Sunteți pe pagina 1din 9

Universitatea Pedagogica de Stat ,,Ion Creanga” ,Chisinau.

Referat
pe tema “Apariţia şi evoluţia victimologiei ştiinţifice: probleme şi
perspective“.

Realizat:Grosu Lucia
Gr 204 AS
Verificat: Cerneavschi Veronica
Cuprins:
1.    Noţiuni generale cu privire la victimologie. Istoricul victimologiei. Noţiuni şi concepte ale victimei
infracţiunii...................................................................................................................................................3
2.    Victima şi actul infracţional. Clasificarea şi tipologia victimelor...................................................5
3.    Profilaxia victimologică..............................................................................................................8

2
1.     Noţiuni generale cu privire la victimologie. Istoricul victimologiei. Noţiuni şi concepte
ale victimei infracţiunii.
Victimologia s-a format cu un caracter ştiinţific mai pronunţat abia la mijlocul sex. XX şi
este marcată de activitatea germanului Hans von Hentig, care a publicat, în anul 1941 articolul cu
denumirea „Remarcă privind interacţiunea infractorului cu victima”.
Peste 7 ani, în 1948, el pune temelia acestei ştiinţe prin celebra lucrare „Criminalul şi victima
sa”, în care atrage atenţia multor autori faţă de victimă, ca factor care influenţează apariţia
infacţiunii. În opinia lui Hentig, materialul acumulat despre victimă oferă posibilitatea
evidenţierii unor tipuri determinate de relaţii dintre infractor şi victimă, relaţii care sunt strîns
legate de infracţiune. Datorită acestei constatări, este posibil analiza nu numai a infracţiunilor
comise, dar şi prognozarea persoanelor care pot deveni în viitor infractori, precum şi starea
criminalităţii latente.
Victimologia provine de la latinescul „victima”, ceea ce înseamnă pătimaş, şi grecesul
„logos”, ceea ce înseamnă ştiinţă. În acest sens, victimologia reprezintă ştiinţa care studiază
victima, adică persoana care a suferit consecinţe morale, fizice sau materiale ale unei infracţiuni.
Obiectul de investigare al victimologiei criminologice îl constituie victima infracţiunii, şi anume:
a)    Personalitatea;
b)    Legătura şi relaţiile reciproce cu individul care devine mai apoi infractor;
c)    Comportamentul victimei ca legătură cauzală cu crima şi importanţa acesteia în geneza
actului infracţional.
Pentru prima dată, noţiunea de victimologie a fost utilizată de către Mendelson, la Conferinţa
Psihiatrilor, care a avut loc la 1947 la Bucureşti, dar totuşi lucrarea lui Heting a fost acea care a
deschis drumul către tratatarea din mai multe unghiuri de vedere a aceluiaşi subiect, cum este
victimologia.
Victimologia studiază comportamentul criminal din unghiul de vedere al condiţionării datorită
calităţilor victimei, atît individuale, inclusiv corelaţiile infractorului şi caracterul
comportamentului său.
Victimologia nu numai că are propriul său obiect de studiu, dar propune şi unele soluţii pentru
lichidarea acelor factori care duc la victimizarea unor categorii de persoane concrete.
Multe probleme legate de victima infracţiunii au fost cercetate şi în trecut de către criminologie,
drept penal şi drept procesual penal, psihologie judiciară. Însă victimologia le cercetează în
complex prin prisma a II nivele care corelează între ele ca infacţiune în special şi criminalitate în
general.
Mai întîi de toate, victima este studiată de victimologie la nivel individual, ca factor care poate,

3
prin comportamentul său, să influenţeze apariţia şi evoluţia intenţiei criminale, precum şi
mecanismul realizării ei.
Al II-lea nivel reprezintă investigarea totalităţii de victime cărora li s-a cauzat prin infracţiune
unele prejudicii. Relevarea acestui aspect este important pentru determinarea consecinţelor reale
ale criminalităţii. Unul din scopurile principale, constă totuşi, în reabilitarea victimelor, deoarece
acestea suportă daune psihice profunde, pierderea încrederii în forţele proprii şi în oamenii din
jur.
Printre sarcinile victimologiei, se înscriu următoarele:
1.    Studierea procesului de victimizare şi a rolului victimei în mecanismul actului infracţional;
2.    Sarcina informativ – practică de informare a persoanelor care sunt potenţiale victime,
despre metodele de comitere a infracţiunilor;
3.    Recuperarea pagubei şi înlăturarea consecinţelor infracţiunii.
Aceste principii sunt garantate prin faptul că Consiliul Europei, în anul 1983, a adoptat
Convenţia Europeană despre restituirea pagubei victimelor infracţiunilor de violenţă.
4.    Victimo-terapia – include elaborări metodologice de comportare cu victima, de audiere a
acesteia, precum şi crearea unui sistem de reabilitare a victimei.
Importanţa victimologiei constă în faptul că ea studiază victima şi condiţiile care au determinat
transformarea persoanei în victimă, propune soluţii pentru înlăturarea acestor consecinţe,
studiază procesul de transformare a persoanei în victimă, numărul de victime existente la un
moment dat, pe un anumit teritoriu, studiază personalitatea victimei şi propune măsuri de
protecţie socială, precum şi auto-protecţie împotiva victimizării.
Printre conceptele victimologice, găsim următoarele:
a)    Victimitatea;
b)    Victimizarea.
Victimitatea reprezintă ansamblul trăsăturilor, însuşirilor, capacităţilor, care predispun
persoana de a deveni victimă. Victimitatea mai înseamnă şi:
a)    Capacitatea înaltă a unui individ de a deveni ţinta atentatelor criminale;
b)    Investigarea cauzelor şi condiţiilor care favorizează pe unele persoane să devină victime ale
unor infracţiuni;
c)    Caracteristica individuală a persoanei, care constă în predispoziţia ei de a deveni victimă;
d)    Caracteristica comportamentului persoanei care, în anumite împrejurări, prin acţiunile sale,
riscă să devină victimă a infracţiunii;
Gradul de predispoziţie a persoanei de a deveni victimă se numeşte vulnerabilitatea victimală,
care poate fi influenţată de factorii personali, cum ar fi vîrsta, sexul persoanei, experienţa şcolară
sau de viaţă redusă, şi factorii situaţională, care, în anumite situaţii, îi fac pe indivizi de deveni
4
victime. Exemplu: turiştii într-o ţară străină, persoanele care vizitează cluburile de noapte.
Victimizarea este procesul de transformare a persoanei în victimă. Studierea multilaterală a
criminalităţii implică stabilirea gradului de afectare a societăţii de victimizare. În acest scop se
utilizează nivelul de victimizare (rata victimizării), ceea ce înseamnă totalitatea victimelor
existente la un moment dat, pe un anumit teritoriu, raportat la numărul general al populaţiei şi
calculat la un număr concret de persoane.
Actualmente, criminologia operează cu termenul de victimă în sens restrîns, ca fiind orice
persoană fizică. Conform codului de procedură penală, art. 58, se consideră victimă persoana
fizică sau juridică, căreia, prin infracţiune, i-au fost cauzate daune morale, fizice sau materiale.

2.    Victima şi actul infracţional. Clasificarea şi tipologia victimelor.


Abaterea de la normele moraledin societate, specifică oricărei infracţiuni, caracterizează şi
multiplele forme de comportament al persoanelor din situaţia preinfracţională, care devin în
consecinţă, victime. Amoralitatea în coportamentul victimelor sporeşte probabilitatea comiterii
infracţiunii în privinţa lor. În cercetările criminologice, comportamentul infracţional, individual,
victima prezintă interes în acea măsură în care comportamentul ei se inserează în evenimentul
infracţiunii şi poartă în sine o încărcătură criminogenă.
Însă, chiar cînd are loc cea mai activă provocare a infracţiunii din partea victimei, săvîrşirea ei
este posibilă doar atunci cînd personalităţii infractorului îi sunt caracteristice anumite orientări
anti-sociale.
Cu cît mai semnificativ este rolul comportamentului victimei în geneza infracţiunii, cu atît mai
redusă este intensitatea orientării anti-sociale a personalităţii infractorului. Asemenea
dependenţă, interacţiune, poate fi relevată mai clar în infracţiunile contra persoanei, fiindcă în
mecanismul psihologic al comiterii lor, devin importante emoţiile infractorului, care pot duce, în
consecinţă, pînă la faza afectului.
Fără analiza comportamentului şi personalităţii victimei, a reacţiei ei asupra acţiunilor
infractorului, este imposibil uneori de a determina din ce cauze atentatele infracţionale similare,
comise de unele şi acelaşi persoane, provoacă rareori acelaşi rezultat infracţional.
Elementele negative ale comportamentului victimei, pot servi ca factori ce favorizează săvîrşirea
infracţiunilor, sau chiar provoacă comiterea lor. În psihologie se afirmă că în calitate de factori
care au importanţă pentru apariţia şi decurgerea conflictului, pot fi ideile, poziţia în anumite
relaţii, precum şi calităţile individuale specifice ale personalităţii.
Legislaţia penală a Republicii Moldova conţine un şir de indicaţii precum că comportamentul
negativ al victimei poate servi ca circumstanţă care atenuează pedeapsa penală sau ca bază de
calificare a infracţiunii cu un grad de pericol mai redus.

5
Ca şi infractorul, potenţiala victimă, apreciază situaţia din viaţă concretă ce s-a creat, şi deseori
procedează, în dependenţă de rezultatele evaluării precum şi în baza viziunilor, deprinderilor,
calităţilor sale psihologice, etc. Deci, victima, interacţionează nu numai cu viitorul infractor, dar
şi cu alte elemente ale situaţiei.
Acţionînd ca un element activ al situaţiei, victima poate aduce infractorul, prin
comportamentului său, într-o stare de afect puternic, generînd frică, ură, reacţii uneori chiar
nedorite pentru infractor. Deseori, prin aceasta şi se explică faptul că hoţul devine ucigaş, cu
toate că pînă la comiterea infracţiunii nu avea intenţia să omoare victima.
În alte situaţii, potenţiala victimă, prin înjosirea permanentă, îi crează viitorului infractor, o stare
de afect, provocîndu-l pe infractor prin aceasta, la acţiuni violente.
Rolul victimei în mecanismul actului infracţional, poate fi extrem de divers şi din acest
punct de vedere, comportamentul victimei, poate fi următorul:
a)    Pozitiv, adică victima opune rezistenţă activă agresorului;
b)    Neutru, adică nu contribuie nici la comiterea infracţiunii şi nici la contracararea ei;
c)    Negativ, unde victima însăşi încalcă într-un oarecare mod, normele morale sau juridice.
În scopul prevenirii infracţiunilor, o mare însemnătate o are clasificarea victimelor ce au suferit
în urma comiterii lor. Elaborarea unei clasificări are ca scop principal sporirea eficienţei
profilaxiei criminalităţii şi protejarea cetăţenilor ca victime potenţiale.
În comparaţie cu infractorul, care este o persoană responsabilă, care a atins o anumită vîrstă,
victima infracţiunii poate fi oricare individ, din momentul naşterii şi pînă la moartea sa.
Clasificarea victimelor trebuie să reflecte legătura genetică dintre personalitate şi
comportamentul victimei de pînă la declanşarea actului infracţional pe de o parte, şi după
comiterea infracţiunii, pe de altă parte.
Corelaţia dată poate fi investigată sub diferite aspecte, şi anume:
a)    Social;
b)    Biologic;
c)    Socio-psihologic, etc.
Există mai multe criterii de clasificare ale victimelor, prin care se înscriu următoarele:
    Clasificarea victimelor după categoriile infracţionale;
    Clasificarea victimelor după gradul de implicare şi de responsabilitate în comiterea
infracţiunii;
    Clasificarea victimelor utilizînd drept criterii factorii psihologici, biologici şi sociali.
a)    După categoria infracţională, cunoaştem următoarele categorii de victime:
–    Victime ale infracţiunii de viol;
–    Victime ale infracţiunii de tîlhărie;
6
–    Victime ale infracţiunii de vătămare corporală, etc.
Practic, victime există la orice componenţă de infracţiune din partea specială a Codului Penal a
R. M.
b)    După criteriul factorilor biologici, psihologici şi sociali, se înscrie clasificarea
victimelor  a lui Hans von Henting:
    Victime nevîrstnice;
    Femeile ca victime ce apar mai ales în cazul infracţiunilor sexuale;
    Vîrstnici;
    Consumatori de alcool sau droguri;
    Imigranţii, pot fi uşor victimizaţi. Aceasta se referă în special la lipsa de mijloace materiale
în noua ţară, necunoaşterea limbii, etc.;
    Minorităţile etnice;
    Persoanele cu o inteligenţă redusă. După părerea autorului, aceştia sunt născuţi spre a fi
victime datorită naivităţii lor.
    Persoanele temporar deprimate. Aceştia sunt persoane singuratice, pot cădea uşor victime a
anumitor infracţiuni;
    Persoanele achizitive, adică cele care în orice împrejurare, caută să-şi mărească bunurile.
Această tendinţă poate duce atît la crimă, cît şi la victimizare;
    Persoanele destrăbălate. Aceştia sunt expuşi pericolului atacurilor fizice, sexuale, dar şi
crimelor de ordin material;
    Persoanele blocate de datorii.
După gradul de participare şi de răspundere ce revine victimei în producerea
infracţiunilor, autorul Skaffer, propune următoarele tipuri de victime:
a)    Victima care anterior nu a avut legătură cu infractorul, întîlnirea lor fiind o întîmplare;
b)    Victime provocatoare;
c)    Victimele care din grabă, provoacă declanşarea infracţiunii. Exemplu: 1) femeia care se
plimbă seara prin locuri puţin umblate cu o costumaţie provocatoare. 2) Lasă obiectele scumpe
fără supraveghere.
d)    Victimele slabe biologic, ca de exemplu copiii sau persoanele vîrstnice;
e)    Victime auto-victimizate, ca de exemplu: sinucigaşii, homosexualii, persoanele care
consumă alcool sau droguri.
Din punct de vedere al vinovăţiei al vinovăţiei victimei, autorul Mendelson a elaborat
următoarea clasificare a victimelor:
a)    Victime absolut nevinovate;

7
b)    Victime a cărei vinovăţii este mai redusă decît a infractorului, ca de exemplu, cînd
comportamentul este provocator;
c)    Victima la fel vinovată ca şi infractorul. De exemplu: în cazul depăşirii limitelor legitimei
apărări;
d)    Victima a cărei vinovăţie este mai mare ca a infractorului. De exemplu: omorul săvîrşit în
stare de afect.

3.    Profilaxia victimologică


Profilaxia victimologică este una din direcţiile prevenirii infracţiunilor, care reprezintă o
activitate specifică a instituţiilor sociale, orientată asupra relevării, înlăturării sau neutralizării
factorilor, împrejurărilor, situaţiilor, care formează comportamentul victimogen, şi aduce la
comiterea infracţiunilor, relevării grupului de risc şi a persoanelor concrete cu un grad sporit de
victimitate şi influenţării asupra lor în scopul activizării calităţilor de protecţie, elaborării
măsurilor speciale de protejare a cetăţenilor faţă de atentatele infracţionale, în scopul stopării
procesului de victimizare ulterioară a acestor.
Profilaxia victimologică are o structură complexă. Se realizează de diferiţi subiecţi, la diferite
nivele şi în forme multiple a comportamentului victimal.
Subiecţii profilaxiei victimologice sunt organele statale, organizaţiile obşteşti, persoanele cu
funcţii de răspundere, cetăţenii, care realizează profilaxia fenomenului criminal.
Eficienţa realizării profilaxiei criminologice depinde de mulţi factori şi în primul rînd de cei cu
caracter tactic şi organizaţional.
Pentru organizarea profilaxiei criminologice, important este nu doar relevarea victimei
potenţiale, dar şi stabilirea interacţiunii posibilului infractor cu victima, în diferite situaţii.
Pentru obţinerea unei imagini mai clare, care caracterizează situaţia victimologică, este
necesar de realizat unele cercetări cu utilizarea metodicii sociologice de investigare, cum ar
fi:
a)    Studierea documentelor;
b)    Studierea dosarelor penale;
c)    Studierea materialelor de refuz în pornirea urmăririi penale;
d)    Studierea audierii cetăţenilor, precum şi a persoanelor cu funcţii de răspundere.
Măsurile profilaxiei victimologice sunt diferite şi pot divizate în 2 grupe principale. Către
prima grupă se referă măsurile generale îndreptate spre înlăturarea situaţiilor datorită
cărora pot surveni anumite prejudicii. Din ele fac parte următoarele:
    Informarea cetăţenilor prin intermediul mass-mediei, despre comiterea anterioară, pe un
anumit teritoriu, a unor fapte infracţionale, despre acţiunile tipice ale infractorilor, şi cum de

8
procedat în cazul aflării cetăţenilor într-o sitaţie criminogenă respectivă.
    Verificarea şi luarea măsurilor pentru iluminarea străzilor, scărilor caselor de locuit,
instalarea posturilor de poliţie lîngă locurile favorabile de comitere a infracţiunilor.
    Iniţierea unor convorbiri cu părinţii.
    Pregătirea şi răspîndirea notiţelor speciale de avertizare despre necesitatea şi posibilitatea
evitării infractorilor, pentru a nu deveni victima lor.
Către a II-a grupă, se referă măsurile speciale, care permit asigurarea securităţii personale a
probabilei victime. Aceste măsuri se referă de obicei la persoanele a căror activitate profesională
sau stare socială predetermină victimitatea lor. Însăşi măsurile se realizează prin informarea şi
instructarea unor asemenea persoane, stabilirea pazei de corp, punerea la dispoziţie a mijloacelor
de auto-protecţie.

Bibliografie:

1. https://www.slideshare.net/exodumuser/6541319-victimologiecriminologic
2. https://www.libroteze.com/ro/victimologie-criminologica-probleme-teoretice-metodologice-si-
aplicative
3. http://www.criminology.md/suport/sup30.pdf