Sunteți pe pagina 1din 15

Tema ,, Soluționarea conflictelor’’

Conflictul este unul dintre cele mai răspândite fenomene în viaţa, în procesul de comunicare
al oamenilor. Din ce cauză apar conflictele? Motivele pot fi următoarele:
o Divergenţa de scopuri, interese, opinii, concepţii de viaţă, modalităţi de atingere a
scopurilor, particularităţi individuale ale oamenilor. De la bun început toţi suntem diferiţi.
Dar acesta nu este un motiv pentru conflict – de cele mai multe ori conflictul are loc din
cauza incapacităţii noastre de a ne înţelege cu ceilalţi, de a ajunge la un compromis.
o Conflictogenii - cuvinte sau acţiuni care pot duce la conflict, fără ca persoana să aibă o
astfel de intenţie. Nu vrei să jigneşti pe cineva, o spui fără să te gândeşti… iar el s-a simţit
ofensat. Întotdeauna trebuie luată în consideraţie reacţia pe care o pot provoca cuvintele
tale, să te gândeşti dacă merită să faci sau să spui ceva.

O mulţime de conflicte apar din cauza că vrem ceva de la cei din jur, venim cu nişte pretenţii, iar
aceştia nu se prea grăbesc să ne facă pe plac (probabil, nu vor). Comunicarea cu un om căruia
toţi îi sunt obligaţi cu ceva, nu e uşoară şi nici plăcută. Să vedem dacă nu ai şi tu tendinţa de a
deveni o astfel de persoană.

Scopul formarea comportamentului care să reducă riscul ajungerii în situații potențial


periculoase din punct de vedere al conflictelor.
Obiective
După realizarea acestei întâlniri adolescenții vor fi capabili:
- Să aplice o strategie explicită şi simplă pentru recunoaşterea şi abordarea
nonviolentă a conflictelor interpersonale
- Să descrie factori implicaţi în conflictele familiale -
- Să descrie strategii de a face faţă conflictelor în familie.

Durata 2h

Concepte-cheie:
Rezolvarea conflictelor
Conflicte în familie

Materiale
Fişa de lucru , pix

Efectuează exerciţiul următor:


Împarte o foaie în două. În stânga scrie: "Persoanele de care sunt nemulţumit" (acestea pot fi:
mamă, tată, bunică, bunel, frate (soră), cunoscuţi, colegi de clasă, prieteni, bărbaţi, femei, etc.).
În dreapta scrie: "Pretenţii". Condiţia obligatorie este ca pretenţiile să fie concrete şi nu o
exprimare generală a unor emoţii ("Fratele meu nu-mi dă casetofonul", şi nu "Fratele meu e
zgârcit"). Pentru a accepta oamenii aşa cum sunt şi a-i ierta, trebuie să înţelegem ce anume nu ne
place la ei. Altfel, putem fi supăraţi la infinit – e mai bine să încetăm să credem că cei din jur ne
datorează ceva şi să acceptăm situaţia aşa cum este.
Important într-un conflict nu este să ieşi învingător, ci să ieşi cu pierderi minime (demnitate,
nervi, bani, forţe etc.).
Din conflict poţi ieşi în mod pasiv (evitându-l) sau activ (apărându-te sau atacând). În primul
caz, deja după conflict, poţi să te gândeşti încă mult timp că nu ai reacţionat la timp ca să
răspunzi la grosolănie sau ofensă, n-ai reuşit, n-ai observat… şi alte "nu ai"; devii prost dispus, te
simţi umilit, te îndoieşti de forţele proprii, eşti nemulţumit de tine. Prejudiciul moral este
evident. În al doilea caz există pericolul serios de a suferi prejudicii fizice (sau morale), dacă
adversarul se dovedeşte a fi mai puternic. O altă traumă morală sau fizică. Ce câştigi cu o astfel
de strategie de ieşire din conflict? Nimic.
Dar există oare modalităţi mai eficiente de soluţionare a divergenţelor? S-a dovedit că orice
modalitate este eficientă, dacă este aplicată în situaţia corespunzătoare (adecvată). Important
este să determini cum vrei să închei situaţia respectivă, ce vei câştiga, ce vrei să obţii.
Modalităţile de comportament în situaţiile de conflict pot fi următoarele:
o presiunea (insistenţa, constrângerea, agresivitatea, folosirea autorităţii, atingerea
scopului prin orice modalitate);
o retragerea (evitarea conflictului);
o supunerea (adaptarea, cedarea, refuzul de a lupta, renunţarea la interesele proprii);
o compromisul (cedări reciproce, căutarea căii de mijloc);
o colaborarea (luarea în consideraţie a intereselor reciproce şi găsirea unei soluţii
reciproc acceptabile).
E important să ştii: oricât de dificilă ar fi comunicarea cu o anumită persoană, întotdeauna
există o soluţie.

Activitatea 1 - Înţelegerea conflictului: vocabular şi concepte

Obiective:
După realizarea acestei lecţii, elevii vor fi capabili să:
 Să prezinte soluţii non-violente posibile pentru un conflict
 Descrie consecinţele posibile fiecărui conflict
 Să considere conflictul ca o oportunitate de comunicare şi progres într-o relaţie
 Să prezinte conflictul existent între personaje ¾ Să identifice nevoi reale ale fiecărui
personaj
 Să identifice şi să ordoneze pe o scară a conflictelor sentimentele corespunzătoare fiecărei
trepte a conflictului

Concepte-cheie: Conflict
Soluţie
Respect de sine şi faţă de ceilalţi
Mândrie
Valori

Informaţii preliminare
Un conflict este o dispută sau un dezacord dintre doi sau mai mulţi oameni. Disciplina
rezolvării conflictelor are la bază câteva idei fundamentale:.
• Lărgirea sensului conceptului de conflict, care include acum atât simplele diferenţe dintre
oameni, cât şi micile probleme cotidiene, din categoria micilor frustrări, impedimente,
contrarietăţi.
• A doua premisă a rezolvării conflictului este acceptarea conflictului, recunoaşterea
omniprezenţei sale. A ignora conflictul inter-uman sau a-l nega jenaţi, a-l ascunde acolo
unde este exclus ca el să nu existe, a declara că eu (sau noi) trăim într-un climat fără
contradicţiilor, înseamnă a duce politica păguboasă a struţului, lăsând liber conflictul să se
dezvolte.
• Transformarea conflictelor, tradiţional percepute ca evenimente negative şi distructive, în
oportunităţi, şanse de progres. Se produce schimbarea perspectivei şi a atitudinii visà-vis
de conflicte, în sensul de pozitivare a acestora.
• Intr-un autentic spirit etic, fair-play, democratic, disciplina RC propune o nouă abordare,
finalitate şi, implicit, metodă de rezolvare a conflictelor, una la sfârşitul căreia ambii sau
toţi protagoniştii beneficiază de avantajele care în mod curent revin exclusiv învingătorului:
victorie-victorie (câştig-câştig). Este "filosofia" rezolvării conflictelor, forţa ei (oferă o
rezolvare de durată, definitivă chiar, întrucât convine integral părţilor implicate şi în
consecinţă este acceptată de ele), temeiul etic şi psihologic.
Respectul de sine (respectiv, felul în care cineva se simte în raport cu el însuşi) influenţează felul
în care o persoană reacţionează în situaţii de conflict.
O recunoaştere evidentă, în limitele normalităţii, a calităţilor pozitive ale cuiva este legată de un
nivel înalt al respectului de sine. Cu alte cuvinte, o persoană care are încredere în ea şi care se
preţuieşte are adeseori un mai mare respect de sine. Fiecare elev posedă calităţi unice, care fac
din el o individualitate. A ridica respectul de sine al elevilor înseamnă, în primul rând, a-i ajuta
pe elevi să-şi formeze o imagine pozitivă despre ei înşişi.

Indicaţii pentru profesor


Această activitate vă poate oferi posibilitatea de a ieşi din rolul dumneavoastră de profesor.
Arătându-le câteva dintre interesele dumneavoastră, elevii vă vor vedea ca o „persoană
complexă”, nu doar ca profesor.
Pentru a crea un mediu prietenos, cereţi elevilor să se respecte unul pe altul şi regulile
prestabilite.

Materiale:
Un rezumat al poveştii Dumbrava minunată în care să fie surprinse conflictele dintre personaje.

Activitate:
Fiecare copil îşi alege rolul unui personaj, chiar dacă unele roluri se repetă.
Fiecare personaj îşi prezintă 5 nemulţumiri dar şi 5 calităţile pe care le are.
După prezentarea fiecărui personaj clasa aplaudă şi propune soluţii pentru rezolvarea conflictului
în care este implicat personajul respectiv.
Rezultatele discuţiilor se sintetizează într-un tabel Câştigă-câştigă
Întrebări pentru discuţii
Cum v-aţi simţit stând pe scaun şi împărtaşindu-vă problemele şi calităţile?
Aţi fost nervoşi sau v-a fost teamă să vorbiţi în faţa întregii clase?
Cum a fost atunci când i-aţi ascultat pe ceilalţi?
Credeţi că fiecare a simţit la fel?
Credeţi că toate personajele şi-au rezolvat conflictele în care au fost implicate?

Activitatea 2 – Adoptarea deciziei

Obiective
• Concentrarea asupra esenţialului în luarea deciziilor
• Formarea unei idei mai clare despre ceea ce îi face diferiţi şi ceea ce îi uneşte pe indivizii
unui grup
• Favorizarea comunicării şi evoluţia deciziilor luate în grup; examinarea procesului de
luare a deciziilor prin consens în grupuri mici

Concepte-cheie Echipă
Decizie
Avantaje/ dezavantaje
Colaborare
Sinceritate

Materiale
Hârtie şi creioane

Activitate
Suntem un grup de ecologişti, am participat la un concurs şi tocmai am câştigat marele premiu: o
vacanţă de două săptămâni oriunde în lume, dar vacanţa trebuie să o petrecem împreună şi nu
putem merge decât într-un singur loc. Sarcină: Alegeţi locul unde vreţi să petreceţi vacanţa.

Întrebări pentru discuţii


• Ce trebuie să ia echipa în considerare înainte de a alege un anumit mod de luare a
deciziilor?
• Aţi întâmpinat greutăţi în luarea unei decizii? Descrieţi cauzele!
• Care ar fi consecinţele dacă membrii grupului nu ar fi de acord cu decizia?

Activitatea 3 – Comunicarea neconflictogenă

Obiective
• Practicarea unei comunicări constructive
• Identificarea unei situaţii de conflict şi găsirea posibilităţii unei noi soluţii
• Stimularea capacităţii de descriere şi analiză a situaţiilor de conflict
• Dezvoltarea creativităţii în vederea căutării unor noi soluţii rapide în situaţii de conflict
• Convingerea că rezolvarea conflictului, uneori, poate satisface ambele părţi

Concepte-cheie
Comunicare
Creativitate

Materiale
Hârtie şi creioane

Activitate
Cineva în rând trece înaintea ta. De obicei nu dai atenţie acestui fapt, dar astăzi vrei să-ţi expui
punctul de vedere. Ce vei spune?
Doi elevi se află pe terenul de sport. Acolo se află o singură minge şi fiecare dintre ei încearcă să
o ia. Ei aleargă şi o apucă amândoi în acelaşi timp. Fiecare dintre ei revendică mingea, cearta se
aprinde şi încep să se bată.
Încercaţi să găsiţi cât mai multe posibilităţi de rezolvare a conflictelor.

Întrebări pentru discuţii


Ce contează mai mult pentru tine: să ieşi învingător sau să ajungi la o înţelegere?

Activitatea 4 – Stima de sine

Obiective
• Să întocmească o listă a reuşitelor lor
• Să exprime păreri pozitive despre ei înşişi în faţa celorlaţi
• Să descrie factorii care influenţează imaginea de sine

Concepte-cheie
Gândire analitică
Atitudini
Imagine de sine
Respect de sine
Sentimente
Mândrie
Valori

Informaţii preliminare
Imaginea de sine ni se formează de la naştere. Ea este influenţată de felul în care arătăm, de felul
în care ne purtăm şi de felul în care alţii se comportă cu noi. Este foarte important ca elevii să
înţeleagă că imaginea de sine se formează; din această cauză, ea se poate schima şi poate să
devină una (mai) pozitivă.

Materiale
Un scaun

Activitate
Elevii sunt anunţaţi că se va organiza o preselecţie pentru un rol într-o scenetă care se va
desfăşura pe scena teatrului Luceafărul din Iaşi, unde vor avea ocazia să joace alături de actori
renumiţi. Ca să dea probe pentru, elevii trebuie să facă următoarele:
Să întocmească o listă cu 5 lucruri pe care le-au realizat în viaţă de care sunt mândri Elevii vor
selecta din lista lor realizarea cu care se mândresc cel mai mult Fiecare, pe rând, se va aşeza pe
un scaun plasat în faţa clasei şi va spune:
„Nu vreau să mă laud, dar ...(se va completa propoziţia menţionând o anumită realizare)”.
Întrebări pentru discuţii
• Cum v-aţi simţit stând pe scaun şi împărtăşindu-vă realizările?
• V-a fost teamă să vorbiţi în faţa întregii clase?
• Cum a fost atunci când i-aţi ascultat pe ceilalţi?
• Credeţi că fiecare a simţit la fel când s-a aşezat pe scaun şi a vorbit? De ce?
• Credeţi că aţi primit rolul în film? Explicaţi?

Activitatea 5 – Respectul de sine

Obiective
• Să definească cu propriile cuvinte conceptul de respect de sine
• Să lege conceptul de respect de sine de propria persoană
• Să explice în ce fel este legat respectul de sine de conflicte

Concepte-cheie
Atitudini
Comportament
Analiza conflictelor
Sentimente
Respect de sine

Informaţii preliminare
Respectul de sine (respectiv, felul în care cineva se simte în raport cu el însuşi) influenţează felul
în care o persoană reacţionează în situaţii de conflict. Să presupunem că doi elevi tocmai au luat
o notă mică la o lucrare şi că ei cred despre ai că nu sunt buni de nimic. Dacă vor fi implicaţi
într-o situaţie conflictuală, probabil că se vor purta cu totul altfel decât în situaţia în care ar fi luat
o notă bună şi s-ar fi simţit bine în pielea lor.

Indicaţii pentru profesor


Înainte de a analiza această activitate, este poate util să faceţi un exerciţiu de încălzire. În timpul
activităţii şi a discuţiei, subliniaţi importanţa respectului de sine. Este foarte sănătos să credem
despre noi că suntem persoane bune, unice. Aveţi grijă ca elevii să nu tragă concluzia că este rău
să ai o doză mare de respect de sine, pe când a avea doar puţin respect de sine este bine.

Materiale
Un scaun aşezat în faţa clasei, 4 fişe cu descrieri ale unor persoane, după cum urmează, tablă pe
care sunt scrise întrebările de la sfârşitul lecţiei.
1. Eu am un frate. El e supărat pe mine şi mi-a spus că sunt prost. Şi eu cred că sunt prost
dar nu spun asta celorlalţi. Părinţii mereu îmi spun că nu mă străduiesc prea tare la şcoală,
deşi eu chiar mă străduiesc dar poate că nu destul. Astăzi am luat o notă proastă la limba
română. Nu mă simt prea fericit cu aceste momente.
2. Eu am o soră. Ea crede că sunt inteligent. Şi eu cred despre mine că sunt inteligent. Sunt
conştiincios silitor şi mândru de mine, chiar dacă nu iau note foarte mari. Ştiu că am
depus întotdeauna tot efortul pentru a obţine rezultate cât mai bune. Părinţii mei sunt
fericiţi pentru că învăţ atât de mult. Asăzi am luat o notă bună la matematică.
3. Îmi place să pictez. Ieri tocmai am finalizat un tablou la care am lucrat 2 luni, care a fost
admirat de toată familia şi prietenii mei. Mă înţeleg foarte bine cu prietena mea. Astăzi
am luat o notă proastă la istorie, dar cu toate acestea sunt mulţumită de mine.
4. Fiecare râde de mine. Prietenii îmi spun că mă apreciază, dar eu nu cred că le place cu
adevărat de mine. Sunt convins că nu le place chiar deloc. Părinţii mă ceartă întruna
pentru că nu am deloc rezultate la fel de bune ca sora mea. Mă străduiesc cât pot, dar
notele mele nu sunt la fel de mari ca şi ale surorii mele. Cred că nu sunt bun de nimic.
Activitate
• Li se cere elevilor să arate ce cred ei că este respectul de sine
• Se vor distribui elevilor, în mod aleator, fişe cu scurte descrieri ale unor persoane
• Fiecare elev va citi cu voce tare descrierea de pe fişă
• Li se va cere elevilor să arate, în cazul fiecărei descrieri, dacă este vorba despre cineva cu
un nivel ridicat sau scăzut al respectului de sine. Se discută motivele pentru care ei
gândesc că o persoană are un respect de sine ridicat sau scăzut.

Întrebări pentru discuţii


1. Ce este respectul de sine? Cum diferă respectful de sine de îngâmfare?
2. Cum acţionează oamenii care au un respect de sine scăzut?
3. Cum acţionează oamenii care au un respect de sine crescut?
4. Cum acţionează oamenii care au un respect de sine scăzut în cazul unui conflict?
5. Credeţi că bătăuşii au un respect de sine scăzut sau crescut? De ce?
6. Ce fel de lucruri faci ca să fii mulţumit de tine?

Activitatea 6 – Valorizarea pozitivă a diversităţii

Obiective
După realizarea acestei lecţii elevii vor fi capabili să identifice asemănări şi deosebiri între
oameni.

Concepte-cheie
Valorizarea pozitivă a diversităţii
Discriminare
Înţelegerea propriei persoane

Informaţii preliminare
Fiecare om are anumite asemănări cu şi anumite deosebiri faţă de ceilalţi oameni. Un aspect
extrem de important în crearea strereotipurilor şi a prejudecăţilor este că diferenţele sunt
supraevaluate, în timp ce asemănările sunt subevaluate. Această activitate le permite elevilor să
înţeleagă cum se aseamănă şi cum se deosebesc oamenii.

Indicaţii pentru profesori


S-ar putea ca elevii să aibă nevoie de îndruarea dumneavoastră pentru a înţelege că diferenţele
dintre oameni nu definesc automat persoanele sau grupurile ca fiind mai bune sau mai rele decât
altele. Diferenţele sunt pur şi simplu calităţi care fac dintr-o persoană saun un grup ceva unic.
În cazul în care elevii au dificultăţi în completarea fişei de lucru, încurajaţi-i să fie creativi!

Materiale
Fişa de lucru, după modelul de mai jos:

Completaţi punctele cu cel puţin trei asemănări şi trei deosebiri în ceea ce vă priveşte, în raport
cu categoriile respective:
Categoria Asemănări Deosebiri
Membru al familiei Trei asemănări între mine Trei deosebiri între mine şi
şi membriii familiei mele membriii familiei mele
sunt: sunt:
1……………………… 1………………………
2……………………… 2………………………
3……………………… 3………………………
Prieteni Trei asemănări între mine şi Trei deosebiri între mine şi
prietenii mei sunt: prietenii mei sunt:
1……………………… 1………………………
2……………………… 2………………………
3……………………… 3………………………
Animale Trei asemănări între mine Trei deosebiri între mine şi
şi animele sunt: animele sunt:
1……………………… 1………………………
2……………………… 2………………………
3……………………… 3………………………
Oameni cu altă religie Trei asemănări între mine Trei deosebiri între mine şi
şi oamenii cu altă religie oamenii cu altă religie
sunt: sunt:
1……………………… 1………………………
2……………………… 2………………………
3……………………… 3………………………
Oameni de altă culoare Trei asemănări între mine Trei deosebiri între mine şi
şi oamenii de altă culoare oamenii de altă culoare
sunt: sunt:
1……………………… 1………………………
2……………………… 2………………………
3……………………… 3………………………

Activitate
Elevii completează fişa de lucru.
Elevii se împart la întâmplare în perechi şi fiecare pereche îşi compară răspunsurile.
Ei au ca temă să observe asemănări şi deosebiri între ei.
Perechile se schimbă de trei ori, continuându-se comparaţiile între colegi.

Întrebări pentru discuţii


• La ce categorii aveţi aceleaşi răspunsuri ca şi ceilalţi?
• În ce fel sunteţi asemănători cu ceilalţi elevi cu care aţi vorbit?
• În ce fel sunteţi diferiţi de ceilalţi cu care v-aţi comparat?
• Aţi fost vreodată trataţi rău din cauza diferenţelor dintre voi şi alţi oameni?
• Cum ar fi lumea dacă toţi oamenii ar fi la fel?

Activitatea 7 – Capacitatea păstrării unui secret

Obiective
După realizarea acestei lecţii elevii vor fi capabili:
• Să explice de ce este importantă confidenţialitatea
• Să explice în ce situaţii poate fi încălcată confidenţialitatea
Concepte-cheie
Confidenţialitate
Legături de grup
Încredere

Informaţii preliminare
Confidenţialitatea înseamnă păstrarea unui secret sau a unei informaţii cu caracter privat. Ea este
o dimensiune importantă a încrederii, iar încrederea este un element esenţial al artei de a face
faţă conflictelor. De multe ori, oamenii aflaţi în conflict nu-şi arată adevăratele sentimente,
deoarece le e teamă şi sunt stânjeniţi de faptul că ceilalţi ar putea afla detalii despre acesta. De
asemenea, exprimarea emoţiilor ne plasează într-o poziţie vulnerabilă, întrucât ceilalţi pot
descoperi ce simţim noi cu adevărat.
Comunicarea este favorizată prin respectarea confidenţialităţii: oamenii se simt mai bine şi sunt
dispuşi să vorbească deschis. De aceea, pentru cei care doresc o rezolvare constructivă a
conflictelor este extrem de important să respecte confidenţialitatea.

Indicaţii pentru profesor


Aveţi grijă ca elevii să şoptească atunci când încearcă să-şi ghicească unii altora secretele. Altfel,
elevii pot trage cu urechea pentru a descoperi secretele celorlalţi.

Materiale
Hârtie, creioane, tablă, cretă

Activitate
Se dă câte o foaie de hârtie fiecărui elev. Nu se scrie numele.
Se spune elevilor că fiecare dintre noi este deosebit şi fiecare are secrete pe care nu le spune
celorlalţi.
Fiecare elev scrie pe hârtie un lucru despre el însuşi, pe care nu-l ştie nimeni din clasă,
secret pe care mai târziu îl vor împărtăşi celorlalţi.
Se strâng foile şi nimeni nu va vorbi despre secretele ale.
Se notează pe tablă secretele, numerotându-le.
Se face o listă cu toţi elevii din clasă.
Apoi elevii vor trebui să găsească corespondenţe între cele două liste. Vor merge prin
clasă şi vor încerca să ghicească cine şi cu ce secret se potriveşte. Confirmările trebuie să le facă
în şoaptă. Dacă cineva a ghicit bine, va nota numele persoanei în dreptul secretului.
După 10-15 minute se va verifica care dintre elevi a găsit cel puţin 5 corespondenţe.
Se reia lista secretelor şi se dezvăluie cui au aparţinut.

Întrebări pentru discuţii o Ce


este un secret?
o Cum v-aţi simţi dacă aţi avea un secret pe care l-aţi spune celui mai bun prieten iar
acesta l-ar spune altora?
o De ce este important să nu spuneţi altora despre o problemă sau despre un conflict
povestite de către cineva? În ce situaţie ar fi important să spuneţi totuşi acest secret altcuiva?
o Un prieten vă spune un secret. El s-a gândit să-şi facă rău lui însuşi sau altcuiva. Ar
trebui să spuneţi acest lucru altcuiva? Cui ar trebui? De ce?
Activitatea 8 – Unde ne întâlnim cu violenţa

Obiective
După realizarea acestei lecţii elevii vor fi capabili:
- Să definească şi să descrie ce este violenţa;
- Să identifice numărul mare de acţiuni violente cărora ei sunt expuşi în fiecare zi
- Să ofere căi multiple de rezolvare efectivă, nonviolentă a situaţiilor de utilizare a violenţei
- Să explice de ce violenţa pare, dar nu este, o strategie sănătoasă, bună de rezolvare a
conflictelor

Concepte-cheie
- Analiza conflictelor
- Violenţă

Informaţii preliminare
Violenţa poate fi întâlnită practic oriunde. Dacă deschidem ziarele, putem citi despre războaie în
diferite părţi ale lumii. Dacă deschidem televizorul, vedem oamenii ridicând vocea sau trăgând
unii în alţii. Dacă observăm copii jucându-se, vedem că ei joacă jocuri precum „împuşcă-l pe cel
rău”. Pe ecrane, vedem oameni luptându-se şi bătându-se în filme.
Aflăm tot timpul despre rata înaltă a criminalităţii stradale, şi aşa mai departe. În lumea noastră,
violenţa este acceptată ca o cale de a rezolva conflictele. Acest lucru produce numeroase
probleme, deoarece copiii învaţă multe din mediul în care trăiesc. Cu cât mediul cultivă mai mult
violenţa, cu atât copiii se vor obişnui mai mult cu ea, văzută ca o cale practică şi sănătoasă de
rezolvare a conflictelor. Pentru a schimba această mentalitate copiii ar trebui să înveţe:
1) să recunoască violenţa
2) să facă faţă conflictelor folosind alte mijloace decât cele violente
Activitatea de faţă permite o abordare profundă a subiectelor legate de violenţă. Există
trei categorii principale de violenţă:
- violenţa fizică: când cineva face uz de forţa fizică pentru a răni pe altcineva. Acest tip de
violenţă se manifestă, de regulă, cu intenţie. Un exemplu este situaţia cnd un elev îl îmbrânceşte
pe altul.
- violenţa psihică: există când cineva dăunează imaginii de sine a altcuiva. Un exemplu
este situaţia când un părinte îi spune întruna copilului său că este prost şi lipsit de valoare. -
violenţa instituţională: există când o instituţie neagă unora dintre membrii ei drepturile lor
fundamentale. Un exemplu este situaţia când conducerea unui stat nu ar da voie unora dintre
cetăţenii acestuia să lucreze.

Indicaţii pentru profesori


Elevii care au avut de suferit din cauza violenţei sau care au fost martori ai unor situaţii de
folosire a violenţei – fizică sau psihică – pot să se vindece încetul cu încetul vorbind despre
problemele lor. Puteţi sprijini derularea acestui proces de vindecare prin utilizarea competenţelor
de comunicare. În timpul acestei activităţi, elevii ar trebui să aibă încredere că pot vorbi despre
situaţii personale; ei pot să aleagă însă să nu vorbească despre sentimentele lor, dacă nu doresc.
După realizarea acestei activităţi, puteţi discuta cu elevii dacă situaţiile descrise pe fişa de lucru
sunt exemple de violenţă fizică, psihică sau instituţională.

Materiale
Tablă, cretă şi 2 fişe de lucru, precum cele de mai jos:
Fişa Unde ne intâlnim cu violenţa?
• Ce credeţi că este violenţa?
• Când cineva imbrânceşte sau răneşte pe altcineva, este vorba de violenţă?
1. Da – de ce?
2. Nu – de ce?
• Dacă îi strigăm pe alţii cu poreclele lor, este vorba de violenţă?
a. Da – de ce?
b. Nu – de ce?
• Ce se întâmplă dacă sentimentele altor persoane sunt rănite?
• Dacă cineva răneşte o persoană în mod accidental, este vorba de violenţă? De exemplu,
dacă aţi călcat din greşeală pe piciorul cuiva şi i-aţi produs o fractură, aţi comis un act
violent? a. Da – de ce?
b. Nu – de ce?
• Numiţi cel puţin patru locuri în care violeţa poate fi văzută sau auzită.

Fişa Cum să recunoaştem violenţa?


Violenţa observată Persoanele / Cum a fost rezolvată Alte moduri de a
împrejurările situaţia? face faţă situaţiei

Activitate
Se scrie pe tablă cuvântul Violenţă.
Elevii se împart în grupe de câte 4.
Se explică cum trebuie completate fişele de lucru.
După ce completează fişele elevilor li se cere să formeze un cerc mare.
În cerc, fiecare grupă împărtăşeşte celorlaţi cum a definit violenţa.
Întrebări pentru discuţii
- Cum ar arăta societatea noastră dacă nu ar exista violenţă?
- Există multe manifestări violente în societatea noastră?
- Deoarece în jurul nostru există multe situaţii de manifestare a violenţei, ne putem gândi că
violenţa este firească. Care sunt unele dintre dificultăţile posibile când vrem să rezolvăm
un conflict prin a face uz de violenţă?

Activitatea 9 – Exprimarea sentimentelor

Obiective
După realizarea acestei lecţii elevii vor fi capabili:
- Să alcătuiască liste de cuvinte care exprimă sentimente;
- Să descrie căi de exprimare a emoţiilor;
- Să recunoască faptul că există o varietate de feluri în care oameni diferiţi îşi exprimă
aceeaşi emoţie.
Concepte-cheie
Valorizarea pozitivă a diversităţii
Sentimente
Comunicare nonverbală
Respect de sine
Comunicare verbală

Informaţii preliminare
Oamenilor le vine uneori greu să-şi comunice emoţiile, deoarece au dificultăţi în a găsi „cuvântul
potrivit” pentru a-şi descrie propriile trăiri. Elevii vor putea să exprime mai clar ceea ce simt
dacă vocabularul lor activ, privind cuvintele care exprimă emoţii, se va îmbogăţi. Acest tip de
cunoaştere este extrem de folositoare în situaţii de conflict, când oamenii au mare nevie să-şi
exprime sentimentele cu claritate.

Indicaţii pentru profesori


Dacă elevilor le va fi geru să gândească la cuvinte care exprimă sentimente, oferiţi-le un
scenariu. De exemplu, aţi putea spune: „Cum credeţi că se simte o persoană care are de luat o
decizie grea?” (confuză, frustrată, tristă, furioasă etc.).

Materiale
Tablă şi cretă

Activitate
Se scriu la mijlocul tablei cuvinte care exprimă sentimente.
Se cere elevilor să dea cât mai multe exemple de cuvinte de acest fel (cam 25 de cuvinte).
Fiecare elev iese în faţă şi interpretează la alegere un cuvânt din listă. Ceilalţi trebuie să ghicească
ce a interpretat colegul, iar cine ghiceşte primul iese în faţă şi intrepretează un alt cuvânt.
După interpretarea mai multor cuvinte, elevii stau în cerc. Cineva propune un cuvânt, iar toţi îl
interpretează şi în acelaşi timp observă expresiile celorlalţi. Se repetă de 5 ori, cu alte cuvinte
propuse de elevi.

Întrebări pentru discuţii


a. A fost greu să vă gândiţi la atâtea cuvinte care exprimă sentimente? De ce?
b. Care sentiment a fost cel mai greu de interpretat? Au avut toţi elevii acelaşi mod de a
exprima acel sentiment? De ce?
c. Se poate ca doi oameni să aibă expresii total diferite dar care să exprime acelaşi
sentiment? Daţi exemplu.
d. Dacă doi oameni se ceartă şi doar unul pare foarte furios înseamnă că celălalt nu e
deloc furios?
e. Un elev să încercuiască pe tablă cuvintele care exprimă sentimente pozitive. Care sunt
mai multe, cele pozitive sau cele negative? De ce?

Activitatea 10 – Strategii pentru a depăşi un conflict

Obiective
După realizarea acestei lecţii elevii vor fi capabili:
- Să aplice o strategie explicită şi simplă pentru recunoaşterea şi abordarea
nonviolentă a conflictelor interpersonale
- Să descrie factori implicaţi în conflictele familiale -
- Să descrie strategii de a face faţă conflictelor în familie.
Concepte-cheie:
Rezolvarea conflictelor
Conflicte în familie

Materiale
Fişa de lucru
Activitate
• Fiecare elev deţine o fişă de lucru
• Se citeşte tare fişa şi se explică fiecare pas al strategiei de rezolvare a conflictelor
• Elevii se împart în perechi, unul fiind părinte, iar unul fiind copil
• Li se explică următoarele: Este vineri seara. Părintele consideră că elevul nu a învăţat cât
ar fi trebuit şi copilul trebuie să rămână în casă şi să înveţe. Dar copilul este obosit şi sătul
de stat în clasă. Prietenii lui sunt afară la joacă. Copilul şi părintele se ceartă pe această
temă.
• Perechile trebuie să interpreteze conflictul. Pentru a-l rezolva trebuie să parcurgă cei cinci
paşi.
• După ce rezolvă conflictul, schimbă rolurile între ei şi reinterpretează.

Întrebări pentru discuţii


1. Daţi exemple de câteva sentimente pe care le trăesşte cineva aflat în conflict cu un
membru al familiei.
2. Ce fel de conflicte exsită între părinţi şi copii?
3. Ce sentimente au copiii când se ceartă cu părinţii?
4. De ce se ceartă părinţii cu copiii? 5. De ce se ceartă copiii cu părinţii?
6. Cum ar putea ei să-şi satisfacă reciproc interesele?

Activitatea 1
Desfășurare
• Fiecare adolescent deţine o fişă de lucru
• Se citeşte tare fişa şi se explică fiecare pas al strategiei de rezolvare a conflictelor
• Adolescenții se împart în perechi, unul fiind părinte, iar unul fiind copil
• Li se explică următoarele: Este vineri seara. Părintele consideră că elevul nu a învăţat cât
ar fi trebuit şi copilul trebuie să rămână în casă şi să înveţe. Dar copilul este obosit şi sătul
de stat în clasă. Prietenii lui sunt afară la joacă. Copilul şi părintele se ceartă pe această
temă.
• Perechile trebuie să interpreteze conflictul. Pentru a-l rezolva trebuie să parcurgă cei cinci
paşi.
• După ce rezolvă conflictul, schimbă rolurile între ei şi reinterpretează.
Debrifare

Întrebări pentru discuţii


5. Daţi exemple de câteva sentimente pe care le trăesşte cineva aflat în conflict cu un
membru al familiei.
6. Ce fel de conflicte exsită între părinţi şi copii?
7. Ce sentimente au copiii când se ceartă cu părinţii?
8. De ce se ceartă părinţii cu copiii? 5. De ce se ceartă copiii cu părinţii?
6. Cum ar putea ei să-şi satisfacă reciproc interesele?

Obiectivele:

Durata: 2 ore
Desfășurarea activităților
Debrifare :

Activitatea 2 ,, …’’
Obiectivele:
Durata: 2 ore
Desfășurarea activităților
Debrifare :
Activitatea 3 ,, …’’
Obiectivele:
Durata: 2 ore
Desfășurarea activităților
Debrifare :

S-ar putea să vă placă și