INTRODUCERE

I. ABORDĂRI TEORETICE A PROBLEMEI CODEPENDENȚEI LA TINERI ÎN

RELAȚIA DE CUPLU
I.1 Codependența în relaţiile interpersonale.
1.1.1 Codependența .Fundamente și concepte teoretice.
1.1.2 Cauze şi manifestări ale codependenţei
1.1.3 Manifestări şi consecințe a codependenței în cuplu
1.2 Complexul de inferioritate şi compensarea sa.
1.2.1 Complexul de inferioritate Teorii psihologice şi comportamentale
1.2.2 Consecințele complexului de inferioritate
1.2.3Manifestări ale complexului de inferioritate în relațiile interpersonale
II. CERCETAREA EMPIRICĂ A CORELAȚIEI DINTRE COMPLEXUL DE
INFERIORITATE ȘI CODEPENDENȚĂ.
II.1 Scopul investigaţiei practice
II.2 Etapele realizării cercetării experimentale
II.3 Analiza şi interpretarea rezultatelor
CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI
BIBLIOGRAFIE
ANEXE

1
 INTRODUCERE
Actualitatea temei. În ultimul deceniu, dependența și codependența fac obiectul pentru o mare
varietate de discipline (medicină, sociologie, psihologie, etc.)
Acest lucru se aplică atât la genul de dependențe chimice tradiționale - forme de
dependență (dependența de droguri, alcoolism, fumat, etc.), cât și față de cele noi - dependențele
de jocuri de azart și dependența de internet
În acest context, codependența în relațiile interpersonale de multe ori pare nesemnificativă
ca și prevalența și consecințele ei.
Între timp, potrivit lui James Waynhold de această formă de codependență suferă cel mai
mult populația adultă. Codependența nu este doar un comportament, dar se reflectă și asupra
personalității și a tuturor domeniilor vieții.
Relațiile codependendente au devenit obiectul de studiu în practica psihoterapeutică
Importanța li actualitatea acestei teme este determionată de un șir de momente-pe de o parte
acest tip de relașii face dificilă sau chiar imposibilă trăirea unei vieți plenare,pe de aktă parte
acest gen de relașii poate duce la forme mai complicate de dependență,așa ca
alcooolismul,dependența de droguri.
Valoarea teoretică a lucrării constă în elaborarea unui studiu profund al problemei
codependenței în cadrul cuplului și identificarea prezenței unei legături directe dintre complexul
de inferioritate și legătura codependentă în cuplu.
Valoarea practică a lucrării constă în posibilitatea utilizării metodologiei experimentale
propuse în lucrare pentru identificarea cauzelor disfuncționalității cuplurilor tinere
În ceea ce priveşte stadiul actual al cunoaşterii temei abordate, se poate afirma că ideea
împarţirii pe subcomponente ale identităţii este originală. Astfel, nu se poate vorbi despre un
stadiu al cunoaşterii strict legat de acest topic. Există la nivel internaţional o serie importantă de
studii ce vizează adolescenţa sau anumite particularităţi ale acesteia. Cel care a iniţiat studiul
ştiinţific asupra adolescenţei a fost Stanley Hall. A urmat după acesta Erickson cu o
conceptualizare a identităţii la adolescenţi şi tineri. În literatura de specialitate Americană există
studii ample despre adolescenţă cu toate subcomponentele ei la Santrock şi Kroger : teorii,
dezvoltarea bio-psiho-socială la adolescenţi, influenţa reţelei sociale asupra dezvoltării acestora.
Există, de asemenea, un tratat de psihopatologie a adolescenţei realizat de către Marcelli şi
Braconnier care studiază comportamentele anomice precum: bulimia, anorexia, depresia,
suicidul, fuga de acasă la această grupă de vârstă
Evoluția noțiunii de codependență poate fi elucidat în felul următor
• Alcoholicii Anonimi (AA) – Descoperire a centrelor de tratament la sfârşitul anilor 1950
şi începutul anilor 1960.
2
 • De la mijlocul la sfârşitul anilor 1970 – Patternuri de comportament ale familiilor afectate
de ad
• Dinamica sistemelor familiei
• Adulţi care crescuseră în familii alcoolice
importantă cu un dependent activ timp de cel puţin doi ani, fără a căuta suport din exterior.
Divorțuri repetate ori neînțelegeri familiale permanente, relații interumane dificile, abuz de
substanţe, manii şi comportamente maniacale, furii iraționale, depresii sânt doar câteva dintre
consecințele grave ale unui mediu familial de tip codependent. Tipurile de relații codependente
se transmit generațional.
Astfel cercetătorii N.G. Garanyan și A.B. Kholmogorova afirmă că, relațiile
codependente devin "tragedia de o viață", astfel persoana codepedentă fiind una puternic
distructivă.
În procesul devenirii şi desăvârșirii de sine, cuplul şi familia sînt calea, mijlocul şi şansa ca
o matrice fundamentală a vieţii. În şi prin familie, omul accede şi apoi încorporeză, asimilează şi
participă la valorile spirituale, religioase, culturale, materiale. Cuplul conjugal exprimă structural
şi funcțional modul în care două persoane de sex opus se intermodelează creator, dezvoltându-se
şi completându-se mutual, prin interacomodare și fuziune, simultan în plan biologic, psihologic
şi social.
Așadar, este adesea posibil de a vedea când ambii soți se comportă ca și cum inconștient
partenerul său este altcineva. Ca urmare, raporturile actuale sînt prinse într-o tentativă de
repetare și schimbare a atitudinii din trecut.
Desigur, într-un sens, acest lucru este valabil pentru toate relațiile umane. Experiențele
trecute afectează relațiile viitoare.
Dar când trecutul și prezentul suprimă relațiile din prezent, aceasta rezultă în simptome
nevrotice și devine relații codependente, purtând un caracter foarte bolnăvicios și afectând viața
ambilor parteneri.
Tocmai de aceea, acestă lucrare îşi propune o incursiune mai profundă în ceea ce înseamnă
viață de cuplu, o analiză documentată a aspectelor care asigură viabilitatea cuplului, o analiză a
dimensiunilor care asigură funcționalitatea cuplului și un studiu amănunțit cu privire la modul în
care sexualitatea influențează sau poate fi influențată în cuplu.
De asemenea, lucrarea de față își propune să surprindă dimensiunile comportamentului în
cazul cuplurilor armonioase și a celor marcate de codependență.
Cu alte cuvinte, a trăi în cuplu, fie el căsătorit sau necăsătorit, implică manifestarea, dar şi
dezvoltarea noastră ca ființe. Suntem provocați pe multiple paliere ale psihicului nostru: ale

3
sentimentelor noastre, ale convingerilor şi credinţelor noastre, de la cele mai superficiale, la cele
mai profunde, precum şi ale comportamentelor noastre.
Cuplul modern este profund marcat de libertatea alegerii, avand drept criteriu esenţial
iubirea, cu corolarul „rupturii”, când uniunea conjugală îşi pierde rațiunea sa de a fi, prin
dispariția iubirii.
Mai mult ca oricând, şi poate pentru prima oară, noţiunea de cuplu se bazează pe
consideraţii afective şi pe potrivire sexuală. La apariţia predominanţei acestei dimensiuni a
condus în mare parte eşecul vechilor structuri şi motivaţii ale cuplului (de exemplu, „căsătoria de
convenienţă", „căsătoria de afaceri" etc.), considerate astăzi anacronice.
Egalitatea partenerilor şi flexibilitatea rolurilor, care rezultă din aceasta, pun în termeni
total schimbaţi problema relaţiilor dintre bărbat şi femeie, declanşînd în societatea occidentală o
veritabilă „criză a instituţiei familiale", punand în discuţie viabilitatea familiei.
Codependenţa este una dintre problemele pe care le au mulţi oameni, dar despre care foarte
puţini au curajul să vorbească. Aceasta întrucât, în majoritatea cazurilor, ea este de multe ori
greşit asociată exclusiv cu alcoolismul sau cu altă formă de dependenţă la fel de gravă (de
antidepresive, de exemplu). În realitate, de multe ori este vorba de o formă de dependenţă
emoţională patologică, care însă nu are nimic de a face cu problemele menţionate anterior. Ceea
ce nu înseamnă că ar fi mai puţin gravă sau mai puţin lipsită de importanţă.
Originile acesteia provin, cel mai adesea, din copilărie. Astfel, dacă la acea vârstă nu a
existat suficientă empatie, căldură şi înţelegere pentru copil, este posibil ca, ajuns la maturitate,
acesta să încerce să obţină aprecierea de care are nevoie apelând la ceilalţi şi agăţându-se de ceea
ce cred aceştia despre el.
O boală cronică în familie, divorţul părinţilor, pierderea timpurie a unei surori sau a unui
frate pot fi de asemenea nişte variante (în ultimele două exemple se adaugă de obicei şi un foarte
pronunţat sentiment de vinovăţie). Indiferent despre care dintre explicaţii este vorba, nu se prea
discută despre acest lucru. Persoanele aflate în această situaţie nu au avut ocazia să vorbească
nici în copilărie despre ce simt şi ce se întâmplă; au crescut cu gândul că nu are niciun rost să-şi
exteriorizeze sentimentele din acest punct de vedere, întrucât oricum acest lucru nu ar rezolva
nimic.
Lipsa de încredere în propria persoană şi dependenţa de ceea ce cred cei din jur constituie
un nedorit cocktail cauzator de multe ori de eşec, atât în plan profesional, cât şi personal.
Criza mariajului izbucneşte în acţiunile legate de modificarea statutului economic, juridic
si sexual al femeii. În societatea bazată pe proprietatea privată există cupluri fericite, dar sunt
puţine.

4
 Persoana codependentă în cuplu se simte foarte răspunzătoare pentru tot ce se întâmplă cu
ceilalți, pentru fericirea, sentimentele, gândurile, acțiunile lor, chiar şi pentru puterea lor de
discernământ, care-i ține departe de probleme. Persoana codependentă este un adevărat maestru
al negării şi reprimării.
Dependenţa de partener implică acele situaţii în care partenerii de cuplu se confruntă cu
dificultăţi în comunicare, cu violenţă familială, dar rămân împreună. Dependenţa poate fi efectul
repetiţiei unui model relaţional integrat unui scenariu transgenerațional centrat pe dependență.
Într-o relaţie de dependenţă un partener îl investeşte pe celălalt ca persoană capabilă să
ofere funcţia alfa. Astfel, nesuportarea din partea partenerului de a rămâne singur corespunde
neconţinerii din partea celuilalt, incapacităţii de a asigura funcţia alfa de care acesta era carenţat,
aşa cum afirma Bion, funcţia alfa poate fi asigurată astfel doar în cadrul unei relaţii fuzionale –
adezive.
De obicei, persoanele codependente nu pot vedea lucrurile aşa cum sunt, nu pot aprecia
situaţiile ca fiind atât de rele precum se prezintă în realitate. Ele pretind că nimic rău nu s-a
întâmplat şi găsesc că introspecţia este mult prea dureroasă pentru ele
Problema cercetării s-a profilat din necesitatea determinării speficicului
comportamentului partenerilor în cuplurile codependente
Obiectivele lucrării:
▪ Elucidarea particularităţilor psihologice ale codependențeiîn relațiile
interpersonale
▪ Analiza teorii psihologice şi comportamentale cu referire la complexul de
inferioritate şi compensarea sa.
▪ Investigaţia psihologică şi implementarea strategiilor comportamentale în
cuplurile codependente
Scopul cercetării: elucidarea conținutului relației de codependență în cuplu
Ipotezele cercetării:
⬧ Relația de codependență în cuplu este puternic influențate de prezența complexului
de inferioritate la unul sau ambii parteneri
⬧ în cuplu unde ambii soți manifestă complex de inferioritate bine pronunțat legătura
de codependență substituie afecțiunea veritabilă.
⬧ relația de codependență nu este influiențată de vîrsta partenerilor în cuplu.
Reperele conceptuale ale lucrării au fost elaborate în baza teoriei sociologului și
psihologul american P Stanton ,teoriile cercetătorilor în domeniu asa ca N. Robin E. McAvoy,
S,. care au identificat un fenomen relațional.,specific relațiilor apropiaților și prietenilor cu
persoana alcoolică say dependentă de droguri-în majoritatea absolută acestea vin din familiile
5
disfuncționale și prezintă complexe de inferioritate,teoriile autorilor Gregory Bateson, Don D.
Jackson despre cobdițiile și factorii care stau la baza manifestării codependenței.
Metodologia cercetării. În cercetare am utilizat următorul instrumentar metodologic:
▪ la nivel epistemologic - documentarea în domeniu;
▪ la nivel teoretic – compararea, sintetizarea şi generalizarea;
▪ la nivel practic – experimentul, probe formative, teste.
Cercetarea empirică, pe care se bazează acest studiu presupune că, pentru a putea
interveni asupra fenomenului de codependență în cuplu este necesar să cunoaştem factorii care îl
influenţează, de a identifica factorii care duc la disoluție, la eşec, dar şi pe cei care consolidează
o familie şi asigură succesul funcţionării ei.
Eșantionul a fost constituit din 52 persoane, care formează 26 de cupluri și prezintă o
egalitate numerica sub aspect gender. Cuplurile implicate în studiu prezintă un statut social
divers.
Etapele cercetării
▪ Prima etapă presupune formularea problemei, definirea scopului și obiectul de studi
▪ Etapa II este o analiză sistematică preliminară a obiectului de cercetar
▪ În stadiul III, desfășurarea ipotezelor de lucr
▪ Faza IV include cercetarea fundamentală
Structura tezei. Teza cuprinde preliminarii, 2 capitole, sinteze şi concluzii, bibliografie,
anexe. Textul conţine multiple figuri, tabele, scheme care ilustrează și completează ideile
autorului.

Cuvinte cheie cuplu, căsătorie, familie; codependență, complex de inferioritate, iubirea

asumată.

6
I. ABORDĂRI TEORETICE A PROBLEMEI CODEPENDENȚEI LA TINERI ÎN
RELAȚIA DE CUPLU
I.1 Codependența în relaţiile interpersonale.
1.1.1 Codependența .Fundamente și concepte teoretice.
Conceptele de dependenţă şi codependenţă nu se mai aplică actualmente exclusiv
consumului de alcool, ele înglobînd tot spectrul cunoscut al substanţelor chimice care dau
dependenţă – cocaină, marijuana, tutun, heroină – precum şi alte aspecte. Expresia „alte aspecte“
se referă la orice tip de manie sau obsesie irepresibilă, orice exces sau comportament împins la
extrem.
În lucrarea sa "Codependență, probleme urgente" Robert Subby a scris despre
codependență, ”ca fiind o stare emoțională și psihologică, care a apărut ca și o consecință care
apare datorită faptului că persoana a fost expusă pe o perioadă lungă de timp normelor și
regulilor represive care au împiedicat manifestarea sentimentelor și a expunerii propriilor
probleme”. [11, p.31].
Ernie Larsen, un alt expert în domeniul codependenței și un pionier în acest domeniu,
definește codependența în felul următor: "Acesta este un set de comportamente învățate forme
sau defecte de caracter care duce la o scădere a capacității de a iniția și de a se implica într-o
relație de dragoste. "[22, p.34]
Fenomenul codependenţei a fost constatat prima dată la familiile alcoolicilor. Astfel,
ulterior rezolvării problemei şi stopării consumului de alcool, familiile alcoolicilor trec printr-o
perioadă care, nu de puţine ori, conduce la destrămarea familiei şi nu la unirea acesteia, aşa cum
ar fi părut logic, în urma dispariţiei simptomelor cauzatoare de disfuncţii [11, p.31].
În timp ce dependenţa se manifestă faţă de o anumită substanţă, un anumit lucru sau de alte
aspecte (manii, obsesii, excese, comportamente extreme), codependenţa se manifestă faţă de o
persoană dependentă, dar şi faţă de un anumit tip de relaţie. În acest fel, un dependent este în
acelaşi timp şi codependent. Conceptul de codependenţă nu este inclus in DSM IV TR ca
patologie, iar unii specialişti consideră că îngrijirea persoanelor cu dependenţă fizică nu este
patologică şi a-i trata pe cei care îi îngrijesc pe alcoolici, spre exemplu, ca responsabili pentru
dependenţa partenerului lor înseamnă a patologiza comportamentul de îngrijire[ 22, p.38 ].
Uneori, termenul de codependenţă este folosit ca alternativă pentru cel de familie
disfuncţională, fără ca aceasta să implice clasificarea ei ca boală [18, p.35].
Criteriile DSM clasificarea americană a tulburărilor psihice pentru codependenţă
▪ Investirea consensuală de stimă de sine în abilitatea de a influenţa/controla
sentimentele şi comportamentul la sine şi la alţii, în faţa unor consecinţe adverse
evidente
7
 ▪ Asumarea responsabilităţii pentru împlinirea nevoilor altuia, prin excluderea
recunoaşterii nevoilor proprii
▪ Anxietate şi distorsionare a graniţelor în situaţii de intimitate şi separare
▪ Implicarea în relaţii cu indivizi cu personalităţi alienate, cu dependenţi de droguri şi
cu indivizi cu impusuri dereglate; şi
▪ 5) manifestări (în oricare combinaţii a trei sau mai multe)
• Reprimare sau emoţii cu sau fără izbucniri dramatice, depresie, hiper-
vigilenţă,  dorinţe nestăpânite, anxietate
• Încredere excesivă în negare, abuz de substanţe
• Abuz fizic sau sexual repetat
• Boală medicală legată de stres
• O relaţie
Dincolo de aceste aspecte, putem vorbi despre codependenţă atunci când întâlnim modele
familiale disfuncţionale, care îi pot împiedica pe membrii acelei familii să fie fericiţi şi le pot
face vieţile imposibil de trăit [ 11, p.31 ].
Definirea persoanei codependente - cineva care permite ca comportamentul altei
persoane să-l afecteze, şi care este obsedat de controlarea comportamentului acelei persoane [ 16,
p.32 ].
Cineva al cărui „sine” a fost subdezvoltat, astfel încât devine dependent: dependent de
stima şi acceptarea din partea altora pentru supravieţuire în aşa măsură încât doare[ 17, p.32 ].
Codependenţa, definită pe scurt ca şi comportament prin care cineva depăşeşte limitele
normale ale grijii pentru alte persoane, în detrimentul grijii şi stimei faţă de propria persoană,
afectează mai ales familiile în care unul dintre membri suferă de alcoolism (în cele mai multe
cazuri) sau de alte dependenţe, cum ar fi cea de droguri, de jocuri de noroc sau chiar dependenţa
de muncă.
Toate persoanele codependente prezintă, în viaţa de zi cu zi, mai multe manifestări, rezultat
al suferinţei interioare pe care o trăiesc. Aceste persoane au stimă de sine foarte scăzută, sunt
nesigure, dependente de relaţiile cu ceilalţi de la care aşteaptă în permanenţă aprobare,
încurajare. Pentru a avea încredere în părerile şi în sentimentele lor, oamenii codependenţi au
nevoia de a primi confirmarea de la ceilalţi, ajungând astfel să aibă mai multă încredere în
ceilalţi decât în propria persoană. De asemenea, în încercarea de a se feri de suferinţă, de
sentimentul de abandon trăit în familie, ei au tendinţa de a-i controla pe ceilalţi, de a deţine
controlul asupra relaţiilor. Devin astfel mult mai preocupaţi de problemele şi nevoile celor din
jur cu care intră în relaţie, în detrimentul propriilor nevoi. [ 17, p.21 ]

8
 Deseori, întâlnim situaţii în care relaţia dintre părinte şi copilul ajuns la vârsta adolescenţei
sau chiar la vârsta adultă este extrem de tensionată şi conflictuală, părintele încercând să deţină
controlul asupra vieţii copilului, în timp ce acesta din urmă se revoltă permanent. Dincolo de
această revoltă, se constată că în situaţii cotidiene, copiilor dezvoltaţi în astfel de relaţii le lipsesc
deprinderile pentru o viaţă independentă, aceştia căutând în permanenţă confirmări din partea
celorlalţi.
Gregory Bateson, Don D. Jackson şi echipa lor de la Palo Alto au publicat în 1965 un
articol, „Către o teorie a schizofreniei”, în care este comunicată celebra teorie a dublei legături.
Ei au elaborat acestă teorie bazându-se pe cercetări pe care le-au făcut pe familii cu schizofreni.
Bateson şi colaboratorii săi au pus în evidenţă acest tip de comunicare paradoxală care are o
mare frecvenţă în familiile cu schizofreni.
Şcoala de la Milano în frunte cu Mara Selvini-Palazzoli au făcut cercetări pornind de la
ipoteza că familia este un sistem cu autoreglare, care îşi crează propriile reguli prin încercare şi
eroare. Însă, contribuţia cea mai importantă a abordarii sistemice în terapie, după cum spune
Haley, a fost aceea de a arăta pentru ce oamenii sunt cum sunt şi nu schimbarea psihoterapeutică.
Cu alte cuvinte, toate aceste cercetări au demascat iluzia relaţională şi au identificat aspecte ce
ţin de relaţiile-capcană. Conceperea simptomului ca modalitate de adaptare la contextul de viaţă
al individului sunt de o foarte mare importanţă în identificarea şi abordarea relaţiilor-capcană.
[ 17, p.21 ]
Viziunea sistemică a dezvăluit numai anumite aspecte în legatură cu ceea ce se ascunde în
spatele jocurilor relaţionale. Aceste relaţii se pot aborda şi sub aspectul transmisiei
inconştientului familial. Bert Hellinger, terapeutul care a creat terapia numită 'constelaţii
familiale', abordează capcanele sistemului familial punându-le in relaţie cu inconştientul familial.
Ivan Boszormenyi-Nagy, Maria Torok si Nicolas Abraham au descris fenomene ce ţin de
inconştientul colectiv, cum ar fi loialitatea familială, cripta si fantoma care pot genera ceea ce în
terapia transgeneraţionala se numeşte patologia de transmisie transgeneraţională. [ 23, p.19 ]
Modelul clasic de codependenta a familiei in care tatal e alcoolic e din nou cel mai indicat
pentru a intelege situatia. Firul rosu ce uneste toate piesele disparate, care sint membrii acestei
familii, este sentimentul de rusine. Familia aceasta are un secret scandalos si jenant. Familia
aceasta e diferita de toate celelalte. Familia aceasta se confrunta singura cu intregul potential al
oprobriului public. Indiferent de imaginea ei exterioara (si toti membrii ei se vor stradui sa apara
in cea mai buna lumina), ceea ce se petrece in interior nu seamana deloc cu situatia din familiile
fericite de la televizor si nici cu multumirea confortabila de care par a se bucura toti vecinii.
Aceasta familie este ingrozitor de iesita din comun si neimpacata. Si fiecare membru al ei,
intemeiat sau nu, se simte responsabil de aceasta disfunctie. [ 13, p.54 ] 
9
 Cele zece caracteristici fundamentale ale persoanei codependente:
⬧ Persoana codependentă este dominată de una sau mai multe obsesii.
⬧ Persoana codependentă este marcată şi suferă din cauza situaţiei problematice din
familia în care a crescut.
⬧ Persoanele afectate de codependență au un respect de sine foarte scăzut (adesea,
demonstrează şi un grad scăzut de maturitate).
⬧ Codependentul este sigur că fericirea lui depinde de ceilalţi. În schimb, persoana
codependentă se simte excesiv de responsabilă pentru ceilalţi.
⬧ Relaţia dintre codependent şi partenerul lui de viaţă sau altă persoană importantă
pentru el este tulburată de o lipsă de echilibru între dependență şi independență, cu
efecte extrem de nocive.
⬧ Persoana codependentă este un adevărat maestru al negării şi reprimării.
⬧ Persoana codependentă îşi face griji pentru lucrurile pe care nu le poate influența şi
încearcă adesea să le schimbe.
⬧ Viaţa persoanei codependente se desfăşoară între extreme.
Persoana codependentă caută în permanenţă ceva despre care crede că îi trebuie sau îi
lipseşte în viaţa personală. [15, p.43]
1.1.2 Cauze şi manifestări ale codependenţei
Gregory Bateson, Don D. Jackson şi echipa lor de la Palo Alto au publicat în 1965 un
articol, „Către o teorie a schizofreniei”, în care este comunicată celebra teorie a dublei legături.
Ei au elaborat acestă teorie bazându-se pe cercetări pe care le-au făcut pe familii cu schizofreni.
Bateson şi colaboratorii săi au pus în evidenţă acest tip de comunicare paradoxală care are o
mare frecvenţă în familiile cu schizofreni.
Şcoala de la Milano în frunte cu Mara Selvini-Palazzoli au făcut cercetări pornind de la
ipoteza că familia este un sistem cu autoreglare, care îşi crează propriile reguli prin încercare şi
eroare. Însă, contribuţia cea mai importantă a abordarii sistemice în terapie, după cum spune
Haley, a fost aceea de a arăta pentru ce oamenii sunt cum sunt şi nu schimbarea psihoterapeutică.
Cu alte cuvinte, toate aceste cercetări au demascat iluzia relaţională şi au identificat aspecte ce
ţin de relaţiile-capcană. Conceperea simptomului ca modalitate de adaptare la contextul de viaţă
al individului sunt de o foarte mare importanţă în identificarea şi abordarea relaţiilor-capcană.
[ 5, p.40 ]
Viziunea sistemică a dezvăluit numai anumite aspecte în legatură cu ceea ce se ascunde în
spatele jocurilor relaţionale. Aceste relaţii se pot aborda şi sub aspectul transmisiei
inconştientului familial. Bert Hellinger, terapeutul care a creat terapia numită 'constelaţii
familiale', abordează capcanele sistemului familial punându-le in relaţie cu inconştientul familial.
10
Ivan Boszormenyi-Nagy, Maria Torok si Nicolas Abraham au descris fenomene ce ţin de
inconştientul colectiv, cum ar fi loialitatea familială, cripta si fantoma care pot genera ceea ce în
terapia transgeneraţionala se numeşte patologia de transmisie transgeneraţională. Societatea
încredinţează părinţilor şi familiei ca întreg, o sarcină importantă, cea de a transmite norme şi
reguli morale, de conduită şi de a asigura internalizarea acestora sub formă de convingeri,
atitudini şi motivaţii. În situaţiile în care absenţa realizării unor funcţii ale familiei determină
reacţii care nu sunt în conformitate cu normele pozitive ale societăţii, copilul manifestă tendinţe
de marginalizare şi deviantă, care au un impact negativ asupra dezvoltării conduitei sale. De la
vârsta copilăriei şi până la adolescenţă părintele este un model în formarea întregii personalităţi a
copilului. De aceea, încă de mici, copiii tind să imite sau să-şi însuşească comportamentele
părinţilor, crezând că sunt cele mai bune. Se poate spune că, în cazul unei familii cu un părinte
alcoolic, există riscul major ca şi copilul să consume alcool mai târziu, să devină agresiv,
marginalizat, să prezinte un comportament deviant. Într-o lucrarea centrată pesurprinderea
mecanismelor prin careexperiențele din copilărie influențeazărestul vieții individuale,
MarthaHeineman Pieper și William J. Pieper folosesc drept idee orientativă în demersul
lorafirmația: „Adevărul este că toți copiii vinpe lume optimiști în ceea ce priveșterelațiile
interumane, își adoră părinții șisunt atât de drăgălași, încât îi determinăpe părinți să-i protejeze.
Copiii cred, deasemenea, că tot ceea ce experimenteazăei, atât bune, cât și rele, reprezintă
oexprimare a dragostei de care au nevoie,pentru că asta își doresc părinții de la ei. [ 9, p.38 ]
Uimitorul dar simplul adevăr esteacela că o existență nefericită se datoreazăîndeosebi
faptului că dragostea pentrupărinți te-a făcut să confunzi fericirea cunefericirea” (Pieper, Pieper,
op.cit., pp.23- 25).
Pentru cei doi autori, funcția esențială a părinților este de a oferi oeducație prin iubire,
adică o „modelare acomportamentului copiilor fără adăugareaunor evenimente suplimentare
nefericitesau fără privarea lor de căldura șiadmirația părintească”
. Orice disfuncționalitate de la acest model generează efecte negative, motivate de oviziune
deformată asupra întregii realități: dependența de nefericire.Aceasta este o idee leitmotiv
înfiecare lucrare care abordeazăsemnificațiile mediului familial pentrucopil, indiferentă
domeniului disciplinarde „apartenență”. [ 11, p.39 ]
Circumscrise domeniului vast şiprovocator al activităţii de protecţie acopilului aflat în
situaţii existenţiale de risc,fenomenele „ataşament”, „traumă”,„rezilienţă” subordonează, la
rândul lor,numeroase alte elemente de semnificaţieteoretică şi acţională
Cercetările asupra ataşamentului,realizate de cele mai multe ori în domeniul psihologiei
dezvoltării, pun în evidenţă modul în care schemele de comunicare dintre părinte şi copil
modelează dezvoltarea copilului în diferitele componente ale sale, social, afectiv, cognitiv.
11
Cercetătorii francezi recunosc un proces numit „comunicare contingentă” (communication
contingente) prin care se surprinde fenomenul prin care părintele percepe, înţelege şi satisface
oportună şi eficace[ 8 , p.61 ]
Comportamentul egocentrist,necooperant şi distructiv al alcoolicului atrage complet ceea
ce copilul îşidoreşte cel mai mult, şi anume atenţie. În acelaşi timp, copilul estedezavantajat prin
aceea că adulţii îşi pot alege perechea, deci au şi posibilitateade a-i părăsi, copiii nu pot alege sau
hotărî când să termine o relaţie părinte -copil. [ 29, p. 50 ]
Copilul alcoolicului învaţă să creeze probleme pentru a atrage atenţiaasupra sa, sau,
dimpotrivă, ajunge să nu aibă dorinţe sau nevoi, să nu cearănimic. A fi copil de alcoolic
reprezintă, în mod obişnuit, o situaţietraumatizantă. Impactul variază în funcţie de
vulnerabilitatea proprie a fiecăru copil şi de factori cum ar fi: fragilitatea organică a copilului,
condiţiile materiale ale familiei, ambianţa afectivă din familie, nevoia de model etc.Alcoolul
afectează sănătatea fizică şi psihică a celui care consumă, dar şia celorlalţi, fapt ce susţine
afirmaţia că alcoolismul nu este o problemăindividuală, ci este o problemă a tuturor. Copilul, în
acest caz, este membrucodependent şi este afectat din punct de vedere psihic, afectiv,
social,educaţional, iar uneori chiar fizic. „Codependentul este o persoană a căreiviaţă este
afectată prin implicare familială.
Şi dacă victimele primare alecomportamentului de dependenţă sunt de obicei femeile,
victimele secundare,dar cu un pronostic social din ce în ce mai negativ, sunt copiii.” [ 14, p. 23 ]
Viaţa psihică se transmite de la o generaţie la alta prin intermediul imaginilor materiale şi
psihice, astfel că legăturile complexe care există între fiecare generaţie şi generaţia precedentă
influenţează relaţiile în familie şi în afara familiei. Aceste influenţe se pot observa cel mai bine
în relaţiile dintre copii şi părinţii lor.
Conform lui A. Ciccone  transmisia inconştientă se referă la obiectele psihice,
constituite de modalităţi identificatorii (adezive, proiective, introiective)
Transmisia inconştientă nu se referă doar la obiecte psihice ci şi la procese şi
fantasme care organizează, contextualizează şi crează legături între obiecte Sensul
situaţiilor în care sunt implicate aceste fantasme se transmite o data cu ele.
Reperele conceptuale necesare înţelegerii dinamicii inconştiente transgeneraţionale
sunt :
Inconştientul familial. J.L.Moreno este menţionat ca fiind primul care vorbeşte despre
inconştientul familial şi grupal cu toate că alţi autori îl menţionează pe Leopold Szondi ca fiind
cel care a introdus conceptul de inconştient familial. Cu toate că nu este menţionat în contextul
abordării transgeneraţionale L. Szondi a avut o contribuţie foarte importantă în conturarea
conceptului de inconştient familial. În urma cercetărilor privind familia el a făcut nişte
12
observaţii care îl pot pune în rândul întemeietorilor domeniului psihoterapiei transgeneraţionale.
Într-un eseu din 1937, « Contribuţii la analiza destinului », el şi-a pus problema alegerilor
maritale. De ce o persoană se căsătoreşte cu X şi nu cu Y? (Richard Hughes, 2004) A introdus
termenul de inconştient familial intuind că în afara dimensiunilor personală şi colectivă a
inconştientului există o a treia dimensiune care poate explica alegerile şi deciziile noastre. Dacă
inconştientul familial se manifestă prin simptome şi inconştientul colectiv se manifestă prin
simboluri, inconştientul familial se manifestă în deciziile pe care le luăm. Făcând o sinteză între
genetică şi psihologia inconştientului el a anticipat concepte de bază în abordarea
transgeneraţională.
Piera Aulagnier introduce termenul de contract narcisic stabilit între mamă şi copilul
ei.Contractul narcisic îl pune pe copil în incapacitatea de a se sustrage destinului familial. Albert
Eiguer vorbeşte despre politica şi despre psihopatologia darului. În legătură cu politica darului
el se referă la capacitatea mamei de a crea în copilul ei un sentiment de culpabilitate şi
sentimentul datoriei. Copilul resimte în permanenţă nevoia de a se achita de datorii. Maniera în
care el se achită de aceste datorii este transgeneraţională. Neachitarea datoriilor într-o familie
poate duce la instalarea unor comportamente şi situaţii repetitive transmise la nivelul
inconştientului familial.
Context şi nevroză de clasă. Nevroza de clasă se referă la faptul că în virtutea
fenomenului de loialitate familială un bun fiu sau o bună fiică se vor programa inconştient la
eşec pentru a nu-i depăşi pe părinţii lor. Inconştient, există teama că promovarea socială şi
intelectuală pot crea o ruptură şi o distanţă între cel care vrea să îşi depăşească clasa şi familia
lui. Ei nu vor mai avea aceleaşi obiceiuri şi aceleaşi gusturi.
Cripta” şi „fantoma”. „Cripta” şi „fantoma” au fost descrise de Nicolas Abraham şi
Maria Torok, doi psihanalişti freudieni de origine ungară în eseurile ce compun volumul
«L’écorce et le noyau», eseuri ce au la bază experienţa lor clinică îndelungată. Printre
descoperirile lor clinice se mai numără şi secretele familiale corelate cu ceea ce ei numesc
maladia doliului. Toate aceste fenomene identificate în activitatea lor clinică au fost abordate în
legătură cu trauma şi cu influenţa ei asupra dezvoltării psihice a individului. După Abraham şi,
Torok‘fantoma’ este o formaţiune a inconştientului care nu a fost niciodată conştientă şi care se
transmite din inconştientul părintelui în inconştientul copilului „Cripta” presupune antrenarea
unor fantasme de incorporare, care asemenea unei magii oculte recuperează obiectul-plăcere
pierdut şi interzis, instalându-l în interiorul sinelui ca o compensare pentru plăcerea pierdută şi
lipsa introiecţiei.
Analiza criptonimică introdusă de cei doi psihanalişti vizează situaţia traumatică
camuflată în secret şi manifestată sub masca non-sensului, absurdului, incoerenţei.
13
 Foarte important este faptul că cei doi psihanalişti au scos în evidenţă unele neconcordanţe
între baza teoretică psihanalitică clasică şi practica clinică.
Identificarea endocriptică. Abraham şi Torok modifică conceptul de identitate personală
în psihanaliză descriind identificarea endocriptică. Identificarea endocriptică este procesul
conform căruia ca urmare a pierderii traumatice a unui obiect subiectul îşi schimbă propria
identitate cu cea a obiectului sau cu identitatea fantasmată a obiectului.
Complexul mamei moarte. Un aspect patologic al identificării endocriptice este descris
de André Green care se referă la complexul mamei moarte. Identificarea cu depresia maternă
este mecanismul de bază al acestui complex. Mama absentează în relaţie cu copilul ca urmare a
unei pierderi în raport cu care are nevoie de un doliu. Copilul se confruntă în aceste situaţii cu
aceeaşi lipsă de sens pe care o trăieşte şi mama.
Obiectul transgeneraţional. Alberto Eiguer introduce conceptul de obiect
transgeneraţional. Când vorbeşte despre obiectul transgeneraţional A. Eiguer se referă la un
înaintaş, un bunic sau un părinte, un unchi, o mătuşă care generează fantasme şi provoacă
identificări la unul sau la mai mulţi membri ai familiei.
Mitul familial este un concept foarte important în abordarea inter-şi transgeneraţională.
După Ferreira şi J. Bying Hall, mitul este un discurs unitar care acordă tuturor membrilor
familiei roluri rigide ce pot fi înţelese ca echivalente, la nivel sistemic, cu mecanismele de
apărare la nivel individual. Sunt numeroase şi diferite, specifice pentru fiecare familie.
Ritualul familial. Din punct de vedere formal este vorba despre o acţiune sau de o serie de
acţiuni, la care participă toţi membrii familiei. Aceste acţiuni sunt însoţite de formule sau
expresii verbale. Ritualurile familiale pot fi mai uşor identificate decât miturile familiale pentru
că ele se exteriorizează prin comportament.
Reprezentarea transgeneraţională se deosebeşte de mitul familial care corespunde unei
fantasme conştiente. După A. Eiguer reprezentarea transgeneraţională este o reconstrucţie
fantasmatică inconştientă la care aderă toţi membri familiei. „Familia transgeneraţională
fantasmată” poate avea un rol structurant sau destructurant.
Transmisia multigeneraţională. În abordarea transgeneraţională a familiei un rol
important l-a avut şi Murray Bowen. Diferenţierea sinelui, triangularea, scurtcircuitarea
emoţională, procesul de proiecţie familială, poziţia fraţilor, sistemul emoţional specific familiei
nucleare sunt de luat în considerare pentru analiza rolurilor, care reprezintă o etapă importantă în
evaluarea transgeneraţională a familiei. [ 22, p. 11-12 ]
1.1.3 Manifestări şi consecințe a codependenței în cuplu
Viaţa psihică se transmite de la o generaţie la alta prin intermediul imaginilor materiale şi
psihice, astfel că legăturile complexe care există între fiecare generaţie şi generaţia precedentă
14
influenţează relaţiile în familie şi în afara familiei. Aceste influențe se pot observa cel mai bine
în relaţiile dintre copiii şi părinții lor.
Conform lui A. Ciccone  transmisia inconștientă se referă la obiectele psihice, constituite
de modalităţi identificatorii (adezive, proiective, introiective).
Transmisia inconștientă nu se referă doar la obiecte psihice, ci şi la procese şi fantasme
care organizează, contextualizează şi creează legături între obiecte. Sensul situațiilor în care sunt
implicate aceste fantasme se transmite o data cu ele. [12, p. 46]
Gregory Bateson, Don D. Jackson şi echipa lor de la Palo Alto au publicat în 1965 un
articol, „Către o teorie a schizofreniei”, în care este comunicată celebra teorie a dublei legături.
Ei au elaborat această teorie bazându-se pe cercetări pe care le-au făcut pe familii cu schizofreni.
Bateson şi colaboratorii săi au pus în evidenţă acest tip de comunicare paradoxală care are o
mare frecvenţă în familiile cu schizofreni. [ 19, p. 22 ]
Cu alte cuvinte, toate aceste cercetări au demascat iluzia relaţională şi au identificat aspecte
ce ţin de relaţiile de codependență. Conceperea simptomului ca modalitate de adaptare la
contextul de viaţă al individului sunt de o foarte mare importanţă în identificarea şi abordarea
relaţiilor codependente.
Viziunea sistemică a dezvăluit numai anumite aspecte în legatură cu ceea ce se ascunde în
spatele jocurilor relaţionale. Aceste relaţii se pot aborda şi sub aspectul transmisiei
inconştientului familial.
Drept urmare, cuplurile tind să oscileze, fie către stabilitate, coeziune şi progres, fie către
instabilitate, disensiune şi, eventual, dizolvare. [9, p. 8].
Codependenţa se referă la modul în care membrii familiei dependentului participă la
întreţinerea simptomului. Dependența emoțională întreține dependența de substanță. [ 10, p. 34 ]
Aceste situaţii antrenează la nivelul relaţiei de cuplu aspecte cu caracter circular patogen,
precum:
❑ crizele individuale şi relaţionale în cadrul relaţiei de cuplu care au ca tematică
manifestarea nevoii de control;
⬧ crizele individuale şi relaţionale în cadrul relaţiei de cuplu care se centrează pe
sentimentul abandonului pe care îl simt partenerii (teama de a nu fi părăsit(ă)),
sentiment ce are la bază teama familială a abandonului repetat;
⬧ funcționarea cuplului în manieră nevrotică unde se regăsesc puternice obsesii legate
de satisfacerea unor nevoi (obsesia curăţeniei, nevoia de a-l transforma pe partener
într-un partener ideal);
⬧ manifestări anxios-depresive cu atacuri de panică atunci când apar contraziceri ce
degenerează în conflicte.
15
 Partenerul dependent se agaţă de partenerul „funcţie alfa” pentru a-şi satisface nevoile
narcisice, pentru a-şi umple vidul interior cu trăirile partenerului. [ 9, p. 11 ]
Unul sau ambii părinți suferă de un dezechilibru psihic; părinții sunt ocupați, frustrați, au o
perspectivă nerealistă asupra vieții. Daca numai unul dintre părinți este afectat de aceste
probleme, celălalt va fi preocupat exclusiv de partenerul bolnav [ 17,p.33 ].
Familiile disfuncționale se caractziază prin următoarel carcteristici:
▪ Părinți dependenți de alcool, substanțe chimice, muncă; mistuiți de furie sau de
pofte; obsedați de lucruri față de care persoanele sănătoase manifestă un interes
normal.
▪ Părinți imaturi; mai ales părinți care se bazează pe copiii lor pentru subzistență,
sprijin afectiv, sfaturi, ajutor.
▪ Părinți care au o imagine de sine deformată sau slab dezvoltată.
▪ Părinți care divorțează, se despart, se ceartă violent, au sentimente negative unul
față de celălalt sau față de căsătorie în general; părinți care nu se înțeleg, dar rămân
cu toate acestea împreună „de dragul copiilor”.  
▪ Părinți care au o imagine de sine deformată sau slab dezvoltată. 
▪ Părinții care divorțează, se despart, se ceartă violent, au sentimente negative unul
față de celălalt sau față de căsătorie în general; părinții care nu se înțeleg, dar rămân
cu toate acestea împreună "de dragul copiilor."
În literatura de specialitate sunt elucidate aspectele cu care se confruntă persoanele
codependente în cadrul cuplului :
Inovăția. Granițele personale slab delimitate reprezintă unul dintre simptomele
codependenței. Persoanele care intră în această categorie nu reușesc să-i privească pe ceilalți ca
pe niște ființe separate care au propriile gînduri, nevoi și motivații. Din contra, ele ajung să se
simtă responsabile sau vinovate pentru ceea ce traiesc cei din jurul lor.
Rușinea și respectul de sine scăzut. Rușinea apare adesea în mod inconștient, însă poate
determina un individ să-i iubească pe cei care nu îi oferă iubirea în schimb. Astfel, credința ca nu
poate fi iubit îl poate determina pe aceasta să pășească în viață având convingerea că nu merită
să fie iubit. [ 15, p.54 ]
În cinstea trecutului. Persoanele codependente se eliberează cu greu de trecutul lor
deoarece nu reușesc să renunțe la nevoia de a primi iubire de la părinții lor. Astfel, ele vor sa
primească iubirea necondiționată pe care și-ar fi dorit-o din partea părinților. Din păcate, nici un
partener nu va reuși să compenseze aceste dezamăgiri.
Într-un fel, fiecare partener se antrenează pentru a supraviețui în eventualitatea pierderii
celuilalt. Însă pentru cei dependenți pasiv, pierderea celuilalt este înfricoșătoare.[ 4,p.40 ].
16
 Complexul salvatorului. Este vorba de un mecanism compulsiv prin care încercăm cu tot
dinadinsul să vindecăm şi ne salvăm partenerul împotriva voinței acestuia, el nedorind să se
schimbe. Să mai spunem că acest complex poate determina la adepții lui şi o utilizare perversă a
cunoștințelor lor în materie de psihologie. Aceștia îşi vor petrece mai mult timp analizând
problemele celuilalt, manifestând un interes mai mic pentru propria persoană şi dezvoltare
personală.
În cuplu și relație diferențierea rolurilor este rigidă, ei caută să crească dependența în loc de
a o diminua, reușind să facă din relație sau căsnicie o cușcă. [21, p.54].
Persoanele dependente nu sunt preocupate de dezvoltarea spirituala. Sunt interesate de
propria lor hrănire, vor sa umple golul interior, tânjesc după fericire.
Nu tolerează singurătatea și resping suferința implicate în dezvoltarea lor. Nu le pasă de
ceilalți decât în măsura în care sunt prezenți pentru a le satisface nevoile și dorințele, ceea ce
înseamnă că nu este iubire, deoarece singurul scop adevărat al iubirii este creșterea spirituală și
evoluția iubirii. [25, p.54 ].
Pentru că dependenții nu sunt preocupați de creșterea lor spirituală și a celorlalți înseamnă
că ceea ce ei oferă nu este o dragoste și iubire veritabilă, deoarece este relativ lipsită de efort și
nu este în totalitate un act de voință sau alegere. Iubirea pe care o oferă un dependent nu este
îndreptată către creștere spirituală.
Ca atare pentru a dezvolta o relație sănătoasă este nevoie de mai mult. Iubirea și dragostea
adevarată înseamnă a da pur și simplu, fără a aștepta ceva în schimb. Dependenții oferă
întotdeauna pentru a primi în schimb. La ei nimic nu pornește din iubire. [ 21, p.54 ]
Codependenţa are un puternic impact asupra copiilor şi adolescenților care au un părinte
dependent, sau, mai grav, amândoi părinţii dependenţi, fiind obligaţi să preia multe dintre
responsabilitățile părintelui devenit iresponsabil, trebuind uneori să renunțe chiar şi la
școlarizare, pentru a munci, în scopul de a-şi sprijini financiar familia.
Simţindu-se ignorați şi neglijați, lipsiți de afecțiune, tandrețe şi iubire, copii dependenților
vor căuta acceptare şi aprobare, ca o compensare, în relații de dependență față de persoane şi
grupuri extrafamiliale, care pot avea chiar preocupări şi influențe negative, distructive. Stima de
sine scăzută îi determină să creadă că lumea nu îi poate accepta, şi de această percepție profită
oamenii şi grupurile care, în schimbul oferirii unei false acceptări totale şi pline de bunăvoință,
încearcă să profite în felurite moduri şi scopuri de ei, ajungând să îşi pună în pericol sănătatea,
libertatea, şi chiar viaţa. [18,p.32 ]
Ataşamentul emoţional apare în mod normal în orice relaţie. Este fireasca suferinta în cazul
divortului, atunci cand atasamentul se rupe. Nu e normala dependenta, cea care duce la

17
sinucidere, la santaj emotional, la crima, la depresie. Dependenta emotionala în cuplu nu e
altceva decat proiectia dependentei emotionale de parintii mentali în partener. [ 27,p.30 ].
Pentru un cuplu tanar, dependența unuia față de celălalt s-ar explica prin faptul că unul
dintre parteneri se refugiază în relația considerată “de iubire” încercînd să retrăiască de fapt
anumite emoții pe care le-a trait fata de o persoană importantă din viața lui într-o perioadă de
timp semnificativă din trecut.
Ceea ce pare ciudat într-o relație în care unul dintre parteneri are o personalitate
dependentă este faptul că acest tip de persoane tind să mentină o astfel de relație chiar si atunci
cand sunt umilite si agresate – în acest caz se vorbeste despre dependenta de agresor.
Daca in copilărie acestea au fost batute sau umilite de un adult dominator, de obicei unul
dintre parinti, fara a reusi sa treaca ulterior printr-un proces de întelegere a situației ca fiind una
independenta de ei, fara a depăsi sentimentele de vinovatie, fara a se detasa si fără a integra acest
episod in viața lor ca unul care a fost si s-a terminat, tendința este să isi caute, ca adult, un acelasi
timp de partener, cat mai apropiat de modelul parintelui dominator. [ 28,p.20 ].
Aceste persoane, prin felul lor de a fi (tendința de a fi supusi, de a cere părerea si a se feri
sa ia decizii de unii singuri, neîncrederea ca pot sa finalizeze singuri o actiune fără ajutorul
celorlalti etc.) ajung uneori sa caute si sa se apropie, in general, de persoane dominatoare si in
situatii limită să “cersească” chiar dragostea si atentia partenerului.
In cazul cuplului căsătorit, atunci cînd doar unul din parteneri dorește divortul din motive
bine întemeiate (neîntelegeri, agresivitate, nevoi și interese opuse etc.), se pune problema, în
cazul celui care refuza divortul, a dependentei de rutina si poate, ca si in cazul de mai sus, a
dependentei de celălalt care impune un model relational bine cunoscut fată de care partenerul stie
să se raporteze. [ 16,p.35 ].
1.2 Complexul de inferioritate şi compensarea sa.
1.2.1 Complexul de inferioritate Teorii psihologice şi comportamentale
Termenul de "complex" denumeşte reprezentări individuale legate de factori afectivi
puternici, altfel spus punctele vulnerabile sau nucleele nevrotice ale personalităţii.
Jacobi, în spiritul psihanalizei abisale, apropie complexele de instincte, dar recunoaște
faptul că ,,instinctele au un aspect dinamic si funcțional, aparținînd în mod funciar naturii
inconștientului. Spre deosebire de instincte, complexele apar ca o ,,achiziție a individului”,
aparținînd tot sferei inconștientului”. [14, p.43]
C. G. Jung a văzut întotdeauna o relație directă între instincte și complexe. Ambele se
manifestă în exterior într-o manieră simbolică, semnificația lor îmbrăcînd aspectul formal,
superior ca organizare și complexitate, al arhetipurilor.

18
 Termenul de complex a fost introdus de școala de psihiatrie de la Zurich (E. Bleuler, C. G.
Jung), precum și de J. Breuer în studiile sale referitoare la isterie. [ 10, p.43 ]
M. Dide si P. Guiraud definesc noțiunea de complex ca reprezentând “o tendință
instinctivă, o stare afectivă larvară, constituită dintr-un centru de atracție în jurul căruia se
grupează amintiri, percepții, reprezentări, atitudini motorii etc.” [ 13, p.30 ]
După S. Freud, ,,complexul pune în evidență demonstrativ sau descriptiv anumite grupuri
de idei și  de interese cu încărcătură afectivă”. [ 13, p.43 ]
C. G. Jung definește complexul ca fiind un ,,element nuclear” purtător al unei semnificații;
sustras voinței conștiente, el este inconștient și incontrolabil; o serie de asociații legate de acest
nucleu provin în parte din dispozițiile personale înnăscute și îi parte din experiențele individuale
condiționate din mediul extern. [ 11, p.32 ]
In primul caz avem de-a face cu o stare potențială a complexului, pe când în cel de-al
doilea, cu o stare actuală a complexului. [ 18, p.39 ]
Din acest motiv, susține C. G. Jung, deși complexele au un caracter inconștient, ele, prin
asociații, se pot îmbogăți, dezvolta, amplifica, ajungând chiar la o asemenea întindere când nu
mai pot fi corectate.
După C. C. Jung, complexele sunt de două feluri:
⬧ complexe separate de conștient
⬧ complexe incluse în inconștient.
C. G. Jung explică acest fapt prin aceea că unele complexe apar în urma unor experiențe
dureroase sau penibile ale vieții individuale pe când altele au surse diferite. Din aceste
considerente, ceea ce are valoare, după părerea lui C. G. Jung, în înțelegerea complexelor sunt
,,sursele” sau ,,rădăcinile” acestora. [ 7, p.21 ]
În raport cu sursele lor, complexele pot fi de următoarele tipuri:
▪ după origine: legate de evenimentele sau conflictele din prima copilărie sau actuale;
▪ după natură:  complexe morbide sau complexe sănătoase;
▪ după modul lor de expresie: în raport cu circumstanțele negative sau pozitive.
Atât conceptul de sentiment, sau mai grav, complexul de inferioritate, cât și cel de
compensare, își au originea în teoriile lui Alfred Adler, psiholog austriac care a trăit în
perioada1870 – 1937.
Complexul de inferioritate este evoluția negativă de la sentimentul de inferioritate spre un
sentiment acut de inferioritate. Pentru Adler, sentimentul de inferioritate și corelatul său,
aspirația spre autoafirmare, reprezintă două din formele de bază sub care poate să apară
sentimentul valorii proprii. [ 1 , p.39 ]

19
 În înțelesul acordat de Adler, complexul de inferioritate este un efect fatal al unei
comparații, este un simptom maladiv, un semn de tulburare a tendinței normale de
autovalorificare.[ 1, p.31]
Complexul de inferioritate are la bază un sentiment natural pe care îl simţim de mici,
deoarece ne naştem copii într-o lume de adulţi şi simţim că suntem mult mai neputincioşi decât
modelele noastre. Acesta este un sentiment resimţit de toţi copiii, însă pentru a se dezvolta în
complex, este nevoie ca acest sentiment să ajungă la un sentiment acut. În aceste cazuri, copilul
simte că niciodată nu va putea să depăşească stadiul de inferioritate. [ 2, p. 28 ]
Este important să conştientizăm că este firesc să ne simţim inferiori, deoarece suntem
oameni şi înseamnă că avem standarde înalte. Complexul apare atunci când avem un răspuns
negativ la acest sentiment. Aici, unele persoane au o reacţie agresivă de învinuire a diferitelor
contexte externe din viaţa lor. Noi putem profita de aceste sentimente pentru a progresa, pentru a
ne dori să nu ne mai simţim inferiori prin propria noastră evoluţie.
G. Allport afirmă deci, că personalitatea nu este o noţiune cu caracter general sau
universal, ci este particulară, specifică fiecărui individ. Personalitatea trebuie studiată din
perspectiva idiografică, preferând să investigheze acele idiosincrazii care disting un individ de
altul
G.W. Allport consideră că din evoluția sinelui izvorăsc anumite modele, tipare matriceale
sau “patternuri”, condiții subiective care influențează atât funcționarea, cât și structurarea
personalității. [ 4, p. 29
Dacă însă individul nu reuşeşte să-şi învingă sentimentele de inferioritate şi este copleşit
de acestea apare complexul de inferioritate, definit de Adler ca incapacitate de a face faţă
dificultăţilor vieţii. Complexul de inferioritate poate să aibă surse diferite în copilărie:
inferioritatea de organ, răsfățul sau neglijarea. [ 2, p. 30 ]
A. Adler şi-a început construcția teoretică luând în calcul inferioritatea de organ – faptul că
fiecare individ are o parte anatomică mai slabă sau mai puternică (unii au inimile mai slabe, alţii
au probleme pulmonare sau renale) – remarcând în acelaşi timp că indivizii răspund acestor
inferiorități recurgând la compensare aşa cum şi Adler făcuse în copilărie sau cum făcuseră
oamenii de circ.[ 2, p.48 ]
1.2.2Consecințele complexului de inferioritate
Sentimentele de inferioritate sînt foarte răspândite în societatea noastră. Acest lucru
depinde de scara de valori recunoscută la ora actuală. Omul trebuie să corespundă unei anumite
imagini, pentru a fi admirat şi apreciat. Atracţia fizică şi inteligenţa se situează în fruntea acestei
scări a valorilor. Deja de mici copii am fost conştienţi că frumuseţea fizică aduce avantaje.

20
Simpatia adulţilor se îndreaptă în mod automat către copilaşul încântător cu ochi negri ca nişte
biluţe.
Consecințele complexului de inferioritate
● Depresia
● Hiperemotivitate
● Deformarea caracterului
● Compensarea.
Depresia. În unele cazuri, sentimentul de inferioritate poate evolua spre starea de
complex, spre instalarea unui profund sentiment de neputință, de incapabilitate care poate se
poate prelungi prin dezvoltarea unei reacții de introversiune exagerată, de abandon și care poate
crea ca boală, depresia. [ 2 p. 43 ]
Plasată din nou în situații capabile de a o conduce la eșec, persoana în cauză poate
reacționa printr-o și mai accentuată stare de anxietate. Ea ar dori să stabilească un scop mai
ridicat dar se teme de neîmplinirea lui.
Hiperemotivitate. În alte cazuri însă, sentimentul de inferioritate poate determina acțiuni
energice de depășire a deficienței. Este vorba de hiperemotivitate, acea trăire care îl face pe
individ să reacționeze intens la evenimente și situații nesemnificative pentru alții.
Deformarea caracterului. În alte cazuri, complexul poate deforma caracterul înspre
egoism, invidie, răutate.
În general, persoanele lipsite de forța de a învinge, de a depăși obstacolele întâlnite și care
nu găsesc mijloacele adecvate de satisfacere a scopurilor și nevoilor lor realizează substituiri.
Poate fi vorba de o “mască” compensatoare, un fel de schimbare la nivelul personalității,
mai mult sau mai puțin superficială.
Compensarea. Cum spuneam, complexul de inferioritate deformează caracterul, de aceea,
compensarea este necesară, pentru că, uneori contribuie la procesul de echilibrare interioară.
Conform concepției lui Adler, fenomenul compensației reprezintă un instrument special al
tendinței de afirmare proprie.
Compensația poate fi de mai multe feluri. Adler o împarte în directă sau indirectă.
Compensația directă. Compensația directă tinde spre înlăturarea defectului prin
manifestări în direcția inferiorității respective. Aceasta include efortul de a depăși o inferioritate
prin ea însăși, de exemplu, cel lipsit de simț muzical perseverează, totuși, în a face muzică
instrumentală sau vocală
Compensația indirectă. Ori de câte ori personalitatea depășește un eșec printr-un succes
obținut în planul altor activități decât cel în care s-a înregistrat eșecul, avem de-a face cu un
fenomen de compensație indirectă.
21
 Compensația deviatoare. Compensația deviatoare este și ea foarte frecventă la
persoanele care suferă de un acut sentiment de inferioritate în raport cu ceilalți. Nevoia de
realizare este o condiție vitală pentru orice om, dar greu de satisfăcut pe căi normale de către
persoana complexată de sentimentul de inferioritate.
Compensația consolatoare. Ca și compensația deviatoare, compensația consolatoare
creează mai mult satisfacții fictive. André Berge constata că cel care se laudă, în general, nu e
prea sigur pe sine însuși. El simte nevoia să își mențină echilibrul interior printr-o imagine
măgulitoare privind propria-i persoană, ceea ce reprezintă întrucâtva o compensație a lipsei sale
de încredere în sine, lipsă în urma căreia suferă. [ 9, p.36]
Dorinţa de perfecțiune apare pentru că apartenența la specia umană determină dezvoltarea
sentimentelor de inferioritate, comune tuturor fiinţelor umane.
1.2.3Manifestări ale complexului de inferioritate îb relațiile interpersonale
Există sentimente de inferioritate primare și secundare. Complexul de inferioritate primar
iși are originea in mica copilarie, atunci cand copilul se simte slab, neajutorat și dependent. Acest
complex se poate intensifica prin comparația cu frații, partenerii romantici și adulții.
Sentimentul de inferioritate este adesea legat de inferioritatea simțită față de o altă
persoană, dar de multe ori este vorba despre inferioritatea comparativ cu un scop de îndeplinit,
de exemplu un test la scoală (anxietate de testare). [ 4, p.63]

22
 Fig.1 Manifestarea complexului de inferioritate
În trecut, atracţia fizică juca un rol mult mai mic decât astăzi. O femeie era preţuită şi
pentru că era o mamă iubitoare, o soţie credincioasă şi o gospodină grozavă. Dacă avea nişte
kilograme în plus sau în minus conta mai puţin. Cultul frumuseţii, pe care-l practicăm astăzi, îşi
are rădăcinile în revoluţia sexuală a anilor şaizeci. Toate standardele morale, valabile până
atunci, au fost aruncate peste bord, pretinsele lanţuri au fost lepădate. În locul dragostei, care se
leagă în mod responsabil de un partener, a fost propagat sexul liber. Filmul, televiziunea,
reclamele şi moda au inundat societatea cu noua semnificaţie acordată sexualităţii. Era inevitabil
ca femeile care nu dispuneau de un anumit farmec şi de necesarul sex-appeal, să fie trecute
literal cu vederea.
Complexul de superioritate reprezintă o formă majoră de vizualizare a capacităţii şi
meritelor personale; grandomania sau arogarea unor trăsături necorespunzatoare propriului sine.
În general, în acest caz are loc exacerbarea sentimentului de inferioritate în plan ideal
Există un mecanism de compensare la nivel atitudinal şi comportamental: timidul devine
agresiv, cel slab caută să-şi demonstreze puterea, dominantul vrea să domine, cel care are
sentimentul propriei inferiorităţi caută să-şi demonstreze superioritatea. Cei cu stimă de sine
ridicată îşi asumă mai des riscuri, nu se centrează pe atributele negative pe care le posedă.
23
 Stima de sine este un eu paravan, un scut pe care subiectul îl construieşte în jurul eului
adevărat pentru a supravieţui în sistemul social din care face parte. Nivelul stimei de sine ţine de
tipul de iubire manifestată de familie, de stima de sine a părinţilor; nivelul acesteia în copilărie
determinând progresul educaţional, dezvoltarea afectivă, socială, intelectuală, sexuală,
profesională, spirituală
Complexele de inferioritate şi pierderea respectului de sine sunt o urmare firească a acestui
fapt. Însă, de regulă, lucrurile nu se opresc aici. Pentru a scăpa de sentimentul de frustrare, mulţi
se refugiază în uitare. Alţii apelează la medicamente sau consumă alcool, iar alţii devin depresivi
sau agresivi, în mod indirect, sunt pedepsiţi ceilalţi pentru propriul faliment.
El ne ajută să facem voia sa, să ne schimbăm convingerea, pentru ca să rezulte o
concordanţă în viaţa noastră. Astfel vom deveni credibili în proprii noştri ochi şi ne recăpătăm
respectul de sine. [ 19, p.76]

24
 CAPITOLUL II CERCETAREA EMPIRICĂ A CORELAȚIEI DINTRE COMPLEXUL
DE INFERIORITATE ȘI CODEPENDENȚĂ .

II.1 Scopul investigației practice

Cercetarea empirică, pe care se bazează acest studiu presupune că, pentru a putea interveni
asupra fenomenului de codependență în cuplu este necesar să cunoaștem factorii care îl
influenţează, să identificăm factorii care duc la disoluție, la eșec, dar şi pe cei care consolidează
o familie şi asigură succesul funcţionării ei.
Eșantionul a fost constituit din 52 persoane, care formează 26 de cupluri și prezintă o
egalitate numerică sub aspect gender.
⬧ 17 cupluri au perioada de căsnicie pînă la 5 ani
⬧ 8 cupluri au perioada de căsnicie de la 5 pînă la 20 ani
Cuplurile implicate în studiu prezintă un statut social profesional și material diferit divers.
▪ Aplicarea metodelor şi testelor de evaluare a codependenței și a complexului de
inferioritate
▪ Analiza şi interpretarea rezultatelor
Probe aplicate
▪ Chestionarul pentru identificarea complexului de inferioritate
▪ Testul la codependență
Descrierea testelor aplicate
Chestionarul pentru identificarea complexului de inferioritate Autor Alfred Adler
Testul este constituit din 30 întrebări, care au menirea de a identifica prezența și gradul de
manifestare a complexului de inferioritate
Interpretarea:
Sinceritatea se verifică în modul următor: subiectul trebuie să obțină rezultate egale (0 si 0, 3
si 3, 5 si 5) la următoarele perechi de întrebări: 3 şi 18, 9 şi 25, 10 şi 23, 12 şi 22. Dacă el nu
obţine rezultate egale poate fi considerat că subiectul nu a fost în totalitate sincer.
0-40 puncte. Manifestarea complexului de inferioritate. Persoana este pesimistă, se axează
pe neajunsurile sale, pe greşeli, slăbiciuni. Se luptă cu sine însăşi ceea ce întăreşte complexele şi
complică situaţia, complicînd, totodată şi relaţiile cu cei din jur.
41-80 puncte. Prezenţa complexului se manifestă foarte rar şi nu are o influenţă mare
asupra stilului de viaţă a persoanei. Uneori persoana poate să evite autoanaliza şi analiza faptelor
proprii.
81-130 puncte. Persoana manifestă unele complexe, dar le poate depăşi de sinestătător,
soluţionîndu-şi problemele proprii. Este obiectivă faţă de sine şi faţă de cei din jur, fiind stăpînă

25
pe soarta sa. Se simte liber în anturajul celor din jur şi ei la fel au acest sentiment faţă de
persoana dată.
131-150 puncte. Manifestarea complexului de superioritate. Persoana consideră că nu are
nici un complex, trăieşte într-o lume imaginară ce este departe de realitate. Se autoînşeală şi are
o părere de sine foarte ridicată. Faţă de ceilalţi poate manifesta un comportament arogant,
îmbufnat.
Chestionarul la codependență Autor Ioana Stancu
Scopul chestionarului este identificarea mivelului de codependență în relațiile interpersonale
Chestionarul conține 18 întrebări ,răspunsul la care denotă nivelurile de manifestare a
codependenței
● Nivel foarte înalt
● Nivel înalt
● Nivel înalt
● Nivelul jos
Interpretare:
Interpretarea testului:
● Dacă răspunsul este DA la 5 sau mai multe întrebări, aceasta evidenţiază o stare de
dependenţă afectivă.
● Dacă răspunsul este DA la 7 sau mai multe întrebări, aceasta evidenţiază că starea de
dependenţă afectivă este cronică.
● Dacă răspunsul este DA la 10 sau mai multe întrebări, aceasta evidenţiază o mare carenţă
afectivă şi este posibil chiar să trăieşti în acest moment o stare de gol lăuntric
Rezultatele cercetării
II.2 Etapele realizării cercetării experimentale.
Fig 1 Repartizarea conform nivelului studiilor

26
Fig.2 Distribuţia eşantionului în funcţie de încadrarea profesională
Tabelul 1 Date hrute obținute la tstele aplicate
N.P Vîrsta Genul Testul la Testul la
complexul codependenț
de ă
inferioritate

1. C,A. CUPLU 32 masculin 32 7

2. C.C. 27 feminin 121 3

3. M.G. CUPLU 20 masculin 49 5

4. E.C. 18 feminin 63 4

5. G.L. CUPLU 26 masculin 87 7

6. B.P. 39 feminin 95 3

7. V.C. CUPLU 32 masculin 54 3

8. I.C. 34 feminin 23 7

9. J.P CUPLU 42 masculin 87 2

10. D.C 40 feminin 138 5

11. M.V. CUPLU 34 masculin 43 7

12. D.C 38 feminin 32 3

13. A.L CUPLU 34 masculin 49 3

14. A.T 39 feminin 61 6

15. M.T CUPLU 30 masculin 43 6

16. E.C 33 feminin 90 6

17. B.D CUPLU 40 masculin 32 3

27
18. N A 54 feminin 127 6

19. T. L CUPLU 42 masculin 69 4

20. B. D 38 feminin 88 3

21. B. L. CUPLU 31 masculin 73 7

22. Ş. M. 31 feminin 39 10

23. S. A. CUPLU 25 masculin 90 9

24. T. D. 26 feminin 111 8

1

25. R. I. CUPLU 21 masculin 43 7

26. Z. D. 23 feminin 89 8

27. C. S. CUPLU 24 masculin 110 4

28. B. M. 25 feminin 76 3

29. B. I. CUPLU 31 masculin 43 4

30. J. I. 33 feminin 39 5

31. M. A. CUPLU 23 masculin 40 6

32. Z. S. 27 feminin 85 7

33. Ş.E. CUPLU 21 masculin 72 9

34. B. E. 22 feminin 93 2

35. G. I. CUPLU 24 masculin 70 3

36. S.A. 24 feminin 43 2

37. P.T. CUPLU 31 masculin 40 6

38. P. M. 32 feminin 32 9

39. N.D. CUPLU 33 masculin 140 6

40. F. D. 26 feminin 129 8

41. J.V. CUPLU 35 masculin 39 4

42. G. V. 35 feminin 89 8

43. C. L. CUPLU 22 masculin 54 7

44. T.M. 20 feminin 87 8

28
 45. T. V. CUPLU 24 masculin 80 5

46. P. M. 21 feminin 43 10

47. N. N. CUPLU 38 masculin 69 5

48. C. S. 29 feminin 43 5

49. Z. A. CUPLU 41 masculin 87 3

50. G. I. 42 feminin 78 8

Tabelul 2. Analiza rezultatelor la aplicarea testului la Codependență

Nivelul de manifestare a Numărul de persoane Ponderea în procente
codependenței

Nivel foarte înalt 13 25%

Nivel înalt 15 28%

Nivel mediu 19 36,5%

Nivelul jos 5 9, 5%

TOTAL 52 100%

Fig. 3 Rezultatele la Chestionar la codependență

A doua etapă în aplicarea testului a fost repartizarea respondenților după criteriul gender
Rezultatele obținute le-am inclus în tabela care urmează
Tabelul 3. Analiza rezultatelor la aplicarea testului la Codependență după criteriul gender
în cifre
Nivelul de manifestare a Numărul de persoane Numărul de persoane
codependenței
Femei Bărbați

Nivel foarte înalt 8 5

29
 Nivel înalt 8 8

Nivel mediu 9 9

Nivelul jos 1 4

TOTAL 26 26

Tabelul 4. Analiza rezultatelor la aplicarea testului la Codependență după criteriul gender

în procente

Nivelul de manifestare a Numărul de persoane Numărul de persoane

codependenței
Femei Bărbați

Nivel foarte înalt 15,3% 9,3%

Nivel înalt 15,3% 15,3%

Nivel mediu 17,6% 17,6%

Nivelul jos 1,8% 7,8%

Fig. 4Repartizarea subiecților la testul la Codependență după criteriul gender

La etapa următoare am aplicat Testul ,,Identificarea complexului de inferioritate,, În tabel sînt
indicate rezultatele, după cum urmează
Tabelul 5. Analiza rezultatelor la prezenţa complexului de inferioritate la persoanele care
manifestă un grad foarte înal și înalt de codependență
30
 Prezenţa complexului de
Analiza rezultatelor în procente
inferioritate.

Complexul se manifestă foarte rar 21%

Prezența complexului de 32%
inferioritate
Prezența complexului de 27%
superioritate
Prezența unor complexe 20%

Fig. 5 Prezența complexului de inferioritate în cuplurile codependente

În viata de cuplu, complexul de inferioritate se percepe ca o subapreciere a valorilor și
calitatilor personale. De cele mai multe ori, femeia se crede atat de neimportantă, încît pentru ea
rămîne o enigma eternă cum de actualul sot a putut să o aleagă tocmai pe ea. Și în cazul de față
ne întoarcem în copilarie.
Oamenii complexați, din dorința de a-și ascunde tarele de educație, caracter sau cultura sînt
tentati să se prezinte sub o mască, altfel decat sunt în realitate și vorbesc despre ei și calitățile lor
fără iîncetare.Partenerul posesiv are impresia că el protejează relația și face tot posibilul pentru
că aceasta să fie de lungă durată, chiar pe viață.Îi îngrădește libertatea partenerului, este suspicios
pentru tot felul de lucruri ce nici măcar nu ar trebui luate în seamă, își constrânge partenerul și
chiar îl șantajează emoțional, îi este teamă să nu fie înșelat și tot felul de scenarii îi apar în
minte.Aşa cum spuneam şi mai sus, iubirea nu are nimic de a face cu posesivitate, iubirea nu te
îngrădeşte, iubirea trebuie sa fie un sentiment care să îţi dea aripi să zbori!
Tabelul 6. Analiza rezultatelor la prezența complexului de inferioritate la persoanele cu
nivel mediu și nivel jos al codependenței
31
 Prezența complexului de
Analiza rezultatelor în procente
inferioritate
Complexul se manifestă foarte 39%
rar
Prezența complexului de 22%
inferioritate
Prezența complexului de 15%
superioritate
Prezența unor complexe 24%

Fig. 6 Rezultatele la prezența complexului de inferioritate la persoanele cu nivel mediu și

nivel jos al codependenței
Тabelul 7. Analiza comparativă a rezultatelor la investigarea prezenţei complexului de
inferioritate la persoanele care manifestă un grad foarte înalt și înalt de codependență și la
persoanele cu nivel mediu și nivel jos al codependenței
Prezenţa complexului de Analiza rezultatelor
inferioritate.
Persoane codependențe Cupluri armonioase
Complexul se manifestă 21% 39%
foarte rar

Prezența complexului de 32% 22%

inferioritate
Prezența complexului de 27% 15%
inferioritate
Prezența unor complexe 20% 24%

32
Fig. 7 Analiza comparativă a rezultatelor la investigarea prezenţei complexului de
inferioritate, la persoanele care manifestă un grad foarte înalt și înalt de codependență, și
la persoanele cu nivel mediu și nivel jos al codependenței
Pentru că se simte inferior și confuz, relatia sanatoasa de cuplu, familie, copii, pe care ii
doreste, il sperie caci nu se poate vedea decat incapabil și slab, nepregatit de a iși asuma
responsabilități sau riscuri și atunci prefera izolarea. Depresivul, "ascuns" în singuratate,
mediteaza mult, dar aceasta manifestare imbraca forma unei suferinte personale, isi traieste
indelung amintirile, reale sau modificate, amplificate negativ de imaginatia sau de memoria
selectiva si subiectiva (in sensul negativ), dandu-le, de regula, o nota grava si deprimanta:
exagerarea esecurilor si a greselilor proprii ii creaza un sentiment de insatisfactie pentru trecut
care genereaza descurajare si teama pentru viitor. 
După analiza indicilor de start, a histogramelor şi rezultatelor obţinute pentru fiecare
dintre factorii menţionaţi anterior am realizat o corelaţie, comparativ la nivelul cuplurilor cu
durata parteneriatului sub 5 ani şi la nivelul cuplurilor cu durata parteneriatului peste 5 ani.
Valoarea coeficienţilor de corelaţie poate fi analizată în tabelul următor:

Cupluri cu durata Cupluri cu durata

parteneriatului parteneriatului
TIPUL DE CORELAŢIE
peste 5 ani
sub 5 ani
Corelaţie între prezența complexului de inferioritate r=0,48* r=0,68*
și codependență

*Corelaţia este semnificativă pentru p<0,01

33
 În urma analizei acestor corelaţii putem observa că în cazul cuplurilor cu durata
parteneriatului peste 5 ani coeficientul de corelaţie este semnificativ, la un prag de semnificaţie
p<0,01 şi exprimă o legătură de intensitate puternică între variabile, spre deosebire de cuplurile
cu durata parteneriatului sub 5 ani la nivelul cărora coeficientul de corelaţie exprimă o legătură
semnificativă de intensitate medie la un prag de semnificaţie p<0,01.

Тabela 8
Factor F Sig .t Df Sig. Diferenţa Eroarea Inervalul de încredere 95%
ul (2- dintre standard
tailed medii Limita superioară limita
gender
inferioară

. 732 . 448 .000 27.57 54 26.51 28.63

11 51.09
8 8

Rezultatele testului pentru variabila gender sunt: F(448)=0,118, p=0,732. Constatăm că

t(448)=51,098, p<0,001 ceea ce înseamnă că există diferenţe semnificative între medii, femeile
intrafamilială având în medie scoruri semnificativ mai mari la autonomie comparativ cu cei
bărbații implicați în investigare.
În acelaşi tabel sunt prezentate diferenţa dintre medii (27,57), eroarea standard a
diferenţei şi intervalul de încredere cu o probabilitate de 95% în care se încadrează această
diferenţă
II.3 Analiza şi interpretarea rezultatelor
Analiza rezultatelor obținute
În cadrul cercetării a fost utilizată de asemenea metoda observaţiei psihologice a
comportamentului mimico-expresiv folosit de subiecţi, şi a rezistenţelor înregistrate, care au
completat în mod semnificativ datele obţinute prin metodele anterioare.
Analizând rezultatele obținute, am identificat prevalarea femeilor la indicatorul ,,Nivelul.
foarte înalt. Dacă femeile sunt mai frecvent victimele dependenţei în dragoste decât bărbaţii,
aceasta se întâmplă fără îndoială deoarece ele investesc mai multă energie în viaţa lor afectivă.
Lucrul cel mai grav care se întâmplă în cazul unei femei îndrăgostite şi dependente de partener
este că renunță la propriile proiecte de realizare personală pentru a fi pe placul partenerului
Astfel, un bărbat care este urmărit de imaginea maternă are în mintea sa un anumit ideal al
partenerei corespunzător cu anumite trăsături pe care le deține mama sa. În momentul în care se

34
îndrăgostește de cineva, vede în femeia iubită doar caracteristicile așteptate, îndrăgostindu-se de
o himeră a propriei minți.
De multe ori are loc iluminarea în care sunt descoperite adevăratele caracteristici ale
femeii, ceea ce creează o reală confuzie şi deseori conduce la depresie. Bărbatul poate cădea
victima proiecției asupra unei femei a imaginii ideale de feminitate, de regulă caracterizată de
atitudinile tradițional - antropologice de blândețe, compasiune și receptivitate. 
De regula femeile care manifestă un nivel înalt de dependență se caracterizează prin
- stima de sine scăzută;
- rușine;
- vinaprevalentă de inadecvare sexuala;
- depresie.
Cuplurile codependente se caracterizeză prin:
●Eul uman are o nevoie constanta de suport, validare, încurajare, care sa vină din partea
altor persoane.
●Agresorul psihic în cuplu este impostorul sentimental, lipsit de sentimente sau incapabil
din diverse motive de sentimente, care judecă, critică, reproșează, manifestă respingere,
desconsideră,
●Agresorii psihici manifesta totdeauna o acceptare condiționată pe care o instalează voit în
emoționalul victimei.
●Agresorii psihici au o tactică anume pentru a depista dependența emoțională a victimei
faţă de ei şi anume critica, reproșul, acuzarea, şi așteaptă în schimb justificări, reproșuri,
plângeri.
●Problema apare când încrederea în sine și conștiința propriei valori sunt deficitare sau
absente, iar golul trebuie compensat cu ajutorul altor oameni. 
Aceste rezultate pot fi justificate prin aceea că în primul stadiu al relaţiei are loc
confruntarea celor două subidentităţi caracteristice acestui stadiu: subidentitatea în cadrul relaţiei
şi subidentitatea profesională, această confruntare înregistrând conflicte şi tensiuni, generate de
tendinţa partenerilor spre realizare profesională şi totodată spre consolidarea nucleului familial.
Toate aceste conflicte şi fricţiuni pot duce la modificarea raportului în favoarea dominanţei în
cadrul acestui stadiu
Diagnosticarea corectă şi preventivă a unor tulburări (tulburări de personalitate,
schizofrenie, dependenţa de alcool şi droguri) şi tratamentul corespunzător sunt imperios
necesare .Cercetarea a relevat nevoia crescută de educaţie profamilială şi în special procreativă şi
proparentală în cazul cuplurilor în general şi a celor disfuncţionale în special a căror evoluţie

35
dizarmonică implică frecvent aceste aspecte, cu importante consecinţe pentru sănătatea fizică şi
psihică a indivizilor.
În procesul devenirii şi desăvârşirii de sine, cuplul şi familia sunt calea, mijlocul şi şansa
ca matrice fundamentală a vieţii. În şi prin familie, omul accede şi apoi încorporeză, asimilează
şi participă la valorile spirituale, religioase, culturale, materiale. Cuplul conjugal exprimă
structural şi funcţional modul în care două persoane de sex opus se intermodelează creator,
dezvoltându-se şi completându-se mutual, prin interacomodare şi fuziune, simultan în plan
biologic, psihologic şi social.Subiectul dependent aşteaptă ca partenerul „funcţie alfa” să-i
conţină toate elementele disparate, toate elementele beta pe care el nu şi le poate conţine şi
transforma în elemente alfa.
În cadrul cercetării s-a stabilit o legatură directă dintre prezența complexului de
inferioritate și codepebden'a în cuplu .
Cu cit este mai pregnantă codependeța cu atît mai accentuate sînt problemele de
comunicare și cu atît mai acut este sentimentul de inferioritate .În mod special.aceasta se referă
la femei.
Un loc special în cercetarea noastră l-a ocupat identificarea femeilor aflate în căsătorie cu
bărbat,dependent de alcool.În cadrul interviului cu aceste femei am stabilit,că 74%din ele știau
pînă la căsnicie.că viitorii soți sînt dependenți de alcool.
Pentru codependenți este o problemă la fel de gravă ca și pentru alcoolici, poate și mai
greu de rezolvat. O dată ce partenerul bea începe sa-i prea atribuținile de familie, de serviciu,
sociale, de multe ori mințind în locul lui și încercând să-i rezolve problemele. dar ce este mai
important vrea să-l determine să nu mai bea, folosind toate metodele.
Acest gen de femei solicită în relații bărbați lipsiți de voință ,care vor asculta
necodiționat,acceptînd dependența lor de alcool.Femeile codependente balansează între două
extreme-autojertfire și efocentrism pronunțat.Sînt de regulă.persoane ce țin de extreme în
comportamentul său
Tranziţia care are loc în ţara noastră creează nu numai metamorfoze atitudinal-valorice şi
comportamentale, ea creşte riscul unor tensiuni familiale ce necesită măsuri şi soluţii adecvate
legislative, terapeutice şi de asistenţă social-educaţională.Este de dorit ca, în viitor, semnificaţia
şi rolurile familiei să fie din nou valorizate. Pentru aceasta, familia, ca instituţie, va trebui să
dovedească mai multă flexibilitate şi adaptabilitate la cererile tot mai complexe ale vieţii sociale.
“În educaţie trebuie păstrat un echilibru între tradiţia constructivă şi modernismul utilitar,
între metodele, mijloacele şi formele directe şi cele indirecte, între ceea ce avem bun şi eficient
în tradiţia educativă a familiei româneşti şi tendinţele, cerinţele şi direcţiile educaţiei mileniului

36
III, între autoritatea adultului preluată ca model şi responsabilizarea copilului valorizat şi lăsat
să-şi rezolve singur situaţiile-problemă

37
 CONCLUZII
Lucrarea prezintă un studiu care vizează studierea fenomenului de codependență ca un
fenomen de interdependență foarte puternic caracteristic unei categorii de persoane fără a
sublinia modul de formare a acesteia.
Caracteristicile personale ale persoanelor predispuse la codependență sunt: cognitive - stima de
sine scăzută, gânduri obsesive, tendința de a lua hotărâri dure; în sfera emoțională de vinovăție,
rușine, teamă, negarea problemelor lor
Toate persoanele codependente prezintă, în viața de zi cu zi, mai multe manifestări, rezultat al
suferinței interioare pe care o trăiesc. Aceste persoane au stimă de sine foarte scăzută, sunt
nesigure, dependente de relațiile cu ceilalți, de la care așteaptă în permanentă aprobare și
încurajare. Pentru a avea încredere în părerile şi în sentimentele lor, oamenii codependenţi au
nevoia de a primi confirmarea de la ceilalți, ajungând astfel să aibă mai multă încredere în
ceilalți decât în propria persoană. De asemenea, în încercarea de a se feri de suferință, de
sentimentul de abandon trăit în familie, ei au tendința de a-i controla pe ceilalți, de a deține
controlul asupra relațiilor, devenind astfel mult mai preocupaţi de problemele şi nevoile celor
din jur, cu care intră în relaţie, decât în ceea ce priveşte propriile lor nevoi.
În cadrul cuplurilor în care există un nivel crescut al dependenţei de partener, identificarea este
suficient să se manifeste pentru ca cei doi să se simtă ca fiind „unul”. Dorința care motivează
identificările şi le împrumută căile comandă această logică a intermedierii al lui „a fi ca şi”, unde
unul şi același este celălalt şi în care „unul egal doi”
Imaginea celor cu personalitate dependentă despre ceilalți oameni este distorsionată de
înclinația lor de a-i vedea așa cum și-ar dori să fie. Astfel de persoane sunt fixate în trecut, își
păstrează impresii avute în copilărie sau tinerețe, idei nesofisticate și viziuni copilărești asupra
celor față de care rămân complet supuși. Individul cu personalitate dependentă îl vede pe cel care
îl îngrijește într-o manieră idealizată; el crede că va fi totul bine atâta vreme cât figura puternică
de care depinde rămâne accesibilă.
Imaginea despre sine este una de inadecvare și/sau neajutorare. Persoanele dependente cred că
trăiesc într-o lume rece și periculoasă în care sunt incapabile să se descurce pe cont propriu.
Renunță la auto-responsabilitate, predându-și soarta în mâinile altora. Acești indivizi vor
refuza să fie ambițioși crezând că le lipsesc abilitățile, virtuțile și atractivitatea.
Într-o familie în care apare un dependent, de regulă, membri familiei ajung să își concentreze
tot mai multă atenție şi energie asupra problemelor acestuia. Nevoile personale afective, şi chiar
şi cele materiale, ajung să fie tot mai mult neglijate, echilibrul lor emoțional ajungând să fie tot
mai afectat. Când unul dintre părinți devine dependent de alcool, acest fapt ajunge să afecteze în
mod grav atmosfera și echilibrul familial, cât și situația ei materială. Familia ajunge să se
38
confrunte cu probleme numeroase şi variate: lipsa de comunicare, izolarea afectivă, agresivitate,
lipsuri materiale acute.
Codependenţii sunt, în general, persoanele cele mai apropiate : soția, mama, soțul, frații,
surorile, prietenii, colegii de servici, etc.
Codependenţii nu cauzează dependența, nu pot fi acuzați pentru dependența altei persoane, de
aceea ei nu trebuie să se simtă vinovați. Excepțiile întăresc regula, existând şi cazuri în care
crearea dependenţei este favorizată de comportamentul persoanelor foarte apropiate, în special
ale partenerului de viaţă, când acesta devine sursa unor numeroase şi constante frustrări.
În general codependenţa este, în aparenţă, instinctivă, puţin (insuficient) conştientizată, şi
relativ bine intenţionată. Ea reflectă o înţelegere neadecvată şi incompletă a patologiei prezente
în cazul dependenţei, o insuficientă cunoaştere şi înţelegere a consecinţelor comportamentului de
codependenţă. De aceea codependentul trebuie să facă eforturi susţinute pentru a deveni
conştient de factorii şi condiţiile de care depinde acest comportament, şi să descopere metode de
a demonta comportamentul său excesiv de îngăduitor.
Membrii familiei tind să reacţioneze într-un mod necorespunzător (codependent), tipic şi
previzibil. Pe măsură ce dependenţa progresează, ei trec printr-o gamă largă de trăiri emoţionale
de teamă, furie, singurătate, neputinţă, durere, vină, ruşine, în măsura în care relaţiile
interpersonale se depreciază progresiv. Pentru a se putea proteja de aceste trăiri negative, fiecare
membru al familiei îşi dezvoltă un comportament adaptativ de tip defensiv, care va deveni cu
timpul parte a problemei familiale. Suferinţa emoţională acutizată îi conduce pe mulţi oameni să
solicite consiliere şi terapie psihologică.
Orice tratament pentru probleme legate de codependenţă are în vedere pe de o parte atenuarea
efectelor imediate create de codependenţă, iar pe de altă parte, prevenirea consecinţelor
devastatoare în viitor atât pentru cei implicaţi, cât şi pentru generaţiile viitoare. Recunoaşterea şi
începerea unui efort de evitare a impulsurilor constrângătoare care domină viaţa
codependentului, împreună cu eliberarea de fantomele trecutului reprezintă calea spre vindecare,
aducând cu sine, pentru persoana codependentă, propria fericire şi puterea de a iubi cu adevărat.
Este foarte dificil să abordezi un scenariu codependent al relației de cuplu şi relaţiile pe care
acesta le implică atunci când avem de-a face cu o logică a propriului destin. Există persoane
pentru care sensul inconştient al vieţii este acela de a fi victimă, salvator sau ţap ispăşitor. Poate
fi vorba despre roluri moştenite, roluri în legătură cu care interpretul nu este conștient.
Inconștientul familial are un rol incontestabil în transmisia acestor roluri.
O metoda eficientă și cu rezultate pe termen lung, este că cei care suferă de această tulburare
de dependență este sa înceapă să se aprecieze singuri, să își conștientizeze inteligența și bogăția

39
interioară, să își identifice golul interior și foamea de a-l umple și să facă distincție între acesta și
iubirea sinceră.
În acest fel vor înțelege felul în care foamea îi determină să inițieze și să se agațe de relații
care nu sunt în detrimentul lor și să înceapă să profite din plin de darurile cu care sunt înzestrați
și de care nu sunt conștienți. Rezultatul va fi că nu va mai fi preocupat doar de ceea ce pot face
alții pentru el, ci de ceea ce poate el însuși face pentru persoana lui.
Experiența terapeutică a Marei Selvini Palazzoli cu familiile caracterizate prin codependență
a demonstrat că jocurile relaţionale întâlnite în aceste familii pot fi observate şi în familiile
considerate normale din punct de vedere patologic de unde rezultă că în „domeniul” iluziei
relaționale granița între normal şi patologic este foarte șubredă.
Cuplurile unite, devotate, care sunt sincere în ceea ce privește speranțele lor ascunse, sunt
capabile să ajungă la un compromis, renunțând la unele așteptări în schimbul unor motive
întemeiate de a rămâne împreună. Dacă Ralph și Darcy ar fi fost codependenți, tratamentul ar fi
durat mult mai mult, pentru că ar fi fost necesar să se ia în considerare și cauzele codependenței
lor, alături de nereușitele în relațiile interpersonale. 
Fiecare cuplu trebuie să reexamineze periodic, conștient sau chiar împotriva voinței lui,
speranțele și așteptările legate de căsnicie, pentru ca alături de motivațiile de suprafață, în orice
relație există și motivații ascunse. O persoana echilibrată, care a primit suficientă dragoste în
copilărie, este în general capabilă să reconsidere aceste motive ascunse, așa cum au făcut soții
Welles. Persoanele codependente, deja secate de iubirea narcisistă și, în consecință, de putere,
dispun de mijloacele necesare pentru a dezvălui înșelătoria și a reconstrui relația pe fundații mai
solide numai în măsura în care reușesc să facă față codependenței lor. Schimbarea trebuie să aibă
loc în adâncul ființei și, dacă e vorba de un codependent, cel mai înverșunat dușman al lui este el
însuși. 
Cuplul reprezintă înainte de toate o relație în doi, în care fiecare dintre cei doi parteneri vine
cu propria sa individualitate și istorie personală. Indiferent de istoricul partenerilor, relația care îi
uneşte este aşa cum și-o modelează amândoi și, dacă, atunci când suntem îndrăgostiți ne
așteptăm ca partenerul să ne citească gândurile, să știe tot fără ca noi să spunem ceva atunci când
nu se întâmplă sau nu poate să o facă avem tendința să dăm vina pe partener ca nu ne mai iubește
sau că relația s-a răcit.
O relație este ca un dans: nici unul dintre parteneri nu este bun sau rău în totalitate, lucrurile
nu sunt doar în alb și negru iar dacă acest lucru este salutar pentru că altfel ar apărea plictiseala,
există și reversul adică diferențele pot duce la divergențe, la neînțelegeri.
Aceste diferențe pot perturba uneori echilibrul cuplului și pentru asta este necesar ca fiecare
să-și asume partea de responsabilitate pentru cele petrecute, să încetam a mai învinui pe celălalt,
40
dar și să ne protejam limitele personale astfel încât să avem o relație sinceră și sănătoasă.
Ambii parteneri în parte trebuie să aibă grija de relație dar și de propriile lor nevoi astfel încât
să își mențină identitatea și să nu fie produsul a ceea ce dorește să aibă celălalt.
Există multe persoane sau, altfel spus, majoritatea persoanelor se schimbă greu. Fie că sunt
sau nu într-o relație de dependență. Observăm oameni care se plâng ani de zile de niște relații,
situații, aspecte ale vieţii şi totuşi rămân în acelaşi loc, nefăcând nimic decât să sufere şi să se
autocompătimească. Nu au voință, spun unii. Se complac în situație, spun alţii. Nu e chiar aşa rău
cum se vaită, că, dacă ar fi, ar face ceva – se cârcotește.
Suferinţa exprimată este reală. Eu cred că, dacă  rămân în punctul respectiv, nu pot să facă
mai mult. Cred că oamenii se schimbă şi greu, și într-o manieră foarte personală, și unică. Nimic
nu poate fi forțat. Tehnicile de lucru cu ambivalența pot ajuta la conștientizarea situației ca atare,
dar nu pot forţa schimbarea.
Dacă unei persoane îi este frică să iasă dintr-o relaţie dificilă de cuplu, probabil că primește
ceva acolo ce îşi imaginează că nu mai poate obţine din altă parte. Dacă însă ar căpăta mai multă
încredere în ea şi în resursele ei, atunci ar putea rupe mai ușor acest lanţ al dependenței.  Dacă, în
plus, ar descoperi că aceeași nevoie poate fi satisfăcută şi altfel şi, foarte important, chiar ar
acționa în direcția respectivă, ieșirea din dependență s-ar întrevede clar la orizont.
RECOMANDĂRI

● În cazul persoanelor care doresc să pună stop dependenței, consilierul poate oferi
răspunsuri la diverse întrebări despre dependență (cauze, factori favorizanți, efecte,
consecințe, tratament) îndrumare, recomandare și sprijin pentru găsirea soluției sau
metodei potrivite pentru startul unui program de recuperare.
● În cadrul ședințelor de consiliere psihologică se urmărește ca persoana consiliată să-şi
dezvolte motivație puternică și o strategie pentru atingerea obiectivului propus: ieșirea
din cercul dependenței
● Avantajele şi dezavantajele, plusurile şi minusurile sunt de fapt ceea ce culege o persoană
dintr-o stare de dependenţă. Cu cât ele sunt mai în echilibru, cu atît senzaţia că eşti prins
într-o capcană este mai puternică. Dacă balanţa se îndreaptă într-o direcţie sau alta, starea
pe care o experimentezi este mai puţin sufocantă şi aceasta pentru că există, undeva
acolo, o luminiţă de speranță.
● Când dezavantajele sunt atât de consistente încât obturează aproape în totalitate
beneficiile, este rost de o schimbare. Iar când beneficiile sunt puternice, se suportă mai
uşor neajunsurile.

41
 BIBLIOGRAFIE

1. Adler Alfred. Cunoaşterea omului. Editura IRI, 1996,

2. Adler Alfred . Sensul vieţii. Editura IRI, 1995,
3.
4. Alexandrescu I. Persoană, personalitate, personaj. Iași, Junimea, 1998,
5. Allport G.W. Structura şi dezvoltarea personalitãţii. Bucureşti, EDP, 1981, Ciofu, C.
Interacţiunea părinţi-copii,Bucureşti: Editura Știinţifică şi Enciclopedică,1989
6. Druta, F. Psihosociologia familiei, Ed. Didactică și Pedagogică, București; 1998
7. Duck, S. Relațiile interpersonale, Ed. Polirom, Iași; 2000
8. Elias, M., Tobias, S. Friendlander, B. Inteligența emoțională în educația copiilor,
București: Curtea veche,2000
9. Enăchescu, C.. Fenomenologia trupului. Locul și semnificația trupului carnal în
psihologia persoanei, București: Paideia,2005
10. Enăchescu, C.. Igiena activității mintale, Iași: Polirom, 2008
11. Eysenck H., Eysenck, M.. Descifrarea comportamentului uman(traducere). Bucureşti:
Editura Teora,1998,93 p
12. Killen, K.. Copilăria durează generaţii la rând, Timişoara: Editura First,2003
13. Holdevici, Irina; Neacşu, Valentina. Consiliere psihologică şi psihoterapie în situaţiile de
criza. Bucureşti: Editura Dual Tech, 2006
14. Humphreys, T., Stima de sine. Cheia pentru viitorul copilului tău,: Editura Elena
Francisc, Bucureşti; 2007
15. Iluţ, P., Sinele şi cunoaşterea lui, Editura Polirom, Iaşi; 2001
16. Iluţ, P. Familia. Cunoaştere şi asistenţă, Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 1995,.
17. Mitrofan, I., Cuplul conjugal – armonie şi dizarmonie, Ed. Ştinţifică şi Enciclopedică,
1989
18. Mitrofan, I.Ciuperca C., Psihologia vieții de cuplu, Ed. Sper, București; 2002
19. Pavelcu V. Cunoașterea de sine şi cunoașterea personalității. E.D.P., Bucureşti, 1982,
20. Voinea, M., Sociologia familiei, T.U.B., Bucureşti, 1993
21. Берн Ш. Гендерная психология. – СПб.: Прайм – Еврознак., 2001. –
22. Березин С.В., Лисецкий К.С., Назаров Е.А. Психология наркотической зависимости
и созависимости. Монография. Текст. МПА, 2001. —
23. Берн Э. Освобождение от созависимости / Э. Берн - М.: Прогресс, 1988.

42
24. Блейхер В.М. Практическая патопсихология / В.М. Блейхер, И.В. Крук, С.Н.
Боков. Ростов н/Д.: Феникс, 1996.
25. Бурлачук Л.Ф., Кочарян А.С.,
26. Жидко М.Е. Психотерапия: учебник для вузов (психологические модели). – СПб.:
Питер, 2009.
27. Витакер К. Полночные размышления семейного терапевта. – М.: Независимая
фирма «Класс», 1997. – 172 с.
28. Витакер К., Бамберри В. Танцы с семьей: Семейная терапия: символический
подход, основанный на личностном опыте. – М.: Независимая фирма «Класс»,
1997. – 172 с.
29. Гаранян Н.Г., Холмогорова А.Б. Замысловатый танец современной пары
//Семейная психология и семейная терапия. - М., 2000.- №1.- С.3-11
30. Зайцев С.Н. Созависимость — умение любить: Пособие для родных и близких
наркомана, алкоголика / С.Н. Зайцев. – Н. Новгород, 2004. – 90 с. – (Сер.
«Зеркало»).
31. КернбергО. Ф. Отношения любви: норма и патология. – М.: Независимая фирма
«Класс», 2000. – 256 с.
32. Кон И. С. Мужские исследования: меняющиеся мужчины в изменяющемся мире //
Введение в гендерные исследования. Часть 1. - Харьков; СПб., 2001. С. 562 - 605.
33. Кочарян А.С. Личность и половая роль. – Харьков: «Основа», 1996. – 127 с.

43
Anexa 1

44
Anexa 2 Progresia codependenţei

Începe cu sinele public şi privat unite.

Regresul gândurilor şi sentimentelor normale. Toleranță
Faza 1 - Prima fază crescută faţă de interacţiunea dureroasă
Comportament compulsiv pentru a trata durerea interioară.
Faza 2 - Faza acută Iluzia şi proiectarea durerii asupra relaţiilor şi situaţiilor.
Încep simptomele psihosomatice (durere, dureri de cap,
insomnie, durere în partea inferioară a spatelui, durere în piept)
Faza 3 - Faza cronică Alternări extreme de dispoziţie, prăbuşire fizică şi emoţională,
depresie severă şi gânduri de sinucidere
Dezvoltarea deplină a sinelui public şi privat, separate
Aurorul Robert Subby

45
Anexa 3

Citiţi cu atenţie afirmaţiile de mai jos şi variantele de răspuns specifice pentru fiecare dintre ele.
La fiecare afirmaţie alegeţi un răspuns din cele trei şi notaţi litera corespunzătoare lui în ultima
coloană.

Nr. A B C Ras.

Cred că oamenii nu mă înţeleg nu poate fi

1. deseori uneori
aşa ceva

Simt că “nu sunt în apele mele” depinde de

2. foarte rar foarte des
situaţie

Sunt optimist doar în

3. da anumite nu
situaţii

Să te bucuri de la toate ceea ce ajută

ceea ce
fleacurile este să treci peste
4. o prostie merită să te
momentele
înveţi a face
grele

Aş vrea să am abilităţile pe care nu, am

5. le au alţii da uneori abilităţi mai
bune

Am prea multe neajunsuri nu este

6. adevărat eu nu cred aşa
adevărat!

Viaţa este minunată! este ceva prea

7. foarte adevărat nu este aşa
general spus

Simt că nimeni nu are nevoie

8. deseori uneori rareori
de mine

Acţiunile mele nu sunt înţelese

9. deseori uneori rareori
de cei din jur

Oamenii îmi spun că nu satisfac

10. deseori uneori foarte rar
asteptările lor

Am o mulţime de calităţi bune depinde de

11. da nu
situaţie

Sunt pesimist în situaţii

12. da nu
deosebite

13. Eu îmi analizez deseori uneori rareori

46
 comportamentul ca şi oricare
altă persoană gînditoare

Viaţa e grea este o

nu este
14. aşa este afirmaţie prea
adevărat
generală

Rîsul înseamnă sănătate asta merită să

afirmaţie îţi aduci aminte nu este
15.
banală în situaţii adevărat
dificile

Oamenii mă subapreciază nu mă
16. din pacate, da intereseaza chiar deloc
astă

17. Îi judec pe ceilalţi prea aspru deseori uneori rareori

După ploaie mereu vine soare poate că da,

nu cred,
(după un şir de eşecuri vine şi cred, deşi ştiu însă asta nu a
18. pentru că e
succesul) că e banal fost
banal
demonstrat

19. Sunt o persoană agresivă deseori uneori rareori

20. Mă simt singur foarte rar uneori foarte des

Oamenii sunt răuvoitori nu este

21. majoritatea unii
adevărat

Nu cred că poţi să obţii ceva pentru că nu nu e

22. chiar dacă vrei tare asta cunosc aşa uneori poţi adevărat, eu
persoane cred că poţi

Cerinţele impuse de viaţă

23. deseori uneori rareori
depăşesc capacităţile mele

Probabil fiecare om este poate că da, nu este

24. cred că da
nemulţumit de exteriorul său uneori adevărat

Uneori cînd fac ceva sau spun

25. ceva simt că nu sunt înţeles de deseori uneori foarte rar
ceilalţi

Iubesc oamenii este ceva spus

26. da nu
prea la general

Se întîmplă să mă îndoiesc de
27. deseori uneori rareori
capacităţile mele

47
28. Sunt mulţumit de mine deseori uneori rareori

Cred că faţă de sine trebuie să

29. da nu ştiu nu
fii mai critic decît faţă de ceilalţi

Eu cred în faptul că o să reuşesc

30. să-mi îndeplinesc toate da cînd şi cum nu
scopurile

48
49
Anexa 4 Mecanismul formării tulburărilor de conduită pornind de la sentimentul de
inferioritate general

50
Anexa 5

ETICHETAREA

● Exemple:

„Eşti o urâtă!”; „Eşti o proastă!”;„Eşti un bleg!”;„Eşti un idiot!”

● Ce gândeşte copilul?

„Adulţii ştiu mai multe decât copiii.”

● Consecinţă:

Û     Dacă afirmaţiile se repetă frecvent, atunci copiii vor fi urmăriţi toată viaţa de această

idee;

Û     În subconştientul lor ei vor fi convinşi că sunt urâţi, proşti, blegi sau idioţi; de aceea vor

încerca de câte ori se va ivi ocazia, să demonstreze că nu este aşa;

Û     Apare complexul de inferioritate

51
Anexa 5
INDIFERENȚA
● Exemple:

Copilul: ”Tati! Tati! Am învăţat să-l scriu pe ‚M’ ”

Tatăl: „Da, dă-te din faţa televizorului”

● Ce gândeşte copilul?

„Televizorul e mai important decât mine!”

”Cum să fac să îi atrag atenţia asupra mea? ”

● Consecinţă:

Û     Copilul va încerca să atragă atenţia asupra sa cu orice preţ, chiar şi prin fapte negative

(furt, chiul, înjurături, bătăi, fumat, consum de droguri etc.)

52
 Anexa 6

Cheia testului pentru identificarea complexului de inferioritate

Punctajul se acordă în modul următor:

Punctajul
Nr. întrebării
A B C

1. 0 3 5

2. 5 3 0

3. 5 3 0

4. 0 3 5

5. 0 3 5

6. 0 3 5

7. 5 3 0

8. 0 3 5

9. 0 3 5

10. 0 3 5

11. 5 3 0

12. 0 3 5

13. 0 3 5

14. 0 3 5

15. 0 3 5

16. 0 3 5

17. 0 3 5

18. 5 3 0

19. 0 3 5

20. 5 3 0

21. 0 3 5

22. 0 3 5

23. 0 3 5

24. 0 3 5
53
25. 0 3 5

26. 5 3 0

27. 0 3 5

28. 5 3 0

29. 0 3 5

30. 5 3 0

total

54
Anexa 8
Testul la codependență
Chestionar la codependență
Puternic de acord; Parţial de acord; Neutru; Parţial dezacord; Puternic dezacord.
Urmărește să răspunzi cât se poate de sincer cu DA sau NU la următoarele întrebări:
1. Ai fost adesea în situaţia de a realiza că este necesar să pui capăt unei relaţii care este pentru
tine în mod evident chinuitoare, tensionantă şi lipsită de fericire şi totuşi nu ai avut forţa să o
faci?
2. Atunci când ai ieşit dintr-o astfel de relaţie preponderent tensionantă şi chinuitoare de cuplu ai
urmărit imediat după aceea să începi o nouă relaţie de cuplu, chiar şi atunci când noua relaţie era
în mare măsură asemănătoare cu relaţia de cuplu căreia tocmai i-ai spus stop? 
3. Atunci când încă din primele luni de relaţie sesizezi că relaţia este în mare măsură
asemănătoare cu relaţia de cuplu căreia tocmai i-ai spus stop, ai tendinţa de a face supraeforturi
pentru a o face să meargă? 
4. S-a manifestat adeseori în tine tendința de a consuma mai multă sau mai puţină mâncare decât
în mod normal, atunci când „sufereai din dragoste”? 
5.Te-ai gândit fie şi o singură dată să te sinucizi în urma unei suferinţe care a apărut din
dragoste? 
6. Se petrece adesea să te simţi în mod excesiv responsabil/responsabilă pentru ceilalţi, uitând
totodată în felul acesta aproape complet de tine? 
7. Te simţi vinovat/vinovată atunci când în mod firesc obţii sau ţi se oferă atenţia, bunătatea sau
iubirea pe care o meriţi şi care ţi se cuvine? 
8. Simţi o teamă pregnantă şi iraţională că vei fi abandonat/abandonată de fiinţa iubită sau chiar
părăsit/părăsită? 
9. Ţi-ai pierdut chiar şi pentru câteva zile capacitatea de a simţi sau de a-ţi exprima emoţiile
afective sau de a mai trăi iubirea, în urma unei suferinţe din dragoste? 
10. Ai rămas vreodată într-o relaţie lipsită de iubire, din motive cum ar fi vina sau frica de a fi
singur/singură? 
11. Ai acceptat să intri în relaţii în care ştiai de la bun început că nu te fac fericit/fericită? 
12. Te simţi atras/atrasă de persoane care au probleme cu alcoolul, drogurile, violenţa, persoane
care se află într-o relaţie de cuplu, căsătorite sau care nu sunt disponibile din punct de vedere
emoţional şi afectiv? 
13. Ai fost adesea în situaţia de a fi preocupat/preocupată mai mult de faptul de a face relaţia să
meargă, decât de starea ta de bine şi echilibru?

55
56