INFRACȚIUNEA FLAGRANTĂ

1
 CUPRINS

INFRACȚIUNEA FLAGRANTĂ – CONSIDERAȚII GENERALE___________________3

CONSTATAREA INFRACȚIUNII FLAGRANTE _________________________________5

CONCLUZII ______________________________________________________________12

BIBLIOGRAFIE___________________________________________________________13

2
 INFRACȚIUNEA FLAGRANTĂ – CONSIDERAȚII GENERALE

În limba română, cuvântul flagrant are ca însemătate: care sare în ochi; izbitor;
evident.1
De asemenea, sensul de „arzător, înflăcărat” este folosit încă din vechime de
vocabularul juridic, enunțând prin aceasta că infractorul este prins în focul acţiunii sale.
Pornind de la interpretarea termenului „flagrant”, putem concluziona că termenul în
discuție presupune prinderea făptuitorului în timpul acțiunii sale sau imediat după săvârșirea
faptei2.
Termenul „flagrant” evidențiază o legătură între momentul comiterii infracţiunii și
momentul descoperirii ei, precum şi a făptuitorului.
Rezumând semnificaţiile anterioare date termenului în discuție putem enunța că
infractorul este prins „în focul” acţiunii sale,3 fapta este caldă4 sau imediat după.
O remarcă importantă este dată de prezenţa făptuitorului, în lipsa acestuia
infracţiunea neputând fi considerată flagrantă.
În Noul Cod de Procedură Penală, infracțiunea flagrantă este stipulată la art. 293
care o definește ca fiind „infracțiunea descoperită în momentul săvârșirii sau imediat după
săvârșire”5.
Alineatul 2 al aceluiași articol menționează faptul că „este considerată infracțiune
flagrantă și infracțiunea al cărei făptuitor, imediat după săvârșire, este urmărit de persoana
vătămată, de martorii oculari sau de strigătul public, ori este surprins aproape de locul
comiterii infracțiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natură a-l presupune
participant la infracțiune.„
Infracţiune flagrantă tipică întrunește condițiile prevăzute de lege daca este
descoperită în momentul săvârşirii sau imediat după săvârşire.
Infracţiunea descoperită în momentul săvârşirii presupune prinderea persoanei care a
săvârșit-o în timpul şi în locul comiterii acesteia.
1
Dicționarul Explicativ al Limbii Române, ediţia a III-a, pag. 307
2
C.S. Paraschiv, M. Damaschin, Drept procesual penal, ed. Lumina Lex, București, 2004, pag. 611
3
I. Neagu, Drept procesual penal. Partea specială. Tratat, vol. II, ediţia a II-a, ed. Global Lex, Bucureşti, 2007,
pag. 461
4
D. Gheorghe, Drept procesual penal. Tratat. Partea specială, ed. Confession, Ploieşti, 2006, pag. 300
5
Articolul 293 alin. 1 C.P.P.: Este flagrantă infracțiunea descoperită în momentul săvârșirii sau imediat după
săvârșire.”

3
 Pentru ca o infracțiune să fie flagranţă nu este îndestulătoare doar descoperirea
faptei în momentul săvârşirii sau imediat după, ci este necesară şi prinderea făptuitorului în
acele momente.6
Cadrul legal nu enunță condiţiile ce se impun a fi îndeplinite pentru a considera că
activitatea de constatare a infracţiunii a avut loc „imediat după săvârşire” sau timpul ce
trebuie să fi trecut din momentul comiterii faptei, acest aspect rămânând la latitudinea
organelor judiciare, în funcție de situația concretă7.
Constatarea infracţiunilor flagrante nu poate fi executată decât de organele de
urmărire penală, care în momentul constatării întocmesc actele de urmărire penală prevăzute
de lege.

CONSTATAREA INFRACȚIUNII FLAGRANTE

6
D. Gheorghe, Drept procesual penal, ed. Universul Juridic, București, 2011, pag. 299
7
Gr. Theodoru, T. Plăeşu, Drept procesual penal. Partea specială, vol. II, ed. Universitatea Alexandru Ioan
Cuza, Iaşi, 1987, pag. 364

4
 Instituirea unei proceduri speciale pentru unele infracţiuni flagrante este necesară
atât intereselor de ordin procesual, deoarece în asemenea condiţii ele sporesc valenţele
principiului operativităţii în procesul penal, cât și pentru grăbirea restabilirea ordinii de drept
prejudiciate, contribuind la întărirea rolului educativ al procesului penal.
Pentru atingerea scopului procesului penal este necesar între momentul comiterii
unei infracţiuni şi cel al tragerii la răspundere penală a infractorului să se scurgă o perioadă
de timp cât mai scurtă.
Din pricina caracterului flagrant, o asemenea activitate este uşurată, deoarece faptele
sunt cunoscute, făptuitorul este cunoscut, iar probele evidente, permiţând astfel stabilirea
vinovăţiei pe bază de dovezi certe.
Noul Codul de Procedură Penală reglementează o procedură specială ce se
individualizează prin caracterul urgent al faptei.
O asemenea procedură este necesară, în principal, pentru strângerea cu celeritate a
probelor necesare cauzei, care ulterior ar putea fi periclitate8.
În literatura de specialitate s-a evidențiat faptul că, datorită condiţiilor de săvârşire a
unei infracţiuni flagrante, nu este posibilă comiterea de erori judiciare9.
Regelementarea unei proceduri speciale, de urgenţă, conduce la realizarea deplină a
principiului operativităţii şi al celeritătii 10, precum şi o restabilire rapidă a ordinii de drept
prejudiciate11.
De avut în vedere că infracţiunile flagrante reprezintă o tulburare vădită a ordinii de
drept şi provoacă indignare, teamă şi larmă în mijlocul celor care se află la locul săvârşirii
infracţiunii, impunându-se ca tragerea la răspundere penală a infractorului să se efectueze cu
promptitudine.
Un aspect cu insemnătate este că răspundere penală a infractorului nu trebuie să
afecteze, principiile specifice fiecărei faze a procesului penal12 garanţiile şi derpturile
procesuale ale părţilor13.
Urmărirea penală reprezintă faza incipientă în cadrul procesului penal, putând fi
enunțată ca activitatea desfășurată de organele de urmărire penală în vederea administrării
probelor necesare dovedirii existenței infracțiunii, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea

8
V. Păvăleanu, Drept procesual penal. Partea specială, ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2002, pag. 523
9
G. G. Theodoru, L. Moldovan, Drept procesual penal, ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979, pag. 335
10
M. Basarab, Drept procesual penal, partea a II-a, ediţia a II-a, Cluj 1973, pag. 636
11
V. Dongoroz, Explicatiile teoretice ale codului de procedura penala roman. ediția a II-a. vol. VI, ed. C.H.
Beck, București, 2003, pag. 363
12
I. Neagu, Drept procesual penal. Tratat, ed. Global Lex, Bucureşti, 2002, pag. 461
13
M. Basarab, Drept procesual penal, partea a II-a, ediţia a II-a, Cluj 1973, pag. 636

5
răspunderii, pentru a se constata dacă este au fost ăntrunite condițiile prevăzute de lege pentru
a se dispune trimiterea în judecată a inculpaților14.
Deoarece urmărirea penală reprezintă o fază procesuală distinctă, necesitatea
acesteia este definită de faptul că cel mai mare procent al faptelor prevăzte de legea penală nu
pot fi dovedite prin probe anterior instrumentate, iar autorii acestor fapte penale, putând,
inițial, să fie necunoscuți. Urmare a celor expuse anterior, s-a impus înființarea unor organe
judiciare specializate care să desfășoare activități specifice, înaintea fazei de judecată, cu
scopul de a instrumenta probele necesare justei soluționării a cauzei, precum și pentru
identificarea infractorilor, atunci când procesul penal a fost început fără ca aceștia să fie
cunoscuți.
Organele de urmărire penală sunt procurorii și organele de cercetare penală ale
poliției judiciare, care provin din rândul personalului M.A.I..
În situații prevăzute în mod expres de lege, în cadrul urmăririi penale poate interveni
și instanța de judecată, pentru a dispune arestărea preventivă a inculpatului, prelungirea
arestării inculpatului, pentru soluționarea căilor de atac îndreptate împotriva unor măsuri
procesuale sau pentru a dispune percheziția domiciliară.
Împreună cu organele prevăzute de art. 30 din Codul de procedură penală, pot
încheia acte de constatare și comandanții de nave sau aeronave, pentru infracțiunile săvârșite
pe timpul cât navele sau aeronavele pe care le comandă se află în afara porturilor sau
aeroporturilor și agenții de poliție de frontieră, pentru infracțiunile de frontieră, având
aceleași drepturi și obligații ca și cele prevăzute de art. 30 din Codul de procedură penală,
excepție fiind faptul că pot efectua percheziții asupra inculpatului cu obligația de a-l preda de
îndată procurorului sau organului de cercetare penală al poliției judiciare, împreună cu
documentația întocmită, precum și cu mijloacele de probă instrumentate.
Toate organele judiciare cu atribuții de constatare a infracțiunilor au obligația de a
lua declarații făptuitorului, martorilor care au fost de față la săvârșirea infracțiunii, precum și
de a întocmi procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante care trebuie să cuprindă
împrejurările concrete ale săvârșirii faptei.
De asemenea, au dreptul și obligația de a reține eventualele corpurile delicte,
utilizate la săvârșirea infracțiunii sau cele provenite din săvârșirea faptei, să procedeze la
evaluarea pagubei și să efectueze orice alte acte necesare, prevăzute de lege.

14
http://andreivocila.wordpress.com/copyright-surse-si-informari-atentie/

6
 Procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante reprezintă un mijloc de probă
cu valoare probatorie în procesul penal, ce se va declanșa, dacă sunt întrunite condițiile
prevăzute de lege.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 218/2002 privind organizarea și
funcționarea Poliției Române15, toți lucrătorii de poliţie sunt obligați să intervină chiar şi în
afara orelor de program, în momentul în care iau la cunoştinţă de existenţa unei infracţiuni
flagrante, pentru prinderea infractorului, precum şi pentru conservarea probelor, urmând ca
cercetarea va fi efectuată de organele competente16.
Actele premergătoare,17 cunoscute și sub denumirea de „investigații prealabile”, sunt
activitățile desfășurate, înainte de declanșarea procesului penal, pentru obținerea de date și
informații cu privire la pregătirea unei fapte infracționale sau cu privire la săvârșirea unor
astfel de fapte, în vederea declanșării urmăririi penale18. Prin efectuarea actelor premergătoare
se pot verifica atât informațiile înscrise în actul de sesizare, cât și suplimentarea acestora
pentru a se stabili dacă se poate dispune începerea urmăririi penale.
Actele premergătoare nu sunt obligatorii, ele pot fi efectuate doar atunci când din
cuprinsul actului de sesizare nu reies suficiente date sau informații care să justifice începerea
urmăririi penale sau, există dubii cu privire la veridicitatea acestora19.
Activitățile desfășurate în cadrul actelor premergătoare pot fi împărțite în mai multe
categorii, și anume activități specifice care nu au legatură cu actele procesuale sau
procedurale20, unele activități care se aseamănă cu activitățile procedurale, chiar dacă nu au
natura juridică a acestora21 și activități care, deși se desfășoară în afara procesului penal,
respectă regulile procesuale22.
Întrucât actele premergătoare sunt anterioare procesului penal, pe parcursul lor nu
pot fi luate măsuri procesuale, acestea presupunând existența calității de învinuit sau incu
lpat, calitați care sunt dobândite doar în cadrul procesului penal.
Actele premergătoare efectuate se consemnează în cadrul unui proces-verbal, care
pot constitui mijloace de probă în procesul penal.

15
Legea 218/ 2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române
16
N. Volonciu, Tratat de procedură penală, partea specială, vol. II, ed. Peidea, București 1994, pag. 450
17
Gh. Mateuț, Procedură penală, Partea specială, vol.I, ed. Lumina Lex, București, 1997, pag.70
18
V. Dobrinoiu, Îndrumar de cercetare penală, ed. Atlas Lex, Bucureşti, 1994
19
I. Neagu, Tratat de procedura penal , ed. PRO, București 1997, pag.423
20
Spre exemplu, razii, filtre, filajul unor persoane suspecte etc.
21
Spre exemplu, ascultarea unor persoane, activitate care prezintă aspecte comune cu obținerea declarațiilor
părților sau martorilor.
22
Spre exemplu, cercetarea la fața locului, ridicarea de obiecte sau înscrisuri.

7
 Prin urmare, organele competente să efectueze acte premergătoare sunt organele de
urmărire penală, adică procurorul și organele de cercetare penal, lucrătorii operativi anume
desemnați din cadrul M.A.I.
Actele premergătoare nu trebuie confundate cu actele de constatare, acestea fiind
noțiuni considerate de doctrina procesual-penală ca având natură juridică diferită.
Între actele de constatare actele premergătoare există o legătură, respectic faptul că
sunt efectuate înainte de declanșarea procesului penal, având caracterul unor activități
preliminare începerii urmăririi penale. De asemenea, atât procesele-verbale întocmite de
organele de constatare, cât și procesul-verbal în care se consemnează efectuarea unor acte
premergătoare constituie mijloace de probă în cadrul procesul penal23.
De expus este faptul că între cele două categorii de acte există unele diferențe,
respectiv actele de constatare se efectuează de organele de constatare prevăzute în art. 30 și
art. 62 din Codul de procedură penală, iar actele premergătoare sunt efectuate de organele de
urmărire penală și lucrătorii operativi anume desemnați din cadrul M.A.I. și din celelalte
organe de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale, de asemenea, actele de constatare
se efectuează în vederea sesizării din oficiu a organelor de urmărire penală, iar actele
premergătoare se efectuează în vederea începerii urmăririi penale de către organul competent
anterior sesizat.
Organele de urmărire penală, sesizate de comiterea unei fapte infracționale,
flagrante, trebuie să constate atât săvârşirea infracţiunii, cât şi împrejurarea dacă această
infracţiune a fost comisă în stare de flagranţă, întocmind un proces-verbal în care va
materializa constatările efectuate cu privire la fapta infracțională ce a fost săvârşită, descriind
acţiuniea sau inacţiunea ce materializează conţinutul infracţiunii comise, împrejurările de loc,
timp, mijloace utilizate de infractor la săvârșirea faptei, urmarea periculoasă, precum şi datele
de interes ale făptuitorului.
Tot cu ocazia administrării probatoriului, organul de urmărire penală procedează la
consemnarea eclaraţiilor făptuitorului, ale persoanei vătămate, precum și în cazul existenței
acestora, declarațiile martorilor.
Procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, urmare a întocmirii se citeşte
făptuitorului şi celorlalte persoane ce prezintă interes în cauza dată, aceștia putând adăuga
obiecții sau completări atât în ceea ce priveşte constatarea efectuată de organul de urmărire
penală, cât și cu privire la modalitatea de constatare.

23
I. Neagu, Tratat de procedura penal, ed. PRO, București 1997, pag.450

8
 În situația în care se formulează obiecţii de persoanele menționate în cuprinsul
proceslui – verbal, organul de urmărire penală va proceda la înscrierea acestora.
Precum cercetarea la faţa locului, constatarea infracţiunii flagrante este un proced.eu
probatoriu prin care se administrează probatoriul necesar justei soluționări a cauzei penale,
însă nu este un mijloc de probă prin ea însăşi, ci procesul-verbal în care se materializează
rezultatele activității probatorie, ca orice alt înscris ce are legătură cu fapta penală, devine un
mijloc de probă24.
În universul juridic se enunță că procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante
îndeplineşte o funcţie dublă, respectiv:
 este actul procedural care marchează începerea urmăririi penale atât „in rem”
cât şi „in personam”;
 prezintă caracteristicile unui proces-verbal, drept pentru care trebuie
întocmit cu respectarea cerinţelor impuse de lege;
 de asemenea, constituie mijloc de probă, prin declaraţiile şi constatările
consemnate în cuprinsul său25.
De evidențiat este faptul că procesele-verbale de constatare a infracțiunii flagrante
încheiate de către organele de cercetare penală ale poliției judiciare fac dovada existenței
infracțiunii până la proba contrarie, pe când procesele-verbale de constatare întocmite de
către procuror fac dovada până la declararea sau înscrierea în fals26.
Constatarea infracțiunii flagrante este împărțită în două etape, respectiv:27.
1. activităţile preliminare realizării flagrantului din care se desprind, ca și
activități subsidiare, aprecierea necesităţii şi oportunităţii constatării
infracţiunii flagrante, cunoaşterea locului, a zonei şi a mediului unde se va
desfăşura acţiunea și cunoaşterea unor date despre infractori care ar putea fi
implicaţi.
2. realizarea propriu-zisă a flagrantului care se poate face înainte de
consumarea actului infracţional, pe parcursul comiterii faptei, dar acesată
activitate prezintă un risc maxim pentru cei implicați în realizarea lui sau
după săvârşirea infracţiunii.

24
C. Suciu, Criminalistică, ed. Didactică și Pedagogică, București, 1972
25
V. Păvăleanu, Drept procesual penal. Partea specială, ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2002, pag. 532
26
Gh. V. Tarhon, Infracţiuni pentru care se aplică proceduri speciale de urmărire şi judecată,ed. Ştiinţifică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1958, pag. 272
27
http://andreivocila.wordpress.com/copyright-surse-si-informari-atentie/

9
 În cazul infracțiunilor ce aparțin de sfera de microcriminalității se recomandă
constatarea unor infracțiuni flagrante spontane, iar la celelalte tipuri de infracșiuni, ce fac
parte din sfera macrocriminalității, activitățile pregătitoare de constatare a infracțiunii
flagrante sunt obligatorii.
În etapa preliminară constatării infracțiunilor flagrante, interceptările și înregistrările
audio- video se realizează cu autorizarea judecătorului, la cererea motivată a procurorului
care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.
Pentru aceasta sunt necesare îndeplinirea unor condiții:
 existența de date și indicii temeinice, din care să rezulte pregătirea sau
săvârșirea unei infracțiuni, pentru infracțiunea în curs de comitere, sau care a
fost săvârșită;
 urmărirea penală să se poată efectua din oficiu și interceptarea să se impună
pentru stabilirea situației de fapt ori identificarea sau localizarea
participanților;
 să nu poată fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.
Înregistrările audio – video pot fi folosite în cazul tuturor infracțiunilor flagrante.
Termenul pentru judecarea unor astfel de cauze este de cel mult 5 zile de la primirea
dosarului. Se dispune aducerea cu mandat a martorilor si a parții vătămate. Celelalte parți nu
se citează. Inculpatul este adus la judecata.
Participarea procurorului la judecată este obligatorie.
Instanța de judecata sesizată trece la judecarea cauzei pe baza declarațiilor
inculpatului, ale martorilor prezenți, precum și ale persoanei vătămate daca este de față.
Judecata se face pe baza acestor declarații si ale lucrărilor din dosar.
Din oficiu sau la cerere, instanța poate dispune administrarea de noi probe. Pentru
administrarea de probe noi, instanța de judecată poate acorda termene care în total nu trebuie
sa depășească 10 zile.
Instanța este obligată să se pronunțe asupra cauzei în aceeași zi în care s-au încheiat
dezbaterile sau cel mai târziu în următoarele 2 zile.
Inculpatul aflat în stare de deținere este adus la pronunțare.
Termenul de apel si cel de recurs împotriva hotărârii instanței este de 3 zile de la
pronunțare. Dosarul cauzei se înaintează instanței de apel sau, după caz, instanței de recurs in
următoarele 24 de ore de la declararea apelului sau recursului. Judecarea in apel si in recurs
se face de urgenta.

10
 Conform art. 479 alin.1 C.p.p. nu se aplică procedura specială infracțiunilor
flagrante săvârșite de minori (se desfășoară după o procedura aparte, dar tot speciala), pentru
care plângerea persoanei vătămate trebuie supusa procedurii prealabile de împăciuire la
organele judiciare (280 alin. 3 C.p.p.)., sau cele flagrante prevăzute la art. 2 si 3 din Decretul
203/1974. Astfel, potrivit art.10 din acest decret, dispozițiile speciale din Codul de procedura
penala privind urmărirea si judecarea unor infracțiuni flagrante nu se aplică faptelor penale
care în conformitate cu prev. art. 2 și 3, intră în competența de judecată a instanțelor maritime
si fluviale din Constanta si Galați..
In caz de concurs de infracțiuni, când numai unele din infracțiunile concurente pot fi
urmărite si judecate potrivit procedurii speciale, se va face disjungerea lor conform
prevederilor art. 478 alin. 1 C.p.p. si art. 33, 34 lit. a si art. 38 C.p.p., urmărirea si judecarea
făcând-se separat.
În caz de indivizibilitate sau conexitate, daca procedura specială se aplică numai
unora dintre fapte ori unora dintre infractori, iar disjungerea nu este posibilă și urmărirea și
judecata se fac potrivit procedurii obișnuite.

11
 CONCLUZII

Este considerată flagrantă infracţiunea descoperită în momentul săvârşirii sau

imediat după săvârşirea acesteia.
De asemenea, are caracter flagrant şi infracţiunea al cărei făptuitor, imediat după
săvârşirea fapteio, este urmărit de organele de ordine publică şi de siguranţă naţională, de
persoana vătămată, de martorii oculari sau de strigătul public ori prezintă urme care justifică
suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârşit infracţiunea sau este surprins aproape de locul
comiterii infracţiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natură a-l presupune
participant la infracţiune.
În cazul constatării unei infracţiuni flagrante, organele de ordine publică sau de
siguranţă naţională întocmesc un proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, cu
respectarea normelor prevăzute de lege, în care consemnează toate aspectele constatate,
precum şi activităţile desfăşurate, urmând a-l înainta de îndată procurorului.
În cazul depistării săvârşirii unei infracțiuni flagrante, orice cetățean are dreptul să
prindă făptuitorul şi să-l predea organelor de poliție.
Cercetarea penală, în cazul infracțiunilor flagrante, are o durată minimă de la 24 de
ore până la 3 zile.
Procurorul de caz, ce primește actele de sesizare și materialul probator are obligația
de a-l verifica şi de a se pronunţa asupra trimiterii în judecată, în termen de cel mult 2 zile.
În cadrul procedurii urgente, respectiv a infracțiunii flagrante, reţinerea este
obligatorie, iar urmărirea şi judecarea făptuitorului au loc întotdeauna în stare de arest.

12
 BIBLIOGRAFIE

Dicționarul Explicativ al Limbii Române, ediţia a III-a, pag. 307

C.S. Paraschiv, M. Damaschin, Drept procesual penal, ed. Lumina Lex, București,
2004, pag. 611
I. Neagu, Drept procesual penal. Partea specială. Tratat, vol. II, ediţia a II-a, ed. Global
Lex, Bucureşti, 2007, pag. 461
D. Gheorghe, Drept procesual penal. Tratat. Partea specială, ed. Confession, Ploieşti,
2006, pag. 300
D. Gheorghe, Drept procesual penal, ed. Universul Juridic, București, 2011, pag. 299
Gr. Theodoru, T. Plăeşu, Drept procesual penal. Partea specială, vol. II, ed.
Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iaşi, 1987, pag. 364
V. Păvăleanu, Drept procesual penal. Partea specială, ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2002,
pag. 523
G. G. Theodoru, L. Moldovan, Drept procesual penal, ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1979, pag. 335
M. Basarab, Drept procesual penal, partea a II-a, ediţia a II-a, Cluj 1973, pag. 636
V. Dongoroz, Explicatiile teoretice ale codului de procedura penala roman. ediția a II-a.
vol. VI, ed. C.H. Beck, București, 2003, pag. 363
I. Neagu, Drept procesual penal. Tratat, ed. Global Lex, Bucureşti, 2002, pag. 461
M. Basarab, Drept procesual penal, partea a II-a, ediţia a II-a, Cluj 1973, pag. 636
http://andreivocila.wordpress.com/copyright-surse-si-informari-atentie/

Legea 218/ 2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române

N. Volonciu, Tratat de procedură penală, partea specială, vol. II, ed. Peidea, București
1994, pag. 450
Gh. Mateuț, Procedură penală, Partea specială, vol.I, ed. Lumina Lex, București, 1997,
pag.70
V. Dobrinoiu, Îndrumar de cercetare penală, ed. Atlas Lex, Bucureşti, 1994
I. Neagu, Tratat de procedura penal , ed. PRO, București 1997, pag.423
Spre exemplu, razii, filtre, filajul unor persoane suspecte etc.
I. Neagu, Tratat de procedura penal, ed. PRO, București 1997, pag.450

C. Suciu, Criminalistică, ed. Didactică și Pedagogică, București, 1972

V. Păvăleanu, Drept procesual penal. Partea specială, ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2002,
pag. 532
Gh. V. Tarhon, Infracţiuni pentru care se aplică proceduri speciale de urmărire şi
judecată,ed. Ştiinţifică şi Pedagogică, Bucureşti, 1958, pag. 272
Noul Cod Penal
Noul Cod de Procedură Penală.
http://www.juridice.ro/„
http://www.studiijuridice.ro/
www.studocu.com

13