UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRAŞOV

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI COMUNICARE

Specializarea Asistenţă Socială

SOCIOLOGIA FAMILIEI

CURSUL 14
Divorț și divorțialitate.
Recăsătoria

Lector univ. dr. Mihaela GOTEA

Brașov
 Divorţialitate

= fenomen demografic ce exprimă intensitatea divorţurilor într-o

populaţie sau în anumite subdiviziuni ale ei.

-Rata bruta a divortialitatii

-Un alt indice global al divorţialităţii:

efectuate într-un an

Lector dr. Mihaela Gotea

 Se constată o considerabilă sporire a ratei acesteia începând din
secolul al XIX-lea, dar mai cu seamă după al II-lea război mondial,
cu o creştere accentuată până în zilele noastre.
Exemple:
 numărul divorţurilor a crescut în SUA din 1960 astfel:
-în 1960, la 1.500.000 căsătorii au fost aproape 350.000 de
divorţuri;
-în 1980, la aproximativ 2.413.000 căsătorii au fost 1.175.000 de
divorţuri;
-în 1998 la 2.244.000 căsătorii au fost 1.135.000 de divorţuri.
-jumătate dintre căsătoriile din ultimii ani din SUA au sfârşit prin
divorţ.
 După indicatorul număr de divorţuri la 1000 de căsătorii , în anul
2000 rata divorţului a ajuns în Franţa la aproape 40%, în Marea
Britanie la peste 40%, în Suedia la peste 50%.
 În România rata bruta a divorţialităţii a crescut după 1948 astfel: în
1955 era de 1,8 ‰, în 1960 de 2 ‰, în 1965 de 1,91‰, după
1975, peste 1,5‰, în 1992 a fost de 1,3 ‰, în 1994 de 1,7‰, în
2002 de 1,5‰.
Lector dr. Mihaela Gotea
 Disoluţia maritală

 despărţirea în fapt dar cu locuinţă comună (caz întâlnit mai ales

în ţările puţin dezvoltate, unde locuinţa este o problemă );
 separarea totală (şi în ce priveşte locuinţa) dar fără divorţ (se
întâlneşte în ţări dezvoltate unde locuinţa nu este o problemă, în
schimb divorţul şi consecinţele lui prezintă dificultăţi);
 divorţul (despărţirea juridică).

Disrupţiile nondivorţiale :
 sunt mai difuze, greu de circumscris prin date concrete;
 sunt de regulă etape anterioare divorţului;
 deşi acest gen de disrupţii nu se ridică la proporţia divorţurilor,
ele au crescut în societatea modernă faţă de cea tradiţională.

Lector dr. Mihaela Gotea

 Tipuri de divorţ

 1. Divorţul sancţiune – când unul sau ambii parteneri sunt

culpabilizaţi.
 2. Divorţul constatare – când sentinţa e dată pe baza probelor că
cei doi nu mai convieţuiesc de multă vreme.
 3. Divorţul prin consimţământ reciproc – presupune declaraţia
ambilor soţi că nu mai vor să fie împreună.

Lector dr. Mihaela Gotea

Cauze generale (macrosociale) ale
divorțialității
1. emanciparea economică a femeii
2. distanţarea dintre habitat şi locul de muncă
3. democratizarea şi liberalizarea vieţii sociale de ansamblu:
- a scăzut influenţa bisericii şi a religiei;
- legislaţia a devenit mai permisivă;
- s-a micşorat considerabil presiunea normelor şi obiceiurilor
tradiţionale;
- schimbarea atitudinii în opinia publică - s-a schimbat
mentalitatea despre divorţ: nu mai este apreciat ca un eşec, ci
ca o soluţie la situaţia critică.
4. mărirea considerabilă a speranţei de viaţă.

Lector dr. Mihaela Gotea

Violenţa în familie

= este o variabilă intermediară pentru producerea unui divorț.

Aceasta cumulează efectele unor factori sociali şi psihosociali
(incompatibilitatea de statut social, cultural, de personalitate) şi,
la rândul ei, potenţează disoluţia maritală.

Violenţa familială este un răspuns complex la anumite condiţii:

 sărăcia,
 lipsa de putere geopolitică,
 promovarea în mass – media a violenţei faţă de femei,
 ideologia dominaţiei şi agresivităţii masculine,
 completate de variabilele de personalitate şi de context.
Aceasta deoarece situaţiile cotidiene şi investigaţiile empirice au
arătat că în aproximativ în aceleaşi condiţii sociale oamenii se
comportă diferit şi în privinţa violenţei.

Lector dr. Mihaela Gotea

Factorii explicativi specifici (microsociali) ai
divorțului

G. Levinger (1979) prezintă modelul explicativ al disrupţiei

conjugale cu trei dimensiuni:

 - atractivitatea maritală;
 - alternativele existente;
 - barierele ce împiedică disoluţia.

Lector dr. Mihaela Gotea

1.Variabilele de ordin premarital:

- nivelul de şcolaritatea corelează puternic cu statutul

socioeconomic al individului;
- statutul social al părinţilor şi mediul de provenienţă
- vârsta la căsătorie - cu cât aceasta este mai mică cu atât
probabilitatea de divorţ este mai mare;
- rasa şi etnia – la scară statistică există tendinţa ca mariajele
interetnice să fie mai puţin stabile. În general, cu cât distanţa
culturală dintre partenerii conjugali este mai mare, cu atât
şansele de despărţire sunt mai mari;
- religia – cei care frecventează serviciile religioase divorţează
într-un număr mai mic.

Lector dr. Mihaela Gotea

2.Variabilele de investiţie în capitalul domestic (locuinţă, bunuri),
copii, investiţii de ordin psihologic.

- existenţa copiilor în căsnicie afectează fundamental hotărârea de a

divorţa sau nu. Copiii sunt un capital marital specific ce
favorizează stabilitatea cuplului. Pe de altă parte, prezenţa
copiilor produce o anumită scădere a calităţii vieţii de familie, mai
ales când sunt copii – problemă.
- capitalul marital specific de proprietate – cuplurile ce nu au
divorţat au o proprietate comună mult mai valoroasă decât cele
ale cuplurilor care s-au despărţit. Partenerii cu risc de despărţire
nici nu investesc prea mult în căsnicie.
- investiţiile psihologice în mariaj (ataşamentul, grija faţă de ceilalţi
membri, bune sentimente): angajându-te mai mult intelectual şi
emoţional, te costă mai mult despărţirea; dar atunci când percepi
neînţelegeri grave şi o eventuală ruptură nu te angajezi psihic
prea mult. O variabilă independentă importantă pentru mărimea
investiţiilor psihice este atitudinea faţă de divorţ.
Lector dr. Mihaela Gotea
 3. Factorii de piață (piata forţei de muncă şi cea maritală)
reflectaţi în primul rând în statutul socio-economic al soţilor.

 divorţul are o incidenţă mai mare în cazul cuplurilor în care soţia

este angajată (independenţa dată de câştig, schimbarea rolurilor
tradiţionale în familie, orele de muncă ale soţiei pot afecta nivelul
de satisfacţie al soţului.)
 în ce priveşte statutul socioeconomic al soţului: nu contează atât
nivelul absolut al acestuia cât schimbările lui rapide, în decizia de
a divorţa.

Lector dr. Mihaela Gotea

 Divorţul ca proces temporal

Acest proces cuprinde mai multe etape:

1. Manifestarea insatisfacţiei faţă de convieţuirea în cuplu.
Motivele de insatisfacţie invocate de ambii soţi sunt infidelitatea,
agresivitatea verbală, conflictele valorice; femeile invocă mai
frecvent agresivitatea fizică şi alcoolismul soţilor, distribuirea
inechitabilă a sarcinilor domestice; bărbaţii invocă mai frecvent
insatisfacţia sexuală şi lipsa de afectivitate; persoanele cu nivel mai
ridicat de instrucţie invocă mai frecvent dificultăţi de comunicare şi
absenţa camaraderiei.
-partenerul îşi trăieşte solitar propria insatisfacţie sau discută
despre aceasta cu prieteni apropiaţi ori rude;
-partenerii îşi exprimă insatisfacţia şi se confruntă;
-ajung la concluzia că relaţia lor este neviabilă.

Lector dr. Mihaela Gotea

 2. Separarea premergătoare divorţului. Decuplarea are un
iniţiator şi anume unul dintre parteneri se îndepărtează afectiv şi
social de celălalt, îşi creează un „teritoriu” al lui în afara vieţii de
cuplu; are alţi prieteni şi alte activităţi de timp liber. Treptat
separarea socială şi afectivă este percepută şi trăită negativ de
partenerul „cuminte” care începe să i-o reproşeze iniţiatorului. Se
creează un cerc vicios până când una dintre părţi, de obicei
iniţiatorul, care între timp a intrat într-o altă relaţie intimă, se
decide să pună capăt relaţiei de cuplu.

Practicarea separării se realizează în funcţie şi de aspecte precum:

nivelul veniturilor, posibilitatea de a găsi o locuinţă, regimul juridic
al proprietăţii familiale.

Divorțul este unul dintre cei mai intenși factori stresori in viața
umană.

Lector dr. Mihaela Gotea

 Consecinţe ale divorţului

 Pot fi pozitive (determinate de schimbarea atitudinii faţă de

divorţ), dar şi multiple consecinţe negative.

În ce-i priveşte pe cei doi parteneri, efectele psihologice depind de:

 existenţa sau nu a copiilor;
 investiţiile afective făcute în căsnicie;
 cine a iniţiat divorţul;
 valoarea partenerilor pe piaţa erotică şi maritală;
 densitatea reţelei de rude şi prieteni a fiecăruia.

 Divorţul afectează diferenţiat femeia şi bărbatul în plan psihologic

şi material.

Lector dr. Mihaela Gotea

Consecinţele asupra copilului/copiilor:

în societatea modernă urbană, copilul ai cărui părinţi sunt

despărţiţi nu mai este stigmatizat.
există însă efecte psihologice în legătură cu identitatea de gen şi
formarea unor atitudini faţă de familie şi muncă; mai ales atunci
când copilul rămas cu mama este băiat, poate apărea efectul de
supraprotecţie maternă;

Investigarea efectelor divorţului asupra copilului a nuanţat imaginea

populară tipică asupra fenomenului şi anume:

 dacă după divorţ copilul continuă să interacţioneze sistematic şi

pozitiv cu celălalt părinte, în speţă cu tatăl, diferenţele în profilul
psihocomportamental sunt nesemnificative în comparaţie cu
familiile biparentale;

Lector dr. Mihaela Gotea

 stima de sine a copilului este afectată negativ mai mult în
familiile cu conflicte decât în cele monoparentale când la
neînţelegerile grave din cuplu se adaugă abandonul, abuzul –
uneori sexual – faţă de copii sau dereglările mentale ale unui
părinte, sănătatea fizică şi psihică a copilului este în mare
pericol;
 comportamentul social (antisocial) al copilului şi performanţele
sale şcolare nu sunt afectate atât de radical de lipsa unui părinte,
în particular a tatălui, ci de nivelul comparativ mai scăzut al
venitului în familia monoparentală (matrifocală);
 impactul negativ al divorţului depinde şi de densitatea reţelei
sociale actualei familii a copilului, dar mai ales de vârsta pe care
o avea copilul la divorţ.

Lector dr. Mihaela Gotea

Reacţia copilului faţă de divorţ depinde şi de valoarea părintelui
pentru copil.
De ex.:
Preadolescenţii îşi blamează tatăl sau mama, ori se
autoînvinovăţesc. Sunt îngrijoraţi de ce se va întâmpla cu ei, dacă
îşi vor mai vedea bunicii, dacă vor trebui să se mute la altă şcoală.
Adolescenţii îşi condamnă nediferenţiat părinţii, sunt mai atenţi la
noile legături de dragoste ale acestora.

Lector dr. Mihaela Gotea

La nivelul părinţilor celor ce divorţează :
 Se perturbă relaţiile bunici – nepoţi în care s-a investit de
ambele părţi multă afectivitate.
 În special în cazul femeii rămase singură cu copii, părinţii
trebuie să o ajute material;
 În comunităţile în care divorţul este văzut ca un eşec, părinţii
celor divorţaţi suferă din cauza presiunii psihologice a rudelor
şi cunoştinţelor.

Lector dr. Mihaela Gotea

 Recăsătoria şi problemele ei
Disparitatea bărbat – femeie
 Chiar şi în ţările cu o rată ridicată a divorţialităţii, numărul
persoanelor cu statut de divorţat este mic, deoarece majoritatea
se recăsătoresc.
 Se constată o diferenţă accentuată între bărbaţi şi femei în ce
priveşte recăsătoria. Bărbaţii se recăsătoresc proporţional mai
mult decât femeile.
 Disparitatea constă mai ales în vârsta la recăsătorie: după 40 de
ani femeile îşi găsesc mai greu un partener, iar bărbaţii după
această vârstă se căsătoresc în general cu femei mai tinere.
Explicaţia este dată de valoarea diferită pe piaţa maritală.

Lector dr. Mihaela Gotea

Avantajele recăsătoririi
 pot fi mentionate beneficiile materiale, de confort, sexual –
erotice, emoţionale, de procreare;
 pentru femeia singură cu copil/ copii, înseamnă îmbunătăţirea
situaţiei materiale şi ieşirea de sub spectrul stigmatizării;
 existenţa copiilor dintr-o căsătorie anterioară nu este
întotdeauna un impediment
 pe termen lung aduce beneficii copiilor şi părinţilor pe linia
acumulării de capital marital, a identificării de rol, a lărgirii
relaţiilor sociale cu noi rude.

Lector dr. Mihaela Gotea

 Dezvantajele recăsătoririi
 posibilitatea de divorţ este mai mare;
 existenţa copiilor dintr-o altă căsătorie la unul dintre parteneri
sau la amândoi creează probleme, copiii şi părinţii vitregi au mai
multe probleme atât în comparaţie cu familiile biparentale cu
copii proprii, cât şi cu cele monoparentale.
 familiile reconstituite cunosc o gamă largă de configuraţii. În
aceeaşi familie pot fi, teoretic, 4 feluri de copii: adoptiv, al soţiei
dintr-o căsătorie anterioară, al soţului dintr-o altă căsătorie,
copilul comun;
 familia reconstituită nu este o instituţie complet definită şi
susţinută social: nu există reguli clare în legătură cu
responsabilitatea tatălui vitreg faţă de copii; nu sunt sedimentate
social relaţiile dintre fostul soţ şi cel actual;
 recăsătoriile nu au acelaşi suport material şi afectiv din partea
familiei şi a rudelor ca la prima căsătorie.

Lector dr. Mihaela Gotea

 Caracteristici distincte ale recăsăatoriei (Visher şi
Visher, 1991)

 1) Aproape fiecare membru al familiei vitrege a pierdut o

persoană apropiată (prin despărţire ori moarte), copiii, unul sau
amândoi părinţii, un partener conjugal. Fără să vrea, ei aduc în
familia reconstruită sentimente de durere, de regrete, chiar de
mânie şi ostilitate.
 2) Când iese din divorţ, unul din părinţii biologici este în afara
familiei. Indiferent dacă acesta încearcă suportul moral şi material
al noii familii a copilului său, sau este de la început “pornit”
împotriva ei, el poate ajunge repede la gelozie şi conflict atât cu
părintele custode (fostul partener) cât şi cu părintele vitreg.

Lector dr. Mihaela Gotea

 3) Relaţia dintre copil şi părintele său natural afectează puternic
viaţa noului cuplu. Aceasta se întâmplă întrucât, de regulă,
înainte de recăsătorie copilul a petrecut un timp îndelungat cu
părintele în a cărui custodie a rămas (a fiinţat ca familie
monoparentală), s-au dezvoltat legături afective strânse şi
bogate, car par acum perturbate de noul venit. La rândul lui,
noul venit de multe ori simte că e văzut ca un intrus şi trebuie
să intre cumva în competiţie cu copilul pentru atenţia şi stima
partenerului. Nu puţine sunt cazurile în care părintele vitreg, în
forme diferite, total sau parţial, este exclus din sistemul
consolidat copil-părinte (biologic).

 4) Rolurile şi comportamentele părintelui vitreg sunt destul de

ambiguu şi confuz definite. Să fie autoritar, îngăduitor ? Nimeni
nu ştie bine ce ar trebui să facă. De aceea, mulţi părinţi vitregi
încearcă mai multe roluri şi tipuri de conduite până când îşi
găsesc poziţia potrivită.

Lector dr. Mihaela Gotea

 5) Foarte mulţi copii sunt concomitent membrii şi ai familiei
noncustodiale. Or, cerinţele, aşteptările, normele şi miturile celor
două familii pot fi cu totul disensuale. E vorba atât de valori,
norme, aşteptări şi tematici (mituri) familiale în general, cât şi
de unele foarte concrete, referitoare la copil.

 6) Copiii din familiile vitrege câştigă noi bunici. Rolurile,

atitudinile şi comportamentele bunicilor “vitregi” sunt, de
asemenea, vag definite. Cercetările arată însă că, în comparaţie
cu părinţii vitregi, bunicii se adaptează mai repede şi mai bine la
noul lor statut.

Lector dr. Mihaela Gotea

 Stadii ale recăsătoriilor (Papernow,1993)

 1) Stadiul proiectelor şi al fanteziilor, care înseamnă lucruri mult

diferite pentru cei doi parteneri şi pentru copii: primii au, în mare,
fantezii şi aşteptări optimiste, părintele biologic gândindu-se că
noul partener va fi mai bun, atât ca soţ cât şi ca părinte, decât cel
de care s-a despărţit, iar părintele vitreg sperând că va fi repede
înţeles şi iubit de copiii partenerului său conjugal. În schimb, copiii
îşi consumă frământările între speranţa că părinţii lui biologici se
vor împăca şi teama că noua căsnicie nu va reuşi, că vor trebui să
se mute în altă localitate, la altă şcoală, să-şi facă noi prieteni.

Lector dr. Mihaela Gotea

 2) Stadiul imersiunii, al confruntării cu realitatea, care presupune
că în derularea concretă a vieţii de familie recent constituită,
lucrurile nu sunt nici pe departe atât de roz cum apăreau în
imaginaţia celor doi soţi. Relaţia cu copiii nu se leagă repede şi la
modul pozitiv. Iar copiii îşi văd temerile în legătură cu noua familie
mai mult decât adeverite. Cel care era până acum doar “prietenul
mamei”, un tip eventual simpatic din exterior, devine brusc un
“insider” neplăcut, autoritar. Stadiul de imersiune este unul de şoc
şi de confuzie.

Lector dr. Mihaela Gotea

 3) Urmează o “trezire la realitate”, o conştientizare a situaţiei,
membrii familiei dându-şi seama că sunt pe un nou teritoriu.
Acest stadiu înseamnă o serioasă analiză a propriilor sentimente
din partea soţilor (ce a pierdut şi ce a câştigat prin noul mariaj),
a trăirilor şi afectivităţilor partenerului şi a copiilor. Devine
conştientă şi acută nevoia de acomodare reciprocă. Copiii, chiar
dacă nu conştientizează în acelaşi grad nevoia adaptării la noua
situaţie şi chiar dacă nu ajung să-şi iubească părintele vitreg,
încep să vadă şi beneficiile pe care acesta le poate oferi.
Neîndoielnic că reacţiile copiilor la întreaga dezvoltare a familiei
reconstituite depind esenţial de vârsta lor.

Lector dr. Mihaela Gotea

 4) Stadiul mobilizării este pasul logic următor, atât copiii cât şi
părinţii recunoscând diferenţele şi nepotrivirile dintre ei, mobilizând
toate resursele pentru a rezolva problemele majore de neînţelegere
şi a deveni o familie “normală”, integră.

 5) Mobilizării pentru a găsi soluţii îi succede, firesc, stadiul acţiunii

propriu-zise, care înseamnă instituirea de norme şi reguli ca familie
vitregă, se practică negocieri şi compromisuri. Este pusă în lucru o
imagine realistă dar şi binevoitoare despre fiecare membru al
grupului familial şi despre relaţiile dintre aceştia.

Lector dr. Mihaela Gotea

 6) Stadiul numit al contactului este cel în care se sedimentează
relaţiile intime, calde, sincere, deopotrivă în cuplul conjugal, cât şi
între copiii şi părinţii vitregi. Mai mult, părintele vitreg poate
deveni pentru copii un confident în ce priveşte problemele
considerate a fi “prea fierbinţi” a le dezvălui părintelui biologic,
cum ar fi cele legate de sex, droguri, religie, opţiuni şcolare sau
profesionale. În această fază se circumscriu clar rolurile părintelui
vitreg, care, după cum s-a văzut, sunt destul de vag definite, ca
principiu. De altfel, rolurile ferm trasate pot fi, şi sunt, în
considerabilă măsură, altele de la familie la familie.

 7) Stadiul rezoluţional este cel de familie consolidată, în care

problemele dificile au fost rezolvate, viaţa curge normal, fără a fi
nevoie de prea multe discuţii, negocieri, compromisuri.

Lector dr. Mihaela Gotea