Tema 8.

Tehnologia

didactică
cheie: tehnologie,
tehnologie didactică,
strategie didactică,
metodologie;
- să distingeți elementele
tehnologiei didactice;
- să elaboraţi strategia
didactică a unei lecţii;
- să caracterizați tipurile de
lecții.
8.2. Lecţia - forma de bază a
organizării
activităţii.
8.3. Metodele de învăţământ.
Taxonomii.
Prezentarea analitică a pricipalelor
metode
de învăţământ.
8.4. Strategia didactică. Consideraţii
asupra
caracterului activ al instruirii.
8.5. Mijloacele didactice. Definiri şi
taxonomii.
Concepte cheie:
tehnologie, tehnologie
didactică, strategie didactică,
lecție, procedee didactice,
mijloace didactice,
metodologie, tip de lecție.
 Lecţia
reprezintă o unitate de
acţiune didactică ce tinde în
mod deliberat către realizarea
unui scop, în condiţii bine
determinate, cu ajutorul unor
mijloace adecvate
(I. Cerghit)
 Tradiţional, lecţia este defnită de
următoarele caracteristici:
este forma organizatorică de bază a procesului de
învăţămînt;
este formă de activitate comună unei clase de elevi;
se realizează sub conducerea profesorului;
asigură cadrul pentru realizarea unor sarcini de
învăţare;
utilizează un conţinut bine stabilit, prelucrat, adaptat;
se desfăşoară într-un timp determinat;
utilizează anume metode, mijloace, moduri de acţiune;
permite realizarea unor scopuri, obiective specifice şi
operaţionale;
permite realizarea unităţii predare–învăţare–evaluare;
necesită o organizare suficient de riguroasă a
elementelor antrenate.
Tipul de lecţie
desemnează un anumit mod
de organizare şi desfăşurare
a activităţii de predare-
învăţare-evaluare, posibil şi
necesar în vederea
realizării sarcinii
didactice fundamentale
Structura tipurilor de lecţii
şi gestionarea timpului
Lecţia de comunicare a noilor cunoştinţe Lecţia de predare-învăţare (mixtă)
Etapele lecţiei Timpul Etapele lecţiei Timpul
/minute /minut

1. Moment organizatoric 2-3 1. Moment organizatoric 2-3

2.1. Controlul temelor pentru 10
2. Reactualizarea cunoştinţelor 3 acasă
sau legătura cu cunoştinţele 2.2. Verifcarea cunoştinţelor
anterioare
din lecţia precedentă
2.3.Reactualizarea
3. Comunicarea noilor cunoştinţe 25 cunoştinţelor sau legătura cu
cunoştinţele anterioare
3.Comunicarea noilor 25
4. Fixarea noilor cunoştinţe 4 cunoştinţe
şi realizarea feedback-ului 4. Fixarea noilor cunoştinţe şi 5
realizarea feedback-ului
5. Tema pentru acasă 2
5. Tema pentru acasă 2
Lecţia de fixare şi consolidare a Lecţie de recapitulare, sistematizare şi
cunoştinţelor sinteza cunoştinţelor

Etapele lecţiei Timpul Etapele lecţiei Timpul/

/minute minute

1. Moment organizatoric 2 1. Moment organizatoric 2

2.Fixarea şi consolidarea 35 2.Recapitularea, sistematiza- 35

cunoştinţelor rea şi sinteza cunoştinţelor

3. Concluzii şi realizarea 5 3.Concluzii şi realizarea 5

feedback-ului feedback-ului

4. Tema pentru acasă 3 4. Tema pentru acasă 3

 Lecţie de formare a priceperilor şi Lecţie de evaluare a cunoştinţelor
deprinderilor (de exerciţii)
Etapele lecţiei Timpul/ Etapele lecţiei Timpu/
minute minute
1. Moment organizatoric 2 1. Moment organizatoric 2
2. Efectuarea de exerciţii (aplicaţii, 35
2.Verifcarea cunoştinţelor 35
etc. )
elevilor
3. Concluzii şi realizarea feedback- 5
ului 3. Notarea elevilor şi concluzii 5

4. Tema pentru acasă 3 4. Tema pentru acasă 3

Lecţie de evaluare a priceperilor şi Lecţie de evaluare scrisă a cunoştinţelor
deprinderilor practice
Etapele lecţiei Timpul Etapele lecţiei Timpul
/minute /minute
1. Moment organizatoric 2
1. Moment organizatoric 2 -5
2.Efectuarea probei de 35
control/practice 2. Efectuarea lucrării scrise/tezei 40-43
3. Aprecieri, concluzii, feedback 5
 Preocupările actuale privind
tipologia lecţiei precizează, că pot fi
luate în considerare şi alte criterii
organizatorice:
 specificul disciplinelor şcolare;
 specificul învăţării diferitelor categorii de
conţinuturi;
 locul desfăşurării ;
 modul de organizare a activităţii cu elevii;
 după sistemul de metode dominant ;
 conform treptelor de şcolarizare etc.
Varianta de lecţie
reprezintă „ structura
concretă a unei lecţii
impusă, pe de o parte, de
tipul căruia îi aparţine, iar
pe de altă parte, de
factorii variabili ce
intervin”
 Clasificarea formelor de organizare a
procesului didactic conform criteriului de timp şi
loc

Forme de organizare a procesului didactic

Activităţi în cadrul orarului LECŢIA

Activităţi
şcolare Consultaţia
Meditaţia
Activităţi în afara orarului
Cercurile
Mesele rotunde

Excursiile
Activităţi extraşcolare
Vizitele
Concursurile
Activităţile
cultural-artistice
Modului de organizare a
activităţii cu elevii

MODURI
DE ORGANIZARE
A ACTIVITĂŢII

FRONTAL ÎN GRUP INDIVIDUAL

 Elementele abordate în
cadrul acestui modul vor conduce
la definirea ansamblului acestor
elemente prin conceptul
tehnologii didactice; operaţiile
de corelare a acestora în cadrul
unei activităţi contrete,
subordonate unui scop concret,
fiind definite prin conceptul de
strategie didactică.
 Elementele operante şi
interrelaţionale de bază ale
procesului de formare a
comportamentului de învăţare a
elevului pot fi exprimate grafic
astfel:

FORME METODE MIJLOACE

şi
PROCEDEE
Metodologia
didactică
se exprimă prin teoria procesului
de învăţămînt ce include definirea,
clasificarea şi valorificarea
metodelor – procedeelor – mijloa-
celor în vederea optimizării
permanente a activităţii de
predare – învăţare - evaluare
(S. Cristea)
Strategiile didactice
reprezintă modele de interacţiune a
metodelor, procedeelor, mijloacelor
şi modurilor de instruire, ce implică o
succesiune de operaţii raportate la
obiective generale sau specifice în
funcţie de anumite criterii: conţinut,
particularităţi de vîrstă, unitate de
instruire etc.
(I. Cerghit)
Tehnologiile
didactice
desemnează ansamblul de
forme, metode, mijloace,
tehnici şi relaţii cu ajutorul
cărora se vehiculează
conţinuturi în vederea
atingerii obiectivelor
(I. Jinga, E. Istrate)
 Metodele didactice
reprezintă modalităţi de
programare a activităţii didactice,
acţiuni care angajează anumite căi
de învăţare eficientă, propuse de
profesor şi valorificate de elev

(G.Cristea)
Procedeele didactice
reprezintă operaţii care
sprijină eficientizarea
metodelor selectate de
profesor în diferite situaţii
concrete
(Curriculum
modernizat , 2010)
 Tehnicile didactice

sînt considerate operaţii care sprijină

eficientizarea metodelor alese de
profesor în situaţii concrete, însoţite,
după caz, de mijloace didactice

(Curriculum de liceu, Cosovanu

O., Cartaleanu O., Patraşcu Dm.).
Corelaţia operaţiilor în
activitatea metodologică
A A = activitate = strategie

a a a a = acţiuni = metode

o = operaţii = procedee
o o o o
 Preocupat de optimizarea
activităţii pe care urmează să o
desfăşoare, orice cadru didactic
îşi va adresa, inevitabil, cîteva
întrebări:
-Cum trebuie acţionat pentru ca elevii să înveţe mai
bine?
-Ce fel de acţiuni se vor întreprinde şi în ce condiţii?
-Care sînt metodele cele mai potrivite pentru
realizarea obiectivelor propuse?
Clasificarea metodelor conform
gradului de participare a
elevilor
Metode de învăţare Metode de învăţare
PRIN RECEPTARE PRIN DESCOPERIRE
(expozitive) EXPOZITIV-
(euristice)
EURISTICE

expunerea verbală -conversaţia euristică; observarea

descrierea -lucrul dirijat cu independentă
explicaţia manualul studiu de caz
prelegerea -demonstraţia cu independent
demonstraţia (fără solicitarea elevului proiectul sau tema de
solicitarea elevului) - observarea dirijată cercetare;
-instruirea programată rezolvarea de probleme
- exerciţiul dirijat rezolvarea creativă de
- studiul de caz dirijat probleme etc.
 este o metodă verbală
monologată ce constă în
prezentarea unui volum de
informaţie în concordanţă cu
prevederile programei şi cu
cerinţele didactice ale
comunicării.
 constă în prezentarea
trăsăturilor şi detaliilor exterioare
ale unui obiect sau proces.
Prin descriere sînt evidenţiate
fie aspectele fizice ale obiectului,
fie momentele şi conţinutul
evenimentului respectiv.
 este forma de expunere în care
predomină argumentarea raţională.
Prin această metodă se
urmăreşte lămurirea şi clarificarea
unor noţiuni, principii, legi prin
stabilirea legăturilor cauzale dintre
obiecte şi fenomene. Concepută
în acest fel, explicaţia contribuie la
lărgirea orizontului ştiinţific.
 este o expunere verbală sub
formă de naraţiune sau descriere
prin intermediul căreia sînt
înfăţişate fapte, evenimente,
întîmplări în spaţiu şi timp,
fenomene ale naturii, peisaje
geografice etc.
 reprezintă forma de expunere în
cadrul căreia este în clasele
liceale prezentat un volum mare
de informaţii printr-o succesiune
de idei, teorii, interpretări de
fapte separate, confruntări,
argumentări detaliate.
 Avantaje:
- oferă o cale mai scurtă, mai economică de învăţare;
- permite transmiterea unei mari cantităţi de informaţii;
- constituie principalul mijloc de influenţare a
sentimentelor şi atitudinilor, a opiniilor şi
convingerilor la elevi;
- ajută elevilor să găsească un model coerent de
gîndire ştiinţifică, un mod de abordare raţională a
realităţii, a relaţiilor, a unei teme sau situaţii-
problemă;
- furnizează un cadru conceptual care va servi drept
suport pentru efectuarea în continuare a studiului
individual de profunzime.
 Limite şi dezavantaje:
- instruirea verbală poate aluneca uneori în
superfici-alitate şi formalism;
- instruirea superverbalizată conduce la
restrângerea experienţei personale;
- este centrată pe activitatea profesională şi pe
re-ceptivitatea elevilor care sunt nevoiţi să
accepte fără coparticipare activă, fără a privi
critic şi a elabora;
- pasivitatea tineretului riscă să ducă la plictiseală
şi eficienţă scăzută a învăţării;
- răpeşte posibilitatea de iniţiativă şi de opţiune;
- oferă slabe posibilităţi de interacţiuni personale
şi de conexiune inversă;
- individualizarea învăţării se realizează foarte
greu.
Posibilitatea de optimizare a metodelor expozitive:
 sporirea nivelului ştiinţific şi metodologic al
expunerilor;
 introducerea în practica universitară, alături de
formele clasice şi a unor noi variante expozitive.
 adecvarea comunicării la experienţa lingvistică şi
de cunoaştere a elevilor pentru a preveni
eventualitatea unor distorsiuni între comunicare şi
recepţie, asigurând astfel eficienţa instruirii;
 explicarea prealabilă a conceptelor pentru a evita
apariţia unor dificultăţi de decodare;
 utilizarea diverselor strategii de prezentare a
materiei: deductivă; inductivă ;
 stabilirea legăturii fireşti cu activitatea, cu viaţa;
etc
 reprezintă un mod de organizare a
procesului de învăţământ, pe care elevii /
studenţii îl realizează într-un termen
precizat, rezolvînd probleme, dobîndind
astfel cunoştinţe şi capacităţi practice de
cunoaştere şi cercetare.
În pedagogia proiectivă modernă
proiectul este o temă de cercetare, scopul
căreia poate fi atins prin îmbinarea
cunoştinţelor teoretice cu activitatea
practică.
 Realizarea eficientă a
proiectului solicită respectarea
unor paşi concreţi: :

documentare ştiinţifică;
activitate de laborator;
găsirea de soluţii;
stabilirea concluziilor.
 Dificultatea constă
în determinarea temelor
şi subiectelor, elaborarea
proiectului în baza
nevoilor reale, ţinînd
cont atît de exigenţele
conţinuturilor tematice,
cît şi intersele concrete
ale elevilor.
Avantajele folosirii acestei metode:
oferă şansa de a analiza în ce măsură
elevul foloseşte adecvat cunoştinţele,
instumentele, materialele disponibile în
atingerea finalităţilor propuse;
este o metodă alternativă de evaluare
care scoate elevii şi cadrul didactic din
rutina zilnică;
pune elevii în situaţia de a acţiona şi a
rezolva sarcini în mod individual sau în
grup, autotestîndu-şi capacităţile
cognitive, sociale şi practice;
Profesorul poate să aprecieze
rezultatele proiectului urmărind:
adecvarea metodelor de lucru, a
materialelor şi a mijloacelor didactice
folosite
la scopurile propuse;
acurateţea produsului;
rezultatele obţinute şi posibilitatea
generalizării lui;
raportul final şi modul de prezentare a
acestuia;
gradul de implicare al participanţilor în
sarcina de lucru;
 este o metodă ce constă din valorificarea
didactică a întrebărilor şi răspunsurilor.
Este o convorbire sau dialog ce are loc
între profesor şi elev pe baza unui
conţinut didactic şi care urmăreşte
realizarea obiectivului stabilit.
Se cunosc forme ale conversaţiei:
conversaţia euristică sau “socratică” şi
examinatoare sau “catehetică”.
 este un schimb reciproc şi organizat de
informaţii şi idei, de impresii, păreri, critici
şi propuneri în jurul unei teme în scopul
examinării şi clarificării în comun a unor
idei; consolidării şi sistematizării datelor
cunoscute; explorării unor analogii,
similitudini şi diferenţe dintre teorii,
concepţii, strategii; efectuării unor analize
de caz; soluţionării unor probleme
teoretice; dezvoltării competenţei
comunicative şi de creativitate colectivă.
 este discuţia amănunţită a unor
probleme controversate, urmărindu-
se influenţarea convingerilor,
atitudinilor şi conduitei elevilor.
Dezbaterea se aplică atunci când se
propun probleme de aplicaţie. Ea
este o continuare a discuţiei
colective.
 discuţia dialog, consultaţia în
grup, discuţia obişnuită de grup,
discuţia de tip seminar, masa
rotundă, Philips-66, asaltul de
idei, discuţia dirijată, dezbaterea
pe recoltarea în prealabil de
întrebări, discuţia liberă, colocviul.
1. întroducerea în dezbatere. Conducătorul
dezbaterii sau elevul care prezintă
referatul de bază formulează problema,
subliniază importanţa teoretică şi
practică, dificultăţile.
2. dezbaterea propriu-zisă.
3. sintetizarea rezultatelor. Această parte
cuprinde sistematizarea concluziilor şi
argumentelor la care s-a ajuns, aprecierea
elementelor noi, contribuţii personale,
originalitatea opiniilor exprimate.
Condiţii şi tehnici de conducere a
discuţiei:
 însuşirea temeinică anterioară a cunoştinţelor pe din
domeniul în care se discută;
 folosirea materialului demonstrativ , înviorează
discuţia;
 sensibilitatea şi receptivitatea interlocutorilor,
priceperea de a contraargumenta, principialitatea,
respectul reciproc, calculul, concizia, dorinţa sinceră
de a contribui după experienţa şi capacităţile sale la
găsirea celei mai bune soluţii, sunt calităţile
indispensabile unei discuţii;
 determinarea mărimii grupului: numărul optim al
participanţilor este considerat de la 15-20 pînă la 30;
 dispunerea în semicerc sau în cerc, în jurul unei
„mese rotunde”;
 întocmirea unui plan prealabil, schiţarea problemelor,
întrebărilor şi anumitor concluzii;
Avantaje:
 discuţiile şi dezbaterile creează o atitudine de
deschidere, receptivitate şi apropiere reciprocă,
intensifică comunicarea în auditoriu;
 favorizează formarea deprinderilor de cooperare, de
rezolvare în comun a problemelor;
 formează un climat democratic, de participare activă;
 impune disciplina în grupul de studenţi;
 în timpul discuţiei, elevii expun şi explică, analizează
şi interpretează, compară comentează, resping,
acceptă soluţii, formulează ipoteze şi concluzii,
adoptă atitudini, exprimă opinii;
 discuţiile contribuie la exersarea şi instaurarea
spiritului critic, a modestiei şi autocunoaşterii;
 dezbaterile încurajează tendinţa de afirmare şi de
participare activă.
Dezavantaje:
subiectivitatea părerilor provenite
uneori din insuficienţa
cunoştinţelor;
tendinţa unor participanţi de a-şi
impune propria părere pentru a se
afirma fără confruntare de opinii.
Integrarea „explicaţiei” în criteriile de
clasificare a metodelor.
de PREDARE, învăţare, evaluare
1. sub aspectul funcţiei didactice principale

VERBALĂ, scrisă
2. după mijloacele de operare a conţinutului

TRADIŢIONALĂ, modernă
3. din punct de vedere istoric

EXPOZITIVĂ, activă
4. în funcţie de gradul de angajare a elevilor

FRONTALĂ, individuală, în grup

5. după forma de organizare a muncii
Ce trebuie să ştie cadrul didactic despre metodă?

obiectivul didactic; rolul profesorului şi al

timpul necesar; elevului;
numărul avantajele/dezavantajele;
participanţilor; posibilităţile de optimizare;
etapele desfăşurării; funcţiile pedagogice
materialul didactic;