Tema: RESTRUCTURĂRI IN FAMILIA CONTEMPORANA

Societatea contemporană cunoaște o serie de modificări de structură a familiei care

reprezintă noi tipuri de convieţuire sau forme derivate ale acesteia. Aceste forme sunt reunite
sub denumirea de familie restructurată, data de o mulţime de configuraţii familiale, tot mai
des intalnite astazi: concubinaje, căsătorii deschise, cupluri fără descendenţi, familii
reconstituite, celibatul, familii monoparentale etc. La baza lor se află opţiunea individuală şi
capacitatea de modelare a rolurilor în funcţie de context şi structura de personalitate a
individului.
Aceste configurații – deși foarte diferite – au un punct comun: nici una nu
îndeplinește toate funcțiile atribuite în mod clasic instituției familiale. Mai mult, fiecare
configurație ține să accentueze unele funcții (celibatul – funcție economică, căsătoria
deschisă – funcție sexuala etc.) și să minimalizeze altele sau chiar să le ignore (cuplurile fără
descendenți – funcția de socializare, familia monoparentală – funcția sexuala etc.) (I.
Mitrofan, C. Ciuperca, 1998, p. 48).
Tranziția către Noua Era (New Age/Epoca Varsatorului/Era Solara sau Halonomica)
aduce cu sine proliferarea fără precedent a stilurilor de viață nenucleare, a neo-formațiilor
familiare, substitute maritale sau simulacre, anticipând un viitor din ce in ce mai incert, o
perspectiva din ce in ce mai haotica. Putem fi căsătoriți, divorțați, văduvi, celibatari, putem
trai „împreună cu cineva”, „pe lângă cineva” sau „printre relațiile cuiva” (Idem, pp. 47-
48).

1. Alternative nonmaritale
Concubinajul (coabitarea consensuala, uniunea libera) este o formă de cuplu
familial alcătuită din persoane de sex opus între care nu există relaţii de căsătorie (autonomia
personală reprezintă cea mai importantă valoare pentru cuplu).
Cuplul consensual realizează majoritatea funcţiilor întâlnite la familia nucleară şi
traversează aceleaşi probleme ca şi familia căsătorită (Mihailescu, 1993).
Coabitarea consensuală are semnificaţii diferite:
- poate fi doar o coabitare premaritală, care precede căsătoria înţeleasă ca o
variantă de a spori şansele de alegere a partenerului cel mai indicat;
- poate fi un stil de viaţă bazat pe o opţiune reciprocă adoptată pe termen lung
sau chiar pentru întreaga viaţă.
Deceniul 8 (sec. XX) a marcat proliferarea uniunilor libere.
Cauze:
- este un mod mai economic, mai plăcut și mai confortabil de a trăi împreună;
- dorința unei relații intime emoționale nesubordonate vreunui contract legal;
- satisfacerea trebuințelor sexuale la un nivel superior;
- se optează pentru calitatea relației, în defavoarea durabilității sale cu orice
preț;
- este expresia unui protest subtil, refuzul mascat al unei societăți
constrângătoare, incerte, decepționate (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998, p. 57);
- propagă regula fidelității liber consimțite.
Avantaje (J. Coleman, M., Rotrin):
- satisfacție sexuală crescută;
- o mai mare posibilitate de se înțelege pe ei înșiși;
- posibilitate crescută de realizare a compatibilității;
- dezvoltarea deprinderilor interpersonale;
- un nivel economic ridicat, rezultat din asocierea resurselor economice.
Dezavantaje (Coleman, 1988):
- limitarea prematură a experienței „întâlnirilor”;
 - perpetuarea rolului tradițional al femeii (asigurarea sarcinilor domestice);
- investire emoțională inegală;
- reducerea numărului de prieteni;
- complicații legale;
- dezinteres față de funcția reproductivă;
- partenerul nu are aceleași responsabilități față de copiii ce nu sunt ai lui.
In spiritul celor arătate mai sus, P. Ilut (2005, p. 2005) arata: coabitarea apare
oarecum ca o forma oficializata social a sexualității nonmaritale, dar ea îndeplinește si alte
funcții decât cele erotice, însemnând o serie de avantaje psihologice, sociale si economice,
fără a fi supusa constrângerilor maritale. Exista însă si dezavantaje: coabitarea este
stigmatizata daca exista copii; nerecunoașterea de către diferite instituții a drepturilor de
cuplu oficial (asigurări medicale, împrumuturi bancare, moșteniri, împărțirea bunurilor la
despărțire etc.).
In SUA, Danemarca, Suedia, Islanda, coabitarea dovedita („parteneriat domestic”) a
primit o recunoaștere juridica (au unele drepturi ale mariajului propriu-zis).
Celibatul reprezintă un model de menaj în care individualitatea se afirmă în deplină
libertate. Se optează pentru o carieră profesională în locul vieții de familie, cariera procurînd
un stil de viață mai independent (timp liber, calatorii, cheltuieli personale etc.).
Celibatul atinge cote alarmante astăzi, mai ales în S.U.A., Germania, Franta etc. (in
1978, in S.U.A., numărul persoanelor în vârsta de 14-35 ani care trăiau singure era de 4,3
milioane).
Și in Romania este vizibilă această tendință. Explicații: ponderea văduviei, mărirea
vârstei medii la căsătorie etc. (in 2002, bărbații celibatari erau în proporție de 18%; femei,
10,6% - o parte din ei coabitează, dar sunt puține șanse să se căsătorească).
După 35 de ani, arată specialiștii in domeniu, șansele statistice de a deveni celibatar
sunt mai mari, deși trebuie analizate diferențiat: mai scăzute pentru bărbații cu studii
superioare decât pentru muncitori, mai mari pentru femeile cu studii decât pentru cele fără
studii.
F. Sigly consideră că bărbații evită femeile prea instruite deoarece se tem de pierderea
unei părți din „puterea” lor în cadrul cuplului, în timp ce femeile intelectuale evită căsătoria
deoarece le îngreuiază continuarea carierei profesionale) (apud. I. Mitrofan, C. Ciuperca,
1998, p. 52).
L. Roussel (1989) consideră că bărbații divorțați sunt mai dispuși să-și transforme
„celibatul” într-o căsătorie, dar „recăsătorirea femeii divorțate rămâne mai puțin frecventă
decât cea a bărbaților”.
I. Mitrofan si C. Ciuperca (1998) arată că, în general, cauzele extinderii
fenomenului de celibat sunt atât de natura obiectivă, cât și subiectivă .
Cauze obiective:
- de ordin sexual (impotența sexuală, vaginism, infantilism genital etc.);
- cauze de ordin psiho-relațional (lipsa unor aptitudini pentru parteneriat,
stări depresive, complexe de inferioritate, sociofobie etc.);
- cauze de ordin material (constrângeri economice, lipsa locuinței etc.).
Cauze subiective:
- existența unor imagini deformate asupra familiei și sarcinilor ei;
- lipsa de curaj în asumarea responsabilităților familiale și parentale;
- psihotraume, datorate conflictelor conjugale grave din familia de origine
etc.
Aceasta nu înseamnă ca celibatul înseamnă frustrație, neîmplinire, cel puțin pentru
persoanele care il accepta deliberat si care nu au trăit experiența mariajului. O serie de
avantaje fac preferabil celibatul:
 - independența economică și libertatea personală;
- varietatea și schimbarea;
- realizarea profesională.
In același timp, celibatul se confrunta cu o serie de probleme de ordin psihologic și
social, cum ar fi:
- sentiment de frustrare în raport cu rude, cunoscuți, prieteni, colegi care își
au familiile lor;
- sentimentul de culpabilitate față de sine și față de societate;
- sentimentul izolării și abandonului;
- sentimentul egoismului și individualismului;
- sentimentul de insecurizare socială, cu cât se înaintează în vârstă.
Consecințele celibatului:
- se diminuează nupțialitatea și natalitatea, antrenând dezechilibre
demografice pe termen lung;
- sunt maximalizate funcțiile economică și sexuală;
- funcția de socializare lipsește (acest model de menaj se caracterizează
prin lipsa urmașilor).
In 1982 s-a realizat un studiu care sa arate cat este realitate si cat este mit in judecățile
populare despre persoanele singure (Cargan, Melko, apud Ilut, 2005, pp. 195-196). S-au
dovedit a fi false reprezentări (mituri) următoarele:
- persoanele singure sunt mai legate afectiv de părinți și de rude – nu s-au
constatat diferențe semnificative;
- persoanele singure sunt mai egocentrice – dimpotrivă, valorizează mai
mult prieteniile și sunt mai implicați in treburile obștești;
- cei singuri au mai mulți bani decât cei căsătoriți;
- persoanele singure sunt mai fericite - bărbații singuri sunt mai nefericiți.
Percepții apropiate de realitate:
- persoanele singure nu se apropie prea mult de societatea celor căsătoriți;
- cei singuri au mai mult timp, oportunități de loisir;
- sunt însingurați (resimt mai intens singurătatea psihosocială)
De fapt, numărul celibatarilor „înrăiți” este mic, marea majoritate tânjind după o
legătura afectiva sigura si de durata.
Cuplul fără descendenți reprezintă o formă a restructurării familiei, un model spre
care se orientează o parte semnificativă a populației tinere (in tarile dezvoltate, între 10/20%
din populația adulta căsătorită); ponderea cea mai mare este întâlnită la cuplurile urbane și la
cele în care soția urmează o carieră profesională (Mihailescu, 1993).
In societățile tradiționale, cuplurile fără copii erau puțin frecvente și chiar
dezaprobate, mai ales când nu doreau copii. In societatea modernă, copiii nu mai reprezintă,
din păcate, axul central al vieții de familie (cuplul sot-sotie este mai mult valorizat).
Se marchează astfel, mutația de la „familia axata pe copii” la „familia axata pe adulți”
(I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998, p. 55).
Motive invocate de parteneri:
- restrângerea sferei activității profesionale și de loisir;
- responsabilități parentale;
- emanciparea femeii (libertatea de a fi mama a fost inteleasa ca o datorie
fata de ceilalți);
- dificultăți economice;
- lipsa unei politici sociale de încurajare și sprijin a tinerilor căsătoriți.
Familia fără copii este o alternativa dorita, dar si impusa, in aceeași măsura!!!
Consecințe la nivel social (M. Voinea, 1996):
 - nu asigură reproducerea biologică (funcția principala a cuplurilor) și, ca
urmare, nu realizează funcția de socializare;
- se maximizează funcția economică și cea sexuală (mai târziu, lipsa
copiilor va fi regretată).
Familia monoparentală este o structură familială asimetrică, alcătuită dintr-un singur
părinte şi copiii săi în urma unui deces, divorț, abandon, adopţiune, convingere celibatară, fie
prin naşterea copiilor în afara căsătoriei. Este un tip frecvent mai ales în SUA - domină
simţitor numărul femeilor care oferă o asemenea experienţă de părinţi singuri.
În cadrul acestui tip de familie are loc o dilatare a rolului parental, dar mai ales la
mamele cu posibilităţi modeste se asociază cu dificultăţi, neîmpliniri privind: supravegeherea
permanentă a copilului, îngrijirea în caz de boală, organizarea vacanţelor, etc. Dilatarea se
resimte şi în preluarea unor patternuri autoritare , care pot declanşa neînţelegeri, conflicte,
impas sau devianţă de rol.
Societatea tradiţională, dominată de familia extinsă a dezaprobat monoparentalitatea
şi a stimulat comportamentele sociale care într-o formă sau alta i se opuneau. În schimb, în
societatea modernă, centrată pe familia nucleară, constituită din cei doi părinţi şi copiii lor,
mentalitatea asupra acestui tip de convieţuire s-a modificat.
Cercetări recente psihosociologice subliniază că este mai indicată pentru copil o
familie monoparentală decât una bântuită de certuri şi probleme. (C. Ciupercă). Mai mult
chiar, suportă unele modificări şi ipoteza conform căreia copiii proveniţi din familii
dezorganizate sunt mult mai expuşi riscului de a fi potenţiali delincvenţi.
Cercetările lui James Wilson şi Richard Hernstein privind relaţia dintre
criminalitate şi copiii proveniţi din familii destrămate au subliniat că majoritatea bărbaţilor
din închisori proveneau din asemenea familii, dar aveau şi părinţi care comiseseră diferite
infracţiuni, şi aceştia provenind din medii vulnerabile. Pentru copiii proveniţi din acest tip de
familie, efectele psihologice sunt mai puternice, mai dureroase asupra băieţilor, asupra fetelor
incidenţă mai mare avand-o efectele materiale. În aceste cazuri, căsătoriile fetelor sunt mai
puţin stabile decât ale băieţilor.
Consecințe:
- părintele rămas cu copiii nu mai poate realiza la un nivel optim funcțiile
pe care societatea le atribuie instituției familiale;
- funcția sexuală și cea reproductivă sunt minimizate;
- menajele monoparentale se confruntă cu dificultăți economice și
socializatoare mai mari (mai ales pentru femei);
- există diferențieri și în funcție de sexul copiilor proveniți din familii
monoparentale – băieții prezintă o rată mai mare la comportamente
deviante decît fetele; căsătoria fetelor are o stabilitate mai redusă
(Mihailescu, 1993).
Problematica monoparentalității este foarte complexă, greutățile fiind cu atît mai mari
cu cât vârsta părinților este mai mică. O categorie aparte este constituită de părinții-
adolescenți . Majoritatea mamelor adolescente provin din mediul urban, 43,9%, conform
unui studiu realizat la Spitalul de Obstretica si Ginecologie Ploiesti (1994-1998) (Dr. Lucia
Balea, Dr. Georgeta Lupu, Dr. Roxana Cilianu, „Sarcina in adolescenta”, in „Revista de
pediatrie”).
Cauze ale fenomenului:
a) mediatizarea erotismului;
b) migrarea tinerilor din zonele rurale in cele urbane in căutare de lucru si nivel de
viața crescut;
c) ruperea relațiilor directe cu familia si cu obiceiurile tradiționale;
d) abuz de alcool si droguri;
 e) sărăcie;
f) presiune sociala;
g) abuz sexual anterior
Consecințe ale parentalității la adolescenți:
a) abandon școlar – „sindrom al nereușitei” - cu cât vârsta este mai mică la
nașterea copilului, cu atât șansa de a relua studiile scade; de aici, slujbe cu
prestigiu social scăzut, venituri mici, satisfacție scăzută în muncă;
b) lipsa de perspectivă;
c) dezvoltarea unor sindroame depresive;
d) ideație suicidară;
e) căsătorie instabilă datorită imaturității psihosociale;
f) relația părinte-copil deficitară – nerăbdare, insensibilitate, inclinația de a
folosi pedeapsa fizica drept mijloc de educație (lipsa maturității psihice a
părintelui este un factor de risc important în dezvoltarea personalității
copilului); copiii sunt abuzați, neglijați în cele mai multe situații;
g) copilul părinților adolescenți este expus unor riscuri biologice și
psihologice foarte mari – rata mortalității la copiii născuti de adolescente o
depășește pe cea a copiilor mamelor de peste 20 de ani; cu cât vârsta este
mai mică (sub 15 ani) si se asociază cu proveniența din medii sărace, cu atât
riscul de a avea un copil subponderal, cu retard intelectual, diabet,
handicapuri fizice, malformații congenitale asociate este mai mare;
h) copii predispuși la delincvența juvenilă
Soluții?!?
- ore de educație sexuală – prin conținutul transmis nu încurajează cumva
debutul relațiilor sexuale la vârsta foarte tânără?
Un studiu realizat de niște specialiști americani ai unui Centru National de Medicina
familiei se încheie cu următoarea afirmație: „Proba copleșește! A continua sugestia de a
folosi contraceptive deoarece va proteja complet America, este o prescripție care duce la
dezastru!”
- Amânarea momentului de debut al vieții sexuale;
- Abstinenta sexuala;
- Diminuarea mediatizării erotismului;
- Acțiuni de consiliere si educație familiala, cu accent pe comunicarea in
familie;
- Asistenta sociala acordata mamelor adolescente;
- Reîntoarcere la valorile promovate de societatea tradiționala (nu aproba
libertatea sexuala a tinerilor!).
Hedonismul înlocuiește încet, dar sigur, orice urma de sentimente sacre din
educația copiilor!

Familia mixtă ( reconstituita, reorganizata) reprezintă o structură creată prin

căsătoria a doi părinţi singuri sau divorţaţi fiecare cu sau fără copii şi, eventual, cu copii
comuni.
Familia mixtă prezintă următoarele caracteristici specifice:
-coabitarea comună a soţilor în acelaşi spaţiu,
-relaţii între copii şi părinţi vitregi sau relaţii de alianţă,
-relaţii afective de tip mixt (oferte şi cereri), recompense şi sancţiuni.
Aceasta poate fi o soluţie preferată dar necesită şi depăşirea unui număr mare de
dificultăţi ca: adaptarea părintelui la un copil care nu-l acceptă, diferenţele de opinii, conduite
între noul soţ (soţie) ca tatăl (mama) vitregă privind ofertele şi cererile propuse copiilor;
condiţiile materiale precare, la limită pun în pericol aşteptările soţilor şi mai ales ale copiilor,
care vor rămâne cu dorinţe neîmplinite.

2. „Simulacrele” familiei actuale

Simulacru/simulacre = aparente înșelătoare; acțiune simulată
Semi-căsnicia, pseudo-căsnicia, uniunile homosexuale, grupul comunitar sexual,
swingers sun considerate experiențe „neofamiliale” (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998, pp. 80-
94).
I. Mitrofan (1989) discuta despre o „patologie interacționala maritală”, „forme
simptomatice ale crizei familiei nucleare”.
A. Toffler („Al treilea val”, 1983, p. 289) descrie familia in care tatăl și mama
locuiesc si lucrează în două orașe diferite, căsătoriile in serie, căsătoriile pe baza de contract,
căsătoriile homosexuale, comune, grupuri de persoane mai in vârsta care se întâlnesc pentru a
împarți cheltuielile etc.
Semi-căsnicia este o „falsa căsnicie”, având ca scop prelungirea căsătoriei din punct
de vedere legal, in ciuda modificărilor și alterărilor de esență, a degradării relațiilor maritale.
Se întâlnește frecvent in cuplurile cu relații tensionale, conflictuale cronice si consta in
adoptarea si exercitarea incompleta a rolurilor maritale de către unul sau ambii soți (Ex.: unul
din soți poate fi doar parțial implicat in viața de familie, atât ca sot, cât și ca părinte, și
simultan într-o relație adulterină - pentru aceasta, evită/abuzează de partenerul conjugal; își
exercită parțial funcțiile parentale – asigura suport financiar, dar nu și emoțional etc.).
Un studiu realizat de I. Mitrofan in 1989 descrie, pe baza datelor obținute, câteva
variante ale semi-căsniciei:
- formula „casa si copiii împreună, sexul separat”;
- formula „sexul împreună, casa si copiii mai mult tu, distracțiile separat”;
- formula „sexul, parțial împreună, casa numai tu, distracțiile parțial
împreună, copii, mai ales tu, banii, mai ales eu”.
Se constata in aceste formule maritale numeroase conflicte, rivalități, violente cu
impact negativ in socializarea copiilor; acestea sunt asociate frecvent cu alcoolismul, gelozia
in contextul infidelității, lipsurile financiare, dezordinea în programul de viată.

Pseudo-căsnicia („viețile paralele”) reprezintă forma cea mai grava a

psihosociopatologiei maritale; consta in adoptarea si exercitarea inautentica (falsa, aparenta)
a rolului conjugal-parental; sunt aranjamente ale părinților, pe criterii materiale.
Așadar, nu poate fi vorba de afecțiune mutuala, ci doar de un sistem de interese
reciproce, de obicei, economice și sociale (ex., casatoria de convenienta, în scopul rezolvării
unei situații sociale specifice – facilități economice). De obicei, partenerii sunt implicați
socio-afectiv si sexual în relații extraconjugale, dar își mențin statutul oficial datorita
bunurilor materiale, copiilor etc.
Pentru copii, efectele sunt extrem de nocive: oferă modele comportamentale
pseudomaritale, cu consecințe în constituirea atitudinilor antifamiliale.
Uniunile homosexuale
Homosexualitatea este un fenomen socio-cultural.
Legătura directa dintre nivelul hormonal si comportamentul homosexual nu s-a
evidențiat. Atât la bărbați, cât și la femei, homosexualitatea rezultă din complexe inconștiente
(Adler vorbește despre sentimentul de inferioritate, teama de esec); Sillamy (1996) arată că la
bărbați, homosexualitatea este adesea o consecința a unei educații deficitare, iar la femei,
rezultat al unei decepții din copilărie, legate de descoperirea sexuală.
Funcția sexuală reprezintă motivația existentei uniunilor homosexuale – relațiile
sexuale: nota definitorie a conviețuirii dintre două persoane de același sex.
 Spre deosebire de lesbiene, bărbații homosexuali sunt mai puțin orientați spre
„cuplu”.
In SUA, peste 25 mil., aprox. 10% din totalul populației, îl reprezintă homosexualii;
cca 4 mil de cupluri au in îngrijire cca 14 mil. de copii proveniți din adopție, relații
heterosexuale anterioare etc. Exista o atitudine ostila a populației majoritare față de cei care
cresc copii - probleme privind maturizarea psihologică a copilului ca adult, identificarea de
sex si gen (ce se întâmplă cu un băiețel crescut de un cuplu de lesbiene?), determinarea
asupra orientării sexuale (un băiat crescut de doi bărbați are toate șansele să devină
homosexual?). Coleman (1988) arată riscul crecut de adoptare a unor atitudini rejective față
de sexul opus, datorită modelului socio-educațional și cultural.
Părinții nu își pot îndeplini diferențiat rolul de mama si de tata (cum poate fi un bărbat
o mama „duioasa” sau o femeie un tata „ferm”?); copiii se vor simți complexați în societate,
încercând să ascundă statutul părinților lor (bunul-simt s-a pierdut la vârsta adulta???)
Argumente ale celor ce susțin legiferarea căsătoriilor între persoane de același sex si
posibilitatea creșterii copiilor (Bryjak, Soroka, 2001, p. 210): reducerea promiscuitatii
existente în astfel de comunități; limitarea răspândirii diferitelor boli sexuale, SIDA;
posibilitatea de a crește copii într-o atmosferă pozitivă de familie; reducerea numărului de
copii abandonați sau care trăiesc în familii monoparentale sărace; diminuarea fenomenului de
„falși heterosexuali”; creșterea toleranței față de minorități ( nu cumva acesta este adevăratul
motiv???)/
Grupul comunitar sexual (după anii 60’-70’) – replica și o formula de protest la
adresa „restricțiilor” impuse de familia strict monogamă (fidelitatea, spre ex.). Acestea
înlesnesc depăşirea egalităţii, fidelităţii, propun expectanţe amoroase multiple, consideră
infidelităţile ca remedii ale monotoniei vieţii casnice. Se pronunţă pentru legătura de tip
alianţă care să depăşească fixaţia strictă de partener şi care să aibă caracterul unui angajament
supus reînnoirii.
Forme derivate ale acestora sunt: familile comunitare, familiile hippy. Nu au un
numitor comun, dar arborând deviza iubirii, solidarităţii cu toţi, practică viaţa sexuală sub
forma mariajului în grup. În colectivităţile respective, fiecare bărbat este soţul tuturor
femeilor şi fiecare femeie soţia tuturor bărbaţilor. Cei ce se remarcă prin abilităţi amoroase
ocupă poziţii de frunte în structura colectivităţii. Trăiesc o competiţie devoratoare, susţinută
şi de libertatea consumului de droguri, participări la acte de violenţă etc.
La San Francisco exista un mic grup de tineri (Kerista Village) (P. Hauck, 1991),
format din 5 femei si 3 barbati; au relatii libere, nu sunt gelosi (sunt impreuna de 9 ani);
pentru ca un strain sa intre in grup se cere consimtamantul tuturor membrilor; acesta trebuie
sa fie apreciat pozitiv.
Swingers (swinging = leganat, oscilant, ritmat) este un schimb voluntar și temporar
între perechi, în scop sexual; în mod ocazional, poate fi inclusă și o persoană fără partener
(femeie); combinațiile au loc cu acordul tuturor parților implicate. Cuplurile din aceasta
categorie se consideră o avangardă a sexualității.
Swingers devin treptat un „grup secret”; sunt discreți, prudenți, nu-și publică
activitatea (există foarte puține studii).
De fapt, cine sunt acești oameni???
Studiile arată ca swingers provin din clase sociale medii și înalte ale societății
americane, cu un nivel de educație în general mediu; sunt predominant de rasă albă, au
diferite vârste, dar mai ales între 35-45 de ani (R. Jenks, 1985). De regulă, cei care inițiază
aceste experiențe sunt bărbații. S-a constatat că au legături slabe cu părinții (familia de
proveniență), cu religia, cu comunitatea.
Studiile lui Duckworth și Levitt (1985) arată că majoritatea sunt neadaptați, tulburați
emoțional în diferite grade, au probleme sexuale, sunt toxicomani, bântuiți frecvent de
sentimentul culpabilității, de pierderea încrederii în sine, teama de a fi respinși de alte cupluri,
uzura emoțională în căutările nesfârșite de noi parteneri etc.

Sarcini de lucru individual

1. Evidențiați avantajele și dezavantajele modificărilor de structură a familiei

contemporane.
2. Exprimați-vă părerea despre fiecare modificare.