P. 1
Traficul de Influenta.noul Cod

Traficul de Influenta.noul Cod

|Views: 139|Likes:
Published by Cristi Mocanu

More info:

Published by: Cristi Mocanu on Nov 15, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

04/23/2013

pdf

text

original

Noul Cod penal1.

Traficul de influenţă

Dr. Dabu Valerică Conf. univ. la Facultatea de comunicare şi relaţii publice „David Ogilvy” Potrivit noului Cod penal, traficul de influenţă este incriminat în art.312 într-o formă nouă esenţial diferită de vechiul Cod penal după cum urmează: „ (1) Primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, daruri2, direct sau indirect pentru sine ori pentru altul, săvârşite de o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public sau a unui funcţionar pentru al determina să facă, să nu facă ori să întârzie un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu sau să facă un act contrar acestor atribuţiuni, se pedepseşte cu închisoare strictă de la 2 al 10 ani3. (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public sau a unui funcţionar, pentru al determina să facă, să nu facă, ori să întârzie un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu sau să facă un act contrar acestor atribuţii.4
Noul Cod penal a fost publicat în M. Of. nr. 575 din 29 iunie 2004 şi va intra în vigoare la 30.06 2005. 2 Socotim că expresia „primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, daruri” nu este tocmai inspirată deoarece s-ar putea înţelege că obiectul primirii ori pretinderii îl constituie numai banii sau alte foloase ceea ce este inexact dacă se interpretează art. 312 din noul Cod penal în totalitatea lui. Credem că într-un nou Cod penal mai potrivită ar fi fost expresia: „Primirea, pretinderea ori acceptarea de promisiuni, de daruri de bani sau alte foloase”. 3 Potrivit art.12 teza II-a din Convenţia penală privind corupţia, ratificată de Parlamentul României prin Legea nr. 27/2002, Statul Român s-a obligat să incrimineze ca trafic de influenţă în forma pasivă „fapta de a solicita, de a primi sau de a accepta oferta ori promisiunea, cu titlu de remuneraţie, pentru o astfel de influenţă, indiferent dacă influenţa este sau nu este exercitată ori dacă influenţa presupusă produce sau nu produce rezultatul dorit”. De menţionat că funcţiile şi unităţile protejate contra corupţiei prin această infracţiune potrivit Convenţiei nu includ funcţiile şi unităţile din sectorul privat ceea ce ni se pare discutabil. De aceea socotim că modul de reglementare a acestei infracţiunii în noul Cod penal sub acest aspect este superior celui folosit în Convenţia citată. 4 Potrivit art.12 teza I-a din Convenţia penală privind corupţia, ratificată de Parlamentul României prin Legea nr. 27/2002, Statul Român s-a obligat să incrimineze ca trafic de influenţă în forma activă, „conform dreptului său intern, dacă s-a săvârşit cu intenţie, fapta de a propune, de a oferi sau de a da, direct ori indirect, orice folos necuvenit, cu titlu de remuneraţie, oricui afirmă sau confirmă că este capabil să exercite o influenţă în luarea unei decizii de către oricare din persoanele vizate de art.2, art.4-6 şi de art.9-11, indiferent dacă folosul necuvenit este pentru sine sau pentru altcineva.” Din această redactare rezultă că şi aici este exclusă vânzarea influenţei asupra persoanelor din sectorul privat ceea ce înseamnă neprotejarea serviciului privat fapt ce nu este la adăpost de critică .
1

(3) Fapta prevăzută în aliniatul (2) nu se pedepseşte dacă făptuitorul denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru această faptă. (4) Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunilor prevăzute în alin.(1) sau (2) se confiscă iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani. (5) Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazul prevăzut în alin.(3)”5 I. Traficul de influenţă sub forma corupţiei pasive Ca şi în Codul penal Carol al II-lea, această infracţiune este încadrată ca delict. În noul Cod penal situarea acestei incriminări în titlul „Crime şi delicte contra intereselor publice” nu este la adăpost de discuţii. În Codul penal Carol al II-lea traficul de influenţă era situat în titlul III, denumit „Crime şi delicte contra administraţiei publice” şi respectiv capitolul III „Delicte săvârşite de funcţionari sau particulari”. Credem că aşa cum este incriminat traficul de influenţă există o neconcordanţă între conţinutul acestuia şi denumirea titlului VI din noul Cod penal deoarece titlul se referă numai la interese publice iar prin infracţiunea de trafic de influenţă se sancţionează traficarea influenţei atât în domeniul public cât şi în domeniul privat6, protejându-se sub acest aspect în egală măsură serviciul public şi serviciul privat cum de altfel prestigiul, funcţiei publice precum şi al funcţiei din domeniul public şi privat. În cele ce urmează ne vom ocupa numai de unele aspecte ale noilor reglementări şi nu vom aborda probleme tratate deja în doctrină.7
5

În Codul penal anterior „Traficul de influenţă” era definit în art.257 astfel: „Primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani. Dispoziţiile art.256 al.2 se aplică în mod corespunzător”. 6 Pe de altă parte nu putem să nu observăm că din păcate noua incriminare a infracţiunii de luare de mită, situată în titlul VI, a redus sfera faptelor din domeniul privat ce intră sub incidenţa acesteia respectiv numai la faptele săvârşite de un funcţionar sau de o persoană care exercită un serviciul public. Or potrivit art.163 din noul Cod penal prin persoană care exercită un serviciu de interes public se înţelege orice persoană particulară care exercită o profesie de interes public pentru care este necesară o abilitare specială a autorităţilor publice şi care este supusă controlului acestora (cum sunt notarii, executorii judecătoreşti, experţii oficiali şi alţi). Celelalte acte din sectorul privat prin care se vinde serviciul privat nu mai sunt pedepsite penal pentru luarea de mită ceea ce ni se pare discutabil. Se ştie că în art.254 din vechiul Cod penal luarea de mită era pedepsită atunci când era săvârşită atât în sectorul public cât şi privat până la apariţia Legii nr. 78/ 2000 intrată în vigoare la 18 mai 2000 care în domeniul privat a restrâns aplicarea numai la managerii, directori, administratori şi cenzori ai societăţilor comerciale, companiilor şi societăţilor naţionale, ai regiilor autonome şi ai oricăror agenţi economici. Sub acest aspect credem că vechea încriminare a infracţiunii de luare de mită corespundea mai bine cerinţelor de combatere a actelor de corupţie, iar noua reglementare nu este la adăpost de critică sub aspectul celor mai sus prezentate. 7 A se vedea Dr. Gheorghiţă Mateuţ – Sinteza teoretică şi practică privind represiunea traficului de influenţă în reglementarea actuală şi în perspectivă. Revista Dreptul nr.5/2002 p.163. Vasile Dobrinoiu, Corupţia în dreptul penal român, Bucureşti, Editura Atlas Lex, 1995, ş.a. 2

Astfel din punct de vedere al subiectului activ nemijlocit al infracţiunii prevăzute de art.312 al.1 respectiv traficul de influenţă sub forma corupţiei pasive, se constată că noul Cod penal, menţine aceleaşi dispoziţii ca şi Codul penal anterior, definindu-l ca orice „persoană care are influenţă sau care lasă să se creadă că are influenţă”indiferent dacă este demnitar, funcţionar public, funcţionar, persoană salariată sau nesalariată etc.. Evident că această persoană trebuie să fie responsabilă din punct de vedere penal. Ca urmare socotim că art. 312 coroborat cu art. 162 din noul Cod penal abrogă în mod implicit, parţial art. 8 din Legea nr. 78/2000 în sensul că înlătură restrângerea,- după părerea noastră neinspirată - a aplicării dispoziţiilor art. 257 din vechiul Cod penal, în domeniul privat, numai la „faptele încriminate în aceste texte săvârşite de manageri, directori, administratori, cenzori sau alte persoane cu atribuţii de control la societăţile comerciale, companiile şi societăţile naţionale, regiile autonome şi la orice alţi agenţi economici.”8 Din interpretarea „per a contrario„ a art.8 din Legea nr. 78/2000 modificat, rezultă că faptele săvârşite de funcţionarii privaţi în sensul art.147 alin.2 din actualul Cod penal, alţii decât cei la care se referă articolul 8 din Legea nr.78/2000 modificată, nu pot fi sancţionate potrivit art.257 din actualul Cod penal şi respectiv art.61 din Legea nr.78/2000, modificată prin Legea nr. 161/2003, până la intrarea în vigoare a noului Cod penal respectiv data de 30.06.2005 când se înlătură această imperfecţiune.9 Totodată se cere ca făptuitorul să aibă o anumită influenţă reală
Art.8 din legea nr. 78/2000 a fost modificat prin art.1 pct.5 din cartea II-a titlul I din Legea nr. 161/2003 şi are următorul conţinut: „Constituie infracţiunile prevăzute la art. 254-257 din Codul penal şi ale art. 61şi 82 din prezenta lege şi faptele incriminate în aceste texte săvârşite de manageri, directori, administratori, cenzori sau alte persoane cu atribuţii de control la societăţile comerciale, companiile şi societăţile naţionale, regiile autonome şi la orice alţi agenţi economici”Credem că legiuitorul a intenţionat ca în locul cuvintelor „săvârşite de”să folosească expresia „ săvârşite vizând influenţa asupra” managerilor, directorilor, administratorilor, cenzorilor sau altor persoane cu atribuţii de control la societăţile comerciale, companiile şi societăţile naţionale, regiile autonome şi la orice alţi agenţi economici. Aşa cum este redactat articolul 8 se înţelege că se referă la subiectul activ al infracţiunii de trafic de influenţă atât sub aspectul corupţiei active cât şi pasive, şi nu la funcţiile şi unităţile protejate din sectorul privat ceea ce implică o serie de consecinţe deosebite. Potrivit art. 254 -257 din actualul Cod penal faptele incriminate prin aceste infracţiunii sunt atât cele săvârşite de funcţionarii publici cât şi cele săvârşite de orice funcţionar din domeniul public sau privat. Or interpretând ad literam art.8 din Legea nr.78/2000 acesta apare ca superfluu în raport cu actualele reglementări ale art. 254-257 din actualul Cod penal iar raţiune ar avea numai prin reducerea sferei de aplicare a art.254-257. 9 Din păcate chiar dispoziţiile Convenţiei penale privind corupţia, adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999 ratificată de Parlamentul României prin Legea nr. 27 din 16 ianuarie 2002 nu obligă la incriminarea traficului de influenţă în domeniul privat ceea ce ni se pare discutabil. Astfel art.12 cu denumirea marginală „Trafic de influenţă”prevede: „Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, dacă s-a săvârşit cu intenţie, fapta de a propune, de a oferi sau de a da, direct ori indirect, orice folos necuvenit, cu titlu de remuneraţie, oricui afirmă sau confirmă că este capabil să exercite o influenţă în luarea unei decizii de către oricare dintre persoanele vizate de art.2, art.4-6 şi de art. 9-11, indiferent dacă folosul necuvenit este pentru sine sau pentru altcineva, precum şi fapta de a solicita, de a primi sau de a accepta oferta ori promisiunea, cu titlul de remuneraţie, pentru o astfel de influenţă, indiferent dacă influenţa este sau nu este exercitată ori dacă influenţa presupusă produce sau nu produce rezultatul dorit.”Se observă că acest articol exclude dintre „persoanele vizate” persoanele la care se referă art.7 denumit „Corupţia activă în sectorul privat”şi art.8 denumit „Corupţia pasivă în sectorul privat” respectiv „orice persoană care conduce sau lucrează pentru o entitate din sectorul 3
8

sau să lase să se creadă că are o anumită influenţă asupra funcţionarului public sau altui funcţionar. Cu privire la subiectul pasiv spre deosebire de vechiul Cod penal care îl definea numai ca funcţionar, în noul Cod penal legiuitorul foloseşte expresia „asupra unui funcţionar public sau a unui funcţionar” fiind o reglementare ce nu lasă posibilităţi de interpretare diferite. Potrivit art.161 din noul Cod penal, prin funcţionar public se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar o însărcinare de orice natură, în serviciul uneia dintre unităţile la care se referă art.159, respectiv autorităţile publice, instituţiile publice sau alte persoane juridice de drept public. Calificând subiectul pasiv ca funcţionar public este evident că legiuitorul a dorit să apere direct prestigiul funcţionarilor publici şi indirect al autorităţilor publice, instituţiilor publice şi oricăror persoane juridice de drept public. Potrivit art.162 din noul Cod penal prin funcţionar se înţelege orice persoană care exercită o însărcinare în serviciul unei persoane juridice de drept privat. Astfel potrivit noi reglementării legiuitorul apără în mod egal prestigiul funcţionarului privat ca şi al funcţionarului public precum şi al oricărei persoane juridice de drept privat ca şi al autorităţilor, instituţiilor publice şi altor persoane juridice de drept public vizând în mod egal corupţia din sistemul public cât şi din sistemul privat.10 De asemenea potrivit art. 312 pct.6 din noul Cod penal,11 legiuitorul român a menţinut extinderea protecţiei făcută de Legea nr.161/200312 şi asupra: „funcţionarilor sau persoanelor care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuţii similare, în cadrul unei organizaţiile publice internaţionale la care România este parte; a membrilor adunărilor parlamentare ale organizaţiilor internaţionale la care România este parte; a funcţionarilor sau persoanelor care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuţii similare, în cadrul Comunităţilor Europene; a persoanelor care exercită funcţii judiciare în cadrul instanţelor internaţionale a căror competenţă este acceptată de România, precum şi funcţionarilor de la grefele acestor instanţe; a funcţionarilor unui stat străin; precum şi a membrilor
privat”.Articolul 7 din Convenţie se referă la „luarea de mită” în sectorul privat iar art.8 la „darea de mită” în sectorul privat. De menţionat că în comparaţie cu prevederile Convenţiei penale privind corupţia, noul Cod penal reglementează şi sancţionează mai ferm şi mai cuprinzător corupţia activă şi pasivă atât în sectorul public cât şi în sectorul privat fără discriminare. 10 În literatura de specialitate într-o opinie s-a făcut o distincţie între actele ce intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului împărţindu-le în două categorii. O primă categorie ar fi actele săvârşite de un funcţionar al unei persoane juridice de drept privat ce dobândesc regim de acte publice respectiv „actele comerciale întocmite în vederea impozitării, vămuirii, înaintate (sau care trebuie prezentate) unei autorităţii publice”, precum şi „actele de dreptul muncii încheiate de funcţionarul privat pot privi administraţii publice, cum ar fi cele din domeniul protecţiei sociale, al asigurării sociale, etc.”În această opinie se afirmă că numai aceste acte săvârşite de funcţionar pot constitui acte scop al influenţei în cadrul infracţiunii de trafic de influenţă, nu şi celelalte acte săvârşite de funcţionarul privat. Dorin Ciuncan, Traficul de influenţă şi înşelăciunea, în Revista de drept penal, nr.3/1998, p.31. 11 În art.312 pct.6 din noul Cod penal se dispune: „În sensul alin. (1)şi (2), prin funcţionar se înţelege şi oricare dintre persoanele prevăzute în art. 308 alin.(3).” Observăm că în această redactare legiuitorul nu se referă la cel care săvârşeşte infracţiunile de trafic de influenţă sau de cumpărare de influenţă (art.312 alin.1 şi 2), care poate fi orice persoană ci la funcţionarul al cărui prestigiu funcţional se apără în mod nemijlocit precum şi al unităţii din care acesta face parte. 12 Prin art. I pct. 6 din cartea II, titlul I din Legea nr.161/2003, a fost modificată Legea nr.78/2000 prin extinderea aplicării dispoziţiilor art.254-257 din Codul penal şi asupra altor persoane. 4

adunărilor parlamentare sau administrative ale unui stat străin.” Este de observat că nici în această reglementare nu este apărat prestigiul celor care exercită profesii liberale,evident când nu exercită permanent sau temporar o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane juridice de drept public sau privat,- cum sunt avocaţii, experţii, etc. Deşi nu rezultă în mod expres din art. 312 din noul Cod penal, este necesar ca primirea ori pretinderea de bani sau de daruri, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul să fie cu titlul de plată pentru influenţa promisă. Aceasta rezultă din coroborarea art. 12 din Convenţia penală contra corupţiei cu dispoziţiile art.312 din noul Cod penal. Cu privire la „influenţa” pe care subiectul o are sau lasă să se creadă că o are socotim că în spiritul dispoziţiilor art. 312 al.1 din noul Cod penal, se impun unele discuţii: - potrivit unui dicţionar13 prin „influenţă” se înţelege acţiunea exercitată asupra unei fiinţe sau asupra unui lucru, putând să-i modifice conţinutul, caracterul, forma, etc., precum şi putere, trecere, precădere; în doctrină se arată că a avea influenţă asupra unui funcţionar înseamnă „să aibă trecere sau să se bucure în mod real de încrederea unui funcţionar ori să fie în raporturi bune cu acesta.”14 - în art.312 din noul Cod penal, cuvântul „influenţă” credem că este folosit în sensul de putere, capacitate de a modifica la o fiinţă umană, comportamentul acesteia în sensul dorit15, respectiv de a determina o persoană sau o autoritate să facă o favoare, sau să ia o decizie16 favorabilă; evident că această influenţă trebuie să fie de o anumită natură şi să îndeplinească anumite condiţii pentru a face obiectul art.312 din noul Codul penal. - astfel după opinia noastră, „influenţa” la care se referă art.312 din noul Cod penal nu trebuie să aibă la bază o putere formală, adică acea putere legală, autoritate, cu care este investit prin lege sau în baza legii, cum ar fi şeful faţă de subordonat, organul de control faţă de cel controlat, etc.; socotim că în situaţia în care „influenţa” este reală şi izvorăşte din lege, atunci făptuitorul îşi vinde atribuţia sa, serviciul său, ori încălcarea acestora şi nu influenţa în sensul art.312, săvârşind astfel infracţiunea de luare de mită şi nu cea de trafic de influenţă.

13

Florin Marcu, Constant Mânecă. Dicţionar de neologisme, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, Ediţia a III-a, Bucureşti 1978 p.571. 14 Dr. Gheorghiţă Mateuţ – Sinteza teoretică şi practică privind represiunea traficului de influenţă în reglementarea actuală şi în perspectivă. Revista Dreptul nr.5/2002 p.163. O. Loghin, Tudorel Toader, Drept penal român, Partea specială, Casa de editură şi presă „Şansa”, Bucureşti, 1994, p.351. 15 În art.178 din vechiul Cod penal francez se vorbea de orice „favoare” sau „decizie favorabilă” promisă, oferită, solicitată, agreată, pretinzând o „influenţă reală sau presupusă” , folosind expresia „pour abuse d’une influence reelle ou soupposee” Iar în doctrina franceză se vorbeşte de „des moyens d’influence coupable”. În art.432-11, art.433-1, art.433-2 din noul Cod penal francez se foloseşte expresia „ autre decision favorable”.„Code Penal. Nouveau Code penale”. Annotations de jurisprudence et bibliographie par Yves Mayaud, Ed.Dalloz, Paris, 1992 p.249 16 Cuvântul „decizie” este folosit şi în art. 12 intitulat „Trafic de influenţă” al Convenţiei penale privind corupţia, adoptată prin legea nr.27/2002. 5

- ca urmare potrivit art.312 socotim că „influenţa” reală sau presupusă şi afirmată, trebuie să izvorască din alte relaţii, raporturi decât raporturile legale de subordonare, de control, colaborare, îndrumare, supraveghere etc., prevăzute de lege sau în baza legii; astfel credem că aceasta trebuie să izvorască de pildă din raporturi de rudenie, prietenie, raporturi comerciale, relaţii infracţionale, relaţii politice, etc., reale sau pretinse pentru a fi sub incidenţa textului de lege mai sus menţionat; - atunci când „influenţa” nu este reală ci numai afirmată de subiect, aceasta trebuie să îndeplinească şi condiţiile definite de legiuitor prin expresia „lasă să se creadă că are influenţă”17, adică credem că aceasta trebuie să fie posibilă şi credibilă ci nu o pretinsă influenţă ce apare irealizabilă sau este absurdă, imposibil de a exista şi a avea efect; dacă influenţa nu este posibilă18 atât în sensul efectuării cât şi al finalităţii credem că fapta nu constituie trafic de influenţă ci eventual înşelăciune. Când influenţa nu este posibilă, realizabilă atunci nu este nici credibilă pentru majoritatea persoanelor şi ca urmare nu este afectat prestigiul funcţionarilor, publici sau privaţi, autorităţilor, instituţiilor publice, persoanelor juridice publice sau private ceea ce nu este în concordanţă cu scopul şi raţiunea incriminării traficului de influenţă. Când influenţa este imposibil de realizat şi totuşi a fost crezută şi plătită de cumpărătorul de influenţă, fapta poate constitui cel mult înşelăciune şi nu trafic de influenţă. - influenţa şi mijloacele de înfăptuire a acesteia să nu fie prevăzute şi permise de lege ca o activitate legală, desfăşurată pe principiile dreptului cum ar fi de pildă în cadrul profesiei de avocat, de consilier juridic, de expert sau chiar în executarea contractului de mandat; de aceea credem că activitatea legală promisă de un avocat de a influenţa prin mijloace legale (pledoarie, invocarea legii, a probelor etc.) o autoritate judecătorească sau administrativă, nu intră în conceptul de influenţă folosit de legiuitor în art.312 din noul Cod penal. În acest sens în doctrină se arată:„Deci acel care rămâne în cadrul drepturilor şi îndatoririlor sale profesionale, aşa cum prevede legea organică a corpului avocaţilor, chiar dacă ar primi un onorar foarte mare nu poate să fie acuzat că a săvârşit trafic de influenţă.”19 Prin urmare avocatul care ia onorarii mari, fie din cauza onorabilităţii sale, fie din cunoştinţelor sale profesionale şi a conştiinţei cu care îşi îndeplineşte datoria, nu poate cădea sub sancţiunea prevăzută de art.312 alin.1 din noul Cod penal.20 „Dacă însă, chiar luând un onorariu mic, acela care stipulează onorariul nu se prevalează de calitatea lui de avocat, ci se prevalează de influenţa adevărată sau pretinsă ce ar avea pe lângă un funcţionar public, şi
17
18

În art.433-2 din Noul Cod penal francez se foloseşte expresia „influence reelle au supposee”. Socotim că expresia „o influenţă posibilă” nu se confundă cu „ o influenţă realizată” ci cu „ o influenţă realizabilă”. 19 Valeriu Pop, în Codul penal Carol al II-lea, Adnotat de Constantin G.Rătescu, Vintilă Dongoroz ş.a. vol.II Partea specială, Editura Librărie Socec şi Co., SA Bucureşti 1937 p.148, face afirmaţia referindu-se la dispoziţiile Codului penal Carol al II-lea. 20 A se vedea I. Ionescu Dolj,în în Codul penal Carol al II-lea, Adnotat de Constantin G.Rătescu, Vintilă Dongoroz ş.a. vol.II Partea specială, Editura Librărie Socec şi Co., SA Bucureşti 1937 p.147. 6

datorită acestei influenţe cere sau îşi stipulează un onorariu, atunci săvârşeşte trafic de influenţă.”21 „Dacă clientul angajează avocatul în considerarea trecerii pe care acestea o are faţă de un anume funcţionar (care trebuie să-i rezolve anume probleme) şi avocatul căruia clientul i-a împărtăşit raţiunea alegerii sale, a confirmat aceasta, în mod expres sau prin tăcerea lui, fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă.”22 Aşa cum am arătat interpretând „per a contrario” art.8 din Legea nr.78/2000 modificată prin Legea nr. 161/2003 s-ar putea susţine că avocaţii nefiind prevăzuţi în acest articol nu ar putea fi subiecţi activi ai infracţiunii prevăzute de art.257 din Codul penal. Din contră după 30.06.2005 această ambiguitate este înlăturată deoarece în cazul traficării influenţei pe lângă un funcţionar privat sau public se poate aprecia că se săvârşeşte infracţiunea de trafic de influenţă în lumina noului Cod penal indiferent ce funcţie ocupă traficantul în sectorul public, sectorul privat sau cel al profesiilor liberale. - influenţa reală sau presupusă, oferită, promisă, efectuată, prin mijloace ilegale, poate face parte din conţinutul conceptului de influenţă folosit de art.312 din noul Cod penal. De pildă influenţarea prin alte mijloace decât cele legale, cum ar fi expertiza falsă, folosirea unor relaţii de rudenie, prietenie, obligaţii comerciale, civile sau de altă natură, etc., credem că se poate situa în conceptul de influenţare folosit în prevederile art.312 din noul Cod penal.23 - atunci când banii sau alte foloase, sunt cerute pretinzând în mod fals că le va da unui funcţionar public sau funcţionar dintr-o unitate publică sau privată, pentru a face sau nu face, or întârzia actul solicitat, şi în realitate actul nu putea fi realizat de funcţionarul public sau privat,ori unitatea din care aceştia făceau parte, credem că nu se poate vorbi de influenţa şi traficarea acesteia ci de înşelăciune, deoarece într-o astfel de ipoteză influenţa nu există, nici nu este posibilă şi nefiind credibilă nu se afectează valorile sociale ocrotite prin incriminarea infracţiunii de trafic de influenţă. „Aşadar, pentru existenţa infracţiunii este necesar ca actul pentru care se promite intervenţia să intre în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului, adică în sfera atribuţiilor de serviciu sau în competenţa funcţionarului. Dacă actul pentru care se promite intervenţia nu intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului respectiv, fapta nu constituie infracţiunea de trafic de influenţă, ci, eventual infracţiunea de înşelăciune.”24 În Codul penal Carol al
21

Valeriu Pop, în Codul penal Carol al II-lea, Adnotat de Constantin G.Rătescu, Vintilă Dongoroz ş.a. vol.II Partea specială, Editura Librărie Socec şi Co., SA Bucureşti 1937 p.148. 22 E. Petit, Traficul de influenţă; elementele acestui delict, în „Dreptul” nr.30/1939, p. 201, citat de Vasile Dobrinoiu, Corupţia în dreptul penal român, Bucureşti, Editura Atlas Lex. 1995, p.286. 23 Potrivit art.37 pct.6 din Legea 51/1995 republicată: „Avocatul nu răspunde penal pentru susţinerile făcute oral sau în scris, în faţa instanţei de judecată sau a altor organe, dacă aceste susţineri sunt în legătură cu apărarea şi necesare cauzei ce i-au fost încredinţate”. 24 Dr. Gheorghiţă Mateuţ – Sinteza teoretică şi practică privind represiunea traficului de influenţă în reglementarea actuală şi în perspectivă. Revista Dreptul nr.5/2002 p.174. 7

II-lea exista o infracţiune distinctă când într-o astfel de ipoteză făptuitorul era avocat respectiv abuzul de încredere profesională.25 - atunci când funcţionarul public sau privat a primit de la făptuitor banii sau alte foloase în vederea efectuării, neefectuării sau întârzierii actului, sau să facă un act contrar acestor atribuţii, credem că acesta a săvârşit infracţiunea de luare de mită, iar cel care a solicitat şi primit banii sau alte foloase pentru a-i fi date (făptuitor), este complice la infracţiunea de luare de mită; în situaţia când a cerut distinct o sumă pentru faptul că îl va corupe pe funcţionarul public sau privat atunci complicitatea la infracţiunea de luare de luare de mită este în concurs cu traficul de influenţă. În situaţia în care pur şi simplu făptuitorul exercită influenţa asupra funcţionarului public sau privat iar aceştia fără să cunoască realitatea traficării influenţei soluţionează favorabil solicitarea (făptuitorului) încălcând legea, făptuitorul poate săvârşi şi infracţiunea de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.315 din noul Cod penal) sau contra intereselor generale (art.317 din noul Cod penal) după caz dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de lege.26 În susţinerea celor de mai sus vom face câteva referiri şi la actul 27 pentru care se acceptă, promite, intervenţia în cazul infracţiunii de trafic de influenţă, astfel: - actul pentru care se promite intervenţia să intre în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului public ori privat sau al competenţei28 unităţii din care aceştia fac parte.29„Dacă persoana indicată de făptuitor şi asupra căreia
25

În acest sens I. Ionescu Dolj arată: „Deci pentru existenţa delictului nu importă remuneraţia, sau cuantumul ei, ci cauza convenţiunii, motivul e cel care o determină. Când însă avocatul pentru obţinerea unui onorar mai mare ar fi pretextat că trebuie să cumpere favoarea vreunui magistrat sau funcţionar, faptul a fost considerat ca delict special, în contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii şi pedepsit prin art.545 al.III (abuzul de încredere profesională). Potrivit art.545 al.III din Codul penal Carol al II-lea „Pedeapsa din aliniatul precedent (închisoare corecţională de la unu la 3 ani, amenda de la 2000 la 5000 lei şi interdicţie corecţională de la unu la 2 ani) se aplică şi avocatului care, pentru a obţine un onorar mai mare, ar pretexta că trebuie să cumpere favoarea unui magistrat sau funcţionar public”. 26 A se vedea şi Siegfried Kahane, în Explicaţii teoretice ale Codului penal român, Vol. IV. Partea specială, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1972, p. 156. 27 În art.12 din Convenţia penală privind corupţia se foloseşte expresia „influenţă în luarea unei decizii” fără a se preciza în ce constă această decizie pe când în Noul Cod penal se foloseşte o expresie mai precisă „să facă, să nu facă ori să întârzie un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu sau să facă un act contrar acestor atribuţii”. 28 Profesorul Vasile Dobrinoiu invocând Trib. Supr., Secţ. Pen., dec. nr. 40/1970, în „R.R.D.” nr.7/1970, p. 167; Trib.Supr., Secţ. Pen., dec. nr. 372/1975 în „R.R.D.” nr. 2/1976, p. 69; Trib.reg. Iaşi, dec. pen. Nr. 38/1962, în „J.N.” nr. 10/1963, arată: „Astfel, s-a decis că nu constituie trafic de influenţă fapta unei persoane de a fi primit o sumă de bani pentru a determina organele de procuratură şi miliţie să pună în executare o hotărâre civilă de evacuare, nedefinitivă, deoarece organele de procuratură şi de miliţie la care acea persoană s-a obligat să intervină, prevalându-se de o presupusă influenţă, nu erau competente să pună în executare hotărârea judecătorească respectivă ( care, de altfel, nici nu era definitivă), astfel că, nefiind îndeplinită cerinţa esenţială menţionată, recalificarea faptei, din trafic de influenţă în înşelăciune, s-a impus ca fiind singura soluţie legală.” Vasile Dobrinoiu, op.cit. p.290. 29 „Pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă este necesar, deci, pe de o parte, ca organul sau organizaţia din care face parte funcţionarul asupra căruia autorul pretinde că ar avea influenţă, să fie 8

-

-

acesta afirmase că îşi va exercita influenţa nu are în atribuţiile sale efectuarea actului respectiv, infractorul nu săvârşeşte un trafic de influenţă, ci eventual o înşelăciune - faţă de cel ce urma să beneficieze de intervenţie - în raport de manoperele pe care le-a folosit şi dacă cerinţele conţinutului acestei infracţiuni sunt întrunite.”30 „Nu constituie infracţiunea de trafic de influenţă afirmată de infractor asupra unor activităţii ce intră în sfera atribuţiilor legale, ale altor organe. În asemenea situaţii, faptele pot constitui infracţiunea de înşelăciune, dacă cumpărătorul de trafic nu a avut cunoştinţă de neconcordanţa dintre relatările traficantului şi realitate şi deci a fost indus în eroare (a suferit un prejudiciu).”31 sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.312 din noul Cod penal şi atunci când actul este contrar atribuţiilor sale de serviciu. Spre deosebire de vechea reglementare din art. 257al actualului Cod penal, în art.312 din noul Cod penal s-a introdus o nouă modalitate a scopului în definirea laturii subiective32 respectiv: „să facă un act contrar atribuţiilor sale de serviciu”; în această ipoteză credem că actul trebuie să fie legat de atribuţiile de serviciu ale funcţionarului public sau ale funcţionarului din domeniul public sau privat prin interzicerea s-a de normele care reglementează atribuţiile de serviciu; ca urmare socotim că în conceptul „act contrar atribuţiilor sale de serviciu” nu intra actele care nu au nici o legătură cu atribuţiile de serviciu fiind o depăşire grosolană a acestora. Întro astfel de ultimă ipoteză când actul nu are nici o legătură cu atribuţiile sale de serviciu, socotim că fapta ar putea constitui infracţiunea de înşelăciune şi nu de trafic de influenţă. actul vizat să fie posibil a fi efectuat de funcţionarul public, funcţionarul din domeniul public sau privat ori unitatea din care aceştia fac parte; în caz contrar credem că fapta ar putea constitui infracţiunea de înşelăciune şi nu de trafic de influenţă; în acest sens instanţa supremă a statuat. „Deosebirea între infracţiunile de trafic de influenţă şi înşelăciune constă în aceea că persoana înşelată este de bună credinţă, fiind indusă în eroare de către făptuitor, câtă vreme beneficiarul traficului de influenţă urmăreşte obţinerea, cu rea credinţă, a satisfacerii unui interes prin coruperea sau

competentă a efectua actul în vederea căruia se trafică influenţa, iar, pe de altă parte, ca funcţionarul respectiv - făcând parte din acel organ sau acea organizaţie - să aibă competenţă funcţională de a înfăptui actul solicitat.”George Antoniu, notă la sent. pen. Nr. 126/1971 a Trib. Jud. Bihor, în „R.R.D.” nr. 6/1973, p. 150. citat de Vasile Dobrinoiu, Corupţia în dreptul penal român, Editura Atlas Lex, Bucureşti, 1995, p.289. 30 Teodor Vasiliu şi colectiv. Codul penal. Comentat şi adnotat. Partea specială. Vol.II, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti, 1977, p. 103. În acelaşi sens a se vedea şi Gheorghiţă Mateuţ, Sinteze teoretice şi practice privind represiunea traficului de influenţă în reglementarea actuală şi în perspectivă. Revista Dreptul nr. 5/2002, p. 174. O. Loghin, T. Teodor, Drept penal român. Partea specială. Casa de editură şi presă Şansa SRL, Bucureşti 1966, p. 377. 31 Dorin Ciuncan. Traficul de influenţă şi înşelăciunea, în R.D.P. nr. 3/1998 p.31. În acelaşi sens a se vedea J.N. nr.1/1965, p. 172 şi J.N. nr. 8/1963, p. 170. 32 Socotim că actul vizat nu intră în latura obiectivă a infracţiunii de trafic de influenţă ci contribuie la calificarea scopului influenţei cumpărate respectiv la calificarea intenţiei directe a laturii subiective a infracţiunii în cauză. 9

influenţarea în alt mod a unui funcţionar. Această din urmă infracţiune subzistă şi în cazul în care făptuitorul se prevalează de un nume fictiv al funcţionarului asupra căruia pretinde a avea influenţă, fiind suficient să menţioneze atribuţiile acestuia de natură a fi apte să rezolve interesele celui care solicită intervenţia.”33Referitor la această decizie avem unele rezerve sub aspectul formulării deoarece se scapă din vedere ipoteza când beneficiarul văzând comportamentul abuziv al funcţionarului public sau privat, şi epuizând căile legale34 de înlăturare a acestuia se simte obligat să cumpere influenţa pentru ca funcţionarul public sau privat să-şi îndeplinească o atribuţie legală, sau să înceteze un abuz. Or într-o astfel de ipoteză credem că deşi atitudinea psihică a beneficiarului nu este identică cu reaua credinţă făptuitorul săvârşeşte infracţiunea de trafic de influenţă şi nu infracţiunea de înşelăciune35, iar beneficiarul ar putea invoca prevederile art. 28 din noul Cod penal privind constrângerea morală. - actul promis, solicitat poate fi atât legal cât şi ilegal36; în cazul când actul solicitat este legal traficul de influenţă există deoarece actul trebuia să fie realizat în afara acestor influenţe iar vânzarea influenţei şi în această ipoteză afectează prestigiul funcţionarului public sau privat cât şi al unităţilor, serviciilor publice sau private din care aceştia fac parte.37 În cazul când actul solicitat este ilegal credem că acesta poate fi contravenţional, civil, administrativ, penal etc., sau pur şi simplu o interdicţie nesancţionată coexistând cu infracţiunile de trafic de influenţă prin care este vizat. Pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă socotim şi noi că este necesară numai precizarea actului pentru a cărui îndeplinire urmează să se exercite influenţa făptuitorului (traficantului) iar nu şi indicarea persoanei asupra căreia va fi exercitată. Însă acest act aşa cum am arătat, trebuie să facă parte din atribuţiile cel puţin ale unui funcţionar din unitatea în cauză.38
C.S.J., s. pin., dec. nr. 5438 din 7.12.2001, în Curierul Judiciar nr.11/2002, fila 85. Credem că atunci când căile legale de a apăra, realiza, solicita, etc. un drept sau un serviciu sunt foarte limitate, se favorizează actele de corupţie determinând căutarea de a intra în normalitate pe alte căi decât cele legale. 35 În sens contrar a se vedea Dr. Gheorghiţă Mateuţ , op. cit. p.158., care citându-l pe T.B. Crişan, afirmă că: „ Astfel, cumpărătorul de influenţă, fiind întotdeauna de rea credinţă, este conştient că prin acţiunea sa îl va discredita pe funcţionarul pe lângă care urmează să intervină traficantul de influenţă, având ca scop tocmai acela de a profita de influenţa reală sau presupusă pe care o are traficantul asupra funcţionarului, generând suspiciuni, îndoieli cu privire la cinstea şi corectitudinea funcţionarului pe lângă care ar urma să se intervină în interesul său.” 36 Valeriu Pop, ministrul justiţiei cu ocazia discutării în Parlamentul României a Codului penal Carol al II-lea a afirmat: „Astfel la delictul de trafic de influenţă nu se mai face distincţie dacă actul a fost ilicit, sau licit. Se pedepseşte intervenţia făcută şi când actul care se cere, este ilicit şi când este licit.” Constantin G. Rătescu şi colectiv, Codul penal Carol al II-lea adnotat, Vol. II, Partea specială, Editura Librăriei Socec & Co., S. A., Bucureşti, 1937, p.147. 37 A se vedea şi Siegfried Kahane, în Explicaţii teoretice ale Codului penal român, Vol. IV. Partea specială, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1972, p. 155. 38 În nota la decizia nr.130/A/1997 a C.Apel Bucureşti, S. a II-a pen., Vasile Papadopol arată: „Prof. V.Dongoroz arată încă în anul 1922, că dacă pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă este 10
33 34

Susţinem opinia potrivit căreia incriminarea traficului de influenţă nu vizează protecţia patrimoniului nici în principal şi nici în secundar.39Aceasta rezultă în mod expres din dispoziţiile art.312 alin. 4 din noul Cod penal care dispune că banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii prevăzute în alin. (1) sau (2) se confiscă, deci nu se restituie, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.40 Ca urmare nu se vizează protecţia patrimoniului cumpărătorului de influenţă. De la acest principiu există o singură excepţie prevăzută în art. 312 alin.5 în care se dispune: „Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazul prevăzut în alin. (3).”Raţiunea acestei excepţii prevăzute de lege izvorăşte din existenţa constrângerii de a cumpăra influenţa recunoscută de făptuitor, din desistarea41 sa, precum şi contribuţia acestuia la combaterea actelor de corupţie. Cu privire la latura subiectivă în literatura juridică s-au exprimat mai multe opinii: Într-o opinie se susţine că infracţiunea de trafic de influenţă se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă. „Făptuitorul are reprezentarea faptului că, prevalându-se de influenţa pe care ar avea-o asupra unui funcţionar sau asupra altui salariat şi primind sau pretinzând foloase ori acceptând promisiuni în orice mod, face să se nască îndoieli în privinţa reputaţiei şi onestităţii funcţionarului (în cazul intenţiei directe) sau acceptă (în cazul intenţiei indirecte) producerea unor asemenea consecinţe”.42 Într-o altă opinie la care ne raliem, se consideră că pentru realizarea laturii subiective a infracţiunii de trafic de influenţă, „intenţia directă nu este suficientă, fiind necesară o intenţie calificată, şi este suficient să se constate că această finalitate a fost urmărită ( sau măcar afirmată) de către făptuitor, pentru ca – indiferent dacă s-a realizat
necesar ca făptuitorul să determine funcţionarul pe lângă care îşi va folosi influenţa, această determinare” nu implică chiar numirea funcţionarului, ci e suficient ca propunerea sau acceptarea de a interveni să vizeze o anumită autoritate sau instituţiune, sau să se precizeze actul în aşa fel încât în mod indirect să reiasă şi persoana pe lângă care ea va interveni.” (Vintilă Dongoroz, Traficul de influenţă, Bucureşti 1922, p.19). V.Papadopol. Curtea de Apel Bucureşti. Culegerea de practică judiciară penală pe anul 1997. Editura Holding, Reporter, Buc.1998 p.371. În acelaşi sens a se vedea C. Apel Timişoara, dec. pen. nr.65/A/1995, Dreptul nr.7/1996, p.127 şi dr.Gheorghiţă Mateuţ op.cit. p.164. 39 S-a spus că, „în anumite situaţii şi într-o oarecare măsură”, incriminarea traficului de influenţă „fereşte de daune materiale persoanele credule care s-ar putea lăsa induse în eroare”. A se vedea S. Kahane, în lucrarea colectivă Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol.IV, Partea specială, Editura Academiei, Bucureşti, 1972, p.153. 40 În practica judiciară se arată că în cazul infracţiunii de înşelăciune persoana care dă banii sau bunurile este de bună credinţă, fiind indusă în eroare de către autor, pe când în cazul traficului de influenţă cel care dă banii sau bunurile este de rea –credinţă şi urmăreşte ca autorul să determine pe un funcţionar să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu să obţină o favoare sau o dispoziţie favorabilă. A se vedea C.A. Constanţa, dec. pen. 160/1996, în „Dreptul” nr. 6/1997, p. 128. 41 Potrivit art.36 din noul Cod penal, nu se pedepseşte făptuitorul care s-a desistat ori a împiedicat mai înainte de descoperirea faptei producerea rezultatului. Dacă actele îndeplinite până în momentul desistării sau împiedicării producerii rezultatului constituie o altă infracţiune, se aplică pedeapsa pentru acea infracţiune. 42 Aneta Grigorovici, Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1976, p. 128. 11

ori nu – să existe intenţie calificată şi deci să existe infracţiunea de trafic de influenţă.”43Ca urmare intenţia directă afirmată sau reală trebuie să fie calificată respectiv caracterizată printr-un scop special44, acela al determinării funcţionarului public sau altui funcţionar să facă sau să nu facă ori să întârzie un act ce intra în atribuţiunile sale de serviciu ori să facă un act contrar acestor atribuţiunii. Din punct de vedere al cumpărătorului de influenţă intenţia este directă şi reală caracterizată prin scopul definit de legiuitor în modalităţile mai sus arătate . Iar din punct de vedere al traficantului de influenţă scopul poate fi real sau numai afirmat atunci când acesta lasă să se creadă că are influenţa necesară asupra unui funcţionar public sau a unui alt funcţionar deci intenţie directă caracterizată de un scop special prevăzut de lege. II. Traficul de influenţă sub forma corupţiei active. Spre deosebire de vechea reglementare, în art.312 pct.2 din noul Cod penal a fost incriminată ca infracţiune de sine stătătoare45 şi fapta beneficiarului traficului de influenţă (cumpărătorul de influenţă) care promite, oferă sau dă bani, daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public sau a unui funcţionar, pentru a-l determina să facă, să nu facă ori să întârzie un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu sau să facă un act contrar acestor atribuţii.46 Socotim că este o cerinţă a combaterii eficiente a actelor de corupţie având în vedere rolul cumpărătorului de influenţă în proliferarea corupţiei. Cu privire la subiectul activ al acestei infracţiuni respectiv cumpărătorul de influenţă credem că poate fi orice persoană responsabilă penal. Subiect activ al acestei infracţiuni poate fi chiar un funcţionar public sau privat, dar, într-o asemenea ipoteză, acesta apare ca un simplu terţ faţă de funcţionarul public sau funcţionarul din domeniul public sau privat vizat să facă, să nu facă ori să întârzie un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu sau să facă un act contrar acestor atribuţii. În cazul în care cumpărarea influenţei s-a făcut prin intermediar la solicitarea beneficiarului, socotim că intermediarul nu poate fi complice la infracţiunea prevăzută de art.312 pct.2 din noul Cod penal ci coautor. În ceea ce priveşte subiectul pasiv acesta poate fi demnitar public, funcţionar public sau simplu funcţionar într-o persoană juridică publică ori persoană juridică privată, legiuitorul prin noul Cod penal protejând serviciul public şi privat, cât şi demnitatea funcţiilor publice şi funcţiei de stat sau private. Folosind în desemnarea modurilor de săvârşirea a infracţiunii expresia „ direct sau indirect”, legea asimilează actele de săvârşire prin intermediar, atât unele cât şi celelalte având valoarea juridică a unor acte de autorat pentru cumpărătorul de influenţă. Socotim că în art. 312 pct.2 din noul Cod penal legiuitorul a prevăzut o excepţie de la prevederea art.38 pct.1 din noul
Siegfried Kahane în Explicaţii teoretice ale Codului penal român, Vol.IV, partea specială,Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti,1972, p. 156. 44 Dr. Gheorghiţă Mateuţ, op. cit. p.174. 45 În literatura de specialitate s-a susţinut în mod corect şi după opinia noastră că fapta cumpărătorului de influenţă nu poate fi considerată instigare la infracţiunea de trafic de influenţă. A se vedea V. Dongoroz şi alţii, Noul cod penal şi codul penal anterior, prezentare comparativă, Editura Politică, Bucureşti, 1969, p.21-22. 46 Fapta cumpărătorului de influenţă este incriminată şi în art. 433-3 din noul Cod penal francez. 12
43

Cod penal47 considerând-ul autor şi pe traficantul care cumpără influenţa indirect prin intermediar. „Fapta persoanei interpuse – care promite, oferă sau dă bani ori alte foloase, pentru şi în numele altei persoane – este socotită, prin voinţa legiuitorului, a fi însăşi fapta acesteia din urmă, căreia, ca atare, nu i se poate refuza calitatea de autor.”48 Ca urmare cumpărătorul de influenţă este autor al infracţiunii de trafic de influenţă prin voinţa legiuitorului chiar dacă săvârşeşte fapta indirect. În ceea ce priveşte intermediarul respectiv cel care efectuează nemijlocit elementul material al laturii obiective a infracţiunii (acţiunea, inacţiunea), socotim că acesta are calitatea de coautor49 ( autor material) şi nu de complice deoarece: - intermediarul execută nemijlocit elementul material al infracţiunii; - participaţia intermediarului este la întregul element material al infracţiunii (acţiunea, inacţiunea), fiind executorul nemijlocit al acesteia; - activitatea desfăşurată de intermediar în cazul acestei infracţiuni este esenţială pentru existenţa infracţiunii; - art. 38 pct.2 din noul Cod penal dispune: „Dacă mai multe persoane săvârşesc nemijlocit, împreună, o faptă prevăzută de legea penală, fiecare din ele va fi pedepsită ca autor.” - cumpărătorul de influenţă acţionează împreună cu intermediarul, el concepe fapta, el procură bunul, folosul, respectiv obiectul material al infracţiunii, el îi dă intermediarului daruri, bani, etc., pentru a fi dat traficantului şi în fine el este beneficiarul influenţei cumpărate; Socotim că potrivit art. 40 din noul Cod penal, atât la traficul de influenţă în formă activă cât şi la cel în formă pasivă, poate apărea participaţia sub formă de complice respectiv acea persoană care, cu intenţie, ajută sau înlesneşte în orice mod la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Este, de asemenea, complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită. Obiectul juridic al acestei infracţiunii ( trafic de influenţă sub formă activă) îl constituie relaţiile sociale prin care se apără serviciul public şi serviciul privat, precum şi prestigiul demnitarului public, funcţionarul public şi oricărui funcţionar din sectorul public sau privat. Astfel potrivit noi reglementării legiuitorul apără în mod egal prestigiul funcţionarului din sectorul public sau privat ca şi al funcţionarului public precum şi al oricărei persoane juridice de drept privat ca şi al autorităţilor, instituţiilor publice şi altor persoane juridice de drept public vizând în mod egal corupţia din sistemul public cât şi din sistemul privat. De asemenea potrivit art. 312
În art.38 pct.1 din noul Cod penal se dispune: „Autor este persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit o faptă prevăzută de legea penală.” 48 V.Rămureanu, Poziţia juridică a intermediarului în infracţiunea de luare şi dare de mită, în „J.N.” nr. 3/1961, p. 562-564; Trib. Supr., Col.pen., dec. nr.1175/1959 (nepublicată). Citate de V Dobrinoiu în op.cit. p.210. 49 În doctrină coautoratul este definit ca fiind acea formă a participaţiunii ocazionale în care două sau mai multe persoane contribuie nemijlocit – prin acţiuni simultane sau succesive – la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, în baza unei voinţe comune. A se vedea Narcis Giurgiu, Legea penală şi infracţiunea, Editura Gama, Ediţie revăzută şi adăugită,Iaşi, p. 280, precum şi dr. Matei Basarab, Drept penal. Partea generală.vol.1, p.408-417. 13
47

pct.6 din noul Cod penal,50 legiuitorul român a menţinut extinderea protecţiei făcută de Legea nr.161/200351. Potrivit art. 312 pct.2 din noul Cod penal, ca modalităţi ale elementului material sunt: „promisiunea”, „oferirea”, „darea de bani, de daruri ori alte foloase”. Conform DEX prin ofertă se înţelege propunerea făcută de o persoană altei persoane pentru vânzarea-cumpărarea unor mărfuri, pentru angajarea într-o slujbă, participarea la o acţiune, prestarea unor servicii etc.; În dreptul privat oferta este considerată o propunere pe care o persoană o face altei persoane, sau publicului în general de a încheia un anumit contract în condiţii determinate.52 Credem că în cazul traficului de influenţă avem de a face cu un contract cu cauză ilicită respectiv un contract de vânzare-cumpărare a influenţei. Oferirea implică acţiunea de prezentare traficantului de influenţă a banilor, a darurilor sau altor foloase pe care acesta ar urma să le primească dacă este de acord şi vinde influenţa pe care o are sau lasă să se creadă că o are asupra funcţionarului public sau privat. Socotim că infracţiunea de trafic de influenţă sub forma corupţiei active este săvârşită chiar dacă oferta nu este acceptată. Întrucât periculozitatea ofertei subzistă chiar dacă nu a fost acceptată, legiuitorul a incriminat şi această modalitate de săvârşire pentru a sancţiona nu numai promisiunea ofertă acceptată - ci şi oferta neacceptată dat fiind periculozitatea acesteia pentru valorile protejate. Credem că oferta pentru a constitui modalitatea prevăzută de art.312 alin.2 din noul Cod penal trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: - oferta să fie serioasă şi reală în sensul cumpărării influenţei pentru determinarea funcţionarului public sau orice funcţionar din domeniul public sau privat să facă, să nu facă ori să întârzie un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu sau să facă un act contrar acestor atribuţiuni; oferta să nu fie făcută în glumă, jocandi cauza, şi nici să aibă un caracter general ci să vizeze în mod concret unul din actele prevăzute de lege. - Oferta să fie fermă, neechivocă, adică să exprime voinţa neîndoielnică de a cumpăra influenţa în vederea obţinerii actului prevăzut în lege; - Oferta trebuie să fie precisă şi completă în sensul că trebuie să includă preţul influenţei, obiectul influenţei respectiv actul ce intră sau este contrar atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului public sau funcţionarului din domeniul public sau privat; - Oferta să nu fie o simplă intenţie ci să fie concretizată într-o acţiune efectivă, reală cum ar fi de pildă: arătarea banilor, arătarea plicului cu bani, însoţite de un semn elocvent; lăsarea banilor ca şi când ar fi uitaţi pe o

În art.312 pct.6 din noul Cod penal se dispune: „În sensul alin. (1)şi (2), prin funcţionar se înţelege şi oricare dintre persoanele prevăzute în art. 308 alin.(3).” Observăm că în această redactare legiuitorul nu se referă la cel care săvârşeşte infracţiunile de trafic de influenţă sau de cumpărare de influenţă (art.312 alin.1 şi 2), care poate fi orice persoană ci la funcţionarul al cărui prestigiu funcţional se apără în mod nemijlocit precum şi al unităţii din care acesta face parte. 51 Prin art. I pct. 6 din cartea II, titlul I din Legea nr.161/2003, a fost modificată Legea nr.78/2000 prin extinderea aplicării dispoziţiilor art.254-257 din Codul penal şi asupra altor persoane. 52 Dumitru Rădescu, Dicţionar de drept privat, Editura Mondan 94, 1997, p. 668.A se vedea T.R.Popescu,Teoria generală a obligaţiilor, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1968, p.70. 14
50

masă a vânzătorului de influenţă; introducerea bancnotelor printre unele acte remise funcţionarului etc.;53 - Oferta se poate materializa anterior, concomitent sau ulterior obţinerii actului vizat dar în mod obligatoriu ea trebuie făcută anterior şi cel mai târziu concomitent. Potrivit DEX prin promisiune se înţelege un angajament prin care cineva se obligă să facă ceva, sau o făgăduială.54În dicţionarele de drept, cu excepţia promisiunii publice de recompensă, promisiunea îmbracă forma unor convenţii cum sunt: promisiunea de a determina pe altul să ratifice un act, promisiunea de contract, promisiunea de vânzare cumpărare şi promisiunea pentru altul.55Socotim că potrivit art. 312 pct.2 din noul Cod penal promisiunea presupune o convenţie privind vânzarea influenţei care include oferta şi acceptarea rezultat al unei negocieri56 prin care cumpărătorul de influenţă se angajează să-i dea o sumă de bani, un dar, sau un folos vânzătorului de influenţă, iar ultimul se obligă să determine un funcţionar public sau funcţionar din domeniul public sau privat să facă, să nu facă ori să întârzie un act concret ce intră în atribuţiile sale de serviciu sau să facă un act contrar acestor atribuţiuni; Angajamentul promitentului trebuie să fie realizabil şi nu imposibil de realizat. Credem că legiuitorul a prevăzut distinct „promisiunea” de „ofertă” dat fiind efectele juridice diferite ale acestora ca urmare a periculozităţii diferite element necesar în dozarea pedepsei precum şi în cazul desistării, ori al aplicării dispoziţiilor exoneratoare de răspundere penală ale art.312 pct.3 din noul Cod penal. Promisiunea poate fi făcută verbal sau scris dar trebuie să îndeplinească condiţiile ofertei precum şi cele specifice promisiunii. Promisiunea presupune şi o anumită participaţiune din parte vânzătorului de influenţă. Darea de bani, daruri sau alte foloase57 constă în acţiunea cumpărătorului de influenţă ce poate îmbrăca următoarele forme: - înmânarea banilor, darurilor către vânzătorul de influenţă; - prestarea de servicii, cedarea folosinţei unui bun, împrumutul58,ori alte foloase; - renunţarea la achitarea unei datorii, la restituirea unui bun etc.; - plata prin virament, prin Internet; - punerea vânzătorului de influenţă în posesia banilor sau a darurilor în alt mod decât prin înmânare directă ori plată electronică sau bancară (punerea
V. Manzini, Trattato di diritio penale, vol.V. Torino, 1935,p. 210, citat de Dr. V.Dobrinoiu, op. cit. p.215. 54 Academia Română, Institutul de Lingvistică „ Iorgu Iordan” Dicţionar Explicativ al Limbii Române, Ediţia a II-a Univers enciclopedic, Bucureşti, 1996 p. 858. 55 Dumitru Rădescu, Dicţionar de drept privat, Editura Mondan 94, 1997, p. 805-806. 56 Credem că sintagma „acceptarea de promisiuni” folosită în art.312 alin 1 din noul Cod penal nu este la adăpost de critică deoarece oferta se acceptă iar în drept promisiunea presupune ofertă acceptată. 57 Potrivit DEX prin folos se înţelege un câştig moral sau material; Academia Română, Institutul de Lingvistică „ Iorgu Iordan” Dicţionar Explicativ al Limbii Române, Ediţia a II-a Univers enciclopedic, Bucureşti, 1996 p.389. 58 Instanţa supremă a statuat că şi împrumutul constituie un folos. Trib.Supr., Secţ. Pen., nr. 5196/1971, (nepublicată); în acelaşi sens, vezi Trib. Supr., Col. pen., dec.691/1961, în „L.P.” nr. 2/1961, p.90. 15
53

banilor în buzunarul, între actele, în autoturismul etc., ale vânzătorului de influenţă,etc.); - darea de bani sau daruri prin intermediar; În mod obişnuit prin folos se înţelege orice câştig moral sau material care nu îmbracă forma unui dar. Acţiunea sau inacţiunea care constituie elementul material al traficului de influenţă sub forma corupţiei active socotim că trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: - promisiunea, oferirea sau darea să vizeze bani, daruri sau alte foloase în schimbul influenţei calificate prin scop; - banii, darurile sau alte foloase să nu fie legal datorate de cumpărător vânzătorului de influenţă; - promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri sau alte foloase să fie anterioară sau cel mai târziu concomitente cu efectuarea, neefectuarea sau efectuarea cu întârziere a unui act ce intră în atribuţiile sale de serviciu sau să facă un act contrar acestor atribuţii; În ceea ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii socotim că o constituie intenţia directă calificată prin scop respectiv: - să obţină o anumită influenţă necesară realizării scopului său; - influenţa să vizeze determinarea funcţionarului public sau funcţionarului din domeniul public ori privat să facă, să nu facă ori să întârzie un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu sau să facă un act contrar acestor atribuţii. Este de observat că infracţiunea de trafic de influenţă sub forma corupţiei active poate să existe şi în condiţiile în care cel care are sau lasă să se înţeleagă că are influenţă asupra funcţionarului public sau funcţionarului din domeniul public ori privat refuzând în mod repetat oferta a sesizat organul de urmărire penală. Potrivit art. 312 pct.3 din noul Cod penal fapta cumpărătorului de influenţă prevăzută în art. 312 pct.2 din noul Cod penal, nu se pedepseşte dacă acesta denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire59 să fi fost sesizat pentru acea faptă. Credem că legiuitorul se referă la modurile de sesizare prevăzute de art.221 din Codul de procedură penală, respectiv plângere, denunţ sau sesizare din oficiu adresate atât organului de cercetare penală cât şi organului de urmărire penală. Conform art.312 pct.1 şi 2 din noul Cod penal în cazul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă sub forma corupţiei active cât şi pasive, banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul acestor infracţiuni în principiu se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani. Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat dacă aceasta denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă. Potrivit art. 313 din noul Cod penal persoana juridică se sancţionează pentru infracţiunea prevăzută de art.312 din noul Cod penal.

În art. 312 pct. 3 din noul Cod penal se foloseşte sintagma „organul de urmărire” şi nu sintagma „organul de urmărire penală”. 16
59

17

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->