Falsuri in inscrisuri- analiza infractiunii

Aspecte generale

Sub denumirea de „falsuri în înscrisuri”, legea incriminează faptele de alterare a adevărului cu

privire la înscrisuri. Din această subgrupă fac parte următoarele infracţiuni: falsul material în
înscrisuri oficiale, falsul întelectual, falsuri în înscrisuri sub semnatură privată, uzul de fals,
falsificarea unei inregistrari tehnice, falsul informatic, falsul în declaraţii, falsul privind
identitatea, infractiuni de falscomise in legatura cu autoritatea unui stat strain.

1. Obiectul juridic comun-constă în relaţiile sociale referitoare la încrederea publică în

înscrisurile producătoare de consecinţe juridice, în autenticitatea sau veridicitatea acestor
înscrisuri, în adevărul pe care trebuie să-l exprime.

2. Obiectul material -constă în înscrisul asupra căruia se exercită în mod nemijlocit activitatea
incriminată. De exemplu, obiectul material poate consta în înscrisul alterat, când fapta
incriminată constă în alterarea acestuia. Obiectul material constă în materialul pe care se înscrie
atunci când falsul se realizează prin contrafacere, înscrisul contrafăcut constituind produsul
infracţiunii. Prin „înscris" se înţelege, în cazul infracţiunilor pe care le examinăm, actul alcătuit
din forma scrisă. Înscrisul poate fi oficial sau sub semnătură privată. În ambele cazuri, este
necesar ca înscrisul să aibă valoare probatorie, de natură să producă consecinţe juridice, adică
trebuie să aibă aptitudinea de a da naştere, de a modifica sau stinge un drept sau o obligaţie ori de
a genera alte consecinţe juridice. Nu este necesar ca înscrisul să fie destinat a servi ca probă,
adică să fi fost anume întocmit ca instrument probator.

În literatura de specialitate se admite, în general, că obiectul material al infracţiunii de fals în

înscrisuri poate consta şi într-un înscris care, fără să fi fost întocmit într-un scop probator, este
apt să servească drept probă. De asemenea, nu interesează dacă înscrisul face dovada până la
proba contrarie sau până la înscrierea în fals. În sfârşit, nu se cere ca înscrisul să facă dovada
deplină despre faptul pe care este chemat să-l probeze. Dacă înscrisul este lipsit de orice valoare
probatorie, el nu poate constitui obiectul material al unei infracţiuni de fals, deoarece un
asemenea înscris nu are aptitudinea de a produce consecinţe juridice.

3. Subiect activ-poate fi, de regulă, orice persoană. Subiectul activ este calificat prin calitatea de
funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiunilor de serviciu, în cazul infracţiunilor de fals intelectual
(art. 321 N.C.pen.) şi fals material în înscrisuri oficiale, în forma agravată [art.320 alin. (2) N.C.
pen.]. Participaţia penală este posibilă sub toate formele.

4. Latura obiectivă. Elementul material al laturii obiective se realizează, în cazul tuturor

infracţiunilor analizate, în modalitate comisivă. Acţiunea incriminata poate consta în : -
falsificarea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, prin vreunul dintre modurile prevazute
in art. 322, daca faptuitorul foloseste inscrisul falsificat ori il incredinteaza altei persoane spre
folosire, in vederea producerii unei consecinte juridice (art.322); - denaturarea conţinutului unui
înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, la falsul intelectual (art. 321 N.C. pen.); - folosirea
unui înscris oficial sau sub semnătură privată, la uzul de fals (art. 323 N.C. pen.);- declararea
necorespunzatoare adevarului la falsul in declaratii ( art.326 N.C. pen.).

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru încrederea publică în
autenticitatea sau veridicitatea înscrisurilor care au aptitudinea de a produce consecinţe juridice.

Latura subiectivă - presupune vinovăţia făptuitorului sub forma intenţiei, care poate fi directă
sau indirectă. La infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată (art. 322 N.C. pen.); uz
de fals (art. 323 N. C. pen.); fals în declaraţii (art. 326 N.C. pen.) şi fals privind identitatea (art.
327 N. C. pen.), intenţia făptuitorului nu poate fi decât directă, deoarece latura subiectivă include
şi cerinţa unui anumit scop.