Sunteți pe pagina 1din 11

CURSUL 3

RESTRUCTURARI IN FAMILIA CONTEMPORANA

Societatea contemporană cunoaste o serie de modificări de structură a familiei


care reprezintă noi tipuri de convieţuire sau forme derivate ale acesteia. Aceste forme
sunt reunite sub denumirea de familie restructurată, data de o mulţime de
configuraţii familiale, tot mai des intalnite astazi: concubinaje, căsătorii deschise,
cupluri fără descendenţi, familii reconstituite, celibatul, familii monoparentale etc. La
baza lor se află opţiunea individuală şi capacitatea de modelare a rolurilor în funcţie
de context şi structura de personalitate a individului.
Aceste configuratii – desi foarte diferite – au un punct comun: nici una nu
indeplineste toate functiile atribuite in mod clasic institutiei familiale. Mai mult,
fiecare configuratie tinde sa accentueze unele functii (celibatul – functie economica,
casatoria deschisa – functie sexuala etc.) si sa minimalizeze altele sau chiar sa le
ignore (cuplurile fara descendenti – functia de socializare, familia monoparentala –
functia sexuala etc.) (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998, p. 48).
Tranzitia catre Noua Era (New Age/Epoca Varsatorului/Era Solara sau
Halonomica) aduce cu sine proliferarea fara precedent a stilurilor de viata
nenucleare, a neo-formatiilor familiare, substitute maritale sau simulacre, anticipand
un viitor din ce in ce mai incert, o perspectiva din ce in ce mai haotica. Putem fi
casatoriti, divortati, vaduvi, celibatari, putem trai „impreuna cu cineva”, „pe langa
cineva” sau „printre relatiile cuiva” (Idem, pp. 47-48).

1. Alternative nonmaritale

Concubinajul (coabitarea consensuala, uniunea libera) este o formă de


cuplu familial alcătuită din persoane de sex opus între care nu există relaţii de
căsătorie (autonomia personala reprezinta cea mai importanata valoare pentru cuplu).
Cuplul consensual realizează majoritatea funcţiilor întâlnite la familia nucleară
şi traversează aceleaşi probleme ca şi familia căsătorită (Mihailescu, 1993).
Coabitarea consensuală are semnificaţii diferite:
- poate fi doar o coabitare premaritală, care precede căsătoria înţeleasă
ca o variantă de a spori şansele de alegere a partenerului cel mai indicat;
- poate fi un stil de viaţă bazat pe o opţiune reciprocă adoptată pe
termen lung sau chiar pentru întreaga viaţă.
Deceniul 8 (sec. XX) a marcat proliferarea uniunilor libere.
Cauze:
- este un mod mai economic, mai placut si mai confortabil de a trai
impreuna;
- dorinta unei relatii intime emotionale nesubordonate vreunui contract
legal;
- satisfacerea trebuintelor sexuale la un nivel superior;
- se opteaza pentru calitatea relatiei, in defavoarea durabilitatii sale cu
orice pret;
- este expresia unui protest subtil, refuzul mascat al unei societati
constrangatoare, incerte, deceptionate (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998, p. 57);
- propaga regula fidelitatii liber consimtite.
Avantaje (J. Coleman, M., Rotrin):
- satisfactie sexuala crescuta;
- o mai mare posibilitate de se intelege pe ei insisi;
- posibilitate crescuta de realizare a compatibilitati;
- dezvoltarea deprinderilor interpersonale;
- un nivel economic ridicat, rezultat din asocierea resurselor
economice.
Dezavantaje (Coleman, 1988):
- limitarea prematura a experientei „intalnirilor”;
- perpetuarea rolului traditional al femeii (asigurarea sarcinilor
domestice);
- investire emotionala inegala;
- reducerea numarului de prieteni;
- complicatii legale;
- dezinteres fata de functia reproductiva;
- partenerul nu are aceleasi responsabilitati fata de copiii ce nu sunt ai
lui.
In spiritul celor aratate mai sus, P. Ilut (2005, p. 2005) arata: coabitarea apare
oarecum ca o forma oficializata social a sexualitatii nonmaritale, dar ea indeplineste si
alte functii decat cele erotice, insemnand o serie de avantaje psihologice, sociale si
economice, fara a fi supusa constrangerilor maritale. Exista insa si dezavantaje:
coabitarea este stigmatizata daca exista copii; nerecunoasterea de catre diferite
institutii a drepturilor de cuplu oficial (asigurari medicale, imprumuturi bancare,
mosteniri, impartirea bunurilor la despartire etc.).
In SUA, Danemarca, Suedia, Islanda, cobitarea dovedita („parteneriat
domestic”) a primit o recunoastere juridica (au unele drepturi ale mariajului propriu-
zis).

Celibatul reprezinta un model de menaj in care individualitatea se afirma in


deplina libertate. Se opteaza pentru o cariera profesionala in locul vietii de familie,
cariera procurand un stil de viata mai independent (timp liber, calatorii, cheltuieli
personale etc.).
Celibatul atinge cote alarmante astazi, mai ales in S.U.A., Germania, Franta
etc. (in 1978, in S.U.A., numarul persoanelor in varsta de 14-35 ani care traiau singure
era de 4,3 milioane).
Si in Romania este vizibila aceasta tendinta. Explicatii: ponderea vaduviei,
marirea varstei medii la casatorie etc. (in 2002, barbatii celibatari erau in proportie de
18%; femei, 10,6% - o parte di ei coabiteaza, dar sunt putine sanse sa se
casatoreasca).
Dupa 35 de ani, arata specialistii in domeniu, sansele statistice de a deveni
celibatar sunt mai mari, desi trebuie analizate diferentiat: mai scazute pentru barbatii
cu studii superioare decat pentru muncitori, mai mari pentru femeile cu studii decat
pentru cele fara studii.
F. Sigly considera ca barbatii evita femeile prea instruite deoarece se tem de
pierderea unei parti din „puterea” lor in cadrul cuplului, in timp ce femeile
intelectuale evita casatoria deoarece le ingreuiaza continuarea carierei profesionale)
(apud. I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998, p. 52).
L. Roussel (1989) considera ca barbatii divortati sunt mai dispusi sa-si
transforme „celibatul” intr-o casatorie, dar „recasatorirea femeii divortate ramane mai
putin frecventa decat cea a barbatilor”.
I. Mitrofan si C. Ciuperca (1998) arata ca, in general, cauzele extinderii
fenomenului de celibat sunt atat de natura obiectiva, cat si subiectiva .
Cauze obiective:
- de ordin sexual (impotenta sexuala, vaginism, infantilism genital
etc.);
- cauze de ordin psiho-relational (lipsa unor aptitudini pentru
parteneriat, stari depresive, complexe de inferioritate, sociofobie
etc.);
- cauze de ordin material (constrangeri economice, lipsa locuintei
etc.).
Cauze subiective:
- existenta unor imagini deformate asupra familiei si sarcinilor ei;
- lipsa de curaj in asumarea responsabilitatilor familiale si
parentale;
- psihotraume, datorate conflictelor conjugale grave din familia de
origine etc.

Aceasta nu inseamna ca celibatul inseamna frustatie, neimplinire, cel putin


pentru persoanele care il accepta deliberat si care nu au trait experienta mariajului. O
serie de avantaje fac preferabil celibatul:
- independenta economica si libertatea personala;
- varietatea si schimbarea;
- realizarea profesionala.
In acelasi timp, celibatul se confrunta cu o serie de probleme de ordin
psihologic si social, cum ar fi:
- sentiment de frustrare in raport cu rude, cunoscuti, prieteni, colegi
care isi au familiile lor;
- sentimentul de culpabilitate fata de sine si fata de societate;
- sentimentul izolarii si abandonului;
- sentimentul egoismului si individualismului;
- sentimentul de insecurizare sociala, cu cat se inainteaza in varsta.
Consecintele celibatului:
- se diminueaza nuptialitatea si natalitatea, antrenand dezechilibre
demografice pe termen lung;
- sunt maximalizate functiile economica si sexuala;
- functia de socializare lipseste (acest model de menaj se
caracterizeaza prin lipsa urmasilor).
In 1982 s-a realizat un studiu care sa arate cat este realitate si cat este mit in
judecatile populare despre persoanele singure (Cargan, Melko, apud Ilut, 2005, pp.
195-196). S-au dovedit a fi false reprezentari (mituri) urmatoarele:
- persoanele singure sunt mai legate afectiv de parinti si de rude –
nu s-au constatat diferente semnificative;
- persoanele singure sunt mai egocentrice – dimpotriva, valorizeaza
mai mult prieteniile si sunt mai implicati in treburile obstesti;
- cei singuri au mai multi bani decat cei casatoriti;
- persoanele singure sunt mai fericite - barbatii singuri sunt mai
nefericiti.
Perceptii apropiate de realitate:
- persoanele singure nu se apropie prea mult de societatea celor
casatoriti;
- cei singuri au mai mult timp, oportunitati de loisir;
- sunt insingurati (resimt mai intens singuratatea psihosociala)
De fapt, numarul celibatarilor „inraiti” este mic, marea majoritate tanjind dupa
o legatura afectiva sigura si de durata.

Cuplul fara descendenti reprezinta o forma a restructurarii familiei, un model


spre care se orienteaza o parte semnificativa a populatiei tinere (in tarile dezvoltate,
intre 10/20% din populatia adulta casatorita); ponderea cea mai mare este intalnita la
cuplurile urbane si la cele in care sotia urmeaza o cariera profesionala (Mihailescu,
1993).
In societatile traditionale, cuplurile fara copii erau putin frecvente si chiar
dezaprobate, mai ales cand nu doreau copii. In societatea moderna, copiii nu mai
reprezinta, din pacate, axul central al vietii de familie (cuplul sot-sotie este mai mult
valorizat).
Se marcheaza astfel, mutatia de la „familia axata pe copii” la „familia axata pe
adulti” (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998, p. 55).
Motive invocate de parteneri:
- restrangerea sferei activitatii profesionale si de loisir;
- responsabilitati parentale;
- emanciparea femeii (libertatea de a fi mama a fost inteleasa ca o
datorie fata de ceilalti);
- dificultati economice;
- lipsa unei politici sociale de incurajare si sprijin a tinerilor
casatoriti.
Familia fara copii este o alternativa dorita, dar si impusa, in aceeasi masura!!!
Particularitati (M. Voinea, 1996):
- nu asigura reproducerea biologica (functia principala a cuplurilor)
si, ca urmare, nu realizeaza functia de socializare;
- se maximizeaza functia economica si cea sexuala (mai tarziu,
lipsa copiilor va fi regretata).

Familia monoparentală este o structură familială asimetrică, alcătuită dintr-


un singur părinte şi copiii săi în urma unui deces, divorţ, abandon, adopţiune,
convingere celibatară, fie prin naşterea copiilor în afara căsătoriei. Este un tip frecvent
mai ales în SUA - domină simţitor numărul femeilor care oferă o asemenea experienţă
de părinţi singuri.
În cadrul acestui tip de familie are loc o dilatare a rolului parental, dar mai
ales la mamele cu posibilităţi modeste se asociază cu dificultăţi, neîmpliniri privind:
supravegeherea permanentă a copilului, îngrijirea în caz de boală, organizarea
vacanţelor, etc. Dilatarea se resimte şi în preluarea unor patternuri autoritare , care pot
declanşa neînţelegeri, conflicte, impas sau devianţă de rol.
Societatea tradiţională, dominată de familia extinsă a dezaprobat
monoparentalitatea şi a stimulat comportamentele sociale care într-o formă sau alta i
se opuneau. În schimb, în societatea modernă, centrată pe familia nucleară, constituită
din cei doi părinţi şi copiii lor, mentalitatea asupra acestui tip de convieţuire s-a
modificat.
Cercetări recente psihosociologice subliniază că este mai indicată pentru copil
o familie monoparentală decât una bântuită de certuri şi probleme. (C. Ciupercă). Mai
mult chiar, suportă unele modificări şi ipoteza conform căreia copiii proveniţi din
familii dezorganizate sunt mult mai expuşi riscului de a fi potenţiali delincvenţi.
Cercetările lui James Wilson şi Richard Hernstein privind relaţia dintre
criminalitate şi copiii proveniţi din familii destrămate au subliniat că majoritatea
bărbaţilor din închisori proveneau din asemenea familii, dar aveau şi părinţi care
comiseseră diferite infracţiuni, şi aceştia provenind din medii vulnerabile. Pentru
copiii proveniţi din acest tip de familie, efectele psihologice sunt mai puternice, mai
dureroase asupra băieţilor, asupra fetelor incidenţă mai mare avand-o efectele
materiale. În aceste cazuri, căsătoriile fetelor sunt mai puţin stabile decât ale băieţilor.
Concluzii:
- parintele ramas cu copiii nu mai poate realiza la un nivel optim
functiile pe care societatea le atribuie institutiei familiale;
- functia sexuala si cea reproductiva sunt minimizate;
- menajele monoparentale se confrunta cu dificultati economice si
socializatoare mai mari (mai ales pentru femei);
- exista diferentieri si in functie de sexul copiilor proveniti din
familii monoparentale – baietii prezinta o rata mai mare la
comportamente deviante decat fetele; casatoria fetelor are o
stabilitate mai redusa (Mihailescu, 1993).
Problematica monoparentalitatii este foarte complexa, greutatile fiind cu atat
mai mari cu cat varsta parintilor este mai mica. O categorie aparte este constituita de
parintii-adolescenti (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998).
Consecinte ale parentalitatii la adolescenti:
a) abandon scolar – cu cat varsta este mai mica la nasterea copilului,
cu atat sansa de a relua studiile scade; de aici, slujbe cu prestigiu
social scazut, venituri mici, satisfactie scazuta in munca;
b) casatorie instabila datorita imaturitatii psihosociale;
c) relatia parinte-copil deficitara – nerabdare, insensibilitate, inclinatia
de a folosi pedeapsa fizica drept mijloc de educatie (lipsa maturitatii
psihice a parintelui este un factor de risc important in dezvoltarea
personalitatii copilului);
d) copilul parintilor adolescenti este expus unor riscuri biologice si
psihologice foarte mari – rata mortalitatii la copiii nascuti de
adolescente o depaseste pe cea a copiilor mamelor de peste 20 de
ani; cu cat varsta este mai mica (sub 15 ani) si se asociaza cu
provenienta din medii sarace, cu atat riscul de a avea un copil
subponderal, cu retard intelectual, diabet, handicapuri fizice,
malformatii congenitale asociate este mai mare
Familia mixtă ( reconstituita, reorganizata) reprezintă o structură creată prin
căsătoria a doi părinţi singuri sau divorţaţi fiecare cu sau fără copii şi, eventual, cu
copii comuni.
Familia mixtă prezintă următoarele caracteristici specifice:
-coabitarea comună a soţilor în acelaşi spaţiu,
-relaţii între copii şi părinţi vitregi sau relaţii de alianţă,
-relaţii afective de tip mixt (oferte şi cereri), recompense şi sancţiuni.
Aceasta poate fi o soluţie preferată dar necesită şi depăşirea unui număr mare
de dificultăţi ca: adaptarea părintelui la un copil care nu-l acceptă, diferenţele de
opinii, conduite între noul soţ (soţie) ca tatăl (mama) vitregă privind ofertele şi
cererile propuse copiilor; condiţiile materiale precare, la limită pun în pericol
aşteptările soţilor şi mai ales ale copiilor, care vor rămâne cu dorinţe neîmplinite.

2. „Simulacrele” familiei actuale

Semi-casnicia, pseudo-casnicia, uniunile homosexuale, grupul comunitar


sexual, swingers sun considerate experiente „neofamiliale” (I. Mitrofan, C. Ciuperca,
1998, pp. 80-94).
I. Mitrofan (1989) discuta despre o „patologie interactionala maritala”,
„forme simptomatice ale crizei familiei nucleare”.
A. Toffler („Al treilea val”, 1983, p. 289) descrie familia in care tatal si
mama locuiesc si lucreza in doua orase diferite, casatoriile in serie, casatoriile pe baza
de contract, casatoriile homosexuale, comune, grupuri de persoane mai in varsta care
se intalnesc pentru a imparti cheltuielile etc.

Semi-casnicia este o „falsa casnicie”, avand ca scop prelunigirea casatoriei


din punct de vedere legal, in ciuda modificarilor si alterarilor de esenta, a degradarii
relatiilor maritale. Se intalneste frecvent in cuplurile cu relatii tensionale, conflictuale
cronice si consta in adoptarea si exercitarea incompleta a rolurilor maritale de catre
unul sau ambii soti (Ex.: unul din soti poate fi doar partial implicat in viata de familie,
atat ca sot, cat si ca parinte, si simultan intr-o relatie adulterina - pentru aceasta,
evita/abuzeaza de partenerul conjugal; isi exercita partial functiile parentale – asigura
suport financiar, dar nu si emotional etc.).
Un studiu realizat de I. Mitrofan in 1989 descrie, pe baza datelor obtinute,
cateva variante ale semi-casniciei:
- formula „casa si copiii impreuna, sexul separat”;
- formula „sexul impreuna, casa si copiii mai mult tu, distractiile
separat”;
- formula „sexul, partial impreuna, casa numai tu, distractiile partial
impreuna, copii, mai ales tu, banii, mai ales eu”.
Se constata in aceste formule maritale numeroase conflicte, rivalitati, violente
cu impact negativ in socializarea copiilor; acestea sunt asociate frecvent cu
alcoolismul, gelozia in contextul infidelitatii, lipsurile financiare, dezordinea in
programul de viata.

Pseudo-casnicia („vietile paralele”) reprezinta forma cea mai grava a


psihosociopatologiei maritale; consta in adoptarea si exercitarea inautentica (falsa,
aparenta) a rolului conjugal-parental; sunt aranjamente ale parintilor, pe criterii
materiale.
Asadar, nu poate fi vorba de afectiune mutuala, ci doar de un sistem de
interese reciproce, de obicei, economice si sociale (ex., casatoria de convenienta, in
scopul rezolvarii unei situatii sociale specifice – facilitati economice). De obicei,
partenerii sunt implicati socio-afectiv si sexual in relatii extraconjugale, dar isi mentin
statutul oficial datorita bunurilor materiale, copiilor etc.
Pentru copii, efectele sunt extrem de nocive: ofera modele comportamentale
pseudomaritale, cu consecinte in constituirea atitudinilor antifamiliale.

Uniunile homosexuale
Legatura directa dintre nivelul hormonal si comportamentul homosexual nu s-a evidentiat.
Atat la barbati, cat si la femei, homosexualitatea rezulta din complexe inconstiente (Adler vorbeste
despre sentimentul de inferioritate, teama de esec); Sillamy (1996) arata ca la barbati,
homosexualitatea este adesea o consecinta a unei educatii deficitare, iar la femei, rezultat al unei
deceptii din copilarie, legate de descoperirea sexuala.
Functia sexuala reprezinta motivatia existentei uniunilor homosexuale –
relatiile sexuale: nota definitorie a convietuirii dintre doua persoane de acelasi
sex.
Spre deosebire de lesbiene, barbatii homosexuali sunt mai putin orientati spre
„cuplu”.
Apar probleme atunci cand exista copii proveniti din mariaje heterosexuale –
probleme privind maturizarea psihologica a copilului ca adult. Coleman (1988) arata
riscul crecut de adoptare a unor atitudini rejective fata de sexul opus, datorita
modelului socio-educational si cultural.
Ce comportament afectiv este potrivit pentru acest copil???

Grupul comunitar sexual (dupa anii 60’-70’) – replica si o formula de protest


la adresa „restrictiilor” impuse de familia strict monogama (fidelitatea, spre ex.).
Acestea înlesnesc depăşirea egalităţii, fidelităţii, propun expectanţe amoroase
multiple, consideră infidelităţile ca remedii ale monotoniei vieţii casnice. Se pronunţă
pentru legătura de tip alianţă care să depăşească fixaţia strictă de partener şi care să
aibă caracterul unui angajament supus reînnoirii.
Forme derivate ale acestora sunt: familile comunitare, familiile hippy. Nu au
un numitor comun, dar arborând deviza iubirii, solidarităţii cu toţi, practică viaţa
sexuală sub forma mariajului în grup. În colectivităţile respective, fiecare bărbat este
soţul tuturor femeilor şi fiecare femeie soţia tuturor bărbaţilor. Cei ce se remarcă prin
abilităţi amoroase ocupă poziţii de frunte în structura colectivităţii. Trăiesc o
competiţie devoratoare, susţinută şi de libertatea consumului de droguri, participări la
acte de violenţă etc.
La San Francisco exista un mic grup de tineri (Kerista Village) (P. Hauck, 1991), format din 5
femei si 3 barbati; au relatii libere, nu sunt gelosi (sunt impreuna de 9 ani); pentru ca un strain sa intre
in grup se cere consimtamantul tuturor membrilor; acesta trebuie sa fie apreciat pozitiv.

Swingers (swinging = leganat, oscilant, ritmat) este un schimb voluntar si


temporar intre perechi, in scop sexual; in mod ocazional, poate fi inclusa si o persoana
fara partener (femeie); combinatiile au loc cu acordul tuturor partilor implicate.
Cuplurile din aceasta categorie se considera o avangarda a sexualitatii.
Swingers devin treptat un „grup secret”; sunt discreti, prudenti, nu-si publica
activitatea (exista foarte putine studii).
De fapt, cine sunt acesti oameni???
Studiile arata ca swingers provin din clase sociale medii si inalte ale societatii
americane, cu un nivel de educatie in general mediu; sunt predominant de rasa alba,
au diferite varste, dar mai ales intre 35-45 de ani (R. Jenks, 1985). De regula, cei care
initiaza aceste experiente sunt barbatii. S-a constatat ca au legaturi slabe cu parintii
(familia de provenienta), cu religia, cu comunitatea.
Studiile lui Duckworth si Levitt (1985) arata ca majoritatea sunt neadaptati,
tulburati emotional in diferite grade, au probleme sexuale, sunt toxicomani, bantuiti
frecvent de sentimentul culpabilitatii, de pierderea increderii in sine, teama de a fi
respinsi de alte cupluri, uzura emotionala in cautarile nesfarsite de noi parteneri etc.