Penal Parte Speciala 1 & 2 - Fise Analize Ale Infractiunii

Art. 188.
Omorul
(1) Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
(2) Tentativa se pedepseşte.
ANALIZA INFRACŢIUNII
Obiectul infracţiunii:
- obiectul juridic:
a) viața persoanei și relaţiile sociale în legătură cu dreptul la viaţă.
b) viaţa privită din punct de vedere al justiţiei penale
începe: în momentul desprinderii totale a fătului de corpul mamei prin tăierea cordonului ombilical
se încheie: în momentul morţii
- obiectul material: corpul persoanei în viaţă.
Subiecţii infracţiunii:
- subiectul activ: orice persoană fizică/juridică cu capacitate penală;
- subiectul pasiv:
a) persoana fizică în viaţă; persoana juridică nu poate fi subiect pasiv
b) nu este esenţial pentru reţinerea existenţei infracţiunii de omor ca victima moartă să fi fost identificată
ori să fi fost descoperit locul unde infractorul a ascuns cadavrul (dacă sunt probe certe că o anumită perosoană a
dispărut şi că omorul s-a produs)
c) pluritatea de subiecţi pasivi atrage reţinerea omorului calificat (unitate legală)
d) sinuciderea nu este incriminată ca omor, fiind necesar ca victima infracţiunii să fie o altă persoană decât
cea care suprimă viaţa; constituie însă o infracţiune autonomă determinarea sau înlesnirea sinuciderii.
- participaţia: este posibilă sub toate formele sale: autor, coautorat, instigare, complicitate.
Latura obiectivǎ:
- elementul material: uciderea unei persoane în viață printr-o acțiune sau inacțiune
a) acţiune violentă sau nonviolentă
b) inacţiune ilicită când există o obligaţie legală sau convenţională de a acţiona.
- urmarea imediatǎ: moartea victimei
- legătura de cauzalitate: trebuie să existe și să fie dovedită legătura dintre acțiunea sau inacțiunea subiectului
activ și moartea victimei.
Latura subiectivǎ:
forma de vinovǎţie: intenţia directă sau indirectă.
Formele infracțiunii:
- acte pregǎtitoare: sunt posibile, dar neincriminate;
- tentativa:
a) idonee imperfectă: este posibilă și incriminată;
b) idonee perfectă: este posibilă și incriminată;
c) cauze de nepedepsire: desistarea și împiedicarea producerii rezultatului sunt cauze de nepedepsire.
- consumarea: în momentul producerii morții.
OBSERVAȚII!
1. nu constituie omor calificat, ci omor simplu:

a) omorul comis în public;
b) omorul comis profitând de starea de neputință a victimei de a se apăra (se va rețime agravanta de
la art. 77 lit.e) NCP);
c) omorul comis prin mijloace care pun în pericol viața mai multor persoane (se va reține agravanta
de la art. 77 lit. c) NCP;
2. se va reține existența omorului și în caz de error in personam sau de aberratiuo ictus;
3. nu se poate reține concursul între infracțiunea de omor și cea de omor calificat cu privire la același
subiect pasiv;
4. dacă victima este un membru de familie al infractorului, se va reține comiterea infracțiunii de violență în
familie [art. 199 alin (1). NCP].
5. dacă fapta săvârșită asupra unui judecător ori procuror aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu sau dacă
fapta este comisă față de un judecător, procuror sau un membru de familie al acestuia în scop de intimidare sau de
răzbunare în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ale magistratului, se va reține comiterea numai
infracțiunii de ultraj judiciar (art. 279); deopotrivă se va reține ultrajul judiciar și atunci când omorul este comis
împotriva unui avocat în leătură cu exercitarea profesiei de către acesta;
6. dacă fapta săvârșită asupra unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul
autorității de stat, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții, sau dacă
fapta este comisă împotriva unbui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de
stat sau asupra unui membru de familie al funcționarului, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu
exercitarea atribuțiilor de serviciu ale funcționarului, se va reține comiterea numai a infracțiunii de ultraj (art. 257);
7. dacă suprimarea vieții se realizează la cererea explicită, serioasă, conștientă și repetată a victimei care
suferea de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă atestată medical, cauzatoare de suferințe și greu de suportat,
fapta constituie infracțiunea de ucidere la cererea victimei (art. 190).
Art. 189. Omorul calificat
(1) Omorul săvârşit în vreuna dintre următoarele împrejurări:
a) cu premeditare;
b) din interes material;
c) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea
unei pedepse;
d) pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni;
e) de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de
omor;
f) asupra a două sau mai multor persoane;
g) asupra unei femei gravide;
h) prin cruzimi, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi.
- obiectul juridic:
- subiectul activ: orice persoană fizică/juridică cu capacitate penală;
- subiectul pasiv:
a) persoana fizică în viaţă; persoana juridică nu poate fi subiect pasiv
b) nu este esenţial pentru reţinerea existenţei infracţiunii de omor ca victima moartă să fi fost identificată
ori să fi fost descoperit locul unde infractorul a ascuns cadavrul (dacă sunt probe certe că o anumită perosoană a
dispărut şi că omorul s-a produs)
c) pluritatea de subiecţi pasivi atrage reţinerea omorului calificat (unitate legală)
d) sinuciderea nu este incriminată ca omor, fiind necesar ca victima infracţiunii să fie o altă persoană decât
cea care suprimă viaţa; constituie însă o infracţiune autonomă determinarea sau înlesnirea sinuciderii.
- participaţia: este posibilă sub toate formele sale: autor, coautorat, instigare, complicitate.
Latura obiectivǎ:
a) cu premeditare:
trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
luarea rezoluţiei infracţionale cu un interval de timp înaintea comiterii activităţii infracţionale în
care infractorul să fi reflectat în legătură cu comiterea faptei (acţiune sau omisiune);
rezoluţia infracţională să se obiecteze, în principiu, în diferite acte de pregătire materiale sau
morale;
poate fi reţinută şi în caz de aberratio ictus sau error in personam sau atunci când făptuitorul a
acţionat în condiţiile provocării;
reprezintă o circumstanţă personală, care nu se răsfrânge asupra celorlaţi participanţi decât în
măsura în care au cunoscut-o, când devine o circumstanţă reală.
b) din interes material:
omorul este săvârşit cu un mobil special, acela al obţinerii de către făptuitor, ulterior săvârşirii
fapte, în mod direct şi pe cale aparent legală, a unei sume de bani sau a altui folos de natură
patrimonială;
nu are relevanţă dacă folosul material a fost efectiv obţinut;
este o circumstanţă personală, care nu se răsfrânge asupra celorlaţi participanţi, cu excepţia
situaţiei în care toţi participanţii au acţionat cu acelaşi mobil;
c) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspunderea penală sau de la
executarea unei pedepse:
sustragerea de la tragerea la răspundere – noţiune completă ce priveşte deopotrivă sustragerea de
la urmărire în cazul infracţiunilor flagrante, de la aducerea cu mandat la organele de urmărire
penală, precum şi sustragerea de la activitatea de urmărire penală, de la procedura de arestare
preventivă/arest la domiciliu sau de punere în executare a unui mandat de arestare preventivă emis
legal de judecătorul de drepturi şi libertăţi sau de instanţă ori sustragerea de la judecata în primă
instanţă ori în căile de atac, etc;
executarea unei pedepse – executarea pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă în regim de
detenţie ori a pedepsei amenzii dispuse în baza unei hotărâri definitive;
etse necesar ca scopul sustragerii să fie numai urmărit, nu şi realizat efectiv;
este o circumstanţă personală, care nu se răsfrânge asupra celorlalţi participanţi, cu excepţia
cazului în care toţi participanţii au urmărit acelşi scop;
d) pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea unei infracţiuni:
ipoteza 1:
omorul (infracţiunea mijloc) trebuie să fie săvârşit pentru înlesnirea săvârşirii unei alte infracţiuni
(infracţiunea scop) – orice infracţiune (comisă sau care urmează a fi comisă);
nu este necesar ca infracţiunea scop să fi fost efectiv sîvârşită; esenţial este ca scopul comiterii
infracţiunii să existe la momentul săvârşirii omorului;
nu prezintă imoprtanţă dacă autorul celeilalte infracţiuni este însuşi autorul omorului sau o altă
persoană a cărei activitate infracţională este înlesnită de autorul omorului;
dacă aceeaşi persoană comite atât omorul, cât şi infracţiunea pentru înlesnirea căreia a fost comis
omorul, se va reţine un concurs real între infracţiunea de omor calificat şi cea comisă mai uşor
ulterior omorului;
ipoteza 2:
omorul săvârşit pentru a ascunde comiterea anterioară a unei infracţiuni (indiferent de forma de
participaţie penală);
se va reţine existenţa unui concurs real între infracţiunea de omor calificat şi infracţiunea comisă
anterior dacă sunt comise de aceeaşi persoanp;
poate fi reţinută în concurs cu favorizarea făptuitorului;
este o circumstanţă personală, care nu se răsfrânge asupra celorlaţi participanţă, cu excepţia
situaţiei în care toţi participanţii au acţionat cu acelaşi scop;
e) de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea
de omor:
făptuitorul trebuie să fi săvârşit anterior o infracţiune de omor, omor calificat ori o altă infracţiune
complexă ce absoarbe omorul sau omorul calificat, fie în forma tentativei, fie ca infracţiune
consumată, indiferent de forma de participaţie;
faptele de omor sunt săvârşite în împrejurări diferite, nu în aceeaşi împrejurare;
nu se va reţine această agravantă dacă: a) în privinţa omorului anterior există o cauză justificativă
au de neimputabilitate ori s-a dispus reabilitarea judecătorească; b) infracţiunea anterioară este cea
de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte ori o altă infracţiune care a avut ca urmare
praeteritenţionată moartea, uciderea din culpă, uciderea la cererea victimei, uciderea ori vătămarea
nou-născutului de către mamă;
este o circumstanţă personală, care nu se răsfrânge asupra celorlaţi participanţă decât în cazul în
care şi aceştia se află în situaţia de a fi săvârşit anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la
infracţiunea de omor;
f) asupra a două sau mai multor persoane:
activitatea infracţională trebuie să fie îndreptată împotriva a două sau mai multor persoane şi să
aibă ca rezultat decesul a cel puţin două dintre acestea, în aceeaşi împrejurare ori cu aceeaşi ocazie;
reprezintă o circumstanţă reală care se răsfrânge asupra tuturor particpanţilor care au cunoscut-o;
g) asupra unei femei gravide:
infractorul trebuie să cunoască existenţa stării de graviditate a victimei, indiferent de vârsta
sarcinii;
nu se va reţine această varianţă agravantă în caz de aberratio ictus sau error in personam;
este o circumastanţă reală care se răsfrânge asupra tuturor participanţilor care au cunoscut-o;
h) prin cruzimi:
presupune, pe de o parte, ferocitatea acţiunii de ucidere, prin procedee cauzatoare de suferinţe
prelungite şi de maximă intensitate, iar, pe de altă parte, provocarea unei sentiment de oroare
persoanelor care au cunoştinţă de fapta de omor şi de procedeele folosite;
este o circumstanţă reală care se răsfrânge asupra tuturor participanţilor care au cunoscut-o.
Latura subiectivǎ:
- forma de vinovǎţie: intenţia directă sau indirectă.
- acte pregǎtitoare: sunt posibile, dar nu sunt incriminate;
- tentativa:
c) cauze de nepedepsire: desistarea și împiedicarea producerii rezultatului sunt cauze de nepedepsire.
OBSERVAȚII!
1. constituie circumstanțe personale care se carecse metamorfozează în circumstanțe rreale în măsura în

care au fost cunoscute de participanții care au acționat în același scop ca și autorul art. 189 lit. a), b), c) NCP;
2. constituie circumstanțe reale care se răsfrâng asupra tuturor perticipanților care le-au cunoscut cele
prevăzute la art. 189 lit. f), g) și h) NCP;
3. nu este posibilă reținerea, la omorul comis cu premeditare, și a circumstanțelor agravante prevăzute la
art. 77 lit. f) NCP.
Art. 192. Uciderea din culpă
(1) Uciderea din culpă a unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru
exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi se pedepseşte cu închisoarea de la 2
la 7 ani. Când încălcarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăşi o infracţiune se
aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
(3) Dacă prin fapta săvârşită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale ale
pedepsei prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se majorează cu jumătate.
- obiectul juridic:
- subiectul activ: autor, coautor, instigator, complice;
a) orice persoană fizică/juridică cu capacitate penală;
b) participația impropire este posibilă numai sub forma coautoratului și numai în cazul reținerii culpei
comune a mai multor persoane la săvârșirea faptei tipice;
c) participația improprie sub forma intenție-culpă este posibilă: persoanele care au determinat, înlesnit sau
ajutat în orice mod, cu inteție, la săvârșirea uciderii din culpă vor fi sancționate pentru instigare, respectiv
complicitate la infracțiune ade omor.
- subiectul pasiv: persoana fizică în viață;
Latura obiectivǎ:
Latura subiectivǎ:
- forma de vinovǎţie: culpa simplă sau cu prevedere.
Variante agravate:
1. Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru
exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi se pedepseşte cu închisoarea de la 2
la 7 ani. Când încălcarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăşi o infracţiune se
aplică regulile privind concursul de infracţiuni [art. 192 alin. (2) NCP] - fapta trebuie să fie săvirşită în timpul
axercitării profesiei, meseriei sau acticităţii, cu nerespectarea regulilor prevăzute pentru exercitarea acesteia şi să fie
urmarea nerespectării dispoziţiilor legale – culpa profesională;
2. uciderea a două sau mai multor persoane [art. 192 alin. (3) NCP] – poate privi atât forma de bază a
infracţiunii, cât şi cealaltă formă agravată de la alin. (2); constituie un caz de unitate legală de infracţiune
(infracţiune complexă).
- acte pregǎtitoare: nu sunt posibile;
- tentativa: nu este posibilă;
OBSERVAȚII!
1. Nu se va reține uciderea din culpă dacă moartea victimei este urmarea culpei sale exclusive; reținerea
culpei concurente a persoanei vătămate la producerea rezultatului nu înlătură tipicitatea faptei, însă va fi avută în
vedere atât la individualizarea pedepsei, cât și la stabilirea cuantumului despăgubirilor civile în cazul în care
persoana vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal;
2. legiuitorul nu a mai incriminat ca variantă agravanță uciderea din culpă săvârșită de către un conducător
de vehicul cu tracțiune mecanică având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge sau care
se află în stare de ebrietate, în acest caz urmând a fi reținut concursul între uciderea din culpă prevăzuta de art. 192
alin.(2) NCP și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substabțe prevăzută de art. 336 NCP.
Art. 193. Lovirea sau alte violenţe
(1) Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni
la 2 ani sau cu amendă.
(2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate
este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani
sau cu amendă.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
- obiectul juridic: integritatea fizică sau sănătatea persoanei și relații sociale în legătură cu acestea.
b) participația penală este posibilă în toate formele: coautorat, instigare sau complicitate;
c) o anumită calitate a subiectului activ poate atrage o încadrare juridică diferită (ex: purtarea abuzivă - art.
296 sau infracțiunea de ucidere ori vătămare a nou-născutului săvârșită de către mamă - art. 200 alin. 2).
a) persoana fizică în viaţă
b) pluritatea de subiecţi pasivi atrage reţinerea unei plurităţi de infracţiuni;
c) dacă fapta este săvârşită asupra unui membru de familie, se va reţine comiterea infracţiunii de violenţă în
familie [art. 199 alin. (1) NCP];
d) calitatea specială a subiectului pasiv poate atrage reţinerea infracţiunii de ultraj (art. 257 NCP), respectiv
a infracţiunii de ultraj judiciar (art. 279 NCP).
Latura obiectivǎ:
- elementul material: lovirea sau exercitarea oricărei alte violențe [fizice sau psihice (şoc emoţional)] cauzatoare
de suferințe fizice; se poate comite fie print-o acțiune, fie printr-o inacțiune;
- urmarea imediatǎ:
suferința fizică (nu psihică) produsă prin lovire sau alte violențe; este necesar ca urmarea imediată să nu se
obiecteze în zile de îngrijire medicală, caz în care se va reține varianta agravată a infracțiunii;
rezultă fie direct, die indirect din acțiunea sau inacțiunea faptuitorului;
- legătura de cauzalitate:
dacă fapta se comite prin lovire, legătura de cauzalitate rezultă din materializarea faptei, suferința fizică
fiind prezumată;
când fapta se comite prin alte violențe, trebuie să existe și să fie dovedită legătura de cauzalitate între actele
de violență și suferința produsă.
Latura subiectivǎ:
- forma de vinovǎţie:
intenția directă sau indirectă;
nu prezintă importanță scopul sau mobilul comiterii faptei;
Varianta agravată:
lovirile sau alte violenţe prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a
căror gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 zile [art. 193 alin. (2) NCP] - sub
aspectul laturii subiective, variamta agravată se comite cu intenție (directă sau indirectă) ori cu
praeteritenție – art.193 alin. (2);
- acte pregǎtitoare: posibile, dar neincriminate;
- tentativa: posibilă; dar neincriminată;
- consumarea:
fapta consumată: în momentul în care sunt exercitate lovirile sau violențele producătoare de suferințe fizice
care necesită 90 de zile de îngrijiri medicale în cazul formei agravate;
fapta epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act de
executare (unitate legală).
Condiții de procedibilitate și pedepsibilitate:

- actiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar răspunderea penală este
înlăturată prin retragerea plângerii prealabile.
OBSERVAȚII!
1. numărul de zile de îngrijiri medicale reprezintă un criteriu medico-legal de evaluare a gravităţii vătămării
sănătăţii sau integrităţii corporale a persoanei vătămate prin activitatea infracţională, utilizat pentru stabilirea
încadrării juridice a infracţiunii;
2. nu poate fi pus semnul egalităţii între numarul de zile de îngrijiri medicale şi numarul zilelor de
spitalizare sau de concediu medical;
3. forma de bază a infracţiunii, prevăzută de art. 193 alin. (1) NCP, nu poate fi comisă cu praeteritenţie;
4. dacă făptuitorul loveşte în mod repetat în aceleaşi împrejurări persoana vătămată, se va reţine existenţa
unei singure infracţiuni de loviri sau alte violenţe (unitate naturală);
5. nu este întotdeauna necesar pentru existenţa infracţiunii de loviri sau alte violenţe să existe un contact
fizic între agresor şi victimă, fapta putând fi comisă prin orice fel de violenţe prin care se produce o suferinţă fizică
(de exemplu: printr-o violenţă psihică – sperietură puternică, prin pulverizarea unui spray lacrimogen sau paralizant
în locul în care se află victima, etc);
6. infracţiunea de lovire sau alte violenţe absoarbe infracţiunea de ameninţare dacă, imediat după ce
faptuitorul ameninţă victima cu exercitatea de violenţe, o loveşte, fiind însă absorbită în infracţiunea de omor,
vătămare corporală, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, tâlhărie, ultraj, ultraj judiciar, etc.;
7. săvârşirea faptei asupra unui membru de familie nu mai este incriminată ca o varinată agravată a
infracţiunii de loviri sau alte violenţe, noua reglementare prevăzând în mod distinct infracţiunea de violenţă în
familie (art. 199 NCP);
8. părinţii care exercită acte de violenţă asupra copiilor lor vor fi subiecţi activi ai infracţiunii de violenţă în
familie (care absoarbe infracţiunea de loviri sau alte violenţe), care poate fi reţinută în concurs cu infracţiunea de
rele tratamente applicate minorului, prevăzută de art. 197 NCP;
9. fapta constituie infracţiune şi în caz de error în personam sau aberatio ictus;
10. fapta nu constituie infracţiune în măsura în care există consimţământul victimei la exercitarea de
vioenţe asupra sa, această împrejurare constituind o cauză justificativă.
Art. 194. Vătămarea corporală
(1) Fapta prevăzută în art. 193, care a cauzat vreuna dintre următoarele consecinţe:
a) o infirmitate;
b) leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de
90 de zile de îngrijiri medicale;
c) un prejudiciu estetic grav şi permanent;
d) avortul;
e) punerea în primejdie a vieţii persoanei, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Când fapta a fost săvârşită în scopul producerii uneia dintre consecinţele prevăzute în alin. (1) lit. a), lit.
b) şi lit. c), pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
(3) Tentativa la infracţiunea prevăzută în alin. (2) se pedepseşte.
- obiectul juridic: integritatea fizică sau sănătatea persoanei și relații sociale în legătură cu acestea.
b) fapta comisă imediat după naștere sau în primele 24 de ore de la naștere de mama aflată într-o stare de
tulburare față de nou-născut constituie infracțiunea de ucidere ori vătămare a nou-născutului săvârșită de către
mamă (art. 200 alin. (2);
a) pluritatea de subiecți pasivi atrage reținerea unei plurități de infracțiuni;
b) dacă fapta este săvârșită asupra unui membru de familie, se va reține comiterea infrațiunii de violență în
familie (art. 199 alin. (1);
c) calitatea specială a subiectului pasiv poate atrage reținerea infracțiunii de ultraj (art. 257), respectiv ultraj
judiciar (art. 279);
Latura obiectivǎ:
- elementul material: acțiunea (directă sau indirectă) ori inacțiunea prin care se produce o vătămare a integrității
fizice sau sănătății unei persoane;
acţiunea sau inacţiunea care a produs una sau mai multe repercursiuni (art. 194 alin. (1);
este prevăzută alternativ în norma de incriminare, reținerea oricăreia dintre acestea conducând la
constatarea consumării infracțiunii;
- legătura de cauzalitate: trebuie să existe și să fie dovedită legătura de cauzaliate între actele de violență și
leziunile traumatice produse.
Latura subiectivǎ:
- forma de vinovǎţie:
intenția directă sau praeteritenție (forma tip);
Varianta agravată
lovirile sau alte violenţe săvârţite în scopul producerii de leziuni tarumatice pentru a căror vindecare sunt
necesare îngrijiri medicale de ce puţin 91 zile sau în scopul producerii uneia dintre următoarele consecinţe:
o infirmitate sau un prejudiciu estetic sau permanent [art. 194 alin. (2) NCP] - se comite numai cu intenție
directă;
- tentativa:
posibilă; dar neincriminată când fapta comisivă este săvârțită cu intenție indirectă;
posibilă și incriminată când fapta se comite cu intenție directă (variantele agravate);
- consumarea:
fapta consumată: în momentul producerii urmării periculoase [art. 194 alin. (1) NCP];
fapta epuizată: poate fi comisă în formă continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act de

- actiunea penală se pune în mișcare din oficiu, iar împăcarea nu este posibilă.
OBSERVAȚII!
3. dacă făptuitorul loveşte în mod repetat în aceleaşi împrejurări persoana vătămată, se va reţine existenţa
unei singure infracţiuni de vătămare corporală;
4. nu este întotdeauna necesar pentru existenţa infracţiunii de vătămare corporală să existe un contact fizic
între agresor şi victimă, fapta putând fi comisă prin orice fel de violenţe prin care se produce cel puţin una din
urmările prevăzute de norma de incriminare;
5. infracţiunea de vătămare corporală absoarbe infracţiunea de ameninţare dacă, imediat după ce
faptuitorul ameninţă victima cu exercitatea de violenţe, o loveşte, fiind însă absorbită în infracţiunea de omor,
vătămare corporală, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, tâlhărie, ultraj, ultraj judiciar, etc.;
6. în cazul în care făptuitorul exercită violenţe asupra victimei în scopul punerii în primejdie a vieţii
acesteia, se va reţine săvârşirea unei tentative la infracţiunea de omor/omor calificat săvârşită cu intenţie direct, iar
nu forma agravată prevăzută de art. 194 alin. (2) NCP;
7. în cazul în care făptuitorul exercită violenţe asupra victimei cu intenţia direct în scopul producerii
avortului, se va reţine concursul de infracţiuni între vătămarea corporală în forma de bază [art. 194 alin. (1)] şi
infracţiunea de întrerupere a cursului sarcinii în varianta prevăzută de art. 201 alin. (2):
8. săvârşirea faptei asupra unui membru de familie nu mai este incriminată ca o varinată agravată a
infracţiunii de vătămare corporală, noua reglementare prevăzând în mod distinct infracţiunea de violenţă în familie
(art. 199 NCP);
9. fapta constituie infracţiune şi în caz de error în personam sau aberatio ictus;
10. infracţiunea de vătămare corporală nu poate fi reţinută în concurs ideal cu infracţiunea de loviri sau
vătămări cauzatoare de moarte în cazul în care fapta se comite împotriva aceleaşi victime.
Art. 195. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte
Dacă vreuna dintre faptele prevăzute în art. 193 şi art. 194 a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este
închisoarea de la 6 la 12 ani
ANALIZA INFRAC IUNII
Obiectul infrac iunii:

- obiectul juridic: via a, integritatea fizică sau sănătatea persoanei i rela ii sociale în legătură cu acestea.
Subiec ii infrac iunii:

b) participaţia penală este posibilă în toate formele sale;
c) fapta comisă imediat după naștere sau în primele 24 de ore de la naștere de mama aflată într-o stare de
tulburare față de nou-născut constituie infracțiunea de ucidere ori vătămare a nou-născutului săvârșită de către
mamă [art. 200 alin. (2) NCP];
- subiectul pasiv:
a) persoana fizică în viață;
b) pluritatea de subiecți pasivi atrage reținerea unei plurități de infracțiuni;
c) dacă fapta este săvârșită asupra unui membru de familie, se va reține comiterea infrațiunii de violență în
familie [art. 199 alin. (1)];
d) calitatea specială a subiectului pasiv poate atrage reținerea infracțiunii de ultraj (art. 257), respectiv ultraj
judiciar (art. 279);
Latura obiectivǎ:
- elementul material:
lovirea sau vătămarea integrității corporale sau sănătății unei persoane;
se poate comite fie printr-o acțiune, fie printr-o inacțiune prin care se produce decesul persoanei.
- urmarea imediatǎ: moartea victimei;
moartea victimei.
Latura subiectivǎ:
- forma de vinovǎ ie:
praeteritenția;
Formele infrac iunii:

- consumarea: la data comiterii acțiunii sau inacțiunii infracționale, infracțiunea epuizându-se la data producerii
morții victimei (infracțiune cu durată de consumare)
OBSERVA II!
1. aplicarea legii penale mai favorabile ori a legii de grațiere sau începerea prescripției răspunderii penale
se raportează la data actului de executare, iar nu la data epuizării infracțiunii prin producerea morții victimei;
2. infracțiunea de loviri sau vătămări corporale cauzatoare de moarte este o infracțiune progresivă care se
comite numai cu praeteritenție; nu este posibilă comiterea infracțiunii cu intenție sau din culpă;
3. răspunderea penală pentru infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este imprescriptibilă;
4. dacă nu se poate reține culpa față de rezultatuș mai grav (când făptuitorul nu putea și nici nu trebuia să
prevadă rezultatul mai grav), se va reține fie infracțiunea de loviri sau alte violențe, fie cea de vătămare corporală.
Art. 196. Vătămarea corporală din culpă
(1) Fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) săvârşită din culpă de către o persoană aflată sub influenţa
băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi
infracţiune se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Fapta prevăzută în art. 194 alin. (1) săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani
sau cu amendă.
(3) Când fapta prevăzută în alin. (2) a fost săvârşită ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale sau a
măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi,
pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
(4) Dacă urmările prevăzute în alin. (1)-(3) s-au produs faţă de două sau mai multe persoane, limitele
speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
(5) Dacă nerespectarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere sau desfăşurarea activităţii care a
condus la comiterea faptelor prevăzute în alin. (1) şi alin. (3) constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică regulile
privind concursul de infracţiuni.

- obiectul juridic: integritatea fizică sau sănătatea persoanei i rela ii sociale în legătură cu acestea.

a) la prima formă de bază a infracțiunii: autor poate fi o persoană fizică aflată sub influența băuturilor
alcoolice ori a unei substanțe psihoactive sau în desfășurarea unei activități ce constituie prin ea însăși infracțiune;
aceste cerințe nu trebuie îndeplinite de instigator sau de complice;;
b) la cea de-a doua formă de bază: autor poate fi orice persoană (fizică sau juridică) cu capacitate penală;
c) participația improprie este posibilă, complicele, respectiv instigatorul urmând a fi sancșionat pentru
complicitate, respectiv instigare la infracțiunea de lovire sau alte violențe sau vătămare corporală;
d) participația proprie este posibilă sub forma coautoratului în cazul reținerii culpei comune a mai multor
persoane la săvârșirea faptei tipice.
- subiectul pasiv:
b) pluritatea de subiecți pasivi atrage reținerea agravatei prevăzute de art. 196 alin. (4) – unitate legală;
Latura obiectivǎ:
lovirea sau exercitarea oricărei alte violențe cauzatoare de suferințe fizice asupra corpului unei persoane
art. 196 alin (1);
loviri sau alte violențe prin care se produc leziuni traumatice pentru a căror vindecare sunt necesare îngrijiri
medicale mai mult de 90 de zile sau care au produs vreuna din consecințele prevăzute de art. 196 alin. (2).
în cazul primei forme de bază, producerea de leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare
între una și 90 de zile de îngrijiri medicale;
în cazul celei de a doua formă de bază, producerea de leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost
necesare mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale sau care u produs vreuna dintre următoarele
consecinţe: o infirmitate, un prejudiciu estetic grav şi permanent, avortul, punerea în primejdie a vieţii
persoanei;
rezultă fie direct, fie indirect din acțiunea sau inacțiunea faptuitorului.
urmările produse.
Latura subiectivǎ:
- forma de vinovǎ ie: culpa simplă sau cu preverede;
Variante agravate:
1. vătămarea corporală din culpă prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii unu traumatism
ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 90 de zile sau care a produs vreuna dintre următoarele
consecinţe: o infirmitate, un prejudiciu estetic grav şi permanent, avortul, punerea în primejdie a vieţii persoanei,
săvârşită ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii
sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi – este necesar ca fapta să fie săvârşită în exercitarea
profesiei, meseriei sau activităţii, cu nerespectarea regulilor prevăzute pentru exercitarea acesteia:
2. vătămarea corporală din culpă comisă fie în vreuna dintre formele tip, fie în varianţa agravată faţă de
două sau mai multe victime (unitate legală de infracţiunea în forma infracţiunii complexe).

- consumarea: în momentul producerii vătămării corporale.
OBSERVA II
3. nu se va putea reţine vîtîmarea corporală din culpă dacă leziunile traumatice sau vătămarea integrităţii
corporale sau a sănătăţii victimei este datorată culpei sale exclusive;
4. dacă prin actele de violenţă comise din culpă au fost produse suferinţe fizice ori leziuni traumatice
pentru a căror vindecare au fost necesare cel mult 90 de zile de îngrijiri medicale sau dacă autorul vătămării
corporale din culpă nu a consumat băuturi alcoolice ori substanţe psihoactive înainte de comiterea faptei şi nici nu a
comis fapta în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune, fapta nu este tipică;
5. dacă conducătorul unui autovehicul care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge a
comis o vătămare corporală din culpă, se va reţine concurs real între infracţiunea prevăzută la rt. 336 şi cea de art.
196 alin. (1) NCP;
6. pluritatea de victime implică reţinerea variantei agravate a vătămării corporale din culpă.
Art. 197. Relele tratamente aplicate minorului
Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau
morale a minorului, de către părinţi sau de orice persoană în grija căreia se află minorul, se pedepseşte cu
închisoarea de la 3 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

- obiectul juridic:
a) principal: rela iile sociale referitoare la integritatea fizică sau sănătatea minorului;
b) secundar: rela ii sociale referitoare la cre terea i aducarea minorului, rela iile de familie,
respectiv convie uirea socială.
- obiectul material: corpul minorului supus la rele tratamente.

- subiectul activ:
a) nemijlocit: părintele copilului minor (indiferent de forma filiației) ori persoana în grija căreia se află
minorul (tutore, curator, rudă, bonă ori terț căruia ia fost încredințat minorul pentru a avea grijă de el, etc);
b) participația penală este posibilă în toate formele: coautorat (dacă toți subiecții activi au calitatea specială
cerută de lege), instigare, complicitate.
- subiectul pasiv:
a) principal: statul;
b) secundar: minorul (indiferent de vârsta sau starea de sănătate) a cărui dezvoltare fizică, intelectuală sau
morală etse pusă în primejdie gravă;
Latura obiectivǎ:
- elementul material: punerea în primejdie gravă a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, prin
măsuri sau tratamente de orice fel (acțiuni sau inacțiuni);
- urmarea imediatǎ: starea de pericol pentru dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală a minorului
- legătura de cauzalitate: trebuie să existe între faptă și urmarea imediată și trebuie să fie dovedite.
Latura subiectivǎ:
- forma de vinovǎ ie: inteția directă sau indirectă; nu interesează mobilul sau scopul cu care a fost săvârșită fatpa
tipică;

- acte pregǎtitoare: posibile (când fapta se comite prin acțiune), dar neincriminate;
- tentativa: posibilă (când fapta se comite prin acțiune), dar neincriminată;
- consumarea:
a) faptă consumată: în momentul în care s-a realizat faăta tipică și s-a produs starea de pericol;
b) fapta epuizată: fapta poate fi săvârșită în forma continuată, caz, în care se epuizează la data comiterii
ultimului act de execuare, sau în formă continuă.
OBSERVA II!
1. relele tratamente trebuie să aibă un caracter de continuitate, săvârşirea unui singru act conducând la
reţinerea numai a unei infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale sau a libertăţii persoanei;
2. în cazul în care, prin relele tratamante aplicate minorului, acesta a fost lipsit de libertate, i-a fost pusă în
pericol viaţa, vătămată integritatea corporală, se va reţien concursul între această infracţiune şi tentativa de omor,
loviri sau alte violenţe, vătămare corporală, lipsire de libertate;
3. orice persoană care are în grijă un minpr poate fi şi autor al infracţiunii. Legea necondiţionând aceasta de
incredinţarea în mod legal a creşterii şi educării minorului; dacă făptuitorul nu are calitatea specială cerută de lege,
se va reţine săvârşirea unei alte infracţiuni contra persoanei;
4. nu este subiect pasiv al infracţiunii prevăzute de art. 197 NCP minorul de 16 ani căsătorit care a dobândit
astfel capacitatea deplină de exerciţiu, şi nici minorul de 16 ani căruia i s-a recunoscut în mod anticipat de către
instanţa de tutelă capacitatea deplină de exerciţiu în condiţiile art. 40 NCC.
Art. 200. Uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârşită de către mamă
(1) Uciderea copilului nou-născut imediat după naştere, dar nu mai târziu de 24 de ore, săvârşită de către
mama aflată în stare de tulburare psihică se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Dacă faptele prevăzute în art. 193-195 sunt săvârşite asupra copilului nou-născut imediat după naştere,
dar nu mai târziu de 24 de ore, de către mama aflată în stare de tulburare psihică, limitele speciale ale pedepsei sunt
de o lună şi, respectiv, 3 ani.

- obiectul juridic:
a) via a copilului nou-născut i rela iile sociale în legătură cu dreptul la via ă;
b) viața privită din punctul de vedere al justiției penale:
începe: în momentul desprinderii totale a fătului de corpul mamei prin tăieea cordonului ombilical;
se încheie: în momentul morții cerebrale.
- obiectul material: corpul copilului nou-născut.

- subiectul activ:
a) nemijlocit unic: mama naturală sau purtătoare, care se află la momentyk săvârșirii infracțiunii într-o stare
de tulburare psihică;
b) nu este posibil coautoratul;
c) instigatorul sau complicele (anterior/concomitent) vor răspunde pentru instigare, respectiv complicitate
la omor/loviri sau alte violențe/vătămare corporală/loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, după caz, respectiv
pentru instigare/complicitate la violența în familie dacă au calitatea de membru de familie în raport cu nou-
născutul.
- subiectul pasiv:
a) copilul nou-născut în viață la momentul comiterii activității infracționale;;
b) pluritatea de subiecți pasivi (sarcina multiplă) atrage reținerea uni concurs de infracțiuni;
Latura obiectivǎ:
a) prima formă tip a infracțiunii - art. 200 alin. (1) - elementul material este similar cu cel al infracțiunii de
omor; este necesar ca fapta să fie săbârșită în rpimele 24 de ore de la finalizarea procesului nașterii;
b) a doua formă tip a infracțiunii - art. 200 alin. (2) - elementul material este similar celui de la infracțiunile
de lovire sau alte violențe, vătămare corporală ori lovituri cauzatoare de moarte; este necesar ca fapta să fie
săvârșită în primele 24 de ore de la finalizarea procesului nașterii.
similară celei a infracțiunii de omor (în cazul primei variante tip), respectiv a infracțiunii de lovire sau alte
violențe, vătămare vorporală sau loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (în cazul delei de-a doua variante
tip);
nu este necesar ca urmarea imediată să se producă în primele 24 de ore după finalizarea actului nașterii.
- legătura de cauzalitate: similară celei de la infracțiunea de omor (în cazul primei variante tip), respectiv celi de
la loviri și alte violenţe, vătămare coprporală ori loviri sau vărămări cauzatoare de moarte (în cazul celei de-a doya
variante tip).
Latura subiectivǎ:
similară celei a infracțiunii de omor (în cazul primei variante tip), respectiv a infracțiunii de lovire sau alte
violențe, vătămare vorporală sau loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (în cazul delei de-a doua variante
tip);
subiectul activ nemijlocit trebuie să se afle într-o stare de tulburare psihică (psihoze post-partum, psihoza
de lactație, diverse stări delirante, etc), care nu îi abolește discernământul; nu prezintă importanță dacă
starea de tulburare psihică ste provocată de naștere sau de alte cauze.

- tentativa: posibilă, dar neincriminată;
- consumarea: în momentul producerii morții/vătămării corporale a nou-născutului.
OBSERVA II
1. în cazul în care în primele 24 de ore după finalizarea procesului naşterii uciderea sau vătămarea copilului
nu este comisă de mamă, ci de un terţ determinat saua jutat de mama aflată în stare de tulburare, aceasta va
răspunde penal pentru instigare sau complicitate la infracţiunea prevăzută de art. 200 NCP, iar autorul pentru
omor/lovire sau alte violenţe/vătămare corporală/loviri sau vătămări cauzatoare de moarte/violenţă în familie;
2. nu este posibilă reţinerea circumstanţei agravante legale prevăzute de art. 77 lit. e) NCP în cazul
comiterii infracţiunii prevăzute de art. 200 NCP;
3. dacă starea de tulburare implică abolirea discernământului autoarei, se va reţine iresponsabilitatea drept
cauyă de neimputabilitate;
4. dacă fapta este comisă din culpă, nu se va reţine infracţiunea prevăzută de art. 200 alin. (1) NCP, ci
vătămarea corporală din culpă, instanţa putând să constate incidenţa circumstanţei atenuante judiciare prevăzută de
art. 75 alin. (2) lit. b) NCP;
5. dacă fapta este săvârşită după mai mult de 24 de ore de la naştere, mama va răspunde pentru infracţiunea
de violenţa în familie (ca formă agravantă a infracţiunilor contra integrităţii corporale sau sănătăţii);
6. dacă fapta este comisă în timpul naşterii, se va reţine comiterea infracţiunii de vătămare a fătului (art.
202 NCP).
Art. 205. Lipsirea de libertate în mod ilegal
(1) Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 7 ani.
(2) Se consideră lipsire de libertate şi răpirea unei persoane aflate în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa
ori de a se apăra.
(3) Dacă fapta este săvârşită:
a) de către o persoană înarmată;
b) asupra unui minor;
c) punând în pericol sănătatea sau viaţa victimei, pedeapsa este închisoarea cuprinsă între 3 şi 10 ani.
(4) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea
(5) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1)-(3) se pedepseşte.

- obiectul juridic: libertatea fizică a persoanei, precum i rela iile sociale referitoare la protejarea libertă ii
persoanei;
- obiectul material:
a) nu are, la varianta tip;
b) corpul persoanei lipsite de liberate, la variantele agravate.
- subiectul activ: autor, coautor, instigator, complice.

a) orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală;
b) participația penală este posibilă în toate formele sale;
c) coautoratul și complicitatea concomitentă (3 sau mai multe persoane împreună) vor atrage reținerea și a
circumstanței agravate prevăzute de art. 77 lit. a);
- subiectul pasiv:
Latura obiectivǎ:
lipsirea efectivă de libertate a unei persoane;
restrângerea libertății de mișcare;
se poate comite fie printr-o acțiune, fie printr-o inacțiune;
cerința esențială: lipsirea de libertate să fie ilegală
forma asimilată constă în răpirea unei persoane aflate în imposibilitatea de a-și exprima voința ori de a se
apăra; fapta se comite numai printr-o acțiune;
- urmarea imediatǎ: lipsirea de liberatea de mișcare a persoanei vătămate;
- legătura de cauzalitate: trebuie să existe și să fie dovedită legătura de cauzaliatte între actele efectuate și urmarea
imediată produsă.
Latura subiectivǎ:
varianta agravată în care lipsirea de liberatte are ca urmare punerea în pericol a vieții sau sănătătții unei
persoane ori când a avut loc ca urmare moartea victimei, infracțiunea se săvârșește cu praeteritenție:
nu prezintă importanță scopul sau mobilui comiterii faptei.
Variante agravante:
1. comiterea faptei de către o persoană înarmată [art. 205 alin. (3) lit. a)]
făptuitorul trebuie să aibă în mod vizibil asupra sa la momentul comiterii faptei o armă [art. 179 alin. (1)
NCP şi art. 2 din Legea nr. 295/2004], fie să săvârşească fapta prim folosirea unei arme assimilate [art. 179
alin. (2) NCP]
este o circumstanţă, care se răsfrânge asupra participanţilor în măsura în care au cunoscut-o sau au
prevăzut-o;
2. lipsirea de liberate a unui minor [art. 205 alin. (3) lit. b)]
făptuitorul trebuie să fi cunoscut că lipseşte de libertate o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani;
starea de minoritate trebuie să existe la momentul consumării infracţiunii, chiar dacă nu mai subzistă la
momentul epuizării;
este o circumstanţă reală, care se răsfrânge asupra participanţilor în măsura în care au cunoscut-o sau au
prevăzut-o.
3. lipsirea de libertate ce are ca urmare punerea în pericol a sănătăţii sau vieţii persoanei vătămate [art. 205
alin. (3) lit. c)]
dacă fapta a condus la afectarea efectivă a sănătăţii sau integrităţii corporale a victimei, lipsirea de libertate
va fi reţinută în concurs cu infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 103 alin. (2), respective
cu vătămarea corporală prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. a)-d);
este o circumstanţă reală, care se răsfrânge asupra participanţilor în măsura în care au cunoscut-o sau au
prevăzut-o.
4. fapta care a avut ca urmare praeteretenţionată moartea victimei [art. 205 alin. (4)]
dacă făptuitorul acţionează cu intenţie în scopul producerii decesului victimei, lipsirea de liubertate
prevăzută de art. 205 alin. 1-3 NCP poate fi reţinută în concurs cu omorul (simplu sau calificat).

- tentativa: posibilă și incriminată (cu excepția variantei agravate potrivit căreia fapta a avut ca urmare moartea
victimei, infracțiunea fiind praeterintenționată, tentativa nu este posibilă);
- consumarea:
a) fapta consumată: în momentul în care persoana vătămată este lipsită efectiv de libertatea de mișcare;
b) fapta epuizată: fiind o infracțiune continuă, fapta se epuizează în momentul în care ia sfârșit privarea
nelegală de libertate; deopotrivă, lipsirea ilegală de libertate poate fi comisă în forma continuată, epuizându-se
după efectuarea ultimului act de executare (iunitate legală).
OBSERVA II
1. prinderea persoanei care a comis o infracţiune flagrantă, urmată de conducerea ei într-un interval
rezonabil de timp în faţa autorităţilor, nu constituie infracţiunea de lipsire de libertate; similar, restrângerea în
limitele rezonabile a libertăţii de mişcare a copilului de către părinţii acestuia nu constituie fapta de lipsire de
libertate în mod ilegal;
2. dacă în schimbul eliberării se cere un folos material sau orice alt avantaj, fapta va constitui infracţiunea
de lipsire de liberate în mod ilegal în concurs cu infracţiunea de şantaj;
3. lipsirea de libertate este absorbită în conţinutul constitutiv al infracţiunii de viol (art. 218 ncp) pe
perioada strict necesară întreţinerii prin constrângere a actului sexual; dacă lipsirea de libertate precedă o perioadă
semnificativă de timp actului sexual comis ulterior prin constrângere sau continuă şi după ce actul sexual prin
constrângere a fost întreţinut, se va reţine concursul real cu infracţiunea de viol;
4. dacă violul rămâne în stadiul tentativei, în principiu, lipsirea de liberate va fi reţinută în concurs cu
tentativa la viol; ca excepţie, în ipoteza în care imediat după exercitarea unui act de violenţă/constrângere se
încearcă comiterea unui viol, care din orice motive nu se consumă, lipsirea de libertate va fi totuşi absorbită în
tentativa la viol.
Art. 206. Amenin area
(1) Fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate
împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de
la 3 luni la un an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru
infracţiunea care a format obiectul ameninţării.

- obiectul juridic: rela iile sociale referitoare la libertatea psihică a unei persoane;
- obiectul material: nu are;
b) participația penală este posibilă în toate formele sale (coautoratul nu este posibil atunci când amenințarea
este comisă prin viu grai, în această ipoteză infracțiunea fiind instantanee și având un subiect activ unic);
- subiectul pasiv:
a) persoana fizică în viață; calitatea specială a subiectului pasiv (procuror, judecător, funcționar public care
îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat) poate atrage o calificare diferită (ultraj, respectiv
ultraj judiciar);
Latura obiectivǎ:
a) acțiunea de intimidare, directă sau indirectă, explicită sau implicită, prin amenințarea realizată prin orice
mijloace că, viitorul apropiat, va fi săvârșită o infracțiune sau o faptă prin care se produce un prejudiciu material,
împotriva unei persoane, a soțului său, a unei rude apropiate ori a altei persoane;
b) amenuințarea trebuie să fie susceptibilă de a produce o temere serioasă pentru persoana amenințată;
c) răul cu care se amenință trebuie so fie injust și iminent sau să se producp în viitorul apropiat.
- urmarea imediatǎ: starea de pericol pentru liberatea psihică a persoanei ameninţate;
- legătura de cauzalitate: rezultă ex re, fiind o infracţiune de pericol.
Latura subiectivǎ:
nu prezintă importanță scopul sau mobilui comiterii faptei.

- tentativa: posibilă, dar neincriminată (cu excepția situației în care fapta se comite prin viu grai, când nu este
posibilă);
- consumarea:
a) fapta consumată: în momentul în care persoana vătămată ia cunoștiință despre acțiunea de amenințare
care este de natură să o alarmeze;
b) fapta epuizată: poate fi comisă în forma continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act de
OBSERVA II!
1. fapta păgubitoare cu care este ameninţat subiectul pasiv nu tebuie să fie îndreptată numai împotriva
soţului sau a unei rude apropiate, ci aceasta poate privi orice persoană, chiar dacă nu există o legătură de rudenie
între aceasta şi victima infracţiunii de ameninţare;
2. ameninţarea poate contitui mijlocul de comitere a altor infracţiuni complexe: violul şantajul, agresiunea
sexuală, tâlhăria, ultrajul, ultrajul judiciar, cercetarea abuzivă, forma agravantă a infractiunii de purtare abuzivă
(art. 296 NCP), caz în care infracţiunea de ameninţare este absorbită în aceste infracţiunii;
3. dacă în aceeaşi împrejurare în care este realizată ameninţarea este săvârşită asupra persoanei vătămate şi
infracţiunea cu care aceastaa fost ameninţată, infracţiunea astfel săvârşită va absorbi infracţiunea de ameninţare.
Art. 207. Şantajul
(1) Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în
mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare,
compromiţătoare pentru persoana ameninţată ori pentru un membru de familie al acesteia, în scopul prevăzut în
alin. (1).
(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost comise în scopul de a dobândi în mod injust un
folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

- obiectul juridic:
libertatea psihică a unei persoane şi rela iile sociale în legătură cu dreptul la liberate;
relaţiile sociale referitoare la integritatea fizică sau sănătatea persoanei, patrimoniul, onoarea sau
demnitatea acesteia.
- obiectul material: în principiu, nu are; excepție: corpul persoanei;

b) participația penală este posibilă în toate formele sale: coautorat, instigare sau complicitate; coautoratul
nu este posibil în cazul comiterii faptei prin amenințarea prin viu grai (infracțiune instantaee);
- subiectul pasiv:
Latura obiectivǎ:
- elementul material: constrângerea unei persoane prin orice mijloace să dea (remiterea unii bun), să facă
(adoptarea unui anumit comportament sau acționarea într-un anumit sens), să nu facă (omisiunea de a adopta un
anumit comportament sau de a acționa într-un anumit fel) sau să sufere ceva (suportarea unui prejudicu patrimonial
sau nepatrimonial);
- urmarea imediatǎ: starea de pericol referitoare la libertatea psihică a persoanei;
- legătura de cauzalitate: rezultă ex re, fiind o infracțiune de pericol.
Latura subiectivǎ:
intenția directă, calificată prin scop (obținerea pentru sine sau pentru altul, în mod injus, a unui flos
nepatrimonial, indiuferent dacă acesta este just sau injust);
nu prezintă importanță dacă folosul a cărui obținere se urmărește era datorat de subiectul pasiv
făptuitorului.
nu prezintă importanță mobilul cu care a fost comisă fapta;
în cazul variantei agravate prevăzute de art. 207 ali. (3), făptuitorul urmărește obținerea pentru sine sau
pentru altul, în mod injust, a unui folos patrimnonial, indiferent dacă acesta este just sau injust.
Forma asimilată:
- amenin area cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromițătoare pentru persoana amenințată
ori pentru un membru de familie (art. 177) al acesteia în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial,
pentru sine ori pentru altul;
- în cazul în care în aceeași împrejurare se comit atât forma de bază, cât și cea asimilată a infracțiunii, se va reține o
singură infracțiune de șantaj (unitate naturală colectivă);
- dacă scopul urmărit este dobândirea în mod injust a unui folos patrimonial pentru sine ori pentru altul, se va reține
varianta agravata a infracțiunii prevăzuta de art. 207 alin. (3).
Varianta agravantă: comiterea faptei în forma tip sau asimilată în scopul de a dobândi în mod injust un
folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul [at. 207 alin. (3) NCP].

- consumarea:
a) fapta consumată: în momentul în care sunt exercitate actele de constrângere;
Condi ii de procedibilitate i pedepsibilitate:

acțiune apenală se pune în mișcare și se exercită din oficiu;
nu este posibilă împăcarea părților.
OBSERVA II!
1. infracţiunea de şantaj este o infracţiune de pericol;

2. absorbţie legală: şantajul absoarbe infracţiunea de ameninţare (art. 206 NCP) sau infracţiunea de lovire
sau alte violenţe în forma de bază [art. 193 alin. (1) NCP]
3. infracţiunea de şantaj va fi reţinută în concurs cu infracţiunea de lovire sau alte violenţe în varianta
agravată prevăzută de art. 13 alin. (2) NCP sau cu cea de vătămare corporală (art. 194 NCP);
4. folosul material patrimonial dobândit în mod injust (în cazul variantei agravate) nu reprezintă obiectul
material al infracţiunii, ci consecinţa infracţiunii, constituind, totodată, şi prejudiciul încercat de persoana vătămată,
cu care aceasta se poate constitui parte civilă în procesul penal.
Art. 218. Violul
(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în
imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare, se pedepseşte cu închisoarea
de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise în condiţiile
alin. (1).
(3) Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:
a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
b) victima este rudă în linie directă, frate sau soră;
c) victima nu a împlinit vârsta de 16 ani;
d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală;
f) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună.
(4) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 18 ani şi interzicerea
(5) Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) şi alin. (2) se pune în mişcare la plângerea prealabilă
a persoanei vătămate.
(6) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) - (3) se pedepseşte.

- obiectul juridic:
a) principal: libertatea i inviolabilitatea vie ii sexuale a persoanei i rela iile sociale în legătură cu
aceasta
b) secundar: rela iile sociale referitoare la integritatea fizică, sănătatea sau via a unei persoane;
- obiectul material: corpul persoanei în viață;

- subiectul activ:
a) nemijlocit: orice persoană fizică (minoră sau majoră) cu capacitate penală;
b) este posibilă instigarea și complicitatea anterioară;
c) coautoratul, complicitatea concomitentă = forma agravată;
- subiectul pasiv:
a) orice persoană fizică în viață;
Latura obiectivǎ:
a) raportul sexual;
b)actul sexual oral sau anal;
c) orice alte acte de penetrare vaginală sau anală cu caracter sexual, realizate de o persoană de sex diferit
sau de același sex conform în una dintre următoarele modalităţi:
1. prin constrângere în scopul realizării actului de penetrare sexuală;
2. prin punerea în imposibilitate a victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa;
3. profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa (prezumţie relativă de
inexistenţă a consimţământului).
actele de penetrare sexuală pot fi realizate prin orice mijloace, nefiind necesar să fie realizate prin
intermediul organului genital masculin; de asemenea, este posibil ca actele de penetrare să fie realizate
chiar de victima constrânsă fie asupra celui care o constrânge, fie asupra altei persoane;
fapta se comite doar printr-o acţiune, nu printr-o omisiune.
- urmarea imediatǎ: încălcarea libertății victimei de a decide cu privire la întreținerea unui act sexual;
rezultă, în principiu, din materialitatea faptei;
la formele agravate comise cu praeteritenție trebuie dovedită art. 218 alin. (3) lit. e) și alin. (4).
Latura subiectivǎ:
intenția directă;
nu prezintă importanță în cazul formei tip sau al celei asimilate mobilul sau scopul cu care a fost săvârșită
fapta;
comiterea faptei în scopul producerii de materiale pornografice constituie varianta agravată a infracțiunii
Variante agravate (ale formei tip sau asimilate):

1. violul comis asupra unei persoane care se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul
făptuitorului
2. violul comis asupra unei rude în linie directă, frate sau soră – infracțiunea de incest va fi absorbită în
varianta agravată a infracțiunii de viol atunci când acesta are loc între rude în linie directă sau între frați si surori
3. violul comis asupra unui minor - făptuitorul trebuie să fi cunoscut în momentul săvârșirii infracșiunii că
victima nu a împlinit vârsta de 18 ani; eroarea cu privire la vârsta victimei conduce la înlăturarea agravantei;
4. violul comis în scopul producerii de materiale pornografice
agravanta privește scopul comiterii faptei, nefiind necesar ca materialele să fi fost produse efectiv;
materiale pornografice sunt cele care prezintă explicit sau sugerează o activitate sexuală
producerea de materiale pornografice cu minori în care sunt redate scena violului va conduce la reținerea
unui concurs de infracțiuni cu infracțiunea de pornografie infalntilă;
prin material pornografic cu minori se înţelege orice material care prezintă un minor ori o persoană majoră
drept un minor, având un comportament sexual explicit , sau care, deşi nu prezintă o persoană reală,
simulează, în mod credibil, un minor având un astfel de comportament, precum şi orice reprezentare a
organelor genitale ale unui copil, cu scop sexual.
5. violul care a avut ca urmare preterintenționată o vătămare corporală – urmarea imediată: o infirmitate,
leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, care au necesitat pentru vindecare mai mult de 90 de zile de
îngrijiri medicale; un prejudiciu estetic grav și permanent; avortul; punerea în primejdie a vieții persoanei;
6. violul săvârșit de două sau mai multe persoane împreună
făptuitorii au calitatea de coautori, autori succesivi ai faptei sau cmplici concomitenți;
nu se poate reține circumstanța agravată legală a săvârșirii faptei de trei sau mai multe persoane împreună
prevăzută de art. 77 lit. a)
7. violul care a avut ca urmare moarea victimei: moartea se produce praeterintenționat;

- tentativa:
b) idonee perfectă: nu este posibilă;
c) cauze de nepedepsire: numai desistarea, nu și împiedicarea producerii rezultatului.
- consumarea:
a) fapta consumată: în momentul întreținerii raportului sexual/actului sezual oral sau anal/actelor de
penetrare vaginală sau anală;
executare (unitate legală); dacă urmările activității infracționale se prelungesc în timp fără intervenția făptuitorului,
fapta capătă caracterul unei infracțiuni progresive ce se epuizează la mementul producerii rezultatului mai grav.
Condi ii de procedibilitate şi pedepsibilitate:

1. acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealbilă apersoanei vătămate dacă infracţiunea este
comisă în forma de bază sau cea asimilată;
2. răspunderea penală este înlăturată numai prin retragerea plângerii prealbile, nu şi prin împăcarea părţilor;
3. potrivit art. 157 alin. (5) NCP dacă persoana vătămată a decedat înainte de expirarea termenului prevăzut
de lege pentru introducerea pângerii, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare din oficiu.
OBSERVA II!
1. constrângerea exercitată asupra victimei nu trebuie să fie irezistibilă;

2. violul (în forma tip sau asimilată) comis prin constrângere absoarbe infracţiunea de lipsire de liberate în
mod ilegal pe perioada necesară pentru săvârşirea infracţiunii, ameninţarea, precum şi infracţiunea de lovire sau
alte violenţe;
3. violul nu poate fi reţinut în concurs ideal cu infracţiunea de act sexual cu un minor, însă poate exista un
astfel de concurs între viol şi coruperea sexială a minorului;
4. voilul comis asupra soţului sau între verii primari va constitui infracţiunea de viol în forma
tip/asimilată/agravată, cu excepţia agravantei prevăzute de art. 218 alin. (3) lit. b) NCP;
5. dacă este săvârşită o tentativă la infracţiunea de viol urmată de moartea praeterintenţionată a victimei, se
va aplica pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată prevăzută de art. 218 alin. (4) NCP;
6. în cazul în care violul este comis asupra unui minor, termenul de prescripţie a răspunderii penale începe
să curgă de la data la care acesta a devenit major; dacaă minorul a decedat înainte de împlinirea majoratului, terenul
de prescripţie a răspunderii penale începe să curgă de la data decesului.
Art. 220. Actul sexual cu un minor
(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală
comise cu un minor cu vârsta între 13 şi 15 ani se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani, se
pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Fapta prevăzută în alin. (1), comisă de un major cu un minor cu vârsta între 13 şi 18 ani, când majorul a
abuzat de autoritatea ori influenţa sa asupra victimei, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea
a) minorul este membru de familie al majorului;
b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de
poziția sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situația deosebit de vulnerabilă a
acestuia, ca urmare a unui handicap psihic sau fizic ori ca urmare a unei situații de dependență;
c) fapta a pus în pericol viața minorului;
d) a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.
(4) Fapta prevăzută în alin. (1)-(3) se sancţionează cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării
unor drepturi, atunci când:
a) minorul este rudă în linie directă, frate sau soră;
b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
c) a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.
(5) Faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) nu se sancţionează dacă diferenţa de vârstă nu depăşeşte 3 ani.

- obiectul juridic: libertatea vieții sexuale a minorului și relațiile sociale în legătură cu aceasta;
- obiectul material: corpul minorului;

- subiectul activ:
a) nemijlocit: orice persoană fizică (minoră sau majoră) cu capacitate penală;
b) autorul nu poate fi decât un major în cazul variantei agravate prevăzute de art. 220 alin. (3), autorul
trebuie să aibă şi vreuna dintre următoarele calităţi: membru de familie, tuitore, curator, supraveghetor, îngrijitor,
medic curant, profesor sau educator al minorului ori persoană care a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere
sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia deosebit de vulnerabilă a acestuia, ca urmare a unui handicap
psihic ori fizic ori ca urmare a uei situaţii de dependenţă;
c) la varianta agravată prevăzută de art. 220 alin. (4) lit. a) și b) autorul este calificat: membru de familie,
tutore, curator, supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator al minorului al minorului ori persoană
care a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului;
d) participația penală (proprie sau improprie) este posibilă în toate formele sale ;
e) este posibilă reținerea circumstanței agravate legale a comiterii faptei de către un major cu un minor,
prevăzută de art. 77 lit. d).
- subiectul pasiv:
a) la varianta tip: minorul cu vârsta între 13 și 15 ani;
la varinata agravată prevăzută de art. 220 alin. (3), subiectul pasiv este numai un minor cu vârsta între 13 și
15 ani;
la varianta agravată prevăzută de art. 220 alin. (4), subiectul pasiv este numai un minor care nu a împlinit
vârsta de 15 ani;
Latura obiectivǎ:
a) raportul sexual;
b) actul sexual oral sau anal;
c) orice alte acte de penetrare vaginală sau anală cu caracter sexual, întreținute liber consimțit cu un minor
cu vârsta între 13 și 15 ani, de sex diferit sau de același sex;
fapta se comite doar printr-o acțiune;
- urmarea imediatǎ: starea de pericol rezultă din încălcarea libertății sexuale a minorului;
- legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei;
Latura subiectivǎ:
intenția directă;
este necesar ca făptuitorul să fi știut că minorul nu împlinise vârsta de 15 ani, chiar dacă nu cunoștea vârsta
acestuia;
nu prezintă importanță pentru existența infracțiunii mobilul sau scopul cu care a fost săvârșită fapta, cu
excepția situației în care fapta a fost săvârșită în scopul producerii de materiale pornografice, când se va
reține forma agravată.

- acte pregǎtitoare:
posibile și, în principiu neincriminate;
fapta persoanei majore de a-i propune unui minor care nu a împlinit vârsata de 13 ani să se întâlnească, în
scopul comiterii unui act sexual, inclusiv când propunerea a fost făcută prin mijloace de transmitere la
distanță, constituie infracțiunea de racolare a minorilor în scopuri sexuale, prevăzută de art. 222.
- tentativa:
c) cauze de nepedepsire: numai desistarea, nu și împiedicarea producerii rezultatului.
- consumarea:
a) fapta consumată: în momentul realizării raportului sexual/actului sexual oral sau anal/actelor de
penetrare vaginală sau anală asupra minorului;
executare (unitate legală);
OBSERVA II!
1. infracţiunea de act sexual cu un inor poate fi reţinută în concurs ideal cu infracţiunea de corupţie sexuală,
când actul sexual consimţit cu un minor are loc în prezenţa altui minor;
2. dacă în urma actului sexual cu un minor se produce praterintenţionat vtămarea corporală sau moartea
minorului, se va reţine concursul între actul sexual cu un minor, şi după caz, loviri sau alte violenţe, vătămare
corporală, loviri sua vătămări cauzatoare de moarte, iar nu o formă agravantă a infrcaţiunii;
3. dacă minorul nu avea posibilitatea de a exprima un consimţământ valabil pentru întreţinerea unii act
sexual de orice natură din cauza vârstei foarte fragede, se va reţine săvârşirea infracţiunii de viol;
4. persoana minoră căsătorită cu dispensă de vârstă, repsectiv cea căreia i s-a recunoscut în mod anticipat
de către instanţa de tutelă capacitatea deplină de exerciţiu, nu poate fi subiect pasiv al infracţiunii;
5. în cazul în care actul sexual este întreţinut cu un minor care este rudă în linie directă, frate sau soră,
infracţiune ade act sexual cu un minor absoarbe incestul;
6. în situaţia în care se întreţine un act de natură sexuală cu un minor care a împlinit vârsta de 15 ani şi care
practică prostituţia şi nu este incidentă niciuna dintre variantele agravate prevăzute de art. 220 alin. (3), se va reţine
comiterea infracţiunii de folosire a prostituţiei infantile;
7. dacă în acelaşi context au fost săvârşite atât acte de corupere sexuală, cxât şi acte specifice infracţiunii de
act sexual cu un minor între aceleaşi două persoane, fapta constituie act sexual cu un minor, iar nu concurs între
infracţiunea de act sexual cu un mnor şi cea de corupere sexuală;
8. termenul de prescripţie a răspunderii penale începe să curgă de la data la care persoana vătămată a
devenit majoră; dacă minorul a decedat înainte de împlinirea majoratului, temrenul de prescripţie a răspunderii
penale începe să curgă d ela data decesului.
Art. 224. Violarea de domiciliu
(1) Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de
acestea, fără consimţământul persoanei care le foloseşte, ori refuzul de a le părăsi la cererea acesteia se pedepseşte
cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) În cazul în care fapta este săvârşită de o persoană înarmată, în timpul nopţii ori prin folosire de calităţi
mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.

- obiectul juridic: relațiile sociale referitoare la protecția inviolabilității domiciliului și a vieții private a persoanei
fizice;
- obiectul material: nu are.
b) participaţia este posibilă în toate formele sale,
c) co-proprietarul imobilului poate avea calitatea de subiect activ al infracțiunii;
d) când fapta este comisă de trei sau mai multe persoane împreună, se va reține circumstanța agravată de la
art. 77 lit. a);
- subiectul pasiv:
b) secundar: persoana fizică în folosința căreia se află locuința, încăperea, dependința sau locul împrejmuit
ținând de acestea și care are dreptul de a permite sau refuza intrarea sau rămâmerea în aceste spații;
c) pluritatea de subiecții pasivi atrage, în principiu, reținerea unei plurități de infracțiuni.
Latura obiectivǎ:
a) pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de
acestea;
b) refuzul de părăsire a unei locuințe, încăperi, dependințe sau a unui loc împrejmuit.
- urmarea imediatǎ: producerea unei stări de pericol;
- legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei, netrebuind să fie dovedită (infracțiune de pericol
abstract).
Latura subiectivǎ:
intenţia directă sau indirectă;
nu prezintă importanță scopul sau mobiul comiterii faptei.
Variante agravate:
1. comiterea faptei de o persoană înarmată – făptuitorul trebuie să aibă în od vizibil asupra sa, la momentul
comiterii fapte, o armă, fie să săvârşească fapta prin folosirea unei arme asimilate în vederea pătrunderii în mod
nelegal în domiciliu;
2. comiterea faptei în timpul nopţii
fapta trebuie să fie săvârşită după ce întunericul a luat, în mod real, locul luminii (criteriul astronomic);
nu pezintă importanţă dacă făptuitorul a profitat sau nu de timpul nopţi;
persoana care foloseşte locuinţa este prezumată că a acţionat în condiţiile legitimei apărări pentru a
respinge pătrunderea sau încercarea de pătrundere în domiciiul în timpul nopţii;
3. comiterea faptei prin folosire de calităţi mincinoase
calitatea mincinoasă este aceea calitate neadevărată pe care o persoană o invocă sau o atribuie altei
persoane în scopul inducerii sau menţinerii în eroare a persanei vătămate, pentru intra în domiciliu sau
pentru a refuza părăsirea acestuia;
dacă făptuitorul foloseşte calitatea oficială, se poate reţine concursul cu infracşiunea de uzurpare de calităţi
oficiale prevăzute de art. 258.
- tentativa:
este posibilă, dar neincriminată (în varianta pătrunderii fără drept);
în cazul în care modalitatea de comitere a infracțiunii se înfățișează sub forma refuzului de părăsire a
domiciliului, tentativa nu este posibilă.
- consumarea:
a) fapta consumată: în momentul pătrunderii fără drept și fără consimțământul persoanei vătămate în
domiciliul acesteia, respectiv în momentul refuzului de a părăsi domiciliul;
b) fapta epuizată: poate îmbrăca forma infracțiunii continue când fapta tipică se prelungește în
timp, caz în care infracțiunea se epuizează în momentul părăsirii domiciliului; deopotrivă, violarea de
domiciliu poate fi comisă în forma continuată, epuizându-se, după efectuarea ultimului act de executare
(unitate legală).
OBSERVA II!
1. nu constituie un „domiciliu” spaţiul din cadrul unui loc de deţinere, un imobil aflat în construcţie, un loc
împrejmuit ce nu ţine de o locuinţă sau dependinţă sau un loc parţial împrejmuit dacă pătrunderea s-a realizat prin
zona nedelimitată;
2. nu este tipcă fapta dacă făptuitorul pătrunde într+un imobil locuit de mai multe persoane, având
consimţământul numai al uneia dintre persoanele care folosesc imobilul;
3. în cazul în care pătrunderea sau refuzul de părăsire a domiciliului este reaizat în exercitarea dreptului
recunoscut de lege, va fi înlăturată tipicitatea faptei, iar nu antijuridicitatea acesteia în condiţiile art. 21 alin. (1)
NCP;
4. comiterea, în aceeaşi împrejurare, a ambelor varinate alternative ale elementului material va determina
reţinerea unei infracţiuni unice.
Art. 228. Furtul
(1) Luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l
însuşi pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Fapta constituie furt şi dacă bunul aparţine în întregime sau în parte făptuitorului, dar în momentul
săvârşirii acel bun se găsea în posesia sau detenţia legitimă a altei persoane.
(3) Se consideră bunuri mobile şi înscrisurile, energia electrică, precum şi orice alt fel de energie care are
valoare economică.

- obiectul juridic: patrimoniul și relațiile sociale referitoare la protecția patrimoniului, a posesiei ori a detenției;
bunul mobil corporal animat sau neanimat, fungibil sau nefungibil, aflat în proprietatea, posesia sau
detenția altuia, care are o valoare economică minimă;
bunurile imobile prin destinație;
energiile ce au valoare economică ori cele care prezintă o semnificaţie deosebită pentru persoana vătămată;
vehiculele;
țesuturile, celulele sau organele care au fost prelevate de la o persoană.

orice persoană fizică/juridică cu capacitate penală, inclusiv proprietarul bunului;
- subiectul pasiv:
a) persoana (fizică/juridică) din a cărei proprietate, posesie sau detenție a fost sustras bunul;
b) pluritatea de subiecți pasivi determină un concurs de infracțiuni, cu excepția infracțiunii continuate, a
unității naturale de infracțiune sau a ipotezei în care infractorul s-a aflat în eroare cu privire la faptul că
bunul/bunurile sustrase aparțin mai multor persoane, când se va reține o singură infracțiune de furt;
c) se va reține comiterea unei singure infrcațiuni de furt dacă bunul sustras era deținut în copropietate
demai multe persoane;
d) dacă prin actele succesive comise în baza aceleiași rezolții infracționale sunt sustrase bunuri deținute în
copropietate de mai multe persoane, se va reține comiterea unei infracțiuni continuate de furt.
Latura obiectivǎ:
- elementul material: luarea pe nedrept (prin acţiune sau omisiune) a unui bun mobil din posesia sau detenţia
persoanei vătămate fără consimțământul acesteia.
- urmarea imediatǎ: deposedarea proprietarului/posesorului/etentorului şi împosedarea făptuitorului, producându-
se un prejudiciu;
- legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei, netrebuind să fie dovedită.
Latura subiectivǎ:
intenţia directă sau indirectă; nu etse necesar ca făptuitorul să cunoască identitatea proprietarului sau
posesorului bunului;
scopul este însușirea bunului mobil pe nedrept sau folosirea pe nedrept a vehiculului sustras;
nu prezintă importanță mobilul cu care a fost comisă fapta.
Varianta agravată:
se reţine în cazul în care fapta a produs pagbe materiuale mai mari de 2.000.000 lei;
în cazul comiterii infracţiunii de furt în formă continuată, varianta agravată se va reţine prin raportare la
cuantumul prejudiciului material produs prin toate actele de executare care intră în conţinutul unităţii legale
de infracţiune.

- tentativa:
c) cauze de nepedepsire: desistarea, nu și împiedicarea producerii rezultatului.
- consumarea:
a) fapta consumată: în momentul în care se produce împosedarea făptuitorului;
b) fapta epuizată:
* infracțiune continuată – epuizare la data ultimului act de executare (unitate legală);
* infracțiune continuă – epuizare la data încetării sustragerii; poate fi comisă și în forma
continuată.
Condi ii de procedibilitate şi pedepsibilitate: împăcarea înlătură răspunderea penală.
OBSERVA II!
1. nu constituie obiect material al furtului bunul abandonat sau bunul care nu aparţine nimănui, însă poate
constitui obiect material un bun ale cărui deţinere şi comercializare sunt ilicite (de exemplu: drogurile, armele
deţinute ilegal);
2. sustragerea unui nou-născut dintr-o maternitate constituie infracţiunea de lipsire de libertate în mod
ilegal, iar nu cea de furt;
3. sustragerea cadavrului unei persoane nu va constitui infracţiunea de furt, ci cea de profanare de cadavre;
4. furtul de folosinţă constituie o varianţă atenuantă a furtului, incriminată autonom; poate fi reţinut în
concurs cu furtul comis în vederea însuşirii bunului;
5. nu este tipică fapta proprietarului de a sustrage bunul de la hoţ sau de la posesorul/detentorul nelegitim;
6. este tipică fapta de sustragere a bunului furat de la deţinătorul nelegitim de către un alt hoţ;
7. distrugerea bunului sustras de către hoţ nu va atrage reţinerea şi a infracţiunii de distrugere;
8. nu prezintă importanţă pentru reţinerea tipicităţii faptei de furt faptul că bunul sustras a fost restituit
persoanei vătămate de infractor după comiterea faptei.
Art. 229. Furtul calificat
(1) Furtul săvârşit în următoarele împrejurări:
a) într-un mijloc de transport în comun;
b) în timpul nopţii;
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d) prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase;
e) prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere, se pedepseşte cu închisoarea de
la unu la 5 ani.
(2) Dacă furtul a fost săvârşit în următoarele împrejurări:
a) asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural;
b) prin violare de domiciliu sau sediu profesional;
c) de o persoană având asupra sa o armă, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3) Furtul privind următoarele categorii de bunuri:
a) ţiţei, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze naturale din
conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternă;
b) componente ale sistemelor de irigaţii;
c) componente ale reţelelor electrice;
d) un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau alte situaţii de
urgenţă publică;
e) un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenţie la incendiu, la accidente de cale ferată, rutiere,
navale sau aeriene ori în caz de dezastru;
f) instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian şi componente ale acestora,
precum şi componente ale mijloacelor de transport aferente;
g) bunuri prin însuşirea cărora se pune în pericol siguranţa traficului şi a persoanelor pe drumurile publice;
h) cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radiocomunicaţii, precum şi componente de
comunicaţii, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani.

bunul mobil, corporal, animat sau neanimat, aflat în proprietatea, posesia sau detenția altuia, care are o
valoare economică minimă;
energiile ce au valoare economică;
înscrisurile care au o valoare economică ori cele care prezintă o semnificaţie pentru persoana vătămată;
vehiculele,

orice persoană fizică/juridică cu capacitate penală, inclusiv proprietarul bunului;
participația penală este posibilă în toate formele.
- subiectul pasiv:
b) pluritatea de subiecți pasivi determină un concurs de infracțiuni;
c) se va reține comiterea unei singure infrcațiuni de furt dacă bunul sustras era deținut în copropietate
demai multe persoane;
d) dacă prin actele succesive comise în baza aceleiași rezolții infracționale sunt sustrase bunuri deținute în
copropietate de mai multe persoane, se va reține comiterea unei infracțiuni continuate de furt.
Latura obiectivǎ:
- elementul material: luarea pe nedrept a unui bun mobil din posesia persoanei vătămate fără consimțământul
acesteia comisă în împrejurări agravate conform art. 229 alin. (1);
- urmarea imediatǎ: deposedarea proprietarului producându-se un prejudiciu;
- legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei, netrebuind să fie dovedită.
Latura subiectivǎ:
scopul este însușirea bunului mobil pe nedrept;
Varianta agravată: furtul calificat care a produs pagube materiale mai mari de 2.000.000 de lei.

- tentativa:
- consumarea:
a) fapta consumată: în momentul în care se produce împosedarea făptuitorului, respectiv în momentul
folosirii vehicului sustras;
b) fapta epuizată:
* infracțiune continuată – epuizare la data ultimului act de executare (unitate legală);
* infracțiune continuă – epuizare la data încetării sustragerii; poate fi comisă și în forma
continuată.
Condi ii de procedibilitate i pedepsibilitate: împăcarea este posibilă în cazul furtului calificat

comis:
a) într-un mijloc de transport în comun;
b) în timpul nopţii;
d) prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase;
e) prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere;
f) prin violare de domiciliu sau sediu profesional
g) de o persoană având asupra sa o armă.
OBSERVA II!
1. furtul de folosință poate fi un furt simplu sau calificat;

2. nu este calificat furtul comis: de două sau mai multe persoane; asupra unei persoane aflate în
imposibilitatea de a-și exprima voința sau de a se apăra; în timpul unei calamități, însă pot fi reținute circumstanțele
agravate prevăzute de art. 77 lit. a), e) g).
Art. 233. Tâlhăria
Furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de
inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru
păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea se
pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

- obiectul juridic:
a) principal: patrimoniul și relațiile sociale referitoare la protecția patrimoniului, a posesiei ori a detenției;
b) secundar: relații sociale referitoare la protecția libertății psihice a persoanei sau cele referitoare la viața,
integritatea corporală sau sănătatea persoanei.
a) principal:
vehiculele,
b) secundar: corpul persoanei (când acţiunea const în acte de violență ori de punere a victimei în stare de
inconștineță ori neputința de a se apăra).

- subiectul activ:
a) nemijlocit: orice persoană fizică/juridică cu capacitate penală, inclusiv proprietarul bunului;
b) participația penală este posibilă în toate formele.
- subiectul pasiv:
Latura obiectivǎ:
a) ac iunea principală de furt (simplu sau calificat), cu excepţia furtului prevăzut de art. 229 alin. (3)
NCP: luarea pe nedrept a unui bun mobil din posesia sau detenţia persoanei fizice/juridice vătămate fără
consimţământul acesteia, urmată de o împosedareilicită a infractorului prin luarea în stăpânire a bunului.
Luarea se poate realiza:
fie prin remiterea bunului către persoana vătămată;
fie prin însuşirea acestuia de către infractor, în cazul în care bunul a fost abandonat de victimă ca urmare a
violenţelor exercitate asupra acesteia sau în situaţia în care victimaa pierdut contactul material cu bunul în
urma violenţelor exercitate asupra sa.
b) ac iunea adiacentă: constrângerea prin:
violență (absoarbe art. 193) sau ameninţare (absoarbe art. 206); acetele de violenţă trebuie să fie efectiv
îndreptate asupra unei persoane;
lipsire de libertate în mod ilegal (absoarbe art. 205),
punerea unei persoane în stare de incoștiență sau nepuntinţa de a se apăra, realizată pentru săvârşirea
furtului, păstrarea bunului sustras, asigurarea scăpării făptuitorului.
principală: deposedarea proprietarului/posesorului/detentorului şi împosedarea făptuitorului, producându-
se un prejudiciu;
adiacentă: starea de pericol cu privire la libertatea psihică a persoanei sau vătămarea integrității corporale
sau a sănătății ori a vieții persoanei.
- legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei în privința acțiunii principale, trebuind să fie dovedită
legătura între acțiunea principală și cea adiacentă.
Latura subiectivǎ:
intenţia directă;
trebuie să existe atât scopul însușirii bunului, cât și exercitarea constrângerii, emenințărilor sau violențelor
în scopul păstrării bunului sustras;
OBSERVA II!
1. va exista o singură infracţiune de tâlhărie dacă violenţele sau ameninţările sunt exercitate faţă de o
pluritate de persoane şi se sustrage bunul de la o singură persoană; dacă sunt sustrase bunuri de la mai multe
persoane, se vor reţine tot atâtea infracţiuni de tâlhărie câte persoane prejudiciate sunt;
2. tâlhăria se va reţine în concurs cu ultrajul dacă actele de violenţă sau ameninţare sunt exercitate
împotriva unui funcţionar aflat în exerciţiul unei funcţii ce implică exerciţiul autorităţi de stat, în scopul sustragerii
infractorului sau păstrării bunului sustras;
3. în lipsa unei legături între acţiunea adiacentă şi cea principală sau ulterioare furtului, se va reţine
concursul dintre infracţiunea de furt, pe de o parte, şi infracţiunea de lovire sau alte violenţe/vătămare
corporală/ameninţare, după caz, pe de altă parte;
4. nu este exclusă reţinerea infracţiunii de tâlhărie atunci când actele de violenţă ori ameninţare sunt
anterioare furtului, fiind comise în vederea săvârşirii acestuia, dacă nu există un interval de timp între exercitarea
constrângerii şi activitatea victimei de a da, a face sau anu face ceva;
5. infracţiunea de tâlhărie absoarbe infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal pe durata comiterii
faptei; dacă lipsirea de libertate continuă după comiterea faptei, tâlhăria va fi reţinută în concurs cu infracţiunea de
lipsire de libertate în mod ilegal;
6. atunci când actele pegătitoare ale tâlhăriei nu sunt efectuate de cătree autor, ci de un terţ, iar autorul s-a
folosit de ele la săvârşirea tâlhăriei, acestea vor constitui acte de complicitate anterioară tâlhăriei;
7. coautoratul şi complicitatea concomitentă ce implică existenţa a trei sai mai multor persoane care
acţionează împreuna atrag reţinerea circumstanţei agravante legale prevăzute de art. 77 lit. a) NCP.
Art. 234. Tâlhăria calificată
(1) Tâlhăria săvârşită în următoarele împrejurări:
a) prin folosirea unei arme ori substanţe explozive, narcotice sau paralizante;
b) prin simularea de calităţi oficiale;
d) în timpul nopţii;
e) într-un mijloc de transport sau asupra unui mijloc de transport;
f) prin violare de domiciliu sau sediu profesional, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Tâlhăria săvârşită în condiţiile art. 229 alin. (3) se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani şi
interzicerea unor drepturi.
(3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează tâlhăria care a avut ca urmare vătămarea corporală.

- obiectul juridic:
a) principal: patrimoniul și relațiile sociale referitoare la protecția patrimoniului, a posesiei ori a detenției;
b) secundar: relații sociale referitoare la protecția libertății psihice a persoanei sau cele referitoare la viața,
integritatea corporală sau sănătatea persoanei.
a) principal:
vehiculele,
b) secundar: corpul persoanei (când acșiunea const în acte de violență ori de punere a victimei în stare de
inconștineță ori neputința de a se apăra).

- subiectul activ:
a) nemijlocit: orice persoană fizică/juridică cu capacitate penală, inclusiv proprietarul bunului;
b) participația penală este posibilă în toate formele.
- subiectul pasiv:
Latura obiectivǎ:
- elementul material: Furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în
stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace
pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure
scăparea comis în împrejurările agravate prevăzute de art. 234 alin. (1).
a) principală: deposedarea proprietarului/posesorului/detentorului şi împosedarea făptuitorului,
producându-se un prejudiciu;
b) adiacentă: starea de pericol cu privire la libertatea psihică a persoanei sau vătămarea integrității
corporale sau a sănătății ori a vieții persoanei.
- legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei în privința acțiunii principale, trebuind să fie dovedită
legătura între acțiunea principală și cea adiacentă.
Latura subiectivǎ:
intenţia directă;
în cazul tâlhăriei care a avut ca urmare preateritențioanată o vătămare corporală, făptuitorul acționează cu
intenție directă în ceea ce privește infracțiunea de tâlhărie, însă vătămarea corporală susrvine din culpă
(preteritenție);
trebuie să existe atât socpul însușirii bunului stsras, cât și exercitarea constrângerii, emnintărilor sau
violențelor în scopul păstrării bunului sustras;

- tentativa:
- consumarea:
a) fapta consumată: în momentul în care după sustragerea bunului se produce urmarea imediată a acțiunii
adiacente;
b) fapta epuizată: poate fi comisă în forma continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act
de executare (unitate legală); talhăria calificată poate îmbrăca forma infracțiunii progresive, caz în care se
va epuiza la momentul producerii rezultatului mai grav (vătămarea corporală).
OBSERVA II!
1. va exista o singură infracţiune de tâlhărie calificată dacă violenţele sau ameninţările sunt exercitate faţă
de o pluritate de persoane şi se sustrage bunul de la o singură persoană; dacă sunt sustrase bunuri de la mai multe
persoane, se vor reţine tot atâtea infracţiuni de tâlhărie câte persoane prejudiciate sunt;
2. tâlhăria calificată se va reţine în concurs cu ultrajul dacă actele de violenţă sau ameninţare sunt exercitate
împotriva unui funcţionar aflat în exerciţiul unei funcţii ce implcă exerciţiul autorităţi de stat, în scopul sustragerii
infractorului sau păstrării bunului sustras;
3. în lipsa unei legături între acţiunea adiacentă şi cea principală sau ulterioare furtului, se va reţine
concursul dintre infracţiunea de furt, pe de o parte, şi infracţiunea de lovire sau alte violenţe/vătămare
corporală/ameninţare, după caz, pe de altă parte;
4. nu este exclusă reţinerea infracţiunii de tâlhărie calificată atunci când actele de violenţă ori ameninţare
sunt anterioare furtului, fiind comise în vederea săvârşirii acestuia, dacă nu există un interval de timp între
exercitarea constrângerii şi activitatea victimei de a da, a face sau anu face ceva;
5. infracţiunea de tâlhărie calificată absoarbe infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal pe durata
comiterii faptei; dacă lipsirea de libertate continuă după comiterea faptei, tâlhăria va fi reţinută în concurs cu
infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal;
6. dacă făpturitorul a acţionat cu intenţia directă de a provoca o vătămare integrităţii corporale a victimei,
se va reţine concursul dintre tâlhărie calificată în forma de bază şi vătămarea corporală..
Art. 238. Abuzul de încredere
(1) Însuşirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de către cel căruia i-a fost
încredinţat în baza unui titlu şi cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni

bunul mobil aflat în proprietatea, posesia sau detenția altuia, care are o valoare economică minimă;
înscrisurile; vehiculele, țesuturile,
celulele sau organele care au fost prelevate de la o persoană.

- subiectul activ:
a) nemijlocit: orice persoană fizică/juridică cu capacitate penală care are calitatea de detentor precar al
bunului, cu orice titulu şi cu un anumit scop;
proprietarul bunului ori persoana căreia i s-a transmis bunul în baza unui împrumut de consumaţie nu
poate fi autor al infracţiunii;
Comodatarul poate fi autor al infracţiunii.;
b) complice sau instigator: orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală; coautor poate fi numai o
persoană care are calitatea de detentor.
- subiectul pasiv:
Latura obiectivǎ:
- elementul material: însuşirea pe nedrept a bunului mobil încredinţat într-un anumit scop, dispunerea sau
folosirea pe nedrept a bunului mobil încredinţat într-un anumit scop, refuzul abuziv de restituire a bunului
încredinţat într-un anumit scop.
- urmarea imediatǎ: împosedarea făptuitorului și producerea unui prejudiciu proprietarului;
- legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei, nefiind necesar să fie dovedită.
Latura subiectivǎ:
nu prezintă importanță scopul sau mobilul cu care a fost comisă fapta.

- tentativa:
a) posibilă (cu excepția tentativei la refuzul de restituire, care nu este posibilă), dar neincriminată;
b) în cazul comiterii faptei prin refuzul de restituire a bunului mobil, tentativa nu este posibilă.
- consumarea:
a) fapta consumată: în momentul însușirii pe nedrept a bunulu, al folosirii, respectiv a refuzului de restituire
(infracțiune instantanee);
b) fapta epuizată: poate fi comisă în forma continuată (cu excepția situației în care făptuitorul a
refuzat succesiv restituirea unui bun a diferite intervale de timp), epuizându-se după efectuarea ultimului
act de executare (unitate legală).

acțiune apeală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate
răspunderea penală este înlăturată prin retragerea plângerii prealabile;
dacă fapta este comisă în modalitatea refuzului succesiv de restituire a bunului, termenul de
formulare a plângerii prelabile curge de la data ultimului refuz de restituire.
OBSERVA II!
1. infracţiunea de abuz de încredere poate fi comisă şi de o persoană care are un drept de retenţie cu privire
la bunul mobil, însă numai în primele trei modalităţi alternative ale elementului material (nu şi în modaliatea
refuzului de restituire);
2. nu constituie faptă tipică de abuz de încredere nerestituirea unui bun mobil la data expirării termenului
pentru care fusese încredinţată detenţia, în lipsa unei cereri ferme de restituire din partea persoanei îndreptăţite să i
se restituie bunul;
3. dacă făptuitorul realizează mai multe modalităţi alternative ale elemntului material al infracţiunii, nu va
exista un concurs de infrcaţiuni, ci o singură infracţiune de abuz de încredere, care se consumă în momentul
săvârşirii primei activităţi infracţionale.
Art. 242. Gestiunea frauduloasă
(1) Pricinuirea de pagube unei persoane, cu ocazia administrării sau conservării bunurilor acesteia, de către
cel care are ori trebuie să aibă grija administrării sau conservării acelor bunuri se pedepseşte cu închisoare de la 6
luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Când fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârşită de administratorul judiciar, de lichidatorul averii
debitorului sau de un reprezentant sau prepus al acestora, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
(3) Faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) săvârşite în scopul de a dobândi un folos patrimonial se
pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

a) în principiu, o universalitate de bunuri mobile și/sau imobile, consumptibile sau neconsumtibile
aparținând altei persoane;
b) ca excepție, poate constitui obiect material și un singur bun ce este susceptbil de a fi gestionat.

- subiectul activ:
a) nemijlocit: orice persoană fizică/juridică care are ca atribuții administrarea sau conservarea unei
universalități de bunuri altuia și care nu are calitatea de funcționar; în cazul primei variante agravate autorul este
calificat: administrator judiciar, lichidator sau prepus ori reprezentant al acestora;
c) complice sau instigator: orice persoană (fizică/juridică) cu capacitate penală; coautor poate fi numai o
persoană care are calitatea specială cerută de lege.
- subiectul pasiv:
a) persoana (fizică/juridică) al/a cărei bun/universalitate de bunuri este administrată sau conservată de
făptuitor; în cazul primei variante agravate, subiectul pasiv este calificat: debitorul aflat în stare de insolvență;
b) poate exista o pluritate de subiecți pasivi atunci când bunul sau universalitatea de bunuri date în
administrare sau conservare aparține mai multor persoane;
Latura obiectivǎ:
- elementul material: administrarea sau conservarea frauduloasă (acțiune sau inacţiune) prin care se produce un
prejudiciu persoanei vătămate;
- urmarea imediatǎ: producerea unui prejudiciu;
- legătura de cauzalitate: trebuie să existe între activitatea infracțională și prejudiciu și trebuie dovedită.
Latura subiectivǎ:
Variante agravate:
fapta săvârşită de administratorul judiciar, lichidatorul averii debitorului sau de un reprezentant al acestora
comiterea gestiunii frauduloase în forma tip sau prima variantă agravată în scopul de a dobândi un folos
material (chiar dacă scopul nu este atins), dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă [art. 242 alin. (3)
NCP ] – se comite numai cu intenţie directă;
gestiunea frauduloasă comisă în forma de bază ori în vreuna dintre variantele agravate prevăzute de art. 242
alin. (2) sau (3)ncp, care a produs pagube materiale mai mari de 2.000.000 lei.

- consumarea:
a) fapta consumată: în momentul prejudiciului;
de executare (unitate legală).
acțiune penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate
răspunderea penală este înlăturată prin retragerea plângerii prealabile;
OBSERVA II!
1. infracțiunea de gestiune frauduloasă poate fi comisă și de părinții care administrează bunurile copiilor lor
minori sau majori;
2. infracțiunea de gestiune frauduloasă nu poate fi comisă de proprietarul bunului/universalității de bunuri.
Art. 244. Înşelăciunea
(1) Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca
mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi
dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2) Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se
pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se
aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
(3) Împăcarea înlătură răspunderea penală.

- obiectul juridic: patrimoniul și relațiile sociale referitoare la protecția patrimoniului împotriva actelor
frauduloase;
- obiectul material: bunuri mobile corporale cu o valoare economică; bunuri imobile; înscrisuri cu valoare
patrimonială;

- subiectul activ:
a) autor, coautor, complice, instigator;
b) orice persoană fizică/juridică cu capacitate penală;
- subiectul pasiv:
a) persoana (fizică/juridică) care a suferit un prejudiciu:
* principal: persoana prejudiciată
* secundar: persoana indusă în eroare, care a suferit sau nu o pagubă.
Latura obiectivǎ:
a) inducerea în eroare a unei persoane prin;
* prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase;
* prezentarea ca mincinoasă a unei fapte adevărate;
b) fapta poate fi comisă cu prilejul încheierii unui contract, cât și într-un cadru extracontractual;
c) fapta poate fi comisă fie printr-o acțiune, fie printr-o inacțiune.
- urmarea imediatǎ: producerea unui prejudiciu material;
- legătura de cauzalitate: trebuie dovedit faptul că activitatea de inducere în eroare a avut ca urmare producerea
unui prejudiciu.
Latura subiectivǎ:
numai intenția directă calificată prin scop (obținerea pentru sine sau pentru altul a unui folos patrimonial
injust);
Varianta agravata:
înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume mincinoase, de calităţi mincinoase ori de alte mijloace
frauduloase – dacă mijlocul fraudulos constituzie el insuşi o infracţiune, se va reţine concursul real cu
înşelăciunea;
înşelăciunea care a produs consecinţe deosebit de grave – înşelăciunea comisă fie în forma de bază, fie în
condiţiile variantei agravate prevăzute de art. 244 alin. (2), care a produs conseciţe deosebit de grave.

- tentativa:
c) cauze de nepedepsire: desistarea și împiedicarea producerii rezultatului.
- consumarea:
a) fapta consumată: la momentul producerii prejudiciului;
Condi ii de procedibilitate i pedepsibilitate: acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, însă poate
interveni împăcarea drept cauză care înlătură răspunderea penală.
OBSERVA II!
1. fapta de emitere a uni cec asupra unei instituţii de credit sau asupra unei persoane, ştiind că pentru
valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia sau
acoperirea, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în
scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dacă s+a produs o pagubă posesorului
cecului, constituie infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) sau (2) în concurs cu infracţiunea
prevăzută de art. 84 pct.2 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului;
2. utilizarea de calităţi mincinoase pentru a realiza inducerea sau menţinerea în eroare poate constitui
infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale ori poate fi realizată prin utilizarea unor înscrisuri false sau pe calea
unui fals în declaraţii;
3. spre deosebire de infracţiunea de furt, unde infractorul ia un bun din posesia sau detenţia altuia, fără
consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, operând astfel atât o deposedare, cât şi o împosedare,
în cazul infracţiunii de înşelăciune persoana vătămată pierde proprietatea, posesia sau detenţia bunului prin
tarnsmiterea acestuia către infractor în urma manoperelor dolosive efectuate de acesta; astfel, persoana vătămată
este mai întâi indusă în eroare, iar apoi efectuează actul de dispoziţie cu caracter patrimonial care îi produce un
prejudiciu;
4. neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către una dintre părţi ce are ca urmare prosucerea unui
prejudiciu cocontractantului nu implică săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în lipsa unei activităţp de inducere în
eroare prin prezentarea denaturată a realităţii la momentul încheierii contractului.
Art. 253. Distrugerea
(1) Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinând altuia ori
împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a unui astfel de bun, precum şi înlăturarea măsurilor
luate se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Distrugerea unui înscris sub semnătură privată, care aparţine în tot sau în parte altei persoane şi serveşte
la dovedirea unui drept de natură patrimonială, dacă prin aceasta s-a produs o pagubă, se pedepseşte cu închisoare
de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(3) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) priveşte bunuri care fac parte din patrimoniul cultural, pedeapsa este
închisoarea de la unu la 5 ani.
(4) Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun, săvârşită prin incendiere,
explozie ori prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se
pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(5) Dispoziţiile prevăzute în alin. (3) şi alin. (4) se aplică chiar dacă bunul aparţine făptuitorului.
(6) Pentru faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate.
(7) Tentativa faptelor prevăzute în alin. (3) şi alin. (4) se pedepseşte.

- obiectul juridic: patrimoniul și relațiile sociale referitoare la protecția patrimoniului împotriva actelor
frauduloase;
bunul mobil corporal, animat sau neanimat, care are o valoare economică;
bunuri imobile;
înscrisuri cu valoare patrimonială ori cele care prezintă o semnificaie deosebită pentru persoana vătămată,
cu excepţia înscrisurilor care constituie mijloace de probă într-o procedură judiciară, când se va reţine
comiterea infracţiunii de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri (art. 275 NCP), sau un înscris
aflat în păstrarea sau deţinerea unui funcţionar public, când se va reţine comiterea infracţiunii de sustagere
ssu distrugere de înscrisuri (art. 259 NCP), ori un înscris ce conţine informaţii secrete de stat, când se va
reţine comiterea infracţiunii de neglijenţă în păstrarea informaţiilor (art. 305 NPC);
cerin ă esen ială: bunul trebuie să aparţină unei alte persoane ori altei entităţi decât fpătuirtorul (varianta
de bază).

- subiectul activ: autor, coautor, complice, instigator;
b) proprietarul bunului nu poate fi subiect activ al variantei de bază și al primei variante agravate a
infracțiunii, însă poate fi subiect activ în cazul săvârșirii fapei în vreuna dintre celelalte variante agravate – art. 253
alin. (3) sau (4);
c) participaţia penală este posibilă în toate formele: coautorat, instigare, complicitate.
- subiectul pasiv: persoana (fizică/juridică) căreia îi aparține bunul distrus, degradat ori adus în stare de
neîntrebuințare de făptuitor;
Latura obiectivǎ:
- elementul material: distrugerea, degradarea, aducerwa în stare de neîntrebuințare, împiedicarea luării măsurior
de conservare ori de salvare a unui bun, înlăturarea măsurior luate în scopul conservării ori salăvării unui bun;
- urmarea imediatǎ: distrugerea, degradarea, aducerwa în stare de neîntrebuințare, împiedicarea luării măsurior de
conservare ori de salvare a unui bun, înlăturarea măsurior luate în scopul conservării ori salăvării unui bun;
Latura subiectivǎ:
numai intenția directă sau indirectă;
Variante agravate:
distrugerea unui înscris sub semnătură privată, care aparţine în tot sau în parte altei persoane şi serveşte la
dovedirea unui drept de natură patrimonială, dacă prin aceasta s-a produs o pagubă;
distrugerea, degradarea saua ducerea în stare de neîntrebuinţare, împiedicarea luării măsurior de conservare
ori de salvare sau înlăturarea măsurilor luate cu privire la un bun care face parte din patrimoniul cultural –
poate fi săvârşită în calitate de subiect activ nemijlocit chiar şi de proprietarul bunului;
distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun, săvârşită prin incendiere,
explozie ori prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri
– nu este neecsar ca starea de pericol să se fi produs efectiv, fiind necesar ca fapta să fie de natură să pună
în pericol alte persoane sau bunuri, poate fi săvârşită şi de proprietarul bunului.

- tentativa: este posibilă în toate formele, însă este incriminată numai la variantele agravate prevăzute de art. 253
alin. (3) și (4);
- consumarea:
a) fapta consumată: la momentul efectuării activității infracționale;

acțiunea penală pentru forma tip a infracțiunii și pentru prm avariantă agravată (alin. 2) se pune în
mișcare din oficiu; răspunderea penală este înlăturată prin retragerea plângerii prealabile.
OBSERVA II!
1. în cazul în care, după consumarea furtului (simplu sau calificat), hoţul distruge bunul sustras se va reţine
numai infracţiunea de furt, cu excepţia situaţiei în care distrugerea este comisă în vreuna din variantele agravate
prevăzute de art. 253 ali. (3) şi (4). Când va fi reţinută în concurs cu furtul;
2. distrugerea este absorbită de infracţiunea de violare a secretului corespondenţei sau în furtul calificat
săvârşit prin efracţie;
3. dacaă făptuitorul distruge un bun al său considerând eronat ca este un bun al altuia, nu se va reţine
existenţa infracţiunii de distrufere, ca urmare a reţinerii erorii de fapt asupra tipicităţii, cu excepţia ipotezelor
prevăzute de art. 253 alin. (3) NCP.
Art. 256. Tulburarea de posesie
(1) Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, prin violenţă sau ameninţare ori prin desfiinţarea sau
strămutarea semnelor de hotar, a unui imobil aflat în posesia altuia se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani
sau cu amendă.

- obiectul juridic:
a) principal: relațiile sociale referitoare la protecția patrimoniului și a posesiei de fapt a bunurilor imobile;
b) secundar: libertatea psihicî a persoanei, integritatea corporală sau sănătatea acesteia.
a) principal: un bun imobil sau o parte din acesta, care se află în posesia sau detenția unei persoane;
b) secundar: corpul persoanei.

b) proprietaruul/coproprietarul bunului poate fi subiect activ al infracțiunii, în cazul în care ocupă imobilul
aflat în posesia legitimă a persoanei vătămate (inclusiv copropietarul posesor)
- subiectul pasiv:
a) persoana (fizică/juridică) care are în posesie de fapt bunul imobil;
b) proprietarul/copropietarul imobilului, atunci când imobilul etse în stăpânirea sa.
Latura obiectivǎ:
a) ocuparea efectivă, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, fără consimțământul sau fără
aprobarea prelabilă primită în condițiile legii;
b) nu este tipică fapta constând doar în refuzul posesorului legitim de a părăsi imobilul:
cerin e esențiale:
ocuparea să fie fără drept;
ocuparea trebuie realizată prin violență sau amenințare ori prin desființarea sau strămutarea semnelor de
hotar.
- urmarea imediatǎ: trecerea, fără drept, a imobilului ori a unei părți a acestuia în stăpânirea de fapt a
făptuitorului;
Latura subiectivǎ:
- consumarea:
a) fapta consumată: la momentul ocupării definitive a imobilului sau a unei părți a acestuia;
b) fapta epuizată: se epuizează în momentul în care încetează ocuparea fără drept sau când infractorul este
condamnat definitiv pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie.

acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;
plângerea prealabilă trebuie formulată în termen de 3 luni de la data la care persoana vătămată a cunoscut
persoana care i-a tulburat posesia;
răspunderea penală este înlăturată prin retragerea plângerii prealabile.
OBSERVA II
1. semnele de hotar ori reperele de marcare nu constituie obiect material al infracţiunii de tulburare de
posesie, când fapta constă în desfiinţarea acestora;
2. fapta nu este tipică dacă proprietarul uni bun imobil deţiut abuziv de un terţ ocupă bunul, tulburând
posesia abuzivă a terţului;
3. dacă, după înstrăinarea imobilului, fostul proprietar refuză să îl părăsească, nu sunt întrunite eleemntele
constitutive ale infracţiunii de tulburare de posesie, deoarece nu va exista o ocupare;
4. infracţiunea de tulburare de posesie absoarbe infracţiunea de lovire sau alte violenţe în forma de bază
prezăvută în art. 193 alin. (1), infracţiunea de ameninţare prevăzută de art. 206 sau infracţiunea de distrugere
prevăzută de art. 253 alin. (1) NCP;
5. infracţiune ade tulburare de posesie se va reţine în concurs cu infracţiunea de lovire sau alte violenţe în
varianta agravată prevăzută în art. 193 alin. (2), d evătămare corporală prevăzută de art. 194 NCP, cu cea de şantaj
prevăzută de art. 207 ori distrugerea în varianta afravată;
6. dacă fapta este comisă de trei sau mai multe persoane împreună, urmează a fi reţinută circumstanţa
agravantă generală prevăzută de art. 77 lit. a) NCP.
Art. 257. Ultrajul
(1) Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe,
vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva unui funcţionar
public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu
sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea
infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.
(2) Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică
exerciţiul autorităţii de stat ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu
exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei
limite speciale se majorează cu o treime.
(3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele comise în condiţiile alin. (2), dacă privesc un membru de
familie al funcţionarului public.
(4) Faptele prevăzute în alin. (1)-(3), comise asupra unui poliţist sau jandarm, aflat în exercitarea
atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege
pentru acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate.

- obiectul juridic:
principal: relațiile sociale referitoare la respectul datorat autrorităţilor de stat şi funcţionarilor care exercită
o activitate în cadrul acestora;
secundar: relaţiile sociale referitoare la libertatea psihică ori la integritatea corporală su sănătatea
funcţionarului public.
- obiectul material (secundar):
corpu peroanei, cu excepţia cazului în care fapta se săvârşeşte prin ameninţare;
în cazul variantei asimilate, obiectul material poate fi şi bunul funcţionarului sau al memnrului de familie
al acestuia.

b) funcţionarul public poate avea calitatea de autor al infracţiunii;
c) participaţia penală este posibilă în toate formele.
- subiectul pasiv:
a) principal: unitatea sau instituţia care realizează autoritatea de stat;
b) secundar: funcţionarul public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat; persoana
juridică nu poate fi subiect pasiv;
c) în cazul celei de-a doua variantă asimilată, subiect pasiv secundar poate fi şi un membru de familie al
funcţionarului public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat;
d) în cazul variantei agravate, subiectul pasiv secundar etse un poliţist sau jandarm;
e) pluritatea de subiecţi pasivi secundari atrage, în principiu, reţinerea plurităţii de infracţiuni.
Latura obiectivǎ:
dacă subiectul pasiv se află în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe care le exercită în limitele legale,
infracţiunea absorbită poate viza fapte în legătură cu exercitarea acestor atribuţii sau orice altă categorie de
fapte;
în ipoteza în care funcţionarul public nu se află în exercitarea atribuţiilor de serviciu, infracţiunea absorbită
trebuie să vizeze numai fapte în legătură cu exercitarea acestor atribuţii.
amenin area unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de
stat, aflat în exercitarea atribuţiilor d serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii:
absoarbe infracţiunea de ameninţare prevăzută de art. 206 NCP;
se poate reţine în concurc ideal cu infracţiunea de purtare abuzivă cu infracţiunea de ultraf
comisă asupra aceleaşi persoane.
lovirea sau orice acte de violen ă săvârşite împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o
funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu (chiar şi
pentru fapte care nu au legătură cu actele de serviciu) sau în legătură cu exercitarea acestor
atribuţii:
absoarbe infracţiunea de loviri sau alte violenţe prevăzută de art. 193 NCP;
vătămarea corporală săvârşită împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce
implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu (chiar şi pentru fapte
care nu au legătură cu actele de serviciu) sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii:
absoarbe infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 194 NCP (infracţiune
consumată sau doar tentativă);
lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte săvârşite împotriva unui funcţionar public care
îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de
serviciu (chiar şi pentru fapte care nu au legătură cu actele de serviciu) sau în legătură cu
exercitarea acestor atribuţii:
absoarbe infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 195 NCP;
omorul savârşit săvârşit împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică
exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu (chiar şi pentru fapte care nu
au legătură cu actele de serviciu) sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii:
absoarbe infracţiunea de omor sau pe cea de omor calificat.
principală: starea de pericol pentru autoritatea statului român;
secundară: urmarea specifică infracţiunii absorbite.
- legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei tipice, nefiind necesar să fie dovedită.
Variante asimilate:
1. săvârşirea oricărei infrac iuni împotriva unui func ionar public care îndeplineşte o func ie ce
implică exerci iul autorită ii de stat ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în
legătură cu exercitarea atribu iilor de serviciu – legea nu limitează sfera infracţiunilor comise în scop de
intimidare sau răzbunare la un anumit obiect juridic, exceptându-le doar pe cele contra persoanei prevăzute la
forma de bază; infracţiunea poate fi comisă cu orice formă de vinovăţie, cu excepţia culpei.
2. săvârşirea oricărei infrac iuni împotriva uni membru de familie al uni func ionar public care
îndeplineşte o func ie ce implică exerci iul autorită ii de stat ori asupra bunurilor membrului de familie, în
scop de intimidate sau de razbunare, în legătură cu exercitarea atribu iilor de serviciu de către func ionarul
public - legea nu limitează sfera infracţiunilor comise în scop de intimidare sau răzbunare la un anumit obiect
juridic; poate fi comisă inclusiv una in infracţiunile prevăzute la forma de bază; infracţiunea poate fi comisă cu
orice formă de vinovăţie, cu excepţia culpei.
Varianta agravată:
ultrajul săvârşit în oricare dintre formele anterioare împotriva unui poliţist sau janfdar, aflat în exercitarea
atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii [art. 257 alin. (4)];
Latura subiectivǎ:
intenția directă, indirectă sau praeteritenţie;
nu interesează sub aspectul existenţei infracţiunii mobilul sau scopul cu care a fost săvârşită, cu excepţia
formelor asimilate, când fapta se comite în scop de intimidate sau de răzbunare.
- tentativa: atunci când acţiunea absorbită rămâne în stadiul tentativei incriminate, se va reţine comiterea ultrajului
în forma consumată, faţă de dispoziţiile art. 174 NCP;
- consumarea:
a) fapta consumată: la momentul în care se comite fapta;
b) fapta epuizată: poate fi comosă în forma continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act

acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
OBSERVA II
1. noţiunea de funţionar public are în materia penală înţelesul autonom din art. 175 NCP; astfel potrivit art.
175 alin. (1), este funcţionar păublic care exercită o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, în sensul legii
penale, persoana care, cu titlu permanent sau tenporar, cu sau fără o remuneraţie:
- exercită atribuţii şi responsabilităţi, stbilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative,
executive sau judecătoreşti (deputaţi, senatori, judecători, procurori, Preşedintele României);
- exercită o funcţie de demnitate publică (primari, preşedinţi de consilii locale sau judeţene)
2. doar unii dintre funcţionarii publici asimilaţia prevăzuţi de art. 175alin. (2) au o funcţie ce implică
exerciţiul autorităţii de stat (notarii, executorii judecătoreşti)
3. faţă de definiţia funcţionarului puublic prevăzută de art. 175 şi de sensul expresiei, funcţia publică ce
implică exerciţiul autorităţii de stat, subiect activ nemijlocit al infracţiunii poate fi doar funcţionarul public prevăzut
de art. 175 alin. (1) lit. a) şi lit. b) teza I NCP, nu şi cel prevăzut de art. 175 alin. (1) lit.b) teza a II-a şi lit. C) NCP
4. dacă infracţiunea absorbită de ultraj este o formă aunităţii legae de infracţiune, în cazuş în care există o
pluritate de victime, se va reţine, de asemenea, o singură infracţiune de ultraj.
Art. 266. Nedenun area
(1) Fapta persoanei care, luând cunoştinţă de comiterea unei fapte prevăzute de legea penală contra vieţii
sau care a avut ca urmare moartea unei persoane, nu înştiinţează de îndată autorităţile se pedepseşte cu închisoare
de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Nedenunţarea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte.
(3) Nu se pedepseşte persoana care, înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva unei persoane
pentru săvârşirea faptei nedenunţate, încunoştinţează autorităţile competente despre aceasta sau care, chiar după
punerea în mişcare a acţiunii penale, a înlesnit tragerea la răspundere penală a autorului sau a participanţilor.

- obiectul juridic: relațiile sociale referitoare la infăptuirea justiţiei;
- obiectul material: nu are

b) autorul sau participanţii (proprii sau improprii) la infracţiunile la care face referire art. 266 nu pot fi
subiecţii activi ai infracţiunii de nedenunţare;
c) instigarea şi complicitatea morală sunt absorbite natural în autorat;
d) coautoratul nu este posibil.
- subiectul pasiv: statul.
Latura obiectivǎ:
omisiunea încunoştiinţării de îndată a autorităţilor, indiferent dacă sunt organe de urmărire penală
(competente sau nu) ori alte autorităţi publice, cu privire la săvârşirea de către un terţ a unei fapte prevăzute
de legea penală contra vieţii sau care a avut ca urmare moartea unei persoane de care făptuitorul care
cunosştinţă – infracţiune omisivă proprie;
încunoştiinţarea nu trebuie să îmbrace forma denunţului prevăzut de NCPP.
- urmarea imediatǎ: starea de pericol pentru înfăptuirea actului de justiţie penală (infracţiune de pericol abstract)
Latura subiectivǎ:
nu prezintă importanţă mobilul sau scopul comiterii faptei tipice
- consumarea:
a) fapta consumată: în momentul în care făptuitorul care are în mod cert cunoştinţă de săvârşirea uneia
dintre faptele prevăzute de art. 266 nu denunţă de îndată fapta autorităţilor;
Cauza specială de nepedepsire:

nedenunţarea săvârşită de către un membru de familie (a se vedea art. 177 NCP)
situaţia în care persoana care, înainte de punerea în mişcare a acţiuni penale împotriva unei
persoane pentru săvârşirea faptei nedenunţate, încunoştiinţează autorităţile competente despre
aceasta sau care, chiar după punerea în mişcare a acţiunii penale, a înlesnit tragerea la răspundere
penală a utorului sau a participanţilor.
OBSERVA II
1. există obligaţia legală de denunţare a următoarelor infracţiuni: omorul, omorul calificat, uciderea la
cererea victimei, determinarea sau înesnirea sinuciderii, uciderea din culpă, violenţe în familie (în forma omorului
sau omorului calificat ori lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte), ultrajul (care absoarbe o,oril sau omorul
calificat ori lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte), lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, uciderea
nou-născutului de către mamă, lipsirea de libertate în mod ilegal care a avut ca irmare moartea victimei, violul care
a avut ca urmare moartea victimei, agresiunea care a avut ca urmare moartea victimei, tâlhăria care a avut ca
aurmare moartea vicitmei;
2. nedenunţarea poate fi reţinută în concurs cu infracţiunea de influenţare a declaraţiilor sau cu infracţiunea
de mărturie mincinoasă;
3. dacă o persoană nu denunţă comiterea uneia dintre infracţiunile limitativ pevăzute de art. 266 NCP şi
comite deopotrivă şi acte de favorizare a făptuitorului sau de tăinuire, se va reţine numai infracţiunea de favorizare
a făptuitorului, respectiv tăinuire;
4. se va reţine o unitate naturală de infracţiune chiar şi în cazul omisiunii de denunţare de îndată a mai
multor fapte prevăzute de art. 266 (comise în aceeaşi împrejurare sau la siferite intervale de timp) despre care o
persoană a aflat în aceeaşi împrejurare; în cazul în care mai multe fapte prevăzute de art. 266 au fost săvârşite
succesiv, iar făptuitorul a luat cunoştiinţă despre acestea la diferite inztervale de timp şi de fiecare dată a decis să
nu sesizeze de îndată autorităţile, se va reţine o pluritate de infracţiuni de nedenunţare;
5. nu sunt întrunite elementele de tipicitate dacă făptuitorul a aflat de săvârşirea faptei din mass-media ori
după ce organele judiciare începuseră urmăria penală.
Art. 269. Favorizarea făptuitorului
(1) Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii
la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate se pedepseşte cu închisoare de la unu
(2) Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta
săvârşită de autor.
(3) Favorizarea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte.

- obiectul juridic: relațiile sociale referitoare la infăptuirea justiţiei;

a) orice persoană fizică/juridică cu capacitate penală, cu excepţia participanţilor la sîvârşirea faptei
prevăzute de legea penală;
b) autorul infracţiunii de favorizare a făptuitorului poate fi, la rândul său favorizat;
c) persoana vătămată saua vocatul suspectului/inculpatului pot fi autori ai infracţiunii de favorizare a
făptuitorului.
- subiectul pasiv: statul.
Latura obiectivǎ:
ajutorul dat unui făptuitor, după comiterea faptei, direct sau indirect, în scopul împiedicării sau îngreunării
cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răsoundere penală, executării unei pedepse sau mărusi privative
de libertare (favorizare persoanlă);
este necesar ca:
să se fi comis fapta pevăzută de legea penală de care favorizatorul să fi avut cunoştinţă; nu este
necesar ca pafta tipică să fi fost consumată, infracţiunea de favorizare subzistând şi atunci când
făptuitorul a comis numai o tentativă la fapta prevăzută de legea penală;
făptuitorul a cărui favorizare se realizează să aibă calitatea de autor, complice sau instigator al
faptei;
favorizaorul să aibă repreznetarea faptei comise de persoana favorizată şi să prevadă şi să
urmărească favorizarea acesteia sau cel puţin să accepte că prin activitatea sa îl favoriyează pe
faptuitor;
înţelegerea de a-l ajuta pe făptuitor şi ajutorul dat trebuie să aibă loc după săvârşirea faptei
prevăzute de legea penală.
- urmarea imediatǎ: starea de pericol pentru înfăptuirea actului de justiţie penală (infracţiune de pericol abstract)
Latura subiectivǎ:
favorizatorul trebuie să acţioneze în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într+o cauză penală,
tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri preventive privative de liberate (arestul
preventiv sau arestul la domiciliu) oria unei măsuri educative privative de liberatte (internarea într-un
centru educaativ sau internarea într-un centru de detenţie);
nu prezintă importanţă mobilul comiterii faptei tipice.
- acte pregǎtitoare: posibile, dar neîncriminate;
- consumarea:
a) fapta consumată: în momentul în care este acordat ajutorul făptuitorului – nu prezintă importanţă pentru
consumarea infracţiunii dacă cercetările într-o cauză penal, tragerea la răspundere penală, executarea unei pedepse
sau măsuri privative de libertate nu a fost efectiv împiedicată sau îngreunată, deoarece esenţial este scopul urmărit;
b) fapta epuizată: poate fi săvârşită în forma continuată, caz în care fapta se epuizează după
efectuarea ultimului act de executare.

nu se pedepseşte favorizarea realizată de un membru de familie (a se vedea art. 177 NCP)
OBSERVA II
1. infracţiunea de favorizare a făptuitorului este autonomă faţă de infracţiunea comisă de cel favorizat;
2. infracţiunea are caracter subsidiar, fiind reţinută numai dacă nu există alte incriminări speciale ale
favorizării;
3. nu reprezintă o condişie pentru reţinerea tipicităţii faptei punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva
făptuitorului favorizat;
4. dacă ajutorul dat făptuitorului vizează evadarea, fapta va avea o incriminare autonomă în infracţiunea de
înlesnire a evadării;
5. dacă înţelegerea de a-l ajuta pe autor are loc anterior sau concomitent cu săvârşirea infracţiunii, se va
reţine complicitatea la infracţiunea săvârşită de autor;
6. pedeapsa concretă aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru
autor (dacă fapta autorului a fost consumată. Se va avea în vedere maximul special prevăzut de norma de
incriminare, iar dacă fapta autorului a rămas în stadiul tentativei, se va avea în vedere maximul special al pedepsei
prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată, redus conform dispoziţiilor privind tratamentul sancţionat al
tentativei);
7. favorizarea poate intervenii în tot cursul urmăririi penale in rem sau in personam, în cursul procedurii de
cameră preliminară ori al judecăţii în primă instanţă sau în apel ori după rămânerea definitivă a hotărârii;
8. efectuarea de către amrtor de declaraţii necorespunzătoare adevărului care pot conduce la zădărnicire
urmăririi penale constituie numai infracţiunea de mărturie mincinoasă; instigarea unui martor să dea declaraţii
mincinoase în interesuş unui făptuitor/suspect/inculpat va constitui, după cau, fie infracţiunea de influenţare a
declaraţiiloe, fie o instigare la mărturie mincinoasă, iar nu o instigare la favorizarea făptuitorului;
9. dacă o persoană care este audiată în cadrul procesului penal şi care nu are calitatea de martor, expert sau
interpret dă declaraţii mincinoase în scopul de a zădărnici tragerea la răspundere penală a unui făptuitor, se va
reţine comiterea infracţiunii de favorizare a fpătuitorului iar nnu infracţiunea de fals în declaraţii;
10. infracţiunea de favorizare a făptuitorului poate fi reţinută în concurs cu infracţiunea de fals intelectual,
respectiv de abuz în serviciu sau luare de mită.
Art. 270. Tăinuirea
(1) Primirea, dobândirea, transformarea ori înlesnirea valorificării unui bun, de către o persoană care fie a
cunoscut, fie a prevăzut din împrejurările concrete că acesta provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea
penală, chiar fără a cunoaşte natura acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
(2) Pedeapsa aplicată tăinuitorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta
săvârşită de autor.
(3) Tăinuirea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte.

- obiectul juridic:
principal: relațiile sociale referitoare la infăptuirea justiţiei;
secundar: relaţiile sociale privind protecţia patrimoniului;
bunul mobil sau imobil prin destinaţie care provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală;
acelaşi bun poate fi succesin obiect material al mai multor infracţiuni de tăinuire, comise de făptuitori
diferiţi;

a) orice persoană fizică/juridică cu capacitate penală, cu excepţia participanţilor la săvârşirea faptei
infracţiunii din care provine bunul;
b) proprietarul bunului poate fi autor al infracţiunii, în cazul în care tăinuieşte bunurile provenite din
săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală împotriva posesorului neproprietar sau a detentorului;
c) tăinuitorul nu trebuie să aibă nici o înţelegere prealabilă sau concomitentă săvârşirii faptei prevăzute de
legea penală cu participanţii la aceasta.
- subiectul pasiv:
principal: statul.
secundar: persoana fizică/juridică care a pierdut posesia sau detenţia bunului.
Latura obiectivǎ:
primirea unui bun provenit din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală – tăinuitorul dobândeşte
detenţia precară a bunului;
dobândirea unui bun provenit din săvârşirea unei fapte prevăzute d elegea penală – tăinuitorul dobândeşte
proprietatea bunului;
transformarea unui bun provenit din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală – tăinuitorul modifică
forma sau substanţa bunului în scopul îngreunării recunoaşterii acestuia;
înlesnirea valorificării unui bun provenit din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală – tăinuitorul
realizează acte care facilitează întrăinarea bunului.
- urmarea imediatǎ: starea de pericol pentru înfăptuirea justiţiei prin trecerea bunului în stăpânirea tăinuitorului
sau prin modificarea bunului;
Latura subiectivǎ:
nu interesează mobilul sau scopul săvârşirii faptei; aceste elemente pot fi avute în vedere de instanţă la
momentul individualizării pedepsei.
- acte pregǎtitoare: posibile, dar neîncriminate;
- consumarea:
a) fapta consumată: în momentul în care are loc primirea, dobândirea, transformarea unui bun provenit din
săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală ori înlesnirea valorificării lui;
b) fapta epuizată: poate fi săvârşită în forma continuată, caz în care fapta se epuizează după
efectuarea ultimului act de executare (unitate legală).

nu este sancţionată tăinuirea comisă de un membru de familie al participantului la săvârşirea faptei
prevăzute de legea penală din care provine bunul tăinuit ori al persoanei care a tăinuit anterior
acelaşi bun.
OBSERVA II
1. infracţiunea se comite numai printr-o acţiune, nu prin acte comisive;

2. tăinuirea etse condiţionată de existenţa unui bun provenit din comiterea anterioară a unei fapte prevăzute
de legea penală;
3. tăinuitorul nu poate fi participant la săvârşirea infracţiunii din care privine bunul, deoarece tăinuirea etse
o infracţiune autonomă atât faţă de infracţiunea corelativă, cât şi faţă de complicitatea la aceasta;
4. bunul tăinuit poate proveni şi din comiterea altor infracţiuni decât cele împotriva patrimoniului;
5. subiecul pasiv secundar al infracţiunii de tăinuire este acelaşi cu subiectul pasiv al faptei din care provine
bunul tăinuit;
6. în situaţia în care persoana care primeşte, dobândeşte sau transformă un bun provenit din săvârşirea unei
fapte prevăzute de legea penală are o înţelegere prealabilă sau concomitentă săvârşirii faptei cu participanţii la
aceasta, se va reţine complicitatea ca formă a participaţiei penale la fapta comisă, iar nu tăinuirea, chiar dacă
promisiunea de tăinuire nu mai este respectată după comiterea faptei;
7. nu este necesar pentru a reţine existenţa infracţiunii de tăinuire ca autorul faptei din care provine bunul
să fi fost identificat;
8. va exista infracţiunea de tăinuire chiar dacă pentru fapta din care provine bunul tăinuit există un
impediment la punerea în mişcare a acţiunii penale. Prin urmare, nu este întotdeauna necesar ca pentru infracţiunea
de tăinuire şi pentru fapta din care provine bunul tăinuit organele judiciare să dispună aceeaşi soluţie în procesul
penal;
9. dacă sunt comise mai multe modlităţi alternative ale elementului material al infracţiunii, se va reţine
săvârşirea unei singure infracţiuni de tăinuire (unitate legală), iar nu a unui concurs de infracţiuni;
10. în situaţia existenţei unui prim act d tăinuire, rumat de o altă acţiune a aceluiaşi tăinuitor care promite
că va asigura valorificarea în continuare şi a altor bunuri sustrase, sunt întrunite elementele constitutive ale
complicităţii la infracţiune ade furt (simplu sau calificat) în concurs ideal cu infracţiunea de tăinuire, chiar dacă
promisiunea anticipată de tăinuire a bunurilor nu a fost îndeplinită;
11. spre deosebire de tăinuire, care poate fi realizată sub aspect obiectiv numai prin „primire, dobândire,
tarnsformarea bunului ori înlesnirea valorificării acestuia, infracţiunea de favorizare a infractorului poate fi comisă
pri n orice fapte sau mijloace;
12. pedeapsa aplicată tăinuitorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta
săvârşită de autor (dacă fapta autorului a fost consumată, se va avea în vedere maximul special prevăzut în norma
de incriminare, iar dacă fapta autorului a rămas la stadiul tentativei, se va avea în vedere maximul special al
pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată, redus conform dispoziţiilor privind tratamentul
sancţionar al tentativei).
Art. 273. Mărturia mincinoasă
(1) Fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori,
face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care
este întrebat se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Mărturia mincinoasă săvârşită:
a) de un martor cu identitate protejată ori aflat în Programul de protecţie a martorilor;
b) de un investigator sub acoperire;
c) de o persoană care întocmeşte un raport de expertiză ori de un interpret;
d) în legătură cu o faptă pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă ori închisoarea de 10 ani
sau mai mare se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(3) Autorul nu se pedepseşte dacă îşi retrage mărturia, în cauzele penale înainte de reţinere, arestare sau de
punerea în mişcare a acţiunii penale ori în alte cauze înainte de a se fi pronunţat o hotărâre sau de a se fi dat o altă
soluţie, ca urmare a mărturiei mincinoase.

- obiectul juridic: relațiile sociale referitoare la infăptuirea justiţiei şi aflarea adevărului într-o cauză în care se
ascută martori, experţi sau interpreţi;

- subiectul activ:
a) nemijlocit; martorul – la varianţa agravată a infracţiunii, autor este martorul cu identitate protejată ori
cel aflat în programul de protecţie a martorilor, investigatorul sub acoperire, expertul, interpretul dintr-o cauză
civilă, penală, disciplinară.
b) complice sau instigator poate fi orice persoană fizică/juridică care are capacitate penală.
- subiectul pasiv:
principal: statul.
secundar: persoana fizică/juridică prejudiciată prin mărturia mincinoasă.
Latura obiectivǎ:
fapta unei persoane de a face afirmaţii mincinoase cu privire la împrejurări esenţiale asupra cărora aa fost
întrebată cu ocazia ascultării într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se
ascultă martori;
omisiunea unei persoane de a spune tot ce ştie cu privire la împrejurări esenţiale asupra cărora a fost
întrebată cu ocazia ascultării într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în altă cauză în care se ascultă
martori.
Cerin a esen ială: declaraţia mincinoasă sau omisiunea martorului de a spune tot ce stie trebuie să vizeze
fapte sau împrejurări esenţiale ale cauzei (au legătură cu fondul cauzei, au importanţă în ceea ce priveşte
soluţia ce se dă în procesul respectiv).
- urmarea imediatǎ: starea de pericol pentru înfăptuirea justiţiei (infracţiune de pericol abstract);
Latura subiectivǎ:
nu prezintă importanţă mobilul sau scopul comiterii faptei tipice.
Variante agravate:
mărturia mincinoasă săvârşită prin:
de un martor cu identitate protejată ori aflat în Programul de protecţie a martorilor;
de un investigator sub acoperire;
de o persoană care întocmeşte un raport de expertiză ori de un interpret;
în legătură cu o faptă pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă ori închisoarea de 10 ani
sau mai mare.
- acte pregǎtitoare: neîncriminate;
- tentativa: neincriminată;
- consumarea:
a) fapta consumată:
la data efectuării declaraţiei mincinoase cu privire la împrejurări esenţiale ale acuzei (data semnării
declaraţiei);
la data la care are loc omisiunea de a face declaraţii cu privire la împrejurările esenţiale ale cauzei despre
care a fost întrebat (data semnării declaraţiei);
la momentul depunerii raportului de expertiză la organul judiciar care a dispus-o;
la momentul depunerii/efectuării traducerii de către interpret la organul judiciar care i-a solicitat serviciile.
b) fapta epuizată: poate fi comisă în forma continuată, caz în care fapta se epuizează după
Cauza specială de nepedepsire asubietului activ nemijlocit:

fapta există, constituie infracţiune, însă nu se poate aplica o pedeaspă, dispunându-se
clasarea/încetarea procesului penal faţă de subiectul activ nemijlocit, dacă:
în cauzele penale, subiectul activ nemijlocit îşi retrage mărturia mincinoasă dată în cauză mai
înainte de reţinerea suspectului sau inculpatului, arestarea preventivă sau la domiciliu a
inculpatului sau de punerea în mişcare a acţiunii penale;
în alte cauze decât cele penale, subiectul activ nemijlocit îşi retrage mărturia mincinoasă dată în
cauză mai înainte de a se fi pronunţat o hătărâe în primă instanţă sau de a se fi dat o altă soluţie în
cauză ca urmare a mărturiei mincinoase.
complicele sau instigatorul va răspunde ca participant la comiterea infracţiunii de mărturie
mincinoasă, cauza de nepedepsire având caracter personal
OBSERVA II
1. nu poate comite infracţiunea de mărturie mincinoasă persoana care potrivit noului Cod de procedură
penală poate refuza să dea declaraţii în procesul penal în condiţiile în care îşi exercită acest drept (în cauzele
penale: soţul, ascendenţii şi descendenţii în linie directă, precum şi fraţii şi surorile suspectului sau inculpatului;
persoanele care au avut calitatea de soţ al suspectului sau inculpatului, persoana obligată să păstreze secretul sau
confidenţialitatea cu privire la faptele şi împrejurările de care a luat cunoştinţă în exerciţiul profsiei, martorul care
invocă dreptul la tăcere şi privilegiul împotriva autoincriminării) deopotrivă, nu poate fi subiect activ nemijlocit al
infracţiunii partea civilă, partea responsabilă civilmente, suspectul, inculpatul;
2. pentru reţinerea tipicităţii faptei nu este necear ca declaraţia mincinoasă să fi fost dată în folosul vreuneia
dintre părţile procesuale sau ca instanţa să îşi întemeieze hotărârea pe aceasta;
3. coautoratul nu este posibil atunci când fapta este comisă de martorul sau expertul audiat, de un
investigator sub acoperire sau de un interpret, este posibil coautoatul dacă procedeul probatoriu al expertizei sau
traducerea unor înscrisuri este realizată împreună de mai multe persoane;
4. dacă instigarea la mărturia mincinoasă este realizată prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă
cu efect vădit intimidant, săvârşită asupra subiectului activ nemijlocit ori asupra unui membru de familie al
acestuia, se va reţine comiterea infracţiunii de influenţare a declaraţiilor (art. 272 alin. (1), iar nu o instigare la
mărturia mincinoasă.
Art. 279. Ultrajul judiciar
(1) Ameninţarea, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de
moarte ori omorul, săvârşite împotriva unui judecător sau procuror aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, se
sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu
jumătate.
(2) Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui judecător sau procuror ori împotriva bunurilor acestuia, în
scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa
prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate.
(3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele comise în condiţiile alin. (2), dacă privesc un membru de
familie al judecătorului sau al procurorului.
(4) Dispoziţiile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător şi faptelor comise împotriva unui avocat în
legătură cu exercitarea profesiei.

- obiectul juridic:
principal: relațiile sociale referitoare la înfătuirea justiţiei;
secundar: relaţiile sociale referitoare la libertatea psihică ori la integritatea corporală su sănătatea
judecătorului/procurorului/avocatului.
- obiectul material (secundar):
corpu peroanei, cu excepţia cazului în care fapta se săvârşeşte prin ameninţare;
în cazul variantei asimilate, obiectul material poate fi şi bunul judecătorului/procurorului/avocatului sau al
membrului de familie al acestuia.

b) participaţia penală este posibilă în toate formele.
- subiectul pasiv:
b) secundar: judecătorul/procurorul/avocatul;persoana juridică nu poate fi subiect pasiv;
c) în cazul celei de-a doua variantă asimilată, subiect pasiv secundar poate fi şi un membru de familie al
judecătorului/procurorului/avocatului;
d) pluritatea de subiecţi pasivi secundari atrage, în principiu, reţinerea plurităţii de infracţiuni; ca excepţie,
pluritatea de infracţiuni va conduce la reţinerea unei singure infracţiuni de ultraj judiciar dacă ănfracţiunea
absorbită este omorul calificat săvârşit aspra a două sau mai multe persoane
Latura obiectivǎ:
amenin area unui judecător aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu (chiar şi pentru fapte care nu au
legătură cu actele de serviciu) ori a unui avocat în legătură cu exercitarea profesiei;
absoarbe infracţiunea de ameninţare prevăzută de art. 206 NCP;
lovirea sau orice acte de violen ă unui judecător aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu (chiar şi pentru
fapte care nu au legătură cu actele de serviciu) ori a unui avocat în legătură cu exercitarea profesiei
absoarbe infracţiunea de loviri sau alte violenţe prevăzută de art. 193 NCP;
vătămarea corporală unui judecător aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu (chiar şi pentru fapte care
nu au legătură cu actele de serviciu) ori a unui avocat în legătură cu exercitarea profesiei:
absoarbe infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 194 NCP (infracţiune
consumată sau doar tentativă);
lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte unui judecător aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu
(chiar şi pentru fapte care nu au legătură cu actele de serviciu) ori a unui avocat în legătură cu exercitarea
profesiei:
absoarbe infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 195
NCP;
omorul unui judecător aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu (chiar şi pentru fapte care nu au legătură
cu actele de serviciu) ori a unui avocat în legătură cu exercitarea profesiei:
absoarbe infracţiunea de omor sau pe cea de omor calificat.
principală: starea de pericol pentru realizarea actului de justiţie;
secundară: se determină în fucnţie de urmarea specifică infracţiunii absorbite.
rezultă din materialitatea faptei tipice, nefiind necesar să fie dovedită.
Prin raportare la urmarea imediată secundară, se determină în funcţie de specificul infracşiunii absorbite.
Variante asimilate:
1. săvârşirea oricărei infrac iuni împotriva unui judecător sau procuror ori împotriva bunurilor
acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribu iilor de serviciu, respectiv
împotriva unui avocat, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea profesiei
este necesar ca infracţiunea să fie comisă:
în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu/în legătură cu exercitarea profesiei;
în scop de intimidare sau răbunare;
2. săvârşirea oricărei infrac iuni împotriva unui membru de familie al judecătorului, rpcurorului sau
avocatului ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidate sau de razbunare, în legătură cu exercitarea
atribu iilor de serviciu - legea nu limitează sfera infracţiunilor comise în scop de intimidare sau răzbunare la un
anumit obiect juridic; infracţiunea poate fi comisă cu orice formă de vinovăţie, cu excepţia culpei.
Latura subiectivǎ:
intenția directă, indirectă sau praeteritenţie;
nu interesează sub aspectul existenţei infracţiunii mobilul sau scopul cu care a fost săvârşită, cu excepţia
formelor asimilate, când fapta se comite în scop de intimidate sau de răzbunare.
- tentativa: atunci când acţiunea absorbită rămâne în stadiul tentativei incriminate, se va reţine comiterea ultrajului
judiciar în forma consumată, faţă de dispoziţiile art. 174 NCP;
- consumarea:
a) fapta consumată: la momentul în care se comite fapta;
b) fapta epuizată: poate fi comosă în forma continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act

acțiunea penală se pune în mișcare şi se exercită din oficiu.
OBSERVA II
1. subiectul pasiv al infracţiunii poate fi judecătorul de drepturi şi libertăţi, de cameră preliminară sau cel
care intră în compunerea completului de judecată ce judecă în primă instanţă sau în apel ori în căile extraordinare
de atac; deopotrivă, este subiect pasiv al infracţiunii judecătorul-sindic, judecătorul delegat cu executarea
pedepselor ori delegat cu supravegherea privării de libertate sau judecătorul Curţii Cosntiutţionale;
2. spre deosebire de infracţiue ade ultraj, în cazul ultrajului judiciar:
nu este necesar ca ameninţarea să fie comisă nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă;
este necesar ca fapta să fie comisă împotriva unui judecător sau procuror aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu;
3. în ipoteza în care judecătorul sau procurorul nu se află în exercitarea atribuţiiloe de serviciu, nu se va ăutea reţine
comiterea formei tip a infracţiunii, fiind posibilă reşinerea formei asimulate dacă sunt întrunite cerinţele prevăzute
de art. 279 alin. (2) NCP;
4. se va reţine numai infracţiunea efectiv comisă atunci când fapta nu a fost săvârşită în scop de intimidare
sau răzbunare şi nu are legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu de către magistrat ori cu exercitarea profesiei
de avocat, repsectiv în situaţia în care infracţiunea a fost comisă faţă de un avocat în legătură cu exercitarea
atribuţiilr de serciviu, însă nu în scop de inrimidare sau răzbunare;
5. se va reţine comiterea infracţiunii de ultraj, iar nu cea de ultraj judiciar, dacă infracţiunea este comisă
faţă de un judecător sau procuror în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, însă nu în scop de intimidare sau
răzbunare.
Art. 282. Tortura
(1) Fapta funcţionarului public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat sau a altei
persoane care acţionează la instigarea sau cu consimţământul expres ori tacit al acestuia de a provoca unei persoane
puternice suferinţe fizice ori psihice:
a) în scopul obţinerii de la această persoană sau de la o terţă persoană informaţii sau declaraţii;
b) în scopul pedepsirii ei pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis ori este bănuită că l-a
comis;
c) în scopul de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau a face presiuni asupra unei
terţe persoane;
d) pe un motiv bazat pe orice formă de discriminare, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi
(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a avut ca urmare o vătămare corporală, pedeapsa este închisoarea de la
3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Tortura ce a avut ca urmare moartea victimei se pedepseşte cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi
(4) Tentativa la infracţiunea prevăzută în alin. (1) se pedepseşte.
(5) Nicio împrejurare excepţională, oricare ar fi ea, fie că este vorba de stare de război sau de ameninţări cu
războiul, de instabilitate politică internă sau de orice altă stare de excepţie, nu poate fi invocată pentru a justifica
tortura. De asemenea, nu poate fi invocat ordinul superiorului ori al unei autorităţi publice.
(6) Nu constituie tortură durerea sau suferinţele ce rezultă exclusiv din sancţiuni legale şi care sunt inerente
acestor sancţiuni sau sunt ocazionate de ele.

- obiectul juridic:
principal: relațiile sociale referitoare la infăptuirea justiţiei;
secundar: relaţiile sociale referitoare la respectarea demnităţii umane, integritatea corporală, sănătate şi
libertatea persoanei.
principal: nu are
secundar: corpul persoanei suouse la tortură.

- subiectul activ:
a) autor: funcţionarul public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ori o
persoană fizică care acţionează la instigarea sau cu consimţământul acestuia.
b) participaţia penală este posibilă în toate formele sale
c) coautoratul este posibil numai atunci când subiecţii activi nemijlociţi au calitatea cerută de lege;
d) persoana juridică nu poate fi subiect activ nemijmocit al infracţiunii.
- subiectul pasiv:
principal: statul.
secundar: persoana supusă torturii;.
pluritatea de subiecţi pasivi secundari atrage reţinerea concursului de infracţiuni.
Latura obiectivǎ:
fapta de a provoca unei persoane puternice suferinţe fizice ori psihice;
în scopul obţinerii de la această persoană su de la o terţă persoană de informaţii sau declaraţii;
în scopul pedepsirii ei pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis;
în scopul de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau a face presiuni
asupra unei terţe persoane;
pe un motiv bazat pe orice formă de discriminare.
nu prezintă importanţă dacă scopul urmărit a fost atins;
absoarbe purtarea abuzivă.
starea de pericol pentru înfăptuirea justiţiei;
suferinţele fizice sau psihice produse persoanei torturate.
prin raportare la urmarea principală: rezultă din materialitatea faptei şi nu trebuie dovedită;
prin raportare la urmarea secundară: trebuie dovedită.
Latura subiectivǎ:
Variante agravate:
tortura care:
a avut ca urmare o vătămare corporală – absoarbe infracţiunea de vătămare corporală.
a avut ca urmare moartea victimei – absoarbe infracţiunea de lovire sau alte violenţe
ambele variante agravate se comit cu praeterintenţie.
- acte pregǎtitoare: posibile, neîncriminate;
- tentativa: posibilă şi incriminată doar la forma tip;
- consumarea:
a) fapta consumată: în momentul comiterii faptei tipice;
b) fapta epuizată: poate fi comisă în forma continuată, caz în care fapta se epuizează după
OBSERVA II
Nu pot fi reţinute drept cauze justificative ale torturii:

1. existenţa oricărei împrejurări excepţionale, fie că este vorba de stare de rîzboi sau de ameninţări cu
războiul, de instabilitate politică internă saua de orice altă stare de excepţie.
2. ordinul superioruui ori al unei autorităţi publice.
Art. 285. Evadarea
(1) Evadarea din starea legală de reţinere sau de deţinere se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2) Când evadarea este săvârşită prin folosire de violenţe sau arme, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5
ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Se consideră evadare:
a) neprezentarea nejustificată a persoanei condamnate la locul de deţinere, la expirarea perioadei în care s-a
aflat legal în stare de libertate;
b) părăsirea, fără autorizare, de către persoana condamnată, a locului de muncă, aflat în exteriorul locului
de deţinere.
(4) Pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare se adaugă la restul rămas neexecutat din pedeapsă la
data evadării.
(5) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte.

- obiectul juridic:
principal: relațiile sociale referitoare la infăptuirea justiţiei şi rspectarea stării legale de reţinere sau
deţinere;
secundar (la forma agravată): relaţiile sociale referitoare la protecţia sănătăţii şi integrităţii corporale a
persoanei.
la forma de bază nu are;
excepţie: la varianţa agravată -corpul persoanei asupra căreia se exercită violenţele.

- subiectul activ:
a) nemijlocit: suspectul sau inculpatul aflat în stare de reţinere, respectiv inculpatul aflat în stare legală de
arest preventiv sau codamnatul aflat în executarea pedepsei închisorii ori a detenţiunii pe viaţă; este posibil
coautoratul, fiind necesar ca toţi coautorii să aibă calitatea cerută d elege;
b) complice moral sau instigator poate fi orice persoană fizică/juridică care are capacitate penală.
- subiectul pasiv:
c) complicitatea materială la evadare are o incriminare autonomă, constituind infracţiunea de înlesnire a
evadării.
principal: statul.
secundar (în cazul formei agravate): persoana a cărei sănătate sau integritate corporală a fost vătămată de
cel care evadează.
Latura obiectivǎ:
evadarea suspectului, inculpatului ori a condamnatului din starea legală de privare de libertate;
sunt asimilate evadării:
neprezentarea nejustificată a persoanei condamnate la locul de deţinere, la expirarea periaodei în
care s-a aflat legal în stare de libertate;
părăsirea, fără autorizare, de către persoana condamnată, a locului de muncă, aflat în exteriorul
locului de deţinere; dacă părăsirea locului de muncă aflat în interiorul locului de detenţie este
urmată şi de părăsirea nelegală a locului de deţinere, se va reţine forma de bază a evadării.
- urmarea imediatǎ: starea de pericol pentru înfăptuirea justiţiei;
Latura subiectivǎ:
Variante agravate:
evadarea săvârşită prin folosire efectivă de violenţe asupra unor persoane sau utilizarea efectivă de
arme (nu este suficient ca persoana să fie înarmată);
infracţiunea de lovire sau alte violenţe este absorbită în infracţiunea de evadare comisă prin violenţe, în
vreme ce infracţiunea de ameninţare este absorbită în evadarea comisă prin folosirea de arme;
dacă violenţele nu au fost comise asupra unor bunuri, se va reţine comiterea infracţiunii în forma de
bază în concurs cu distrugerea;
la săvârşirea infracţiunii prin folosire de arme vor fi avute în vedere atât armele propriu-zise, cât şi cele
asimilate; în cazul în care deţinerea armei este ilegală, evadarea se va reţine în concurs cu infracţiunea
de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor.
- acte pregǎtitoare: posibile, neîncriminate;
- tentativa: posibilă şi incriminată;
- consumarea:
la forma de bază: în momentul în care făptuitorul iese din starea leaglă de privare de liberatte prin
evadare, aflându-se în concret în stare de libertate;
la forma asimilată: la data expirării termenului de revenire la locul de detenţie, respectiv la data
părăsirii locului unde se desfăşoară munca;
în principiu, infracţiunea de evadare nu poate fi comisă în formă continuată.
OBSERVA II
1. legalitatea privării de liberate se referă numai la cazurile în care aceasta poate fi dispusă, nu şi la alte
condiţii referitoare la temeinicia ori la oportunitatea acesteia; astfel, făptuitorul nu poate invoca în apărarea sa
faptul că a evadat dintr-o stare de arest pe care nu o considera oprotună sau proporţională cu scopul urmărit;
2. infracţiunea de evadare se comite numai printr-o acţiune nu şi prin inacţiune;
3. nu este infracţiune continuă şi nu poate fi săvârşită în forma continuată;
4. sancţionarea evadării va fi realizată potrivit sistemului cumului aritmetic dacă infractorul evadează din
executarea pedepsei închisorii: pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare se va cumula aritemtic cu restul
din pedeapsa închisorii rămas de executat la momentul evadării, fără a se putea depăşii maximul general al pedpsei
închisorii.
5. dacă infractorul evadează din starea legală de reţinere sau arestare preventivă, infracţiunea de evadare va
fi reţinută în concurs real cu infracţiunea care a constituit temetiul reţinerii/arestării, fiind aplicabile regulile
generale de aplicare a pedepsei în cazul concursului de infracţiuni;
6. nu pot fi autori ai infracţiunii de evadare:
- făptuitorul privat de libertate ca urmare a prinderii după săvârşirea unei infraţiuni flagrante;
- persoana internată medical;
- persoana adusă prin constrânegre în baza unui mandata de aducere;
- persoana condusă administrativ la sediul polţiei;
- persoana (minor sau major) internată într-un centru educativ sau de deţinere;
- persoana privată de libertate după încetarea măsurii reţinerii sau arestării preventive ori după executarea integrală
a pedepsei sau după ce pedeapsa a fost considerată ca fiind executată;
- inculpatul arestat la domiciliu (nerespectarea acestei măsuri atrage posibilitatea înlocurii ei cu arestarea
preventivă, iar nu cu reţinerea infracţiunii de evadare).
Art. 289. Luarea de mită
(1) Fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte
bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea,
neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură
cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea
exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a
săvârşit fapta.
(2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie
infracţiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la
îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.
(3) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc,
se dispune confiscarea prin echivalent.

- obiectul juridic: buna desfăşurare a relaţiilo de serviciu şi relaţiile sociale în legătură cu aceestea.

a) subiectul activ calificat (autor, coautor):
în cazul formei tip, funţionatul public, aşa cum este definit de art. 175 alin. (1) NCP, respectiv persoana
care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie:
exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor
puterii legislative, executive sau judecătoreşti (senatori, deputaţi, Preşedintele Românie, membrii
Guvernului, judecători şi procurori, membrii CSM);
exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură (funcţionarii publici
propriu-zişi sau cei cu statut special, funcţionarii publici din cadrul administraţiei centrale sau
locale, funcţionarii parlamentari, primarii, preşedinţii de consilii locale sau judeţene, preşedintele
Curţii de Conturi, poliţiştii, medicul angajat într-o unitate spitalixească de stat);
exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui opertaor
economic sau al unei persoane juridice cu capital intregral sau majoritar de stat, atribuţii legate de
realizarea obiectului de activitate al acesteia;
persoana asimilată funcţionarului public potrivit art. 175 alin. (2 NCP [persoana care exercită un serviciu
de interes public sau pentru care a fost investită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori
supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public (norarii, executorii
judecătoreşti, experţii tehnici autorizaţi. Interpreţi şi traducători)] poate fi subiect activ nemijlocit al
infracţiunii doar dacă fapta este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act
privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.
persoanele care, pe baza unui acord de arbitraj, sunt chemate să pronunţe o hotărâre cu privire al un litigiu
ce le este dat spre soluţionare de către părţile la acert acord, indiferent dacă procedura arbitrală se
desfăşoară în baza legii române ori în baza unei alte legi;
autor al infracţiunii poate fi atât o persoană fizică, cât şi o persoană juridică;
în ipoteza variantei atenuate a infracţiunii, pot fi subiecţii activi nemijlociţi, funcţionarii privaţi, adică
persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură
în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute de art. 175 alin. (2) NCP (angajaţii din birourile
notariale sau de executare) ori în cadrul oricărei persoane juridice (directorul unei societăţii, medicul
angajat la un spital privat);
b) complice, instigator: orice persoană fizică sau juridică care are capacitate penală;
c) coautor poate fi numai o persoană care are calitatea de fucnţionar public sau o altă calitate dintre cele
prevăzute de lege.
Cerin a esen ială: funcţionarul public trebuie să aibă competenţa de a îndeplini, a nu îndeplini, a întâruzia
sau a accelera îndeplinirea actului pentru care este mituit.
- subiectul pasiv:
principal: statul.
special: autoritatea publică, instituţia publică, instituţia sau persoana juridică de interes public ori privată în
cadrul căreia făptuitorul se află în exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv autoritatea publică a statului
străin, instanţa internaţională sau organizaţia internaţională în care subiectul activ nemijlocit îşi exercită
serviciul. Poate fi considerată subiect pasiv special al infracţiunii şi persoana constrânsă să dea mită.
Latura obiectivǎ:
pretinderea de bani sau alte foloase necuvenite – formularea unei pretenţii (direct sau indirect);
primirea de bani sau alte foloase necuvenite -dobândirea de bani sau alte foloase necuvenite remise (direct
sau indirect) de mituitor, din iniţiativa acestuia;
acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase necuvenite – acordul explicit sau implicit, direct sau
indirect, al făptuitorului de a accepta oferta de mită
pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii poate fi realizată direct sau indirect, pentru sine ori pentru
altul.
Cerin e esen iale:
banii sau foloasele nu trebuie să fie cuvenite în mod legal făptuitorului; pot fi determinate sau
determinabile;
actul (licit sau ilicit) pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire, accelerare ori întârziere se pretinde, primeşte
sau acceptă promisiunea de bani sau alte foloase necuvenite trebuie să intre în cadrul atribuţiilor de serviciu
ale funcţionarului;
pretinderea, primirea sau acceptarea de promisiuni de bani sau alte foloase necuvenite trebuie comisă în
legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în
îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acetor îndatoriri;
fapta poate să fie săvârşită anterior, concomitent sau ulterior îndeplinirii, neîndeplinirii, accelerării,
întârzierii actului ce intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului sau îndeplinirii unui act contrar acertor
atribuţii.
- urmarea imediatǎ: starea de pericol pentru buna desfăşurare a raporturilor de serviciu în cadrul unităţilor
prevăzute de art. 176 NCP, al persoanelor juridice de drept privat, al autorităţilor publice ale statului străin. Al unei
instanţe imnternaţionale sau organizaţii internaţionale.;
Latura subiectivǎ:
intenția directă;
Varianta atenuată:
luarea de mită comisă de o persoană care exercită o funcţie de demnitate publică ori care este judecător sau
procuror, organ de cercetare penală saua re atribuţii de constatare ori de sancţionare a contravenţiilor sau de
una dintre persoanele care, pe baza uni acord de arbitraj, sunt chemate să pronunţe o hătărâre cu privire la
un litigiu ce le este dat spre soluţionare de către părţile la acest acord, indiferent dacă procedura arbitrală se
desfăşoară în baza legii române ori în baza unei alte legi.
Varianta agravată:
luarea de mită comisă de către funcţionarii privaţi, adică de persoanele care exercită, permanent ori
temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură a serviciului unei persoane fizice dintre
cele prevăzute de art. 175 alin. (2) NCP.
- consumarea:
fapta consumată: în momentul pretinderii, primirii, acceptării promisiunii de bani sau alte
foloase necuvenite în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea,accelerarea ori întârzierea efectuării
unui act privitor la îndatoririle de serviciu ale funcţionarului;
fapta epuizată: poate fi comisă în forma continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act
OBSERVA II
1. mituitorul nu are calitatea de instigator sau complice la infracţiunea de luare de nită, ci va răspunde penal
ca autor al infracţiunii de dare de mită;
2. potrivit art 294 NCP, por fi subiecţi activi nemijlociţi ai infracţiunii de luare de mită:
funcţionarii şi persoanele care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori alte persoane care
exercită atribuţii similare în cadrul unei organizaţii publice internaţionale la care România este parte;
membrii adunărilor parlamentare ale organizaţiilor internaţionale la care România este parte;
funcţionarii sau persoanele care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori alte persoane care
exercită atribuţii similare, în cadrul Uniunii Europene;
persoanele care exercită funcţii juridice în cadrul instanţelor internaţionale a căror competenţă este acceptată de
România, precum şi funcţioanrii de la grefele acestor instanţe;
funcţionnarii unui stat străin;
membrii adunărilor parlamentare sau administrative ale unui stat străin;
juraţii din cadrul unor instanţe străine;
3. nu pot avea calitatea de autori ai infracţiunii de luare de mită cei care exercită profesii liberale în propriile forme
de organizare (avocatul mediatorul);
4. dacă darea de mită se realizează prin mijlocirea unui intermediar, acesta va avea calitatea de complice la
infracţiunea de dare de mită, dacă scopul urmărit a fost acela de a-l ajuta pe mituitor, sau complice la infracţiunea
de luare de mită, dacă acesta a urmărit să-l ajute pe mituit;
5. banii, valorile sau orice alte bunuri primite (remise efectiv) sunt supuse confiscării, iar dacă acestea nu se
mai găsesc, se va dispune confiscarea prin echivalen;
6. nu se poate dispune confiscarea specială cu privire la:
bunurile sau foloasele necuvenite pretinse, dar care nu au fost efectiv primite;
bunurile sau foloasele necuvenite acceptate, dar care nu au fost efectiv primite;
bunurile sau foloasele necuvenite care au fost restituite mituitorului, care a denunţat fapta înainte de sesizarea
organelor de urmărire penală;
sumele de bani puse la dispoziţia mituitorului pentru realizarea flagrantului la infracţiunea de luare de mită;
banii, valorile sau orice alte bunuri date de mituitorul contrâns sau de mituitorul care beneficiază de cauza de
nepedepsire specială prevăzută de art, 290 alin. (3) NCP; în ambele aczuri, acstea se restituie persoanei care le-a
dat;
7. în cazul participaţiei penale, nu s epoate dispune confiscarea în solidar de la inczlpaţi a sumenlor de bani
ori a foloaselor necuvenite, ci de la fiecare participant se va confisca suma de bani pe care a primit-o efectiv ori,
prin echivalent, valoare abunurilor de care a profitata efectiv prin săvârşirea faptei;
8. dacă făptuitorul realizează mai multe dintre variantele alternative ale elementului material al infracţiunii,
se va reţine o singură infracţiune de luare de mită, care se consumă în momentul realizării primei activităţi
infracţionale.
Art. 290. Darea de mită
(1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în condiţiile arătate în art. 289, se pedepseşte cu
închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Fapta prevăzută în alin. (1) nu constituie infracţiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice
mijloace de către cel care a luat mita.
(3) Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost
sesizat cu privire la aceasta.
(4) Banii, valorile sau orice alte bunuri date se restituie persoanei care le-a dat, dacă acestea au fost date în
cazul prevăzut în alin. (2) sau date după denunţul prevăzut în alin. (3).
(5) Banii, valorile sau orice alte bunuri oferite sau date sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai
găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

- obiectul juridic: buna desfăşurare a relaţiilo de serviciu şi relaţiile sociale în legătură cu aceestea.

- subiectul activ (autor, coautor, instigator, complice):
orice persoană fizică sau juridică cu capacitate penală;
funcţionarul public poate fi subiect activ al infracţiunii de dare de mită;
subiectul activ nemijlocit al infracţiuni de dare de mită nu este în acelaşi timp şi complice sau intigator la
infracţiunea de luare de mită.
- subiectul pasiv:
principal: statul.
special: autoritatea publică, instituţia publică, instituţia sau persoana juridică de interes public ori privată în
cadrul căreia persoana mituită se află în exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv autoritatea,instituţia
sau persoana fizică ori juridică în care persoanele mituite prevăzute de art. 293, art. 294 sau art. 308 ăşi
desfăşoară serviciul sau exercită o însărcinare de orice natură.
Latura obiectivǎ:
promisiunea de bani sau alte foloase necuvenite făcute unui funcţionar public în legătură cu îndeplinirea,
neîndeplinirea, accelerarea sau întârzierea îndeplinirii unui act referitor la îndatoririle sale de serviciu sau în
legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri - făgăduinţa de bani sau alte foloase, realizată
direct sau indirect, verbal ori în scris, expres sau implicit, fără ca bunurile promise să fie prezentate
persoanei mituite;
oferirea de bani sau alte foloase necuvenite făcute unui funcţionar public în legătură cu îndeplinirea,
legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri – prezentatea bunurilor oferite persoanei mituite,
chiar dacă oferta este acceptată sau nu;
darea de bani sau alte foloase necuvenite făcute unui funcţionar public în legătură cu îndeplinirea,
legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri – remiterea efectivă a banilor sau a altor foloase
necuvenite, precum şi primirea acestora direct sau indirect de către cel mituit.
Cerin e esen iale:
promisiunea, oferirea sau darea să aibă ca obiect bani sau alte foloase necuvennite funcţionarului public
mituit;
actul (licit sau ilicit) pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire, accelerare ori întârziere se promit, oferă sau
se dau bani ori alte foloase necuvenite trebuie să facă parte din cadrul atribuţiilor de serviciu ale
funcţionarului
promisiunea, oferirea sau adrea de bani sau alte foloase necuvenite poate avea loc anterior, concomitent sau
ulterior îndeplinirii, neîndeplinirii, acceleraării sau întârzierii actului ce intră în atribuţiile de serviciu ale
funcţionarului ori efectuării unui act contrar acetor atribuţii.
instanţe imnternaţionale sau organizaţii internaţionale;
Cauza specială de neimputabilitate
constrângerea nituitorului (art. 290 alin. (2) – presiunea pe care acţiunea celui care a luat mita a exercitat-o
asupra persoanei care a dat mita, în scopul de a o determina pe aceasta din urmă să săvâşească infracţiunea
de dare de mită;
se poare realiza prin orice mijloace şi nu numai prin ameninţarea cu un peroicol grav;
nu trebuie să fie irezistibilă.

nu se pedepşeşte făptuitorul care denunţă unei autorităţi fapta de dare de mită mai înainte ca organul de
urmărire penală să fi fost sesizat pentru această infracţiune.
Varianta atenuată:
darea de mită comisă în legătură cu persoanele care exercită, permanent pri temporar, cu sau fără o
remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art, 175
alin. (2) NCP ori în cadrul oricărei persoane juridice.
Latura subiectivǎ:
intenția directă;
- tentativa: nu este posibilă, fiind asimilată faptei consumate;
- consumarea:
fapta consumată: în momentul promiterii, oferirii dau dării banilor sau a altor foloase necuvenite
funcţionarului mituit;
OBSERVA II
1. banii sau foloasele necuvenite oferite (chiar dacă nu au fost acceptate) sau date se confiscă, iar dacă nu
se găsesc, infractorul va fi obligat la plata echivalentului lor în bani;
2. nu sunt supuse confiscării:
- banii sau foloasele necuvenite promise;
- banii sau foloasele necuvenite date în cazul contrângerii mitutitorului;
- banii sau foloasele necuvenite date, în cazul în care se reţine cauza special de nepedepsire; dacă banii, valorile sau
orice alte bunuri au fost date de mituitor înainte de realizarea denunţului, chiar dacă acesata beneficiază de cauza
special de nepedepsire, aceste bunuri vor fi supuse confiscării;
- sumele de bani puse la dispoziţia mituitorului pentru realizarea flagrantului la infracţiunea de luare de mită;
3. elemental material poate fi realizat direct de mitutuitor sau indirect, prin intermediul unei personae
interpuse (complice la infracţiunea de dare de mită); dacă persoana interpusă este cea care l-a determinat pe
mituitor să comită infracţiunea, se va reţine numai instigarea la dare de mită.
Art. 291. Traficul de influen ă
(1) Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine
sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui
funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori
să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor
îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc,
se dispune confiscarea prin echivalent.

- obiectul juridic: buna desfăşurare a rela iilor de serviciu şi rela iile sociale în legătură cu aceestea.

orice persoană fizică sau juridică cu capacitate penală care are influenţă sau alsă să se creadă că are
influenţă asupra unui funcţionar public, a unui funcţionar public asimilat sau a unui funcţionar privat;
funcţionarul public poate fi subiect activ al infracţiunii de trafic de influenţă;
participaţia penală este posibilă sub toate formele sale; oautor poate fi numai o persoană care are sau
pretinde că are influenţă aspra unui funcţionar public.
- subiectul pasiv:
principal: autoritatea publică, instituţia publică, instituţia sau persoana juridică de interes public ori privat
în cadrul căreia funcţionarul public se află în exercitarea atribuţiilor de serviciu;
secundar: funcţionarul public cu privire la care se pretinde că există o influenţă.
Latura obiectivǎ:
pretinderea de bani sau alte foloase necuvenite în scopul determinării unui funcţionar public să facă ori să
nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu – formularea unei pretenţii (direct sau indirect);
primirea de bani sau alte foloase necuvenite în scopul determinării unui funcţionar public să facă ori să nu
facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu - dobândirea de bani sau alte foloase necuvenite remise
(direct sau indirect) de cumpărătorul de influenţă, din iniţiativa acestuia;
acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase necuvenite în scopul determinării unui funcţionar public
să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu – acordul explicit sau implicit, direct sau
indirect, al făptuitorului de a accepta oferta de mită
pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii poate fi realizată direct sau indirect, pentru sine ori
pentru altul.
pretinderea, primirea sau acceptarea de promisiuni constituie singurele modalităţi alternative ale
elementului material al infracţiunii şi au aceeaşi semnificaţie ca şi materia infracţiunii de luare de mită.
Cerin e esen iale:
făptuitorul să aibă o influenţă reală sau să lase să se creadă că are influenţă asupra funcţionarului public sau
funcţionarului; influenţa făptuitorului trebuie să reprezinte motivul determinat al acţiunii cumpărătorului de
influenţă; influenţa pretinsă poate fi personală sau exercitată prin mijlocirea unui intermediar;.
făptuitorul să promită că îl va determina pe funcţionarul public sau pe funcţionar să facă ori să nu facă un
act ce intră în competenţa acestuia potrivit atribuţiilor de serviciu. Chiar dacă această promisiune nu este
îndeplinită ulterior actului sau actul nu este efectuat;
fapta să fie săvârşită înainte sau concomitent cu îndeplinirea actului ce intră în atribuţiile de serviciu ale
funcţionarului asupra căruia este traficată influenţa.
instanţe imnternaţionale sau organizaţii internaţionale.;
Latura subiectivǎ:
intenția directă;
scopul: determinarea funcţionarului public sau a funcţionarului să facă ori să nu facă un act ce intră în
atribuţiile sale de serviciu;
nu prezintă importanţă mobilul comiterii faptei tipice.
Varianta atenuată:
traficul de influenţă comis de o persoană care exercită o funcţie de demnitate publică; este judecător sau
procuror; este organ de cercetare penală sau are atribuţii de constatare ori de sancţionare a contravenţiilor;
persoanele care, pe baza unui acord de arbitraj, sunt chemate să pronunţe o hătărâre cu privire la un litigiu
ce le este dat spre soluţionare de către părţile la acest acord, indiferent dacă procedura arbitrală se
desfăşoară în baza legii române ori în baza unei alte legi.
Varianta agravată:
traficul de influenţă comis în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o
remuneraţie, o însărcinare de orice natură a serviciului unei persoane fizice dintre cele prevăzute de art. 175
alin. (2) NCP, ori în cadrul oricărei persoane juridice.
- tentativa: este asimilată de lege faptei consumate şi nu este incriminată separat;
- consumarea:
fapta consumată: în momentul pretinderii sau primirii de bani sau alte foloase ori acceptării
promisiunii unor foloase sau daruri, pentru a-l determina pe funcţionarul public sau pe funcţionar
să facă sau să nu facă un act ce întră în atribuţiile de serviciu.
OBSERVA II
1. în cazul în care traficantul de influenţă este totodată şi un funcţionar public care are competenţe în
legătură cu actul pentru a cărui îndeplinire sau neîndeplinire trafichează influenţa, se va reţine concursul între
luarea de mită şi traficul de influenţă.
2. dacă pretinderea sau primirea de bani sau alte foloase necuvenite a fost realizată după îndeplinirea
actului de către funcţionar, va putea fi reţinută comiterea unei infracţiuni de înşelăciune dacă sunt îndeplinite toate
elementele de tipicitate prevăzute de art. 244 NCP.
3. în ipoteza în care traficantul de influenţă oferă bani sau alte foloase necuvenite funcţionarului pentru
îndeplinirea sau neîndeplinirea actului, se va reţine un concurs între traficul de influenţă şi darea de mită;
4. nu întruneşte condiţiile tipicităţii obiective ale infracţiunii de trafic de influenţă fapta persoanei care
promite, total dezinteresat, că va realiza demersuri pe lângă un funcţionar public pentru a-l determina pe acesta să
realizeze un act care intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului;
5. nu sunt supuse confiscări:
- banii, valorile sau orice alte bunuri pretinse;
- banii, valorile sau orice alte bunuri cu privire la care a fost acceptată promisiunea că vor fi date;
- sumele de bani puse la dispoziţie pentru realizarea flagrantului la infracţiunea de trafic de influenţă.
6. activitatea complicelui sau a istigatorului poate îmbrăca în unele cazuri caracter infracţional, constituind
infracţiunea de cumpărare de influenţă prevăzută de att. 292 NCP;
7. în cazul în care pretinderea de bani sau valori este unică, iar ulterior foloasele sunt primite în mai multe
tranşe, va exista o singură infracţiune de trafic de înfluenţă (unitate naturală), iar nu o unitate legală sub forma
infracţiunii continuate.
Art. 295. Delapidarea
(1) Însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său ori pentru altul, de bani,
valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi
interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

- obiectul juridic:
principal: rela iile sociale referitoare la buna desfăşurare a serviciului;
secundar: rela iile sociale referitoare la protec ia patromoniului;
banii, valorile sau alte bunuri mobile corporale cu o valoare economică, care aparţin unei persoane juridice
(de drept public sau privat) şi pe care făptutitorul le gestionează sau administrează efectiv;
plusurile în gestiune, chiar dacă au fost create în mod fraudulos;
nu este exclus ca bunurile imobile să formeze obiectul material al infracţiunii de delapidare;
banii, valorile sau alte bunuri care, deşi nu fac parte din patrimoniul persoanei juridice, sunt în concret
administrate sau gestionate de făptuitor.

orice persoană fizică sau juridică cu capacitate penală care are influenţă sau alsă să se creadă că are
influenţă asupra unui funcţionar public, a unui funcţionar public asimilat sau a unui funcţionar privat;
funcţionarul public poate fi subiect activ al infracţiunii de trafic de influenţă;
participaţia penală este posibilă sub toate formele sale; oautor poate fi numai o persoană care are sau
pretinde că are influenţă aspra unui funcţionar public.
- subiectul pasiv:
nemijlocit:
numai un funcţionar public (propriu-zis sau asimilat) ori funcţionarul privat care gestionează (în fapt
sau în drept) ori administrează bunurile unei persoane juridice publice, respectiv ale unei persoane
juridice private;
funcţionarul privat, pe lângă calitatea de gestionar (de fapt sau de drept), respectiv de administrator,
trebuie să se afle în raporturi de serviciu cu persoana prevăzută la art. 175 alin. (2) NCP ori cu persoana
juridică;
subiect nemijlocit poate fi atât o persoană fizică, cât şi o persoană juridică; persoana juridică poate avea
calitatea de complice sau instigator la infracţiunea de delapidare;
complice sau instigator: orice persoană fizică sau juridică cu capacitate penală; în cazul coautoratului, este
necesar ca toţi coautorii să aibă calitatea prevăzută de lege.
Latura obiectivǎ:
sustragerea unui bun/unor bunuri din patrimoniul subiectului pasiv ori a bunului/bunurilor aflate în
gestiunea sau administrarea subiectului pasiv urmată de însuşirea lor – scoaterea cu caracter definitiv a
bunului/bunurilor din sfera partrimonială a persoanei vătămate urmată de însuşirea acestora de
administrator sau gertionar ori o terţă persoană;
folosirea unui bun/unor bunuri din patrimoniul subiectului pasiv ori a bunului/bunurilor aflate în gestiunea
sau administrarea subiectului pasiv urmată de însuşirea lor – scoaterea temporară a bunului/bunurilor din
sfera partrimonială a persoanei vătămate urmată de întrebuinţarea acestuia/acestora de făptuitor ori o terţă
persoană;
traficarea unui bun/unor bunuri din patrimoniul subiectului pasiv ori a bunului/bunurilor aflate în
gestiunea sau administrarea subiectului pasiv urmată de însuşirea lor – scoaterea temporară a
bunului/bunurilor din sfera partrimonială a persoanei vătămate, urmată de încredinţarea bunului spre
folosinţă unui terţ, în scopul obţinerii unui profit de către administrator sau gestionar;
- urmarea imediatǎ: scoaterea definitivă sau temporară a bunului dib sfera patrimonială a persoanei vătămate şi
producerea unei pagube acesteia;
- legătura de cauzalitate: rezultă în principiu, din materialitatea faptei.
Latura subiectivǎ:
scopul: satisfacerea unui interes persoanl al făptuitorului sau al altei persoane;
nu prezintă importanţă mobilul cu care a fost comisă fapta.
Varianta atenuată:
delapidarea comisă de către un administrator sau de un gestionar care exercită, permanent ori temporar, cu
sau fără o remuneraţie, această calitate în interesul unei persoane fizice care exercită un serviciu de interes
public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii
acestora cu privire la îndepliNirea respectivului serviciu public ori în cadrul oricărei persoane juridice [art.
295 NCP raportat la art. 308 NCP].
Varianta agravată:
delapidarea care a produs pagube materiale mai mari de 2.000.000 lei.
Varianta agravată poate avea ca subiect activ nemijlocit şi o persoană dintre cele prevăzute de art.
308 NCP;
Varianta agravată poate fi comisă şi cu praeterintenţie.
- tentativa: posibilă şi incriminată;
- consumarea:
fapta consumată: în momentul în care bunul iese temporar sau definitiv din sfera patrimonială a
persoanei vătămate.
Condi ii de procedibilitate şi pedepsibilitate: acţiunea penală se pune în mişcare şi se exercită

din oficiu.
OBSERVA II
1. gestionarul este persoana care are ca atribuţii principale de serviciu primirea, păstrarea şi eliberarea de
bunuri aflate în administrarea, chiar temporară, a unităţii în care îşi desfăşoară activitatea; gestionarul vine
întotdeauna într-un contact direct, material cu bunurile pe care le primeşte, păstrează sau eliberează;
2. gestionarul de fapt (persoana care îndeplineşte în fapt atribuţiile principale de serviciu ale unui gestionar
de drept) poate fi subiect activ nemijlocit al infracţiunii de delapidare;
3. administratorul este funcţionarul care are între atribuţile de serviciu şi pe cele referitoare la încheierea de
acte de dispoziţie cu privire la bunurile persoanei juridice sau pe cele privind administrarea acestor bunuri;
adminsitratorul este în esenţă, conducătorul unităţii şi are în principiu, un contact indirect cu bunurile pe acre le
administrează (prin intermediul gestionarului);
4. administrator judiciar sau lichidatorul averii debitorului insolvent, precum şi reprezentantul ori prepusul
acestora pot fi subiecţi activi nemijlociţi ai infracţiunii de delapidare;
5. proprietarul bunului/bunurilor poate fi subiect nemijlocit al infracţiunii de delapidare dacă are calitatea
de funcţionar public şi pe cea de gestionar/administrator al persoanei juridice vătămate;
6. dacă făptuitorul realizează mai multe modalităţi laternative ale elementului material al infracţiunii, nu va
exista un concurs de infracţiuni, ci o singură infracţiune de delapidare.
Art. 296. Purtarea abuzivă
(1) Întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană de către cel aflat în exercitarea atribuţiilor de
serviciu se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.
(2) Ameninţarea ori lovirea sau alte violenţe săvârşite în condiţiile alin. (1) se sancţionează cu pedeapsa
prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.

- obiectul juridic:
principal: rela iile de serviciu referitoare la buna desfăşurare a raporturilor de serviciu, cu
asigurarea respectului fa ă de persoanele cu care func ionarul intră în contact;
secundar: rela iile sociale referitoare la onoarea şi demnitatea persoanei (varianta tip), respectiv cele
referitoare la libertatea psihică a persoanei sau integritatea corporală ori sănătatea persoanei
(varianta agravată);
la varianta tip: nu are;
la varianta agravată: corpul persoanei asupra căreia se exercită actele de violenţă.

- subiectul activ:
nemijlocit calificat (autor, coautor): persoana fizică aflată în exerciţiul atribuţiilor de serviciu (inclusiv
funcţionarul public sau persoanele asimilate funcţionarului ori cele prevăzute de art. 308) – în cazul
coautoratului este necesar ca toţi făptuitorii să aibă calitatea specială cerută de lege, exceptând situaţia în
care fapta este săvârşită prin întrebuinţarea de expresii jignitoare, când fiecare subiect activ are calitatea de
autor;
complice, instigator: orice persoană fizică sau juridică care are capacitate penală.
- subiectul pasiv:
general: statul;
special: orice persoană care a fost jugnită, ameninţată sau asupra căreia au fost exercitate acte de violenţă;
pluritatea de subiecţi pasivi speciali atrage, în principiu, reţinerea plurităţii de infracţiuni.
Latura obiectivǎ:
întrebuinţarea de către persoana aflată în exerciţiul atribuţiilor de serviciu de expresii jignitoare, în orice
formă, faţă de o persoană care le percepe în mod diresct;
Cerin a esen ială: făptuitorul trebuie să comită fapta în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu stabilite
potrivit fişei postului sau reglementărilor în domeniu.
- urmarea imediatǎ: starea de pericol creată prin atingerea demnităţii persoanei şi a prestigiului activităţii unităţii
în care îşi desfăşoară serviciul făptuitorul;
- legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei şi nu trebuie dovedită.
Latura subiectivǎ:
- forma de vinovǎ ie: intenția directă sau indirectă;
Variante agravate:
ameninţarea săvârşită de către persoana aflată în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu;
lovirea sau alte acte de violenţă săvârşite de către persoana aflată în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu.
- tentativa: nu este posibilă la varianta tip; este posibilă la varianta agravată;
- consumarea:
fapta consumată: în momentul comiterii activităţii infracţionale.
din oficiu.
OBSERVA II
1. pierderea calităţii speciale a subiectului activ nemijlocit după comiterea faptei nu prezintă importanţă
pentru existenţa infracţiunii;
2. purtarea abuzivă a coautorilor poate fi realizată simultan sau succesiv;
3. purtarea abuzivă poate fi reţinută în concurs ideal cu infracţiunea de ultraj săvârşită asupra aceleaşi
persoane în cazul în care persoana vătămată avea calitatea de funcţionar public care îndeplinea o funcţie ce implică
exerciţiul autorităţii de stat şi se află în exerciţiul funcţiei;
4. în cazul în care prin actele violente se urmăreşte vătămarea corporală, suprimarea vieţii persoanei sau
dacă acest rezultat se produce praeterintenţionat, puratrea abuzivă va fi reţinută în concurs cu infracţiunea de
vătămare corporală, omor, respectiv loviri sau vătămări cauzatoare de moarte;
5. dacă, imediat după folosirea de expresii jignitoare sau după ameninţare, făptuitorul exercită acte de
violenţă asupra victimei, se va reţine numai forma agravată prevăzută de art. 262 alin. (2) NCP;
6. purtarea abuzivă este absorbită în infracţiunea de cercetare abuzivă dacă actele de violenţă sunt
exercitate asupra unei persoane aflate în curs de cercetare în scopul obţinerii de declaraţii.
Art. 297. Abuzul în serviciu
(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl
îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor
legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi
interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de
serviciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe
temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă,
dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.

- obiectul juridic: rela iile sociale referitoare la asigurarea desfăşurării în condi ii optime a activită ii
persoanelor juridice sau cele în legătură cu protec ia intereselor legitime ale persoanelor împotriva
abuzurilor venite din partea func ionarilor publici.;
în principiu, nu are;
excep ie: dacă fapta tipică este îndreptată împotriva unor bunuri, acestea pot constitui obiect material al
infracţiunii.

- subiectul activ:
a) nemijlocit calificat (autor, coautor):
funcţionarul public, astfel cum acesta este definit de art. 175 alin. (1), respectiv persoana care, cu titlu
permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie:
exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopuk realizării prerogativelor
puterii legislative, executive sau judecătoreşti (senatori, deputaţi, preşedintele României, memnbrii
Guvernului, judecători şi procurori);
exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură (funcţionari publici
Curţii de Conturi, poliţişti, medicul angajat la stat);
exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome.
persoana asimilată funcţionarului public potrivit art. 175 alin. (2) NCP (notari, executori judecătoreşti,
experţi tehnici autorizaţi, interpreţi şi traducători autorizaţi);
în ipoteza variantei atenuate a infracţiunii, pot fi autori ai infracţiuni funcţionarii privaţi, adică persoanele
acre exercită, permanent or temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul
unei persoane fizice dintre cele pevăzute de art. 175 alin. (2) NCP. (angajaţii unui birou notarial sau
executor judecătoresc);
b) complice, instigator: orice persoană fizică sau juridică care are capacitate penală.
- subiectul pasiv:
general: statul;
special: persoana fizică/juridică care a suferit o vătămare a intereselor legale prin activitatea infracţională;
în ipoteza formei asimilate a infracţiunii, subiect pasiv este cetăţeanul român sau străin ori apatridul căruia
prin activitatea infracţională i-a fost îngrădit exerciţiul drepturilor ori care a fost pus într-o situaţie de
inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă
politică, avere, vârstă, dizabiliatte, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA;
pluritatea de subiecţi pasivi speciali atrage, în principiu, reţinerea plurităţii de infracţiuni, dacă există şi o
pluritate de acţiuni sau inacţiuni abuziv; în ipoteza în care comportamentul abuziv este unic, se va reţine
unitatea de infracţiune.
Latura obiectivǎ:
neîndeplinirea unii act de către un funcţionar public aflat în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu;
îndeplinirea în mod defectuos a unu act de către un funcţionar public aflat în exerciţiu atribuţiilor sale;
în cazul formei asimilate, elemntul material constă în acţiunea sau inacţiunea prin care se realizează
îngrădirea exerciţiului drepturilor unei persoane ori crearea unei situaţii de inferioritate pe temei de rasă,
naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă,
dizabiliatte, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA;
la forma de bază: afectarea valorilor protejate, precum şi vătămarea intereselor legale ale unei persoane
fizice/juridice (infracţiune de rezultat);
la forma asimilată: vătămarea materială sau morală a dreptului unei persoane prin restrângerea exerciţiului
acestuia ori prin crearea unei situaţii de inferioritate (infracţiune de rezultat sau de pericol).
în cazul formei de bază, trebuie dovedită legătura de cauzalitate între activitatea infracţională abuzivă şi
urmarea produsă;
în cazul formei asimilate, legătura de cauzalitate rezultă din maeterialitatea faptei.
Latura subiectivǎ:
în cazul formei de bază: intenţia directă sau indirectă; autorul care are reprezentarea comportamentului
abuziv urmăreşte sau acceptă afectarea valorilor protejate, precum şi cauzarea unei vătămări a intereselor
legale ale unei persoane fizice sau juridice;
nu prezintă importanţă mobilul sau scopul faptei tipice;
în cazul formei asimilate, numai intenţia directă; mobilul constă în ura de rasă, naţionalitate, origine etnică,
limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabiliatte, boală cronică
necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA;
în cazul primei variante agravate (art. 297 raportat la art. 309) fapta poate fi comisă şi cu praeterintenţie.
Varianta atenunată:
abuzul în serviciu de către o persoană care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie,
această calitate în serviciul unei persoane fizice dintre cele pevăzute de art. 175 alin. (2) ori în cadrul
oricărei persoane juridice;
Variante agravate:
abuzul în serviciu care a produs o pagubă materială mai mare de 2.000.000 lei – se va reţine această
varianţă agravată inclusiv în ipoteza comiterii fapeti de subiecţii activi nemijlociţi prevăzuţi de art. 308;
abuzul în serviciu prin care funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
- tentativa:
posibilă, dar neincriminată în cazul modalităţii altrnative comisive ce constă în îndeplinirea defectuoasă a
unui act;
nu este posibilă în cazul modalităţii alternative omisive ce constă în neîndeplinirea unui act;
- consumarea:
fapta consumată: în momentul realizării acţiunii/inacţiunii tipice prin care s-a produs rezultatul
periculos;

din oficiu.
OBSERVA II
1. pierderea calităţii speciale a subiectului activ nemijlocit după comiterea faptei nu pezintă inportanţă
2. infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanei are caracter subsidiar faţă de alte infracţiuni
prevăzute de Codul penal sau legi speciale cu dispoziţii penale comise de către un subiect activ calificat şi care
implică o exercitare abuzivă a atribuţiilor de serviciu prin care se produce o vătămare a intereselor legela ale unei
persoane (delapidare, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă);
3. activitatea abuzivă a coautorilor poate fi realizată simultan sau succesiv.
Art. 298. Neglijen a în serviciu
Încălcarea din culpă de către un funcţionar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia
sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau
intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni

- obiectul juridic: rela iile sociale referitoare la asigurarea desfăşurării în condi ii optime a activită ii
persoanelor juridice sau cele în legătură cu protec ia intereselor legitime ale persoanelor împotriva
abuzurilor săvârşite, chiar din culpă, de func ionari;
excep ie: dacă fapta tipică este îndreptată împotriva unor bunuri ori asupra corpului unei persoane, acestea
pot constitui obiect material al infracţiunii.

- subiectul activ:
a) nemijlocit calificat (autor, coautor):
funcţionarul public, astfel cum acesta este definit de art. 175 alin. (1), respectiv persoana care, cu titlu
permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie:
exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopuk realizării prerogativelor
puterii legislative, executive sau judecătoreşti (senatori, deputaţi, preşedintele României, memnbrii
Guvernului, judecători şi procurori);
exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură (funcţionari publici
Curţii de Conturi, poliţişti, medicul angajat la stat);
exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome.
persoana asimilată funcţionarului public potrivit art. 175 alin. (2) NCP (notari, executori judecătoreşti,
experţi tehnici autorizaţi, interpreţi şi traducători autorizaţi);
în ipoteza variantei atenuate a infracţiunii, pot fi autori ai infracţiuni funcţionarii privaţi, adică persoanele
acre exercită, permanent or temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul
unei persoane fizice dintre cele pevăzute de art. 175 alin. (2) NCP. (angajaţii unui birou notarial sau
executor judecătoresc);
b) participaţia penală proprie nu este posibilă.
- subiectul pasiv:
general: statul;
special: persoana fizică/juridică care a suferit o pagubă sau o vătămare importantă a intereselor legale prin
activitatea infracţională;
Latura obiectivǎ:
neîndeplinirea unii act de către un funcţionar public aflat în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu;
îndeplinirea în mod defectuos a unui act de către un funcţionar public aflat în exerciţiu atribuţiilor sale;
actul trebuie să intre în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului public potrivit fişei postului sau
reglementărilor în domeniu;
cerinta esenţială: funcţionarul public să comită fapta în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
producerea unei pagube efective şi certe în patrimoniul persoanei fizice sau juridice (infracţiune de
rezultat);
producerea unei vătămări a drepturilor şi intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice
(infracţiune de rezultat).
- legătura de cauzalitate: între activitatea infracţională abuzivă şi urmarea produsă rebuie dovedită
Latura subiectivǎ:
- forma de vinovǎ ie: culpa cu sau fără prevedere (culpă profesională).
Varianta atenunată:
neglijenţa în serviciu comisă de către o persoană care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o
remuneraţie, această calitate în serviciul unei persoane fizice dintre cele pevăzute de art. 175 alin. (2) ori în
cadrul oricărei persoane juridice;
Variante agravate:
neglijenţa în serviciu care a produs o pagubă materială mai mare de 2.000.000 lei – se va reţine această
varianţă agravată inclusiv în ipoteza comiterii fapeti de subiecţii activi nemijlociţi prevăzuţi de art. 308;
- consumarea:
fapta consumată:
în momentul vătămării intereselor legale ale persoanei prin întocmirea în mod defectuos a
unui act sau prin neîndeplinirea abuzivă a actului;
nu poate fi comisă în formă continuată;
OBSERVA II
1. pierderea calităţii speciale a subiectului activ nemijlocit după comiterea faptei nu pezintă inportanţă
2. infracţiunea de neglijenţă în serviciu are caracter subsidiar faţă de alte infracţiuni prevăzute de Codul
penal sau legi speciale cu dispoziţii penale comise de către un subiect activ calificat şi care implică o exercitare din
culpă a atribuţiilor de serviciu;
3. la infracţiunea de neglijenţă în serviciu este posibilă participaţia improprie, caz în care autorul va fi tras
la răspundere penală pentru infracţiunea prevăzută de art. 298, în vreme ce instigatorul sau complicele vor răspunde
pentru participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu;
4. urmările imediate ale infracţiunii sunt prevăzute de lege cu caracter alternativ, iar nu cumulativ; dacă se
produc toate urmările activităţii infracţionale, se va reţine comiterea unei singure infracţiuni de neglijenţă în
serviciu.
Art. 310. Falsificarea de monede.
(1) Falsificarea de monedă cu valoare circulatorie se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează falsificarea unei monede, emise de către autorităţile competente,
înainte de punerea oficială în circulaţie a acesteia.

- obiectul juridic special: relaţiile sociale referitoare la încredere publică în autenticitatea monedelor;
moneda falsificată prin alterare, respectiv suportul material folosit pentru contrafacerea monedei (moneda
falsificată prin contrafacere reprezintă produsul infracțiunii, nu obiectul material al acesteia);
moneda metalică sau de hârtie (nacnote) emisă de statul român sau de alte state.

- subiectul activ (coautor, autor, complice):
autor poate fi orice persoană (fizică sau juridică) care are capacitate penală.
- subiectul pasiv: statul sau instituţia emitentă a monedei
Latura obiectivǎ:
falsificarea de monede prin:
contrafacere - producerea, prin imitare, a monedei, astfel încât aceasta să poată fi percepută ca
fiind autentică;
alterarea constă în modificarea în sens material a monedei (adăugiri sau ștersături)
Cerința esențială: monedele să aibă putere circulatorie la data falsificării; puterea circulatorie se referă la
produsul infracţiunii, care trebuie să fie asemănător monedei veritabile, iau nu la moneda originară, care a fost
falsificată; potrivit art. 16 din Legea 312/2004, bancnotele şi monedele emise şi neretrase din circulaţiw de către
BNR reprezintă însemne monetare care trebuie acceptate la valoarea niminală pentru plata tuturor obligaţiilor
publice şi private;
Potrivit art. 12 din Legea 312/2004, BNR este unica instituţie autorizată să emită însemne monetare, sub
formă de bancnote şi monede, ca mijloace legale de plată.
urmarea imediatǎ: starea de pericol pentru relațiile sociale privind încrederea publică în autenticitatea
monedelor (infracțiune de pericol abstract)
legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei.
Latura subiectivǎ:
forma de vinovǎţie intenţia directă sau indirectă.
nu prezintă importanţă scopul sau motivul comiterii faptei.
acte pregǎtitoare sunt posibile şi principiu nu sunt incriminate; anumite acte de pregătire, constând în
fabricarea ori deţinerea de instrumente sau materiale cu scopul de a servi la falsificare, sunt incriminate ca
infracţiune autonomă, dacă sunt îndeplinite toate cerinţele de tipicitate prevăzute de art. 314.
tentativa este posibilă şi incriminată;
faptă consumată:
infracțiunea se consumă la data falsificării monedelor;
poate fi săvârșită în forma continuată, caz în care se epuizează la data realizării ultimului act de
OBSERVA II
1. chiar dacă denumirea marginală a infracţiuunii se referă la „monede”, fapta este tipică şi atunci când a
fost falsificată o singură monedă sau un singur titlu de valoare cu putere circulatorie;
2. nu constituie obiect material al infracţiunii moneda electronică (prin monedă electronică se înţelege
valoarea monetară stocată electronic, inclusiv magnetic, reprezentând o creanţă asupra emitentului, emisă la
primirea fonsurilor în scopul efectuării de operaţiuni de plată şi care este acceptată de o persoană, alta decât
emitentul de monedă);
3. Dacă falsificarea priveşte monede care nu au putere circulatoriE, fapta nu este tipică, însă poate constitui
infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale ori sub semnătură privată;
4. Nu este tipică fapta de reproducere color a monedelor sau bancnotelor la scara 1/1, parţială sau integrală,
în scop publicitar, de informare sau în alte scopuri comerciale, dacă aceasta este realizată cu acordul prealabil, scirs,
al BNR.
Art. 313. Punerea în circula ie de valori falsificate.
(1) Punerea în circulaţie a valorilor falsificate prevăzute în art. 310 - 312, precum şi primirea, deţinerea sau
transmiterea acestora, în vederea punerii lor în circulaţie, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru
infracţiunea de falsificare prin care au fost produse.
(2) Punerea în circulaţie a valorilor falsificate prevăzute în art. 310 - 312, săvârşită de către autor sau un
participant la infracţiunea de falsificare, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de
falsificare prin care au fost produse.
(3) Repunerea în circulaţie a uneia dintre valorile prevăzute în art. 310 - 312, de către o persoană care a
constatat, ulterior intrării în posesia acesteia, că este falsificată, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege
pentru infracţiunea de falsificare prin care au fost produse, ale cărei limite speciale se reduc la jumătate.

- obiectul juridic special: relaţiile sociale referitoare la încredere publică acordată valorilor falsificate;
- obiectul material: valorile falsificate prin alterare;

- subiectul activ: autor al faptei în forma tip poate fi orice persoană (fizică sau juridică) care are capacitate penală,
cu excepția autorului sau participantului la falsificarea valorilor când se va reține prima formă asimilată a
infracțiunii prevăzută de art. 313 alin. 2;
- subiect activ nemijlocit al celei de-a doua forme asimilate (repunerea în circulație) este orice persoană (fizică
sau juridică) care constatând ulterior intrării în posesie că deține valori falsificate, le repune în circulație;
- participa ia penală: este posibilă sub toate formele sale: coautorat, instigare, complicitate.
- subiectul pasiv: statul sau instituţia competentă să pună în circulație monedele cu valoare circulatorie, titlurile;
Latura obiectivǎ:
- elementul material: falsificarea de timbre, mărci poștale (cu excepția celor de valoare filatelică), plicuri poștale,
cărți poștale și cupoane răspuns internațional prin contrafacere sau alterare;
- urmarea imediatǎ: crearea unei stări de pericol (infracțiune de pericol abstract)
- legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei
Latura subiectivǎ:
forma de vinovǎţie
intenţia directă sau indirectă în ipoteza în care fapta se comite prin punerea în circulație a valorilor
falsificate
intenția directă în cazul în care fapta se comite prin primire, deținere sau transmitere.
Prima formă asimilată a infracțiunii:

- punerea în circulație de monedă cu valoare circulatorie falsificată..... săvârșită de către autor sau un participant la
infracțiunea de falsificare (art. 313 alin. 2)
- fapta de punere în circulație a valorilor falsificate poate fi săvârșită chiar de autorul falsului ori de un particiant la
fals, caz în care se va reține concursul dintre una din infracțiunile prevăzute la art. 310-312 și prima formă asimilată
a infracțiunii prevăzute de art. 313 alin. 2;
Cea de-a doua formă asimilată a infracțiunii:
- constă în repunerea în circulație de monedă cu valoare circulatorie falsificată..
- în ipoteza în care din momentul intrării în posesie făptuitorul cunoștea caracterul fals al valorilor se va reține
forma de bază a infracțiunii prevăzută de art. 313 alin. 1;

acte pregǎtitoare sunt posibile şi, principiu nu sunt incriminate;
tentativa este posibilă şi se pedepseşte;
fapta consumată:
infracțiunea de consumă la momentul comiterii faptei;
fapta comisă în modalitatea deținerii reprezintă o infracțiune continuă, care se epuizează la
momentul încetării deținerii;
executar
Art. 320. Falsul material în înscrisuri oficiale.
(1) Falsificarea unui înscris oficial, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice
mod, de natură să producă consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2) Falsul prevăzut în alin. (1), săvârşit de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, se
pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Sunt asimilate înscrisurilor oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate prod de consecinţe
juridice.

- obiectul juridic special: relaţiile sociale referitoare la încrederea publică de care se bucură înscrisurile oficiale;
înscrisul oficial întocmit cu respectarea condiţiilor ad validitatem prevăzute de lege, apt să producă efecte
juridice, ce este falsificat prin alterare; constituie însrcis oficial orice înscris care emană de la o persoană
juridică dintre cele prevăzute de art. 176 NCP ori de la persoana prevăzută în art. 175 alin. (2) sau care
aparţine (înregistrat sau depus) unor asemenea persoane; s-a apreciat că înscrisul formează obiectul
material al infracţiunii indiferent dacă a fost falsificat total sau parţial, dacă falsul priveşte conţinutul
înscrisului sau semnătura acestuia ori modul de autentificare, de atestare sau de certificare a acestuia;
copiile legalizate ale înscrisurilor oficiale sunt falsificate prin alterare;
biletele (fără putere circulatorie, nominale), tichetele ori orice imprimate producătoare de consecinţe
juridice falsificate prin alterare.

- subiectul activ (coautor, autor, complice):
autor poate fi orice persoană (fizică sau juridică) care are capacitate penală;
la varianta agravată, subiect activ nu poate fi decât funcţionarul public care falsifică înscrisul oficial prin
alterare sau contrafacere în timp ce se află în exerciţiul atribuţiilor de serviciu;
participaţia penală este posibilă în toate formele: coautorat, instigatorm complice.
- subiectul pasiv: aunitatea emitentă sau ce acăreia îi aparţine înscrisul oficial;
Latura obiectivǎ:
falsificarea unui înscris oficial prin:
contrafacera scrierii ori a semnăturii - reproducerea, prin imitare, a conţinutului unui înscris
ofcial preexistent ori a semnăturii de pe un înscris oficial (indiferent dacă se reproduce semnătura
unei persoane reale sau se realizează o semnătură fictivă, este necesar ca aacestea să creeue
aparenţa unei semnături autentice);
alterarea - modificarea materială în orice mod a conţinutulu unui înscris oficial ori a semnăturii de
pe acesta (adăugiri sau ștersături)
urmarea imediatǎ:
starea de pericol pentru relațiile sociale privind încrederea publică de care se bucură înscrisurile
oficiale;
nu este necesar ca înscrisul falsificat să fi produs efectiv consecinţe.
legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei tipice, netrebuind să fie dovedită.
Latura subiectivǎ:
Varianta agravată:
falsificarea unui înscris oficial prin contrafacere saua lterare de către un fucnţionar public aflat în exerciţiul
atribuţiilor de serviciu (indiferent dacă sarcina de serviciu făce aparte din atribuţiile funcţiei făptuitorului
ori dacă aceasta i-a fost încredinţată prin dispoziţia conducerii unităţi);
se va reţine coautoratul dacă infractorii au calitatea specială cerută de lege;
instigatorul sau complicele va răspunde pentru forma agravată a infracţiunii dacă se dovedeşte că a
cunoscut sau a prevăzut calitatea autorului.
acte pregǎtitoare sunt posibile, dar nu sunt incriminate;
faptă consumată:
infracțiunea se consumă la data falsificării înscrisului oficial prin contrafacere sau alterare, chiar
dacă înscrisul falsificat nu a fost folosit;
OBSERVA II
1. dacă înscrisul care se dovedeşte a fi falsificat este el însuşi rezultatul unor acte de falsificare efectuate
anterior fie de aceeaşi persoană, fie de un terţ, activităţile ulterioare de contrafacere şi/sau de alterare a înscrisului
deja falsificat nu vor constitui o faptă tipică prevăzută de art. 320 NCP;
2. în ipoteza în care falsul material în înscrisuri oficiale se comite cu contrafacerea scrierii sau a semnăturii,
înscrisul falsificat va reprezenta produsul infracţiunii, iar nu obiectul material al acesteia; obiectul material este
reprezentat în acest caz de hârtia pe care este realizată contrafacerea;
3. pentru existenţa infracţiunii de fals în înscrisuri oficiale nu prezintă importanţă dacă făptuitorul a urmărit
sau nu producerea unui prejudiciu ori dacă în urma falsificării actului oficial s-a produs vreo pagubă;
4. se va reţine existenţa infracţiunii de fals în înscrisuri oficiale chiar dacă falsificarea se realizează prin
contrafacerea scrierii unor persoane care la momentul comiterii faptei nu mai îndepineau funcţiile menţionate în
înscrisul oficial, atât timp cât acesta este susceptibil de a produce consecinţe juridice;
5. dacă falsificarea înscrisului oficial se realizează atât prin contrafacere, cât şi prin alterarea înscrisului
oficial, nu va exista un concurs de înfracţiuni, ci o infracţiune unică de fals material în înscrisuri oficiale;
6. fapta este tipică chiar dacă falsificarea înscrisului a urmărit un scop legitim (de exemplu: dovedirea
existenţei dreptului de proprietate cu privire la un imobil în condiţiile pierderii înscrisului autentic prin care fusese
dobândir dreptul);
7. în cazul în care funcţionarul, care nu se află în exercitarea atribuţiilor de serviciu, falsifică un înscris prin
atestarea ca adevărate a unor fapte mincinoase, va comite infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, iar nu
pe cea de fals intelectual;
8. în cazul în care falsificarea unui înscris oficial se realizează prin aplicarea unei ştampile false, se va
reţine în concurs falsul material în înscrisuri oficiale şi folosirea de instrumente false;
9. dacă cel care a falsificat înscrisul oficial îl şi foloşeşte, se va reţine concursul real între infracţiune de fals
material în înscrisuri oficiale şi uzul de fals.
Art. 321. Falsul intelectual.
(1) Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar public aflat în
exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin
omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

- obiectul juridic special: relaţiile sociale referitoare la încrederea publică de care se bucură înscrisurile oficiale;
- obiectul material: înscrisul oficial întocmit cu respectarea condiţiilor ad validitatem prevăzute de lege, apt să
producă efecte juridice.

- subiectul activ:
nemijlocit: funcţionarul public aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu;
funcţionarul public este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie:
exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării
prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti (deputaţi, senatori, membrii ai
Guvernului, Preşedintele României, judecători şi procurori, membrii CSM);
exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură (funcţionari
publici sau cei cu statut special, cei din cadrul administraţiei centrale sau locale,
parlamentarii, primarii, preşedinţii de consilii locale sau judeţene, preşedintele Curţii de
Conturi, poliţistii, medici din spitalele de stat);
exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui
operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat,
atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acestuia.
Persoana asimilată funcţionarului public potrivit art. 175 alin. (2);
coautoratul este posibil numai dacă ambii falsificatori sunt funcţionari publici aflaţi în exerciţiul atribuţiilor
de serviciu;
complice sau instigator poate fi orice persoană fizică sau juridică care are capacitate penala;
este posibilă participaţia impropie la fals intelectual atunci când autorul comite fapta din culpă sau fără
vinovăţie.
- subiectul pasiv: unitatea emitentă sau ce acăreia îi aparţine înscrisul oficial;
Latura obiectivǎ:
falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia:
prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului (comisiune)
prin omisiunea de a insera unele date sau împrejurări adevărate pe care fucnţionarul avea
obligaţia să le consemneze (omisiune).
Cerin a esen ială: falsul trebuie să fie realizat cu ocazia atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului şi să fie
apt de a produce consecinţe juridice.
urmarea imediatǎ:
oficiale;
Latura subiectivǎ:
faptă consumată:
faptă consumată: în momentul în care s-a realizat falsificarea înscrisului oficial cu prilejul
întocmirii sale, chiar dacă înscrisul falsificat nu a fost folosit;
faptă epuizată: poate fi comisă în forma continuată, epuizându-se după efectuarea ultimului act de
OBSERVA II
1. spre deosebire de falsul material în înscrisuri oficiale, când făptuitorul acţionează asupra materialităţii
înscrisului oficial, în cazul falsului intelectual făptuitorul acţionează asupra conţinutului înscrisului oficial, fără a
proceda la alterarea materialităţii înscrisului;
2. falsul material în înscrisuri oficiale comis prin alterare se comite cu privire la un înscris oficial
preexistent, în vreme ce în cazul falsului intelectual activitatea înfracţională se comite concomitent cu redactarea
înscrisului;
3. se va reţine infracţiune ade fals intelectual chiar dacă atestarea mincinoasă priveşte o singură faptă sau
împrejurare, respectiv dacă omisiunea înserării vizează o singură dată sau împrejurare;
4. va exista o singură infracţiune de fals intelectual chiar dacă atestarea mincinoasă priveşte mai multe
fapte sau împrejurări, respectiv dacă omisiunea inserării vizează mai multe date sau împrejurări sau dacă se
realizează ambele variante alternative ale elementului material al infracţiunii;
5. dacă funcţionarul public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu a atestat cu prilejul întocmirii unui
înscris oficial fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, iar apoi a contrafăcut semnătura persoanei care
avea competenţa de a semna actul, se va reţine săvârşirea în concurs real a infracţiunii de fals întelectual şi a celei
de fals în înscrisuri oficiale;
6. în situaţia în care, după comiterea falsului intelectual, funcţionarul foloseşte înscrisul oficial falsificat în
vederea producerii de consecinţe juridice, se va reţine infracţiunea de fals intelectual în concurs real cu infracţiunea
de uz de fals;
7. dacă funcţionarul public atestă din culpă, cu prilejul întocmirii unui înscris oficial, fapte sau împrejurări
necorespunzătoare adevărului sau omite din culpă să insereze dae sau împrejurări, se poate reţine în sarcina
acestuia comiterea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, dacă sunt întrunite şi celelalte condiţii legale ce ţin de
tipicitatea faptei.
Art. 322. Falsul în înscrisuri sub semnătură privată.
(1) Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul dintre modurile prevăzute în art. 320 sau
art. 321, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea
producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

- obiectul juridic special: relaţiile sociale referitoare la încrederea publică de care se bucură înscrisurile sub
semnătură privată;
înscrisul sub semnătură privată falsificat pein alterare care are valoare probatorie şi este apt să producă
consecinţe juridice;
înscrisul falsificat fie prin atestarea la momentul întocmirii a unei/unor fapte sau împrejurări
necorespunzătoare adevărului, fie prin omisiunea de a insera o/unele dată/date sau împrejurări.
Constituie înscris sub semnătură privată actul unilateral sau convenţional semnat ce este apt să producă
consecinţe juridice în mediul privat, altul decât cel prevăzut de art. 178 alin. (2) ncp.

- subiectul activ (autor, coautor, instigator, complice): orice persoană fizicî sau juridică cu capacitate penală;
- subiectul pasiv: persoana fizică sau juridică faţă de care s-a folosit înscrisul sub semnătură privată.
Latura obiectivǎ:
- elementul material: este necesară comiterea a două acţiuni succesive:
falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin:
contrafacerea scrierii ori a semnăturii – reproducerea, prin imitare, a conţinutului unui înscris sub
semnătură privată preexistent ori a semnăturii de pe un înscris sub semnătură privată sau
plăsmuirea în integralitate a unui înscris sub semnătură privată;
alterare – modificarea materială în orice mod a conţinutului unui înscris sub semnătură privată ori a
semnăturii de pe acesta (adăugiri sau ştersături);
atestarea la momentul întocmirii a uneor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului,
respectiv omisiunea de a insera unele date sau împrejurări.
folosirea înscrisului sub semnătură privată falsificat de către făptuitor sau încredinţarea acestuia altei
persoane spre a-l folosi, în scopul producerii de consecinţe juridice.
Cerin ă esen ială: înscrisul trebuie să fie apt să producă consecinţe jurdice, chiar şi atunci când nu a fost
falsificat cu acest scop.
urmarea imediatǎ:
sub semnătură privată;
Latura subiectivǎ:
forma de vinovǎţie: intenţia directă.
faptă consumată:
faptă consumată: în momentul în care falsificatorul foloseşte înscrisul sub semnătură privată
falsificat sau îl încredinţează în vederea folosirii, chiar dacă înscrisul falsificat nu a fost folosit;
OBSERVA II
1. în ipoteza în care falsul în înscrisuri sub semnătură privată se comite prin contrafacerea scrierii sau
semnăturii, înscrisul falsificat va reprezenta produsul infracţiunii, iar nu obiectul material ale acesteia; obiectul
material este reprezentat în acest caz de hârtia pe care etse realizată contrafacerea;
2. pentru existenţa infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată nu prezintă importanţă dacă
făptuitorul a urmărit sau nu producerea unui prejudiciu ori dacă în urma falsificării înscrisului s-a produs vreo
pagubă; deopotrivă, nu prezinţă importanţă dacă înscrisul a fost falsificat în scopul de a constitui un mijloc de
probă, fiind suficient ca acesta să aibă putere probatorie;
3. falsificarea unui înscris sub semnătură privată şi deţinerea acestuia fără ca înscrisul să fi fost folosit sau
încredinţat spre folosire nu constituie infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată;
4. nu se va putea reţine comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în ipoteza în care o
persoană falsifică un înscris sub semnătură privată, iar înscrisul ajunge în posesia unor terţi, dar nu ca urmare a unei
încredinţări, ci în mod voluntar ori contrar voinţei falsificatorului; nu s eva reţine comiterea infracţiunii de fals în
înscrisuri sub semnătură privată nici în cazul în care înscrisul sub semnătură provită falsificat nu a fost încredinţat
de falsificator unui terţ în copul folosirii, ci în cu totul alt scop (spre depozitare sau conservare);
5. fapta este tipică chiar dacă falsificarea înscrisului sub semnătură privată a urmărit un scop legitim ori
dovedirea unei fapte sau împrejurări de fapt adevărate;
6. se va reţine comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi în ipoteza în care înscrisul
falsificat şi încredinţat în vederea utilizării nu a fost folosit de deţinătorul acestuia;
7. în cazul în care falsificatorul este şi cel care foloseşte înscrisul sub semnătură privată, uzul de fals va fi
absorbit în infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată;
8. pentru a se reţine cvomiterea unei tentative la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată nu
este suficientă doar falsificarea înscrisului, ci trebuie să fi fost începută şi acţiunea subsecventă de folosire sau
încredinţare în vederea folosirii înscrisului falsificat;
9. dacă înscrisul sub semnătură privată este autentificat de notar, acesta devine înscris oficial;
10. înscrisurile emise de o unitate bancară sunt înscrisuri sub semnătură privată, fiind emise de o societate
ce activază în mediul privat; în schimb, înscrisurile emise de Banca Naţională a României sunt înscrisuri oficiale.
Art. 323. Uzul de fals.
Folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei
consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, când înscrisul este oficial, şi cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, când înscrisul este sub semnătură privată.

- obiectul juridic special: relaţiile sociale referitoare la încrederea publică de care se bucură înscrisurile sub
semnătură privată;
înscrisul oficial sau cel sub semnătură privată fals care a fost folosit;
înscrisul oficial trebuie să fie apt să producă consecinţe juridice.

orice persoană fizică/juridică cu capacitate penală, cu excepţia celei care a falsificat înscrisul sub semnătură
privată;
participaţia penală este posibilă în toate formele sale: coautoratul, instigarea sau complicitatea.
- subiectul pasiv: persoana fizică sau juridică faţă de care s-a folosit înscrisul oficial sau cel sub semnătură privată.
Latura obiectivǎ:
elementul material: folosirea unui înscris oficial sau sub semnătură privată falsificat în prelabil în scopul
producerii de consecinţe juridice.
urmarea imediatǎ: starea de pericol pentru relațiile sociale privind încrederea publică de care se bucură
înscrisurile oficiale sau cele sub semnătură privată;
Latura subiectivǎ:
forma de vinovǎţie: intenţia directă.
faptă consumată:
faptă consumată: în momentul în care este folosit înscrisul falsificat (infracţiune instantanee);
OBSERVA II
1. uzul de fals este o infracţiune instantanee, nu cu durată de consumare;

2. dacă o persoană săvârşeşte infracţiunea de fals în declaraţii, iar apoi foloseşte înscrisul care cuprinde
declaraţia falsă, se va reţine numai infracţiunea de fals în declaraţii nu şi cea de uz de fals;
3. infracţiunea de uz de fals poate fi comisă chiar dacă nu a fost săvârşită în prelabil o infracţiunea de fals
material în înscrisuri oficiale sau sub semnătură privată sau de fals intelectual, în ipoteza în care falsificarea a fost
realizată printr-o acţiune comisă din culpă, iar o persoană, ştiind că înscrisul este fals, îl foloseşte în scopul
producerii de consecinţe juridice;
4. nu este necesar pentru comiterea infracţiunii de uz de fals ca infractorul să cunoască persoana care a
falsificat înscrisul sau ca aceasta să fie trasă la răspundere penală;
5. autorul infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale sau de fals intelectual poate fi subiect activ al
infracţiunii de uz de fals, în vreme ce autorul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată nu poate comite
şi infracţiunea de uz de fals.
Art. 326. Falsul în declara ii.
Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei
unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau
pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe,
se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

- obiectul juridic special: relaţiile sociale referitoare la încrederea publică în declaraţiile date în faţa unui
funcţionar public sau unei unităţii în care acesta îşi desfăşoară activitatea;
înscrisul în care este consemnată declaraţia falsă dată în scris de făptuitor;
dacă infracţiunea se comite prin declaraţia orală falsă dată de făptuitor, infracţiunea nu va avea obiect
material.

- subiectul activ:
nemijlocit: orice persoană fizică sau juridică care are capacitate penală;
nu este posibil coautoratul
complice sau instigator poate fi orice persoană fizică sau juridică care are capacitate penală.
- subiectul pasiv: persoana fizică sau juridică vătămată prin declaraţia falsă.
Latura obiectivǎ:
declararea orală sau scrisă necorespunzătoare adevărului (în tot sau în parte) făcută în faţa unui funcţionar
public sau a unei unităţi în care acesta îşi desfăşoară activitatea;
nu prezintă importanţă dacă declaraţia falsă a fost din iniţiativa făptuitorului sau la solicitatrea organului, a
instituţiei de stat sau a unităţii publice.
Cerin ă esen ială: declaraţia falsă făcută în faţa unui funcţionar public sau a unei unităţi în care acesta îşi
desfăşoară activitatea să fie aptă să producă consecinţe juridice pentru făptuitor sau pentru altul dacă, potrivit legii
ori împrejurărilor, declaraţia serveşte pentru producerea acelei consecinţe; nu este necesară producerea efectivă a
consecinşei juridice.
- urmarea imediatǎ: starea de pericol pentru relațiile sociale privind încrederea publică de care se bucură
declaraţiile făcute în faţa unui funcţionar public sau unei unităţi în care acesta îşi desfăşoară activitatea;
- legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei tipice, netrebuind să fie dovedită.
Latura subiectivǎ:
- forma de vinovǎţie: intenţia directă.
- nu prezintă importanţă scopul sau motivul comiterii faptei.
- acte pregǎtitoare sunt posibile, dar nu sunt incriminate;
- tentativa este posibilă şi incriminată;
- faptă consumată:
faptă consumată:
regula: în momentul realizării declaraţiei necorespunzătoare adevărului;
excepţia: la un moment ulterior celui al declarării necorespunzătoare adevărului – momentul
depunerii ulterioare a înscrisului ce consemnează declaraţia falsă.
OBSERVA II
1. nu prezintă importanţă pentru consumarea infracţiunii de fals în declaraţii dacă făptuitorul a semnat
declaraţia falsă sau dacă a refuzat să semneze, când, în acest din urmă caz, funcţionarul a menţionat potrivit legii
„refuzul de semnare” al făptuitorului.
2. nu se va reţine comiterea infracţiunii de fals în declaraţii atunci când legea prevede pentru declararea
mincinoasă o incriminare autonomă specială (inducerea în eroare a organelor judiciare sau mărturia mincinoasă)
sau când legea sancţionează această faptă numai pe tărâm contravenţional;
3. se va reţine numai infracţiunea de fals în declaraţii, iar nu concursul de infracţiuni între aceasta şi uzul de
fals când, după declaraţia falsă, făptuitorul foloşeşte înscrisul în care aceasta este încorporată;
4. nu se va reţine comiterea infracţiunii de fals în declaraţii dacă în procesul penal suspectul sau inculpatul
dă declaraţii false pentru a-şi crea un alibi în apărarea sa ori dacă partea civilă solicită drept daune sume mai mari
decât cuantumul real al prejudiciului produs prin comiterea infracţiunii; declaraţia mincinoasă dată de martor în
procesul penal va constitui infracţiunea de mărturie mincinoasă, reţinută, eventual, în concurs cu infracţiunea de
favorizare a infractorului, dacă a fost dată şi în scopul de a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală sau judecata;
5. în ipoteza declarării false a identităţii în faţa unui reprezentant al unui organ sau instituţii de stat ori al
unei alte unităţi publice, se va reţine numai comiterea infracţiunii de fals privind identitatea, iar nu un concurs de
infracţiuni între aceasta şi falsul în declaraţii;
6. dacă funcţionarul public în faţa căruia se face declaraţia nu cunoaşte caracterul fals al acesteia, acesta nu
este participant la săvârşirea infracţiunii; dacă se stabileşte existenţa unei înţelegeri anterioare cu autorul,
funcţionarul public va răspunde pentru complicitate la fals în declaraţii; în cazul în care funcţionarul public află
despre caracterul fals al declaraţiei, neavând nici o înţelegere prealabilă cu făptuitorul, şi nu sesizează de îndată
organele judiciare, se va reţiene infracţiunea de omisiune a sesizării prevăzută de art. 267 NCP.
Art. 327. Falsul privind identitatea.
(1) Prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identităţi altei persoane, făcută unei
persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau transmisă unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea prin
folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel
de act falsificat, pentru a induce sau a menţine în eroare un funcţionar public, în vederea producerii unei consecinţe
juridice, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2) Când prezentarea s-a făcut prin întrebuinţarea identităţii reale a unei persoane, pedeapsa este
închisoarea de la unu la 5 ani.
(3) Încredinţarea unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile spre a fi folosit
fără drept se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

- obiectul juridic special: relaţiile sociale referitoare la încrederea publică în pe care societatea o are în cosntatările
organelor competete cu privire la identitatea unei persoane;
ca excepţie, dacă falsul privind identitatea se realizează prin folosirea unui înscris fals ori prin încredinţarea
unui înscris pentru a fi folosit pe nedrept, obiectul material îl constituie înscrisul respectiv.

- subiectul activ:
nemijlocit: orice persoană fizică sau juridică care are capacitate penală;
nu este posibil coautoratul, cu excepţia situaţiei în care infracţiunea este săvârşită prin atribuirea unei
identităţi false unei persoane prezente în aceeaşi împrejurare, care îşi însuşeşte identitatea falsă, ând acesta
din urmă va avea calitatea de coautor;
complice sau instigator poate fi orice persoană fizică sau juridică care are capacitate penală.
- subiectul pasiv: unitatea în cadrul căreia fucnţionarul public ăşi desfăşoară activitatea.
Latura obiectivǎ:
prezentarea (orală, în scris sau prin folosirea unui înscris) sub o identitate falsă în faţa unui funcţionar
public sau transmisă unei unităţi în care acesta îşi desfăşoară activitatea făcută prin folosirea frauduloasă
a unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act
falsificat, pentru a induce în eroare sau a menţine în eroare un fucnţionar public, în vederea producerii unei
consecinţe juridice;
Cerin e esen iale:
1. Prezentarea sub o identitate falsă trebuie făcută prin folosirea frauduloasă a unui act falsificat care
serveşte al identificare (carte de identitate, buletin), legitimare (legitimaţia se student, de serviciu, etc) ori la
dovedirea stării civile (certificat de naştere, de căsătorie) sau a unui astfel de act faclsificat; dacă făptuitorul nu
a folosit fraudulos astfel de acte falsificate, fapta nu este tipică;
2. Prezentarea sub o identitate falsă trebuie realizată pentru a induce în eroare sau a menţine în eroare un
funcţioanar public, în vederea producerii unei consecinţe juridice;
Uzul de fals va fi absorbit în infrac iunea complexă de fals privind identitatea.
atribuirea unei identită i false unei alte persoane, făcută în fa a unui func ionar public sau transmisă
unei unită i în care îşi desfăşoară func ionarul public activitatea.
Cerin ă esen ială:
1. Atribuirea unei identităţi false trebuie făcută prin folosirea frauduloasă a unui act falsificat care serveşte
la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat; dacă făptuitorul nu a folosit
fraudulos astfel de acte falsificate, fapta nu este tipică;
2. Atribuirea unei identităţi false trebuie realizată pentru a induce sau a menţien în eroare un fucnţionar
public, în vederea producerii de consecinţe juridice.
- urmarea imediatǎ: starea de pericol pentru valorile juridice protejate;
- legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei tipice, netrebuind să fie dovedită.
Latura subiectivǎ:
- forma de vinovǎ ie: intenţia directă.
Varianta agravată:
- elementul material: prezentarea sub identitatea reală a unei persoane, căreia făptuitorul îi întrebuinţează
identitatea, atât prin folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării
civile (act nefalsificat), cât şi prin folosirea unii act faclsificat ce serveşte la identificare, legitimare ori dovedirea
stării civile;
Cerin a esen ială: folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea
stării civile sau a unui astfel de act falsificat;
- sunt încălcate nu doar relaţiile sociale privind încrederea publică în adevărul prividn concordanţa dintre
identitatea sub care se prezintă o persoană în faţa unui funcţionar public şi identitatea reală, ci şi cele privind
atributele de identificare a persoanei, prevăzute de dispoziţiile Codului civil.
- nu constituie variantă agravată atribuirea unei identităţi false prin întrebuinţarea identităţii reale a unei persoane.
Varianta atenuantă:
- încredinţarea unui act ce serveşte la identificare (cartea sau buletinul de identitate, paşaportul), legitimare
(legitimaţia de student, de serviciu) ori la dovedirea stării civile (certificat de căsătorie, certificat de naştere), care
este real, spre a fi flosit pe nedrept.
- încredinţarea unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile, care este falsificat, spre a
fi folosit de cel căruia îi fusese procurat, constituie un act de complicitate anterioară la forma de bază a infracţiunii,
iar nu autorat la varianţa atenuantă a infracţiuni.
- acte pregǎtitoare sunt posibile, dar nu sunt incriminate;
- tentativa este posibilă şi incriminată;
- faptă consumată:
faptă consumată: în momentul comiterii faptei titpice; nu preuintă importanţă, pentru comsumarea
infracţiunii în varianţa atenuată, dacă înscrisul încredinţat a fost folosit sau nu;
OBSERVA II
1. dacă o persoană acceptă să fie prezentată sub o identitate falsă, iar ulterior făptuitorul îi atribuie o astfel
de identitate în faţa organelor competente fără ca aceasta să fie de faţă la momentul comiterii faptei titpice, se va
reţine participaţia sa penală în calitate de complice la comiterea infrcaţiunii de fals privind identitatea.
2. dacă X îi încredinţează lui Y un încris ce serveşte la dovedirea în mod direct a stării civile sau pentru
legitimare ori identificare, iar Y îl foloseşte, atribuindu-şi o identitate falsă, X va avea calitatea de autor al variantei
atenuate a infracţiunii de fals privind identitatea, iar Y calitatea de autor al variantei tip sau, după caz, agravate a
infracţiunii.
Art. 378. Abandonul de familie.
(1) Săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la întreţinere,
a uneia dintre următoarele fapte:
a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferinţe fizice sau morale;
b) neîndeplinirea, cu rea-credinţă, a obligaţiei de întreţinere prevăzute de lege;
c) neplata, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească,
se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează neexecutarea, cu rea-credinţă, de către cel condamnat a prestaţiilor
periodice stabilite prin hotărâre judecătorească, în favoarea persoanelor îndreptăţite la întreţinere din partea
victimei infracţiunii.
(4) Fapta nu se pedepseşte dacă, înainte de terminarea urmăririi penale, inculpatul îşi îndeplineşte
obligaţiile.
(5) Dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile,
instanţa dispune, după caz, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere,
chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta.

- obiectul juridic: relaţiile sociale referitoare la raporturilw ce presupun obligaţia de întreţinere;
- obiectul material: nu are; banii, bunurile sau orice alte valori de care este lipsit creditorul obligaţiei de întreţinere
nu constituie obiectul material al infracţiunii.

- subiectul activ:
nemijlocit: orice persoană care are obligaţia de întreţinere legală sau stabilită printr-o hotărâre
judecătorească; la foma asimilată autor poate fi numai inculpatul cu privire la care s-a dispus condamnarea
pentru săvârşirea unei infracţoiuni care a aavut ca urmare imediată decesul victimei şi care a fost obligat, în
temeiul atrrt. 1390 NCC, fie de instanţa penală, la plata unor prestaţii periodice în favoarea persoanelor
îndreptăţite la întreţinere din partea victimei care a decedat în urma săvârşirii infracţiunii;
participaţia penală este posibilă în toate formele sale: coautorat (dacă toţi subiecţii activi sunt debitori
solidari ai obligaţiei de întreţinere, iar fapta nu îmbracă forma infracţiunii omisive proprii), instigare,
complicitate;
instigator sau complice poate fi orice persoană care are capacitate penală.
- subiectul pasiv:
statul;
secundar: persoana fizică care este creditorul obligaţiei de întreţinere;
pluritatea de subiecţi pasivi va conduce la reţinerea unei plurităţi de infracţiuni de abandon de familie.
Latura obiectivǎ:
părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor a persoanei faţă de care există obligaţia legală de
întreţinere, care are ca efect expunerea la suferinţe fizice sau morale; nu este necesar pentru reţinerea
tipicităţii faptei ca suferinţele să se fi produs efectiv;
neîndeplinirea, cu rea-credin ă, a obliga iei de între inere prevăzută de lege; obligaţia de întreţinere
trebuie să fie prevăzută d elege, nefiind necesar ca aceasta să fie stabilită doar pe cale judecătorească;
îndeplinirea parţială a acestei obligaţii conduce la reţinerea tipicităţii faptei;
neplata integrală, cu rea-credin ă, timp de 3 luni, a pensiei de între inere stabilite printr-o hotărâre
judecătorească executorie; durata neexecutării obligaţiei de plată a pensiei de întreţinere necesară pentru
ca fapta să fie tipică a fost majorată de la 2 la 3 luni; plata parţială a pensiei de întreţinere atrage reţinerea
tipicităţii faptei.
- urmarea imediatǎ: lipsirea de întreţinere a persoanei îndreptăţite;
- legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei tipice.
Latura subiectivǎ:
- forma de vinovǎ ie: intenţia directă sau indirectă.
Varianta asimilată:
- neexecutarea, cu rea-credin ă, de către cel condamnat a presta iilor periodice stabilite prin hotărâre
judecătorească, în favoarea persoanelor îndreptă ite la între inere din aprtea victimei infrac iunii;
situaţia premisă: pronunţarea unei hotărâri judeătoreşti de condamnare (indiferent de pedeapsă sau
modalităţile de individualizare a executării) sau de amânare a aplicării pedepsei prin care inculpatul este
obligat, în temeiul art. 1390 NCC, la executarea unor prestaţii periodice în favoarea persoanelor
îndreptăţite la întreţinere din partea victimei care a decedat în urma săvârşirii unei infracţiuni;
trebuie să fie vorba de o prestaţie periodică pe care instanţa să o fi satbilit în favoarea persoanelor
îndreptăţite la întreţinere din partea vicitmei infracţiunii pentru care a fost condamnat subiectul activ
nemijlocit;
se va reţine tipicitatea faptei şi în ipoteza în care se constată neexecutarea unei singure prestaţii periodice.
- acte pregǎtitoare sunt posibile (doar la forma comisivă prevătură de art. 378 alin. (1) lit. a NCP, dar nu sunt
incriminate;
- tentativa este posibilă (doar la forma comisivă prevăzută la art. 378 alin. (1) lit. a NCP) dar incriminată;
- faptă consumată: infrac iunea se consumă în momentul în care:
părăsirii, alungării, lăsării fără ajutor, ce sunt de natură a expune persoana vătămată la suferinţe fizice sau
morale (infracţiune momentană);
primei omisiuni referitoare la îndeplinirea obligaţiei de întreţinere şi se epuizează fie prin îndeplinirea
obligaţiei, fie prin condamnarea definitivă a infractorului (infracţiune continuă);
expirării celor 3 luni de neplată şi se epuizează la momentul reluării plăţii sau al condamnării definitive a
infractorului (infracţiune continuă);
primei omisiuni referitoare la îndeplinirea de către condamnat a prestaţiilor periodice stabilite prin hotărâre
judecătorească.
Condi ii de procedibilitate şi pedepsibilitate:

1. acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;
2. răspunderea penală este înlăturată prin retragerea plângerii prealabile; nu este posibilă împăcarea;
3. dacă persoana vătămată este un minor, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu.
Cauza specială de nepedepsire: noul Cod penal a stipulat în art. 378 alin. (4) o cauză specială de
nepedepsire în ipoteza în care, înainte de terminarea urmării penalw, inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile.
OBSERVA II
1. nu prezintă importanţă pentru existenţa infracţiunii faptul că persoana care este creditorul obligaţiei de
întreţinere sau reprezentantul acesteia nu a pus în executare silită hotărârea judecătorească prin care a fost stabilită
pensia de întreţinere;
2. nu au calitatea de autor al formei asimilate a infracţiunii suspectul sau inculpatul faţă de care s-a dispus o
soluţie de clasare ori inculpatul faţă de care s-a dispus o soluţie de achitare sau încetare a procesului penal, partea
responsabilă civilmente sau succesorii inculpatului;
3. nu poate fi reţinută tipicitatea formei asimilate a infracţiunii dacă faţă de făptuitor s-a dispus coluţia de
clasare sau instanţa a pronunţat achitarea sau renunţarea la aplicarea pedepsei;
4. dacă persoana vătămată nu îşi retrage plângerea prealabilă iar în cursul judecăţii inculpatul îşi
îndeplineşte obligaţiile, instanţa trebuie să dispună după caz, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea
executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta.

Penal Parte Speciala 1 & 2 - Fise Analize Ale Infractiunii

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Penal Parte Speciala 1 & 2 - Fise Analize Ale Infractiunii

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Art. 188.

1. nu constituie omor calificat, ci omor simplu:

1. constituie circumstanțe personale care se carecse metamorfozează în circumstanțe rreale în măsura în

Condiții de procedibilitate și pedepsibilitate:

Condiții de procedibilitate și pedepsibilitate:

ANALIZA INFRAC IUNII

Obiectul infrac iunii:

Subiec ii infrac iunii:

Formele infrac iunii:

ANALIZA INFRAC IUNII

Obiectul infrac iunii:

Subiec ii infrac iunii:

Formele infrac iunii:

ANALIZA INFRAC IUNII

Obiectul infrac iunii:

Subiec ii infrac iunii:

Formele infrac iunii:

ANALIZA INFRAC IUNII

Obiectul infrac iunii:

Subiec ii infrac iunii:

Formele infrac iunii:

ANALIZA INFRAC IUNII

Obiectul infrac iunii:

- subiectul activ: autor, coautor, instigator, complice.

Formele infrac iunii:

ANALIZA INFRAC IUNII

Obiectul infrac iunii:

Formele infrac iunii:

ANALIZA INFRAC IUNII

Obiectul infrac iunii:

Subiec ii infrac iunii:

Formele infrac iunii:

Condi ii de procedibilitate i pedepsibilitate:

1. infracţiunea de şantaj este o infracţiune de pericol;

ANALIZA INFRAC IUNII

Obiectul infrac iunii:

Subiec ii infrac iunii:

Variante agravate (ale formei tip sau asimilate):

Formele infrac iunii:

Condi ii de procedibilitate şi pedepsibilitate:

1. constrângerea exercitată asupra victimei nu trebuie să fie irezistibilă;

ANALIZA INFRAC IUNII

Obiectul infrac iunii:

Subiec ii infrac iunii:

Formele infrac iunii:

ANALIZA INFRAC IUNII

Obiectul infrac iunii:

ANALIZA INFRAC IUNII

Obiectul infrac iunii:

Subiec ii infrac iunii:

Formele infrac iunii:

Condi ii de procedibilitate şi pedepsibilitate: împăcarea înlătură răspunderea penală.

ANALIZA INFRAC IUNII

Obiectul infrac iunii:

Subiec ii infrac iunii:

Formele infrac iunii:

Condi ii de procedibilitate i pedepsibilitate: împăcarea este posibilă în cazul furtului calificat

1. furtul de folosință poate fi un furt simplu sau calificat;

ANALIZA INFRAC IUNII

Obiectul infrac iunii:

Subiec ii infrac iunii:

ANALIZA INFRAC IUNII

Obiectul infrac iunii: