Etica în soluționarea conflictelor

Omul este o fiinţă socială şi trăind în comunitate, fiecare persoană interacţionează cu ceilalţi,
astfel creînd premise pentru conflicte, fenomene inevitabile în viaţa noastră care pot apărea în orice
împrejurări.
Conflictul poate exista la nivel intrapersonal şi interpersonal, la nivel de intergrupe şi de
organizaţie unde se urmăresc obiective diferite, se apăra valori diverse, se promovează interese
opuse, chiar urmărind aceleaşi obiective, dar pe căi diferite sau în mod competitiv.
Conflictul este o neînţelegere între două sau mai multe persoane. Noţiunea de conflict se referă
atât la conflictul cu efecte negative (neproductiv), cât şi la conflictul pozitiv (productiv). Conflictul
pozitiv poate testa ideile, poate stimula generarea de alternative referitoare la o decizie, precum şi
împiedică luările de decizii pripite, poate ridica nivelul de conştientizare a problemelor, poate
stimula interesul, gândirea creativă, deci şi calitatea deciziilor.
Lucrările de psihologie socială sau de conflictologie încearcă să atenţioneze că a
înţelege conflictele ca dezastre de care trebuie să ne ferim este o eroare. Se argumentează
prin exemple că ele pot fi constructive dacă sunt abordate cu încredere în sine; acest fapt înseamnă
că nu există nici învingători, nici învinşi şi că putem obţine un cîştig în urma rezolvării
conflictului.
Efecte pozitive ale conflictului:
• poate stimula apariţia de idei noi;
• creşte motivaţia pentru schimbare;
• poate conduce la îmbunătăţirea lucrului în echipă;
• îmbunătăţeşte identificarea problemelor şi soluţiilor;
• furnizează cadrul pentru anumite discuţii, dezbateri;
• creşte coeziunea unui grup după soluţionarea comună a conflictelor;
• poate reprezenta o modalitate de exprimare a sentimentelor reprimate;
• stimulează oamenii în gîndire şi acţiune;
• creşte capacitatea de adaptare la realitate;
• oferă o oportunitate de cunoaştere şi dezvoltare de deprinderi;
• dezvoltă creativitatea;
• deschide căi de schimbare şi incită la implicarea activă.
Efecte negative:
• scade implicarea în activitate;
• diminuează sentimentul de încredere în sine;
• polarizează poziţiile şi duce la formarea de coaliţii;
• dileme morale;
• dificultăţi în luarea deciziilor.
Corelaţia dintre conflict şi comunicare
Există o corelaţie strânsă între conflict şi comunicare. Comunicarea poate determina cauza conflictului,
simptomatica conflictului sau poate conduce la rezolvarea conflictelor. În baza aceasta se pot trage
următoarele concluzii:
• 1. Numai prin comunicare părţile în conflict pot accepta o soluţie care să ţină cont de obiectivele ambelor
părţi.
• 2. Apelarea la comunicarea pozitivă, ascultarea empatică (a te pune în locul celuilalt) pot conduce la
stabilirea unei baze comune de dispute, de interese, la împărtăşirea în comun a unor valori.
• 3. Comunicarea precisă reduce diferenţele perceptuale şi scade în acest mod probabilitatea de apariţie a
conflictului.
• 4. Utilizarea comunicării directe în situații de conflict ne permite să: solicităm informații pentru înțelegerea
situației, evitarea învinovățirii receptorului, clarificarea întrebărilor.
• 5. Există pericolul ca incertitudinea, nesiguranţa şi informaţia ambiguă generată de o comunicare
defectuoasă să fie cauza percepţiei cînd obiectivele se exclud reciproc.
• 6. Deoarece diferenţele dintre sistemele de valori induc diferenţe între percepţii, acestea pot constitui o
sursă de conflicte.
Structura conflictului
• Solul - mediul social în care izbucneste conflictul (familia, colectivul, societatea).
Întrebarea la care răspunde este: Unde? cînd?
• rădăcina - cauzele multiple ale conflictului. Întrebarea la care răspunde este: De ce?
• tulpina - parţile implicate în conflict. Întrebarea la care răspunde este: Cine?
• scorbura – problema clară definită a conflictului. Întrebarea la care răspunde este:
Ce?
• ramurile – sunt efectele conflictului pentru părțile implicate în el. Întrebarea la care
răspunde este: Ce simt ele?
• frunzele – sunt acțiunile concrete ale părților implicate în conflict. Întrebarea la care
răspunde este: Ce fac ele?
• fructele – soluția rezolvarii conflictului
Surse ale conflictelor:
• Nevoile fundamentale sunt satisfăcute de acele lucruri de care avem nevoie ca să supraviețuim, precum alimentele,
apa și aerul
• Valorile diferite există când oamenii împărtăsesc credințe diferite. De exemplu oamenii aparținând unor religii
diferite pot avea valori diferite
• Percepții diferite există atunci când oamenii văd sau gândesc diferit un anumit lucru.De exemplu doi oameni se pot
certa pentru că nu se pot pune de acord ce fel de culoare are cămasa cuiva. De fapt, se poate întâmpla ca ei să
perceapă culoarea diferit.
• Interesele diferite apar când oamenii au preocupări diferite. De exemplu, doi elevi s-ar putea certa pentri că nu se
pot hotărî dacă meargă la un film sau la o petrecere.
• Resursele limitate se referă la cantitatea limitată în care se găsesc diferite lucruri. Nu suntem cu toții bogați în lume
deoarece banii sunt o resursă limitată. În condiţiile existenţei resurselor, în cantitatea şi calitatea necesară pentru
desfăşurarea normală a activităţii, potenţialul de conflict este redus. Cînd organizaţia obligă însă doua persoane sau
două compartimente să împartă o cantitate insuficientă de resurse, potenţialul de conflict creşte. Este nevoie de o
ierarhizare a priorităţilor, pentru a şti cine este îndreptăţit să utilizeze resursa în cazul unei cereri simultane.
• Nevoile psihologice sunt sunt satisfăcute când avem stări precum: ne simțim capabili, responsabili, acceptați,
importanți si sănătoși. de exemplu cu toții avem nevoia de a fi iubiți.
Cauze de apariţie a conflictelor
• opinii diferite privind obiectivele organizaţionale prioritare (chiar dacă toţi membrii organizaţiei sunt de acord cu
obiectivele organizaţionale şi sunt motivaţi corespunzător, totuşi scopurile individuale, precum şi rolurile pe care se
aşteaptă să le revină, vor fi într-o anumită măsură divergente);
• lipsa de comunicare sau un tip de comunicare defectuoasă, incompletă, care are drept consecinţă anumite
neînţelegeri (fiecare acţiune şi orice tip de activitate se construieşte pe tot ce înseamnă comunicare, limbaj,
interrelaţionare);
• diferenţe în modul de percepere sau în sistemul de valori (majoritatea conflictelor apar din cauza modului diferit în
care oamenii percep şi îşi reprezintă realitatea sau modalităţile în care înţeleg şi îşi exercită puterea);
• puncte de vedere diferite asupra metodelor folosite (deşi obiectivele sunt comune, de multe ori grupul şi indivizii
manifestă opinii diferite privind modul de îndeplinire a acestora);
• competiţia pentru supremaţie (se manifestă atunci când o persoană încearcă să întreacă sau să eclipseze o altă
persoană pentru a promova sau pentru a obţine o poziţie influentă în cadrul aceleiaşi organizaţii);
• ambiguitatea în stabilirea scopurilor şi obiectivelor organizaţionale, a criteriilor de performanţă, în transmiterea
deciziilor sau prezentarea deformată a realităţii;
• interdependenţele dintre posturi, funcţii şi compartimente ale structurii formale;
• agresivitatea şi încăpăţânarea unor membri ai organizaţiei s.a.
Modalităţi de soluţionare a conflictului
• Retragerea (evitarea) presupune preocuparea insuficientă de succes şi relaţii. Cel ce foloseşte această strategie pierde
speranţa de a soluţiona conflictul, încearcă să evite frustrarea şi stresul, se retrage din conflict, eschivîndu-se prin
schimbarea subiectului, ignorarea unor afirmaţii, prin readresarea responsabilităţilor altor persoane, amînarea deciziilor
mizînd pe faptul că conflictul va dispărea de la sine. Dezavantajul acestei abordări rezidă în faptul că se ignoră condiţiile ce
au generat conflictul, care trece într-o stare latentă. Această abordare poate fi avantajoasă dacă conflictul nu are
importanţă.
• Confruntarea - este o abordare a conflictelor în care se încearcă a realiza cu orice preţ obiectivele legate de productivitate,
fără a se lua în considerare părerea sau acordul celorlalţi, nevoile şi sentimentele lor. Se vor utiliza acţiuni de constrângere
prin mijloace financiare sau intelectuale, bazate pe atribuţiile funcţiei.
• Compromisul - este situaţia când problemele se rezolva prin gă sirea unui numitor comun. Când câştigurile şi pierderile se
împart aproximativ egal. Este strategia cea mai des utilizata mai ales in cazul persoanelor care se afla la acelaşi nivel ierarhic
sau au putere aproximativ egala. Compromisul este indicat in situaţii când este lipsa de timp problemele urmând sa fie
revăzute ulterior.
• Acomodarea (Adaptarea) -este un caz când unui oponent mai slab i se acorda multă atenţie.Acomodarea presupune
renunţarea la interesele personale care sunt minore in folosul oponentului de conflict. Se face acomodarea când problema
discutată este mai importanta pentru oponent decât pentru noi, adică in cazul conflictului nesimetric. Acomodarea are un
aspect de altruism. Persoana ce utilizarea acest stil în soluţionarea conflictului este supusă riscului de a fi percepută ca
slabă, care uşor este influenţată.
• Colaborarea presupune acceptarea ideilor şi scopurilor oponentului, dar nu şi neglijarea intereselor proprii. Se manifesta
atunci când ambele părţi sunt la fel de puternice, la fel de interesate de rezolvarea conflictului. Colaborarea transforma
oponenţii in parteneri şi problemele se rezolva definitiv prin înlăturarea cauzelor de conflict. Ambii câştiga.