UNIVERSITATEA  ECOLOGICĂ  DIN  BUCUREȘTI

                FACULTATEA  DE  DREPT
                              ANUL I, IF

                       

PSIHOLOGIE JUDICIARĂ

DELINCVENȚA JUVENILĂ

Coordonator: Lect. univ. Adelina Oana Duțu

    

STUDENT: SÎRBU Violeta

Cuprins:

1. Noțiuni generale privind delecvența juvenilă

2. Factori, implicaţi în determinarea comportamentului delincvent al

minorilor.

3. Genuri de infracțiuni comise de minori.

4. Legătura dintre evenimentele traumatice și delincvența juvenilă

5. Problemele sociale  în România și delincvența juvenilă

 

6. Cauze principale ale delincvenței juvenile în România

7 Concluzii

8 Bibliografie
 
 1. Noțiuni generale privind delecvența juvenilă

Delincvența juvenilă este un fenomen ce include totalitatea încălcărilor de norme sociale,

săvârșite de către tineri sub 18 ani, încălcări sancționate penal. Ea se referă așadar la activitățile
ilegale comise de copil sau adolescent.
Fenomenul este etichetat sub diverse denumiri: copii cu tulburări de comportament
(termen medical); tineri inadaptați (termen sociologic); “copii - problemă” (termen psiho-
pedagogic); minori delincvenți (termen juridic), etc. Noțiunea de devianță a fost elaborată de
Sellin (1938) care a studiat problemele complexe ale sociocrimino-genezei. Sellin definea
devianța ca fiind „ansamblul comportamentelor îndreptate împotriva normelor de conduită sau
împotriva ordinii instituționale”. Merton (1957) spunea că „devianța reprezintă ansamblul
comportamentelor disfuncționale, ce amenință echilibrul sistemului social”.
Abordarea științifică a delincventei juvenile trebuie făcută de pe pozițiile
determinismului probabilist aplicat în psihologie, conform căruia orice fenomen psihic este
determinat, în ultima instantă, de acțiunea externă, dar orice acțiune externă determină actul
psihic numai mijlocit, refractându-se prin însușirile, stările și activitatea psihică a persoanei care
este supusă acestei acțiuni. În definirea delincvenței se consideră că este util să se pornească de
la conceptul de maturizare socială. Maturizarea socială are ca element definitoriu capacitatea
individului de a menține un echilibru dinamic între interesele sale și interesele societății, între
nevoile și aspirațiile sale și nevoile proiectate ale societății. Conceptul de delincvență juvenilă
este abordat, în majoritatea clasificărilor care vizează comportamentul uman, sub unghiul
evaluărilor normative, în cadrul mai larg al devianței.
Se susține că în definirea delincvenței se pornește de la conceptul de maturizare socială.
Din această perspectivă, delincventul ne apare ca un individ cu o insuficientă maturizare socială
și cu dificultăți de integrare în societate, care intră în conflict cu cerințele unui anumit sistem
valorico-normativ, inclusiv cu normele juridice. Delincventul prezintă un deficit de socializare,
determinat de perturbarea sau insuficiența proceselor de asimilare a cerințelor și normelor
mediului socio-cultural și a proceselor de acomodare la acesta prin acte de conduită acceptabile
din punct de vedere social-juridic.
Delincventul prezintă un deficit de socializare, determinat de perturbarea sau insuficiența
proceselor de asimilare a cerințelor și normelor mediului socio-cultural și a proceselor de
acomodare la acesta prin acte de conduită acceptabile din punct de vedere social-juridic.
Delincvența juvenilă este o formă a comportamentului deviant. La nivelul cunoștinței
comune, comportamentul deviant rezidă în formele de conduită aflate în discordanță cu valorile
și normele unui anumit sistem socio-uman. Delincvența formează una din speciile fenomenului
de devianță cu mari implicații pentru tânăr și colectivitate. Dreptul penal dă o definiție clară
actului delincvențial (infracțiuni) punând accent pe caracterul socialmente periculos al faptei și
pe vinovăție în săvârșirea ei. Infracțiunea este o faptă prevăzută de legea penală, săvârșită cu
vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o. Raportarea la norme reprezintă
mai mult un criteriu de „clasare”, întrucât nu explicitează cauzele comportamentului deviant, ci
doar îl discriminează de comportamentul normal, socialmente acceptabil.

2.Factori, implicaţi în determinarea comportamentului delincvent al

minorilor.

Factorii implicați în determinarea devianței comportamentale la minori sunt: - factori

individuali, de personalitate; și factori externi, sociali.
Factorii neuro-psihici.

Adolescenţa şi tinereţea timpurie este o vârstă de trecere, atât din punct de vedere
biologic, cît şi social. De aceea această perioadă este marcată de conflicte interne şi externe,
disproporţionalitate în dezvoltare. Dintre cele mai dificile probleme pot fi diferenţiate procesul
maturizării intensive, mai ales în plan sexual care se răsfrînge asupra înfățișării exterioare şi
stării fiziologice. În unele cazuri aceasta duce la disproporţionalitate somatică, care provoacă
neplăceri adolescenţilor, dificultăţi în comunicarea cu mediul semenilor. În altele, şi mai
complicate, la stări bolnăvicioase: tulburării ale ritmului cardiac, tensiunii arteriale, dureri de cap
etc. Dar cea mai dificilă stare rezultă din accelerarea dezvoltării sexuale, care provoacă
afectivitate neadecvată, reactivitatea, dezechilibru emoţional, alte manifestări, care duc la
conflict latent sau manifestat cu ambianţa.
O importanţă mai mare o are dezvoltarea afectivă, insuficienţa căreia poate provoca instabilitate
emoţională, evaluări neadecvate ale sinelui şi mediului ambiant, imaturitate sentimentală,
precum şi tulburările caracteriale, rezultat al cărora este controlul insuficient al
comportamentului, opoziţia şi negarea normativităţii sociale, egocentrismul, agresivitatea,
deformări ale trebuinţelor, dorinţa unor graţieri fără depunerea de efort adecvat.
În psihologia juridică, rolului familiei în formarea socială a minorului i se acordă un loc
important. Dintre factorii sociali, care pot perturba dezvoltarea armonioasă a adolescentului,
acesta este cel mai puternic. Iată de ce am recurs la analiza rolului familiei în socializarea
adolescentului. Procesul socializării - al incorporării valorilor şi normelor sociale, transformării
lor în modele de comportament - începe odată cu apariţia copilului. Fireşte că majoritatea
părinţilor îsi iubesc copiii, dar nu toate familiile sînt în stare să contribuie la formarea unei
personalităţi pozitive. Cele mai tipice erori în strategiile educaţionale, practicate în familie, sunt
următoarele:
-lipsa de atenţie şi control asupra dezvoltării copilului;
-controlul abuziv, hipertutelarea, lipsirea copilului de iniţiativă şi libertate a decizilor;
-promovarea unor acţiuni contradictorii, într-o formă mai manifestată, exemplul negativ al
părinților.

3.Genuri de infracțiuni comise de minori.

Încălcarea normelor și legilor prin acte antisociale grave și foarte grave: furt; tâlhărie;
viol; omor. Majoritatea infracțiunilor au fost comise în grupuri cu un lider minor sau adult,
adesea acțiunile infracționale fiind organizate de infractori recidiviști. 
S-a amplificat fenomenul de recidivare a faptelor penale comise de minori, pe fondul
accentuării gradului de pauperizare a numeroaselor familii și a ineficienței luării unor masuri de
ocrotire. Recrudescența delincvenței juvenile se manifestă nu numai în mediu urban, ci și în
mediu rural. 
Infracționalitatea este analizată prin gradul de încălcare a legilor penale, iar cei care le încalcă se
caracterizează mai ales prin lipsa sentimentului responsabilității, a sentimentului rușinii și a
sentimentului de culpabilitate. Delincvenții recidiviști sunt de fapt sociopați, care refuză
schimbarea modului de existență caracterizat prin acte antisociale. O altă categorie de infracțiuni
cu violență care a înregistrat o evoluție constant ascendentă este cea a tâlhăriilor. După anul
2015 se manifestă o recrudescență a infracțiunilor comise de minori îndreptate asupra vieții și
integrității persoanelor (omor, tentativele de omor și lovirile cauzatoare de moarte).

4. Legătura dintre evenimentele traumatice și delincvența juvenilă

Evenimentele care pot declanșa apariția unei traume sunt denumite generic evenimentele
traumatice din copilărie  și acestea pot fi: abuzul emoțional, fizic și sexual, bullying-ul,
neglijarea, violența în familie, școală sau comunitate, separarea de părinți prin moartea sau
divorțul acestora, comportamentele penale ale părinților, expunerea la abuzul de droguri sau
alcool ale părinților, abandon, incendii, accidente grave, proceduri medicale intruzive sau
dureroase, răni grave, război, rasism, hărțuire sau acte de terorism.
Josh, un tânăr de 15 ani, este acuzat de absenteism școlar sau, cu alte cuvinte, chiulitul
de la școală. Judecătorul subliniază: ,,Trebuie să mergi la școală. Este lege, iar educația ta este
esențială pentru viitorul tău”. Pe parcursul procesului, magistratul își dă seama că absențele nu
reprezintă cauza principală a acestui comportament. De fapt, reușita școlară îl caracterizează
ca pe un elev sârguincios. Judecătorul a întrebat dacă consumă alcool sau droguri, dar atât
Josh, cât și mama sa, au negat acest fapt. Apoi, a rugat-o pe mama lui Josh să povestească ce s-
a întâmplat acum patru luni: ,,Am avut un iubit abuziv. Am primit un ordin de protecție, dar l-a
încălcat de nenumărate ori. Mă temeam că ne va ucide pe amândoi. Acum patru luni, a venit
acasă beat. Când nu l-am lăsat să intre, a dat cu piciorul în ușă și a venit după mine înfuriat. L-
am împușcat și l-am ucis. Josh era lângă mine când s-a întâmplat”. 
Experiența traumatică prin care a trecut Josh era cauza adevărată a absenteismului școlar.
Din păcate, expunerea la traume este legată de problemele academice și comportamentale din
cadrul școlii, indicând o probabilitate crescută de eșec la note, probleme de comportament în
școală și comportamente riscante, precum sunt consumul de alcool, fumatul țigărilor și consumul
de marijuana. Acești factori academici și comportamentali negativi pot crește probabilitatea ca
tinerii să se implice în sistemul instanțelor pentru minori.
 
5. Problemele sociale  în România și delincvența juvenilă
 
În România datele statistice consemnează o tendinţă de creştere a fenomenului
delincvenţei juvenile. Acesta este un aspect acut şi foarte important, care, din cauza ignoranţei şi
nepăsării poate avea repercursiuni din cele mai nefaste. Problema delincvenţei juvenile şi a
familiei nu trebuie să fie ignorată nici de jurişti, nici de sociologi, asistenţi sociali sau psihologi,
nici de factorii cu funcţie de răspundere în domeniul aplicării legilor şi al sancţionării şi
resocializării minorilor delincvenţi. 
Pentru acest motiv eforturile diferiţilor specialişti în acest vast domeniu trebuie să scoată
în evidenţă atât identificarea cauzelor şi condiţiilor care duc la dezvoltarea delincvenţei juvenile,
cât şi elaborarea unor programe de prevenire a comportamentului penal şi antisocial şi de
reabilitare al copiilor care comit fapte penale, având în vedere că aplicarea unor pedepse
privative de libertate în rândul minorilor nu sunt de dorit şi nici foarte eficiente.
Cunoaşterea şi identificarea factorilor care conduc la delincvenţa juvenilă, se consideră
că ar trebui să constituie punctul de plecare în încercarea de reducere a fenomenului.
În ultimii zece ani, în România a luat amploare un fenomen pe cât de misterios, pe atât de
periculos - delincvenţa juvenilă. Numai anul trecut, 741 de minori au fost condamnaţi pentru
fapte penale de o cruzime de care nu ai crede în stare un copil . Astăzi, numele acestor tineri
închişi pentru omor fac parte din cea mai neagră şi misterioasă statistică din România - cea a
delincvenţei juvenile, adică a copiilor care au comis crime înaintea majoratului. Şi mulţi n-ar fi
ajuns, poate, aici, dacă familia, şcoala ori autorităţile şi-ar fi făcut treaba la timp.
            Analizat, în ansamblul său, fenomenul de delincvență juvenilă din România are o serie de
particularități. Evoluția sa în timp a înregistrat nu atăt modificări cantitative, cât o serie de
schimbări cu caracter calitativ.
Dacă în primii ani după 1989, organele de justiţie au manifestat mai
multă toleranţă faţă de minorii trimişi în judecată, începând din anul 1993, an care coincide cu o
creştere semnificativă a delincvenţei juvenile identificate, ele au devenit mai severe şi mai
exigente în raport cu cazurile judecate. Din 1993 şi până în anul 1996, creşterea numărului de
minori judecaţi şi condamnaţi definitiv a depăşit 100 % şi chiar 200 %. În acest sens, variaţia, de
la un an la altul, a trimiterilor în judecată, aceasta a urmat în mod cvasisimilar tendinţa
observată în cazul delincvenţei juvenile identificate.
De pildă, cea mai mare creştere faţă de anul precedent s-a înregistrat în anul 1991, iar
cea mai mică creştere în anii 1995 şi 1996. În anii 1999 şi 2.000 s-au înregistrat ponderi aproape
similare cu cele înregistrate în anul 1991.
 
 
6. Cauze principale ale delincvenței juvenile în România
 
Sărăcia – o condiţie favorizantă
Deşi sărăcia, ca atare, nu poate fi considerată o cauză directă a creşterii
tendinţelor de criminalitate şi delincvenţă juvenilă, ea este, în mare parte
responsabilă de modul în care familiile îşi cresc copiii şi de riscurile existente în
ceea ce priveşte utilizarea mijloacelor ilegitime ca ”soluţii de viaţă”. Sărăcia
alimentează, în cea mai mare parte, în România, fenomenul ”copiii străzii”, iar
acesta determină, la rândul lui, într-o mare măsură, fenomenul
delincvenţei juvenile.
Fenomenul de abandon familial şi instituţionalizarea copiilor.
Climatul educativ negativ din familia de origine.
Şcoala şi inegalitatea de şanse. Absentesimul, inadaptarea şcolară şi
abandonul şcolar.
Condiţia de copil al străzii şi riscul de a ajunge delincvent.
 
7 Concluzii
În cele din urmă, două stiluri de disciplină oarecum diferite ar putea conduce la un
comportament antisocial, respectiv stilul neglijent, lipsit de constrângeri, şi stilul sever, dar
inconsistent, în care se aplică în mod impredictibil, aleatoriu şi arbitrar sancţiuni copilului
Afecţiunea părintească joacă şi ea un rol important. Astfel, în general inexistenţa afecţiunii
părinteşti, respingerea copiilor de către părinţi sau ignorarea lor, inexistenţa unui timp minim
petrecut împreună (părinţi - copii), sunt considerate toate ca fiind predictive pentru
comportamentul delincvent, atât cel auto-raportat, cât şi cel oficial înregistrat.
Toate cele mai sus arătate, demonstrează importanţa deosebită pe care o are familia în
procesul de formare a deprinderilor comportamentale începând cu perioada copilăriei şi
continuând cu cea a adolescenţei, perioade în care se formează şi atitudinea minorului faţă de
normele de convieţuire socială, cât şi respectul faţă de acestea. 
Familia monoparentală sau dezbinată, a făcut obiect de studiu pentru a identifica
comportamentul antisocial al copiilor proveniţi din astfel de medii sociale, şi s-a considerat că
această variabilă este un factor favorizant pentru justificarea fenomenului delincvenţei juvenile.
Societatea românească a fost şi este confruntată cu o problemă extrem de complexă, cum
este cea a delincvenţei juvenile, pe care este chemată să o abordeze dintr-o perspectivă nouă,
având în vedere amploarea fenomenului cât şi a diversităţii formelor ei de manifestare. În acest
sens, se impun a fi identificate acele măsuri vizând limitarea şi contracararea acestui flagel, prin
politici publice vizând reformarea legislaţiei în materie, cât şi a sistemului formativ-educativ,
prin care tinerii să fie educaţi în spiritul respectului legii şi al ordinii de drept.
 
8 Bibliografie
https://www.academia.edu/10365088/_DELINCVEN%C5%A2A_JUVENIL%C4%82_%C3%8EN_ROM
%C3%82NIA_FACTORI_DE_RISC_CARE_DETERMIN%C4%82_COMPORTAMENTUL_DELINCVENT_
https://www.academia.edu/9392351/Metode_%C5%9Fi_tehnici_de_prevenire_a_delincven%C5%A3ei_juvenile
https://www.ujmag.ro/beletristica/problemele-sociale-in-romania-si-delincventa-juvenila/rasfoire/
https://www.ugb.ro/Juridica/Issue8RO/1._Delincventa_juvenila-Abordari_teoretice.Murzea_Cristinel.RO.pdf
https://www.ugb.ro/Juridica/Issue11ROEN/3._Delincventa_juvenila.Florin_Dobre.RO.pdf