Strategii de rezolvare a conflictelor

în mediul școlar

Proiect elaborat de:

Deaconu Loridiana
Dinu Diana Elena
Gafița Ioana Cătălina
Lupescu Petronela
 Cuprins:
Conflictul – efect al unei comunicări deficitare
 Definirea conflictului, efecte pozitive şi negative
 Negocierea conflictelor
 Cauze ale apariţiei conflictelor în clasă

Modalităţi de abordarea a conflictelor

 Prevenirea conflictelor printr-o comunicare eficientă
 Metode de rezolvare a conflictelor

Comunicarea ca mijloc de prevenire şi rezolvare a

conflictelor
 Conflictul
Conflictul înseamnă opoziție, dezacord sau
incompatibilitatea între două sau mai multe părți.
Conflictul poate fi sau nu violent.
Conflictul trebuie considerat ca o parte firească a
relaţiei de comunicare, cu efecte negative, dar şi
pozitive, astfel că eficienţa rezolvării conflictelor
depinde de convingerile persoanelor cu privire la
acestea. (Adriana Băban)
 Efectele negative

Apar, în general, în situaţiile de abordare neadecvată a

acestora ( negare, soluţionare greşită):
1)Scade încrederea în sine;
2)Risipă de resurse (cognitive, afectiv-motivaţionale
etc.);
3) Conduce la dileme morale;
4)Dificultăţi de luare a deciziilor;
5) Polarizarea poziţiilor şi escaladarea conflictului.
 Efectele pozitive

1)Potenţialul lor de schimbare;

2) Identificarea problemelor şi a soluţiilor
alternative;
3)Creşterea adaptabilităţii prin expunerea la
situaţii diverse;
4) Dezvoltarea unor abilităţi în cadrul procesului
de rezolvare;
5)Autocunoaştere şi intercunoaştere
 Tipuri de conflicte

 Pornind de la tipologiile existente, am putea clasifică conflictele din cadrul

şcolar în:

 Conflicte intrapersonale (trăite de profesori sau elevi);

 Conflicte interpersonale (profesor-elev, elev-elev, profesor-profesor , profesor -

părinte, elev-părinte);

 Conflictele intragrup (în cadrul clasei sau a colectivului didactic);

 Conflictele intergrup (între grupuri în cadrul aceleiaşi clase sau între clase).
 Comportamentele noastre atunci când suntem în conflict cu
alţii sunt influenţate de două caracteristici ale
personalităţii:
 a) Atitudinea cooperativă ;
b) Asertivitatea –să fii asertiv înseamnă să spui celor din
jur ce vrei, ce simţi, ce nevoi şi preferinţe ai. Spui clar şi cu
multă încredere în tine ce vrei, fără să ameninţi, fără să îl
faci pe celălalt să se simtă inferior sau dispreţuit.
Să fii asertiv înseamnă să iniţiezi o conversaţie, să faci
complimente sincere, fără să urmăreşti ceva, să critici într-
un mod care ajută şi, de asemenea, să primeşti critică dacă
este justificată.
 Negocierea conflictelor
 Negocierea reprezintă procesul prin care două sau mai
multe parți între care există interdependență - dar și
divergențe - optează în mod voluntar pentru conlucrare
în vederea soluționării unei probleme comune prin
ajungerea la un acord reciproc avantajos (Vasile, 2000, p.
138).
Elementele fundamentale ale negocierii
 Pregătirea,
 Deschiderea negocierii,
 Negocierea propriu-zisă,
 Încheierea negocierii.
 Pregătirea presupune stabilirea poziţiei iniţiale,
obiectivul, elementele care pot fi negociate şi cele de
nemodificat. Foarte importnată în această etapă este
încercarea de a judeca problema din perspective
celeilalte părţi pentru a anticipa posibilele argumente
şi a nu fi luaţi prin surprindere.
 Deschiderea negocierii reprezintă momentul în care
încep discuţiile şi este esenţială câştigarea încrederii
celuilalt şi evitarea implicării emoţionale.
 Negocierea propriu-zisă este etapa esenţială în
soluţionarea conflictului în care se poartă discuţiile.
Discuţia trebuie să fie deschisă, echilibrată, să
respecte regulile dialogului. Trebuie folosite expresii
ca “După părerea mea…”, “Aş prefera să…”, “Dacă
eu accept, care este poziţia ta?”. Trebuie evitate
etichetările şi aruncarea vinii asupra celuilalt, pornind
de la ideea că fiecare este într-o anumită măsură
responsabil de izbucnirea conflictului.
 Încheierea negocierii presupune ajungerea
la o înţelegere, stabilindu-se cu claritate
concesiile, rezumarea acordului, decizia
luată. Înţelegerea trebuie să fie acceptabilă
pentru ambele părţi.
 Tacticile de negociere


 “bomba atomică” – dacă nu se cade de acord,

consecinţele vor fi catastrofale;
 “placa stricată” – repetarea la nesfârşit a unui
punct de vedere, până la cedare;
 “cazinoul” – considerarea propunerilor părţii
oponente ca fiind ridicule şi care nu pot fi luate în serios;
 “mesagerul” – susţinerea că o a treia parte,
absentă, este responsabilă pentru argumentele neplăcute pe
care le aduce;
 “disconfortul psihic” – folosirea oricărui mijloc
neviolent pentru a-i împiedica pe ceilalţi să se concentreze;
 “negocierea timpurie” – a afla până unde este
dispusă partea adversă să meargă;
 “tăcerea” – un moment de tăcere declanşează de
obicei intervenţia celuilalt cu date noi;
 Cauze ale apariţiei conflictelor în clasă

Clasificare։
Diferenţele şi incompatibilităţile dintre persoane: trăsăturile de
personalitate(unii sunt introvertiţi, alţii extravertiţi, unii sunt
comunicativi, alţii mai puţin ); opiniile (cu privire la lume, politică,
educaţie ); atitudinile (faţă de sine sau alţii, faţă de muncă sau faţă de
autoritate ); valorile (morale, religioase, estetice, materiale ).
Diferențele dintre trăsăturile de personalitate devin sursă de conflict,
dacă persoanele se află într-o relație , astfel încât să se intersecteze.
Existența unei tendințe umane naturale de a crede că așa cum ești tu este
bine, iar care diferă de tine nu sunt ok, face ca imediat ce este percepută
să devină o problemă.
 Nevoile şi interesele umane – se constituie în surse ale
conflictului atunci când neconcordanţa dintre acestea ameninţă
posibilitatea de satisfacere a lor sau când persoana are convingerea
că procesul conflictual va conduce la satisfacerea unei nevoi sau a
unui interes personal. De exemplu, un profesor ar putea intra într-
un conflict cu un elev pentru a satisface nevoia sa de afirmare a
autorităţii.
Comunicarea deficientă – Aşa cum reiese şi din tratarea
barierelor de comunicare, lipsa comunicării sau realizarea
deficitară a acesteia pot conduce la conflict.
Agresivitatea – este în acelaşi timp sursă, dar şi efect pentru
conflict
 Valorile individului – conflictele care îşi au originea în divergenţa dintre
valori sunt cele mai greu de rezolvat, deoarece acestea sunt cele mai
profunde structuri ale personalităţii.
 Nerespectarea normelor – Este una dintre sursele cele mai importante de
conflict, în contextul şcolar, alături de comportamentele perturbatoare ale
elevilor.
 Comportamente neadecvate situaţiilor – având în vedere că acţiunile au
efectele cele mai concrete asupra celuilalt, comportamentele neadecvate
unei situaţii sunt surse imediate de conflict.
 Lipsa unor competenţe sociale: acordarea de sprijin şi recompense în
relaţiile de prietenie, capacitatea de exprimare emoţională şi de
recunoaştere a emoţiilor celuilalt, empatia în relaţiile educaţionale, de
consiliere şi psihoterapie, cooperarea în relaţiile profesionale .
 Stima de sine – De exemplu, critica unui comportament are potenţial
conflictogen mai mare dacă aduce atingere stimei de sine a individului.
Astfel, o persoană care are o stimă de sine negativă, va resimţi chiar şi o
critică justificată ca pe o ameninţare.
Modalităţi de abordarea a conflictelor

Un conflict va fi accentuat dacă:

- alte persoane se implica și i-au parte la conflict;
- cealaltă parte este considerată un inamic sau o persoană "rea";
- una sau ambele persoane se simt amenințate de cealaltă;
-nu există perioadă în care au colaborat și nici nu sunt interesate să
mențină o relație;
- problemele implicate sunt văzute extrem de importante;
- există o lipsa de abilități de rezolvare a conflictului
 Abordarea clasică propune patru căi de rezolvare:

 1)stăpânirea - soluţionarea conflictului în favoarea

unei părţi care este complet satisfăcută în timp ce
cealaltă parte este complet nesatisfăcută;
 2)compromisuri - satisfacerea parţială a ambelor
părţi;
 3)integrarea - satisfacerea completă a ambelor
părţi;
 4) separarea părţilor aflate în conflict
 Alte metode de soluţionare a conflictelor:

1)apelul la scopuri sau ameninţări supraordonate - identificarea unor obiective

sau ameninţări comune de nivel superior care nu pot fi atinse sau evitate decât
prin cooperarea părţilor;
2)apelul la „cea dea treia parte" (concilierea) sub mai multe forme:
-inchizitorială
-cea dea treia parte integrează părţile după care dă un verdict final obligatoriu;
-arbitrajul
-cea dea treia parte se informează asupra situaţiei conflictuale, audiază părţile
şi ia o decizie finală obligatorie pentru părţile care au acceptat arbitrajul;
-medierea: cea dea treia parte are un rol consultativ şi menirea de a furniza
recomandări care nu sunt decât orientative pentru părţile din conflict
Metode de rezolvare a conflictelor

Abandonul
Reprezinta deprinderea de retragere fizică sau
emoțională dintr-un conflict,fie din teama
confruntării,fie pentru că persoana crede că nu mai
are de spus nici un cuvant în acea situație.

Recții:
Încetați să mai discutați
Dați din umeri
Vă retrageți jignit
 Reprimarea
 Reprezintă refuzul de a accepta existența unui conflict și
se explică prin dorința persoanei de a avea pace cu orice
preț.

Reacții:
 Vă purtați cu nepăsare
 Vă stăpâniți toate trăirile negative
 Acționați de parcă nu ar exista nici o problemă
 Stilul victorie/înfrângere

Se centrează pe perspectivele proprii și pe dorința

de a câștiga.
Reacții:
Deveniți violent fizic.
Aduceți aliați care să vă acopere spatele.
Acordați importanță necesității de a demostra că
celălalt greșește.
 Compromisul
 Este o deprindere de a rezolva conflictele prin
realizare unor concesii reciproce.

 Reacții:
 Mențineți prietenia.
 Descoperiți ceea ce este corect.
 Renunțati puțin pentru a vă păstra relația.
 Stilul victorie/victorie

Presupune rezolvarea problemei care a produs conflictul

într-un mod reciproc avantajos pentru cei implicați.
Etape:
Formularea problemei.
Identificarea părților implicate în conflict.
Cunoașterea nevoilor reale,din spatele celor declarate.
Găsirea punctelor de întâlnire a nevoilor.
Generarea de soluții posibile.
Cooperarea,transformarea adversarului în partener pentru
alegerea unei soluții acceptate de ambii ca permanentă.
Comunicarea ca mijloc de prevenire şi
rezolvare a conflictelor
 Conflictul şi comunicarea sunt într-o
relaţie de interdependenţă. Acolo unde se iveşte
un conflict, cu siguranţă va exista şi
comunicare. Comunicarea are un rol dual în
ceea ce priveşte managementul conflictelor.
Aceasta poate fi sursa conflictului, dar poate
avea si rol de prevenire, evitare, gestionare,
diminuare ori de rezolvare a acestora care
presupun abilităţi de comunicare.
 Comunicarea poate îmbrăca mai multe
forme:

 comunicarea verbală sau orală, unde este utilizat

limbajul verbal;
 comunicarea paraverbală, care include viteza cu
care vorbim, ridicarea sau scăderea tonului,
volumul, folosirea pauzelor şi calitatea vorbirii;
 comunicarea non-verbală („body language” –
limbajul corpului) care cuprinde mimica,
fizionomia în mişcare, gesturile, chiar şi tăcerea.
 De asemenea, exista cateva opţiuni de comunicare în
situaţiile conflictuale, şi anume:

1. Comunicarea non–asertivă (timidă)

2. Comunicarea agresivă
3. Comunicarea pasiv–agresivă
4. Comunicarea asertivă
 1. Comunicarea non-asertivă(pasivă)
Este acea abilitate de a evita conflictul sau de a se
acomoda dorinţelor/nevoilor celeilalte persoane, prin utilizarea
acţiunilor verbale sau non-verbale, astfel încât interesul pentru
propriile nevoi, drepturi sau obiective va scădea. Persoanele
care adopta un astfel de tip de comunicare au senzatia gresita ca
cei din jurul lor nu ii vor mai aprecia, daca isi exprima dorintele
si sentimentele. Mai mult decat atat, considera pasivitatea lor ca
fiind politete/bunatate, doresc sa mentina pacea cu cei din jurul
lor si considera ca ca ceea ce exprima nu este valoros si nu au
incredere in propriile valori si opinii. Ei doresc sa evite
confruntarile, conflictele pentru a-i multumi pe cei din jurul lor.
Această opţiune de a comunica în situaţiile conflictuale poate
îmbrăca două forme: evitarea sau acomodarea.
 2. Comunicarea agresivă

Se referă la abilitatea de a ne impune dorinţa faţă

de o altă persoană, prin utilizarea actelor verbale sau
non-verbale cu intenţia de a produce injurii, suferinţă
sau durere altor persoane. De la forme uşoare de injurii
verbale se poate ajunge la agresivitate. Cum îi
recunoaştem? Îşi ofensează partenerii prin ignoranţă, nu
ascultă, contactul cu ochii partenerului e intens, emit un
aer arogant, de superioritate, încearcă să-şi domine
partenerul vorbind tare, învinovăţind, intimidând şi
utilizând sarcasmul. Dacă la început nu folosesc
agresiunea fizică, ei vor recurge imediat la violenţă, în
cazul în care vor fi provocaţi.
 3. Comunicarea pasiv-agresivă
Împrumută tehnici atât de la comunicarea non-
asertivă, cât şi de la tipul agresiv. Persoanele care
preferă acest tip de comunicare nu urmăresc deschis,
direct atingerea obiectivelor, ci pe ascuns, facând uz de
mijloace ascunse; ei spionează, şantajează, împrăştie
zvonuri false, dezvăluie anumite secrete ascunse,
încurajează atacuri ale persoanelor din afara grupului.
Un exemplu, în acest sens, îl poate constitui situaţia
colegului care pârăşte la superior.
 4. Comunicarea asertivă
Asertivitatea este abilitatea de a ne exprima emotiile si convingerile fara a
afecta si ataca drepturile celorlalti. Comunicarea asertiva s-a dezvoltat ca o
modalitate de adaptare eficienta la situatiile conflictuale interpersonale. Lipsa
asertivitatii este una dintre cele mai importante surse de inadecvare sociala. Acest tip
de comunicare se întâlneşte cel mai des la stilurile de compromis şi la cel de
colaborare şi se referă la abilitatea de a vorbi şi de a susţine deschis scopurile pentru
atingerea propriilor interese sau satisfacerea nevoilor, fără ca alte persoane să aibă
de suferit. Asertivitatea in comunicare reprezinta abilitatea de comunicare directa,
deschisa si onesta, de exprimare a emotiilor si gandurilor intr-un mod in care ne
satisfacem nevoile si dorintele, de a initia, mentine si incheia o conversatie intr-un
mod placut.
 Barierele
comunicării
 Limbajul responsabilităţii
Pentru o comunicare eficienta este de
preferat sa utilizam limbajul responsabilităţii
care este o forma de comunicare prin care ne
putem exprima propriile opinii si emotii fara
a-i ataca pe cei din jurul nostru. Aceasta
forma de comunicare este o modalitate de
evitare a criticii, etichetarii, moralizarii
interlocutorului, focalizand conversatia
asupra comportamentului si nu asupra
persoanei.
 Limbajul responsabilităţii utilizează trei
componente:
1. descrierea comportamentului (ex: „cand nu
dai telefon acasa...”; „cand vorbesti urat cu mine...”;
„cand nu respecti regula...”)
2. exprimarea propriilor emotii si sentimente ca
si consecinţă a comportamentului interlocutorului
(ex: „ma ingrijorez ca s-a intamplat ceva cu tine”;
„ma supar cand...”; „sunt furios cand...”)
3. formularea consecintelor comportamentului
asupra propriei persoane (ex: „...pentru ca nu stiu
unde ai putea fi”; „...pentru ca nu-mi place sa nu se
respecte regulile”)
 Mesajele la persoana a II-a implică judecarea interlocutorului
şi întrerupe comunicarea, datorită reacţiilor defensive pe care le
declansează. (ex: „Nu mai fi atat de critic”; „Iarasi nu ti-ai facut
temele”; „Tu ma minti!”).

Mesajele la persoana I(limbajul responsabilităţii) sunt

focalizate pe ceea ce simte persoana care comunica, nu pe
comportamentul interlocutorului şi, astfel, se evită apariţia reacţiilor
defensive. (ex: „Nu m-am simtit foarte bine in ultimul timp (consecinţa)
pentru că am petrecut puţin timp împreuna (comportamentul). Sunt
nemulţumit(emotia)”; „Sunt ingrijorată (emoţia si consecinţa), pentru
că nu m-ai anunţat că nu vii la şcoala(comportamentul).”.
 De asemenea si atitudinea transmisa de un
mesaj are un impact major asupra
desfasurarii dialogului.
Mesaj care transmite o Mesaj care transmite o atitudine pozitivă
atitudine negativă
• Ţi s-a cerut să...! • Reaminteşte-ţi cerinţele sarcinii.
• Trebuie să ţii cont de…! • Îţi sugerez să ţii cont de…
• De ce ai procedat astfel…? • Explică-mi detaliat de ce ai procedat astfel, pentru a
înţelege mai bine ideea ta.
• Observ că ai greşit… • Dupa cum observi, această variantă nu merge, ce altă
• Ai fi putut să te gândeşti la opţiune mai există?
aceasta… • Vrei să te gândeşti şi la aceasta?
• Ai putea să rezolvi altfel…? • Cum ai putea să rezolvi altfel….?
• Nu ai făcut corect… • Pot să-ţi ofer o sugestie care să te ajute să rectifici?
Functiile comportamentului conflictual
 DISTRUCTIVA : eu sa castig

 CONSTRUCTIVA: vreau sa-mi ating scopul

 DE ELIBERARE: sa-mi exprim sentimetele

 DE SEMNALIZARE: aceasta problema trebuie rezolvata

 DE CRESTERE A STIMEI DE SINE : sa-mi dovedesc ca..

 AGRESIUNE: furie manifestata fata de cineva

•Conflictul latent(etapa de apariție);

•Conflictul perceput(când cei implicați recunosc

existența conflictului);

•Conflictul simțit(când cei implicați resimt stările

de tensiune,de supărare,de frustare);

•Conflictul manifestat(când indivizii încep să se

manifeste prin comportament;)

•Conflict final(când problema s-a rezolvat sau a

fost amânată).
 I.Conflict profesor – elev ( real )

„ La ora de sport, clasa a V-a, profesorul preda regulile jocului de

handbal. Dupa explicarea regulilor profesorul initia un joc de handbal
pt a aplica regulile expuse anterior. Doi elevi fac o greseala care,
conform regulilor, trebuie sanctionata prin eliminarea timp de 2 minute
din joc. Elevii refuza sa puna in aplicare sanctiunea, ba mai mult, il
ameninta pe profesor ca il reclama la director, iar in pauza merg la
director si il reclama pe profesorul de sport. ”

Cauze :
- stilul de predare al
profesorului;
- personalitatile elevilor;
- educatia din familie;
- stilul managerial al
profesorului (neexplicarea
regulior de comporatment la
orele de sport);
Solutii posibile :
1.Medierea conflictului de
catre directorul scolii;
2.Impunerea autoritatii
profesorului prin scaderea
notei la purtare;
3.Negocierea conflictului
intre profesor si cei doi elevi
(gasirea unor solutii care sa
satisfaca ambele parti);
 II. Conflict profesor – elev ( real )

„ La ora de matematica la clasa a VIII-a, profesoara a adus lucrarile.

Unul dintre elevi, nemultumit de nota, mototoleste lucrarea si o
arunca la cos. ”

Cauze : Solutii posibile:

- pregatirea insuficienta a
elevului ;
- educatia din familie ;
- tulburari de comportament ale
elevului ;
- stilul managerial al
profesorului;
1.Impunerea autoritatii
profesorului prin
sanctionarea elevului
conform regulamentului
scolar (scaderea notei la
purtare, etc.);
2.Negocierea conflictului
(explicarea si argumentarea
notei, argumentarea
comportamentului elevului,
gasirea unei solutii );

3.Ignorarea gestului
elevului.
 III. Conflict profesor – parinte

La sedinta cu parintii, clasa a VII-a, profesorul de matematica invitat la

sedinta, explica parintilor notele din tezele la matematica. Un parinte
revoltat reproseaza profesorului nota mica pe care a luat-o fiica sa,
argumentand: ” Copilul meu a scris 5 pagini si a luat numai nota 4!
Altii au scris mai putin si au luat nota mai mare.”

Cauze :
- parintele nu are Solutii posibile:
pregatire de specialitate 1.Explicarea si argumentarea
si nici capacitatea de a notelor in fata parintilor;
evalua ;
- trasaturi de 2.Medierea conflictului de catre
personalitate ale profesorul diriginte;
parintelui (fire colerica,
certareata, inalt 3.Lectorat cu parintii in care sa
conflictogena) ; fie explicate standardele de
- absenta unui dialog evaluare la fiecare disciplina.
permanent al
profesorului cu parintii ;
- mediul din familie.
 Bibliografie
 Curs anul 3 prof. VERSAVIA CURELARU
 https://www.scribd.com/doc/134004668/Modalitati-de-Rezolvare-a-
Conflictelor
 Stoica-Constantin, 2004, “Conflictul interpersonal. Prevenire, rezolvare si
diminuare a efectelor”, Iasi, Polirom
 Baban A., 2001, “Consiliere educationala. Ghid metodologic pentru orele de
dirigentie si consiliere”, Cluj Napoca, Psinet SRL
 Introducere în managementul clasei de elevi
Georgete Diac, Roxana Criu
 http://www.rasfoiesc.com/business/management/resurse-umane/Negocierea-si-
rezolvarea-confl96.php