Reglementată în Codul penal în art. 194 (art. 181 și art. 182 C.pen.

din
1969), vătămarea corporală este cea de-a doua infracţiune din cadrul
subgrupei infracţiunilor contra integrităţii corporale sau sănătăţii, atât ca
succesiune cât şi ca gravitate. Art. 194 reprezintă o variantă calificată a
infracțiunii de lovire sau alte violențe. Ceea ce diferențiază cele două
infracțiuni este urmarea imediată, respectiv consecințele traumatice pe care
fapta le produce.
Scara intensității vătămărilor are la bază două criterii alternative:
 curativ-terapeutic: ce ia în calcul durata îngrijirilor medicale
necesare pentru vindecare;
 fiziopatologic: ce ține seama de natura vătămărilor, respectiv de
consecințele lor ireversibile sau deosebit de periculoase.1
1. Noţiune. Potrivit art. 194 alin. (1) CP, vătămarea corporală constă în
fapta prevăzută în art. 193 CP, care a cauzat vreuna dintre următoarele
consecinţe:
a) o infirmitate;
b) leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane care au
necesitat pentru vindecare mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale;
c) un prejudiciu estetic grav şi permanent;
d) avortul;
e) punerea în primejdie a vieţii persoanei.
Infracţiunea de vătămare corporală, reglementată în noul Cod penal
prevede două variante: o variantă tip [art. 194 alin. (1)] şi o variantă agravată
[ art. 194 alin. (2)].
2. Obiectul juridic şi obiectul material ale infracţiunii de vătămare
corporală sunt aceleaşi ca la infracţiunea de lovire sau alte violenţe,
primul constând în relaţiile sociale referitoare la dreptul persoanei la
integritate corporală şi sănătate, iar secundul în corpul persoanei care este
victima infracţiunii.
3. Subiectul activ şi subiectul pasiv al infracţiunii poate fi orice
persoană. Participaţia penală este posibilă sub toate formele.2
4. Latura obiectivă. În varianta tip, infracțiunea se realizează, sub
aspectul laturii obiective, printr-o faptă de lovire sau alte violențe, care a
cauzat vreuna din următoarele consecințe:

1
Gheorghe Ivan, Mari-Claudia Ivan, Drept penal, Partea specială conform noului Cod penal, Ediția 4, Ed. C.H.
Beck, București 2019, pagina 61.
2
Informația a fost regăsită pe adresa web: https://www.hamangiu.ro/upload/cuprins_extras/drept-penal-partea-
speciala_radu-bodea-extras.pdf accesată în data de 27.01.2023.
 a) o infirmitate. Prin infirmitate se înțelege starea anormală de
inferioritate în care este pusă persoana. Acesta poate fi atât fizică cât și
psihică; în ambele cazuri ea trebuie să aibă caracter permanent, să nu fie
susceptibilă de dispariție. Numărul de zile de îngrijiri medicale necesare
vindecării fiind irelevant.
Constituie infirmitate permanentă slăbirea unui simț (de exemplu,
surzenie parțială) sau a unui organ ( de exemplu, greutatea de a merge),
alterarea unei funcțiuni ( alterarea aptitudinii normale de masticație în urma
unei fracturi a maxilarelor).
Infirmitatea include însă și pierderea unui simț sau organ ori încetarea
funcționării acestora. În primul rând, este vorba de pierderea unuia dintre
cele cinci simțuri ( văzul, auzul, mirosul, gustul și pipăitul). A doua situație
prezintă lipsirea persoanei de o parte a corpului care îndeplinește o anumită
funcție, cum ar fi pierderea unui plămân.
Ultima situație posibilă este aceea în care organul sau simțul este
păstrat, dar nu-și mai poate îndeplini funcția (de pildă, pierderea aptitudinii
de procreare).3
b) leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, care au
necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale.
Ceea ce atribuie vătămării caracter mai periculos constă în acest caz în
durata mare a îngrijirilor medicale necesare pentru vindecare. Această durată
care depăşeşte 90 de zile constituie şi criteriul de delimitare a infracţiunii –
în această modalitate de săvârşire – de infracţiunea de loviri sau alte
violenţe, caracterizată de producerea unor leziuni traumatice care necesită
îngrijiri de cel mult 90 de zile. Fapta constituie infracţiunea de vătămare
corporală şi în cazul în care durata îngrijirilor medicale necesare pentru
vindecare s-a prelungit peste limita de 90 de zile, din cauza aplicării cu
întârziere a tratamentului medical, dacă nu s-a dovedit că persoana vătămată
a urmărit să întârzie vindecarea leziunilor ce i-au fost cauzate. Va exista
infracțiunea de vătămare corporală cu atât mai mult dacă se produce victimei
o boală incurabilă.
În situația în care o persoană este lovită, având drept consecință
producerea unei fracturi a brațului cu durată de îngrijiri medicale de peste 90
de zile, se reține săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, chiar dacă
leziunea s-a produs în locul în care victima mai suferise o fractura, iar în
lipsa acesteia durata de vindecare ar fi fost mai mică de 90 de zile.4

3
Gheorghe Ivan, Mari-Claudia Ivan, op.cit., pagina 62.
4
M. Udroiu, Drept penal. Partea specială., Ed. C.H.Beck, București, 2019, pagina 76

2
 c) un prejudiciu estetic grav și permanent. Aceasta presupune
schimbarea înfăţişării normale a victimei, care capătă un aspect neplăcut.
Prejudiciul estetic se poate realiza prin sluţire. Prin sluţire se înţelege, în
sensul dreptului penal, alterarea în orice fel a înfăţişării fizice sau a
aspectului normal al unei părţi a corpului victimei, de aşa fel încât îi produce
un aspect neplăcut, inestetic, urât sau chiar respingător, indiferent dacă
aceasta este vizibilă sau nu, cu condiţia de a avea caracter permanent şi
ireversibil, în sensul că aspectul iniţial nu se mai poate restabili printr-un
proces natural de vindecare (de exemplu: ruperea buzei, tăierea nasului, a
pavilionului urechii, chelirea completă etc. Pentru a se stabili dacă prin
vătămare corporală s-a cauzat persoanei vătămate o sluțire, așa cum prevede
art. 194 alin. (1) lit. c) C. pen., este necesar să se constate printr-un act
medico-legal complet, dacă alterarea înfățișării fizice a acesteia îi creează un
aspect neplăcut, constituind un prejudiciu estetic.5
d) avortul. Pin avort se înțelege întreruperea cursului sarcinii în sensul
art. 201 Cod penal. Există această circumstanţă atunci când a avut loc
expulzarea sau uciderea fătului cauzată prin fapta infractorului.
Subiectul pasiv este calificat (femeie gravidă). Dacă s-a provocat o
naştere prematură, aceasta nu constituie avort, dar poate constitui o punere în
primejdie a vieţii persoanei.
Pentru existenţa agravantei trebuie ca făptuitorul să fi ştiut sau să fi
prevăzut că victima este gravidă. Dacă nu se află în culpă, fapta, deşi a avut
ca urmare avortul, nu va constitui vătămare corporală gravă.
e) punerea în primejdie a vieţii persoanei înseamnă crearea unui
pericol grav şi imediat pentru viaţa victimei prin fapta săvârşită. De
exemplu, provocarea unei vătămări care, fără intervenţia medicală ar duce la
moartea victimei, cum ar fi provocarea unui hematom în regiunea craniană,
secţionarea unei artere etc.
Este de observat că o astfel de punere în primejdie a vieţii persoanei
poate avea loc şi în cazul unei tentative de omor. De aceea situaţia de fapt
trebuie analizată cu grijă în vederea unei calificări corecte.
În acest sens, plenul fostului Tribunal Suprem, prin decizia de îndrumare
nr. 6 din 7 dec. 1974, a dat instanţelor îndrumarea de a califica drept
tentativă de omor fapta de vătămare corporală gravă prin care s-a pus în
primejdie viaţa unei persoane, atunci când făptuitorul, prevăzând că prin
aceasta s-ar putea produce şi moartea victimei, a urmărit sau acceptat acest
rezultat, care nu s-a produs din cauze independente de voinţa sa.

5
Informația a fost regăsită pe adresa web: https://www.hamangiu.ro/upload/cuprins_extras/drept-penal-partea-
speciala_radu-bodea-extras.pdf accesată în data de 27.01.2023.

3
 Dacă însă făptuitorul, punând în mod obiectiv în primejdie viaţa
persoanei vătămate, nu a avut reprezentarea morţii victimei sau, deşi a
prevăzut-o, nu a urmărit-o sau a acceptat-o, fapta sa constituie infracţiunea
de vătămare corporală prevăzută în art. 194 Cod penal.
Pentru determinarea atitudinii subiective a autorului se are în vedere
modul de săvârșire a faptei: zona corporală vizată de agresor, instrumentul
vulnerant folosit, numărul și intensitatea loviturilor aplicate, anumite
împrejurări de fapt. Oricare dintre consecinţele enumerate la art. 194 C.p.
este suficientă pentru a constitui elementul circumstanţial al infracţiunii de
vătămare corporală.6
5. Latura subiectivă. Infracțiunea de vătămare corporală (în varianta
tip) se săvârșește cu intenție indirectă sau praeterintenție, cu excepția
punerii în primejdie a vieții persoanei, care se comite numai cu
praeterintenție, și a celei a avortului, care se poate comite și cu intenție
directă.
Există infracțiunea de prevăzută în art. 194 alin. (1) lit. a) C.pen. dacă
inculpatul, aruncând cu pietre în victimă, de la o distanță relativ mică (5-
6 m), i-a provocat pierderea ochiului; în acest caz, inculpatul chiar dacă
nu a prevăzut rezultatul mai grav al faptei de lovire, trebuia și putea să-l
prevadă; ca urmare, se consideră că fapta a fost comisă cu praeterintenție.
6. Formele infracțiunii. Tentativa ( în cazul infracțiunii în varianta tip)
nu se pedepsește.
Consumarea infracțiunii are loc în momentul când se produce vreuna
din urmările prevăzute de lege. În ipoteza leziunilor traumatice sau a
afectării sănătății persoanei, infracțiunea se consumă în momentul în care
se produce vătămarea ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai
mult de 90 de zile.
Vătămarea corporală este o infracțiune progresivă, urmarea ei
imediată se poate amplifica treptat, făcând necesară o durată mai mare a
îngrijirilor medicale. De aceea, pentru calificarea infracțiunii, este
necesar să se aștepte epuizarea rezultatului, deci a evoluției vătămării.
Această infracțiune se poate realiza și în formă continuată. De exemplu,
atunci când făptuitorul îi introduce în mod repetat victimei în alimente o
substanță toxică, prin care îi produce o vătămare a sănătății, ce presupune
îngrijiri medicale în limita prevăzută în art. 194 alin. (1) lit. b) C.pen.
7. Sancțiunea constă în închisoare de la 2 la 7 ani.7
6
Informația a fost regăsită pe adresa web:
https://www.studocu.com/ro/document/universitatea-din-bucuresti/elemente-de-drept-penal-si-procedura-penala/
note-de-curs/drept-penal-special-cursul-4/3741045/view accesată în data de 28.01.2023.
7
Gheorghe Ivan, Mari-Claudia Ivan, op.cit., pagina 73.

4
 8. Forme agravate. Art. 194 alin. 2 se referă la o variantă agravată: când
fapta a fost săvârşită în scopul producerii consecinţelor prevăzute în alin.
1 lit. a), b) sau c).
Unii autori consideră că varianta mai gravă se caracterizează prin
vinovăţie sub forma intenţiei directe sau indirecte. Termenul „scop” nu ar
avea rolul de a califica intenţia, ci de a diferenţia praeterintenţia de
intenţie, fiecare caracterizând o variantă a infracţiunii.
A doua opinie, apreciată ca fiind cea corectă, a relevat că varianta
agravată de la alin. 2 nu se poate realiza decât cu intenţie directă
calificată prin scop (de a produce consecinţele de la alin.1).Varianta
calificată de la alin. 2 nu poate exista în modalitatea punerii în primejdie
a vieţii persoanei sau a cauzării avortului. Dacă făptuitorul urmăreşte
punerea în primejdie a vieţii, el acceptă cel puţin ideea că acest rezultat s-
ar putea produce, rezultând o tentativă la omor comisă cu intenţie
indirectă.
Tentativa la alin. 2 este posibilă și se pedepseşte potrivit alin. 3 al art.
194 C.pen.
Sancțiunea constă în închisoare de la 3 la 10 ani.
9. Aspecte procesuale. Acțiunea penală se efectuează din oficiu.8

Bibliografie

1. Gheorghe Ivan, Mari-Claudia Ivan, Drept penal, Partea specială conform noului Cod
penal, Ediția 4, Ed. C.H. Beck, București 2019.
2. M. Udroiu, Drept penal. Partea specială., Ed. C.H.Beck, București, 2019.
3. https://www.hamangiu.ro/upload/cuprins_extras/drept-penal-partea-speciala_radu-
bodea-extras.pdf.
4. https://www.hamangiu.ro/upload/cuprins_extras/drept-penal-partea-speciala_radu-
bodea-extras.pdf.
5. https://www.studocu.com/ro/document/universitatea-din-bucuresti/elemente-de-drept-
penal-si-procedura-penala/note-de-curs/drept-penal-special-cursul-4/3741045/view.

8
Ibidem, pagina 75.

5
6