte:
1. conflict obiectiv – cind este o divergenţă de scopuri și interese;
2. conflict cognitiv – cind există o divergenţă de idei sau cunoștinţe;
3. conflict afectiv – cind există o incopatibilitate emoţională.

Urmările conflictului
− Orice comportament nechibzuit, imprudent și lipsit de tact provoacă frământări sufletești,
amărăciuni, distruge speranţe și idealuri;
− Provoacă traume psihice adinci;
− Comportare grosolană în relaţiile cu alte persoane;
− Provoacă neplăceri;
− Apare dezinteres faţă de lucru, plingeri, cerinţe.

O mulţime de conflicte apar din cauza că vrem ceva de la cei din jur, venim cu nişte
pretenţii, iar aceştia nu se prea grăbesc să ne facă pe plac. Comunicarea cu un om căruia toţi
îi sunt obligaţi cu ceva, nu e uşoară şi nici plăcută.
Modalităţile de comportament în situaţiile de conflict pot fi:
- presiunea (insistenţa, constrângerea, agresivitatea, folosirea autorităţii, atingerea scopului
prin orice modalitate);
- retragerea (evitarea conflictului);
- supunerea (adaptarea, cedarea, refuzul de a lupta, renunţarea la interesele proprii);
- compromisul (cedări reciproce, căutarea căii de mijloc);
- colaborarea (luarea în consideraţie a intereselor reciproce şi găsirea unei soluţii reciproc
acceptabile).
Soluționarea constructivă a conflictului depinde de mai mulți factori, şi anume:
- percepția obiectivă a conflictului;
- accesibilitatea şi eficacitatea dialogului;
- crearea unei atmosfere de încredere reciprocă şi de colaborare.

Strategia concurenței. Este aplicată de persoana care are o voință puternică, autoritară,
care nu este interesată să coopereze cu partea adversă, dar face eforturi pentru satisfacerea
intereselor proprii.
Strategia cooperării. Presupune că, apărând interesele unei părți, trebuie să se ia în calcul
şi interesele celeilalte părți. Această strategie este mai dificil de aplicat deoarece necesită un
timp mai îndelungat şi presupune, în acelaşi timp, elaborarea unei decizii reciproc avantajoase.
Această strategie poate fi aplicată în situațiile când:
- trebuie găsită o decizie comună, dacă fiecare opinie este importantă şi nu permite
soluții de compromis;
- există relații stabile, de lungă durată şi interdependente între părți;
- părțile au abilitatea să se asculte şi să-şi exprime interesele proprii;
- este necesară integrarea opiniilor.
 Strategia compromisului. Esența acesteia constă în faptul că părțile tind să soluționeze
divergențele prin cedări reciproce. Compromisul pune preț pe determinarea regulilor de
schimb reciproc. Această strategie poate fi folosită în situațiile când:
- ambele părți au argumente justificate şi dețin putere similară;
- satisfacerea dorinței nu are importanță majoră;
- compromisul permite să obții ceva decât să pierzi totul.
Capacitatea de compromis se prețuieşte la un nivel înalt în situații administrative, deoarece
reduce la minimum ostilitatea şi urgentează soluționarea conflictului, satisfăcând ambele părți.
Strategia ignorării. Această strategie se aplică în cazul când problema nu este
importantă pentru una dintre părți şi nu merită să se cheltuiască prea mult efort şi timp
pentru soluționarea acesteia. Strategia ignorării presupune că persoana încearcă pe cât e
posibil să evite conflictul. Poate fi aplicată în situațiile când:
- izvorul discordanțelor este trivial şi nesemnificativ în comparație cu alte probleme
mai importante;
- câştigarea timpului pentru a studia situația şi a primi informație suplimentară pentru a
lua o anumită decizie;
- subalternii să rezolve pot singuri problema.
Această strategie nu trebuie considerată ca una ce evită responsabilitatea. În realitate,
amânarea sau evitarea poate fi o reacție adecvată la situația de conflict, când aceasta se
rezolvă de sine stătător sau când se poate ocupa ulterior de acest lucru, în cazul deținerii
informațiilor suficiente şi a dorinței de a o rezolva.
Strategia adaptării. Presupune ca o parte să acționeze în concordanță cu cealaltă parte.
Această strategie este aplicată în situațiile când:
- problema principală constă în restabilirea liniştii şi stabilității şi nu în rezolvarea
conflictului;
- subiectul divergențelor nu este important şi nu este deranjant.
Managerii au un rol important privind menținerea unui climat social favorabil de muncă,
stimularea situațiilor conflictuale, precum şi soluționarea acestora. În situațiile de conflict
managerii trebuie să aplice anumite reguli de comportament, şi anume:
- realizarea lucrului cu tact şi cu multă atenție;
- ascultarea cu atenție şi până la sfârşit pe cei care vorbesc;
- concluziile şi promisiunile nu se fac în grabă, luarea deciziei numai după o analiză
detaliată.
Rezolvarea conflictelor înseamnă că toate părţile implicate ajung în mod liber la un acord
după ce au redefinit şi reperceput relaţiile dintre ei şi după ce au făcut evaluarea, adică au
examinat şi au luat în calcul toate elementele relevante ale relațiilor.
Soluționarea conflictelor depinde de anumite opțiuni strategice. Rezolvarea conflictelor de-
pinde în mare măsură de conştientizarea lor. Primul pas în arta rezolvării conflictului este de a
privi conflictul ca pe o oportunitate şi de a căuta indicele conflictului.
Există o relație reciprocă între cooperarea eficientă şi soluționarea constructivă a
conflictului. Relațiile de bună cooperare facilitează soluționarea constructivă a conflictului,
abilitatea de a soluționa constructiv conflictele inevitabile care apar pe timpul cooperării,
facilitează supraviețuirea şi adâncirea relațiilor de cooperare.
Modalități de rezolvare a conflictelor sunt multe. Abordarea clasică propune patru căi de
rezolvare:
1. Stăpânirea – soluționarea conflictului în favoarea unei părți care este complet
satisfăcută în timp ce cealaltă parte este complet nesatisfăcută.
2. Compromisuri – satisfacerea parțială a ambelor părți.
3. Integrarea – satisfacerea completă a ambelor părți.
4. Separarea părților aflate în conflict.
 Rezolvarea conflictelor

Studiu de caz:
Partenerul de viata mereu vrea sa stie unde sunt, ce fac si cu cine sunt. Daca nu suntem
impreuna, ma suna in mod constant. Daca nu raspund la telefon, vine sa ma caute si se supari ca
nu i-a spus unde sunt. Imi iubesc cu adevarat partenerul, dar el vrea sa-si petreaca tot timpul cu
mine. Nu ma intilnesc cu prietenele. In ultima perioada partenerul mi-a spus ca nu ii plac
prietenele mele si ca nu mai am voie sa vorbesc cu ele. Simt ca aceasta persoana are prea mult
control asupra vietii mele si acest lucru ma deranjeaza…

Strategii de rezolvare:
1. Strategia orientata spre agresivitate
Tehnica ce presupune utilizarea abuziva a puterii, incercarea de a domina. Dorinta de a
satisface propriile nevoi fara a lua in considerare asteptarile, nevoile si sentimentele celorlalti.
Astfel maximizez interesul propriu si minimalizez interesul partenerului.
2. Strategia orientata spre evitare
Preocupare redusa atit pentru rezultate, cit si pentru relatiile interopersonale. Adoptarea acesti
solutii, face retragerea din conflict, si aminarea asumarii responsabilitatii. Evitarea conflictului
presupune ignorarea acestuia in speranta ca va dispare de la sine. Politica strutului – “ascunderea
capului in nisip”.
Conflictul insa nu dispare, ci ramine in stare latenta. El poate reizbucni cu o intensitate mult
mai mare.
3. Strategia orientata spre acomodare
Strategia de rezolvare e atunci cind macar unul din noi este dispus sa satisfaca interesele
celuilalt, in dauna propriilor sale interese, fie pentru a obtine un credit din partea celuilalt, fie
pentru ca armonia si stabilitatea este vitala in relatie. Situatia in care o parte este dispusa sa se
auto-sacrifice.
4. Strategia orientata spre compromise
Cind fiecare din noi este dispus sa cedeze ceva, sa faca unele compromisuri necesare, prin
urmare ambii obtinem o oarecare satisfactie.

Modalitati de prevenire ale conflictelor

 Comunicarea sincera si onesta
 Rabdarea
 Adresarea nemultumirilor intr-o maniera constructive
 Atitudinea deschisa, calma
 Controlarea emotiilor negative
 Intelegerea si acceptarea dorintelor, preocuparilor, dificultatilor celorlalti
 Acceptarea diferentelor si a defectelor
 Incercarea de a se transpune in situatia celuilalt
 Toleranta
 Bibliografie
• Daniel Dana, Ph.D., Soluționarea Confl ictelor. Cum să construiești relații mai bune la
locul de muncă sau acasă.
• Cornelius H., Faire Sh., Știinţa rezolvării confl ictelor. EST, București, 1996
• Neculau, A., Psihologia rezolvării confl ictelor. Ed. Polirom, Iași, 1998.
• Bîrcă A. Managementul resurselor umane, Editura ASEM, Chișinău, 2005
• Materiale ale Conferinţei ştiinţifico-practice cu participare internațională ,
SOLUȚIONAREA CONFLICTELOR PRIN STRATEGII DE PREVENIRE, REDUCERE ȘI
REZOLVARE