Universitatea Ecologica Bucuresti

Master-PCCP

Disciplina:Psihopatologia si managementul traumei"

Tema: Consecintele traumelor din copilarie asupra dezvoltarii
emotionale si sociale a adultului

Profesor coordinator:
Lect.univ.dr. Edmond Cracsner
Masterande:
Mihalcea Valentina
Nita (Kaya) Liliana

-2015-

Consecintele traumelor din copilarie asupra dezvoltarii

emotionale si sociale a adultului

1. Definirea traumei.
Trauma psihologic este un tip de deteriorare a psihicului care se produce ca urmare a
producerii unui atac asupra psihicului uman. Psihologii au definit trauma ca un eveniment de o
intensitate foarte mare, eveniment care apare n viaa individului i care depete posibilitile
sale de adaptare. n general acest eveniment neplcut genereaz o sensibilizare excesiv a
individului la emoiile ulterioare. Atunci cnd trauma duce la stress post-traumatic, daunele pot
implica schimbri fizice la nivelul creierului uman, schimbri de natur chimic, care afecteaz
capacitatea persoanei de a face fa n mod adecvat stresului i care, pe termen lung, genereaz
efecte patogene durabile.
n patologie, trauma este definit ca fiind o ran a organismului uman sau un oc pe care
l produc asupra organismului uman unele leziuni fizice brute, ca provenind de la acte de
violen sau diferite accidente. Pe scurt, n patologie, trauma este orice vtmare sau ran
corporal. Totodat, traumatismul este definit ca fiind starea produs de trauma.
n psihiatrie, trauma este neleas ca o experien care produce un prejudiciu psihologic
sau o durere psihic, iar traumatismul este explicat ca fiind prejudiciul cauzat astfel psihologic.
Trauma, n psihologie, este descris ca un oc puternic, care poate avea efecte pe termen lung
(Collins English Dictionary - Complete & Unabridged, 10th Edition, 2009, William Collins
Sons & Co. Ltd. 1979, 1986, Harper Collins Publishers 1998, 2000, 2003, 2005, 2006, 2007,
2009).

2.Cauzele traumei
Trauma poate fi cauzat de o mare varietate de evenimente, dar exist cteva aspecte
comune. Exist frecvent o violare ideilor familiare pe care persoanele le au despre lumea lor i a
drepturilor omului , punnd persoana ntr-o stare de extrem confuzie i nesiguran. Acest lucru
apare, de asemenea, atunci cnd persoane sau instituii de care persoana depinde sau n care
persoana i pune speranele, ncalc sau trdeaz ateptrile individului ntr-un mod neprevzut.
[2]

Traumele psihologice pot nsoi traume fizice sau pot exista independent. Cauzele tipice
i pericolele de traume psihologice sunt:

Abuzurile grave din partea altor indivizi: abuzul sexual, hruirea, violena domestic sau
ameninrile verbale. Abuzurile din copilrie sunt o surs foarte ampl de traume la
nivelul psihicului minorilor, care sunt mai puin echipai n a face fa factorilor stresori.

Evenimentele catastrofice, cum ar fi cutremurele i erupiile vulcanice, rzboiul sau alte

violene n mas , de asemenea, pot provoca traume psihologice.

Expunerea pe termen lung la situaii extreme, cum ar fi srcia sau formele mai uoare de
abuz, cum ar fi abuzul verbal, abuzul de tip alienator, poate fi traumatizant. n cazul
abuzului verbal, pentru un copil mai ales, acesta poate avea potenial traumatic deosebit,
doar ntr-un singur eveniment. De asemenea chiar i violenele relativ uoare, acceptate
nc de societatea romneasc ca parte a mecanismului de disciplinare a copilului, pot
avea repercusiuni foarte ample asupra psihicului copilului, mai ales c ele vin din partea
unor persoane din interiorul familiei.

3.Abuzurile asupra copiilor

Abuzurile asupra copiilor se refera la orice forma de maltratare fizica, sexuala sau
emotionala la care este supusa o persoana in copilarie, acasa, la scoala, in comunitate sau in
grupuri sociale. Exista mai multe tipuri de rele tratamente care isi pun amprenta definitiv asupra
psihicului unei victime
- Abuzurile fizice. Implica agresiunile fizice exercitate de un adult asupra unui copil, soldate cu
vatamarea corporala a victimei. Pedepsele care implica palmuiri si alte actiunicare lezeaza
integritatea si demnitatea unui copil sunt integrate de psihologi in aceeasi categorie.
- Abuzurile sexuale. Reprezinta abuzul fizic al unui copil in vederea obtinerii stimularii sexuale
sau a profitului material. In aceasta categorie intra si expunerea organelor genitale in fata unui
minor, dezbracarea unui copil sau folosirea acestuia pentru producerea materialelor de
pornografie infantila.
- Abuzurile emotionale. Se refera la producerea de defecte psihologice si sociale in dezvoltarea
unui copil, in urma unor comportamente precum rastitul, atitudinea dura si ostila, privarea de
atentie, criticile exagerate sau denigrarea personalitatii unui copil. Alte exemple includ poreclitul,
ironizarea, distrugerea bunurilor personale, privarea de comunicare, solicitarile exagerate si
umilirea.
- Neglijarea. Acest tip de abuz se refera la esecul unui parinte sau tutore in a asigura unui copil
hrana, imbracaminte, adapost, ingrijiri medicale sau supraveghere, pana in punctul in care
sanatatea, siguranta si bunastarea minorului sunt amenintate. Aici se clasifica si privarea de
atentie, afectiune si grija.
Toate tipurile de abuz asupra copiilor prezinta consecinte emotionale, intelectuale, cognitive si
comportamentale, care stau la baza instalarii tulburarilor de personalitate observate in conduita
viitorului adult.

4. Efectele traumelor din copilarie la varsta adulta

Din nefericire, traumele din copilarie au puterea de a influenta negativ viata unei
persoane pe tot parcursul vietii adulte. Victimele relelelor tratamente la varste fragede sunt mai
predispuse depresiei, gandurilor suicidale, consumului de droguri si alcool, dezvoltarii bolilor
mentale, incapacitatii de a intretine relatii normale cu cei din jur sau chiar manifestarii abuzurilor
asupra altor minori.
Statisticile medicale arata ca pana la o treime din copiii neglijati sau maltratati ajung sa
manifeste acelasi comportament abuziv atunci cand devin la randul lor parinti, profesori sau
tutori legali. Acest ciclu vicios al violentei nu poate fi eliminat, daca victimele nu beneficiaza de
ajutor psihiatric pentru a-si controla traumele trecutului.
Printre posibilele consecinte ale abuzurilor din copilarie, indiferent de natura lor, se numara
- autoblamarea;
- cosmarurile recurente;
- insomnia;
- teama fata de lucrurile asociate cu abuzul (obiecte, mirosuri, locuri etc.);
- stima de sine scazuta;
- disfunctiile sexuale;
- durerile cronice;
- dependenta de substante;
- autovatamarea;
- tulburarile somatice;
- sindromul de stres post-traumatic;
- anxietatea;
- tulburarile de personalitate;
- tulburarile alimentare;
- comportament pasiv-agresiv;
- victimizarea;
- deficientele functiilor neuropsihologice (atentie, gandire, limbaj, memorie si socializare).

Traumele netratate din copilarie afecteaza atat viata victimelor, cat si pe cea a apropiatilor.
Acest lucru este foarte vizibil in relatiile romantice, intrucat acestea implica un grad inalt de
incredere si intimitate. Efectele observabile sunt urmatoarele
- Lipsa de incredere. Victimele abuzurilor in copilarie pot sa nu se simta confortabil intr-o
legatura intima. Experientele trecutului le-au indus o stare de neincredere profunda, care se poate
manifesta fie prin posesivitate si gelozie, fie prin nevoia de reconfirmare permanenta a
afectivitatii partenerului. Alti adulti maltratati in primii ani de viata isi pot tine la distanta
partenerii, preferand o viata traita in izolare si singuratate, din teama de a nu fi vulnerabili.
- Tendinta spre abuz. Nu este deloc neobisnuit ca victimele abuzurilor din copilarie sa ramana
blocate in ciclul abuziv. Acest fenomen poarta numele de compulsie repetitiva, in care persoana
traumatizata isi retraieste constant abuzul la care a fost supusa. De pilda, femeile care au fost
violate de un parinte isi pot cauta, in mod inconstient, parteneri care sa le produca suferinta.
- Problemele sexuale. Tulburarile de dorinta, excitatie si orgasm pot rezulta din asocierea actului
sexual cu durerea, abuzul si violenta. Studiile de specialitate arata ca supravietuitorii unor
abuzuri la varste fragede pot avea peste 50 de parteneri sexuali in timpul vietii si o predispozitie
crescuta la boli cu transmitere sexuala (inclusiv HIV). Problemele ginecologice (dureri cronice
pelvine, dispareunie, vaginism si vaginite nespecifice) sunt diagnostice frecvente in randul
victimelor abuzurilor sexuale in copilarie.
- Consecinte interpersonale. Adultii care au fost abuzati sexual in trecut pot fi mai putin
capabili sa se protejeze. Psihologii spun ca au o tendinta mai accentuata sa accepte postura de
victima in relatiile interpersonale, ceea ce poate fi rezultatul unei vulnerabilitati mai mari in
situatii periculoase, in care sunt exploatati de persoane rau intentionate.
- Comportamentul violent. Acesta poate sa apara in relatiile personale ale unui adult care a avut
un parinte abuziv, cu care se identifica. Violenta a fost perceputa, in anii copilariei, drept forma
de manifestare a interesului din partea parintelui. Prin urmare, adultul manifesta o agresivitate
exagerata, copiind inconstient modelul agresorului sau.

5. Stresul post traumatic

Sindromul de Stres Posttraumatic cunoscut sub numele Posttraumatic Stress Disorder
(PTSD), prezentat ca o tulburare de anxietate n DSM-IV-TR (Asociaia American de Psihiatrie,
2000), este inclus ntr-un nou capitol n DSM-5. Sindromul de Stres Posttraumatic (PTSD)
Sindromul de Stres Posttraumatic sau PTSD este caracterizat n principal prin expunerea
unui individ la un eveniment catastrofic, traumatic, care depsete capacitatea acestuia de a face
fa situaiei traumatice. Se precizeaz n fiecare dintre criteriile de diagnostic, c un eveniment
advers, catastrofic, precede PTSD.
DSM-5 include Sindromul de Stres Posttraumatic (PTSD) n categoria Tulburri legate de
traum i ali ageni de stres (Trauma-and Stressor Related Disorders). Din aceast categorie fac
parte tulburri n care un eveniment advers, de natur traumatic sau nu, precede tulburarea
psihic.
Sindromul de Stres Posttraumatic (PTSD) se declaneaz prin expunerea la stimuli ca
moartea cuiva, ameninarea cu moartea, injurii serioase la adresa propriei persoane sau agresiune
sexual. Este vorba fie despre experiena direct a evenimentului traumatic, fie martor la un
eveniment traumatic sau aducerea la cunotin a faptului ca un eveniment traumatic i s-a produs
unui membru apropiat al familiei sau prieten apropiat (cum ar fi ameninarea cu moartea,
moartea violent sau accident). De asemenea PTSD este ntreinut de trirea repetat sau
expunerea la stimuli aversivi ai evenimentului traumatic prin intermediul mijloacelor media,
imagini, poze, video, reportaje tv, filme.
Perturbarea cauzeaz stres considerabil din punct de vedere clinic cu consecin
modificarea semnificativ a interaciunilor sociale ale individului, capacitatea de munc i alte
funcii.

Simptomele legate de comportament sun mprite n DSM-5 n patru grupe :

1.

Retrirea evenimentelor: apariia spontan a memoriilor legate de evenimentul traumatic,

vise care se repet, aa numitele flashbacks sau alte manifestri psihice stresante, repetate,
prelungite;
2.

Evitarea: se refer la evitarea memorilor stresante legate de evenimentul traumatic, a

gndurilor , strilor emoionale sau a stimulilor externi care reamintesc de traum;

3.

Gnduri sau stare de dispoziie negative: se refer la emoii de la sentimentul stabil,

durabil, distorsionat de culpabilizare proprie sau a celorlai pn la nstrinarea de ceilali,

diminuarea marcant a interesului pentru activiti zilnice, care altdat produceau plcere pn
la incapacitatea de a-i aminti aspecte cheie ale evenimentului traumatic;
4. Stare de hipervigilen, de hiperexcitare, persoana suferind se simte uor jignit i
reacioneaz prin agresiune, reacioneaz rapid la stimuli externi, de unde tulburri de somn.
Tulburarea de stres posttraumatic este o tulburare de anxietate ce se caracterizeaz prin trei
mari categorii de probleme: retrirea persistent a evenimentului traumatic (simptome intruzive),
evitarea persistent a stimulilor asociai cu trauma i simptome persistente de hiperactivare
neurofiziologic.
Simptome intruzive:

amintiri ale evenimentului (imagini, mirosuri, sunete, sentimente i emoii);

comaruri legate de eveniment;

flashback-uri;

reacii emoionale intense (team, nervozitate, tristee sau vinovie) la evocarea

evenimentului;

simptome fizice (transpiraii, tensiune muscular) determinate de evocarea

evenimentului.

Simptome de evitare i de paralizie emoional:

ncercarea de a evita orice lucru legat de traum;

goluri de memorie;

pierderea interesului pentru activitile normale;

senzaia de izolare i detaare fa de ceilali;

senzaia de amoreal sau tocire emoional;

limitarea perspectivelor de viitor.

Simptome de hiperactivare neurofiziologic:

somn agitat;

mnie i iritabilitate;

dificulti de concentrare;

cutare permanent a semnelor pericolului;

nervozitate, izbucniri nervoase.

Cauzele Stresului post traumatic

Tulburarea de stres posttraumatic este una dintre cele mai complexe tulburri, la apariia i
meninerea ei contribuind o serie de factori psihologici, sociali i biologici.
Tulburarea de stres posttraumatic este clasificat ca fiind o tulburare de anxietate, iar n mod
tipic cnd e voba de anxietate persoana se teme de ceva, simte o ameninare. Spre deosebire de
alte tulburri anxioase, n cazul TSPT-ului evenimentul amenintor a avut deja loc. ntrebarea
care apare este de ce oamenii continu s se comporte ca i cum un eveniment trecut ar fi un
eveniment iminent?
Probabilitatea apariiei acestei tulburri poate crete pe msur ce intensitatea i apropierea fizic
de stresor cresc. Exist, de asemenea, un set distinct de markeri neurobiologici (de ex.,

modificri la nivelul axului hipotalamo-hipofizar, activittii noradrenergice si serotoninergice)

care diferentiaz TSPT de alte tulburri afective si anxioase (Bremner, 1999; Charney et al.,
1993; Yehuda et al., 1995; cit n Frueh, 2002).
Modelul cognitiv propus de ctre Ehlers i Clark n 2000 presupune c TSPT-ul cronic, persistent
apare atunci cnd oamenii proceseaz n aa fel evenimentul traumatic astfel nct ei au
sentimentul unei ameninri puternice curente. Acest sentiment de ameninare reiese ca i o
consecin a:
a. evalurilor excesiv de negative ale traumei i/sau consecinelor ei; i
b. perturbrii memoriei autobiografice; aceasta fiind caracterizat printr-o slab elaborare
i contextualizare, memorie asociativ puternic i de asemenea un fenomen de amorsaj
perceptiv puternic.
n cifre:
- 70% dintre oameni au o experien traumatic de-a lungul vieii lor (dr. Barbara Rothbaum,
Emory University School of Medicine, Atlanta, SUA)
- 8% din populaia mondial va dezvolta tulburarea de stres posttraumatic la un moment-dat
- Oficial, cel puin 50% dintre oamenii expui la traum n toat lumea ncearc s se sinucid;
27% dintre ei vor ncerca i a doua oar; 15-20% se vor sinucide
- 1 din 4 supravieuitori ai unui infarct dezvolt TSPT, 1 din 9 vor suferi de TSPT cronic
- 50% din oamenii cu TSPT, civili i militari, sufer i de depresie
- n medie, la nivel mondial, 18 soldai sau veterani se sinucid zilnic
- n 2012, armata Statelor Unite a pierdut, pentru prima oar, mai muli ofieri activi din cauza
sinuciderilor dect n misiunea din Afganistan: 349 de soldai s-au sinucis, 229 au fost ucii n
Afganistan
- Pn la 20% dintre soldaii americani care au fost n Irak i Afganistan au simptomele stresului
posttraumatic i doar jumtate dintre ei se trateaz (studiu RAND Corporation)

Factorii de risc ce vor fi analizati in evaluarea situatiei de SPT sunt urmatorii:

-

Istoricul anterior de expunere la o trauma si severitatea traumei;

- Trairea directa a traumei sau a unui eveniment periculos, ranirea sau asistarea la ranirea grava
sau moartea cuiva;
-

Sentimente de oroare, groaza, neajutorare;

- Antecedente de boala psihica;

-

Retea de suport slaba sau inexistenta dupa evenimentul traumatic;

- Adaugarea unui stres suplimentar dupa psihotrauma, ex.: pierderea cuiva drag, imbolnavire,
pierderea locului de munca sau a locuintei, nasterea unui copil, un castig material neasteptat sau
neprevazut etc.

Factorii de rezilienta (factori de protectie de ordin psihologic sau social) sunt reprezentati
de suportul celor din jur, familie, prieteni, colegi, strategii de coping pentru depasirea
momentului traumatic, sentimente de impacare si acord cu sine in privinta actiunilor si modului
de reactie in desfasurarea evenimentului psihotraumatic si in perioada urmatoare, gasirea unui
grup de suport sau intrarea intr-un program care sa ofere suport si consiliere psihologica
persoanei si familiei sale.
Abordarile si interventia vor fi diferentiate in functie de momentul/stadiul in care este solicitata
aceasta (interventia):
1)

interventiile suportive - o evaluare atenta, clara cu identificare exacta a balantei intre factorii

de risc si cei de rezilienta premergatori, concomitenti si ulteriori evenimentului psihotraumatic;

acordarea primului ajutor psihologic, descoperirea resurselor adaptative si evitarea escaladarii
tulburarii sau simptomatologiei de SPT;
2)

interventiile legate direct de trauma la persoanele cu stres acut, in asociere cu o medicatie de

urgenta adaptata versiunii persoanei respective si acordarea primului ajutor psihologic (daca e
nevoie chiar izolarea temporara a persoanei); membrii familiei, colegii si prietenii vor fi invatati
cum sa ofere propriul suport, sa dovedeasca intelegere si rabdare, sa asculte si sa incurajeze
persoana pe parcursul procesului de vindecare, sa o sustina si sa o atraga in activitati fizice si
recreative, sa colaboreze pentru a-i distrage atentia de la suferinta avuta. Daca se impune, se va
obtine colaborarea unui specialist pentru un tratament adecvat, in special daca apar semne de

automutilare sau risc suicidar;

3)

daca simptomele sau tulburarile de SPT cu deteriorare functionala persista mai mult de o

luna, se va recomanda extinderea terapiei uzuale peste 6-12 saptamani, suplimentandu-se cu

centrarea pe expunerea prin imagerie dirijata sau alte forme de exprimare a traumei, pentru
recapatarea autocontrolului asupra emotiilor si sentimentelor proprii.
Restructurarea cognitiva sustine pacientul in incercarea abordarii propriei traume in mod realist
si integrarii acesteia in experianta sa de viata. Activitatile fizice si de relationare in care se
implica treptat si gradual, il ajuta sa-si redobandeasca potentialul energetic si functional integral.

Modalitatile de interventie in stresul acut sau SPT:

1.

se procedeaza la o sedinta de evaluare in care se stabileste contactul terapeutic si se

identifica strategia, obiectivele si se estimeaza durata interventiei in mod individual pentru

fiecare persoana in parte.
2.

posibil ca intalnirile sa se desfasoare la un interval de 2-3 zile pentru inceput, iar apoi sa se

reduca la o intalnire pe saptamana;

3.

in medie, se estimeaza o durata de 6-12 saptamani, dupa care se reevaluaza si se stabileste

continuarea sau intreruperea procesului;

4.

o sedinta dureaza in medie 40-50 minute, dar se poate ajunge spre 60 minute in situatia de

stabilizare a persoanei si in functie de disponibilitatea sa, de modalitatile de abordare si implicare

in procesul terapeutic;
5.

pentru situatia in care persoana nu este deplasabila, interventia sau asistenta psihologica se

face la patul din sectia unde este internat, sau la domiciliu, iar acolo unde se preteaza, la
persoanele apartinatoare sau refacute, cu familia, asistenta se face in cabinet;
6.

daca in cadrul sedintelor se discuta si evenimentul traumatic, sedintele pot fi mai lungi, de

pana la 120-150 de minute.

6. Studiu de caz

Maria (26ani)solicita suport psihologic datorita traumelor care i-au afectat viata si pentru
ajutor de specialitate in detasarea de trecut.
Este studenta in ultimul an la o facultate cu profil umanist. Vorbeste puin, are o agresivitate
ascunsa, i e frica de singuratate, se considera nici frumoasa, nici urta.
ISTORIA TRAUMELOR SALE:

Prinii Mariei au avut o relatie vulcanica, tatal era pseudoprezent, iar mama agresiva.
Pentru c era preferata tatalui, mama o considera calul ei de bataie pentru zilele ei proaste.
La 5 ani mama a pus-o cu mainile pe fierul de calcat incins deoarece a crezut ca a furat niste
bani din casa; batai numeroase si alte maltratri fizice ulterioare.

La 8 ani parintii au divortat, iar tatal a rupt relatia parentala cu ea.

Maria este a doua din cele doua fiice, iar sora ei, mai mare decat ea cu apte ani, a
contribuit la cresterea ei, dupa divortul prinilor. Sora mai mare a fost tot timpul preferata si
protejata mamei. Orice fcea sora mea, ei i se dadea dreptate, daca gresea ea, eram amandoua
pedepsite, daca eu faceam o boacana, imi primeam singura pedeapsa. Imi amintesc ca o data,
sora mea mi-a furat singura pereche de ciorapi de nylon pe care o aveam si m-am trezit ca nu pot
sa plec in oras. Aveam vreo 18 ani. N-am mai rbdat si mi-am aratat furia, i-am spus mamei mele
ca sora mea e o proasta, iar mama mi-a trasnit o palma de m-a umplut de sange.
Cele dou surori erau adesea lasate singure, responsabilizate n pastrarea ordinei in casa si
in a-si pregati singure de mancare sau a-si face lectiile.

Modelul de reacie post trauma din viaa de zi cu zi a Mariei e urmatorul: nu-si exprima
furia iniial conform scenariului ceva este n neregul cu mine. In acest caz, copilul se poate
simi constrns s ia decizia defensiv confluent de a accepta ca identitate proprie etichetarea
celor de care este dependent. Cnd se confrunt cu sarcini imposibile, copiii concluzioneaz
adesea c Ceva e n neregul cu mine. Prin aceast concluzie, ei se pot apra mpotriva
disconfortului nemplinirii nevoilor de contact i menine astfel o pseudo-aparen de relaie.

Credina de scenariu Ceva e n neregul cu mine poate lua natere i ca o reacie defensiv
menit s asigure control i speran sperana la o relaie interpersonal continu, n contact
deplin. Cnd relaiile de familie sunt disfunctionale, un copil tnjind dup contact-n-relaie i
poate imagina c problemele adultului care l ngrijete sunt din vina sa.
La 18 ani si-a inceput viata sexuala cu un derbedeu. S-au despartit amiabil, apoi a fost
violata de acesta. Dupa acest eveniment, Maria a inceput sa consume alcool si tutun
Timp de 6 ani nu a putut avea o relatie cu un barbat. Dupa aceea a avut un prieten 3 luni si altul
11 luni. Amandoi erau agresivi. Acum se simte deprimat si nonasertiva.
Rezultatul agresiunii i umilintei a fost ca Maria s-a convins ca era proasta, ca spunea
doar lucruri nepotrivite, n timp ce altii erau mult mai detepti dect ea. Decizia ei a fost s nu
vorbeasca, sa nu-i exprime opinia, ceea ce concorda cu recomandarile surorii ei : tu sa taci
si sa faci ce zic eu. Sentimentul de ruine prindea forma ca urmare a acordarii cu parerile pe
care mama ei le avea despre ea: tu eti de vin pentru tot.
Obiectivele terapiei:
Obiective
Obiectiv principal: schimbarea perspectivei de viata si a opiniilor gresite Obiective secundare:
a. Ajutarea pacientei sa identifice problemele care ii creeaza stari afective negative
b. Ajutarea acesteia sa constientizeze resursele adaptative pe care le are la dispozitie pentru a
face fata dificultatilor
c. Invatarea unor metode simple de depasire a momentelor dificile
d.Formarea unor deprinderi de autoajutorare.
e. Intarirea eului si a imaginii de sine; acceptarea trecutului traumatic .

Strategii
1. Identificarea starilor afective negative si cauzele acestora
2. Identificarea gandurilor negative
3. Deprinderea pacientei cu utilizarea unor metode de depasire a momentului

negativ
Trebuie mentionat faptul ca pacienta refuza testarea psihologica, argumentand aceasta prin faptul
ca nu crede in relevanta testelor si nici nu are rabdare pentru aceasta.
De asemenea, refuza terapia prin hipnoza pe motiv ca nu se poate concentra pentru un astfel de
demers terapeutic si ca nu este pe deplin convinsa de utilitatea acestuia, dupa propriile
cunostinte.
.Examen psihic
a. Examenul starii psihice prezente
Bolnava cu tinuta ingrijita, nelinistita
Neaga tulburari de perceptie.
Nu prezinta sentimente de devalorizare, autodepreciative , de inutilitate sau hiperemotivitate.
Prezinta un deficit moderat de concentrare si mobilitate a atentiei.
Memoria fara modificari semnificative.
Afectivitate prezinta ambivalenta afectiva fata de parinti.
Somn suficient din punct de vedere calitativ, uneori indus medicamentos.
Apetit alimentar normal, sanatos, respectand cerintele unui regim de viata adecvat.
Interese, preocupari la nivel maxim. Aspiratii consistente, orientata vocational.
c. Diagnostic multiaxial
Axa I tulburare post-traumatica cu elemente de depresie
Axa II depresie post-traumatica
Axa III - abuz de substante toxice;
Axa IV probleme datorate traumelor fizice si psihice suferite pe care incercand sa le
ignore, le sedimenteaza

Demersul terapeutic:
Pacienta prezinta nerabdare, inversiune afectiva fata de parinti ( tatal fiind absent in
momentul prezent, considera ca ar fi preferat ca mama sa sa fie cea absenta si nu tatal sau).
Complexitatea cazului a facut necesara elaborarea unei stratageme de terapie adecvate.
S-a optat pentru terapia cognitiv-comportamentala si cea suportiva bazata pe deschidere,

expunere si comunicare, numeroase studii demonstrand ca pacientii care beneficiaza de aceasta

metoda de terapie nu prezinta tulburari depresive o perioada mai indelungata decat pacientii
tratati doar medicamentos, ceea ce inseamna ca acestia si-au elaborat anumite tehnici de
autoreglare psihica, tehnici care le vor permite sa faca fata stresului care ar putea sa apara
ulterior.

Plan terapeutic.
Etapa I: S-a inceput prin investigatii anamnestice amanuntite. Dupa anamneza s-a discutat
despre terapia cognitiv comportamentala si despre modul in care, prin aceasta, s-ar putea
interveni in ajutorul pacientei. S-a incercat o relationare terapeutica adecvata cu pacienta care,
subliniaza faptul ca prefera suportul psihologic pe baza de comunicare, stiind ca acest lucru o
ajuta sa dezamorseze tensiunile acumulate si retinute si, accepta relaxarea, ca tehnica de detasare.
Pretinde ajutor cognitiv-comportamental numai in masura in care specialistul
considera ca poate gasi o metoda adecvata situatiei ei, evitand astfel orice fel de taraganare si
pierdere de vreme cu aplicatii inutile.
Interactiunea cu aceasta pacienta a fost, o investigaie atent i sensibil, caracterizat printr-o
continu ncurajare, afectiune i empatie, stimularea exprimarii, autovalorizarea a tot ceea ce tine
de ea, susinerea n gsirea unui ritm propriu si a timpului de care are nevoie pentru a
constientiza ceea ce se intampla in interiorul ei. Ancorarea psihologului in oglinda, cu rabdare
si respect, a ajutat-o ,,sa se simta, ,,s gndeasca despre ea i sa-si exprime experienta,
acordandu-i acestei experiente o mare valoare.
Contactul, n timpul sedintei, a fost precedat de un precontact n timpul caruia se comentau
evenimente curente sau sociale. Acest precontact ce dura de la 5 la 10 minute, avea scopul s
poat uor redeschide contactul cu mine, sa se pregteasc pentru ntlnire. Contactul este bun si
n prezent, exist o disponibilitate buna pentru asta.
Etapa II: S-a inceput printr-o relaxare usoara si un exercitiu de respiratie. Pacienta prezinta
nervozitate, nerabdare si rade de reactiile sale. I s-a explicat faptul ca se afla in terapie la cererea
ei si ca nimic nu este obligatoriu. Intelege perfect ceea ce i se spune si aproba, insa nu se poate
concentra mai mult de cateva minute pe relaxare.

Apoi a fost indrumata sa scrie pe bilete rosii calitaile sau defectele care i-au fost sugerate de
mama sau alii, iar pe bilete galbene- ceea ce vine din ea. Apoi I s-a descris imaginea unei case
cu perei mncai de termite si cu perei normali si a fost ntrebata ce ar face. A raspuns ca ar
demola PEREII AFECTAI si apoi ar construi ceva n loc. I s-a dat ca tema sa rupa biletele
rosii si sa le arda .S-a simit ca si cum lucrurile s-ar aseza. A avut insight-ul unui pui de pasare
care se afla ntr-un ou n care a realizat doua- trei gauri, pregatindu-se sa iasa. Acest episod
traumatic poate fi considerat ca un indicator al sentimentului su de fric, sentiment, foarte
prezent n relaiile ei cu alii.

Concluziile scenariului n relaiile cu ceilali

Dorinta de a se face puin vizibila si de a fi ignorata intretineau convingerea ei ca nu este
OK. Mai mult dect att, din punct de vedere fiziologic, vocea ei a fost ,, blocata de trauma si a
ramas vocea unei fetie de 5 ani, de la care nu s- ar fi putut pretinde nelepciune i inteligen.
Vocea ei de copil era de fapt o somatizare a memoriei implicite. Terapia i-a permis s integreze
aceast traum si fixatia fata de ea insasi, iar cuvintele psihologului de validare a experientei ei,
i-au permis sa-si restituie valoarea si intelegerea de sine.
Maria a inteles ca nu este invizibila si nici nu este atacata, si, ca de fapt, nevoia de impact il
solicita pe celalalt sa aiba grija de nevoile ei. A invatat ca este normal si acceptabil sa fie diferita
de ceilalti, sa aiba gnduri, sentimente i comportamente diferite, fr a fi respinsa sau atacata.

Bibliografie:
1. Bban Adriana (1998), Stres i personalitate, Editura Presa Universitar Clujean
2. Chelcea, S. 1995 Cunoaterea vieii sociale, Ed.I.N.I., Bucureti

3. Golu M.(2007) Fundamentele psihologiei, Editura Fundaiei Romnia de Mine, Bucureti.

4. Holdevici, I. (2002) Psihoterapia anxietii. Abordri cognitiv-comportamentale. Editura Dual
Tech, Bucureti.
5. Holdevici, I. (2010) Psihologia succesului. Autosugestie i relaxare. Editura Universitar,
Bucureti.
6. Lzrescu, M.(2002) Psihiatrie, Sociologie, Antropologie. Editura Brumar,Timioara.
7. Maier (2011) Stres Stres Stres, Ed. Gutenberg Univers, Arad.
8. Tudose F. Tudose C. Dobranici, L. (2002) Psihopatologie i psihiatrie pentru psihologi, Ed.
Infomedica, Bucureti.
9. Daniel David,(2006) Tratat de Psihoterapii cognitive si comportamentale
10. American Psychiatric Association (2013) Diagnostic and Statistical Manual of Mental
Disorders, Fifth Edition (DSM-5)