Curs nr.

INFRACŢIUNI CONTRA VIEŢII

Omorul

Definiţie. Infracţiunea de omor este prevăzută şi sancţionată de dispoziţiile art. 188 din
Codul penal şi constă în "uciderea unei persoane".
Obiectul juridic. Infracţiunea de omor are ca obiect juridic special ansamblul relaţiilor
sociale care ocrotesc dreptul la viaţă al persoanei.
Obiectul material este corpul persoanei împotriva căreia acţionează făptuitorul.
Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ al infracţiunii de omor poate fi orice persoană.
Infracţiunea de omor este susceptibilă de săvârşire în orice formă de participaţie.
Subiectul pasiv al infracţiunii de omor poate fi orice persoană fizică, în viaţă,
Latura obiectivă
Elementul material al infracţiunii de omor constă din activitatea de ucidere a unei persoane.
Infracţiunea de omor se comite, de regulă, prin acte comisive, prin acţiuni care pot fi acţiuni
directe şi acţiuni indirecte.
Fapta se poate săvârşi şi prin inacţiuni, adică prin acte de omisiune, atunci când făptuitorul
având obligaţia legală, socială, de a efectua o activitate prin care să împiedice sau să înlăture o
cauză care ar provoca moartea victimei, nu îndeplineşte această obligaţie.
Urmarea imediată a activităţii de ucidere a unei persoane este moartea victimei.
Legătura de cauzalitate trebuie să existe între activitatea de suprimare a vieţii comisă de
făptuitor şi moartea victimei.
Latura subiectivă. Omorul se poate săvârşi atât cu intenţie directă, cât şi indirectă.
Tentativa şi consumarea. Infracţiunea de omor este susceptibilă de forme imperfecte, cum
ar fi actele preparatorii şi tentativa.
Actele preparatorii nu sunt sancţionate de lege dar tentativa la infracţiunea de omor,
posibilă în toate formele sale, este pedepsită, astfel cum prevăd dispoziţiile alin. 2 al art. 188 din
Codul penal.
Infracţiunea de omor se consumă în momentul în care se produce rezultatul cerut de lege,
şi anume, moartea persoanei.
Sancţiunea. Infracţiunea de omor este sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii de la 10
la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Omorul calificat

Definiţie. Infracţiunea de omor calificat este prevăzută şi sancţionată de dispoziţiile articolului

189 din Codul penal şi constă în "omorul săvârşit în vreuna din următoarele împrejurări:
a) cu premeditare;
b) din interes material;
c) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la rasundere penala ori de la
executarea unei pedepse

1
d) pentru a înlesni sau ascunde săvârşirea altei infracţiuni
e) de către o persoană care a mai săvârșit anterior o infracțiune de omor sau o tentativă de omor
f) asupra a două sau mai multor persoane
g) asupra unei femei gravide
h) prin cruzimi
Omorul săvârşit cu premeditare.
Înscrierea acestei modalităţi de comitere a infracţiunii între circumstanţele agravante
prevăzute de articolul 188 Cod Penal este justificată de pericolul sporit al faptei ce se comite după
o prealabilă pregătire, după un plan metodic, organizat, ceea ce sporeşte şansele de reuşită şi
denotă, totodată, periculozitatea sporită a făptuitorului care nu acţionează sub imboldul unui
impuls spontan, ci chibzuieşte, pregăteşte acţiunea sa de ucidere a unei persoane.
Omorul săvârşit din interes material
Existenţa acestei circumstanţe agravante este justificată de mobilul special care a constituit
baza acţiunii făptuitorului, şi anume, obţinerea, prin fapta de ucidere a unei persoane, de foloase
sau avantaje materiale.
Este lipsită de relevanţă, pentru existenţa agravantei, împrejurarea că făptuitorul a reuşit
sau nu a reuşit să-şi satisfacă interesul material prin comiterea omorului, întrucât legea nu
condiţionează reţinerea agravantei de realizarea interesului material. Pentru a se aplica această
agravantă este suficient ca făptuitorul să fi comis omorul cu intenţia, directă sau indirectă, de a-şi
satisface un interes material, de a obţine foloase sau avantaje materiale.
Omorul săvârşit pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la urmărire sau
arestare ori de la executarea unei pedepse.
Existenţa acestei circumstanţe agravante este condiţionată de scopul special pe care îl urmăreşte
făptuitorul, şi anume, de a se sustrage sau de a sustrage pe altul de la urmărire, arestare sau
executarea unei pedepse.
Omorul săvârşit pentru a înlesni sau ascunde săvârşirea altei infracţiuni
Existenţa acestei agravante este condiţionată de scopul urmărit de făptuitor prin comiterea
omorului, şi anume, pentru a înlesni sau ascunde săvârşirea altei infracţiuni.
Omorul săvârşit de către o persoană care a mai săvârşit un omor
Pentru existenţa acestei circumstanţe agravante speciale este necesară o singură condiţie,
şi anume, aceea ca omorul să fie săvârşit de o persoană ce a mai comis anterior un omor.
Condiţia ca făptuitorul să fi comis anterior un alt omor presupune comiterea anterior a unei
fapte care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor. De aceea, în conţinutul
acestei noţiuni de "alt omor" nu vor intra acele fapte care, deşi au avut drept rezultat pierderea
vieţii unei persoane, nu sunt incriminate de legea penală sub denumirea de omor, cum ar fi:
uciderea din culpă, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, pruncuciderea, lipsirea de
libertate care a avut drept urmare moartea victimei, violul care a avut drept urmare moartea
victimei etc.
Omorul asupra a două sau mai multe persoane
În cazul omorului a doua sau a mai multor persoane, legiuitorul a creat o infractiune unica
complexa, distincta. Pentru retinerea agravantei sunt necesare urmatoarele conditii: pluralitatea de
victime, unitatea de fapta (imprejurare) si intentia de a ucide doua sau mai multe persoane.
Omorul săvârşit asupra unei femei gravide
Va exista această agravantă atunci când se îndeplinesc cumulativ două condiţii, şi anume:
1) victima era însărcinată în momentul în care făptuitorul a acţionat asupra ei cu intenţia, directă
sau indirectă, de a o ucide;

2
2) făptuitorul, în momentul comiterii faptei, a cunoscut starea de graviditate a victimei.
Dacă una din aceste două condiţii nu este îndeplinită, agravanta nu va opera.
Sancţiunea constă în detenţiunea pe viaţă alternativ cu pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani,
prevăzând şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi
Omorul săvârşit prin cruzimi
Omorul se consideră a fi săvârşit prin cruzimi atunci când făptuitorul recurge la folosirea
unor metode speciale de chinuire a victimei, în aşa fel încât să-i producă suferinţe mult mai mari
decât cele pe care le presupune suprimarea violentă a vieţii.

Curs nr. 2

INFRACŢIUNI CONTRA VIEŢII

Uciderea la cererea victimei

Definiție. Uciderea săvârşită la cererea explicită, serioasă, conştientă şi repetată a victimei care
suferea de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă atestată medical, cauzatoare de suferinţe
permanente şi greu de suportat, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Obiectul juridic. Infracţiunea are ca obiect juridic special ansamblul relaţiilor sociale care
ocrotesc dreptul la viaţă al persoanei.
Obiectul material este corpul persoanei împotriva căreia acţionează făptuitorul.
Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ al infracţiunii de omor poate fi orice persoană.
Infracţiunea de ucidere la cererea victimei este susceptibilă de săvârşire în orice formă de
participaţie.
Subiectul pasiv al infracţiunii de omor poate fi o persoană fizică, în viaţă, dar care să aibă
discernământul format și păstrat, să fie conștient de acțiunile sale și să fie capabil să și le exprime.
În plus, persoana trebuie să sufere de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă atestată
medical, cauzatoare de suferinţe permanente şi greu de suportat.
Latura obiectivă
Elementul material al infracţiunii de omor constă din activitatea de ucidere a unei persoane
la cererea acesteia.
Infracţiunea de ucidere la cererea victimei se comite, de regulă, prin acte comisive, prin
acţiuni care pot fi acţiuni directe şi acţiuni indirecte.
Fapta se poate săvârşi şi prin inacţiuni, adică prin acte de omisiune, atunci când făptuitorul
având obligaţia legală, socială, de a efectua o activitate prin care să împiedice sau să înlăture o
cauză care ar provoca moartea victimei, nu îndeplineşte această obligaţie.
Pentru întregirea laturii obiective, este necesar ca cererea victimei să fie explicită (clară,
neechivocă),serioasă (să nu fie exprimată în glumă), conștientă (să provină de la o persoană cu
discernământ) și să fie repetată (exprimată de un număr suficient care să exprime stăruința)
Urmarea imediată a activităţii este moartea victimei.
Legătura de cauzalitate trebuie să existe între activitatea de suprimare a vieţii comisă de
făptuitor şi moartea victimei.
Latura subiectivă. Infracțiunea se poate săvârşi atât cu intenţie directă, cât şi indirectă.
Tentativa şi consumarea
Actele preparatorii și tentativa, deși sunt posibile, nu sunt incriminate.

3
 Infracţiunea se consumă în momentul în care se produce rezultatul cerut de lege, şi anume,
moartea persoanei.
Sancţiunea. Infracţiunea este sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani.

Determinarea sau înlesnirea sinuciderii

Definiție. (1) Fapta de a determina sau înlesni sinuciderea unei persoane, dacă sinuciderea
a avut loc, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani.
(2) Când fapta prevăzută în alin. (1) s-a săvârşit faţă de un minor cu vârsta cuprinsă între
13 şi 18 ani sau faţă de o persoană cu discernământ diminuat, pedeapsa este închisoarea de la 5 la
10 ani.
(3) Determinarea sau înlesnirea sinuciderii, săvârşită faţă de un minor care nu a împlinit
vârsta de 13 ani sau faţă de o persoană care nu a putut să-şi dea seama de consecinţele acţiunilor
sau inacţiunilor sale ori nu putea să le controleze, dacă sinuciderea a avut loc, se pedepseşte cu
închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Dacă actele de determinare sau înlesnire prevăzute în alin. (1)-(3) au fost urmate de o
încercare de sinucidere, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.
Obiectul juridic constă în relaţiile sociale a căror existenţă şi normală desfăşurare sunt
condiţionate de apărarea vieţii persoanei.
Obiectul material al infracţiunii este corpul persoanei fizice care s-a sinucis sau a încercat
să se sinucidă.
Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ al infracţiunii poate să fie orice persoană fizică, care răspunde
din punct de vedere penal
Participaţia este posibilă sub orice formă.
Subiectul pasiv al infracţiunii poate fi orice persoană fizică, care a luat hotărârea de a se
sinucide, şi care, în urma activităţii de determinare sau de înlesnire desfăşurată de făptuitor asupra
sa, se sinucide efectiv sau încearcă să se sinucidă.
În funcție de vârsta victimei (mai mare de 18 ani, între 13-18 ani, mai mică de 13 ani) sau
de discernământul acesteia ( cu discernământ, cu discernământ diminuat sau fără discernământ),
fapta poate fi încadrată ca variantă tip sau variantă agravată.
Latura obiectivă.
Infracţiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii se comite, sub aspectul elementului
material, prin acţiune, legea prevăzând două modalităţi alternative de săvârşire a faptei şi anume:
− determinarea la sinucidere, adică acţiunea de convingere a subiectului pasiv la sinucidere, sau de
întărire a hotărârii luate anterior de victimă în acest sens;
− înlesnirea sinuciderii, adică ajutorul dat persoanei hotărâtă să se sinucidă de a-şi materializa
hotărârea.
Activitatea făptuitorului, constând în determinarea sau înlesnirea sinuciderii, trebuie să
aibă ca rezultat sinuciderea efectivă sau încercarea de sinucidere a victimei;
Între acţiunea făptuitorului de determinare sau înlesnire a sinuciderii şi rezultat trebuie să se
stabilească existenţa raportului de cauzalitate.
Latura subiectivă. Infracţiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii este o infracţiune
intenţionată, făptuitorul putând acţiona cu intenţie directă sau cu intenţie indirectă.
Forma agravată a infracţiunii este prevăzută în aliniatul 2 al articolului 191 Cod penal şi
constă în comiterea faptei de determinare sau înlesnire a sinuciderii faţă de un minor cu vârsta între
13-18 sau faţă de o persoană cu discernământ diminua dacă sinuciderea a avut loc.

4
 A doua formă agravată prevăzută de alin.3 constă în determinarea sau înlesnirea
sinuciderii, săvârşită faţă de un minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani sau faţă de o persoană
care nu a putut să-şi dea seama de consecinţele acţiunilor sau inacţiunilor sale ori nu putea să le
controleze, dacă sinuciderea a avut loc.
Pentru reţinerea şi aplicarea formei calificate a infracţiunii trebuie întrunite cumulativ două
condiţii şi anume:
− subiectul pasiv să facă parte din categoriile de persoane precizate în text
− făptuitorul să fi acţionat asupra subiectului pasiv, cunoscând că acesta face parte din
categoriile de persoane limitativ prevăzute de text.
Varianta atenuată : Dacă actele de determinare sau înlesnire prevăzute în alin. (1)-(3) au
fost urmate de o încercare de sinucidere, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.
Tentativa şi consumarea. Tentativa nu se pedepseşte.
Consumarea acestei infracţiuni are loc în momentul în care se produce rezultatul, adică
sinuciderea sau încercarea de sinucidere a victimei.
Sancţiunea. Infracţiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii se pedepseşte cu
închisoare de la 3 la 7 ani (forma tip), cu închisoare de 5 la 10 ani ( forma agravată prevăzută de
alin 2. ), respectiv cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi (forma agravată
prevăzută de alin3). Dacă faptele de la alin 1-3 au fost urmate de o încercare de sinucidere limitele
speciale ale pedepsei se vor reduce cu jumătate.

Uciderea din culpă

Definiție. (1) Uciderea din culpă a unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la unu la
5 ani.
(2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere
pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi se
pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de
prevedere constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
(3) Dacă prin fapta săvârşită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale
ale pedepsei prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se majorează cu jumătate.
Obiectul juridic. Infracţiunea de ucidere din culpă are ca obiect juridic ansamblul relaţiilor
sociale a căror formare şi dezvoltare depinde de ocrotirea, dreptului persoanei la viaţă..
Obiectul material al infracţiunii de ucidere din culpă este corpul persoanei împotriva căruia
acţionează făptuitorul, deci corpul victimei infracţiunii.
Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ al infracţiunii de ucidere din culpă poate fi orice
persoană care îndeplineşte cerinţele legale pentru a răspunde penal.
Subiectul pasiv al infracţiunii de ucidere din culpă poate fi orice persoană fizică, în viaţă.
Latura obiectivă
Sub aspectul elementului material infracţiunea de ucidere din culpă se realizează printr-o
activitate de ucidere a unei persoane, activitate ce se poate manifesta sub formă de acţiune sau
inacţiune.
Acţiunea sau inacţiunea făptuitorului trebuie să aibă ca rezultat moartea victimei, fiind
totodată obligatoriu ca între activitatea de ucidere şi rezultatul produs să existe un raport de la
cauză la efect.
Latura subiectivă. Forma de vinovăţie o constituie culpa, care se poate înfăţişa fie sub
forma culpei cu previziune, fie sub forma culpei simple.

5
 Formele agravate ale infracţiunii de ucidere din culpă sunt prevăzute şi sancţionate de
dispoziţiile aliniatelor 2 și 3 ale articolului 192 din Codul penal.
1. În aliniatul 2 al articolului 192 din Codul penal este incriminată forma agravată ce constă
în "uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere
pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anumite activităţi".
Existenţa infracţiunii de ucidere din culpă în această formă agravată depinde de
îndeplinirea cumulativă a două condiţii:
1) fapta trebuie să fie comisă în cadrul şi cu ocazia exercitării unei profesii, meserii sau anumitor
activităţi;
2) uciderea din culpă trebuie să fie urmarea nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de
prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru desfăşurarea unei anumite
activităţi; îndeplinirea acestei condiţii presupune la rândul său întrunirea a două condiţii şi
anume:
a) pe de o parte, să existe pentru exercitarea profesiei sau meseriei, ori pentru efectuarea unei
anumite activităţi, dispoziţii legale sau măsuri de prevedere;
b) pe de altă parte, uciderea din culpă să fie urmarea nerespectării acestor dispoziţii legale sau
măsuri de prevedere.
2. În aliniatul 3 al articolului 192 din Codul penal este este prevăzută uciderea din culpă
prin care "s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane".
Existenţa acestei forme agravate este condiţionată doar de rezultatul produs prin fapta de
ucidere din culpă, şi anume, moartea a două sau mai multor persoane.
Tentativa şi consumarea. Tentativa nu este posibilă.
Uciderea din culpă se consumă în momentul în care se produce rezultatul, şi anume,
moartea victimei.
Sancţiunea. Infracţiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. 1 C.pen. se
pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Infracţiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. 2 C.pen. se pedepseşte cu
închisoare de la 2 la 7 ani.
În cazul infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. 3 C.pen. limitele
speciale ale pedepselor prevăzute în aliniatele precedente se majorează cu jumătate.

Infracţiunile contra vieţii sunt infracţiuni care aduc atingere vieţii, producând – ca rezultat
– suprimarea vieţii persoanei. Din punct de vedere obiectiv se caracaterizează printr-o activitate
violentă urmată de acelaşi rezultat – moartea persoanei.
Concluzionând încadrarea corectă a fiecărei fapte depinde de determinarea şi stabilirea
formei de vinovăţie cu care acţionează făptuitorul.
În practică, depistarea vinovăţiei făptuitorului este esenţială pentru încadrarea corectă a
faptei, dar şi pentru delimitarea ei de alte infracţiuni cu conţinut asemănător. De această încadrare
depinde şi pedeapsa care va fi aplicată făptuitorului, pedeapsă care se va raporta la limitele
prevăzute de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina făptuitorului

Curs nr. 3

INFRACŢIUNI CONTRA INTEGRITĂŢII CORPORALE SAU SĂNĂTĂŢII

6
Lovirea sau alte violenţe

Definiție.(1) Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc
cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei
gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Obiectul juridic constă în ansamblul relaţiilor sociale a căror formare şi dezvoltare nu ar fi
posibilă fără ocrotirea persoanei împotriva faptelor de violenţă.
Obiectul material îl constituie corpul persoanei, corpul victimei infracţiunii.
Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ poate fi orice persoană ce îndeplineşte cerinţele legale
pentru a răspunde penal.
Participaţia este posibilă în orice formă.
Subiectul pasiv poate fi oricare persoană fizică, în viaţă, indiferent de vârstă, sex, rasă sau
stare a sănătăţii.
Latura obiectivă
Analiza laturii obiective a infracţiunii de lovire sau alte violenţe impune analiza celor trei
componente ale sale şi anume: elementul material, urmarea imediată şi legătura de cauzalitate
dintre elementul material şi urmarea imediată.
Elementul material constă în lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe
fizice sau în lovirea sau actele de violenţă care au pricinuit o vătămare.
Infracţiunea se comite, de regulă, prin acte comisive, prin acţiuni care pot fi atât acţiuni
directe, cât şi acţiuni indirecte.
Urmarea imediată constă în producerea unuia din rezultatele cerute de lege, şi anume,
pricinuirea unei suferinţe fizice (aliniatul 1 al articolului 193 din Codul penal), sau pricinuirea unei
vătămări care trebuie să prezinte o anumită gravitate prevăzută expres în conţinutul aliniatului 2 al
articolului 193 din Codul penal, adică o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale
de cel mult 90 de zile.
Mai este necesar să se stabilească existenţa unei legături de cauzalitate între elementul
material şi urmarea imediată constând în rezultatul produs.
Latura subiectivă. Infracţiunea se comite cu intenţie directă, cât şi intenţie indirectă.
Tentativa şi consumarea. Tentativa nu se pedepseşte.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care s-a produs, ca urmare a acţiunii sau
inacţiunii făptuitorului, rezultatul, şi anume, fie pricinuirea unei suferinţe fizice, fie pricinuirea
unei vătămări ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile.
Sancţiunea. Infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 193 alin. 1 C.pen. se
pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni sau 2 ani sau cu amenda.
Infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 193 alin. 2 C.pen. se pedepseşte
cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Vătămarea corporală

7
 Definiție: (1) Fapta prevăzută în art. 193, care a cauzat vreuna dintre următoarele
consecinţe:
a) o infirmitate;
b) leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai
mult de 90 de zile de îngrijiri medicale;
c) un prejudiciu estetic grav şi permanent;
d) avortul;
e) punerea în primejdie a vieţii persoanei,
se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Când fapta a fost săvârşită în scopul producerii uneia dintre consecinţele prevăzute în alin. (1)
lit. a), lit. b) şi lit. c), pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
(3) Tentativa la infracţiunea prevăzută în alin. (2) se pedepseşte
Obiectul juridic. Infracţiunea de vătămare corporală are ca obiect juridic special ansamblul
relaţiilor sociale a căror formare şi dezvoltare nu ar fi posibilă fără ocrotirea integrităţii corporale
şi a sănătăţii persoanei.
Obiectul material al infracţiunii îl constituie corpul persoanei împotriva căruia făptuitorul
exercită activitatea infracţională.
Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ al infracţiunii de vătămare corporală poate fi orice
persoană responsabilă penal.
Participaţia penală este posibilă atât sub forma coautoratului, cât şi sub forma instigării şi
a complicităţii.
Subiectul pasiv poate fi orice persoană.
Latura obiectivă
Sub aspectul elementului material infracţiunea de vătămare corporală gravă se realizează
printr-o activitate de vătămare a integrităţii corporale sau sănătăţii unei persoane, activitate ce se
poate manifesta sub formă de acţiune sau inacţiune.
Urmarea imediată poate consta în următoarele consecințe:
a) o infirmitate
Aceasta poate fi o infirmitate fizică permanentă (o stare anormală a integrităţii corporale
sau sănătăţii persoanei, de aşa natură încât, în urma traumatismului suferit, victima să fie pusă în
imposibilitatea de a se folosi în mod normal de corpul său) sau o infirmitate permanentă psihică
(pierderea de către victimă, în urma traumatismului suferit, total sau parţial, a discernământului
faptelor sale şi a consecinţelor lor).
b) leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru
vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale;
c) un prejudiciu estetic grav şi permanent;
Este realizată această consecinţă atunci când, în urma violenţelor exercitate de către
făptuitor, victima a suferit o alterare a aspectului său normal, căpătând un aspect neplăcut, sluţirea
putând fi rezultatul unei desfigurări, a deformării sau a mutilării
d) avortul;
Această consecinţă gravă a faptei de vătămare corporală este realizată atunci când, în urma
acţiunii violente a făptuitorului, victima a suferit întreruperea cursului sarcinii şi expulzarea
produsului de concepţie.
e) Punerea în primejdie a vieţii persoanei

8
 Această consecinţă se realizează atunci când făptuitorul, prin activitatea sa violentă,
produce o vătămare corporală care pune în pericol viaţa victimei, adică o vătămare susceptibilă în
mod real să producă moartea victimei.
Latura obiectivă a infracţiunii de vătămare corporală este întregită doar dacă se stabileşte
existenţa unui raport, a unei legături de cauzalitate între elementul material, constând în acţiunea
sau inacţiunea făptuitorului, şi rezultatul produs.
Latura subiectivă. Infracţiunea de vătămare corporală se comite, sub aspectul formei de
vinovăţie, diferit în funcție de forma tip sau varianta agravată.
Forma tip- articolul 194 alineatul 1 literele a, b, c- se poate comite atât cu intenție indirectă,
cât și cu preterintenție, dar consecințele de la literele d și e sunt rezultatul preterintenției.
Forma agravată, respectiv articolul 194 alineatul 2, se poate comite doar cu intenție directă
calificată de scop : „ când fapta a fost săvârşită în scopul producerii uneia dintre consecinţele
prevăzute în alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. c)”
Tentativa şi consumarea. Tentativa este sancţionată de legea penală doar la alin. 2 al
articolului 194.
Consumarea infracţiunii de vătămare corporală are loc în momentul în care rezultatul s-a
produs ca urmare a acţiunii sau inacţiunii făptuitorului.
Sancţiunea. Infracţiunea de vătămare corporală este sancţionată cu pedeapsa închisorii de
la 2 la 7 ani (forma tip), respectiv cu închisoarea de la 3 la 10 ani ( forma agravată);.

Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte

Definiţie. Infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este prevăzută şi

sancţionată de dispoziţiile articolului195 din Codul penal şi constă în "vreuna dintre faptele
prevăzute în articolele 193 și 194, dacă a avut ca urmare moartea victimei".
Obiectul juridic.Infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte are ca obiect
juridic special ansamblul relaţiilor sociale a căror formare şi dezvoltare nu ar fi posibilă fără
ocrotirea unuia dintre drepturile fundamentale ale omului-dreptul la viaţă- împotriva faptelor de
loviri sau vătămări ce au ca rezultat moartea, încetarea din viaţă a persoanei.
Obiectul material este corpul persoanei împotriva căruia acţionează făptuitorul, deci corpul
victimei infracţiunii.
Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ al infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de
moarte poate fi orice persoană care îndeplineşte cerinţele legale pentru a răspunde penal.
Participaţia este posibilă sub toate formele.
Subiectul pasiv al infracţiunii poate fi orice persoană fizică aflată în viaţă, existenţa
subiectului pasiv nefiind condiţionată de vreo calitate specială a victimei.
Latura obiectivă
Sub aspectul elementului material infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte
se realizează prin activitatea de lovire sau vătămare corporală, activitate ce se poate manifesta sub
formă de acţiune sau inacţiune şi care are drept consecinţă moartea victimei.
Este necesar, pentru încadrarea faptei în infracţiunea prevăzută de dispoziţiile articolului
195 din Codul penal, să se întrunească cumulativ trei condiţii şi anume:
a) făptuitorul să comită vreuna din faptele care realizează conţinutul infracţiunii de lovire sau
alte violenţe (prevăzută de articolul 193 din Codul penal), sau conţinutul infracţiunii de
vătămare corporală (prevăzută de articolul 194 din Codul penal)

9
 b) urmarea imediată a acţiunii sau inacţiunii făptuitorului trebuie să fie moartea victimei,
această condiţie constituind de altfel elementul circumstanţial al infracţiunii de loviri sau
vătămări cauzatoare de moarte;
c) să existe raportul de cauzalitate între acţiunea sau inacţiunea făptuitorului şi rezultatul
produs, adică să rezulte că moartea victimei este urmarea faptelor de lovire, vătămare
corporală sau vătămare corporală gravă, comise de făptuitor cu vinovăţie.
Latura subiectivă. Infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte se comite, din
punct de vedere al formei de vinovăţie, cu praeterintenţie.
Tentativa şi consumarea.
Nu este posibilă tentativa, întrucât infracţiunile din culpă nu sunt susceptibile de tentativă.
Infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte se consumă în momentul în care
în urma activităţii făptuitorului, constând într-o acţiune sau într-o inacţiune, se produce moartea
victimei.
Sancţiunea.Pedeapsa pentru infracţiunea de loviri sau vătămari cauzatoare de moarte este
închisoarea de la 6 la 12 ani.

Vătămarea corporală din culpă

Definiție.1) Fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) săvârşită din culpă de către o persoană
aflată sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei
activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an
sau cu amendă.
(2) Fapta prevăzută în art. 194 alin. (1) săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni
la 2 ani sau cu amendă.
(3) Când fapta prevăzută în alin. (2) a fost săvârşită ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale
sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei
anumite activităţi, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
(4) Dacă urmările prevăzute în alin. (1)-(3) s-au produs faţă de două sau mai multe persoane,
limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
(5) Dacă nerespectarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere sau desfăşurarea activităţii
care a condus la comiterea faptelor prevăzute în alin. (1) şi alin. (3) constituie prin ea însăşi o
infracţiune se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
(6) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Obiectul juridic. Infracţiunea de vătămare corporală din culpă are drept obiect juridic
special ansamblul relaţiilor sociale a căror formare şi dezvoltare depinde, este condiţionată, de
ocrotirea dreptului persoanei la integritatea corporală şi sănătate.
Obiectul material este corpul persoanei împotriva căruia acţionează făptuitorul, adică
corpul victimei infracţiunii.
Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ al infracţiunii de vătămare corporală din culpă poate
fi orice persoană, cu condiţia să îndeplinească cerinţele legale ale responsabilităţii penale.
Subiectul pasiv al infracţiunii poate fi orice persoană fizică, în viaţă; legea nu cere
subiectului pasiv o anumită calitate, nu îl circumstanţiază.
Latura obiectivă
Elementul material al infracţiunii constă într-o activitate, comisă din culpă, de vătămare a
integrităţii corporale a unei persoane, activitate ce are drept rezultat pricinuirea uneia dintre
consecinţele prevăzute în art. 193 alin. 2 şi 194 din Codul penal.

10
 Activitatea prin care făptuitorul vatămă din culpă integritatea corporală a unei persoane se
poate manifesta sub formă de acţiuni sau inacţiuni.
Activitatea culpoasă a făptuitorului (manifestată sub forma acţiunii sau inacţiunii) trebuie,
aşadar, să aibă drept rezultat, drept urmare imediată, pricinuirea unei vătămări integrităţii corporale
a victimei, vătămare care să necesite pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 90 (consecinţă
înscrisă în art. 193 alin. 2 din Codul penal), ori mai mult de 90 de zile ori altă consecință enumerată
la art 194.
Latura obiectivă a infracţiunii de vătămare corporală din culpă este întregită doar dacă se
constată că între activitatea de vătămare din culpă şi rezultatul produs există un raport, o legătură
de cauzalitate.
Latura subiectivă. Forma de vinovăţie caracteristică infracţiunii de vătămare corporală din
culpă o constituie culpa, care se poate prezenta fie sub forma culpei previziune, fie sub forma
culpei simple.
Formele agravate ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă sunt prevăzute şi
sancţionate de dispoziţiile aliniatelor 2, 3, 4 ale articolului 196 din Codul penal.
1. Conform dispoziţiilor aliniatului 2 al articolului 196 infracţiunea de vătămare corporală
din culpă este mai gravă dacă fapta a avut vreuna dintre urmările prevăzute în art. 194 din Codul
penal.
2. Conform dispoziţiilor aliniatului 3 al articolului 196 infracţiunea de vătămare corporală
din culpă este mai gravă când săvârşirea faptei prevăzută în aliniatul 2 este urmarea nerespectării
dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori
pentru îndeplinirea unei anumite activităţi.
3. În alin. 4 al art. 196 este prevăzută şi sancţionată ca formă agravată a infracţiunii de
vătămare corporală din culpă fapta prevăzută în alin.1-3 dacă a avut drept urmare o pluralitate de
victime.
Tentativa şi consumarea.
Infracţiunea de vătămare corporală din culpă, ca de altfel oricare infracţiune comisă din
culpă, nu poate fi reţinută decât în formă consumată, nefiind posibilă reţinerea acestei infracţiuni
sub forma tentativei care este de neconceput, întrucât culpa prin ea însăşi exclude ideea de început
de executare a faptei, ideea de încercare de a comite fapta.
Sancţiunea. Infracţiunea de vătămare corporală din culpă este sancţionată diferenţiat, după
cum este comisă în forma simplă prevăzută de aliniatul 1 al articolului 196 din Codul penal, sau
este comisă în vreuna din formele agravate prevăzute de alin. 2, 3, 4 ale art. 196 din Codul penal,
astfel:
1) pedeapsa în cazul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă în forma simplă
prevăzută în alin. 1 este închisoarea de la o lună la 3 luni la un an sau amendă;
2) pedeapsa în cazul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă în forma agravată
prevăzută în alin. 2 este închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau amendă;
3) pedeapsa în cazul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă în forma agravată
prevăzută în alin. 3 este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă;
4) în cazul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă în forma agravată prevăzută
în alin. 4 limitele speciale se vor majora cu o treime;

Relele tratamente aplicate minorului

11
 Definiţie. Infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului este prevăzută şi sancţionată
de dispoziţiile art. 197 C.pen. şi constă în punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente
de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de către
orice persoană în grija căreia se află minorul.
Obiectul juridic al infracţiunii constă în relaţiile sociale referitoare la integritatea fizică și
psihică a minorului, iar în subsidiar relațiile referitoare la convieţuirea socială care impun
asigurarea unei dezvoltări normale a minorilor din punct de vedere fizic, intelectual sau moral.
Obiectul material constă în corpul persoanei minore atunci când tratamentele sau măsurile
de orice fel sunt aplicate minorului.
Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ este calificat, acesta nu poate fi decât părintele
minorului sau o persoană în grija căreia se află minorul.
Participaţia penală este posibilă în oricare din formale ei: coautorat, instigare sau
complicitate.
Subiectul pasiv este determinat de lege, trebuie să fie minorul supus relelor tratamente.
Latura obiectivă
Elementul material constă în supunerea minorului la măsuri sau tratamente de orice fel.
Aceste măsuri sau tratamente pot consta în acţiuni (lovirea minorului) sau inacţiuni (lipsirea de
hrană).
Norma de incriminare impune cerinţa ca măsurile sau tratamentele aplicate minorului să
pună în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală a minorului.
Urmarea imediată constă în în punerea în primejdie gravă a dezvoltării fizice, intelectuale
sau morale a minorului.
Între faptă şi urmarea imediată trebuie să se stabilească existenţa unei legături de
cauzalitate.
Latura subiectivă. Infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului se săvârşeşte cu
intenţie, directă sau indirectă.
Tentativa şi consumarea. Tentativa nu se pedepseşte.
Infracţiunea se consumă în momentul în care s-a produs o stare de pericol grav pentru
dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală a minorului.
Sancţiunea. Infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului prevăzută de art. 197 se
pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.

Încăierarea

Definiţie.(1) Participarea la o încăierare între mai multe persoane se pedepseşte cu

închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Dacă în cursul încăierării s-a cauzat o vătămare corporală uneia sau mai multor persoane şi nu
se cunoaşte care dintre participanţi a produs urmările, se aplică tuturor pedeapsa închisorii de la
unu la 5 ani, cu excepţia victimei, care răspunde potrivit alin. (1).
(3) Când prin fapta săvârşită în condiţiile alin. (2) s-a cauzat moartea unei persoane, pedeapsa este
închisoarea de la 6 la 12 ani, iar dacă s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele
speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
(4) Nu se pedepseşte cel care a fost prins în încăierare împotriva voinţei sale sau care a încercat
să-i despartă pe alţii.

12
 Obiectul juridic principal al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la
integritatea corporală, sănătatea și viața persoanei, iar în subsidiar relațiile referitoare la
convieţuirea socială.
Obiectul material constă în corpul persoanelor sau în bunurile asupra cărora făptuitorul
exercită actele de violenţă.
Subiecţii infracţiunii. Infracţiunea de încăierare presupune o pluralitate de subiecţi activi
ce se prezintă sub forma pluralităţii naturale de infractori.
Participaţia penală este posibilă sub forma instigării sau complicităţii.
Subiect pasiv este reprezentat de pluralitatea de victime.
Latura obiectivă
Elementul material constă într-o acţiune de participare la o încăierare între mai multe
persoane.
Urmarea imediată constă în vătămarea specifică infracțiunilor de lovire sau alte violențe,
vătămare corporală, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte sau omor, dar și în crearea unei stări
de pericol pentru relaţiile sociale ce formează obiectul ocrotirii penale.
Între faptă şi urmarea imediată trebuie să se stabilească existenţa unei legături de
cauzalitate.
Latura subiectivă. Infracţiunea de încăierare se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă,
precum și cu preterintenție.
Tentativa şi consumarea. Tentativa nu se pedepseşte.
Infracţiunea se consumă în momentul în care se realizează acţiunea incriminată.
Forme agravate. Potrivit dispoziţiilor art. 198 alin. 2 constituie formă agravată situaţia în
care în cursul încăierării s-a cauzat o vătămare integrităţii corporale sau sănătăţii unei persoane şi
nu se cunoaşte care dintre participanţi a săvârşit fapta.
Potrivit dispoziţiilor art. 198 alin. 3 teza a I-a C.pen., constituie formă agravată situaţia în
care în cursul încăierării s-a cauzat moartea unei persoane şi nu se cunoaşte care dintre participanţi
a săvârşit fapta.
Potrivit dispoziţiilor art. 198 alin. 3 teza a II-a C.pen., constituie formă agravată situaţia în
care în cursul încăierării s-a cauzat moartea mai multor persoane şi nu se cunoaşte care dintre
participanţi a săvârşit fapta.
Cauză specială de nepedepsire. Potrivit dispoziţiilor art.198 alin. 4 C.pen. nu se pedepseşte
cel care a fost prins în încăierare împotriva voinţei sale, sau care a încercat să despartă pe alţii.
Sancţiunea. Infracţiunea de încăierare prevăzută de art. 198 alin. 1 C.pen. se pedepseşte cu
închisoarea de la 3 luni sau un an sau cu amendă.
Infracţiunea de încăierare prevăzută de art. 198 alin. 2 C.pen. se pedepseşte cu închisoarea
de la 1 la 5 ani.
Infracţiunea de încăierare prevăzută de art. 198 alin.3 teza a I-a C.pen. se pedepseşte cu
închisoarea de la 6 la 12 ani, iar în cazul infracțiunii prevăzută de art 198 alin 3 teza a II-a, limitele
speciale ale pedepsei se vor majora cu o treime.
Infracţiunile contra integrităţii corporale sau sănătăţii persoanei sunt infracţiuni care aduc
atingere integrităţii corporale, producând – ca rezultat – o vătămare corporală sau chiar moartea
persoanei.
Concluzionând încadrarea corectă a fiecărei fapte depinde de determinarea şi stabilirea
elementelor constitutive ale fiecărei fapte.
În practică, depistarea vinovăţiei făptuitorului este esenţială pentru încadrarea corectă a
faptei, dar şi pentru delimitarea ei de alte infracţiuni cu conţinut asemănător. Infracţiunile contra

13
integrităţii corporale care sunt urmate de moartea persoanei – lovirile sau vătămările cauzatoare
de moarte- se pot confunda, datorită asemănărilor laturii obiective, cu infracţiunile contra vieţii.
Încadrarea corectă a faptei deopinde de stabilirea intenţiei cu care a acţionat făptuitorul –
intenţia de a leza integritatea corporală sau intenţia de a produce moartea. De această încadrare
depinde şi pedeapsa care va fi aplicată făptuitorului, pedeapsă care se va raporta la limitele
prevăzute de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina făptuitorului

Curs nr. 4

INFRACŢIUNI SĂVÂRŞITE ASUPRA UNUI MEMBRU DE FAMILIE

Violenţa în familie
Definiție.1) Dacă faptele prevăzute în art. 188,art. 189 şi art. 193-195 sunt săvârşite asupra
unui membru de familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime.
(2) În cazul infracţiunilor prevăzute în art. 193 şi art. 196 săvârşite asupra unui membru de familie,
acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu. Împăcarea înlătură răspunderea penală
Obiectul juridic. Infracţiunea are ca obiect juridic principal ansamblul relaţiilor sociale care
ocrotesc dreptul la viaţă al persoanei, respectiv dreptul la integritate fizică sau sănătate.
Obiectul juridic secundar este reprezentat de relațiile de bună conviețuire în cadrul familiei.
Obiectul material este corpul membrului de familie împotriva căreia acţionează făptuitorul.
Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ al infracţiunii de violență în familie poate fi orice
persoană care are calitatea de membru de familie.
Infracţiunea de violență în familie este susceptibilă de săvârşire în orice formă de
participaţie penală atât timp cât toți făptuitorii au calitatea de membru de familie.
Subiectul pasiv al infracţiunii de violență în familie poate fi orice persoană fizică, în viaţă,
care este membru de familie cu făptuiorul.
Prin membru de familie, conform articolului 177 din Codul penal, se înțelege:a) ascendenţii şi
descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit
legii, astfel de rude;
b) soţul;
c) persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în
cazul în care convieţuiesc. Dispoziţiile din legea penală privitoare la membru de familie, în limitele
prevăzute în alin. (1) lit. a), se aplică, în caz de adopţie, şi persoanei adoptate ori descendenţilor
acesteia în raport cu rudele fireşti.
Latura obiectivă este similară cu cea de la infracțiunile de omor, omor calificar, loviri sau
alte violențe, vătămare corporală, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Latura subiectivă este similară cu cea de la infracțiunile de omor, omor calificar, loviri sau
alte violențe, vătămare corporală, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Făptuitorul trebuie să cunoască la momentul săvârșirii faptei că subiectul pasiv are calitatea de
membru de familie.
Formele infracțiunii sunt identice cu cele de la infracțiunile de omor, omor calificar, loviri
sau alte violențe, vătămare corporală, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

14
 Sancţiunea.Infracțiunea de violență în famile presupune majorarea cu o pătrime a
maximului special prevăzut de lege pentru infracțiunile ce o compun.

Uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârşită de către mamă

Definiție.(1) Uciderea copilului nou-născut imediat după naştere, dar nu mai târziu de 24
de ore, săvârşită de către mama aflată în stare de tulburare psihică se pedepseşte cu închisoarea de
la unu la 5 ani.
(2) Dacă faptele prevăzute în art. 193-195 sunt săvârşite asupra copilului nou-născut imediat după
naştere, dar nu mai târziu de 24 de ore, de către mama aflată în stare de tulburare psihică, limitele
speciale ale pedepsei sunt de o lună şi, respectiv, 3 ani.

Obiectul juridic. Infracţiunea are ca obiect juridic special ansamblul relaţiilor sociale care
ocrotesc dreptul la viaţă al copilului nou-născut, respectiv dreptul la integritate fizică sau sănătate.
Obiectul material este corpul copilului nou-născut împotriva căreia acţionează făptuitorul.
Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ al infracţiunii este mama nou-născutului.
Coautoratul nu este posibil.
Instigatorul sau complicele va răspune pentru infracțiunea de omor, loviri sau alte violențe,
vătămare corporală, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte sau pentru infracțiunea de violență
în familie, după caz.
Subiectul pasiv al infracţiunii este copilul nou-născut.
Latura obiectivă este similară cu cea de la infracțiunile de omor, omor calificat, loviri sau
alte violențe, vătămare corporală, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Pentru întregirea laturii obiective, este necesar îndeplinirea unei condiții de timp, și anume
activitatea infracțională trebuie să se desfășoare în primele 24 de ore după naștere.
Latura subiectivă este similară cu cea de la infracțiunile de omor, omor calificat, loviri sau
alte violențe, vătămare corporală, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
În plus, mama trebuie să se afle într-o stare de tulburare psihică.
Formele infracțiunii sunt identice cu cele de la infracțiunile de omor, omor calificat, loviri
sau alte violențe, vătămare corporală, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Sancţiunea. Infracțiunea de uciderea sau vătămarea copilului nou-născut de către mamă
prevăzută de articolul 200 alin.1 se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
În cazul infracțiunii de uciderea sau vătămarea copilului nou-născut de către mamă
prevăzută de articolul 200 alin.2, limitele speciale ale pedepsei sunt de o lună şi, respectiv, 3 ani.
Incriminarea faptelor de violenţă în familie într-un capitol distinct din noul Cod penal
demonstrează atenţia legiuitorului român în sistematizarea infracţiunilor luând în calcul valoarea
socială protejată de lege. O faptă violentă prin care se produce moartea sau vătămarea corporală a
unei persoane care are calitatea de mebru de familie cu făptuititorul este mult mai gravă şi justifică
o pedeapsă mai severă. Acesta a fost criteriul care a afost avut în vedere de legiuitor atunci când a
incriminat violenţa în familie, potrivit dispoziţiiilor art. 199 C.pen.
Cât priveşte infracţiunea de ucidere ori vătămare a nou-născutului săvârşită de către mamă
ea este construită ca o circumstanţă atenuantă a infracţiunilor de omor, respectiv lovire sau alte
violenţe, vătămare corporală sau loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Această astenuare a
regimului sancţionator decurge din starea specială în care se află mama nou-născutului care
săvârşeşte fapta prevăzută de dispoziţiile art. 200 C.pen., şi anume starea de tulburarea psihică ce-
i diminuează discernământul.

15
Întreruperea cursului sarcinii

Definiţie. Art. 201 C. pen.: „(1) Întreruperea cursului sarcinii săvârşită în vreuna dintre
următoarele împrejurări:
a) în afara instituţiilor medicale sau a cabinetelor medicale autorizate în acest scop;
b) de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate obstetrică-ginecologie şi
drept de liberă practică medicală în această specialitate;
c) dacă vârsta sarcinii a depăşit paisprezece săptămâni,
se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
(2) Întreruperea cursului sarcinii, săvârşită în orice condiţii, fără consimţământul femeii
însărcinate, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) s-a cauzat femeii însărcinate o vătămare
corporală, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar
dacă fapta a avut ca urmare moartea femeii însărcinate, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani
şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Când faptele au fost săvârşite de un medic, pe lângă pedeapsa închisorii, se va aplica şi
interzicerea exercitării profesiei de medic.
(5) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte.
(6) Nu constituie infracţiune întreruperea cursului sarcinii în scop terapeutic efectuată de un
medic de specialitate obstetrică-ginecologie, până la vârsta sarcinii de douăzeci şi patru de
săptămâni, sau întreruperea ulterioară a cursului sarcinii, în scop terapeutic, în interesul mamei sau
al fătului.
(7) Nu se pedepseşte femeia însărcinată care îşi întrerupe cursul sarcinii.”
Obiectul juridic al infracţiunii de întrerupere a cursului sarcinii îl constituie atât ansamblul
relaţiilor sociale care se formează şi dezvoltă în jurul valorii sociale a vieţii, integrităţii corporale şi
sănătăţii femeii împotriva faptelor de întrerupere a cursului sarcinii, cât şi ansamblul relaţiilor sociale
privitoare la viaţa uterină a fătului, a persoanei în curs de devenire.
Obiectul material al infracţiunii de întrerupere a cursului sarcinii îl constituie produsul de
concepţie, fătul.
Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ al infracţiunii de întrerupere a cursului sarcinii poate fi
orice persoană, care desfăşoară, în împrejurările incriminate de textul art. 201 C. pen., activitatea de
întrerupere a cursului sarcinii. În situaţia în care subiectul activ al infracţiunii are calitatea de medic
este atrasă forma agravată a infracţiunii prevăzută în alin. 4 al art. 201 C. pen.
Infracţiunea poate fi comisă în oricare formă de participaţie - coautorat, instigare, ori
complicitate.
Subiectul pasiv al infracţiunii este, în principal, statul, societatea.
Latura obiectivă
Elementul material al infracţiunii de provocare ilegală a avortului constă într-o acţiune de
natură să provoace întreruperea cursului sarcinii.
Acţiunea făptuitorului trebuie să vizeze întreruperea unei sarcini în curs, indiferent dacă sarcina
decurgea normal sau anormal şi indiferent de gradul de dezvoltare al fătului.
Prin „sarcină” se înţelege starea fiziologică a femeii din momentul fecundării şi până în
momentul expulzării produsului de concepţie.
Art. 201 C. pen. prevede expres şi limitativ împrejurările în care săvârşirea faptei de întrerupere
16
a cursului sarcinii constituie infracţiune, şi anume:
1) în afara instituţiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în acest scop; este evident
că legiuitorul a înţeles să incrimineze provocarea avortului dacă întreruperea sarcinii a avut loc chiar
în instituţii medicale sau cabinete medicale care nu sunt însă autorizate în scopul efectuării de
întreruperi a cursului sarcinii (de exemplu, în instituţii medicale sau cabinete medicale neautorizate
sau autorizate în scopul efectuării altor activităţi medicale, altele decât întreruperea cursului sarcinii);
2) de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate de obstetrică-ginecologieşi
drept de liberă practică medicală în această specialitate; dacă întreruperea cursului sarcinii este
efectuată de o persoană având calitatea de medic, însă nu este medic de specialitate, adică medic
obstretician - ginecolog, ci are o altă specialitate (internist, cardiolog, stomatolog etc.) fapta va
constitui infracţiune, chiar dacă activitatea de întrerupere a cursului sarcinii a avut loc într-o instituţie
medicală sau cabinet medical autorizat în scopul efectuării de întreruperi de sarcini.
3) dacă vârsta sarcinii a depăşit paisprezece săptămâni; în situaţia în care în momentul
provocării avortului, a efectuării manoperelor de întrerupere a sarcinii, sarcina era mai mare de
paisprezece săptămâni, fapta va constitui infracţiune, chiar dacă întreruperea cursului sarcinii a fost
făcută de către un medic de specialitate şi în cadrul unei instituţii medicale sau unui cabinet medical
autorizat în scopul efectuării de întreruperi de sarcini; explicaţia constă în pericolul deosebit pe care
îl prezintă pentru viaţa femeii însărcinate întreruperea cursului sarcinii la o vârstă înaintată a sarcinii.
Urmarea imediată constă, în cazul infracţiunii de întrerupere a cursului sarcinii în consecinţa
expulzării sau distrugerii produsului de concepţie, a fătului.
Între activitatea infracţională şi urmarea cerută de lege trebuie să existe legătura de cauzalitate.
Latura subiectivă. Forma de vinovăţie caracteristică infracţiunii de întrerupere a cursulşui
sarcinii o constituie intenţia care se poate înfăţişa, în cazul acestei infracţiuni, doar sub forma intenţiei
directe.
Tentativa şi consumarea. Tentativa la comiterea infracţiunii de întrerupere a cursului sarcinii
este posibilă şi este sancţionată de lege.
Infracţiunea de întrerupere a cursului sarcinii este o infracţiune materială, instantanee şi de
rezultat.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care, în urma acţiunii făptuitorului, s-a produs
rezultatul cerut de lege, adică întreruperea cursului sarcinii cu consecinţa expulzării ori distrugerii
fătului.
Formele agravate ale infracţiunii de provocare ilegală a avortului sunt prevăzute în alin. 2 şi 3
ale art. 201 C. pen.
1. Conform dispoziţiilor alin. 2, infracţiunea este mai gravă în cazul „întreruperii cursului
sarcinii, săvârşită în orice condiţii, fără consimţământul femeii însărcinate”.
Ceea ce atrage încadrarea infracţiunii de întrerupere a cursului sarcinii în această formă
agravată este lipsa consimţământului femeii însărcinate de a-i fi întrerupt cursul sarcinii.
2) Conform dispoziţiilor alin. 3, infracţiunea de întrerupere a cursului sarcinii este mai gravă
„dacă prin faptele prevăzute în alin. 1 şi 2 s-a cauzat femeii însărcinate vreo vătămare corporală”, ori
„dacă fapta a avut ca urmare moartea femeii însărcinate”.
3) Conform dispoziţiilor alin. 4 al art. 201 C. pen. infracţiunea de întrerupere a cursului sarcinii
este mai gravă „în cazul în care faptele au fost săvârşite de un medic”.
Agravanta are în vedere numai calitatea de medic a subiectului activ al infracţiunii; de aceea,
dacă fapta este comisă de către alte persoane din sistemul medical care nu au calitatea de medic (spre
exemplu, asistentă, infirmieră etc) nu va opera această agravantă.
Cauză specială justificativă. În alin. 6 al art. 201 C. pen. este prevăzută o cauză specială

17
justificativă potrivit căreia nu constituie infracţiune întreruperea cursului sarcinii în scop terapeutic
efectuată de un medic de specialitate obstetrică-ginecologie, până la vârsta sarcinii de douăzeci şi
patru de săptămâni, sau întreruperea ulterioară a cursului sarcinii, în scop terapeutic, în interesul
mamei sau al fătului.
Aceasta cauză justificativă operează în situaţia în care medicul de specialitate obstetrică-
ginecologie procedează la întreruperea cursului unei sarcini a cărei vârstă a depăşit douăzeci şi patru
de săptămâni în mod justificat, acţiunea sa fiind impusă de motive terapeutice sau şi ulterior acestui
moment în cazul în care întreruperea cursului sarcinii este realizată în scop terapeutic, în interesul
mamei sau al fătului.
În prima ipoteză cauza justificativă se referă la situaţia în care vârsta sarcinii nu a depăşit
douăzeci şi patru de săptămâni. Având în vedere faptul că, potrivit dispoziţiilor alin. 1 este permisă
şi legală întreruperea cursului unei sarcini care nu a depăşit paisprezece săptămâni de un medic de
specialitate obstetrică-ginecologie, cauza justificativă se va aplica întreruperilor de sarcini cu vârsta
între paisprezece şi douăzeci şi patru de săptămâni efectuate de medicul de specialitate obstetrică-
ginecologie în scop terapeutic.
În a doua ipoteză este justificată întreruperea cursului unei sarcini şi peste vârsta de douăzeci
şi patru de săptămâni dacă este realizată în scop terapeutic, în interesul mamei sau al fătului şi de un
medic de specialitate obstetrică-ginecologie.
Cauză specială de nepedepsire. Potrivit dispoziţiilor alin. 7 femeia însărcinată care îşi
întrerupe cursul sarcinii nu se pedepseşte.
Sancţiunea. Infracţiunea de întrerupere a cursului sarcinii este sancţionată diferenţiat după cum
fapta este comisă în forma simplă sau într-una din formele agravate, astfel:
− pentru infracţiunea de întrerupere a cursului sarcinii comisă în forma simplă, prevăzută în
alin. 1 al art. 201 C. pen., pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea
exercitării unor drepturi;
− infracţiunea de întrerupere a cursului sarcinii, comisă în forma agravată prevăzută în alin. 2
al art. 201 C. pen., este pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi;
− pentru infracţiunea de întrerupere a cursului sarcinii comisă în forma agravată prevăzută în
alin. 3 al art. 201 C.pen., sancţiunea constă în închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării
unor drepturi dacă s-a produs o vătămare corporală sau închisoarea de la 6 la 12 ani interzicerea
exercitării unor drepturi dacă s-a produs moartea femeii însărcinate;
− pentru infracţiunea de întrerupere a cursului sarcinii comisă în forma agravată prevăzută de
alin. 4 al art. 201 C. pen. pe lângă pedeapsa închisorii se va aplica şi interzicerea exercitării profesiei
de medic
Aspecte procesuale. În cazul infracţiunii de întrerupere a cursului sarcinii, acţiunea penală se
pune în mişcare din oficiu.

Vătămarea fătului

Definiţie. Art. 202 C.pen.: „(1) Vătămarea fătului, în timpul naşterii, care a împiedicat
instalarea vieţii extrauterine se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani.
(2) Vătămarea fătului, în timpul naşterii, care a cauzat ulterior copilului o vătămare corporală,
se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani, iar dacă a avut ca urmare moartea copilului
pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

18
 (3) Vătămarea fătului în timpul sarcinii, prin care s-a cauzat ulterior copilului o vătămare
corporală, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani, iar dacă a avut ca urmare moartea
copilului pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(4) Vătămarea fătului săvârşită în timpul naşterii de către mama aflată în stare de tulburare
psihică se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) şi alin. (2), ale cărei limite se reduc la
jumătate.
(5) Dacă faptele prevăzute în alin. (1)-(4) au fost săvârşite din culpă, limitele speciale ale
pedepsei se reduc la jumătate.
(6) Nu constituie infracţiune faptele prevăzute în alin. (1)-(3) săvârşite de un medic sau de
persoana autorizată să asiste naşterea sau să urmărească sarcina, dacă acestea au fost săvârşite în
cursul actului medical, cu respectarea prevederilor specifice profesiei şi au fost făcute în interesul
femeii gravide sau al fătului, ca urmare a riscului inerent exercitării actului medical.
(7) Vătămarea fătului în perioada sarcinii de către femeia însărcinată nu se pedepseşte.”
Obiectul juridic al infracţiunii de vătămare a fătului este reprezentat de relaţiile sociale ce
privesc protejarea fătului în timpul naşterii, protecţie necesară în vederea instaurării vieţii
extrauterine şi în vederea protejării integrităţii corporale şi a vieţii copilului născut.
Obiectul material al infracţiunii este reprezentat de corpul fătului, întrucât asupra acestuia
are loc acţiunea de vătămare.
Subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană, cu condiţia să îndeplinească cerinţele
legale ale responsabilităţii penale, şi anume să fi împlinit vârsta de 14 ani şi să aibă format şi păstrat
discernământul faptelor şi consecinţelor acestora. Participaţia penală este posibilă în orice formă
(coautorat, instigare sau complicitate).
Subiectul pasiv al infracţiunii este fătul aflat în perioada sarcinii sau în timpul naşterii.
Latura obiectivă
Elementul material al infracţiunii constă, în oricare din variantele normative, într-o acţiune de
vătămare a fătului. Vătămarea se poate realiza atât printr-o acţiune, dar şi printr-o inacţiune în cazul
în care starea de pasivitate îmbracă forma neîndeplinirii unei obligaţii morale, sociale sau
profesionale ce are drept urmare unul din rezultatele prevăzute expres în textul de lege.
În varianta normativă prevăzută în alin. 1 vătămarea fătului are loc în timpul naşterii,
împiedicând instalarea viaţii extrauterine.
În varianta normativă prevăzută în alin. 2 fapta este comisă tot în timpul naşterii, dar nu
împiedică apariţia unui copil viu căruia i se produce o vătămare corporală sau chiar moartea ca
urmare a acţiunii vătămătoare din timpul naşterii.
În varianta normativă prevăzută în alin. 3 vătămarea fătului are loc în timpul sarcinii.
Urmarea imediată a infracţiunii diferă în funcţie de modalitatea normativă. Astfel, pentru
forma tip a infracţiunii urmarea trebuie să fie reprezentată de împiedicarea instalării vieţii
extrauterine. În cazul modalităţii atenuate prevăzute în alin. 2 urmarea constă fie în producerea unei
vătămări corporale, fie în moartea copilului. Aceleaşi urmări sunt prezente şi în cazul modalităţii
atenuate reglementate prin dispoziţiile alin. 3.
Între faptă şi urmarea imediată trebuie să se stabilească existenţa legăturii de cauzalitate.
Latura subiectivă. Infracţiunea de vătămare a fătului se comite cu intenţie, în ambele
modalităţi, fie intenţie directă, fie intenţie indirectă.
Tentativa şi consumarea.
Tentativa infracţiunii nu este pedepsită de legea penală.
Consumarea are loc în momentul în care, urmare a activităţii infracţionale se produce unul din
rezultatele prevăzute de lege: împiedicarea instalării vieţii extrauterine, vătămarea corporală sau

19
moartea copilului.
Forme atenuate.
Potrivit dispoziţiilor alin. 2 vătămarea fătului, în timpul naşterii care a cauzat ulterior copilului
o vătămare corporală sau care a avut ca urmare moartea copilului este sancţionată mai blând decât
situaţia tip a infracţiunii în cazul căreia aceeaşi faptă împiedică instalarea vieţii extrauterine.
Prin dispoziţiile alin. 3 este incriminată a doua formă atenuată a infracţiunii ce constă în
vătămarea fătului, în timpul sarcinii, prin care s-a cauzat ulterior copilului o vătămare corporală sau
care a avut ca urmare moartea copilului.
În alin. 4 este incriminată vătămarea fătului săvârşită în timpul naşterii de către mama aflată în
stare de tulburare psihică.
Prin dispoziţiile alin. 5 este reglementată ultima formă atenuată a infracţiunii ce face referire la
faptele prevăzute în alin. 1-4 care au fost comise din culpă. Gravitatea formei de vinovăţie reţinute
în sarcina autorului are consecinţe deosebit de importante în plan sancţionator.
Cauză justificativă. Potrivit dispoziţiilor alin. 6 nu constituie infracţiune faptele prevăzute în
alin. 1-3 săvâşite de către un medic sau de persoana autorizată să asiste naşterea sau să urmărească
sarcina, dacă acestea au fost săvârşite în cursul actului medical, cu respectarea prevederilor specifice
profesiei şi au fost făcute în interesul femeii gravide sau al fătului, ca urmare a riscului inerent
exercitării actului medical.
Cauză de nepedepsire. Prin dispoziţiile alin. 7 este reglementată o cauză specială de
nepedepsire care priveşte vătămarea fătului în perioada sarcinii de către femeia însărcinată.
Sancţiunea. Infracţiunea de vătămare a fătului este sancţionată diferenţiat după cum fapta este
comisă în forma simplă sau într-una din formele atenuate, astfel:
− pentru infracţiunea de vătămare a fătului comisă în forma simplă, prevăzută în alin. 1 al art.
202 C. pen., pedeapsa este închisoarea de la 3 la 7 ani;
− infracţiunea de vătămare a fătului, comisă în forma atenuată prevăzută în alin. 2 al art. 202
C. pen., este pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani când se provoacă o vătămare corporală, iar dacă
are ca urmare moartea copilului, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani;
− infracţiunea de vătămare a fătului, comisă în forma atenuată prevăzută în alin. 3 al art. 202
C. pen., este pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani când se provoacă o vătămare corporală, iar
dacă are ca urmare moartea copilului, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani;
− pentru infracţiunea de vătămare a fătului comisă în forma atenuată prevăzută de alin. 4 al art.
202 C. pen. pedeapsa este cea prevăzută în alin. 1 şi 2 ale cărei limite se reduc la jumătate;
− pentru infracţiunea de vătămare a fătului comisă în forma atenuată prevăzută de alin. 5 al art.
202 C. pen. se au în vedere limitele speciale ale pedepsei prevăzute în cazul faptelor din alin. 1-4
care se reduc la jumătate.
Aspecte procesuale. În cazul infracţiunii de vătămare a fătului, acţiunea penală se pune în
mişcare din oficiu.
Incriminarea faptelor agresiune asupra fătului într-un capitol distinct din noul Cod penal
demonstrează atenţia legiuitorului român în sistematizarea infracţiunilor luând în calcul valoarea
socială protejată de lege. O faptă violentă prin care se aduce atingere vieţii în devenire este
suficient de gravă încât să justifice intervenţia legii penale. Acesta a fost criteriul care a afost avut
în vedere de legiuitor atunci când a incriminat agresiunile asupra fătului, potrivit dispoziţiiilor art.
201, 202 C.pen.

Curs nr. 5

20
 INFRACŢIUNI CONTRA LIBERTĂŢII PERSOANEI

Lipsire d elibertate în mod ilegal

Definiţie. Infracţiunea de lipsire în mod ilegal este prevăzută şi sancţionată de dispoziţiile
articolului 205 din Codul penal şi constă în "lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal".
Obiectul juridic constă în ansamblul relaţiilor sociale a căror formare şi dezvoltare nu ar fi
posibilă fără apărarea unuia dintre drepturile, atributele fundamentale ale omului - dreptul la
libertate fizică deplină.
Obiectul material. În general, infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, fiind
îndreptată împotriva unui drept subiectiv - libertatea persoanei - nu are obiect material.
Subiecţii infracţiunii.Subiectul activ al infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal poate
fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile legale pentru a răspunde penal.
Infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal este susceptibilă de săvârşire în oricare
formă de participaţie, la comiterea faptei putând participa pe lângă subiectul activ nemijlocit, adică
pe lângă autor, şi alţi subiecţi activi în calitate de coautori, instigatori sau complici.
Subiectul pasiv al infracţiunii poate fi orice persoană fizică, în viaţă.
Latura obiectivă
Elementul material al infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal constă într-o activitate
care are drept rezultat lipsirea de libertate fizică a unei persoane fără un temei legal.
Infracţiunea se comite, de regulă, prin acte comisive, prin acţiuni care pot fi atât acţiuni
directe, cât şi acţiuni indirecte.
Deşi actele comisive, acţiunile, sunt modalităţile cele mai frecvent folosite în comiterea
infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, fapta se poate săvârşi şi prin inacţiuni, adică prin
acte de omisiune.
Precizarea, în chiar definiţia infracţiunii, a caracterului ilicit al activităţii de lipsire de
libertate este de natură a sublinia că asemenea activităţi desfăşurate legal nu vor constitui
infracţiunea prevăzută şi sancţionată de dispoziţiile articolului 205 din Codul penal.
Urmarea imediată a acţiunii sau a inacţiunii prin care făptuitorul comite infracţiunea constă
în lipsirea de libertate a unei persoane.
Legătura de cauzalitate trebuie să existe între elementul material, constând în fapta
comisivă sau omisivă prin care autorul atentează la libertatea fizică a persoanei, şi urmarea cerută
de lege, şi anume, privarea de libertate a victimei fără un temei legal.
Latura subiectivă. Infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal este o infracţiune
intenţionată, intenţia făptuitorului se poate manifesta atât sub forma intenţiei directe, cât şi a
intenţiei indirecte.
Formă asimilată Se consideră lipsire de libertate şi răpirea unei persoane aflate în
imposibilitatea de a-şi exprima voinţa ori de a se apăra.
Formele agravate ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal sunt prevăzute şi
sancţionate de dispoziţiile aliniatelor 3 şi 4 ale articolului 205 din Codul penal.
1. În aliniatul 3 al articolului 205 din Codul penal este incriminată fapta de lipsire de
libertate în mod ilegal comisă în vreuna din următoarele împrejurări:
a) de o persoană înarmată;
b) asupra unui minor
c) punând în pericol sănătatea sau viaţa victimei

21
 a) Săvârşirea faptei de către o persoană înarmată
Pentru aplicarea acestei agravante este necesară îndeplinirea unei singure condiţii, şi
anume, aceea ca făptuitorul, în momentul comiterii activităţii sale infracţionale, să fie înarmat.
b) Săvârşirea faptei asupra unui minor
Existenţa acestei circumstanţe agravante este condiţionată de starea de minoritate a
victimei infracţiunii în momentul privării sale de libertate în mod ilegal.
c) Dacă sănătatea sau viaţa victimei sunt puse în pericol
Agravanta se va aplica ori de câte ori se stabileşte că făptuitorul a privat victima de libertate
în condiţii periculoase pentru sănătatea sau viaţa acesteia, ori a supus victima unui tratament
inuman de natură să producă o stare de pericol pntru victimă fără să-i producă însă suferinţe
efective.
2.În aliniatul 4 al articolului 205 din Codul penal este prevăzută şi sancţionată mai aspru
infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal "dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei".
Tentativa şi consumarea. Tentativa la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal,
posibilă în toate formele sale, este incriminată şi sancţionată de lege în cazul comiterii faptei în
formele prevăzute de alin. 1-3 ale articolului 205 din Codul penal. În cazul comiterii infracţiunii
de lipsire de libertate în modalitatea prevăzută în aliniatul 4, adică, "dacă fapta a avut ca urmare
moartea victimei", tentativa nu este posibilă întrucât rezultatul se produce din culpa făptuitorului.
Infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal se consumă în momentul în care, ca urmare
a activităţii infracţionale a făptuitorului, s-a produs urmarea imediată cerută de lege, şi anume,
lipsirea victimei de libertate.
Sancţiunea. Infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal este sancţionată diferenţiat,
după cum este comisă în forma simplă penal sau este comisă în vreuna din formele agravate astfel:
− pedeapsa în cazul comiterii infracţiunii de lipsire de libertate în forma simplă prevăzută de
alin. 1 si 2 al art.205 din Codul penal este închisoarea de la 1 la 7 ani;
− pedeapsa în cazul infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal comisă în vreuna din
formele agravate prevăzute de alin. 3 este închisoarea de la 3 la 10 ani;
− pedeapsa în cazul comiterii infracţiunii de lipsire de libertate în forma agravată prevăzută
de alin. 4 este închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea unor drepturi

Ameninţarea

Definiţie. Infracţiunea de ameninţare este prevăzută şi sancţionată de dispoziţiile art.206

din Codul penal şi constă în "fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a
unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva ei sau a altei persoane dacă este de natură să îi producă
o stare de temere".
Obiectul juridic. Infracţiunea de ameninţare are ca obiect juridic special ocrotirea relaţiilor
sociale ce vizează libertatea psihică a persoanei, privită sub aspectul posibilităţii de a lua liber
hotărâri.
Obiectul material. Această faptă nu are un obiect material.
Subiecţii infracţiunii.Subiectul activ al infracţiunii este nedeterminat, putând fi orice
persoană care îndeplineşte condiţiile generale ale responsabilităţii penale.
Subiectul pasiv al infracţiunii poate fi orice persoană fizică, în viaţă, indiferent de vârstă,
sex, rasă sau stare a sănătăţii şi este reprezentat de persoana împotriva căreia se proferează
ameninţarea.

22
Latura obiectivă
Elementul material al infracţiunii de ameninţare constă, aşa cum rezultă din textul art. 206
din Codul penal în "fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte
păgubitoare”
Acţiunea de ameninţare se poate comite oral, prin cuvinte, sau în scris, prin mijloace
grafice, prin semne, prin simboluri, prin gesturi, prin orice mijloace prin care se acţionează asupra
psihicului persoanei, urmărindu-se retrângerea libertăţii ei psihice prin insuflarea temerii că i se va
pricinui un rău.
Urmarea imediată a infracţiunii constă în atingerea adusă libertăţii psihice a persoanei
prin temerea produsă victimei.
Între faptă şi urmarea imediată trebuie să se stabilească existenţa unei legături de
cauzalitate.
Latura subiectivă. Infracţiunea se comite cu intenţie, fie directă, fie indirectă.
Tentativa şi consumarea. Tentativa, deşi posibilă în anumite îmnprejurări, nu este
incriminată de lege.
Infracţiunea de ameninţare se consumă în momentul în care se produce urmarea imediată,
adică starea de temere creată victimei prin care se aduce atingere libertăţii psihice a acesteia.
Sancţiunea. Infracţiunea de ameninţare este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 luni
la un an, alternativ cu pedeapsa amenzii.

Şantajul

Definiţie. Infracţiunea de şantaj este prevăzută şi sancţionată de dispoziţiile articolului 207

din Codul penal şi constă în „constrângerea unei persoane, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere
ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine sau
pentru altul”.
Obiectul juridic. Infracţiunea de şantaj are ca obiect juridic special ocrotirea relaţiilor
sociale care privesc libertatea psihică a persoanei, privită sub aspectul posibilităţii de a lua hotărâri
şi de a se manifesta în mod nestingherit, fără să fie constrânsă prin ameninţare sau violenţă.
Obiectul material. În situaţia în care constrângerea se realizează prin ameninţare,
infracţiunea nu are obiect material. În situaţia în care făptuitorul acţionează prin violenţă pentru a
obliga victima la o anumită conduită, obiectul material al infracţiunii este reprezentat de corpul
persoanei asupra căruia sunt exercitate actele de violenţă.
Subiecţii infracţiunii.Subiectul activ al infracţiunii este nedeterminat, putând fi orice
persoană care are capacitatea de a răspunde penal.
Infracţiunea este susceptibilă a fi săvârşită în toate formele participaţiei penale (coautorat,
instigare, complicitate).
Subiectul pasiv al infracţiunii de şantaj este, de asemenea, nedeterminat de vreo calitate
anume şi este reprezentat de persoana asupra căreia făptuitorul exercită actele de violenţă sau
proferează ameninţarea.
Latura obiectivă
Elementul material al infracţiunii se realizează, potrivit dispoziţiilor legale, printr-o
acţiune de constrângere în urma căreia făptuitorul urmăreşte să determine victima la o anumită
conduită.
Urmarea imediată a infracţiunii de şantaj este reprezentată de starea de temere creată
victimei prin care se aduce atingere libertăţii persoanei.

23
 Între acţiunea făptuitorului şi urmarea imediată trebuie să se stabilească existenţa legăturii
de cauzalitate.
Latura subiectivă. Infracţiunea de şantaj se comite numai cu intenţie directă
caracterizată de scopul urmărit de făptuitor acela de a dobândi în mod injust un folos, pentru sine
sau pentru altul.
Forma asmilată În art. 207 alin. 2 este prevăzută forma asimilată a infracţiunii de şantaj
care se realizează atunci când „constrângerea constă în ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte
reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată sau pentru un membru de
familie în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine sau pentru altul”.
Forma agravată: Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost comise în scopul de
a dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este închisoarea
de la 2 la 7 ani.
Tentativa şi consumarea. Tentativa infracţiunii de şantaj nu este incriminată.Infracţiunea
se consumă în momentul în care se produce urmarea imediată, adică atunci când, în urma
constrângerii se crează victimei starea de temere.
Sancţiunea. Infracţiunea de şantaj este sancţionată diferenţiat, după cum este comisă în
forma simplă sau este comisă în forma agravată:
− pedeapsa în cazul comiterii infracţiunii de şantaj în forma simplă este închisoarea de la 1 la
5 ani
− pedeapsa în cazul infracţiunii de şantaj în forma agravată este închisoarea de la 2 la 7 ani

Hărţuirea

Definiţie. Infracţiunea de hărţuire este prevăzută şi sancţionată de dispoziţiile art. 208 din
Codul penal şi constă în „fapta celui care, în mod repetat, urmăreşte, fără drept sau fără un interes
legitim, o persoană ori îi supraveghează locuinţa, locul de muncă sau alte locuri frecventate de
către aceasta, cauzându-i astfel o stare de temere”.
Obiectul juridic al infracţiunii de hărţuire constă în ocrotirea relaţiilor sociale care privesc
libertatea psihică a persoanei.
Obiectul material. De regulă, infracţiunea de hărţuire nu are obiect material, întrucât
acţiunea făptuitorului vizează libertatea psihică a persoanei.
Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ poate fi orice persoană fizică sau juridică, iar
participația penală este posibilă sub orice formă.
Subiectul pasiv al infracţiunii de hărţuire sexuală poate fi numai o persoană fizică în viață.
Pluralitatea de subiecți pasivi atrage o pluralitate de infracțiuni.
Latura obiectivă
Elementul material constă într-o acţiune de hărţuire care se concretizează prin urmărirea
unei persoane sau supravegherea locuinței, locului de muncă sau a altor locuri frecventate de către
aceasta, cauzându-i astfel o stare de temere.
O cerinţă esenţială a elementului material este ca acţiunea să se producă în mod repetat și
fără drept sau fără un interes legitim.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru valorile protejate de lege.
Între faptă şi urmarea socialmente periculoasă trebuie să existe legătura de cauzalitate care
rezultă din însăşi materialitatea faptei.
Latura subiectivă. infracţiunea se poate comite numai cu intenţie directă sau indirectă.

24
 Formă atenuată: Efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de
transmitere la distanţă, care, prin frecvenţă sau conţinut, îi cauzează o temere unei persoane.
Tentativa şi consumarea. Tentativa nu se pedepseşte. Infracţiunea se consumă în momentul
în care se produce starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite de lege.
Sancţiunea. Infracţiunea de hărţuire se pedepseşte în forma tip cu închisoarea de la 3 luni
la 6 luni sau cu amendă., iar în varianta atenuată se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni
sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.

Curs nr. 6
TRAFICUL ȘI EXPLOATAREA PERSOANELOR VULNERABILE

Sclavia
Definiţie. Infracţiunea de sclavie este prevăzută şi sancţionată de dispoziţiile articolului
209 din Codul penal şi constă în „punerea sau ţinerea unei persoane în stare de sclavie, precum şi
traficul de sclavi se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi”.
Obiectul juridic este alcătuit de relaţiile sociale referitoare la libertatea persoanei ce sunt
condiţionate de apărarea lor, faptelor de punere ori menţinere în stare de sclavie a acesteia, de
traficul de sclavi.
Obiectul material este constituit de corpul persoanei care este pusă ori menţinută în stare
de sclavie sau supusă traficului de sclavi.
Subiect activ nemijlocit, autor al infracţiunii, poate fi orice persoană care are capacitatea
de a răspunde penal.
Infracţiunea poate fi comisă de o singură persoană sau de mai multe persoane în toate
formele de participaţie penală ocazională.
Subiect pasiv al infracţiunii poate fi orice persoană fizică fără nicio condiţionare.
Latura obiectivă
Elementul material poate să constea alternativ în trei fapte (acţiuni), şi anume: puneera
sau menţinerea unei persoane în stare de sclavie, precum şi în traficul de sclavi. Oricare dintre
aceste modalităţi normative, alternative, singure, izolat, dar şi împreună, succedându-se una pe alta
pot determina existenţa elementului material al infracţiunii.
Urmarea imediată este diferită în raport de modalitatea de realizare a elementului material
al acesteia.
Astfel, în acele situaţii în care elementul material constă în fapta (acţiunea) de punere a
unei persoane în stare de sclavie, urmarea imediată constă în suprimarea stării de libertate a
acesteia şi transformarea unui om liber în sclav, obiect al dreptului de proprietate, lipsit de orice
fel de drepturi civile şi politiice, încetarea calităţii de subiect de drepturi, de raporturi juridice.
Menţinerea, perpetuarea stării de sclavie a unei persoane, a situaţiei de sclav anterior create,
a acesteia este urmarea socialmente periculoasă atunci când elementul material constă în fapte
(acţiuni) de ţinere în stare de sclavie.
În cea de-a treia modalitate normativă de realizare a elementului material – traficul de
sclavi – urmarea imediată constă în transferarea sclavului la un alt stăpân, înlesnirea acestuia ori
transportul în acest scop.
Între faptă şi urmarea imediată trebuie să existe legătura de cauzalitate.

25
 Latura subiectivă este definită exclusiv de intenţie, în ambele forme ale acesteia, directă
sau indirectă.
Tentativa şi consumarea
Tentativa pedepseşte (art. 217 C.pen.) în toate cele trei modalităţi normative de realizare
a elementului material al laturii obiective.
Consumarea infracţiunii are loc atunci când au fost săvârşite faptele care definesc
materialitatea ei şi când a survenit urmarea imediată.
Sancţiunea. Infracţiunea de sclavie este sancţionată cu pedeapsa închisoarii de la 3 la 10
ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Traficul de persoane

Definiţie. Infracţiunea de trafic de persoane este prevăzută şi sancţionată de dispoziţiile

articolului 210 din Codul penal şi constă în: „(1) Recrutarea, transportarea, transferarea,
adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia, săvârşită:
a) prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate;
b) profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori de starea de
vădită vulnerabilitate a acelei persoane;
c) prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în schimbul
consimţământului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane,
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Traficul de persoane săvârşit de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani.
(3) Consimţământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă.”
Obiectul juridic este constituit de grupul de relaţii sociale care privesc libertatea persoanei
de a-şi alege şi presta munca, activitatea.
Obiectul material. Infracţiunea nu are, de regulă, obiect material
Subiect activ poate fi orice persoană care are capacitatea de a răspunde penal.
Participaţia penală este posibilă în orice formă.
Subiect pasiv poate fi, în general, orice persoană fizică.
Latura obiectivă
Elementul material poate să constea alternativ în fapte (acţiuni) de recrutare, transportare,
transfer, adăpostire ori primire a unei persoane. Fiecare dintre aceste fapte, acţiuni, în parte,
alternative, dar şi împreună, succedându-se şi completându-se definesc conceptual penal de trafic
de persoane.
Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca oricare dina ceste fapte să îndeplinească
următoarele condiţii :
Prima dintre aceste condiţii impune ca faptele aminittie să fie săvârşite în scopul exploatării
persoanei.
Prin exploatarea unei persoane, potrivit art. 182 C.pen., se înţelege:
a) supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forţat;
b) ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de
aservire;
c) obligarea la practicarea prostituţiei, la manifestări pornografice în vederea producerii şi
difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală;
d) obligarea la practicarea cerşetoriei;

26
 e) prelevarea de organe în mod ilegal.
a) Prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate.
b) Profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori de starea de
vădită vulnerabilitate a acelei persoane.
c) Oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani sau alte foloase în schimbul
consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane condiţionează, în ultima
variantă normativă, existenţa elementului material al infracţiunii.
Urmarea imediată constă în starea de pericol creată pentru relaţiile sociale referitoare la
libertatea persoanei.
Între faptă şi urmarea imediată trebuie să existe legătura de cauzalitate.
Ea rezultă ex re.
Latura subiectivă este caracterizată, definită numai de intenţie directă calificată de scop.
Pentru existenţa laturii subiective şi deci a infracţiunii este necesară numai urmărirea scopului,
exploatarea persoanei, nu şi realizarea acestuia.
Tentativa şi consumarea
Tentatiova se pedepseşte (art. 217 C.pen.).
Infracţiunea se consumă atunci când a fost desăvârşită fapta care constituie elementul
material, moment în care se produce şi urmarea socialmente periculoasă, starea de pericol creată
pentru libertatea persoanei.
Sancţiunea. Infracţiunea de trafic de persoane este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la
3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Traficul de minori

Definiţie. Infracţiunea de trafic de minori este prevăzută şi sancţionată de dispoziţiile art.

211 din Codul penal şi constă în „(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau
primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani
şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Dacă fapta a fost săvârşită în condiţiile art. 210 alin. (1) sau de către un funcţionar
public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi.
(3) Consimţământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă.”
Obiectul juridic este constituit de relaţiile sociale care privesc nevoia majoră de asigurare
a dezvoltării fizice şi psihice normale, a pregătirii şcolare generale şi profesionale a minorului, a
libertăţii sale de acţiune în această privinţă.
Obiectul material
Infracţiunea nu are, de regulă, obiect material
Subiect activ poate fi orice persoană care are capacitatea de a răspunde penal.
Participaţia penală este posibilă în orice formă.
Subiectul pasiv nu poate fi decât o persoană care are statutul juridic de minor, adică nu a
împlinit 18 ani.
Latura obiectivă
Elementul material se suprapune, în cea mai mare parte până la identificare cu acela al
traficului de persoane.
Potrivit art. 211 alin. (3) C.pen. consimţământul minorului victimă a traficului nu constituie
cauză justificativă, aşa încât el nu înlătură existenţa infracţiunii.

27
 Urmarea imediată constă în starea de pericol creată pentru dezvoltarea fizică şi psihică
armonioasă a minorului, asigurarea libertăţii şi dreptului acestuia de a alege şi presta o muncă, o
activitate corespunzătoare intereselor şi nevoilor devenirii sale, împotriva oricăror forme de
exploatare, relaţii sociale care constituie obiectul juridic special al infracţiunii.
Între faptă şi urmarea imediată trebuie să existe legătura de cauzalitate.
Ea rezultă ex re.
Latura subiectivă este caracterizată, definită numai de intenţie directă calificată de scop.
Pentru existenţa laturii subiective şi deci a infracţiunii este necesară numai urmărirea scopului,
exploatarea minorului, nu şi realizarea acestuia.
Tentativa şi consumarea
Tentativa se pedepseşte (art. 217 C.pen.).
Infracţiunea se consumă atunci când a fost desăvârşită fapta care constituie elementul
material, moment în care se produce şi urmarea socialmente periculoasă, starea de pericol creată
pentru libertatea persoanei.
Sancţiunea. Infracţiunea de trafic de minori se pedepseşte în forma tip cu închisoarea de la
3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar în varianta agravată se pedepseşte cu
închisoare la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Curs nr. 7
TRAFICUL ȘI EXPLOATAREA PERSOANELOR VULNERABILE

Supunerea la muncă forţată ori obligatorie

Definiţie. Infracţiunea de supunere la muncă forţată ori obligatorie este prevăzută şi

sancţionată de dispoziţiile art. 212 C.pen. şi constă în.: „Fapta de a supune o persoană, în alte cazuri
decât cele prevăzute de dispoziţiile legale, la prestarea unei munci împotriva voinţei sale sau la o
muncă obligatorie se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 3 ani.”
Obiectul juridic este constituit de relaţiile sociale care se formează, evoluează şi dezvoltă
cu privire la libertatea persoanei cu referire la dreptul acestuia de a alege şi hotărî în ceea ce
priveşte munca sau activitatea pe care o va desfăşura în conformitate cu aspiraţiile şi interesele
sale.
Obiectul material. Infracţiunea nu are, de regulă, obiect material
Subiect activ poate fi orice persoană care are capacitatea de a răspunde penal. Participaţia
penală este posibilă în orice formă.
Subiect pasiv poate fi numai persoana fizică ce este supusă la muncă forţată sau obligatorie.
Latura obiectivă
Elementul material constă în fapta de a supune o persoană la prestarea unei munci
împotriva voinţei sale sau a unei munci obligatorii în alte cazuri decât cele prevăzute de lege.
Prin supunere se înţelege silirea unei persoane – prin constrângere fizică sau psihică – la
prestarea unei munci contrar voinţei sale ori la o muncă obligatorie, în alte cazuri decât cele
prevăzute de lege.

28
 Pentru existenţa infracţiunii nu au semnificaţie durata în timp a supunerii la muncă forţată
sau obligatorie, condiţiile (bune sau rele) în care aceasta a fost prestată, dacă cel supus la prestarea
ei a fost remunerat sau nu.
Supunerea unei persoane la prestarea unei munci contrar voinţei sale ori la o muncă
obligatorie constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii numai dacă aceasta a
avut loc în afara cazurilor prevăzute de lege.
Urmarea imediată constă în lipsirea de libertate a persoanei.
Între faptă şi urmarea imediată trebuie să existe legătura de cauzalitate.
Latura subiectivă. Infracţiunea se săvârşeşte numai cu intenţie (directă sau indirectă).
Tentativa şi consumarea. Tentativa nu se pedepseşte.
Consumarea infracţiunii are loc atunci când a fost săvârşită fapta şi când a apărut urmarea
socialmente periculoasă imediată.
Sancţiunea. Infracţiunea de supunere la muncă forţată sau obligatorie este sancţionată cu
pedeapsa închisorii de la 1 la 3 ani.

Proxenetismul

Definiţie. Infracţiunea de proxenetism este prevăzută şi sancţionată de dispoziţiile art. 213

C.pen. şi constă în „(1) Determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase
patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane se pedepseşte
cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) În cazul în care determinarea la începerea sau continuarea practicării prostituţiei s-a
realizat prin constrângere, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării
unor drepturi.
(3) Dacă faptele sunt săvârşite faţă de un minor, limitele speciale ale pedepsei se majorează
cu jumătate.
(4) Prin practicarea prostituţiei se înţelege întreţinerea de acte sexuale cu diferite persoane
în scopul obţinerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul.”
Obiectul juridic este constituit de relaţiile sociale referitoare la libertatea persoanei.
Obiectul material. Infracţiunea nu are, de regulă, obiect material
Subiect activ poate fi orice persoană care are capacitatea de a răspunde penal. Participaţia
penală este posibilă în orice formă.
Subiect pasiv este persoana fizică a cărei prostituare este înlesnită ori din a cărei prostituare
se trag foloase patrimoniale.
În varianta normativă agravată prevăzută la alin. (3), subiectul pasiv al infracţiunii este
calificat de situaţia de minor a acestuia .
Latura obiectivă
Elementul material poate să constea alternativ în săvârşirea unei dintre următoarele fapte
(acţiuni): determinarea, înlesnirea prostituţiei ori tragerea de foloase patrimoniale de pe urma
acesteia, fără a fi exclusă însă trecerea de la una la alta, succedarea, completarea uneia prin alta.
A determina pe cineva să practice prostituţia înseamnă a face o persoană să ia o hotărâre
în această privinţă, în acest sens.
A îndemna la practicarea prostituţiei înseamnă a încuraja o persoană în acest sens.
Obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei presupune dobândirea
de avantaje patrimoniale de orice fel şi sub orice formă din practicarea prostituţiei de către una sau
mai multe persoane.

29
 Urmarea imediată constă în starea de pericol creată pentru relaţiile sociale care formează
obiectul juridic special al infracţiunii.
Între faptă şi urmarea imediată trebuie să existe legătura de cauzalitate.
Latura subiectivă. Infracţiunea se săvârşeşte numai cu intenţie (directă sau indirectă).
Tentativa şi consumarea. Tentativa se pedepseşte (art. 217 C.pen.), însă numai în
modlaitatea normativă prevăzută de art. 213 alin. (2) C.pen..
Consumarea infracţiunii are loc atunci când a fost săvârşită fapta şi când a apărut urmarea
socialmente periculoasă imediată.
Sancţiunea. Infracţiunea de proxenetism este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 2 la
7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar pentru modalitatea agravată prevăzută la alin. (2)
închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Limitele speciale – inferioară şi superioară – ale pedepsei se majorează cu jumătate în cazul
modalităţii agravate a infracţiunii prevăzute la alin. (3).

Exploatarea cerşetoriei

Definiţie. Infracţiunea de exploatare a cerşetoriei este prevăzută şi sancţionată de

dispoziţiile art. 214 C.pen. şi constă în „(1) Fapta persoanei care determină un minor sau o persoană
cu dizabilităţi fizice ori psihice să apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor
material sau beneficiază de foloase patrimoniale de pe urma acestei activităţi se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Dacă fapta este săvârşită în următoarele împrejurări:
a) de părinte, tutore, curator ori de către cel care are în îngrijire persoana care cerşeşte;
b) prin constrângere,
pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.”
Obiectul juridic este constituit de relaţiile sociale referitoare la ordinea publică grav
periclitate prin determinarea unui minor, a unei persoane cu dizabilităţi fizice ori psihice să
cerşească ori să apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material ori prin
beneficierea de foloase patrimoniale de pe urma acestei activităţi.
Obiectul material. Infracţiunea nu are, de regulă, obiect material
În cazul modalităţii normative prevăzute la alin. (2) lit. b), corpul persoanei asupra căreia
este exercitată constrângerea fizică constituie obiectul material al infracţiunii.
Subiectul activ în modalitatea normativă tip prevăzută la alin. (1), ca şi în aceea agravată
de la alin. (2) lit. b) poate fi orice persoană care are capacitatea de a răspunde penal.
În varianta normativă agravată prevăzută la alin. (2) lit. a) subiectul activ trebuie să aibă
calitatea de părinte firesc sau adoptiv, tutore sau curator sau să aibă în îngrijire persoana care
cerşeşte.
Participaţia penală este posibilă în orice formă.
Subiect pasiv nu poate fi decât persoana care este minor ori care are dizabilitate fizică ori
psihică.
Latura obiectivă
Elementul material poate să constea în fapte de determinare a unui minor sau a unei
persoane cu dizabilităţi fizice sau psihice să apeleze repetat la mila publicului pentru acere ajutor
material ori care beneficiază de foloase materiale de pe urma acestei activităţi.

30
 Determinarea trebuie să fie exercitată asupra unui minor sau a unei persoane cu dizabilităţi
fizice ori psihice şi să poarte cu privire la apelarea de către aceştia, repetată, la mila publicului
pentru a cere ajutor material.
Beneficierea nu este altceva decât obţinerea de foloase, de câştiguri de către o anume
persoană. Pentru existenţa elementului material este necesar ca beneficiul să fie de ordin
patrimonial.
Alin. (2) al art. 214 C.pen. prevede ca modalitate agravată a infracţiunii situaţia în care
faptele care constituie elementul material al acesteia în modalitatea ei tip – determinarea la cerşit
sau beneficierea patrimonială de pe urma acesteia - au fost săvârşite:
a) de către părinte, tutore, curator ori de către cel care are în îngrijire persoana care cerşeşte;
b) prin constrângere.
Prima condiţie de agravare a infracţiunii priveşte calitatea specială a subiectului activ al
acesteia – părinte, tutore, curator sau persoana care are în îngrijire persoana care cerşeşte –
raporturile dintre aceştia, născute nu numai din autoritatea primilor asupra subiectului pasiv, ci şi
din responsabilitatea morală deosebită a celor dintâi.
Cea de-a doua condiţie impune săvârşirea faptelor prin constrângere – fizică ori psihică –
şi ţine de modalitatea de realizare a acestora.
Urmarea imediată este definită de starea de pericol creată pentru relaţiile sociale care
constiotuie obiectul juridic al infracţiunii, infracţiunea fiind una de pericol.
Între faptă şi urmarea imediată trebuie să existe legătura de cauzalitate.
Latura subiectivă. Infracţiunea se săvârşeşte numai cu intenţie (directă sau indirectă).
Tentativa şi consumarea. Tentativa nu se pedepseşte.
Consumarea infracţiunii are loc atunci când a fost săvârşită fapta şi când a apărut urmarea
socialmente periculoasă imediată.
Sancţiunea. Infracţiunea de exploatare a cerşetoriei este sancţionată în forma tip cu
pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani sau amenda, iar în forma agravată – închisoarea de la unu
la 5 ani.

Folosirea unui minor în scop de cerşetorie

Definiţie. Infracţiunea de folosire a unui minor în scop de cerşetorie este prevăzută şi

sancţionată de dispoziţiile art. 215 C.pen. şi constă în „(1) Fapta majorului care, având capacitatea
de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, folosindu-se în acest
scop de prezenţa unui minor, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.”
Obiectul juridic este constituit atât de relaţiile sociale referitoare la ordinea publică, cât şi
de acelea care se referă la creşterea, educarea minorilor în spiritul formării lor ca membrii
responsabili ai societăţii.
Obiectul material. Infracţiunea nu are, de regulă, obiect material
Subiectul activ . Pentru existenţa subiectului activ este necesară, dar nu şi suficientă
capacitatea persoanei de a răspunde penal. Legea impune pentru acesta două condiţii care
determină calificarea subiectului activ al infracţiunii, şi anume: să fie o persoană majoră care să
aibă capacitatea de a munci.
Subiect pasiv general este statul răspunzător de asigurarea ordinii publice.
Latura obiectivă
Elementul material este definit de lege ca fiind fapta subiectului activ de a apela în mod
repetat la mila publicului, cerând ajutor material, folosindu-se în acest scop de prezenţa unui minor.

31
 Aceste fapte pot fi săvârşite de către orice persoană , majoră, capabilă de muncă şi prin
orice mijloace.
Urmarea imediată constă în starea de pericol pentru relaţiile sociale referitoare la ordinea
publică, creşterea, dezvoltarea fizică şi psihică armonioasă a minorului.
Între faptă şi urmarea imediată trebuie să existe legătura de cauzalitate. Această legătură
rezultă ex re.
Latura subiectivă este caracterizată şi definită de intenţie directă calificată de scop.
Tentativa şi consumarea. Tentativa nu se pedepseşte.
Consumarea infracţiunii are loc atunci când a fost săvârşită fapta şi când a apărut urmarea
socialmente periculoasă imediată.
Sancţiunea. Infracţiunea de folosire a unui minor în scop de cerşetorie este sancţionată cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Folosirea serviciilor unei persoane exploatate

Definiţie. Infracţiunea de folosire a serviciilor unei persoane exploatate este prevăzută şi

sancţionată de dispoziţiile art. 216 C.pen. şi constă în „Fapta de a utiliza serviciile prevăzute în art.
182, prestate de o persoană despre care beneficiarul ştie că este victimă a traficului de persoane ori
a traficului de minori, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta
nu constituie o infracţiune mai gravă.”
Obiectul juridic este constituit din relaţiile sociale referitoare la libertatea persoanelor –
majore sau minore – traficate.
Obiectul material. Infracţiunea nu are, de regulă, obiect material
Subiect activ poate fi orice persoană care are capacitatea de a răspunde penal. Participaţia
penală este posibilă în orice formă.
Subiect pasiv poate fi numai persoana – majoră sau minoră – victimă a traficului.
Latura obiectivă
Elementul material constă în fapta de a utiliza serviciile prevăzute de art. 182 C.pen.,
prestate de către o persoană despre care beneficiarul ştie că este victimă a traficului de persoane
sau a traficului de minori.
Beneficiarul servicilor prestate de către o persoană exploatată trebuie să ştie că aceasta este
victima traficului de persoane sau de minori. Obţinerea folosului de către beneficiarul exploatării
persoanei traficate nu este însă necesară pentru existenţa laturii obiective a infracţiunii.
Urmarea imediată constă în starea de pericol creată pentru relaţiile sociale referitoare la
libertatea persoanei .
Între faptă şi urmarea imediată trebuie să existe legătura de cauzalitate. Această legătură
rezultă ex re.
Latura subiectivă. Infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă.
Beneficiarul exploatării trebuie să cunoască împrejurarea că persoana supusă ei este
victima traficului de persoane sau de minori.
Tentativa şi consumarea. Tentativa nu se pedepseşte.
Consumarea infracţiunii survine atunci când a fost săvârşită fapta care constituie elementul
material şi când a survenit urmarea imediată – starea de pericol creată pentru relaţiile sociale
referitoare la libertatea persoanei.

32
 Sancţiunea. Infracţiunea de folosirea serviciilor unei persoane exploatate este sancţionată
cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Incriminarea faptelor privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile porneşte de la
ideea protecţiei sporite pe care o necesită această categorie de persoane care, din diferite motive,
se află în stare de vulnerabilitate. Faptele privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile au
fost aşezate şi grupate de legiuitor într-un capitol distinct pornind de la obiectul juridic comun al
acestora, şi anume atingerea adusă libertăţii persoanei – ca valoare fundamentală protejată de legea
penală.

Curs nr. 8

INFRACȚIUNI CONTRA LIBERTĂȚII ȘI INTEGRITĂȚII SEXUALE

Violul
Definiţie. Infracţiunea de viol este prevăzută şi sancţionată de dispoziţiile articolului 218
din Codul penal şi constă în „(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit
prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând
de această stare, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează orice alte acte de penetrare vaginală sau anală
comise în condiţiile alin. (1).
(3) Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci
când:
a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
b) victima este rudă în linie directă, frate sau soră;
c) victima nu a împlinit vârsta de 16 ani;
d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală;
f) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună.
(4) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 18
ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(5) Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) şi alin. (2) se pune în mişcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(6) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1)-(3) se pedepseşte”.
Obiect juridic îl constituie ansamblul relaţiilor sociale care privesc libertatea persoanei de
a întreţine acte sexuale fără nicio constrângere exercitată de altă persoană.
Obiectul material. Infracţiunea de viol are ca obiect material corpul persoanei fizice
împotriva căruia se îndreaptă acţiunea făptuitorului.
Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ poate fi orice persoană, indiferent de sex.
Participaţia penală este posibilă în toate formele.
Subiectul pasiv al infracţiunii poate fi orice persoană fizică în viaţă, de acelaşi sex sau de
sex diferit cu făptuitorul asupra căreia se exercită constrângerea în vederea realizării actului sexual.
Latura obiectivă

33
 Elementul material al infracţiunii constă în realizarea unui act sexual, de orice natură, prin
constrângere.
Pentru a constitui element material al infracţiunii, actul sexual trebuie săvârşit prin
constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de
această stare. Atât violenţa, cât şi ameninţarea trebuie să fie exercitate anterior şi în scopul
realizării actului sexual.
Urmarea imediată a infracţiunii de viol constă în atingerea adusă libertăţii şi inviolabilităţii
sexuale a persoanei.
Între acţiunea făptuitorului şi urmarea imediată trebuie să existe legătură de cauzalitate.
Latura subiectivă. Infracţiunea se săvârşeşte numai cu intenţie directă.
Tentativa şi consumarea. Tentativa există şi se pedepseşte.
Infracţiunea de viol se consumă în momentul în care se realizează actul sexual.
Forme agravate. Potrivit dispoziţiilor articolului 218 alin. 3 din Codul penal, infracţiunea
de viol este mai aspru pedepsită atunci când:
a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
Se va aplica această agravantă în situaţia în care fapta de viol este comisă de tutore,
îngrijitor, supraveghetor, paznic, medic, profesor sau alte persoane sau alte persoane care au
datoria de a asigura îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul victimei, indiferent dacă
această obligaţie este consecinţa unui contract sau decurge din alte relaţii
b) victima este rudă în linie directă, frate sau soră;
Agravanta este determinată de calitatea specială a victimei, care implică relaţii de
încredere, apropiate cu făptuitorul.
c) victima nu a împlinit vârsta de 16 ani;
În acest caz, gravitatea faptei de viol este justificată de vârsta subiectului pasiv care este
astfel determinat. Această agravantă se reţine cu condiţia ca făptuitorul să fi ştiut sau să fi acceptat
posibilitatea că victima are vârsta sub 15 ani. Eroarea dovedită a făptuitorului cu privire la această
împrejurare înlătură aplicarea formei agravate
d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
Pentru a opera această agravantă nu este necesar ca scopul să fi fost efectiv atins.
e) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală;
Agravanta se va reține ori de câte ori se stabileşte că vătămarea corporală a victimei este
consecinţa faptei de viol şi că, faţă de rezultatul mai grav, făptuitorul a acţionat din culpă.
f) fapta săvârșită de două sau mai multe persoane împreună
Agravanta implică, deci, participarea concomitentă a mai multor persoane, împrejurare
care intimidează victima, reduce posibilităţile ei de a se apăra.
Potrivit dispoziţiilor art. 218 alin. 4 C.pen. infracţiunea de viol este mai gravă dacă fapta
a avut ca urmare moartea victimei. Agravanta va avea aplicabilitate ori de câte ori se stabileşte
că moartea victimei este consecinţa faptei de viol şi că, faţă de rezultatul mai grav, făptuitorul a
acţionat din culpă.
Sancţiunea. Infracţiunea de viol este sancţionată diferenţiat, după cum este comisă în forma
simplă prevăzută de alin. 1, 2 ale art. 218 din Codul penal sau este comisă în vreuna din formele
agravate prevăzute de aliniatele 3 şi 4 ale art. 218 din Codul penal, astfel:

− pedeapsa în cazul comiterii infracţiunii de viol în forma simplă este închisoarea de la 3 la

10 ani şi interzicerea unor drepturi;
− pedeapsa în cazul infracţiunii de viol comisă în vreuna din formele agravate prevăzute de
alin. 3 este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi;
34
 − pedeapsa în cazul comiterii infracţiunii de viol în forma agravată prevăzută de alin.4 este
închisoarea de la 7 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi
− Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) şi alin. (2) se pune în mişcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Agresiunea sexuală

Definiţie. Infracţiunea de agresiune sexuală este prevăzută şi sancţionată de dispoziţiile

articolului 219 din Codul penal şi constă în : „(1) Actul de natură sexuală, altul decât cele
prevăzute în art. 218, cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se
apăra sau de a-şi exprima voinţa ori profitând de această stare, se pedepseşte cu închisoarea de la
2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci
când:
a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
b) victima este rudă în linie directă, frate sau soră;
c) victima nu a împlinit vârsta de 16 ani;
d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală;
f) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună.
(3) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani
şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Dacă actele de agresiune sexuală au fost precedate sau urmate de săvârşirea actelor
sexuale prevăzute în art. 218 alin. (1) şi alin. (2), fapta constituie viol.
(5) Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) se pune în mişcare la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate.
(6) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte.”
Obiect juridic îl constituie ansamblul relaţiilor sociale care privesc libertatea persoanei de
a întreţine acte sexuale fără nicio constrângere exercitată de altă persoană.
Obiectul material. Infracţiunea de agresiune sexuală are ca obiect material corpul persoanei
fizice împotriva căruia se îndreaptă acţiunea făptuitorului.
Subiecţii infracţiunii.
Subiectul activ poate fi orice persoană, indiferent de sex.
Participaţia penală este posibilă în toate formele.
Subiectul pasiv al infracţiunii poate fi orice persoană fizică în viaţă, de acelaşi sex sau de
sex diferit cu făptuitorul asupra căreia se exercită constrângerea în vederea realizării actului sexual.
Latura obiectivă
Elementul material al infracţiunii constă în realizarea unui act de natură sexuală, altul decât
cele prevăzute în art. 218, cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a
se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori profitând de această stare.
Pentru a constitui element material al infracţiunii, actul de natuă sexuală trebuie săvârşit
prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând
de această stare. Atât violenţa, cât şi ameninţarea trebuie să fie exercitate anterior şi în scopul
realizării actului sexual.
Urmarea imediată a infracţiunii constă în atingerea adusă libertăţii şi inviolabilităţii
sexuale a persoanei.

35
 Între acţiunea făptuitorului şi urmarea imediată trebuie să existe legătură de cauzalitate.
Latura subiectivă. Infracţiunea se săvârşeşte numai cu intenţie directă.
Tentativa şi consumarea. Tentativa există şi se pedepseşte.
Infracţiunea de agresiune sexuală se consumă în momentul în care se realizează actul de
natură sexuală.
Forme agravate. Potrivit dispoziţiilor articolului 219 alin. 2 din Codul penal, infracţiunea
de agresiune sexuală este mai aspru pedepsită atunci când:
a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
Se va aplica această agravantă în situaţia în care fapta este comisă de tutore, îngrijitor,
supraveghetor, paznic, medic, profesor sau alte persoane sau alte persoane care au datoria de a
asigura îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul victimei, indiferent dacă această
obligaţie este consecinţa unui contract sau decurge din alte relaţii
b) victima este rudă în linie directă, frate sau soră;
Agravanta este determinată de calitatea specială a victimei, care implică relaţii de
încredere, apropiate cu făptuitorul.
c) victima nu a împlinit vârsta de 16 ani;
În acest caz, gravitatea faptei de viol este justificată de vârsta subiectului pasiv care este
astfel determinat. Această agravantă se reţine cu condiţia ca făptuitorul să fi ştiut sau să fi acceptat
posibilitatea că victima are vârsta sub 15 ani. Eroarea dovedită a făptuitorului cu privire la această
împrejurare înlătură aplicarea formei agravate
d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
Pentru a opera această agravantă nu este necesar ca scopul să fi fost efectiv atins.
e) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală;
Agravanta se va reține ori de câte ori se stabileşte că vătămarea corporală a victimei este
consecinţa faptei şi că, faţă de rezultatul mai grav, făptuitorul a acţionat din culpă.
f) fapta săvârșită de două sau mai multe persoane împreună
Agravanta implică, deci, participarea concomitentă a mai multor persoane, împrejurare
care intimidează victima, reduce posibilităţile ei de a se apăra.
Potrivit dispoziţiilor art. 219 alin. 3 C.pen. infracţiunea de agresiune sexuală este mai gravă
dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei. Agravanta va avea aplicabilitate ori de câte ori
se stabileşte că moartea victimei este consecinţa faptei de agresiune sexuală şi că, faţă de rezultatul
mai grav, făptuitorul a acţionat din culpă.
Sancţiunea. Infracţiunea de agresiune sexuală este sancţionată diferenţiat, după cum este
comisă în forma simplă prevăzută de alin. 1 al art. 219 din Codul penal sau este comisă în vreuna
din formele agravate prevăzute de aliniatele 2 şi 3 ale art. 219 din Codul penal, astfel:
− pedeapsa în cazul comiterii infracţiunii de agresiune sexuală în forma simplă este
închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi;
− pedeapsa în cazul infracţiunii de agresiune sexuală comisă în vreuna din formele agravate
prevăzute de alin. 2 este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi;
− pedeapsa în cazul comiterii infracţiunii de agresiune sexuală în forma agravată prevăzută
de alin.3 este închisoarea de la 7 la 15ani şi interzicerea unor drepturi
− Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) se pune în mişcare la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate.
Dacă actele de agresiune sexuală au fost precedate sau urmate de săvârşirea actelor sexuale
prevăzute în art. 218 alin. (1) şi alin. (2), fapta constituie viol.
Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) se pune în mişcare la plângerea prealabilă a

36
Actul sexual cu un minor

Definiţie. Infracţiunea de act sexual cu un minor este prevăzută şi sancţionată de

dispoziţiile art. 220 din Codul penal şi constă în „(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal,
precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise cu un minor cu vârsta între 13 şi
15 ani se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 13
ani, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Fapta prevăzută în alin. (1), comisă de un major cu un minor cu vârsta între 13 şi 18 ani,
când majorul a abuzat de autoritatea ori influenţa sa asupra victimei, se pedepseşte cu închisoarea
de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Fapta prevăzută în alin. (1)-(3) se sancţionează cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi, atunci când:
a) minorul este rudă în linie directă, frate sau soră;
b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
c) a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.
(5) Faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) nu se sancţionează dacă diferenţa de vârstă nu
depăşeşte 3 ani.”
Obiectul juridic al infracţiunii este reprezentat de relaţiile sociale care privesc apărarea
libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a persoanei minore împotriva actelor sexuale care ar pune în
pericol dezvoltarea normală fizică şi morală a acesteia.
Obiectul material. În cazul infracţiunii de act sexual cu un minor, obiectul material este
reprezentat de corpul persoanei asupra căruia este îndreptată acţiunea făptuitorului.
Subiecţii infracţiunii.Subiectul activ al infracţiunii în forma prevăzută în alin. 1 al art. 220
C.pen. este nedeterminat; poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale prevăzute
de lege pentru angajarea răspunderii penale.
În ambele modalităţi ale infracţiunii subiectul pasiv este determinat prin calitatea de minor;
astfel în varianta prevăzută în alin. 1, subiectul pasiv este o persoană de sex diferit sau de acelaşi
sex cu făptuitorul, dar care are între 13 și 15 ani.
În forma prevăzută în alin. 2, subiectul pasiv trebuie să aibă vârsta mai mică de 13 ani, iar
în forma prevăzută de alin3, un minor cu vârsta între 13 și 18 ani şi să fi consimţit la actul sexual
determinat fiind de calitatea, influenţa, încrederea sau autoritatea pe care o are făptuitorul major o
are asupra lui asupra lui.
Participaţia penală este posibilă în toate formele.
Latura obiectivă
Elementul material este reprezentatde raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum
şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală consimțite.
Urmarea imediată a infracţiunii de act sexual cu un minor constă în încălcarea libertăţii şi
inviolabilităţii sexuale a persoanei.
Între acţiunea făptuitorului şi urmarea imediată trebuie să se stabilească existenţa unui
raport de cauzalitate.
Latura subiectivă. Infracţiunea se comite numai cu intenţie directă.
Tentativa şi consumarea. Tentativa se pedepseşte.
Infracţiunea se consumă în momentul în care se produce urmarea periculoasă, prin
realizarea actului sexual.

37
 Forme agravate.
Potrivit dispoziţiilor art 220 alin. 2 constituie formă agravată a infracțiunii de act sexual
cu un minor raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare
vaginală sau anală comise cu un minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani
Potrivit dispoziţiilor art 220 alin. 3 constituie formă agravată a infracțiunii de act sexual
cu un minor raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare
vaginală sau anală comise cu un minor cu vârsta între 13 şi 18 ani, când majorul a abuzat de
autoritatea ori influenţa sa asupra victimei
Potrivit dispoziţiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal, infracţiunea este mai aspru pedepsită
dacă fapta prevăzută în alin. (1) - (3) a fost săvârșită în următoarele circumstanțe:
a) minorul este rudă în linie directă, frate sau soră;
b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
c) a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.
Sancţiunea. Infracţiunea de act sexual cu un minor este sancţionată diferenţiat, după cum
este comisă în vreuna din modalităţile prevăzute de alin. 1 şi 2 ale art. 198 din Codul penal sau
este comisă în vreuna din formele agravate prevăzute de alin. 3, 4, 5şi 6 ale art. 198 din Codul
penal, astfel:
− pedeapsa în cazul comiterii infracţiunii de act sexual cu un minor în modalităţile prevăzute
de alin. 1 al art. 220din Codul penal este închisoarea de la 1 la 5 ani şi interzicerea unor
drepturi;
− pedeapsa în cazul infracţiunii de act sexual cu un minor comisă în forma agravată prevăzută
de alin. 2 este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi;
− pedeapsa în cazul infracţiunii de act sexual cu un minor comisă în vreuna din formele
agravate prevăzute de alin. 3 este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi;
− pedeapsa în cazul infracţiunii de act sexual cu un minor comisă în vreuna din formele
agravate prevăzute de alin. 4 este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi;
Faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) nu se sancţionează dacă diferenţa de vârstă nu
depăşeşte 3 ani

Corupere sexuală a minorilor

Definiție Infracţiunea de corupere sexuală a minorilor este prevăzută şi sancţionată de dispoziţiile

art. 221 din Codul penal şi constă în „(1) Comiterea unui act de natură sexuală, altul decât cel
prevăzut în art. 220, împotriva unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani, precum şi
determinarea minorului să suporte ori să efectueze un astfel de act se pedepsesc cu închisoarea de
la unu la 5 ani.
(2) Pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, atunci
când:
a) minorul este rudă în linie directă, frate sau soră;
b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
c) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.
(3) Actul sexual de orice natură săvârşit de un major în prezenţa unui minor care nu a împlinit
vârsta de 13 ani se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
(4) Determinarea de către un major a unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani să asiste
la comiterea unor acte cu caracter exhibiţionist ori la spectacole sau reprezentaţii în cadrul cărora

38
se comit acte sexuale de orice natură, precum şi punerea la dispoziţia acestuia de materiale cu
caracter pornografic se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(5) Faptele prevăzute în alin. (1) nu se sancţionează dacă diferenţa de vârstă nu depăşeşte 3
ani.”
Obiectul juridic al infracţiunii este reprezentat de relaţiile sociale privitoare la viaţa
sexuală, privind dezvoltarea normală a minorului.
Obiectul material. În situaţia în care actele cu caracter obscen sunt săvârşite în prezenţa
unui minor, infracţiunea nu prezintă obiect material. Dacă însă actele cu caracter obscen sunt
săvârşite asupra unui minor, obiectul material al infracţiunii este reprezentat de corpul persoanei
asupra căruia se exercită activitatea făptuitorului.
Subiecţii infracţiunii.Subiectul activ al infracţiunii este nedeterminat, poate fi orice
persoană.
Subiectul pasiv este determinat, fiind necesar să aibă vârsta sub 13 ani, să fie minor,
indiferent de sex.
Infracţiunea poate fi săvârşită în orice formă de participaţie
Latura obiectivă
Elementul material al infracţiunii constă în comiterea unui act de natură sexuală, altul
decât cel prevăzut în art. 220, împotriva unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani, precum şi
determinarea minorului să suporte ori să efectueze un astfel de act.
Urmarea imediată constă în starea de pericol pe care asemenea acte o crează pentru
dezvoltarea morală a minorului.
Între faptă şi urmarea imediată trebuie să existe legătură de cauzalitate, care rezultă din
însăşimaterialitatea faptei.
Latura subiectivă. Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie, care poate fi directă sau indirectă.

Tentativa şi consumarea. Tentativa nu se pedepsește.

Infracţiunea se consumă în momentul în care se produce şi starea de pericol pentru valorile
ocrotite de lege.
Forme agravate. Potrivit dispoziţiilor art. 221 alin. 2, fapta este mai aspru sancţionată
atunci când:
a) minorul este rudă în linie directă, frate sau soră;
b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
c) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.
Forme atenunate: Potrivit dispozițiilor art 221 alin 3 fapta este mai ușor sancționată dacă
actul sexual de orice natură săvârşit de un major în prezenţa unui minor care nu a împlinit vârsta
de 13 ani.
Potrivit dispozițiilor art 221 alin 4 fapta este mai ușor sancționată dacă constă în
determinarea de către un major a unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani să asiste la
comiterea unor acte cu caracter exhibiţionist ori la spectacole sau reprezentaţii în cadrul cărora se
comit acte sexuale de orice natură, precum şi punerea la dispoziţia acestuia de materiale cu caracter
pornografic.
Sancţiunea. Infracţiunea de corupţie sexuală este sancţionată diferenţiat, după cum este
comisă în modalitatea tip , modalitatea agravată sau modalitățile atenuate:
− pedeapsa în cazul comiterii infracţiunii decorupţie sexuală în modalitatea tip prevăzută de
alin. 1 al art. 221 din Codul penal este închisoarea de la 1 la 5 ani
− pedeapsa în cazul infracţiunii de corupţie sexuală comisă în forma agravată prevăzută de

39
 alin. 2 este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi;
− în cazul infracţiunii de corupţie sexuală comisă în forma atenuată prevăzută de alin. 3
pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau amenda.
− în cazul infracţiunii de corupţie sexuală comisă în forma atenuată prevăzută de alin.4 este
închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amenda.
Faptele prevăzute în alin. (1) nu se sancţionează dacă diferenţa de vârstă nu depăşeşte 3 ani.

Racolarea minorilor în scopuri sexuale

Definiţie. Infracţiunea de racolare a minorilor în scopuri sexuale este prevăzută şi sancţionată de

dispoziţiile art. 222 din Codul penal şi constă„Fapta persoanei majore de a-i propune unui minor
care nu a împlinit vârsta de 13 ani să se întâlnească, în scopul comiterii unui act dintre cele
prevăzute în art. 220 sau art. 221, inclusiv atunci când propunerea a fost făcută prin mijloacele de
transmitere la distanţă, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.”
Obiectul special este constituit de relaţiile sociale referitoare la libertatea sexuală a
minorului care nu a împlinit 13 ani, la dezvoltarea fizică şi morală corespunzătoare a acestuia.
Obiectul material. Infracţiunea nu are obiect material.
Subiect activ poate fi orice persoană – major sau minor, indiferent de sex – cu singura
condiţie de a avea capacitatea de a răspunde penal.
Subiect pasiv este numai minorul – indiferent de sexul acestuia – care nu a împlinit vârsta
de 13 ani.
Latura obiectivă
Elementul material constă în fapta de a propune unui minor care nu a împlinit vârsta de 13
ani să se întâlnească în scopul de a comite unul dintre actele prevăzute în art. 220 şi 221 C.pen.

Urmarea imediată constă în starea de pericol creată pentru relaţiile sociale referitoare la
libertatea sexuală a minorului, dezvoltarea fizică şi morală corespunzătoare interesului general al
societăţii.
Între faptă şi urmarea imediată trebuie să existe legătura de cauzalitate. Această legătură
rezultă ex re.
Latura subiectivă. Infracţiunea se comite cu intenţie directă calificată de scop.
Tentativa şi consumarea. Tentativa nu se pedepseşte.
Consumarea infracţiunii are loc atunci când a fost săvârşită fapta – propunerea de întâlnire
în scopul comiterii unui act dintre cele prevăzute în art. 220 şi 221 C.pen. – şi când, odată cu
aceasta a apărut şi urmarea socialmente epriculoasă.
Sancţiunea. Pedeapsa prevăzută de lege este alternativă închisoarea de la o lună la un an
sau amenda.
Infracţiunile contra libertăţii şi integrităţii sexuale incriminate în noul Cod penal în
capitolul VIII au fost sistematizate şi completate cu noi incriminări, precum agresiunea sexuală,
racolarea minorilor în scopuri sexuale. De asemenea, infracţiunea deja existentă – hărţuirea
sexuală – a fost reconfigurată, noul său conţinut constitutiv demonstrând încadrarea acestei
infracţiuni ca o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale, şi nu ca o infracţiune care, în
vechea reglementare, punea în prim plan relaţia de serviciu dintre victimă şi făptuitor.

40
 Noua reglementare a infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale urmăreşte
sancţionarea tuturor faptelor prin care se poate aduce atingere acestei valori, motiv care justifică
şi noile incriminări din acest capitol.

Curs nr. 9

INFRACȚIUNI CE ADUC ATINGERE DOMICILIULUI ȘI VIEȚII PRIVATE

Violarea de domiciliu
Definiţie. Infracţiunea de viol este prevăzută şi sancţionată de dispoziţiile articolului 218
din Codul penal şi constă în pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere,
dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea, fără consimţământul persoanei care le foloseşte,
sau refuzul de a le părăsi la cererea acesteia.
Obiectul juridic. Infracţiunea de violare de domiciliu are ca obiect juridic special ansamblul
relaţiilor sociale a căror formare şi dezvoltare nu ar fi posibile fără apărarea unuia dintre drepturile,
atributele fundamentale ale omului - dreptul la libertate deplină, la posibilitatea de a-şi desfăşura
viaţa personală în mod liber, într-un domiciliu propriu.
Obiectul material. Această infracţiune nu are obiect material.
Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ al infracţiunii de violare de domiciliu poate fi orice
persoană care îndeplineşte condiţiile legale pentru a răspunde penal.
Infracţiunea de violare de domiciliu se poate comite în oricare formă de participaţie.
Subiectul pasiv al infracţiunii poate fi orice persoană fizică, în viaţă.
Latura obiectivă
Elementul material al infracţiunii de violare de domiciliu se realizează atât printr-o acţiune,
cât şi printr-o inacţiune, textul art. 224 din Codul penal prevăzând, alternativ, două modalităţi de
comitere a infracţiunii.
Într-o primă modalitate infracţiunea poate fi comisă prin acţiunea făptuitorului de a
pătrunde, fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând
de acesta, fără consimţământul persoanei care le foloseşte.
A doua modalitate de săvârşire a infracţiunii constă într-o inacţiune a făptuitorului, şi
anume, în refuzul său de a părăsi locuinţa, încăperea, dependinţa sau locul împrejmuit ţinând de
acestea, la cererea persoanei care le foloseşte.
Urmarea imediată a acţiunii sau inacţiunii prin care făptuitorul comite infracţiunea de
violare de domiciliu o reprezintă încălcarea libertăţii persoanei sub aspectul nesocotirii dreptului
persoanei de a folosi domiciliul său în mod liber, nestingherit, pentru desfăşurarea vieţii sale
private fără teama amestecului unor persoane străine.
Legătura de cauzalitate, necesară întregirii laturii obiective a infracţiunii de violare de
domiciliu, trebuie să existe între elementul material constând în acţiunea sau inacţiunea prin care
făptuitorul violează domiciliul unei persoane şi urmarea cerută de lege, şi anume, încălcarea
libertăţii persoanei sub aspectul dreptului acesteia de a se folosi în mod liber de locuinţă sa pentru
desfăşurarea netulburată a vieţii sale private.
Latura subiectivă. Infracţiunea de violare de domiciliu este o infracţiune intenţionată, iar
intenţia făptuitorului în comiterea infracţiunii se poate manifesta atât sub forma intenţiei directe,
cât şi a intenţiei indirecte.

41
 Formele agravate ale infracţiunii de violare de domiciliu sunt prevăzute şi sancţionate de
dispoziţiile aliniatului 2 al articolului 224din Codul penal, conform căruia infracţiunea este mai
gravă şi, în consecinţă, mai sever pedepsită "în cazul în care fapta se săvârşeşte de o persoană
înarmată, în timpul nopţii sau prin folosirea de calităţi mincinoase".
a) Săvârşirea faptei de o persoană înarmată
Pentru a opera agravanta este necesar ca, în momentul săvârşirii infracţiunii făptuitorul să
fie înarmat, nu prezintă relevanţă, pentru reţinerea agravantei, dacă făptuitorul a folosit sau nu
arma pentru a înlesni săvârşirea infracţiunii.
b) Săvârşirea infracţiunii în timpul nopţii
Legiuitorul a condiţionat aplicarea acestei agravante de îndeplinirea unei singure condiţii,
şi anume, aceea ca fapta de violare de domiciliu să fie comisă în timpul nopţii.
c) Săvârşirea faptei prin folosirea de calităţi mincinoase
Existenţa acestei agravante este condiţionată de folosirea de către făptuitor, în realizarea
activităţii sale infracţionale, a unui procedeu de natură să inducă în eroare victima, şi anume,
declinarea unei calităţi mincinoase.
Tentativa şi consumarea. Tentativa, deşi posibilă în cazul infracţiunii de violare de
domiciliu nu este sancţionată de legea penală.
Infracţiunea de violare de domiciliu se consumă în momentul în care, ca urmare a activităţii
infracţionale a făptuitorului, s-a produs rezultatul periculos cerut de lege, constând în încălcarea
libertăţii persoanei.
Sancţiunea. Infracţiunea de violare de domiciliu este sancţionată diferenţiat, după cum este
comisă în forma simplă, prevăzută de alin. 1 al art. 224 din Codul penal, sau este comisă în vreuna
din formele agravate, prevăzute în alin. 2 al art. 224 din Codul penal, astfel:
− pedeapsa în cazul comiterii infracţiunii de violare de domiciliu în forma simplă este
închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
− pedeapsa în cazul infracţiunii de violare de domiciliu în vreuna din formele agravate este
închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate

Violarea sediului profesional

Definiţie. Infracţiunea de violarea sediului profesional este prevăzută şi sancţionată de
dispoziţiile art. 225 din Codul penal şi constă în pătrunderea fără drept, în orice mod, în oricare
dintre sediile unde o persoană juridică sau fizică îşi desfăşoară activitatea profesională ori refuzul
de a le părăsi la cererea persoanei îndreptăţite.
Obiectul juridic. Infracţiunea de violarea sediului profesional are ca obiect juridic special
ansamblul relaţiilor sociale a căror formare şi dezvoltare nu ar fi posibile fără apărarea
inviolabilității sediului profesional
Obiectul material. Această infracţiune nu are obiect material
Subiecţii infracţiunii.Subiectul activ al infracţiunii de violarea sediului profesional poate fi
orice persoană care îndeplineşte condiţiile legale pentru a răspunde penal.
Infracţiunea de violare de domiciliu se poate comite în oricare formă de participaţie.
Subiectul pasiv al infracţiunii poate fi orice persoană fizică sau persoană juridică care are
în folosință un anumit sediu profesional și care este îndreptățită să permită sau să refuze intrarea
sau rămânerea în aceste spații.
Latura obiectivă

42
 Elementul material al infracţiunii de violarea sediului profesional se realizează atât printr-
o acţiune, cât şi printr-o inacţiune, textul art. 225 din Codul penal prevăzând, alternativ, două
modalităţi de comitere a infracţiunii.
Într-o primă modalitate infracţiunea poate fi comisă prin acţiunea făptuitorului de a
pătrunde, fără drept, în orice mod, într-un sediu în care o persoană juridică sau fizică îşi desfăşoară
activitatea profesională, fără consimţământul persoanei care le foloseşte.
A doua modalitate de săvârşire a infracţiunii constă într-o inacţiune a făptuitorului, şi
anume, în refuzul său de a părăsi sediul în care o persoană juridică sau fizică îşi desfăşoară
activitatea profesională la cererea persoanei îndreptățite.
Urmarea imediată a acţiunii sau inacţiunii prin care făptuitorul comite infracţiunea de
violare a sediului profesional o reprezintă producerea unei stări de pericol ca urmare a încălcării
dreptului la inviolabilitatea sediului profesional.
Legătura de cauzalitate, necesară întregirii laturii obiective a infracţiunii, trebuie să existe
între elementul material constând în acţiunea sau inacţiunea făptuitorului şi urmarea cerută de lege.
Latura subiectivă. Violarea sediului profesional este o infracţiune intenţionată, iar intenţia
făptuitorului în comiterea infracţiunii se poate manifesta atât sub forma intenţiei directe, cât şi a
intenţiei indirecte.
Formele agravate ale infracţiunii de violarea sediului profesional sunt prevăzute şi
sancţionate de dispoziţiile aliniatului 2 al articolului 225 din Codul penal, conform căruia
infracţiunea este mai gravă şi, în consecinţă, mai sever pedepsită "în cazul în care fapta se
săvârşeşte de o persoană înarmată, în timpul nopţii sau prin folosirea de calităţi mincinoase".
a) Săvârşirea faptei de o persoană înarmată
Pentru a opera agravanta este necesar ca, în momentul săvârşirii infracţiunii făptuitorul să
fie înarmat, nu prezintă relevanţă, pentru reţinerea agravantei, dacă făptuitorul a folosit sau nu
arma pentru a înlesni săvârşirea infracţiunii.
b) Săvârşirea infracţiunii în timpul nopţii
Legiuitorul a condiţionat aplicarea acestei agravante de îndeplinirea unei singure condiţii,
şi anume, aceea ca fapta de violare de domiciliu să fie comisă în timpul nopţii.
c) Săvârşirea faptei prin folosirea de calităţi mincinoase
Existenţa acestei agravante este condiţionată de folosirea de către făptuitor, în realizarea
activităţii sale infracţionale, a unui procedeu de natură să inducă în eroare victima, şi anume,
declinarea unei calităţi mincinoase.
Tentativa şi consumarea. Tentativa, deşi posibilă în cazul infracţiunii de violarea sediului
profesional nu este sancţionată de legea penală.
Infracţiunea de violarea sediului profesional se consumă în momentul în care, ca urmare a
activităţii infracţionale a făptuitorului, s-a produs rezultatul periculos cerut de lege, constând în
încălcarea libertăţii persoanei.
Sancţiunea. Infracţiunea de violarea sediului profesional este sancţionată diferenţiat, după
cum este comisă în forma simplă, prevăzută de alin. 1 al art. 225 din Codul penal, sau este comisă
în vreuna din formele agravate, prevăzute în alin. 2 al art. 225 din Codul penal, astfel:
− pedeapsa în cazul comiterii infracţiunii în forma simplă este închisoarea de la 3 luni la 2
ani sau cu amenda.
− pedeapsa în cazul infracţiunii în vreuna din formele agravate este închisoarea de la 6 luni
la 3 ani sau cu amenda.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate

43
Violarea vieții private
Definiție :Atingerea adusă vieţii private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau
înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane
aflate într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de aceasta sau a unei convorbiri private se
pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.
Obiectul juridic. Infracţiunea de violare a vieții private are ca obiect juridic special
ansamblul relaţiilor sociale a căror formare şi dezvoltare nu ar fi posibile fără apărarea intimității
vieții private.
Obiectul material. Această infracţiune nu are obiect material.
Subiecţii infracţiunii.Subiectul activ al infracţiunii de de violare a vieții private poate fi
orice persoană care îndeplineşte condiţiile legale pentru a răspunde penal.
Infracţiunea de violare a vieții private se poate comite în oricare formă de participaţie.
Subiectul pasiv al infracţiunii poate fi orice persoană fizică, în viaţă.
Latura obiectivă
Elementul material al infracţiunii de violare a vieții private se realizează prin fotografierea,
captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei
persoane aflate într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de aceasta sau a unei convorbiri
private.
Urmarea imediată a acţiunii prin care făptuitorul comite infracţiunea de violare a vieții
private o reprezintă atingerea adusă vieții private.
Legătura de cauzalitate, necesară întregirii laturii obiective a infracţiunii de violare a vieții
private, trebuie să existe între elementul material şi urmarea cerută de lege, şi anume, încălcarea
libertăţii persoanei sub aspectul dreptului acesteia de a se folosi în mod liber de locuinţă sa pentru
desfăşurarea netulburată a vieţii sale private.
Latura subiectivă. Infracţiunea de violare a vieții private este o infracţiune intenţionată, iar
intenţia făptuitorului în comiterea infracţiunii se poate manifesta atât sub forma intenţiei directe,
cât şi a intenţiei indirecte.
Mobilul și scopul pot fi avute în vedere doar la individualizarea pedepsei.
Formele agravate ale infracţiunii constă în divulgarea, difuzarea, prezentarea sau
transmiterea, fără drept, a sunetelor, convorbirilor ori a imaginilor prevăzute în alin. (1), către o
altă persoană sau către public.
Tentativa şi consumarea. Tentativa, deşi posibilă în cazul infracţiunii de violare a vieții
private nu este sancţionată de legea penală.
Infracţiunea de violare a vieții private se consumă în momentul în care, ca urmare a
activităţii infracţionale a făptuitorului, s-a produs rezultatul periculos cerut de lege, constând în
atingerea adusă vieții private.
Nu constituie infracţiune fapta săvârşită:
a) de către cel care a participat la întâlnirea cu persoana vătămată în cadrul căreia au fost
surprinse sunetele, convorbirile sau imaginile, dacă justifică un interes legitim;
b) dacă persoana vătămată a acţionat explicit cu intenţia de a fi văzută ori auzită de făptuitor;
c) dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea
săvârşirii unei infracţiuni;
d) dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificaţie pentru viaţa comunităţii şi a
căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei
vătămate.

44
 Sancţiunea. Infracţiunea de violare a vieții private este sancţionată diferenţiat, după cum
este comisă în forma simplă, prevăzută de alin. 1 al art. 226 din Codul penal, sau este comisă în
vreuna din formele agravate, prevăzute în alin. 2 al art. 226 din Codul penal, astfel:
− pedeapsa în cazul comiterii infracţiunii în forma simplă este închisoarea de la 1 lună la 6
luni sau cu amenda.
− pedeapsa în cazul infracţiunii în vreuna din formele agravate este închisoarea de la 3 luni
la 2 ani sau cu amenda.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate

Divulgarea secretului profesional

Definiţie. Infracţiunea de divulgare a secretului profesional este prevăzută şi sancţionată
de prevederile art. 227 din Codul penal şi constă în divulgarea, fără drept, a unor date sau informații
privind viaţa privată a unei persoane, de natură să aducă un prejudiciu unei persoane, de către acela
care a luat cunoştinţă despre acestea în virtutea profesiei ori funcţiei şi care are obligaţia păstrării
confidenţialităţii cu privire la aceste date.
Obiectul juridic. Incriminarea faptei de divulgare a secretului profesional are ca scop
protejarea relaţiilor sociale care privesc păstrarea confidenţialităţii datelor de către persoanele ce
exercită o funcţie sau o profesie care implică aflarea unor astfel de informaţii cu caracter
confidenţial, fie că acestea le sunt încredinţate de partea vătămată, fie că iau cunoştinţă de acestea
în virtutea profesiei sau funcţiei.
Obiectul material. Infracţiunea nu are obiect material.
Subiecţii infracţiunii.Subiectul activ al infracţiunii este determinat de lege prin natura
funcţiei sau profesiei exercitate; astfel, el nu poate fi decât o persoană care exercită o funcţie sau
o profesie ce implică încredinţarea sau aflarea unor date confidenţiale din viaţa intimă a altei
persoane.
Participaţia penală este posibilă doar în foma instigării şi a complicităţii, coautoratul fiind
exclus, datorită faptului că infracţiunea presupune o obligaţie cu caracter personal.
Subiectul pasiv este reprezentat de persoana a cărei libertate a fost lezată prin divulgarea
secretului pe care l-a încredinţat sau care a fost aflat de anumite persoane în virtutea funcţiei sau a
profesiei exercitate.
Latura obiectivă
Elementul material al infracţiunii constă într-o acţiune de divulgare a informaţiilor
încredinţate făptuitorului sau aflate de acesta în virtutea profesiei sau funcţiei. Divulgarea
presupune comunicarea acestor date cu caracter confidenţial unor alte persoane.
Urmarea imediată a infracţiunii constă în încălcarea libertăţii persoanei.
Între acţiunea făptuitorului şi urmarea imediată trebuie să se stabilească existenţa legăturii
de cauzalitate.
Latura subiectivă. Infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă.
Tentativa şi consumarea. Tentativa infracţiunii de divulgare a secretului profesional nu
este sancţionată de legea penală. Infracţiunea se consumă în momentul în care se produce urmarea
socialmente periculoasă.
Sancţiunea. Infracţiunea de divulgare a secretului profesional se pedepseşte cu închisoare
de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Incriminarea faptelor împotriva libertăţii persoanei porneşte de la obiectul juridic comun
al acestora,şi anume atingerea adusă libertăţii persoanei – ca valoare fundamentală protejată de

45
legea penală. Este ocrotiă atât libertatea fizică a persoanei – prin incriminarea faptei de lipsire d
elibertate în mod ilegal, cât şi libertatea psihică a acesteia – prin incriminarea faptelor de
ameninţare, şantaj, hărţuire.
O noutate legislativă este reprezentată de incriminarea faptei de hărţuire prin dispoziţiile
art. 208 C.pen. care este determinată de comiterea tot mai frecventă a unor fapte de şicanare a
persoanei prin supravegherea unei persoane, efectuarea de apeluri telefonice, etc care îi cauzează
acesteia o stare de temere şi, astfel, se aduce atingere libertăţii psihice a persoanei.
Infracţiunile ce aduc atingere domiciliului şi vieţii private incriminate în noul Cod penal în
capitolul IX au fost sistematizate şi completate cu noi incriminări, precum violarea sediului
profesional, violarea vieţii private. De asemenea, infracţiunea deja existentă – divulgarea
secretului profesional a fost inclusă în această grupare de infracţiuni considerându-se că obiectul
său juridic – valoarea socială protejată de legiuitor prin incriminarea faptei – corespunde acestei
grupări.

Curs nr. 10

FURTUL ŞI TÂLHĂRIA

Furtul
Definiţie. Infracţiunea de furt este prevăzută şi sancţionată de dispoziţiile articolului 228
din Codul penal şi constă în: „(1) Luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără
consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la 6
luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Fapta constituie furt şi dacă bunul aparţine în întregime sau în parte făptuitorului, dar
în momentul săvârşirii acel bun se găsea în posesia sau detenţia legitimă a altei persoane.
(3) Se consideră bunuri mobile şi înscrisurile, energia electrică, precum şi orice alt fel de
energie care are valoare economică.”
Obiectul juridic al infracţiunii de furt îl reprezintă relaţiile sociale de ordin patrimonial.
Obiectul material nu poate fi decât un bun mobil, care este susceptibil de a fi luat.
Legea asimilează bunurilor mobile şi orice tip de energie care are valoare economică.
Constituie obiect material al furtului şi înscrisurile, fie că au o valoare economică, fie că
prezintă utilitate pentru posesorul lor.
În ceea ce priveşte vehiculele, acestea pot constitui obiect material al furtului, dar
încadrarea faptei se va face în raport de ce a urmărit făptuitorul, potrivit prevederilor art. 228 alin.
1 C.pen. dacă s-a realizat însuşirea vehiculului, respectiv, potrivit prevederilor art. 230 alin. 1
C.pen. dacă s-a dorit doar folosirea vehiculului.
Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ nu este calificat, poate fi orice persoană care
îndeplineşte condiţiile generale pentru angajarea răspunderii penale.
Subiectul pasiv poate fi orice persoană în posesia sau detenţia căreia se află bunul mobil
sustras.
Latura obiectivă
Elementul material al infracţiunii este reprezentat de acţiunea de luare a bunului mobil
aflat în posesia sau detenţia altei persoane.
Pentru existenţa elementului material este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiţii:
- bunul mobil să fie luat din posesia sau detenţia altei persoane.
- luarea bunului să se realizeze fără consimţământul părţii vătămate.

46
 Urmarea imediată constă în scoaterea bunului din sfera de stăpânire a părţii vătămate şi
trecerea lui în sfera de stăpânire a făptuitorului.
Între acţiunea făptuitorului şi urmarea cerută de lege trebuie să se stabilească existenţa
legăturii de cauzalitate.
Latura subiectivă. Infracţiunea de furt se săvârşeşte cu intenţie directă, calificată de scopul
special prevăzut de lege, acela al însuşirii pe nedrept a bunului.
Tentativa şi consumarea. Tentativa infracţiunii de furt este posibilă şi este sancţionată de
lege.
Consumarea faptei se produce în momentul în care se realizează imposedarea, moment în
care se produce şi rezultatul socialmente periculos al faptei.
Sancţiunea. Infracţiunea de furt este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3
ani sau cu amendă.

Furtul calificat
Definiţie. Infracţiunea de furt calificat este prevăzută şi sancţionată de dispoziţiile
articolului 229 C.pen. şi constă în: „(1) Furtul săvârşit în următoarele împrejurări:
a) într-un mijloc de transport în comun;
b) în timpul nopţii;
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d) prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei
mincinoase;
e) prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere,
se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Dacă furtul a fost săvârşit în următoarele împrejurări:
a) asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural;
b) prin violare de domiciliu sau sediu profesional;
c) de o persoană având asupra sa o armă,
pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3) Furtul privind următoarele categorii de bunuri:
a) ţiţei, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze
naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternă;
b) componente ale sistemelor de irigaţii;
c) componente ale reţelelor electrice;
d) un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau alte
situaţii de urgenţă publică;
e) un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenţie la incendiu, la accidente de cale
ferată, rutiere, navale sau aeriene ori în caz de dezastru;
f) instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian şi componente ale
acestora, precum şi componente ale mijloacelor de transport aferente;
g) bunuri prin însuşirea cărora se pune în pericol siguranţa traficului şi a persoanelor pe
drumurile publice;
h) cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radiocomunicaţii, precum şi
componente de comunicaţii,
se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani.”
Infracţiunea de furt calificat reuneşte situaţii, împrejurări care atribuie infracţiunii de furt
un caracter mai grav, motiv pentru care este prevăzut un regim sancţionator mai sever.

47
Furtul în scop de folosinţă
Definiţie. Infracţiunea de furt în scop de folosinţă este prevăzută şi sancţionată de
dispoziţiile articolului 230 C.pen. şi constă în: „(1) Furtul care are ca obiect un vehicul, săvârşit în
scopul de a-l folosi pe nedrept, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în art. 228 sau art. 229, după
caz, ale cărei limite speciale se reduc cu o treime.
(2) Cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) se sancţionează folosirea fără drept a unui terminal
de comunicaţii al altuia sau folosirea unui terminal de comunicaţii racordat fără drept la o reţea,
dacă s-a produs o pagubă.”
Furtul în scop de folosinţă reprezintă o variantă atenuată a infracţiunii de furt incriminată
distinct într-o variantă tip şi o variantă asimilată.
Varianta tip a infracţiunii de furt în scop de folosinţă prevăzută de dispoziţiile art. 230 alin.
1 C.pen. se evidenţiează prin obiectul material al infracţiunii – vehiculul – şi prin scopul special
urmărit de făptuitor – acela al folosirii pe nedrept al vehiculului. Scopul este cel care determină şi
regimul sancţionator atenuat în comparaţiie cu cel al infracţiunii de furt, pentru că făptuitorul nu
urmăreşte să-şi însuşească vehiculul, ci doar să-l folosească o perioadă determinată de timp.
În varianta asimilată prevăzută de dispoziţiile art. 230 alin. 2, legiuitorul român a incriminat
situaţii în care, deşi nu suntem în prezenţa însuşirii sau folosirii pe nedrept a unui bun mobil,
paguba care se produce şi care reprezintă o cerinţă a existenţei infracţiunii determină asimilarea
acestor fapte cu infracţiunea de furt în folosinţă. Este cazul în care se foloseşte fără drept un
terminal de comunicaţii al altuia sau se foloseşte un terminal de comunicaţii racordat fără drept la
o reţea. În ambele situaţii elementul material este reprezentat de folosirea unui terminal de
comunicaţii al altuia care fie este folosit fără drept, fie este racordat fără drept la o reţea.
Sancţiunea. Infracţiunea de furt în scop de folosinţă reprezintă o variantă atenuată a
infracţiunii de furt şi este pedepsită cu pedeapsa prevăzută în art. 228 sau art. 229, după caz, ale
cărei limite speciale se reduc cu o treime.

Plângerea prealabilă şi împăcarea

Potrivit dispoziţiilor art. 231 C.pen.: „(1) Faptele prevăzute în prezentul capitol, săvârşite
între membrii de familie, de către un minor în paguba tutorelui ori de către cel care locuieşte
împreună cu persoana vătămată sau este găzduit de aceasta, se pedepsesc numai la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate.
(2) În cazul faptelor prevăzute la art. 228, art. 229 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c) şi art. 230,
împăcarea înlătură răspunderea penală.”
Furtul săvârşit între membrii de familie
Calitatea de soţ există pe toată durata unei căsătorii şi se păstrează până la desfacerea
căsătoriei, iar despărţirea în fapt a soţilor nu prezintă relevanţă sub aspectul aplicării dispoziţiilor
art. 231 C.pen.
Noţiunea de „membru” este stabilită de prevederile art. 177 C.pen. în conformitate cu care
au această calitate: ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi
persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude; soţul; persoanele care au stabilit
relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc.
Furtul săvârşit de un minor în paguba tutorelui
În această situaţie, partea vătămată trebuie să aibă calitatea de tutore a minorului, calitate
stabilită, potrivit legii.
Furtul săvârşit de cel care locuieşte împreună cu persoana vătămată

48
 A locui împreună presupune folosirea aceleiaşi locuinţă, paţial sau în întregime, permanent
sau pe o perioadă limitată, însă suficientă încât să rezulte un caracter de stabilitate.
Furtul săvârşit de către cel care este găzduit de persoana vătămată
În sensul dispoziţiilor art. 231 C.pen. termenul „a găzdui” înseamnă a oferi găzduire, care,
prin modul în care a fost acordată, relevă încrederea părţii vătămate în cel căruia i-a acordat
posibilitatea de a folosi locuinţa sa.

Tâlhăria

Definiţie. Infracţiunea de tâlhărie este prevăzută şi sancţionată de dispoziţiile art. 233

C.pen. şi constă în : „ (1) Furtul săvârşit prin întrebuinţare de violenţe sau ameninţări ori prin
punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de
întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor
infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la
18 ani”.
Obiectul juridic principal constă în relaţiile sociale cu caracter patrimonial, iar obiectul
juridic secundar constă în alte relaţii sociale ce vizează garantarea vieţii, integrităţii corporale,
libertăţii psihice a persoanei.
Obiectul material constă în bunul mobil care este sustras din posesia sau detenţia altei
persoane. În situaţia în care tâlhăria se realizează prin exercitarea de violenţe, obiect material îl
constituie şi corpul persoanei asupra căruia se exercită violenţele.
Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ poate fi orice persoană, nefiind necesar să
îndeplinească vreo condiţie specială. Participaţia este posibilă în orice formă.
Subiectul pasiv al infracţiunii este nedeterminat, fiind persoana al cărui bun a fost sustras
prin săvârşirea tâlhăriei. Latura obiectivă
Elementul material al infracţiunii este complex, fiind compus dintr-o activitate principală
– luarea unui bun mobil şi o activitate secundară – exercitarea actelor de violenţă sau ameninţare.
Cea de-a doua componentă a elementului material o reprezintă exercitarea de violenţe,
ameninţarea, sau punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra. Aceste
acţiuni pot fi săvârşite concomitent cu săvârşirea furtului sau ulterior, dar în scopul de a păstra
bunul, a-şi asigura scăparea sau a şterge urmele infracţiunii.
Urmarea imediată constă în producerea rezultatului specific infracţiunii de furt, respectiv,
trecerea bunului din sfera de stăpânire a părţii vătămate în sfera de stăpânire a făptuitorului; în
plus, se aduce atingere şi altor atribute ale persoanei, prin exercitarea constrângerii, cum ar fi,
integritatea corporală, libertatea psihică.
Între faptă şi urmarea imediată trebuie să se stabilească existenţa unei legături de
cauzalitate.
Latura subiectivă. Infracţiunea se comite numai cu intenţie directă calificată de scopul
însuşirii pe nedrept a bunului, dar şi de scopul de a păstra bunul sau de a şterge urmele infracţiunii
sau de a-şi asigura scăparea.
Tentativa şi consumarea. Infracţiunea de tâlhărie este susceptibilă de tentativă pe care legea
o pedepseşte , potrivit dispoziţiilor art. 237 C.pen..
Infracţiunea se consumă în momentul în care executarea acţiunii principale de furt a fost
consumată, fiind necesar ca să fi fost exercitate şi violenţe, ameninţări pentru sustragerea bunului.
Sancţiunea. Infracţiunea de tâlhărie este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani
şi interzicerea exercită rii unor drepturi.

49
Tâlhăria calificată

Definiţie. Infracţiunea de tâlhărie calificată este prevăzută şi sancţionată de dispoziţiile

articolului 234 C.pen. şi constă în: „(1) Tâlhăria săvârşită în următoarele împrejurări:
a) prin folosirea unei arme ori substanţe explozive, narcotice sau paralizante;
b) prin simularea de calităţi oficiale;
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d) în timpul nopţii;
e) într-un mijloc de transport sau asupra unui mijloc de transport;
f) prin violare de domiciliu sau sediu profesional,
se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Tâlhăria săvârşit ăîn condiţiile art. 229 alin. (3) se pedepseşte cu închisoare de la 5 la
12 aniş i interzicerea unor drepturi .
(3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează tâlhăria care a avut ca urmare vătămarea
corporală.”
Infracţiunea de tâlhărie calificată reuneşte situaţii, împrejurări care atribuie infracţiunii de
tâlhărie un caracter mai grav, motiv pentru care este prevăzut un regim sancţionator mai sever.

Tâlhăria sau pirateria urmată de moartea vctimei

Definiţie. Infracţiunea de tâlhărie sau piraterie urmată de moartea victimei este prevăzută
şi sancţionată de dispoziţiile articolului 236 C.pen. şi constă în: „(1) Dacă faptele prevăzute în art.
233-235 au avut ca urmare moartea victimei , pedeapsa este închisoarea de la 7 la 18 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.”
Infracţiunea de tâlhărie sau piraterie urmată de moartea victimei reprezintă o modalitate
agravată a infracţiunilor de tâlhărie, tâlhărie calificată, piraterie. Caracterul mai grav al faptei este
determinat de urmarea care se produce, urmare reprezentată de moartea persoanei. Pentru existenţa
infracţiunii prevăzută de art. 236 este necesar ca moartea victimei să se producă praeterintenţionat,
să-i fie reţinută făptuitorului din culpă. Această urmare atrage şi justifică un regim sancţionator
mai sever.
Infracţiunile furt şi tâlhărie au fost incriminate distinct în noul Cod penal în capitolele I şi
II din Titlul II privind Infracţiunile contra patrimoniului.
Noua reglementare a infracţiunilor de furt şi tâlhărie urmăreşte o sistematizare completă
a acestor fapte şi a tuturor aspectelor legate de sancţionarea lor.

Curs nr. 11

INFRACŢIUNI CONTRA PATRIMONIULUI PRIN NESOCOTIREA ÎNCREDERII

Abuzul de încredere
Definiţie. Infracţiunea de abuz de încredere este prevăzută şi sancţionată de dispoziţiile
articolului 238 din Codul penal şi constă în: „(1) Însuşirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a

50
unui bun mobil al altuia, de către cel căruia i-a fost încredinţat în baza unui titlu şi cu un anumit
scop, ori refuzul de a-l restitui se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.”
Obiectul juridic este reprezentat de relaţiile sociale cu caracter patrimonial a căror existenţă
şi desfăşurare este condiţionată de încrederea şi buna-credinţă ce trebuie să stea la baza raporturilor
juridice.
Obiectul material al infracţiunii este reprezentat de un bun mobil al altuia pe care
făptuitorul îl deţine cu orice titlu. Bunul trebuie să fie încredinţat făptuitorului în baza unui titlu şi
cu un anumit scop.
Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ este orice persoană care, în temeiul unui titlu, deţine
bunul mobil şi, prin oricare din acţiunile incriminate, transformă detenţia într-o stăpânire abuzivă.
Participaţia penală este posibilă în orice formă.
Subiectul pasiv este reprezentat de persoana care a încredinţat bunul făptuitorului.
Latura obiectivă
Elementul material poate să se realizeze, în mod alternativ, prin una din următoarele
acţiuni/inacţiuni: însuşirea bunului, dispunerea de acest bun sau folosirea sa pe nedrept sau refuzul
de a-l restitui.
Însuşirea bunului înseamnă trecerea bunului în sfera de stăpânire a făptuitorului care se
comportă ca şi cum ar fi proprietar.
Dispunerea pe nedrept de bun presupune că detentorul efectuează acte de dispoziţie asupra
bunului (îl vinde, îl transformă, etc.).
Folosirea bunului presupune utilizarea sa de făptuitor.
Refuzul de a restitui bunul se referă la situaţia în care făptuitorul neagă înapoierea,
restituirea bunului.
Urmarea imediată constă în pricinuirea unei pagube subiectului pasiv care nu-şi mai poate
exercita prerogativele asupra bunului.
Între faptă şi urmarea imediată trebuie să se determine existenţa unei legături de
cauzalitate.
Latura subiectivă. Infracţiunea de abuz de încredere se comite numai cu intenţie ce poate
fi directă sau indirectă.
Tentativa şi consumarea. Tentativa este posibilă numai în formele comisive ale infracţiunii,
dar nu se pedepseşte. Infracţiunea se consumă în momentul în care s-a realizat oricare dintre
acţiunile incriminate.
Sancţiunea. Abuzul de încredere se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu
amendă.
Aspecte procesuale. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.

Abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor

Definiţie. Infracţiunea de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor este prevăzută şi
sancţionată de dispoziţiile art. 239 din Codul penal şi constă în: „(1) Fapta debitorului de a
înstrăina, ascunde, deteriora sau distruge, în tot sau în parte, valori ori bunuri din patrimoniul său
ori de a invoca acte sau datorii fictive în scopul fraudării creditorilor se pedepseşte cu închisoare
de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta persoanei care, ştiind că nu va putea plăti,
achiziţionează bunuri ori servicii producând o pagubă creditorului.

51
 (3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.”
Obiect juridic este reprezentat de relaţiile sociale care privesc cu caracter patrimonial a
căror existenţă şi desfăşurare este condiţionată de încrederea şi buna-credinţă ce trebuie să stea la
baza raporturilor juridice.
Obiect material este reprezentat de valori sau bunuri din patrimoniul făptuitorului
Subiectul activ poate fi orice persoană care are capacitatea de a răspunde penal şi care are
calitatea de debitor. Participaţia penală este posibilă în forma instigării sau complicităţii. Pentru
existenţa coautoratului este necesar ca făptuitorii să aibă calitatea cerută de lege.
Subiectul pasiv este reprezentat de creditorii făptuitorului.
Latura obiectivă
Elementul material se poate realiza, alternativ, prin una din următoarele acţiuni/inacţiuni:
înstrăinarea, ascunderea, deteriorarea sau distrugerea, în tot sau în parte, de valori ori bunuri din
patrimoniul debitorului ori invocarea unor acte sau datorii fictive.
Elementul material s epoate realiza şi prin achiziţionarea de bunuri ori servicii producând
o pagubă creditorului şi cunoscând faptul că nu le va putea plăti.
Urmarea imediată constă în producerea unei pagube.
Între faptă şi urmarea imediată trebuie să existe legătură de cauzalitate.
Latura subiectivă. Infracţiunea se comite cu intenţie directă calificată de scopul fraudării
creditorilor.
Tentativa şi consumarea. Tentativa se pedepseşte pentru fapta prevăzută în alin. 1.
Infracţiunea se consumă când se comite acţiune/inacţiunea ce reprezintă elementul material,
moment în care se produce şi urmarea imediată.
Sancţiunea. Infracţiunea se pedepseşte cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani sau cu
amendă.
Aspecte procesuale. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.

Bancruta simplă
Definiţie. Infracţiunea de este prevăzută şi sancţionată de dispoziţiile art. 240 C.pen.şi
constă în: „(1) Neintroducerea sau introducerea tardivă, de către debitorul persoană fizică ori de
reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii insolvenţei,
într-un termen care depăşeşte cu mai mult de 6 luni termenul prevăzut de lege de la apariţia stării
de insolvenţă, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.”
Obiect juridic este reprezentat de relaţiile sociale cu caracter patrimonial.
Obiect material. Infracţiunea nu are obiect material.
Subiectul activ poate fi orice persoană care are capacitatea de a răspunde penal şi calitatea
de debitor ori de reprezentant legal al persoanei juridice debitoare Participaţia penală este posibilă
în forma instigării sau complicităţii. Pentru existenţa coautoratului este necesar ca făptuitorii să
aibă calitatea cerută de lege.
Subiectul pasiv este reprezentat de persoana care este creditorul făptuitorului.
Latura obiectivă
Elementul material se poate realiza, alternativ, prin una din următoarele acţiuni/inacţiuni:
neintroducerea sau introducerea tardivă a cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, într-un
termen care depăşeşte cu mai mult de 6 luni termenul prevăzut de lege de la apariţia stării de
insolvenţă.

52
 Urmarea imediată constă în producerea unei stări de pericol pentru patrimoniul
creditorului.
Între faptă şi urmarea imediată trebuie să existe legătură de cauzalitate.
Latura subiectivă. Infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă.
Tentativa şi consumarea. Tentativa nu se pedepseşte.
Infracţiunea se consumă când se comite acţiune/inacţiunea ce reprezintă elementul
material, moment în care se produce şi urmarea imediată.
Sancţiunea. Infracţiunea se pedepseşte cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la un an sau cu
amendă.
Aspecte procesuale. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.

Bancruta frauduloasă
Definiţie. Infracţiunea de este prevăzută şi sancţionată de dispoziţiile art. 241 C.pen.şi constă
în: „(1) Fapta persoanei care, în frauda creditorilor:
a) falsifică, sustrage sau distruge evidenţele debitorului ori ascunde o parte din activul averii
acestuia;
b) înfăţişează datorii inexistente sau prezintă în registrele debitorului, în alt act sau în situaţia
financiară sume nedatorate;
c) înstrăinează, în caz de insolvenţă a debitorului, o parte din active.
se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
(2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.”
Obiectul juridic este reprezentat de relaţiile sociale cu caracter patrimonial.
Obiect material. Infracţiunea poate avea obiect material reprezentat de bunrile care fac
parte din activul averii debitorului.
Subiectul activ poate fi orice persoană care are capacitatea de a răspunde penal Participaţia
penală este posibilă în orice formă:coautorat, instigare, complicitate.
Subiectul pasiv este reprezentat de persoana care are calitatea de creditor şi în frauda căruia
sunt comise acţiunile păgubitoare.
Latura obiectivă
Elementul material se poate realiza, alternativ, prin una din următoarele acţiuni/inacţiuni:.
falsificarea, sustragerea sau distrugerea evidenţelor debitorului, ascunderea unei părţi din activul
averii acestuia; înfăţişarea de datorii inexistente sau prezentarea în registrele debitorului, în alt act
sau în situaţia financiară a unor sume nedatorate ori înstrăinarea, în caz de insolvenţă a debitorului,
a unei părţi din active.
Urmarea imediată constă în producerea unei stări de pericol pentru patrimoniul
creditorului.
Între faptă şi urmarea imediată trebuie să existe legătură de cauzalitate.
Latura subiectivă. Infracţiunea se comite cu intenţie directă pentru că oricare din acţiunile
incriminate trebuie comise în frauda creditorilor.
Tentativa şi consumarea. Tentativa se pedepseşte.
Infracţiunea se consumă când se comite acţiune/inacţiunea ce reprezintă elementul
material, moment în care se produce şi urmarea imediată.
Sancţiunea. Infracţiunea se pedepseşte cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani sau cu
amendă.

53
 Aspecte procesuale. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.

Gestiunea frauduloasă
Definiţie. Infracţiunea de gestiune frauduloasă este prevăzută de dispoziţiile art. 242 C.pen.
şi constă în „(1) Pricinuirea de pagube unei persoane, cu ocazia administrării sau conservării
bunurilor acesteia, de către cel care are ori trebuie să aibă grija administrării sau conservării acelor
bunuri se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Când fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârşită de administratorul judiciar, de lichidatorul
averii debitorului sau de un reprezentant sau prepus al acestora, pedeapsa este închisoarea de la
unu la 5 ani.
(3) Faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) săvârşite în scopul de a dobândi un folos patrimonial
se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(4) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.”
.
Obiectul juridic este constituit din relaţiile sociale cu caracter patrimonial a căror existenţă
şi desfăşurare este condiţionată de încrederea şi buna-credinţă ce trebuie să stea la baza raporturilor
juridice.
Obiectul material este reprezentat de bunul sau bunurile cu privire la care făptuitorul a
acţionat producând pagube.
Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ este calificat, fiind necesar să fie persoana care are
grija administrării sau conservării universalităţii de bunuri.
Participaţia este posibilă în orice formă.
Subiectul pasiv este reprezentat de persoana căreia îi aparţin bunurile ce au fost încredinţate
făptuitorului în gestiune.
Latura obiectivă
Elementul material constă în acţiuni sau inacţiuni efectuate abuziv şi în condiţii cauzatoare
de daune subiectului pasiv.
Aceste acte comisive sau omisive trebuie efectuate cu ocazia administrării sau conservării
bunurilor încredinţate făptuitorului.
Urmarea imediată constă în producerea unor pagube cauzate persoanei ale cărei bunuri
făptuitorul le administrează sau conservă.
Între activitatea făptuitorului şi pagubele pricinuite trebuie să existe legătură de
cauzalitate.
Latura subiectivă. Fapta trebuie săvârşită cu „rea-credinţă”, ceea ce presupune, sub aspect
subiectiv, existenţa intenţiei ca formă de vinovăţie.
Tentativa şi consumarea. Tentativa, deşi este posibilă, nu este sancţionată de legea penală.
Infracţiunea se consumă în momentul în care se produce paguba ca urmare a acţiunii făptuitorului.
Forme agravate. Potrivit dispoziţiilor art. 242 alin. 2 reprezintă formă agravată situaţia în
care gestiunea frauduloasă este săvârşită de administratorul judiciar, de lichidatorul averii
debitorului sau de un reprezentant sau prepus al acestora.
Potrivit dispoziţiilor art. 242 alin. 3 reprezintă formă agravată Faptele prevăzute în alin. (1)
şi alin. (2) săvârşite în scopul de a dobândi un folos patrimonial.
Sancţiunea. Gestiunea frauduloasă în forma simplă prevăzută de art. 242 alin. 1 C.pen. se
pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

54
 Gestiunea frauduloasă în forma agravată prevăzută de art. 242 alin. 2 C.pen. se pedepseşte
cu închisoare de la unu la 5 ani.
Gestiunea frauduloasă în forma agravată prevăzută de art. 242 alin. 3 C.pen. se pedepseşte
cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Aspecte procesuale. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.

Curs nr. 12

INFRACŢIUNI CONTRA PATRIMONIULUI PRIN NESOCOTIREA ÎNCREDERII

Însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor

Definiţie. Infracţiunea de însuşire a bunului găsit este prevăzută şi sancţionată de dispoziţiile
art. 243 C.pen. şi constă în: „(1) Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor
sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepseşte cu închisoare de
la o lună la 3 luni sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi însuşirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine
altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în
termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut că bunul nu îi aparţine.
(3) Împăcarea înlătură răspunderea penală.”
Obiectul juridic al infracţiunii este reprezentat de ocrotirea relaţiilor sociale patrimoniale.
Obiectul material al infracţiunii constă, în cazul alin. 1, într-un bun găsit şi, în cazul alin.
2, într-un bun mobil ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului.
Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care a găsit un
bun pierdut sau care a ajuns din eroare în posesia unui bun mobil şi l-a însuşit. Participaţia penală
este posibilă în orice formă.
Subiectul pasiv este reprezentat de persoana care a pierdut bunul şi nu neapărat de
proprietarul bunului.
Latura obiectivă
Elementul material al infracţiunii este reprezentat, în varianta alin. 1, de nepredarea bunului
găsit în termen de 10 zile sau de fapta de a dispune de bun ca de al său, iar în varianta alin. 2, de
fapta de însuşire pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit
în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a
cunoscut că bunul nu îi aparţine.
Urmarea imediată o constituie producerea unei pagube.
Între acţiunea făptuitorului de însuşire a bunului şi producerea pagubei trebuie să se
stabilească existenţa unei legături de cauzalitate.
Latura subiectivă. Infracţiunea de însuşire a bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor
se realizează, din punct de vedere subiectiv, numai cu intenţie.
Tentativa şi consumarea. Tentativa este posibilă doar în formele comisive, dar nu este
sancţionată de lege.
Infracţiunea se consumă, fie după trecerea termenului de 10 zile, fie înainte de împlinirea
acestui termen prin dispunerea de bun sau în varianta alin. 2 prin însuşirea pe nedrept a bunului
sau după expirarea termenului de 10 zile în care bunul trebuie predat.

55
 Sancţiunea. În ambele modalităţi de comitere prevăzute de art. 243 alin. 1 şi 2 C.pen.,
infracţiunea de însuşire a bunului găsit se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu
amendă.
Aspecte procesuale. Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu iar împăcarea părţilor
înlătură răspunderea penală.

Înşelăciunea
Definiţie. Infracţiunea de înşelăciune este prevăzută şi sancţionată de dispoziţiile art. 244 C.pen.
şi constă în „(1) Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte
mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru
altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la
6 luni la 3 ani.
(2) Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace
frauduloase se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin
el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
(3) Împăcarea înlătură răspunderea penală”.
Obiectul juridic este constituit din relaţiile sociale cu caracter patrimonial a căror existenţă
şi desfăşurare este condiţionată de încrederea şi buna-credinţă ce trebuie să stea la baza raporturilor
juridice.
Obiectul material al infracţiunii poate fi reprezentat de un bun mobil sau imobil, precum
şi de orice înscris cu valoare patrimonială.
Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ poate fi orice persoană, nefiind necesar să
întrunească vreo calitate specială.
Participaţia penală este posibilă în orice formă: coautorat, instigare sau complicitate.
Subiectul pasiv este reprezentat de persoana care este victima acţiunii de inducere în
eroare.
Latura obiectivă
Elementul material constă într-o activitate de inducere în eroare, ce se poate săvârşi prin
acţiune sau inacţiune.
Inducerea în eroare se poate realiza în două modalităţi prevăzute alternativ în textul de lege:
- prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase
- prin prezentarea ca mincinoasă a unei fapte adevărate.
Urmarea imediată este prevăzută expres în textul de incriminare fiind necesar să fie
reprezentată de o pagubă.
Între faptă şi urmarea imediată trebuie să se determine existenţa unei legături de
cauzalitate.
Latura subiectivă. Infracţiunea se comite numai cu intenţie directă calificată de scopul
urmărit de făptuitor, acela de a obţine, pentru sine sau pentru altul un folos material injust.
Tentativa şi consumarea. Tentativa se pedepseşte.
Infracţiunea se consumă în momentul în care se produce paguba, indiferent de momentul
finalizării acţiunii de inducere în eroare.
Formă agravată. Potrivit dispoziţiilor art. 244 alin. 2 C.pen. constituie o formă agravată
înşelăciunea săvârşită prin nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase. Dacă
mijlocul fraudulos constituie el însuşi o infracţiune se aplică regulile concursului de infracţiuni.
Sancţiunea. Înşelăciunea în forma simplă prevăzută de art. 244 alin. 1, C.pen. se pedepseşte
cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

56
 Înşelăciunea în forma agravată prevăzută de art. 244 alin. 2 C.pen. se pedepseşte cu
închisoare de la unu la 5 ani.
Aspecte procesuale. Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu iar împăcarea părţilor
înlătură răspunderea penală.

Înşelăciunea privind asigurările

Definiţie. Infracţiunea de înşelăciune privind asigurările este prevăzută şi sancţionată de
dispoziţiile art. 245 C.pen. şi constă în: „(1) Distrugerea, degradarea, aducerea în stare de
neîntrebuinţare, ascunderea sau înstrăinarea unui bun asigurat împotriva distrugerii, degradării,
uzurii, pierderii sau furtului, în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, suma asigurată, se
pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Fapta persoanei care, în scopul prevăzut în alin. (1), simulează, îşi cauzează sau agravează
leziuni sau vătămări corporale produse de un risc asigurat se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni
la 3 ani sau cu amendă.
(3) Împăcarea înlătură răspunderea penală.”
Obiectul juridic este constituit din relaţiile sociale cu caracter patrimonial a căror existenţă
şi desfăşurare este condiţionată de încrederea şi buna-credinţă ce trebuie să stea la baza raporturilor
juridice.
Obiectul material al infracţiunii poate fi reprezentat de bunul asigurat.
Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ poate fi orice persoană, nefiind necesar să
întrunească vreo calitate specială.
Participaţia penală este posibilă în orice formă: coautorat, instigare sau complicitate.
Subiectul pasiv este reprezentat de societatea de asigurări.
Latura obiectivă
Elementul material se poate realiza, alternativ prin mai multe acţiuni/inacţiuni: distrugerea,
degradarea, aducerea în stare de neîntrebuinţare, ascunderea sau înstrăinarea unui bun asigurat, iar
în varianta atenuată prin simularea, cauzarea sau agravarea unor leziuni sau vătămări corporale
produse de un risc asigurat.
Urmarea imediată este reprezentată de producerea unei pagube.
Între faptă şi urmarea imediată trebuie să existe legătură de cauzalitate.
Latura subiectivă. Infracţiunea se comite cu intenţie directă calificată de scopul de a obţine,
pentru sine sau pentru altul, suma asigurată.
Tentativa şi consumarea. Tentativa se pedepseşte.
Infracţiunea se consumă când se comite acţiune/inacţiunea ce reprezintă elementul
material, moment în care se produce şi urmarea imediată.
Forma atenuată. Potrivit dispoziţiilor art. 245 alin. 2 C.pen. este mai blând sancţionată
fapta persoanei care, în scopul prevăzut în alin. (1), simulează, îşi cauzează sau agravează leziuni
sau vătămări corporale produse de un risc asigurat
Sancţiunea. Înşelăciunea privind asigurările în forma simplă prevăzută de art. 245 alin. 1,
C.pen. se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Înşelăciunea privind asigurările în forma atenuată prevăzută de art. 245 alin. 2 C.pen. se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Aspecte procesuale. Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu iar împăcarea părţilor
înlătură răspunderea penală.

Deturnarea licitaţiilor publice

57
 Definiţie. Infracţiunea de deturnare a licitaţiilor publice este prevăzută şi sancţionată de
dispoziţiile art. 246 C.pen. şi constă în: „Fapta de a îndepărta, prin constrângere sau corupere, un
participant de la o licitaţie publică ori înţelegerea între participanţi pentru a denatura preţul de
adjudecare se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.”
Obiectul juridic este reprezentat de relaţiile sociale cu caracter patrimonial a căror existenţă
şi desfăşurare este condiţionată de încrederea şi buna-credinţă ce trebuie să stea la baza raporturilor
juridice.

Obiect material. Infracţiunea nu are obiect material

Subiectul activ poate fi orice persoană care are capacitatea de a răspunde penal. Participaţia
penală este posibilă în orice formă: coautorat, instigare, complicitate.
Subiectul pasiv este reprezentat de persoana care este prejudiciată prin deturnarea licitaţiei
publice.
Latura obiectivă
Elementul material se poate realiza, alternativ, prin următoarele acţiuni:
- îndepărtarea, prin constrângere sau corupere, a unui participant de la o licitaţie publică
- înţelegerea între participanţi pentru a denatura preţul de adjudecare
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru valoarea socială protejată de lege.
Între faptă şi urmarea imediată trebuie să existe legătură de cauzalitate.
Latura subiectivă. În varianta în care infracţiunea se comite prin îndepărtarea unui
participant de la licitaţia publică, vinovăţia se poate rpezenta sub forma intenţiei dircete sau a
intenţiei indirecte. În cazul în care infracţiunea se realizează prin înţelegerea între participanţii la
licitaţie, forma de vinovăţie este intenţia directă calificată de scopul urmărit de făptuitor de a
denatura preţul de adjudecare.
Tentativa şi consumarea. Tentativa se pedepseşte.
Infracţiunea se consumă când se comite acţiune/inacţiunea ce reprezintă elementul
material, moment în care se produce şi urmarea imediată.
Sancţiunea. Infracţiunea se pedepseşte cu pedeapsa închisorii de la unu la 5 ani.

Exploatarea patrimonială a unei persoane vulnerabile

Definiţie. Infracţiunea de exploatarea patrimonială a unei persoane vulnerabileeste
prevăzută şi sancţionată de dispoziţiile art.247 C.pen. şi constă în: „(1) Fapta creditorului care, cu
ocazia dării cu împrumut de bani sau bunuri, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a
debitorului, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmităţii ori relaţiei de dependenţă în care
debitorul se află faţă de el, îl face să constituie sau să transmită, pentru sine sau pentru altul, un
drept real ori de creanţă de valoare vădit disproporţionată faţă de această prestaţie se pedepseşte
cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Punerea unei persoane în stare de vădită vulnerabilitate prin provocarea unei intoxicaţii cu
alcool sau cu substanţe psihoactive în scopul de a o determina să consimtă la constituirea sau
transmiterea unui drept real ori de creanţă sau să renunţe la un drept, dacă s-a produs o pagubă, se
pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.”
Obiectul juridic este reprezentat de relaţiile sociale cu caracter patrimonial a căror existenţă
şi desfăşurare este condiţionată de încrederea şi buna-credinţă ce trebuie să stea la baza raporturilor
juridice.
Obiect material. Infracţiunea nu are obiect material

58
 Subiectul activ poate fi orice persoană care are capacitatea de a răspunde penal şi care are
calitatea de creditor. Participaţia penală este posibilă în orice formă: coautorat, instigare,
complicitate.
Subiectul pasiv este reprezentat de debitorul sau de orice persoană care se află într-o stare
de vădită vulnerabilitate.
Latura obiectivă
Elementul material al infracţiunii este diferit în varianta simplă şi în varianta agravată. În
varianta prevăzută în alin. 1 elementul material constă în fapta de a determina o persoană să
constituie sau să transmită, pentru sine sau pentru altul, un drept real ori de creanţă de valoare vădit
disproporţionată faţă de această prestaţie. Această acţiune trebuie să îndeplinească două condiţii
cumulativ pentru a constitui elementul material al infracţiunii:
-să se realizeze cu ocazia dării cu împrumut de bani sau bunuri;
-să se realizeze profitând de starea de vădită vulnerabilitate a debitorului, datorată vârstei,
stării de sănătate, infirmităţii ori relaţiei de dependenţă în care debitorul se află faţă de făptuitor.
Starea de vulnerabilitate a debitorului este independentă de acţiunea făptuitorului, dar este
cunoscută de acesta, pentru că, numai astfel, poate să se folosească de ea.
În varianta agravată, elementul material constă în punerea unei persoane în stare de vădită
vulnerabilitate prin provocarea unei intoxicaţii cu alcool sau cu substanţe psihoactive. În această
situaţie, făptuitorul este cel care aduce, îi provoacă părţii vătămate stare de vulnerabilitate.
Urmarea imediată constă în producerea unei pagube
Între faptă şi urmarea imediată trebuie să existe legătură de cauzalitate.
Latura subiectivă. În varianta simplă, infracţiunea se comite cu intenţie directă sau
indirectă. În varianta agravată făptuitorul acţionează numai cu intenţie directă calificată de scopul
urmărit, acela de a determina victima să consimtă la constituirea sau transmiterea unui drept real
ori de creanţă sau să renunţe la un drept.
Tentativa şi consumarea. Tentativa se pedepseşte.
Infracţiunea se consumă când se comite acţiune/inacţiunea ce reprezintă elementul
material, moment în care se produce şi urmarea imediată.
Sancţiunea. Infracţiunea de exploatarea patrimonială a ueni persoane vulnerabile în forma
simplă prevăzută în alin. 1 se pedepseşte cu pedeapsa închisorii de la unu la 5 ani.
Infracţiunea de exploatarea patrimonială a ueni persoane vulnerabile în forma agravată
prevăzută în alin. 2 se pedepseşte cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani.
Infracţiunile contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii incriminate în noul Cod penal
au fost sistematizate şi completate cu noi incriminări, precum înşelăciunea privind asigurările,
deturnarea licitaţiilor publice, exploatarea patrimonială a unei persoane vulnerabile. Necesitatea
unor noi incriminări este demonstrată de frecvenţă săvârşirii în practică a unor fapte deosebit de
grave prin care se aduce atingere încrederii şi bunei-credinţe care ar trebui să guverneze raporturile
patrimoniale.
Noua reglementare a infracţiunilor contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii
urmăreşte sancţionarea tuturor faptelor prin care se poate aduce atingere acestei valori, motiv care
justifică şi noile incriminări din acest capitol.

59
 Curs nr. 13

FRAUDE COMISE PRIN SISTEME INFORMATICE ŞI MIJLOACE DE PLATĂ

ELECTRONICE

Frauda informatică
Definiţie. Introducerea, modificarea sau ştergerea de date informatice, restricţionarea
accesului la aceste date ori împiedicarea în orice mod a funcţionării unui sistem informatic, în
scopul de a obţine un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, dacă s-a cauzat o pagubă unei
persoane, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Obiectul juridic este reprezentat de relaţiile sociale care privesc care privesc siguranţa
operaţiunilor efectuate prin sisteme informatice.
Obiect material. Infracţiunea nu are obiect material.
Subiectul activ poate fi orice persoană care are capacitatea de a răspunde penal. Participaţia
penală este posibilă în orice formă: coautorat, instigare, complicitate.
Subiectul pasiv este reprezentat de persoana care a suferit o pagubă prin săvârşirea
activităţii nfracţionale.
Latura obiectivă
Elementul material constă, alternativ, într-una din următoarele acţiuni:
- introducerea,
- modificarea
- ştergerea de date informatice
- restricţionarea accesului la aceste date
- împiedicarea în orice mod a funcţionării unui sistem informatic
Urmarea imediată constă în producerea unei pagube.
Între faptă şi urmarea imediată trebuie să existe legătură de cauzalitate.
Latura subiectivă. Infracţiunea se comite nuami cu intenţie directă calificată de scopul
special urmărit de făptuitor, acela de a obţine un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, .
Tentativa şi consumarea. Tentativa se pedepseşte.
Infracţiunea se consumă când se comite acţiunea ce reprezintă elementul material, moment
în care se produce şi urmarea imediată.
Sancţiunea. Infracţiunea de fraudă informatică prevăzută de art. 249 se pedepseşte cu
pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani.

Efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos

Definiţie. Infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulor este prevăzută
şi sancţionată de dispoziţiile art. 250 C.pen. şi constă în: „(1) Efectuarea unei operaţiuni de
retragere de numerar, încărcare sau descărcare a unui instrument de monedă electronică ori de
transfer de fonduri, prin utilizarea, fără consimţământul titularului, a unui instrument de plată
electronică sau a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, se pedepseşte cu închisoarea
de la 2 la 7 ani.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează efectuarea uneia dintre operaţiunile prevăzute în alin.
(1), prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau prin utilizarea de date de
identificare fictive.

60
 (3) Transmiterea neautorizată către altă persoană a oricăror date de identificare, în vederea
efectuării uneia dintre operaţiunile prevăzute în alin. (1), se pedepseşte cu închisoarea de la unu la
5 ani.”
Obiectul juridic este reprezentat de relaţiile sociale care privesc care privesc siguranţa
operaţiunilor efectuate prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice.
Obiect material este reprezentat de instrumentul de plată utilizat fraudulos.
Subiectul activ poate fi orice persoană care are capacitatea de a răspunde penal. Participaţia
penală este posibilă în orice formă: coautorat, instigare, complicitate.
Subiectul pasiv este reprezentat de persoana care a suferit o pagubă prin săvârşirea
activităţii nfracţionale.
Latura obiectivă
Elementul material constă în efectuarea unei operaţiuni de retragere de numerar, încărcare
sau descărcare a unui instrument de monedă electronică ori de transfer de fonduri. Pentru existenţa
elementului material este necesar ca acţiunea făptuitorului să se realizeze prin utilizarea, fără
consimţământul titularului, a unui instrument de plată electronică sau a datelor de identificare care
permit utilizarea acestuia sau, în cazul formei asimilate, prin utilizarea neautorizată a oricăror date
de identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive
Urmarea imediată constă în producerea unei pagube
Între faptă şi urmarea imediată trebuie să existe legătură de cauzalitate.
Latura subiectivă. Infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă.
Tentativa şi consumarea. Tentativa se pedepseşte.
Infracţiunea se consumă când se comite acţiune/inacţiunea ce reprezintă elementul
material, moment în care se produce şi urmarea imediată.
Formă atenuată. Constituie formă agravată a infracţiunii transmiterea neautorizată către
altă persoană a oricăror date de identificare, în vederea efectuării uneia dintre operaţiunile
prevăzute în alin. 1.
Sancţiunea. Infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos în forma
simplă prevăzută de art. 250 alin 1 se pedepseşte cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani.
Infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos în forma atenuată
prevăzută de art. 250 alin 2 se pedepseşte cu pedeapsa închisorii de la unu la 5 ani.

Acceptarea operaţiunilor financiare efectuate în mod fraudulos

Definiţie. Infracţiunea de acceptare a operaţiunilor financiare efectuate în mod fraudulor
este prevăzută şi sancţionată de dispoziţiile art. 251 C.pen. şi constă în: „(1) Acceptarea unei
operaţiuni de retragere de numerar, încărcare sau descărcare a unui instrument de monedă
electronică ori de transfer de fonduri, cunoscând că este efectuată prin folosirea unui instrument
de plată electronică falsificat sau utilizat fără consimţământul titularului său, se pedepseşte cu
închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează acceptarea uneia dintre operaţiunile prevăzute în
alin. (1), cunoscând că este efectuată prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau
prin utilizarea de date de identificare fictive.”
Obiectul juridic este reprezentat de relaţiile sociale care privesc care privesc siguranţa
operaţiunilor efectuate prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice.
Obiect material. Infracţiunea nu are obiect material.

61
 Subiectul activ poate fi orice persoană care are capacitatea de a răspunde penal. Participaţia
penală este posibilă în orice formă: coautorat, instigare, complicitate.
Subiectul pasiv este reprezentat de persoana care a suferit o pagubă prin săvârşirea
activităţii infracţionale.
Latura obiectivă
Elementul material constă în acceptarea unei operaţiuni de retragere de numerar, încărcare
sau descărcare a unui instrument de monedă electronică ori de transfer de fonduri. Pentru existenţa
elementului material este necesar ca făptuitorul să cunoască împrejurarea că operaţiunea este
efectuată prin folosirea unui instrument de plată electronică falsificat sau utilizat fără
consimţământul titularului său.
Urmarea imediată constă în producerea unei pagube.
Între faptă şi urmarea imediată trebuie să existe legătură de cauzalitate.
Latura subiectivă. Infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă.
Tentativa şi consumarea. Tentativa se pedepseşte.
Infracţiunea se consumă când se comite acţiune/inacţiunea ce reprezintă elementul material,
moment în care se produce şi urmarea imediată.
Sancţiunea. Infracţiunea se pedepseşte cu pedeapsa închisorii de la unu la 5 ani.
Infracţiunile de fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice au
fost incriminate în noul Cod penal într-un capitol distinct din titlul „Infracţiuni contra
patrimoniului” care reuneşte toate aceste fapte care au în comun producerea unor pagube prin
fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice.
Atingerea adusă patrimoniului altei persoane, prejudicierea acesteia este numitorul comun
ce reprezintă criteriul de reunire al acestor fapte într-un capitol din infracţiunile contra
patrimoniului.

Curs nr. 14

DISTRUGEREA ŞI TULBURAREA DE POSESIE

Distrugerea
Definiţie. Infracţiunea de distrugere este prevăzută şi sancţionată de dispoziţiile art. 253
C.pen. şi constă în: „(1) Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui
bun aparţinând altuia ori împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a unui astfel
de bun, precum şi înlăturarea măsurilor luate se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau
cu amendă.
(2) Distrugerea unui înscris sub semnătură privată, care aparţine în tot sau în parte altei persoane
şi serveşte la dovedirea unui drept de natură patrimonială, dacă prin aceasta s-a produs o pagubă,
se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(3) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) priveşte bunuri care fac parte din patrimoniul cultural,
pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
(4) Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun, săvârşită prin
incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte
persoane sau bunuri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

62
 (5) Dispoziţiile prevăzute în alin. (3) şi alin. (4) se aplică chiar dacă bunul aparţine făptuitorului.
(6) Pentru faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) acţiunea penală se pune în mişcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(7) Tentativa faptelor prevăzute în alin. (3) şi alin. (4) se pedepseşte.”
Obiectul juridic al infracţiunii este reprezentat de relaţiile sociale cu caracter patrimonial
care vizează ocrotirea integrităţii bunurilor şi conservarea acestora
Obiectul material al infracţiunii poate fi orice bun mobil sau imobil sau un înscris sub
semnătură privată care serveşte la dovedirea unui drept de natură patrimonială.
Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ poate fi orice persoană.
Participaţia penală este posibilă în forma coautoratului, instigării, complicităţii.
Subiectul pasiv este persoana căreia îi aparţine bunul şi căreia i-a fost produs un prejudiciu
prin acţiunea făptuitorului.
Latura obiectivă
Elementul material al infracţiunii se poate realiza, în mod alternativ, prin una din
următoarele activităţi: distrugerea, degradarea, aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun
aparţinând altuia sau împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a unui astfel de
bun ori înlăturarea măsurilor luate.
Urmarea imediată constă în producerea unei pagube ca urmare a distrugerii, degradării,
aducerii în stare de neîntrebuinţare a bunului.
Între acţiunea făptuitorului în una din modalităţile enunţate în textul de lege şi producerea
rezultatului socialmente periculos trebuie să se stabilească existenţa unei legături de cauzalitate.
Latura subiectivă. Infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă.
Tentativa şi consumarea. Tentativa există şi se sancţionează potrivit legii pentru
modalităţile agravate ale infracţiunii prevăzute în alin. 3 şi 4..
Infracţiunea se consumă în momentul în care se realizează acţiunea incriminată şi se
produce paguba.
Forme agravate. Potrivit dispoziţiilor art. 253 alin. 2 C.pen. infracţiunea de distrugere este
mai gravă atunci când constă Distrugerea unui înscris sub semnătură privată, care aparţine în tot
sau în parte altei persoane şi serveşte la dovedirea unui drept de natură patrimonială, dacă prin
aceasta s-a produs o pagubă.
Potrivit dispoziţiilor art. 253 alin. 3 C.pen. o altă formă agravată a infracţiunii de distrugere
constă în distrugerea unui bun care face parte din patrimoniul cultural.
Potrivit dispoziţiilor art. 253 alin. 4 C.pen., infracţiunea de distrugere este sancţionată mai
grav dacă distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun se săvârşeşte
prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol
alte persoane sau bunuri.
Sancţiunea. Distrugerea în forma simplă prevăzută de art. 253 alin. 1 C.pen. se pedepseşte
cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Distrugerea în forma agravată prevăzută de art. 253 alin. 2 C.pen. se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Distrugerea în forma agravată prevăzută de art. 253 alin. 3 C.pen. se pedepseşte cu
închisoare de la 1 la 5 ani.
Distrugerea în forma agravată prevăzută de art. 253 alin. 4 C.pen. se pedepseşte cu
închisoare de la 2 la 7 ani.

63
Distrugerea calificată
Definiţie. Infracţiunea de distrugere calificată este prevăzută şi sancţionată de dispoziţiile art.
254 C.pen. şi constă în: „(1) Dacă faptele prevăzute în art. 253 au avut ca urmare un dezastru,
pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Dezastrul constă în distrugerea sau degradarea unor bunuri imobile ori a unor lucrări,
echipamente, instalaţii sau componente ale acestora şi care a avut ca urmare moartea sau vătămarea
corporală a două sau mai multor persoane.”
Urmarea imediată a infracţiunii trebuie însă să fie producerea producerea unui dezastru.
Noţiunea de „dezastru” este definită prin prevederile art. 254 alin. 2 C.pen. şi constă în distrugerea
sau degradarea unor bunuri imobile ori a unor lucrări, echipamente, instalaţii sau componente ale
acestora şi care a avut ca urmare moartea sau vătămarea corporală a două sau mai multor persoane.
Sancţiunea. Dacă fapta de distrugere a avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este
detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 7 la 15 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Distrugerea din culpă

Definiţie. Infracţiunea de distrugere din culpă este prevăzută şi sancţionată de dispoziţiile
art. 255 C.pen. şi constă în: „(1) Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare,
din culpă, a unui bun, chiar dacă acesta aparţine făptuitorului, în cazul în care fapta este săvârşită
prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol
alte persoane sau bunuri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Dacă faptele au avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani.”
Incriminarea distinctă a faptei de distrugere din culpă este determinată de forma de
vinovăţie cu care acţionează făptuitorul. Săvârşirea aceloraşi fapte, în mod intenţionat, este
incriminată prin dispoziţiile art. 253 alin. 4, respectiv art. 254 C.pen.
Sancţiunea. Distrugerea din culpă în forma simplă prevăzută de art. 255 alin. 1 şi 2 C.pen.
se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 1an sau cu amendă.
Distrugerea din culpă în forma agravată prevăzută de art. 255 alin. 2 C.pen se pedepseşte
cu închisoarea de la 5 la 12 ani.

Tulburarea de posesie
Definiţie. Infracţiunea de tulburare de posesie este prevăzută şi sancţionată de dispoziţiile
art. 256 C.pen. şi constă în: „(1) Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, prin violenţă sau
ameninţare ori prin desfiinţarea sau strămutarea semnelor de hotar, a unui imobil aflat în posesia
altuia se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
(2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.”
Obiectul juridic este constituit din relaţiile sociale cu caracter patrimonial a căror formare
şi dezvoltare depinde de ocrotirea posesiei netulburate asupra bunurilor imobile.
Obiectul material al infracţiunii este reprezentat de un bun imobil sau o parte dintr-un bun
imobil (construcţie, locuinţă, teren) pe care făptuitorul îl ocupă fără drept.
Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ poate fi orice persoană care ocupă fără drept un
imobil posedat în mod legal. Participaţia penală este posibilă în orice formă.
Subiectul pasiv este reprezentat de persoana fizică sau juridică care posedă bunul imobil
ce formează obiectul tulburării de posesie.
Latura obiectivă
Elementul material se poate realiza prin acţiunea de ocupare a imobilului.

64
 Pentru existenţa elemntului material este necesar ca acţiunea de ocupare să se realizeze
prin una din următoarele modalităţi:
-prin violenţă;
-prin ameninţare;
- prin desfiinţarea sau strămutarea semnelor de hotar
Urmarea imediată a infracţiunii constă în producerea unei pagube.
Este necesar să se stabilească existenţa unei legături de cauzalitate între acţiunea
făptuitorului şi urmarea produsă.
Latura subiectivă. Infracţiunea se comite numai cu intenţie, care poate fi directă sau
indirectă.
Tentativa şi consumarea. Tentativa nu este sancţionată de legea penală.
Infracţiunea se consumă, după caz, fie în momentul ocupării imobilului.
Sancţiunea. Tulburarea de posesie se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau cu
amendă.
Aspecte procesuale. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.
Infracţiunile de distrugere şi tulburare de posesie au fost incriminate în noul Cod penal
într-un capitol distinct care reuneşte toate faptele de distrugere, prin care se aduce atingere
integrităţii şi potenţialului de utilizare a unui bun mobil, şi, de asemenea şi infracţiunea de tulburare
de posesie prin care este împiedicată, afectată folosirea unui bun imobil.

65