Tema 2 - Drept penal.

Parte Specială

1. Arătați cum se realizează în mod diferențiat încadrarea juridică pentru

faptele de tentativa de omor și vătămare corporală prin punerea în
primejdie a vieții persoanei.

Tentativă, potrivit art. 32 Cod penal "constă în punerea în executare a intenției de a

săvârși infracțiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu și-a produs efectul"
Tentativa va exista doar în cazul infracțiunilor comise cu intenție, căci doar în această
situație se poate spune că există o încercare de a produce rezultatul.
Întrucât tentativa la omor are în vedere sensul juridic al expresiei de punere în primejdie a
vieţii persoanei, iar infracţiunea de vătămare corporală gravă nu poate avea în vedere decât
accepţiunea medico-legală a expresiei, constatarea medico-legală nu poate constitui prin ea
însăşi un criteriu de încadrare a faptei în tentativă la omor ci, cel mult, un element de fapt,
care pentru a fi relevant, trebuie să se coroboreze în mod obligatoriu şi cu alte circumstanţe
reale şi personale, care să contureze latura subiectivă specifică acestei ultime infracţiuni,
respectiv intenţia de a ucide.
Distincţia dintre tentativa la omor şi vătămarea corporală gravă este o problemă
controversată întrucât urmarea celor două infracţiuni este comună, ea constând în punerea în
primejdie a vieţii persoanei.
Această expresie prezintă două accepţiuni:
a) una juridică, ce constă în crearea unui pericol iminent pentru viaţa persoanei, prin
punerea în executare a unei acţiuni apte de a produce suprimarea vieţii acesteia şi
caracterizate de intenţia specifică de omor, care să demonstreze, prin natura lor şi
împrejurările de săvârşire, că infractorul a avut intenţia de a ucide, nu intenţia generală de
vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii victimei;
b) alta medico-legală, constând în crearea unui pericol iminent pentru viaţa persoanei,
generat de natură şi gravitatea vătămărilor produse prin fapta comisă, pericol ce poate fi
imediat, tardiv său potenţial, important fiind că leziunea să determine moartea, indiferent de
modul de îndepărtare a lui (prin tratament medical sau reactivitate organică crescută).
În literatura juridică s-a susţinut, în mod unanim, că tentativa la omor se deosebeşte de
vătămarea corporală gravă numai sub aspectul laturii subiective. Intenţia de a ucide (animus
necandi) trebuie stabilită în raport de toate împrejurările cauzei (dolos ex re), cum sunt:
instrumentul folosit de făptuitor, regiunea corpului vizată, raporturile dintre făptuitor şi
victimă, atitudinea făptuitorului după comiterea faptei.
Cu alte cuvinte, criteriul subiectiv pentru sancţionarea unor fapte ca vătămare corporală
gravă sau tentativă la omor trebuie dedus din elemente obiective, cum ar fi, de exemplu,
împrejurările concrete în care a fost comisă fapta. Astfel, este eronat să se considere că orice
vătămare produsă într-o zonă vitală a corpului constituie infracţiunea de tentativă la omor,
fără a lua în considerare şi împrejurările concrete ale comiterii faptei, cum ar fi cele care
privesc modul de derulare a acţiunii ori chiar persoana inculpatului.

2. Arătați cum se realizează în mod diferențiat încadrarea juridică pentru

faptele de vătămare corporală care au ca urmare avortul și întreruperea
cursului sarcinii.

Avortul reprezintă întreruperea cursului firesc al sarcinii și expulzarea produsului

concepției. Însă, făptuitorul trebuie să fi știut sau să fi prevăzut că victima este
însărcinată.

Dacă făptuitorul dorește vătămarea victimei, iar praeterintentionat se produce avortul,

se va reţine vătămarea corporală în forma tip. Însă, dacă făptuitorul exercită violente
asupra victimei cu intenția directă asupra producerii avortului, se reţine infracțiunea
prevăzută de art. 194 CP, în concurs real cu infracțiunea de întreruperea cursului sarcinii
art. 201 CP. Nu se poate reține în concurs ideal infracțiunea prevăzută de art. 194 alin. 1
CP, și cea de întreruperea cursului sarcinii care a avut ca urmare vătămarea corporală art.
201 alin. 3 CP, deoarece la infracțiunea prevăzută de art. 194 alin .1 CP, făptuitorul
acționează în vederea producerii vătămării corporale, iar avortul se produce
praeterintentionat. Iar la infracţiunea prevăzută de art. 201 alin. 3 CP, făptuitorul
acționează cu intenția întreruperii cursului sarcinii, vătămarea fiind o urmare
praeterintentionata.