Abuzul sexual si exploatarea copilului a fost si este in continuare o tema si o problema a actualitatii.

In
proiectul de fata pa parcursul a sase capitole incercam sa atingem si sa prezentam principalele aspecte ale
acestei teme.
Capitolul 2 incepe cu o introducere, in universul temei, legata de sexualitate si comportamentul deviant.
Sexualitatea umana este marcata de influenta factorilor sociali si culturali. Viata sexuala a omului este
mai putin functie a unor necesitatii biologice pure, cat mai ales o expresie a conduitei si atitudinilor modelate de
societate. In incercarea de a dezbate integrarea si controlul social am apelat la teoriile lui Summer, Park,
Durkheim si Parsons.
In cea de-a doua parte a acestui capitol vom defini si explica abuzul sexual. Dincolo de o explicatie si o
definitie conform dictionarelor si tratatelor de sociologie vorbim de abuzul sexual si conform codului penal.
In continuare vom trata urmarile abuzului sexual pe plan emotional la copil si indicatorii fizici la cei
abuzati. Cei care au fost abuzati sexual manifesta diferite comportamente specifice in adolescenta si nu numai:
sunt retrasi, se pot automutila, au un comportament sexual dezvoltat, consuma substante toxice, se cearta
frecvent cu parintii.
Pe langa cei abuzati sexual si cei care abuzeaza sau au abuzat sexual prezinta un comportament ciudat si
diferit precum grija excesiva fata de copii, incurajarea copilului in manifestarea unor comportamente
promiscue, abuz de alcool.
In cea de-a treia parte al aceluiasi capitol prezentam cateva statistici si studii care s-au facut legate de
abuzul sexual in copilarie si adolescenta.
De exemplu in SUA 1 din 4 tinere sufera un abuz sexual fiind victima unei molestari, unui viol sau a
unui incest. Sunt date alarmante care dau autoritatilor de gandit. Desi copiii reprezinta 60% dintre victimele
agresiunii sexuale, multe cazuri raman necunoscute. Doar agresiunile din afara caminului, mai brutale sunt
cunoscute. Varsta medie a victimelor supuse molestarii este de 11 ani. Majoritatea sunt fetite iar in 85% din
cazuri ele isi cunosc agresorul. Doar 15% din pedofili sunt complet necunoscuti victimelor. Incestul apare cel
mai frecvent intre 10 si 14 ani, 80% dintre molestari sunt neviolente retul de 20% sunt insotite de viol,
brutalizari, mutilari si chiar crime.
In continuare prezentam parerea lui Sigmund Freud despre sexualitatea infantila din cartea “Trei eseuri
asupra sexualitatii”. Sigmund Freud este considerat parintele psihanalizei iar lucrarile sale introduc notiuni
precum inconstient, mecanisme de aparare, acte ratate si simbolistica viselor.

1
 In aceasta carte este expusa pe larg conceptia lui Freud asupra sexualitatii infantile. De asemenea
probleme de interes foarte larg, cum ar fi psihologia vietii amoroase, sexualitatea feminina, educatia sexuala, isi
gasesc aici tratarea psihanalitica.
In capitolul 3 apare o prezentare pe larg a semnelor si urmarilor abuzului sexual. Efectele negative ale
agresiunii sexuale asupra viitoarei sexualitati sunt inca in studiu, atat in Europa cat si in America de Nord. Un
copil abuzat sexual prezinta comportamente diferite de ceilalti copii si este supus unor factori de risc precum:
consumul excesiv de alcool si droguri, transformarea sa din cel abuzat in cel care abuzeaza, probleme mentale,
izolare sociala, lipsa ludicului.
In capitolul 4 este prezentat un studiu privind exploatarea sexuala in scopuri comerciale a copiilor.
Majoritatea minorilor supusi traficului de persoane si exploatarii sexuale provin din familii destramate si
sarace. Studiul a fost efectuat in data de 12 februarie 2008. Investigatia cantitativa a cuprins anchete sociologice
cu chestionar standardizat in randul elevilor din grupa de varsta 13-18 ani, varsta considerata cu un grad ridicat
de risc pentru fenomenul studiat, precum si o cercetare care a cuprins 300 de persoane de 18 ani din
gospodariile populatiei din toate sectoarele capitalei.
In capitolul 5 se dezbate problema legata de cele mai grave forme de exploatare prin munca a copilului.
Exista mai multe instrumente internationale ale drepturilor omului care asigura protectia copilului impotriva
exploatarii economice. Legislatia romaneasca recunoaste copiii care sunt nevoiti sa munceasca drept o categorie
specifica de beneficiari prin Strategia Nationala privind Protectia Copilului si prin Planul Operational de
Implementare aprobat de Guvern in 2001.
Conform unui studiu efectuat in Romania in perioada octombrie 2000 septembrie 2001 asupra copilului
activ economic s-a estimate ca numarul total al copiilor activi economic ar fi de 82.884.
Peste 60% din copiii activi economici traiesc in regiunile se sud, sud-vest, nord-est ale tarii. 93% din
copiii exploatati prin munca traiesc in mediul rural. Dintre cei care muncesc 86% dintre cei cuprinsi intre 5 si 9
ani, 82% din cei intre 10 si 14 ani si 13% dintre cei intre 15 si 17 ani merg la scoala.
In partea a doua a acestui capitol se atinge problema legata de copiii strazii. In Romania exista 4
categorii de copii ai strazii: copiii strazii care muncesc si traiesc permanent pe strada, copii strazii care muncesc
ziua pe strada si seara se intorc in familii, copii care traiesc cu parintii lor pe strada si adultii strazii.
Studiul National din 1999 a constatat ca o treime dintre toti copiii care traiesc permanent pe strazi provin
din Moldova, urmata de Muntenia si apoi Oltenia.
Spre sfarsitul acestui capitol se abordeaza problema traficului cu copii. Traficul de copii este o problema
extrem de complexa in care sunt implicate multe tari si continente si de asemenea retele de crima organizata.

2
 In capitolul 6 se prezinta campanii de prevenire si salvare a abuzului sexual, a traficului de copii si
exploatarii acestuia prin munca iar in capitolul 7 legi, institutii si politici care vizeaza aceasta tema.

II SEXUALITATE SI COMPORTAMENT DEVIANT :

2.1 Considerente generale cu privire la sexualitate si comportamentul deviant :

 Caracterul cultural al sexualitatii umane:
Spre deosebire de sexualitatea pur biologica, caracteristica regnului animal, sexualitatea umana
este marcata de influenta factorilor sociali si culturali, de presiunile exercitate de normele si valorile
sociale, care controleaza impulsurile strict biologice si le canalizeaza spre cai dezirabile din punct de
vedere social. Viata sexuala a omului este mai putin functie a unor necesitati biologice pure, cat, mai
ales, o expresie a conduitelor si atitudinilor modelate de societate. Din acest punct de vedere, orice
evaluare a valorilor pozitive sau negative ale sexualitatii, orice apreciere cu privire la comportamentul
sexual normal sau anormal trebuie sa faca apel la determinantele culturale ale societatii in care se
manifesta si care influenteaza forma lor de exprimare.
Orice trebuinta umana, raspunde unor cerinte obiective sau subiective, iar satisfacerea ei are loc,
intotdeauna, sub controlul social al unei anumite institutii. Familia, de exemplu, reprezinta institutia
sociala dintre cele mai importante, care permite structurarea sexualitatii in forme dezirabile, controlate si
sanctionate social. Astfel, sexualitatea are o forma institutionalizata, legitimata si controlata de
reglementari juridice, consacrari religioase si institutii civile.

 Criterii principale de definire a sexualitatii normale si patologice

a) Criteriul statistic
b) Criteriul normativ
Conform acestui criteriu, orice conduita sexuala devianta sau aberanta incalca
normele unei anumite societati cu privire la formele cele mai dezirabile de sexualitate. Definitiile
normative ale sexualitatii umane iau ca premisa ideea ca orice conduita sexuala devianta:
a)violeaza asteptarile institutionalizate , adica acele asteptari care sunt impartasite si recunoscute de
indivizi ca fiind legitime (Cohen A.K)
b)se abate semnificativ de la normele sociale stabilite, care sunt obligatorii din punct de vedere moral
pentru membrii unei anumite societati (Merton R.K)

3
c)se afla intr-o directie dezaprobata de norme si are o intensitate suficienta pentru a depasi limitele de
toleranta impuse de societate. (Clinard M.B)
d)are un caracter culpabil in ochii opiniei publice, declansand reactii ostile din partea acestuia (Zanden
Vander)
e)intra in conflict deschis cu conventiile sociale si codurile morale ori juridice, violand reglementarile
impuse de acestea in societate.
Aceste caractere ale deviantei sexuale sunt insa relative, pentru ca normele sociale care stabilesc
ceea ce este normal sau patologic sunt variabile si schimbatoare in timp si spatiu.
c)Criteriul medical
Conform acestui criteriu, conduitele sexuale deviante sunt acelea care nu sunt liber alese de indivizi, ci
le sunt impuse de o anumita constitutie genetica sau hormonala, o anume structura psihica sau de alte
determinante cu caracter psihopatologic sau biologic.
Criteriul medical impune scutirea de responsabilitate a individului pentru conduitele sexuale deviante
adoptate, pentru ca, asa cum sublinia T Parsons, boala este singura forma de “devianta legitima”.

 Tipuri de devianta sexuala

Devianta “normala” – se refera la acele cazuri de sexualitate caracterizate de o corespondenta
scazuta intre normele sociale, prescriptiile juridice si comportamentul individului. Unele practici sunt
considerate a fi “normale”, deoarece sunt angajate de largi segmente de populatie, sunt aprobate tacit de
o parte importanta a membrilor societatii si, in conditiile in care au un caracter privat, nu intra in conflict
deschis cu morala publica.
Devianta patologica implica acele cazuri de sexualitate in care exista o corespondenta ridicata
intre normele sociale, prescriptiile juridice si conduitele individului. In aceasta categorie se inscriu mai
ales violurile, agresiunile sexuale indreptate contra copiiilor si actele de incest. Asemenea acte deviante
sunt condamnate de legi.
Principalele cauze ale incestului dintre tata si fiica sunt urmatoarele:
- tendinta de alcoolism cronic care-I caracterizeaza pe unii tati, aflata in corelatie cu incapacitatea fizica
sau mentala a mamei, care determina asumarea rolului de “sotie surogat” de catre fiica;
- tulburarile de comportament si de personalitate care-i definesc pe toti acei tati dominati de tendinte
pedofile si care si-au pierdut interesul sexual si afectiv fata de propriile sotii;
- lipsa din camin a mamei, care determina asumarea rolurilor ei de catre fiica.

4
 Devianta de “grup” implica o slaba corespondenta intre normele sociale, prescriptiile juridice si
conduitele individului, dar mult mai ridicata decat in cazul deviantei sexuale “normale”. O asemenea de
devianta implica socializarea in cadrul unor subculturi definite de norme, valori si stiluri de viata
distincte.

 Integrarea si controlul social in analiza comportamentului deviant:

Integrarea culturala – Sistemul cultural furnizeaza standarde si modele culturale care ghideaza
comportamentul indivizilor si-l fac predictibil. Integrarea culturala constituie o variabila structurala care
masoara gradul si limitele pana la care o cultura poate fi calificata ca integrata. Ea sintetizeaza procesul
prin care membrii unei societati accepta, resping sau modifica itemuri care s-au difuzat din alte culturi,
proces ce explica labilitatea culturala si actele deviante ale indivizilor dintr-un anumit sistem cultural.
Integrarea normativa – este dependenta de procesul de socializare (prin care un individ invata “sa
intre” in cultura societatii sale, invata sa cunoasca si sa aplice ideile, normele si valorile grupului social
in care traieste si pe care le internalizeaza in vederea utilizarii lor in diferite situatii sociale) si de
conformitatea cu normele si regulile societatii globale (coordonarea actiunilor individului in acord cu
asteptarile altora si cu evitarea actelor ce impun raspunsuri nefavorabile din partea grupului).
Integrarea comunicationala – formeaza baza pentru orice tip de interactiune sociala si faciliteaza
transmiterea cunoasterii cumulative, ca si realizarea procesului de socializare. Cu cat reteaua de
comunicatii interpersonale este mai densa, cu atat exista un procent mai scazut de persoane izolate si
invers. Cu cat barierele comunicationale sunt mai mari, cu atat exista un procent mai mare de relatii
antagoniste in cadrul grupului.
Integrarea functionala – desemneaza interdependenta elementelor sistemului de diviziune a
muncii sau a schimbului de servicii in cadrul unei societati. Pentru Durkheim, diviziunea muncii
favorizeaza dezvoltarea dreptului restitutiv in favoarea celui punitiv; diviziunea muncii face mai dificila
izolarea individului.
Controlul social desemneaza acel ansamblu de mijloace si mecanisme sociale si culturale prin
care societatea impune comportamentului individual o serie de constrangeri sistematice si relativ
compatibile intre ele, pentru a-l obliga sa se conformeze la normele si valorile de baza. El cuprinde doua
dimensiuni: una, cu caracter extern, care se refera la conformarea indivizilor fata de totalitatea
influentelor sociale care se exercita asupra lor, si alta, cu caracter intern, care implica acceptarea
normelor grupului ca si cum ar fi propriile lor norme.

5
 Legea este cel mai perfect mecanism de control utilizat in societate, spunea E.A Ross.
Pentru W.G. Summer, reglarea conduitelor membrilor societatii are loc, in cea mai mare masura,
prin internalizarea asa-numitelor “folkways” (cutume sau traditii populare) si “mores” (moravuri).
R.E. Park distinge existenta in orice societate a 3 modalitati sau forme de exercitare a controlului
social: formele elementare, spontane de conntrol social (adaptarea spontana la comportamentul unei
multimi, sub presiunea acesteia), opinia publica si institutiile, legile si reglementarile juridice.
E. Durkheim considera ca reglarea conduitelor membrilor colectivitatii nu se datoreaza vointelor
individuale, ci presiunii sociale, ca expresie a constiintei colective, caracterizata de “ansamblul de
credinte si sentimente comune majoritatii membrilor aceleiasi societati”.
T. Parsons dezvolta o teorie structuralist-functionalista conform careia normele sociale indica
individului alternativele permisibile social potrivit carora isi poate orienta actiunea in diferite situatii
sociale.
Lipsa sau scaderea controlului social, asociata cu deficitul de socializare si cu nerealizarea
integrarii, poate determina aparitia unor forme de inadaptare, devianta si marginalitate la anumiti
indivizi sau grupuri sociale.

 Devianta ca efect al problemelor sociale

Conceptul de “dezorganizare sociala” poate fi utilizat in explicatia acestui tip de devianta sociala
care este delincventa. Din punct de vedere sociologic, dezorganozarea sociala poate fi considerata ca
starea de inadecvare a retelei de statusuri si roluri sociale care creeaza o discrepanta semnificativa intre
scopurile colective si obiectivele individuale si care se manifesta prin extinderea sferei de nevoi si
aspiratii ale diferitilor ondivizi si grupuri, care nu pot fi pe deplin satisfacute. Dezorganizarea sociala
determina cresterea numarului de delicte si infractiuni, a unor comportamente sexuale deviante, si
extinderea treptata a starii de marginalitate la un numar mare de indivizi si grupuri sociale.
Marginalitatea determina o stare de spirit in care predomina sentimente profunde de periferializare si
frustrare sociala, manifestate prin convingerea ca le sunt obstructionate acestor indivizi caile de acces
spre bunurile si valorile sociale.
 Delincventa ca produs al unor fenomene si procese cu caracter macrosocial
Redefinind notiunea lui Durkheim de anomie si construind o teorie conform careia anomia se
naste ca rezultat al tensiunii dintre scopurile pe care le propun modele culturale ale societatii si
mijloacele permise se sistemul de organizare sociala, R.K.Merton considera devianta in general si

6
delincventa in particular ca tipuri de reactie in raport cu lipsa de concordanta dintre scopurile valorizate
social si mijloacele permise pentru a le realiza. Neputand sa-si realizeze scopurile. Individul recurge
frecvent la mijloace ilicite, concretizate in forma actiunilor infractionale.

2.2. Ce este abuzul sexual?

Abuzul sexual reprezinta orice contact sexual cu un copil sau utilzarea unui copil pentru
satisfacerea unei placeri sexuale personale. Aceasta poate include expunerea in fata copilului a amunitor
parti intime sau sa-i ceri copilului sa-si expuna partile lui intime, atingerea organelor genitale ale
copilului sau sa-i ceri copilului sa faca acest lucru, sex oral sau incerecarea de a introduce degete /
obiecte/ penis in vaginul sau anusul copiilor, desi penetrarea efectiva rareori este realizata. Abuzurile
sexuale asupra copiilor pot fi defiinite ca orice participare a unui copil sau a unui adolescent la activitati
necorespunzatoare varstei si dezvoltarii lui psihosexuale pe care el nu este in masura sa le inteleaga,
activitati la care este supus prin constrangere, violenta sau prin seductie, sau care incalca tabu-urile
sociale.
In ceea ce ne priveste, vom numi “incest” totalitatea agresiunilor sexuale asupra copilului, in cazul in
care agresorul este un parinte, sau substitutul acestuia.
In noul Cod penal:
Art. 222-23 “Orice act de penetrare sexuala, de orice natura ar fi, comis asupra altuia prin violenta,
constrangere, amenintare sau surprindere este un viol.”
Violul este pedepsit cu 15 ani de inchisoare

Art.222-24 “Violul este pedepsit cu douazeci de ani de inchisoare cand este comis asupra unui minor
de 15 ani, cand este comis de catre un ascendent legitim, natural sau adoptiv, sau de orice alta
persoana care are autoritate asupra victimei.”

Art. 222-29 “ In afara de viol, celalalte agresiuni sexuale sunt pedepsite cu sapte ani de inchisoare”

Copilul care face parte, de asemenea,din categoria persoanelor cu o vulnerabilitate victimala

crescuta, datorita particularitatilor psihocomportamentale si de varsta specifice : lipsiti aproape complet
de posibilitati fizice si psihice de aparare, capacitate redusa de anticipare a unor acte comportamentale

7
proprii sau a altora, in special a adultilor, capacitatea redusa de intelegere a efectelor, a consecintelor
unor actiuni, imposibilitatea lor de a discerne intre intentiile bune si rele ale altor persoane, sinceritatea
si puritatea sentimentelor, gandurilor si intentiilor lor.
Datorita acestor caracteristici, ei pot fi usor antrenati in actiuni victimizante pentru ei, pot fi
manevrati, mintiti, determinati sa comita acte ale caror consecinte negative pentru altii si pentru ei nu
pot sa le prevada.
Formele foarte grave de victimizare a copilului se intalnesc, din nefericire, in cadrul familiei,
cum ar fi bataia si incestul, cu consecinte extrem de nefavorabile asupra procesului de dezvoltare si
maturizare psihocomportamentala a acestuia.
In ceea ce priveste bataia , teoreticienii sustin ca aceasta metoda are o dubla valoare: rectroactiva
– durere fizica si morala resimtita pentru o conduita gresita, adica inhibarea pentru viitor a unor
asemenea acte comportamentale.
Din nefericire insa, in viata de zi cu zi si pe multe meridiane ale globului bataia este frecvent
folosita, luand uneori forme deosebit de grave, producand copiilor leziuni corporale si chiar decesul. Cea
mai mare frecventa in astfel de cazuri o detin parintii care au un mariaj instabil, care au divortat si cei
care s-au separat in fapt. De asemenea, copilul batut este adesea cel care este rezultatul unei nasteri
nedorite si cea mai periculoasa perioada pentru asemenea copii este perioada primilor trei ani de viata.
Cei mai multi dintre parinti ce-si maltrateaza copiii au fost ei insisi, la randul lor, supusi unui tratament
similar de catre proprii lor parinti sau au fost in cea mai mare masura neglijati emotional de catre
acestia. Parintii abuzivi in a utiliza mijloace de sanctiune fizica privesc copilul ca pe o modalitate de a-si
satisface propriile lor nevoi , solicitandu-i in a intreprinde actiuni ce depasesc posibilitatile si abilitatile
psihice si fizice.
Desi mijloacele punitive, inclusiv bataia, sunt larg utilizate de catre parinti, exista diferente in ceea ce
priveste modul concret de aplicare al acestor mijloace de catre mama sau tata.
De alfel, unii autori, tinand seama atat de variabila afectiva cat si de variabila forta de coercitie
manifestata, diferentiaza doua categorii mari de metode destinate a asigura controlul asupra conduitei
copilului :
a) metode bazate pe dragoste
b) metode coercitive, bazate pe putere.

8
Cercetarile arat ca , atunci cand mamele apeleaza in mod constant la metodele orientate spre dragoste,
proprii lor copii tind sa dezvolte un simt puternic al responsabilitatii pentru conduita si sa fie marcati
real si autentic de sentimente de vinovatie si regret cand comit abateri.
In ceea ce priveste nivelul de varsta, unele cercetari au aratat ca pedepsele si restrictiile folosite
de mama pot avea o mai mare influenta asupra gradului de dependenta a comportamentului copiilor mai
mari decat a celor din perioada prescolara. Cu cat gradul de control creste si sanctiunile sunt mai severe ,
cu atat copii mai mari se orienteaza mai mult spre alte persoane din afara familiei.
Cand metodele si mijloacele punitiv-agresive sunt utilizate de catre tata, care este perceput ca
avand o mai mare autoritate si putere sociala, consecintele asupra comportamentului si personalitatii
copiilor sunt mult mai accentuate, cum ar fi, de exemplu, aparitia unor tulburari nevrotice, retragerea
sociala, timiditatea excesiva, certuri frecvente cu colegii. In asemenea caz, conduita parintelui apare ca
un model de agresiune pentru copil, care este interiorizat si transferat in relationarea cu alte persoane, in
special cu colegii si cu cei de-o varsta cu el.
Urmari deosebit de grave asupra personalitatii copilului ( fetitei) il are incestul, asemenea cazuri
fiind, din nefericire foarte frecvente. De altfel, abuzurile sexuale comise de tata asupra fiicei minore fac
parte din categoria mai larga a molestarii sexuale a copilului, care poate fi considerata ca o forma a
violului deoarece victimele sunt foarte tinere si legal nu sunt capabile sa-si dea consimtamantul.
Desi sunt si unele studii care arta ca molestarea sexuala a copilului nu lasa urme peste timp asupra
personalitatii acestuia, totusi, cele mai mule dintr ele subliniaza faptul ca asemenea fapte afecteaza in
mod indubitabil evolutia normala a victimei si anume: cei victimizati, sper deosebire de nonvictimizati,
sufera intr-un grad inalt de anxietate si depresie, pentru victimele masculine molestate de barbati creste
de 4 ori probabilitatea de a deveni homosexuali.

Indicatori fizici-l copii – pentru abuzul sexual

 Dificultati in deplasare sau sedere
 Durere sau mancarime in zona genitala
 Haine cu urme, pete sau insangerate
 Vanatai sau sangerari in zona genitala externa, vagin sau zona anala
 Boli cu tranmitere sexuala mai ales la preadolecenti
 Urinare cu dureri sau infectii urinare repetate
 Corpuri straine in vagin sau rectus

9
  Sarcina mai ales in adolescenta timpurie
Indicatori emotionali si comportamentali la copiii abuzati sexuali
Multi dintre indicatorii urmatori pot evidentia si alte probleme nerelationate cu abuzul sexual. De
asemenea nici un copil nu va manifesta taote aceste simptome / semne
La copii mai mici de 8 ani
 Tulburari de alimentare
 Teama de a dormi singuri
 Cosmaruri teama nemeri nejustificate noaptea
 Anxietate (provocata) de separare
 Suptul degetului sau al altor obiecte
 Enurezis
 Encopresis
 Regresie a limbajului
 Discutii cu tenta sexuala
 Masturbare excesiva
 Pozitii sau comportamente cu tenta sexuala
 Accese de plans
 Hiperactivi
 Schimbari in comportamentul scolar
 Isterii repetate
 Frica excesiva
 Tristete sau depresie
 Ganduri de sinucidere
 Nervozitate extrema
 Hipocondrie
La copii peste 8 ani, pana in adolescenta
 Teama de a fi singuri
 Probleme de relationare cu colegii
 Certuri frecvente cu membrii familiei
 Stima de sine scazuta

10
  Nervozitate excesiva
 Tulbuarari ale memoriei
 Interiorizare, idei care se repeta, amintiri secventiale
 Vina sau rusine excesiva
 Schimbari bruste de dispozitie
 Preocupari de natura sexuala
 Retras, izolat
 Comportament care manifesta excesiv nemultumire
 Ganduri sau gesturi de sinducidere
 Comportament cu tenta sexuala
 Automutilare
 Consum de substante toxice
 Comportament fobic, evitant
 Nu doresc sa-si schimbe costumatia de gimnastica
 Fantezii violente
Copiii adesea nu spun prin cuvinte ca au fost abuzati sexal sau ca au rezistat cu succes la o incercare de
abuz sexual si nu stiu cum sa procedeze in continuare. Exicta mai multe motive pentru care copiii pot
ezita sau l-e poate fi teama sa le povesteasca ce s-a intamplat, dintre aceste motive emintim: relatia lor
cu abuzatorul, teama de consecinte, retinerea sau nesiguranta in legatura cu credibilitatea celor spuse.
Alti indicatori comportamentali :
 Au incredere in cineva dar nu povestesc intreaga intamplare (« Am un secret dar nu spun. » «
Vreau sa spun ceva dar nu pot.’ etc.)
 Slabiri sau ingrasari dramatice
 Infatisarea general – se poate imbunatati dintrodata sau nu mai prezinta interes pentru copil (desi
anterior era preocupat de modul cum arata)
 Izbucniri emotionale: plange fara nici o explicatie, se manifesta furios fara nici o explicatie
 Copii de varsta mica care au informatii complexe despre sex (pot manifesta un interes
necorspunzator varstei fata de sex, conosc foarte multe in legatura cu sexul sau au un
comportament cu tenta sexuala)
 Manifesta comportament cu tenta sexuala fata de colegi / prienteni

11
  Refractar atunci cand trebuie sa-si schimbe hainele
 Deseneaza imagini ale unor oameni evidentind organele genitale
 Sunt refractari atunci cand trebuie sa mearga undeva sau sa fie cu / langa cineva
 Manifestari necorespunzatoare de afectiune
 Declara ca au fost agresati sexual (adesea copiii fara a avea un motiv mint ca au fost abuzati
sexual)
 Frica de o persoana sau neplacere manifestata intens atunci cand este lasat cu cineva
Indicator ai adultilor – abuzatori sexuali
 Supraprotectivi sau gelosei pe copil si prientinii lui
 Abuz de alcool sau alte substante tocxice
 Incurajeaza exhigitionisumul la copii
 Expun copiii la filme/ imagini pronografice sau stimulative sexual
 Incruajeaza copilul in manifestarea unor comportamente promiscue sau in a se prostitua
 Discutii libere si incurajari / laude pe teme sexuale cu copiii
 Extrem de protectiv fata de intimitatea familiei
 Nu permite copilului sa participe la activiati extracurriculare
 Nu doreste ca fiul/ fiica sa fie implicati in activitate corespunzatoare varstei (ex. intalnirile)
 Sunt izolati geografic si / sau le lipsesc contactele sociale si emotionale cu alte persoane din afara
familiei
 Au stima de sine scazuta

2.3 Buzul sexual in copilarie si adolescenta:

În S.U.A, aproximativ una din patru tinere fete suferă un abuz sexual, fiind victima unei molestări, unui
viol sau incest. Mai puţin de jumătate dintre aceste cazuri sunt raportate medicului sau altor organe
competitive. Toate victimele suferă o traumă semnificativă, care poate fi vindecată doar prin tratament
medical adecvat şi prin intervenţia autorităţilor legale. Deseori, dezgustul faţă de cel care a comis abuzul
se însoţeşte de un sentiment de frică intensă. În rezolvarea acestor cazuri, cu o mare încărcătură
emoţională, medicii, avocaţii şi serviciile de asistenţă socială trebuie să conlucreze pentru colectarea
datelor şi pentru rezolvarea cazurilor. Scopul este de a asigura revenirea victimei la o stare de
normalitate, dar, în acelaşi timp, de a identifica şi a pedepsi pe cel care a comis abuzul, protejând astfel
victima şi întreaga comunitate.
Victimele unui viol se prezintă, de obicei, imediat după incident, în timp ce acelea care au fost molestate

12
sau supuse unui incest sunt identificate uneori după luni sau chiar ani de la comiterea abuzului, din
cauza lipsei unor traume fizice, care să poată fi rapid diagnosticate.
Violul presupune ca violatorul să folosească forţa, iar victima să se opună activ până în ultimul moment.

De fapt, încă mai este foarte răspândită convingerea că dacă o femeie nu se opune activ, ea nu a fost
violată.
Violul se defineşte ca fiind o “cunoaştere carnală” a femeii într-o măsură mai mică sau mai mare, fără
acordul acesteia, prin impunerea forţei, prin fraudă sau provocând teamă femeii.
Înţelegerea definiţiei legale a termenului de viol este neapărat necesară. Cunoaşterea carnală poate
însemna un act sexual complet cu ejaculare seminală sau orice penetraţie cât de uşoară a organului
genital feminin de către organul genital masculin chiar fără emisiunea de lichid seminal.
Pentru a putea vorbi despre viol, trebuie ca una dintre părţi să se opună actului sexual sau ca cel agresat
să fie minor. Vorbim despre viol şi atunci când persoana supusă acestui ace sexual a fost în prealabil
drogată, adormită sau este incompetentă mintal.
Orice formă sau grad de intimidare arată că violatorul nu a obţinut asentimentul victimei.
Incestul este un delict sexual, care apare atunci când agresorul şi victima sunt înrudiţi şi nu ar putea să se
căsătorească legal. Din cauza naturii sale, incestul deseori nu este raportat şi este dificil de dovedit. Din
păcate, incestul şi moletarea intrafamilială sunt probabil, cele mai frecvente forme de abuz sexual asupra
copilului.
Incidenţa reală a actelor sexuale în care victimele sunt copii este dificil de evaluat din cauza lipsei unei
statistici la nivel naţional. Majoritatea cazurilor de incest au loc între tatăl vitreg şi fiica vitregă.
Pedofilia implică adeseori un contact sexual neviolent cu un copil, realizat de către adult şi constă în
manipularea organelor sexuale, admirarea şi stimularea lor orală şi genitală.
Violatorul şi cel care comite acte de molestare este deseori descris psihologic ca o persoană cu tulburări
sexuale, mentale sau ca o persoană periculoasă din punct de vedere sexual. Aceşti termeni sunt medicali,
cât şi juridici. Comportamentul violatorilor este caracterizat ca fiind cauzat de o tulburare de
personalitate, care devine inadecvată, antisocială şi explozivă.
Când atacul sexual este urmarea unui impuls sexual primar, agresorul manifestă o personalitate
inadecvată cu un slab control al impulsului combinat cu dorinţe sexuale sau înclinaţii homosexuale. El
este deseori exhibiţionist, fetişit, obsesiv-compulsiv, prezintă lipsă de încredere în sine şi este umil
social. Colegii îl descriu deseori ca fiind liniştit, timid, un lucrător de încredere. Din punct de vedere
intelectual este normal, dar are o accentuată lipsă de încredere în sine.
Atacatorii agresivi şi brutali au un comportament antisocial şi expoloziv, ei având adeseori un lung
istoric de comportament antisocial nonsexual. Frecvent, ei manifestă depresie, halucinaţii sau simptome
paranoide. De asemenea, s-a observat că agresorii au fost în copilăria lor martorii unor violenţe extreme,
îndreptate, în special împotriva mamelor lor.
Pedofilul sau cel care molestează copii este un individ cu tulburări mentale şi fără maturarea
psihosexuală. 80% dintre aceştia au sub 35 de ani şi doar 1-2 % peste 50. Cei care aparţin grupei de
vârstă de 30-35 de ani tind să-şi satisfacă fanteziile din adolescenţă şi au ca motiv al acţiunii lor
insatisfacţiile din cadrul căsătoriei. Cei care molestează copii pot proveni din rândul delincvenţilor dar
pot fi şi membrii marcanţi ai comunităţii. În majoritatea cazurilor, copilul cunoaşte agresorul, îl vede
deseori, îl admiră şi are încredere în el.
Pedofilii sunt un grup special de agresori sexuali cu un istoric lung de relaţii nesatisfăcute cu femeile.
Mulţi nu au avut o relaţie heterosexuală adultă normală. Agresorii cronici sunt mai impulsivi,
neconvenţionali, bizari, confuzi, alienaţi, prezentând şi acuze psihosomatice. Pedofilii au o personalitate
pasiv-agresivă cu sentimente de inferioritate şi o puternică dependenţă. În peste 50% dintre cazuri,

13
abuzul sexual nu este izolat, ci persistă pe o perioadă lungă de timp, de la săptămâni până la ani.
Mulţi dintre pedofili şi violatori au severe disfuncţii psihosexuale, care se manifestă în cursul agresiunii.
Atacatorul poate prezenta o erecţie inadecvată, ejaculare precoce sau tardivă, impotenţa.
Agresorii sexuali sunt caracterizaţi deseori ca pacienţi sau prizonieri “model” în cursul spitalizării sau
încarcerării lor. Ei sunt ascultători şi se comportă bine în afara activităţilor lor sexuale. Societatea este
însă din nou expusă riscului când aceşti agresori sunt puşi în libertate şi ajung într-un mediu în care
personalitatea lor inadecvată, lipsa respectului de sine şi relaţiile sexuale nesatisfăcute le provoacă
disfuncţie psihosexuală. Agresorii sexuali se vindecă rar.
Deşi copiii reprezintă 60% dintre victimele agresiunii sexuale, multe cazuri rămân necunoscute,
deoarece agresiunile se produc în mediul familial şi se asociază cu molestarea nonviolentă şi incest,
nefiind raportate. Doar agresiunile din afara căminului, mai brutale şi care constituie acte de viol, sunt
cunoscute.
Vârsta medie a victimelor supuse molestării este de 11 ani. Majoritatea sunt fetiţe premenarhale şi 85%
dintre ele îşi cunosc agresorul. De fapt, vârsta cea mai frecventă la care sunt molestate victimele este
cuprinsă între 4-8 ani, iar incestul apare cel mai frecvent între 10-14 ani; 80% dintre molestări sunt
neviolente, restul de 20% fiind însoţite de viol, brutalizări, mutilări şi chiar crime; 30-50% dintre
agresori sunt vecini, prieteni sau rude. Doar 15% dintre pedofili sunt complet necunoscuţi victimelor.
Când pedofilul îşi cunoaşte victima, agresiunea este în general, neviolentă, repetată şi nefiind
descoperită de către autorităţi. Modificările psihologice ale victimei sunt mult mai adânci şi necesită
tratament psihologic pe termen lung.
Relaţiile incestuoase încep, de obicei, cu primul născut de sex feminin, când acesta atinge vârsta de 8-10
ani şi cel mai frecvent se termină la vârsta instalării menarhăi. Dacă există o a doua fiică,
comportamentul incestuos se va îndrepta către aceasta. Ocazional, incestul se confirmă şi în timpul
adolescenţei. Victimele incestului pot prezenta isterie, fobii, tentative de suicid, comportament psihotic.
Aceste fete, ajunse la vârsta maturităţii, sunt depresive şi anxioase.
În timp ce violul şi molestarea reprezintă disfuncţii ale comunităţii, incestul este o problemă care apare
din cauza disfuncţiilor intrafamiliale. Victimele incestului trebuie tratate cu mare atenţie şi cu implicarea
întregii familii în terapie, altfel disfuncţiile de menţin, poate reapărea incestul sau altă disfuncţie
intrafamilială.
Violul este însoţit de violenţă, 10-46% dintre victime prezentând leziuni minore nongenitale, iar 4-15%
răniri grave. Trauma fizică apare la cap, faţă, gât, torace, extremităţi, când victima este lovită, legată în
cursul luptei sale cu agresorul. Leziunile cuprind echimoze, laceraţii, contuzii minore. Echimozele sunt
urmarea apărării victimei care a încercat să-şi protejeze faţa şi toracele de lovituri. Astfel de răni trebuie
fotografiate şi descrise cu exactitate de către medicul care face constatarea.
Leziunile fizice majore, cuprinzând fracturi, hematoame subdurale, contuzii cerebrale, fracturi craniene
necesită spitalizarea victimei. Faptul că traumele fizice sunt frecvente şi pot duce chiar la deces confirmă
că violul este, în primul rând, un act de violenţă în care sexul este utilizat ca armă.
Injuriile perineale minore se observă la 80% dintre victimele unei agresiuni sexuale, fiind vorba despre
abraziuni perihimenale, contuzii sau lacerări vaginale. Majoritatea leziunilor sunt externe. Deseori, se
observă leziuni genitale, chiar în absenţa lichidului seminal sau a spermatozoizilor. Aceste leziuni sunt
foarte dureroase şi însoţite de obicei de o sângerare minimală. În timp ce victimele unui viol, ale unei
molestări unice se prezintă cu leziuni fizice şi genitale, cele care sunt supuse unei molestări cronice, sau
unui incest, de obicei, nu prezintă semne acute ale unei leziuni genitale.
Victimele unei molestări pot prezenta un eritem himenal lateral sau circumferenţial, secundar unei
manipulări extensive cu degetul sau cu un alt obiect.
Victimele abuzului sexual suferă multiple conflicte emoţionale. Stresul şi trauma emoţională abia încep

14
odată cu atacul fizic. La trauma emoţională contribuie şi sistemul medico-legal. Burgess şi Holstrumm
au descris “sindromul traumei prin viol”, care cuprinde două faze:
(1) faza acută de dezorganizare;
(2) faza lungă de reorganizare
Faza acută se corelează cu reacţiile imediate de după viol. Victimele tinere, în special fetele
postmenarhale, prezintă semne somatice, ca tensiune musculo-scheletală, instabilitate gastrointestinală
cu diaree, dismenoree, vaginită, cefalee şi anorexie. Din punct de vedere emoţional, prezintă o teamă
intensă, sentiment de umilinţă, jenă, vină şi depresie. Când există condiţii predispozante, se poate ajunge
la isterie şi psihoză. În cursul fazei lungi de reorganizare, victimele prezintă o intensă activitate motorie,
coşmaruri repetitive şi depresie. Este necesară intervenţia suportivă pentru a minimaliza şi escalada
aceste probleme. O altă preocupare a victimelor este posibilitatea apariţiei unei sarcini sau contactării
unei boli venerice.
Majoritatea victimelor unei agresiuni sexuale vor suferi de o criză emoţională după agresiune. Este
necesară o intervenţie acută pentru înlăturarea stresului puternic şi pentru identificarea victimelor care
pot prezenta dificultăţi emoţionale. Victimele trebuie reasigurate că erau perfect normale înainte de
agresiune. Victimele cu vârsta de sub 5 ani pot prezenta regresii de dezvoltare, relaţii inadecvate cu
părinţii şi coşmaruri repetate. Părinţii acestor copii trebuie consiliaţi şi supuşi unor terapii suportive. Un
mediu familial cald poate readuce copilul la normalitate. Victimele de vârstă şcolară prezintă modificări
fizice şi emoţionale care sunt consecinţa incapacităţii lor de a face faţă stresului situaţional. Pot prezenta
scăderi ale performanţelor şcolare, depresie, insomnie, anxietate, frică şi chiar isterie. Unii copii chiar
fug de acasă.
Deşi tratamentul suferinţei fizice şi emoţionale a victimei agresiunii sexuale prezintă cea mai mare
importanţă, pentru o evaluare medico-legală trebuie realizat un examen genital de specialitate şi o
evaluare de laborator. Înaintea examinării medico-legale, trebuie obţinut acordul victimei pentru
colectarea mostrelor, realizarea examinării şi executarea de fotografii. O evaluare medico-legală trebuie
să urmeze următoarea secvenţialitate:
(1) un istoric medico-legal pertinent al incidentului;
(2) un examen fizic general;
(3) un examen ginecologic de specialitate;
(4) o recoltare a probelor de laborator, ca dovadă;
(5) tratament medical adecvat şi consiliere psihologică.
Tratamentul leziunilor fizice se face cu medicaţia adecvată şi cu suturi, când este cazul. Pacientul
necesită o evaluare a sănătăţii mentale şi o terapie suportivă. Consilierea psihologică este necesară, la
aceasta trebuind să participe şi familia, atunci când a fost vorba de un incest. Consilierul trebuie să
exploreze trauma emoţională a victimei şi să o asigure pe aceasta de deplina sa normalitate psihică.
Trauma psihosexuală este întotdeauna prezentă, chiar dacă victima apare calmă şi având un control de
sine desăvârşit.
Trebuie făcută profilaxia bolilor venerice şi trebuie exclusă o posibilă sarcină, apărută ca urmare a
agresiunii. Toate examinările ginecologice trebuie făcute cu multă atenţie, căci acestea sunt, de obicei,
foarte dureroase după o agresiune. Fiecare victimă a unei agresiuni trebuie supusă unui protocol detaliat
de evaluare, tratament şi urmărire.
Evaluarea unui abuz sexual comis asupra uni copil sau adolescent trebuie să poată fi realizată de orice
medic pediatru sau medic de familie. Victimele unui abuz sexual pot prezenta probleme fizice şi
emoţionale, ce pot trece neobservate de către practicianul neavizat.
Tinerele victime ale unui abuz sexual trebuie evaluate cu grijă şi întotdeauna trebuie întocmit un raport
medico-legal.

15
Toate datele furnizate de medic sunt considerate ca evidenţe faptice, de aceea acest raport medico-legal
trebuie întocmit cu foarte mare atenţie şi meticuliozitate, căci el va constitui baza investigaţiilor legale în
caz de abuz sexual.
Maltratarea copiilor cu disabilităţi
Obiectivul: Se încearcă căutarea unor intervenţii eficiente faţă de maltratarea copiilor cu disabilităţi.
Literatura care există recomandă formarea unei echipe de specialişti, ai cărei membri să înţeleagă exact
considerentele speciale de a lucra cu copii disabili. Literatura nu defineşte nivelul de înţelegere curentă a
membrilor echipei în comparaţie cu nivelul de cunoştinţe esenţiale.
Metoda: Studiul a folosit evaluatori speciali pentru fiecare dintre cele 3 grupuri : părinţi, educatori,
investigatori. Ei au fost întrebaţi despre cunoştinţele pe care le aveau, experienţa cu şi interesul pentru
maltratarea copiilor disabili.
Rezultate: În timp ce subiecţii păreau să fie conştienţi de unele părţi ale problemei, nivelul cunoştinţelor
lor, era foarte mic. Majoritatea lor s-a arătat dornică să meargă la şedinţe de pregătire şi toate cele 3
grupuri au dorit ca problema maltratării copiilor cu disabilităţi să aibă prioritate în pregătirea lor. În
majoritatea interviurilor, mai puţin de o treime din subiecţi au spus că erau la curent cu toate aspectele
exceptând 54% din profesorii care considerau că este responsabilitatea profesionaliştilor de a raporta
abuzurile suspectate. 43% din părinţi şi 71% din educatori bănuiau abuzul copiilor cu disabilităţi , 65%
din educatori raportaseră ei înşişi abuzul bănuit sau în conjunctura unor altor profesionalişti. De
asemenea 79% din educatori au spus că directorul lor duce o politică (tactică) de raportare a copiilor
abuzaţi, totuşi 18% nu erau siguri, iar 3% au spus că directorul nu a avut o astfel de tactică. Pentru
împrospătarea legilor în atenţia personalului şcolilor, 43% din subiecţi folosiseră profesionalişti care să-i
asiste cu investigaţii ale abuzului sexual implicând copii cu disabilităţi. În aceste tipuri de asistenţe ale
unor specialişti au participat Şcoala pentru surzi, psihiatrii pentru copii, psihologi terapeuţi, specialişti în
retardul mental, din variate surse şi agenţii şi consilieri cu experienţă.
Concluzia: S-a ajuns la concluzia că echipa de intervenţie în maltratarea copilului cu disabilităţi, în
integritatea sa, este receptivă, dornică de a urma cursurile de educaţie specială pentru a umple golurile
din cunoştinţele deţinute.
Recentele studii din întreaga lume sugerează că maltratarea acestor copii a devenit, din păcate ceva
comun în viaţa “multor, probabil majorităţii oamenilor cu disabilităţi” (Sabsez 1994) NCAAN a condus
primul şi singurul efort naţional în determinarea frecvenţei maltratărilor copiilor cu disabilităţi (în 1991).
Rezultatele sugerau că incidenţa maltratării acestor copii era de 1,7 ori mai mare decât incidenţa
maltratării copiilor fără disabilităţi (NCAN, 1993). În timp ce cauzele abuzului sunt în general aceleaşi
cu cele ale abuzului copiilor normali (Ammetmann & Baladerian, 1993), factori unici contribuie la
creşterea numărului de abuzuri ale copiilor disabili. Aspecte ale anumitor disabilităţi plasează unii copii
într-o poziţie chiar mai vulnerabilă, putându-se proteja mai greu decât cei normali (A&B, ‘93). De
asemenea, subestimând măsurile ce ar trebui luate la adresa copiilor cu disabilităţi contribuim la
incidenţa abuzurilor (A & B, ’93; Sobsez ‘94). Slăbiciuni în sistemul de intervenţie în acest proces se
regăsesc pe lista factorilor cauzali ai fenomenului. “Este o greşeală să dăm vina pe oamenii din sisteme,
dar nu este o greşeală să privim atenţi sistemele în care operăm şi să spunem ” “Nu există nici un grup
profesional care să aivă toată înţelepciunea necesară acestei prome” (NATIONAL SZMPOSIUM ON
ABUSE AND NEGLECT OF CHILD WITH DISABILITIES, ‘95).
C. Tineri agresori sexuali
În anii ’80 instituţii de ocrotire a copilului în U.S. recunoşteau nevoia de a înlătura riscul ca unii copii să
abuzeze de alţi copii. Procesele şi antipublicitatea au mărit atenţia la acest risc, I-au determinat pe
terapeuţii copiilor abuzaţi sau agresori sexual să recunoască necesitatea unor intervenţii înainte ca tinerii
să întâmpine probleme de comportament sexual. Au fost înregistrate exagerări în unele situaţii şi lipsa de

16
protecţie în alte situaţii, ceea ce demonstrează nevoia de pregătire profesională.
Vechile cercetări cu tineri agresori sexuali au scos la iveală multe cazuri de raporturi şi înregistrări unde
părinţii îşi exprimau îngrijorarea cu privire la comportamentul sexual al tinerilor, în special celor aflaţi la
pubertate. Nu a fost ceva neobişnuit nici pentru cei de 12 sau 14 ani. Unii dintre aceştia supuşi unui
tratament preventiv (lucru hotărât de tribunal) spuneau: “Ştiam eu că o să am necazuri pentru
comportamentul meu sexual … Dar n-am ştiut niciodată că este ilegal şi încă nu înţeleg de ce I se spune
abuz.” . Părinţii copiilor agresori sexual au raportat adesea : desene sexuale explicite, limbajul obscen şi
comportamentul sexual neobişnuit; care au avut ca rezultat: exmatricularea, probleme pe măsură, nevoia
de ajutor, totuşi copilul pedepsit, care s-a adresat unui avocat sau a fost identificat ca victimă a unui abuz
sexual a spus că adulţii rareori au discutat direct cu ei despre natura sexuală a comportamentului.
Similar, părinţii au cerut prea puţini ajutorul pedriatilor, consilierilor şcolari şi psihologilor în vederea
elaborării unor strategii de modificare a comportamentului copilului, dar n-au pus aproape niciodată
problema abuzului sexual.
În acelaşi timp, agenţii ale serviciului social au primit din ce în ce mai multe cereri de investigare a
posibilelor abuzuri sexuale , care erau bazate pe comportamentul sexual al copiilor inofensivi sau nu.
Când tabuurile care preveniseră recunoaşterea incidenţei şi prevalenţei abuzului sexual al copilului au
început să se schimbe (Kempe, 1917), serviciile de protecţie ai copilului au recunoscut că,
comportamentul sexual al copilului poate fi un semn al experienţei agresive şi terapeuţii au început să se
preocupe de modul cum experienţa unui abuz sexual ar putea influenţa evoluţia copilului şi formarea
imagini despre sine. Mult din literatura descriptivă s-a referit la “exteriorizări sexuale ale copiilor care
fuseseră abuzaţi sexual (Friederich, Urquiza & Beike, 1986; Yates, 1982; Jampole &Weber, 1987;
Wolfe & Wolfe, 1988).
Cam în aceeaşi vreme practicanţii care vroiau să meargă dincolo de a descrie aceste comportamente, au
încercat să amplifice intervenţiile în vederea reducerii comportamentelor sexuale.
Consilierii şi profesorii au observat natura rezistentă şi cronică a exteriorizări sexuale, a unora dintre
copii şi cei care îi tratau pe copii agresiv sexual erau îngrijoraţi ca nu cumva aceste comportamente să nu
se convertească în modele de comportament care erau aparente în copilărie. Abuzul copiilor de către alţi
copii a fost descris în prezentări şi reviste de Cavanugh – Johnson (1988), Cantwell (1988), Isaac (1986)
and Stickrod – Gray (1986). Pe la jumătatea anilor 80 instituţiile pentru ajutorul copiilor începuseră să se
ocupe de copilul abuzat de un alt copil, aflat în grija organizaţiei.
Totuşi majoritatea instituţiilor nu a avut nici o bază pentru proceduri şi poliţie, pentru a îndepărta aceste
riscuri.
Chiar dacă intervenţiile au început să fie specifice, în contextul tratamentului copiilor abuzaţi şi celor ce
au agresat sexual alţi copii, profesionaliştii au încercat să trateze deviaţiile sexuale fără o înţelegere
exactă a sănătăţii şi normalităţii evoluţiei sexuale în copilărie (Green, 1985). Nevoia de mai multe
cunoştinţe era clară.
Interviuri cu tineri violaţi sexual
Au fost intervievaţi 14 tineri (12 – 14 ani) care urmau un tratament în cadrul unei şcoli de corecţie şi 6
tineri (6-12 ani) care urmau un tratament de probă pentru fracţiune. Întrebări directe îi incitau pe băieţi
să vorbească despre amintirile lor sexuale şi comportamentul lor sexual, ca: jocul lor fantezist şi
expunerea la stimuli sau informaţii. Detaliile le erau smulse prin modalităţi ca “ Asta este ultima ta
amintire despre comportamentul tău sexual pe care mi-o poţi spune?” – “ Ce vârstă aveai atunci?” – “Îţi
aminteşti la ce te gândeai?” – “Părinţii tăi ştiau despre asta?” – “Ce s-a întâmplat când ai fost prins?” .
Multe din experienţele anterioare, curiozităţi sau confuzii se datorau în legătură cu expunerea lor la
stimuli, informaţii, experienţe sexuale, inteligibile pentru ei. În orice caz, descrierile comportamentului
lor includeau şi: recurgerea la, forţă, puterea excesivă, intimidare, manipulare, farse, coruperi, asociate

17
cu amintiri şi fantezii. Trei dintre cei 14 băieţi folosiseră jocul cu focul şi câţiva au descris abuzuri fizic-
sadice ale animalelor de casă cu mult înaintea apariţiei comportamentului abuziv sexual.
Gândurile ce acompaniau amintirile băieţilor erau impresionate în ceea ce priveşte detaliile despre file,
intenţii şi izbucniri în mai multe situaţii. Ideile din timpul acţiunilor sexuale reprezentau un tip de
informaţii care lipseau din orice altă sursă de informaţii. Raportul despre ideile sexuale ale copiilor
(Goltman & Goltman, 1982) a strâns informaţii despre cunoştinţele şi convingerile copiilor; aceste
interviuri cu privire la amintiri din copilărie asociate cu acţiuni au acoperit mai multe aspecte
interpersonale şi dinamice. Un exemplu surprinzător a fost cel al unui băiat de 12 ani, acuzat de asaltarea
sexuală, violentă a unui copil; el descria cum îşi pieptăna şi brusca ursuleţul în numeroase rânduri la
vârsta de 5 ani sau 6 ani. La interviu el spunea: “ Îmi amintesc odată …” sau “Îmi amintesc altădată…”.
Băieţelul obişnuia să penetreze căptuşeala ursuleţului cu penisul , să urineze înăuntrul lui, să-l lovească,
să-l izbească de perete şi eventual să distrugă animăluţul din pluş.
Interesul faţă de acţiunile băieţelului creşte odată ce este adăugat materialul fanteziilor: băieţelul îi spune
ursuleţului să se apropie de el, îl forţează să-i fie complice, îl umileşte cu urina, îl bate ca să se asigure
că acesta va păstra secretul; şi îl sfâşie odată ce scenariul fanteziei a ajuns la punctul de rezistenţă:
Ursuleţul spune “NU”.
Au fost depistate atitudini de acest gen la copii faţă de păpuşi, animale de pluş, animale de casă şi s-a
atras atenţia părinţilor asupra fanteziilor de acest gen. Grupul de experţi a ajuns la concluzia că adulţii
trebuie să recunoască legătura dintre fantezie şi comportament; să considere aceste fantezii şi jocuri ca
potenţiali precursori pentru comportamentul viitor.
Această ipoteză are la bază şi studiul observaţional asupra păpuşarilor care îşi îngrijesc păpuşile exact
cum au fost ei îngrijiţi … “la bine şi la rău” (Haynes – Seman & Hart, 1987). Aceste observaţii ar trebui
să cuprindă şi o notă de preocupare faţă de modalităţile în care sunt folosite manechine, păpuşi pentru
anatomie în jocul terapeutic.
D. Copilul abuzat sexual de părinte.
Obiectivul: Scopul major este acela de a găsi un răspuns empiric la următoarea întrebare : “experienţa
unui abuz sexual din copilăria unei femei, are sau nu un impact asupra structurii şi conţinutului
percepţiilor şi principiilor privind propriul copil ?
Metode: Amintirile şi descrierile curente ale copiilor, sinele, multe altele ca şi părinţii au fost comparate
longitudinal, pe două grupuri de mame în perioadele când copii lor aveau: 6 luni, 1 an şi respectiv 2 ani.
Unul dintre grupuri era format din mame ce raportaseră că fuseseră abuzate în copilărie; grupul de
control era format din mame care nu suferiseră abuzuri. Cele două grupuri au fost comparate în funcţie
de vârsta copilului, rasă şi statut socio-economic.
Rezultate: Perceperea propriului copil era diferită cu mult de la un grup la celălalt. Mamele abuzate au
rămas cu mult în urma celorlalte, prin cât de mult se diferenţia modul negativ, denaturat în care îşi
percepeau copii faţă de cel optimist, pozitiv al celuilalt grup.
Freud vorbea despre “excepţii” – “cei care au avut o mare suferinţă în prima copilărie de care ei se simt
fără nici o vină, încât refuză frustrarea, efortul, şi legea. Ei gândesc că au suferit destul pentru a avea la
maturitate dreptul de a nu se supune noilor exigenţe pe care nu le-ar mai suporta, se consideră excepţii şi
ţin să se izoleze” (“Quelques caracteres degages par la psychanalise )
E) Este abuzul sexual al copilului un lucru obişnuit în Israel ?

Obiectivul: Determinarea predominanţei abuzului sexual în copilărie (CSA) într-un exemplu întâmplător
de adulţi, pacienţi (prezentându-se pentru un control de rutină al sănătăţii) ai clinicilor familiale din
Israel.
Metoda: 1005 pacienţi aleşi la întâmplare din 45 de clinici 18 --> 55 ani, au participat la acest

18
chestionar.
Rezultatul: 25% au indicat că fuseseră abuzaţi sexual în copilărie. Mai multe femei decât bărbaţi au
raportat CSA, în aceeaşi situaţie au fost şi femeile originare din ţări occidentale cât şi cele cu mai mult
de 12 ani de educaţie. Nu era nici o legătură între CSA şi celelalte variabile socio.demografice
examinate. Pipăitul era activitatea cea mai obişnuită, iar preludiul activitatea cel mai puţin
experimentată. 45% din autorii abuzului erau din-nainte ştiuţi. Principala vârstă la care erau abuzaţi
copiii varia între 10 şi 14 ani. Numai 45% din subiecţi spuseseră cuiva despre abuz.
Concluzia: Din moment ce nici un alt studiu de acest tip, nu a fost realizat în Israel, aceste rezultate
sugerează că şi aici ca în ţările occidentale CSA este o problemă relativ comună. Familiile de doctori şi
alţi profesionişti în domeniul sănătăţii ar trebui să fie conştienţi cu această realitate şi binecunoscutul său
potenţial.
2.4. Sigmund, Freud, Trei eseuri asupra teoriei sexualitatii:

“ In toata istoria omenirii, sexualitatea prin avatarurile ce strabat viata unui om, a trezit o luxurianta
curiozitate ce s-a manifestat in afara dorintei cunoasterii si intelegerii si prin bizarerii comportamentale
ce au sfidat vehement morala timpului.” Pag. 5

“ Pentru a explica nevoile sexuale ale omului si animalului se utilizeaza in biolgie ipoteza ca exista un
instinct sexual intocmai ca si explicarea foamei, unde se admite instinctual de nutritie. Totodata,
limbajul popular, nu cunoaste termenul care, pentru nevoia sexuala, corespunde cuvantul foame;
limbajul stiintific se foloseste de termenul libido.
Opnia populara isi furnizeaza unele idei alicate asupra naturii si caracterelor instinctului sexual. Astfel,
s-a convenit sa se spuna ca acest instinct lipseste in copilarie, ca el se constituie inmomentul pubertatii si
in relatie stransa cu procesele care duc la maturitate, ca el se manifesta sub forma unei atractii irezistibile
exercitata de unul dintre sexe asupra celuilalt si ca scopul sau ar fi impreunarea sexuala sau, cel putin, un
ansamblu de acte care tind spre acest scop.” Pag11

“ Persoana care exercita o atractie sexuala va fi denumita obiect sexual iar actul care impulsioneaza
instinctul va fi denumit scop sxual. Experienta stiintifica ne dovedeste ca exista numeroase deviatii
privind cand obiectul, cand scopul sexual, si ca va trebui sa aprofundam raporturile ce exista intre aceste
deviatii si ceea ce se evalueaza afi starea de lucruri normala.” Pag12

“ Cea mai buna interpretare a notiunii populare de instinct sexual o gasim in legendele incarcate de
poezie dupa care fiinta umana a fost impartita in doua jumatati, femeia si barbatul, care tind de atunci a
se uni prin dragoste. Din acest motiv cineva este foarte uimit cand afla ca exista barbati pentru care

19
obiectul sexual nu este femeia ci barbatul si ca tot asa exista femei pentru care femeia reprezinta
obiectul sexual.” Pag 12

“ Ceea ce se considera ca scop sexual normal consta in contactul partilor genitale in coit, relaxarea
sexuala, si, pentru un timp, satisfacerea instinctului, satisfacere ce reprezinta analogii cu potolirea
foamei. Cu toate acestea se intalnesc in procesul sexual cel mai normal, tendinte a caror desfasurare va
duce la deviatii ce se inscriu sub numele de perversiuni. Ne referim la unele raporturi intermediare
precedand actul sexual, ca unele atingeri, sau unele exitatii vizuale. Aceste grade intermediare se
considera ca fiind scopuri sexuale provizorii. Aceste acte preliminare sunt pe de o parte insotite de
placere, pe de alta parte, ele intensifica excitatia care trebuie sa se sustina pana la implinirea actului
sexual. Unul dintre aceste contacte, acela al mucoasei bucale, sub numele obisnuit de sarut, a dobandit la
numeroase popoare, printer care popoarele civilizate, o inalta valoare sexuala, desi partile corpului
interesate nu apartin tubului digestive; de asemenea, acolo, exista fapte ce permit a atasa perversiuni la
viata normala si pot furniza elemente de clasificare. Perversiunile consta in fenomene de doua feluri: a)
transgresiuni anatomice ale partilor destinate sa realizeze unirea sexuala, b) opriri la unele raporturi
intermediare, care, normal, trebuie sa fie depasite rapid pentru a atinge scopul sexual definitive. Pag 24

“ Supraestimarea obiectului sexual – Valoarea atasata obiectului sexual atat cat este destinat sa satisfaca
instinctual nu se limiteaza de obicei la partile genitale, ci se intinde asupra corpului intreg al acestui
obiect si tinde sa acapareze toate senzatiile pe care le emana. Supraestimarea se ataseaza domeniului
psihic si se manifesta printr-o orbire, o lipsa de masura in aprecierea calitatilor psihice si perfectiunii
obiectului sexual, o supunere facila la judecatile emise de acesta. Credulitatea provocata de dragoste este
o sursa importanta, daca nu chiar sursa originara a autoritatii. Tocmai supraestimarea sexuala este cea
care, in dezacord cu scopul sexual limitat la aparatul genital propriu-zis, conduce la folosirea altor parti
ale corpului cu uz sexual. Importanta supraestimarii sexuale poate fi studiata bine in particular la barbat,
singurul care prezinta o viata erotica accesibila cercetarilor, in timp ce viata erotica a femeilor, ca
urmare a unor atrofiigenerate de civilizatie, in parte, si ca urmare a retinerii conventionale si a unei
oarecare lipse de sinceritate, este inca acoperita de un voal gros.” Pag25

“ Unele perversiunisunt intr-adevar atat de indepartate de normal incat nu putem face altceva decat sa le
declaram “ patologice”. Indeosebi, acelea care incita instinctual sexual ca sa depaseasca unele obstacole

20
( pudoare, dezgust, oroare, durere), sa se indeplineasca acte extraordinare ( a viola cadavre). Oricum ar
fi gresit sa credem ca se gasesc chiar la cesti subiecti anomalii grave da o alta natura sau simptome de
boli mintale. Nu ar fi lipsit de interes sa constatam o data in plus ca subiactii normali in orice alta
privinta pot intra in categoria bolnavilor din punct de vedere sexual, sub dominatia celui mai tiranic
dintre instincte. Dimpotriva , anomaliile ce se pot observa in celelalte activitati apar totdeauna pe un
fond de deviatie sexual. In cea mai mare parte a cazurilor caracterul patologic nu se manifesta in
continutul noului scop sexual ci in raporturile acestuia cu sexualitatea normala” pag 34-35

“ Aportul psihic in perversiuni- cele mai repugnanate pervesiuni sunt, poate acelea care scot la suprafata
cel mai bine participarea psihica si transformarea tenditei sexuale. Oricat de oribil ar fi rezultatul, se
gaseste acolo o parte din activitatea psihica ce corespunde unei idealizari a tendintei sexuale.
Atotputernicia amorului nu se manifesta niciodata mai puternic decat in aceste tulburari. Ceea ce este
acolo mai elevat sau josnic in sexualitate, indica peste tot cele mai intime raporturi.” Pag 35

“ Obstacolele sexuale la copii. In timpul perioadei de latenta, partilala sau totala, se constituie fortele
psihice care, mai tarziu vor ridica obstacole tendintelor sexuale si le vor limita, le vor restrange cursul.
La copilul nascut intr-o societate civilizata se creeaza sentimental ca aceste obstacole sunt rezultatul
educatiei si, sigur educatia chiar contribuie la aparitia acestora.” Pag 62

“ In ce fel se constituie, asadar aceste forte capabile sa bareze tendintele sexuale si care decide directia
pe care o va lua dezvoltarea individului? Ele se constituie cu adevarat pe seama transformarilor sexuale
ale copilului, ce au continuat in perioada de latenta, dar care, in totalitate sau in parte au fost deturnate
de la folosinta lor proprie si au fost aplicate altor scopuri. Sociologii par de accord ca procesul ce
deturneaza fortele sexuale de la scopul lor si le foloseste in alte scopuri, proces caruia i s-a dat numele
de sublimare. Vom adauga ca acelasi process joaca un rol in dezvoltarea individuala si ca originile sale
se plaseaza in perioada de latenta sexuala a copilului.” Pag 63

Manifestari ale sexualitatii la copil. “ Suptul si prelungirea acestuia, ce exista deja la sugar, care pot
persista pana la varsta adulta si, uneori, chiar toata viata, sunt constituite de o miscare ritmica si repetata
a buzelor, ce nu are drept scop absorbtia unui aliment. O parte a buzelor, limba, o alta regiune a pielii,
adesea, chiar policele, devin obiecte ale suptului. In acelasi timp apare un alt instinct, acela de a apuca si

21
de a trage in mod ritmic lobul urechii, copilulcautand de asemenea, la o alta persoana, o paret a corpului
pe care ar putea-o apuca. Suptul este insotit de placere, absoarbe toata atentia copilului, apoi il adoarme
sau poate chiar sa produca reactii motorii, un fel de orgasm. De asemenea, adesea suptul este insotit de
mangaieri repetate ale partilor genitale externe. Astfel copii trec de la supt la masturbatie. “ pag 64-65

Scopul sexualitatii infantile. “ Scopul sexual al instinctului la copil consta in satisfacerea obtinuta prin
excitatie localizata in cutare sau cutare zona eterogena. Copilul este necesar sa fi incercat satisfacerea
mai inainte pentru ca sa doreasca o repetare a ei si nu trebuie sa admitem ca natura a facut in asa fel
incat cunoasterea unei astfel de satisfactii sa fie lasata hazardului. S-ar putea afirma ca scopul
sexualitatii este de a substitui senzatiei existente in zona erogena, o excitatie exterioara, care o
implineste si creeaza un sentiment de satisfactie. Aceasta excitatie exterioara este mai adesea o
manifestare analoaga suptului.” Pag 68-69

Copiii care utilizeaza excitabilitatea erogena a zonei anale se tradeaza pentru ca isi retin materiile fecale,
pana ce acumularea acestor materii produce contractii musculare violente si pentru ca, trecand prin
sfincterul anal, ele provoaca asupra mucoasei o excitatie intensa. Se poate presupune ca o senzatie
dureroasa se adauga unui sentiment de voluptate. Iata unul dintre cele mai convingatoare semen ale unei
viitoare bizarerii de character sau manifestare: cand copilul, asezat pe olita refuza sa-si goleasca
intestinele si fara sa asculte de rugamintile mamei raspunde ca o va fave cand o sa vrea el. Fireste, putin
ii pasa daca isi murdareste scutecele; ceea ce il intereseaza este san u lase sa-I scape placerea pe care o
simte in momentul defecarii. Educatorul nu se inseala atunci cand cearta copiii pe care ii retin micile lor
strengarii.” Pag 70

Despre activitatea zonelor genitale. “ Printre zonele erogene la copil, exista una care, sigur, nu are
prioritate sin u poate fi punctual de plecare al transformarilor sexuale, dar care este destinata sa joace
mai tarziu un mare rol. Ea este atat la baiat cat si la fetita in raport cu mictiunea, (gland, clitoris); la baiat
este continuta intr-un sac mucos in asa fel ca excitatiile se produc intotdeauna secretiilor pe care
transformarile sexuale le determina premature. Activitatea sexuala a acestei zone erogene, ce constituie
aparatul genital, formeaza inceputul a ceea ce va fi mai tarziu viata sexuala normala.” Pag71-72

22
“ Seducerea nu ne invata nimic asupra inceputurilor vietii sexuale la copil; dimpotriva, cazurile de
seducere pot usor san e induca in eroare in privinta felului de a proceda cu copiii care, premature, au
cunoscut un obiect sexual catre care nu ii indeamna nici o nevoie reala. Trebuie totodata sa recunoastem
ca sexualitatea copilului, oricat de predominant ar fi rolul jucat de zonele erogene, cuprinde si tendinte
care il indeamna sa caute, de la inceput alte persoana ca obiect sexual.” Pag 75

III .SEMNELE SI URAMARILE ABUZULUI SEXUAL :

Deşi rezultatele studiilor abordate variază, se poate spune că aproximativ 15-30% dintre femei ar fi fost,
într-un fel sau altul, abuzate sexual pe durata copilăriei, iar băieţi, 10-15%. Efectele negative ale acestei
agresiuni asupra sexualităţii viitoare a individului sunt încă în studiu, atât în Europa, cât şi în America de
Nord.
S-ar spune că un băiat din 5 şi o fată din 4 au suferit o formă de agresiune sexuală, de la atingere
nepotrivită, la viol. Abuzul sexual s-ar putea defini ca orice formă de contact dintre un copil sau
adolescent şi o altă persoană care are putere/autoritate asupra sa. De asemenea, este orice gest de natură
sexuală prin care o persoană mai vârstnică solicită unui copil/adolescent o gratifiere de natură sexuală.
Abuzul sexual în copilărie este identificat ca o cauză generatoare de probleme psihosociale importante.
Persoanele abuzate pe durata copilăriei vorbesc despre tulburări asociate abuzului sexual în copilărie:
anxietate, tulburări ale somnului, stres, dificultăţi de relaţioanre şi nu în ultimul rând disfuncţii sexuale.
Deşi există similarităţi între urmările decelate de băieţi şi la fete, există şi diferenţe bine marcate: băieţii
au tendinţa de a-şi externaliza/exterioriza trauma (de ex., prin comportament agresiv faţă de alţii), iar
fetele au tendinţa de a-şi interioriza simptomatologia (depresie etc.).
Aspecte vizând imaginea corporală
Numeroase studii de până acum n-au evidenţiat în mod clar un impact al abuzului sexual asupra imaginii
corporale a victimei. Într-un studiu francez privind studenţi dintr-o universitate, nu s-a decelat, aşadar,
nici o altă simptomatologie. Într-un alt studiu similar se arăta că “efectele abuzului sexual asupra stimei
de sine nu sunt semnificative”. În contextul în care efectele abuzului sexual asupra imaginii corporale
sunt discutabile, efectele sale asupra funcţionării sexuale sunt mult mai clare. Conform unui studiu
epidimiologic, abuzul sexual este perceput ca un factor de risc pentru disfuncţii sexuale. Studiul
informează că persoanele care au suferit un traumatism sexual sau chiar abuzate sexual acuză probleme
sexuale, relaţionale şi sociale, printre care lipsa satisfacţiei sexuale şi probleme în relaţia cu partenerii. În
acest context, femeile cândva abuzate sexual vorbesc despre neîncredere în reaţiile pe care le au, lipsa

23
stimei de sine (lipsă de încredere), probleme sexuale, probleme de sănătate mintală (depresii, abuz de
medicamente, fobii). Totuşi, abuzul sexual nu modifică frecvenţa raporturilor sexuale. Studiile mai
indică asocieri clare între abuzul sexual şi indicele masei corporale, insatisfacţia faţă de propriul corp şi
tendinţele de obezitate.
Potrivit unui studiu realizat, în Franţa, pe peste 3600 de femei, s-a constat că peste 800 fuseseră victime
ale abuzului sexual (vârsta medie a victimelor era 28 de ani). Majoritatea (peste 93%) se identificau ca
heterosexuale; peste 28% urmaseră studii de lunga durată. Rezultatele au indicat că femeile abuzate
sexual se plâng că trupul propriu le oferă puţine satisfacţii, sunt jenate de cum arată şi că sunt mai puţin
adaptate în a iniţia şi a menţine relaţii cu alte persoane.
Abuzul sexual: Simptomele psihologice ale abuzului sexual: Este dificil de descoperit un copil abuzat
sexual prin intermediul testelor psihologice. Asupra fiecarui copil, efectele sunt particulare, simptomele
depinzând de vârsta lui, de gradul de apropiere relationala fata de agentul abuzator, de forta lui, de locul
de desfasurare a evenimentului, de frecventa situatiilor abuzive. (a) Aspect clinic: Inrosirea sau lezarea
orificiului anal sau vaginal - "reflexul dilatarii" (in cazul contactului anal) sau "numai" vulnerabilitate la
bolile cu transmitere sexuala (inclusiv negi genitali, gonoree), tulburarile digestive, de somn, panica,
agravarea unor boli cu componenta psihica (astmul), tulburarile de instinct alimentar. Se pot adauga
simptomele vagi, nespecifice, cum sunt cefaleea si durerile abdominale. (b) Trairi emotionale:
culpabilitate, responsabilitate tensionanta de pastrare a secretului, frica, pedeapsa, degradarea imaginii
de sine, sentiment de murdarire corporala, teama de deteriorarea sexuala si a reproducerii, ostilitate,
furie, depresie, eventual tendinte suicidare. (c) Manifestari comportamentale: regresie, ostilitate sau
agresiune fata de alte persoane, pierderea deprinderilor sociale, letargie, nepasare fata de sine, postura
corpului exprimând coplesire, greutate, tendinta de confesare (la fete) sau ascunderea cu obstinatie a
secretului dureros, atitudine protectoare fata de parinti.
Consecinte: (a) In plan emotional: introversiune, tulburari emotionale, depresie, autoestimare deficitara.
(b) In plan social: fuga de acasa, esec scolar, prostitutie, consum de droguri, alcool. Ca adulti pot avea
un comportament sexual neadecvat, masturbare compulsiva, dificultati in alegerea partenerului si in
rolul de parinti (se distanteaza fata de propriii lor copii pentru ca asociaza afectiunea cu contactul fizic).
Elemente educative psihologice, preventive ale abuzului sexual la copilul mic
Pentru ca la vârsta mica universul este perceput la modul egocentric, copilul incearca sa-si explice
experienta abuzului, considerând ca este singurul vinovat de cele intâmplate. De aceea, este obligatorie
educatia preventiva, care presupune: a-i oferi copilului prilejul de a-si cunoaste si a-si identifica emotiile

24
pozitive/ negative (de siguranta/insecuritate, frica, nefericire, furie, confuzie); a-l invata strategii
comportamentale pentru a se proteja de trairi neplacute (reguli de baza pentru evitarea situatiilor
cotidiene ce pot conduce la un posibil abuz, când este singur acasa, când se rataceste pe strada, când este
acostat etc); a-l ajuta sa distinga intre mingâierile firesti si cele nepotrivite, ce sa accepte si ce sa refuze
si cum anume; a-l ajuta sa recunoasca oamenii in care poate sa aiba sau nu incredere si cum sa nu tina
secret ceva ce nu i-a placut; cui sa se adreseze intr-o situatie periculoasa; Copiii mici au nevoie de
informatii clare, care sa-i ghideze si sa-i ajute sa devina mai putin vulnerabili.
Etiologia si factorii de risc ai abuzului asupra copilului
 Caracteristici parentale (sau ale adultului abuzator):
- adultii abuzatori au suferit, la rândul lor, episoade de maltratare sau au avut o copilarie nefericita,
conformându-se modelului comportamental al caror victime au fost. Adultii respectivi au nevoie de
suport si de rezolvarea psihologica a problemelor ramase din copilarie;
- consuma excesiv alcool, droguri;
- au boli mentale (depresie, inclusiv comportament suicidar ori psihotic) sau o sanatate precara, care nu
le permite sa securizeze viata copilului;
- sunt imaturi din punct de vedere mental sau afectiv, instabili emotional, cu prag scazut de toleranta a
frustrarilor si cu dificultati de adaptare, lipsiti de empatie relationala. Nu-si pot amâna propria satisfactie
si isi descarca stresul pe loc. Sunt ostili si rejectivi pentru ca nu au incredere in propriile lor abilitati.
Cauta suport "parental" protector in propriul lor copil, pe care-l incarca emotional cu problemele
personale;
- au cunostinte sumare despre dezvoltarea copilului, nu-l apreciaza corect, nu-l accepta, nu-l aproba;
- au asteptari nerealiste din partea lui (privitor la reactii, performante);
- au un stil educativ conflictual (fie autoritar, critic, intolerant, ostil, restrictiv, fie hiperprotector anxios
sau perfectionist, fie indolent, indiferent);
- comunicarea lor este ambigua, nu stiu cum sa-si exprime trairile fata de cei apropiati, nu pot separa
sentimentul pozitiv fata de copil de sentimentul negativ fata de ceea ce a comis copilul. Au o rigiditate
relationala si o rata crescuta de agresivitate;
- egocentrism sau/si atasament redus fata de un copil nedorit, ale carui nevoi nu le intelege si nu le
satisface;
- sunt izolati social, se tem ca vor fi respinsi, nu incearca sa se apropie;
- le lipseste imaginatia, spiritul ludic.

25
IV. UN STUDIU PRIVIND EXPLOATAREA SEXUALA IN SCOPURI
COMERCIALE A COPIILOR
Minorii supuşi traficului de persoane şi exploatării sexuale provin din familii destrămate

Aceata este un studiu făcut în data de 12 februarie 2008.

 Familie săracă
Familiile dezorganizate, anturajul şi sărăcia sunt principalele elemente care contribuie la
traficarea şi exploatarea sexuală a copiilor, potrivit unui studiu realizat, în Bucureşti, de Organizaţia
"Salvaţi Copiii".
Cercetarea privind exploatarea sexuală a copiilor a cuprins investigaţii realizate în Bucureşti, scopul
studiului fiind aducerea de noi informaţii şi cunoştinţe privind exploatarea sexuală a copiilor prin
implicarea lor în prostituţie. Pe baza datelor înregistrate, specialiştii au formulat un set de propuneri şi
recomandări, atât pentru prevenirea şi combaterea acestui fenomen, cât şi pentru crearea unor
mecanisme de reintegrare socială a copiilor exploataţi sexual.
Investigaţia cantitativă a cuprins anchete sociologice cu chestionar standardizat în rândul
elevelor din grupa de vîrstă 13-18 ani, vârstă considerată cu grad ridicat de risc pentru fenomenul
studiat, precum şi o cercetare care a cuprins 300 de persoane de 18 ani şi peste,din gospodăriile
populaţiei din toate sectoarele capitalei.
Ancheta sociologică a cuprins 505 eleve din clasele VIII - XII, de la şapte licee din sectorul 1 al
Capitalei şi a arătat că din numărul total al persoanelor chestionate, 73% consideră că părinţii lor sunt
interesaţi de ceea ce fac ele, doar 37% apreciind că părinţii le înţeleg nevoile, dorinţele şi plăcerile în
mare măsură. De asemenea, aproape jumătate dintre eleve cred că părinţii le înţeleg nevoile şi dorinţele
doar într-o oarecare măsură, iar una din zece consideră că sunt înţelese într-o mică măsură.
Rezultatele sondajului au evidenţiat că 86% dintre eleve au auzit despre minore care practică sexul
comercial sau au fost racolate şi forţate să se prostitueze. Elevele consideră că principalele cauze, care

26
fac ca minorele să ajungă să se prostitueze, ţin de familie, de anturaj şi influenţa grupurilor de prieteni,
precum şi de abilitatea proxeneţilor în a ademeni minorele.
"Doar 14% dintre eleve cred că minorele ajung să se prostitueze pentru că aşa doresc ele", potrivit
studiului.
Ancheta sociologică a mai arătat că 9% dintre ele au fost acostate pe stradă pentru întreţinerea
de relaţii sexuale pentru bani, opt la sută au declarat că au văzut adulţi făcând sex (în afara filmelor), iar
şapte la sută susţin că li s-a cerut să se dezbrace în faţa cuiva. De asemenea, 18% dintre elevele
chestionate au declarat că li se vorbeşte urât acasă, 17% că nu merg acasă de teamă să nu fie pedepsite,
iar opt la sută au recunoscut că au locuit la o prietenă sau rudă, pentru o perioadă mai mare de timp,
pentru că nu doreau să stea cu părinţii.
Cercetarea în rândul populaţiei demonstrează că notorietatea fenomenului prostituţiei infantile este
foarte ridicată, 90% din populaţia investigată declarând că a auzit de minore care se prostituează.
"Deşi nivelul de notorietate al fenomenului este foarte ridicat, totuşi 55% dintre subiecţii investigaţi
consideră că în prezent există o insuficientă informare a publicului larg referitoare la exploatarea sexuală
a copiilor. În ceea ce priveşte cauzele pentru care minorele ajung să se prostitueze.
Opiniile populaţiei pot fi grupate pe patru categorii de factori:
1. neglijarea familiei,
2. aspectele disfuncţionale şi de devianţă la nivel social
3. influenţa nefastă a grupurilor informale în care intră adolescenţii
4. dorinţa lor de a face acest lucru"
( acest lucru rezultă din cercătările făcute de iniţiatorii studiului).
Pentru combaterea prostituţiei infantile, 44% din populaţia investigată crede că este necesară
creşterea nivelului de educaţie specifică în şcoală şi familie, în paralel cu intensificarea supravegherii
adolescentelor în familie şi şcoală.
Investigaţia calitativă pentru realizarea studiului a cuprins interviuri individuale cu practicante
ale sexului comercial şi un interviu de grup cu specialişti din instituţii implicate direct sau indirect în
problematica exploatării sexuale a copilului.
Potrivit studiului, majoritatea persoanelor implicate în sexul comercial provin din familii destrămate,
cu părinţi despărţiţi şi recăsătoriţi de mai multe ori, taţi vitregi alcoolici sau consumatori de alcool care
abuzează fizic şi sexual de copil. În peste jumătate dintre cazurile analizate, situaţia este amplificată de
numărul mare de copii din familie şi de climatul familial bazat pe neglijare şi indiferenţă faţă de copil.

27
 Peste jumătate dintre adolescentele intervievate au declarat că au început să se prostitueze de la
vârste mai mici de 18 ani, trei dintre ele având chiar sub 15 ani.
Iniţiatorii au identificat cinci moduri de racolare a tinerelor:
1. minora este furată, sechestrată şi obligată să se prostitueze de membrii unor clanuri
2. fuge de acasă după ce a fost supusă unor abuzuri fizice sau sexuale de către un membru al
familiei
3. a fost implicată deliberat în prostituţie de către părinţi sau de către persoanele în grija cărora se
află, pentru obţinerea de bani
4. pleacă de acasă, din diverse motive, la prietene care sunt implicate în prostituţie sau pleacă de
acasă într-o altă localitate, de obicei un oraş mare, şi ajunge în stradă
În ceea ce priveşte starea de spirit a practicantelor sexului comercial, specialiştii susţin că acestea
au sentimentul de culpabilitate pentru activitatea pe care o desfăşoară. "Toate persoanele intervievate
consideră că ceea ce fac nu este un lucru bun, este o treabă foarte periculoasă şi riscantă din cauza
abuzurilor de orice natură la care poţi fi supus oricând. Starea lor de spirit este dominată de sentimente
de teamă atât pentru prezent, cât şi pentru viitor. Trăiesc permanent sentimente de umilire şi înjosire şi
de aceea caută să se ascundă de lume şi nu-şi pot face prieteni" (se arată în studiu).
Studiul a cuprins şi un interviu de grup cu specialişti din instituţii implicate direct sau indirect în
problematica exploatării sexuale a copilului, care a demonstrat că numărul cazurilor de prostituţie
înregistrate în evidenţele poliţiei având ca autori minorele şi cele de proxenetism având victime minori
este foarte redus, deşi cercetările de teren arată că proporţiile fenomenului nu sunt de neglijat iar
consecinţele sale în plan individual şi social sunt deosebit de grave.
"Spre deosebire de alte ţări, în România prostituţia se face în mai mare măsură pe stradă şi la preţuri
mici. (...) În ceea ce priveşte discrepanţa dintre statisticile oficiale şi numărul real al tinerelor exploatate
sexual şi al proxeneţilor, din discuţiile de grup a rezultat că acesta nu este un act intenţionat, ci se
datorează, în mare măsură, dificultăţilor de identificare a persoanelor implicate în acest fenomen",
potrivit studiului.
În România, datele statistice existente la Biroul de Statistică Judiciară privind evoluţia
numărului de victime minori ale infracţiunilor de natură sexuală, ale abuzului şi exploatării sexuale,
arată că, după 1989 când a luat amploare deosebită acest fenomen, în ultimii cinci ani s-a constatat o
tendinţă descendentă.

28
 Cu toate acestea, preşedintele Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane (ANITP),
Dumitru Licsandru, a declarat că traficul de persoane reprezintă încă o problemă pentru România chiar
dacă fenomenul a înregistrat o scădere în ultimul timp. Potrivit lui Licsandru, în 2007, au fost
înregistrate 1.663 de persoane victime alte traficului, 274 dintre ele având sub 18 ani."Asta înseamnă că
una din şase victime avea sub 18 ani, iar cele mai multe, 240, erau fete", a subliniat preşedintele ANITP.
Din totalul minorilor traficaţi anul trecut, 120 au fost traficaţi în România, iar ceilalţi în ţări
precum Italia, Spania şi Olanda. De asemenea, 103 dintre minorii traficaţi în ţară au fost exploataţi
sexual, uneori chiar în urma implicării rudelor de gradul întâi sau a cunoştinţelor.
Studiul prezent evidenţiază şi dezvoltarea rapidă în România a unor mijloace tot mai sofisticate de
ascundere a modului în care se derulează procesul de racolare a viitoarelor prostituate şi a locaţiilor unde
se desfăşoară actul de prostituţie, la aceasta contribuind importantele resurse financiare şi umane care
sunt implicate în acest proces.
Atfel, se poate vorbi, astfel de o "migrare" a prostituatelor din "stradă" către apartamente
închiriate sau aflate în proprietatea proxeneţilor. Racolarea clienţilor nu se mai face "la vedere" direct
din stradă, ci prin telefon mobil, anunţuri "matrimoniale", cluburi cu circuit închis, restaurante de lux,
saloane de masaj, dar mai ales prin internet. Hotelurile sunt de asemenea locuri agreate pentru
practicarea prostituţiei, îndeosebi cu clienţi străini" (a declarat coordonatorul proiectului, Georgeta
Păunescu).
Iniţiatorii studiului au făcut şi o serie de recomadări care se referă la campanii de informare,
atenţionare şi prevenire asupra abuzului sexual al copilului şi prostituţiei, extinderea numărului şi ariei
de acţiune a raziilor pentru depistarea a minorelor exploatate sexual, acordarea de servicii de reabilitare
şi, ulterior, realizarea de controale periodice privind situaţia acesteia, precum şi perfecţionarea
sistemului de înregistrare şi monitorizare a cazurilor de exploatare sexuală infantilă şi includerea.
De asemenea, "Salvaţi copiii" consideră necesară înfiinţarea de Centre de Urgenţă pentru Copilul
Abuzat, Neglijat, Exploatat în toate judeţele. Potrivit directorului Direcţiei de Monitorizare din cadrul
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copiilor, minorii victime ale traficului beneficiază de servicii
specializate în cadrul unor centre de tranzit, la nivel naţional existând până acum 12 astfel de centre.
Potrivit preşedintelui executiv al Organizaţiei "Salvaţi Copiii", Gabriela Alexandrescu, odată cu
prezentarea studiului a fost lansată şi o campanie al cărei scop este sensibilizarea opiniei publice asupra
consecinţelor abuzului şi exploatării sexuale asupra dezvoltării copilului, precum si cunoaşterea şi
respectarea prevederilor legale care sancţionează abuzul sexual asupra copilului.

29
De asemenea, pentru specialiştii care lucrează cu minorii traficaţi sau exploataţi sexual, "Salvaţi Copiii"
şi Biroul Internaţional al Muncii au editat şi un manual specializat de pregătire pentru consilierea psiho-
socială a tinerilor traficaţi.

V. CELE MAI GRAVE FORME DE MUNCA A COPILULUI :

 Legislatia. Exista mai multe instrumente internationale de drepturile omului care asigura
protectie copilului împotriva exploatarii economice. Conventia nr. 182 a Organizatiei Internationale a
Muncii privind eliminarea celor mai grave forme de munca a copilului, ratificata de România în 2000
(prin
Legea nr. 203/2000) da o si mai mare precizie prevederilor cuprinse în CDC. Legislatia româneasca
recunoaste copiii care sunt nevoiti sa munceasca drept o categorie specifica de beneficiari prin Strategia
Nationala privind Protectia Copilului (2001-2004) si prin Planul Operational de Implementare aprobat
de Guvern în 2001. La 1 martie 2003 a intrat în vigoare un nou Cod al Muncii bazat pe conventiile
internationale mentionate mai sus.

 Definitie. OIM face o distinctie clara între copiii activi economic si copiii care desfasoara
activitati neeconomice. Se considera ca doar copiii activi economic sunt copii care muncesc, iar printre
acestia se numara atat copiii care efectueaza munci platite, cat si munci neplatite. Activitatile
neeconomice se refera la treburile în casa si activitatile pe care copilul le face în propria gospodarie, în
timp ce realizarea acelorasi treburi si activitati ca fata în casa sau lucrator în gospodaria unei alte
persoane va fi considerata o activitate economica, si deci va fi clasificata ca munca. Definitia OIM
privind copiii activi economic presupune ca acesti copii muncesc, fie ca sunt platiti sau nu, cel putin o
ora pe saptamâna. Nu orice munca (activitate economica) desfasurata de copii este considerata munca a
copilului, si deci
o forma de exploatare. În timp ce formele acceptabile de munca desfasurate de copii pe parcursul unui
numar limitat de ore de munca pot constitui un fapt pozitiv, munca copilului trebuie sa fie abolita si
trebuie luate masuri imediate împotriva celor mai grave forme de munca a copilului. Notiunea de
„munca a copilului“ se refera la munca realizata în conditii de exploatare si/sau munca periculoasa care
poate avea efecte adverse asupra dezvoltarii fizice, sociale, psihologice, etice si afective a copilului.
Pentru estimarile cu privire la situatiile în care copiii sunt activi economic, se folosesc grupele de vârsta

30
5-9, 10-14 si 15-17 ani, iar pentru estimarile cu privire la munca copilului se folosesc grupele de vârsta
5-11 si 12-14 ani. În tabelul de mai jos se prezinta toate categoriile de copii activi economic dupa
tipurile de activitate economica. Toate zonele hasurate sunt considerate forme de munca a copilului atât
conform definitiilor OIM cât si conform studiului national INS/OIM desfasurat în România în perioada
2000 -2001. Totusi, în studiul INS/OIM, zonele hasurate închise la culoare, cu definitiile
corespunzatoare, nu au fost considerate ca facând parte dintre cele mai grave forme de munca a
copilului.
Acest lucru poate fi legat de faptul ca nu exista o lista oficiala a tipurilor de activitati care sunt
considerate
munci periculoase.

În textul de mai jos, notiunea de munca a copilului se va utiliza numai în acceptiunea data de definitia
OIM, în timp ce notiunea de copil care munceste/copil activ economic va fi utilizata în sens mai larg,

31
chiar si pentru a descrie efectuarea treburilor în gospodarie. Acest capitol se va concentra însa mai ales
pe cele mai grave forme de munca a copilului. Copiii care muncesc si/sau traiesc pe strazi, precum si
copiii victime ale traficului vor constitui tema unor subcapitole separate.

5.1Copiii activi economic si munca copilului

 Situatia copiilor activi economic
Copiii activi economic (CAE). Studiul national INS/OIM privind activitatile copiilor a fost
desfasurat în România în perioada octombrie 2000 - septembrie 2001 si a cuprins 18.000 de gospodarii.
Numarul total al copiilor activi economic (CAE) cu vârste între 5-17 ani s-a estimat la cifra de 82.884
copii (2,1%) pe baza chestionarului pentru adulti, si la 141.905 (3,7%) pe baza chestionarului pentru
copii.
Peste 60% din copiii activi economic traiesc în regiunile de sud, sud-vest sau nord-est ale tarii.
Daca comparam numarul copiilor activi economic din fiecare regiune cu totalul populatiei de copii din
regiunea respectiva (Vezi Figura 4.7) constatam ca prevalenta copiilor activi economic este mult mai
mare în regiunile de sud si sud-vest decât în alte parti ale tarii.
Studiul INS/OIM a constatat urmatoarele:
90% dintre copiii români activi economic traiesc în mediul rural
88% dintre copii lucreaza în agricultura, peste jumatate dintre ei având între 15 -17 ani
80% muncesc în gospodaria familiei, 11% pentru rude/vecini, si doar 4-6% sunt angajati
70% dintre toti copiii muncesc fara sa fie platiti
33% dintre copiii activi economic între 10-14 ai lucreaza peste 14 ore pe saptamâna
20% dintre toti copiii activi economic lucreaza peste 35 de ore pe saptamâna, iar marea
majoritate a acestora are între 15-17 ani, traieste în mediul rural si lucreaza în agricultura
60% din totalul copiilor activi economic sunt baieti
peste 97,5% dintre baietii activi economic între 5-9 ani lucreaza în agricultura.

32
 Copiii activi ne-economic.
Conform studiului INS/OIM, numarul total al copiilor activi ne-economic cu vârste între 5-17 ani care
efectueaza diferite activitati în gospodarie se ridica la peste 2 milioane, sau peste jumatate dintre toti copiii
din respectiva grupa de vârsta. Conform adultilor, 0,3% sau aproximativ 6000 dintre acesti copii muncesc
7 ore sau mai mult pe zi, toti locuiesc în mediul rural, iar aproximativ 70% sunt baieti. Acesti copii nu
apar în statisticile privind munca copilului, nici macar în cele
care folosesc definitia cea mai larga a conceptului, desi consecintele asupra sanatatii, educatiei si
dezvoltarii normale a acestora pot fi aceleasi ca în cazul copiilor considerati ca exploatati în diferite
forme de munca a copilului.
În cadrul unui studiu de referinta privind munca copilului în mediul rural desfasurat în 5 judete
(Suceava, Botosani, Vaslui, Ialomita si Calarasi) în perioada septembrie-octombrie 2001 au fost
intervievati 400 de copii cu vârste între 6-14 ani (studiul coordonat de E. Stativa în 2001). Desi studiul
nu este reprezentativ la nivel de judet, s-a constatat ca între 80-100% din cei 174 de copii cu vârste între
6-11 ani efectueaza zilnic diferite treburi în gospodarie, ceea ce confirma rezultatele prezentate în
studiul
INS/OIM despre copiii activi ne-economic. Conform estimarilor persoanelor care au furnizat informatii
pentru studiu, acesti copiii petrec de obicei 5 ore pe zi facând diferite treburi în gospodarie. Între 50-
100% dintre baietii sub 11 ani ajutau la hranitul animalelor, iar între 11-65% dintre baieti ajutau zilnic la
taiatul lemnelor. Aceste cifre erau asemanatoare sau mai mari pentru baietii între 11-14 ani. Fetele fac si
ele aceleasi treburi ca baietii, desi dupa vârsta de 11 ani ele se ocupa mai ales de treburile
din casa. În timp ce copiii considerau ca treburile din gospodarie si hranirea animalelor erau munci
usoare, taiatul lemnelor li se parea o munca mai grea. În mod obisnuit, copiii nu sunt platiti pentru

33
munca pe care o fac. Din nou, majoritatea acestor copii nu apar în statisticile privind munca copilului,
desi consecintele activitatilor pe care le desfasoara pot fi grave.

 Situatia muncii copilului si cele mai grave forme de munca a copilului

Studiul INS/OIM a constatat ca aproximativ jumatate dintre copiii care muncesc fac parte din
categoria copiilor exploatati prin munca. Astfel, conform chestionarului pentru adulti, 40.620 copii
(1,1%) erau exploatati prin munca, iar conform chestionarului pentru copii numarul acestora era de
70.690 (1,8%). Mai mult, conform chestionarului pentru adulti 23.618 dintre acesti copii aveau vârste
între 5-14 ani, iar conform chestionarului pentru copii numarul acestora era de 40.731, ceea ce reprezinta
1,4% din copiii din aceasta grupa de vârsta. Este important de subliniat faptul ca exploatarea prin munca
a
copilului nu se limiteaza la fenomenul urban al copiilor strazii, asa cum se credea anterior. Astfel,
aproximativ 93% dintre totii copiii exploatati prin munca provin din mediul rural si lucreaza mai ales în
context familial. Practic toti copiii exploatati prin munca cu vârste între 5-9 ani, precum si 94% dintre
cei cu vârste între 10-14 ani provin din mediul rural.

Conform chestionarului pentru adulti, 60% dintre toti copiii exploatati prin munca sunt baieti, iar
în cazul a aproximativ 98% dintre acesti copii se încalca cerintele legale cu privire la vârsta minima de
angajare si la numarul orelor de lucru. Un procent de 3,5% lucreaza în locuri de munca periculoase, cum
ar fi transportul, depozitarea si constructiile, iar în cazul a 1,8% se încalca si cerintele legale cu
privire la lucrul în locuri de munca periculoase.

34
 Munca copilului în mediul rural.
Dupa cum s-a mentionat mai sus, aproximativ 93% dintre copiii exploatati prin munca sunt din mediul
rural, iar pentru majoritatea se încalca cerintele cu privire la vârsta minima de angajare si numarul maxim
de ore de munca. În cadrul studiului mai restrâns efectuat sub coordonarea lui E. Stativa, persoanele care
au furnizat informatii, cum ar fi primarii, directorii de scoli, reprezentantii bisericii, medicii si politia
locala, au afirmat ca copiii muncesc de obicei peste 5 ore pe
zi, si chiar toata ziua în sezonul agricol. Unele din acest persoane au afirmat ca copiii lucreaza
considerabil mai mult decât parintii, mai ales în satele din regiunea de nord-est a tarii. În satele din nord-
estul tarii, tipul de agricultura care se practica presupune multa munca, ceea ce favorizeaza exploatarea
copiilor prin munca.

 Copiii angajati.
Studiul INS/OIM a constatat ca 4-6% dintre toti copiii care muncesc aveau
angajator, însa la grupa de vârsta 5-14 ani acest procent era de doar 0,3%. Totusi, dintre cei 400 de copii
cu vârste între 6-14 ani intervievati în cadrul studiului lui E. Stativa din 2001, 64 de copii (40 baieti si 24
fete), sau 16%, munceau la un angajator, adica la cineva din sat care avea nevoie de mâna de lucru. De
aici se observa ca, desi la nivel national procentul copiilor angajati nu este ridicat, exista judete si
regiuni
în care acest fenomen este mult mai frecvent întâlnit. Nu se poate spune daca acesti copii sunt mai
exploatati decât cei care isi fac treaba în propria gospodarie, însa conform definitiilor internationale,
doar acest din urma grup ar fi definit ca fiind exploatat prin munca. Pe de alta parte, este poate mult mai
evident ca acesti copii sunt exploatati, pentru ca ei sunt folositi ca lucratori platiti în cadrul unui acord de
angajare.

35
 Munca copiilor în mediul urban (Cele mai grave forme si formele neconditionat cele mai grave de
munca a copilului).
Conform studiului INS/OIM, 7-8% dintre copiii exploatati prin munca sunt în mediul urban.
Aproximativ 6% dintre copii între 10-14 ani provin din mediul urban, însa în grupa de vârsta 5-9 ani nu
exista nici un copil din mediul urban care sa fie exploatat prin munca. Totusi, studiul INS/OIM nu ofera
nici un fel de informatii cu privire la cele mai grave forme de munca a copilului, desi unii dintre copiii
care sunt exploatati prin munca fac parte din categoria celor mai grave forme de munca a copilului.
Acest lucru este adevarat mai ales în ceea ce priveste copiii care lucreaza în conditii deosebit de
periculoase si copiii care lucreaza peste 43 de ore pe saptamâna. Studiul INS/OIM nu furnizeaza
informatii nici despre copiii implicati în formele neconditionat cele mai grave de munca a copilului,
cum ar fi copiii traficati, obligati la munca fortata sau slugarit, la prostitutie sau pornografie

 Viata copiilor activi economic si a copiilor exploatati prin munca copilului

Dreptul la sanatate.
Sanatatea copiilor exploatati în munca este pusa realmente în pericol. Cu privire la toti cei 400 de
copii intervievati în cadrul studiului coordonat de E. Stativa, persoanele care au furnizat informatii
cercetatorilor au remarcat faptul ca multe din accidentele copiilor sunt provocate de faptul ca sunt
obligati sa lucreze cu unelte periculoase. În multe cazuri, copiii si-au pierdut degetele sau o parte a
bratului din cauza ca au folosit astfel de unelte (mai ales unelte pentru exploatarea padurilor si unelte
pentru tocarea hranei pentru animale) . Aproape 25% din copiii angajati avusesera un accident de
munca.
 Dreptul la educatie.
Studiul INS/OIM a constatat ca, dintre copiii care muncesc, doar 86% dintre
între 5-9 ani, 82% din cei între 10-14 ani si 31% dintre cei între 15-17 ani merg la scoala. Astfel, 15-
20% dintre copiii cu vârste între 5-14 ani nici macar nu frecventeaza scoala, iar rezultatele la învatatura
ale celor care merg la scoala sunt slabe. Consecintele asupra rezultatelor la învatatura, mai ales în rândul
copiilor între 5-14 ani exploatati prin munca mai mult de 5 ore pe zi sunt evidente. S-a constatat ca
regiunea cu numarul cel mai mare de copii care muncesc si nu merg la scoala este regiunea de nord-est,
urmata de sud-est, nord-vest si sud.
 Dreptul la joaca si activitati recreative.

Tot asa cum programul de lucru lung (sau chiar si cel nu prea

36
lung) afecteaza mersul la scoala al copiilor, si timpul care le ramâne copiilor care muncesc pentru joaca
este serios compromis. Acest lucru se întâmpla mai ales pentru ca multi parinti nu dau prea mare
importanata nevoii pe care o au copiii de joaca si activitati recreative.
 Cauzele imediate ale exploatarii copilului prin munca
Dupa cum s-a mentionat mai sus, majoritatea copiilor lucreaza în agricultura de subzistenta
practicata la nivelul familiei si care presupune multa munca, pentru a putea ajuta în gospodarie si pentru
a suplimenta veniturile familiei. Pentru aproximativ 50% din acesti copii, munca pe care o depun se afla
în limitele acceptabilului, iar în majoritatea cazurilor copiii însisi considera ca este un lucru bun. O astfel
de munca poate fi vazuta ca parte componenta a educatiei informale, prin care se urmareste dezvoltarea
simtului de raspundere si a simtului datoriei, precum si dezvoltarea deprinderilor relevante. Restul de
50% însa s-ar putea sa fie exploatati într-un mod care are consecinte negative asupra sanattii, educatiei si
dezvoltarii lor normale. Printre cauzele imediate ale exploatarii copilului prin munca se numara
urmatoarele: se practica o agricultura de subzistenta care presupune multa munca, copiii sunt o forta de
munca ieftina, copiii pot contribui la veniturile familiei.
 Agricultura de subzistenta care presupune multa munca
90% din copiii exploatati prin munca traiesc
în mediul rural si lucreaza în agricultura de subzistenta. Deoarece agricultura româneasca este în primul
rând o agricultura de subzistenta, care se practica la nivelul familiei si presupune multa munca, cererea
de forta de munca ieftina, reprezentata de copii, este foarte mare. Dupa cum se arata în studiul Munca
copilului în România , cu cât este mai ridicat de nivelul de ocupare a fortei de munca în agricultura într-
o anumita economie si cu cât este mai pregnant caracterul sau de agricultura de subzistenta, cu atât mai
accentuata este exploatarea copilului prin munca si tendinta copiilor de a desfasura activitati economice.
 Contributia la veniturile gospodariei.
Peste 90% dintre parintii intervievati în cadrul studiului
NIS/OIM au declarat ca le dadeau voie copiilor lor sa lucreze pentru ca acestia sa contribuie la veniturile
gospodariei sau sa ajute în gospodarie. Daca ar fi renuntat la munca, aceasta ar fi dus în majoritatea
cazurilor la o scadere a nivelului de trai al gospodariei. În Evaluarea rapida realizata de SCF în 2002
privind copiii strazii care muncesc, atât parintii cât si copiii strazii care muncesc au parut sa fie de acord
cu ideea ca copiii trebuie sa contribuie la veniturile familiei.

5.2. Copiii care muncesc si/sau traiesc pe strazi

37
 Legislatia. Din nefericire, copiii care muncesc si/sau traiesc pe strazi sunt privati de majoritatea
drepturilor lor. De exemplu, conform articolului 27 al CDC, statele parti au obligatia de a oferi asistenta
materiala copiilor, mai ales pentru satisfacerea nevoilor lor de hrana, îmbracaminte si locuinta. În ceea
ce priveste exploatarea economica si cele mai grave forme de munca a copilului, conventiile
internationale si legislatia româneasca ar trebui sa se aplice si la copii care muncesc pe strazi. La copiii
care muncesc si/sau trsiesc pe strazi fiind lipsiti de îngrijire parinteasca ar trebui sa se aplice articolele
relevante ale CDC, precum si prevederile Legii nr. 272/2004.
 Definitie. UNICEF a facut în mod traditional distinctia între copiii de pe strazi (cei ale caror
activitati
din timpul zilei se desfasoara pe strazi, dar care se întorc acasa seara aproape în fiecare zi) si copiii
strazii (copiii care traiesc singuri sau cu familia pe strazi). Acestia pot fi clasificati si drept copii care
muncesc pe strazi si respectiv drept copii care traiesc pe strazi. În acelasi timp, una dintre definitiile
utilizate îndeobste pentru copiii strazii, si care s-a formulat pe la mijlocul anilor 1980, este urmatoarea:
“orice baiat sau fata care nu a ajuns înca la vârsta adulta si caruia strada, în sensul sau cel mai larg, i-a
devenit casa si/sau sursa de subzistenta, si care este protejat (a), supravegheat (a) sau orientat (a) în mod
necorespunzator de adulti responsabili”
În contextul României, este poate relevant si util sa vorbim despre patru categorii largi de copii
ai strazii:
1. Copiii strazii, care muncesc si traiesc permanent pe strazi, si care tin legatura foarte putin sau nu tin
deloc legatura cu familia. Acestia traiesc în grupuri, în adaposturi improvizate, în canale, lânga gari sau
în apropierea pietelor si centrelor comerciale mai mari. Conform unui chestionar de perceptie aplicat în
2002 unor specialisti din institutii guvernamentale si non-guvernamentale, s-ar parea ca aproximativ
20% din copiii strazii îsi duc viata pe strazi în acest mod.
2. Copiii de pe strada, care muncesc pe strada în timpul zilei, însa se întorc în familie seara, pastrând
astfel legaturi puternice cu familia. Acesta pare sa fie grupul cel mai numeros în contextul românesc
actual, reprezentând poate aproximativ 60% din toti copiii strazii. Un sub-grup al acestui grup ar putea
fi reprezentat de copiii care petrec temporar perioade mai scurte pe strada, însa se întorc apoi acasa la
familie. Acest grup ar reprezenta probabil aproximativ 10-15% din copiii strazii.
3. Copiii care traiesc cu parintii lor pe strazi, sau care au devenit ei însisi parinti, întemeindu-si astfel
propriile “familii ale strazii“. Acesti copii s-ar putea sa reprezinte 5-10% din toti copiii strazii.

38
4. Adultii strazii. Copiii care au crescut si s-au transformat în „tineri adulti ai strazii“, care continua sa
traiasca pe strazi.
In cele ce urmeaza, notiunea de copii ai strazii se va utiliza pentru desemnarea unuia sau a
tuturor acestor grupuri, în timp ce notiunile de copii care traiesc permanent pe strazi si copii care
lucreaza pe strazi în timpul zilei se vor utiliza pentru anumite grupuri concrete.
 Situatia copiilor care lucreaza si/sau traiesc pe strada
Din cauza dinamicii si fluiditatii situatiei, numarul real al copiilor strazii este foarte greu de estimat.
Deoarece s-au utilizat definitii diferite si s-au aplicat metodologii diferite de-a lungul anilor pentru
estimarea numarului de copii ai strazii, probabil ca cifrele au fost uneori exagerate si alteori subestimate.
 Copiii strazii din Bucuresti.
Imediat dupa 1990, în Bucuresti erau probabil „câteva zeci“ de copii care
traiau permanent pe strazi. În 1992-1993, numarul acestora a ajuns la 100-200. Conform statisticilor
politiei, în perioada 1996-1997, iarna s-au înregistrat deja 500-600 copii ai strazii, iar vara 700-800.
Studiul National de mai mare anvergura privind copiii strazii realizat în 1999 a gasit un numar de 290 de
copii pe strazile municipiului Bucuresti; alti 440 de copii fusesera primiti în diferite centre pentru copii,
iar 450 de copii au fost gasiti în centrele organizate de ONG-uri. Cei aproximativ 1.300 de fosti sau
actuali copii ai strazii care traiau permanent pe strazi la momentul respectiv în Bucuresti reprezentau
peste jumatate din toti copiii strazii din România. Estimarile ulterioare indica faptul ca aproximativ 25%
din toti copiii strazii se gasesc în Bucuresti.Figura 4.10: Cifre estimative privind copiii care
traiesc permanent pe strazi în Bucuresti.

Conform estimarilor ANPDC, la sfârsitul anului 2004 pe strazile municipiului Bucuresti traiau
si/sau munceau aproximativ 400-500 copii. Oricum, aceasta cifra ar trebui sa fie considerata o valoare

39
minima, daca comparam datele cu cele care au rezultat prin aplicarea metodologiei din Studiul National
realizat în 1999. În urma unei Evaluari rapide a SCF din 2002 care a cuprins 150 de copii ai strazii din
Bucuresti s-a constatat ca numarul copiilor care lucreaza pe strazi în timpul zilei si se întorc acasa în
familie seara a crescut si reprezenta 64% din numarul total al copiilor strazii. Aceasta rata pare sa fie
confirmata de chestionarul privind perceptiile din 2002, în timp ce estimarile ulterioare vorbesc de
procentul de 75%.
Astfel, numarul copiilor care lucreaza pe strazi în timpul zilei a crescut, iar numarul copiilor care
traiesc permanent pe strazi a scazut. În concluzie, este probabil ca numarul actual al copiilor care
lucreaza si/sau traiesc pe strazile municipiului Bucuresti este mai mic de 2000, dintre care aproximativ
65-75% se întorc acasa la familiile lor seara.
 Copiii strazii din România.
În Studiul National din 1999 s-a constatat ca, în afara de Bucuresti, exista un numar destul de mare
de copii ai strazii la Constanta, Timisoara si Iasi. Pe de alta parte, în orase cum ar fi Râmnicu Vâlcea,
Zalau si Sf. Gheorghe, s-ar putea sa nu existe chiar deloc copii ai strazii. Daca avem în vedere toate cele
12 orase cuprinse în studiu, putem estima ca la momentul respectiv exista un numar total de 2100 copii
ai strazii, fosti sau actuali. Astfel, daca adaugam si restul judetelor ramase, putem spune ca în 1999
exista un numar total de aproximativ 3000 de copii ai strazii. Rapoarte
mai recente ale unitatilor teritoriale de politie, care se refera la perioada iunie 2001 - noiembrie 2002,
estimeaza numarul total al copiilor strazii la nivel national la 1821. Acesti copii erau adapostiti în centre
de prevenire si protectie sociala sau plasati în îngrijire alternativa, ceea ce înseamna ca de fapt aceasta
cifra nu îi cuprindea pe copiii care traiau efectiv pe strazi în perioada respectiva.
Totusi, conform estimarilor politiei si ale ANPDC, în urmatorii ani am putut asista la o tendinta
de scadere a numarului copiilor strazi, ajungându-se poate la cifra de 1.500 în 2004. În acelasi timp, este
important sa subliniem faptul ca acestea sunt doar estimari, fiind dificil de estimat mai ales numarul
copiilor care stau pe strada doar în timpul zilei. Situatia ramâne în continuare destul de fluida, deoarece
exista un flux continuu de copii care devin copii ai strazii sau care se întorc acasa, multi dintre ei trecând
prin acest cerc vicios chiar de mai multe ori.

40
 Vârsta si tendintele existente.
Vârsta medie a copiilor care traiesc permanent pe strazi a crescut la aproximativ 16 ani. Primul grup
de copii care au ajuns pe strada pe la începutul sau mijlocul anilor 1990 au devenit astfel lideri de grup
sau de banda (nu prea) tineri. Stilul lor de viata si de conducere se baza pe propria lor experienta directa
de pe strada. Grupurile care se formeaza au o ierarhie bine stabilita si sunt tinute laolalta printr-un
amestec de frica, insecuritate, prietenie si munca. Studiul National din 1999 a constatat ca aproximativ
76% dintre toti copiii strazii îsi traiesc viata în grupuri. Spre deosebire de acestia, copiii care sunt
obligati de parintii lor sa lucreze în timpul zilei pe strazi sunt mai mici. Mai multe studii au constatat ca
vârsta medie a acestor copiii ai strazii este în jur de 13 ani, existând cam la fel de multi copii mai mici de
13 si mai mari de 13 ani.
 Diferentele între sexe.
Mai multe studii diferite sugereaza faptul ca, din copiii strazii, aproximativ doua treimi sunt baieti si
o treime fete. Explicatia care se da îndeobste pentru aceasta diferenta este ca fetele sunt mai vulnerabile
pe strada si este mult mai probabil ca ele sa devina victimele abuzului emotional si fizic, precum si ale
abuzului sexual. Astfel, numeroase familii prefera sa-si tina fetele acasa. Mai mult, fetele însele ar putea
fi mai putin dispuse sa plece pe strada, ramânând sa încerce sa faca fata saraciei si familiei
disfunctionale în care traiesc. În acelasi timp, fetele care muncesc pe strazi trebuie sa vada si de treburile
din gospodarie, ceea ce înseamna ca lucreaza mai multe ore decât baietii. Aceasta ar putea constitui o
explicatie partiala ca mai multe dintre fetele care muncesc pe strazi nu au mers niciodata la scoala sau au
abandonat scoala mai devreme decât baietii.
 Originea geografica.

41
 Studiul National din 1999 a constatat ca aproximativ o treime dintre toti copiii care traiesc
permanent pe strazi provin din Moldova, urmata de Muntenia si Oltenia. Evaluarea rapida a SCF din
2002 cu privire la copiii strazii care muncesc în Bucuresti prezinta o imagine usor diferita, poate din
cauza faptului ca acest studiu i-a cuprins si pe copii care stateau pe strada doar în timpul zilei.
Astfel, 80% dintre copiii cuprinsi în aceasta evaluare erau de fapt din Bucuresti, în timp ce restul
proveneau în majoritate din satele din jurul municipiului Bucuresti. Multi dintre acesti copii îsi petrec
ziua pe strada în Bucuresti, iar seara se întorc în satele de unde provin. Totusi, deoarece majoritatea
parintilor venisera la Bucuresti din zonele rurale în timpul regimului comunist, de fapt si parintii acestor
copii ai strazii s-ar putea sa provina din aceleasi zone rurale.
 Originea etnica.
În cadrul evaluarii rapide din 2004 privind problemele de gen legate de copiii strazii care muncesc
în Bucuresti s-a constatat ca 46% dintre cei 412 copii ai strazii care muncesc cuprinsi în studiu se
considerau rromi. Mai multe alte studii confirma faptul ca aproximativ 40-50% din copiii strazii din
Bucuresti sunt de origine rromi. Într-un studiu din 2003 s-a constatat existenta unui procent similar de
copii de etnie rroma în rândul copiilor strazii din Craiova, în timp ce ponderea copiilor strazii de etnie
rroma din Iasi era substantial mai mica, de 28%.

Viata pe strazi
 Dreptul la identitate.
Studiul National din 1999 a constatat ca aproximativ 32% dintre copiii cuprinsi în studiu nu dispuneau
de acte de identitate. Aceasta situatie a fost confirmata ulterior într-un studiu de
mai mica anvergura care a cuprins 84 de copii ai strazii din Bucuresti, dintre care 16% nu aveau
certificate de nastere, iar 41% dintre cei de peste 14 ani nu aveau carti de identitate. Faptul ca acesti
copii nu dispun de acte de identitate înseamna ca ei nu au deloc acces la serviciile publice.
 Dreptul la sanatate.
Multi dintre copiii strazii care muncesc intervievati în cadrul Evaluarii rapide SCF din 2002, mai
ales cei care traiau permanent pe strazi, sufereau de diferite afectiuni dermatologice, scabie, aveau rani
sau arsuri, altii erau bolnavi de tuberculoza sau hepatita, iar la majoritatea se puteau observa semne
evidente de malnutritie cronica. Existenta unor semne ale malnutritiei cronice în rândul copiilor strazii a
fost subliniata de mai multe alte studii. În acelasi timp, atât studiul calitativ al

42
ECHOSOC - UNICEF din 2003, cât si Evaluarea rapida a SCF din 2002 au constatat ca deprinderile de
comunicare si lingvistice ale copiilor strazii sunt foarte slabe, acestia fiind afectati din punct de vedere
cognitiv si emotional. Ei sunt dependenti de prezent, nu au dorinte în legatura cu viitorul si uneori chiar
nu înteleg notiunea de viitor.
 Viata sexuala si abuzul sexual.
În Studiul National din 1999, doar 6% din copiii intervievati au recunoscut ca au fost abuzati sexual,
în timp ce restul de 94% nu au dat nici un raspuns. Aceste constatari constituie o indicatie a dificultatilor
si a stigmatizarii asociate cu aspectele sexuale în rândul copiilor strazii. La fel, aproximativ 6% din
copiii strazii au raspuns ca au fost implicati în prostitutie, 22% au declarat ca nu au fost implicati în
prostitutie, iar restul nu au raspuns la întrebare. Analiza calitativa realizata în cadrul studiului
ECHOSOC - UNICEF din 2003 indica faptul ca în mod deosebit
fetele, dar nu numai ele, devin frecvent victime ale abuzului sexual sau ale violului, de multe ori
începând chiar din propria familie si continuând apoi pe strazi. Este de la sine înteles si faptul ca, din
cauza situatiei precare în care se afla copiii pe strazi, acestia sunt expusi unui mai mare risc de a
contracta boli cu transmitere sexuala, de a avea sarcini nedorite sau de a abandona copii.
 Politia, criminalitatea si abuzul fizic.
Studiul National din 1999 a constatat ca aproximativ 16% din copiii strazii erau adesea amenintati de
politie, în timp ce aproximativ 23% erau amenintati de altii. Circa 19% fusesera arestati cel putin o data,
un procent care corespunde cu procentul de 16% înregistrat de politie în urma unui studiu desfasurat pe
84 de copii ai strazii din Bucuresti în anul 2000. Evaluarea rapida SCF din 2002 a constatat ca
aproximativ 50% dintre copiii strazii care muncesc fusesera batuti cel putin o data, cei care i-au batut
fiind mai ales politistii.
 Drogurile.
Una dintre modalitatile prin care copiii încearca sa scape de viata dura de pe strazi este consumul de
diferite tipuri de droguri sau solventi, cel mai frecvent fiind Aurolacul. În cadrul Studiului National
realizat în 1999 s-a constatat ca aproximativ 50% din copiii strazii foloseau în mod sistematic sau
ocazional astfel de substante, în timp ce restul de 50% nu foloseau droguri. În studiul respectiv s-a
constatat ca ocazional se mai foloseau si alte droguri, cum ar fi marijuana. Din pacate, utilizarea unor
astfel de substante are efecte negative pe termen scurt si lung, cum ar fi chiar unele modificari
comportamentale, ducând astfel la deteriorarea în si mai mare masura a starii fizice si psihologice a
copilului.

43
 Stigmatizarea.
Studiul ECHOSOC - UNICEF din 2003 a constatat ca autoritatile, cum ar fi politia, sistemul de
învataamânt si sistemul sanitar, manifesta în continuare o atitudine discriminatorie fata de copiii strazii.
Mai mult, Evaluarea rapida a SCF din 2002 a constatat ca 63% din copiii strazii intervievati au fost
insultati de angajatori, colegii de munca sau de trecatorii de pe strada.
 Dreptul la educatie.
În cadrul Evaluarii rapide SCF din 2002 s-a constatat ca aproape 20% din copii nu au frecventat
niciodata scoala, 40% nu prea stiau sa scrie si sa citeasca, iar 34% erau analfabeti. Aceste cifre au fost
confirmate si de alte studii, înregistrându-se valori asemanatoare si la Craiova si Iasi, desi ratele
analfabetismului în rândul copiilor strazii în aceste doua orase erau mai scazute.
Studiul National din 1999 a constatat ca aproximativ o treime din copiii strazii erau analfabeti, iar circa
75% nu frecventau scoala, în timp ce Evaluarea rapida din 2004 privind problemele de gen a ajuns la
concluzia ca 66% dintre baieti si 75% dintre fete nu frecventau scoala.

 Munca.
Numarul tot mai mare de copii care muncesc ziua pe strazi se ocupa mai mult de vânzarea de
diferite marfuri, în timp ce copiii care traiesc permanent pe strazi îsi petrec timpul cersind. Atât
Evaluarea rapida privind problemele de gen din 2004 cât si Evaluarea rapida a SCF din 2002 au
constatat ca cersitul constituie activitatea cea mai obisnuita în rândul copiilor strazii din Bucuresti (vezi
Figura 4.13 de mai jos). În ambele evaluari, cersitul, spalatul/parcatul masinilor si vânzarea de produse
au reprezentat peste 75% din activitatile desfasurate de copiii strazii. Aproximativ 70% din copiii
strazii intervievati în cadrul Evaluarii SCF din 2002 desfasurau diferite tipuri de munca. Peste jumatate
din copii munceau 7 zile pe saptamâna, iar peste o treime munceau peste 8 ore pe zi. Din cauza timpului

44
limitat si a naturii delicate a problemei, aceasta evaluare nu s-a putut ocupa de formele neconditionat
cele mai grave de munca a copilului care sunt mai putin vizibile (de exemplu exploatarea sexuala, furtul
etc.) în rândul copiilor strazii. Totusi, într-un studiu din 1997 s-a constatat ca 35% dintre fetele care
muncesc pe strazi faceau prostitutie, în timp ce aproximativ 20% dintre baieti fusesera abuzati sexual cel
putin o data de barbati adulti.

 Cauzele imediate pentru care copiii devin activi economic si/sau traiesc pe strazi
Marea majoritatea a copiilor strazii muncesc, atât pentru ca sa aiba ce sa manânce si cu ce sa se îmbrace,
dar si ca sa contribuie la veniturile familiei. Chiar daca nevoia de a munci poate fi motivul pentru care
copiii îsi petrec ziua pe strazi, altele sunt cauzele care îi constrâng pe copii sa ajunga sa traiasca
permanent pe strazi. Pentru acestia, munca este doar un mecanism de supravietuire si o modalitate de a
face rost de hrana. Daca avem în vedere toate grupurile de copii ai strazii, principalele cauze
imediate ar fi urmatoarele: pentru a contribui la veniturile familiei, pentru a pleca de acasa, pentru a fugi
dintr-o institutie.
 Contributia la veniturile familiei.
Conform Evaluarii rapide realizate de SCF în 2002 cu privire la copiii strazii din Bucure[ti, 64%
dintre copiii strazii nu traiesc permanent pe strazi, ci se întorc acasa în familie seara (vezi Figura 4.14 de
mai jos). Acestia îsi petrec ziua pe strazi în primul rând pentru a putea contribui la veniturile familiei.
Astfel, acesti copiii pleaca de obicei de acasa dimineata pentru a veni cu ceva seara. Evaluarea rapida
din 2004 privind problemele de gen a constatat ca de la 67% dintre copiii care muncesc se astepta sa
aduca bani acasa.

45
 Fuga de acasa si din institutii.
Cea mai mare parte dintre copiii strazii ramasi, adica un procent de 33%, poate, traiesc permanent
pe strazi. Studiul National realizat în 1999, care s-a axat în primul rând pe acesti copii, a constatat ca
aproximativ 80% dintre ei îsi parasisera familia pentru a trai pe strada, si doar 14% dintre ei fugisera din
institutii. Într-un studiu de mai mica anvergura, dar mai recent, s-au obtinut rezultate similare (vezi
Figura 4.15 de mai jos). 58% dintre copiii strazii din aceasta evaluare plecasera de acasa din proprie
initiativa, în timp ce 13% fusesera goniti de acasa. Aproximativ 9% fugisera dintr-o institutie. Astfel, o
mare parte dintre copiii care traiesc permanent pe strazi practic au încercat sa scape de un mediul ostil si
si-au gasit o noua casa pe strada.

5 .3.Copiii victime ale traficului

 Legislatia.
Exista mai multe convensii si protocoale internationale care abordeaza problema traficului cu copii.
CDC cuprinde un Protocol optional privind vânzarea copiilor, prostitutia si pornografia cu copii, în timp

46
ce Conventia nr. 182 a OIM se refera la interzicerea si luarea unor masuri imediate pentru eliminarea
celor mai grave forme de munca a copilului. Cea mai recenta conventie internationala care se refera la
traficul cu copii este Conventia ONU împotriva criminalitatii organizate transnationale si protocolul
aditional la acesta, adoptate la Palermo, cu privire la prevenirea, suprimarea si pedepsirea traficului cu
persoane, mai ales cu femei si copii. România a ratificat si a transpus toate aceste acorduri în legislatia
na]ionala. Conventia de la Palermo si protocolul aditional la aceasta a intrat în vigoare la nivel mondial
la data de 9 septembrie 2002.
 Definitie.
Articolul 3 al Protocolului de la Palermo ofera cea mai autorizata definitie a traficului cu copii din
dreptul international. Conform acestui instrument, traficul cu copii poate fi definit ca “recrutarea,
transportul, transferul, gazduirea sau primirea unei fete sau a unui baiat sub vârsta de 18 ani în scopul
exploatarii”. În cazul copiilor, consimtamântul copilului victima la intentia de a fi exploatat este
irelevanta, chiar daca nu se recurge la forta, constrângere, rapire, înselaciune, abuz de putere etc. Astfel,
toti copiii transferati sau transportati în scopul exploatarii sunt recunoscuti ca victime
ale traficului. Exista doua grupuri principale de copii traficati: (i) adolescente sub vârsta de 18 ani care
sunt traficate în vederea exploatarii sexuale, si (ii) atât baieti cât si fete, adesea sub vârsta de 13 ani,
traficati pentru munca fortaa`, mai ales pentru cersit si vânzare. Studiile par sa faca o distinctie clara
între aceste doua tipuri de trafic, atât în ceea ce priveste mijloacele folosite, tarile de destinatie,
interventiile din partea autoritatilor, modalitatea de aplicare a legii, precum si categoria sociala si/sau
originea etnica a copiilor.
 Situatia traficului cu copii
Traficul este o problema extrem de complexa în care sunt implicate multe tari si continente, retele de
crima organizata nationale si internationale, o serie de potentiali clienti relativ bogati pe partea de cerere
si multi copii relativ saraci în situatii de risc pe partea de oferta. Din cauza naturii sale ilegale si a
potentialelor profituri pe care le pot aduce, activitatile de trafic îsi schimba permanent structura si
caracterul pentru a raspunde la încercarile de a se lua masuri împotriva unor astfel de activitati.
 Traficul global si regional.
Conform estimarilor OIM, cel putin 1,2 milioane copii au fost traficati la nivel global la sfârsitul
anilor 1990, iar conform estimarilor Departamentului de Justitie al Statelor Unite, 700.000 de femei si
copii sunt traficasi peste granita în fiecare an. Nu dispunem de date sau informatii certe cu privire la

47
traficul cu copii în cadrul sau din Sud-estul Europei. Începând din ianuarie 2002, cetatenii români pot
obtine vize pentru spa]iul Schengen, putând astfel c`l`tori f`r` restric]ii
în majoritatea tarilor Uniunii Europene. Astfel, un numar mai mare de oameni au început sa calatoreasca
în UE cu documente valabile. În acelasi timp, exista unele indicii cu privire la scaderea traficului spre
tarile balcanice, din cauza incertitudinii si ilegalitatii acestor rute. În acelasi timp, urmând regimurile
similare aplicate cetatenilor din Rusia, Serbia si Turcia, în 2004 s-au introdus regimuri de
viza si pentru cetatenii din Moldova si Ucraina care viziteaza România, ceea ce ar putea duce la o
schimbare în statutul României de tara de tranzit. Unui numar de 1,2 milioane de români nu li s-a permis
sa iasa din tara în 2003 deoarece nu îndeplineau cerintele legale. Totusi, se estimeaza ca 1,7 milioane de
români au migrat deja în strainatate în cautare de munca. Cresterea numarului de migranti femei si de
minori neînsotiti, precum si existenta unei cereri pentru munca ieftina neprotejata constituie semne ale
unei posibile escaladari a problemei traficului în viitor.
Mai mult, în România si în alte câteva tari a aparut un nou grup de copii care risca sa fie traficati,
si anume copiii cu dizabilitati care sunt folositi la cersit. În regiunea Europei de Sud-est, exista unele
zvonuri dupa care s-ar face trafic cu baieti pentru prostitutie si pornografie, precum si trafic cu copii
pentru organe, însa nu dispunem de informatii confirmate in acest sens. Nu exista nici dovezi directe cu
privire la existenta unei piete de exploatare sexuala a copiilor sub vârsta de 13 ani sau a fetelor virgine,
asa cum se întâmpla în alte parti ale lumii. Totusi, din cauza atrocitatii acestor afaceri, este extrem de
dificila evaluarea situatiei cu un grad
multumitor de certitudine.
 Inconsecventa datelor.
În România, diferiti actori care se ocupa de problema traficului cu copii prezinta statistici diferite
care se refera la copii din diferite categorii si grupe de vârsta. Ministerul Administratiei si Internelor
prezinta date statistice cu privire la minorii neînsotiti returnati în România în baza unor acorduri
bilaterale, OIM prezinta date statistice cu privire la repatrierea voluntara a femeilor si fetelor, în timp ce
ONG-urile dispun în primul rând de informatii despre copiii asistati în România. Pe lânga dificultatile
care apar în interpretarea mozaicului de date, se poate întâmpla în unele
cazuri ca aceiasi copii sa fie cuprinsi în statisticile mai multor organizatii. Totusi, în ciuda acestor
complicatii, atunci când încercam sa întelegem fenomenul traficului, este important sa facem distinctia
între traficul interna]ional si intern, precum si între traficul pentru munca fortata si traficul pentru
exploatare sexuala.

48
Copiii români traficati pe plan international
 Minorii însotiti returnati în România.
Copiii care sunt însoriri de parinti si sunt returnati în România nu apar în statistici. Membrii unor
astfel de familii pleaca din aeroport sau gara fara sa fie interogati, înregistrati sau monitorizati în vreun
fel . Din punct de vedere al vizelor, efectele acordului de la Schengen s-ar putea sa fi dus la reducerea
acestui grup, în sensul ca mai multe familii din România care merg la lucru în strainatate s-ar putea sa
aiba cel putin documentele în ordine. În acelasi timp, numarul copiilor care sunt traficati de parinti sau
rude s-ar putea sa fi ramas acelasi sau chiar sa fi crescut. Totusi, probabil
ca este prea devreme sa tragem vreo concluzie privind aceasta problema.

 Minorii neînsotiti returnati în România.

Conform datelor oferite de Biroul pentru Criminalitatea Organizata din România, 192 minori
neînsotiti au fost returnati în România in 2001, 205 în 2002, 1.034 în 2003 si 514 în 2004. În perioada
2001-2004 aproximativ un sfert din acesti copii au fost returnati din Italia, urmata de Belgia, Franta,
Germania, Spania si Austria, care împreuna au returnat aproximativ doua treimi din acesti copii. Faptul
ca majoritatea copiilor au fost returnati din Europa Occidentala se
datoreaza probabil faptului ca organele de ordine din aceste tari functioneaza relativ bine, precum si
popularitatii de care se bucura aceste tari în rândul traficantilor. În acelasi timp, un numar tot mai mare
de copii sunt repatriati din Turcia, care în 2004 s-a situat pe locul 2 la numarul de copii repatriati dupa
Italia. Cresterea substantiala din perioada 2002-2003 ar putea fi legata de schimbarile produse în regimul
vizelor începând cu ianuarie 2002. Totusi, este important sa se aiba în vedere faptul ca din numarul total
de 1431 minori neînsotiti repatriati în perioada 2001-2003, numai 351, sau 25%, au recunoscut ca au
fost traficati (vezi Figura 4.16 de mai jos). Statutul celorlalti 75% este neclar, partial din cauza
dificultatilor care exista în definirea si explicarea notiunii de trafic.

49
 Dintre cei 25% care recunosc ca au fost traficati, majoritatea au fost implicati în cersit, urmat de
exploatare sexuala si furt (vezi Figura 4.17). În 2003 si 2004 s-a constatat o crestere semnificativa a
procentului de copii expusi exploatarii sexuale fata de 2002. Totusi, din nou, din cauza statutului neclar
al celor 75% din minorii neînsotiti returnati care nu recunosc ca au fost traficati, este foarte dificil sa
tragem vreo concluzie relevanta. Poate ca este rezonabil sa consideram ca tipurile de activitati în care
au fost implicati membrii acestui grup mare sunt asemanatoare într-o oarecare masura cu cele ale
grupului mic. Este necesara însa realizarea unor noi studii pe aceasta tema.

Copiii din România traficati pe plan international pentru munca fortata

Dupa cum am mentionat mai sus, furatul si cersitul erau activitatile cele mai frecvente în rândul
minorilor neînsotiti returnati care recunosc ca au fost traficati pentru munca fortata. Conform
informatiilor din presa, printre principalele tari de destinatie pentru munca fortata se numara Franta,
Spania, Belgia, Polonia, Republica Ceha, Germania, Austria si Italia. De obicei, parintii sunt implicati
direct sau indirect în traficul cu copii pentru munca fortata. Astfel, parintii, care ar putea fi perceputi ei
însisi ca traficanti, îi însotesc adesea pe copii în tara de destinatie, cel mai adesea o tara vest-europeana.
Principalele activitati par sa fie cersitul si furatul, însa nu este exclusa nici exploatarea sexuala. Printre

50
alte activitati se numara agricultura, culesul de fructe sau legume, vânzarea de flori sau ghicitul. Cel mai
adesea parintii nu iau în seama pericolele pe care le presupune exploatarea muncii copiilor lor în
strainatate.
Adolescentele din România traficate pe plan international pentru exploatare sexuala
România este în acelasi timp o tara de destinatie, tranzit si sursa pentru traficul de femei si fete.
Femeile si fetele din România, precum si cele din Moldova, Ucraina si Rusia, sunt traficate spre tari cum
ar fi Macedonia, Italia, Serbia si Muntenegru, Spania, Bosnia - Hertegovina, Kosovo, Grecia si
Germania în scopul exploatarii sexuale (vezi Figura 4.18 de mai jos). Se pare ca din 2003 numarul
victimelor traficate spre tarile din fosta Iugoslavie si spre Albania a scazut. Totusi, asa cum se întâmpla
si în cazul traficului în general, este la fel de dificil sa estimam numarul de adolescente traficate în
scopul
exploatarii sexuale.

 Femeile si fetele care se întorc voluntar în România.

La întoarcerea în România, 20-25% dintre femeile si fetele traficate asistate de OIM aveau sub 18
ani (vezi Figura 4.19 de mai jos). Astfel, dintr-un numar total de 747 femei si fete traficate asistate de
OIM între 2000 si 2003, 162 sau 22% erau minore. Totusi, data fiind vârsta mica a femeilor adulte
întoarse în România, este foarte probabil ca nu mai putin de 30% sau chiar mai multe dintre aceste femei
si fete sa fi avut sub 18 ani când au plecat din România.
Acest procent pare sa corespunda cu estimarile regionale realizate de ONG-uri.

51
 Începând de la mijlocul anului 2002 s-a observat o reducere a numarului de femei si fete
identificate si asistate care au fost traficate pentru exploatare sexuala (vezi Figura 4.20 de mai jos).
Politia, ONG-urile si OIM sustin ca aceasta reducere a aparut în primul rând din cauza tendintei tot mai
raspândite între
femei de a refuza oferta de asistenta venita din partea politiei în timpul raidurilor, precum si de a refuza
asistenta din partea OIM de a se întoarce acasa voluntar. Acest refuz se poate datora unei serii de
motive, printre care si teama de consecinte.

 Femeile si fetele returnate în România

Femeile si fetele care sunt gasite fara documente în strainatate si care nu accepta sa se întoarca
voluntar sunt returnate în România. Conform datelor politiei, în 2002 au fost returnate în acest fel în
România 82 de femei si fete, desi OIM declara ca a primit informatii doar despre câteva dintre aceste
femei si fete.
Copiii români traficati pe plan intern
Conform datelor politiei, în perioada 2000-2003 în România au fost traficati aproximativ 800 de
copii si femei care au beneficiat ulterior de asistenta. Totusi, se considera ca aceasta cifra se situeaza
mult sub cea reala. Baietii par sa fie mai expusi traficului intern decât fetele, fiind migrati mai ales spre

52
alte parti ale României pentru munca fortata cum ar fi cersitul sau munca în agricultura. Probabil ca
frecventa furturilor este mult mai mare decât cea declarata deoarece copii sunt învatati sau obligati sa
raspunda altceva atunci când comit astfel de fapte. În cadrul Evaluarii rapide privind traficul cu copii s-a
constatat ca cei 13 copii traficati pe plan intern migrasera pentru munca în judetele Alba, Brasov,
Iasi, Suceava, Timisoara si Vâlcea, precum si în Bucuresti. În general, acesti copii erau însotiti de parinti
sau de o ruda apropiata.
Dispunem de putine informatii cu privire la traficul cu fete pentru exploatare sexuala în România
si exista putine organizatii care se ocupa de aceasta problema, desi prostitutia devine tot mai vizibila -
deoarece se face pe scara larga publicitate pentru serviciile sexuale. Politia este banuita de coruptie, si
anume de faptul ca nu ia masuri pentru a stopa traficul pe plan intern, deoarece astfel politistii pot obtine
profituri de pe urma acestei activitati. În acelasi timp, s-ar putea ca femeile si fetele sa fie adesea
traficate în România înainte de a fi traficate în strainatate. Aceasta situatie nu face decât sa sublinieze
necesitatea de a se acorda mai multa atentie traficului intern, aceasta fiind o modalitate de prevenire a
traficului international. Nici politia, nici OIM nu cuprind traficul international în rapoartele lor.
 Originea geografica a copiilor traficati.
Mai multe studii desfasurate par sa cada de acord asupra faptului ca majoritatea femeilor si fetelor
traficate din România provin din partea de nord-est a tarii, adica din Moldova si unele parti ale
Transilvaniei. Poate ca aproape 50% din femeile si fetele traficate pe plan intern sau international provin
din aceasta regiune. Un studiu realizat de OIM în 2003 pe un esantion national reprezentativ format din
854 de gospodarii a constatat ca majoritatea fetelor în situatii de risc proveneau din Transilvania si
Moldova. În timp ce în nordul Transilvaniei exista mai multe retele functionale de migratie a fortei de
munca, retele care ar putea asigura protectie împotriva traficului, celelalte parti ale Transilvaniei sunt
considerate mai riscante pentru fetele vulnerabile. Numarul cel mai mare de victime ale traficului
returnate si asistate prin programele OIM se gaseste în judetul Iasi: 93 din cele 696 femei si fete asistate
în perioada ianuarie 2000 - mai 2003 erau din judetul Iasi.
 Viata copiilor traficati
Este de la sine înteles faptul ca fetele traficate pentru exploatare sexuala sufera o trauma îngrozitoare
care le va urmari tot restul vietii. Drepturile lor sunt grav încalcate într-o serie de domenii. Adesea li se
iau actele de identitate si sunt private de libertatea fizica. Conditiile lor de trai se dovedesc a fi chiar mai
proaste decât acasa, deoarece locuiesc în baraci sau în camarute foarte mici, unde trebuie sa si doarma si
sa si fie exploatate sexual. Rar se întâmpla ca traficantii sa le asigure protectie împotriva

53
bolilor cu transmitere sexuala. Desi sunt expuse riscului de a se îmbolnavi sau de a ramâne gravide,
fetele nu beneficiaza de asistenta medicala atunci când au nevoie. În timp ce ranile care provin din
abuzurile fizice se vindeca adesea într-o anumita perioada de timp, lasând eventual o cicatrice care însa
nu împiedica dezvoltarea fizica a copilului, ranile psihologice invizibile au nevoie de mult mai mult timp
pentru vindecare, iar cicatricile care ramân pot sa afecteze pentru totdeauna dezvoltarea acestora.
În mod asemanator, si copiii care sunt traficati pentru munca fortata, si anume pentru cersit, furat sau
munca în agricultura, traverseaza o trauma similara, mai ales cei separati de familie si rude. Totusi,
studiile realizate arata ca pâna si copiii care lucreaza pentru propriii parinti sau pentru rude recunosc ca
le este teama de bataie la sfârsitul zilei. Daca reusesc sa fie eficienti în câstigarea banilor, pot fi rasplatiti
cu mâncare, însa daca nu aduc acasa bani la sfârsitul zilei, se întâmpla sa fie lasati nemâncati.
Din cauza statutului nutritional prost provocat de astfel de masuri, dezvoltarea fizica a acestor copii
poate fi afectata pentru totdeauna. Multi copii traiesc în adaposturi foarte aglomerate formate din corturi,
rulote, case parasite sau subsoluri. Copiii sunt împiedicati sa aiba legaturi cu alti copii, si prin urmare nu
se pot juca si nu-si pot face prieteni. Daca mai adaugam la aceasta si absenta stimularii lor scolare si
cognitive, putem spune ca acesti copii sunt privati permanent de dreptul la copilarie si dezvoltare
normala.

 Cauzele imediate ale traficului cu copii

Atunci când discutam cauzele, este important sa ne amintim faptul ca însasi notiunea de trafic este destul
de neclara, atât în ceea ce priveste multi copii victime ale traficului, cât si în ceea ce priveste familiile si
copiii în situatii de risc. Acest lucru este adevarat mai ales atunci când discutam despre traficarea
copiilor pentru munca fortata. Adesea, parintii copiilor care sunt traficati pentru cersit sau furat nu
considera ca respectivii copii ar fi traficati, deoarece ei se afla sub îngrijirea si supravegherea constanta a
parintilor lor. În acelasi timp, copiii care sunt recrutati si îndemnati sa mearga sa lucreze în
strainatate de catre o persoana cunoscuta, de încredere, cum ar fi parintii, rudele sau prietenii, nu sunt
constienti de conotatia negativa a notiunilor de „trafic sau exploatare“.
Traficul cu copii este un fenomen complex, multidimensional determinat atât de factorii de împingere
din partea familiei si comunitatii, cât si de factorii de atragere din partea pietei. Factorii individuali,
familiali si sociali, alaturi de realitatile economice dure si perspectivele slabe de îmbunatatire a situatiei
sunt factorii care îi împing pe copii într-o situatie de risc privind traficul. În acelasi timp, posibilitatile
tot mai mari de a calatori, existenta unei culturi a migratiei, promisiunile false precum si povestile de
succes sunt factorii care îi atrag pe copii spre riscul traficului. Conform unui studiu OIM din 2003,

54
aproximativ 6-12% dintre femeile si fetele din România cu vârste între 15-25 ani care traiesc cu familiile
lor erau expuse unui mare risc de a fi traficate. Astfel, analiza cauzelor specifice ale traficului ar putea
contribui la gasirea unei modalitati prin care sa se poata preveni ca si alti copii sa devina victime ale
traficului. Printre cauzele imediate ale traficului se numara urmatoarele: contributia la veniturile
familiei, plecarea de acasa, promisiunile false si povestile de succes, cererea de pe piata.
 Contributia la veniturile familiei.
Mai ales în cazul copiilor care sunt traficati pentru munca fortata exista o legatura puternica cu
veniturile gospodariei. Adesea copilul este însotit de parinti sau rude într-un fel de migratie a familiei,
care se poate face în interiorul sau exteriorul României, în functie de perspective si de posibilitatile
percepute. Familii întregi se pot angaja în diferite tipuri de munca sau activitati ilegale pentru a obtine
un venit. Motivul pentru care merg în strainatate este acela ca acolo pot câstiga mult mai multi bani
decât în România.
 Plecarea de acasa.
În cazul adolescentelor care sunt traficate în scopul exploatarii sexuale, legatura cu veniturile
familiei este mult mai slaba. Adolescentele vulnerabile la acest tip de trafic adesea au legaturi destul de
slabe cu familiile lor disfunctionale, în care au avut parte de abuz si neglijare. Astfel, ca si copiii care
traiesc permanent pe strazi, si aceste fete abia asteapta o ocazie sa fuga de acasa.
 Promisiunile false si povestile de succes.
În toate tipurile de trafic, metoda cea mai obisnuita de recrutare pare sa fie utilizarea promisiunilor
false de munca de catre parinti, rude, prieteni sau cunostinte. În mai multe studii se afirma ca copiii care
sunt în risc de a fi traficati adesea doresc sa munceasca si ei si sa aiba parte de experientele despre care
au auzit de la alti copii. În cadrul discutiilor de grup desfasurate în cadrul studiului OIM cu mamele
fetelor în situatii de risc, mamele au vorbit despre dorinta fetelor lor de a dovedi ca se pot descurca pe
propriile picioare, precum si despre naivitatea lor.
 Cererea de pe piata.
Mai ales adolescentele traficate în scopul exploatarii sexuale sunt victime ale unui comert îngrozitor
bazat pe existenta unor clienti relativ bogati din aproape orice tara care sunt dispusi sa plateasca pentru
serviciile sexuale. Astfel, adolescentele fac parte dintr-un comert modern cu sclavi, în care valoarea lor
ca fiinte umane este redusa la pretul lor în dolari sau euro. De asemenea, multi copii traficati pentru
munca fortata sunt victimele cererii de forta de munca ieftina. Totusi, în cazul multor copii, traficantii
sunt de fapt parintii si rudele lor, iar banii câstigati fac parte din veniturile familiei.

55
5.4.Munca - o ocupatie fireasca pentru copiii din grupurile vulnerabile
Dupa cum s-a mentionat mai sus, printre cauzele comune imediate ale diferitelor forme de
munca a copilului se numara factori cum ar fi cererea de pe piata, nevoia de a contribui la veniturile
familiei, precum si promisiunile false si povestile de succes. În anumite conditii, majoritatea parintilor
considera ca baietii/fetele lor trebuie sa munceasca pentru a putea contribui la veniturile familiei. În
acelasi timp, multi copii din familiile afectate de saracie considera ca au raspunderea de a contribui la
veniturile
familiei. Astfel, în loc sa-si petreaca timpul la scoala, sa-si faca temele sau sa se joace, multi copii
lucreaza.
 Atitudinile copiilor.
Din analiza atitudinilor copiilor în cadrul studiului coordonat de E. Stativa din 2001 a reiesit ca
peste 70% dintre cei 400 de copii cu vârste între 6-14 ani intervievati considerau ca era firesc ca ei sa
munceasca. Peste 90% dintre acesti copii începusera deja sa lucreze pâna sa împlineasca vârsta de 11
ani, si în acelasi timp cel putin 40% considerau ca era normal sa începi sa lucrezi între vârstele de 11-14
ani. Evaluarea rapida realizata de SCF din 2002 a constatat ca 73% din copiii care muncesc pe strazi
începusera sa lucreze din proprie initiativa, iar 55% au declarat ca dadeau toti
banii câstigati familiei.
 Atitudinile parintilor.
Cel putin 66% dintre parintii intervievati în cadrul studiului coordonat de E. Stativa au afirmat ca,
dupa parerea lor, implicarea copiilor lor cu vârste între 6-14 ani în cât mai multe treburi în gospodarie
este fireasca. Trimiterea copiilor la munca, la câmp, pe strada sau în strainatate, este perceputa de parinti
ca un mecanism rational prin care încearca sa faca fata situatiei, sau poate chiar ca un mecanism de
supravietuire. Atunci când copiii sunt priviti ca o forta de munca potentiala si nevoile imediate ale
gospodariei sunt satisfacute, atunci parintii cu multi copii s-ar putea sa caute un angajator din afara care
sa preia „surplusul de forta de munca” furnizat de copii. În cadrul unui studiu de mai mare anvergura, în
care au fost intervievate fete în risc de a fi traficate, s-a constatat ca 5% din aceste fete lipsisera de la
scoala mai mult de o saptamâna pentru ca parintii le oprisera acasa ca sa lucreze. Totusi, mai ales în
cazul traficului, atitudinile parintilor se schimba radical atunci când copiii devin victimele traficantilor
din afara familiei. Rapirea sau traficarea copiilor, care sunt abuzati sexual si fizic, si devin sclavii unor
adulti straini, sunt percepute ca traume deosebit de grave.

56
 Dupa cum se poate vedea în Figura 5.9 de mai jos, numai 25% din parintii copiilor strazii care
muncesc au o parere proasta despre acest lucru. Dimpotriva, nu mai putin de 47% considera ca e un
lucru bun.
Întrebati despre parerea lor în legatura cu acest fenomen, 56% dintre copiii strazii care muncesc au
declarat ca mamele lor erau multumite de faptul ca ei lucreaza, iar 40% au declarat ca tatii lor erau
multumiti de acest lucru. Atunci când copiii strazii care muncesc au fost întrebati daca ar fi de acord ca
viitorii lor copii sa lucreze, 55% au raspuns negativ si 37% au raspuns pozitiv, prezentând o perceptie
putin mai luminoasa decât a parintilor lor.

 Atitudinile comunitatii.
Din Evaluarea rapida privind traficul cu copii a reiesit ca atitudinea comunitatii fata de familiile sau
copiii care au stat un timp în strainatate ca sa “munceasca” era adesea una de invidie sau admiratie, mai
degraba decât de indignare. La fel, parintii copiilor care nu fusesera victimele traficului nu au declarat ca
parintii care si-au traficat propriii copii ar trebui sa fie învinovatiti sau acuzati “atâta timp cât nu le-au
facut copiilor nici un rau“. Totusi, acest subiect va mai trebui sa fie studiat, pentru a se întelege mai bine
rolul si motivatia atitudinilor altor parinti, ale vecinilor si ale comunitatii.
 Vulnerabilitatea.
În concluzie, atitudinile dominante privind munca copilului maresc vulnerabilitatea acestora la
exploatare si trafic, cu atât mai mult cu cât multi parinti si copii nu înteleg sau sunt de acord cu ideea de
exploatare. Ei nu cunosc sau ignora riscurile si consecintele negative ale exploatarii asupra sanatatii,
educatiei si dezvoltarii fizice, psihologice si morale a copiilor.

57
VI. CAMPANII DE PREVENIRE SI SALVARE :

Practici şi Norme privind Sistemul de Justiţie Juvenilă în România

Studiul „Practici şi Norme privind Sistemul de Justiţie Juvenilă în România” realizat cu

sprijinul Reprezentanţei UNICEF în România la solicitarea şi în parteneriat cu Ministerul Justiţiei arată
că în România anului 2004 nu există un sistem coerent de justiţie pentru minori. Această afirmaţie este
susţinută de răspunsurile celor mai mulţi dintre cei intervievaţi – reprezentanţi ai instituţiilor din
domeniu, dar, mai mult decât orice, este susţinută de realitatea contactului cu minori în arestul poliţiei,
în penitenciare de maximă siguranţă sau în centre de primire în regim de urgenţă.
Analiza statistică realizată în perioada octombrie 2003 – martie 2004 pe un eşantion de 522 de
sentinţe date unui număr de 701 copii (o sentinţă poate privi mai mulţi minori, dacă aceştia au săvârşit
impreună o infracţiune) în vârstă de peste 14 ani – vârsta răspunderii penale, arată că: peste 81% din
infracţiuni au fost comise pentru interese materiale, 66% dintre delincvenţi au avut vârsta cuprinsă între
16 şi 18 ani, iar 94% dintre aceştia au fost băieţi. Rezultatele cele mai relevante privesc însă regimul
sancţionator: din 522 de sentinţe, peste 87% au fost pentru aplicarea pedepsei cu închisoarea, iar dintre
acestea peste 50% au fost pedepse curpinse între 1 şi 5 ani de închisoare.
„Copiii ar trebui să fie mereu împreună cu familia lor, nu să stea în închisoare. Copiii ar trebui să
meargă la şcoală. Ei ar trebui să se joace şi să se bucure de copilărie. Cu toate acestea, în România peste
800 de copii sunt închişi în închisori şi centre de reeducare. De ce? pentru ca sunt în conflict cu legea,
sau pentru ca legea este în conflict cu ei ? pentru că părinţii lor nu pot avea grijă de ei, sau pentru că
părinţii nu vor să aibă grijă de ei ?”, afirmă Pierre Poupard, Reprezentant UNICEF în România.
Acest studiu aduce argumente pentru îmbunătăţirea sistemului penal destinat copiilor care au
comis fapte penale, fie că sunt peste sau sub vârsta răspunderii penale, care nu poate funcţiona în
absenţa unor servicii sociale care să se ocupe de îndrumarea, consilierea minorului şi, nu în ultimul rând,
acolo unde este necesar, a familei acestuia. Sistemul penal pentru minori ar trebui să fie modificat astfel
încât, conform devizei celor implicaţi în acest proiect, „într-un viitor nu foarte îndepărtat să nu mai
existe nici un copil în închisorile din România”.
Raportul arată că în România avem, în prezent, de a face cu un sistem care se centrează mai mult
asupra sancţionării şi mai puţin asupra reeducării, ignorându-se realitatea că, de fapt, copiii care comit

58
fapte penale sunt mai degrabă victime decât infractori. Analiza calitativă a acestui studiu relevă faptul că
sistemul sancţionator este extrem de dur, pedepsele alternative aflate la dispoziţia instanţelor
judecătoreşti fiind extrem de reduse. Nu există opţiuni educaţionale şi de tratament care să poată fi
aplicate delicvenţilor juvenili în mod individualizat, după cum nu există resurse umane şi logistice
suficiente pentru aplicarea acelor puţine pedepse alternative la închisoare care există în actualul Cod
Penal.
„Ministerul Justiţiei este preocupat de soarta minorilor, atât cei aflaţi în centre de reeducare, cât
şi cei care acum sunt victime. Implicarea specialiştilor din toate domeniile ne ajută să identificăm
problemele cu care această categorie se confruntă şi, totodată, să găsim soluţii şi măsuri cât mai bune
pentru a răspunde acestor nevoi”, a afirmat doamna secretar de stat Cristina Manda.
Recomandările studiului privesc, în general, specializarea personalului care instrumentează
cazuri în care sunt implicaţi copii şi crearea de servicii specializate pentru protecţia delicvenţilor minori
sau îmbunătăţirea şi dezvoltarea celor deja existente. Se recomandă însă cu prioritate introducerea unor
măsuri alternative la procedura judiciară, cum ar fi medierea sau acordarea de despăgubiri, măsuri care
să conducă la o achitare condiţionată dată de instanţă. Recomandările la problemele identificate în
studiu, precum şi interpretările şi concluziile care au stat la baza alcătuirii lor, au fost elaborate cu
ajutorul unor experţi naţionali şi internaţionali, dar şi cu sprijinul următoarelor instituţii şi organizaţii:
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, Institutul Naţional de Criminologie, Centrul
de Resurse Juridice, Gallup International România, Asociaţia Alternative Sociale Iaşi. Prin contribuţia
tuturor acestor instituţii, studiul devine un instrument util atât Minsterului Justiţiei, în ceea ce priveşte
dezvoltarea strategiei sistemului de justiţie juvenilă, cât şi practicienilor implicaţi în desfăşurarea actului
de justiţie ori în luarea unor măsuri de protecţie a minorilor care au săvârşit infracţiuni.

Recomandarea nr. R (91) 11 a Comitetului Miniştrilor

către Statele membre privind exploatarea sexuală, pornografia, prostituţia, precum şi traficul de
copii şi de tineri adulţi
(adoptată de Comitetul Miniştrilor la 9 septembrie 1991
la cea de-a 461-a reuniune a Delegaţilor Miniştrilor)
Comitetul Miniştrilor, în conformitate cu articolul 15 b al Statutului Consiliului Europei,
Luând în considerare că dezvoltarea şi interesul copilului şi tânărului sunt obiectivele
fundamentale ale întregii societăţi;

59
Luând în considerare că exploatarea sexuală a copiilor şi a tinerilor adulţi în scopuri lucrative sub formă
de pornografie, prostituţie şi trafic de fiinţe umane a luat dimensiuni noi şi îngrijorătoare pe plan
naţional şi internaţional;
Luând în considerare că experienţele sexuale legate de acest fenomen social, deseori asociate cu
abuzurile sexuale precoce în cadrul familiei şi în afara ei, sunt susceptibile de a prejudicia dezvoltarea
psihosocială a copilului şi a tânărului adult;
Luând în considerare că este în interesul Statelor membre ale Consiliului Europei să armonizeze
legislaţia lor naţională cu privire la exploatarea sexuală a copiilor şi a tinerilor adulţi pentru a coordona
mai bine şi pentru a consolida acţiunile întreprinse pe plan naţional şi internaţional pentru a face faţă
acestei probleme;
Reamintind Recomandarea 1065 (1987) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind
traficul de persoane şi alte forme de exploatare a copiilor;
Reamintind Rezoluţia nr. 3 privind exploatarea sexuală a copiilor, pornografia, prostituţia,
precum şi traficul de copii şi tineri adulţi, adoptată de cea de-a 16-a Conferinţă a Miniştrilor europeni de
Justiţie (Lisabona, 1988);
Reamintind Recomandarea nr R (85) 4 privind violenţa în cadrul familiei, Recomandarea nr R
(85) 11 privind poziţia victimei în cadrul dreptului penal şi procedurii penale, Recomandarea nr R (87)
20 cu privire la reacţiile sociale faţă de delincvenţa juvenilă şi Recomandarea nr R (89) 7 privind
principiile referitoare la distribuirea videogramelor cu conţinut violent, brutal sau pornografic;
Având prezente în spirit Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor
fundamentale (1950) şi Carta socială europeană (1961);
Având de asemenea prezentă în spirit Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile
Copilului (1989),
Recomandă Guvernelor Statelor membre să-şi revedă legislaţia şi practica în scopul introducerii,
dacă este necesar, şi aplicării următoarelor măsuri:
Măsuri generale
a. Sensibilizare, educaţie şi informare
1. A pune la dispoziţia părinţilor, persoanelor legale responsabile de minori şi grupurilor şi asociaţiilor
interesate a unei documentaţii adecvate privind exploatarea sexuală a copiilor şi a tinerilor adulţi;

60
2. A include în programele de educaţie şcolară primară şi secundară a informaţiei privind riscurile pe
care copiii sau tinerii adulţi le pot înfrunta în ceea ce priveşte exploatarea, abuzul sexual şi traficul
de persoane şi privind mijloacele de apărare;
3. A promova şi a încuraja programele de sensibilizare şi de instruire în atenţia celor care îşi asumă
funcţii de încadrare şi de protecţie a copiilor şi a tinerilor adulţi în domeniul educaţiei, sănătăţii,
muncii sociale, justiţiei şi poliţiei, pentru a le permite identificarea cazurilor de exploatare sexuală şi
de a lua măsurile necesare;
4. A conştientiza opinia publică despre efectele devastatoare ale exploatării sexuale care transformă
copiii şi tinerii adulţi în obiecte de consum precum şi a invita marele public să participe la acţiuni
întreprinse în acest domeniu de diferite asociaţii şi organizaţii;
5. A invita mass-media să contribuie, în materia dată, la conştientizarea generală şi la adoptarea unor
reguli de deontologie corespunzătoare;
6. A descuraja şi a preveni orice abuz de imaginea şi vocea copilului în context erotic;
b. Colectarea şi schimbul de informaţii
7. A invita instituţiile şi organismele publice sau private, care se ocupă de copiii şi de tinerii adulţi
victime a tuturor formelor de exploatare sexuală, să colecteze informaţii statistice corespunzătoare în
scopuri ştiinţifice şi în scopurile politicii criminale respectând anonimatul şi confidenţialitatea;
8. A încuraja cooperarea între poliţie şi toate organismele publice şi private care examinează cazurile
de abuz sexual în cadrul familiei sau în afara acesteia, precum şi formele deosebite de exploatare
sexuală;
c. Prevenirea, depistarea, asistenţa
9. A invita serviciile de poliţie să acorde o importanţă particulară prevenirii, detectării şi investigaţiilor
privind infracţiunile în materie de exploatare sexuală a copiilor şi a tinerilor adulţi, şi alocarea
mijloacelelor suficiente în acest scop;
10. A promova şi a favoriza crearea şi funcţionarea serviciilor publice şi private specializate
responsabile de apărarea copiilor şi tinerilor adulţi aflaţi în pericol pentru a preveni şi a depista
exploatarea sexuală sub toate formele;
11. A susţine iniţiativele publice şi private pe plan local, în scopurile stabilirii serviciilor permanente şi
centrelor care vor avea drept obiectiv acordarea asistenţei medicale, psihologice, sociale sau juridice
copiilor sau tinerilor adulţi aflaţi în pericol sau victimelor exploatării sexuale;
d. Dreptul penal şi procedura penală

61
12. A favoriza respectarea drepturilor şi intereselor copiilor şi a tinerilor adulţi în cursul procedurilor,
respectând drepturile autorilor prezumaţi de infracţiuni;
13. A asigura pe parcursul procedurilor judecătoreşti şi administrative caracterul confidenţial al
dosarelor şi dreptului la respectarea vieţii private a copiilor şi a tinerilor adulţi victime ale exploatării
sexuale evitând, în special, divulgarea oricărei informaţii care ar putea duce la identificarea lor;
14. A crea, pentru copiii victime sau martorii exploatării sexuale, nişte condiţii speciale de audiere
pentru a diminua efectele traumatizante şi pentru a spori credibilitatea declaraţiilor lor respectându-le
demnitatea;
15. A prevedea indemnizaţii pentru copiii şi tinerii adulţi victime ale exploatării sexuale conform unui
regim corespunzător;
16. A prevedea posibilităţile de sesizarea şi confiscarea câştigurilor provenite din infracţiunile cauzate
de exploatarea sexuală a copiilor şi a tinerilor adulţi;
Măsuri privind pornografia care implică copiii
1. A prevedea măsurile corespunzătoare care iau în considerare gravitatea infracţiunii comise de acei
care asigură producerea şi distribuirea oricărui material pornografic care implică copii;
2. A examina oportunitatea de a introduce sancţiuni penale şi pentru deţinerea elementară a oricărui
material pornografic care implică copii;
3. A asigura, în special printr-o cooperare pe plan internaţional, a unei detecţii a întreprinderilor,
asociaţiilor sau indivizilor care utilizează copii pentru producerea materialului pornografic şi care
întreţin deseori relaţii la nivelul mai multor ţări;
4. A preconiza informarea multilaterală a publicului, în scopul sensibilizării lui, asupra politicii penale
puse în acţiune, numărului de urmăriri efectuate şi de condamnări pronunţate în cazurile de
pornografie infantilă, asigurând anonimatul copiilor vizaţi şi a autorilor prezumaţi;
Măsuri privind prostituarea copiilor şi tinerilor adulţi
1. A majora resursele materiale şi umane ale serviciilor sociale precum şi ale poliţiei şi a ameliora
metodele de muncă, pentru ca locurile unde prostituţia infantilă este susceptibilă de a se manifesta
să fie controlate regulat;
2. A încuraja şi a susţine implementarea celulelor mobile de asistenţă socială responsabile de
supravegherea sau contactarea pe teren a copiilor aflaţi în pericol, în special copiii străzii, pentru a-i

62
 ajuta, în măsura posibilităţii, să se reintegreze în mijlocul familiei şi, dacă este cazul, să-i orienteze
spre organisme de sănătate, de informare sau de educaţie corespunzătoare;
3. A intensifica eforturile pentru identificarea şi sancţionarea, pe de o parte a celor care favorizează,
încurajează prostituarea copiilor sau tinerilor adulţi, sau care profită de aceasta şi, pe de altă parte,
clientela prostituţiei infantile;
4. A crea sau a dezvolta unităţi speciale în cadrul poliţiei şi a ameliora, dacă este cazul, metodele de
lucru în vederea luptei împotriva proxenetismului privind copiii şi tinerii adulţi;
5. A împiedica agenţiile turistice să favorizeze turismul sexual oricare nu ar fi el, în special prin
intermediul publicităţii, instituind consultaţii între ele şi serviciile publice;
6. A acorda unele priorităţi programelor de instruire profesională şi de reinserţie destinate copiilor şi
tinerilor adulţi care se prostituează permanent sau ocazional;
Măsuri privind traficul de copii şi tineri adulţi
1. A supraveghea activităţile agenţiilor artistice, matrimoniale şi de adopţie pentru a controla
deplasarea copiilor şi a tinerilor adulţi dintr-o ţară în alta sau în interiorul aceleiaşi ţări, şi îngrădirea
unei căi eventuale spre prostituţie sau alte forme de exploatare sexuală;
2. A consolida supravegherea exercitată de către autorităţile de imigrare şi poliţia de frontieră pentru a
asigura ca deplasarea copiilor în afara ţării lor, în special a celor care nu sunt însoţiţi de părinţi sau
tutori, să nu fie legată de traficul de fiinţe umane;
3. A crea structuri de primire şi susţinere a celor care există, pentru a proteja victimele traficului de
copii şi de tineri adulţi.
I. Aspectele internaţionale
Recomandă guvernelor Statelor membre:
1. Să examineze oportunităţile de semnare şi de ratificare, dacă încă nu au făcut-o până acum :
- a Convenţiei Naţiunilor Unite pentru abolirea traficului de fiinţe umane şi exploatării prostituţiei
altora (1950);
- a Convenţiei de la Haga privind competenţa autorităţilor, legea aplicabilă şi recunoaşterea
deciziilor în materie de adopţie (1965);
- a Convenţiei europene în materie de adopţie a copiilor (1967);
- a Convenţiei nr. 138 a Organizaţiei internaţionale a Muncii cu privire la vârsta minimă pentru
angajare, (1973);
- a Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copiilor (1989),

63
2. Să introducă reguli de competenţă extrateritorială în vederea permiterii urmăririi şi sancţionării
naţionalilor care au comis infracţiuni cu privire la exploatarea sexuală a copiilor şi a tinerilor adulţi
în afara teritoriului naţional, sau să revadă, dacă e cazul, regulile existente în acest domeniu şi să
ameliorareze cooperarea internaţională în acest scop;
3. Să intensifice şi să amelioreze schimburile de informaţii între State prin intermediul Interpolului
pentru identificarea şi urmărirea celor care se livrează exploatării sexuale, în special traficului de
copii şi de tineri adulţi sau care organizează aceasta;
4. Să stabilească legături cu asociaţiile şi organizaţiile internaţionale care operează în favoarea
bunăstării copiilor şi tinerilor adulţi pentru a beneficia de datele pe care le deţin şi pentru a se
asigura, dacă e cazul, de colaborarea lor în lupta împotriva exploatării sexuale;
5. Să ia iniţiative în vederea creării fişierului european al copiilor dispăruţi.

II. Priorităţile cercetării

Recomandă guvernelor Statelor membre promovarea cercetării la nivel naţional şi internaţional, în
special în următoarele domenii:
1. Natura şi amploarea diferitor forme de exploatare sexuală a copiilor şi tinerilor adulţi, în special sub
aspect transcultural;
2. Natura pedofiliei şi factorii care contribuie la aceasta;
3. Legăturile dintre adopţie şi exploatarea sexuală;
4. Legăturile dintre abuzul sexual în cadrul familiei şi prostituţie;
5. Trăsăturile caracteristice, rolul şi necesităţile consumatorilor de prostituţie şi pornografie infantilă;
6. Studiile de evaluare a programelor de instruire profesională şi de reinserţie a tinerilor care au fost
implicaţi în prostituţie;
7. Structurile, reţelele internaţionale, interconecţiunile şi beneficiarii industriei sexului;
8. Legăturile dintre industria sexului şi crima organizată;
9. Posibilităţile şi limitele sistemului de justiţie penală ca instrumente de prevenire şi represiune a
diferitelor forme de exploatare sexuală a copiilor şi tinerilor adulţi;
10. Epidemiologia, cauzele şi consecinţele maladiilor sexual transmisibile la copii şi la tinerii adulţi, şi
analiza legăturilor lor cu abuzul şi exploatarea sexuală.

64
 

  VII. LEGI, INSTITUTII SI POLITICI :

Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului

Articolul 1: Definiţia copilului

În sensul prezentei convenţii, prin copil se înţelege orice fiinţă sub vârsta de 18 ani, cu excepţia cazurilor
când, în baza legii aplicabile copilului, majoratul este stabilit sub aceasta vârstă.

Articolul 2: Tratament egal

Statele părţi se angajează să respecte drepturile care sunt enunţate în prezenta convenţie. Statele părţi vor
lua toate măsurile corespunzătoare pentru ca copilul să fie efectiv protejat împotriva oricărei forme de
discriminare.

Articolul 3: În interesul copilului

În toate deciziile care ii privesc pe copii, fie că sunt luate de instituţii publice sau private de ocrotiri
sociale, de către tribunale, autorităţi administrative sau de organe legislative, interesele superioare ale
copilului trebuie să fie luate în considerare cu prioritate.

Articolul 4: Punerea în practivă a drepturilor

Statele părţi se angajează să ia toate măsurile legislative, administrative şi altele care sunt necesare
pentru a pune în practică drepturile recunoscute în prezenta convenţie.

Articolul 5: Rolul părinţilor

Statele părţi vor respecta responsabilitatea, dreptul şi obligaţia pe care le au părinţii sau, după caz,
membrii familiei lărgite sau a comunităţii, tutorii sau alte persoane prin lege responsabile pentru copil,
de a-i da acestuia, într-un mod care să corespunda dezvoltării capacitaţilor acestuia, orientarea şi
sfaturile corespunzătoare exercitării drepturilor pe care i le recunoaşte prezenta convenţie.

Articolul 6: Viaţă şi dezvoltare

Statele părţi recunosc că orice copil are un drept inerent la viaţă. Statele părţi vor asigura în toata măsura
posibilului supravieţuirea şi dezvoltarea copilului.

Articolul 7: Nume şi naţionalitate

Copilul are dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o cetăţenie şi, în măsura posibilului, dreptul de a-şi
cunoaşte părinţii şi de a fi crescut de aceştia.

65
Articolul 8: Păstrarea identităţii
Statele părţi se angajează să respecte dreptul copilului de a-şi păstra identitatea, inclusiv cetăţenia,
numele sau şi relaţiile familiale.

Articolul 9: Despărţirea de părinţi

Statele părţi vor veghea că nici un copil să nu fie separat de părinţii săi împotriva voinţei lor, cu excepţia
situaţiei în care autorităţile competente decid că aceasta separare este necesară, în interesul superior al
copilului. Statele părţi vor respecta dreptul copilului separat de cei doi părinţi ai săi sau de unul din ei,
de a întreţine relaţii persoanele şi contacte directe cu cei doi părinţi ai săi.

Articolul 10: Reîntregirea familiei

Orice cerere făcută de un copil sau de către părinţii săi în vederea intrării într-un stat parte sau părăsirii
acestuia în scopul reîntregirii familiei, va fi examinata de statele părţi într-un spirit pozitiv. 

Articolul 11: Deplasări ilegale în străinătate şi privarea de libertate

Statele părţi vor lua masuri pentru a combate acţiunile ilegale de plasare şi de împiedicare a reîntoarcerii
copiilor în străinătate.

Articolul 12: Dreptul copilului la liberă exprimare a opiniei

Statele părţi vor garanta copilului dreptul de a exprima liber opinia sa. Se va da copilului posibilitatea de
a fi ascultat în orice procedura judiciara sau administrativa care-l priveşte.

Articolul 13: Libertatea de exprimare

Copilul are dreptul la libertatea de exprimare; acest drept cuprinde libertatea de a căuta, a primi şi a
difuza informaţii şi idei de orice natură, fără să tina seama de frontiere.

Articolul 14: Libertatea de gândire, de conştiinţă şi religie

Statele părţi vor respecta dreptul copilului la libertatea de gândire, de conştiinţă şi religie. Statele părţi
vor respecta dreptul şi obligaţia părinţilor copilului de a-l orienta pe acesta în exercitarea dreptului sus-
menţionat.

Articolul 15: Dreptul la libertate de asociere

Statele părţi vor recunoaşte drepturile copilului la libertate de asociere şi la libertatea de reuniune
paşnică.

66
Articolul 16: Protejarea sferei private
Copilul are dreptul la protecţia legii contra ingerinţelor arbitrare sau ilegale în viaţa sa personală, familia
sa, domiciliul sau corespondenţa sa.

Articolul 17: Accesul la informaţii

Statele părţi vor recunoaşte importanţa funcţiei îndeplinite de mijloacele de informare în masă şi vor
încuraja mijloacele de informare în masă de a difuza informaţii şi materiale care prezintă o utilitate
socială şi culturală pentru copil. În plus, ele vor proteja copilul împotriva informaţiilor şi materialelor
care dăunează bunăstării sale.

Articolul 18: Răspunderea părinţilor

Ambii părinţi au o răspundere comuna pentru creşterea şi dezvoltarea copilului. Pentru garantarea şi
promovarea drepturilor enunţate în prezenta convenţie, statele părţi vor acorda ajutor corespunzător
părinţilor copilului în exercitarea răspunderii care le revine de a creşte copilul.

Articolul 19: Protejarea împotriva abuzurilor şi neglijării

Statele părţi vor lua toate masurile legislative, administrative, sociale şi educative corespunzătoare
pentru protejarea copilului în timpul cât se află în îngrijirea părinţilor sau reprezentanţilor săi legali.
Aceste măsuri de protecţie vor cuprinde proceduri eficiente pentru stabilirea de programe sociale vizând
furnizarea de sprijin necesar copilului şi celor cărora le-a fost încredinţat.

Articolul 20: Protejarea copiilor fără familie

Orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de mediul său familial are dreptul la protecţie şi un
ajutor special din partea statului. Aceasta protecţie alternativă poate să aibă forma plasării într-o familie,
adopţiunii sau încredinţării într-o instituţie corespunzătoare pentru copii. În alegerea uneia din aceste
soluţii este necesar să se ţină seama în mod corespunzător de necesitatea unei anumite continuităţi în
educarea copilului.

Articolul 21: Adopţia

Statele vor veghea ca adopţiunea unui copil să nu fie încuviinţată decât de autorităţile competente, care
verifică că adopţiunea poate să aibă loc având în vedere situaţia copilului în raport cu părinţii săi, rudele
şi reprezentanţii legali şi că persoanele interesate şi-au dat consimţământul la adopţiune în cunoştinţă de
cauză după ce au fost obţinute avizele necesare.

Articolul 22: Copiii refugiaţi

Statele părţi vor lua masurile corespunzătoare pentru că un copil care căuta să obţină statutul de refugiat

67
să beneficieze de protecţie şi asistenţă umanitară corespunzătoare pentru a-i permite să se bucure de
drepturile pe care i le recunosc prezenta convenţie şi celelalte instrumente internaţionale relative la
drepturile omului sau cu caracter umanitar la care statele respective sunt părţi.

Articolul 23: Copiii handicapaţi

Statele părţi recunosc dreptul copiilor handicapaţi de a beneficia de îngrijiri speciale, formare şi
promovare, astfel încât aceştia să se poată dezvolta şi integra social cât mai bine.

Articolul 24: Sănătate şi servicii sanitare

Statele părţi recunosc dreptul copilului de a se bucura de cea mai buna stare de sănătate posibila şi de a
beneficia de serviciile medicale. Statele vor asigura pentru toţi copiii asistenţa medicală şi îngrijiri de
sănătate necesare, accentul fiind pus pe dezvoltarea măsurilor primare de ocrotire a sănătăţii şi pe
reducerea mortalităţii în rândul nou-născuţilor. Statele părţi se angajează să favorizeze şi să încurajeze
cooperarea internaţionala în vederea asigurării progresive şi deplinei realizări a dreptului recunoscut în
prezentul articol.

Articolul 25: Verificarea centrelor de plasament

Statele părţi recunosc copilului care a fost plasat de către autoritatea competenta pentru a primi îngrijiri,
protecţie sau un tratament dreptul la verificare periodica a tratamentului respectiv şi a oricărei alte
împrejurări legată de plasarea sa.

Articolul 26: Securitate socială

Statele părţi recunosc oricărui copil dreptul de a beneficia de securitatea socială.

Articolul 27: Nivel de viaţă

Statele părţi recunosc dreptul oricărui copil la un nivel de viaţă suficient pentru a permite dezvoltarea sa
fizică, mentală, spirituală, morală şi socială. Părinţilor şi oricărei alte persoane care au în grija un copil
le revine în primul rând responsabilitatea de a asigura condiţiile de viaţă necesare dezvoltării copilului.
Statele părţi vor adopta măsurile corespunzătoare pentru a ajuta părinţii să valorifice acest drept şi vor
oferi, în caz de nevoie, o asistenţă materială.

Articolul 28: Educaţie

Statele părţi recunosc dreptul copilului la educaţie. Ele vor face învăţământul primar obligatoriu şi
gratuit pentru toţi, vor încuraja diferite forme de învăţământ secundar şi vor asigura tuturor accesul la
învăţământul superior, în funcţie de capacităţile fiecăruia. Statele părţi vor lua toate măsurile

68
corespunzătoare pentru a veghea la aplicarea disciplinei şcolare într-un mod compatibil cu demnitatea
copilului. Statele părţi vor favoriza şi încuraja cooperarea internaţionala în domeniul educaţiei.

Articolul 29: Scopul educaţiei

Educaţia copilului trebuie să urmărească favorizarea înfloririi personalităţii copilului şi dezvoltarea
înzestrării şi aptitudinilor sale mentale şi fizice. Educarea copilului trebuie să fie făcută în spiritul
respectului faţă de drepturile omului şi a libertăţilor fundamentale, în spirit de respect faţă de părinţi, faţă
de identitatea sa culturală, precum al toleranţei şi respectului faţă de valorile altor oameni.

Articolul 30: Copiii minorităţilor sau ai persoanelor de origine autohtonă

Copiii minorităţilor etnice, religioase sau lingvistice sau ale persoanelor de origine autohtona nu pot fi
privaţi de dreptul de a avea propria sa viaţă culturala, de a profesa şi de a practica propria să religie sau
de a folosi propria să limba în comun cu alţi membri ai grupului.

Articolul 31: Odihnă, vacanţă şi activităţi culturale

Statele părţi recunosc copilului dreptul la odihnă şi la vacanţă, de a practica activităţi recreative proprii
vârstei sale, de a participa în mod liber la viaţa culturală şi artistică.

Articolul 32: Munca la copii

Statele părţi recunosc dreptul copilului de a fi protejat împotriva exploatării economice şi de a nu fi
constrâns la vreo muncă ce comportă riscuri sau este susceptibilă să-i compromită educaţia sau să-i
dăuneze sănătăţii sau dezvoltării sale. Statele vor fixa o vârsta minimă angajare şi vor prevede o
reglementare corespunzătoare a organelor de lucru şi a condiţiilor de muncă.

Articolul 33: Abuzul de droguri

Statele părţi vor lua masuri corespunzătoare pentru a proteja copiii contra folosinţei ilicite a
stupefiantelor şi a substanţelor psihotrope şi pentru a împiedica utilizarea copiilor pentru producţia şi
traficul ilicit al acestor substanţe.

Articolul 34: Abuzuri sexuale

Statele părţi se angajează să protejeze copilul contra oricărei forme de exploatare sexuală şi de violenţă
sexuală, ca de exemplu prostituţia şi pornografia.

Articolul 35: Traficul de copii

Statele părţi vor lua toate măsurile necesare pentru a împiedica răpirea, vânzarea şi comerţul cu copii.

69
Articolul 36: Alte forme de exploatare
Statele părţi vor proteja copilul contra oricărei forme de exploatare.

Articolul 37: Tortură şi privare de libertate

Statele părţi vor veghea ca nici un copil să nu fie supus la tortur, nici la pedepse sau tratamente crude,
inumane sau degradante. Pedeapsa capitala sau închisoarea pe viaţă fără posibilitatea de a fi eliberat nu
vor fi pronunţate pentru infracţiunile comise de persoane sub vârsta de optsprezece ani. Orice copil
privat de libertate va fi separat de adulţi, afară dacă se consideră preferabil să nu fie separat, în interesul
superior al copilului, el are dreptul de a fi în contact cu familia să prin corespondenta şi prin vizite şi
dreptul de a avea acces rapid la asistenţă juridică sau la orice altă asistenţă corespunzătoare.

Articolul 38: Conflicte armate

Statele părţi vor lua toate măsurile posibile a asigura că persoanele care nu au atins vârsta de
cincisprezece ani nu vor participa direct la ostilităţi. Statele părţi se vor abţine de a înrola în forţele lor
armate orice persoana care nu a atins vârsta de cincisprezece ani. Statele părţi vor lua toate masurile
posibile în practică pentru ca copiii afectaţi de conflictul armat să beneficieze de protecţie şi de îngrijire.

Articolul 39: Reabilitare

Statele părţi vor lua toate măsurile corespunzătoare pentru a facilita readaptarea fizică şi psihologică şi
reintegrarea socială a oricărui copil victimă a unor forme de neglijenţă, exploatare sau viciu, a torturii
sau a oricărei forme de pedeapsă sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante sau a unui conflict
armat.

Articolul 40: Copiii şi Justiţia

Statele părţi recunosc oricărui copil bănuit, acuzat sau dovedit că a comis o încălcare a legii penale
dreptul la un tratament care să fie de natura să favorizeze simţul sau de demnitate şi a valorii personale
şi care să ţină seama de vârsta sa, ca şi necesitatea de a facilita reintegrarea sa în societate. Statele părţi
trebuie să ia masuri pentru a trata aceşti copii fără a recurge în mod necesar la procedura judiciara sau la
plasament în instutuţii speciale, fiind totuşi înţeles că drepturile omului şi garanţiile legale trebuie
respectate în mod deplin.

Articolul 41: Supremaţia standardelor legale statale

Nici o dispoziţie din prezenta convenţie nu aduce atingere prevederilor mai favorabile pentru realizarea
acestor drepturi ale copilului care pot figura în legislaţia unui stat parte sau în dreptul internaţional în
vigoare pentru acest stat.

70
Convenţia Nr. 182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii
copiilor şi acţiunea imediată în vederea eliminării lor:
Articolul 1
Orice membru care ratifică prezenta convenţie trebuie să ia măsuri imediate şi eficiente
pentru a asigura interzicerea şi eliminarea urgentă a celor mai grave forme ale muncii
copiilor.
Articolul 2
În sensul prezentei convenţii, termenul copil se aplică tuturor persoanelor în vârstă de
până la 18 ani.
Articolul 3
În sensul prezentei convenţii, expresia cele mai grave forme ale muncii copiilor include:
a) toate formele de sclavie sau practicile similare, ca de exemplu: vânzarea de sau
comerţul cu copii, servitutea pentru datorii şi munca de servitor, precum şi munca forţată
sau obligatorie, inclusiv recrutarea forţată sau obligatorie a copiilor în vederea utilizării lor în conflictele
armate;
b) utilizarea, recrutarea sau oferirea unui copil în scopul prostituării, producţiei de material pornografic
sau de spectacole pornografice;
c) utilizarea, recrutarea sau oferirea unui copil în scopul unor activităţi ilicite, mai ales
pentru producţia şi traficul de stupefiante, aşa cum le definesc convenţiile internaţionale
pertinente;
d) muncile care, prin natura lor sau prin condiţiile în care se exercită, sunt susceptibile să
dăuneze sănătăţii, securităţii sau moralităţii copilului.
Articolul 4
1. Tipurile de muncă vizate la art. 3 lit. d) trebuie să fie stabilite de legislaţia naţională sau de
autoritatea competentă, după consultări cu organizaţiile patronilor şi lucrătorilor
interesate, luându-se în considerare normele internaţionale pertinente şi, în particular,
paragrafele 3 şi 4 ale Recomandării privind cele mai grave forme ale muncii copiilor, 1999.
2. Autoritatea competentă, după consultări cu organizaţiile interesate ale patronilor şi
lucrătorilor, trebuie să localizeze tipurile de muncă astfel determinate.
3. Lista cuprinzând tipurile de muncă determinate conform paragrafului 1 al prezentului
articol trebuie să fie periodic examinată şi, la nevoie, revizuită după consultări cu

71
organizaţiile interesate ale patronilor şi lucrătorilor.
Articolul 5
Orice membru trebuie, după consultări cu organizaţiile patronilor şi lucrătorilor, să
stabilească sau să desemneze mecanisme adecvate pentru monitorizarea aplicării
dispoziţiilor care dau efect prezentei convenţii.
Articolul 6
1. Orice membru trebuie să elaboreze şi să pună în aplicare programe de acţiune în
vederea eliminării cu prioritate a celor mai grave forme ale muncii copiilor.
2. Aceste programe de acţiune trebuie să fie elaborate şi puse în practică după
consultarea instituţiilor publice competente şi a organizaţiilor patronilor şi lucrătorilor şi,
dacă este cazul, cu luarea în considerare a opiniilor altor grupuri interesate.
Articolul 7
1. Orice membru trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a asigura punerea efectivă
în practică şi respectarea dispoziţiilor care dau efect prezentei convenţii, inclusiv prin
stabilirea şi aplicarea de sancţiuni penale sau, dacă este cazul, de alte sancţiuni.
2. Orice membru trebuie, ţinând seama de importanţa educaţiei pentru eliminarea muncii
copiilor, să ia măsuri eficiente într-o perioadă determinată, pentru:
a) a preveni angajarea copiilor în cele mai grave forme ale muncii copiilor;
b) a prevedea ajutorul direct necesar şi adecvat pentru a-i sustrage pe copii de la cele mai
grave forme ale muncii copiilor şi a asigura readaptarea lor şi integrarea lor socială;
c) a asigura accesul lor la educaţia de bază gratuită şi, ori de câte ori este posibil şi
potrivit, la formarea profesională a tuturor copiilor sustraşi de la cele mai grave forme ale
muncii copiilor;
d) a identifica copii expuşi în mod particular riscurilor şi a intra în contact direct cu ei;
e) a ţine seama de situaţia particulară a fetelor.
3. Orice membru trebuie să desemneze autoritatea competentă însărcinată cu punerea în
practică a dispoziţiilor prezentei convenţii.
Articolul 8
Membrii trebuie să ia măsurile corespunzătoare pentru a se sprijini reciproc în punerea în practică a
dispoziţiilor prezentei convenţii printr-o cooperare şi/sau o asistenţă
internaţională consolidată, inclusiv prin măsuri de susţinere a dezvoltării economice şi

72
sociale, a programelor de eradicare a sărăciei şi educaţiei universale.
Articolul 9
Ratificările prezentei convenţii vor fi comunicate directorului general al Biroului
Internaţional al Muncii şi vor fi înregistrate de acesta.
Articolul 10
1. Prezenta convenţie nu îi va obliga decât pe membrii Organizaţiei Internaţionale a Muncii ale căror
ratificări vor fi fost înregistrate de directorul general al Biroului Internaţional al Muncii.
2. Convenţia va intra în vigoare la 12 luni după ce ratificările a 2 membri vor fi fost
înregistrate de directorul general.
3. Ulterior această convenţie va intra în vigoare pentru fiecare membru la 12 luni după
data la care ratificarea sa va fi fost înregistrată.
Articolul 11
1. Orice membru care a ratificat prezenta convenţie poate să o denunţe după expirarea
unei perioade de 10 ani după data iniţială de la intrarea în vigoare a convenţiei, printr-un
act comunicat directorului general al Biroului Internaţional al Muncii şi înregistrat de
acesta. Denunţarea nu va avea efect decât după un an de la înregistrarea ei.
2. Orice membru care a ratificat prezenta convenţie şi care, în termen de un an după
expirarea perioadei de 10 ani menţionate la paragraful precedent nu va folosi posibilitatea
de denunţare prevăzută în prezentul articol, va fi legat pentru o nouă perioadă de 10 ani şi, prin urmare,
va putea să denunţe prezenta convenţie la expirarea fiecărei perioade de 10 ani în condiţiile prevăzute în
prezentul articol.
Articolul 12
1. Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va notifica tuturor membrilor
Organizaţiei Internaţionale a Muncii înregistrarea tuturor ratificărilor şi tuturor actelor de
denunţare care îi vor fi comunicate de către membrii acesteia.
2. Notificând membrilor organizaţiei înregistrarea celei de-a doua ratificări care îi va fi fost
comunicată, directorul general va atrage atenţia membrilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii asupra
datei la care prezenta convenţie va intra în vigoare.
Articolul 13

73
 Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va comunica secretarului general al Naţiunilor
Unite, în scopul înregistrării, informaţii complete în privinţa tuturor ratificărilor şi tuturor actelor de
denunţare pe care le va fi înregistrat conform articolelor precedente.
Articolul 14
De fiecare dată când va considera necesar Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al
Muncii va prezenta Conferinţei Generale a Organizaţiei Internaţionale a Muncii un raport asupra
aplicării prezentei convenţii şi va examina dacă există posibilitatea să fie înscrisă pe ordinea de zi a
Conferinţei problema revizuirii sale totale sau parţiale.
Articolul 15
1. În cazul în care Conferinţa va adopta o nouă convenţie care ar duce la revizuirea totală sau parţială a
prezentei convenţii şi dacă noua convenţie nu dispune altfel:
a) ratificarea de către un membru al noii convenţii care implică revizuirea va atrage de drept, fără a ţine
seama de prevederile art. 11, denunţarea imediată a prezentei convenţii, cu condiţia ca noua convenţie
care atrage revizuirea să intre în vigoare;
b) începând cu data intrării în vigoare a noii convenţii care atrage revizuirea prezenta convenţie va înceta
să mai fie deschisă ratificării de către membri.
2. În orice caz prezenta convenţie va rămâne în vigoare în conţinutul şi forma sa actuală pentru acei
membri care au ratificat-o, dar care nu au ratificat convenţia de revizuire.
Articolul 16
Versiunile în limbile franceză şi engleză ale textului prezentei convenţii au valoare egală. Textul
precedent este textul autentic al convenţiei adoptate în unanimitate de Conferinţa Generală a
Organizaţiei Internaţionale a Muncii la cea de-a 87-a sesiune care a avut loc la Geneva şi care a fost
declarată închisă pe data de 17 iunie 1999.

74
VIII . BIBLIOGRAFIE:

VOICU ZDRENGHEA, TUDOREL BUTOI - “Psihologie judiciara” - Editura casa de editura si

presa “sansa”-, Bucuresti 1994

GERARD LOPEZ – “ Violentele sexuale asupra copilor”- editura “dacia” Cluj- Napoca, 2001

Clinard, Marshall B., Sociology of Deviant Behavior, New York, Hott, Rinehart and Winston, 1963

Cohen, Albert K., The Study of Social Disorganization and Deviant Behavior, in Sociology Today.
Problems and Prospects”, New York, Basic books, 1959

Banciu, P., Banciu; Radulescu, M. Sorin; Voicu, Marin, Introducere in sociologia deviantei, Editura
Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1985

Merton, Robert K., Social Problems and Sociological Theory”, in Contemporary Social Problems, New
York, Harcourt, Brace and World, 1961

Parsons, Talcott, The Social System, New York, The Free Press, 1951

Radulescu, M., Sorin, Sociologia si istoria comportamentului sexual “deviant”, Editura Nemira,
Bucuresti, 1996

75