I.

Infracţiuni contra vieţii

1. Omorul

Art. Cod 188 (1) uciderea unei persoane se depeseşte cu închisoare de la 10 la 20 d ani
şi interzicerea exercitării unor drepturi
(2) Tentativa se pedepseşte
Obiect juridic dreptul la viaţă al persoanei. Pentru existenţa obiectului juridic, trebuie ca
fapta să fi fost comisă asupra unei persoane în viaţă.
Obiect material corpul persoanei în viaţă
Subiecţii - subiect activ nu este circumstanţiat. Participaţia este posibilă sub toate
formele (instigare, complicitate, coautorat)
***- instigarea- determinarea cu intenţie a unei persoane – inclusiv prin recompense
materiale sau prin autoritatea
-complicitatea:- înlesnirea sau jutorarea în orice fel- poate fi materială (când complicele
pune la dispoziţie o armă sau o subst.otrăvitoare) sau morală – ex. atunci când îl
însoţeşte la locul faptei pentru a-i întări încrederea.
- coautorat: când participanţii acţionează concomitent, în cadrul unei unităţi indivizibile
şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale ***
- subiectul pasiv nu este circumstanţiat, putând fi orice persoană în viaţă. Nu
poate fi subiect pasiv produsul de concepţie sau cadravrul. +nu are
importanţă dacă nou-născutul viu era sau nu viabil.
Latura obiectivă
Elementul material uciderea unei persoane şi constă, de regulă, într-o acţiune dar poate consta şi
într-o inacţiune (lăsarea fără hrană a unui copil).
- acţiunea poate fi directă sau indirectă (făptuitorul utilizează o energie externă
cum ar fi un animal)
- în practică s-a admis că infr. de omor s-a comis prin omisiune şi în ipoteza în care
făptuitorul a lovit victima, aflată în stare de ebrietate, proiectând-o într-un bazin cu apă,
după care a părăsit-o.
Urmarea imediată decesul persoanei- este o infracţiune de rezultat
Legătura de - se pot suprapune mai multe cauze (anterioare, concomitente, survenite). Se
cauzalite poate stabili o legătură de cauzalitate între faptă şi deces chiar dacă autorul nu
exercită o legătură directă, nemijlocită asupra victimei: ex. fapta conducătorului
auto care nu opreşte la insistenţele victimei
Latura subiectivă
Vinovăţia intenţia directă sau indirectă
-în practică, pot apărea dificultăţi privind deosebirea între infr. de omor şi cea
de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte sau între tentativă de omor-
diferenţa constă în intenţia de a ucide sau de a exercita violenţe care pot duce
uneori la un rezultat mai grav (praeterintenţie).
- date obiective care pot duce la constatarea intenţiei: obiectul utilizat,
regiunea anatomică, intensitatea loviturilor, numărul loviturilor, vârsta şi starea
de sănătate a victimei
- există vinovăţie sub forma intenţiei şi în cazul unei erori asupra identităţii
persoanei (error in persona) precum şi în cazul devierii din eroare a loviturii
(aberratio ictus)
Mobilul nu interesează. Este infracţiune inclusiv fapta comisă din motive nobile
Forme este susceptibilă de tentativă
- tentativa poate fi întreruptă sau terminată
Sanctiuni închisoarea de la 10 la 20 de ani+interzicerea exercitării unor drepturi
Aspecte Urmărirea penală se efectuează obligatoriu de către procuror iar competenţa în primă instanţă
procesuale aparţine tribunalului.

1
 2. Omorul Calificat

Art 189 (1) Omorul săvârşit în una din următoarele împrejurări:

a.cu premeditare
b. din interes material
c. pentru a se sustrage pe sine sau pe altul de la tragerea la răspundere penală sau
de la executarea pedepsei
d. pentru a înlesni sau ascunde săvârşirea unei infracţiuni
e. de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o
tentativă la infracţiunea de omor
f.asupra două sau mai multor persoane
g. asupra unei femei gravide
h prin cruzimi
se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi
interzicerea executării unor drepturi.
(2) Tenativa se pedepseşte
8 elemente circumstanţiale
a. Omorul cu premeditare- se retine si in caz de error in persona si aberratio ictus
- trebuie îndeplinite 3 condiţii pentru a se reţine starea de premeditare ca element circumstanţial al
infracţiunii de omor:
1. adoptarea rezoluţiei infracţionale şi chibzuirea sau meditarea
2. Exteriorizarea rezoluţiei prin acte de pregătire (pregătirea armelor, alegerea locului sau a
momentului)
3. Existenţa unui interval de timp între luarea hotărârii de a ucide şi punerea în executare
Cf practicii trebuie să treacă o anumită perioadă între luarea hotărârii de a ucide şi săvârşirea faptei.
ex. Nu este reţinută premeditarea când o persoană care în urma unei altercaţii în apropierea casei se duce acasă şi revine
după puţin timp înarmat cu un cuţit însă este reţinută atunci când în urma unei altercaţii,agresorul revine la locuinţa victimei
şi o pândeşte timp de o oră înainte să o atace. Nu s-a considerat suficient timp pentru premeditare când fapta s-a produs
după 10 minute.
- premeditarea este o circumstanţă personală, deoarece se referă, în principiu, la latura subiectivă, şi,
de regulă, nu se răsfrânge asupra participanţilor. Dacă însă aceştia nu acţionează spontan ci au o
activitate de chibzuire alături de autor premeditarea se reţine şi în sarcina acestora (devine o
circumstanţă reală).
b. Omorul din interes material

- când se urmăreşte dobândirea unui avantaj material, cum ar fi dobândirea unei succesiuni, scutirea
de o datorie, încasarea unei asigurări, evitarea pierderii unui bun prin partaj. Nu interesează dacă s-a
obţinut sau nu, trebuie doar să fi fost urmărit.
- este absolut necesar să se demonstreze că s-a urmărit un interes material. Dacă interesul se
realizează implicit, dar autorul omorului nu l-a urmărit, elementul circumstanţial nu se reţine.Autorul
acţionează cu gândul că prin uciderea persoanei vizate interesele sale vor fi satisfăcute pe cale
aparent legală, că bunurile sau alte foloase îi vor reveni de drept.
- ceea ce se are în vedere de către legiuitor este rezultatul urmărit de făptuitor, deci scopul cu care
acţionează.
Dacă interesul material a existat, calificarea se menţine şi în cazul în care intervine o eroare asupra
persoanei ori o deviere a actului.
- în practică s-a discutat necesitatea de a face distincţia între omorul comis din interes material şi
omorul comis pentru a săvârşi sau ascunde săvârşirea unei tâlhării sau piraterii. Diferenţa: în cazul
omorului din interes material se intră după mult timp în posesia avantajului material şi nu imediat.
În cazul în care făptuitorul urmăreşte ambele obiective (sustragerea unui bun cât şi dobândirea în
viitor a unui folos material) se pot reţine ambele elemente circumstanţiale.

c. Omoroul comis pentru a se sustrage sau pentru a sustrge pe altul de la tragerea la răspundere
penală ori de la executarea pedepsei
- are un obiect juridic secundar: relaţiile sociale legate de înfăptuirea justiţiei.
- particularitate în latura subiectivă: existenţa scopului de a se sustrage pe sine sau pe altul, de la
2
 răspunderea penală sau de la executarea unei pedepse. Scopul este o cerinţă esenţială a laturii
subiective, iar în lipsa acestui scop nu se poate reţine elementul circumstanţial.
În practică, s-a decis că nu se poate reţine elementul circumstanţial în ipoteza în care autorul a comis
fapta după ce a părăsit sediul poliţiei, fără a anunţa acest lucru, atâta timp cât împotriva lui nu s-a
dispus reţinerea sau arestarea, ci acesta s-a prezentat doar pt a da
- nu interesează dacă scopul a fost sau nu realizat. Este suficient să se demonstreze că a fost urmărit.

d. Omorul comis pentru a săvârşi sau ascunde săvârşirea altei infracţiuni

- elementul circumstanţial cuprinde două ipoteze distincte:
1. infracţiunea mijloc: este ucis paznicul pentru a evada. În această ipoteză obiectul juridic adiacent
este identic cu obiectul juridic principal al infracţiunii scop.
2. Comiterea omorului pentru ascunderea săvârşirii altei infracţiuni. În această ipoteză obiectul
juridic adiacent se referă la relaţiile privind înfăptuirea justiţiei.
ex.concurs între omor şi viol când inculpatul a lovit victima pt a o determina la raport sexual, şi-a dat
seama că loviturile îi pot provoca moartea, a violat-o iar victima a decedat+de teamă de a nu fi
denunţat, violatorul ucide victima+ urmărind să comită un viol, nu opreşte maşina la insistenşele
victimei, determinând-o să se arunce din vehicul
- în privinţa omorului comis pt a săvârşi o tâlhărie, nu are relevanţă dacă victima omorului este
aceeaşi cu victima tâlhăriei. Dacă făptuitorul săvârşeşte tâlhăria, încadrarea juridică va fi de concur de
infracţiuni între omor calificat şi tâlhărie.

e) Omorul comis de o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la
infracţiunea de omor.
- condiţii: fie trebuie să existe o condamnare definitivă pentru faptă, fie trebuie ca omorurile
comise în împrejurări diferite să fie judecate împreună.
- este posibil ca subiectul pasiv al tentativei să coincidă cu subiectul pasiv al infracţiunii ulterioare de
omor calificat, cu condiţia ca cele două fapte să fie comise în baza unei rezoluţii infracţionale distincte
şi la suficient timp pentru a se putea individualiza, astfel încât tentativa să nu fie absorbită de fapta
consumată.
- nu are importanţă dacă a intervenit prescripţia sau reabilitarea
- uciderea a două persoane în împrejurări diferite şi la scurt interval una de alta, pe baza unor rezoluţii
diferite, nu constituie o singură infracţiune ci un concurs de infracţiuni. Prima fapta va fi incadrata
conform elementelor care o caracterizează iar a doua conf. art. 189 lit e.
- nu intră în antecedenţa omorului calificat, în această variantă, infracţiunile comise cu intenţie
depăşită care au avut ca urmare moartea victimei însă intră anumite stări de agravare cum ar fi
ultrajul comis prin omor
- elementul circumstanţial are un caracter personal astfel încât nu se va răsfrânge asupra celorlalţi
participanţi.
f.omorul comis asupra a două sau mai multor persoane
- uciderea trebuie realizată în aceeaşi împrejurare sau cu aceeaşi ocazie
- trebuie să se constate intenţia directă sau indirectă a autorului de a ucide două sau mai multe
persoane. Dacă intenţia este dovedidă, însă niciuna din persoanele vizate nu a decedat, se va reţine
tentativă la omor calificat, comis asupra a două sau mai multor persoane. Existenţa intenţiei de a
ucide trebuie stabilită în raport cu fiecare victimă.
RIL-ICCJ: actele de violenţă cu intenţia de a ucide, săvârşite asupra a două persoane, dintre care una
a decedat, constituie atât infracţiunea de omor comisă asupra unei persoane cât şi cea de tentativă,
asupra celeilalte persoane, aflate în concurs.
În cazul în care doar o singură persoană a decedat: concurs de infracţiuni între omor simplu (art.
188)şi tentatitva la omor calificat (189 lit. f)
Intenţia de a ucide se constată prin examinarea unor aspecte obiective legate de obiectul vulnerant,
intensitatea loviturilor şi zona vizată.
g. omorul comis asura unei femei gravide
- subiect pasiv circumstanţiat: femeia însărcinată
- nu re relevanţă stadiul sarcinii sau tipul sarcinii
- este necesar ca făptuitorul să fi cunoscut starea de graviditate a victimei
3
 - nu se reţine elem circumstanţial dacă făptuitorul are convingerea că victima este însărcinată însă
aceasta este infirmată prin expertiză medico-legală.
- nu se reţine în cazurile de error in persona (ucide din greseală o persoană care nu este însărcinată)
sau deviatio ictus.
- trebuie subliniată diferenţa dintre omorul comis asupra unei femei gravide şi infracţiunea de
întrerupere a cursului sarcinii, în variantă agravantă: în cazul omorului calificat , elementul material se
îndreaptă împotriva femeii însărcinate iar curmarea vieţii produsului d e concepţie reprezintă o
consecinţă inevitabilă în timp ce în cazul întreruperii cursului sarcinii, autorul acţionează asupra
produsului de concepţie cu scopul de a opri cursul sarcinii. În acest caz, moartea femeii însărcinate se
produce din culpă (latura subiectivă: vinovăţia sub forma intenţiei depăşite).

h. Omorul comis prin cruzimi

- chinuirea suplimentară a victimei, deliberată
- pot fi pshicie sau fizice
ex. loviturile cu intensitate cu corpuri dure asupra corpului, multiple lovituri cu cuţitul în zone
anatomice diferite (este importantă atitudinea psihică a făptuitorului. Nu în mod automat aplicarea
mai multor lovituri de cuţit duce la încadrarea faptei ca omor calificat), incendierea, lovirea în
prezenţa unor persoane apropiate (suferinţe psihice)

Exemple din practică: inculpatul a aplicat victimei multiple lovituri cu cuţitul asupra unor zone
anatomice diferite sau atunci când victima a fost supusă unor torturi sau multilări înainte de a i se
aplica lovitura sau loviturile letale, atunci când făptuitorul a turnat apă clocotită asupra unui copil, în
zone vitale şi nevitale, punerea victimei în situaţia de a fi lovită şi chinuită în prezenţa unor persoane
apropriate înainte de a i se aplica loviturile letale dar şi fapta prin care i se cauzează mari suferinţe
psihice unei persoane apropiate (uciderea copilului sub ochii mamei).
Forme tentativa se pedepseşte
- pluralitatea de elemente circumstanţiale nu constituie un concurs de infracţiuni
ci o infracţiune unică. Se va ţine cont de elementele circumstanţiale la
individualizarea pedepsei.
Sancţiuni Detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani

3. Uciderea la cererea victimei- variantă atenuată a omorului

Art. cod 190. Uciderea săvârşită la cererea explicită, serioasă, conştientă şi repetată a
victimei care suferă de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă atestată
medical, cauzatoare de suferinţe permanente şi greu de suportat se
pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
Obiect juridic dreptul la viaţă al persoanei. Pentru existenţa obiectului juridic, trebuie ca
fapta să fi fost comisă asupra unei persoane în viaţă.
Obiect material corpul persoanei în viaţă
Subecţii Subiectul activ- necircumstanţiat. Participaţia este posibilă în toate formele
Subiectul pasiv este circumstanţiat fiind vorba de o persoană care suferă de o
boală incurabilă sau infirmitate gravă atestată medical, cauzatoare de
suferinţe permanente şi greu de suportat. În acelaşi timp este vorba despre o
persoană care are discernământul integral conservat, pt că doar în legătură
cu o astfel de persoană se poate vorbi de o cerere conştientă.
Situaţia premisă Pt existenţa infracţiunii este necesar să preexiste şi să fie atestată medical, fie o
maladie incurabilă, fie o infirmitate gravă care trebuie să provoace suferinţe
permanente şi greu de suportat.
Elementul material uciderea unei persoane care poate consta dintr-o acţiune sau inacţiune. Practic,
pentru a se integra în logica infracţiunii, acţiunile sau inacţiunile trebuie să
4
 provoace suferinţe minime
Condiţiile ataşate elementului material
1. Starea psihică şi determinarea subiectului pasiv de a-i fi curmată viaţa. În
acest sens trebuie să existe o cerere explicită, serioasă, conştientă şi repetată a
victimei.
2. Starea patologică a victimei: trebuie să sufere de o boală incurabilă sau
infirmitate gravă, atestată medical, care-i cauzează suferinţe permanente şi
greu de suportat .
Cele două condiţii sunt cumulative
Urmare imediată decesul persoanei
Legătura de trebuie stabilită cu maximă atenţie- mai ales dacă victima suferea de o boală
cauzalitate incurabilă.
Latura subiectivă Vinovăţia: intenţia, de regulă directă dar nu este exclusă şi intenţia indirectă.
Forme - este o infracţiune de rezultat, se consumă prin decesul victimei
Tentativa nu este incriminată. Dacă se ajunge la consecinţe asupra integrităţii
personale, în principiu, făptuitorul nu va răspunde penal, pt că intervine cauza
justificativă referitoare la consimțământul persoanei vătămate. În această
ipoteză trebuie să se verifice în ce măsură victima dispunea în mod legal de
valoarea socială lezată.
Sancţiuni şi - închisoare
aspecte procesuale - urmărirea penală se efectuează obligatoriu de către procuror (competenţa în
primă instanţă aparţine tribunalului),

4. Determinarea sau înlesnirea sinuciderii

Art. Cod
191. (1) Fapta de a determina sau înlesni sinuciderea unei persoane, dacă sinuciderea a avut loc, se
pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani.
(2) Când fapta prevăzută în alin (1) s-a săvârşit faţă de un minor cu vârsta cuprinsă între 13 şi 18 ani
sau faţă de o persoană cu discernământ redus, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 10 ani.
(3) Determinarea sau înlesnirea sinuciderii, săvârşită faţă de un minor care nu împlinit 13 ani sau
faţă de o persoană care nu a putut să îşi dea seama de consecinţele acţiunilor sau inacţiunilor sale
ori nu a putut să le controleze se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi.
(4) Dacă actele de determinare sau înlesnire prevăzute de art. 1-3 au fost urmate de o încercare de
sinucidere, limitele speciale ale pedepselor se reduc cu o jumătate.
Obiect juridic viaţa persoanei
Ob. juridic special - relaţiile sociale ale căror normală derulare presupune
respectul vieţei persoanei şi apărarea aceseia
Obiect material - corpul persoanei
** S-ar putea susţine şi că nu are obiect material, pt că elementul material nu
se îndreaptă direct sau indirect asupra corpului persoanei
Subiect Subiect activ-necircumstanţiat
Subsiect pasiv necircumstanţiat în varianta tip. În varianta tip subiectul pasiv
trebuie să fie o persoană al cărei discernământ nu este alterat de vârsta fragedă
sau de alte împrejurări ale psihicului.
- în prima variantă agravantă: subiectul pasiv trebuie să aibă vârsta între 13-18
sau discernământ diminuat (boală psihică, intoxicare cu alccol sau cu substanţe
psihoactive)
- în a doua variantă agravantă: minor care nu a împlinit 13 ani sau persoana
care nu a putut să îşi dea seama de consecinţele acţiunilor sau inacţiunilor sale
ori nu a putut să le controleze. Este vorba de persoana aflată în starea de
iresponsabilitate prevăzută de art 28 C. pen.- subiectul pasiv lipsit de
discernământ
5
 Elementul material poate consta într-o acţiune de determinare sau acţiune de înlesnire a
sinuciderii. Suntem în prezenţa unei modalităţi alternative. Este suficientă
realizarea unei dintre alternative, iar dacă ambele au fost efectuate fapta îşi
păstrează unitatea.
Determinare = acţiune ce presupune convingerea unei persoane să se sinucidă.
Convingerea se poate realiza prin modalităţi diferite: îndemnuri, rugămminţi,
amăgiri, presiuni, ameninţări sau acte de violenţă – jurispr. bătăi şi scandaluri
care pot duce o persoană în stare de disperare, culminând cu sinuciderea.
Dacă subiectul pasiv nu este determinat ci constrâns, adică este adus în starea
ca împotriva voinţei sale, să realizeze un act prin care să îşi curme viaţa (ex.
este silit să se împuşte, să se arunce de la etaj) fapta va constitui acţiunea de
omor săvârşită prin energia fizică a victimei.
Prin înlesnire a sinuciderii se înţelege o activitate de sprijinire, de ajutorare a
victimei în realizarea hotărârii de a-şi curma viaţa. Sprijinul trebuie să se
manifeste sub forma unei cooperări indirecte: făptuitorul îi pune la dispoziţie
victimei o otravă sau o armă de foc. Dacă o ajută să tragă sau să ducă otrava la
gură cooperare este directă şi se va reţine infracţiunea de omor.
Urmarea imediată - dublu rezultat alternativ: sinuciderea victimei sau încercarea de sinucidere
(varianta atenuată)
Legătura de trebuie stabilită şi dovedită în fiecare caz. Dacă determinarea sau înlesnirea au
cauzalitate rămas ineficiente, iar sinuciderea a avut totuşi loc din alte cauze, nu se va reţine
infracţiunea art. 191.
Latura Subiectivă Vinovăţia este intenţia în ambele modalităţi, directă sau indirectă.
În practică s-a subliniat că pt existenţa infracţiunii în modalitatea determinării la
sinucidere este necesar ca inculpatul să îşi fi dat seama că fapta va avea ca
urmare sinuciderea ori încercarea de sinucidere şi să urmărească ori să acepte
producerea acestei urmări.
Formele - infracţiunea se consumă fie în momentul producerii decesului prin sinucidere,
infracţiunii fie în momentul în care încercarea de sinucidere, rămasă neizbutită, a avut loc.
Tentativa nu este incriminată.
Variantele Variante agravate
1) circumstanţierea subiectului pasiv: minor între 13-18 ani sau persoana cu
discernământ limitat
2) Subiect pasiv circumstanţiat în persoana minorului care nu a împlinit 13 ani
sau a iresponsabilului
În ambele situaţii este necesar ca făptuitorul să cunoască starea subiectului
pasiv sau să existe suficiente indicii din care să îşi fi putut da seama de starea
subectului pasiv.
Varianta atenuată
- urmarea imediată mai puţin gravă când actele de determinarea sau înlesnire
au fost urmate de o încercare de sinucidere.
Sancţiuni şi - închisoare
aspecte procesuale - urmărirea penală se efectuează obligatoriu de către procuror (competenţa în
primă instanţă aparţine tribunalului),

6
 5. Uciderea din culpă

Art. Cod
192 (1) Uciderea din culpă a unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere
pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi se
pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de
prevedere constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
(3) Dacă prin fapta săvârşită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale
ale pedepsei prevăzute în alin. 1 şi 2 se majorează cu jumătate.
Obiect juridic viaţa individului
- obiect juridic special: relaţiile sociale ale căror normală dreulare presupune
respectarea vieţii persoanei şi apărarea acesteia, inclusiv împotriva actelor
comise prin imprudenţă, neglijenţă
Obiect material corpul victimei
Subiecţii Subiectul activ nu este circumstanţiat
infracţiunii - fapta se poate comite sub forma participaţiei improprii: cei care au instigat
sau ajutat cu intenţie vor răspunde pentru instigare sau complicitate la omor,
iar autorul pentru ucidere din culpă
- dacă uciderea s-a realizat din culpa comună a mai multor persoane va
răspunde fiecare pentru uciderea din culpă. Făptuitorii vor fi coautori ai
infracţiunii de ucidere din culpă fiind vorba despre o formă de participaţie
proprie.
- persoana juridică poate fi subiect activ al infracţiunii.
Subiectul pasiv nu este circumstanţiat. O particularitate: aceeaşi persoană
poate fi în mod concomitent subiect activ şi pasiv al infracţiunii (ex.
conducătorul auto care a provocat un accident în care a murit şi el).
- pluralitatea de victime antrenează forma agravată a infracţiunii iar nu o
pluralitate de infracţiuni
Latura obiectivă
Elementul material Uciderea unei persoane – printr-o acţiune sau inacţiune
ex. acţiune: fapta celui care loveşte din neatenţie o persoană iar aceasta se
dezechilibrează, cade şi se loveşte mortal.Dacă lovirea este cu intenţie, fapta
nu reprezintă ucidere din culpă ci lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte.
ex. inacţiune: fapta persoanei care, din greşeală, nu închide focul de la aragaz,
acesta se stinge, se acumulează gaze care duc la decesul prin intoxicare al altei
persoane.
Exemple din jurisprudenţă având ca element material o inacţiune: fapta
militarului de a lăsa arma încărcată şi nesupravegheată în apropierea unor copii
care s-au jucat cu ea şi au împuşcat mortal o persoană, fapta medicului care a
stabilit un diagnostic greşit, ce a dus la neacordarea îngrijirilor medicale
adecvate şi la decesul pacientului
+tot ucidere din culpă în prima variantă agravată în cazul unui accident mortal

7
 de circulaţie dacă conducătorul auto nu acţionează conform obligaţiilor din
Regulamentul privind circulaţia pe drumurilr publice (ex. accidentul cu un
vehicul staţionat pe carosabil)
Urmarea imediată moartea victimei
Legătura de stabilită de la caz la caz
cauzalitate - în ipoteza în care victima are şi ea o conduită culpabilă aceasta nu exclude
culpa autorului dacă există legătură de cauzalitate între fapta acestuia şi deces.
Vinovăţia conducătorului auto în cazul unui accident mortal de circulaţie poate
fi reţinută numai dacă acesta a încălcat o regulă privind circulaţia pe
drumurile publice şi dacă se stabileşte un raport de cauzalitate între această
încălcare şi moartea victimei. Astfel, poate fi irelevantă constatarea unei
îmbibaţii de alccol în sânge dacă decesul este cauzat de culpa victimei.
- în privinţa faptei celui care încredinţează un vehicul unei persoane fără permis
care provoacă un accident mortal – opinia majoritară este că există legătură de
cauzalitate între această faptă şi deces
Latura subiectivă
Vinovăţia culpa, în ambele modalităţi: cu prevedere şi simplă
- întreaga poziţie subiectivă a făptuitorului trebuie să fie caracterizată prin
culpă. Dacă făptuitorul exercită cu intenţie violenţe asupra victimei şi doar
rezultatul grav, decesul victimei, este caracterizat prin culpă, fapta va fi
încadradrată în loviri şi violenţe cauzatoare de moarte
Formele Momentul consumării este cel al producerii rezultatului, data săvârşirii fiind
infracţiunii cea a faptei de ucidere. Dacă rezultatul se produce după o perioadă mai mare
de timp, fapta va fi încadrată vremelnic în infracţiunea de vătămare corporală
din culpă, urmând ca încadrarea finală să se stabilească după decesul victimei.
Variante agravate
Prima variantă uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor
agravată – alin 2 de prevedere pentru exerciţiul unor profesii sau meserii ori pentru efectuarea
unei anumite activităţi. În doctrină: uciderea din culpă profesională sau specială
Obiect juridic complex: pe lângă relaţiile privitoare la ocrotirea persoanei
cuprinde ca obiect secundar şi relaţiile privitoare la asigurarea securităţii
anumitor activităţi profesionale şi speciale care pot constitui surse de pericol
3 condiţii pentru existenţa acestei variante agravate:
1. făptuitorul să fie un profesionist (inginer, farmacist, chimist, arhitect etc) sau
un meseriaş (mecanic, tâmplar, etc) sau să îndeplinească o anumită activitate
(conducător de vehicul, marinar, vânător, barcagiu)
2. pentru exercitarea profesiei, meseriei, activităţii să existe dispoziţii legale sau
măsuri de prevedere (prin diferite acte normative)
3. să nu fie respectate condiţiile respective
+ existenţa unei legături de cauzalitate între nerespectarea condiţiilor şi deces
- în această categorie intră accidentele produse ca urmare a nerespectării
normelor privind circulaţia rutieră, accidentele de muncă, culpele medicale
- când nerespectarea unei dispoziţii legale constituie o infracţiune (ex.
infracţiunea de conducere fără permis) va exista concurs între infracţiunea de
ucidere din culpă şi infracţiunea respectivă.
- vinovăţia sub aspectul culpei trebuie dovedită. Ea nu poate fi prezumată.
A doua variantă - pluralitatea de victime
agravată
Sancţiuni şi - închisoare. În cazul variantei agravate care se referă la uciderea a două sau
aspecte procesuale mai multe persoane, limitele se majorează cu jumătate
- procedura comună

8
 II. Infracţiuni contra integrităţii corporale sau a sănătăţii

1. Lovirea sau alte violenţe – art 193

Art. cod 193.

(1) Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizică se pedepsesc cu închisoare de la
3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei
gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile se pedepseşte cu
închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Obiect juridic relaţiile sociale care presupun ocrotirea persoanei împotriva violenţelor
producătoare de suferinţe fizice (alin1), leziuni şi îmbolnăviri (alin 2)
Obiectul material corpul persoanei asupra căreia se exercită violenţele
Subiecţi nu sunt circumstanţiaţi
- participaţia este posibilă. Dacă se acţionează asupra victimei se realizează acte
de coautorat şi nu de complicitate: acela care ţine victima pt a fi lovită de altă
persoană va răspunde în calitate de coautor la infracţiune de lovire.
- pluralitatea de subiecţi pasivi atrage pluralitatea de infracţiuni
- infracţiunea comisă asupra minorului de către părinte se reţine în concurs cu
cea de rele tratamente aplicate minorului.
Latura materială
Elementul material - se realizează, de regulă, printr-o acţiune, şi anume acţiunea de lovire sau alte
violenţe. Acţiunea se poate realiza şi printr-o altă forţă (îndemnarea unui
câine să atace victima), se poate realiza direct sau indirect (îi oferă un scaun
defect sau îi trage scaunul când se aşază)
- acţiunea poate fi reprezentată şi prin violenţe morale sau constrângeri
psihice care produc o suferinţă fizică sau o leziune: făptuitorul sperie o
persoană care se dezechilibrează şi se loveşte sau o sileşte să sară de la
înălţime
- în doctrină se admite că constituie acte de violenţă şi actele efectuate fără
violenţă, dar care având un potenţial vătămător, victima le-ar fi opus rezistenţă
dacă ar fi cunoscut acest potenţial: ex. introducerea unor substante
vătămătoare în mâncare
Exemple din jurisprudenţă: fapta de a sufla praf de bachelita în ochii unei
persoane, în cazul în care făptuitorul îmbrânceşte victima , o trânteşte, îi pune
piedică sau aşază în calea ei un obstacol de care se loveşte.
- elementul material se poate realiza şi prin inacţiune când prin neîndeplinirea
unei obligaţii sau neluarea unei măsuri de protecţie (ex. neacoperirea unei
gropi) victima este expusă să se lovească. În toate cazurile, autorul trebuie să
acţioneze cu intenţie.
Urmarea imediată producerea de suferinţe fizice în alin 1 şi leziuni traumatice sau afectare a
sănătăţii care să necesite până la 90 de zile de spitalizare.
Varianta dintre varianta tip şi cea agravată este dată de existenţa sau
inexistenţa îngrijirilor medicale.
- este necesară fie o examinare medico-legală (certificat medical) fie o expertiză
medico-legală (raport de expertiză
- pt considerarea variantei agravate îngrijirile medicale trebuie să aibă ca
finalitate vindecarea unor tulburări în funcţionarea organismului victimei şi nu
doar dispariţia semnelor exterioare.
*** nu constituie infracţiunea de vătămare corporală ci tentativă la omor dacă
inculpatul a aplicat victimei lovituri cu intenţia de a o omorî, intenţie rezultată
din zona vizată, instrumentul folosit, intensitatea loviturilor.

9
 Legătura de - se prezumă când fapta constă într-o lovire, iar urmarea este reprezentată de
cauzalitate suferinţe fizice. În cazul altor violenţe, legătura de cauzalitate trebuie
demonstrată. De asemenea, în toate cazurile variantei agravate, trebuie
demonstrată legătura dintre faptă şi urmare
Latura subiectivă
Vinovăţia intenţia în ambele modalităţi, directă şi indirectă
- în cazul variantei agravate este posibilă comiterea faptei şi cu intenţie
depăşită. Câtă vreme violenţele se exercită în mod intenţionat, fapta reprezină
infracţiunea de lovire sau alte violenţe chiar dacă rezultatul violenţelor
depăşeşte intenţia făptuitorului
- pt ca intenţia să existe, este necesar ca acţiunea sau inacţiunea violentă să nu
fie îngăduită expres sau tacit de lege (jocuri sportive, tratamente medicale)
- mobilul şi scopul nu au relevanţă pt existenţa infracţiunii (chiar dacă
făptuitorul intenţionează să facă o glumă) dar pot fi avute în vedere pt
individualizarea pedepsei.
Formele - tentativa este posibilă dar nu se pedepseşte.
infracţiunii - în cazul aplicării mai multor lovituri aceleiaşi victime, cu aceeaşi ocazie, se
comite o singură infracţiune.
- infracţiunea este susceptibilă de realizare în forma continuată. Există această
formă, de exemplu, în ipoteza în care autorul ia hotărârea să lovească victima
ori de câte ori o va întâlni şi comite astfel agresiuni fizice la diferite intervale de
timp. Momentul epuizării, în acest caz, coincide cu momentul aplicării ultimei
lovituri.
Sancţiuni şi Închisoarea alternativ cu amenda
aspecte procesuale - acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.

Vătămarea corporală – art 194

Art cod
194
(1) Fapta prevăzută la art. 193 care a cauzat vreuna dintre următoarele conecinţe
a) o infirmitate
b) leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat pt vindecare, mai mult
de 90 de zile de îngrijiri medicale
c) un prejudiciu estetic grav şi permanent
d) avortul
e) punerea în primejdie a vieţii persoanei, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Când fapta a fost săvârşită în scopul producerii uneie dintre consecinţele prevăzute în alin. 1 lit
a, b şi c, pedeapsa este închisoarea de la 3 la10 ani.
Tentativa pentru infracţiunea prevăzută la alin. 2 se pedepseşte.
10
 Explicarea - este o variantă de specie a infracţiunii de lovituri şi alte violenţe+ elemente
elementelor circumstanţiale
circumstanţiale - diferenţa constă în consecinţele violenţelor. De aceea, examinarea acestei
infracţiuni constă, în esenţă, în cercetarea elementului circumstanţial, în diferitele
sale variante, şi a condiţiilor de existenţă a acestuia.
Aceste elemente constau în provocarea unor vătămări (leziuni traumatice sau
afectarea sănătăţii) care au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale cu o durată
mai mare de 90 de zile sau în producerea unor urmări ireversibile pentru victimă: o
infirmitate, un prejudiciu estetic grav şi permanent, avortul sau punerea în
primejdie a vieţii sale.
1. Infirmitate – pierderea sau încetarea funcţionării unui organ precum şi
pierderea simţului
- implică un handicap fizic sau psihic permanent. Constituie infirmitate
permanentă slăbirea unui simţ (văz, auz), a unui organ (de ex. greutatea de a
merge, de a vorbi, de a respira), afectarea oricărei părţi din corp, dacă aceasta
îndeplinea o funcţie utilă
- poate fi consecinţa directă a unei leziuni traumatice sau a unor complicaţii
2. leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat pt
vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale
- sunt necesare cel puţin 91 de zile de îngrijiri medicale. Nu are relevanţă dacă nr
iniţial de îngrijiri medicale a fost prelungit datorită unor complicaţii survenite în
timpul tratamentului sau dacă victima s-a prezentat cu întârziere la medic sau dacă
tratamentul a fost aplicat mai târziu, atat timp cât întârzierea nu s-a datorat relei-
credinţe a victimei.
- nu are relevanţă nici dacă durata îngrijirilor a fost influenţată de existenţa unor
leziuni anterioare.
3. prejudiciu estetic grav şi pemanent (sluţire în vechiul cod)
- deformare permanentă, morfologico- estetică sau doar estetică prin care se
prejudiciază conformaţia armonioasă a corpului, a unei regiuni sau segment
anatomic
- când se referă la faţă este numită şi desfigurare. Când este vorba de o deformare a
corpului se reţine starea de infirmitate fizică.
Cazuri reţinute în practică: o plagă muşcată a marginii libere a pavilionului urechii,
cu lipsă de substanţă în proporţie de 2/3 care nu a putut fi remediată chirurgical sau
când făptuitorul a muşcat victima de nas cauzându-i o vătămare ce îi altera
înfăţişarea fizică şi care nu a putut fi înlăturată decât printr-o intervenţie
chirurgicală+ lovirea unei persoane în faţă cu cuţitul cu urmarea unor cicatrice care
nu au putut fi înlăturate
- nu s-a reţinut elementul circumstanţial dacă inculpatul i-a tăiat părul sau i-a ras
sprâncenele victimei
- au existat păreri divergente în legătură cu pierderea dinţilor. Opinia majoritară
este în sensul reţinerii elementului circumstanţial, deoarece printr-o proteză
prejudiciul este doar ascuns
4.Avortul
- diferenţa faţă de infracţiunea de întrerupere a cursului sarcinii: violenţele sunt
îndreptate spre femeia însărcinată şi nu spre produsul de concepţie
Pentru existenţa infracţiunii în această modalitate este necesar ca făptuitorul să fi
cunoscut starea de graviditate a victimei sau să fi avut posibilitatea să prevadă că
victima este însărcinată.
- este necesară expertiza medico-legală care să se pronunţe cu privire la
preexistenţa stării de sarcină, la existenţa unor leziuni traumatice produse prin
lovire sau prin alte violenţe şi la existenţa legăturii de cauzalitate între traumatisme
şi avort.
5.Punerea în primejdie a vieţii persoanei = crearea unui pericol grav şi imediat
pentru viaţa victimei, pericol rezultat din vătămarea integrităţii corporale.
11
 Vătămarea este de natură să producă decesul victimei dacă nu se iau măsuri de
ordin medical.
- prezentare orientativă a unor traumatisme care pot pune în primejdie viaţa
victimei: leziunile traumatice craniocerebrale, leziunile traumatice
vertebromedulare, leziunile penetrante sau închise toracice cu lezarea cordului sau
plămânului ori fracturile costale multiple
Diferenţa faţă de tentativa la omor: latura subiectivă. Lovirea sau violenţele se
exercită cu intenţie, dar autorul nu urmăreşte şi nu acceptă producerea rezultatului
mai grav, adică punerea în primejdie a vieţii victimei. El poate să prevadă acest
rezultat şi să spere fără temei că nu se produce sau poate să nu aibă reprezentarea
rezultatului, dar să fi trebuit şi să fi putut să îl prevadă.
-diferenţa faţă de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este că în cazul
vătămării corporale decesul iminent este împierdicat printr-o intervenţie
terapeutică.
Dacă se întrunesc două sau mai multe elemente circumstanţiale dintre cele 5, vor fi
luate în calcul la individualizare dar nu vor afecta unitatea infracţională.

Latura Vinovăţia: în varianta tip – intenţie indirectă sau depăşită

subiectivă 2 opinii cu privire la latura subiectivă: una că în varianta agravată condiţionată de
existenţa scopului, forma de vinovăţie este intenţia directă sau indirectă în timp ce
la varianta tim praeterintenţia, a doua opinie (corectă) că varianta agravată nu se
poate realiza decât cu intenţia directă iar varianta tip cu intenţie indirectă sau
praeterintenţie

Formele Consumarea infracţiunii are loc în momentul proucerii rezultatului. Momentul

infracţiunii săvârşirii faptei este cel al exercitării violenţelor asupra victimei chiar dacă
rezultatul vătămător, respectiv una din consecinţele prin care se realizează
elementul material se produce mai târziu în timp.
- tentativa faptei prevăzute la alin 2 se pedepseşte
Varianta - se deosebeşte de varianta tip prin specificul vinovăţiei: intenţia directă
agravată –alin Concret, se referă la comiterea faptei în scopul producerii unei dintre consecinţe:
2 1. infirmitate
2. leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat pt
vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale
3) un prejudiciu estetic grav şi permanent
În cazul în care făptuitorul urmăreşte prin violenţele exercitare asupra femeii
însărcinate să provoace avortul se reţine un concurs între vărămarea corporală, art
194 (1) şi întreruperea cursului sarcinii art 201 alin 2.

Sancţiuni şi Închisoarea
aspecte - urmărirea penală se efectuează din oficiu
procesuale

12
 Loviri sau vătămări cauzatoare de moarte – art 195

Art cod 195

Dacă vreuna dintre faptele prevăzute la art 193 şi art 194 a avut ca urmare
moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani.
Obiect juridic pe lângă cel general, integritatea corporală şi sănătatea persoanei are şi un obiect
juridic special, identic cu cel al infracţiunilor contra vieţii
Obiect corpul persoanei
material
Subiecţii nu sunt circumstanţiaţi
Latura obiectivă
Obiectul identic cu cel de la 193
material
Urmarea - dă specificul infracţiunii: moartea victimei (elementul circumstanţial)
imediată
Legătura de trebuie dovedită
cauzalitate - de principiu, s-a admis ideea că pentru existenţa infracţiunii nu este necesar ca
decesul să fie rezultatul unei cauze unice. Astfel, s-a decis că fapta de lovire sau
vătămare a integrităţii corporale sau sănătăţii constituie cauza morţii chiar dacă la
aceasta a contribuit şi victima prin starea de ebrietate şi de nesiguranţă în mişcări
sau dacă victima s-a sustras de la tratamentul necesar
- dacă raportul de cauzalitate subzistă fapta va fi încadrată ca lovituri sau vătămări
cauzatoare de moarte chiar dacă lovitura a fost de mică intensitate iar starea de
sănătate a victimei era deteriorată
Latura vinovăţia cerută de lege: intenţia depăşită. Forma de vinovăţie se stabileşte în
subiectivă funcţie de unele elemente obiective: obiectul vulnerant, zona vizată, intensitatea şi
numărul loviturilor, starea de sănătate a victimei.
În practică: exită infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte şi nu cea
de omor atunci când inculpatul a produs victimei numeroase leziuni care, deşi au
produs moartea, nu prezentau gravitate şi, de altfel, nici mijloacele folosite nu erau
apte să producă moartea, care s-a datorat unor maladii preexistente.
În practică au existat dificultăţi şi în a distinge în plan subiectiv, între infracţiunea de
loviri şi vătămări cauzatoare de moarte şi ucidere din culpă. Instanţa supremă: la
uciderea din culpă, violenţele trebuie să aibă ca sursă nepriceperea sau nedibăia
făptuitorului adică, culpa acestuia. Spre deosebire de uciderea din culpă în cazul
căreia culpa priveşte atât lovirea victimei cât şi rezultatul letal, în privinţa
infracţiunii art. 193 făptuitorul acţionează cu praeterintenţie ceea ce înseamnă că
doar rezultatul letal al faptei sale a fost din culpă.
Formele - tentativa nu ese posibilă
infracţiunii - consumarea infracţiunii are loc în momentul producerii rezultatului, adică în
momentul producerii decesului.
Sancţiuni şi Închisoarea
aspecte - urmărirea penală se efectuează de către procuror, competenţa în prima instanţă
procesuale aparţine tribunalului.

13
 Vătămarea corporală din culpă –art 196

Art cod
Fapta prevăzută la art 193 (2) săvârşită din culpă de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor
alcoolice ori a unei substanţe psihoactive ori în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi o
infracţiune se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă
(2) Fapta prevăzută de art. 194 (1) săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu
amendă.
(3) Când fapta prevăzută la alin 2 a fost săvârşită ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale sau a
măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite
activităţi, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
(4) Dacă urmările prevăzute art 1-3 s-au produs faţă de două sau mai multe persoane, limitele speciale ale
pedepsei se majorează cu o treime.
(5) Dacă nerespectarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere sau desfăşurarea activităţii care a
condus la comiterea faptelor prevăzute în alin 1 şi 3 constituie prin ea însăşi o infracţiunea, se aplică
regulile de la concursul de infracţiuni
(6) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Explicarea variantelor
alin 1 – se raportează la art. 193 (2) ceea ce presupune gravitatea leziunilor traumatice sau a îmbolnăvirii
produse să fie evaluate prin cel mult 90 de zile de îngrijiri medicale.
- fapta este condiţionată de două împrejurări: fapta să fi fost comisă de către o persoană aflată sub influenţa
băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce presupune prin ea
însăşi o infracţiune.Aceste ipoteze reprezintă condiţii ataşate elementului material.
Prima ipoteză – trebuie luata în considerare orice vătămare din culpă nu doar cele comise în cadrul
accidentelor de circulaţie
ex. persoana care fiind sub influenţa băuturilor alcoolice varsă un vas cu lichid fierbinte pe corpul altei
persoane şi îi provoacă leziuni ce necesită mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale.În situaţii de acest tip,
influenţa băuturilor alcoolice poate fi dovedită prin orice mijloc de probă, inclusiv cu martori.
Teza I a alin. 2 nu se referă la infracţiunea de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice prevăzută de art
336. Dacă după prelevarea probelor biologice va rezulta o alcoolemie peste limita prevăzută de art 336 se va
reţine un concurs între vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor
alcoolice sau a altor substanţe.
Conţinutul expresiei „desfăşurarea unei alte activităţi care constituie prin ea însăşi o infracţiune”- pot fi luate
în considerare orice alte infracţiuni cu condiţia ca desfăşurarea activităţii infracţionale să se suprapună cu
fapta de vătămare. Expresia trebuie înţeleasă într-un sens mai larg decât cel strict tehnic, legat de momentul
consumării infracţiunii.

Varianta tip – vătămarea corporală din culpă pur şi simplu, fără existenţa unor împrejurări speciale ca în
primul alineat, este cea de la alin. 2.

Variante agravate
Varianta alin. 3 este, cu excepţia rezultatului, corespondenţa culpei profesionale la uciderea din culpă de la
art 192 alin 2. Dacă se constată că autorul faptei nu se afla în exercitarea unei profesii sau meserii ori în
îndeplinirea unei activităţi specifice această variantă nu are aplicabilitate. Însă, lipsa unei calificări
profesionale nu împiedică aplicarea agravantei: există infracţiunea de vătămare corporală din culpă, varianta
agravată dacă inculpatul, fără a avea meseria de dulgher, reparând un acoperiş a provocat căderea unui stâlp
şi vătămarea gravă a unei persoane.
- în practică a fost antrenată răspunderea penală a unei PJ (în spetă, un spital) pt comiterea infracţiunii de
vătămare corporală din culpă
A doua variantă agravată-alin. 4- se referă la pluralitatea de victime
Concursul de infracţiuni: alin. 5- dacă încălcarea unor dispoziţii sau măsuri reprezintă prin ea însăşi o
infracţiune

Latura subiectivă
Vinovăţia culpa în ambele modalităţi, simplă sau cu prevedere
14
 Formele - tentativa nu este posibilă
infracţiunii - consumarea are loc în momentul producerii consecinţelor vătămătoare. Încadrarea juridică
definitivă trebuie să ia în calcul epuizarea rezultatului şi să aştepte acest moment.
Sancţiuni - punerea în mişcare a acţiunii penale la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. În caz de
şi aspecte pluralitate de subiecţi pasivi, lipsa plângerii prealabile din partea unei victime duce la încetarea
procesual procesului penal doar cu privire la acea victimă

15
 Rele tratamente aplicate minorului – art 197

Art cod 197. Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării
fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de către orice persoană
în grija căreia se află minorul, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
Obiect Obiect juridic principal: relaţiile sociale cu privire la integritatea fizică şi sănătatea
juridic minorului, la asigurarea dezvoltării fizice, intelectuale şi morale a acestuia.
În subsidiar, sunt protejate relaţiile de familie ce presupun obligaţia părinţilor sau a
celor ce au în grijă minorul de a-l trata corespunzător, de a-i asigura o normală evoluţie
psiho-fizică.
Obiectul Corpul minorului în cazul în care măsurile sau tratamentele necorespunzătoare se
material exprimă orin agresiuni fizice. În cazul agresiunilor psihice sau a acelor comportamente
care afectează dezvoltarea morală a minorului nu se poate vorbi despre un obiect
material.
Subiecţii Subiectul activ este circumstanţiat, putând fi unul dintre părinţi sau orice persoană în
grija căreia se află minorul. Aceasta înseamnă că subiectul activ poate fi, pe lângă
părinţi, tutore, educator, asistent social, orice persoană care, de facto, are temporar în
îngrijire minorul (bunici, rude, etc)
Subiectul pasiv este minorul, adică persoana cu vârsta sub 18 ani, aflat în familie,
internat în cămin, etc.
Situaţia relaţia părinte copil sau raportul juridic formal sau informal în temeiul căruia minorul se
premisă află în grija altei persoane.
Latura Elementul material
obiectivă - este reprezentat de măsuri sau tratamente de orice fel, care pun în primejdie gravă
dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală a minorului.
- se poate realiza prin acţiune (violenţe fizice sau psihice, obligarea la executarea unor
activităţi istovitoare, înjositoare) sau prin inacţiuni (privarea de hrană, îngrijiri medicale,
îmbrăcăminte, căldură)
- dacă relele tratamente sunt însoţite de loviri sau alte violenţe, de vătămare corporală
sau de privare de libertate în mod ilegal, va exista concurs de infracţiuni. Dacă loviturile
sunt de natură să cauzeze moartea victimei, nu există concurs între rele tratamente şi
omor/tentativă la omor.
Urmarea imediată este o stare de pericol cu privire la dezvoltarea fizică, intelectuală sau
morală a minorului
Legătura de cauzalitate rezultă, de principiu, din materialitatea faptei.

Latura Forma de vinovăţie: intenţia în oricare dintre cele două modalităţi, directă sau
subiectivă indirectă. În analiza laturii subiective, în cazul în care subiectul activ este părinte sau o
rudă (deci nu o persoană cu pregătire specială) trebuie avute în vedere unele elemente
specifice precum: gradul de educaţie, nivelul de trai al familiei, etc.
Formele Consumarea infracţiunii are loc la momentul creării stării de pericol pentru dezvoltarea
infracţiunii minorului
- infracţiunea poate avea formă continuată. Momentul epuizării coincide cu momentul
încetării măsurilor sau tratamentelor ce pun în pericol dezvoltarea minorului.
Tentativa este posibilă dar nu se pedepseşte.
Sancţiuni pedeapsa+interzicerea executării unor drepturi (drepturile părinteşti/dreptul de a fi
tutore sau curator/dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria
Încăierarea-art 198

Art cod 198. Încăierarea

(1) Participarea la o încăierare între mai multe persoane se pedepseşte cu închisoarea
de la 3 luni la un an sau cu amenda.
(2) Dacă în cursul încăierării s-a cauzat o vătămare corporală uneia sau mai multor
persoane şi nu se cunoaşte care dintre participanţi a produs urmările, se aplică tuturor
16
 pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani cu excepţia victimei, care va răspunde potrivit
alin.1.
(3) Când prin fapta săvârşită în condiţiile alin.2 s-a cauzat moartea unei persoane,
pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani, iar dacă s-a cauzat moartea a două sau
mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
(4) Nu se pedepseşte cel care a fost prins în încăierare împotriva voinţei sale sau care a
încercat să îi despartă pe alţii.
Obiect Integritatea fizică şi sănătatea persoanei
juridic Obiect juridic secundar: relaţiile de convieţuire socială ce presupun ocrotirea liniştii
publice şi a climatului de siguranţă publică.
Obiectul corpurile persoanei asupra cărora se exercită violenţă
material
Subiecţii nu sunt circumstanţiaţi
infracţiunii Specificul este dat de pluralitatea de subiecţi activi. Infracţiunea nu există în lipsa unei
pluralităţi naturale.Numărul participanţilor trebuie să fie suficient de ridicat încât să se
producă o stare de confuzie cu privire la acţiunile fiecăruia.În acest sens, în doctrină s-a
exprimat opinia că trebuie să existe două tabere de cel puţin două persoane fiecare
- pluralitatea naturală de participanţi poate fi însoţită şi de o pluralitate ocazională
(participaţia sub forma instigării sau complicităţii nu este exclusă).
Subiectul pasiv poate fi orice persoană, fie prinsă fără voia ei în încărierare, fie chiar
unul dintre participanţi.
Latura Elementul material - reprezentat exclusiv printr-o acţiune, aceea de participare la
obiectivă încăierare.
Pe lângă violenţele fizice propriu zise se adaugă numeroase alte modalităţi de realizare a
elementului material: urmărirea adversarilor, ameninarea, violenţe asupra unor bunuri
ale acestora
Urmarea imediată – în cazul variantei tip este aceeaşi cu cea de la loviri sau alte
violenţe (art 193): cauzarea de suferinţe fizice sau de îngrijiri medicale de cel mult 90
de zile. Rezultă că în varianta tip încăierarea absoarbe infracţiunea de loviri sau alte
violenţe.
Variantele agravate se referă la consecinţe mai grave.
Există şi o urmare imediată secundară: stare de pericol pentru ordinea şi liniştea
publică.
Legătura de cauzalitate – în cazul variantei tip, are ca specific faptul că se răsfrânge
asupra tuturor celor care participă la încăierare, fără a fi necesar stabilirea unei
corespondenţe stricte între violenţe şi urmarea imediată principală. Aceeaşi constatare
este valabilă şi în cazul variantelor agravate, în condiţiile în care nu se cunoaşte care
dintre participanţi a produs urmările respective.
Latura Varianta tip: intenţie directă sau indirectă.Este irelevant în acest caz dacă participanţii
subiectivă la încăierare au urmărit sau doar au acceptat rezultatul produs.
Variantele agravate: fapta se poate comite doar cu intenţie depăşită.
Este exclusă intenţia pt că aceasta ar presupune cunoaşterea participantului care a
produs urmările (cazul în care el va răspunde pentru vătămare corporală sau pentru
omor)
Formele Fapta se consumă în momentul producerii uneia dintre consecinţele prevăzute de
infracţiunii varianta tip sau agravată.
- poate exista un decalaj între momentul comiterii faptelor (exercitarea violenţelor) şi
momentul consumării (epuizarea rezultatului)
Tentativa nu se pedepseşte.
Variante Prima variantă cea de la alin 2. Diferenţa faţă de varianta tip este dată, în primul rând,
agravate de consecinţele violenţelor, fiind necesară producerea unei vătămări corporale în sensul
art 194 (infirmitate, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, prejudiciu estetic grav şi
permanent, avort, punerea în primejdie a vieţii)
În ipoteza în care se poate stabili autorul nemijlocit al vătămării corporale, varianta

17
 agravată nu mai are incidenţă. Astfel, autorul va răspunde pentru vătămare corporală
iar ceilalţi participanţi, inclusiv victima, vor răspunde pentru încăierare în varianta tip.
A doua variantă tipă-alin 3 diferă prin rezultatul mai grav-decesul unei persoane.
Varianta are incidenţă doar dacă nu se cunoaşte care dintre participanţi a exercitat
violenţele care au provocat decesul. Dacă autorul violenţelor poate fi stabilit, el va
răspunde, după caz, fie pentru infracţiunea de omor fie pentru infracţiunea de loviri
sau vătămări cauzatoare de moarte.
Ultima variantă agravată- ipoteza în care s-a cauzat moartea a două sau mai multor
persoane. Sunt valabile, mutatis mutandis, explicaţiile pt variantele anterioare.
În doctrină, s-a subliniat că în ipoteza în care se produc consecinţele mai grave
prevăzute de variantele agravate, dar se cunoaşte autorul, acesta va răspunde pentru
un concurs de infracţiuni între încăierare în varianta tip şi după caz, vătămare corporală,
loviri sau vătămări cauzatoare de moarte şi omor. Practica este însă ezitantă, existând
soluţii diferite.
Sancţiuni în varianta tip şi în prima variantă agravată, limitele pedepselor se situează sub limitele
şi aspecte pentru infracţiunile de bază.
procesuale în a doua variantă agravată sancţiunea este identică cu cea de loviri sau vătămări
cauzatoare de moarte.

Infracţiuni asupra unui membru a familiei

Art. 199 Violenţa în familie

-normă de trimitere

Art cod 199. (1) Dacă faptele prevăzute la art. 188 şi 199 şi 193-195 sunt săvârşite asupra unui
membru de familie, maximul special al pedepsei se prevăzute de lege se majorează cu
o pătrime.
(2) În cazul infracţiunilor prevăzute în art. 193 şi 196 săvârşite asupra unui membru de
familie, acţiunea poate fi pusă în mişcare şi din oficiu. Împăcarea înlătură răspunderea
penală
Elementul Violenţa în familie reprezintă o circumstanţă agravantă pt fiecare din infracţiunile la care
circumstanţial se raportează: omor, omor calificat, lovire sau alte violenţe, vătămărare corporală, loviri
sau vătămări cauzatoare de moarte.
Elementul circumstanţial este reprezentat de raportul dintre victimă şi agresor, adică
subiectul pasiv trebuie să aibă calitatea de membru de familie în raport cu subiectul
activ.
Noţiunea de membru de familie include:
1. ascendenţii, descendenţii, fraţii şi surorilor şi copiii acestora precum şi persoanele
devenite prin adopţie asemenea rude
18
 2. soţul
3. persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi
şi copii, în cazul în care convieţuiesc.Persoana adoptată ori descendenţii acesteia
păstrează calitatea de membru de familie şi în raport cu rudele fireşti, respectiv cu
ascendenţii, descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora
Conform jurisprudenţei, pot avea calitatea de membru de familie şi verii primari precum
şi unchiul în raport cu nepotul.
Sot = căsătorie valabil încheiată la momentul comiterii faptei. Calitatea de soţ se
menţine până la desfacerea legală a căsătoriei, chiar dacă există o separare în fapt.
3. persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare = concubini+ relaţiile dintre concubin
şi copilul celuilalt concubin
Sancţiuni şi Sancţionare: majorare cu o pătrime a limitei maxime
aspecte - în cazul infracţiunilor pt care, în condiţii normale, acţiunea se pune în mişcare la
procesuale plângerea prealabilă a persoanei vătămate (lovirea sau alte violenţe, vătămare
corporală din culpă), în acest caz acţiunea penală poate fi pusă în mişcare din oficiu..

19
 Uciderea sau vătămarea nou-născutului săvârşită de către mamă – art 200

Art cod 200

(1) Uciderea copilului nou-născut imediat după naştere, dar nu mai târziu de 24 h,
săvârşită de către mama aflată în stare de tulburare pshică se pedepseşte cu
închisoarea de la 1 la 5 ani.
(2) Dacă faptele prevăzute în art 193-195 sunt săvârşite asupra copilului nou-născut
imediat după naştere dar nu mai târziu de 24 h, de către mama aflată în stare de
tulburare psihică, limitele speciale ale pedepsei sunt de 1 lună-3 ani.
Obiect În varianta tip este protejată viaţa, relaţiile sociale care impun respectarea vieţii încă de
juridic la debut. Obiectul juridic special este reprezentat de viaţa copilului nouă născut.
Varianta atenuată are ca obiect juridic integritatea corporală şi sănătatea copilului nou-
născut. Practic, obiectul juridic corespunde celui al infracţiunilor la care se face trimitere

Obiect corpul copilului nou-născut

material
Subiecţii Subiectul activ este circumstanţiat, fiind vorba de mama copilului nou-născut.
- nu contează dacă este căsătorită sau nu, dacă raporturile sexuale în urma cărora a fost
conceput copilul au avut un caracter extraconjugal, si nici dacă raporturile respective au
fost consimţite (dacă a rămas însărcinată în urma unui viol).
Circumstanţele în care se află subiectul activ, pe de o parte mamă iar pe de altă parte
aflată într-o stare de tulburare psihică nu se răsfrâng asupra participanţilor. Nu poate
exista deci participaţie în sensul propriu al termenului. Persoanele care participă într-un
fel sau altul (o determină sau o ajută pe mama copilului la săvârşirea faptei) vor
răspunde pentru instigare sau, după caz pentru complicitate la infracţiunea de omor,
în cazul variantei tip, sau complicitate la una din infracţiunile de bază, în cazul
atenuantei.
Subiectul pasiv este şi el circumstanţiat, fiind vorba de nou-născutul de 24 h. Nu are
relevanţă asupra existenţei infracţiuinii dacă nou-născutul este sau nu sănătos, dacă s-
a născut cu malformaţii, dacă este sau nu viabil.
Situaţia constă într-o naştere recentă. Trebuie să fie vorba de o femeie care a fost însărcinată şi
premisă care a născut recent un copil viu, iar această situaţie se menţine 24 h după naştere.
Latura obiectivă (în varianta tip)
Elementul în princiu, este identic cu cel al infracţiunii de omor şi constă în uciderea copilului nou-
material născut. Se poate realiza printr-o acţiune sau inacţiune (abandonarea în locuri
necirculate, neacordarea îngrijirilor necesare, nealimentarea)
- pentru întregirea laturii obiective trebuie îndeplinită o condiţie esenţială: uciderea să
se realizeze imediat după naştere dar nu mai târziu de 24 h.
Urmarea decesul copilului nou-născut
imediată - este o infracţiune de rezultat
Legătura între acţiunile sau inacţiunile mamei şi decesul copilului trebuie stabilită atent, mai ales
de dacă elementul material este reprezentat de o inacţiune. Este posibil ca nou-născutul să
cauzalitate fi suferit de anumite maladii încă de la naştere iar cauza decesului să fie alta. Faptul că
mama a avut o atitudine pasivă şi nu a acordat îngrijirile necesare sau a refuzat să îl
hrănească nu poate atrage răspunderea penală, atât timp cât nu se poate stabili o
legătură de cauzalitate între inacţiunea ei şi moartea copilului.
- nu este exclusă răspunderea mamei atunci când peste acţiunea sau inacţiunea de
ucidere se suprapun alte cauze, cum ar fi o culpă medicală sau o maladie. Însă trebuie
demonstrată legătura de cauzalitate.
Latura - intenţia în ambele modalităţi: directă şi indirectă
subiectivă Latura subiectivă trebuie să fie întregită prin realizarea unei cerinţe esenţiale, respectiv
(varianta intenţia de a ucide trebuie să aibă la bază o stare de tulburare psihică. Practic, va putea
tip) fi luată în calcul orice stare de tulburare psihică, în condiţiile în care acţionează asupra
20
 discernământului mamei, pe care, fără a-l aboli, îl diminuează.
Formele - consumarea se produce în momentul decesului copilului. Tentativa nu este
infracţiunii incriminată. Dacă se realizează consecinţele prevăzute de art 193 sau 194 fapta va fi
(în încadrată la art. 200 alin 2
varianta
tip)
Varianta - face trimitere la infracţiunile de loviri sau alte violenţe, vătămare corporală sau loviri
atenuată sau vătămări cauzatoare de moarte.
Dpdv obiectiv, fapta va avea consecinţele (urmările) infracţiunilor la care face trimitere.
Dpdv subiectiv, spre deosebire de varianta tip, la varianta atenuată fapta va putea fi
comisă şi cu intenţie depăşită.
În ipoteza în care, în intervalul de 24 h mama exercită violenţe repetate asupra nou-
născutului, iar acestea duc în final la deces, fapta se va încadra la art 200 (1), acţiunile
vătămătoare fiind absorbite natural de infracţiunea de ucidere. Este exclus un concurs
între cele 2 variante.
Sancţiuni şi varianta tip 1-5 ani
aspecte varianta atenuată 1 lună -3 ani
procesuale Dpdv procesual, se judecă potrivit procedurii comune.
Eroare în Codul de procedură penală: varianta tip nu este prevăzută în competenţa
tribunalului şi a procurorului, spre deosebire de lovirile sau vătămările cauzatoare de
moarte.

Capitolul VI. Infracţiuin contra libertăţii persoanei

Lipsirea de libertate în mod ilegal- art 205

Art 205
(1) Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 7 ani.
(2) Se consideră lipsire de libertate şi răpirea unei persoane aflate în imposibilitatea de a-şi exprima
voinţa ori de a se apăra.
(3) Dacă fapta este săvârşită:
a) de către o persoană înarmată
b) asupra unui minor
c) punând în pericol sănătatea sau viaţia victimei
pedeapsa este închisoarea cuprinsă între 3 şi 10 ani.
(4) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
(5) Tentativa de la infracţiunile prevăzute în alin. 1-3 se pedepeseşte
Obiectul juridic Libertatea fizică a persoanei
Obiectul poate fi reprezentat de corpul persoanei, în măsura în care se acţionează în mod
material nemijlocit asupra acestuia.
Subiecţii Subiectul activ- nu este circumstanţiat. Participaţia penală este posibilă în toate
formele.
Subiectul pasiv - poate fi, în principiu, orice persoană fizică, inclusiv cea care din
diferite cauze se află în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa sau de a se apăra. La
varianta agravată a alin. 3 lit. b, subiectul pasiv poate fi şi un minor.
Latura obiectivă
Elementul lipsirea de libertate a persoanei. De regulă se acţionează printr-o acţiune: persoana
material poate fi împiedicată să se deplaseze sau poate fi deplasată împotriva voinţei sale. Se
poate acţiona direct sau indirect asupra persoanei (ex- când este închisă într-o
încăpere în care se afla deja sau când se acţionează asupra unui mijloc de transport
cu care victima ar fi urmat să se deplaseze
- se poate realiza şi printr-o inacţiune: când subiectul activ trebuia să ia măsuri pt
21
 eliberarea victimei a cărei privare sau restrângere avusese un temei legal, în măsura
în care acest temei a încetat.
Cerinţa esenţială pt existenţa elementului material este caracterul ilegal al lipsirii de
libertate (nu există când restrângerea este îngăduită/cerută de de lege: ex. cazul
părintelui sau al arestării preventive)
În practică, s-a decis că există infracţiunea de lipsire de libertate în ipoteza în care
făptuitorul a acţionat în baza unui ordin ilegal al superiorului.
Un factor important în aprecierea elementului material îl reprezintă durata privării
de libertate (însă nu absolut). Se apreciază de la caz la caz dacă intervalul de timp în
care s-a menţinut starea de lipsire de libertate este suficient pt a reprezenta într-
adevăr o îngrădire a libertăţii de mişcare a persoanei. Durata poate fi şi de câteva
secunde, dacă în acel interval victima a fost împiedicată să realizeze o anumită
acţiune (ex. pierde trenul, ratează participarea la un concurs).
Problema intervalului de timp este importantă şi în cazul în care trebuie să se
stabilească dacă lipsirea de libertate este absorbită în conţinutul altei infracţiuni ori
intră în concurs cu altă infracţiune (mi ales în cazul în care este însoţită de viol sau
tâlhărie).
În cazul violului, constrângerea exercitată asupra victimei presupune în mod
natural şi lipsirea de libertate. De aceea, în multe cazuri, infracţiunea de lipsire de
libertate este absorbită de cea de viol: ex. victima este imobilizată, are loc actul
sexual iar apoi este lăsată să plece/victima este deplasată cu forţa pt a fi violată iar
imediat duă raportul sexual este lăsată să plece. Dacă lipsirea de libertate se
menţine pe o perioadă ce depăşeşte realizarea actelor maeriale necesare violului, va
fi concurs de infracţiuni.
În cazul tâlhăriei, în principiu, tâlhăria va absorbi întotdeauna lipsirea de libertate
deoarece, chiar dacă va continua după ce are loc însuşirea bunului, ea va ajuta
făptuitorul fie să păstreze bunul furat fie să îşi asigure scăparea, ceea ce reprezintă
modalităţi de realizare a infracţiunii de tâlhărie.
Există însă situaţii în care se poate reţine concurs dacă se constată că lipsirea de
libertate nu are legătură cu infracţiunea de tâlhărie: ex. victima este lipsită de
libertate o perioadă de timp, după care, în momentul eliberării, este deposedată de
un bun sau în ipoteza în care, după ce este deposedată de un bun este deplasată
într-un alt loc, contrar voinţei sale.
+ se mai poate asocia cu alte infracţiuni
În practică, s-a reţinut existenţa concursului de infracţiuni între lipsirea de libertate
în mod ilegal şi omor în cazul în care inculpactul, după ce i-a aplicat victimei lovituri
mortale în abdomen şi torace, provocându-i ruptura unor organe, a legat victima în
stare de inconştienţă lângă un copac iar victima a decedat. Dacă însă făptuitorul
imobilizează victima doar în scopul de a-i aplica lovituri letale (ex. o leagă de un
copac iar apoi îi aplică o lovitură de topor în cap) iar victima decedează, infracţiunea
de lipsire de libertate în mod ilegal va fi absorbită de cea de omor.
RIL-ICCJ- infracţiunea poate intra în concurs formal (ideal) cu cea de rele
tratamente aplicate minorului.
Urmarea Restrângerea libertăţii fizice a persoanei. La variantele agravate avem şi unele
imediată urmări imediate speciale: punerea în primejdie a sănătăţii ori a vieţii victimei,
respectiv decesul victimei.
Legătura de În varianta tip rezultă din materialitatea faptei. În cazul variantelor agravate, cum
cauzalitate ar fi lipsirea de libertate urmată de decesul victimei, legătura de cauzalitate în raport
cu urmarea secundară (decesul victimei)
Latura Vinovăţia: intenţie directă sau indirectă, cu 2 excepţii
subiectivă 1. alin 2, lit. c teza finală, când viaţa victimei este pusă în pericol
2. alin 4-când fapta a avut ca urmare moartea victimei
În aceste 2 cazuri forma de vinovăţie este intenţia depăşită
Formele Infracţiunea se consumă în momentul în care se produce urmarea imediată,
infracţiunii restrângerea libertăţii fizice a persoanei.
22
 Fiind o infracţiune continuuă, există şi un moment al epuizării care coincide cu cel în
care încetează privarea de libertate.
În cazul alin. 4 infracţiunea se consumă în momentul decesului victimei.
- tentativa faptelor prevăzute la alin. 1-3 se pedepseşte. La alin. 2, lit c, teza finală,
când se pune în primejdie viaţa victimei, având în vedere forma de vinovăţie-intenţia
depăşită, nu poate exista tentativă (valabil şi pt varianta agravată de la alin. 4)
Variantele Varianta asimilată- alin. 2: răpirea unei persoane aflate în imposibilitatea de a-şi
infracţiunii exprima voinţa ori de a se apăra.(ex. răpirea unui nou-născut)
Prima variantă agravată, prevăzută la alin. 3, cuprinde 3 împrejurări în care se poate
comite fapta:
1. Prin fapta comisă de către o persoană înarmată. Este suficient ca făptuitorul să
poarte o armă la vedere sau să ameninţe victima. Dacă este vorba despre ale obiecte
asimilate armelor, este necesar ca acestea să fie întrebuinţate într-un atac efectiv pt
a se reţine agravata
2. Fapta săvârşită asupra unui minor. –sub 18 ani. Starea de minoritate se
raportează la momentul când începe activitatea infracţională. Făptuitorul trebuie să
cunoască starea de minoritate a victimei pt aplicarea agravatei.
3. Fapta pune în pericol sănătatea sau viaţa victimei. Intervine atunci cnd, datorită
împrejurărilor în care are loc privarea de libertate, se creează o stare de pericol pt
sănătatea sau viaţa victimei. În ipoteza în care viaţa victimei este pusă în pericol,
făptuitorul acţionează cu intenţie depăşită.

A doua variantă agravată este prevăzută la alin 4 şi se distinge printr-o urmare

imediată mai gravă, respectiv decesul victimei. Acest rezultat este produs în mod
nemijlocit de condiţiile încare s-a realizat privarea de libertate. Elementul subiectiv
al acestei agravate este reprezentat de intenţia indirectă: făptuitorul comite cu
intenţie unele acţiuni sau inacţiuni dar rezultatul mai grav se produce din culpă. În
cazul în care decesul survine în urma unor violenţe exercitate în mod direct asupra
victimei şi se constată că făptuitorul a urmărit sau acceptat acest rezultat, se va
reţine infracţiunea de omor, comis cu intenţie directă sau indirectă. În cazul în care
se constată că violenţele au fost comise cu intenţie, dar rezultatul mai grav,
decesul, s-a produs din culpă, se va reţine un concurs de infracţiuni între loviri sau
vătămări cauzatoare de moarte şi lipsire de libertate.
Sancţiuni şi - cu pedeapsa închisorii, în cuantum crescător, potrivit gravităţii
aspecte În cazul variantei agravate de la alin. 4 urmărirea penală se face în mod obligatoriu
procesuale de către procuror iar competenţa de judecare în primă instanţă aparţine
tribunalului.

Art 206- Ameninţarea

(1) Fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate
împotriva sa sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa sau a altei persoane, dacă este de natură să îi
producă o stare de termere, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 1 an sau cu amendă, fără ca pedeapsa
aplicată să poată depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea care a format obiectul ameninţării.
(2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Obiect juridic libertatea psihică a persoanei
Obiect Din cauza specificului valorii ocrotite, infracţiunea de ameninţare nu poate avea obiect material.
material
Subiecţii - nu sunt circumstanţiaţi, însă subiectul pasiv trebuie să fie o persoană cu discernământ, astfel
încât să perceapă pericolul şi să i se producă o stare de temere.
- participaţia este posibilă în toate formele
23
 Latura obiectivă
Elementul - este reprezentat prin acţiunea de ameninţare, fie cu o infracţiune fie cu o faptă păgubitoare.
material - poate fi o ameninţare verbală, în scirs sau prin gesturi simbolice.
Există trei condiţii ataşate elementului material:
1. Ameninţarea să se refere la comiterea unei acţiuni sau fapte păgubitoare
2. Acţiunea sau fapta păgubitoare cu care se ameninţă să se îndrepte fie direct împotriva părţii
vătămate fie împotriva unei alte persoane (teoretic, poate fi orice persoană, însă trebuie să fie
o persoană faţă de care victima să poată manifesta afecţiune ca să se îndeplinească a treia
condiţie)
3. Ameninţarea să aibă un potenţia intimidant, astfel încât să producă o stare de temere.
Nu este realizat elementul material dacă mesajul de pericol vizează stoparea unei acţiuni sau a
unei atitudini neîngăduite, imputabilă persoanei vătămate şi nici ameninţarea cu folosirea unei
căi legale sau cu valorificarea licită a unui drept.
În practică, s-a pus problema distincţiei între ameninţare şi tentativa la omor. Instanţa supremă a
a arătat că dacă ameninţarea nu este urmată de acte de executare se va reţine doar infracţiunea
de ameninţare. În schimb dacă făptuitorul trece la executare se reţine tentativă la omor.
Urmarea o stare de pericol pentru sănătatea psihică a persoanei
imediată
Legătura de rezultă nemijlocit din însăşi comiterea faptei
cauzalitate
Latura Vinovăţia: intenţia directă sau indirectă.
subiectivă Ex. de intenţie indirectă: ameninţarea adresată unei anumite persoane este percepută şi de alte
persoane care se simt vizate (soţul ameninţă soţia că va arunca în aer apartamentul şi este auzit
de un vecin care se simte în pericol). Sunt 2 infracţiuni de ameninţare în concurs formal: una cu
intenţie directă (faţă de soţie) şi una cu intenţie indirectă.
Nu se poate vorbi de intenţia când persicolul este simulat (făptuitorul a ameninţat în glumă o
altă persoană)
Formele Infracţiunea se consumă în momentul în care se creează starea de pericol pt libertatea psihică a
infracţiunii persoanei sau, altfel spus, când persoana vătămată a luat cunoştinţă de ameninţarea cu
săvârşirea infracţiunii ori a faptei păgubitoare.
- tentativa nu este incriminată.
Sancţiuni şi - se sancţionează cu pedeapsa închisorii sau cu amendă. Specificului regimului sancţionator este
aspecte faptul că pedeapsa aplicată nu poate depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea
procesuale care a format obiectul ameninţării.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Art. 207- Şantajul

1. Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în
mod injust un folos neptrimonial, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5
ani.

2. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare,
compromiţătoare pentru persoana ameninţată sau pentru un membru de familie al acesteia, în scopul
prevăzut de alin.1

3. Dacă faptele prevăzute de alin 1 şi 2 au fost săvârşite cu scopul de a dobândi în mod injust un folos
patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

Obiect juridic complex. Obiectul principal este reprezentat de relaţiile sociale cu privire la libertatea
psihică a persoanei iar obiectul juridic secundar relaţiile privind integritatea fizică a
persoanei (când constrângerea se realizează prin violenţe fizice), relaţiile patrimoniale
sau relaţiile privind alte drepturi ori interese, nepatrimoniale, ale persoanei.
24
 Obiectul material În principiu, nu există, însă, dacă constrângerea se realizează prin violenţă fizică, există
un obiect material secundar, reprezentat de corpul persoanei + dacă este afectat
patrimoniul persoanei vătămate, prin cedarea unui bun/distrugere, bunul respectiv
reprezintă obiectul material secundar al infracţiunii.
Subiecți - nu sunt circumstanţiaţi, participaţia penală este posibilă în toate modalităţile
- pluralitatea de victime antrenează o pluralitate de infracţiuni, chiar atunci când se
realizează o singură acţiune de şantaj
Latura obiectivă
Elementul material constă într-o acţiune de contrângere exercitată asupra unei persoane. Constrângerea
poate fi fizică (violenţă) sau de natură morală (ameninţare)
- noţiunea de violenţă trebuie raportată la art. 193 iar cea de ameninţare la 206. Atât
actele de violenţă cât şi cele de ameninţare sunt absorbite în infracţiunea de şantaj.
Dacă intensitatea violenţelor duce la depăşirea consecinţelor prevăzute de art. 193 se
va reţine un concurs de infracţiuni între şantaj şi vătămare corporală.
Condiţia esenţială este ca acţiunea de cănstrângere să urmărească determinarea
victimei la o anumită conduită: să dea (un bun/o sumă de bani), să facă, să nu facă
Prin a suferi ceva se înţelege suportarea unui prejudiciu material sau moral (să suporte o
situaţie umilitoare/distrugerea unui bun).
Constrângerea exercitată fie prin violenţă fie prin ameninţare, sau prin ambele trebuie
să aibă aptitudinea de a-i insufla victimei o stare de temere serioasă, suficient de
puternică pt ca libertatea psihică a acesteia să fie lezată.
- nu este necesar ca victima să se conformeze
Urmarea imediată o stare de pericol pentru libertatea psihică a persoanei

Legătura de cauzalitate rezultă în mod direct din acţiunea de constrângere.

Latura subiectivă o parte a doctrinei: doar intenţia directă calificată prin scopul urmărit de făptuitor,
respectiv obţinerea unui folos pentru sine sau pentru altul
Cioclei+alţii: se poate realiza şi prin intenţie indirectă
Dobândirea în mod just a unui folos nepatrimonial, în varianta tip, sau patrimonial în
varianta agravată, reprezintă o condiţie ataşată elementului subiectiv, fără de care fapta
nu reprezintă şantaj ci, eventual, o altă infracţiune (ex. ameninţare). Prin urmare, chiar
dacă folosul era just, fapta constituie şantaj, din moment ce s-a urmărit în mod injust
realizarea sa.
Formele infracţiunii Consumarea se produce în momentul creării stării de pericol. Tentativa nu este
incriminată.
Variante În cazul variantei asimiliate de la alin 2, constrângerea se manifestă doar prin
ameninţare, o ameninţare care se referă la darea în vileag a unei fapte reale sau
imaginare, compromiţătoare pt victimă ori pentru un membru al familiei acesteia.
Scopul este acela cu cel prevăzut la varianta tip.
Ameninţarea trebuie să aibă aptitudinea de a insufla victimei o stare de temere
serioasă, suficient de puternică pt ca libertatea psihică a acesteia să fie lezată.
** nu are această aptitudine ameninţarea cu dezvăluirea apartenenţei părţii vătămate
la serviciile secrete
Varianta agravată de la alin 3 se distinge prin faptul că folosul este patrimonial
O altă variantă agravată este prevăzută în legea 78/2000- subiectul activ este
circumstanţiat (pers. care exercită o funcţie publică..etc)- limitele de pedeapsă se
majorează cu o treime.
Sancţiuni exclusiv pedeapsa închisorii

Aspecte procesuale Urmărirea penală se efectuează din oficiu

Diferenţierea faţă de -Şantaj şi lipsire de libertate în mod ilegal, în ipoteza în care în schimbul eliberării
alte infracţiuni victimei se cerea un folos patrimonial sau nepatrimonial. În această situaţie se va reţine
concurs de infracţiuni
25
 - puncte comune cu ameninţarea, ambele vizând libertatea psihică a persoanei. În cazul
şantajului obiectul juridic este unul complex, putând viza şi alte valori+ elementul
material se poate realiza nu numai prin ameninţare ci şi prin violenţă
- Şantaj/tâlhăria. Tâlhăria este o faptă îndreptată împotriva patrimoniului, fiind o
infracţiune complexă ce constă într-un furt care poate fi săvârşit, între altele, şi prin
întrebuinţarea de violenţe sau ameninnţări. În primul rând este o deosebire de obiect
juridic însă deosebirea este dată de momentul în care victima este deposedată de un
bun mobil: în cazul şantajului, făptuitorul foloseşte violenţa sau ameninţarea în scopul
obţinerii ulterioare a unui bun în timp ce în cazul tâlhăriei există simultaneitate între
exercitarea violenţei/ameninţării şi cedarea bunului de către victimă.

Art. 208. Hărţuirea

1. Fapta celui care, în mod repetat, urmăreşte, fără drept sau fără interes legitim, o persoană ori îi supraveghează
locuinţa, locul de muncă sau alte locuri frecventate de către aceasta, cauzându-i o stare de temere, se pedepseşte cu
închisoarea de la 3 la 6 luni sau cu amendă.
2. Efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de transmitere la distanţă care, prin frecvenţă sau
conţinut, îi cauzează o temere unei persoane, se pedepseşte cu închisoarea de la o lună la 3 luni sau cu amenda, dacă
fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
3. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Obiect juridic libertatea psihică a persoanei

Obiect nu are
material
Subiecţi nu sunt circumstanţiaţi/- participaţia este posibilă în toate formele.

- varianta tip – constă într-o acţiune ce se poate realiza prin două modalităţi distincte: urmărirea repetată a
Latura unei persoane sau supravegherea repetată a locuinţei, locului de muncă sau altui loc frecventat de o
obiectivă: persoană. Pentru a se realiza caracterul repetat este suficiient să existe o a doua acţiune de urmărire sau
Elementul supraveghere.
material Lauta obiectivă este întregită prin 2 condiţii negative ataşate elementului material: fapta să se realizeze fără
drept, adică să nu existe o dispoziţiei legală care să permită urmărirea ori supravegherea / să nu existe un
interes legitim. Interesul legitim poate fi privat (părintele care îşi urmăreşte copilul minor, în exercitarea
dreptului la educaţie) sau public (în cazul jurnalistului care urmăreşte o persoană în vederea obţinerii unor
informaţii de interes public).
- varianta specială – elementul material constă tot într-o acţiune ce se poate realiza în două modalităţi:
efectuarea de apeluri telefonice sau efectuarea de comunicări prin mijloace de transmitere la distanţă (e-
mail, programe speciale video-audio, reţele sociale). Condiţia ataşată elementului material este ca frecvenţa
sau conţinutul apelurilor să fie deosebite, astfel încât să cauzeze temere unei persoane.
În ambele variante, hărţuirea este o infracţiune de obicei, în sensul că acţiunile ce reprezintă elementul
material trebuie să se repete.
Dacă, faţă de aceeaşi victimă, se realizează atât modalităţi ale elementul material incluse în varianta tip cât şi
ale celor specifice variantei speciale, se va reţine o singură infracţiune, cu raportare la ambele variante.
Urmarea Lezarea integrităţii morale. Spre deosebire de ameninţarea unde urmarea imediată este o stare de pericol, în
imediată cazul hărţuirii urmarea imediată este un rezultat. Dacă în cadrul apelurilor telefonice sau celorlalte tipuri de
comunicare, mesajul de ameninţare devine explicit şi se referă la comiterea unei infracţiuni sau fapte
păgubitoare fapta va fi încadrată la infracţiunea de ameninţarea. + poate fi începutul unui eventual şantaj.
Legătura de rezultă din însăşi comiterea faptei, chiar dacă este o infracţiune de rezultat. Nefiind vorba de un rezultat
cauzalitate obiectiv, palpabil, victima este singura în măsură să îl aprecieze iar aprecierea va fi direct şi inevitabil legată
de o anumită conduită.
Latura Vinovăţia: intenţia directă sau indirectă
subiectivă
Formele Infracţiunea se consumă în momentul în care este lezată libertatea moală a persoanei prin cauzarea unei stări
infracţiunii de temere, altfel spus, în momentul în care persoana vătămată percepe periculozitatea mesajelor şi se teme
de ele.
Tentativa nu este incriminată.
Variante - o variantă tip şi una specială, diferite prin elementul material şi regimul sancţionator

26
Sancţiuni pedeapsa închisorii, alternativ cu amenda
- acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Capitolul VIII
Infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale
Art. 218 Violul
1. Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în
imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare, se pedepseşte cu
închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
2. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise în condiţiile
alin.1.
3. Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:
a. victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
b. victima este rudă în linie directă, frate su soră;
c. victima este un minor;
d. fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e. fapta a avut ca urmare vătămarea corporală;
f. fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună
4. Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 18 ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi.
5. Acţiunea penală pentru fapta prevăzută la alin. 1 şi 2 se pune în mişcare la plângerea prealabilă a
persoanei vătămate.
6. Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin 1-3 se pedepseşte.
Obiect juridic libertatea sexuală a persoanei, dreptul acesteia de a dispune de propria viaţă
sexuală. Este ocrotită libertatea şi inviolabilitatea sexuală a oricărei persoane, nu
doar a femeii. În ipotezele în care se realizează prin constrângere, adică prin
violenţel fizice sau psihice, există şi un obiect juridic secundar, constând ăn relaţiile
privind libertatea fizică sau psihică a persoanei.
Subiecţii În varianta tip, subiecţii nu sunt circumstanţiaţi.
Coautoratul nu nu este posibil (sunt posibile instigarea şi complicitatea). Fiecare
participant care a realizat un act sexual asupra femeii va răspunde ca autor al
infracţiunii de viol, în varianta agravată de la art. 3 lit f
La unele variante agravate, există o circumstanţiere a subiecţilor.
Latura obiectivă Elementul material:este reprezentat printr-o acţiune ce se poate realiza prin mai
multe modalităţi: raport sexual, act sexual oral, act sexual anal, orce alte acte de
penetrare vaginală sau anală.
- raport sexual = conjuncţia dintre organul sexual masculin şi feminin. Subiecţii sunt
de sex diferit iar fapta poate fi comisă atât de bărbat cât şi de femeie.
- în cazul actului sexual oral, subiecţii pot fi şi de acelaşi sex. Subiectul activ este atât
persoana care se foloseşte de propriul organ sexual cât şi persoana care se foloseşte
de organul sexual al celuilalt (cazul minorilor abuzaţi)
- act sexual anal = conjuncţia dintre organul sexual masculin şi cavitatea anală a altei
persoane (bărbat sau femeie). Subiecţii pot fi de sex diferit sau de acelaşi sex
(bărbaţi)
În varianta asimilată, elementul material îl constituie orice alte acte de penetrare
vaginală sau anală. Intră în această categorie penetrarea cu ajutorul unor segmente
corporale (ex. degete) sau cu diferite obiecte.
Modalităţile de realizare a obiectului material sunt alternative: realizarea oricărei
modalităţi duce la realizarea elementului material iar realizarea mai multor
modalităţi cu aceeaşi ocazie nu afectează unitatea infracţiunii (se va reţine o singură
infracţiune cu referire la ambele variante, aspect ce va fi avut în vedere la
individualizare.

27
 Condiţia ataşată elementului material pentru existenţa laturii obiective, atât în
varianta tip cât şi în varianta asimilată este ca fapta să se realizeze fără
consimţământul victimei, într-una dintre cele trei modalităţi alternative: fie
constrângerea victimei, fie punerea în imposibilitatea de a se apăra ori de a-şi
exprima voinţa, fie profitând de această stare.
Constrângerea poate fi fizică sau morală. Realizarea acestei condiţii a alementului
material face ca ameninţarea sau, după caz, lovirea sau alte violenţe să fie absorbite
în infracţiunea de viol.
A profita de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa
presupune ca făptuitorul să se folosească în mod conştient de starea de
vulnerabilitate a victimei (infirmitate, maladie psihică, vârstă fragedă), o stare
preexistentă, pe care nu el a provocat-o dar pe care o exploatează.
Conform specificului elementului material şi condiţiei ataşate, violul absoarbe
lipsirea de libertate în mod ilegal, în afară de cazurile în care lipsirea de libertate nu
mai are legătură directă cu infracţiunea de viol.

Urmarea lezarea libertăţii sexuale a persoanei

imediată
Legătura de în cazul variantei tip rezultă ex re. În variantele agravate, trebuie dovedită.
cauzalitate
Latura subiectivă Vinovăţie: intenţie directă sau indirectă
Există intenţie depăşită la varianta agravată 3.e precum şi la alin.4
În cazul alin. 3 c subiectul activ trebuie să cunoască starea de minoritate a victimei.
Forme Tentativa se pedepseşte. Există tentativă când autorul exercită acte de constrângere
fizică sau morală asupra victimei în scopul de a realiza actul sexual sau când
desfăşoară unele activităţi prin care încearcă să profite de imposibilitatea victimei
de a se apăra.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul realizării actului sexual. Fapta se
consumă înn memoentul penetrării (orale, anale, vaginale).
Infracţiunea poate fi comisă şi în formă continuată, când, în baza aceleiaşi rezoluţii
infracţionale, victima este supusă unor acte sexuale repetate.
Variante Prima variantă agravată de la alin 3 cuprinde 6 elemente circumstanţiale
agravate a. Victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul
făptuitorului
b. Victima este rudă în linie directă, frate sau soră
c. Victima este un minor. În acest caz, este necesar ca autorul să fi cunoscut vârsta
minorului sau să existe suficiente elemente care să îi permită să o aprecieze corect.
În cazul în care vârsta minorului este foarte mică, există viol şi nu act sexual cu
minor, chiar dacă actul nu a fost însoţit de constrângere. Vârsta victimei o face să se
afle în imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa
d. Fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice. Latura
subiectivă: existenţa scopului producerii materialelor pornografice. Practic, pentru
dovedirea scopului este necesar ca actul sexual să fi fost fixat pe un suport oarecare
sau să fi existat cel puţin condiţiile tehnice necesare unei astfel de fixări.
e. Fapta a avut ca urmare vătămarea corporală.
Violul în varianta tip absoarbe infracţiunea de loviri şi alte violenţe. Dacă în cursul
unui viol se produc consecinţele prevăzute de art 194, vătămarea corporală este
absorbită de viol în variantă agravată. Absorbţia funcţionează doar în ipoteza în care
făptuitorul lucrează cu praeterintenţie. Dacă în mod intenţionat, cu ocazia violului,
făptuitorul cauzează victimei o vătămare corporală gravă, se va reţine un concurs
de infracţiuni între viol în varianta tip şi vătămare corporală.
f. Fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună
- infracţiunea nu este susceptibilă de coautorat. Fiecare făptuitor va răspunde ca
autor (actele de complicitate reciprocă sunt absorbite de autorat)
Se aplică agravanta şi în cazul în care există mai mulţi făptuitori şi mai multe victime,
28
 chiar dacă fiecare dintre ei a avut raport sexual doar cu una dintre victime, iar
faptele s-au consumat în locuri diferite, dacă iniţial s-au exercitat violenţe asupra
tuturor victimelor de către toţi infractorii.
Nu este necesar ca toate persoanele care au participat să fi realizat un act sexual
asupra victimei. Se reţine agravanta şi în situaţia în care pe lângă autor participă o
altă persoană care imobilizează victima. Autorul va răspunde pentru viol în variantă
agravată iar participantul pentru complicitate la viol în variantă agravată.
A doua variantă agravată, prevăzută la alin 4, se referă la fapta care a avut ca
urmare moartea victimei. Făptuitorul exercită violenţe în intenţia de a realiza actul
sexual, dar nu intenţionează moartea victimei, decesul fiind urmarea culpei.

Sancţiuni pedeapsa cea mai ridicată pt viol urmat de moartea victimei 7-18 ani+interzicerea
unor drepturi
Aspecte În varianta tip şi varianta asimilată, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea
procesuale prealabilă a persoanei vătămate.
În cazul variantei agravate de la alin.4 competenţa de efectuare a urmăririi penale
aparţine procurorului.

Art. 219 Agresiunea sexuală

1. Actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute în art. 218, cu o persoană, săvârşit prin constrângere,
punere în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori profitând de această stare, se
pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
2. Pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:
a. victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
b. victima este rudă în linie directă, frate sau soră
c. Fapta a fost comisă în scopul producerii unor materiale pornografice;
d. Fapta a avut ca urmare vătămarea corporală
e. Fapta a fost comisă de două sau mai multe persoane împreună,
3. Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi.
4. Dacă faptele de agresiune sexuală au fost precedate sau urmate de săvârşirea actelor sexuale prevăzute
în art 218 alin 1 şi alin.2, fapta constituie viol.
5. Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin 1 se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.
6. Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin 1 şi 2 se pedepseşte.

Singura diferenţă faţă de viol este dată de elementul material. Spre deosebire de viol unde elementul
material (raport sau act sexual) presupune penetrare, agresiunea sexuală, deşi implică un act de natură
sexuală, se realizează altfel decât prin penetrare. Prin act de natură sexuală se înţelege orice act aflat în
legătură directă sau indirectă cu organele sexuale şi cu activitatea acestora.
Condiţia ataşată elementului material este aceeaşi ca la viol: prin constrângere, punere în imposibilitate de a
se apăra su de a-şi exprima voinţa ori profitând de această stare.
Absorbţia prevăzută de alin. 4 are loc doar în cazul infracţiunii consumate de viol nu şi în cazul tentativei.
În cazul tentativei de viol, se va reţine concurs între tentativă la viol şi agresiune sexuală.

Art. 220 Actul sexual cu un minor

1. Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală
comise cu un minor cu vârsta între 13 şi 15 ani se pedepsesc cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

29
2. Fapta prevăzută la alin. 1 săvârşită asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani, se pedepseşte
cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
3. Fapta prevăzută în alin 1, comisă de un major cu un minor cu vârsta între 15 şi 18 ani se pedepseşte cu
închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi dacă:
a. minorul este membru de familia al majorului
b. minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a buzat
de poziţia recunoscută de încredere sau autoritatea asupra minorului ori de situaţia deosebit de
vulnerabilă a acestuia, ca urmare a unui handicap fizic sau psihic ori ca urmare a unei situaţii de
dependenţă;
c. fapta a pus în pericol viaţa minorului
d. a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice
4. Fapta prevăzută la alin. 1 şi 2 se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării
unor drepturi, atunci când:
a. minorul este membru de familie
b. minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educare, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat
de poziţia sa recunoscută sai de autoritate asupra minorului;
c. fapta a pus în pericol viaţa minorului
d. a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice
(5) Faptele prevăzute la alin. 1 şi 2 nu se sancţionează dacă diferenţa de vârstă nu depăşeşte 3 ani.
6. Tentativa la infracţiunile prevăzute la alin 1 -4 se pedepseşte

Obiect juridic libertatea şi inviolabilitatea sexuală a minorului. Deşi minorul consimte la actul sexual,
se consideră că acest consimţământ este viciat din cauza imaturităţii psihice sau stării
de dependenţă faţă de autorul adult.
Obiect Cf doctrinei, corpul minorului. Soluţia este discutabilă pt că, spre deosebire de
material infracţiunea de viol, constrângerea, inclusiv cea fizică este exclusă
Subiecţi Subiectul activ poate fi orice persoană, indiferent de sex. La varianta tip şi la varianta
agravată a alin. 2 există o circumstanţiere a subiectului activ. Astfel, diferenţa de vârstă
între subiectul activ şi minor trebuie să fie mai mare de 3 ani. Cauza de nepedepsire de
la alin. 5 se aplică autorului nevârstnic, dar ea nu exclude infracţiunea, astfel încât
eventualii alţi participanţi care îndeplinesc condiţia de vârstă vor putea fi traşi la
răspundere.
La varianta asimilată de la alin. 3 subiectul activ este o persoană majoră, adică
persoana care a împlinit
În cazul agravatei de la alin. 4, având în vedere că aceasta face trimitere la alin. 1 şi 2
subiectul activ va avea circumstanţierea acestora.
Unele modalităţi ale variantei speciale precum şi ale celei agravate de la alin 4 impun şi
alte circumstanţieiri ale subiectului activ
Subiectul pasiv: orice minor, indiferent de sex.
Varianta tip vârsta între 13-15
Varianta agravată sub 13 ani
varianta specială 15-18 ani
Varianta agravată de la alin 4 între 13-15 ani/sub 13 ani
Latura Elementul material: raportul sexual, actul sexual oral sau anal precum şi orice alte
obiectivă acte de penetrare vaginală sau anală.
- coincide cu cel de la viol, cu diferenţa că nu se exercită constrângeri asupra victimei şi

30
 nici nu se profită de o eventuală imposibilitate a acesteia de a se apăra.
În ipoteza în care minorul are vârsta fragedă, astfel încât nu se pune problema
exprimării voinţei, chiar dacă nu se utilizează constrângerea, fapta va reprezenta o
infracţiune de viol în varianta agravată.
Urmarea Lezarea libertăţii sexuale a minorului.
imediată - în cazul variantei agravate există o urmare secundară: punerea în primejdie a vieţii
minorului
Legătura de rezultă din însăşi realizarea faptei. În cazul urmării secundare, legătura de cauzalitate
cauzalitate trebuie dovedită.
Forme Infracţiunea se consumă în momentul realizării elementului material în oricare dintre
modalităţi. Altfel spus, momentul consumării infracţiunii coincide cu momentul
penetrării.
Tentativa se pedepseşte, dar este greu de distins de actele premergătoare, care nu sunt
incriminate
Variante Varianta agravată a alin. 2: subiect pasiv circumstanţiat (minorul sub 13 ani)
Varianta agravată a alin. 3 se referă la fapta comisă de un major cu un minor cu vârsta
între 15-18 ani, în patru ipostaze
1. membru de sfera noţiunii prevăzută de art. 177:
familie (a) ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora,
precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel
de rude;
b) soţul;
c) persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre
soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc.
(2) Dispoziţiile din legea penală privitoare la membru de familie,
în limitele prevăzute în alin. (1) lit. a), se aplică, în caz de adopţie,
şi persoanei adoptate ori descendenţilor acesteia în raport cu
rudele fireşti.
2. minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul
făptuitorului sau a acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de autoritate asupra
minorului ori de situaţia deosebit de vulnerabilă a acestuia ca urmare a unui
handicap psihic sau fizic ori ca urmare a unei situaţii de dependenţă.
3. Fapta a pus în pericol viaţa minorului.
Dacă se produce una din celelalte consecinţele ale art 194, se reţine concurs de
infracţiuni între vătămare corporală şi act sexualcu un minor

4. . Fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.

Trebuie să se realizeze doar existenţa scopului nu şi realizarea lui, însă, practic,
pentru dovedirea scopului este necesar ca actul sexual să fi fost fixat pe un suport
oarecare sau să fi existat cel puţin condiţii tehnice.

Varianta de la alin 4- variantă agravată în raport cu alin 1 şi 2

Sunt reluate ipotezele de la alin 3 cu o singură excepţie: ipoteza de la alin b este reluată
parţial, fără a se mai reţine situaţia deosebit de vulnerabilă
Sancţiuni şi pedeapsa închisorii în varianta tip iar în celelalte variante pedeapsa complementară a
aspecte interzicerii unor drepturi
procesuale - se cercetează potrivit procedurii comune

Art. 221 Coruperea sexuală a minorilor

1. Comiterea unui act de natură sexuală, altul decât cel prevăzut în art 220, împotriva unui minor care nu a
împlinit 13 ani, precum şi determinarea minorului să suporte ori să suporte ori să efectueze un astfel de
act se pedepsesc cu închisoarea de la unul la 5 ani.
31
 2. Pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:
a. minorul este rudă în linie directă, frate sau soră;
b. minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
c. fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice
d. fapta a pus în pericol viaţa minorului
(3) Actul sexual de orice natură săvârşit de un major în prezenţa unui minor care nu a împlinit 13 ani se
pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau cu amenda,
(4) Determinarea de căre un major a unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani să asiste la comiterea
unor acte cu caracter exhibiţionist ori la spectacole ori reprezentaţii în cadrul cărora se comit acte sexuale
de orice natură, precum şi punerea la dispoziţia acestuia de materiale cu caracter pornografic se
pedepsesc cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amenda.
(5) Faptele de la alin. 1 nu se sancţionează dacă diferenţa de vârstă nu depăşeşte 3 ani.
(6) Tentativa de la infracţiunile prevăzute la alin 1 şi 2 se pedepseşte.

Obiect juridic libertatea sexuală a minorului, libertate care este lezată prin manifestări cu caracter
sexual pe care acesta le suportă în mod direct sau care se desfăşoară în prezenţa sa.
Obiectul nu are în principiu obiect material
material
Subiecţi Subiectul activ, în varianta tip, este circumstanţiat prin vârstă, în sensul că diferenţa de
vârstă trebuie să depăşească 3 ani.
În varianta agravată de la alin 2, legiuitorul nu fixează o diferenţă de vârstă. Totuşi în
ipoteza lit. b, prin forţa împrejurărilor, subiectul activ nu poate fi decât o persoană
majoră, indiferent de sex.
Subiectul pasiv: minorul care nu a împlinit vârsta de 13 ani, indiferent de sex
Latura Elementul material constă într-o acţiune care se poate realiza în 2 modalităţi:
obiectivă 1. comiterea unui act de natură sexuală, altul decât cel prevăzut în art 220 C pen,
împotriva minorului.
Noţiunea de natură sexuală corespunde celei de agresiune sexuală, fiind valabile
explicaţiile de la infracţiunea respectivă. Diferenţa constă în aceea că, spre deosebire
de agresiunea sexuală, în cazul coruperii sexuale a minorilor actele nu se realizează prin
constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori
profitând de această stare. Actele se realizează cu consimţământul minorului, atât cât
se poate vorbi de consimţământ la această vârstă.
2. Determinarea minorului să suporte ori să efectueze un act de natură sexuală (altul
decât cel de la 220).
- instigarea minorului la un act de natură sexuală, suportat sau efectuat de acesta.
Fapta se comite cu intenţie, ceea ce presupune ca făptuitorul să fi cunoscut că vârsta
minorului este mai mică de 13 ani sau să fi existat toate aparenţele necesare pentru ca
această vârstă fă fi fost anticipată. Fapta se consumă în momentul realizării
elementului material, adică, fie la momentul realizării actului de natură sexuală asupra
minorului, fie la momentul determinării (convingerii) minorului să comită un astfel de
act.
Urmarea o stare de pericol pentru libertatea sexuală a minorului şi dezvoltarea psiho-morală
imediată normală a acestuia.
Legătura de rezultă directă din comiterea faptei
cauzalitate
Latura Vinovăţia: intenţia directă sau indirectă
subiectivă Cerinţa esenţială ce întregeşte latura subiectivă este ca făptuitorul să cunoască starea
de minoritate a victimei.
Formele Tentativa se pedepseşte
infracţiunii Consumarea infracţiunii are loc în momentul realizării elementului material.
Infracţiunea se poate comite şi în formă continuată.

32
 Variante La alin 2 este prevăzută o variantă agravată, în raport cu varianta tip, care cuprinde
patru ipoteze.
1. minorul este rudă în linie directă, frate sau soră
2. minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului
3. fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice
4. fapta a pus în pericol viaţa minorului
La alin. 3 – prima variantă specială care se referă la actul sexual de orice natură
săvârşit de un major în prezenţa unui minor care nu a împlinit 13 ani. Subiectul activ al
acestei variante nu poate fi decât o persoană majoră. Elementul material al acestei
variante reprezintă o combinaţie între cel de la infracţiunea de viol (act sexual) şi cel de
la agresiune sexuală (act de natură sexuală). Rezultă că se referă la toată gama de acte
pe care le presupun cele două noţiuni: raport sexual, act sexual oral sau anal, orice act
de penetrare vaginală sau anală, precum şi orice alt act de natură sexuală.
Condiţia ataşată elementului material este ca actul sexual de orice natură să se comită
în prezenţa minorului care nu a împlinit 13 ani.
Varianta specială de la alin 4: elementul material se poate realiza în 2 modalităţi
1. determinarea de către un major a unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani să
asiste la comiterea unor acte cu caracter exhibiţionist ori la spectacole sau
reprezentaţii în cadrul cărora se comit acte sexuale de orice natură
2. punerea la dispoziţia acestuia de materiale cu caracter pornografic
Sancţiuni şi Pedeapsa închisorii iar la variantele speciale pedeapsa închisorii alternativ cu amenda
aspecte Urmărirea penală se realizează din oficiu, iar judecarea în prima instanţă este de
procesuale competenţa judecătoriei.

Art. 222 Racolarea minorilor în scopuri sexuale

Fapta persoanei majore de a-i propune unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani să se întâlnească în
scopul comiterii unui act din cele prevăzute în art. 220 şi 221, inclusiv atunci când fapta a fost făcută prin
mijloace de transmitere de la distanţă, se pedepseşte cu închisoarea de la o lună la un an sau cu amendă.
Obiect juridic libertatea sexuală a minorului, libertate care este periclitată prin propuneri de întâlnire
în scopul realizării unor acte sexuale sau de natură sexuală, venite din partea unor
persoane majore. În mod implicit, se protejează dezvoltarea psiho-morală a minorului.
Obiect nu are
material
Subiecţi Subiect activ- o persoană majoră indiferent de sex iar subiectul pasiv este minorul care
nu a împlinit vârsta de 13 ani indiferent de sex
Latura Elementul material constă în acţiunea de a-i propune minorului o întâlnire.
obiectivă Propunerea poate fi făcută direct sau prin mijloace de transmitere la distanţă.
Condiţia esenţială ataşată elementului material: acţiunea trebuie să aibă ca scop fie
comiterea unuia dintre actele sexuale sau alte acte cu penetrare la care se referă art.
220 fie comiterea unui act de natură sexuală la care se referă art 221.
Mesajul prin care se transmite propunerea trebuie să conţină explicit sau implicit
scopul întâlnirii.
Urmarea imediată: punerea în pericol a libertăţii sexuale a minorului care nu a împlinit
vârsta de 13 ani
Legătura de cauzalitate: rezultă implicit din realizarea faptei.

Latura Vinovăţia: intenţie directă sau indirectă

subiectivă
Forme Fapta se consumă în momentul realizării elementului material, adică în momentul în
care i se face minorului propunerea de întâlnire în scopul de a realiza activităţile
sexuale. Nu este necesar ca întâlnirea să aibă loc. În cazul unei racolări reuşite, urmată
de un act sexual cu minorul sau act de corupere sexuală, fapta de racolare va fi
absorbită, după caz, într-una dintre cele două infracţiuni mai grave.
33
 - fiind vorba de o infracţiune de execuţie promptă, comisă prin cuvinte, tentativa nu
este posibilă
Sancţiuni şi Pedeapsa închisorii alternativ cu amenda
aspecte - urmărirea penală se efectuează din oficiu şi urmează procedura comună.
procesuale

Art. 223 Hărţuirea sexuală

1. Pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relaţii de muncă sau al unei
relaţii similare, dacă prin acestea victima a fost intimidată sau pusă într-o situaţie umilitoare, se
pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la un an sau amendă.
2. Acţiunea se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Obiect juridic libertatea sexuală a unei persoane aflate într-o relaţie de muncă sau o relaţie similară.
Sunt protejate, în acelaşi timp, libertatea psihică şi, în general, demnitatea persoanei.
Se poate spune că în mod adiacent sunt ocrotite şi relaţiile de muncă sau cele similare,
a căror normală desfăşurare presupune abţinerea de la exercitarea de presiuni, în
scopul obţinerii de favoruri de natură sexuală.
Obiect Infracţiunea nu are obiect material
material
Subiecţi Subiecţii sunt indirect circumstanţiaţi, prin condiţia ataşată elementului material,
respectiv ca fapta să se comită în cadrul unei relaţii de muncă sau al unei relaţii
similare. Între subiecţii infracţiunii este necesar să existe, deci, o formă de colegialitate,
în cadrul unor relaţii din cele menţionate. Nu este necesară existenţa unui raport de
autoritate sau influenţă conferit de funcţie.
Latura obiectivă
Element acţiune cu caracter repetitiv respectiv pretinderea repetată de favoruri de natură
material sexuală (pretindere = cerere, solicitare explicita)
- este o infracţiune de obicei (minimum 2 acte de pretindere)
2 condiţii ataşate elementului material
1. pretinderea să aibă ca obiect favoruri de natură sexuală. Termenul de favoruri
presupune ca victima să aibă o atitutdine tolerantă, de acceptare, faţă de actul sexual
de orice natură solicitat.
2. Pretinderea să aibă loc în cadrul unei relaţii de muncă sau relaţii similare. Relaţii
similare pot fi orice alte relaţii care presupun colaborarea unui colectiv de persoane
într-o anumită activitate
Urmarea Lezarea libertăţii sexuale a persoanei, materializată într-un dublu rezltat alternativ:
imediată 1. victima a fost intimidată
2. victima a fost pusă într-o situaţie umilitoare
Legătura de rezultă din materialitatea faptei
cauzalitate
Formele Infracţiunea se consumă în momentul repetării elementului material, respectiv în
infracţiunii momentul în care se realizează un al doilea act de pretindere de favoruri sexuale
Sancţiuni şi Pedeapsa închisorii alternativ cu amenda.
aspecte Acţiunea se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
procesuale

Cap. IX Infracţiuni ce aduc atingere domiciliului şi vieţii private

Art. 224 Violarea de domiciiu

1. Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de
acesta, fără consimţământul persoanei care le foloseşte, ori refuzul de a le părăsi la cererea acesteia se
pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
34
2. În cazul în care fapta este săvârşită de o persoană înarmată, în timpul nopţii ori prin folosire de calităţi
mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
3. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Obiect juridic aceea dimensiune a libertăţii individului care presupune inviolabilitatea spaţiului locuit
de o persoană. Ceea ce se ocroteşte este un drept subiectiv nepatrimonial al
persoanei iar nu domiciliul ca un imobil
Obiect Infracţiunea nu are obiect material. Domiciliul sau locuinţa nu reprezintă obiectul
material material.
Subiecţii Subiectul activ nu este circumstanţiat. Participaţia penală este posibilă în toate formele.
Poate fi subiect activ şi proprietarul imobilului dacă pătrunde în locuinţa închiriată, fără
consimţământul chiriaşului. Există infracţiune chiar dacă proprietarul obţinuse hot. jud
definitivă de evacuare, dar a pătruns în locuinţă fără consimţământul chiriaşului, mai
înainte ca hotărârea să fie pusă în executare.Poate fi subiect activ şi soţul care,
despărţit în fapt şi locuind în altă parte, pătrunde în fosta locuinţă comună,fără acordul
soţiei.
Subiectul pasiv: orice persoană care are în folosinţă o locuinţă. Nu este nevoie ca
locuirea să se facă în baza unui titlu formal.
Situaţia Preexistenţa unui domiciliu în sensul larg dat de legea penală: locuinţă, încăpere,
premisă depedendinţă sau loc împrejmuit ţinând de acesta
Pentru existenţa infracţiunii nu este necesar ca locuinţa în care se pătrunde fără drept
să fie ocupată efectiv de persoana vătămată.
Latura obiectivă
Element mat. constă fie dintr-o acţiune, pătrunderea în domiciliu, fie printr-o inacţiune, refuzul de a
părăsi locuinţa.
La prima modalitate, pentru întregirea laturii obiective se pune condiţia ca
pătrunderea să se facă fără consimţământul persoanei care locuieşte iar la a doua
modalitate, refuzul de a părăsi locuinţa, se adaugă o cerere de părăsire a domiciliului.
Nu trebuie neapărat ca cererea să fie adresată de proprietarul locuinţei ci de o
persoană care o foloseşte.
Urmarea O îngrădire a libertăţii individuale, de încălcare a dreptului la inviolabilitatea
imediata domiciliului
Legătura de rezultă din materialitatea faptei
cauzalitate
Latura Vinovăţia: intenţia directă sau indirectă.
subiectivă Nu se cere existenţa unui mobil sau scop dar uneori acesta poate avea relevanţă pt
stabilirea vinovăţiei.
În practică: nu există intenţia de violare a domiciliului în situaţia în care făptuitorul a
pătruns în curtea unei persoane cunoscute, cu scopul de a-i cere restituirea unor bunuri,
chiar dacă pătrunderea s-a făcut fără consimţământul persoanei şi, în plus, făptuitorul
a refuzat cererea de a părăsi locuinţa
Forme Tentativa este posibilă doar în modalitatea pătrunderii fără drept dar nu se
sancţionează.Cunsumarea are loc în momentul producerii urmării periculoase, fie în
momentul pătrunderii în locuinţă, fie în momentul refuzului de a părăsi locuinţa.
Infracţiunea are formă continuă atunci când prezenţa făptuluitorului în domiciliul violat
se prelungeşte în timp. Epuizarea are loc în momentul părăsirii domiciliului.
Varianta 3 ipoteze:
agravată 1. Fapta este comisă de o persoană înarmată (arme de foc+arme albe. Dacă este vorba
de obiecte asemilate armelor este necesar ca acestea să fie întrebuinţate într-un atac
efectiv)
2. Fapta este săvârşită în timpul nopţii
3. Folosirea de calităţi mincinoase. În această situaţie este posibil ca vitima să permită
accesul făptuitorului tocmai în considerarea acestor calităţi, dar consimţământul
victimei este viciat şi, prin urmare, nu se poate invoca neîndeplinirea condiţiei ataşate
35
 elementului material.Dacă folosirea calităţilor mincinoase reprezintă o infracţiune, se
va reţine concurs
Sancţiuni şi Pedeapsa închisorii alternativ cu amenda
aspecte În ambele variante, acţiunea se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
procesuale vătămate.

Violarea sediului profesional

1. Pătrunderea fără drept, în orice mod, în oricare dintre sediile unde o persoană juridică sau fizică îşi
desfăşoară activitatea profesională ori refuzul de a le părăsi la cererea persoanei îndreptăţite se
pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
2. În cazul în care fapta este săvârşită de o persoană înarmată, în timpul nopţii sau prin folosirea de calităţi
mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
3. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Este valabilă analiza de la violarea domiciliului. Singura diferenţă se referă la situaţia premisă, adică la spaţiul
protejat: sediul unde o persoană juridică sau fizică îşi desfăşoară activitatea.

36
 Art. 228 Furtul
1. Luarea unui bun mobil din posesia ori detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l
însuşi fără drept, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
2. Fapta constituie furt şi dacă bunul aparţine în întregime sau în parte făptuitorului, dar în momentul
săvârşirii acel bun se găsea în posesia sau detenţia legitimă a altei persoane.
3. Se consideră bunuri mobile şi înscrisurile, energia electrică, precum şi orice alt fel de energie care are
valoare economică.

Obiect juridic relaţiile sociale referitoare la posesia sau detenţia bunurilor mobile aflate în
patrimoniul unei persoane. Obiectul protecţiei juridice nu vizează neapărat dreptul
de proprietate, ci posesia sau detenţia, stăpânirea de fapt asupra bunurilor
respective.
În legătură cu protecţia posesiei, sunt 3 aspecte de menţionat.
1. Posesia de bună-credinţă este protejată chiar împotriva proprietarului bunului:
există furt în situaţia în care proprietarul unui bun care i-l împrumutase ori îl lăsase în
depozit altei persoane, sustrage respectivul bun.
2. Prin interpretarea per a contrario a art. 228 alin 2 posesia de rea-credinţă nu este
protejată în raport cu proprietarul bunului. Soluţia este valabilă şi în cazul
depozitarului sau creditorului gajist, chiar dacă aceştia sunt detentori precari. Nici
contra lor posesia de rea-credinţă nu este ocrotită. Rezultă că nu comite furt
proprietarul care sustrage bunul de la cel care i-l furase anterior.
3. Posesia de rea-credinţă este protejată în toate celelalte situaţii, respectiv atunci
când făptuitorul nu este proprietarul sau detentorul precar al bunului. Este cazul
celui care, fără a fi proprietarul sau detentorul precar al bunului îl sustrage de la o
persoană, care, la rândul ei, a sustras respectivul bunul de la altă persoană.
Obiect material un bun mobil
Bunuri mobile- se consideră bunuri mobile şi bunurile imobile prin natura lor, care
sunt scoase din această stare (cărămizi, burlane, accoperiş)
- în jurisprudenţa vechiului cod: reprezintă obiect al furtului şi impulsul telefonic+
organele umane (dacă se află într-o bancă de organe)
Subiecţi Subiecţii nu sunt circumstanţiaţi
În cazul în care între subiectul activ şi pasiv există o relaţie specială (membri de
familie, minor-tutore, colocatari, găzduit-găzduitor) sunt incidente dispoziţiile art 231-
plângerea prealabilă şi împăcarea
Subiectul activ poate fi si proprietarul bunului care sustrage bunul dat in
depozit/imprumut.
Participaţia este posibilă.
În privinţa instigării, s-a pus problema distincţiei faţă de infracţiunea de tăinuire: în
situaţia în care X îl determină pe Y să sustragă diferite bunuri pe care apoi, conform
înţelegerii, le cumpără de la acesta, inculpatul comite doar infracţiunea de instigare la
furt nu şi o infracţiune distinctă de tăinuire.
Probleme legate de distincţia între complicitate la furt şi tănuire: se reţine
complicitate şi nu tăinuire în sarcina celui care, după înţelegerea cu alţi făptuitori, îi
transportă pe aceştia cu autoturismul la locul sustragerii, după care asigură
transportarea bunurilor furate şi, în final, primeşte o parte din respectivele bunuri. Pt
existenţa complicităţii la furt, în varianta în care se promite tăinuirea bunurilor
sustrase, nu este necesar ca tăinuirea bunurilor să fie formulată în mod expres, atâta
timp cât complicele cumpără în mod repetat bunuri despre care ştie că provin din furt.
RIL: în situaţia existenţei unui prim act de tăinuire, urmat de o altă acţiune a aceluiaşi
tăinuitor care promite că va asigura valorificarea în continuare şi a altor bunuri
sustrase, sunt întrunite elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de furt
în formă simplă sau continuată, după caz, în concurs real cu infracţiunea de tăinuire,
chiar dacă promisiunea anticipată de tăinuire nu a fost îndeplinită.

37
 Subiectul pasiv este persoana fizică sau juridică din a cărei posesie sau detenţie a
fost sustras bunul. Există pluralitate de subiecţi pasivi atunci când prin aceeaşi faptă
au fost sustrase bunuri care aparţineau unor persoane diferite sau cand exista un
drept de coproprietate asupra bunului. Pluralitatea de subiecţi pasivi nu duce la o
pluralitate de infracţiuni, dacă sustragerea s-a efectuat în aceeaşi împrejurare sau în
baza aceleiaşi rezoluţii.
Subiectul pasiv al infracţiunii poate fi şi posesorul de rea-credinţă cu excepţia cazului
în care fapta este comisă de proprietar.
Situaţia apartenenţa bunului la un patrimoniu şi existenţa bunului în posesia ori detenţia
premisă unei persoane, alta decât cea care comite fapta.
Nu există infracţiunea de furt dacă persoana respectivă sustrage bunul fără să ştie
că îi aparţine sau însuşirea unor bunuri extra-patrimoniale (bunuri abandonate-res
derelictae sau bunurile nimănui-res nullius)+bunurile pierdute. Insa pierderea
vremelnica a contactului cu bunul nu inseamna si pierderea posesie.
Elementul se realizează prin acţiunea de luare a unui bun mobil din posesia sau detenţia unei
material persoane, fără consimţământul acesteia.
Actiunea de luare a bunului are 2 componente> deposedare+imposedare-
complementare+interdepdentente
- se realizează şi prin inacţiune: când cel ce predă o masă de bunuri omite intenţionat
să predea unele bunuri pe care le păstrează pt el.
Condiţie esenţială ataşată elementului material: luarea bunului să se facă fără
consimţământul celui deposedat.
Urmarea schimbarea ilicită a stării de fapt a bunului prin scoaterea acestuia din sfera de
imediată stăpânire a posesorului sau detentorului şi lipsirea acestuia de posibilitatea de a
mai dispune de bun.
- conduce implicit la producerea unui prejudiciu, însă acesta nu condiţionează
existenţa infracţiunii
Legătura de rezultă din materialitatea faptei
cauzalitate
Latura Vinovăţia: intenţia directă calificată prin scop, repsectiv scopul însuşirii pe nedrept.
subiectivă Scopul însuşirii pe nedrept este singura condiţie ataşată laturii subiective.
Forme Consumarea are loc în momentul în care bunul este scos din sfera de dispoziţie a
posesorului de drept şi este trecut în posesia făptuitorului. Simpla apucare a bunului
nu este suficientă pentru ca fapta să fie realizată în formă consumată.
Jurispr: sustragerea unor bunuri dintr-un autoturism şi prinderea făptuitorului lângă
maşină de către poliţie reprezintă furt consumat şi nu tentativă.
Tentativa este incriminată. Se reţine atunci când făptuitorul trece la punerea în
exectuare a hotărârii: ex. încearcă să ia bani din buzunarul victimei dar este prins.
În cazul furtului dintr-o unitate cu pază, fapta se consumă tot la momentul
apropriaţiunii şi nu la momentul la care reuşeşte să treacă de pază (dacă făptuitorul
este prins de paznic, nu se reţine tentativa ci infracţiunea fapt consumat). Aceeaşi
soluţie, furt în forma consumată în cazul în care făptuitorul sustrage unele bunuri şi le
ascunde în incinta unităţii unde lucrează.
- se poate realiza în formă continuată
Varianta cf art 256 în cazul furtului care a produs consecinţe deosebitde grave, limitele
agravată speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.
Sancţiuni şi închisoare alternativ cu amenda. Fapta se urmăreşte din oficiu, dacă nu există una din
aspecte ipotezele prevăzute la art 231 .1 dar împăcarea înlătură răspunderea penală.
procesuale

Art. 229 Furtul calificat

(1) Furtul săvârşit în următoarele împrejurări
a. într-un mijloc de transport în omun
38
 b. în timpul nopţii
c. de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d. prin efracţie, escaladare, folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase
e. prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere
se pedepseşte cu închisoarea de 1 la 5 ani.
(2) Dacă furtul a fost săvârşit în următoarele împrejurări:
a. asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural
b. prin violare de domiciliu sau sediu profesional
c. de o persoană având asupra sa o armă,
pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3) Furtul provenind din următoarele categorii de bunuri
a) ţiţei, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze naturale din
conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternă
b) componente ale sistemelor de irigaţii
c) componente ale sistemelor electrice
d) un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori altertare în caz de incendiu ori orice alte situaţii
de urgenţă publică;
e) un mijloc de transport ori orice alt mijloc de intervenţie la incendiu, la accidente de cale ferată, rutiere,
navale sau aeriene ori în caz de dezastru;
f. instalaţii de sigranţă şi dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian şi componente ale acestora,
precum şi componente ale mijloacelor de transport aferente;
g. bunuri prin însuşirea cărora se pune în pericol siguranţa traficului şi a persoanelor pe drumurile publice;
h. cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radiocomunicaţii, precum şi componente de
comunicaţii.
se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani

Elemente circumstanţiale
Varianta 1.
a. Furtul într-un mijloc de tranport în comun
- în momentul comiterii faptei mijlocul de transport trebuie să fie în serviciu (să nu se afle în garaj, depou,
atelier de reparaţie sau staţionat în afara serviciului)
- cf. jurispr. taxiul nu reprezintă un mijloc de transport

b. Furtul în tmpul nopţii

- intervalul cuprins între apus şi răsărit. Trebuie utilizat criteriul realităţii prin raportare la un complex de
factori: anotimp, dată calendaristice, condiţii meteo, poziţia topografică a localităţii
- elementul circumstanţial se reţine chiar dacă locul este iluminat artificial

c. Furtul comis de o persoană mascată, deghizată sau travestită

d. Fapta comisă prin efracţie, escaladare sau prin folosrea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei
mincinoase
Efracţie înseamnă înlăturarea violentă a oricăror obiecte sau dispozitive cu rol de protecţie ce se interpun
între făptuitor şi bunul pe care acesta intenţionează să-l sustragă. Nu se poate reţine atunci când violenţele
se exercită asupra unor dispozitive care nu au rol de protecţie (ex. firele radioului auto).
+ nu se poate reţine ca infracţiune distinctă distrugerea, deoarece este integrată natural în efracţie.
Escalada = depăşirea unui obstacol pt a ajunge la bun pe o altă cale. Escaladarea ca element circumstanţial
al furtului calificat înseamnă depăşirea unui obstacol ce se interpune între autor şi locul la care se află
bunul pe care intenţionează să îl sustragă. Sensul penal al termenului diferă de cel comun, deoarece
comiterea furtului prin escaladare presupune depăşirea obstacolului pentru a ajunge la bun pe altă cale
decât cea normală. Cf. jurispr. nu se poate reţine elementul circumstanţial dacă inculpatul a urcat treptele

39
situate pe stâlpii de înaltă tensiune şi a sustras conductorii electrici, pt că aceasta era calea normală de a
ajunge la bun.
Nu se reţine această variantă nicio dacă escaladarea are loc după producerea furtului, pt ca făptuitorul să îşi
asigure scăparea.
Cheia adevărată = aceea cheie cu care persoana îndreptăţită deschide în mod obişnuit o încuietoare.
Esenţial este ca folosirea cheii veritabile să se facă fără drept.
Cheia mincinoasă = cheie copiată în mod fraudulos. Se reţine elementul circumstanţial şi în ipoteza în care
făptuitorul foloseşte o sârmă îndoită
dar deculparea unei butelii, folosind o unealtă, de la furtunul de alimentare a maşinii de gătit nu poate fi
încadrată la furt calificat, deoarece o astfel de unealtă nu poate fi asimilată cu o cheie.

e. Fapta comisă prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă ori de surpaveghere
- Se reţine elementul circumstanţial în cazul deconectării unei camere de luat vederi dar nu se reţine dacă
camera era acoperită cu diverse obiecte.
- nu presupune distrugerea si nu absoarbe infracţiunea de distrugere (va exista concurs)

Varianta de la alin.2.
a. Fapta comisă asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural
- cf legii 182/2000: bunuri arheologice şi istorico-documentare, bunuri cu semnificaţie artistică, bunuri cu
semnificaţie etnografică, bunuri de importanţă ştiinţifică, bunuri de importanţă tehnică
- pentru a se reţine acest element circumstanţial trebuie ca făptuitorul să aibă reprezentarea faptului că
obiectul face parte din patrimoniul cultural.

b. Fapta comisă prin violare de domiciliu sau sediu profesional

- prin acest element circumstanţial este creată o infracţiune complexă: infracţiunea de furt absoarbe astfel
infracţiunea de violare de domiciliu (art. 224) sau violare de sediu profesional (art 225)
- reţinerea acestui element circumstanţial nu exclude reţinerea, în acelaşi timp, a elementului circumstanţial
de la alin. 1 d. Astfel, dacă se pătrunde, fără drept, prin efracţie sau prin escaladare sau prin folosirea unei
chei mincinoase într-un domiciliu şi apoi se realizează un furt, vom avea un furt calificat cu reţinerea ambelor
elemente circumstanţiale.

c. Fapta comisă de o persoană având asupra sa o armă

- intră în categori armelor şi armele albe
- arma nu trebuie să fie la vedere, în mod ostentativ, pt că, în această situaţie s-ar putea exercita implicit o
ameninţare, constrângere psihică şi fapta ar constitui tot o tâlhărie.

Varianta de la alin 3. – categorii de bunuri periculoase fie datorită caracteristicilor bunurilor în sine fie
datorită consecinţelor f grave
a) ţiţei, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze naturale din
conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternă
- Produsele petroliere trebuie să fie depozitate imediat după procesul de prelucrare a ţiţeiului, fără să intre
în circuitul comercial. Prin urmare, în cazul furtului de benzină din pompele benzinăriei nu se poate reţine
furtul calificat. + nu se poate reţine în condiţiile în care sustragerea nu vizează un depozit de combustibil
aparţinând unei societăţi care are ca obiect de activitate produse petroliere, ci rezervele de motorină pentru
centrala proprie a unei societăţi comerciale.
Infracţiunea se consumă în momentul în care bunul este scos din sfera de dispoziţie a posesorului de drept
şi este trecut în stăpânirea făptuitorului, chiar dacă acesta nu reuşeşte să păstreze bunul decât o perioadă
scurtă de timp. Astfel, dacă făptuitorii au fost surprinşi sustrăgând produse petroliere din conductă şi apoi au
abandonat butoaiele pe câmp, nu este tentativă la furt ci furt.
b) componente ale sistemelor de irigaţii
- nu are importanţă dacă sistemul de irigaţii mai funcţiona sau nu
40
 - făptuitorul trebuie să aibă reprezentarea faptului că bunurile extrase fac parte dintr-un sistem de irigaţii
c) componente ale sistemelor electrice
- de regulă, sustragerea cablului conductor din aluminiu aflat pe stâlpii reţelelor electrice
- trebuie să fie componente ale reţelelor de transport şi distribuţie a energiei electrice
d) un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori altertare în caz de incendiu ori orice alte situaţii
de urgenţă publică;
e) un mijloc de transport ori orice alt mijloc de intervenţie la incendiu, la accidente de cale ferată, rutiere,
navale sau aeriene ori în caz de dezastru;
f. instalaţii de sigranţă şi dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian şi componente ale acestora,
precum şi componente ale mijloacelor de transport aferente;
- s-a reţinut această variantă în cazul în care inculpaţii au sustras dintr-un atelier de reparaţii mai multe
bucăţi de arcuri foi vagon, pe care intenţionau să le valorifice la centrul de colectare a fierului vechi
- în practică, s-a subliniat că pentru a fi în prezenţa acestui element circumstanţial, este necesar ca autorul
infracţiunii să aibă reprezentarea faptului că sustrage bunuri de natura celor prevăzute.
- în anumite împrejurări, în această variantă, infracţiunea de furt calificat poate intra în concurs cu o
infracţiune contra siguranţei circulaţiei pe calea ferată
g. bunuri prin însuşirea cărora se pune în pericol siguranţa traficului şi a persoanelor pe drumurile publice;
- în practică s-a reţinut în ipoteza în care inculpatul a sustras indicatoare de pe marginea unui drum
comunal+ orie bun care aparţine unui drum public, dacă prin sustragere se pericliteaza siguranţa traficului.
h. cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radiocomunicaţii, precum şi componente de
comunicaţii.
RIL: fapta constituie infracţiunea de furt calificat numai dacă, în momentul sustragerii, acestea erau integrate
într-o reţea sau înr-un sistem de comunicaţii aflat sau nu în funcţiune.

Variantă agravată: conform art. 256 în cazul furtului calificat care a produs consecinţe deosebit de grave
limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.

Sancţiuni şi aspecte procesuale: închisoare. Fapta se urmăreşte din oficiu, dacă nu există una din ipotezele
prevăzute de art 231 alin 1. Împăcarea înlătură răspunderea penală în cazul variantelor de la art 229 alin 1 şi
alin 2 lit b şi c

Art. 230. Furtul în scop de folosinţă

1. Furtul care are ca obiect un vehicul, săvârşit în scopul de a-l folosi pe nedrept, se sancţionează cu
pedeapsa prevăzută în art. 228 sau 229, după caz, ale cărei limite se reduc cu o treime.
2. Cu pedepasa prevăzută la alin. 1 se sancţionează folosirea fără drept a unui terminal de comunicaţii al
altuia sau folosirea unui terminal de comunicaţii racordat fără drept la o reţea, dacă s-a produs o pagubă.

- se raportează atât la furtul simplu cât şi la furtul calificat

În varianta clasică de la alin. 1 obiectul material este un vehicul sustras doar în scopul folosirii. Ulterior
acestei utilizări bunul este fie abandonat fie restituit. Aşadar, latura subiectivă are o particularitate, constând
în scopul diferit, respectiv scopul folosirii pe nedrept. Vinovăţia este tot intenţia directă.
Varianta alin. 2- impulsurile telefonice care pot fi sustrase fie prin racordarea ilegală la circuitul telefonic al
unui terţ, fie prin conectarea fără drept la o reţea de telefonie.
Această variantă este o infracţiune de rezultat, astfel încât, pentru existenţa infracţiunii este necesar să se
producă o pagubă: facturarea suplimentară sau împiedicarea titularului de a mai beneficia de serviciile
terminalului sau reţelei în cauză. În lipsa producerii paguberi, fapta nu există.

Tâlhăria – art 233

Furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de
inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor asemenea
mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca
41
 făptuitorul să îşi asigure scăparea se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării
unor drepturi.
Obiect juridic complex. Obiectul juridic generic este reprezentat de relaţiile patrimoniale, iar
obiectul juridic special corespunde obiectului juridic de la infracţiunea de furt. Şi în
acest caz, în mod concret, protecţia vizează aspectul obiectiv, aparent al stăpânirii
unui bun mobil corporal
Obiectul juridic secundar se referă la libertatea psihică ori fizică sau la integritatea
corporală sau sănătatea persoanei. Acest obiect va fi determinat în concret de felul
acţiunii adiacente (violenţe, ameninţări).
Obiectul este complex. Obiectul material principal este reprezentat de un bun mobil
material Obiectul material secundar este reprezentat de corpul persoanei.
Subiecţi - nu sunt circumstanţiaţi. Participaţia este posibilă în toate formele.
Pentru a se reţine calitatea de coautor, participantul trebuie să realizeze în mod
nemijlocit acte ce intră în conţinutul laturii obiective, fie ca element material principal
(luarea bunului) fie ca element material adiacent (exercitarea violenţelor). Activităţile
de înlesnire, ori cât de importante ar fi, reprezintă acte de complicitate, nu de
coautorat.
Subiectul pasiv poate fi atât victima deposedării cât şi victima violenţelor.
Latura obiectivă
Elementul - are o structură complexă alcătuit din elemente diferite, dar aflate în strânsă
material legătură.
Elementul material principal – corespunde cu cel al infracţiunii de furt şi constă în
acţiunea de luare a unui bun mobil din posesia sau detenţia unei persoane, fără
consimţământul acesteia. Din cauza specificului infracţiunii sunt asimilate luării
bunului şi ipoteza în care victima remite ea însăşi bunul, în mod silit sau
abandonează bunul în favoarea autorului din cauza ameninţărilor, ori pierde
contactul vremelnic cu bunul, în urma violenţelor exercitate iar autorul şi-l
însuşeşte.
În ipoteza în care victima predă ea însăşi bunul ca urmare a ameninţărilor ori
violenţelor, fapta nu trebuie confundată cu infracţiunea de şantaj. În timp ce la
tâlhărie există simultaneitate între violenţele exercitate şi actul victimei de a preda
bunul, în cazul şantajului, infractorul utilizează violenţa sau ameninţarea în scopul
obţinerii ulterioare a unei sume de bani sau a altor valori.
Elementul material secundar este reprezentat de exercitarea de violenţe fizice sau
psihice, directe sau indirecte.
Textul indică 4 modalităţi ale acestui element material
1. întrebuinţarea de violenţe
2. întrebuinţarea de ameninţări
3. punerea victimei în stare de inconştienţă
4. punerea victimei în starea de neputinţă de a se apăra
Elementul material secundar poate fi realizat, în anumite situaţii, şi prin exercitarea
de violenţe asupra unor lucruri (este necesar ca violenţa asupra lucrurilor să
constituie o ameninţare. În ipoteza în care prin exercitarea violenţelor aflate în
directă legătură cu sustragerea, se produce o distrugere ori degradare a unui bun,
fapta de distrugere este absorbită de tâlhărie.
Între cele două componente ale elementului material, trebuie să existe o
condiţionare, o relaţie mijloc-scop. Astfel, violenţele trebuie să se realizeze fie
anterior sau concomitent furtului dar în scopul comiterii acestuia, fie ulterior
furtului, dar cu scopul de a păstra bunul furat, ori de a înlătura urmele
infracţiunii+de a asigura scaparea faptuitorului. Inexistenţa condiţionării mijloc –
scop duce la inexistenţa infracţiunii de tâlhărie. Aceasta nu presupune ca acţiunea
secundară să exercite asupra aceleiaşi persoane (este posibil ca acţiunea de luare a
bunului să se asocieze cu violenţele exercitae asupra altei persoane.
Cf. jurisprudenţei smulgerea unui lantisor de la gâtul victimei/smulgerea unei biciclete

42
 reprezintă tâlhărie nu furt dar smulgerea unei căciuli reprezintă furt.
Probleme de interpretare atunci când se realizează o pluralitate de acte reprezentând
elementul material principal sau adiacent:
a) pluralitate de acte specifice furtului şi o singură victimă de violenţă: când
pluralitatea actelor specifice furtului, aflate în formă consumată sau tentată se
realizează în împrejurări care ar duce la reţinerea unei singure infracţiuni de furt, se
va reţine o singură tâlhărie. Soluţia se bazează pe unicitatea furtului nu a
patrimoniului şi este valabilă şi atunci când actele materiale specifice furtului
privesc bunuri din patrimonii diferite.
b) pluralitate de victime ale actelor de violenţă şi o singură acţiune specifică
furtului: se va reţine o singură tâlhărie iar nu tot atâtea infracţiuni în concurs câte
victime sunt. Soluţia se bazează pe faptul că unitatea sau pluralitatea de tâlhării
trebuie stabilită prin raportare la elementul material principal.
c) pluralitate de acte specifice furtului care vizează posesii distincte, combinată cu o
pluralitate de victime ale actelor de violenţă, comise în aceeaşi împrejurare, se va
reţine o pluralitate de infracţiuni de tâlhărie.
Concluzie: unitatea sau pluralitatea de infracţiuni se stabileşte în funcţie de
existenţa uneia sau mai multor fapte de furt. Unitatea sau pluralitatea furtului se
stabileşte în funcţie de unitatea sau de pluralitatea de posesii iar nu în funcţie de
unicitatea sau pluralitatea de patrimonii.
Urmarea este complexă. Cea principală coincide cu cea de la furt (schimbarea stării de fapt a
imeadiată bunului prin scoaterea acestuia din sfera de stăpânire a posesorului sau detentorului)
iar cea secundară poate consta în lezarea uneia dintre valorile ce ţin de libertatea,
integritatea fizică sau sănătatea persoanei. În cazul violenţelor, fapta trebuie să aibă
ca urmare imediată secundară consecinţele prevăzute la art 193. Dacă se produc
consecinţe mai grave, de genul celor de la art 194, fapta va reprezenta tâlhărie
calificată.
Raportul de este complex şi rezultă în mod implicit pentru ambele acţiuni ce intră în latura
cauzalitate obiectivă, dar trebuie verificat şi raportul mijloc –scop.
Latura Vinovăţia: intenţia directă, calificată prin dublu scop. În primul rând, trebuie să
subiectivă existe scopul specific furtului, respectiv acela de însuşire a bunului pe nedrept. În al
doilea rând, trebuie să se realizeze scopul acţiunii secundare, adică violenţele
trebuie să aibă ca scop fie sustragerea bunului fie păstrarea acestuia, fie înlăturarea
urmelor unor infracţiuni fie ca faptuitorul sa isi asigure scaparea.
Formele Consumarea are loc în momentul în care bunul este scos din sfera de dispoziţie a
infracţiunii posesorului de drept şi este trecut în stăpânirea făptuitorului, cu condiţia realizării
efective a violenţelor.
Tentativa se pedepseşte (cf art 237) şi coincide cu tentativa la infracţiunea de furt la
care se adaugă consumarea acţiunii adiacente.
În practică, s-a reţinut tentativa când făptuitorul a pătruns într-o locuinţă, a scotocit printre
lucruri, fără a găsi ceva şi fiind surprins de partea vătămată, a exercitat violenţe asupra acesteia pt a
scăpa. Tot tentativă s-a reţinut în cazul în care făptuitorul a exercitat violenţe în scop de furt dar partea
vătămată nu avea bunuri asupra ei (tentativă relativ improprie).
Varianta în cazul consecinţelor deosebit de grave (pagubă materială mai mare de 2.000.000 lei)
agravată limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.
Sancţiuni şi pedeapsa închisorii şi interzicerea exercitării unor drepturi.
aspecte - se urmăreşte din oficiu, conform procedurii comune
procesuale
Tâlhăria calificată - art 234
1. Tâlhăria săvârşită în următoarele împrejurări:
a. prin folosirea unei arme ori substanţe explozive, narcotice sau paralizante
b. prin simularea de calităţi oficiale
c. de o persoană mascată, deghizată sau travestită
d. în timpul nopţii
e. într-un mijloc de transport sau asupra unui mijloc de transport
43
 f. prin violare de domiciliu sau sediu profesional
se pesepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
2. Tâlhăria săvârşită în condiţiile art 229 alin 3 se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 12 ani şi interzicerea
unor drepturi.
3. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează tâlhăria care a avut ca urmare vătămarea corporală.

a. prin folosirea unei arme ori substanţe explozive, narcotice sau paralizante

- spre deosebire de furt, arma este folosită la comiterea faptei, fie prin ameninţarea victimei, fie prin
utilizarea efectivă a armei.
!!!! În cazul utilizării armei trebuie să rezulte intenţia de a vătăma persoana şi nu cea de a o ucide,
deoarece, în această situaţie se va reţine un concurs de infracţiuni între omor sau, după caz, tentativă la
omor calificat comis pentru a înlesni sau a ascunde altei infracţiuni (art 189, lit d).
- tot spre deosebire de furt, fapta se poate comite şi prin folosirea unui obiect asimilat armei (nu însă şi
folosirea unui pistol de jucărie)

b. prin simularea de calităţi oficiale

Simularea nu se poate reduce doar la simpla prezentare a făptuitorului cu o anumită calitate ci trebuie să
constea într-un comportament care să contureze presupusa calitate: prezentarea unei legitimaţii, purtarea
vizibilă a unor obiecte ce pot fi asociate calităţii oficiale (pistol, cătuşte), adoptarea unei conduite specifice,
etc.
!!!! Trebuie îndeplinite şi celelalte elemente constitutive ale infracţiunii. Dacă prin simularea unor calităţi
oficiale, făptuitorul reuşeşte să inducă în eroare victima, iar aceasta îi predă un bun, fără a fi exercitate
violenţe, fapta va fi încadrată înşelăciune în forma agravată

e. într-un mijloc de transport sau asupra unui mijloc de transport

- se poate realiza fie atunci când tâlhăria se realizează asupra unor persoane ce se află într-un mijloc de
transport în comun, fie asupra unor persoane aflate într-un mijloc de transport privat
- fapta comisă asupra unui mijloc de transport are ca obiect fie mijlocul de transport în sine, fie bunuri aflate
în mijlocul de transport.

f. prin violare de domiciliu sau sediu profesional

- violarea de domiciliu sau de sediu profesional vor fi absorbite în infracţiunea de tâlhărie.

2. Tâlhăria săvârşită în condiţiile art 229 alin 3 – face trimitere la furtul calificat în varianta care ia în
considerare anuite categorii de bunuri (produse petroliere, componente ale sistemelor de irigaţii, etc)

În varianta agravată a alin. 3, dpdv subiectiv, fapta se poate realiza doar cu intenţie depăşită. În cazul
intenţiei indirecte se reţine concurs de infracţiuni între tâlhărie calificată şi vătămare corporală (194 alin 1)
iar în cazul intenţiei directe se reţine concurs de infracţiuni între tâlhărie calificată vătămarea corporală în
formă agravată. (194 alin 2).

Sancţiuni şi pedeapsa închisorii şi interzicerea exercitării unor drepturi.

aspecte - se urmăreşte din oficiu, conform procedurii comune
procesuale

Art. 236 Tâlhăria sau pirateria urmată de moartea victimei

Dacă faptele prevăzute la art. 233-235 au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de
la 7 la 18 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

44
 Specificul urmării imediate şi forma de vinovăţie

Urmarea imediată proprie acţiunii secundare (violenţele) este reprezentată de moartea victimei.
Forma de vinovăţie: intenţia depăşit
Victima violenţelor poate fi posesorul bunurilor sau o altă persoană.
În cazul în care se constată că prin exercitarea violenţelor, făptuitorul a urmărit sau a acceptat producerea
decesului victimei, fapta va fi încadrată ca omor calificat, comis în scopul de a săvârşi sau ascunde săvârşirea
altei infracţiuni (189, alin 1, litera d)

Cf art 36 (3), în situaţia în care victima decedează dar nu se consumă furtul, pedeapsa va fi cea de la
infracţiunea consumată.

Sancţiuni şi aspecte procesuale

- închisoare 7-18 ani+interzicerea unor drepturi
- urmărirea penală se efectuează de către procuror iar competenţa în prima instanţă aparţine tribunalului.

Capitolul 3
Infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii

Art. 238 Abuzul de încredere

1. Însuşirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de către cel căruia i-a fost
încredinţat în baza unui titlu şi cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui se pedepseşte cu închisoarea
de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
2. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Obiect juridic Încrederea ce trebuie să guverneze raporturile patrimoniale

Obiect material - bunul mobil deţinut de făptuitor în baza unui titlu şi cu un anumit scop (bun mobil
are acelaşi sens cu cel de la furt, inclusiv înscrisuri sau energia)
Cf. doctrinei în cazul în care un bun a fost încredinţat făptuitorului pt a fi vândut şi pt
a se cumpăra un alt bun cu preţul obţinut, vor constitui obiect material banii obţinuţi
din vânzare sau bunul achiziţionat cu aceşti bani
Subiecţi Subiect activ circumstanţiat: persoana care deţine un bun mobil al altuia,
încredinţat în baza unui titlu sau cu un anumit scop.
- participaţia penală este posibilă în toate formele (Ex. coautori- cei care împrumută
împreună un bun de la o persoană şi îl înstrăinează).
- calitatea de subiect activ o poate avea şi persoana juridică.
Subiect pasiv este proprietarul sau persoana care a avut stăpânirea de fapt a
bunului. Practic, subiect pasiv direct este persoana care încredinţează bunul iar în
cazul în care bunul aparţinea unei alte persoane, aceasta va fi subiect pasiv indirect.
Situaţia -constă în existenţa unui bun mobil al altuia încredinţat în baza unui titlu şi cu un
premisă anumit scop, făptuitorului.Titlul reprezintă un raport juridic patrimonial între cel
care deţine bunul şi cel care i l-a încredinţat, iar în baza acestui raport persoana care
deţine bunul are obligaţia fie de a-l păstra şi restitui la momentul convenit fie de a
da o anumită întrebuinţare acelui bun.
Titlul este netranslativ de proprietate şi poate consta într-un contract (depozit,
mandat, împrumut de folosinţă, gaj, locaţiune, transport etc) sau într-un act al unei
autorităţi sau orice situaţie de fapt în baza căreia se transmite detenţia bunului, cu
obligaţia restituirii sau a unei anume folosiri.
!!!! în cazul contractului de împrumut de consumaţie (mutuum), un eventual refuz
de a transmite la scadenţă bunurile nu constituie infracţiune ci un litigiu de drept
civil (sume de bani sau alte bunuri de consum). Însă sumele de bani încredinţate cu
alt titlu (de ex. pt a fi depuse la bancă) pot fi obiectul material al infracţiunii.
45
 - în momentul comiterii faptei bunul trebuie să se afle la făptuitor (remiterera
materială a bunului trebuie să fi fost efectivă). Dacă făptuitorul intră în mod legal în
posesia bunului iar ulterior refuză să îl înapoieze, fapta constituie abuz de încredere şi
nu furt.
Însă, trebuie avut în vedere faptul că deţinerea bunului, ca situaţie juridică, nu trebuie
confundat cu simpla deţinere fizică a bunului, în afara unui raport juridic. În acest caz,
eventuala însuşire a bunului reprezintă infracţiunea de furt (ex. X îl roagă pe Y să ţină
bagajul pt a coborî din tren iar Y şi-l însuşeşte sau X îi dă lui Y o pereche de pantofi
pentru a fi probaţi iar Y şi-i însuşeşte sau înstrăinarea de către muncitor a unui bun
încredinţat pt a-l folosi în muncă)
Latura obiectivă
Elementul - poate fi realizat prin acţiune sau inacţiune în una din cele patru modalităţi
material alternative: însuşirea, dispunerea sau folosirea pe nedrept a unui bun al altuia
(acţiune) +refuzul de a restitui bunul (inacţiune)
însuşire = luarea în stăpânire a bunului (pe lângă corpus făptuitorul îşi arogă în mod
fraudulos şi animus)
Dispunerea pe nedrept = efectuarea unor acte de dispoziţie altele decât cele la care
făptuitorul era îndreptăţit conform convenţiei prin care îi fusese încredinţat bunul.
La elementul material exprimat prin acţiune se adaugă o condiţie esenţială: pe
nedrept. Nu este îndeplinită condiţia când există o justificare legală sau
contractuală prin care bunul poate fi însuşit, se poate dispune de el sau poate fi
folosit.
Refuzul restituirii presupune împotrivirea manifestă a făptuitorului de a preda bunul.
Simpla nerestituire la termen a bunului nu reprezintă refuz de restituire în sensul legii
penale, iar o astfel de conduită nu ar constitui infracţiunea de abuz de încredere.
Urmarea îngrădirea exercitării în fapt a drepturilor patrimoniale ale unei persoane cu privire
imediată la un bun mobil
- existenţa infracţiunii nu este condiţionată de existenţa unui prejudiciu
Legătura de rezultă în mod direct din acţiunea sau inacţiunea specifică infracţiunii.
cauzalitate
Latura Vinovăţia: intenţia directă sau indirectă.Autorul infracţiunii trebuie să realizeze că
subiectivă prin acţiunea/inacţiunea de apropriere frauduloasă a bunului persoanei vătămate o
privează pe aceasta de exercitarea drepturilor legitime pe care le are asupra
bunurilor în cauză şi să urmărească ori să accepte rezultatul.
Forme Infracţiunea se consumă în momentul realizării elementului material într-una din
cele patru modalităţi prevăzute de textul incriminator: însuşire, dispunere, folosire,
refuzul restituirii. Dacă fapta se realizează prin cumularea unora dintre modalităţile
amintite, infracţiunea se consumă la prima acţiune iar în cazul inacţiunii, la primul
refuz.
- tentativa nu se pedepseşte
- fapta poate avea formă continuată
Sancţiuni închisoare alternativ cu amendă
Aspecte Acţiunea se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
procesuale

Gestiunea frauduloasă- art 242

1. Pricinuirea de pagube unei persoane, cu ocazia administrării sau conservării bunurilor acesteia, de către
cel care are ori trebuie să aibă grija administrării sau conservării acelor bunuri se pedepseşte cu
închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
2. Când fapta prevăzută în alin 1 a fost săvârşită de administratorul judiciar, de lichidatorul averii
debitorului ori de un alt reprezentant sau prepus al acestuia, pedeapsa este închisoarea de la 1 la 5 ani.
3. Faptele prevăzute în alin. 1 şi 2 săvârşite în scopul de a dobândi un folos patrimonial se pedepsesc cu
închisoarea de la 2 la 7 ani.
46
 4. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Obiect juridic Pe lângă obiectul juridic generic care se refră la ocrotirea relaţiilor patrimoniale,
există un obiect juridic specific, asemănător celui de la abuzul de încredere, respectiv
spiritul de încredere ce trebuie să guverneze relaţiile patrimoniale.
Obiect material Poate fi atât un bun mobil cât şi un bun imobil sau chiar o universalitate de bunuri,
mobile şi/sau imobile. Altfel spus, obiectul material este reprezentat de totalitatea
bunurilor ce alcătuiesc patrimoniul sau partea din patrimoniu care este administrată
sau conservată. Bunurile pot face parte din orice categorie: mobile, imobile, fungibile,
nefunibile, consumptibile, neconsumptibile, drepturi reale, drepturi de creanţă
Subiecţi Subiectul activ în varianta tip este circumstanţiat, fiind reprezentat de acea
persoană căreia i s-au încredinţat, spre administrare sau conservare anumite bunuri
(patrimoniul sau parte din patrimoniul unei persoane). Din jurisprudenţa a rezultat că
sarcina de administrare sau conservare a bunurilor, specifică gestiunii frauduloase, se
află oarecum la jumătatea drumului dintre simplele atribuţii de pază a bunului, a
căror încălcare ar putea genera eventual o infracţiune de furt şi atribuţile
gestionarului funcţionar, a căror încălcare poate duce la infracţiunea de delapidare.
În practică, s-a admis că poate avea alitatea de subiect activ administratorul unei
societăţi numit în baza unui contract de management sau persoana care îndeplineşte
funcţia de şef al biroului de contabilitate la o societate comercială.
Participaţia este posibilă inclusiv sub forma coautoratului, atunci când două sau mai
multe persoane au primit spre administrare sau conservare bunurile în cauză.
Subiectul pasiv, în varianta tip, este persoana fizică sau juridică al cărei patrimoniu
sau parte din patrimoniu a fost încredinţat spre administrare sau conservare.
Subiectul activ în varianta agravată este fie administratorul judiciar, fie
lichidatorului averii debitorului, fie un reprezentant sau prepus al acestora.
Noţiunea de lichidator trebuie înţeleasă în sensul de lichidator judiciar pe care îl
utilizează legea nouă.
Subiectul pasiv al infracţiunii în varianta agravată de la alin. 2 este debitorul intrat
în procedura insolvenţei.
Pot fi subiecţi secundari, creditorii implicaţi în procedura insolvenţei care, prin
gestionarea
Situaţia Pentru existenţa infracţiunii este necesară preexistenţa unui raport juridic de
premisă conservare sau administrare, raport stabilit între persoana care încredinţează
bunurile şi subiectul activ al infracţiunii.
- noţiunile de conservare şi administrare- cf sensului din civil
În soluţionarea unui recurs în anulare, instanţa supremă a adecis că în cazul
constituirii unui depozit oneros (conservarea unei cantităţi de masă lemnoasă
contra cost), refuzul depozitarului de a restitui o parte din bunuri, reţinute ca
echivalent al remuneraţiei neachitate, reprezintă un litigiu civil iar nu infracţiunea
de gestiune frauduloasă.
În varianta agravată de la alin. 2 situaţia premisă este dată de deschiderea
procedurii insolvenţei, în condiţiilelegii 85/2014.
Latura obiectivă
Elementul În varianta tip, constă într-o acţiune sau inacţiune prin care se lezează patrimoniul
material unei persoane ale cărei bunuri au fost încredinţate spre administrare sau conservare,
altfel spus o actiune sau inacţiune producătoare de pagube.
Cerinţa esenţială ce întregeşte latura obiectivă a infracţiunii, în varianta tip, este ca
acţiunea sau inacţiunea păgubitoare să se realizeze cu ocazia administrării sau
conservării bunurilor încredinţate spre a fi gestionate.
**În practica mai veche s-a reţinut comiterea infracţiunii în sarcina tutorelui care a
sustras o parte din pensia de urmaş şi din alocaţia de stat cuvenită minorului aflat sub
tutela sa.
În varianta agravată, elementul material, care constă tot într-o acţiune sau inacţiune

47
 păgubitoare, se va raporta la atribuţiile specifice conferite subiectului calificat în
procedura insolvenţei.
Urmarea producerea unei pagube în ptrimoniul unei persoanea ale cărei bunuri au fost
imediată încredinţate. Este vorba de o pagubă efectivă, determinabilă, nemijlocită.
Legătura de între acţiunea sau inacţiunea prin care se realizează elementul material şi paguba
cauzalitate constată trebuie stabilită şi dovedită foarte exact. Dacă paguba produsă nu are
legătură cu modul în care cel care a gestionat patrimoniul s-a achitat de sarcinile
încredinţate, nu se poate reţine infracţiunea de gestiune frauduloasă.
Latura Vinovăţia: intenţia directă sau indirectă în cazul variantei tip sau variantei agravate
subiectivă de la alin 2
În cazul variantei agravate de la alin 3, forma de vinovăţie este intenţia directă. În
acest caz, intenţia este calificată prin scopul urmărit de făptuitor: dobândirea unui
folos material.
Forme Infracţiunea se consumă în momentul în care se produce o pagubă. În ipoteza în care
gestionarul, în îndeplinirea aceleiaşi însărcinări a săvârşit succesiv mai multe acţiuni
păgubitoare, infracţiunea se consideră consumată încă de la prima acţiune, toate
acţiunile vor constitui o singură infracţiune continuată.
Tentativa nu se pedepseşte.
Variante - varianta de la alin 2 se deosebeşte printr-o circumstanţiere diferită a subiectului
agravate activ iar cea de la alin 3 prin modalitatea vinovăţiei, intenţia directă.
Sancţiuni închisoarea alternativ cu amenda
Aspecte Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
procesuale

Art. 243. Însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor
1. Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut ori de a
dispune de acel bun ca de al său se pedepseşte cu închisoarea de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
2. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi însuşirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia, ajuns
din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din
momentul în care a cunoscut că bunul nu îi aparţine.
3. Împăcarea înlătură răspunderea penală.

Obiect juridic este reprezentat de buna-credinţă şi corectitudinea ce trebuie să se manifeste în

acele relaţii patrimoniale, care iau naştere în mod întâmplător, prin găsirea unui bun
pierdut ori prin intrarea, din eroare ori în mod fortuit în posesia unui bun ce aparţine
altei persoane.
Obiect material un bun mobil
În practică s-a pus problema existenţei sau inexistenţei obiectului material, în ipoteza
însuşirii unei sume de bani transferate din eroare în contul autorului (bani în format
electronic). Instanţa supremă a decis că suma de bani reprezintă obiectul material al
infracţiunii (art. 243 alin 2)
Subiecţi Subiectul activ nu este circumstanţiat, poate fi orice persoană care găseşte un bun
sau care intră din eroare sau în mod fortuit în posesia unui bun.
Participaţia este posibilă în toate formele
Subiectul pasiv poate fi orice persoană al cărei bun a fost pierdut sau a ajuns din
eroare sau în mod fortuit la o altă persoană. Bunul poate fi pierdut de proprietar sau
de o altă persoană căreia îi fusese încredinţat (subiectul pasiv nemijlocit nu trebuie să
fie proprietarul bunului).
Situaţia In cazul variantei tip, situaţia premisă constă în găsirea unui bun (bun găsit este un
premisă bun pierdut de o persoană şi intrat în posesia altei persoane)
Lucrurile lipsite de valoare nu sunt socotite bunuri iar bunurile abandonate nu

48
 reprezintă bunuri găsite în sensul textului incriminator (ci doar cele pierdute). Nu
sunt abandonate bunurile ascunse pentru a fi recuperate ulterior, dar acestea nu sunt
nici pierdute, astfel încât susragerea unui asemenea bun va reprezenta infracţiunea
de furt.
Nu pot fi socotite abandonate nici bunurile la care posesorul este constrâns să
renunţe dintr-un motiv sau altul: bunul obiect material al unei infracţiuni, produsul
unei infracţiuni, bunul deţinut ilegal. În această situaţie, bunurile vor fi găsite iar
însuşirea unui astfel de bun reprezintă infracţiunea de însuşire a bunului găsit.
Subiectul pasiv al infracţiunii va fi cel în posesia căruia bunul ar fi trebuit să se afle de
drept.
În practică: bunul uitat de posesor într-un loc unde acesta ştia că l-a lăsat şi că se
poate întoarece oricând să îl ia nu este un bun pierdut, deoarece persoana vătămată
nu a pierdut posesia sau detenţia bunului. Însuşirea unui astfel de bun care a fost
uitat şi nu pierdut constituie infracţiunea de furt.
+ bunul uitat de posesor într-un loc în prezenţa celui care şi-l însuşeşte ulterior
constituie furt (ex. fapta şoferului de taxi care îşi însuşeşte un bun uitat de un
călător. Dacă însă şoferul găseşte bunul ulterior fapta nu va fi furt ci însuşire a
bunului găsit)
+ tot infracţiunea de furt se rinţe în cazul unei persoane care sustrage nişte bunuri
din şantier şi le ascunde, fiind văzut de făptuit care şi le însuşeşte ulterior. Bunurile
nu pot fi considerate pierdute pt că făptuitorul a văzut de unde au fost luate şi şi-a
dat seama cui îi aparţin.
S-a reţinut tot infracţiunea de furt, considerându-se că nu este vorba de un bun
pierdut în situaţii precum: lăsarea bagajului din mână pe timpul cât persoana
cumpără ceva, lăsarea servietei la masa ocupată de o altă persoană pe care aceasta o
părăseşte pt a se deplasa la bar, lăsarea paltonului la garderobă, lăsarea pt scurt
timp a unui obiect într-un magazin, lăsarea pe câmp a păsărilor şi animaellor care au
obişnuinţa de a se întoarce singure în gospodărie.

În cazul variantei asimilate, situaţia premisă este dată de ajungerea unui bun din
eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului.
În principiu, există 2 ipoteze în care bunul ajunge din eroare sau în mod fortuit în
posesia făptuitorului:
1. Făptuitorul primeşte bunul de la o altă persoană. În această ipoteză este vorba de o
dublă eroare: pe de o parte a celui care a efectuat remiterea bunului şi pe de altă
parte a primitorului. Dacă primitorul nu se află în eroare, cunoscând faptul că nu el
este destinatarul bunului, în sarcina lui se poate reţine, eventual, infracţiunea de
înşelăciune sau de furt, dar nu însuşirea bunului găsit.
2. Făptuitorul ia bunul dintr-un anumit loc, având convingerea că îi aparţine.
Ajungerea bunului în mod fortuit în posesia făptuitorului se referă la o ipoteză
similară art 31, acţiune imprevizibilă precum un vânt puternic, o alunecare de teren
sau inundaţie care deplasează bunul sau intervenţia unui animal care aduce bunul.
Urmarea îngrădirea exercitării în fapt a drepturilor partrimoniale ale unei persoane, cu
imediată privire la un bun mobil.
Legătura de ex ipsa re
materialitate
Latura Vinovăţia: intenţia directă sau indirectă. Pentru existenţia intenţie este necesar ca
subiectivă făptuitorul să aibă reprezentarea faptului că bunul a fost pierdut nu abandonat. În
varianta asimilată, este necesar ca făptuitorul să iasă din eroarea iniţială, în care se
afla la momentul intrării în posesia bunului
Formele În cazul variantei tip, infracţiunea se consumă în momentul în care a expirat termenul
infracţiunii de zece zile prevăzut de legiuitor fără ca bunul să fie predat. Tot în varianta tip, dar în
modalitatea dispunerii de bun, fapta se consumă în momentul în care se efectuează
una dintre acele acte de dispoziţie, care exprimă însuşirea bunului (vânzare,
transformare, folosire).
49
 În cazul variantei asimilate, fapta se consumă în momentul însuşirii bunului pe
nedrept, respectiv în momentul expirării termenului de 10 zile de la momentul ieşirii
din eroare.
Tentativa nu este incriminată.
Sancţiuni şi - închisoare sau amendă
aspecte - se urmăreşte din oficiu şi este de competenţa judecătoriei. Împăcarea înlătură
procesuale răspunderea penală.

Art. 244 Înşelăciunea

1. Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca
mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial
injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
2. Înşelăciunea săvârşită prin folosirea unui nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase
se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o
infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
3. Împăcarea înlătură răspunderea penală

Obiect juridic buna-credinţa şi încrederea ce trebuie să se manifeste între subiecţii raporturilor de

ordin patrimonial. Sub acest aspect, se aseamănă cu abuzul de încredere şi gestiunea
frauduloasă
Subiecţi Subiect activ necircumstanţiat. Poate fi şi o persoană juridică.
Participaţia penală este posibilă în toate formele.
Subiectul pasiv nu este circumstanţiat. Poate fi orice persoană fizică sau juridică
păgubită prin inducerea în eroare. În ipoteza în care victima amăgirii nu corespunde
cu titularul patrimoniului lezat se poate vorbi despre un subiect pasiv principal (cel al
cărui patrimoniu a fost păgubit) şi unul secundar (victima inducerii în eroare).
În cazul în care înşelăciunea se realizează în cadrul unui raport contractual,
identificarea patrimoniului lezat şi prin urmare a subiectului pasiv principal se va face
prin analiza naturii juridice a convenţiei. Astfel, în cazul în care făptuitorul obţine în
mod fraudulos o dovadă prin care atestă depozitarea unui bun şi pe baza acesteia
ridică un bun depozitat de altă persoană, paguba se produce direct în patrimoniul
deponentului. Depozitarul nu va avea calitatea de subiect pasiv principal şi nici nu va
răspunde patrimonial, dacă în contractul de depozit se prevede că eliberarea bunului
se va face către persoana care prezintă dovada depunerii, fără a fi necesară
identificarea acesteia.
Latura Este reprezentat de inducerea în eroare a unei persoane. De regulă se prezintă sub
obiectivă forma unei acţiuni (de inducere în eroare) dar se poate realiza şi prin inacţiune.
Inducerea în eroare presupune crearea unei imagini deformate asupra realizăţii.
Aceasta se poate realiza în 2 modalităţi prevăzute de legiuitor în varianta tip: prin
prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau prin prezentarea ca
mincinoasă a unei fapte adevărate.
Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca acţiunea să se realizeze în cadrul unor
relaţii de ordin patrimonial. Tipicitatea infracţiunii nu este realizată atunci când
inducerea în eroare se realizează în cadrul altor relaţii cum ar fi cele cu autoritatea.
Astfel, instanţa supremă a decis că nu există tentativă la înşelăciune ci doar fals în
înscrisuri sub semnătură privată fapta avocatului de a prezenta în instanţă chitanţe
false, ce atestau onorarii neîncasate, pentru ca instanţa să oblige partea adversă la
încasarea acestora.
Dificultăţi de distincţie între infracţiunea de înşelăciune şi furt: în practică s-a decis
că nu constituie înşelăciune ci furt fapta persoanei de a cere de la deţinător un lucru
spre a-l vedea şi, după ce-l priveşte fuge cu el sau fapta celui care, după ce a primit
preţul unui bun vândut pe care urma să îl remită pe loc cumpărătorului fuge cu
50
 bunul.
În cazul în care se ascunde o parte din bunuri într-un supermarket şi plăteşte doar
contravaloarea produselor mai ieftine- se produce infracţiunea de furt nu de
înşelăciune. Acesta se consumă în momentul în care făptuitorul ascunde produsele,
trecându-le în propria stăpânire de fapt.
S-a reţinut infracţiunea de înşelăciune în convenţii, de ex: în cazul în care făptuitorul,
pe baza unor garanţii fictive, a obţinut un credit pe care nu l-a mai rambursat, când
făptuitorul a obţinut un credit pe care l-a folosit în alte scopuri decât cel declarat iar
garanţiile aduse s-au dovedit a fi grevate de sarcini ascunse. În schimb, dacă
contractul de credit se încheie în condiţii normale iar ulterior debitorul înstrăinează
bunul cu care a garantat creditul, nu se poate reţine infracţiunea, fiind un litigiu de
drept civil.
Exemple din jurisprudenţă: nu se reţine înşelăciunea dacă făptuitorul, după ce a
obţinut un împrumut fără a desfăşura o acţiune de inducere în eroare, nu restituie
suma împrumutată, dacă făptuitorul, fără a folosi mijloace frauduloase pt încheierea
contractului, nu îl mai poate executa independent de voinţa lui
Urmarea constă în crearea unei pagube. În lipsa unui prejudiciu material, inducerea în eroare
imediată nu constituie infracţiune
Legătura de trebuie stabilită legătura de cauzalitate între inducera în eroare şi paguba produsă
cauzalitate
Latura subiectivă
Vinovăţia intenţia directă, calificată prin scop, acela de a obţine pentru sine sau pentru altul
un folos material injust.
- în practica vechiului cod în legătură cu înşelăciunea în contracte, era foarte
important de stabilit dacă elementele convenţiei care nu corespund realităţii erau
cunoscute de ambele părţi. Atunci când făptuitorul vindea un imobil al cărei
proprietar nu era dar spera sa devina, atunci când cealaltă parte cunoştea acest fapt
nu se putea reţine infracţiunea, lipsind elementul subiectiv (intenţia de a induce în
eroare). În schimb, dacă cealaltă parte nu cunoştea acest lucru, era întrunit elementul
subiectiv. Raţionamentele rămân valabil şi sub incidenţa actualului cod.
Forme Infracţiunea se consumă în momentul producerii unei pagube în patrimoniul
subiectului pasiv. Infracţiunea poate avea formă continuată.
ex. în cazul stabilirii unor drepturi de pensie în cuantum superior, infracţiunea se
consumă în momentul când acţiunea de amăgire a produs urmarea imediată, adică
luare unei dispoziţii patrimoniale prin care s-a creat o situaţie de fapt păgubitoare
pentru el. Acţiunea de amăgire poate îmbrăca uneori forma unei activităţi
infracţionale continuate. Paguba este prezentă la fiecare act care conferă înşelăciunii
forma continuată.
Tentativa este posibilă şi se pedepseşte. Este posibilă atât tentativa întreruptă cât şi
terminată (când urmarea imediată nu se produce). Se va reţine forma tentativei şi nu
fapta consumată în ipoteza în care victima sesisează organele de poliţie chiar dacă,
pentru dovedirea faptei, operaţiunea de înşelătorie este lăsată să se deruleze până la
capăt.
- uneori este dificilă distincţia între o tentativă şi o tentativă absolut improprie, ceea
ce presupune o analiză atentă a credibilităţii elementului material. Astfel, un fals
grosolan nu va putea constitui tentativă la înşelăciune, însă tentativa de a încasa
prima de asigurare declarând în mod mincinos că autoturismul asigurat a fost furat,
da.
Variante Varianta alin.2 – legiuitorul ataşează elementului material condiţia de a se realiza
agravate prin mijloace frauduloase, indicând în mod exemplificativ folosirea de nume sau
calităţi mincinoase.
Nu orice calitate invocată, chiar dacă este mincinoasă, poate duce la încadrarea faptei
în varianta agravată.
Ex. din practică: când făptuitorul şi-a atribuit în mod mincinos calitatea de

51
 reprezentant al unei firme reale.
În practica instanţei supreme: folosirea unui contract de vânzare-cumpărare ce
atesta dreptul de proprietate a făptuitorului asupra unui imobil, care a constituit
garanţia contractului de împrumut, deşi anterior încheierii contractului de
împrumut şi al constituirii garanţiei făptuitorul transmisese dreptul de proprietate
printr-un nou contract de vânzare-cumpărare, determină incidenţa art. 244 alin 2
referitoare la varianta agravată a infracţiunii de înşelăciune constând în săvârşirea
faptei prin mijloace frauduloase.
- când mijlocul fraudulos constituie o infracţiune, se aplică dispoziţiile de la concurs
Relaţia dintre infracţiunea de înşelăciune şi cea de emitere a cecurilor fără
acoperire:
- dacă există inducere în eroare, va exista concurs de infracţiuni
- dacă nu există inducere în eroare, va exista doar infracţiunea din legea cecului.
Raportul dintre infracţiunea de înşelăciune în formă agravată şi infracţiunea
prevăzută de legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor
de corupţie. Conform RIL dacă există o suprapunere între cele două infracţiuni, se va
reţine infracţiunea din legea specială.
- conform art 256, în cazul în care se produc consecinţe deosebit de grave (pagubă
materială peste 2.000.000 ron), limitele speciale de pedeapsă se majorează cu
jumătate.

Sancţiuni şi - închisoarea
aspecte - se urmăreşte din oficiu dar împăcarea înlătură răspunderea penală.
procesuale

Capitolul V Distrugerea şi tulburarea de posesie

Art. 253 Distrugerea

1. Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinând altuia ori
împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a unui astfel de bun, precum şi înlăturarea
măsurilor luate se pedepsesc cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
2. Distrugerea unui înscris sub semnătură privată, care aparţine în tot sau în parte unei alte persoane şi
serveşte la dovedirea unui drept de natură patrimonială, dacă prin acesta s-a produs o pagubă, se
pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
3. Dacă fapta prevăzută în alin.1 priveşte bunuri care fac parte din patrimoniul cultural, pedeapsa este
închisoara de la unu la 5 ani.
4. Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun, săvârşită prin incendiere,
explozie ori prin orice alt mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se
pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
5. Dispoziţiil alin. 3 şi 4 se aplică chiar dacă bunul aparţine făptuitorului
6. Pentru faptele prevăzute la alin 1 şi alin 2 acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a
persoanei vătămate.
7. Tentativa faptelor prevăzute în alin 3 şi alin. 4 se pedepseşte.

Obiect juridic relaţiile de ordin patrimonial ce se referă la integritatea materială şi funcţională a

bunurilor
Obiect material un bun mobil sau imobil. Noţiunea de bun mobil include şi înscrisurile. Nu trebuie
neapărat să aibă o valoare economică concretă ci doar să reprezinte entităţi utile
pentru titularul patrimoniului.
- în cazul în care este un înscris sub semnătură privată şi se încadrează în cerinţele
variantei agravate de la alin.2 se va reţine această variantă.
- distrugerea poate avea ca obiect material şi un act care serveşte pentru dovedirea
52
 stării civile, pentru legitimare sau identificare, precum: carte de identitate, permis
de conducere, certificat de înmatriculare al autovehiculului
În cazul unor înscrisuri cu un regim special, sunt incidente dispoziţiile speciale: ex.
acte aflate în păstrarea sau deţnerea unei persoane -sustragerea sau distrugerea de
înscrisuri (art 259), înscrisuri utile adevărului într-o cauză judiciară – sustragerea sau
distrugerea de probe ori de înscrisuri (art.275)
- de regulă, bunul aparţine unei alte persoane, dar, în mod excepţional, când bunul
are o valoare deosebită sau când modalitatea comiterii prezintă un pericol deosebit,
obiectul material poate fi chiar un bun care aparţine făptuitorului.
Subiecţi Subiect activ: necircumstanţiat. Poate fi subiect activ inclusiv proprietarul bunului în
cazul agravantelor de la alin 3 şi 4. Persoana juridică poate fi subiect activ.
Paraticipaţia este posibilă în toate formele.
Subiectul pasiv: nu este circumstanţiat. Poate fi orice persoană fizică sau juridică al
cărui bun constituie obiectul material al infracţiunii. Infracţiunea poate avea o
pluralitate de subiecţi pasivi, atunci când distrugerea are ca obiect bunuri
aparţinând unor persoane diferite sau bunuri aflate în indiviziune.
- poate avea şi subiecţi pasivi adiacenţi: persoanele care au anumite drepturi asupra
bunului şi care au înregistrat o pagubă (creditorul gajist, creditorul ipotecar,
uzufructurarul, locatarul).
Situaţia premisă starea de integritate materială şi funcţională a bunului. Acesta trebuie să prezinte o
anumită utilitate, să aibă o anumită valoare. Dacă bunul este complet degradat sau
lipsit de utilitate nu se poate reţine infracţiunea de distrugere.
Latura obiectivă
Elementul se poate realiza prin acţiune sau inacţiune
material - 5 modalităţi de realizare: distrugerea, degradarea, aducerea în stare de
neîntrebuinţare, împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a unui
bun, înlăturarea măsurilor (de conservare ori de salvare luate)
Urmarea coincide cu una din primele trei modalităţi de realizare a elementului material:
imediată distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a bunului. Aceste
elemente au o dublă valoare în conţinutul obiectiv al infracţiunii: exprimă atât
acţiunea/inacţiunea cât şi rezultatul. Fapta are drept consecinţă firească (implicită)
şi producerea unei pagube în patrimoniul persoanei al cărei bun a fost afectat. În
ipoteza în care se produce doar o incapacitate funcţională paguba este echivalentul
lipsei de folosinţă a bunului
Legătura de rezultă din materialitatea faptei
cauzalitate
Latura subiectivă Vinovăţia: intenţia directă sau indirectă
- în practică s-a decis că nu se poate reţine intenţia necesară comiterii infracţiunii de
distrugere în sarcina executorului judecătoresc care a coordonat o procedură legală de
executare, pe parcursul căreia unele bunuri au suferit deteriorări.
Formele - se consumă în momentul în care se realizează urmarea imediată: distrugerea,
infracţiunii degradarea, aducerea în stare de neîntrebuinţare a bunului. Momentul consumării
coincide cu momentul realizării elementului material într-una din primele trei
modalităţi. Acelaşi moment trebuie luat în calcul şi în ipoteza în care fata se
realizează într-una din celelalte două modalităţi, împiedicarea luării măsurilor de
conservare ori de salvare sau înlăturarea măsurilor luate.
- tentativa este posibilă, dar este incriminată doar în cazul variantelor agravate de la
alin 3 şi 4.
Variante Prima variantă agravată se distinge prin particularitatea obiectului material al
agravate infracţiunii, respectiv înscrisul sub semnătură privată care aparţine în tot sau în
parte unei alte persoane şi serveşte la dovedirea unui drept patrimonial. Obiectul
material al acestei fapte îl constituie un înscris sub semnătură privată, nu şi un act
autentic (în cazul acestuia din urma este incident art. 259- sustragerea sau
distrugerea de înscrisuri oficiale)

53
 - existenţa infracţiunii în această variantă este condiţionată de producerea unei
pagube
A doua variantă agravată: obiectul material este un bun care face parte din
patrimoniul cultural.
A treia variantă agravată: are în vedere unele mijloace mai periculoase prin care se
realizează, în mod concret, elementul material (de ex. incendiere, explozie dar şi
altele).
Condiţia ataşată elementului material: fapta să fie de natură să pună în pericol alte
persoane şi bunuri.
- în practică, s-a decis că pentru existenţa infracţiunii în această variantă agravată nu
este suficient ca distrugerea să se fi realizat prin incendiere, explozie, ci trebuie să se
îndeplinească şi condiţia de a rezulta pericol public. Dacă nu rezultă pericol public,
distrugerea prin incendiere se va încadra în varianta tip.
- variantele de la alin. 3 şi 4 sunt aplicabile şi în ipoteza în care bunul aparţine
făptuitorului.
Sancţiuni şi închisoarea alternativ cu amenda
aspecte - în cazul variantei tip şi a celei de la alin.2 acţiunea penală se pune în mişcare la
procesuale plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Art. 254. Distrugerea calificată

1. Dacă faptele prevăzute la art. 253 au avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 7 la
15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
2. Dezastru constă în distrugerea sau degradarea unor bunuri imobile ori a unor lucrări, echipamente,
instalaţii sau componente ale acestora şi care a avut ca urmare moartea sau vătămarea corporală a două
sau mai multor persoane.

Explicarea elementului circumstanţial

- constă în producerea unor consecinţe mai grave decât cele produse în mod normal, în cazul unor distrugeri
de bunuri. Aceste consecinţe sunt reprezentate prin noţiunea de dezastru = anumite bunuri a căror
distrugere implică fie decesul fie vătămarea gravă a integrităţii fizice şi sănătăţii a două sau mai multor
persoane.
Obiectul juridic al distrugerii devine unul complex: sunt ocrotite în subsidiar viaţa, integritatea fizică ori
sănătatea persoanelor.
- în această ipoteză, apar în zona obiectului material bunuri specificate expres (lucrări, echipamente,
instalaţii sau componente ale acestora) precum şi corpurile persoanelor ucise ori vătămate prin acţiunea de
distrugere.
O particularitate apare şi în privinţa laturii subiective: forma de vinovăţie este praeterintenţia. Acţiunea de
distrugere a bunurilor se realizează cu intenţie, dar rezultatul mai grav se produce din culpă. Dacă vătămarea
corporală sau moartea victimelor a fost intenţionată, se aplică regulile de la concurs (concurs între distrugere
şi vătămare corporală/omor).
- şi în varianta calificată distrugerea bunului care aparţine făptuitorului reprezintă o infracţiune doar dacă
fapta este comisă în vreuna din împrejurările de la art. 253, alin 3 şi 4.

Art. 255 Distrugerea din culpă

1. Distrugerea, degradarea, aducerea în stare de neîntrebuinţare, din culpă, a unui bun, chiar dacă acesta
aparţine făptuitorului, în cazul în care fapta este comisă prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea
mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepseşte cu închisoarea de la
3 luni la un an sau cu amendă.
2. Dacă faptele au avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani.

Particularităţi
54
 - are elemente comune cu infracţiunea de distrugere şi cea de distrugere calificată
Alin. 1 se raportează la art. 253 alin 4, fiind vorba de unele mijloace mai periculoase prin care se realizează,
în mod concret, elementul material. Faţă de distrugerea intenţionată, la distrugerea din culpă, în varianta tip,
elementul material constă doar în distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a
bunului. Nu apar celelalte două modalităţi ale elementului material, respectiv împiedicarea luării măsurilor
de conservare ori de salvare a bunului şi înlăturarea măsurilor de conservare sau de salvare.
- pentru existenţa distrugerii din culpă în această variantă, trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ atât
cerinţa privind mijloacele specifice de realizare, cât şi condiţia de a rezulta pericol public (de a pune în pericol
alte persoane sau bunuri).
Alin. 2 se raportează, din punct de vedere obiectiv la distrugerea calificată, vizând producerea unui dezastru.
În această variantă, distrugerea din culpă va intra în concurs, după caz, cu vătămarea corporală gravă din
culpă, uciderea din culpă, infracţiuni privind protecţia muncii.

Art. 256. Tulburarea de posesie

1. Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, prin violenţă sau ameninţare ori prin desfiinţarea sau
strămutarea semnelor de hotar, a unui imobil aflat în posesia altuia, se pedepseşte cu închisoarea de la 1
la 5 ani sau cu amendă
2. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Obiect juridic relaţiile patrimoniale privind paşnica posesie a imobilelor şi dreptul persoanei de
ase folosi de aceste bunuri în mod netulbarat.
Obiect material bunul imobil
Poae exista şi obiect material adiacent reprezentat prin corpul persoanei, în ipoteza
în care fapta se comite prin violenţe fizice. Semnele de hotar sau reperele de
marcare pot fi considerate obiect material adiacent, în măsura în care aceste bunuri
sunt distruse.
Subiecţii Subiectul activ nu este circumstanţiat. Poate fi chiar proprietarul în ipoteza în care
fapta se comite împotriva unei persoane îndreptăţite să aibă posesia sau detenţia
aceluiaşi imobil.
- poate fi subiect activ şi persoana juridică. Participaţia este posibilă în toate
formele.
Subiectul pasiv nu este circumstanţiat. Poate fi o persoană fizică sau juridică în
posesia căreia se află bunul imobil în momentul comiterii faptei. Câmd posesorul
este o altă persoană decât proprietarul, subiecţi pasivi pot fi atât posesorul cât şi
proprietarul.
Situaţia premisă existenţa posesiei asupra unui bun imobil. Prin posesie se înţelege stăpânirea în fapt
a imobilului. Sfera noţiunii de posesie este mai amplă decât cea din dreptul civil,
incluzând şi detenţia precară.
- existenţa infracţiunii nu este condiţionată de exercitarea efectivă a drepturilor şi
prerogativelor posesorului. Este suficient ca acestea să existe şi să poată fi dovedite.
Situaţia premisă nu este îndeplinită când partea vătămată nu are poseia de fapt a
imobilului.
Latura obiectivă
Elementul - constă într-o acţiune, respectiv acţiunea de ocupare totală sau parţială a
material imobilului.
Prima condiţie ataşată elementului material: ocuparea să se facă fără drept. Lipsa
dreptului echivalează cu lipsa unui titlu legitim. Este considerată fără drept ocuparea
imobilului de către cel ce care are un titlu superior posesorului, dacă la momentul
ocupării, dreptului celui din urmă era precumpănitor: cazul proprietarului care
tulbură posesia uzufructuarului sau locatarului.
Nu este considerată fără drept ocuparea imobilului în cazul unui ordin de reparaţie
sau pe baza unei hotărâri judecătoreşti.
În practică s-a decis că în cazul în care la data dobândirii posesiei, aceasta s-a făcut
55
 în baza unor acte legale, iar ulterior actele au fost anulate, dreptul de proprietate
fiind reconstituit în favoarea altei persoane, necedarea terenului de către posesorul
de fapt nu constituie infracţiune.
A doua condiţie ataşată elementului material este ca fapta să se realizeze fie prin
violenţă, fie prin ameninţare, fie prin desfiinţarea sau strămutartea semnelor de
hotar.
Actele de violenţă trebuie înţelese în sensul art. 193 iar ameninţarea în sensul art.
206. Această condiţie ataşată elementului material face ca tulburarea de posesie să
fie o infracţiune complexă, absorbind după caz lovirea sau alte violenţe,
ameninţarea sau distrugerea.
Nu se poate reţine infracţiunea de tulburare de posesie, în cazul în care violenţele
nu sunt exercitate asupra unei persoane ci asupra unor bunuri, altele decât
semnele de hotar.
Dacă violeneţele depăşesc consecinţele prevăzut la art 193, tulburarea va intra în
concurs cu vătămarea corporală. De asemenea, dacă făptuitorul depăşeşte
limitele ameninţării, iar fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de
şantaj, va exista concurs de infracţiuni. Dacă desfiinţarea semnelor de hotar nu
reprezintă o simplă distrugere (varianta tip) ci se realizează, spre ex. prin
incendiere, va fi, de asemenea, un concurs de infracţiuni.
Urmarea schimbarea ilicită a stării de fapt a bunului imobil prin deposedarea persoanei
imediată îndreptăţite să aibă stăpânirea respectivului bun.
Legătura de rezultă din materialitatea faptei
cauzalitate
Latura subiectivă Vinovăţia: intenţia directă
În practică s-a demonstrat că nu există intenţia în cazul în care imobilul ocupat se
afla în litigiu iar făptuitorul avea convingerea că posesia i se cuvine de drept.
Forme infracţiunea se consumă în momentul realizării elementului material, adică în
momentul ocupării imobilului. Aşadar, este necesară rămânerea în imobil o
perioadă de timp, perioadă care să indice stăpânirea. Dacă făptuitorul reuşeşte să
rămână în imobil infracţiunea ia formă continuă şi va exista un moment al
epuizăirii, momentul încetării ocupării,
- tentativa este posibilă dar nu este incriminată
Sancţiuni şi închisoarea alternativ cu amenda
aspecte - acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate
procesuale

56