CONTROLUL ȘI

PREVENIREA
CRIMINALITĂȚII
Proiect realizat de :
Grădescu Mihaela
Pietrăreanu (Hristodorof) Crina-Maria - ULTRAJUL -
Turcu Bogdan
Ștefan Florin-Leonardo
 Cuprins

I. Aspecte introductive
II. Istoricul și apariția infracțiunii de ultraj în spațiul
românesc
III. Reglementarea infracțiunii de ultraj în alte state
europene
IV. Analiza infracțiunii de ultraj
V. Statistica infracțiunii
Concluzii
 I. Aspecte introductive
În România, după anul 1989,
activitatea în câmpul prevenirii criminalității a
stagnat, fiind considerată ca un atribut al
fostului regim comunist, ponderea sa în cadrul
strategiilor de combatere a infracțiunilor a
înregistrat o considerabilă diminuare. Din
nefericire, fenomenul criminalității a luat
amploare, devenind organizat, specializat,
manifestându-se sub forma unor rețele
formale și informale de organizații și indivizi.
În acest context, elaborarea unui program
eficient de reducere a criminalității s-a impus
a fi impetuos adoptat.
Prevenirea criminalității a fost considerată
dintotdeauna drept obiectivul principal al politicii
penale, ea rămânând mai degrabă, un concept vag,
insuficient definit teoretic. Aceasta a reprezentat unul
dintre capitolele importante ale științelor penale. La
nivelul deciziei de politică penală, în multe state
aparținând unor zone geografice dintre cele mai
diferite, s-a înțeles că adoptarea unor măsuri de
prevenire a criminalității poate avea un impact mult
mai puternic asupra evoluției fenomenului, fiind
totodată, în cadrul unei evaluări globale complexe, o
soluție mai rentabilă în raport cu costul general al
infracțiunii.
 II. Istoricul și apariția infracțiunii de
ultraj în spațiul românesc
Perioada Timpurie
În legislaţiile penale din toate timpurile au existat numeroase dispoziţii privind reprimarea faptelor care aduceau atingere respectului datorat dregătoriilor,

dregătorilor statului, corespunzător importanţei şi atribuţiilor pe care le aveau. Apărarea autorităţii, sub diverse denumiri, constituia în esenţă, ca orice reglementare

periodică din orânduirile cu exploatare de clasă, apărarea securităţii şi intereselor clasei dominante.
În dreptul românesc timpuriu, insulta adusă domnitorului
era denumită lezmajestate sau sudalmă,
care era deosebită de trădare dar înrudită cu ea.

Astfel, în Pravila lui Vasile Lupu se menţionează că această sudalmă trebuia adusă la cunoştinţa domnului ca să dea învăţătură. Pravila pedepsea pe cel ce vorbise

“cât de puţin şi micşor cuvânt ce va fi de ruşine şi de hulă asupra domniei “. Pedeapsa se dădea “după voinţa giudeţului “. Dacă cel în cauză folosea şi violenţe, pedeapsa

era întotdeauna moartea. Nu erau pedepsiţi însă cei care vorbeau de rău contra domnului din cauza nebuniei sau beţiei. În această pravilă se cerea pentru funcţionari să

fie în timpul serviciului sau insultele să privească fapte ale funcţionarului în legătură cu serviciul. De asemenea, Pravila lui Vasile Lupu prevedea că “cela ce va sudui

sau va ucide pre vreun giudeţ, sau pre vreo slugă a giudeţului, această greşeală iaste ca şi când ar fi suduit pre domnul “.

În perioada de destrămare a feudalismului, dreptul penal din Moldova şi Ţara Românească a fost supus unor transformări fundamentale determinate de dezvoltarea

economico-socială şi de curentul iluminist. În această perioadă au fost redactate Condica criminalicească cu învăţătura ei în Ţara românească, iar în Moldova Codul

Şuţu-Sturdza. Deşi pravilele din secolele XVIII şi XIX mai păstrau unele pedepse destinate intimidării, cum ar fi tragerea în ţeapă, arderea de viu, mutilarea, totuşi noua

reglementare marchează trecerea de la pedepsele expiatorii la cele reeducatorii şi se accentuează transformarea dreptului penal feudal intr-un drept penal modern.
 Perioada unificĂrii LEGISLATIVE

După unirea din 1859 a Principatelor Române s-a simţit în mod imperios necesitatea unificării legislative şi
în domeniul penal. Prin unificarea şi modernizarea celor două condici existente a apărut codul penal din 1864 care
a intrat în vigoare ulterior în 1865. Acest nou cod a reuşit să realizeze unificarea legislativă dar nu pe deplin.

Pentru prima dată codul penal era grupat în două părţi, o parte generală care cuprindea un ansamblu de
norme juridice aplicabile la toate infracţiunile şi o parte specială destinată diferitelor categorii de infracţiuni. În
comparaţie cu legiuirile penale anterioare, inegalitatea socială consacrată de acestea a fost înlocuită prin principiul
egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa legii.

Astfel, în cadrul Codului penal de la 1864 infracţiunea de ultraj era încadrată în cuprinsul Titlului III,
“Crime şi delicte contra intereselor publice” în cuprinsul articolelor 182-189. Cu toate că a fost criticat atât pentru
unele lacune, cât şi pentru caracterul relativ blând al pedepselor, totuși, Codul penal din 1864, cu modificările
ulterioare, a avut o longevitate apreciabilă , rămânând în vigoare până la adoptarea următorului Cod, la 1 ianuarie
1937.
 PERIOADA ACTUALĂ

În noul Cod penal , infracțiunile contra autorității sunt incluse în Titlul III sub denumirea generică de
“Infracțiuni privind autoritatea și frontiera de stat”. Ultrajul este reglementat în Capitolul I “Infracțiuni contra
autorității”, articolul 257 care prevede că “Ameninţarea, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile
sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva unui funcţionar care îndeplineşte o funcţie
ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa
prevăzută de lege pentru acea infracţiune ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.

• PERIOADA TIMPURIE
• PERIOADA
SUDALMĂ FEUDALISMULUI

• CODUL PENAL DIN 1864

• CODUL PENAL
ULTRAJ COMUNIST (1968)
• NOUL COD PENAL
 III. Reglementarea infracțiunii de ultraj în alte state
europene
În ceea ce privește incriminarea infracțiunilor contra autorității de către
legislațiile altor state, se poate observa faptul că acestea sunt reglementate diferit de la o
legislaţie la alta :

Codul penal francez cuprinde în Titlul III, denumit

“Atingeri aduse autorităţii de stat”, o gamă vastă de incriminări Codul penal spaniol incriminează în
care depăşesc sensul atribuit de legea penală românească
noţiunii de autoritate de stat. Astfel, în legislația franceză sunt conținutul Capitolul VI al Titlului II al cărţii a
incriminate faptele care aduc atingere publică, faptele care aduc doua, faptele contra autorităţii statului şi contra
atingere administraţiei publice comise de persoane exercitând o funcţionarilor, inclusiv rezistenţa şi nesupunerea
funcţie publică, faptele care aduc atingere administraţiei publice la ordinal autorităţii. În acest capitol sunt
comise de particulari și faptele care aduc atingere autorităţii incriminate și faptele de ultraj ale funcţionarului ,
justiţiei . de dezordine publică , realizarea arbitrară a
În cadrul Capitolului III se fac referiri la faptele propriului drept , uzurparea de funcţii colective și
comise de particulari contra autorităţii publice, cum ar fi folosirea nelegală de semne, decoraţii, insigne
corupţia activă şi traficul de influenţă , actele de intimidare ale
unei persoane care exercită o funcţie publică , sustragerea şi
deturnarea de bunuri constituind depozit public , la executarea
de lucrări publice , uzurparea de funcţii , uzurparea de semne
rezervate autorităţii publice , uzurparea de titluri și folosirea
ilegală de calităţi .
 Codul penal german incriminează în capitolul
“Acţiuni împotriva autorităţii de stat” faptele de În Codul penal italian sunt
instigare la infracţiune, faptele de opunere la prevăzute unele infracţiuni contra
acţiunile unei persoane care exercită o funcţie autorităţii, cum este ultrajul ,
oficială și eliberarea ilegală a unei persoane arestate. ruperea de sigilii și sustragerea de
Într-un alt capitol intitulat “Acţiuni contra ordinii sub sechestru
publice” sunt incriminate printre altele faptele de
folosire abuzivă de titluri şi semne distinctive. În
capitolul referitor la infracţiuni contra persoanei,
sunt incriminate şi faptele
de ultraj contra funcţionarului, prin insultă, lovire
sau vătămare corporală, aceste fapte fiind urmărite
din oficiu și nu la plângerea prealabilă.

În comparație cu aceste reglementări internaționale, în legislaţia română infracţiunile contra autorităţii formează un
singur grup, fiind reglementate într-un singur titlu, fără subdiviziuni normative, cu toate că conţinutul lor este
destul de eterogen. Lipsa unor subdiviziuni nu însemnă însă că teoretic nu se pot face unele diferenţieri în ceea ce
privește cadrul juridic. Astfel, unele infracţiuni privesc valoarea socială a autorităţii în raport cu anumite însemne
sau semne distinctive sau în raport cu unele organizaţii, ori cu anumite persoane sau în legătură cu unele situaţii.
Aceste particularităţi sunt însă dominate de alte aspecte specifice, aşa încât nu pot fi considerate ca subîmpărţiri ale
cadrului infracţiunilor contra autorităţii.
 IV. Analiza infracțiunii de ultraj
IV.1. Noțiune
Ultrajul poate fi rezumată ca fiind fapta unei persoanei care săvârşeşte o infracţiune de ameninţare, de lovire sau alte
violenţe, de vătămare corporală sau de vătămare corporală gravă împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică
exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii. Aceasta este infracţiunea
tipică pentru grupul infracţiunilor contra autorităţii şi cel mai frecvent întâlnită în practica judiciară. Pericolul ei social decurge din
însuși faptul că, prin acţiunile de violenţă exercitate împotriva funcţionarului public, este împiedicate desfăşurarea normală a activităţii
organelor statului, pe lângă atingerea adusă libertăţii psihice, integrităţii corporale şi sănătăţii funcţionarului respectiv. De aceea, ultrajul
este incriminat în toate sistemele de drept penal, indiferent de denumirea sau de plasarea incriminării în sistemul respective
Totodată, reprezintă ultraj și lovirea sau orice acte de violenţă, săvârşite împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte
o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii. În
aceeași ordine de idei, poate fi considerată ultraj orice vătămare corporală, săvârşită împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o
funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii sau orice
vătămare corporală gravă săvârşită împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat,
aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii.
Cuvântul ultraj poate fi definit ca ofensă, insultă, ameninţare, act de violenţă împotriva unui reprezentant al autorităţii
publice aflat în exerciţiul funcţiunii .
Justificarea incriminării distincte a infracțiunii de ultraj judiciar față de infracțiunea de ultraj se datorează faptului că, prin
voința legii, judecătorul, procurorul sau avocatul au atribuțiile judiciare cele mai importante, iar de modul de îndeplinire a acestora
depinde buna desfășurare a unui proces, precum și rezultatul acestuia, astfel că asigurarea unei protecții sporite împotriva oricărei forme
de violență exercitată asupra lor este absolut justificată
 IV.2. Cauzele, factorii care duc la apariția ultrajului și urmările acestei infracțiuni
Lămurirea cauzelor, condiţiilor, împrejurărilor care au determinat, favorizat sau înlesnit comiterea faptelor de ultraj, prezintă importanţă din punct
de vedere al datelor şi informaţiilor obţinute, întrucât pe baza acestora se vor stabili măsurile preventive necesare evitării săvârşirii de alte asemenea fapte.

În ceea ce privește cauzele criminalității, literatura de specialitate afirmă că ele se caracterizeaza prin complexitatea și interdependența lor, dar că
aceste cauze sunt diferite între ele, nu au o preponderență anumită, unele fiind mai preponderene decât altele, dar sunt toate prezente, într-o măsură sau alta.

La săvârșirea infracțiunii de ultraj ponderea o dețin făptuitorii fără ocupație și care, în general, nu au o sursă de venituri sigure. O altă trăsătură
specifică o constituie faptul că, în marea majoritate a cazurilor, infractorii acționează individual. Lucrul îngrijorător este însă procentul ridicat al adolscenților
și minorilor implicați în comiterea acestei infracțiuni . Ultrajele sunt produse de persoane cu un temperament coleric și deseori, sub influența băuturilor
alcoolice. Deși sunt fapte puțin complexe, deși domină starea afectivă reprezentată de mânie, iritabilitate etc., persoanele respective au discernământ în
momentul săvârșirii infracțiunii .

Cauze

Lipsa de fermitate
Nemulțumiri de Consumul de
și tact a polițiștilor
natură alcool și Birocraţia excesivă Scăderea autorităţii
solicitați să
economică stupefiante
intervină
 Ceea ce este caracteristic infracţiunii de ultraj, din punct de vedere al activităţii ilicite este
crearea unei stări de pericol pentru autoritatea cu care este investit organul din care face parte
funcţionarul ultragiat, în tulburarea bunei desfăşurări a activităţii acestuia fie prin producerea de
pagube ca urmare a distrugerii unor bunuri, fie prin împiedicarea funcţionarului ultragiat de a executa
atribuţiile de serviciu, de a realiza sarcinile cu care a fost însărcinat.
În secundar, ca urmare adiacentă, activitatea ilicită are drept urmări încălcarea onoarei şi
demnităţii funcţionarului ultragiat, vătămarea integrităţii corporale şi sănătăţii acestuia, atingerea
adusă libertăţii integrităţii corporale şi sănătăţii vreunui membru al familiei funcţionarului public
investit cu autoritatea public, provocarea de pagube materiale celui ultragiat și împiedicarea
exercitării funcţiei cu care a fost investit, timorarea acestuia.
Lămurirea cauzelor, condiţiilor, împrejurărilor care au determinat, favorizat sau înlesnit
comiterea faptelor de ultraj, prezintă importanţă din punct de vedere al datelor şi informaţiilor
obţinute, întrucât pe baza acestora se vor stabili măsurile preventive necesare evitării săvârşirii de alte
asemenea fapte.
IV.3. Măsuri de prevenire și combatere a ultrajului

Pentru o bună soluționare a infracțiunii, este necesară stabilirea măsurilor de prevenire luate de
organul investit cu autoritate publică, precum şi pe cele luate de funcţionarul acestuia, contribuţia victimei la
săvârşirea faptei, neîndeplinirea obligaţiilor de serviciu şi profesionale, exercitarea în mod abuziv a
atribuţiilor cu care a fost investit, utilizarea de anumite expresii, gesturi ori comportamente necivilizate de
natură a provoca săvârşirea ultrajului și starea făptuitorului în momentul comiterii ultrajului, locul şi timpul
săvârşirii acestuia și măsurile luate de cei vinovaţi .
Prevenirea criminalității a fost considerată dintotdeauna drept obiectivul principal al politicii
penale, ea rămânând mai degrabă, un concept vag, insuficient definit teoretic. Aceasta a reprezentat unul
dintre capitolele importante ale științelor penale. La nivelul deciziei de politică penală, în multe state
aparținând unor zone geografice dintre cele mai diferite, s-a înțeles că adoptarea unor măsuri de prevenire a
criminalității poate avea un impact mult mai puternic asupra evoluției fenomenului, fiind totodată, în cadrul
unei evaluări globale complexe, o soluție mai rentabilă în raport cu costul general al infracțiunii .
Trebuie menționat faptul că soluțiile naționale adoptate în problema luptei împotriva criminalității
nu depind numai de acuratețea concepției teoretice, de structurile, programele și metodele prin care se
înfăptuiește strategia națională de luptă împotriva criminalității, ci și de mijloacele materiale și financiare pe
care statul poate să le afecteze acestui scop. În consecință, eficacitatea soluțiilor adoptate pentru prevenirea
și combaterea fenomenului infracțional depinde în primul rând de dezvoltarea social-economică a statului,
de puterea reală a acestuia.
 Apariția noilor strategii naționale trebuie văzută în contextul principalelor schimbări economice, culturale și sociale care au
afectat statele lumii în ultima perioadă. Ca rezultat al acestor schimbări, politică penală din multe țări se îndreaptă către utilizarea unor
măsuri cu caracter special anticipativ, despre care juriștii din domeniul penal cred că ar avea mai mult succes în prevenirea
fenomenului infracțional.

Acest model presupune implicarea societății în efortul de prevenire a criminalității, fără a însemna, însa, o trecere a
responsabilității din sarcina sistemului justiției penale către masele eterogene ale populației. Utilizând rezultatele științifice ale
studiilor criminologice asupra cauzalității delincvenței la nivel macrosocial și individual, modelul social de prevenire are meritul de a
aborda frontal factorii criminogeni și de a încerca limitarea impactului acestora, prin măsuri de asistență comunitară acordată
persoanelor aflate în condiții de stres economic, social ori psihologic .

La momentul actual, singura instituție publică care a luat măsuri concrete de prevenire și combatere efectivă contra faptelor
de ultraj este Administrația Națională a Penitenciarelor care a elaborat și emis Decizia nr. 679/2012 publicată în Monitorul Oficial nr.
707 din 16 octombrie 2012.

Aceasta decizie stabilește modalitățile de acordare a protecției pentru funcționarii publici cu statut special din sistemul
administrației penitenciare împotriva amenințărilor, violențelor și faptelor de ultraj cărora le-ar putea fi victime în exercitarea funcției
sau în legătură cu aceasta. Astfel, personalul Direcției prevenirea criminalității și terorismului desfășoară activități specifice în vederea
obținerii, verificării și documentării datelor operative privind intenții sau preocupări de exercitare de agresiuni de orice tip asupra
angajaților sistemului administrației penitenciare sau membrilor de familie ai acestora. În situatia obținerii de către orice lucrător din
sistemul administrației penitenciare a unor date preliminare cu privire la amenințări referitoare la punerea în pericol a vieții,
integrității corporale sau a bunurilor proprietate personală ale angajaților din sistemul administrației penitenciare sau ale membrilor de
familie ai acestora, datele sunt aduse în termen de maximum 24 de ore la cunoștința funcționarilor din cadrul Direcției prevenirea
criminalității și terorismului pentru luarea măsurilor ce se impugn conform legii .
 V. Statistica infracțiunii
Cu privire la infracțiunea de ultraj, se poate spune că, în raport cu numărul relativ redus al acestor infracțiuni
care ajung în fața instanțelor penale, în realitate numărul acestora este mult mai mare. Acest fenomen poate fi explicat
prin simplul fapt că acțiunea penală în ceea ce privește infracțiunea de ultraj se pune în mișcare la plângerea prealabilă
a persoanei vătămate, iar persoanele ultrajiate, în cele mai multe cazuri, nu depun plângere la organele abilitate.
Actele de ultraj au atins, în ultima vreme, cote alarmante. Acestea apar, de cele mai multe ori, în rândul
personalului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. În ultima vreme, s-a întâmplat tot mai des, ca personalul
solicitat să intervină pentru rezolvarea anumitor conflicte, să devină ţinta agresorilor, luand astfel locul de victime.
Sunt de notorietate cazurile în care poliţişti, jandarmi şi chiar pompieri au fost mutilaţi sau au plătit cu viaţa
în misiunea lor de a pune capăt unei nesăbuinţe. Zilnic, cel puţin un poliţist este înjurat, agresat fizic sau chiar
înjunghiat în timpul exercitării atribuţiilor legale.
Statisticile au arătat că anul trecut au existat aproximativ 384 de cazuri de ultraj, în care 478 de poliţişti au
fost agresaţi sub diferite forme. Realitatea arată o înmulţire a violenţelor la adresa poliţiştilor aflaţi în misiune.
În multe dintre cazuri, poliţiştii ultragiaţi au fost grav răniţi, mutilaţi, unii chiar au decedat. Alţii au făcut apel
la toate mijloacele legale, inclusiv la armă, pentru a-şi îndeplini misiunea în condiţii de siguranţă publică şi de a-şi
proteja propria viaţă
 Conform unei statistici a Poliție Române, în cursul anului trecut au fost
aproximativ 211 cazuri de ultraj în mediul urban şi 173 în cel rural, 51,8% dintre agresiunile
asupra poliţiştilor s-au produs ziua, iar 41,2 % s-au produs pe timpul nopții. În ceea ce
privește dispozitivul în care executau misiunea, 156 de poliţişti au fost ultragiaţi în timp ce
erau neînsoţiţi și în jur de 258 se aflau în echipă cu cel puţin un alt poliţist.

DIN CEI 513 AGRESORI CARE AU COMIS FAPTE DE

ULTRAJ
0.97
11.9

16.15

77.4

Reținuți Arestați preventiv Cercetați în libertate Condamnați

 Județele cu Cele mai multe ultraje asupra JUDEŢELE UNDE AU FOST CEI MAI
poliţiştilor PUŢINI POLIŢIŞTI AGRESAŢI

2
18

29 4

București
Bistriţa-Năsăud
Cluj Giurgiu, Gorj și
3
19 Dâmbovița, Prahova, Vaslui Harghita
Caraş-Severin, Alba și
Vrancea

Din cele enunțate reiese o nevoie acută de protejare a persoanelor care își
desfășoară activitatea în slujba statului, prioritare fiind măsurile de prevenire, și
nu cele de combatere care au o renzonanță mult mai scăzută asupra societății.
 Concluzii
Fapt cunoscut deja, dreptul la viață și integritatea corporală constituie unul dintre puținele drepturi
fundamentale ale omului care poate fi respectat și protejat. Acest drept trebuie protejat în condițiile
actuale cu orice preț și prin orice mijloace. Violența este o consecință a crizei societății care nu mai
oferă modele viabile membrilor săi, nu mai reușește să-și impună valorile și nu mai este în măsură
să-și facă respectate normele . Fenomenul infracțional, în sens larg, a fost așadar din totdeauna
legat de specia umană.
Este un adevăr demonstrat de ştiinţa dreptului administrativ, că serviciile publice nu valorează
decât atât cât sunt de competenţi funcţionarii statului şi cât de corectă este comportarea lor .
Funcţionarul public reprezintă chintesenţa, expresia socială, concentrată a instituţiilor publice. Şi,
datorită faptului că orice funcţionar vine în contact direct cu publicul în chestiuni sensibile şi
presante, nici un funcţionar public nu poate să-şi permită o derogare de la promptitudine şi
corectitudine. Din cele menţionate anterior rezultă că, respectând demnitatea și integritatea
funcţionarul public este respectată însăşi autoritatea publică, acest atribut al puterii, de o deosebită
importanţă. Așadar, respectul datorat funcţionarului public reprezintă principala condiţie necesară
pentru normala desfăşurare a activităţii organelor de stat din cadrul statului de drept.

“Merită mai mult a preveni crimele, decât a le pedepsi.”

Vă mulțumin pentru atenție!