Sunteți pe pagina 1din 3

ACTIVITATEA NR 1 Clasa mea, grupul meu

Varianta 1:

Obiective specifice:
Sǎ motiveze elevii pentru implicare în proiect
Sǎ defineascǎ grupul clasei de apartenenţǎ
Sǎ personalizeze sala de clasǎ, printr-o creaţie de grup
Sǎ creeze o atmosferǎ de lucru relaxantǎ şi dezinhibantǎ

Strategii:
Timp de lucru: 45 minute- 90 minute
Materiale necesare: ghem cu fir colorat, tablǎ, cretǎ, chestionar sociometric, pix,
videoproiector, laptop, ppt, ecran de proiectie
Metode: expunerea, jocul, conversaţia, dezbaterea

Scenariul activitǎţii:
Elevilor li se va prezenta proiectul de consiliere ce urmează a fi implementat în clasa lor (în
acest scop se va prezenta un clip si ppt « Harta violentei » urmate de dezbateri ; va fi prezentate scopul
proiectului şi cum se vor derula întâlnirile). Împreună cu elevii se vor stabili regulile ce urmează a fi
respectate pe durata proiectului.
Vor fi prezentate rezultatele chestionarului sociometric pentru a ilustra climatul relaţional (se vor
monitoriza elevii respinşişi din grupul clasǎ, activitǎţile urmǎtoare ale proiectului centrându-se pe
modalitatea de integrare a acestor elevi).
Exerciţiu-joc 1: elevii vor forma un cerc şi vor arunca un ghem cu aţǎ coloratǎ de la unul la altul
(notǎ: fiecare copil primeşte ghemul doar o datǎ şi pǎstreazǎ capǎtul firului ajuns la el) . La final, copiii vor
fi întrebaţi dacă le place cum arată modelul creat de reţelele ghemului- în acest context, se analizeazǎ modul
cum s-au aşezat copiii/ cui au pasat ghemul: în funcţie de simpatii/fete- băieţi etc., firele ghemului indicând
modul cum interacţionează elevii, în mod obişnuit. Se vor face comentarii, privind importanţa relaţionării
între colegi.
Exerciţiu-joc 2-”Furtuna”: copiii (aşezaţi în bǎnci) vor fi împǎrţiţi în 4 grupe şi vor efectua
urmǎtoarele mişcǎri: grupa I: vor mişca degeţelele pe bancǎ, imitând ploaia; dupǎ 30 secunde, a II-a
grupǎ se va adǎuga ploii şi vor ciocǎni uşor şi rar în bancǎ; dupǎ 30 secunde, se va adǎuga a III-a
grupǎ care va bate uşor cu pumnul în bancǎ; dupǎ 30 secunde, se va adǎuga ultima grupǎ care va mişca
braţele (imitând crengile copacilor care se îndoaie de vânt) şi vor scoate suntete care imitǎ
vântul:”vuuuuu”.
Dupǎ terminarea jocului, copiii îşi vor imagina cǎ grupul clasei lor se aflǎ pe o corabie pe mare,
pe vreme de furtunǎ, apoi se vor purta discuţii privind: rolul echipajului, cǎpitanului…Vor fi amintite
fazele grupului: formarea, furtuna, normarea şi performarea, identificând în clasa lor care e faza la care
au ajuns- se va sublinia importanţa respectǎrii regulilor.
Se va concluziona, cu ajutorul elevilor (se va nota la tablǎ) cǎ grupul clasǎ este format din toţi elevii
din clasa lor (fiecare copil având calitatea de membru- acesta fiind influenţat de pǎrerile celorlalţi membri ai
grupului); membrii grupului relaţioneazǎ în fiecare zi, respectǎ nişte reguli care reglementeazǎ
comportarea reciprocǎ, participǎ la aceleaşi activitǎţi/ au anumite sarcini de îndeplinit care conduc spre
performarea personalǎ şi a clasei.
Exerciţiu joc 3: copiii vor realiza un desen colectiv cu tema “Eu si colegii mei”; regulǎ: fiecare copil,
pornind de la I elev din rand, va desena coala de flipchart un singur element: linie dreaptǎ (verticalǎ/
oblicǎ/ orizontalǎ)/ linie curbǎ (închisǎ/ dschisǎ)/ linie frântǎ (dechisǎ/ închisǎ), astfel încât, la final, sǎ
iasǎ un desen reprezentativ al clasei; copiii vor analiza dacǎ ar mai trebui adǎugat ceva şi fiecare copil
va contribui cu un element în plus.

Varianta 2:

Obiective specifice:
Sǎ motiveze elevii pentru implicare în proiect
Sǎ defineascǎ grupul clasei de apartenenţǎ
Sǎ conştientizeze importanţa respectǎrii regulilor într-un joc şi a regulilor, în general
Sǎ creeze o atmosferǎ de lucru relaxantǎ şi dezinhibantǎ

Timp de lucru: 45 minute


Materiale necesare: combinǎ muzicalǎ, CD, telecomandǎ, ziare, tablǎ, cretǎ, 3 markere de
culori diferite, 3 coli colorate- format A4, coalǎ de flip chart, lipici/ scoci, film educativ, ppt,
videproiector, ecran de proiectie
Metode: jocul, conversaţia, problematizarea, tehnica riscului, descoperirea, brainstoriming,
dezbaterea

Scenariul activitǎţii:
Vizionare filmulet educativ despre violenta, ppt « Harta violentei »-discutii cu elevii
Elevilor li se va prezenta proiectul de consiliere ce urmează a fi implementat în clasa lor (în
acest scop se va prezenta un clip/ ppt pentru cei mari, scopul proeictului şi cum se vor derula
întâlnirile). Împreună cu elevii se vor stabili regulile ce urmează a fi respectate pe durata proiectului.
Exerciţiu- joc 1:
Elevii vor fi anunţaţi cǎ vor dansa (ocolind ziarele aşezate din loc în loc pe podea), iar când se va
opri muzica( aproximativ din minut în minut), fiecare copil se va opri pe un ziar (în timpul dansului,
educatorul va scoate, treptat, câte un ziar, pânǎ când va rǎmâne un singur ziar).
Se va urmǎri modul în care copiii se ajutǎ între ei- acest lucru fiind un indiciu privind coeziunea
grupului/ existenţei liderului informal, care va ajuta grupul sǎ rezolve bine sarcina. Pot fi întâlnite
situaţii diverse: elevii se împing/ nu se acceptǎ pe acelaşi ziar/ se prind în braţe ca sǎ fie cât mai mulţi
pe un ziar/ nu sunt preocupaţi sǎ fie pe ziar- psihologul face câteva observaţii asupra grupurilor, în
timpul pauzei din joc- exemplu: “observ cǎ voi vǎ ajutaţi între voi”/ “ dacǎ X nu îţi dǎ voie sǎ staţi
împreunǎ pe ziar, cautǎ sprijin la alt grup” etc.
Dezbatere: dacǎ au fost respectate de toţi copiii regulile jocului (consecinţele nerespectǎrii
regulilor), ce cred despre scopul jocului (era un joc în care fiecare trebuia sǎ câştige/ de grup- toţi
trebuiau sǎ rezolve sarcina?), cum au finalizat jocul- în care fazǎ a grupului considerǎ cǎ se aflǎ:
formare/ furtunǎ/ normare/ performare?
Dacǎ elevii nu au reuşit sǎ gǎseascǎ soluţia favorabilǎ tuturor membrilor grupului, dupǎ
dezbatere se poate aduce un ziar, iar copiii vor încerca o nouǎ abordare (soluţie: vor trece în mijlocul
ziarului cât mai mulţi copii, iar cei rǎmaşi vor aşeza doar vârful piciorului pe ziar).
Concluzii: Definirea grupului clasǎ- tehnica riscului:
a.elevii vor fi rugaţi sǎ dea o definiţie a grupului clasǎ (profesorul psiholog notând la tablǎ toate
definiţiile);
b. elevii vor fi invitaţi apoi sǎ compare rǎspunsurile, sǎ le grupeze/ sǎ mai renunţe la unele
definiţii care ar putea fi incluse în altele mai complete;
c. elevii vor propune o definiţie, pe baza enunţurilor selectate: exemplu: grupul clasǎ este format
din toţi elevii din clasa lor (fiecare copil având calitatea de membru- acesta fiind influenţat de pǎrerile
celorlalţi membri ai grupului); membrii grupului relaţioneazǎ în fiecare zi, respectǎ nişte reguli care
reglementeazǎ comportarea reciprocǎ, participǎ la aceleaşi activitǎţi/ au anumite sarcini de îndeplinit care
conduc spre performarea personalǎ şi a clasei.
Citirea si dezbaterea unei metafore “Minte de gasca” (anexa).

S-ar putea să vă placă și