Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Însă să ne întoarcem la motto”unii nasc copii” alții ”devin pianiști”. Înțelegem foarte bine că noi toți
suntem diferiți și că posibilitatea de a avea un pian nu ne acordă aptitudini de a putea cînta foate frumos la
el și că atunci cînd naștem copii nu înseamnă că în viitor aceștia vor crește personalități marcante.
Atunci ne hotăram sau cand se întamplă să devenim părinti, ne facem atat de multe planuri despre cum și
ce anume vom face sau nu vom face cu copiii noștri, ce le vom spune, cum îi vom educa, ce vom alege
pentru ei. Avem aproape nouă luni la dispozitie să ne „înarmăm” cu informatii, cărti, opinii,păreri, idei din
cat mai diverse medii, să mergem la cursuri de parenting pentru ca nașterea și creșterea copilului să nu ne
ia prin surprindere. Dar, cu toate acestea, planurile se schimbă cand bebe vine pe lume și toate informatiile
pe care le aveam, cărti, idei, opinii, par să nu ne mai fie de folos. Pentru că, vorba zicalei romanești, „teoria
ca teoria, dar practica ne omoară!” Vom crește ca părinti alături de copilul nostru. Vom fi părinti pentru
copilul NOSTRU, și pentru că bebe nu vine la pachet cu un manual de utilizare, noi va trebui să ne
construim unul special, unic, pentru copilul no
Să fii părinte, pe langă bucuria și mandria pe care ti le dă acest statut, înseamnă să ai cea mai mare
responsabilitate pe care ai avut-o vreodată și pe care o vei avea de acum încolo. DE CE? Pentru că TU ești
modelul (poate e prea mult spus un fel de Dumnezeu) copilului tău, primul Univers cu care el intră în
contact, prima voce pe care o aude, primii ochi pe care-i va vedea, primul zambet care i se oferă, prima
mana întinsă spre el, primul lui…TOT! Părintii sunt făuritori de OAMENI. De aceea, să porti o astfel de
responsabilitate nu este deloc ușor. Să fii părinte înseamnă griji, înseamnă nopti nedormite, zile care
seamănă cu noaptea și nopti care seamănă cu ziua. Să fii părinte înseamnă să ai multă răbdare , încredere în
tine și încredere în copilul tau. Să fii părinte înseamnă să-ti dai viata peste cap, întru-un fel. Și cum
spuneam la început, oricat ai citi și oricat te-ai informa, oricat ai „culege” informatii de la prietenii care au
copii, „viata bate cărtile!”. Pentru că nu există retete, pentru că nu există doi copii la fel, pentru că nu există
doi părinti la fel, pentru că oamenii sunt diferiti și diferite sunt și problemele, situatiile de viată cu care
fiecare se confruntă. Psihologic, comportamentul se definște ca fiind „interactiunea dintre caracteristicile
peersoanei și caracteristicile situatiei în care se află.” Nu cred în retete sau în 5/7/10 pași pentru „un somn
liniștit al copilului”, sau „pentru a răspunde nevoilor copilului tău” și așa mai departe din simplul motiv că
suntem diferiti și ce functionează la cineva, nu functionează la altcineva. Imaginati-vă că toti știm să facem
supă de pui și avem toti aceeași retetă și aceleași ingredinte. Credeti că supa de pui va avea același gust? Să
fii părinte înseamnă, în egală măsură, să te simti obosit (oricat de mult îti iubești copilul și oricat de mult ti
l-ai fi dorit), epuizat uneori, cu nervii întinși la maxim. Pentru mine, a fi părinte înseamna să fii de gardă
24/24, 7 zile din 7. Nu poti să-ti dai demisia „din functie”, pentru că e pe viată. De aceea, ca orice muncă,
presupune, pe langă transpiratie multă, și oboseală, și tristeti, și…uneori, și dezamăgiri. Să fii părinte
reprezintă, poate, cea mai grea „meserie” din lume…cea mai veche, însă pe cat de veche, pe atat de grea și
fără posibilitatea unei pregătiri prealabile; formarea este „la locul de muncă”. Reprezintă cea mai grea
„meserie” pentru că ea implică responsabilitate deosebită, corectitudine, flexibilitate, adaptare, preocupare
pentru tine, copil și familie ca întreg, pentru că nu există retete și pentru că nimeni și nimic nu-ti poate
„garanta” rezultatul.
Totuși, în concluzie ași vrea să spun că nu toți suntem talentați și nu din toți pot să iasă părinți ( corecți,
adevărați, buni, iubitori, prețuiți și iubiți ) și de aceea trebuie să ne gîndim mult pînă ce alegem calea cea
care credem că ne va face fericiți.