TULBURAREA DE STRES POST-TRAUMATIC

Nume şi prenume: Popescu Daniel

Cuvinte cheie:
tulburarea de stres post-traumatic
flashbackuri
comportamente dezadaptative
- traumă

2007
I. Motivarea temei alese 3
II. Explicaţia conceptelor 3
Descrierea clinică 3
Modele explicative 6
Tehnici de intervenţie 9
Studiu de caz 14
Concluzii ; 17
Bibliografie 18

I. Motivarea temei alese

M-am oprit asupra acestei teme din motive cât se poate de obiective şi anume că subiec
tul stresul post traumatic nu l-am aprofundat până acum decât superficial şi incidenţa dez
voltării acesteia este destul de mare iar realitatea zilelor noastre o confirmă (ata
curi teroriste, răpiri de persoane, razboi civil, criminalitate ridicată, accidente
grave). Cu alte cuvinte aceste evenimente pot apărea în viaţa oricărui individ iar ca s
pecialist este necesară aprofndarea teoriei şi multă practică pentru a oferii cu adevărat
ajutorul de care au nevoie persoanele în cauză, cu atât mai mult cu cât se cunoaşte ca rea
cţia subiectivă a individului faţă de eveniment are un rol deosebit de important.
Această tulburare este una severă şi de lungă durată. După un eveniment traumatic apare o d
teriorare a vieţii psihosociale a individului, unii îşi revin iar alţii dezvoltă tulburare
a de stres post traumatic.
II. Explicaţia conceptelor 1. Descriere clinică :
Această tulburare apare la unele persoane care au trecut prin evenimente care pot
fi traumatice (viol, abuz fizic, accidente grave, boli terminale, etc.) şi se cara
cterizează în primul rând prin retrăirea evenimentului traumatic. Reapar: amintiri intru
sive, neliniştitoare ale evenimentului, flashback-uri (persoana are impresia că even
imentul se întâmplă din nou atunci când este în stare de veghe), coşmaruri (evenimentul sau
imagini legate de experienţa traumatică se repetă în stare de somn), reacţii emoţionale şi
ice exagerate declanşate de stimuli (locuri, cuvinte, persoane, etc.) care readuc în
memorie evenimentul traumatic (ex. palpitaţii şi transpiraţie excesivă atunci când se apr
opie de locul unde a avut Ioc evenimentul). De asemenea, aceste persoane evită act
ivităţi, locuri, emoţii, gânduri, persoane sau subiecte de discuţie pe care persoana le re
laţionează cu evenimentul traumatic.
Alte simptome ale tulb.stres post traumatic pot fi:
Disocierea;
Depersonalizare: detaşare de sine însuşi şi de mediul înconjurător;
Derealizare: sentiment puternic cum că totul (sine şi lume) este ireal;
Amnezie disociativă: incapacitatea de reamintire a unor elemente specifice legate
de situaţia traumatică.
Tulburarea este diferită de majoritatea tulburărilor de anxietate deoarece informaţiil
e despre etiologia tulburării (expunerea la situaţia traumatică) sunt incluse în criteri
ile de diagnostic. Trebuie menţionat însă că o serie de studii arată că reacţia subiectivă
i persoane (percepţia ameninţării vieţii, violenţă fizică, frică foarte puternică, sentimen
ajutorare) la un eveniment este mai importantă decât evenimentul în sine. Astfel, nu a
r fi necesară o intensitate extremă negativă a evenimentului, ci numai o percepţie subie
ctivă extremă negativă a acestuia pentru a se dezvolta stres post-traumatic.
Interesant este faptul că nu toate persoanele care se confruntă cu situaţii dificile,
considerate de majoritatea ca fiind traumatice vor dezvolta stres post traumatic
. Imediat după traumă, o cădere a nivelului de funcţionare psiho-socială este normală şi m
ritatea oamenilor reuşesc să treacă peste astfel de evenimente fără a avea nevoie neapărat
de ajutorul unui medic psihiatric sau psiholog.
Sunt mai multe tipuri de reacţie la traumă. După căderea iniţială a nivelului de funcţiona
psihologică, unele persoane revin la nivelul de funcţionare dinaintea traumei. Alţii rămân
la un nivel redus de funcţionare şi apare o probabilitate mare de a dezvolta tulb.
post traumatică. O a treia categorie sunt persoanele care, după ce au trecut printr-
o situaţie traumatică, depăşind faza de cădere iniţială, ajung la un nivel de funcţionare p
superior celui dinaintea traumei. Aşadar, nu întotdeauna este necesară intervenţia de sp
ecialitate după trăirea unei traume.
La diagnosticul diferenţial trebuie avut în vedere:
- tulburare de adaptare: - aici stresorul poate avea orice severitate în comparaţie
cu tulb. stres post traumatic unde stresorul constituie o situaţie extremă de viaţă
-stresul acut post traumatic: - simptomele se instalează în primele 30
de zile după evenimentul traumatic şi dispar în decurs de o lună faţă de simptomele care se
manifestă pe o perioadă mai îndelungată la tulb. stres post traumatic
- tulburarea obsesiv-compulsivă: - gândurile intruzive sunt experienţiate
ca fiind inadecvate (ex. "Sunt bacterii peste tot") faţă de gândurile intruzive asoc
iate cu o traumă şi resimţite ca fireşti, normale dată fiind situaţia de traumă, în tulb. s
post traumatic ( "Oricând mi se poate întâmpla ceva rău").
Cele mai frecvente tulburări care apar în comorbiditate:
Abuz sau dependenţă de substanţe
Depresie majoră
Atac de panică cu sau fără agorafobie
Anxietate generalizată
Nevroză obsesiv - compulsivă
Fobie socială
2. Modele explicative ale tulburării de stres posttraumatic
Tulburarea de stres post-traumatic a început să fie studiată mai intensiv în anii '80, o
dată cu introducerea sa în DSM. Modelele explicative cognitive ale TSPT sunt legate
de prelucrarea situaţiei traumatice şi de caracteristicile memoriei legate de eveni
mentul traumatic (flash-backuri, retrăirea evenimentului ca "aici şi acum"). De asem
enea, se iau în considerare şi factorii potenţiali care indică vulnerabilitate spre dezv
olta tulburarea, după expunerea la evenimente extreme:
- experienţe anterioare ale persoanei;
- convingeri ale persoanei;
- modalităţi de adaptare utilizate curent de persoană;
- reţeaua de suport social a persoanei (relaţii cu familia, instabilitate în fa
milie, raporturi afective cu cei apropiaţi, relaţii intime);
-abilităţi cognitive reduse (unele studii arată că persoanele cu abilităţi cognitive
mai reduse au dificultăţi în construirea unor mecanisme de adaptare la traumă şi integrare
a acesteia în contextul vieţii, utilizând predominant mecanisme de evitare cu eficienţă n
umai pe termen scurt - Brewin şi Holmes, 2003).
Pentru a elabora un plan de evaluare şi intervenţie psihologică eficient se porneşte de
la modele explicative ale tulburării, modele care încearcă să explice pe de o parte de c
e anumite persoane dezvoltă TSPT după expunerea la situaţii traumatice şi altele nu. Pe
de altă parte, aceste modele explicative încearcă să evidenţieze mecanismele care generează
anumite simptome (ex. amintirile intruzive) şi modul de derulare al acestor simpto
me. Vom descrie în continuare două modele explicative ale TSPT, modele care sunt susţi
nute de numeroase studii de specialitate: modelul reţelelor de frică (Foa şi colab., 1
993, 1999, 2001) şi modelul cognitiv al TSPT (Ehlers şi Clark, 2001).
Modelul reţelelor de frică (Foa şi colab., 2001)
Foa şi colab. (1989) au elaborat un modelul reţelelor de frică ("fear network model"),
conform căruia elementul care distinge TSPT de alte tulburări de anxietate este fap
ul că evenimentul traumatic are o semnificaţie foarte puternică şi anulează convingerile a
nterioare legate de securitate şi siguranţă personală. Un eveniment traumatic determină o
reprezentare în memorie care diferă de reprezentarea unor evenimente cotidiene. De e
xemplu, cineva care a fost agresat fizic pe o alee lăturalnică va forma asocieri put
ernice între aleea lăturalnică, sentimentul de frică şi reacţiile comportamentale şi fiziol
ce din momentul agresiunii. Aceste asocieri sunt multe mai puternice decât alte as
ocieri din situaţii cotidiene cu valoare pozitivă sau neutră. Se construieşte de aceea o
aşa numită "reţea de frică", în cadrul căreia elementele mai sus menţionate sunt noduri le
e între ele. Este suficient să se activeze un singur element pentru ca întrega reţea să fi
e pusă în funcţiune. De exemplu, este suficient ca persoana să se afle pe o alee lăturalni
că pentru ca toate manifestările emoţionale (spaimă, vină), cognitive ("Mi se întâmplă ceva
il"), comportamentale (ţipete, fugă) şi fiziologice (palpitaţii, transpuraţie excesivă) să
activeze.Se formează astfel, prin asociere, o reţea de frică în memorie între stimulii pre
zenţi în momentul agresiunii (mirosuri, imagini, sunete) şi emoţii, cogniţii şi comportamen
e ale persoanei. Astfel, atunci când persoana va intra din nou pe acea alee. va de
veni hiper-vigilentă (simptomele de activare excesivă ale TSPT), se vor activa amint
irile intruzive legate de evenimentul traumatic (retrăirea evenimentului) şi care măsu
ră de control al acestora persoana va încerca să evite locul, anumite gânduri şi emoţii (co
ponenta evitativă a TSPT). Foa şi colab. (1999) sugerează că aceste reţele de frică se pot
ctiva la un nivel de stimulare destul de redus, ca de exemplu la resimţirea unui m
iros legat de traumă (ex. mirosul de asfalt). Persoana va prelucra astfel în mod pri
oritar informaţiile legate de situaţia traumatică , acest lucru determinând particularităţi
e de construire ale memoriei legate de traumă (selectivitate negativă, imagini intru
zive, flashback-uri). Atenţia este centrată pe acei stimuli care sunt ar putea înseamnă
o ameninţare, cum ar fi zgomote bruşte, anumite mirosuri, anumite situaţii (ex. să mergi
singură pe stradă seara).
Un factor de vulnerabilitate sunt convingerile rigide pe care le are persoana îna
inte de expunerea Ia situaţia traumatică. Astfel de convingeri pot fi:
pe de o parte convingeri rigide pozitive despre sine şi lume (ex. "Mie nu mi se po
ate întâmpla nimic rău."; "Lumea este un loc sigur şi predictibil." - siguranţă; "Pot să co
olez tot ce mi se întâmplă." - competenţă) care sunt contrazise de evenimentul traumatic;
pe de altă parte convingeri rigide negative despre sine şi lume (ex. "Nu sunt bun de
nimic." - incompetenţă; "Lumea este un loc nesigur şi periculos." - pericol iminent)
care sunt confirmate de evenimentul traumatic.
Un alt factor de vulnerabilitate pentru dezvoltarea de TSPT după;expunerea la even
imente traumatice sunt evaluările date reacţiilor comportamentale, emoţionale şi fiziolo
gice din momentul traumei şi post-traumă. Aceste evaluări pot să accentueze percepţiile de
incompetenţă personală. De exemplu, victima unui viol poate evalua incapacitatea de a
ţipa în momentul violului ca un semn de vină proprie pentru ce i s-a întâmplat. Evaluarea
dată de ea poate exacerba ulterior simptomele, datorită construirii unor mecanisme
evitative complexe şi greu de depăşit (ex. evitare cognitivă - nu vrea să se mai gândească
oc la ceea ce s-a întâmplat sau dezvoltarea unor gânduri obsesive legate de vina pentr
u viol).
Modelul cognitiv tulburării stresului post traumatic elaborat de Ehlers şi Clark (20
00) se centrează în jurul ideii că persoanele care dezvoltă această tulburare, prelucrează
ituaţia traumatică ca o ameninţare în prezent, susţinută de gânduri ("Oricine îmi poate fac
) şi imagini intruzive, retrăirea evenimentului ca şi cum s-ar întâmpla aici şi acum, emoţi
egative puternice (oroare, teamă).
Persoana poate dezvolta o serie de strategii pentru controlul ameninţării şi al simpto
melor, care pot fi mai mult sau mai puţin adaptative. De exemplu, victima unui acc
ident grav de maşină poate dezvolta o serie de comportamente prin care evită activ sau
pasiv apropierea de maşini (merge numai pe jos prin locuri în care nu circulă multe m
aşini, evită să călătorească).
Tehnici de intervenţie
Tehnicile de intervenţie în TSPT care urmează a fi prezentate sunt acelea a căro
r eficacitate a fost demonstrată empiric. Aceste tehnici de intervenţie se utilizează
complementar, în funcţie de evaluarea cognitiv-comportamentală specifică clientului şi for
mularea cazului care a fost realizată după caracteristicile acestuia.
Tehnicile de expunere la stimuli sau situaţii legate de traumă, pe care victima le c
onsideră a fi aversive, periculoase, ameninţătoare. Expunerea la astfel de situaţii se r
ealizează gradual: mai întâi expunere in vitro (retrăirea, rememorarea unor aspecte difi
cile ale situaţiei traumatice în cadrul şedinţelor de consiliere psihologică) şi . apoi exp
nere in vivo (confruntarea efectivă în mediul real de viaţă al clientului cu evenimente
sau stimuli legaţi de traumă).
In TSPT, metodele de expunere vizează prelucrarea, acceptarea şi integrarea traumei în
contextul istoriei de viaţă a clientului. Se urmăreşte astfel:
conştientizarea în ansamblu a situaţiei traumatice
evidenţierea caracteristicilor situaţiei traumatice
stabilirea parametrilor memoriei legate de traumă (goluri în reamintirea evenimentul
ui, incoerenţă în structurarea memoriilor legate de traumă, emoţionalitate intensiv negati
vă legate de anumite aspecte ale situaţiei traumatice, construirea unor mituri legat
e de situaţia traumatică)
identificarea mecanismelor de apărare utilizare în confruntarea cu evenimentul traum
atic (negare, raţionalizare, detaşare, evaluare dihotomică, etc.)
investigarea semnificaţiilor acordate traumei (ex. trauma ca stigmatizare pe viaţă, tr
auma ca pedeapsă divină, trauma ca nenoroc)
identificarea modalităţilor specifice utilizate pentru prelucrarea informaţiei legată de
traumă.
Expunerea la situaţii, evenimente traumatice se realizează treptat, tde la sarcini s
imple spre sarcini complexe, de la mediul securizant al şedinţelor de consiliere (ex
punere in vitro), la mediul complex şi neaşteptat al activităţilor cotidiene (expunere i
n vivo).
În prima etapă a tehnicilor de expunere se realizează ierarhizarea acestor situaţii anxi
ogene, legate de situaţia traumatică. Ierarhizarea are rol de stabilire a sarcinilor
de expunere, prin gradarea acestora, de la sarcini mai simple şi cu un grad mai r
edus de dificultate, la sarcini mai complexe, pe care clientul le percepe ca fii
nd foarte dureroase.
Pentru un client pentru care mersul cu autobuzul este o situaţie anxiogenă datorită as
ocierii cu o situaţie traumatică, un accident grav pe care 1-a avut în timp ce mergea
cu un autobuz, se pot construi următoarele sarcini de expunere graduală:
-a sta în staţia de autobus câteva minute până scade nivelul de anxietate (în acest timp cl
entul realizează exerciţiile de respiraţie sau de relaxare adecvate situaţiei);
-clientul urcă în autobus şi merge o staţie fără să vorbească cu nimeni, merge 2, 3 staţii;
-clientul urcă în autobus şi stă pe un scaun lângă o altă persoană, ulterior să ceară unei
să facă schimb de locuri fără să dea nici o explicaţie;
-clientul va face un compliment unei persoane necunoscute din autobuz.
Tehnici de restructurare cognitivă. Aceste tehnici ajută clientul în modificarea unor
asumpţii sau convingeri nerealiste, a unor gânduri negative, disfuncţionale care duc l
a emoţii disfuncţionale sau la o funcţionare cotidiană necorespunzătoare. De exemplu, vict
imele unor traume au sentimente nerealiste de vină legate de traumă. Victima unui vi
ol poate avea de exemplu sentimente foarte puternice de auto-blamare pentru aces
t eveniment (gândul: "E numai vina mea că am fost violată."). Scopurile principale ale
terapiei cognitive sunt identificarea unor gânduri disfunctionale ale clientului şi
evaluarea adaptabilităţii acestor gânduri pentru funcţionarea sa cotidiană şi adaptarea la
situaţia traumatică. Apoi, se vizează modificarea lor pentru a creşte nivelul de adaptat
ivitate cotidiană a clientului (restructurare cognitivă).
Identificarea gândurilor disfunctionale
Identificarea gândurilor disfunctionale relationate cu situaţia traumatică este un pri
m pas în demersul de restructurare cognitivă. Unele dintre cele mai frecvente gânduri
disfunctionale care apar în TSPT sunt:
"încep să înnebunesc."
„Nu mai am control asupra mea."
"Orice rău mi se poate întâmpla de acum înainte."
"E vina mea tot ce s-a întâmlat."
„Nu mai reuşesc să fac nimic bine."
„Nu voi mai fi niciodată ca toţi ceilalţi."
Modalităţile de identificare a gândurilor disfunctionale:
discutarea în şedinţa de consiliere psihologică a unei experienţe emoţionale recente şi ide
ficarea gândurilor care au apărut în momentul trăirii acelei experinţe "Care a fost cel ma
i îngrozitor gând care ţi-a trecut prin minte atunci?";
listarea gândurilor asociate cu diferitele senzaţii trăite de client - discutarea relaţi
ei dintre senzaţie şi interpretarea negativă (catastrofică) - de.ex. palpitaţii -"O să fac
nfarct, ceva grav se întâmplă cu mine.", respiraţie accelerată - "Nu o să mai pot respira,
să sufoc şi o să mor.", ameţeală - "O să cad.", gânduri negative - "îmi pierd minţile!"
utilizarea unor tehnici de monitorizare a unor gânduri disfunctionale identificate
în şedinţa de consiliere
utilizarea imageriei sau a jocului de rol pentru discutarea unei experienţe emoţiona
le provocatoare de rememorarea situaţiei traumatice - când este dificilă identificarea
gândurilor dezadaptative se utilizează imageria sau jocul de rol pentru facilitarea
identificării lor;
determinarea semnificaţiei unei situaţii pentru client - de exemplu, pentru clienta
care a fost violată într-un parc, se poate stabili "Ce înseamnă pentru tine apropierea d
e parcuri?", un răspuns posibil putând fi: "Când mă apropiu de parcuri mi se pare ca nu
mai sunt în siguranţă, şi mi se pare că orice mi se poate întâmpla şi eu nu pot face nimic.
Modificarea gândurilor disfuncţionale
Primul pas în procesul de modificare a gândurilor disfuncţionale este monitorizarea ac
estora Se utilizează diferite modalităţi de monitorizare, care au fost discutate anter
ioar (vezi Modulul 2). Se reţine faptul că selecţia procedurilor de monitorizare se fa
ce în conformitate cu formularea cazului şi planul de intervenţie slabilit împreună cu cli
entul.
Urmează apoi modificarea gândurilor disfuncţionale, care este un proces de durată, ce cu
prinde testarea gândurilor disfuncţionale prin:
-găsirea de argumente pro şi contra pentru o astfel de gânduri
-testarea progresivă a gândurilor disfuncţionale, utilizându-se experiment
ecomportamentale, argumente logice, jocuri de rol. De exemplu, în cazul unui tânăr car
e a fost bătut puternic într-o seară când se întorcea acasă, unul din gândurile disfuncţion
dentificate este: "Am primit ce am meritat, pentru că nu am fost în stare să mă apăr.". Găs
rea de argumente pro şi contra la acest gând contribuie la restructurarea cognitivă, d
eoarece tânărul ajunge, prin listarea acestor argumente, să conştientizeze faptul că a făcu
tot ce îi stătea în putere ca să se apere. Se construieşte o cogniţie adaptativă de tipul
făcut tot ce am putut ca să mă apăr.", care facilitează integrarea şi acceptarea traumei p
in oferirea unui sentiment de control asupra situaţiei. Mai menţionăm, în cadrul tehnici
lor de restructurare cognitivă tehnica experimentului comportamental pentru testar
ea şi apoi restructurarea unei cognifii disfuncţionale.
Experimentele comportamentale sunt realizate fie în cadrul şedinţei de consliere, fie în
mediul cotidian al persoanei. De exemplu, victima unui accident grav de maşină cons
ideră că "Totul în viaţa mea e impredicitibil,". Se elaborează mai multe experimente compo
rtamentale prin care sunt identificate aspecte ale funcţionării sale cotidiene care
pot fi predictibile (ex. note la şcoală în funcţie de cum învaţă, relaţia cu persoana iubit
a cu familia), pentru a permite restructurarea cogniţiei disfuncţionale într-o cogniţie
adaptativă de tipul "Multe lucruri în viaţa mea sunt predictibile"
Tehnici de management al anxietăţii. Aceste tehnici ajută clientul să dobândească sau să îş
cţioneze anumite abilităţi de adaptare la situaţii stresante. Pot fi utilizate, printre
altele:
Metode de relaxare: clienţii sunt învăţaţi că îşi controleze frica şi anxietatea prin relax
stematică a grupelor musculare principale.
Metode de respiraţie controlată: clienţii sunt învăţaţi tehnici de respiraţie abdominală pe
reuşi să se relaxeze sau atunci când apare pericolul hiperventilării.
Gândire pozitivă şi dialog interior pozitiv: clienţii sunt învăţaţi că înlocuiască gânduril
isfuncţionale (ex. „Nu voi fi în stare niciodată să fac nimic") cu gânduri pozitive şi func
le (ex. „Am reuşit să fac lucrul ăsta o dată, deci pot să-1 fac din nou.") atunci când anti
ează sau se confruntă efectiv cu o situaţie stresantă.
Tehnici de antrenament al asertivităţii: clientul este învăţat cum să îşi exprime opiniile,
nţele sau emoţiile în mod corespunzător, fără a-i ataca sau a-i exclude pe ceilalţi.
Tehnici „Stop! Nu te mai gândi.": tehnici de distragere a atenţiei prin oprirea, „stopar
ea" gândurilor ruminative legate de traumă (ex. „Dacă rămân singură sigur mi se întâmplă ce
III. Studiu de caz
1. Date de identificare ale subiectului
Y. Z este un adult de 35 de ani, cu studii medii, lucrând în construcţii. El este căsători
t dar a doua oară şi are un copil din căsătoria anterioară.
2. Istoria personală a cazului
Y.Z. s-a prezentat la terapie trimis de către şeful ierarhic. Problemele lui au începu
t în urmă cu 2 ani, când el a fost victimă a unui accident colectiv de muncă(o schelă de co
strucţii s-a prăbuşit cu tot cu muncitori pe tura clientului) . Y.Z retrăieşte evenimentul
traumă,el are imagini intruzive cu schela care se prăbuşeşte,vede persoanele din maşină ră
e, are flasback-uri cu prietenul lui care geme de durere, coşmaruri cum că este prin
s în maşină şi nu poate ieşi. Pe lângă aceste simptome apare evitarea oricăror călătorii cu
izolare de cei apropiaţi, datorată sentimentului de vină şi autoblamare legate de accide
nt. De asemenea mai apare pierderea interesului pentru diferite activităţi cotidiene
(să iasă cu prietenii, să se plimbe prin oraş) şi un sentiment de îndepărtare şi detaşare
alţi, el se simte neînţeles de cei apropiaţi, după experienţa accidentului. Apar dificultăţ
somn, iritabilitate şi dificultăţi de concentrare în sarcini. Adrian are şi accese de furi
e atunci când se confruntă cu situaţii potenţial conflictuale.
3. Diagnosticul şi evaluarea clinică
Diagnosticul a fost elaborat pe baza interviului clinic, pe baza unor teste şi sca
le şi DSM IV,
Conform DSM IV s-au confirmat următoarele diagnostice:
Axa 1 (tulburări clinice): Clientul prezintă tulburare de stres post-trautnatic, din
gama tulburărilor anxioase. îndeplineşte toate criteriile pentru această categorie.
Axa 2 (tulburări de personalitate): Clientul nu are tulburări de personalitate.
Axa 3 (boli somatice sau alte condiţii medicale): Nimic semnificativ.
Axa 4 (stressori psihosociali): Suport clinic adecvat, familie suportivă, prieteni
care îl susţin.
4. Analiza multinivelară a problemelor
Realizarea listei de probleme
Adrian retrăieşte evenimentul traumă, flasback-uri
Are coşmaruri având ca temă accidentul de maşină şi tulburări de somn
El a dezvoltat o serie de strategii pentru controlul ameninţării şi al simptomelor, ca
re sunt mult sau mai puţin adaptative, de ex. evită călătoriile cu maşina
Izolare de cei apropiaţi
Sentiment de vină şi autoblamare legate de accident
Pierderea interesului pentru diferite activităţi cotidiene
Iritabilitate şi dificultăţi de concentrare în sarcini
Accese de furie atunci când se confruntă cu situaţii potenţial conflictuale.
Analiza multinivelară a problemelor
Nivel comportamental: refuză să meargă cu maşina, evită întâlnirile cu prietenii, discuţi
despre accidentul produs
Nivel fiziologic: dacă se vorbeşte despre acel eveniment, sau aude de un aciident de
maşină
creşte ritmul cardiac, transpiră.
Nivel subiectiv/cognitiv: „Nu pot să mă urc într-o maşină pentru că o să am iar un accident
„ Este groaznic că am avut un accident", „ Trebuia să evit accidentul acela, eu am fost
cel
vinovat."
Elaborarea planului de intervenţie psihologică ,
Pe baza listei de probleme se stabilesc următoarele scopuri terapeutice:
reducerea gândirii distorsionate negative cu impact asupra TSPT, a neîncrederii şi nea
cceptării de sine
îmbunătăţirea abilităţlor sociale cu scopul de a relaţiona mai eficient cu p
oanele din jurul lui
expunerea gradată (reducerea evitării călătoriilor cu maşina)
Planificarea terapiei:
Procesarea şi integrarea traumei
identificarea şi evaluarea strategiilor de adaptare pe care persoana le-a construi
t pentru a face faţă retrăirii evenimentului traumatic (evitarea unor locuri sau perso
ane, ritualuri, etc);
restructurarea memoriei legate de traumă: se realizează treptat recuperarea memoriei
legată de tramuă prin derularea completă a evenimentului traumatic, "retrăirea" evenime
ntului traumatic;
contexualizarea experienţei traumatice, astfel încât acesta să nu mai fie percepută ca o a
meninţare prezentă - vezi modelul lui Ehlers şi Clark, Adrian să conştientizeze că trauma c
eveniment care a avut loc în trecut, eveniment încheiat, etc;
identificarea şi modificarea unor cogniţii şi convingeri dezadaptative ale persoanei
legate de situaţia traumatică, care nu permit integrarea traumei (ex. victima unui
abuz fizic: "A fost numai vina mea"; „Este groaznic"; „Nimeni nu mă înţelege."). S-au uti
lizat următoarele tehnici:
tehnici de expunere
tehnici de restructurare cognitivă
tehnici de management al anxietăţii
Obstacole în terapie
In cazul lui Adrian principalele obstacole întrevăzute au fost în legătură cu stabilirea r
elaţiei terapeutice şi realizarea temelor de casă. Adrian s-a deschis foarte greu, a n
egat la început existenţa problemelor lui, el mult timp a considerat că vine la şedinţe do
ar de dragul soţiei şi că aceste întâlniri nu îl vor ajuta cu nimic. Tocmai din această cau
nu a fost motivat şi intersat să rezolve temele date de către terapeut.
IV. Concluzii
Evenimentele traumatice pot dezvolta tulburare de stres post-traumatic, dar mai
important este trăirea subiectivă a fiecărei persoane.
In intervenţia terapeutică a indivizilor cu această tulburare este foarte important pr
elucrarea situaţiei traumatice şi caracteristicile memoriei legate de evenimentul tr
aumatic (flash-backuri, retrăirea evenimentului ca "aici şi acum"). De asemenea, se
iau în considerare şi factorii potenţiali care indică vulnerabilitate spre dezvoltarea d
e TSPT după expunerea la evenimente extreme: experienţe anterioare ale persoanei, co
nvingeri ale persoanei, modalităţi de adaptare utilizate curent de persoană,
reţeaua de suport social a persoanei
Bibliografie
Brewin, C. Holmes, E. (2003). Psychological theories of posttraumatic stress dis
order,
Clinica! Psychology Review, 23, pg. 339-376
Ehlers, A., & Clark, D. M. (2000). A cognitive modeî of posttraumatic stress disor
der.
Behaviour Research and Therapy, 38, 319-345.
Foa, E. B., Riggs, D. S., Massie, E. D., & Yarczower, M. (1995). The impact of f
ear
activation and anger on the efficacy of exposure treatment for posttraumatic str
ess
disorder. Behavior Therapy, 26, 487-499.
Foa, E. B., Riggs, D. S. (2001). Brief Recovery Program, for Trauma Survivors.
University of Pennsylvania.
Resick, P. A., Nishith, P., Weaver, T. L., Astin, M. C, & Feuer, C. A. (2002). A
comparison of cognitive-processing therapy with prolonged exposure and a waiting
condition for the treatment of chronic posttraumatic stress disorder in female râp
e
victims. Jounial of Consulting and Clinica! Psychology, 70, 867-879.
David, D., Holdevici, I, Szamoskozi, S., Baban, A. (1998). Psihoterapie şi hipnote
rapie cognitiv-comportamentală, Editura Risoprint Cluj-Napoca.
Howton şi colab., (1999). Cognitive Behaviour Therapy for Psychiatric Problems.
Editura: Oxford University Press.