Societatea informaţională şi economia digitală

În istoria umanităţii au existat momente importante de cotitură în organizarea socială,

marcate de schimbări profunde în organizarea şi structurarea societăţii umane, influenţate fie de
progrese tehnologice fără precedent, fie de mari schimbări în gândirea şi conştiinţa vremii. Din
punct de vedere al zonei de impact evenimentele au fost reduse la nivel de ţară pentru multe dintre
ele, puţine evenimente marcând mutaţii şi la nivel mondial. Viteza de propagare a schimbărilor la
nivel planetar a fost redusă, transformările fiind lente şi cu consecinţe diferite de la ţară la ţară.
Dezvoltarea tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor a făcut ca omenirea să cunoască în ultimele
decenii transformări profunde şi pe arii extinse, care marchează trecerea la un alt tip de societate,
bazată pe informaţie, pe comunicare şi pe cunoaştere.
Transformările pe care le suferă societatea umană astăzi nu se deosebesc ca întindere de cele
din trecut. Ceea ce le deosebeşte este viteza de propagare a acestor transformări, ritmul în care ele
străbat distanţe mari, fiind adoptate de aproape toate ţările lumii. Noul curent economic al
globalizării a făcut ca transformarea să se accelereze, companiile văzând în ideea transnaţionalului
şi transfrontalierului noi posibilităţi de dezvoltare prin noi pieţe de desfacere, forţă de lucru mai
ieftină sau mai calificată, materii prime mai accesibile. Perspectivele de afaceri au stimulat
companiile să investească mult în infrastructura de culegere şi transmitere a informaţiilor, care a
condus la o intensificare a activităţii de cercetare în domeniul informaticii şi telecomunicaţiilor,
ceea ce a crescut şi mai mult impactul acestor tehnologii asupra societăţii umane.

1. Locul societăţii informaţionale în dezvoltarea umanităţii

Ultimele decenii sunt marcate de dezvoltarea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor (TIC)

care determină mutaţii la nivelul societăţii prin influenţarea profundă, practic până la ultima entitate
organizaţională şi funcţională a acesteia. Dezvoltarea tehnologiei informaţiei dublată de o creştere
deosebit de rapidă a tehnologiei comunicaţiilor creează o nouă viziune asupra modului în care
evoluează societatea, asupra direcţiilor de dezvoltare a acesteia, precum şi a posibilităţii de
identificare şi satisfacere a nevoilor individuale ale oamenilor şi comunităţilor.
Semnalată de mai multă vreme, era informaţională ia treptat locul celei industriale şi
societatea tradiţională este înlocuită de societatea informaţională. Încă de la începutul anilor ‘90,
termenul de „societate informaţională” a început să fie utilizat pentru a descrie numeroasele,
variatele şi profundele schimbări în economie, politică, cultură şi, în general, în viaţa individului,
prin dezvoltarea rapidă a tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor. Noua societate aduce cu sine
beneficii deosebite: constrângerile spaţiale şi temporale (de graniţe şi timp) în materie de

1
comunicaţii au fost mult reduse, informaţiile pot fi prelucrate, stocate şi transferate rapid, preţurile
serviciilor legate de transferul informaţiei sunt în continuă scădere. Evoluţia TIC are un impact
profund asupra societăţii, determinând mutaţii importante în toate sectoarele. Activităţile economice
îmbracă noi forme de manifestare, cu efecte benefice asupra rezultatelor. Migrarea către aceste
forme implică însă o serie de costuri, pe care societatea trebuie să fie pregătită să le accepte.
Ultimele două decenii se caracterizează printr-o serie de procese şi fenomene care indică
faptul că omenirea se află într-o fază de tranziţie în evoluţia sa, prin trecerea de la societatea
industrială la un alt tip de societate. Societatea industrială a apărut o dată cu revoluţia industrială,
care a presupus, printre altele, introducerea maşinilor în activitatea economică, diviziunea socială a
muncii şi crearea liniilor de asamblare. Aceste elemente au determinat un salt uriaş pentru societate,
cu implicaţii nu numai în economie, ci şi în viaţa socială, culturală şi politică. Resursele care stau la
baza acestei societăţi sunt energia şi materiile prime. Activitatea economică reprezintă ansamblul de
acţiuni şi decizii ale oamenilor cu privire la utilizarea raţională a resurselor în vederea obţinerii de
bunuri şi servicii, în funcţie de nevoile şi interesele economice.
Societatea informaţională şi a cunoaşterii se bazează şi pe o altă resursă, devenită prioritară:
informaţia. Aceasta nu înseamnă că în societatea industrială nu exista informaţie sau cunoaştere, ci
doar că explozia tehnologică din ultimii ani a făcut ca informaţia să devină o resursă strategică.
Viteza cu care se reînnoiesc cunoştinţele şi faptul că volumul lor are o creştere exponenţială au
făcut din cunoaştere o componentă a economiei moderne şi un principiu organizaţional de bază în
noua societate. Cunoaşterea a devenit cel mai important factor de producţie în economia modernă.
El reprezintă bazele exerciţiului puterii, generează creşteri de productivitate şi asigură
competitivitate în afaceri. Din moment ce o economie poate fi definită de tipul de activităţi în care
sunt implicaţi majoritatea lucrătorilor săi se poate vorbi în prezent de o economie informaţională, în
acelaşi mod în care se vorbea de economie industrială (când producţia şi prelucrarea erau activităţile
dominante) sau economie agrară (când majoritatea lucrătorilor se regăseau în sectorul agricol).
În noua societate există un nou produs care, alături de cele de strictă necesitate, devine din
ce în ce mai indispensabil vieţii economice şi sociale: produsul informatic. Principiul de bază în
societate informaţională îl reprezintă efortul sistematic de a aplica tehnici, metode, instrumente şi
standarde pentru a dezvolta produse şi servicii informatice accesibile tuturor indivizilor. Raţiunea
care stă în spatele proiectării universale se bazează pe faptul că proiectarea pentru utilizatorul
specializat conduce la rezultate care nu pot servi nevoilor globale ale societăţi.
Conceptul de societate postindustrială a cunoscut reprezentări conceptuale diverse, deoarece
nu se cunoştea foarte clar direcţia pe care o reprezenta noua structură de organizare macrosocială şi
care erau principalele dimensiuni ale acesteia. O constantă este însă prezentă în toate abordările,
dată de dimensiunea, rolul şi gradul procesării informaţiei în cadrul societăţii. Conceptul de

2
societate postindustriala a fost introdus de Daniel Bell şi a fost preluat şi dezvoltat de mulţi autori
(Toffler, Kahn, Touraine). Această societate presupune decuplarea proceselor de muncă de cele de
producţie (industrială) şi trecerea lor în sfera serviciilor. Din aceasta cauză denumirea iniţială
propusă a fost de societate a serviciilor. Dar şi sfera industrială a cunoscut modificări profunde, prin
informatizare şi automatizare. Pentru prima dată în istorie au avut loc procese de producţie fără
procese de muncă, folosind roboţi. De la această decuplare au pornit şi diferitele viziuni
paradigmatice asupra viitoarei organizări a societăţii. Unii au văzut viitorul numai prin scopul de a
informatiza şi robotiza întreaga societate, accentuând rolul TIC. Alţii au încercat însă o viziune mai
temperată, arătând că omul şi sistemul necesităţilor sale este cel care va genera cerinţele şi structura
noii societăţi.
Viziunea despre societatea informaţională nu este încă pe deplin constituită. Rezultatele
cercetărilor de până acum nu sunt încă vizibile în viaţa de zi cu zi a oamenilor. Cercetarea trebuie să
pornească de la o fundamentare filosofică, umanistă şi nu de la una tehnologică, aşa zisă realistă sau
pragmatică. Prof. Milan Konecny aprecia just că „relaţiile dintre problemele dezvoltării durabile şi
societatea informaţională nu sunt observate şi analizate suficient. Soluţiile nu sunt, încă, suficient
de vizibile în viaţa de zi cu zi a oamenilor. Pentru noi, în Europa, Pământul digital este asociat cu
iniţiativa eEurope a Uniunii Europene. Există probleme fundamentale referitoare la utilizarea
datelor, a informaţiei şi a cunoştinţelor legislative, la securitate şi la alte probleme tehnice. Noi
trebuie să oferim soluţii pentru problemele privind divizarea digitală, nu doar în ţările în curs de
dezvoltare, dar şi foarte adesea în ţările dezvoltate. Avem nevoie de o teorie şi o filosofie a lumii
contemporane, atât de mult influenţată de tehnologia informaţiei, pentru o calitate mai bună a vieţii
oamenilor în acelaşi timp cu stabilirea unei dezvoltări durabile”.
Transformările mondiale spre noua societate sunt determinate de două procese majore, cu
impact decisiv şi profund: globalizarea şi revoluţia informatică.
Globalizarea este procesul de creştere a legăturilor şi interdependenţelor dintre pieţe şi
afaceri la nivel mondial. Procesul s-a accelerat în ultimele două decenii, pe măsură ce avantajele
tehnologiilor moderne fac mai uşoare călătoriile, comunicarea şi extinderea afacerilor către alte ţări.
Globalizarea a fost determinată în principal de dezvoltarea comunicaţiilor şi apariţia Internetului.
Cum economiile naţionale devin tot mai interdependente, oportunităţile cresc masiv dar, în acelaşi
timp, creşte şi concurenţa pe diversele pieţe internaţionale. Pe măsură ce globalizarea devine un
fenomen dominant al economiei mondiale, se ridică puternice mişcări pro şi contra globalizare.
Susţinătorii globalizării aduc ca argument faptul că fenomenul aduce o creştere a oportunităţilor de
afaceri pentru aproape oricine, creşterea competiţiei fiind benefică din moment ce face ca procesele
de producţie să fie mai eficiente. Grupurile anti-globalizare încearcă să impună teoria conform
căreia unele grupuri de persoane văduvite de resurse nu sunt capabile să reziste într-un mediu

3
competiţional din ce în ce mai dur. Presiunea exercitată de economiile naţionale performante asupra
celor slab dezvoltate le va face pe cele din urmă să cedeze şi astfel s-ar frâna dezvoltarea lor,
pierzând valoare în beneficiul celor aflaţi în posturi dominante.
Revoluţia informatică a început după al doilea război mondial odată cu apariţia primelor
calculatoare, a trecut prin numeroase faze de inovare şi dezvoltare ale componentelor şi
programelor pe care se bazează şi a ajuns la diversitatea de astăzi în ceea ce priveşte standardele,
tipurile, capacităţile de prelucrare, perifericele, activităţile la care sunt folosite calculatoarele. O
mare importanţă a avut-o dezvoltarea comunicaţiilor şi apariţia reţelelor de calculatoare, care a
determinat în cele din urmă apariţia Internetului, inovaţia cu cel mai mare impact social din sfera
tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor. Apariţia Internetului a permis extinderea afacerilor către
zona digitală, beneficiind de noi tipuri de servicii – serviciile on-line. Avantajele Internetului nu s-
au limitat doar la zona afacerilor. Prin serviciile sale specializate, Internetul a oferit posibilitatea
circulaţiei facile a informaţiilor între indivizi, dincolo de graniţele geografice. Avantajele au început
să fie folosite şi de guverne sau alte instituţii care au văzut în Internet un mijloc eficient de
informare a cetăţenilor, precum şi un mijloc de primire de la aceştia a reacţiilor civice cu privire la
diverse probleme de interes general.
Efectele pe care TIC le are asupra dezvoltării sociale se manifestă de la cele mai elementare
procese economice până la cercetarea fundamentală, fiind legate printr-o spirală evolutivă, a cărei
viteză este din ce în ce mai mare. Structurarea informaţiei la nivel social şi posibilitatea comunicării
şi utilizării acesteia în contextul mondial au efecte pozitive semnificative. Păstrarea efectelor este
însă dependentă de un întreg context tehnic, economic şi, nu în ultimul rând, legislativ. Informaţia
devine resursa fundamentală a societăţii, iar gestionarea ei impune protecţie şi securitate, inclusiv
din punct de vedere juridic. Caracteristicile societăţii informaţionale (comparativ cu societatea
industrială), privite prin prisma criteriilor specifice şi definite în cadrul societăţii actuale creează
imaginea de ansamblu a acesteia (tabelul 1).

Tabelul 1. Comparaţie între caracteristicile societăţii industriale şi informaţionale

Criteriu Societatea industrială Societatea informaţională

Resursa principală Capitalul Informaţiile şi cunoştinţele

Entitatea de bază Organizaţia (întreprinderea) Individul şi comunitatea

Maşinile, centralele energetice,
Bunurile caracteristice reţelele de transport şi comunicaţii,
vehiculele autopropulsate
Ponderea costurilor Activitatea de producţie
Intens consumatoare de energie şi
Tehnologii reprezentative
agresive pentru mediu
Calculatoarele conectate la reţea,
produsele program, serviciile
informatice şi de comunicaţii
Activitatea de concepţie
Slab consumatoare de energie şi
ecologice

4
 Schimbul de bunuri Valori echivalente Multiplicarea valorii
Creşterea productivităţii muncii, Noi activităţi la distanţă, capabile să
Munca
însoţită de şomaj absoarbă forţă de muncă
Schimbul şi accesul la Direct de utilizator, prin reţeaua
Prin unităţi specializate
informaţie Internet
Aria geografică Naţională Globală, mondială

Societatea informaţională reprezintă şi un mod de viaţă al comunităţii umane actuale, în care

cea mai mare parte a oamenilor generează, prelucrează, utilizează şi transmite informaţii. Studiile
sociologice arată că o pondere însemnată din forţa de muncă se ocupă astăzi cu producerea,
sortarea, prelucrarea şi distribuirea informaţiilor (prin cărţi, reviste, radio, televiziune, CD, Internet
etc.). În acelaşi timp, categoria denumită generic „intermediari de informaţii” se ridică la 2% din
populaţia activă (o creştere de 14 ori de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial), iar a celor
care se ocupă cu informaţii ca mijloc de producţie reprezintă 40% din populaţia activă. De exemplu,
în SUA, peste 45% din populaţia activă este concentrată în domeniul informaţiilor. Această evoluţie
are ample implicaţii importante de natură economică şi socială, pentru că o mare parte din forţa de
muncă se deplasează dinspre sectorul secundar (industrial) spre sectorul terţiar (al serviciilor), iar în
ţările dezvoltate, spre sectorul cuaternar (al informaţiilor).
Nivelul atins de societatea informaţională se poate estima cu ajutorul unor indicatori care să
evidenţieze ponderea cheltuielilor legate de informaţie în bugetul unei familii, numărul anual al
convorbirilor telefonice, tirajul ziarelor şi numărul de cărţi publicate la 1000 de locuitori, gradul de
penetrare a mijloacelor de comunicare (radio, telefon, televiziune, Internet), calitatea serviciilor
informaţionale etc. A altă categorie de indicatori descrie infrastructura tehnologică, mai ales reţelele
de comunicaţie existente. Un număr suficient de reţele de calculatoare face posibilă dezvoltarea
unei societăţi interconectate, care conduce la creşterea productivităţii, a calităţii vieţii, a nivelului de
trai. Specialiştii au stabilit că se poate vorbi de societate informaţională dacă se îndeplinesc cel
puţin următoarele condiţii:
 un venit pe cap de locuitor mai mare de 4000 USD;
 numărul angajaţilor din sectorul serviciilor depăşeşte 50% din populaţia activă;
 numărul studenţilor depăşeşte 50% din totalul populaţiei de aceeaşi vârstă;
 ponderea cheltuielilor legate de informaţie depăşeşte 35%.
În societatea informaţională configuraţia de bază a infrastructurii naţionale specifice
cuprinde toate mijloacele de comunicare, pentru interconectarea organizaţiilor, comunităţilor şi
indivizilor (figura 1).

5
 Companii

Extranet
Intranet
Utilizatori
privaţi
privaţ
Servere de date

Reţele de transport şi
Reţ Internet şi de aplicaţ
aplicaţii
servicii

Utilizatori
publici Baz
Baze
de date

(angajaţi) la distanţ
Utilizatori (angajaţ distanţă

Fig. 1. Configuraţia de bază a infrastructurii informaţionale

Modurile noi de a descrie economia şi societatea creează nevoia de a revizui o serie de

concepte. Impactul TIC a fost profund, jucând un rol tot mai mare în producţie, servicii şi în
societate în general. La nivel de individ, telefonul mobil şi instrumentele tehnologice digitale au
trasat căile de comunicare, timpul de folosire, precum şi noi cerinţe de calificare la locul de muncă
şi în viaţa de zi cu zi. Încercările de a măsura tehnologia informaţiei într-un mod explicit şi clar nu
au dat rezultate din cele mai bune, pentru că multe date provin din surse variate şi au niveluri de
calitate diferite. Infrastructura pentru societatea informaţională constă atât din partea tehnologică cât
şi din resursele umane.
Datele din sectorul TIC descriu importanţa industriei respective în produse şi servicii,
producţie, locuri de muncă şi cifră de afaceri. Utilizarea TIC este măsurată atât în întreprinderi, cât
şi la nivel de individ. Noile oportunităţi pentru comerţ create de aplicaţiile TIC sunt elemente
importante în întreprinderi. Referitor la indivizi, exceptând statisticile de bază (precum utilizarea la
nivel general a calculatorului şi Internetului), evaluările trebuie realizate din perspectiva diviunii
digitale. Conceptul de diviziune digitală se referă la inegalităţile privind accesul indivizilor la noua
tehnologie şi folosirea ei la locul de muncă şi în viaţa de zi cu zi. Deşi ţările europene sunt printre
cele mai avansate din lume în adoptarea şi folosirea TIC, diferenţele în accesul şi folosirea acesteia
raportate la vârstă, sex, educaţie sau regiune sunt încă foarte importante.

2. Societatea informaţională şi dezvoltarea durabilă

6
 Termenul de e-societate a apărut din nevoia de a denumi mai corect transformările societăţii
umane la nivel planetar, transformări generate de revoluţia tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor.
Prin creşterea fără precedent a calităţii serviciilor de comunicaţii şi a celor de prelucrare a
informaţiei, societatea a suferit un proces fundamental de schimbare datorat „liberalizării” accesului
la informaţii şi la comunicaţii, devenind o societate deschisă către comunicare şi internet, devenind
e-societate. Dacă la începutul societăţii informaţionale adoptarea noilor tehnologii se făcea doar în
sensul publicării datelor interesante pentru cetăţeni în spaţiul virtual Internet, astăzi se urmăreşte ca
tuturor domeniilor de activitate să li se găsească mecanisme de extindere a lor către reţelele
informatice şi către World Wide Web.
Transformarea domeniilor este profundă şi de lungă durată, trebuind depăşite atât obstacole
de ordin tehnic (limitări ale cantităţii de informaţii ce se poate schimba şi ale vitezei de transfer), de
ordin financiar (legate de costurile de implementare ale noilor tehnologii, de mijlocul şi timpul de
amortizare a investiţiilor etc.), de ordin social-cultural (obiceiuri, tradiţii locale, cultură comunitară)
dar şi de mentalitate, manifestate prin comportament puţin deschis la progres (cerinţa de a fi prezent
efectiv la locul de muncă şi nu în faţa calculatorului, la distanţă, încheierea de tranzacţii „faţă în
faţă” şi neacceptarea tranzacţiilor on-line etc.).
Însă, în ciuda dificultăţilor, transformarea societăţii umane sub influenţa factorilor descrişi
este sigură. Caracterul ireversibil al metamorfozei este dat de intensitatea factorilor determinanţi, a
căror putere se va intensifica şi mai mult pe măsura instaurării noii societăţi bazată pe tehnologia
informaţiei şi pe comunicaţii. Intensitatea schimbărilor, a avantajelor sociale obţinute prin adoptarea
pe scară largă a noilor tehnologii, precum şi faptul că aceste transformări au cuprins relativ simultan
întreaga planetă fac ca trecerea de la societatea postmodernă la societatea viitorului să fie una din
cele mai importante transformări din istoria umanităţii.
Pe lângă avantajele evidente pe care le poartă, trecerea la noua societate cuprinde şi o serie
de aspecte negative. Unele sunt identificate şi împotriva lor se caută măsuri de evitare sau
minimalizare, precum inechităţile între statele bogate şi cele sărace, între regiuni cu grade de
dezvoltare diferite etc. Altele doar se intuiesc, cum sunt cele referitoare la transformări ale vieţii
individului, care poate conduce la izolare, alienare, sedentarism, frică de contacte interumane
directe. Alte aspecte negative nici nu sunt încă identificate.
Dezvoltarea durabilă trebuie să ţină cont de perspectiva structurii societăţii mondiale şi să
relanseze pe această bază gestiunea resurselor încă disponibile. Aşa cum toate revoluţiile
înregistrează incertitudini, rupturi, dar şi ocazii de care trebuie profitat, revoluţia informaţională nu
face excepţie. Transformarea şanselor în avantaje reale, precum şi reacţia în faţa anumitor
neajunsuri se va produce cu atât mai repede cu cât se va intra mai rapid în era societăţii
informaţionale. În faţa progreselor remarcabile realizate pe plan tehnic şi economic, toţi

7
protagoniştii industriei internaţionale îşi reevaluează strategiile şi căile de realizare a lor.
Provocările economice ale noii societăţi sunt majore şi numai pentru că informaţia este acum
transnaţională. Ca şi banii, informaţia nu are frontiere. Pentru anumite regiuni geografice, societatea
informaţională aduce noi posibilităţi de exprimare a identităţii şi tradiţiilor culturale, iar pentru
altele constituie o posibilitate de a minimiza inconvenientele legate de distanţe şi izolare. Societatea
informaţională înseamnă pentru guverne şi administraţii servicii publice mai eficiente, mai
transparente şi mai rapide, mai apropiate de nevoile cetăţenilor şi mai puţin costisitoare.
Instituţiile europene au fost conştiente de rămânerea în urmă a acestui spaţiu geografic în
privinţa construirii societăţii informaţionale, grăbind procesul de edificare prin recomandări,
rapoarte ale grupărilor de experţi, planuri de acţiune, planuri structurale şi planuri de revizuire şi
actualizare ale unor aspecte prioritare în dezvoltare. În anul 1993, Comisia Europeană a publicat
Cartea Albă intitulată „Grouth, competitiveness and employment: the challenges and courses for
entering into the XXIst century”. În ea se sublinia importanţa grăbirii procesului de dezvoltare a
infrastructurii informaţionale ca factor de reînviere a creşterii şi competitivităţii economiei
europene, de creare a noi pieţe şi locuri de muncă. Un an mai târziu, în cadrul Consiliului European
de la Essen, Comisia a prezentat un plan de acţiune în care activităţile din diferite domenii
referitoare la societatea informaţională aveau să fie structurate şi consolidate. Planul a fost însoţit de
un calendar în care principalele linii de acţiune constau în:
 adaptarea cadrului legal şi statutar la cerinţa liberalizării infrastructurii;
 încurajarea iniţiativelor în domeniul reţelelor transeuropene, serviciilor, aplicaţiilor şi
conţinutului, iar ca un catalizator pentru iniţiativele provenind din sectorul privat să se constituie un
birou de proiecte;
 aspecte sociale şi culturale: însărcinarea unui grup de experţi cu studiul impactului în viaţa
privată, publică şi profesională în scopul surprinderii măsurilor de implementat;
 promovarea societăţii informaţionale: imaginarea de acţiuni promoţionale, orientate atât pe
publicul general, dar şi pe grupuri ţintă pentru a explica şansele şi riscurile societăţii informaţionale.
În momentul de faţă omenirea se află într-o eră postindustrială, preponderent dominată de
tehnologii, din care cea mai semnificativă este tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor. TIC
permite prelucrarea şi vehicularea informaţiei într-o manieră revoluţionară, de natură să producă
schimbări profunde în societate în general şi în economie în particular (figura 2).

8
 Internet
Populaţia
Populaţ

Utilizatori Informaţii

Intranet

Statul Legislaţie

Aplicaţii,
Aplicaţ Echipamente,
sisteme comunicaţii,
comunicaţ
programe
Economia reală
Extranet Organizaţii
Organizaţ

Servicii de transport informatice Infrastructura de comunicaţii

Fig. 2. Structura societăţii informaţionale

Odată cu dezvoltarea societăţii informaţionale s-a născut o nouă valoare: informaţia.

Mergând în profunzime şi examinând ce se petrece în noua economie, bazată pe Internet 1 , se
constată că esenţa lucrurilor în noua societate este dată de comunicare, deci de schimbul de
informaţie între parteneri, schimb din care rezultă o nouă informaţie şi o nouă valoare, fie ea
culturală sau economică. Astfel, mai importantă decât difuzarea informaţiei comerciale pe Internet
este interacţiunea între furnizor şi client, participarea acestuia din urmă la definirea pieţei şi a
produsului.
Societatea informaţională este societatea comunicării bazată pe tehnologia informaţiei. În
etapa următoare de dezvoltare, evoluţia este către o societate a cunoaşterii. Tehnologia societăţii
informaţionale evoluează în continuare şi ea trebuie pusă la îndemâna procesului de cunoaştere,
care înseamnă înmagazinarea, transmiterea şi generarea de cunoştinţe. Societatea informaţională
globală aflată azi în plin proces de cristalizare are alte reguli de funcţionare şi un alt set de valori şi
necesităţi. Dacă într-o societate tehnocrată, centrată pe construcţia de maşini grele, cei aflaţi în ţări
mai puţin dezvoltate nu prea aveau multe şanse de reuşită, într-o societate informaţională,
gândirea capătă adevărata valoare. La baza viitoarei societăţi global informaţionale stau tehnologiile
informaţionale şi de comunicaţii recente, cât şi cele care aşteaptă a fi descoperite. Cât timp
utilizarea tehnologiilor va aduce un câştig sub orice formă şi la un preţ convenabil, omenirea va
accepta foarte repede noutatea tehnologică.

1
Kevin Kelly, New rules for the new economy, Fourth Estate, London, 1998.

9
 Factorul limitativ în dezvoltare va fi legat din ce în ce mai mult de cunoaştere, de
capacitatea umană de asimilare şi dezvoltare a tehnologiilor, de utilizare a lor în noi domenii de
activitate, pentru noi produse şi servicii. Revoluţia din lumea calculatoarelor şi comunicaţiilor
datorată apariţiei Internetului, mecanismul de difuzare a informaţiei şi un mediu de colaborare şi
interactivitate între indivizi şi calculatoare fără limite de ordin geografic sunt factori principali de
sprijinire a ideii de globalizare. Asistăm astăzi la o răsturnare a valorilor întrucât a devenit un
adevăr general valabil faptul că informaţia şi cunoaşterea înseamnă putere. În acest context
fenomenul de globalizare apare ca modalitatea (sau sistemul) de receptare şi abordare pe termen
lung a marilor probleme contemporane, determinate de interacţiunea multiplelor procese şi
fenomene economice, tehnice, politice, sociale, culturale şi preconizarea soluţionării lor într-o largă
perspectivă de către societate în ansamblul său.2
Interacţiunea între mijloacele de comunicare a fost denumită de Alvin Toffler „media-
fuziune”, termen care defineşte dependenţa societăţii de faxuri, calculatoare, procesoare de texte,
biblioteci electronice, imagine digitizată, reţele electronice, sateliţi şi alte tehnologii interconexe3.
Interactivitatea densă de date este cea care transformă mijloacele individuale într-un sistem.
Combinat cu globalizarea, sistemul reduce influenţa unui singur mediu, canal, publicaţie sau
tehnologie în comparaţie cu toate celelalte, dar înzestrează în schimb sistemul, ca întreg al mass-
media, cu o putere enorm de dezvoltată, care afectează întreaga planetă. În actualul context, în care
zilnic suntem bombardaţi cu informaţii, fiecare individ percepe altfel realitatea. Realitatea nu este
însă decât un depozit de imagini vizuale, auditive şi chiar tactile, percepţii şi legăturile dintre
acestea, pe care fiecare individ şi-l creează, constituindu-şi propria viziune asupra lumii, situându-l
în timp, spaţiu şi societate.
Noua societate este caracterizată prin schimbări majore în modul de desfăşurare a tuturor
activităţilor din cadrul ei, schimbări care vor cuprinde atât activităţile existente (schimbări ale
valenţelor acestora) dar şi apariţia unora noi, cerute de noul context în formare. Introducerea noilor
tehnologii va determina ca activităţile existente să sporească în eficienţă, să fie mai ieftine, mai larg
accesibile şi mai transparente. Continua dezvoltare a tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor
asigură domeniilor spaţiu suplimentar de îmbunătăţire a calităţii acestora, oferindu-le noi şi noi
modalităţi de dezvoltare.
Pentru că marea majoritate a activităţilor din cadrul unei societăţi sunt critice (educaţia,
medicina, siguranţa cetăţenilor etc.), implementarea TIC în cadrul lor presupune respectarea strictă
a unor norme de calitate, de siguranţă, de confidenţialitate. Normele se pot constitui în tot atâtea
bariere în drumul informatizării domeniului respectiv, fără de care însă calitatea serviciului poate

2
I. Rădulescu, Rolul Internet-ului şi mass-mediei în contextul actual al globalizării
3
Alvin Toffler, Power Shift/Puterea în mişcare, Editura Antet, 1995

10
suferi grav, denaturându-se chiar scopul iniţial al acestuia (de exemplu serviciul de evidenţă a
populaţiei ar putea fi transformat într-un serviciu de urmărire a indivizilor, încălcându-se dreptul la
intimitate). Principalele arii de influenţă ale noii societăţi sunt axate pe domenii vitale creării şi
dezvoltării individului, cetăţean al e-societăţii.
Educaţia se transformă în noua societate în teleeducaţie prin adoptarea tehnologiilor
informaţiei şi comunicaţiilor. Ea se caracterizează printr-o circulaţie mult mai rapidă şi mai facilă a
informaţiilor între cadrele didactice şi cursanţi şi printr-un acces mai uşor la sursele de informare.
Transformările determină ca teleeducaţia să fie definită printr-o varietate de concepte: universităţi
virtuale, biblioteci virtuale, cursuri on-line, teleclase, noi metode de predare, noi suporturi de curs
etc. În procesul adoptării teleeducaţiei trebuie să fie respectate câteva principii pentru ca procesul de
învăţământ implicat să fie corespunzător: existenţa în unităţile de învăţământ a unor politici şi
strategii pentru trecerea la teleeducaţie; asigurarea accesului la sursele de informaţii şi la Internet
prin crearea unei infrastructuri corespunzătoare; stabilirea de regulamente interne pentru a veni în
întâmpinarea modificărilor implicate de trecerea la teleeducaţie.
Medicina este un domeniu cu impact major asupra stării de sănătate a populaţiei, care
devine telemedicină prin incorporarea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor. Telemedicina este
definită ca fiind schimbul de informaţie medicală utilizând comunicaţiile electronice, în scopul
asigurării sănătăţii şi educaţiei pacienţilor sau al furnizării de servicii de asistenţă medicală.
Comerţul este unul din domeniile în care noile tehnologii informatice au adus o schimbare
profundă, transformându-l în e-comerţ. Dacă la început acesta oferea doar servicii de cumpărare la
distanţă şi on-line, odată cu adoptarea pe scară largă a TIC noi domenii de comerţ electronic s-au
dezvoltat (aprovizionări electronice, magazine electronice, pieţe virtuale, platforme de colaborare,
brokeraj de informaţii etc.), conducând spre apariţia conceptului de afaceri electronice (e-business).
Marketingul s-a dezvoltat continuu şi odată cu creşterea volumului de afaceri desfăşurat
prin intermediul Internetului i s-au adăugat şi alte nuanţe, evoluând la stadiul de e-marketing şi
marketing on-line. Implementarea unui sistem eficient de marketing on-line este un proces
complicat deoarece trebuie ţinut cont de toate rigorile domeniului, foarte important pentru buna
desfăşurare a afacerilor companiei.
Prin adoptarea pe scară largă a tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor în sfera diverselor
activităţi ale companiilor s-au produs schimbări importante în ceea ce priveşte formele de muncă,
programul de lucru, structura profesională. Astfel, activităţi care au un mod de desfăşurare
tradiţional (într-un birou dintr-un sediu, cu un orar fix) se transformă în noi forme de muncă,
flexibile şi la distanţă, orientate pe proiecte şi termene şi nu pe un program fix de lucru. Noilor
forme de muncă, proprii societăţii informaţionale, le corespund noi concepte.

11
 Telelucrul reprezintă sfera de activităţi necesare bunei funcţionări a unei afaceri pe care
angajaţii le îndeplinesc, fără a fi prezenţi efectiv în sediul firmei, dar utilizând intensiv tehnologia
informaţiei şi comunicaţiilor. Deoarece această formă nouă de organizare a muncii este foarte
diferită de cea clasică (la un birou stabil şi după un orar fix), ea trebuie analizată pentru a găsi căile
prin care poate fi adaptată cel mai bine diverselor activităţi. Instituţiile trebuie analizate la rândul lor
pentru a găsi activităţile care se pretează cel mai bine telelucrului. Pentru că telelucrul oferă
salariatului un program flexibil care îi permite să-şi organizeze timpul cât mai bine, el reprezintă o
premisă importantă pentru ridicarea randamentului muncii, dar implică organizaţia angajatoare î
rezolvarea mai multor probleme, legate de managementul muncii (organizare, coordonare), de
managementul calităţii, de imaginea firmei etc.
Naveta virtuală este una dintre formele de lucru la distanţă care urmăreşte înlocuirea
totală sau parţială a nevoii de deplasare spre şi dinspre locul de muncă. În ţările avansate, naveta
virtuală este privită ca o nouă formă benefică de muncă, pentru că degrevează într-o măsură mai
mare sau mai mică sistemul de transport, reducându-se traficul şi poluarea. Folosirea ei se extinde
din ce în ce mai mult în toate ramurile economiei care se pretează la această formă de lucru.
Conceptul de navetă virtuală cuprinde atât activităţile desfăşurate la domiciliul salariatului, cât şi
cele prestate la distanţă de sediul central, în centre de lucru zonale, pe mijloace de transport, în case
de vacanţă etc.
Biroul virtual este un concept generic care acoperă o paletă largă de situaţii în care se
poate afla angajatul care îşi desfăşoară activitatea de tip navetă virtuală, cuprinzând munca la
domiciliu, munca combinată la domiciliu şi la serviciu şi munca într-un birou mobil. Deşi folosirea
unui regim de birou virtual ridică numeroase probleme privind organizarea muncii, a controlului, a
tehnologiilor folosite, a costurilor etc. există domenii de activitate în care varianta telelucrului într-
un birou virtual este foarte atractivă, oferind flexibilitate angajatului.
Nici nu s-a ajuns la apogeul societăţii informaţionale şi oamenii se întreabă: Ce urmează
după aceasta? Studiile de specialitate stabilesc ca punct de referinţă pentru societatea global
informaţională următorii 40-50 de ani. Problema este ce tehnologii se vor descoperi şi ce va urma
după aceşti ani. Un prim punct de plecare ar putea fi aşa-numitele tehnologii calme, un al doilea
punct de plecare l-ar putea constitui tehnologiile invizibile, tehnologiile puterii-minţii şi de ce nu
tehnologiile bio (mecanice, informatice, magnetice etc.). La toate întrebările viitorologii vor trebui
să găsească un răspuns credibil. Dacă se analizează evoluţia societăţii prin comparaţia clasică date –
informaţii–cunoştinţe, atunci se va putea discuta de tehnologiile cunoaşterii şi de societatea
inteligentă.
Stadiul actual al dezvoltării umanităţii se poate defini ca fiind un nou tip de societate, într-o
permanentă transformare, care se dezvoltă pe baza producţiei valorilor informaţionale spre

12
deosebire de tipurile de societate anterioare a căror forţă motrice era în principal producţia valorilor
materiale. Pornind de la acestea se poate prognoza că următorul val ar putea debuta în jurul anilor
2035 - 2040 şi se va putea numi stadiul inteligenţei şi al cunoaşterii. Acest stadiu va plasa în centrul
atenţiei exploatarea informaţiei în vederea atingerii nivelului de inteligenţă dorit pentru o entitate
oarecare. Va fi perioada când se va atinge într-o oarecare măsură capacităţile creierului uman, când
se va generaliza conceptul de bio-tehno-sistem, adică sisteme hibride între sistemele biologice şi
sistemele tehnice.

3. Individ şi organizaţie în societatea informaţională

În noua economie se petrec transformări importante privind munca. Se presupune că

accentul va cădea din ce în ce mai mult pe gândire şi creaţie, iar produsele create vor fi de natură
intangibilă: informaţie şi cunoştinţe. Piaţa forţei de muncă se va globaliza, iar politica angajării va fi
a competenţei intelectuale pe proiect şi nu a angajării pe viaţă şi pentru toţi. Va creşte necesitatea
perfecţionării continue, diploma de absolvire a unei şcoli fiind necesară dar nu suficientă. Relaţiile
dintre angajator şi angajat se vor baza tot mai mult pe cooperare şi mai puţin pe subordonare. De
asemenea va creşte ponderea muncii la distanţă în totalul formelor de muncă. Piaţa forţei de muncă
va fi influenţată de efectul liberalizării şi globalizării informaţiilor şi comunicaţiilor, în care tot mai
multe activităţi sunt desfăşurate de cetăţeanul societăţii contemporane. Utilizarea pe scară largă a
tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor şi, în consecinţă, investiţiile tot mai ample în acest
domeniu, au dat naştere la paradoxul productivităţii TIC, care înregistrează o creştere sub aşteptări
şi, în consecinţă, poate conduce la posibilitatea nerecuperării cheltuielilor efectuate. Acest lucru se
datorează faptului că există o diferenţă, uneori destul de mare, între tehnologia oferită (ceea ce se
cumpără şi se instalează) şi tehnologia utilizată (ceea ce înţeleg angajaţii să utilizeze, după gradul
de pregătire, cultură şi adaptare). Pentru a determina utilizarea la maximum a TIC şi a reduce riscul
generat de compromiterea informatizării societăţii, datorată unor eventuale eşecuri economice, este
necesară educaţia permanentă a tuturor lucrătorilor.
Societatea informaţională reprezintă o nouă etapă în evoluţia omenirii. Cel mai evident
aspect al noii societăţi este viteza cu care sunt introduse, difuzate şi utilizate tehnologiile
informaţionale şi de comunicaţii, aspect ce pune în umbră faptul că are loc şi o transformare majoră
a concepţiilor, structurilor şi instituţiilor specifice societăţii industriale. Încă din 1993 Peter Drucker
afirma: „Putem fi siguri că lumea care va rezulta din prezenta rearanjare a valorilor, credinţelor,
structurilor economice şi sociale, a conceptelor şi sistemelor politice, cu alte cuvinte a concepţiilor
asupra lumii, va fi diferită de ceea ce şi-ar putea imagina oricine astăzi. În unele domenii şi în
special în cadrul societăţii şi structurii ei transformări de bază deja au avut loc. Faptul că noua

13
societate va fi una nonsocialistă, cât şi una postcapitalistă, este practic o certitudine. Şi este, de
asemenea, o certitudine că resursa ei primară vor fi cunoştinţele”.
Aşadar, avem de a face cu un fenomen care afectează întreaga societate. La fel cum
revoluţia industrială a determinat apariţia unei noi societăţi, în acelaşi fel revoluţia informaţională
îşi construieşte propria societate. Ca oricare mare schimbare, ea trebuie pregătită cu atenţie,
realizată treptat, dând posibilitatea indivizilor să se adapteze la noile cerinţe şi minimizând pe cât
posibil efectele negative, cum ar fi inadaptarea, izolarea socială, depresia. Integrarea treptată a
tehnologiilor în viaţa economică şi socială a individului trebuie realizată de aşa manieră, încât să nu
se obţină reacţii de respingere din partea acestuia. Cu siguranţă însă, acesta este drumul pe care
omenirea va merge de acum înainte, până când probabil o altă revoluţie va construi o nouă
societate. Societatea informaţională oferă posibilităţi extraordinare de dezvoltare, însă vine cu un
preţ care trebuie plătit. Rămâne de văzut în ce măsură tranziţia către o astfel de societate va fi o
reuşită, iar membrii societăţii se vor integra perfect în noua ecuaţie care va defini viaţa sub toate
aspectele ei, economic, social, politic, cultural.
Globalizarea pieţei şi rapida dezvoltare a tehnologiei bazată pe Internet au determinat o
schimbare profundă a economiei şi societăţii. A luat naştere o nouă piaţă – piaţa digitală – care
integrează şi adaptează noţiuni ca: Internet, telefonie mobilă, WAP, intranet, extranet etc. Noua
economie este rezultatul schimbărilor care au loc pe pieţele specializate datorită implementării
noilor tehnologii din domeniul informaţiei şi comunicaţiilor. Procesul de informatizare presupune
acţiuni ale căror obiectiv este transformarea la nivelul economic al societăţii postindustriale într-o
societate informaţională şi tehnologică.
Economia digitală descrie piaţa de internet, unde distribuitorii, clienţii, producătorii şi
consumatorii sunt legaţi electronic şi cea mai mare parte a tranzacţiilor are loc on-line. Acţiunile la
acest nivel se bazează în principal pe comerţul electronic. Unul dintre obiectivele comunicaţiei în
reţea este acţiunea şi influenţa asupra clientului prin intermediul Internetului. Cu ajutorul
informaţiilor, firmele îşi promovează imaginea, mărcile produselor şi serviciilor, acţionează asupra
clientului alegând tehnici adecvate de informaţie comercială pentru a obţine avantaje optime. Din
alt punct de vedere, datorită vitezei canalului de comunicare, firmele au posibilitatea continuă de a
monitoriza direcţiile de dezvoltare a pieţei, de a analiza rapid nevoile clienţilor şi de a-şi adapta
oferta în conformitate cu cerinţele acestora.
Principalele obiective ale folosirii comunicării prin Internet sunt obţinerea simpatiei
clientului, construirea încrederii faţă de firmă, dezvoltarea percepţiei clientului asupra existenţei
produsului şi crearea relaţiei firmă – client. Prin Internet, sub diferite metode, firma poate comunica
cu clienţii, partenerii şi distribuitorii. Comunicarea poate fi de două feluri:  comunicarea
caracterizată de activitatea clientului (pull) şi  comunicarea prin care firma direcţionează

14
informaţia către client (push). De asemenea se pot diferenţia două modalităţi de comunicare prin
Internet. Prima presupune un dialog direct între client şi firmă. A doua se caracterizează printr-o
comunicare în masă (figura 3).
Companii

Grup de
clienţi
clienţ
Internet Client
Proces
nformaţional
informaţ ional

Comunitate lienţi
omunitate de clienţ

Fig. 3. Canalele de comunicare prin Internet pot fi de tip individual sau în masă

Esenţa procesului de comunicare este determinată de reacţia clientului la mesajul primit.

Reacţia este reprezentată adesea de interesul faţă de ofertă şi de cumpărarea produsului sau
serviciului. Procesul de transmitere a informaţiei trebuie să se deruleze într-o anumită ordine,
determinată de necesităţile clientului (figura 4).

Satisfacţie
Satisfacţ

Decizie

Preferinţă

Abilitate

Conştientizare

Fig. 4. Etapele procesului de influenţă asupra clientului

1. Conştientizare. Baza piramidei de influenţă asupra clientului este cunoaşterea de către client
a existenţei firmei şi a produsului pe piaţa Internet. De multe ori la acest nivel are loc „schimbul de

15
informaţii”, care reprezintă conştientizarea clientului de existenţa pieţei şi folosirea acesteia prin
procesul de vânzare – cumpărare. De multe ori schimbul de informaţii se realizează prin modul
virtual sau tradiţional, prin prezentarea adresei www în reclamele tipărite, în ziare, la radio etc.
2. Abilitate. Clienţii trebuie să aibă capacitatea de folosire a Internetului, de căutare a firmei
sau a produsului în reţea. Simplitatea şi rapiditatea de a ajunge la o firmă virtuală micşorează timpul
de direcţionare a clientului către firmă.
3. Preferinţă. Sublinierea calităţii produsului de către vânzător şi simplitatea procedurii de
cumpărare au posibilitatea de a determina clienţii să cumpere de la firma virtuală.
4. Decizie. Decizia de a cumpăra poate fi influenţată de vânzător prin oferte promoţionale, care
măresc viteza de cumpărare a produselor.
5. Satisfacţie. După terminarea procesului de cumpărare, clientul trebuie să obţină produsul sau
serviciul pe care l-a dorit. Cel mai important lucru este să fie satisfăcut. Lipsa satisfacţiei determină
scăderea încrederii în firmă, iar in cele din urmă renunţarea la tranzacţiile prin Internet. Grija
corespunzătoare asupra clientului nu se termină la nivelul vânzării produsului, ci la nivelul
satisfacţiei clientului.
În planul strategiei de comunicare prin Internet firmele trebuie să-şi definească modul de
comunicare. Alegerea optimă a instrumentelor este determinată de obiectivele stabilite de firmă.
Principalele instrumente de comunicare prin reţea sunt (figura 5): e-mail, grupurile de discuţii, chat-
room, IRC, Yahoo şi Hotmail Messenger, felicitările electronice, co-realizarea paginilor web, jocuri
şi dispozitive, gadget-uri, videoconferinţă, NetMeeting.
Jocuri & gadget-
gadget-uri
conferinţţă
Video conferin

Situri
ituri Web

E-mail

Internet

Net meeting Grupuri de

discuţii
discuţ

IRC, ICQ, hotmail

messenger
Chat rooms

Fig. 5. Instrumentele de comunicare prin Internet

16
 Datorită dezvoltării tehnologiei de comunicare, precum şi a unei pieţe care se află într-o
continuă mişcare (creşterea preferinţelor clienţilor), firma nu se poate limita la contactul cu clienţii
numai în scopul de a-i câştiga şi a le vinde produsele. Ea trebuie să menţină contactul cu aceştia pe
tot parcursul cooperării. Tehnologia actuală de comunicare prezintă noi instrumente cu ajutorul
cărora se poate realiza un contact rapid cu clientul după realizarea tranzacţiei de vânzare –
cumpărare, pentru a verifica dacă acesta este satisfăcut de achiziţia făcută. De asemenea, clientul
trebuie informat în mod constant despre evenimentele importante care au loc în firmă, despre noile
produse, noile promoţii, precum şi despre noile metode de folosire a produselor/serviciilor
cumpărate deja. Contactul constant cu clientul aduce firmei nenumărate avantaje sub forma măririi
vânzărilor, creşterea conştientizării existenţei firmei, construirea loialităţii clientului. Preferinţele
clienţilor constanţi sau viitori sunt pentru orice firmă cea mai importantă informaţie, care va
conduce la obţinerea de beneficii şi va contribui la construirea unor relaţii statornice de parteneriat
cu clientul.

4. Aspecte ale impactului trecerii la societatea informaţională

Preocuparea tot mai intensă de a evalua impactul, presupus pozitiv al tehnologiei informaţiei
şi comunicaţiilor, al Internetului, al societăţii informaţionale în general, pare a fi condusă de nevoia
de justificare a investiţiilor urgente şi masive în acest domeniu sau de dorinţa de a beneficia de ele.
Această abordare poate fi îngustă şi contraproductivă, deoarece noţiunea de impact se învârte în
jurul evaluării continue a perspectivelor, de la intrarea pe piaţă până la schimbările sociale de lungă
durată. Liberalizarea comerţului şi reducerea costului serviciilor de telecomunicaţii ca şi existenţa
unei infrastructuri adecvate constituie o condiţie pentru folosirea cu succes a TIC de către ţările în
curs de dezvoltare. În plus, baza tehnologică trebuie întreţinută şi dezvoltată de personal cu
calificare înaltă.
În era informaţională, investiţia în educaţie şi cunoştinţe, cu accent special pe echitatea între
sexe, devine o condiţie absolut necesară pentru participarea cu succes la competiţia globală.
Internetul va invada toate spaţiile şi activităţile umane. Literatura despre acest subiect proliferează
deja cu un ritm comparabil cu cel al creşterii Internetului. Studiile despre Internet şi impactul său
vor continua să se înmulţească, iar efectele naturale ale acestei dispersii vor fi înrăutăţite de factori
precum lipsa de modele şi cadre conceptuale clare, inconsistenţa definiţiilor şi a modului lor de
folosire, varietatea de metode folosite, varietatea de abordări şi unicitatea fiecărui studiu. Pentru a
limita efectele negative sunt necesare activităţi specifice, precum:
construirea unui inventar al grupurilor de cercetare implicate şi crearea unei reţele între ele;

17
 construirea şi menţinerea unui portal pentru a facilita accesul la literatura relevantă, eventual
o bibliotecă digitală;
construirea şi menţinerea unei baze de date pentru a facilita accesul la rezultatele diferitelor
studii;
angajarea într-un efort cooperativ pentru: înţelegerea, clarificarea şi reconcilierea diferitelor
metode şi cadre; inventarierea, trecerea în revistă şi consultanţa pentru metodele potrivite în studiile
de impact; crearea şi menţinerea unui program de cercetare; facilitarea interacţiunii între grupurile
de cercetare, industriile legate de Internet şi organizaţiile utilizatorilor, pentru a dezvolta studii
comparative şi combinate.
Preocuparea pentru evaluarea impactului Internetului şi în general a tehnologiilor
informaţiei şi comunicaţiilor asupra societăţii se manifestă sub trei aspecte principale.
Aspectul politic. Politicienii care aprobă şi sprijină programele de dezvoltare a Internetului
ar dori să aibă dovezi în sprijinul afirmaţiilor că acesta va aduce toate beneficiile presupuse.
Adversarii ideii ar dori să aibă dovezi că beneficiile nu sunt atât de evidente sau nu depăşesc
pierderile.
Aspectul managerial. Managerii organizaţiilor din sectorul informaţiilor, nonprofit sau cu
scop lucrativ ar vrea să aibă o justificare pentru afirmaţiile potrivit cărora domeniul lor este cel mai
important în economia modernă, este cheia succesului şi creşterii economice. În cele din urmă sunt
interesaţi să afle şi mai bine ce este şi cum funcţionează afacerea lor.
Aspectul intelectual. Savanţii se străduiesc să înţeleagă natura acestui nou obiect sau
fenomen, efectele sale şi consecinţele potenţiale. De asemenea, publicul larg ar dori explicaţii mai
clare despre Internet: ce este el, ce înseamnă revoluţia Internetului şi cum să îi facă faţă.
Începând cu anii ’40, lumea a trecut printr-o serie de revoluţii tehnice: revoluţia
informaţională, revoluţia media, revoluţia TIC, revoluţia cunoştinţelor şi alte revoluţii
postindustriale, postmoderne, post etc., cunoscând tot felul de prejudecăţi greşite, legate de situaţiile
socio-tehnice complexe, într-o permanentă schimbare. Fascinaţia noului, în general, şi a tehnologiei,
în particular, asociată cu investiţiile masive şi cu posibilitatea unor profituri crescute, au contribuit
la credinţa predominant pozitivă că Internetul este o componentă benefică, sine qua non societăţii
informaţionale, născându-se ceea ce se poate numi „fetişul contemporan al TIC”.
Impactul a devenit un cuvânt la modă, folosit în aproape orice articol sau discurs despre
noile tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiilor, adăugându-se lungii liste de termeni neclari
folosiţi în acest domeniu. Impactul se referă la o varietate de fenomene de-a lungul unei evoluţii
continue, care merge de la apariţia unui obiect nou până la transformări mai durabile, materiale şi de
comportament la nivel de individ sau de societate (figura 6).

18
 Grad de înţelegere
Învăţare
Transformare
Beneficii/pierderi
Cheltuieli
Penetrare Aplicaţii

Apariţie Tranzacţii
Timp
< 3 ani > 3 ani > 10 ani
Fig. 6. Continuitatea evaluării impactului

La unul din capetele spectrului se află un impact al Internetului datorită numărului de

persoane care folosesc această resursă (sau numai pretind că o fac). De exemplu, faptul că un număr
de agenţii guvernamentale au înfiinţat într-o perioadă de timp situri Web este perceput ca un impact
al Internetului care autorizează speculaţii asupra democraţiei digitale.
Creşterea numărului de utilizatori şi aplicaţii, altfel spus răspândirea produsului sau a
serviciului, reprezintă un impact mai solid. Unii consideră ca impact al comerţului electronic
atingerea unui anumit nivel al tranzacţiilor (de exemplu, primul milion de dolari), în timp ce alţii
aşteaptă ca o parte importantă a unui anumit sector să efectueze tranzacţii electronice. Când se
vorbeşte despre revoluţia Internet se fac referiri la ultima estimare a numărului de utilizatori (160 de
milioane de persoane), în timp ce alţii amintesc că aceştia nu constituie decât o minoritate
nesemnificativă, reprezentând doar câteva procente din populaţia lumii. Unii cercetători încearcă să
identifice impactul prin schimbările în obişnuinţele de utilizare, precum numărul de ore de accesare
a unor resurse Internet, sofisticarea modului de navigare, adoptarea de noi instrumente şi tehnici etc.
Astfel, numărul organizaţiilor care folosesc un extranet pentru a controla lanţul de aprovizionare şi
gradul său de integrare va constitui un indicator de impact al Internetului, indiferent de folosirea
schimbului electronic de date de către aceleaşi organizaţii. Pornind de la acest punct, impactul poate
fi identificat în evoluţia aplicaţiilor folosite. Astfel, sectoarele în care numărul de firme care
folosesc o combinaţie de Internet, intranet, extranet şi telelucru este „important” vor fi considerate a
cunoaşte un impact mai mare al Internetului. Mai mult, luând în considerare funcţiile sau activităţile
în care este folosit Internetul, se consideră un impact mai puternic al acestuia atunci când funcţiile
casnice, sociale sau de producţie sunt îndeplinite on-line.
Deosebit de importantă este luarea în considerare a efectelor induse de generalizarea
utilizării Internetului. Impactul va fi căutat în diversele schimbări care apar în masa utilizatorilor, în
primul rând în schimbarea obişnuinţelor de comunicare (poşta clasică este înlocuită de cea
electronică, iar telefonia prin fir de telefonia prin Internet). Mai semnificative sunt schimbările care
19
afectează resursele informaţionale puse la dispoziţia utilizatorilor sau chiar baza lor de cunoştinţe,
comportamentul în căutarea informaţiilor, procesul de luare a deciziilor, obişnuinţele de conducere
a afacerilor şi chiar organizarea lor. Dincolo de aceste schimbări de resurse sau comportament este
importantă eficienţa noilor comportamente din punct de vedere al costurilor. Schimbările trebuie
privite la un nivel mai larg, organizaţional, departamental sau la nivel de societate. În consecinţă,
reducerea timpului şi costului unei anumite tranzacţii prin folosirea Internetului va fi considerată
impact.
Tipurile de impact amintite sunt legate de un set complex de factori şi nu pot modifica
substanţial sau durabil modul în care o persoană sau organizaţie desfăşoară o anumită activitate. Cu
alte cuvinte, schimbările pot fi mai mult de natură tranzacţională decât substanţială, fiind mai
degrabă efecte, nu impact. Atunci când acţiunile desfăşurate ca urmare a schimbărilor induse au
produs rezultate, acestea pot produce, la rândul lor, o serie de schimbări precum adaptarea,
adoptarea sau instituţionalizarea celor dintâi. De aceea, ar trebui să numim impact numai
schimbările de substanţă şi durabile care au loc în baza de cunoştinţe, comportamentul,
organizarea şi eficienţa persoanelor individuale, instituţiilor sau societăţii. Deoarece evaluarea este
un element cheie al definiţiei de mai sus, ea se poate restrânge la abilitatea actorilor de a-şi rezolva
problemele, putând fi formulată astfel: “impactul este schimbarea în abilitatea oamenilor de a-şi
satisface nevoile, obţinută ca rezultat al folosirii Internetului sau altei resurse informaţionale”
[Menou, 1998b].
În acest moment, impactul seamănă foarte mult cu învăţarea. Aceasta nu înseamnă că nu
trebuie luate în considerare alte aspecte, ci dimpotrivă, observarea lor fiind o condiţie primară de
detectare a unui impact, cu atât mai mult cu cât există şanse mici de schimbări durabile în
comportament sau în abilităţi fără răspândire largă. Rezultatele cercetărilor efectuate pe baza
experienţei în domeniul telelucrului din ţările industrializate sugerează că printre beneficiile
telelucrului, din punct de vedere al organizaţiei, se pot enumera:
creşterea productivităţii angajaţilor cu până la 20-45% (“The Economics of Teleworking”)
datorată unei mai bune potriviri a programului de muncă cu circumstanţele individuale, concentrării
asupra rezultatelor muncii şi nu asupra procesului, reducerea stresului şi îmbunătăţirea sănătăţii,
reducerea absenteismului;
recrutarea de personal cu calificare înaltă pentru salarii mai mici, datorită ariei geografice
de selecţie mai mari;
realizarea de economii directe şi indirecte ale activităţilor suplimentare (chirie, întreţinere,
asigurări etc.);
facturi mai mici la utilităţi pentru organizaţie (apă, energie, căldură etc.);
reduceri ale congestionării traficului, consumului de combustibil şi poluării mediului;

20
 locuri de muncă suplimentare în zonele rurale sau dezavantajate geografic.
Cu toate că beneficiile enumerate sunt valabile şi pentru ţările în curs de dezvoltare, nu
există suficiente condiţii de implementare a noilor forme de muncă datorită în principal insuficienţei
infrastructurii TIC şi conectării la Internet. Totuşi, există unele exemple de telelucru aplicate în
diferite ţări în curs de dezvoltare.
În ultimul deceniu, în lume s-au înregistrat transformări majore în plan politic, economic şi
social. Principala cauză o reprezintă apariţia unei noi forme de capitalism, care are un caracter
global, este întărit prin obiectivele sale şi este mult mai flexibil decât orice formă anterioară. El a
generat provocări prin multitudinea de mişcări sociale în interesul unei culturi individuale şi a
răspunderii pentru viaţa proprie şi mediul ambiant. Această tensiune generează dinamismul central
al erei informaţionale: societatea este din ce în ce mai structurată în jurul opoziţiei bipolare dintre
global şi individual. Globalul este reprezentat de noile structuri organizaţionale bazate pe utilizarea
persuasivă a reţelelor de comunicaţii. Modelele de reţea sunt caracteristice atât pentru majoritatea
sectoarelor economice dezvoltate şi organizaţiilor competitive, cât şi pentru mişcările sociale şi
comunitare. Individualul simbolizează activităţile prin care oamenii încearcă să-şi reafirme
identitatea în condiţiile schimbărilor structurale şi ale instabilităţii care însoţesc organizaţiile sociale
de bază şi activităţile economice spre reţele dinamice. Noile formaţiuni sociale se conturează în
jurul unei identităţi primare, care poate fi de natură etnică, teritorială, naţională, culturală sau
religioasă. În interacţiunea dintre global şi individual condiţiile de viaţă şi experienţă sunt puternic
reconfigurate în întreaga lume.
Diversitatea interschimbărilor sociale a condus la crearea societăţii informaţionale şi la
integrarea tendinţelor aparent contradictorii într-un cadru analitic comprehensiv. Abordările
teoretice sunt dezvoltate în direcţia analizelor empirice detaliate. De aceea, se urmăresc metode
pentru disciplinarea demersurilor teoretice astfel încât să nu fie dificil sau imposibil de apreciat
anumite acţiuni colective care au fost respinse de practică. Analiza este dirijată de ipoteza unei noi
societăţi: „O nouă societate apare când şi dacă transformarea structurală poate fi observată în
relaţia cu producţia, cu puterea şi experienţa” [Castells, 1998]. Relaţia cu producţia se referă la
economia globală, întreprinderea virtuală şi schimbarea formelor de muncă. În al doilea rând, relaţia
cu puterea şi experienţa aduc faţă în faţă naţiunile şi instituţiile globale, precum şi o relativă criză a
democraţiei politice în raport cu noile identităţi clare ale indivizilor. Ipoteza centrală a opoziţiei
dialectice dintre global şi individual în societatea informaţională se bazează pe combinaţia originală
şi puternică între două ipoteze. Prima ipoteză presupune structurarea calculelor privind creşterea
globalului: interacţiunea filosofică a relaţiilor sociale şi inovaţiei tehnologice (moduri de producţie
şi moduri de dezvoltare). A doua ipoteză subliniază importanţa individualului: modul în care

21
grupurile sociale îşi definesc propria identitate şi influenţează formarea instituţiilor societăţii
informaţionale.
Dezvoltarea socială este inseparabilă de schimbările din infrastructura tehnologică spre care
sunt orientate multe activităţi, datorită faptului că tehnologia înseamnă societate, iar societatea nu
poate fi înţeleasă sau reprezentată fără instrumentele sale tehnologice. Schimbările tehnologice şi
sociale sunt într-o strânsă relaţie, caracterizată prin faptul că o societate poate produce bunurile şi
serviciile sale în condiţii sociale specifice. Începând cu revoluţia industrială, modul de producţie
predominant în societăţile occidentale a fost capitalismul, întrupat într-un lung şir de instituţii de
tradiţie, menite a crea şi distribui profit. Modurile de dezvoltare, pe de altă parte, sunt aranjamente
tehnologice prin care actele de muncă vor genera producţie, determinând în ultimul rând nivelul şi
calitatea surplusului. Evoluţia modelului capitalist de producţie este dirijată de influenţele
competitive ale capitalului privat. Inovaţiile tehnologice rezultă din interacţiunea descoperirilor
tehnico-ştiinţifice şi integrarea organizaţională a acestora în procesele de producţie şi management.
Totuşi, dezvoltarea tehnologică nu reflectă complet procesele economice, deoarece aceasta este
influenţată şi de factori precum inventivitatea şi experimentele cu obiective noneconomice.
Rezultatele inovării tehnologice deschid noi posibilităţi de dezvoltare economică, care pot sau nu
pot fi realizate de actorii sociali. Aceasta reprezintă o puternică interacţiune între procesele de
inovare şi aplicare (teorie şi practică), care nu pot fi văzute într-o dependenţă liniară în care unul
este determinat de celălalt. Prin urmare, acuzarea determinismului tehnologic [Webster, 1995] este
nejustificată.
Aspectele structurale ale societăţii informaţionale care îi conferă caracterul de societate în
reţea se referă, în principal, la noile formaţiuni pe baza cărora s-au organizat activităţile economice
şi la noile condiţii de spaţiu şi timp afectate de acestea. La baza reorganizării se află implementarea
puternică a inovaţiilor tehnice încă din deceniile trecute, însoţită de convergenţa noilor tehnologii şi
a impactului acestora asupra indivizilor. Analizând evoluţia tehnologiei din perioada postbelică şi în
comparaţie cu modelele de dezvoltare ale revoluţiei industriale şi postindustriale, se poate
concluziona că tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor evoluează după modele diferite, distincte de
tehnologia anterioară, constituind modelul informaţional de dezvoltare, ale cărui caracteristici
principale sunt flexibilitatea, permisivitatea şi reflexivitatea. Reflexivitatea tehnologiilor şi faptul că
orice produs înglobează materie primă (dar şi informaţie) au permis accelerarea procesului de
inovare. Procesul accelerator a creat în aproape 20 de ani o nouă economie, economia globală şi
informaţională. Ea este informaţională deoarece competitivitatea actorilor săi centrali (organizaţii,
regiuni sau naţiuni) depinde de abilitatea acestora de a obţine şi procesa informaţia electronică. Este
globală pentru că cele mai importante aspecte ale sale, de la finanţe la producţie, sunt organizate la
scară globală, direct, prin corporaţii multinaţionale şi/sau indirect, prin reţele de asocieri.

22
 Noua economie este mai mult decât un alt nivel al activităţii economice, deasupra procesului
productiv existent. Mai mult, are loc o restructurare a tuturor activităţilor economice, bazată pe
obiective şi valori introduse prin exploatarea agresivă a noilor potenţiale de productivitate ale
tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor avansată. Procesele existente vor fi reorganizate prin
modele noi, de exemplu prin trecerea de la producţia naţională la cea transnaţională. Ceea ce
diferenţiază noua economie globală de economia mondială anterioară este faptul că prima este o
economie cu capacitate de muncă în echipă, în timp real şi la scară planetară, în care individul îşi
valorifică personalitatea, se dezvoltă continuu, devenind vectorul principal al noii societăţi.

5. Remodelarea afacerilor în era informaţională

Rolul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor în activitatea companiilor a devenit crucial în

economia modernă, în care schimbările sunt din ce în ce mai importante şi mai rapide. În
consecinţă, devine esenţial să se definească noi strategii care să ţină cont de evoluţiile actuale şi
viitoare ale pieţei şi care trebuie să încorporeze TIC pentru obţinerea unui avantaj competitiv
durabil. Influenţa TIC este simţită în aproape toate activităţile zilnice şi se pare că suntem doar la
începutul unei transformări fără precedent în istoria umanităţii. Strategia competitivă a companiilor
este inevitabil afectată de schimbările tehnologiilor moderne. Oportunităţile oferite de TIC creează
o legătură directă între schimbările tehnologice şi răspunsul strategic. Astfel, structura pieţei se va
schimba ca răspuns mai ales la schimbările apărute în comportamentul strategic, care va amplifica
efectele directe ale TIC. Întregul proces trebuie studiat într-o manieră structurată (figura 7).
Totuşi, efectele nu au loc izolat, ci la nivelul întregii societăţi. Acesta este un mediu dinamic
de învăţare, în care noile tehnologii sunt în mod continuu incorporate în procesele de luare a
deciziilor, în schimbările strategice şi structurale şi în cadrul modificărilor din conduita
consumatorilor. Impactul TIC depinde foarte mult de viteza cu care sunt adoptate şi asimilate noile
tehnologii. Impactul lor asupra structurii pieţei ţine cont de o serie de aspecte fundamentale.

23
 FEED-
FEED-BACK
TIC Structura pieţei
STRATEGIC

PROCES DE ÎNVĂŢ
NVĂŢARE/ADAPTA
ARE/ADAPTARE
RE

Fig. 7. Impactul TIC asupra structurii pieţei

Societatea informaţională reprezintă o schimbare radicală şi substanţială în elementele de

bază ale activităţii economice. Dezvoltarea TIC are ca efect o creştere în volum şi reduceri majore
de cost. Economiile moderne, în toate manifestările lor, arată o creştere semnificativă în numărul şi
densitatea interacţiunilor. Acestea joacă un rol din ce în ce mai important în funcţionarea
economiilor individuale. Interacţiunile se bazează pe un suport informaţional şi sunt afectate de 
schimbările tehnologice din domeniul TIC şi de  ratele de difuziune şi penetrare ale tehnologiilor
în societate.
În situaţia actuală, rolul administraţiilor publice este extrem de relevant, în ciuda faptului că
este datoria companiilor să preia rolul determinant în aceste operaţiuni. Autorităţile publice au
obligaţia să adopte o atitudine proactivă şi să nu acţioneze doar ca şi nişte simpli consumatori şi
utilizatori de produse şi servicii informaţionale. Aceste schimbări trebuie să modifice substanţial
modul în care afacerile sunt conduse în economiile moderne. De asemenea, pentru un cumpărător,
se va modifica balanţa dintre satisfacţia alegerii actuale şi costul căutării unei alternative mai bune.
Aceste aspecte vor duce în mod inevitabil la mari schimbări în productivitate, interfaţa cu clientul,
organizarea firmei şi modul în care afacerea este structurată.
Evoluţia TIC oferă companiilor posibilitatea de a-şi îmbunătăţi oferta prin diminuarea
barierelor de spaţiu şi timp, prin obţinerea unei mai bune cunoaşteri a clienţilor, o comunicare mai
bună cu aceştia, precum şi prin personalizarea produselor şi serviciilor. Schimbările tehnologice
într-un sector economic atrag schimbări tehnologice şi în alte sectoare, creând efectul unei imense
creşteri cumulative în capacitatea de interacţiune şi făcând interacţiunea mai eficientă. Odată cu
creşterea capacităţii de transport şi procesare a informaţiei, precum şi cu proliferarea standardelor
(precum GSM, HTTP, HTML, IP etc.), dificultatea alegerii dintre varietatea informaţiei şi sfera de
cuprindere a acesteia este înlăturată.

24
 În mod normal trebuia să alegem între sisteme care erau bogate în informaţie sau care
puteau oferi o sferă largă informaţională. Transmiterea informaţiei care nu este uşor codificată
necesită un schimb de date complex şi interactiv. Efectul TIC este revoluţionar pentru că permite
îmbunătăţirea ambelor dimensiuni în mod simultan. Problema des întâlnită în sectoarele economiei
tradiţionale este dificultatea adaptării modelelor de afaceri, pentru a putea exploata oportunităţile
oferite de TIC. Exista tendinţa de a gândi că tot ceea ce este de făcut este adăugarea unor noi canale
sau modalităţi de acces la clienţi. De fapt miza este exploatarea marii oportunităţi de a adopta un
nou model de afacere mai competitiv decât cel tradiţional.
Economia este constituită dintr-un număr imens de tranzacţii. Unele au loc în interiorul
organizaţiilor de afaceri, iar altele au loc pe piaţă. Schimburile de bunuri, servicii şi informaţii sunt
însoţite de interacţiuni între persoane şi/sau organizaţii. Interacţiunile sunt direcţionate către
căutarea, coordonarea şi supervizarea activităţilor implicate în acele tranzacţii. Activităţile bazate pe
informaţie, care oferă suport tranzacţiilor, devin din ce în ce mai predominante în economiile
moderne. Timpul şi resursele dedicate activităţilor interactive cresc, atât la nivelul economiei în
ansamblu, cât şi la nivelul industriilor individuale (sau chiar la nivelul companiilor individuale).
Mai mult, interacţiunile constituie baza pentru identificarea costurilor tranzacţionale, care joacă un
rol major în:
 determinarea limitelor organizaţiei, prin decizia referitoare la efectuarea unei activităţi în
interiorul organizaţiei sau externalizarea ei;
 selectarea celor mai bune structuri organizaţionale dintre mai multe alternative;
 determinarea costurilor de căutare pe diverse pieţe şi determinarea eficienţei acestora.
Efectul final al schimbării tehnologice este creşterea semnificativă a capacităţii de
interacţiune şi îmbunătăţirea eficienţei acestor interacţiuni. Tehnologiile disponibile astăzi pot ajuta
la reduceri spectaculoase în costurile de căutare, coordonare şi monitorizare şi, în consecinţă, în
costurile de tranzacţionare prin influenţa importantă asupra modului în care activităţile sunt
organizate. Ca urmare a reducerii costurilor tranzacţionale vor apărea noi pieţe, acolo unde acestea
nu puteau exista, din cauza unor costuri tranzacţionale foarte mari. O altă consecinţă va fi apariţia
de noi metode şi oportunităţi de cooperare strategică între organizaţii, facilitând integrarea anumitor
activităţi şi coordonarea celor neintegrate. Industrii întregi îşi vor redesena şi reconstrui întreaga
structură organizaţională şi informaţională. Schimbările pot fi prezentate după criteriul relaţiei lor
cu productivitatea, organizaţia sau structura afacerilor bazate pe informaţie (figura 8).
 Creşteri semnificative în productivitate. Odată cu introducerea şi dezvoltarea TIC, al cărei
efect principal este facilitarea sarcinilor cu un conţinut ridicat de interacţiune, devin disponibile noi
modalităţi de productivitate ridicată.

25
  Noi forme organizaţionale. TIC influenţează organizaţiile prin sistemele informaţionale
ale acestora.

Complex

Nivelinforma
Nivel informaţional
informaţţional
ional
(control) (învăţare,
Cunoştinţ
Cunoştinţe partajate (învăţare,
colaborare,
colaborare,
autonomie)
autonomie)
Organizaţie
Organizaţ
Ierarhie
(control)
Infrastructura Oportunităţ
Oportunităţi
informaţională
informaţ de colaborare

Simplu (autonomie)

Certitudine Incertitudine
Mediu
Stabil Dinamic

Fig. 8. Noi forme de organizare

În mod tradiţional, companiile au adoptat una dintre următoarele două forme de organizare:
- o formă de organizare ierarhică şi funcţională, pentru a acţiona într-un mediu complex, care
impunea folosirea coordonată a diverselor părţi ale organizaţiei (divizii, departamente);
- o formă de organizare divizionară, cu un mai mare nivel de autonomie la nivelul diviziilor,
pentru a acţiona într-un mediu impredictibil şi dinamic.
Atunci când ambele dimensiuni (complexitate şi dinamism) au început să devină din ce în ce
mai mult caracteristici ale mediului, companiile nu îşi mai pot permite să sacrifice o dimensiune în
favoarea alteia. În încercarea de a rezolva această situaţie, companiile au experimentat formule
organizaţionale complexe şi conflictuale, ajungând într-un final la organizarea matriceală. TIC face
posibilă menţinerea controlului obţinut înainte prin sistemul ierarhic, precum şi păstrarea gradului
de autonomie. Infrastructura informaţională este globală, flexibilă şi integrată. Ea poate oferi suport
pentru colaborarea interdepartamentală şi poate facilita învăţarea şi transferul de cunoştinţe. În
acelaşi timp ea oferă o mai mare autonomie responsabililor de decizii şi departamentelor
organizaţionale.
 Afacerile bazate pe informaţie. Există trei elemente care caracterizează mai mult sau mai
puţin bine industriile bazate pe informaţie. Primul este natura structurii costurilor. Produsele şi
serviciile bazate pe informaţie au costuri mari la începutul activităţii (de obicei nerecuperabile) şi
costuri marginale extrem de mici în derularea activităţii (uneori acestea sunt chiar inexistente). De
exemplu, dezvoltarea unui sistem de operare poate costa mai mult de 500 milioane USD, dar în
continuare costurile de întreţinere sunt virtual zero. Acelaşi lucru se poate spune despre muzică,

26
filme etc. Structura de costuri are anumite consecinţe negative. În particular este o structură care,
combinată cu presiune din partea clienţilor, tinde să transforme produsul sau serviciul într-un obiect
de uz curent şi nediferenţiat. Poate fi generată şi o competiţie a preţurilor care să elimine anumiţi
participanţi. Acţiunea strategică trebuie direcţionată înspre reducerea tendinţei de standardizare a
produselor sau serviciilor proprii.
Un alt element important care caracterizează industriile bazate pe informaţie este posibila
existenţă a unor costuri mari de schimbare a furnizorilor, clienţii fiind dependenţi de serviciile sau
produsele unei companii. Un management adecvat al bazei de clienţi este o variabilă strategică
esenţială. Factorii care contribuie la existenţa unor costuri mari de schimbare a furnizorilor sunt:
angajamentele contractuale, cumpărările de bunuri durabile (hardware), produse complementare
specifice (jocuri pentru PlayStation), training pentru o marcă specifică (pentru a învăţa un program),
baze de date (care folosesc un software particular), furnizori specializaţi, costuri de căutare,
programe de creare sau menţinere a loialităţii clienţilor (carduri de zbor emise de liniile aeriene).
Al treilea element este prezenţa unui feedback pozitiv, ce uşurează existenţa unor reţele
extinse. Feedback-ul este o combinaţie de economii de volum în domeniul ofertei (reduceri de cost
pentru marile companii), precum şi în domeniul cererii. Clientul beneficiază deci de faptul că există
mai mulţi utilizatori. Reţelele avantajoase clientului pot fi reale (reţea de telefonie sau Internet) sau
estimate (numărul de utilizatori ai unui tip de software). Prezenţa efectelor feedback-ului pozitiv
poate conduce la puternice tendinţe monopoliste. Compania care a reuşit prima să creeze reţeaua
poate beneficia de avantajul unui feedback pozitiv şi devine furnizor unic (sau aproape unic) şi
poate produce standarde pe piaţă. O decizie strategică privind modul de competiţie pe piaţă este
dacă se va intra cu mai multe standarde sau dacă se va colabora cu competitorii pentru dezvoltarea
compatibilităţii între sisteme. Competiţia în acest tip de industrii poate fi privită şi ca un pariu pe
tehnologia câştigătoare. Viteza de reacţie poate fi însă mult mai importantă decât produsul oferit sau
superioritatea tehnologică.
Am văzut deja cum efectul TIC, întărit de creşterea în capacitatea de transport şi procesare a
informaţiei, oferă o soluţie în locul alegerii dintre bogăţia informaţiei şi sfera sa de cuprindere.
Companiile pot face faţă schimbărilor importante ce se întrevăd prin trei aspecte strategice.
 Adoptarea unui nou model de afacere. Fragmentarea proceselor oferă o oportunitate de
reorganizare şi identificare a unui nou model de afacere. Un exemplu îl constituie Amazon, care şi-a
putut optimiza activităţile, nemaifiind necesară păstrarea unui nivel optim de stoc de carte, aşa cum
este cazul unei librării tradiţionale. Dacă oportunităţile de a constitui un model de afaceri mai
eficient există, companiile care nu reacţionează sau sunt condiţionate de infrastructura existentă
(sau de modelul intelectual în uz) vor suferi consecinţe grave. Răspunsul la această provocare cere:
un efort intelectual pentru înţelegerea avantajului competitiv propriu, precum şi al competitorilor

27
direcţi şi indirecţi; identificarea punctelor vulnerabile ale modelului curent de afaceri, a opţiunilor
de schimbare şi a vitezei cu care are loc schimbarea; identificarea barierelor interne care pot
împiedica schimbarea şi a modalităţilor de depăşire a acestora.
 Subcontractarea tuturor activităţilor nonstrategice şi/sau mari consumatoare de capital. O
reacţie posibilă la evoluţiile descrise anterior este neimplicarea în activităţi nonstrategice sau care
necesită mult capital sau, dacă firma este deja implicată în astfel de activităţi, renunţarea la ele.
Scopul este crearea unor reţele orientate către oferirea de servicii excelente unei largi categorii de
clienţi, prin controlarea unor stadii din procesele de afaceri şi prin externalizarea celorlalte. Această
strategie este dificil de implementat şi de susţinut, pentru că uneori schimbările din sistem se pot
întoarce împotriva firmelor care le-au iniţiat. Pentru a se proteja, o companie trebuie să se asigure că
are suficiente capacităţi dificil de imitat, sau să aibă active de valoare care nu pot fi plagiate (cum ar
fi imaginea de marcă sau abilitatea de a dezvolta rapid noi capacităţi).
 Focalizarea pe obţinerea dominaţiei într-una din multele etape ale fluxurilor de proces
sau pe una din pieţele intermediare existente. Alternativa la dirijarea unei reţele sau schimbarea
modelului de afaceri o constituie focalizarea pe obţinerea excelenţei în unul din stadiile proceselor
sau în controlarea uneia dintre pieţele nou apărute (sau în curs de apariţie). Pentru succesul acţiunii
strategice este necesară îndeplinirea unor condiţii cumulative: activitatea să fie suficient de
importantă pentru a fi profitabilă, chiar şi izolată de alte activităţi; activitatea să aibă un bun
potenţial de creare de valoare; firma să poată crea valoare înaintea altor competitori; poziţia
competitivă să poată fi apărată şi consolidată după ce a fost creată; activitatea să permită la un
moment dat extinderea afacerii şi la alte activităţi conexe, chiar dacă acestea sunt în sectoare
diferite.
Societatea informaţională necesită o viziune holistică a identităţii în cadrul unei organizaţii.
Managementul identităţii întreprinderii asigură cadrul de lucru pentru administrarea identităţii pe
măsură ce companiile îşi transformă fluxul informaţional şi relaţiile dintre angajaţi, relaţiile cu
clienţii şi partenerii de afaceri şi procesele interne de afaceri. Pentru îmbunătăţirea fluxului de
informaţii şi a relaţiilor dintre angajaţi, companiile dezvoltă soluţii de managementul cunoaşterii. În
acest scop ele trebuie să aibă un mod de reprezentare a fiecărui angajat printr-o identitate digitală şi
să urmărească de aproape modificările din contextul acestor identităţi.
Pentru redefinirea relaţiilor cu clienţii şi partenerii de afaceri companiile dezvoltă mai ales
soluţii de comerţ electronic. Aceste soluţii presupun crearea şi administrarea unor comunităţi
digitale cu mecanisme de autentificare digitală şi garantarea accesului pentru echipe formate din
angajaţi, clienţi şi parteneri. Pentru creşterea eficienţei operaţiilor de afaceri, companiile trebuie să
fie în stare să aplice reguli de afaceri în infrastructura de calcul, iar diversele sisteme din cadrul
organizaţiei trebuie să fie integrate pentru a schimba între ele date de identitate şi procese. Acesta

28
include atribuirea proprietăţii informaţiei de identitate unor sisteme individuale, conectarea digitală
a acestor sisteme şi stabilirea unor reguli de translatare pentru semantica datelor şi evenimentelor
între sisteme.

6. Caracteristici generale ale economiei digitale

Economia digitală a apărut ca urmare a schimbărilor cauzate de noile tehnologii

informaţionale şi de comunicaţii, cât şi de globalizarea economiei. Societatea din secolul XXI este
descrisă de unii ca societate informaţională, societate bazată pe cunoştinţe, societate virtuală. Noua
economie, bazată în principal pe informaţie, este întâlnită sub mai multe denumiri: economie
digitală, noua economie, economie de reţea, economie Internet, economie electronică. Există mai
multe definiţii ale acestei economii, dar nici una nu este standardizată, unanim acceptată.
Economia digitală poate fi descrisă ca fiind economia bazată pe cunoştinţe, pe informaţii şi
pe tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor. Economia digitală are la bază bunurile şi serviciile
complet digitale (intangibile) şi produsele parţial digitale (produse obişnuite vândute prin Internet).
TIC oferă suport pentru produsele menţionate mai sus. Economia digitală nu a apărut doar ca efect a
industriei TIC ci şi ca urmare a efectelor apărute la nivel macroeconomic datorate noilor tehnologii
(creşterea productivităţii, scăderea inflaţiei, schimbarea structurii producţiei etc.).
Vechea economie era bazată pe produse fizice. Costul lor era obţinut în principal din costul
de realizare fizică a produsului, costul cu designul-ul şi cercetarea fiind relativ mici. Valoarea unui
produs în vechea economie era formată din suma valorilor părţilor care compuneau produsul. În
economia digitală valoarea unui produs este dată atât de suma valorilor părţilor componente (părţi
fizice) cât şi de design-ul produsului, marca, tehnica folosită (părţi intangibile ale produsului).
Principalele caracteristici ale vechii economii şi ale economiei digitale sunt prezentate în tabelul 2.

Tabelul 2. Caracteristicile economiilor vechi şi noi

Vechea economie Noua economie

Producţie bazată pe produse fizice Marea majoritate a produselor sunt intangibile

Muncă foarte puţin sau deloc automatizată
Tranzacţii efectuate în prezenţa cumpărătorului şi
vânzătorului la locul efectuării tranzacţiei
Informaţia circula greu şi cu un cost ridicat
Economie bazată foarte mult pe control
Locul geografic era important, cele mai multe tranzacţii
efectuându-se în spaţiul geografic din vecinătate
Valoarea produselor se putea măsura uşor
Procesele de muncă repetitive sau care necesită eforturi
de muncă fizică mari au fost automatizate
Cu ajutorul Internetului se pot efectua tranzacţii
electronice, nemaifiind necesară prezenţa fizică a celor
două părţi: vânzător şi cumpărător
Informaţia este accesată rapid şi cu un cost redus
Economie bazată foarte mult pe colaborare
Locul geografic nu mai este foarte important
Produsele intangibile sunt mai greu de măsurat

29
 Se punea accent pe colectiv, pe grup şi mai puţin pe
persoană
Statisticile jucau un rol important
Se punea accentul pe definiţii clare şi graniţe bine
determinate
Se măsura venitul pe persoană, rentabilitatea medie,
nivelul şomajului, productivitatea muncii, experienţa în
muncă
Se utilizau frecvent indicatori precum: nivelul
investiţiilor, productivitatea capitalului, rentabilitatea
pământului
Economia era evaluată prin numărul de firme noi, rata
investiţiei, nivelul profitului
Se pune accentul pe persoană, pe cunoştinţele ei, pe
rezultatele muncii şi mai puţin pe vechimea în firmă
Se are în vedere economia globală
Se pune accent pe brevete, rapoarte de cercetare etc.
Apar noi indicatori de măsurare a economiei: procentul
de job-uri de management, profesionale; nivelul
educaţiei forţei de muncă (se pune accentul pe muncă
înalt calificată); procentul de populaţie adultă on-line
Indicatori statistici privind tehnologia: lăţimea de bandă
de Internet (Mbps); tipurile de telecomunicaţii existente
şi procentul utilizării; folosirea Internetului de către
producători; folosirea calculatoarelor în şcoli; numărul
de domenii de Internet comerciale
Dezvoltarea economiei este măsurată acum prin
numărul de brevete de invenţii, valoarea obţinută din
cercetări academice, fondurile de capital de risc,
numărul de tranzacţii on-line

Economia digitală este o economie în care accentul se pune pe munca înalt calificată, o
economie în care se munceşte mai mult cu mintea decât cu braţele. Tehnologia comunicaţiilor ajută
la crearea unei economii globale, la concurenţe puternice, la cercetare şi evoluţie. În acest context,
cercetarea va deţine un loc mai important decât producţia de masă, schimbările fiind rapide şi
continue. Modul de realizare a unei afaceri este diferit. O afacere trebuie gândită nu la nivel naţional
ci trebuie privită la nivel internaţional. Cu ajutorul tehnologiilor de ultimă oră se pot realiza aproape
toate operaţiile necesare de la distanţă (de exemplu cumpărături on-line, tranzacţii bancare on-line,
publicitate on-line etc.).
Economia digitală poate fi privită ca o revoluţie a tehnologiei, fiind o economie bazată pe
Internet şi pe informaţie. Se aduce astfel un plus mare de valoare prin mulţimea de servicii şi de
bunuri intangibile. În economia digitală există organizaţii competitive prin faptul că organizaţiile au
la dispoziţie informaţia necesară prin intermediul Internetului, iar piaţa de desfacere nu mai este una
naţională ci una internaţională bazată pe Internet. Există de asemenea comunităţile virtuale,
economia digitală fiind o economie virtuală în care nu mai există graniţe fizice. Comunităţile
virtuale sunt bazate pe interese comune şi nu pe aşezarea geografică. În cadrul economiei digitale se
pune accent pe excluderea intermediarului. Acum furnizorii discută direct cu cumpărătorii,
informaţia circulă direct şi rapid. Economia digitală presupune trei caracteristici majore:  este o
economie globală;  favorizează produsele intangibile: idei, informaţii, relaţii;  este intens
interconectată. Aceste caracteristici produc noi modele de piaţă, de societăţi bazate pe reţeaua
electronică. Economia digitală se caracterizează prin următoarele trăsături caracteristice:
1. Infrastructura economiei digitale. TIC a crescut rapid în ultima perioadă atât în economie
cât şi în societate în general. Suportul pentru TIC îl reprezintă Internetul, care este o „poartă
deschisă”, bazat pe protocoale standard, permiţând oricărui calculator să se conecteze utilizând

30
aceleaşi protocoale. Acest lucru permite interacţiunea între platforme diferite precum şi un schimb
de informaţie simplificat.
2. Pieţele electronice. Principalele trăsături ale pieţelor electronice sunt: noi agenţi, noi tipuri
de produse şi servicii, noi relaţii de afaceri, noi modele de comunicaţie şi organizare. Pe pieţele
electronice se tranzacţionează atât produse şi servicii intangibile cât şi produse tradiţionale.
Comerţul electronic reprezintă acele noi activităţi care se bazează pe infrastructura TIC, practic pe
reţelele de telecomunicaţie. Comerţul electronic reprezintă informaţia şi produsele care circulă nu
numai prin Internet ci prin orice mijloace electronice.
3. Produse bazate pe informaţii şi cunoştinţe. Cele mai multe produse existente pe pieţele
electronice sunt produsele intangibile. Acestea sunt bazate pe informaţie, pe cunoştinţe, sunt
produse care nu îşi au origine fizică. O caracteristică importantă a acestor produse este modalitatea
uşoară prin care pot fi modificate şi multiplicate. Această caracteristică oferă furnizorilor mijloacele
necesare adaptării la nevoile clienţilor.
4. Agenţii prezenţi pe pieţe: consumatori, oameni de afaceri, intermediari. În economia
digitală consumatorii beneficiază de informaţie 24 de ore din 24, au acces la informaţie pe piaţă
indiferent de distanţă. Diferenţa faţă de piaţa tradiţională constă şi în cantitatea şi calitatea
informaţiei, modul de accesare şi de procesare. Folosirea TIC schimbă mediul de afaceri: costul
tranzacţiei scade, factorii de producţie sunt mai ieftini, creşte productivitatea muncii. În economia
actuală dimensiunea firmei contează mai puţin decât în economia tradiţională. Pentru cumpărători şi
vânzători este foarte important modul în care se obţine informaţia, rapiditatea şi costul obţinerii ei.
Firmele au fost nevoite să-şi schimbe modul de a face afaceri, să schimbe structura, organizarea şi
modul în care gândeşte afacerea astfel încât să facă faţă concurenţei existente pe pieţele electronice
şi să se adapteze cât mai bine şi rapid la noile cerinţe ale consumatorilor.
Intermediarii reprezintă practic o punte de legătură între cantitatea mare de informaţie
existentă şi utilizatori. Există două tipuri de intermediari: intermediari persoane fizice (care fac
legătura între diferite categorii de utilizatori) şi programele realizate cu acelaşi scop. Un exemplu de
program poate fi considerat un sit de job-uri, situl făcând legătura între firme (reprezentând cererea
de muncă) şi persoanele care caută un loc de muncă (reprezentând oferta de muncă). Un asemenea
program oferă beneficii ambelor părţi. Informaţia este bine organizată, actualizată, iar cererea şi
oferta de muncă se întâlnesc la un cost redus.
5. Transformări macroeconomice şi procese de globalizare. Din punct de vedere
macroeconomic schimbările apărute în economie afectează variabilele macroeconomice. Internetul
înlătură graniţele fizice favorizând evoluţia procesului de globalizare.
În economia digitală consumatorii au acces la informaţie pe piaţă indiferent de distanţă şi de
timp. Utilizarea informaţiei presupune anumite reguli de accesare a informaţiilor, de culegere a

31
datelor, de modificare a lor, legi de proprietate intelectuală care trebuie respectate, apare problema
protecţiei datelor contra viruşilor, apare problema securităţii datelor pe Internet. În ţările în care
există economie digitală s-au creat noi legi şi s-au modificat legi existente, adaptându-le la cerinţele
economiei digitale.
În economia digitală orice tip de organizaţie funcţionează numai dacă are acces la
informaţie. Informaţia în cadrul economiei poate fi reprezentată de cuvinte, idei, date, ajungând
până la proiecte de cercetare şi software. Prin cercetare apar noi tehnologii, noi produse şi, ca
urmare, noi provocări pentru cercetarea însăşi. Pentru a avea acces la unele informaţii este nevoie
de bani. Prin intermediul banilor se obţin informaţii şi din informaţii rezultă bani. Informaţia nu este
un produs tangibil. Într-o lume ideală accesul la informaţie ar trebui să fie liber. În lumea reală acest
lucru nu este posibil datorită banilor investiţi în obţinerea informaţiilor, recompensării muncii
depuse, timpului cheltuit, dreptului de proprietate.
Pieţele din economia digitală se bazează foarte mult pe informaţie. După modul de
funcţionare pieţele pot fi  pieţe tradiţionale;  pieţe care funcţionează doar on-line;  pieţe care
doar folosesc noile tehnologii informaţionale. Diferenţa dintre aceste tipuri de pieţe constă şi în
cantitatea şi calitatea informaţiei, modul de accesare, de procesare, modul în care se desfăşoară
activitatea în cadrul lor. Comerţul electronic include ultimele două tipuri de pieţe şi poate fi parţial
pentru pieţele care doar folosesc noile tehnologii informaţionale sau total pentru pieţele care
funcţionează doar on-line. Comerţul electronic transformă modelele de afaceri prin modificarea
unor modele existente sau crearea altora noi. Comerţul electronic este bazat foarte mult pe produse
intangibile.

7. România în era informaţională

Summit-ul european de la Lisabona din martie 2000 a stabilit un nou ţel strategic pentru
Uniunea Europeană în următorul deceniu: să devină cea mai competitivă şi dinamică economie,
bazată pe cunoştinţe, refăcând condiţiile pentru ocuparea totală a forţei de muncă şi întărirea
coeziunii sociale. Acesta este un mesaj politic de încredere, foarte puternic, dar cu un acut sens de
urgenţă, deoarece ţările europene trebuie să ţină pasul cu dezvoltarea explozivă a tehnologiei
informaţiei şi comunicaţiilor. În acest context, România, ca ţară candidată la Uniunea Europeană,
trebuie să se alinieze direcţiilor de creare şi dezvoltare a societăţii informaţionale.
Un plan de acţiune pentru e-România, adică România în societatea informaţională, bazată pe
cunoaştere trebuie să fie parte integrantă a unui program de promovare a societăţii informaţionale în
România. e-România vrea să asigure generaţiile viitoare că vor beneficia din plin de schimbările pe
care societatea informaţională le aduce. Aceste schimbări, cele mai importante de la revoluţia

32
industrială, se produc la nivel global şi ating toate straturile societăţii, fiind vorba nu numai despre
tehnologie, deoarece vor afecta pe toată lumea, pretutindeni. Ele au un potenţial imens pentru a
îmbunătăţi viaţa fiecăruia, apropiind comunităţile urbane şi rurale, producând bunăstare şi
răspândind cunoaşterea. Managementul acestei transformări reprezintă o provocare economică şi
socială pentru România, având în vedere că schimbarea va avea un impact profund asupra ocupării
forţei de muncă, creşterii economice şi productivităţii în următorii ani. Un program e-România
trebuie să accelereze schimbările pozitive din ţara noastră şi să asigure faptul că aceste schimbări
duc la coeziune şi nu la diviziune, la integrare şi nu la fragmentare, la oportunitate şi nu la
ameninţare. În esenţă, e-România trebuie să aducă beneficiile societăţii informaţionale la îndemâna
tuturor. Obiectivele cheie ale proiectului e-România constau în:
implicarea în societatea informaţională şi conectarea on-line a tuturor cetăţenilor, caselor,
şcolilor, organizaţiilor şi administraţiilor;
crearea unei Românii instruite în domeniul calculatoarelor, cu o cultură investiţională, gata
să finanţeze şi să dezvolte idei noi;
asigurarea că întregul proces include latura socială, creează încrederea consumatorilor şi
întăreşte coeziunea socială.
Lucrând împreună, în parteneriat, societatea informaţională poate fi modelată conform
principiilor şi valorilor umane. Economia mondială se află într-un proces de trecere de la societatea
predominant industrială la un nou set de reguli, specifice societăţii informaţionale. Ceea ce apare
este adesea denumit noua economie, care are un potenţial enorm pentru creşterea economică,
ocuparea forţei de muncă şi integrarea socială. În prezent, România nu îşi exploatează la capacitate
maximă potenţialul, deoarece se mişcă prea încet în direcţia erei digitale. O iniţiativă e-România
trebuie să accelereze acest proces. Dinamica noii economii este foarte puternică, datorită
tehnologiilor digitale care fac tot mai uşoare şi mai ieftine accesarea, procesarea, stocarea şi
transmiterea informaţiilor. Volumul imens al informaţiilor disponibile creează oportunităţi de
exploatare a lor prin crearea de noi produse şi servicii. Transformarea informaţiei digitale în valoare
economică şi socială prin noua economie duce la crearea de noi industrii, modificându-le pe cele
vechi şi afectând profund viaţa tuturor cetăţenilor.
Întreprinderile din toate domeniile încep să îşi transforme afacerile în e-afaceri, ducând la
restructurarea întregii economii. Multe sectoare, incluzând transporturile aeriene, vânzarea de cărţi,
tranzacţiile bursiere, editarea diferitelor publicaţii, telecomunicaţiile, vânzarea de calculatoare au
astăzi actori importanţi, care nu existau acum câţiva ani. Cheia succesului este folosirea Internetului
pentru creşterea productivităţii şi lărgirea prezenţei lor în reţea. Toate organizaţiile, mari sau mici,
au nevoie să răspundă schimbărilor de pe piaţă. România are nevoie să adopte rapid măsuri de
introducere a TIC, acest proces fiind încă destul de lent. Noile TIC converg acum către posibilitatea

33
de a capitaliza avantajele tehnologice şi de a pune în valoare potenţialul educaţional şi investiţional.
În paralel, România trebuie să îşi promoveze moştenirea culturală, diversitatea etnologică, tradiţiile.
Combinând cultura digitală cu avantajele telecomunicaţiilor mobile, România poate face rapid un
salt către un Internet global.
Succesul noii economii va depinde de abilitatea consumatorilor de a profita de avantajele
ofertei. Pentru aceasta au nevoie să dobândească abilităţile de a accesa informaţiile pe care le caută
şi de a interacţiona eficient cu Internetul. Pentru a putea dezvolta piaţa este nevoie de încrederea
consumatorilor. Pieţele din noua economie se vor dezvolta numai dacă vor exista produse de înaltă
calitate. Organizaţiile trebuie să dezvolte o puternică cultură a serviciilor pentru a încuraja
pătrunderea consumatorilor pe aceste pieţe, iar pieţele de capital trebuie să suporte iniţiativa privată.
La nivelul României trebuie luate mai multe măsuri pentru promovarea societăţii informaţionale:
liberalizarea telecomunicaţiilor, stabilirea unui cadru legal clar pentru comerţul electronic
(confidenţialitate, autentificare, securitate) şi sprijinirea industriilor aferente. Aceste politici sunt
încă în stadiu incipient, ca şi reformele structurale necesare pentru a permite creşterea
productivităţii prin introducerea tehnologiilor digitale, iar probleme ca un mediu de impozitare
favorabil şi proprietatea intelectuală rămân încă deziderate.
Iniţiativa e-România porneşte de la cadrul legislativ actual, concentrându-se asupra
acţiunilor prioritare care încearcă să depăşească abordările amintite. Se creează o strategie, se
impun acţiuni, se reduc inegalităţile referitoare la accesul la Internet, se acţionează în comun pentru
dezvoltarea de noi abordări ale problemei. Principalele acţiuni vizează o serie de domenii, prin
stabilirea unor obiective specifice ambiţioase, care trebuie atinse urgent.
Tineretul în era digitală
Educaţia este un factor crucial care determină progresul social şi economic şi egalitatea de
şanse în societate. Ea capătă o importanţă şi mai mare în era digitală pentru că asigură învăţarea pe
toată durata vieţii, duce la apariţia de noi generaţii de creatori, cercetători, întreprinzători şi permite
cetăţenilor să joace un rol activ în societatea informaţională. Pentru aceasta trebuie început de la
nivelul şcolii. Scopul iniţiativei este de a accelera şi mai mult procesul şi de a transforma cultura
informatică într-o competenţă de bază a pregătirii tuturor tinerilor. Sistemul educaţional trebuie să
creeze un mediu favorabil elevilor şi profesorilor pentru a benefica din plin de noile tehnologii.
Accentul trebuie pus atât pe platforma tehnologică (echipament, acces, conţinut şi servicii), cât şi pe
modul în care este folosită. Succesul iniţiativei depinde, în cele din urmă, de implicarea profesorilor
şi directorilor de şcoli şi de disponibilitatea industriilor de a lucra cu sectorul educaţional, pentru a
oferi produse şi servicii de înaltă calitate, adaptate nevoilor consumatorilor.
Obiectivele privind tineretul în cadrul societăţii informaţionale, cercetării, culturii educaţiei
şi coeziunii politice sunt:

34
 toate şcolile să aibă acces la Internet şi resurse multimedia;
serviciile de sprijin, incluzând resurse informaţionale şi educaţionale din reţea, trebuie să
fie accesibile tuturor profesorilor şi elevilor;
accesul la Internet şi resursele multimedia în centrele publice trebuie să fie disponibile
pentru tineri, inclusiv în zonele defavorizate;
toţi profesorii trebuie să aibă echipamente individuale de acces la Internet, precum şi
abilităţi de utilizare a TIC;
toţi elevii trebuie să aibă acces rapid la Internet şi resurse multimedia în clasă;
toţi elevii trebuie să aibă cultură digitală la terminarea şcolii.
O cale pentru a asigura progresul în domeniul educaţiei tineretului poate fi susţinerea
guvernamentală. În acest scop trebuie să existe o consultare liberă pentru obţinerea de idei şi
contribuţii şi, de asemenea, să fie stabilite întâlniri consultative cu factorii de resort, cu privire la
activităţile care rezultă din programul e-România.
Acces mai ieftin la Internet
Liberalizarea pieţei privind infrastructura de telecomunicaţii reprezintă un pas important în
crearea societăţii informaţionale. Reţeaua tradiţională de telefonie este folosită din ce în ce mai mult
pentru accesarea Internetului şi serviciilor prin cablu, ceea ce face ca accesul la serviciile fără cablu
să devină o problemă presantă pentru mulţi competitori. Infrastructurile alternative vor fi vitale
pentru accesul rapid şi ieftin la Internet, dar ele sunt încă subdezvoltate. Guvernul şi Parlamentul
României sunt invitate să facă toate eforturile posibile pentru accelerarea procesului legislativ. Mai
mult, acestea trebuie să grăbească liberalizarea prin decizii proprii şi să urgenteze rezolvarea
problemelor, pentru a oferi consumatorilor preţuri mai mici şi acces mai rapid la Internet.
Obiectivele privind accesul mai ieftin la Internet sunt:
asigurarea de către autorităţi a condiţiilor şi termenilor nediscriminatorii pentru ca toţi
operatorii să poată oferi servicii inovative;
oferirea de către marile regii naţionale de comunicaţii a reţelelor locale libere;
reducerea semnificativă a tarifelor de închiriere a liniilor, inclusiv pentru liniile
internaţionale;
simplificarea procedurilor de obţinere a licenţelor de comunicaţii;
stabilirea alocării frecvenţelor pentru canale multimedia fără fir.
Consultarea publică asupra telecomunicaţiilor a demonstrat un consens larg asupra
propunerii de reducere drastică a condiţiilor de acordare a licenţelor. Astfel de măsuri vor reduce
birocraţia şi vor sprijini dezvoltarea paneuropeană a serviciilor, prin propuneri suplimentare pentru
o politică viitoare a frecvenţelor, incluzând sugestii pentru sistemele fixe multimedia fără fir. De

35
asemenea este necesară o decizie pentru implementarea unui mecanism instituţional eficient pentru
deciziile privind spectrul radio şi alte probleme legate de acesta.
Dezvoltarea comerţului electronic
România trebuie să accelereze introducerea comerţului electronic printr-o serie de iniţiative
la nivel naţional, adoptarea şi implementarea lor rapidă fiind o prioritate. În acest scop este nevoie
de un cadru juridic sigur pentru piaţa internă, care să ofere securitate legală, să îndepărteze barierele
pentru serviciile internaţionale, să încurajeze inovarea on-line şi încrederea consumatorilor.
România are nevoie ca administraţiile publice să dea un exemplu prin facilitarea şi utilizarea
achiziţiei pe căi electronice, includerea folosirii sistemelor deschise şi compatibile pentru asigurarea
eficienţei canalelor de distribuţie, pentru a oferi sprijin comerţului on-line.
Obiectivele stabilite prevăd necesitatea ca statul să lanseze o campanie de ajutare a IMM-
urilor să treacă la tehnologii digitale, prin facilitarea transferului de tehnologie, programe de
instruire şi o reţea de centre de expertiză. Pentru aceasta trebuie reglementate următoarele domenii:
drepturi de proprietate intelectuală şi asociate;
aspecte legale ale comerţului electronic;
bani electronici;
vânzarea la distanţă a serviciilor financiare;
regimul controlului dublei impuneri la export.
În continuare, Guvernul şi Parlamentul României trebuie să facă toate eforturile pentru
adoptarea directivelor legate de comerţul electronic în regim de urgenţă, iar organizaţiile trebuie să
demareze acţiunile pentru implementarea lor. Obiectivul trebuie să fie crearea rapidă a unei pieţe
interne reale şi a unui mediu favorabil pentru comerţul electronic în Uniunea Europeană, în special
pentru IMM-uri. Statul trebuie să întărească încrederea consumatorilor în comerţul electronic prin
stimularea celor mai bune practici comerciale: încurajarea dezvoltării încrederii, rezolvarea
alternativă a disputelor, coduri de conduită şi securitate.
Internetul în universităţi şi cercetare
Universităţile şi laboratoarele de cercetare s-au aflat în prima linie a exploatării Internetului,
ceea ce a adus beneficii enorme comunităţii academice şi de cercetare. Comunicarea prin poşta
electronică şi accesarea informaţiei prin Internet sunt acum elemente cheie ale vieţii academice şi
profesionale. Totuşi, colaborarea on-line nu este o practică stabilită în România. Posibilităţile
lucrului interactiv în reţea pot fi exploatate pentru dezvoltarea unei abordări cu totul noi a educaţiei
şi instruirii – e-educaţia – în care studenţii accesează un server cu materiale academice şi de
cercetare şi facilităţi on-line. Accesul rapid la Internet va permite şi eficientizarea cercetării
interactive, cercetători aflaţi la distanţe geografice mari folosind în comun date şi instrumente
pentru a obţine noi cunoştinţe, prefigurând apariţia noilor metode de muncă – e-cercetare. În acest

36
scop, este nevoie atât de o reţea care să suporte comunicaţii multimedia de calitate superioară
garantată, cât şi de dezvoltarea de conţinuturi inovative, practici şi instrumente care să demonstreze
utilitatea campusurilor şi instituţiilor virtuale.
Obiectivele acestui domeniu sunt:
îmbunătăţirea infrastructurii Internet disponibilă cercetătorilor şi studenţilor;
dezvoltarea serviciilor îmbunătăţite şi aplicaţiilor pentru învăţare şi cercetare, pentru a
sprijini practicile inovative;
cel puţin o universitate şi un centru de cercetare din fiecare regiune trebuie să aibă o reţea
de campus care să suporte comunicaţii multimedia;
extinderea rapidă a facilităţilor de cercetare, de instruire şi reinstruire profesională la toate
universităţile şi instituţiile de învăţământ superior;
toţi studenţii trebuie să poată avea acces on-line la cursurile unui campus de tip virtual
format din cel puţin o universitate, instituţie deschisă la distanţă sau facilitate de instruire.
Planul de activităţi trebuie să prevadă îmbunătăţirea interconectării centrelor de cercetare şi
educaţie, pentru a ajunge la capacitatea agregată a reţelelor naţionale, eliminând astfel gâtuirile care
dezavantajează colaborarea. Accesul rapid la Internet constituie o precondiţie pentru dezvoltarea de
noi aplicaţii pentru studenţi şi cercetători. În plus, trebuie făcute eforturi pentru a creşte nivelul de
conştientizare a diferitelor comunităţi ştiinţifice pentru a asigura exploatarea Internetului la
potenţial maxim.
Implicarea on-line a persoanelor cu handicap
Dezvoltarea tehnologiilor digitale oferă persoanelor cu handicap posibilităţi mari de depăşire
a barierelor socio-economice, geografice, culturale, de timp etc. Tehnologiile accesibile care se
adresează nevoilor lor specifice, le permit participarea la viaţa socială şi la muncă pe baze egale.
Pentru anii următori rămâne o provocare reducerea incompatibilităţilor între tehnologii şi acest grup
de utilizatori. Cadrul legislativ în domeniu are numeroase lacune, pentru că de multe ori lipseşte
standardizarea produselor destinate acestei subpieţe. O atenţie deosebită trebuie dată îmbunătăţirii
posibilităţilor de educaţie şi instruire pentru a asigura participarea completă a celor cu handicap în
societate. Trebuie realizate reţele de servicii de îngrijire on-line pentru a spori independenţa şi
siguranţa handicapaţilor. În acest scop, tehnologiile digitale pot uşura formalităţile administrative
implicate de conducerea sistemelor publice şi private de servicii sociale.
Obiectivele domeniului sunt:
revizuirea legislaţiei şi a programelor de standarde legate de societatea informaţională,
urmărind asigurarea conformităţii cu principiile de accesibilitate şi procesele de accelerarea a
standardizării;

37
 elaborarea unei recomandări către organizaţii pentru a ţine cont de nevoile persoanelor cu
handicap în achiziţia de produse şi servicii de comunicare şi informaţii.
accesibilitatea designului şi a conţinutului tuturor paginilor Web publice pentru persoanele
cu handicap.
Strategia pentru locuri de muncă în societatea informaţională indică oportunităţi şi noi forme
de muncă de care pot beneficia persoanele cu handicap. Pentru aceasta trebuie stabilit un mecanism
de monitorizare a legislaţiei şi a standardelor, pentru a asigura conformitatea lor cu principiile de
accesibilitate şi armonizare a acţiunilor naţionale.
Asistenţa medicală on-line
În viitor, acordarea eficientă de servicii medicale tuturor cetăţenilor este una din cele mai
dificile provocări în faţa autorităţilor. Provocarea este dublă: îmbunătăţirea calităţii şi accesibilităţii
asistenţei medicale pentru toţi cetăţenii, păstrând costurile totale la acelaşi nivel. Aceste provocări
nu vor putea fi rezolvate fără dezvoltarea şi răspândirea largă a sistemelor de sănătate integrate,
interoperabile şi modernizate. Tehnologiile digitale pot îmbunătăţi productivitatea şi aria de
accesibilitate a asistenţei medicale, dar acest potenţial nu este pe deplin exploatat, pentru tehnologia
informaţiei cheltuindu-se foarte puţin. Astfel, trebuie dezvoltate servicii securizate care să
interconecteze spitalele, farmaciile, dispensarele şi casele oamenilor. În acest context, România are
toate motivele să coopereze cu ţările europene în direcţia protecţiei şi îmbunătăţirii sănătăţii publice,
fără a atrage obligatoriu armonizarea asistenţei medicale la nivel european, ci numai cooperarea
prin cercetări comune, acordul asupra standardelor şi specificaţiilor de produse şi crearea
bibliotecilor medicale paneuropene.
Obiectivele domeniului sunt:
identificarea celei mai bune practici în lucrul cu reţele, supravegherea sănătăţii, urmărirea
bolilor contagioase şi legăturilor între spitale, laboratoare, farmacii, doctori de familie, dispensare şi
casele oamenilor;
punerea în practică a priorităţilor convenite pentru un număr de biblioteci medicale on-line
paneuropene;
implementarea priorităţilor în domeniul standardizării informaticii pentru asistenţa
medicală;
posibilitatea ca toţi cetăţenii să beneficieze de cartele inteligente de sănătate, pentru a
putea accesa on-line, în mod securizat şi confidenţial, informaţiile necesare;
conectarea la o infrastructură telematică de prevenire, diagnosticare şi tratament a tuturor
practicienilor din domeniul sănătăţii.
Dezvoltarea bibliotecilor medicale on-line, generaţia următoare de cartele inteligente pentru
sănătate şi multe alte infrastructuri „prietenoase” trebuie incluse în programul de lucru al

38
Guvernului, ceea ce va duce la concentrarea proiectelor în acest sector, va încuraja introducerea
reţelelor de informaţii medicale la nivel naţional şi transnaţional şi va ţine cont de munca
desfăşurată în cadrul programului de monitorizare a sănătăţii. Autorităţile medicale trebuie să
implementeze sisteme telematice sigure şi eficiente şi servicii standardizate.
Guvern on-line
Toţi cetăţenii şi toate organizaţiile au interesul să acceseze cât mai uşor informaţiile din
sectorul public, una din posibilităţi fiind folosirea Internetului. Informaţii publice on-line mai bune
ar face Internetul mai relevant în viaţa zilnică şi ar creşte exploziv numărul utilizatorilor, ducând la
răspândirea beneficiilor participării la societatea informaţională. Potenţialul Internetului poate fi
canalizat spre realizarea obiectivelor, pentru asigurarea transparenţei totale pentru cetăţeni a
activităţilor şi deciziilor instituţiilor naţionale şi pentru a asigura recepţionarea cât mai corectă a
acestor decizii. Lipsa accesului rapid la informaţii cheie din domeniul statistic şi al afacerilor
afectează industria şi inhibă dezvoltarea sectorului serviciilor private. Scopul acestei acţiuni este
extinderea şi simplificarea accesului la Internet pentru a face sistemul de informaţii publice mai
uşor accesibil, stimulând astfel dezvoltarea de noi sectoare private de servicii bazate pe noile surse
de date care devin disponibile.
Obiectivele în direcţia eficientizării sistemului de informaţii publice sunt:
asigurarea accesului rapid şi uşor la cel puţin patru tipuri de date esenţiale: informaţii
administrative şi legislative; informaţii culturale şi de mediu; informaţii în timp real privind
condiţiile de trafic; date despre ambuteiaje;
extinderea folosirii Internetului pentru a asigura consultarea populaţiei în privinţa
deciziilor politice importante, prin trecerea de la simpla publicare a informaţiilor în reţea, la
stabilirea unor forumuri de discuţii şi reacţii, posibil cu moderator independent;
asigurarea accesului bidirecţional al cetăţenilor la documente de bază (formulare pentru
impozite, cereri de finanţare etc.), ceea ce le va permite să primească informaţii şi să trimită
răspunsuri.
Iniţiativa e-România ar trebui să fie disponibilă pentru consultare electronică, comentarii şi
sugestii. Noile tehnologii vor permite membrilor societăţii publice şi civile să participe activ la
crearea şi implementarea societăţii informaţionale în România. Autorităţile trebuie să-şi reconsidere
strategia on-line şi, pornind de la rezultatele concrete şi de la cele mai bune practici în domeniu, să
dezvolte abordări mai eficiente, mai apropiate de cetăţean.

39