Sinteza Penal Special 1

Drept penal.
Partea speciala I
Infracţiuni contra vieţii
OMORUL (art. 188 C.pen)
Structura incriminarii:
Varianta tip
Varianta agravata: prevazuta in art. 189, sub denumirea de omor calificat
Conţinut legal: uciderea unei persoane
Obiect juridic generic: ansamblul relaţiilor sociale care se constituie şi se desfăşoară în legătură cu
apărarea persoanei privită în totalitatea atributelor sale (viaţă, integritate corporală, libertate etc.).
Obiect juridic special: relaţiile sociale care apără dreptul la viaţă
Obiect material: Corpul victimei în viaţă! Nu contează dacă victima era foarte tânără ori foarte
bătrână (şi oricum nu mai trăia mult), dacă era sănătoasă ori grav bolnavă.
Subiect activ: orice persoană responsabilă penal.
Participaţia este posibilă sub toate formele sale: coautorat, instigare şi complicitate.
Nu există coautorat atunci când participanţii acţionează independent şi în momente diferite de
timp.
Exemple COMPLICITATE:
• Procurarea armei pentru autor
• Crearea condiţiilor pentru reuşita omorului
• Întreţinerea hotărârii autorului de a executa crima
Subiect pasiv: persoana ucisă Moartea – un proces, care are următoarele etape: agonia (diminuarea
funcţiilor vitale: respiraţia, circulaţia sângelui, apar tulburările neurologice), moartea clinică
(încetarea funcţiilor vitale), moartea biologică (moartea creierului).
LATURA OBIECTIVĂ
a) Elementul material
Este reprezentat de activitatea de ucidere a unei persoane (suprimare a vieţii). Se poate

manifesta prin:
Acţiune (împuşcare, sugrumare, înjunghiere într-o zonă vitală, producerea unei emoţii puternice,
lovirea în cap cu un corp contondent etc.)
Inacţiune (neîndeplinirea unei obligaţii a făptuitorului – ex. un medic refuză acordarea primului
ajutor, lăsarea fără hrană a unui copil mic, lăsarea în frig, neaplicarea tratamentului unei persoane
dependentă de anumite medicamente, neizolarea unei reţele electrice etc.)
a) Urmarea imediată: moartea victimei.
Nu are importanţă dacă moartea survine imediat ori mai târziu.
b) Raportul de cauzalitate: între fapta săvârşită (acţiune sau inacţiune) şi rezultatul mortal produs
trebuie să existe o legătură.
!!! Nu este necesar ca activitatea făptuitorului să constituie cauza exclusivă a morţii. Legătura
cauzală există şi atunci când au apărut şi alţi factori (concomitenţi sau posteriori).
Exemplu: victima, beată, este dezbrăcată de făptuitor şi lăsată pe drum în zăpadă.
!!! Nu contează nici dacă acţiunea făptuitorului s-a exercitat direct asupra victimei sau asupra unor
corpuri / obiecte, care, urmare raportului cauzal, au produs moarte victimei.
Exemplu: dorind să îşi protejeze proprietatea, făptuitorul branşează gardul din sârmă la curent
electric (220V). Un copil, dorind să îşi recupereze mingea ajunsă accidental în curtea făptuitorului,
încearcă să sară gardul şi se electrocutează mortal.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de omor se săvârşeşte cu intenţie directă şi indirectă, dupa cum autorul prevazand
moartea victimei, a urmarit sau numai a acceptat producerea acestui rezultat.
Intenţia de a ucide se stabileşte prin materialitatea actului şi împrejurările în care a fost realizat
acesta.
FORME
Există şi forme imperfecte – acte preparatorii. Sunt absorbite in fapta consumata sau, dupa caz, in
fapta tentata.
Tentativa se pedepseşte (art. 188 alin. 2 C.pen). Exista tentativa atunci cand faptuitorul a inceput
executarea actiunii de ucidere, dar aceasta a fost intrerupta- din cauze exterioare vointei
faptuitorului, indiferent de ce natura sunt acestea- sau nu si-a produs efectul. (de exemplu: pentru ca
otrava administrata victimei a fost in cantitate prea mica)
OMORUL CALIFICAT (art. 189 C.pen)
Conţinut legal: omorul săvârşit într-una din următoarele împrejurări:

a) cu premeditare;
a) din interes material;
b) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de
la executarea unei pedepse
c) pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni
d) de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la
infracţiunea de omor
e) asupra a două sau mai multe persoane
f) asupra unei femei gravide
g) prin cruzimi
Obiect material: Corpul victimei în viaţă! Nu contează dacă victima era foarte tânără ori foarte
bătrână (şi oricum nu mai trăia mult), dacă era sănătoasă ori grav bolnavă.
Nu există coautorat atunci când participanţii acţionează independent şi în momente diferite de
timp.
Exemple COMPLICITATE:
• Procurarea armei pentru autor
• Crearea condiţiilor pentru reuşita omorului
• Întreţinerea hotărârii autorului de a executa crima
Subiect pasiv: persoana ucisă Moartea – un proces, care are următoarele etape: agonia (diminuarea
funcţiilor vitale: respiraţia, circulaţia sângelui, apar tulburările neurologice), moartea clinică
(încetarea funcţiilor vitale), moartea biologică (moartea creierului).
LATURA OBIECTIVĂ
O pluralitate de acţiuni alternative:
a) Cu premeditare – FAPTĂ PREMEDITATĂ = acţiune îndelung gândită şi chibzuită, desfăşurată
în baza unei deliberări anterioare.
Elemente necesare: acte de exteriorizare (procurarea mijloacelor, urmărirea victimei, adunarea de
informaţii etc.) şi o anumită perioadă de timp dedicată pregătirii.
Premeditarea = o cerinţă a laturii subiective a infracţiunii
b) Din interes material – omorul săvârşit pentru a obţine un folos, avantaj sau beneficiu
patrimonial.
!!! Nu contează dacă beneficiul s-a realizat efectiv sau nu, fiind suficient numai ca motivul să fi
existat în momentul săvârşirii faptei
Exemplu: făptuitorul pune în ceaiul victimei otravă pentru ca, în urma morţii acesteia, să obţină
averea prin moştenire.
!!! Nu constituie această faptă acţiunea de a ucide victima pentru a ascunde o tâlhărie sau o piraterie.
!!! Nu constituie această faptă acţiunea de a ucide din gelozie sau din răzbunare.
c) Pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de
la executarea unei pedepse
Tragere la răspundere penală – totalitatea actelor procedurale / procesuale desfăşurate de autorităţi în
faza de urmărire penală sau de judecată.
Nu este obligatoriu ca in cauza sa fi inceput urmarirea penala
Exemplu: făptuitorul ucide pe cel care urma să dea declaraţii ca martor într-un dosar penal în care
acesta avea calitatea de suspect.
Exemplu: făptuitorul, evadând, ucide un gardian.
d) Pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni

!!! Nu prezintă importanţă dacă acest scop a fost atins sau nu.
A înlesni = a netezi calea, a deschide drumul către infracţiunea vizată
Omorul devine infracţiune mijloc, iar infracţiunea vizată devine infracţiune scop.
Exemplu: uciderea bărbatului pentru a viola femeia care era cu el
Uciderea agentului de pază pentru a pătrunde în depozit şi sustrage obiecte (atenţie !!! Nu este omor
calificat conform lit. b) din interes material ).
A ascunde = a disimula o altă infracţiune, a face astfel încât acea infracţiune (scop) să nu fie
descoperită
Exemplu: uciderea unei persoane care, accidental, fusese martoră la un trafic de droguri
SPEŢĂ: intenţionând să violeze victima, inculpatul a continuat agresiunea asupra acesteia, deşi
victima a insistat ca acesta să se oprească, ameninţând că, în caz contrar, se va arunca de la etaj.
e) Săvârşit de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă
la infracţiunea de omor
!!! Nu contează dacă, pentru omorul anterior, făptuitorul fusese condamnat definitiv sau executase
ori nu pedeapsa sau dacă a fost vorba numai de o tentativă.
Nu intereseaza daca in legatura cu omorul anterior faptuitorul beneficiase de vreo cauza de atenuare
a pedepsei, cum ar fi depasirea limitelor legitimei aparari sau ale starii de necesitate, provocare etc.
!!! Este foarte important ca omorul anterior să nu fi fost săvârşit într-o împrejurare care constituie:
Cauză justificativă (sunt acele situatii reglementate de legea penala in prezenta carora o fapta
conforma cu normele de incriminare (infractiune), inceteaza sa fie in contradictie cu ordinea juridica
superioara si din fapta interzisa devine fapta permisa.)
• Legitima apărare
• Starea de necesitate
• Exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligaţii
• Consimţământul victimei
Cauză de neimputabilitate (face ca fapta sa nu constituie infractiune ca lipsa a vinovatiei)
• Constrângerea fizică
• Constrângerea morală
• Excesul neimputabil
• Minoritatea făptuitorului
• Iresponsabilitatea
• Intoxicaţia
• Eroarea
• Cazul fortuit
f) Săvârşit asupra a două sau mai multe persoane Această împrejurare există şi atunci când
rezultatul se datorează unei singure acţiuni (ex. punerea de otravă în mâncarea de la cantină,
răspândirea unui virus mortal prin instalaţie de climatizare a unei clădiri etc.) ori când se produce
prin acţiuni diferite, dar în acelaşi context (ex. făptuitorul ucide mai multe persoane dintr-o
clădire, prin focuri de armă, persoană cu persoană)
Dacă nu se produce rezultatul – numai TENTATIVĂ !!!
Dacă din două victime, una decedează iar alta supravieţuieşte agresiunii, se va reţine infracţiunea de
omor / omor calificat în concurs cu infracţiunea de tentativă de omor / omor calificat.
g) Asupra unei femei gravide

Nu are relevanţă stadiul în care se află sarcina.
!!! Este necesar ca făptuitorul să fi ştiut de existenţa sarcinii ori sarcina să fi fost evidentă. Altfel ca
exista o eroare de fapt in raport cu circumstanta de agravare.
Este necesar ca starea de graviditate a victimei cunoscută de făptuitor să fie reală !!! Dacă nu este
reală, nu se reţine agravanta.
Exemplu: făptuitorul este confruntat cu victima, cu care avusese anterior un raport sexual consimţit,
iar aceasta îi aduce la cunoştinţă că este însărcinată cu el. Întrucât nu suporta ideea de a avea un
copil cu victima, făptuitorul îi aplică acesteia o lovitură de ciocan în cap. La autopsie se stabileşte că
victima nu era gravidă.
h) Săvârşit prin cruzimi

CRUZIMI = procedee brutale, feroce, acte violente prelungite în timp, care produc victimei suferinţe
fizice insuportabile / chinuri.
Exemple: zdrobirea oaselor, jupuirea pielii, sufocarea controlată, lipsirea de hrană sau băutură,
provocarea de arsuri, electrocutări etc.
!!! Nu se poate reţine această agravantă dacă autorul nu a urmărit să provoace victimei o moarte
lentă, ci i-a aplicat loviturile una după alta, moartea survenind aproape imediat.
c) Urmarea imediată: moartea victimei.

Nu are importanţă dacă moartea survine imediat ori mai târziu.
d) Raportul de cauzalitate: între fapta săvârşită şi rezultatul mortal produs trebuie să existe o
legătură de cauzalitate
LATURA SUBIECTIVĂ
Intenţie directă, calificată prin scop.
UCIDEREA LA CEREREA VICTIMEI (art. 190 C.pen)
Conţinut legal: (varianta tip) uciderea la cererea explicită, serioasă, conştientă şi repetată a
victimei care suferea de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă, atestată medical, cauzatoare
de suferinţe permanente şi greu de suportat.
Obiect material: Corpul victimei în viaţă!
Subiect activ: orice persoană responsabilă penal
Subiect pasiv: persoana care suferă de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă, atestate medical,
cauzatoare de suferinţe permanente şi greu de suportat.
LATURA OBIECTIVĂ
Este reprezentat de acţiunea de ucidere, realizată în următoarele condiţii:

1. La cererea explicită, serioasă, conştientă, repetată a victimei
1. Victima este o persoană aflată în deplinătatea facultăţilor mintale
2. Victima suferă de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă, care îi cauzează suferinţe
permanente şi greu de suportat.
Exemplu: victima unui accident, având arsuri pe corp şi membrele amputate, insistă (cerând explicit,
serios, conştient şi repetat) pe lângă persoana care o îngrijeşte să îi administreze o otravă pentru a-şi
încheia socotelile cu viaţa pe care ajunsese să o trăiască.
a) Urmarea imediată: moartea victimei.
b) Raportul de cauzalitate: între acţiunea exercitată de făptuitor şi rezultatul produs trebuie să

existe o legătură de cauzalitate.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de ucidere la cererea victimei se realizează cu intenţie directă sau indirectă.
Această urmărire sau acceptare a morţii victimei trebuie îmbinată cu prevederea faptului că victima
doreşte stăruitor acest lucru.
FORME
Deşi pot exista acte de pregătire sau tentativă, acestea nu se pedepsesc.
DETERMINAREA SAU ÎNLESNIREA SINUCIDERII (art. 191 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: fapta de a determina sau înlesni sinuciderea unei persoane; (alin 1)
Variantă agravată 1: se pedepseşte mai grav fapta prevăzută la alin (1), când s-a săvârşit faţă de un
minor cu vârsta cuprinsă între 13 şi 18 ani sau faţă de o persoană cu discernământ diminuat ;
Varianta agravată 2: fapta prevăzută la alin (1) săvârşită faţă de un minor care nu a împlinit 13 ani
sau faţă de o persoană care nu a putut să îşi dea seama de consecinţele acţiunilor sau inacţiunilor
sale ori nu putea să le controleze, dacă sinuciderea a avut loc.
Varianta atenuată: dacă actele de determinare sau înlesnire prevăzute la alin (1)-(3) au fost urmate
de o încercare de sinucidere.
Obiect juridic: relatiile sociale referitoare la dreptul la viata

Obiect material: corpul persoanei care se sinucide sau care a incercat sa se sinucida
Subiect activ: orice persoană responsabilă penal. Participatia
este posibila sub toate formele sale (coautorat,instigare,
complicitate)
Subiect pasiv:
• Orice persoană fata de care se efectueaza o actiune de determinare sau inlesnire (alin.1)
• Un minor cu vârsta 13-18 ani sau o persoană cu discernământ diminuat (alin 2)
• Un minor care nu a împlinit 13 ani sau o persoană care nu poate să îşi dea seama de
consecinţele acţiunilor sau inacţiunilor sale ori nu poate să le controleze (alin. 3)
LATURA OBIECTIVĂ
Infracţiunea se poate comite prin una dintre acţiunile reglementate în textul legal.
DETERMINAREA = consta îndemnarea + convingerea unei persoane să se sinucidă
Determinarea ≠ Constrângere se realizeaza prin aceea ca victima este silita sa se sinucida, fara
posibilitatea de a decide singura !!!
Cel care determină are ideea sinuciderii şi o lansează, o inoculează sau o sugerează, îndemnând,
convingând sau făcând ca cel determinat să ia hotărârea de a se sinucide !!! Nu are importanţă dacă
ideea sinuciderii i-a fost sugerată sinucigaşului ori acesta o avea dinainte.
!!! Trebuie ca, prin activitatea sa, făptuitorul să fi făcut ca victima să ia hotărârea de a se sinucide.
• Prin rugăminţi
• Ordine
• Amăgiri (vezi secta care a determinat pe membrii ei să se sinucidă în masă)
• Relatări exagerate
!!! Dacă victima nu a avut libertatea de a se hotărî să se sinucidă, avem infracţiunea de omor.
Nu avem infracţiunea de determinarea sau înlesnirea sinuciderii nici în situaţia în care actele de
determinare sau de constrângere îmbracă forma altor infracţiuni (ex. lipsirea de libertate care a avut
ca urmare moartea victimei).
ÎNLESNIREA – presupune o activitate de ajutor / de sprijinire a victimei.
• de ordin moral – întărirea hotărârii victimei de a-şi lua viaţa, acordarea de sfaturi cum să
procedeze
• de ordin material – făptuitorul procură armă sau înlătură obstacole pentru victimă, explica
modul de folosire a anumitor instrumente etc.
!!! Activitatea de sinucidere trebuie să aparţină în totalitate sinucigaşului.
!!! Dacă făptuitorul săvârşeşte acte de cooperare directă => fapta constituie infractiune de omor.
a) Urmarea imediată: sinuciderea sau încercarea de sinucidere a victimei
b) Raportul de cauzalitate: între acţiunea exercitată de făptuitor şi rezultatul produs trebuie să
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de determinarea sau înlesnirea sinuciderii se comite cu intenţie directă sau indirectă.
Este esenţial ca făptuitorul să îşi dea seama că acţiunea lui va avea ca urmare sinuciderea sau
încercarea de sinucidere a unei persoane.
Forme
Fapta este susceptibila de acte de pregatire si tentativa, dar nu se pedepsesc.
UCIDEREA DIN CULPĂ (art. 192 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: uciderea unei persoane din culpă (alin 1)
Variantă agravată: când se săvârşeşte ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor
de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei activităţi. (alin 2)
Variantă agravată comună: când s-a acuzat moartea a două sau mai multe persoane.
Obiect juridic: relatiile sociale referitoare la dreptul la viata
Obiect material: corpul victimei in viata
Subiect activ: orice persoană responsabilă penal. Uneori, legea cere ca subiectul activ sa aiba o
anumita calitate- o persoana aflata in exercitiul profesiei sau meseriei
Există coautorat? Da, când, datorită unor acte efectuate simultan sau succesiv de mai multe persoane
se produce rezultatul letal.
Exemplu: 2 muncitori îl apucă de mâini şi de picioare pe un al treilea şi, dorind să facă o glumă, îl
aruncă pe acesta într-o groapă, unde victima se loveşte accidental la cap şi decedează.
Exemplu: într-un poligon de tir, o persoană nu verifică armamentul după tragere şi lasă din greşeală
un cartuş pe ţeava armei. O altă persoană verifică incorect arma şi o descarcă în corpul unui coleg,
care moare din cauza rănii produse de glonţ !!! Aici nu este coautorat, ci răspunde fiecare pentru
fapta proprie !!!
Subiect pasiv: persoana ucisă din culpă.
LATURA OBIECTIVĂ
Infracţiunea se poate comite printr-o acţiune (compusă din unul sau mai multe acte materiale) ori
printr-o inacţiune-omisiune (neîndeplinirea unuia sau mai multor acte pe care subiectul avea
obligaţia legală să le îndeplinească).
În condiţiile agravatei 1, făptuitorul răspunde penal atunci când a cunoscut dispoziţiile sau regulile
respective, fără să ţină seama de ele sau nu le-a cunoscut deşi trebuia şi avea posibilitatea să le
cunoască.
Potrivit statisticilor, cele mai frecvente infracţiuni de ucidere din culpă se comit din cauza nesocotirii
normelor privind circulaţia pe drumurile publice.
Când nerespectarea unei dispoziţii sau a unei măsuri de prevedere constituie ea însăşi o infracţiune,
se aplică regulile concursului de infracţiuni. (contra protectiei muncii sau contra sigurantei
circulatiei publice)
a) Urmarea imediată: moartea victimei
b) Raportul de cauzalitate: între acţiunea/inacţiunea exercitată de făptuitor şi rezultatul produs

trebuie să existe o legătură de cauzalitate.
!!! Nu are relevanţă dacă între activitatea făptuitorului şi rezultatul produs s-au interpus şi alte forţe
fizice ori acţiunea culpabilă sau fortuită a altor persoane, fiind suficient ca activitatea culpabilă a
autorului să se înscrie printre cauzele care au determinat rezultatul.
!!! Dacă victima a contribuit prin culpa sa la producerea rezultatului, răspunderea penală a
făptuitorului nu este înlăturată.
!!! Poate exista ucidere din culpă şi atunci când rezultatul a fost provocat în mod indirect de către un
animal (ex. un câine lăsat nesupravegheat de către stăpân) ori de lucruri neînsufleţite (ex. omisiunea
autorului de a astupa o groapă), întrucât inacţiunea autorului a fost una dintre cauzele care au
determinat rezultatul.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea se săvârşeşte din culpă (cu previziune, culpă simplă)
Culpă cu previziune – făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu îl acceptă, sperând, fără
temei, că el nu se va produce.
• conducerea unui autovehicul cu viteză excesivă, beat, bolnav sau obosit
• depăşirea riscantă a autovehiculului din faţă
• neasigurarea muncitorilor cu echipament de protecţie  efectuarea unui experiment riscant
• efectuarea unui control medical în mod superficial
Există culpă simplă (cu neglijenţă) atunci când autorul nu prevede rezultatul faptei sale, deşi – în
conduita ipotetică a unui om normal – trebuia să îl prevadă, iar în raport cu persoana sa, putea să îl
prevadă.
Exemplu: o persoană care, nefiind vânător (fara permis legal de armă), ia o puşcă de vânătoare şi,
din neatenţie, ucide o altă persoană.
Exemplu: făptuitorul fugăreşte victima în scopul de a o lovi, aruncă o piatră în uşa casei în care
aceasta se refugiase, însă victima moare de spaimă (fiind bolnavă de inimă)
!!! Nu este ucidere din culpă, întrucât făptuitorul a acţionat împotriva victimei prin fapte care nu
sunt susceptibile prin ele însele să producă moartea victimei, iar rezultatul s-a produs prin
intervenţia altor factori – ex. boala de inimă a victimei. Nu este infracţiune.
Exemplu: o persoană se suie pe acoperişul blocului pentru a repara o antenă TV, ocazie cu care
aruncă în spaţiul pietonal din faţa blocului două cărămizi. Una dintre acestea loveşte în cap o femeie
care trecea în zonă cu copilul.
!!! Nu este ucidere din culpă, întrucât, din punct de vedere subiectiv, autorul prevede rezultatul
faptei sale (aruncă două cărămizi în direcţia unui spaţiu intens circulat) şi, deşi nu-l urmăreşte,
acceptă posibilitatea producerii lui. (infractiune de omor cu intentie indirecta)
FORME
Uciderea din culpă nu poate lua forma tentativei !!!
Infracţiuni contra integrităţii corporale
LOVIREA SAU ALTE VIOLENŢE (art. 193 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice (alin 1)
Varianta agravată: fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei
persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile (alin 2)
Obiect juridic special: relaţiile sociale care apără dreptul la integritate corporală sau la sănătate al
unei persoane. Asigurarea unui climat de siguranţă.
Autolovirea sau autovătămarea nu constituie infracţiune, afară de situaţia în care prin aceasta se
lezează un alt interes social (ex. un tânăr se automutilează pentru a se sustrage de la încorporare în
cazul unui război)
Dacă făptuitorul este funcţionar public – infracţiunea este „purtare abuzivă” (art. 296 alin 2 C.pen).
Subiect pasiv: orice persoană în viaţă asupra careia s-a exercitat violenta.
Dacă victima are o anumită calitate, avem o altă încadrare juridică (ex. ultraj)
LATURA OBIECTIVĂ
Constă în acţiunea de lovire sau în orice fel de violenţă susceptibilă să producă suferinţe fizice unei
persoane.
Lovire – acel act de agresiune care constă în acţiunea mecanică a energiei cinetice exterioare de
atingere, compresiune sau izbire, bruscă şi violentă, a suprafeţei de contact a corpului omenesc sau
de un corp contondent, de regulă prin proiectare, călcare, alunecare, aruncare, cădere.
Exemple de lovituri: cu palma, cu pumnul, cu piciorul, cu cotul, cu capul, cu un obiect, cu un
instrument, cu o armă, de perete, de caldarâm, prin aruncarea de obiecte sau corpuri tari etc. Acte de
violenţă – toate manifestările brutale, constrângerile fizice sau de orice natură care ar putea cauza
suferinţe fizice.
Exemple de violenţe: tragerea de păr, tragerea de ureche, târârea, punerea unei piedici, asmuţirea
unui animal, aruncarea de apă fierbinte etc.
Făptuitorul poate acţiona direct sau indirect – folosirea unor obiecte, folosirea unui animal,
determinarea victimei să se accidenteze (ex. ademenirea victimei să calce pe o potecă în pădure unde
în prealabil a fost instalată o capcană).
Elementul material poate consta într-o ACŢIUNE sau o INACŢIUNE – atunci când, neluarea unei
măsuri la care făptuitorul era obligat, victima este expusă loviri.
Exemple: făptuitorul nu anunţă victima că a dat pe scară cu o substanţă alunecoasă, făptuitorul nu
anunţă prezenţa în curtea sa a unui câine agresiv.
Mijloacele folosite de făptuitor pot fi materiale sau psihice (ex. făptuitorul determină victima să
fugă de frică, iar aceasta alunecă şi se loveşte)
Actele de violenţă nu presupun numai folosirea forţei, a constrângerii, ci şi utilizarea de mijloace
non-violente, însă susceptibile să îi provoace victimei suferinţe fizice, cum ar fi:
• Oferirea unui scaun defect victimei
• Presărarea unui praf iritant în mănuşă
• Oferirea unui pahar cu apă conţinând un vomitiv
• Determinarea victimei să folosească un aparat electric defect
• Tragerea scaunului în momentul aşezării victimei
În varianta agravată (alin 2), elementul material este reprezentat de loviri sau alte violenţe prin care
se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane.
Gravitatea faptei este cuantificată de legiuitor în zile de îngrijiri medicale.
Îngrijiri medicale – supunerea victimei la un regim sau la un tratament adecvat în vederea
vindecării.
Zile de îngrijiri medicale – se are în vedere numărul de zile, stabilite prin expertize medicolegală
(de către un institut medico-legal) prin care se apreciază gravitatea unor leziuni sau boli post-
traumatice.
!!! Nu are importanţă dacă victima a fost sau nu internată efectiv într-o unitate spitalicească sau
ambulatoriu şi nici dacă aceasta a lipsit de la muncă ori a beneficiat de concediu medical.
a) Urmarea imediată: provocarea unei suferinţe victimei.

În cazul „lovirii” – suferinţa se prezumă. În cazul „altor violenţe” – suferinţa trebuie dovedită. !!!
Dacă actul de violenţă NU a produs suferinţe fizice sau leziuni traumatice, NU avem infracţiune.
b) Raportul de cauzalitate: între fapta săvârşită (acţiune sau inacţiune) şi rezultatul produs
(suferinţa fizică sau apariţia unei leziuni traumatice) trebuie să existe o legătură (dovedită).
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă şi indirectă.
!!! Se consideră cu intenţie şi atunci când lovirile sau alte violenţe sunt săvârşite în glumă sau din
dorinţa de „a educa” victima.
!!! Dacă făptuitorul acţionează cu intenţia de a ucide, se reţine omorul sau tentativa de omor.
Infracţiunea este continuată, atunci când făptuitorul loveşte o persoană în împrejurări diferite, în
baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale.
!!! Nu se va reţine această infracţiuni atunci când lovirile sau alte violenţe au loc în cadrul jocurilor
sportive îngăduite de lege (box, karate, rugby) sau în situaţia unor intervenţii chirurgicale ori a unui
tratament medical (ex. kinetoterapie), cu condiţia respectării limitelor fireşti ale acestor activităţi.
FORME
Există şi forme imperfecte – acte preparatorii.
Tentativa desi posibila, nu se pedepseste
VĂTĂMAREA CORPORALĂ (art. 194 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip (alin 1): fapta prevăzută la art. 193 care a cauzat vreuna dintre următoarele
consecinţe:
a) o infirmitate
a) leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare,
mai mult de 90 de zile îngrijiri medicale
b) un prejudiciu estetic grav şi permanent
c) avortul
d) punerea în primejdie a vieţii persoanei
Varianta agravată(alin 2) : când fapta s-a săvârşit în scopul producerii uneia dintre consecinţele
prevăzute la alin (1) lit. a) o infirmitate, b) leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane,
care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile îngrijiri medicale, c) un prejudiciu
estetic grav şi permanent
Coautorat există şi atunci când mai multe persoane au atacat victima şi nu se poate determina care
este persoana care a aplicat lovitura ce a produs vătămarea.
Subiect pasiv: orice persoană în viaţă.
LATURA OBIECTIVĂ
Constă în orice acţiune sau inacţiune care produce rezultatele enumerate de lege.
Făptuitorul poate comite acte cu violenţă (loviri, înjunghieri, aruncări de obiecte sau de substanţe)
sau fără violenţă (infectarea/otrăvirea apei, neîmpiedicarea unui animal să atace
etc.)
b) Urmarea imediată: producerea uneia dintre consecinţele enumerate de lege:

Producerea unei infirmităţi
Infirmitate fizică – o stare anormală, cu caracter permanent, în care victima nu se mai poate folosi în
mod obişnuit de corpul său
• Pierderea unui simţ – pierderea percepţiei lumii exterioare (pierderea sau
diminuarea văzului, auzului, mirosului, gustului, pipăitului)
• Pierderea unui organ – pierderea unor părţi ale corpului prin care se realizează
funcţii utile vieţii (ureche, membre, sân, dinţi, rinichi, ochi), desprinderea acestuia
de corp (indiferent dacă aceasta este rezultatul agresiunii sau a intervenţiei
chirurgicale ulterioare)
• Încetarea funcţionării unui simţ sau organ – presupune o vătămare corporală care
face imposibilă îndeplinirea funcţiei simţului sau organului (este posibil ca organul
sau simţul să se păstreze, însă acesta să nu îşi mai poată îndeplini funcţia)
Infirmitate psihică – situaţia în care victima a suferit un traumatism psihic, care presupune
pierderea totală sau parţială a controlului activităţilor.
!!! Infirmitatea fizică sau psihică trebuie să fie permanentă / nevindecabilă.
Leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane – care necesită pentru vindecare mai mult
de 90 de zile de îngrijiri medicale.
Prejudiciu estetic grav şi permanent – are loc o schimbare a înfăţişării normale a victimei, care
capătă un aspect neplăcut
• deformarea corpului  mutilare

• desfigurare / sluţire  ruperea buzei
• spargerea dinţilor din faţă
Avortul – întreruperea cursului sarcinii şi expulzarea produsului de concepţie.

!!! Este necesar ca făptuitorul să fi ştiut sau să fi putut prevedea existenţa sarcinii. În caz contrar,
avem eroare de fapt cu privire la circumstanţa agravantă – vezi art. 30 alin 3 C.pen)
Punerea în primejdie a vieţii persoanei – situaţia în care făptuitorul a creat, prin activitatea sa,
posibilitatea reală şi concretă ca victima să înceteze din viaţă.
!!! Făptuitorul nu urmăreşte moartea victimei şi nici nu acceptă acest rezultat, altfel ar fi tentativă de
omor.
Făptuitorul acţionează numai în sensul vătămării corporale a victimei, dar în condiţii susceptibile a-i
produce acesteia moartea.
c) Raportul de cauzalitate: între acţiunea/inacţiunea făptuitorului şi rezultatul produs

(vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei) trebuie să existe un raport de cauzalitate.
!!! Nu interesează dacă la producerea rezultatului au concurat şi alte cauze preexistente (ex.
slăbiciunea organismului victimei) ori concomitente (ex. victima nu a observat capcana întinsă de
făptuitor)
!!! Nu interesează nici dacă rezultatul s-a amplificat din culpa victimei în legătură cu tratamentul
aplicat ori neglijenţei medicului curant.
LATURA SUBIECTIVĂ
În condiţiile art. 194 alin (1), fapta se săvârşeşte cu
• intenţie indirectă (autorul şi-a dat seama că prin lovire sau alte acte de violenţă va produce
o vătămare dintre cele descrise de textul legal şi a acceptat posibilitatea producerii lui)
• praeterintenţie (făptuitorul acţionează cu intenţie în ceea ce priveşte fapta de lovire sau
vătămare, însă este în culpă faţă de consecinţa mai gravă produsă)
Exemplu: îmbrâncirea unei persoane, urmată de căderea acesteia şi producerea unei vătămări
corporale constituie un act de violenţă săvârşit cu intenţie, şi nu din culpă, chiar dacă rezultatul
violenţei a depăşit intenţia făptuitorului. În aceste condiţii, dacă, pentru vindecare, sunt necesare
peste 90 de zile de îngrijiri medicale, fapta constituie vătămare corporală şi nu vătămare corporală
din culpă.
În condiţiile art. 194 alin (2), autorul acţionează în scopul producerii rezultatului prevăzut la art. 194
alin (1) pct. a), b) şi c), deci avem intenţie directă calificată prin scop.
!!! Dacă autorul a urmărit ca, prin vătămarea corporală provocată victimei, să se ajungă la
suprimarea vieţii acesteia (rezultat care însă nu s-a produs), atunci acesta va fi tras la răspundere
pentru tentativă de omor.
Dacă apare decesul victimei, infracţiunea se transformă în loviri sau vătămări cauzatoare de moarte
(praeterintenţie).
FORME
În condiţiile art. 194 alin (1) – varianta tip – tentativa nu este posibilă.
În condiţiile art. 194 alin (2) – varianta agravată – tentativa este posibilă şi se pedepseşte.
LOVIRILE SAU VĂTĂMĂRILE CAUZATOARE DE MOARTE (art. 195 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: provocarea morţii victimei ca urmare a săvârşirii vreuneia dintre faptele prevăzute în
art. 193-194.
LATURA OBIECTIVĂ
Constă în orice acţiune / inacţiune dintre cele prezentate la art. 193 şi 194.
Exemplu: fapta inculpatului care a lovit victima cu palma în zona mandibulară, cu consecinţa
dezechilibrării acesteia, căderii la sol şi lovirii la cap, din care cauză persoana a decedat. !!! Va
exista infracţiunea de loviri şi vătămări cauzatoare de moarte chiar dacă faptei autorului i s-au
adăugat şi alte cauze (factori contributivi anteriori, concomitenţi sau posteriori). Infracţiunea
subzistă chiar dacă moartea victimei survine după o perioadă mai lungă de timp de la data aplicării
loviturii intenţionate de către autor.
a) Urmarea imediată: producerea morţii victimei
b) Raportul de cauzalitate: între acţiunea/inacţiunea făptuitorului şi rezultatul produs (moartea

victimei) trebuie să existe un raport de cauzalitate.
LATURA SUBIECTIVĂ
Este caracterizată de praeterintenţie.
Lovirea sau vătămarea corporală se săvârşeşte cu intenţie, iar urmarea mai gravă produsă – moartea
victimei – are loc din culpa făptuitorului.
DECI – făptuitorul îşi dă seama şi vrea să lovească victima ori să-i producă acesteia o vătămare
corporală, dar nu urmăreşte şi nici nu acceptă posibilitatea producerii morţii victimei.
!!! Dacă, totuşi, victima moare, făptuitorul va atrage răspunderea în baza art. 195, numai dacă a avut,
în raport cu rezultatul mai grav, poziţia subiectivă caracteristică culpei, fie în modalitatea uşurinţei
(făptuitorul a prevăzut rezultatul mai grav, dar a socotit fără temei că el nu se va produce) ori în
modalitatea neglijenţei (autorul nu a prevăzut rezultatul mai grav, deşi putea şi trebuia să îl prevadă).
Moartea victimei se atribuie făptuitorului în baza unei culpe dovedite, şi nu în baza unei prezumţii
de culpă.
!!! Dacă nu poate fi reţinută culpa autorului în raport cu moartea victimei (existând numai intenţia de
a lovi sau vătăma), răspunderea penală se va stabili pentru infracţiunea de loviri sau alte violenţe.
EXEMPLU
A săvârşit infracţiunea de la art. 195 C.pen inculpatul care, într-o noapte, pe fondul consumului
excesiv de alcool, a avut un conflict cu soţia sa, context în care i-a aplicat acesteia mai multe lovituri
la nivelul feţei. În urma loviturilor, victima s-a dezechilibrat şi a căzut, suferind şi alte lovituri în
planuri dure (chiuvetă, cadă). Din cauza alcoolului, inculpatul nu şi-a dat seama pe moment de
gravitatea leziunilor suferite de soţia sa şi nu a solicitat decât cu întârziere ajutor medical. Ulterior
victima a decedat.
EXEMPLU
Inculpatul, luptându-se cu victima, a reuşit să o imobilizeze cu faţa la pământ, el aflându-se
deasupra, a tras cu forţă spre spate capul victimei şi un picior, producând o hiperextensie a coloanei
vertebrale şi decesul acesteia. (Deci, intenţia inculpatului a fost vătămarea, decesul a fost
praeterintenţionat)
EXEMPLU
Inculpatul SE, care lucra cu ziua în gospodăria victimei EU (persoană imobilizată într-un scaun cu
rotile), a avut într-una din zile o altercaţie cu JM, menajeră în serviciul aceluiaşi EU. Pe fondul
altercaţiei, SE a lovit pe JM cu un băţ în zona capului, moment în care EU a intervenit să îi despartă
şi a apucat de celălalt capăt al lemnului ţinut în mână de SE. Nervos, SE a smucit lemnul, ceea ce a
determinat răsturnarea scaunului cu rotile, căderea lui EU şi târârea acestuia pe scări, urmată de
căderea victimei de pe prispă pe sol, de la o distanţă de 65 cm. În urma impactului, victima a
decedat. Necropsia a evidenţiat că există o legătură cauzală între acţiunile lui SE şi traumatismele
suferite de EU, inclusiv căderea de pe un plan superior pe o suprafaţă neregulată.
EXEMPLU
Inculpatul EM, ofiţer MApN, are dese certuri cu soţia sa, ES, din cauza faptului că aceasta este
alcoolică. In seara zilei de 07.06.2008, revenit de la unitate, EM a constatat că nu poate intra în casă,
iar soţia sa nu răspundea la niciunul dintre telefoane. După cca. 2 ore de aşteptare, EM reuşeşte să
intre în casă şi observă că soţia sa este în stare avansată de ebrietate. Pe fondul altercaţiei cu aceasta,
EM o împinge pe ES, iar aceasta se dezechilibrează şi cade, lovind-se cu capul de tocul uşii. În
declaraţiile sale, EM arată că a încercat să o ridice pe ES pentru a o duce în dormitor, însă aceasta s-
a împotrivit, motiv pentru care EM i-a aplicat două lovituri cu piciorul în spate. La autopsie s-a
stabilit că victima avea o alcoolemie de 2,4g la mie şi că prezenta multiple traumatisme. Ucidere din
culpă sau loviri sau vătămări cauzatoare de moarte?
!!! Poziţia subiectivă a făptuitorului faţă de intenţia de a lovi / vătăma ori de a ucide se stabileşte în
fiecare caz, ţinându-se cont de modalitatea concretă de comitere, de instrument, de intensitate, de
număr de lovituri sau de orice altă împrejurare.
FORME
Fiind o infracţiune praeterintenţionată, tentativa nu este posibilă.
VĂTĂMAREA CORPORALĂ DIN CULPĂ (art. 196 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: fapta prevăzută la art. 193 alin (2) (fapta prin care se produc leziuni traumatice sau
este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale
de cel mult 90 de zile) săvârşită din culpă de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor
alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi care constituie prin ea
însăşi o infracţiune (alin 1)
Variantă agravată 1: fapta prevăzută la art. 194 alin (1) săvârşită din culpă (alin 2)
Variantă agravată 2: când fapta prevăzută la alin (2) a fost săvârşită ca urmare a nerespectării
dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori
pentru efectuarea unor activităţi (alin 3)
Variantă agravată 3: dacă urmările prevăzute la alin (1)-(3) s-au produs faţă de două sau mai multe
persoane (alin 4)
LATURA OBIECTIVĂ
Se realizează prin lovire, alte violenţe sau prin vătămări corporale.

!!! Pentru fapta de la alin (1), există şi condiţii alternative: săvârşirea faptei de către o persoană
aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, a unor substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei
activităţi care constituie prin ea însăşi o infracţiune.
!!! Pentru existenţa faptei în condiţiile alin (3) trebuie ca săvârşirea faptei de la alin (2) – art. 194
alin (1) din culpă – să fie urmare nerespectării dispoziţiilor legale ori măsurilor de prevedere
pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei activităţi.
Exemplu: persoana care, deşi nu are permis de conducere, se suie la bordul unui autovehicul, circulă
pe drumurile publice şi produce un accident rutier din care rezultă vătămarea corporală a unui
pieton.
Exemplu: un biciclist nu respectă regulile de circulaţie şi accidentează o persoană.
a) Urmarea imediată: producerea uneia dintre vătămările corporale menţionate în textele

incriminatoare (îngrijiri medicale de până la 90 de zile, o infirmitate, leziuni traumatice sau
afectarea sănătăţii unei persoane, care necesită pentru vindecare mai mult de 90 de zile,
prejudiciu estetic grav şi permanent, avortul, punerea în primejdie a vieţii victimei, vătămarea
corporală a două sau mai multe persoane).
b) Raportul de cauzalitate: între acţiunea/inacţiunea făptuitorului şi rezultatul produs

(vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei) trebuie să existe un raport de cauzalitate.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea se săvârşeşte din culpă.
FORME
Tentativa nu este posibilă.
RELE TRATAMENTE APLICATE MINORULUI (art. 197 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării
fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de orice persoană în grija căreia se
află minorul
Notă: părinţii pot aplica anumite corecţii minorului, însă acestea nu trebuie să primejduiască viaţa,
sănătatea, dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală a minorului.
Obiect juridic special: relaţiile sociale referitoare la dezvoltarea fizică, intelectuală, morală a
minorului
Obiect material: corpul minorului
Subiect activ: este circumstanţiat (calificat): părinte (nedecăzut din drepturi) sau persoană în grija
căreia se află minorul.
Subiect pasiv: este minorul, o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani.
LATURA OBIECTIVĂ
Constă în acţiuni (acte comisive: loviri, violenţe) sau inacţiuni (acte omisive: neasigurarea hranei,
îmbrăcămintei, condiţiilor corespunzătoare de locuit etc.).
Cerinţă: măsurile sau tratamentele să fie de natură a pune în primejdie gravă dezvoltarea fizică,
intelectuală sau morală a minorului.
Exemplu: inculpatul l-a bătut pe fiul său în vârstă de 7 ani cu un furtun de cauciuc şi cu un lemn,
cauzându-i leziuni şi fracturi care i-au pus viaţa în primejdie. Ulterior, copilul a murit. Inculpatul a
fost achitat pentru infracţiunea de la art. 197 şi a fost condamnat pentru omor în forma calificată de
la art. 199 (violenţa în familie).
Opinie controversată
Pentru uniformizarea practicii judiciare, ICCJ a confirmat un RIL promovat de Procurorul
General prin care se susţine că faptele părintelui sau persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul
spre creştere şi educare, prin care acesta abuzează de autoritatea sa şi exercită asupra minorului acte
de violenţă sau lipsire de libertate, cu intenţia de a-i produce suferinţe ori vătămări fizice sau morale
şi care, totodată, au pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală a acestuia,
întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, vătămare corporală
sau lipsire de libertate în mod ilegal, în concurs formal cu infracţiunea de rele tratamente aplicate
minorului.
Opinie curs + seminar
Infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului este o infracţiune complexă, care absoarbe în
conţinutul său în mod natural infracţiunile menţionate.
Reţinerea concursului de infracţiuni ar contrazice principiului non bis in idem şi ar duce la o dublă
sancţionare pentru aceeaşi faptă (întrucât sunt afectate aceleaşi valori sociale, cu un plus de gravitate
şi de protecţie pentru infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului).
Nici în ceea ce priveşte raportul cu infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal nu există situaţia
premisă spre a fi reţinută în concurs cu infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului, întrucât, în
acest caz, părintele exercită un drept asupra copilului pe care îl are în grijă.
a) Urmarea imediată: se creeaza o stare de pericol, o punere in primejdie grava a dezvoltarii

fizice, intelectuale si morale a minorului
b) Raportul de cauzalitate: între acţiunea/inacţiunea făptuitorului şi rezultatul produs trebuie să

existe un raport de cauzalitate. In cazul in care aceasta stare de pericol provine din alte cauze
decat aplicarea de rele tratamente, nu va subzista infractiunea de relele tratamente aplicate
minorului
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului se comite cu intenţie directă şi indirectă.
FORME
Actele preparatorii şi tentativa, deşi posibile, nu sunt sancţionate.
SEMINAR - 3
Infracţiuni săvârșite asupra unui membru de familie
VIOLENȚA ÎN FAMILIE (art. 199 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: dacă faptele prevăzute în art. 188, 189 și art. 193-195 sunt săvârșite asupra unui
membru de familie
Obiect juridic special: relaţiile sociale care se referă la ocrotirea vieții, integrității corporale sau
sănătății membrilor de familie
Subiect activ: orice persoană responsabilă penal având calitatea de membru de familie cu victima.
Art. 177 C.pen – membru de familie = asecendenții, descendenții, frații și surorile, copiii acestora,
precum și persoanele devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude, soțul, precum și persoanele
care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, în cazul în care
conviețuiesc.
!!! Calitatea de soț trebuie să existe în momentul săvârșirii faptei.

!!! Infracțiunea subzistă și în cazul în care soții trăiesc despărțiti în fapt.
!!! Infracțiunea nu subzistă atunci când căsătoria a fost desfăcută sau dacă aceasta era nulă fiind
încheiată în condiții ilegale (ex. Bigamie).
!!! Persoanele care nu au calitatea de soți trebuie să conviețuiască împreună pentru a se reține
infracțiunea.
Definiția de membru de familie se aplică și persoanei adoptate ori descendenților acesteia în raport
cu rudele firești.
Exemplu: inculpatul ucide pe fiul său, care fusese adoptat cu efecte depline de către bunicii materni
și cu care nu mai locuia de cca. 1 an.
Soluție: omor (art. 188)? violență în familie (art. 199)? Da, deoarece, chiar dacă adopția are efecte
depline, va rămâne întotdeauna o legătură ”de familie” între victimă și făptuitor. !!! Dacă făptuitorul
a fost în eroare cu privire la calitatea de ”membru de familie” în raport cu victima, se va reține
infracțiunea în forma tip constatată.
Participaţia este posibilă sub toate formele sale: coautorat, instigare şi complicitate. Cu condiția ca
toți participanții să aibă calitatea de ”membru de familie”, adică să fie rude. !!! Dacă participantul
= membru de familie, iar autorul nu, atunci participantul va răspunde pentru infracțiunea de la art.
199, iar autorul pentru infracțiunea tip constatată.
Subiect pasiv: membru de familie
LATURA OBIECTIVĂ
Constă în acţiunile sau inacțiunile de la art. 188, 189, 193-195 C.pen.
b) Urmarea imediată: vezi art. 188, 189, 193-195.

c) Raportul de cauzalitate: -
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea se săvârşeşte cu forma de vinovăție specifică faptelor de la art. 188, 189, 193195.
FORME
Tentativa se pedepseşte prin raportare la art. 188, 89, 193-195.
INFRACTIUNI SAVARSITE ASUPRA UNUI MEMBRU DE FAMILIE
UCIDEREA SAU VĂTĂMAREA NOU-NĂSCUTULUI DE CĂTRE MAMĂ (art. 200

C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: uciderea copilului nou-născut, imediat după naștere, dar nu mai târziu de 24 de ore,
săvârșită de către mama aflată în stare de tulburare psihică (alin1)
Varianta atenuată: dacă faptele prevăzute la art. 193-195 (lovirea sau alte violente,vatamare
corporala, lovirile sau vatamarile cauzatoare de moarte) sunt săvârșite asupra copilului nou-
născut, imediat după naștere, dar nu mai târziu de 24 de ore, de către mama aflată în stare de
tulburare psihică (alin 2)
!!! Mama se află într-o stare psiho-fiziologică deosebită, care îi provoacă acesteia, la naștere,
puternice emoții și tulburări, transformări fiziologice și psihice de natură să o influențeze pe aceasta
în luarea hotărârii de a-și ucide copilul abia născut.
Obiect juridic special: relaţiile sociale care se referă la ocrotirea copilului nou-născut.
Obiect material: Corpul copilului (în viață) asupra caruia s-a savarsit activitatea incriminata.
Copilul se consideră nou-născut din momentul în care, procesul nașterii luând sfârșit, copilul este
expulzat și începe propria existență.
Calitatea de nou-născut se păstrează un interval scurt de timp, stabilit de legiuitor la 24 de ore.
!!! Nu are importanță dacă nou-născutul este un copil normal sau anormal, dar trebuie ca acesta să
fie născut viu, nu neapărat viabil (înzestrat cu puterea de a trăi).
Subiect activ: mama copilului nou-născut, întrucât numai aceasta se poate afla în acea stare de
tulburare psiho-fiziologică specifică nașterii.
Participaţia este posibilă sub forma instigării sau complicității, însă !!! aceștia vor răspunde pentru
instigare și complicitate la omor (art. 188), respectiv alte infracțiuni (art. 193-195).
!!! Dacă instigatorii sau complicii sunt membri de familie în raport cu nou-născutul, răspunderea
lor se stabilește în raport cu art. 199 C.pen (violența în familie).
!!! Fapta mamei care, aflată în stare de tulburare psiho-fiziologică, ajută sau determină o altă
persoană care îi omoară copilul nou-născut se încadrează juridic astfel:
• Mama săvârșește infracțiunea de ucidere sau vătămare a nou-născutului în calitatea sa
specifică de instigator sau complice
• Autorul (instigat sau ajutat de către mamă) va răspunde, după caz, pentru infracțiunea de
omor, loviri, vătămări sau violență în familie.
Subiect pasiv: copilul nou-născut, aflat în perioada de 24 de ore imediat după naștere.
Săvârșirea faptei de către mamă după cele 24 de ore considerate de legiuitor atrage răspunderea
penală numai pentru infracțiunea de violență în familie. Eventual, se pot reține circumstanțe
atenuante judiciare dacă mama s-a aflat în acea stare de tulburare cerută de lege.
SPEȚĂ: după naștere, înainte de împlinirea termenului de 24 de ore, mama cere asistentei medicale
să îi fie adus copilul să îl vadă. Din greșeală, asistenta aduce un alt copil, pe care îl lasă în grija celei
care i-a cerut copilul și se retrage pentru o altă solicitare. În acest timp, inculpata, aflată în starea de
tulburare psiho-fiziologică pricinuită de naștere, strangulează copilul cu un cordon de la halat.
Care este încadrarea juridică?
• Uciderea nou-născutului de către mamă (art. 200)? 
Omor (art. 188)
• Ucidere din culpă (art. 192)?
LATURA OBIECTIVĂ
Activitatea de ucidere sau vătămare a nou-născutului de către mamă.

Acțiune: lovire, asfixie mecanică, îngropare de viu, înecare, compresie toracică
Inacțiune: nehrănirea copilului, abandonarea în frig, neacordarea de îngrijiri vitale
!!! Mama trebuie să se afle în starea de tulburare psiho-fiziologică pricinuită de naștere. Eventualele
alte stări conflictuale interioare anterioare sau temeri privind reacția celor din jur contează numai în
măsura în care influențează starea psihică deja instalată la mama după naștere.
Prin tulburare nu se are în vedere orice proces psihic anormal, ci numai acele manifestări care
particularizează starea femeii însărcinate sau lăuze.
b) Urmarea imediată: moartea sau vătămarea nou-născutului.
c) Raportul de cauzalitate: între acțiunea/inacțiunea autoarei și rezultatul produs trebuie să existe

o legătură de cauzalitate.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenție directă, indirectă și praeterintenție (daca se produc
urmarile prevazute la art. 194 alin. 1 si art. 195)
!!! Atitudinea subiectivă a mamei autoare trebuie să fie spontană, determinată exclusiv de stare de
tulburare în care se află.
!!! Dacă femeia își ucide sau își vatămă copilul nou-născut, imediat după naștere, din culpă, va
exista, după caz, infracțiunea de ucidere din culpă (art. 192) sau vătămare corporală din culpă (art.
196).
!!! Dacă fapta este premeditată, atunci se va reține infracțiunea de violență în familie (art. 199).
Exemplu: nu va fi infracțiunea de la art. 200 C.pen fapta inculpatei de a da naștere unui copil fără a
fi asistată medical, de a-l înfășura pe acesta într-un pulover de lână imediat după naștere și de a-l
lăsa în scara unui bloc de locuințe, cu intenția vădită ca acesta să fie găsit (ceea ce s-a și întâmplat).
Deoarece asupra copilului nou-nascut nu s-au exercitat acte de violenta si nici alte manevre de
curmare a vietii.
FORME
Tentativa este posibilă, dar nu este incriminată.
AGRESIUNI ASUPRA FATULUI

ÎNTRERUPEREA CURSULUI SARCINII (art. 201 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: întreruperea cursului sarcinii în vreuna din următoarele împrejurări:
a) în afara instituțiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în acest scop;
b) de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate obstetrică-ginecologie și
drept de liberă practică medicală în această specialitate;
c) dacă vârsta sarcinii a depășit 14 săptămâni (alin 1)
Varianta agravată 1: întreruperea cursului sarcinii, săvârșită în orice condiții, fără consimțământul
femeii însărcinate (alin 2);
Varianta agravată 2: dacă prin faptele prevăzute la alin (1) și (2) s-a cauzat femeii însărcinate o
vătămare corporală (alin 3 teza 1)
Variantă agravată 3: dacă faptele prevăzute la alin (1) și (2) au avut ca urmare moartea femeii
însărcinate (alin 3 teza 2)
Obiect juridic special: relaţiile sociale referitoare la viața intrauterină a produsului de concepție, dar
și la viața, sănătatea si integritatea corporala a femeii însărcinate.
Obiect material: Corpul femeii însărcinate, precum și fătul.
Subiect activ: orice persoană responsabilă penal și care efectuează activitatea ilegală de întrerupere a
cursului sarcinii.
De regulă, sunt: medici (chiar ginecologi, dar care nu mai au drept de liberă practică), moașe,
asistente medicale, alte persoane care folosesc mijloace abortive
Participația penală este posibilă în toate formele sale (coautorat,
complicitate, instigare)
Subiect pasiv: femeia însărcinată.
LATURA OBIECTIVĂ
Se realizează numai printr-o acțiune susceptibilă să producă întreruperea cursului sarcinii.

Metode și mijloace:
 Aplicarea de
lovituri
• Masaje
• Administrarea unor substanțe abortive
• Introducerea intrauterină a unor substanțe
• Spălături fierbinți
• Folosirea electricității
• Introducerea de corpuri tari sau ascuțite
Nu are importanță cum evoluează sarcina (normal sau anormal), gradul de dezvoltare a fatului sau
viabilitatea acestuia
!!! Dacă fătul a decedat ca urmare a unui fenomen natural anterior acțiunii abortive, fapta nu este
infracțiune.
În prima variantă agravată, exista atunci când întreruperea cursului sarcinii se produce în orice
condiții fără consimțământul femeii însărcinate (indiferent daca fapta se savarseste in cabinetele
medicale specializate sau nu, de catre medic sau daca varsta sarcinii este sub sau peste 14
saptamani). Singura conditie pentru existenta infractiunii fiind absenta consimtamantului femeii
insarcinate
În cea de-a doua variantă agravată, prin manevrele abortive, s-a cauzat o vătămare corporală femeii
însărcinate.
În cea de-a treia variante agravate, prin manevrele abortive, s-a cauzat moartea femeii însărcinate
b) Urmarea imediată: avem, după caz:

• Întreruperea cursului sarcinii (avortul)
• Expulzarea fătului
• Uciderea fătului în interiorul uterului
!!! În cazul celei de-a doua variante agravate,

• Dacă se urmărește întreruperea cursului sarcinii, iar vătămarea corporală survine ca o
agravare a stării femeii însărcinate, se va reține art. 201 alin (3) C.pen
• Dacă se urmărește lovirea sau vătămarea femeii însărcinate, iar avortul apare ca rezultat
praeterintenționat, atunci se va reține art. 194 alin (1) lit. d) C.pen (vatamarea corporala-
avortul)
• Dacă se urmăresc amândouă, atunci avem concurs de infracțiuni.
!!! În cazul celei de-a treia variante agravate, întreruperea cursului sarcinii are ca rezultat moartea
femeii însărcinate. Fapta se săvârșește, în acest caz, cu praeterintenție, adică făptuitorul urmărește
sau acceptă întreruperea cursului sarcinii, dar în realitate se produce un rezultat mult mai grav
(moartea femeii), față de care poziția subiectivă a autorului este culpa.
c) Raportul de cauzalitate: între acțiunea/inacțiunea autorului și rezultatul produs trebuie să

LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenție directă (autorul prevede că activitatea sa ilegală are ca
urmare întreruperea cursului sarcinii în afara condițiilor impuse de lege și urmărește producerea
acestui rezultat, cu sau fără consimțământul femeii însărcinate) și praeterintenție.
FORME
Tentativa se pedepsește.
CAUZE JUSTIFICATIVE
Art. 201 alin (6) – nu constiuie infracțiune întreruperea cursului sarcinii în scop terapeutic,
efectuată de un medic de specialitate obstetrică-ginecologie, până la vârsta sarcinii de 24 de
săptămâni sau întreruperea ulterioară a cursului sarcinii, în scop terapeutic, în interesul mamei sau al
fătului. Ipoteză particulară a stării de necesitate !!!
CAUZĂ DE NEPEDEPSIRE
Art. 201 alin (7) prevede nepedepsirea femeii însărcinate care comite această faptă.
Fapta rămâne infracțiune, dar nu se sancționează.
!!! În eventualitatea în care femeia gravidă care procedează din proprie inițiativă la întreruperea
cursului sarcinii este ghidată, îndrumată, sfătuită sau ajutată în orice mod de o altă persoană, acea
persoană va răspunde pentru complicitate la infracțiunea de la art. 201 C.pen.
VĂTĂMAREA FĂTULUI (art. 202 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: vătămarea fătului, în timpul nașterii, care a împiedicat instalarea vieții extrauterine
(alin1)
Varianta tip: vătămarea fătului, în timpul nașterii, care a cauzat ulterior copilului o vătămare
corporală (teza 1) ori dacă a avut loc moartea copilului (teza 2) (alin2)
Varianta tip: vătămarea fătului, în timpul sarcinii, care a cauzat ulterior copilului o vătămare
corporală (teza 1) ori dacă a avut loc moartea copilului (teza 2) (alin3)
Varianta tip: vătămarea fătului, în timpul nașterii, de către mama aflată în stare de tulburare
psihică (alin 4)
Variantă atenuată: dacă faptele prevăzute la alin (1)-(4) au fost săvârșite din culpă.
!!! Interesează protecția vieții în devenire, în intervalul cuprins între momentul declanșării
procesului nașterii și momentul încheierii acestui proces, când vorbim despre nou-născut.
Obiect juridic special: relaţiile sociale care se referă la ocrotirea fătului în momentul nașterii, dar și
cele referitoare la integritatea corporală, sănătatea sau viața copilului după naștere.
Obiect material: Corpul fătului asupra căruia se exercită activitatea incriminată. Subiect
activ: orice persoană responsabilă penal.
Participația este posibilă în toate formele sale.
Subiect pasiv: fătul – produsul de concepție, aflat în timpul sarcinii sau în procesu nașterii.
LATURA OBIECTIVĂ
Fapta se realizează prin activitatea de vătămare a fătului.

Infracțiune se comite prin acțiune (lovire, compresie toracico-abdominală, injecție etc.) sau
inacțiune (neacordarea de îngrijiri etc.) Nu sunt prevăzute condiții de loc.
!!! Există numai condiții de timp – fapta să fie comisă în timpul nașterii sau în timpul sarcinii.
b) Urmarea imediată:
• împiedicarea vieții extrauterine (alin 1)
• vătămare corporală / moartea copilului (alin 2 și 3)
c) Raportul de cauzalitate: între acțiunea/inacțiunea autorului și rezultatul produs trebuie să

LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea se săvârşeşte cu:
• Intenție directă sau indirectă (alin 1 – 3)
• Stare spontană de tulburare psihică a mamei (alin 4)
• Culpă (alin 5)
FORME
Tentativa nu se pedepsește.
Infracțiunea este consumată în momentul împiedicării instalării vieții extrauterine sau în momentul
vătămării ori morții copilului.
CAUZĂ JUSTIFICATIVĂ
Art. 202 alin (6) – nu constituie infracțiune faptele prevăzute la alin (1)-(3) săvârșite de către un
medic sau de persoana autorizată să asiste la naștere sau să urmărească sarcina, dacă acestea au fost
săvârșite în cursul actului medical, cu respectarea prevederilor specifice profesiei și au fost făcute în
interesul femeii gravide sau al fătului, ca urmare a riscului inerent al exercitării actului medical.
CAUZĂ DE NEPEDEPSIRE
Art. 202 alin (7) – prevede nepedepsirea femeii însărcinate care comite această faptă în timpul
sarcinii.
SEMINAR - 4
Infracţiuni contra libertății persoanei
LĂSAREA FĂRĂ AJUTOR A UNEI PERSOANE AFLATĂ ÎN DIFICULTATE (art. 203

C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a anunța de îndată autoritățile de către cel
care a găsit o persoană a cărei viață, integritate corporală sau sănătate este în pericol și nu are
putința de a se salva
Obiect juridic special: relaţiile sociale care se referă la asistența celor aflați în primejdie și în
neputință de a se salva.
Obiect material: Corpul persoanei aflată în pericol. Subiect
activ: orice persoană responsabilă penal.
Participaţia este posibilă sub forma instigării şi complicității (morale).
!!! Nu este posibil coautoratul întrucât infracțiunea este omisivă.
!!! Nu poate fi subiect activ al acestei infracțiuni persoana prin a cărei activitate a fost pusă în
primejdie viața, integritatea corporală sau sănătatea victimei.
Subiect pasiv: o persoană care se găsește într-o situație de primejdie și nu are posibilitatea de a se
salva prin propriile puteri.
Exemple:
 Victima se află căzută într-o prăpastie sau într-un canal (puț, fântână etc.) 
Victima are picioarele fracturate într-un accident etc.
LATURA OBIECTIVĂ
Constă într-una dintre inacțiunile alternative:

• Omisiunea de a da ajutorul necesar – presupune neefectuarea oricăreia dintre acțiunile
necesare pentru înlăturarea pericolului în care se află victima.
Exemple: nescoaterea din apă a celui care este în pericol de a se îneca, neacordarea ajutorului celui
rănit în accident și aflat pe șosea, nepunerea unei pături pe victima incendiată etc.
!!! Trebuie ca făptuitorul să fi avut posibilitatea reală de a acorda ajutorul. Aceste lucru se stabilește
de către organele judiciare.
• Omisiunea de a anunța de îndată autoritățile – presupune neaducerea la cunoștința celor
îndrituiți să intervină în astfel de situații a faptului că o persoană se află într-o situație de primejdie
și are nevoie de ajutor.
Autoritatea trebuie să fie una în măsură să acorde ajutor: 112, poliția, ambulanța, pompieriiSMURD,
Salvamontul.
!!! Nu interesează împrejurările în care victima a ajuns în starea de pericol. Făptuitorul trebuie să o fi
găsit-o în acea situație, iar victima să nu poată să se salveze prin forțe proprii.
!!! În situația în care victima își pierde viața, făptuitorul va fi acuzat numai de infracțiunea de la art.
203, nu și de infracțiunea care a produs rezultatul (omor, lovituri cauzatoare de moarte, ucidere din
culpă etc.).
!!! Alternativa pe care o prezintă textul legal (omisiunea de a da ajutorul vs omisiunea de a anunța
imediat autoritățile) nu implică un drept de alegere din partea subiectului activ, ci obligația
acestuia de a alege una dintre aceste alternative în scopul salvării vieții celui aflat în primejdie.
a) Urmarea imediată: starea de pericol la adresa victimei.
b) Raportul de cauzalitate: este necesar a se stabili o legătură de cauzalitate între inacțiunea /

omisiunea făptuitorului și urmarea produsă.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenție directă sau indirectă.
FORME
Actele pregătitoare și tentativa nu sunt posibile (fiind vorba despre o infracțiune al cărei element
material constă într-o inacțiune).
CAUZĂ JUSTIFICATIVĂ
Fapta nu constituie infracțiune dacă, prin acordarea ajutorului, autorul s-ar expune unui pericol grav
cu privire la propria viață, integritate corporală sau sănătate.
!!! Legea nu obligă o persoană să intervină dacă aceasta are o temere rațională că se pune singură în
pericol însă persoana are obligația de a anunța de îndată autoritățile (dacă are această
posibilitate).
De principiu, această ”temere” nu pote fi invocată de persoanele al căror statut special (militari,
polițiști, pompieri, salvatori montani, medici, asistente etc.) îi obligă să intervină și au datoria de a
înfrunta primejdia.
!!! Dacă, însă, există certitudinea că, prin intervenție, s-ar putea produce pierderea vieții salvatorului,
chiar și aceste persoane pot invoca respectiva cauză justificativă.
ÎMPIEDICAREA AJUTORULUI (art. 204 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: împiedicarea intervenției ajutoarelor pentru salvarea unei persoane de la un pericol
iminent și grav pentru viața, integritatea corporală sau sănătatea acesteia
Obiect juridic special: relaţiile sociale care se referă la asistența celor aflați în primejdie.
Obiect material: Corpul persoanei aflată în pericol iminent și grav.
Participaţia este posibilă sub toate formele: instigare, complicitate și coautorat.
!!! Nu este subiect activ persoana care a pus în pericol grav și iminent victima, chiar dacă, ulterior,
aceasta împiedică și intervenția salvatorilor. În această situație, se va reține numai infracțiunea mai
gravă comisă, și nu concurs de infracțiuni.
Subiect pasiv: o persoană care se găsește într-un pericol iminent și grav.
LATURA OBIECTIVĂ
Constă în acțiunea de a împiedica intervenția ajutoarelor (persoane fizice sau autorități competente /
specializate).
Acțiunea făptuitorului trebuie să aibă legătură cu persoana aflată în pericol.
!!! Nu are importanță dacă ajutorul este calificat sau nu (adică dacă este acordat de persoane fără
pregătire în domeniu ori de salvatori profesioniști).
!!! Pentru a se reține această infracțiune, trebuie ca victima să nu fi ajuns în acea stare de pericol
grav și iminent urmare acțiunilor intenționate ale făptuitorului.
!!! Nu are relevanță nici modalitatea prin care se înfăptuiește împiedicarea ajutorului (anularea
posibilităților ca victima să fie salvată).
a) Urmarea imediată: sporirea stării de pericol la adresa victimei.

LATURA SUBIECTIVĂ
FORME
Actele pregătitoare și tentativa, deși posibile, nu sunt incriminate.
INFRACTIUNI CONTRA LIBERTATII PERSOANEI

LIPSIREA DE LIBERTATE ÎN MOD ILEGAL (art. 205 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal (alin 1)
Varianta asimilată: se consideră lipsire de libertate și răpirea unei persoane aflate în imposibilitate
de a-și exprima voința ori de a se apăra (alin 2)
Varianta agravată 1: dacă fapta este săvârșită de
a) o persoană înarmată
b) asupra unui minor
c) punând în pericol sanatatea sau viața victimei (alin 3)
Varianta agravată 2: dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei (alin 4)
Obiect juridic special: relaţiile sociale care ocrotesc libertatea fizică a persoanei, posibilitatea
acesteia de a se mișca, de a circula, de a acționa după voința ei.
Obiect material: Corpul persoanei asupra căreia se exercită fapta privativă de libertate.
Subiect pasiv: o persoană fizică.
În condițiile alin (3) lit. b), subiectul pasiv este doar un minor. Starea de minoritate a victimei
trebuie sa existe in momentul savarsirii infractiunii si sa fie cunoscuta sau prevazuta de autor
LATURA OBIECTIVĂ
Constă în:
ACȚIUNE
• Leagă victima
• Îi administrează victimei o substanță care o paralizează
• Încuie victima într-o incintă
• Internează victima într-un spital contra voinței sale
INACȚIUNE
• Făptuitorul omite să facă ceva în exercitarea atribuțiilor de serviciu (ex. să elibereze de
îndată din arest pe cel căruia i-a expirat ordonanța de reținere)
!!! Legea nu urmărește să sancționeze împiedicarea absolută a mișcării victimei, fiind posibil ca
infracțiunea să existe și numai atunci când este vorba despre o constrângere parțială în privința
libertății de mișcare sau în raport cu o activitate / acțiune determinată.
Exemplu: autorul nu își lasă soția să se ducă la serviciu
!!! Lipsirea de libertate trebuie să aibă un caracter ilegal, adică să nu fie expres sau implicit
admisă de lege.
Exemple de lipsire de libertate în mod legal
• Internarea persoanelor în stații de carantină (împotriva răspândirii bolilor contagioase)
• Măsurile de ”consemnare în casă” dispuse de către părinți
• Consemnarea militarilor în garnizoană / unitate
• Reținerea și arestarea preventivă (dispuse în condițiile Cod Proc. Pen.)
!!! Lipsirea de libertate în mod ilegal este susceptibilă a face parte din conținutul constitutiv al unor
infracțiuni mai grave (ex. viol, tâlhărie etc.).
În aceste situații, lipsirea de libertate se absoarbe în conținutul acestor infracțiuni.
Dacă, însă, durata lipsirii de libertate este mai mare decât perioada în care se săvârșește
infracțiunea mai gravă, atunci va exista concurs de infracțiuni.
În condițiile alin (3), lipsirea de libertate dobândește un pericol sporit atunci când fapta este comisă
de o persoană înarmată.
!!! Legea nu cere ca autorul să fi întrebuințat arma pentru a realiza lipsirea de libertate, ci doar ca
acesta să fi fost înarmat în momentul comiterii faptei.
Rațiune: făptuitorul are un plus de încredere și curaj în realizarea infracțiunii.
Art. 179 C.pen – persoană înarmată = persoana care a are asupra sa instrumente, piese sau
dispozitive astfel declarate prin dispozițiile legale, precum și persoana care are asupra sa orice alte
obiecte de natură a putea fi folosite ca arme și pe care le întrebuințează în mod efectiv pentru atac.
Rezultă două situații:
1. Persoana are o armă propriu-zisă => este suficient ca autorul să o poarte asupra sa !!!
2. Persoana are un alt obiect => este necesar ca autorul să îl folosească !!!
a) Urmarea imediată: victima nu se mai poate manifesta conform propriei voințe.

În varianta agravată, se cere ca, prin acțiunea făptuitorului, victimei să îi fie puse în pericol sănătatea
sau viața.
Este suficient ca această stare de pericol să fi existat și numai un singur moment.
În cea de-a doua variantă agravată (alin 4) – fapta a avut ca urmare moartea victimei.
Exemplu: inculpații au lipsit victima de libertate în mod ilegal și au exercitat asupra ei presiuni
psihice și contrângeri fizice, astfel încât aceasta, la un moment dat, pretextând că merge la toaletă, a
sărit pe fereastră de la etajul 3 și a decedat.
Care este încadrarea juridică? Omor (art. 188 C.pen)
!!! De reținut: dacă lipsirea de libertate este absorbită în mod natural de o altă infracțiune, pierzându-
și, astfel, autonomia, va exista o singură infracțiune, și anume aceea absorbantă.

LATURA SUBIECTIVĂ
Autorul își dă seama de rezultatul faptei sale și urmărește sau numai acceptă producerea lui.
De asemenea, în cazul variantei agravate de la alin. (4), infracțiunea se săvârșește cu praeterintenție.
!!! În situația în care autorul s-a aflat în eroare referitor la aspectul ilegal al privării de libertate, nu
va exista infracțiune, întrucât aceasta este o cauză care înlătură vinovăția.
!!! Nu va exista infracțiunea nici atunci când victima și-a dat consimțământul cu privire la acțiunile
făptuitorului, consimțământ care a fost dat în mod valabil.
!!! Atunci când făptuitorul nu urmărește și nici nu acceptă lipsirea de libertate a victimei, nu va
exista infracțiunea.
FORME
Tentativa este posibilă și se pedepsește.
Lipsirea de libertate în mod ilegal este, de regulă, o infracțiune continuă. Ea se epuizează abia în
momentul în care victima își redobândește libertatea.
AMENINȚAREA (art. 206 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: fapta de a amenința o persoană cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte
păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o
temere.
Obiect juridic special: relaţiile sociale care ocrotesc libertatea psihică a persoanei, în sensul libertății
de a decide singură, de a lua nestingherită hotărâri sau de a-și manifesta voința.
Obiect material: nu are
!!! Dacă autorul este un funcționar în exercitarea atribuțiilor de serviciu, amenințarea se
absoarbe în materialitatea faptei de purtare abuzivă (art. 296 C.pen).
Subiect pasiv: orice persoană capabilă să își dea seama că asupra ei se exercită o formă de presiune
psihică.
Nu intră în această categorie: nou-născutul, bolnavul în stare de comă, persoana aflată în stare de
beție completă, neavand capacitatea de a percepe efectul psihic al amenintarii
Dacă amenințarea se realizează față de mai multe persoane => mai mulți subiecți pasivi și tot atâtea
infracțiuni de amenințare.
!!! Nu există infracțiunea atunci când autorul se adresează unei colectivități sau unor
persoane nedeterminate.
!!! Dacă subiectul pasiv are o anumită calitate (ex. polițist), infracțiunea de amenințare se absoarbe
în conținutul altei infracțiuni mai grave (ex. ultraj – art. 257 C.pen)
LATURA OBIECTIVĂ
Constă în acțiunea de amenințare a unei persoane, de insuflare a temerii că va fi supusă unui pericol
ori că o persoană apropiată va suferi un rău.
Legea nu definește amenințarea (ea poate fi privită empiric drept manifestarea intenției de a face
rău unei persoane sau ca o faptă de a inspira o temere unei persoane).
Amenințarea poate fi săvârșită:
• direct – prin cuvinte, gesturi, fapte
• indirect – prin intermediul unei alte persoane
Amenințarea trebuie să aibă ca obiect săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare,
indiferent de gravitate.
Infracțiunea ori fapta păgubitoare cu care se amenință poate fi săvărșită și asupra altei persoane (de
regulă un apropiat al victimei – familie, rudă, prieten, o persoană de care îi pasă victimei / la care
aceasta ține sau de care este legată afectiv).
!!! Amenințarea trebuie să fie credibilă și serioasă, susceptibilă de a alarma victima. Dacă din
atitudinea făptuitorului nu rezultă indicii că acesta va trece la materializarea amenințării sau dacă, în
mod obiectiv, amenințarea nu poate fi realizată, fapta nu este de natură să alarmeze (nu este de
natură să producă o temere), deci nu există infracțiunea.
!!! Dacă amenințarea se referă la o infracțiune și infracțiunea respectivă se comite imediat, atunci
fapta de amenințare se absoarbe în acea infracțiune.
!!! Amenințarea se consideră a fi susceptibilă de a da alarma DOAR atunci când este de natură să
inspire o teamă reală și serioasă victimei (că va suferi vătămarea sau prejudiciul cu care a fost
amenințată).
Rezumat condiții pentru existența amenințării:

• să fie aptă de a fi realizată
• să se producă în împrejurări de natură să impresioneze
• să îngrijoreze
• să creeze în conștiința victimei temerea că va suferi răul
a) Urmarea imediată: crearea unei stări de pericol pentru libertatea psihică a persoanei
amenințate.
b) Raportul de cauzalitate: este necesar a se stabili o legătură de cauzalitate între acțiunea

făptuitorului și urmarea produsă.
LATURA SUBIECTIVĂ
Nu are relevanță dacă făptuitorul a luat sau nu hotărârea de a comite acea infracțiune / faptă
păgubitoare, ci este suficient să fi avut reprezentarea că, prin comiterea faptei, va provoca victimei o
stare de neliniște, că o va alarma.
!!! Nu există intenție atunci când amenințarea s-a făcut în glumă ori atunci când făptuitorul s-
a aflat în eroare referitor la aptitudinea faptei sale de a produce victimei o stare de temere.
FORME
Tentativa, deși posibilă, nu se pedepsește.
Infracțiunea se consumă în momentul în care victimei i s-a produs starea de temere.
ȘANTAJUL (art. 207 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul
de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine sau pentru altul (alin 1) Varianta
asimilată: amenințarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromițătoare pentru
persoana amenințată sau pentru un membru al familiei acestuia
(alin. 2)
Varianta agravată: dacă faptele prevăzute la alin (1) și (2) au fost comise în scopul de a dobândi în
mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul (alin 3)
Obiect juridic special: relaţiile sociale care ocrotesc libertatea psihică a persoanei, în sensul libertății
de a decide singură, de a lua nestingherită hotărâri sau de a-și manifesta voința.
Dacă, însă, constrângerea se realizează prin violențe fizice, obiect material va fi corpul persoanei
asupra căruia se exercită acele violențe.
!!! Obiectul material al șantajului nu trebuie confundat cu folosul astfel obținut (întrucât folosul
este doar consecința șantajului).
Subiect pasiv: orice persoană capabilă să își dea seama că asupra ei se exercită o formă de presiune
psihică.
LATURA OBIECTIVĂ
Este reprezentat de acțiunea de a constrânge o persoană să dea, să facă, să nu facă sau să sufere
ceva.
Prin constrângere se includ și actele de violență + amenințarea.
Fapta se poate săvârși prin:
• Acte de violență fizică - lovire, imobilizare, legare
• Amenințare – se inspiră victimei o temere, se induce ideea unui pericol pentru viața, sănătatea
sau integritatea corporală, a sa ori a altei persoane, astfel încât victima nu se mai poate opune
pretențiilor făptuitorului.
!!! Nu contează dacă, până la urmă, victima a cedat sau nu presiunii (constrângerii) făptuitorului.
A da ceva = a efectua o autodeposedare, a remite, a preda un bun, o sumă de bani, un drept etc.
A face ceva = a acționa într-un anume fel (urmărit de făptuitor)
• a semna un act
• a evacua un imobil
• a recunoaște un drept
• a retrage o plângere
• a anula o cununie
• a lua o atitudine
A nu face ceva = a se abține de la a îndeplini o prestație, de a înfăptui o activitate
• a nu face un denunț
• a nu declanșa un proces
• a nu se prezenta la un concurs
• a nu face un act
A suferi ceva = a suporta un prejudiciu (material sau moral)
• a accepta să i se ocupe locuința
• a accepta să i se distrugă un bun
• a accepta să suporte o situație jignitoare
Varianta asimilată: amenințarea cu darea în vileag a unei fapte / situații, reale sau imaginare, dar
compromițătoare (adică de natură să îi afecteze victimei reputația sau imaginea).
!!! Nu este necesar ca victima șantajului să satisfacă pretențiile făptuitorului.
b) Urmarea imediată: crearea unei stări de pericol pentru libertatea psihică a persoanei
amenințate.
c) Raportul de cauzalitate: este necesar a se stabili o legătură de cauzalitate între acțiunea
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenție directă calificată prin scop. Acțiunea întreprinsă de făptuitor
trebuie să urmărească realizarea unui scop determinat: obținerea unui folos (patrimonial sau
nepatrimonial), pentru sine sau pentru altul.
Exemplu de scop nepatrimonial
• acordarea unui titlu, grad, distincție
• sex
Exemplu de scop patrimonial
• bunuri, comisioane, împrumuturi
• premii, amânarea unor plăți
• folosirea gratuită a unei locuințe etc.
Diferențe între infracțiunile de ȘANTAJ și TÂLHĂRIE

Șantajul este o infracțiune îndreptată împotriva libertății psihice a persoanei.
Tâlhăria este o infracțiune îndreptată împotriva patrimoniului persoanei.
Dacă agresorul pretinde ca victima să îi dea un bun mobil, concomitent cu constrângerea, atunci se
va reține infracțiunea de tâlhărie.
Șantajul presupune, în general, ca rezultatul să apară ulterior, nu concomitent cu constrângerea !!!
FORME
Santajul se consumă în momentul în care s-a produs starea de temere.
Dacă autorul a contrâns victima prin acțiuni repetate, va exista o singură infracțiune.
Șantajul absoarbe activitățile de violență fizică în forma lor simplă.
HĂRȚUIREA (art. 208 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: fapta celui care, în mod repetat, urmărește, fără drept sau fără un intres legitim, o
persoană ori îi supraveghează locuința, locul de muncă sau alte locuri frecventate de către aceasta,
cauzându-i astfel o stare de temere (alin 1)
Varianta atenuată: efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de transmitere la
distanță, care, prin frecvență sau conținut, îi cauzează o temere unei persoane (alin 2)
Obiect juridic special: relaţiile sociale care ocrotesc libertatea psihică a persoanei.
Subiect pasiv: persoana urmărită, persoana care primește în mod repetat apeluri telefonice sau
comunicări electronice și care este aptă să sesizeze că asupra ei se exercită o formă de constrângere /
de presiune.
LATURA OBIECTIVĂ
Presupune acte repetate, comise pentru a necăji, tracasa, chinui, cicăli, sâcâi, frământa ori a
neliniști o persoană, de natură să alarmeze, să creeze neplăceri, teamă sau disconfort psihic
victimei.
În varianta simplă, hărțuirea se realizează prin:
• urmărirea victimei – pe jos, cu auto, mijloace de transport în comun
• supravegherea locuinței / locului de muncă / altor locuri frecventate de către victimă
CONDIȚII
1) fapta să se săvârșească în mod repetat – deci să existe cel puțin două acte materiale.
!!! Dacă intervalul de timp între acțiuni este mai mare, se va încerca stabilirea unui anumit tipar de
activitate (ex. zile onomastice, anumite locuri, sărbători etc.)
Condițiile de repetabilitate sunt îndeplinite și atunci când actele de urmărire / supraveghere sunt
realizate de persoane diferite, în înțelegere, dacă se creează victimei o stare de temere.
2) fapta să se săvârșească fără drept sau fără un interes legitim

Există multe activități legitime care pot determina o persoană să se simtă harțuită, dar care nu sunt și
nu ar trebui să fie interzise prin dispoziții penale (ex. lobby, demonstrații etc.) Există activități de
urmărire / supraveghere, din categoria celor realizate de organele judiciare / serviciile de informații
(filaj, supraveghere tehnică)
Detectivii particulari desfășoară activități de investigații și supraveghere în condițiile legii.
În varianta atenuată, hărțuirea presupune efectuarea de apeluri telefonice (telefonie fixă, mobilă,
VoIP) sau comunicări prin mijloace de transmitere la distanță (email, web / forum, rețele
sociale, mesagerie instant / chat etc.).
Infracțiunea există numai atunci când, prin frecvență sau conținut, apelurile sau comunicările la
distanță produc temere.
!!! Practica judiciară a reținut această infracțiune în situația în care, într-un timp relativ scurt, între
făptuitor și victimă au avut loc cel puțin 3 astfel de interacțiuni impersonale.
a) Urmarea imediată: crearea unui climat intimidant, ostil pentru victimă.
b) Raportul de cauzalitate: este necesar a se stabili o legătură de cauzalitate între acțiunea

LATURA SUBIECTIVĂ
FORME
Actele pregătitoare și tentativa nu se pedepsesc.
SEMINAR - 5
Traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile
SCLAVIA (art. 209 C.pen)
Conţinut legal: punerea sau ţinerea unei persoane în stare de sclavie, precum şi traficul de sclavi.
Obiect juridic: relaţiile sociale de ocrotire a libertăţii individuale împotriva activităţilor ilegale de punere sau
menţinere a unei persoane în stare de sclavie.
Obiect material: fiinţa (corpul) celui aflat în sclavie, redus la un simplu obiect.
Subiect pasiv: persoana pusă în stare de sclavie sau care face obiectul traficului de sclavi
LATURA OBIECTIVĂ
Acţiunea prin care subiectul activ pune sau ţine o persoană în stare de sclavie sau prin care se realizează un
trafic cu sclavi.
Sclavia – acea condiţie a unui individ asupra căruia se exercită toate atributele dreptului de proprietate sau
doar a unora dintre acestea.
A pune o persoană în sclavie – înseamnă a o trece din situaţia de persoană liberă în cea de totală
dependenţă faţă de altă persoană, care devine proprietarul celui aflat sub puterea sa. A ţine în sclavie – a
menţine starea de sclavie în care a ajuns o persoană, exercitând în continuare asupra ei prerogativele
dreptului de proprietate.
A face trafic de sclavi – a face acte de comerţ cu sclavi (vânzare-cumpărare, transport, schimb în natură etc.)
a) Urmarea imediată: trecerea unei persoane libere în starea de sclavie, adică de totală dependenţă
faţă de proprietarul de sclavi sau trecerea sclavului de la un proprietar la altul.

LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de sclavie se săvârşeşte cu intenţie directă şi indirectă.
Nu este relevant eventualul consimţământ al victimei.
FORME
Tentativa se pedepseşte (art. 217 C.pen)
TRAFICUL DE PERSOANE (art. 210 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul
exploatării acesteia, săvârşită:
a) prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate;
b) profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori de starea de vădită
vulnerabilitate a acelei persoane;
c) prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani sau de alte foloase în schimbul
consimţământului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane.
Variantă agravată: traficul de persoane săvârşit de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu
Obiect juridic: relaţiile sociale de ocrotire a libertăţii individuale şi drepturile persoanelor, a demnităţii,
integrităţii corporale sau sănătăţii, împotriva faptelor de exploatare şi transformare a persoanelor în surse
de câştig.
Obiect material: corpul persoanei traficate în scopul exploatării
Subiect activ: orice persoană responsabilă penal. În varianta agravată – funcţionarul public
(art. 175 C.pen)
Participatia este posibila sub toate formele sale
Subiect pasiv: persoana (bărbat sau femeie) traficată în scopul exploatării.
LATURA OBIECTIVĂ
se prezinta sub forma unei pluralitati de acţiuni alternative:

Recrutarea – descoperirea unei persoane susceptibile a fi exploatată şi determinarea acesteia să devină
victimă a exploatării.
Transportarea – acţiunea de a muta, dintr-un loc în altul, cu ajutorul unui mijloc de transport, persoana care
este sau urmează a fi exploatată.
Transferarea – acţiunea prin care se dispune şi se realizează schimbarea locului de cazare sau în care se află
ascunsă ori este exploatată victima.
Adăpostirea – acţiunea de a asigura cazare, găzduirea unei persoane, în vederea exploatării sau înlesnirii
exploatării acesteia.
Primirea – acţiunea de a prelua, de a lua asupra sa, pe seama sa, o persoană, în scopul exploatării.
CERINŢĂ: acţiunile incriminate să fie realizate printr-una dintre variantele:

1. constrângere, răpire – acestea pot îmbrăca formele unor infracţiuni de sine stătătoare (ameninţare
– art. 206, lovire – art. 193, lipsire de libertate în mod ilegal – art. 205).
Aceste infracţiuni se absorb, însă, în materialitatea infracţiunii de trafic de persoane.
Dacă, însă, consecinţele acestor fapte depăşesc urmările prevăzute, va exista concurs de infracţiuni.
2. Inducere în eroare – modalitate frecvent folosită pentru a convinge potenţialele victime să accepte
serviciile propuse.
Victima este înşelată de traficant prin prezentarea, cu bună ştiinţă, a unor informaţii false referitoare la
tipurile de servicii pe care el şi complicii săi le acordă.
O altă metodă o constituie comunicarea către persoana racolată de informaţii false cu privire la
presupuse avantaje pe care aceasta le va avea pe teritoriul statului străin ori lucrând pentru anumite
persoane.
Inducerea în eroare se poate realiza şi prin necomunicarea intenţiilor adevărate, pe care, de fapt, le
urmăresc traficanţii.
1. Abuz de autoritate – foste victime ale traficului de persoane consimt, adesea, în schimbul unor
sume de bani, să determine alte persoane, asupra cărora au autoritate, să accepte să fie exploatate ori să
devină victime ale traficului de persoane.
2. Profitarea de starea victimei de imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori de starea
de vădită vulnerabilitate – neputinţă fizică sau psihică (handicap, tulburări sufleteşti, neputinţă,
inconştienţă) care nu permit victimei să înţeleagă contextul ori natura informaţiilor şi nici nu poate să se
opună infractorului care profită de starea acesteia.
3. Oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în schimbul consimţământului
persoanei care are autoritate asupra victimei – de regulă aceştia sunt părinţii, rudele sau persoanele care au
în îngrijire victimele.
Pentru existenţa agravatei, este necesar ca fapta să fie săvârşită de un funcţionar public aflat în
exerciţiul atribuţiilor de serviciu. Nu are relevanţă dacă fapta are sau nu legătură cu atribuţiile de serviciu, ci
numai faptul ca functionarul se afla in exercitiul acestor atributii in momentul comiterii infractiunii
a) Urmarea imediată: crearea unei stări de pericol la adresa libertăţii persoanei, a drepturilor acesteia
la viaţă, demnitate, integritate corporală sau sănătate.

LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de trafic de persoane se săvârşeşte cu intenţie directă. Pentru existenţa infracţiunii este
necesar ca activităţile incriminate să fie comise cu un scop: exploatarea victimei.
Nu are relevanţă dacă acest scop (exploatarea victimei) este sau nu realizat, ci el trebuie să fi fost avut în
vedere de către făptuitori în momentul comiterii faptelor.
Dacă scopul se produce, va exista concurs real de infracţiuni între infracţiunea de trafic de persoane şi
infracţiunea care formează scopul exploatării (ex. sclavie – art. 209, supunerea la muncă forţată sau
obligatorie – art. 212, proxenetism – art. 213, exploatarea cerşetoriei – art. 214).
Tot scopul urmărit diferenţiază traficul de persoane de traficul de migranţi.
FORME
Tentativa se pedepseşte (art. 217 C.pen).
Infracţiunea de trafic de persoane are un conţinut alternativ, deci faptele care concretizează două sau mai
multe dintre acţiunile descrise în normă, săvârşite de aceeaşi persoană, neîntrerupt şi cu aceeaşi ocazie, va
constitui unitate naturală de infracţiune.
Dacă faptele se comit la intervale mai mari de timp şi cu aceeaşi reprezentare delictuoasă, ele vor lua forma
unei infracţiuni continuate.
TRAFICUL DE MINORI (art. 211 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul
exploatării acestuia
Variantă agravată: dacă fapta a fost săvârşită în condiţiile art. 210 alin (1) sau de un funcţionar public în
exerciţiul atribuţiilor de serviciu
Obiect juridic: relaţiile sociale de ocrotire a libertăţii individuale şi drepturile minorilor, a demnităţii,
integrităţii corporale sau sănătăţii, împotriva faptelor de exploatare şi transformare a minorilor în surse de
câştig.
Obiect material: fiinţa (corpul) minorului traficat în scopul exploatării
Subiect activ: orice persoană responsabilă penal. În varianta agravată – funcţionarul public
(art. 175 C.pen)
Subiect pasiv: persoana sub 18 ani traficată în scopul exploatării.
LATURA OBIECTIVĂ
Elementul material
O pluralitate de acţiuni alternative: recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui
minor în scopul exploatării ulterioare a acestuia.
Dacă faptele se săvârşesc printr-una dintre metodele de viciere a consimţământului descrise la art. 210 alin
(1), acestea vor constitui varianta agravată.
!!!! Dacă sunt traficate în acelaşi timp persoane adulte şi minori, faptele vor constitui concurs de infracţiuni.
Dacă făptuitorii săvârşesc şi alte fapte în legătură cu (de exemplu) incriminările la viaţa sexuală, acestea vor
fi reţinute în concurs.
Exemplu: în ziua de 8 iulie 2003, inculpaţii o acostează pe minora G.V. (15 ani) pe care o sechestrează, după care
inculpatul C.I. o constrânge să aibă cu el raporturi sexuale, iar inculpata C.E.C. o obligă să se prostitueze. Faptele
întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de viol în concurs cu infracţiunea de trafic de minori şi proxenetism.
Potrivit alin (2) teza I – fapta este mai gravă dacă a fost comisă prin constrângere, răpire, inducere în eroare,
abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori de starea de
vădită vulnerabilitate a victimei.
Potrivit alin (2) teza II – fapta este mai gravă dacă a fost săvârşită de un funcţionar public aflat în exercitarea
atribuţiilor de serviciu.
a) Urmarea imediată: crearea unei stări de pericol la adresa libertăţii minorului, a drepturilor acestuia
la viaţă, demnitate, integritate corporală sau sănătate.

LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de trafic de minori se săvârşeşte cu intenţie directă, calificată prin scop (exploatarea minorului).
!!! Dacă se realizează scopul urmărit de făptuitor, şi anume exploatarea persoanei, vom avea concurs de
infracţiuni între traficul de minori şi infracţiunea care formează obiectul exploatării (ex. sclavie – art. 209,
supunerea la muncă forţată sau obligatorie – art. 212, proxenetism – art. 213, exploatarea cerşetoriei – art.
214).
!!!!
Exploatarea minorului (persoanei) reprezintă scopul activităţii infracţionale şi nu o cerinţă a laturii obiective
a infracţiunii, astfel încât nu este necesară realizarea (materializarea) acestuia pentru întrunirea elementelor
constitutive ale infracţiunii de trafic de minori, ci doar urmărirea acestuia.
FORME
Tentativa se pedepseşte (art. 217 C.pen).
PROXENETISMUL (art. 213 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe
urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane;
Variantă agravată 1: în cazul în care determinarea la începerea sau continuarea practicării prostituţiei s-a
realizat prin constrângere;
Varianta agravată 2: dacă faptele sunt săvârşite faţă de un minor.
Obiect juridic: relaţiile sociale privind libertatea psihică şi demnitatea umană împotriva faptelor de
transformare a actelor sexuale în sursă de trafic şi obţinere de foloase.
Obiect material: poate fi, în condiţiile variantei agravate, corpul persoanei constrânse la practicarea
prostituţiei.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale.
Subiect pasiv: persoana (bărbat sau femeie) determinată sau constrânsă sa practice prostituţia. Poate fi şi
un minor (alin 3).
LATURA OBIECTIVĂ
Infracţiunea se poate comite prin una dintre acţiunile reglementate în textul legal.
Determinarea la prostituţie presupune o incitare, o trezire a interesului unei persoane pentru ca aceasta să
practice prostituţia (ex. promisiunea unei vieţi uşoare şi cu mulţi bani, fără muncă, plină de distracţii şi
avantaje etc.).
Deci, este vorba de încurajarea sau convingerea unei persoane să adopte acest mod de viaţă. Aceasta
presupune, ulterior, adoptarea de către respectiva persoană a hotărârii de a practica prostituţia şi chiar
trecerea la executarea actelor specifice.
Potrivit art. 213 alin (4), prin practicarea prostituţiei se înţelege întreţinerea de acte sexuale cu diferite
persoane în scopul obţinerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul. Practicarea prostituţiei nu
mai este infracţiune în Noul Cod Penal, pe considerentul că mutarea oprobiului public de la persoana
exploatată la persoana care exploatează va fi de natură să ajute la sancţionarea adevăraţilor vinovaţi de
acest fenomen. Actualmente, această faptă se sancţionează cu amendă contravenţională.
Scoaterea prostituţiei din sfera ilicitului penal nu trebuie privită ca o „legalizare”, întrucât aceasta rămâne o
activitate nereglementată ori permisă de lege.
Înlesnirea practicării prostituţiei se poate realiza prin orice acţiune prin care se face mai uşor de practicat
sau de continuat practicarea prostituţiei.
Exemple:
• Punerea la dispoziţie a unui spaţiu locativ

• Finanţarea unei case în care se practică prostituţia
• Crearea de condiţii favorabile (inclusiv din punct de vedere al protecţiei, asistenţei medicale)
• Promisiunea nedenunţării practicării prostituţiei
Obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei vizează obţinerea de profituri, avantaje
materiale de orice natură de pe urma practicării prostituţiei de către o persoană.
Constrângerea la prostituţie constă în folosirea unor mijloace fizice sau psihice, de ameninţare, şantajare în
vederea obligării unei persoane să se prostitueze sau să continue practicarea prostituţiei. Nu are relevanţă
dacă actul de constrângere şi-a atins sau nu scopul.
Aşa cum am mai arătat, şi infracţiunea de proxenetism constituie o variantă de exploatare a unei
persoane. O infracţiune scop. Infracţiunea mijloc poate fi, în acest caz, infracţiunea de trafic de persoane
sau infracţiunea de trafic de minori. În eventualitatea în care persoana care se face vinovată de trafic
comite şi fapta de proxenetism, acest infracţiuni vor fi reţinute în concurs real.
Pentru reţinerea infracţiunii de proxenetism, în toate variantele prevăzute în textul legal, se cere, ca o
condiţie esenţială, să existe o legătură între activitatea încriminată şi practicarea prostituţiei. Dacă această
legătură nu există, nu avem fapta de proxenetism.
Exemplu: determinarea trebuie legată de practicarea prostituţiei. Astfel, dacă determinarea ar viza un singur
act sexual dezinteresat sau chiar mai multe acte interesate, însă cu aceeaşi persoană, nu va subzista
infracţiunea de proxenetism.
a) Urmarea imediată: crearea unei stări de pericol la adresa libertăţii sexuale şi psihice a persoanelor
determinate sau constrânse la prostituţie.
b) Raportul de cauzalitate: între acţiunea exercitată de făptuitor şi rezultatul produs trebuie să existe
o legătură de cauzalitate.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de proxenetism se săvârşeşte cu intenţie.
În varianta comiterii infracţiunii prin determinare sau constrângere, intenţia este directă.
Pentru cei care obţin foloase patrimoniale de pe urma acestei activităţi, se poate concepe şi existenţa unei
vinovăţii sub forma intenţiei indirecte (făptuitorul nu urmăreşte rezultatul faptei sale, dar acceptă
posibilitatea producerii lui).
FORME
Tentativa se pedepseşte doar în situaţia în care începerea sau continuarea practicării prostituţiei s-au
realizat prin constrângere (art. 217 C.pen).
EXPLOATAREA CERŞETORIEI (art. 214 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: fapta persoanei care determină un minor sau o persoană cu dizabilităţi fizice ori psihice să
apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material sau beneficiază de foloase
patrimoniale de pe urma acestei activităţi;
Variantă agravată: dacă fapta este săvârşită în următoarele împrejurări:
a) de părinte, tutore, curator ori de către cel care are în îngrijire persoana care cerşeşte; b) prin
constrângere.
Obiect juridic: relaţiile sociale privind libertatea psihică şi demnitatea umană, împotriva transformării
copiilor sau a persoanelor cu dizabilităţi fizice sau psihice în sursă de exploatare şi parazitism.
Obiect material: poate fi, în condiţiile variantei agravate, corpul persoanei constrânse să practice cerşetoria.
Subiect activ: orice persoană responsabilă penal. În condiţiile variantei agravate, subiectul activ poate fi
numai părintele, tutorele, curatorul sau persoana care are în îngrijire pe cel care cerşeşte.
Subiect pasiv: persoana (bărbat, femeie sau minor) determinată sau constrânsă sa practice cerşetoria.
Persoana determinată să cerşească nu va răspunde penal, întrucât cerşetoria nu este infracţiune.
LATURA OBIECTIVĂ
Infracţiunea se poate comite prin acţiunea de a determina practicarea cerşetoriei de către un minor sau o
persoană cu dizabilităţi fizice sau psihice, fie în acţiunea de a beneficia de foloase patrimoniale de pe urma
acestei activităţi.
Determinarea la cerşetorie constă în incitarea sau trezirea interesului minorului sau persoanei cu dizabilităţi
pentru cerşetorie. Este un act de influenţare.
Cerşetoria – apelarea în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material. Deci, fără o cerere
explicită, fapta nu va fi cerşetorie. Nici primirea de daruri care nu au fost în prealabil solicitate nu este
cerşetorie.
Beneficierea de foloase patrimoniale de pe urma practicării cerşetoriei presupune obţinerea unor avantaje
materiale sau profituri din practicarea cerşetoriei de către o altă persoană (minor sau persoană cu
dizabilităţi).
Exemplu: persoana în cauză se lasă întreţinută de către minorul care cerşeşte.
Condiţie: beneficiile materiale sau avantajele trebuie să provină clar dintr-o activitate de cerşetorie.
!!! Săvârşirea a două sau mai multe asemenea acţiuni nu formează o pluralitate de infracţiuni, ci o singură
faptă penală.
Varianta agravată (alin 2) presupune ca determinarea la cerşetorie ori beneficierea de foloase materiale de
pe urma cerşetoriei să se facă prin constrângere.
!!! Dacă activitatea de cerşetorie are loc după o primirea sau vânzarea minorului în cauză (persoanei cu
dizabilităţi) ca urmare a traficului cu minor (de persoane), se vor reţine în concurs şi aceste infracţiuni.
a) Urmarea imediată: crearea unei stări de pericol la adresa libertăţii psihice şi demnităţii minorilor
sau persoanelor cu dizabilităţi.

LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de exploatarea cerşetoriei se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
FORME
Actele pregătitoare şi tentativa, deşi posibile, nu se pedepsesc.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care s-a produs determinarea la practicarea cerşetoriei ori
obţinerea beneficiilor de ordin patrimonial de pe urma acestei activităţi.
FOLOSIREA UNUI MINOR ÎN SCOP DE CERŞETORIE (art. 215 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: fapta majorului care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului,
cerând ajutor material, folosindu-se în acest scop de prezenţa unui minor.
Obiect juridic: relaţiile sociale privind libertatea psihică a minorului, demnitatea acestuia, integritatea
corporală şi chiar sănătatea acestuia.
Obiect material: NU EXISTĂ. Fapta nu se îndreaptă împotriva unui lucru sau unei valori materiale.
Banii sau bunurile obţinute din cerşetorie constituie produsul infracţiunii.
Subiect activ: orice persoană de peste 18 ani, responsabilă penal. Este necesar ca majorul să dispună de
capacitatea de a munci. Această capacitate se determină după criteriile obişnuite de recrutare a forţei de
muncă (studii, pregătire, aptitudini etc.).
Subiect pasiv: minorul, a cărui prezenţă este folosită pentru cerşetorie.
LATURA OBIECTIVĂ
Este reprezentat de acţiunea majorului care se foloseşte de un minor pentru a apela în mod repetat la mila
publicului cerând un ajutor material.
Simpla prezenţă a minorului lângă autor este suficientă, însă prezenţa trebuie corelată cu activitatea de
cerşetorie. Rolul minorului este bine determinat: acela de a inspira milă şi a determina, astfel, publicul să
răspundă cererii de ajutor material a făptuitorului.
Dacă activitatea de cerşetorie este realizată nemijlocit de către minor, nu se mai reţine infracţiunea de
folosire a unui minor în scop de cerşetorie, ci infracţiunea de exploatarea cerşetoriei.
A apela la mila publicului înseamnă a se adresa diverselor persoane (nedeterminate) într-o manieră care să
suscite / determine mila acestora.
Activitatea de cerşetorie se poate realiza prin viu grai, prin anunţuri (pancarte) sau prin gesturi (ex.
întinderea mâinii, afişarea ostentativă a unor infirmităţi – adevărate sau false). Nu este necesar ca apelul la
milă să fie făcut în public, ci este suficient ca el să fie adresat, succesiv, unui număr nedeterminat de
persoane (necunoscute) - ex. la domiciliul acestora.
Pentru existenţa cerşetoriei este necesar ca apelarea la mila publicului să se realizeze în mod repetat (cel
puţin 3 situaţii – tipic pentru infracţiunile de obicei).
Nu are relevanţă dacă cererea de ajutor material a fost sau nu satisfăcută, întrucât legiuitorul a dorit să
incrimineze doar activitatea de cerşetorie prin utilizarea prezenţei unui minor.
a) Urmarea imediată: crearea unei stări de pericol la adresa libertăţii psihice a minorului.
b) Raportul de cauzalitate: între acţiunea/inacţiunea exercitată de făptuitor şi rezultatul produs trebuie

să existe o legătură de cauzalitate.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de folosirea unui minor în scop de cerşetorie se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
FORME
Fiind vorba despre o infracţiune de obicei, lipsesc actele pregătitoare şi tentativa.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care s-au produs acte repetate de apelare la mila publicului
prin folosirea prezenţei unui minor în acest scop.
Dacă minorul a fost utilizat ca prezenţă în actul de cerşetorie al adultului, după primirea sau cumpărarea
acestuia de către adult, se va reţine în concurs şi infracţiunea de trafic de minori.
FOLOSIREA SERVICIILOR UNEI PERSOANE EXPLOATATE (art. 216 C.pen)

Conţinut legal:
Varianta tip: fapta de a utiliza serviciile prevăzute în art. 182, prestate de o persoană despre care
beneficiarul ştie că este victimă a traficului de persoane ori a traficului de minori.
Obiect juridic: relaţiile sociale privind libertatea, drepturile unei persoane, integritatea corporală sau
sănătatea acesteia.
Obiect material: poate fi, în condiţiile variantei agravate, corpul persoanei exploatate.
Nu poate fi, însă, autorul infracţiunii de trafic de persoane sau trafic de minori. Acesta va săvârşi,
infracţiunea de trafic în concurs cu infracţiunea tipică ce constă în exploatarea persoanei (sclavia, supunerea
la muncă forţată, exploatarea cerşetoriei, proxenetismul etc.) sau chiar vreuna dintre infracţiunile contra
persoanei (ex. violul – în cazul obţinerii prin violenţă a serviciilor sexuale prestate de victima exploatării).
Subiect pasiv: persoana (bărbat, femeie sau minor) victimă a traficului de persoane sau traficului de minori.
LATURA OBIECTIVĂ
Constă în acţiunea de a utiliza serviciile prevăzute de art. 182 C.pen.
Prin aderarea la Convenţia CoE împotriva traficului de fiinţe umane, România a incriminat utilizarea cu bună
ştiinţă a serviciilor unei victime a traficului. Dispoziţia de incriminare se adresează clientului / beneficiarului
acestor servicii, în scopul descurajării cererii de astfel de prestaţii.
Exemplu:
• comite această infracţiune proprietarul unei afaceri, care utilizează cu bună ştiinţă muncitori recrutaţi din
rândul persoanelor exploatate sau victime ale traficului.
• tot astfel, comite infracţiunea şi clientul unei prostituate, care cunoaşte că aceasta este o persoană exploatată
• comite infracţiunea şi beneficiarul unui transplant, cunoscând că organul provine de la o persoană traficată
Dacă persoana care prestează serviciul nu este una dintre cele avute în vedere în art. 182, fapta nu este
infracţiune.
Conform art. 182 C.pen, prin exploatarea unei persoane se înţelege:

 supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forţat.
Munca forţată presupune efectuarea, de către o persoană, prin constrângere, a unor activităţi care implică efort
fizic sau intelectual, în scopul creării unor bunuri materiale sau intelectuale pentru altă persoană, în condiţiile în care
de rezultatele activităţilor nu beneficiază autorul ci alte persoane.
 ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire.
Sclavia presupune că o persoană (sclavul) se află în posesia alte persoane (stăpânul), care posedă, foloseşte,
administrează ori trafică pe sclav. Stăpânul supune sclavul la diverse forme de exploatare, sclavul fiind lipsit de libertate
pe o perioadă nedeterminată.
 obligarea la practicarea prostituţiei, la manifestări pornografice, în vederea producerii şi difuzării de

materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală.
Exploatarea sexuală a unei persoane presupune obţinerea în mod abuziv a unui profit material sau de altă
natură de pe urma practicării raporturilor sexuale de către aceasta. Pot fi exploataţi sexual atât bărbaţii, cât mai ales
femeile.
De asemenea, persoana exploatată poate fi folosită, ca urmare constrângerilor fizice şi/sau psihice exercitate
asupra sa, în producţii video sau foto cu caracter pornografic. Ø obligarea la practicarea cerşetoriei.
Persoana traficată şi exploatată este constrânsă să cerşească, urmărindu-se obţinerea beneficiilor materiale de pe
urma acestei activităţi. Acest caz nu prea se potriveşte infracţiunii analizate întrucât cerşetoria se bazează pe mila
unei persoane şi nu presupune efectuarea/prestarea unui serviciu !!!! Ø prelevarea de organe, ţesuturi sau
celule de origine umană, în mod ilegal.
Prelevarea constă în recoltarea de organe şi/sau ţesuturi şi/sau celule de origine umană, sănătoase morfologic şi
funcţional.
Transplantul este acea activitate medicală în care, în scop terapeutic, în organismul unui pacient este implantat
sau grefat un organ, ţesut sau celulă. Se au în vedere inclusiv tehnicile de fertilizare in vitro.
O cerinţă esenţială pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii este aceea ca utilizatorul / beneficiarul
serviciilor descrise la art. 182 să cunoască situaţia specială a persoanei prestatoare. Acesta trebuie să fie
conştient că persoana care îi prestează un serviciu este o victimă a traficului de persoane. În cazul în care nu
cunoaşte acest aspect, beneficiarul va fi absolvit de vină prin invocarea cauzei de neimputabilitate sub
forma erorii.
Infracţiunea de folosire a serviciilor unei persoane exploatate are un caracter subsidiar, ea reţinându-se
doar atunci când nu se poate reţine o infracţiune mai gravă (ex. sclavia – art. 209, supunerea la muncă
forţată sau obligatorie – art. 212, violul – art. 218, agresiune sexuală – art. 219, actul sexual cu un minor –
art. 220).
Diferenţa de încadrare juridică rezidă în modalitatea de utilizare a serviciilor prestate de către persoana
exploatată.
Dacă se face prin orice formă de constrângere, se va reţine (de exemplu) o infracţiune tipică de exploatare
sexuală a persoanei. Dacă lipseşte constrângerea, se va invoca infracţiunea de folosire a serviciilor unei
persoane exploatate.
Există, însă, şi situaţii care nu presupun constrângerea persoanei exploatate – actul sexual cu un minor.
Astfel, actul sexual consimţit cu un minor de 17, victimă a traficului de minori, va constitui infracţiunea de
folosire a serviciilor unei persoane exploatate, în timp ce actul sexual consimţit cu un minor de 14 ani,
victimă a traficului, va fi încadrat drept act sexual cu un minor – art. 220 C.pen.
a) Urmarea imediată: crearea unei stări de pericol la adresa libertăţii fizice şi psihice a persoanei
exploatate.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de folosire a serviciilor unei persoane exploatate se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
FORME
Actele pregătitoare şi tentativa nu sunt incriminate.
SEMINAR - 6
Infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale
VIOLUL (art. 218 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere,
punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare.
Varianta asimilată: orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise în condiţiile alin
(1).
Variantă agravată 1: atunci când:
a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
b) victima este rudă în linie directă, frate sau soră;
c) victima este un minor;
d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală;
f) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună.
Varianta agravată 2: dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei.
Obiect juridic: relaţiile sociale privitoare la siguranţa, libertatea şi inviolabilitatea sexuală a

persoanei de sex feminin sau masculin de a avea relaţii, legături şi raporturi sexuale după voinţa şi
dorinţa ei.
Obiect material: corpul persoanei în viaţă. Indiferent de sex.
Deşi în doctrină au existat opinii contrare, coautoratul este posibil.
Dacă, însă, fapta este comisă de două sau mai multe persoane se va reţine varianta agravată de la
alin (3).
!!! Nu este necesar ca toţi participanţii să execute acte sexuale de orice natură cu victima, ci este
suficient ca aceste acte să fie înfăptuite de un singur participant, în timp ce restul execută acţiuni
concomitente de complicitate.
!!! Nu se reţine agravanta dacă autorul a fost ajutat de un complice doar în executarea unor acţiuni
anterioare actului sexual cu victima.
Agravanta se reţine şi în cazul în care victima, aflată în stare de inconştienţă, nu a realizat că violul a
fost comis asupra sa de două sau mai multe persoane.
În cazul în care toţi participanţii au întreţinut, succesiv, acte sexuale cu victima, fiecare ajutând sau
fiind la rândul lui ajutat de ceilalţi, se va reţine o singură infracţiune (complexă) de viol în varianta
agravată, fiecare dintre participanţii având calitate de „autor” (şi nu de complici).
În practica judiciară s-a reţinut viol în variantă agravată (comis de două sau mai multe persoane) şi
în situaţia în care, în timpul actului sexual, făptuitorii s-au aflat în încăperi diferite, cu condiţia să fi
acţionat împreună pentru intimidarea victimei şi înfrângerea rezistenţei acesteia.
Varianta agravată (circumstanţă reală) se răsfrânge asupra instigatorilor sau complicilor anteriori
numai dacă aceştia au cunoscut-o sau au prevăzut-o.
Exemplu: o persoană instigă alte două persoane să comită împreună violul.
Dacă violul este comis de cel puţin 3 persoane împreună, varianta agravată de la art. 218 alin (3)
intră în concurs cu prevederile art. 77 alin (1) lit. a) C.pen (săvârşirea faptei de trei sau mai multe
persoane împreună) – însă această soluţie nu este legală. Se reţine doar art. 218 alin (3)!
Subiect pasiv: orice persoană de orice sex.

Situaţii deosebite reţinute de legiuitor, care se răsfrâng şi asupra calităţii subiectului activ:
1. victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului (alin 3 lit. a)).
Victima se afla în îngrijirea făptuitorului în situaţia în care acesta avea obligaţia de a-i acorda
asistenţă.
Exemplu:
• personalul de îngrijire din unităţile sanitare sau sociale – aziluri, internate,
• persoane particulare angajate pentru îngrijirea unor bolnavi sau bătrâni
Victima se află în ocrotirea făptuitorului dacă acesta are în raport cu ea calitatea de „tutore”,
„curator”.
Aflarea victimei în educarea făptuitorului presupune situaţia în care acesta desfăşura cu ea o
activitate educativă. Avem aici în vedere:
• Profesorii, educatorii, instructorii, meşterii (şcolile profesionale)
• Meditatorii, profesorii de la anumite discipline din cadrul educaţiei formale şi nonformale
• Persoanele angajate de părinţi pentru pregătirea în privat a copiilor
Victima este în paza făptuitorului atunci când se află în situaţia de a fi reţinută, arestată ori îşi
ispăşeşte pedeapsa într-un penitenciar. Victima se poate afla şi în situaţia de a fi păzită de făptuitor,
acesta acţionând (ca bodyguard) în baza unui contract de prestări servicii de securitate personală.
1. victima este rudă în linie directă, frate sau soră cu făptuitorul (alin 3 lit. b)).
Se are în vedere situaţia în care victima nu i se poate opune făptuitorului din motive care ţin de
relaţiile din sânul familiei, de ascendenţa unora dintre membrii de familie asupra altora. În orice caz,
agravanta nu acoperă toate situaţiile care pot apare în practică ţinând cont de definiţia „membrului
de familie”.
Violul comis asupra soţului se va reţine în varianta simplă !!!
2. victima este un minor (alin 3 lit. c)).
Implică necesitatea cunoaşterii acestui aspect (vârsta victimei) de către făptuitor. Dacă făptuitorul nu
cunoaşte vârsta victimei şi se dovedeşte că nici nu putea să o prevadă, atunci vor fi incidente
prevederile art. 30 alin (3) C.pen – eroarea de fapt.
În cazul minorului, există şi situaţia în care vârsta „fragedă” face ca minorul să nu dispună de
posibilitatea de a realiza cu adevărat ce i se întâmplă (deci chiar dacă actul este „consimţit”), astfel
încât se află „în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa”. În practică, s-a reţinut
violul în situaţia unui act sexual cu un minor cu vârsta de până la 11 ani (inclusiv).
LATURA OBIECTIVĂ
Se realizează prin mai multe acte alternative: raport sexual, act sexual (oral sau anal) ori alte acte de
penetrare vaginală ori anală.
Prin raport sexual se înţelege actul/acţiunea prin care organul sexual bărbătesc penetrează (pătrunde
în) organul sexual femeiesc.
!!! Simpla lor atingere nu constituie raport sexual. Nu interesează dacă s-a realizat sau nu epuizarea
actului sexual ori dacă s-a ajuns la procreare.
Pot exista acte sexuale şi între persoane de acelaşi sex (bărbaţi => homosexualitate, femei
=> lesbianism, safism). Însă aici nu se poate vorbi despre raport sexual, ci doar despre act sexual,
care poate fi oral sau anal.
Actul sexual oral presupune intrarea organului sexual masculin în cavitatea bucală a femeii sau
bărbatului (felaţie). De asemenea, poate exista contactul oral cu organul sexual feminin (cunilingus).
Actul sexual anal presupune conjuncţiunea organului sexual masculin cu anusul unui bărbat sau unei
femei. Indiferent dacă victima este cea care suportă sau realizează penetrarea.
Orice alte acte de penetrare vaginală sau anală. Ex.: introducere de obiecte - vibrator, sticlă,
lumânare, banană, lemne, degete. Indiferent dacă se comit asupra unui bărbat sau asupra unei femei.
Actele de penetrare bucală cu altceva decât organul sexual nu constituie elementul material al
infracţiunii de viol, ci, eventual, al infracţiunii de agresiune sexuală.
Dacă astfel de acte au fost comise anterior sau posterior violului, se absorb în materialitatea violului.
Nu se va reţine concurs între viol şi agresiune sexuală.
Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca actele descrise să se efectueze prin constrângerea
victimei sau profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa.
Constrângerea poate fi de ordin
• fizic – prin folosirea forţei, pentru a face posibil actul sexual (lovire, brutalizare, imobilizare
totală sau parţială). Forţa fizică trebuie să fie suficient de intensă sau desfăşurată pe o durată de timp
variabilă pentru a face victima să cedeze.
Victima nu este obligată să opună rezistenţă sau să continue să opună rezistenţă deşi forţa
agresorului o copleşeşte.
Pentru existenţa infracţiunii se cere să existe, totuşi, un refuz energic, dar nu simulat din partea
victimei.
!!! Nu constituie o opunere fermă, categorică, ezitările, temerile, împotrivirile aparente sau din
capriciu ori opunerile „de rigoare” sau de circumstanţă ale pseudo-victimei, care, în realitate, a
consimţit.
!!! Constrângerea trebuie să preceadă sau să fie concomitentă cu actul (raportul) sexual.
• psihic (moral) – presupune ameninţarea victimei cu un pericol grav pentru ea sau cineva
apropiat în condiţii în care să îi inspire teama că acel pericol nu va putea fi înlăturat dacă nu va ceda
ameninţării.
Dacă victima a ajuns la concluzia că răul cu care a fost ameninţată nu poate fi înlăturat decât prin
acceptarea actului sexual, cerinţa textului incriminator privind constrângerea este îndeplinit.
Exemplu: 1) în vederea avansării în ierarhia companiei (implicit obţinerea unor avantaje salariale
consistente, ştiind că aceasta are o situaţie financiară precară) şeful propune subalternei să întreţină
cu el un raport sexual. Există infracţiune? 2) Aceasta refuzând, şeful respectiv ameninţă angajata
cu postarea pe Facebook a unor poze compromiţătoare condiţionând renunţarea la acest act în
schimbul realizării raportului sexual. Care va fi încadrarea?
Prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa se înţelege faptul
că agresorul beneficiază de această stare, permanentă sau trecătoare, totală sau parţială, în care se
află victima.
Victima este în imposibilitate fizică de a se apăra sau de a se opune agresorului, din cauze multiple:
oboseală excesivă, beţie, boală, sub influenţa unor substanţe etc.
Imposibilitatea de a-şi exprima voinţa presupune că victima se află într-o stare psihofiziologică
deosebită ce îi răpeşte posibilitatea de a-şi dat seama de ceea ce i se întâmplă în realitate sau de a-şi
manifesta voinţa. Această stare de inconştienţă are loc pe fondul consumului de alcool sau altor
substanţe psihoactive, somnului hipnotic, leşinului sau ca manifestare a unei afecţiuni psihice.
a) Urmarea imediată: vătămarea efectivă a libertăţii sexuale a victimei (bărbat sau femeie),
precum şi (atunci când este cazul) vătămarea (gravă) a integrităţii corporale ori chiar moartea
acesteia.
b) Raportul de cauzalitate: rezultă ex re, adică din materialitatea faptei.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de viol se săvârşeşte cu intenţie directă. Autorul are reprezentarea faptei şi a urmărilor
sale şi acţionează în urmărirea acestor rezultate.
În cazul violului asupra victimei aflate în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, este
necesar ca făptuitorul să fi cunoscut această situaţie. Eroarea asupra acestei împrejurări înlătură
incidenţa legii penale.
În varianta alin (3) lit. d), textul de lege impune cerinţa existenţei scopului făptuitorului de a produce
materiale pornografice (gravuri, fotografii, holograme, filme, embleme, publicaţii, spoturi audio sau
video, aplicaţii informatice sau alte forme de exprimare care sugerează o activitate sexuală).
Infracţiunea de viol în condiţiile alin (3) lit. e) şi alin (4) este comisă cu praeterintenţie. Actul sexual
neconsimţit se săvârşeşte cu intenţie, însă urmarea mai gravă – vătămarea victimei sau moartea
acesteia – are loc din culpa agresorului. Cu alte cuvinte, făptuitorul îşi dă seama şi vrea să violeze
victima, dar nu urmăreşte şi nici nu acceptă posibilitatea producerii vătămării corporale ori moartea
acesteia.
Exemplu: pentru a se salva după ce a fost violată, victima escaladează balconul voind să coboare la
un etaj inferior, însă se dezechilibrează şi cade, suferind urmările specifice vătămării corporale (=>
art. 218 alin 3 lit. e)).
Dacă vătămarea corporală victimei a fost urmărită, dorită sau acceptată (intenţie directă sau
indirectă, nu praeterintenţie) va exista concurs între infracţiunea de viol şi cea de vătămare
corporală.
Existenţa agravantei subzistă doar dacă există o legătură de cauzalitate între vătămările produse şi
activitatea de constrângere a victimei anterioară sau concomitentă faptei de viol.
În situaţia în care agresorul, concomitent cu fapta de viol, realizează şi alte acte materiale care
determină moartea victimei, se va reţine un concurs de infracţiuni între viol şi omor.
FORME
Tentativa se pedepseşte.
Există tentativă atunci când autorul a folosit constrângerea ori a profitat de imposibilitatea victimei
de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, pentru a întreţine acte sexuale, însă aceste acte nu s-au putut
realiza din motive independente de voinţa făptuitorului.
Nu există tentativă de viol pedepsibilă atunci când, după exercitarea violenţelor sau ameninţărilor
(constrângerii), făptuitorul renunţă de bunăvoie la realizarea actului sexual.
Consumarea infracţiunii de viol are loc atunci când s-a produs actul sexual şi s-a produs o încălcare
a libertăţii sexuale a victimei.
Violul este o infracţiune comisivă şi momentană.
În cazul repetării actului sexual cu aceeaşi ocazie, fără a se exercita alte acte de constrângere asupra
victimei, făptuitorul va răspunde pentru infracţiunea simplă de viol – unitate naturală, iar dacă s-au
exercitat acte repetate de constrângere, vor fi aplicate dispoziţiile privind infracţiunea continuată,
fapta epuizându-se după finalizarea ultimului act sexual.
AGRESIUNEA SEXUALĂ (art. 219 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute în art. 218, cu o persoană, săvârşit
prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori profitând
de această stare.
Variantă agravată: atunci când:
a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
b) victima este rudă în linie directă, frate sau soră;
c) victima este un minor;
d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală;
f) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună.
Varianta agravată: dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei.

persoanei de sex feminin sau masculin de a avea relaţii, legături şi raporturi sexuale după voinţa şi
dorinţa ei.
Obiect material: corpul persoanei în viaţă. Indiferent de sex.
Participaţia este posibilă sub forma instigării şi complicităţii.
Dacă, însă, fapta este comisă de două sau mai multe persoane se va reţine varianta agravată de la
alin (2) lit. f).
Subiect pasiv: orice persoană de orice sex.

În variantele agravate subiectul pasiv este calificat.
LATURA OBIECTIVĂ
Constă în săvârşirea de acte de natură sexuală, altele decât „raportul sexual”, „actele sexuale anale
sau orale” ori „alte acte de penetrare vaginală sau anală”.
Acestea pot fi acte fireşti de satisfacere a apetitului sexual (acte de masturbare, atingere ori sărutare
a organelor genitale ori apropierea şi atingerea între ele a organelor genitale ale agresorului de cele
ale victimei).
Pot exista şi acte nefireşti, concretizate în manifestări aberante ale instinctului sexual, prin care nu se
urmăreşte realizarea raportului sexual, ci doar obţinerea excitaţiei sexuale nefinalizate (ex. sadism,
masochism, vampirism, mixoscopie – excitaţia este provocată doar de observarea/vederea actului
sexual practicat de alte persoane).
Aceste acte pot fi executate, de regulă între persoane de sex diferit sau de acelaşi sex, dar se pot
produce şi asupra propriului corp.
Făptuitorul urmăreşte o satisfacere a nevoilor sexuale fără penetrare.
Dacă astfel de acte sunt comise în contextul în care a urmat imediat un viol, se va reţine doar
infracţiunea de viol.
Dacă actul de natură sexuală constă în zoofilie sau bestialitate, atunci când subiectul activ are
contact sexual cu animale, fapta va constitui infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri (art. 375
C.pen) şi nu agresiune sexuală.
În schimb, dacă făptuitorul obligă victima să aibă contact sexual cu animale, fapta va constitui, după
caz, viol (ex. un act sexual realizat prin penetrare vaginală de către un câine) sau agresiune sexuală
(ex. act sexual oral cu un câine ori obligarea victimei să masturbeze un câine).
a) Urmarea imediată: vătămarea efectivă a libertăţii sexuale a victimei (bărbat sau femeie),
precum şi (atunci când este cazul) vătămarea (gravă) a integrităţii corporale ori chiar moartea
acesteia.
b) Raportul de cauzalitate: trebuie să se stabilească legătura de cauzalitate între practicarea

actelor de agresiune sexuală şi rezultatul produs.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de agresiune sexuală se comite cu intenţie directă.
În variantele agravate, când fapta a avut ca urmare o vătămare corporală ori moartea victimei,
vinovăţia de prezintă sub forma praeterintenţiei.
FORME
Infracţiunea este susceptibilă de forme imperfecte.
Tentativa se pedepseşte.
ACTUL SEXUAL CU UN MINOR (art. 220 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare
vaginală sau anală comise cu un minor cu vârsta între 13 şi 15 ani.
Variantă agravată 1: dacă fapta prevăzută la alin (1) a fost săvârşită asupra unui minor care nu a
împlinit vârsta de 13 ani.
Varianta agravată 2: dacă fapta prevăzută în alin (1) este comisă de un major cu un minor cu vârsta
cuprinsă între 15 şi 18 ani, dacă:
a) minorul este membru de familie al majorului;
b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau
acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului
ori de situaţia deosebit de vulnerabilă a acestuia, ca urmare a unui handicap psihic sau fizic
ori ca urmare unei situaţii de dependenţă;
c) fapta a pus în pericol viaţa minorului;
d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.
Varianta agravată 3: fapta prevăzută la alin (1) şi (2) atunci când:
a) minorul este membru de familie;
b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau
acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului.
c) fapta a pus în pericol viaţa minorului;
d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice

persoanei în perioada minorităţii.
Obiect material: corpul minorului.
În varianta alin. (3) lit. a) şi alin (4) lit. a), subiect activ poate fi doar un adult, iar minorul este
membru de familie al acestuia.
În variantele alin. (3) lit. b) şi alin. (4) lit. b), fapta se comite de o persoană care are autoritate sau
influenţă asupra minorului şi care foloseşte această autoritate asupra victimei.
Subiect pasiv: minorul care participă la acte sexuale.

În funcţie de variantele normative, minorul poate să fie cu vârsta cuprinsă între 13-15 ani, sub 13 ani
sau între 15-18 ani.
În anumite situaţii, minorul trebuie să fie membru de familie al făptuitorului.
În practica judiciară s-a reţinut infracţiunea de act sexual cu un minor în situaţia raportului sexual
dintre o tânără între 15 şi 18 ani şi medicul său curant (chiar şi stomatolog), ori cu profesorul său, cu
antrenorul său etc.
O problemă apare în varianta normativă agravată a actului sexual cu un minor care nu a împlinit
vârsta de 13 ani, raportată la consimţământul acestuia. Practica arată că până în jurul vârstei de 10-
11 ani, minorul nu are capacitatea să exprime un consimţământ valabil, motiv pentru care în sarcina
făptuitorului se va reţine infracţiunea de viol.
De asemenea, în doctrină există controverse pe marginea actului sexual cu un minor cu vârsta între
15 şi 18 ani, dacă acesta are calitatea de „căsătorit”, „divorţat” ori are experienţă sexuală, în ce
priveşte posibilitatea ca acesta să mai fie considerat „subiect pasiv”.
LATURA OBIECTIVĂ
Constă într-o acţiune manifestată într-un raport sexual, act sexual oral sau anal, precum şi orice alte
acte de penetrare vaginală sau anală cu un minor.
Diferenţa faţă de infracţiunea de viol constă în existenţa consimţământului.
O anumită atenţie se acordă semnelor de pe corpul victimelor, aceste putând fi deopotrivă indicii ale
agresiunilor (dacă sunt la încheieturile mâinilor sau picioarelor, coapse, de la genunchi spre
abdomen ori pe faţă) ori indicii ale pasiunii cu care a fost întreţinut actul sexual (muşcături pe spate,
excoriații la genunchi sau coate etc.).
Dacă actele specifice de corupere sexuală a minorului au fost urmate de întreţinerea unui raport
sexual, act sexual oral sau anal ori penetrare vaginală sau anală cu un minor, în acelaşi context şi
asupra aceluiaşi minor, se va reţine doar infracţiunea de act sexual cu un minor (!!! Nu concurs cu
infracţiunea de corupere sexuală a minorilor).
a) Urmarea imediată: încălcarea libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a minorului.

În variantele agravate de la alin. (3) lit. c) şi alin. (4) lit. c), fapta trebuie să aibă ca urmare punerea
în pericol a vieţii minorului.
b) Raportul de cauzalitate: trebuie să se stabilească legătura de cauzalitate între acţiunea

făptuitorului şi rezultatul produs.
LATURA SUBIECTIVĂ
Actul sexual cu un minor se comite cu intenţie directă sau indirectă.
Pentru a exista intenţie, se cere ca făptuitorul să fi cunoscut vârsta victimei ori să fi acceptat că
victima ar putea avea acea vârstă. Dacă victima, având o corpolenţă fizică mai robustă, un corp mai
dezvoltat şi prezentându-se celor din jur ca având o vârsta mai mare decât cea reală, se va reţine
eroarea (art. 30 alin. 1 C.pen).
FORME
Actele de pregătire, deşi posibile, nu se pedepsesc.
Tentativa nu este posibilă, întrucât infracţiunea este de „consumare instantanee”.
Infracţiunea se consideră consumată atunci când s-a realizat actul sexual cu un minor.
Repetarea actului sexual cu un minor de sex diferit sau de acelaşi sex, în realizarea aceleiaşi intenţii,
constituie o infracţiune unică, continuată.
CAUZE DE NEPEDEPSIRE
Potrivit art. 220, ultimul alineat, faptele prevăzute la alin. (1) sau (2) nu se sancţionează dacă
diferenţa de vârstă dintre agresor şi victimă nu depăşeşte 3 ani.
Aceasta înseamnă că nepedepsirea nu se aplică şi în situaţia variantelor agravate de la alin.(3) şi (4).
În cazul agravatei de la alin. (4), subiect activ poate fi şi un minor, indiferent de vârsta care îl separă
de subiectul pasiv, dar numai dacă nu îndeplineşte la rândul său condiţiile legale de a fi subiect
pasiv. !!!!
Exemplu:
Fratele de 16 ani, care realizează un act sexual oral consimţit cu sora sa în vârsta de 14 ani, va
răspunde pentru act sexual cu un minor – în varianta alin. (4).
Sora sa, de 14 ani, nu va răspunde penal, întrucât fratele său a depăşit vârsta până la care putea fi
considerat subiect pasiv.
Dacă, însă, ambii subiecţi activi îndeplinesc condiţiile legale de a fi şi subiecţi pasivi, atunci ei nu
vor răspunde penal.
CORUPEREA SEXUALĂ A MINORILOR (art. 221 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: comiterea unui act de natură sexuală, altul decât cel prevăzut la art. 220, împotriva
unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani, precum şi determinarea minorului să suporte ori să
efectueze un astfel de act. (alin 1).
Varianta agravată: fapta săvârşită atunci când:
a) minorul este rudă în linie directă, frate sau soră;
b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
c) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
d) fapta a pus în pericol viaţa minorului; (alin 2)
Varianta atenuată: actul sexual de orice natură săvârşit de un major în prezenţa unui minor care nu
a împlinit vârsta de 13 ani; (alin 3)
Varianta atenuată: determinarea de către un major a unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani
să asiste la comiterea unor acte cu caracter exhibiţionist ori la spectacole sau reprezentaţii în
cadrul cărora se comit acte sexuale de orice natură, precum şi punerea la dispoziţia acestuia de
materiale cu caracter pornografic. (alin 4).
Obiect juridic: relaţiile sociale privitoare la viaţa sexuală pentru care minorul trebuie pregătit în
condiţii de decenţă şi moralitate.
Obiect material: dacă fapta se săvârşeşte în prezenţa minorului, nu există obiect material.
Dacă, însă, fapta se săvârşeşte asupra minorului, obiectul material este corpul acestuia.
În variantele atenuate, poate fi numai o persoană majoră.
Participaţia este posibilă sub forma instigării şi complicităţii. Subiect
pasiv: minorul în vârstă de până la 13 ani.
În cazul alin. (2) lit. a) – minorul trebuie să fie rudă în linie directă, frate sau soră.
În cazul alin. (2) lit. b) – minorul trebuie să se afle sub îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau
tratamentul făptuitorului.
LATURA OBIECTIVĂ
Constă în comiterea unui act de natură sexuală (altul decât raportul sexual, actul sexual oral sau anal
ori orice alt act de penetrare vaginală sau orală) împotriva unui minor care nu a împlinit vârsta de 13
ani, precum şi determinarea minorului să suporte sau să efectueze un asemenea act.
Exemplu: făptuitorul atinge sau mângâie minorul în zona organelor genitale
Vârsta victimei (sub 13 ani) face diferenţa dintre această infracţiune şi infracţiunea de agresiune
sexuală.
Varianta alternativă constă în determinarea minorului să suporte ori să efectueze actul de natură
sexuală descris. Aceasta înseamnă că, urmare acţiunii făptuitorului, minorul se decide să efectueze
actul sau să îl suporte, indiferent dacă, ulterior, minorul trece efectiv la realizarea lui.
Exemplu: făptuitorul determină minorul să procedeze la masturbare.
Nu interesează dacă actele se comit în public (notă: în această situaţie se poate reţine în concurs
infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri) sau în particular.
Astfel de manifestări se află în sfera de aplicare a art. 221 atât timp cât rămân în acest stadiu. Dacă
făptuitorul merge mai departe, încercând raporturi sau acte sexuale (prin constrângere sau
consimţite), nu vor exista două infracţiuni distincte, ci aceea mai gravă va absorbi în materialitatea
sa şi actele de natură sexuală care au fost comise în realizarea altui rezultat.
În prima variantă atenuată (alin. 3), elementul material constă în actul sexual de orice natură săvârşit
de un adult în prezenţa unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani. Prezenţa minorului presupune
ca acesta să se afle în acel loc sau în apropierea acelui loc, de unde poate să perceapă ori să vadă
acel act.
Întrebare: există infracţiunea în cazul în care minorul, accidental, asistă la actul sexual dintre părinţii
săi, având acces la un monitor video care redă imagini „live” ale unei camere de luat vederi tip
CCTV instalată în spaţiul în care cei doi adulţi au raport sexual ? Nu.
Această variantă normativă se realizează şi dacă minorul a asistat ori a fost prezent numai la o parte
(unele) dintre actele sexuale de orice natură săvârşite de un adult.
Exemplu: minorul asistă la acte de palpare a organelor genitale între doi adulţi sau la efectuarea de
gesturi care sugerează sau imită actul sexual.
Subzistă infracţiunea şi în situaţia în care minorul a asistat la abuzuri sexuale.
Ce se întâmplă în cazul în care un minor violează o altă minoră, în prezenţa fratelui acesteia,
de asemenea minor? i
Potrivit actualelor reglementări, se va reţine doar infracţiunea ma
gravă, întrucât legiuitorul a apreciat prin NCP că numai un major poate fi acuzat de corupere sexuală
a minorilor în varianta alin. (3).
A doua variantă atenuată constă în determinarea de către un major a unui minor care nu a împlinit
vârsta de 13 ani să asiste la comiterea unor acte cu caracter exhibiţionist ori la spectacole sau
reprezentaţii în cadrul cărora se comit acte sexuale de orice natură, precum şi punerea la dispoziţia
acestuia de materiale pornografice.
Exemplu: are loc exhibarea organelor sexuale ale adultului ori efectuarea unui dans erotic (striptease
masculin sau feminin).
a) Urmarea imediată: punerea în pericol a dezvoltării sexuale normale a minorului sub 13 ani.

LATURA SUBIECTIVĂ
Coruperea sexuală a minorilor se comite cu intenţie directă sau indirectă.
Pentru a exista intenţie, se cere ca făptuitorul să fi urmărit sau acceptat prezenta minorului în timpul
cât a efectuat acte de natură sexuală.
FORME
Actele de pregătire, deşi posibile, nu se pedepsesc.
Tentativa este posibilă şi se pedepseşte.
Infracţiunea se consideră consumată atunci când s-a realizat actul de natură sexuală în prezenţa
minorului ori când acesta a fost determinat să efectueze sau să suporte un act de natură sexuală.
CAUZE DE NEPEDEPSIRE
Potrivit art. 221, ultimul alineat, faptele în alin (1) nu se sancţionează dacă diferenţa de vârstă dintre
agresor şi victimă nu depăşeşte 3 ani.
Sfera subiecţilor activi care pot beneficia de această cauză de nepedepsire este restrânsă la minorii
cu vârste între 14 şi 16 ani.
RACOLAREA MINORILOR ÎN SCOPURI SEXUALE (art. 222 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: fapta persoanei majore de a-i propune unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani
să se întâlnească în scopul comiterii unui act dintre cele prevăzute în art. 220 şi art. 221, inclusiv
atunci când propunerea a fost făcută prin mijloace de transmitere la distanţă.
Obiect juridic: relaţiile sociale privitoare la viaţa sexuală pentru care minorul trebuie pregătit în
condiţii de decenţă şi moralitate. Obiect material: nu există.
Subiect activ: orice persoană majoră.
Participaţia este posibilă sub forma instigării şi complicităţii. Subiect
pasiv: minorul în vârstă de până la 13 ani.
LATURA OBIECTIVĂ
Constă în fapta adultului de a propune unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani să se
întâlnească, în scopul de a realiza un raport sexual, un act sexual oral sau anal ori alte acte de
penetrare vaginală sau anală ori alte acte de natură sexuală.
Propunerea majorului se poate realiza în orice formă: direct (prin viu grai) ori prin intermediul
telefonului, emailului, chat-ului, reţele sociale etc.
Simpla comunicare nu este de natură a reţine infracţiunea. Este necesar ca din conţinut să rezulte
interesul majorului şi scopul acestuia de a întreţine sau realiza acte sexuale.
De asemenea, nu este necesar ca întâlnirea să fi avut loc ori ca actele sexuale să fi fost realizate.
Dacă aceste acte se realizează, infracţiunile vor fi reţinute în concurs.
a) Urmarea imediată: punerea în pericol a dezvoltării sexuale normale a minorului sub 13 ani.

LATURA SUBIECTIVĂ
Fapta de racolare se comite cu intenţie directă calificată prin scop.
FORME
Actele de pregătire şi tentativa, deşi posibile, nu se pedepsesc.
HĂRŢUIREA SEXUALĂ (art. 223 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relaţii de
muncă sau al unei relaţii similare, dacă prin aceasta victima a fost intimidată sau pusă într-o
situaţie umilitoare.
Obiect juridic: este complex şi ocroteşte mai multe tipuri de relaţii sociale (inviolabilitatea sexuală,
viaţa particulară, demnitatea etc.)
Obiect material: nu există.
Subiect activ: orice persoană responsabilă penal care se află cu victima în relaţii de muncă sau
asimilate.
Prin loc de muncă se înţelege spaţiul fizic în care persoana îşi desfăşoară sarcinile din fişa postului
sau orice loc care are legătură cu desfăşurarea sarcinilor profesionale.
Relaţii similare: servicii prestate în regim particular de către victimă (curăţenie, supravegherea
copiilor, grădinărit etc.
Sub nicio formă, subiectul activ nu poate fi un şef sau un angajator (patron). După caz, acesta va fi
tras la răspundere pentru folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual (art. 299).
Subiect pasiv: persoana aflată într-o relaţie de muncă (sau similară) cu făptuitorul.
Interesează posibila activitate de provocare din partea „victimei”. În condiţiile în care aceasta nu
este intimidată ori nu se simte deranjată sau ofensată, infracţiunea de hărţuire nu se va reţine.
LATURA OBIECTIVĂ
Constă în acţiunea de pretindere, în mod repetat, de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relaţii
de muncă sau al unei relaţii similare.
Hărţuirea presupune acte repetate de necăjire, cicălire, de agitare, de sâcâire, de agasare, de şicanare
a unei persoane în vederea obţinerii (din partea acesteia) de satisfacţii de natură sexuală. Este o
formă de discriminare sexuală.
Pretinderea de favoruri sexuale se poate face explicit sau implicit. Legiuitorul nu a voit să lase în
afara incriminării insinuările sexuale ori modul ascuns, voalat de a acţiona al unora dintre făptuitori.
Exemple: afişarea ostentativ de materiale sexuale, spunerea de bancuri cu conotaţie sexuală, glume
sexuale, realizarea de comentarii de natură sexuală cu privire la înfăţişarea cuiva, fluierături sau
gesturi sexuale, folosirea limbajului obscen, solicitări de a ieşi împreună, contacte fizice, atingeri,
pătrunderea nepermisă în spaţiul intim etc.
Persoanele pot lucra (coopera lucrativ) şi într-un mediu virtual (cloud). Cu alte cuvinte se respectă
condiţia de „loc de muncă” (cu condiţia ca fiecare persoană implicată în acest gen de colaborare să îi
cunoască pe ceilalţi participanţi, colegi). Pretinderea de favoruri sexuale se poate realiza, astfel, şi
prin intermediul mijloacelor de comunicare electronică.
a) Urmarea imediată: intimidarea sau punerea într-o situaţie umilitoare a victimei.

LATURA SUBIECTIVĂ
Hărţuirea sexuală se comite cu intenţie directă sau indirectă.
FORME
Tentativa nu este posibilă datorită specificului infracţiunii.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care, ca urmare acţiunii repetate a făptuitorului, s-a
produs consecinţa cerută de lege, respectiv intimidarea ori punerea victimei într-o situaţie
umilitoare.
SEMINAR - 7
Infracţiuni contra domiciliului şi vieţii private
VIOLAREA DE DOMICILIU (art. 224 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc
împrejmuit ţinând de acestea, fără consimţământul persoanei care le foloseşte, ori refuzul de a le
părăsi la cererea acesteia (alin 1)
Varianta agravată: în cazul în care fapta este săvârşită de o persoană înarmată, în timpul nopţii ori
prin folosirea de calităţi mincinoase.(alin 2)
Obiect juridic: relaţiile sociale privitoare la libertatea persoanei, sub aspectul libertăţii vieţii
domestice, a dreptului de a trăi şi locui fără teama unei imixtiuni din partea altor persoane.
Obiect material: domiciliul „violat”, indiferent dacă i s-a adus sau nu o stricăciune.
Exemplu: săvârşeşte această infracţiune tutorele care pătrunde fără drept în casa în care locuiesc
minorul şi mama acestuia, chiar dacă se prevalează de drepturile sale de administrare a averii
minorului, întrucât incriminarea ocroteşte dreptul locativ al unei persoane şi nu dreptul de
proprietate.
Infracţiunea se săvârşeşte şi în coautorat, instigare şi complicitate.
Subiect pasiv: persoana care foloseşte domiciliul violat şi care are dreptul să permită sau să refuze
prezenţa unei alte persoane în acesta.
Legea ocroteşte pe deţinătorul legal al locuinţei, indiferent cât de precar este titlul său.
LATURA OBIECTIVĂ
Se realizează fie prin acţiunea de pătrundere, fără drept, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc
împrejmuit care ţine de acestea, fie prin acţiunea de a refuza părăsirea locuinţei sau a celorlalte
locuri la cererea persoanei care le foloseşte.
Prima variantă normativă presupune ca făptuitorul să fi introdus tot corpul în locul vizat, şi nu doar
capul sau piciorul ori o mână.
În cazul în care locuinţa este compusă din mai multe încăperi, este suficient ca făptuitorul să fi
pătruns doar într-una dintre acestea.
Prin locuinţă se înţelege orice loc destinat efectiv şi actual uzului domestic al uneia sau mai multor
persoane.
Nu interesează dacă acest loc este: închis sau parţial deschis, stabil sau mobil (ex. rulotă), dacă
reprezintă o locuinţă permanentă sau una temporară (ex. casă de vacanţă, cameră de hotel, cabina
unui vapor, cuşeta unui tren, camera din vilă, cortul instalat într-o staţiune, camera de cămin etc.).
Întrebare: este „locuinţă” celula în care condamnatul este încarcerat? NU. Dar camera în care dorm
militarii într-o cazarmă? NU. Dar chilia unui călugăr? DA.
Pentru a fi locuinţă se cere ca spaţiul să fie efectiv locuit. Imobilul gol sau nelocuit, chiar dacă există
forme de repartiţie sau proprietate, nu poate fi susceptibil de violare de domiciliu. Poate fi, în
schimb, în anumite condiţii, tulburare de posesie (art. 256 C.pen).
Întrebare: autoturismul poate fi asimilat termenului de „locuinţă”? NU. Dar autocarul? NU.
Încăperea este parte dintr-o construcţie destinată să fie folosită drept locuinţă şi care este utilizată ca
atare în mod efectiv.
Dependinţele sunt locurile care, direct sau indirect, sunt în relaţie de dependenţă faţă de locuinţă. Ele
sunt o prelungire a locuinţei, un accesoriu (deoarece întregesc folosirea locuinţei). Ex. bucătăria,
cămara, pivniţa, magazia, boxa de la subsol, camerele de baie, spălătoria, culoarul, vestiarul,
camerele de trecere, grajdurile, şoproanele, chioşcurile, pavilioanele. Nu contează dacă acestea sunt
acoperite sau nu ori dacă fac corp comun cu locuinţa sau sunt separate !!!
Locul împrejmuit este orice loc care este delimitat printr-o îngrădire de jur-împrejur cu gard, perete,
sârmă etc., care serveşte unui anumit scop (ex. grădină, curte, livadă) şi care ţine de locuinţă sau de
dependinţă.
Dacă „locul” nu are nicio legătură cu uzul domestic şi cu libertatea persoanei, nu se află sub
ocrotirea legii !!!
Metoda de pătrundere în locurile menţionate în lege poate avea diverse forme: prin constrângere,
prin inducere în eroare, prin amăgire, pe faţă sau pe ascuns, în prezenţa sau în lipsa victimei etc.
Legiuitorul acceptă „orice mod” (ex. efracţie, escaladare, folosirea de chei mincinoase etc.).
Legea cere ca pătrunderea să fie realizată fără drept, adică în mod abuziv, fără nicio justificare legală
ori fără consimţământul victimei.
Dacă pătrunderea în locuinţa victimei s-a făcut în scopul săvârşirii unei alte infracţiuni (ex. omor,
viol etc.), care a şi fost comisă, va exista un concurs de infracţiuni.
În situaţia săvârşirii unei infracţiuni de furt sau tâlhărie, violarea de domiciliu se absoarbe în
variantele agravate ale acestor infracţiuni !!!
Acţiunea se poate realiza şi printr-un refuz al făptuitorului de a părăsi locuinţa sau celelalte locuri la
cererea victimei. Aceasta presupune că pătrunderea s-a făcut în mod legal (sau cu consimţământ),
însă autorul, fie direct (în mod vădit, făţiş), fie indirect (ex. se ascunde), refuză să o părăsească.
În varianta în care pătrunderea a fost fără drept, iar autorul refuză să părăsească locuinţa la cererea
victimei, se va reţine o singură infracţiune (unitate de infracţiune).
Pentru reţinerea variantei agravate, este necesar (în plus) ca:
1. autorul să fi fost înarmat – nu este necesar ca acesta să poarte arma propriu-zisă vizibil, ci
doar să o aibă asupra lui. Dacă este vorba despre un instrument cu rol de armă, va fi necesar ca
autorul să îl folosească.
2. fapta a fost săvârşită pe timpul nopţii – va exista această agravată chiar dacă locuinţa era
luminată artificial. Este necesar să se fi instalat întunericul ca fenomen natural. Nu este relevantă o
oră anume. Infracţiunea este mai gravă întrucât, pe timpul nopţii scade puterea de reacţie (sau de
apărare) a victimei.
3. prin folosirea unei calităţi mincinoase – de exemplu, autorul s-a dat drept rudă, poliţist,
funcţionar la telefoane/cablu, lucrător de la gaze/electricitate etc.). Este vizată înlăturarea opunerii
victimei. Dacă s-a efectuat şi un act legal, va fi reţinută în concurs şi infracţiunea de uzurpare de
calităţi oficiale (art. 258 C.pen).
a) Urmarea imediată: starea de încălcare a libertăţii persoanei privind domiciliul.
b) Raportul de cauzalitate: între activitatea făptuitorului şi rezultatul socialmente periculos

produs trebuie să existe o legătură de cauzalitate.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de violare de domiciliu se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
Dacă făptuitorul pătrunde într-o locuinţă folosită de mai multe persoane, având consimţământul
uneia dintre acestea, se consideră că nu există intenţie. Autorul acţionează cu convingerea că este
îndreptăţit să intre şi să rămână în acea locuinţă.
Întrebare: ce se întâmplă dacă o altă persoană din locuinţă solicită imperativ autorului să părăsească
incinta?
Eroarea subiectului activ asupra inexistenţei consimţământului persoanei care foloseşte locuinţa este
o cauză de neimputabilitate.
FORME
Infracţiunea se consumă în momentul în care s-a produs urmarea imediată, adică atunci când
făptuitorul a pătruns în locuinţa victimei fără consimţământul acesteia ori a refuzat să o părăsească
la solicitarea sa.
Actele de pregătire şi tentativa nu sunt incriminate.
VIOLAREA SEDIULUI PROFESIONAL (art. 225 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: pătrunderea fără drept, în orice mod, în oricare dintre sediile în care o persoană
juridică sau fizică îşi desfăşoară activitatea profesională ori refuzul de a le părăsi la cererea
persoanei îndreptăţite.(alin 1)
Varianta agravată: în cazul în care fapta este săvârşită de o persoană înarmată, în timpul nopţii ori
prin folosirea de calităţi mincinoase.(alin 2)
Obiect juridic: relaţiile sociale privitoare la libertatea persoanei, sub aspectul libertăţii de a-şi
desfăşura nestingherită activitatea profesională într-un sediu
Obiect material: sediul „violat”, indiferent dacă i s-a adus sau nu o stricăciune.
Subiect pasiv: persoana care foloseşte sediul violat şi care are dreptul să permită sau să refuze
prezenţa unei alte persoane în acesta.
LATURA OBIECTIVĂ
Se realizează fie prin acţiunea de pătrundere, fără drept, în oricare dintre sediile în care îşi
desfăşoară activitatea o persoană fizică sau juridică, fie prin acţiunea de a refuza părăsirea acestora
la cererea persoanei îndreptăţite.
Sediul este locul, spaţiul, în care se desfăşoară activităţi lucrative ori unde se află organele de
conducere ale unei persoane juridice, subiect de drept public sau privat. Aceeaşi definiţie este
valabilă şi în cazul sucursalelor sau agenţiilor ori reprezentanţelor persoanei juridice.
a) Urmarea imediată: starea de încălcare a libertăţii persoanei privind stabilirea şi utilizarea
corespunzătoare a sediului profesional.

LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de violare a sediului profesional se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
FORME
Infracţiunea se consumă în momentul în care s-a produs urmarea imediată, adică atunci când
făptuitorul a pătruns fără drept în sediul persoanei fizice sau juridice ori a refuzat să îl părăsească la
solicitarea persoanei îndreptăţite.
VIOLAREA VIEŢII PRIVATE (art. 226 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: atingerea adusă vieţii private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau
înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane
aflată într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de aceasta sau a unei convorbiri private.
(alin 1)
Varianta agravată: divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept, a sunetelor,
convorbirilor ori a imaginilor prevăzute în alin (1), către o altă persoană sau către public. (alin 2)
Varianta agravată: plasarea, fără drept, de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video, în
scopul săvârşirii faptelor de la alin (1) şi alin (2)
Obiect juridic: ansamblul relaţiilor sociale referitoare la intimitatea persoanelor.

Obiect material: fotografiile, documentele, înregistrările de pe benzile magnetice sau sub forma
datelor informatice stocate pe mijloace adecvate, materialele filmate, fişierele audio, în care se
regăseşte imaginea sau vocea victimei.
Mijloacele tehnice cu ajutorul cărora au fost realizate interceptările sau înregistrările privind victima
nu constituie obiect material al infracţiunii, întrucât nu sunt corespondentul material al valorii
sociale încălcate.
Subiect pasiv: orice persoană a cărei intimitate a fost lezată prin activităţile menţionate în lege.
LATURA OBIECTIVĂ
Se realizează prin acţiuni alternative de fotografiere, captare sau înregistrare de imagini, ascultare cu
mijloace tehnice sau înregistrare audio a unei persoane aflate într-o locuinţă sau încăpere ori
dependinţă etc. sau a unei convorbiri private.
A fotografia înseamnă a fixa imaginea unui obiect sau unei persoane pe o placă sau hârtie
fotografică ori pe un film sau a procesa imaginea sub forma de date informatice pe un suport de
stocare adecvat.
Captarea sau înregistrarea de imagini semnifică obţinerea de imagini cu ajutorul unor echipamente
specifice (camere video), prelucrarea şi stocarea acestor informaţii (în format magnetic sau digital)
pe un suport adecvat.
Ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrare audio presupune utilizarea unor echipamente special
concepute pentru a capta şi stoca sunete (ex. reportofoane clasice sau digitale, echipamente de
conversie a vibraţiei unor obiecte în semnal audio etc.).
Pentru a se reţine infracţiunea este necesar ca sunetele, imaginile sau informaţiile să provină din
interiorul unei locuinţe, încăperi sau dependinţe ţinând de aceasta, fără consimţământul persoanei
vizate ori fără permisiunea legii.
Simpla fotografiere sau filmare a unei locuinţe sau încăperi private nu constituie infracţiune. Este
necesar ca acţiunea să se desfăşoare asupra unei persoane care se află în aceste incinte. Unele păreri
din doctrină conturează ideea că infracţiunea subzistă şi în cazul în care fapta sunetele sau imaginile
sunt, după caz, captate, obţinute sau ascultate, de la victima care se afla în afara locuinţei, în spaţiul
împrejmuit ţinând de aceasta.
Dacă fapta se săvârşeşte într-un loc public (piaţă, bar, restaurant, birou, aeroport, universitate etc.),
este absolut necesară condiţia ca acţiunea de captare, înregistrare sau ascultare să aibă ca obiect o
conversaţie privată (între două sau mai multe persoane) !!! Fapta de a intercepta o conversaţie
privată care a avut loc prin intermediul mijloacelor de comunicare electronică (email, chat, telefon
etc.) constituie infracţiunea de violarea secretului corespondenţei – art. 302 C.pen).
Cerinţa cea mai importantă – activitatea să fie realizată FĂRĂ DREPT.
Va acţiona cu drept angajatul poliţiei judiciare sau parchetului care pune în practică măsurile de
supraveghere tehnică dispuse de o instanţă de judecată.
Va acţiona ilegal, detectivul particular, întrucât, prin Legea 329/2003, acesta are dreptul să efectueze
investigaţii cu privire la persoane, bunuri, fapte sau activităţi, însă numai cu respectarea strictă a
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei.
De asemenea, aceştia nu vor putea să instaleze aparatură de interceptare a comunicaţiilor ori de
captare a sunetelor şi imaginilor şi nici să procedeze la folosirea acestor echipamente în realizarea
investigaţiilor.
Aceleaşi restricţii le sunt impuse şi ziariştilor.
În situaţia variantei agravate, făptuitorul divulgă, difuzează, prezintă sau transmite, fără drept,
sunetele sau imaginile captate ori înregistrate în public sau unei terţe persoane.
A divulga înseamnă a face cunoscut, a dezvălui, a destăinui cuiva o situaţie.
Difuzarea presupune distribuirea, propagarea, punerea în vânzare, răspândirea sunetelor sau
imaginilor prevăzute la alin (1).
Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea
sunetelor sau imaginilor către public sau către o altă persoană să se facă FĂRĂ DREPT.
Această condiţie este îndeplinită când nu se poate invoca vreo cauză justificativă generală (vezi art.
19-22 C.pen) sau specială (art. 226 alin 4).
În alin. (5) este prevăzută o altă variantă agravată, atunci când are loc plasarea, fără drept, de
mijloace de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video într-o locuinţă, încăpere sau dependinţă
ţinând de aceasta.
Plasarea presupune aşezarea, montarea, punerea de microfoane, camere video sau web în vederea
captării de sunete sau imagini ori a unei convorbiri private. Dacă după plasarea de mijloace tehnice,
aceeaşi persoană trece efectiv la realizarea scopului, atunci se va reţine doar varianta agravată de la
alin. (5), urmând ca realizarea scopului sau nu să fie luată în considerare la individualizarea
pedepsei.
a) Urmarea imediată: starea de încălcare a intimităţii (vieţii private) a persoanei.

LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de violare a vieţii private se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
Fapta prevăzută la alin. (5) se săvârşeşte cu intenţie directă.
FORME
Infracţiunea se consumă în momentul în care s-a produs urmarea imediată, adică atunci când s-a
realizat captarea, ascultarea ori înregistrarea sunetelor, imaginilor sau convorbirii private.
CAUZE JUSTIFICATIVE SPECIALE

Potrivit art. 226 alin. (4) nu constituie infracţiune fapta săvârşită:
a) de către cel care a participat la întâlnirea cu persoana vătămată , în cadrul căreia au fost
surprinse sunetele, imaginile sau convorbirile, dacă justifică un interes legitim.
Interesul legitim poate fi public, al unei autorităţi sau instituţii. Va fi, astfel justificată acţiunea
făptuitorului care previne astfel un pericol care ameninţă acea autoritate sau instituţie.
Exemplu: făptuitorul înregistrează şi dezvăluie conţinutul unei convorbiri cu o altă persoană care
intenţionează să se angajeze paznic la o societate, din care rezultă interesul acestuia din urmă de a
fura noaptea bunurile societăţii.
Interesul legitim poate fi şi privat. Va fi justificată acţiunea făptuitorului care înregistrează persoana
cu care are o convorbire, din care rezultă că aceasta din urmă recunoaşte că are o relaţie intimă cu
soţia sa (a făptuitorului).
b) dacă persoana vătămată a acţionat explicit cu intenţia de a fi văzută sau auzită de făptuitor.
Exemplu: victima deschide fereastra şi se dezbracă lasciv, privind provocator pe făptuitorul care o
fotografiază.
c) dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii
unei infracţiuni.
Exemplu: o persoană acceptă să poarte asupra sa tehnică de înregistrare audio şi se întâlneşte cu un
funcţionar public, iar din convorbire rezultă fapta acestuia de luare de mită ori trafic de influenţă.
d) dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificaţie pentru viaţa comunităţii şi a căror
divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate.
Exemplu: fotografierea primarului unei localităţi în timp ce întreţine relaţii sexuale cu amanta sa în
condiţiile în care localitatea este inundată, iar autorităţile locale nu sunt coordonate corespunzător în
acţiunile de salvare.
DIVULGAREA SECRETULUI PROFESIONAL (art. 227 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: divulgarea, fără drept, a unor date sau informaţii privind viaţa privată a unei
persoane, de natură să aducă un prejudiciu unei persoane, de către acela care a luat la cunoştinţă
despre acestea în virtutea profesiei sau funcţiei şi care are obligaţia păstrării confidenţialităţii cu
privire la aceste date.
Obiect juridic: relaţiile sociale privitoare la intimitatea persoanei, la dreptul acesteia de a i se

respecta secretul datelor sau informaţiilor care o privesc şi care sunt încredinţate unor persoane care
îndeplinesc o funcţie sau desfăşoară o profesie la care aceasta este nevoită să apeleze.
Obiect material: NU ARE.
Subiect activ: este circumstanţiat (calificat), în sensul că acesta nu poate fi decât o persoană care
exercită o profesie sau o funcţie care implică păstrarea confidenţialităţii asupra informaţiilor
personale ale victimei.
Profesia este o îndeletnicire permanentă care are ca obiect prestarea de servicii şi care presupune o
pregătire specială (ex. avocaţii, preoţii, farmaciştii, medicii etc.).
Funcţia presupune o însărcinare cu caracter permanent sau temporar, cu sau fără remuneraţie, în
serviciul unei autorităţi sau instituţii publice ori al unei persoane juridice de drept privat (ex.
procuror, poliţist, judecător, ofiţer de informaţii, lucrător bancar etc.).
Legiuitorul are în vedere doar acele funcţii sau profesii, care, prin natura lor sau prin modul în care
sunt reglementate, au legătură cu ascultarea unor confidenţe ori cu aflarea de secrete sau date
personale.
Funcţiile sau profesiile trebuie recunoscute de lege !!!
Exemplu: în situaţia în care o persoană apelează la serviciile unei ghicitoare şi îi face confidenţe, iar
aceasta dezvăluie public informaţiile aflate nu se va reţine infracţiunea.
Participaţia penală este posibilă doar sub forma instigării şi complicităţii.
Subiect pasiv: persoana ale cărei secrete sunt dezvăluite de către subiectul activ circumstanţiat.
LATURA OBIECTIVĂ
Constă într-o acţiune de divulgare, fără drept, a unor date, de către persoana care avea obligaţia
asigurării confidenţialităţii acestora.
Divulgarea presupune darea în vileag, aducerea la cunoştinţa unei sau mai multor persoane a datelor
referitoare la victimă.
Nu are relevanţă dacă divulgarea s-a făcut direct sau indirect ori dacă s-au divulgat toate informaţiile
sau numai o parte dintre acestea.
Fapta se poate comite şi prin omisiune, dacă autorul nu a luat măsuri de protecţie a informaţiilor
confidenţiale despre victimă şi o altă persoană a avut acces la acestea.
Exemplu: un medic lasă deschis pe masă dosarul medical al unui pacient, iar un alt pacient citeşte şi
ia la cunoştinţă despre diagnosticul primului).
Datele susceptibile a fi divulgate pot fi orice informaţii sau referinţe cu privire la o persoană şi care,
prin natura lor, prin voinţa persoanei ori printr-o dispoziţie legală constituie un secret.
Pentru existenţa infracţiunii se cere ca divulgarea să se realizeze FĂRĂ DREPT.
Fapta va fi comisă cu drept atunci când natura informaţiilor necesită divulgarea lor neîntârziată.
Exemplu: informaţiile privesc săvârşirea unei infracţiuni, iar Codul penal prevede obligaţia de
denunţare a faptelor de natură penală (art. 266, art. 267, art. 410). În acest caz prevalează interesul
public superior celui personal.
!!! Nu se poate invoca secretul profesional pentru neîndeplinirea obligaţiei de denunţare. Pentru
existenţa infracţiunii, legea mai cere ca fapta să fie de natură să aducă prejudicii unei persoane.
Prejudiciile pot fi materiale sau morale. Prejudiciile nu trebuie produse în mod efectiv, ci pot fi
numai potenţiale.
Întrebare: va comite infracţiunea frizerul care dezvăluie unei alte persoane mijloacele folosite de un
client pentru a-şi vopsi părul? NU. Fiindcă nu este vorba despre un prejudiciu serios.
a) Urmarea imediată: starea de încălcare a libertăţii persoanei privind informaţiile despre viaţa
sa privată.

produs trebuie să existe o legătură de cauzalitate. Aceasta este, însă, prezumată, întrucât starea de
afectare a dreptului persoanei derivă nemijlocit din fapta incriminată.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de divulgarea secretului profesional se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
Scopul şi motivele care au determinat săvârşirea infracţiunii nu au nicio relevanţă.
FORME
Infracţiunea se consumă în momentul în care s-a produs consecinţa cerută de lege.
SEMINAR - 8
Infracţiuni contra patrimoniului
FURTUL (art. 228 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia,
în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept.(alin 1)
Varianta asimilata: Fapta constituie furt şi dacă bunul aparţine în întregime sau în parte
făptuitorului, dar în momentul săvârşirii acel bun se găsea în posesia sau detenţia legitimă a altei
persoane.(alin
2)
Se consideră bunuri mobile şi în scrisurile, energia electrică, precum şi orice alt fel de energie care
are valoare economică.(alin3)
Varianta agravată: dacă faptele au produs consecinţe deosebit de grave (art. 2561 C.pen)
Obiect juridic: relaţiile sociale privind patrimoniul (public sau privat).

Obiect juridic special: relaţiile sociale referitoare la drepturile şi interesele patrimoniale ale
persoanelor fizice sau juridice. Relaţii care ocrotesc posesia sau detenţia.
Există situaţii în care posesia unui bun poate fi exercitată şi de către o altă persoană decât
proprietarul.
Posesia legitimă este apărată împotriva oricui, chiar şi a adevăratului proprietar.
Şi posesia nelegitimă poate fi apărată. Exemplu: un bun furat putând fi, la rândul său, obiect material
al altui furt.
Legea ocroteşte orice deţinere de fapt a bunului, chiar nebazată pe un drept. Cu excepţia situaţiei în
care proprietarul îşi ia înapoi bunul de la posesorul de rea-credinţă.
Obiect material: bunul mobil care se află în posesia sau detenţia altuia.
Bunul trebuie să aparţină cuiva. Să nu fie abandonat. Să aibă o valoare pentru cel care îl deţine.
Bun mobil = un bun care poate fi deplasat, mutat, transportat, transferat dintr-un loc în altul, fără a-şi
modifica valoarea.
Bunul mobil poate fi animat (păsări, animale – aflate în stăpânirea cuiva) sau neanimat (orice alte
bunuri care nu au viaţă – indiferent de starea fizică în care se află – solidă, gazoasă etc.). Exemple:
bani, titluri de credit, valori, cărţi de credit etc.
Imobilele (clădirile) nu pot constitui obiect material al furtului. Doar anumite componente (uşi,
ferestre, ţiglă, burlane, clanţe, instalaţii, ţevi etc. pot fi luate în considerare.
Arborii, fructele, recoltele pot fi obiect material dacă au fost desprinse de la sol sau de pe tulpini.
Părţile componente ale omului în viaţă nu pot fi obiect al furtului. Doar anumite adaosuri detaşabile:
peruci, proteze, ochi de sticlă etc.
Excepţie: rinichiul unui om, poate fi furat şi traficat ulterior.
Este asimilată bunurilor mobile şi energia electrică, precum şi orice altă energie, care are valoare
economică şi poate fi sustrasă (exemplu: energia termică, hidraulică, semnalul TV etc.).
Înscrisurile (de orice fel) pot constitui obiect material al infracţiunii. Chiar dacă nu au o valoare
economică (de patrimoniu): manuscrise, jurnale intime, corespondenţă.
Pentru a fi obiect material, bunul trebuie să se afle în posesia sau detenţia unei persoane (alta decât
făptuitorul).
Nu poate fi obiect material un bun abandonat sau un bun găsit. În cazul bunului găsit, poate fi
reţinută infracţiunea de însuşire a bunului găsit – art. 243 C.pen, dacă sunt îndeplinite condiţiile.
Subiect activ: orice persoană responsabilă penal (în cazul alin. 1).
În condiţiile alin.(2) subiect activ nu poate fi decât proprietarul care realizează acţiunea de luare a
unui bun care se afla în acel moment în posesia sau deţinerea legitimă a altei persoane.
Dacă există doi proprietari, poate exista furt dacă unul dintre aceştia sustrage bunul fără
consimţământul celuilalt.
În cazul în care, potrivit legii (art. 231 C.pen), furtul se urmăreşte numai la plângerea prealabilă a
persoanei vătămate, subiectul activ este circumstanţiat.
Exemplu: membru de familie în raport cu persoana vătămată, un minor care comite fapta în dauna
tutorelui, să locuiască împreună cu victima sau să fie găzduit de aceasta.
Există furt între soţi, dacă unul dintre aceştia a luat un bun mobil aflat în coproprietate în scopul de a
şi-l însuşi fără drept. Nu are relevanţă dacă soţii sunt despărţiţi în fapt.
Infracţiunea de furt între soţi există chiar dacă, anterior săvârşirii faptei, aceştia au convenit asupra
împărţirii bunurilor comune, iar bunurile sustrase ar fi revenit făptuitorului, deoarece o asemenea
înţelegere în timpul căsătoriei este nulă. Un eventual partaj se poate realiza doar pe cale notarială ori
prin hotărâre judecătorească.
În cazul furtului unui portofel şi pasarea acestuia celui de-al doilea făptuitor pentru însuşirea lui fără
riscul descoperirii asupra primului, avem de-a face cu coautori şi nu complice
!!!
Fapta de a tăinui în mod obişnuit bunuri furate succesiv, prin ascunderea şi valorificarea acestora,
constituie complicitate la furt şi nu tăinuire la furturile săvârşite (art. 270 C.pen), deoarece autorii
furturilor au continuat să sustragă bunuri numai cunoscând că au sprijinul moral şi material al celui
care le ascunde şi le valorifică ulterior. Primul act va constitui, însă, infracţiunea de tăinuire.
Subiect pasiv: persoana fizică sau juridică al cărei patrimoniu este afectat.
LATURA OBIECTIVĂ
Constă în acţiunea de luare a bunului mobil din posesia sau detenţia altuia (persoană fizică sau
juridică), fără consimţământul acestuia.
Luarea presupune scoaterea fizică a bunului din sfera de stăpânire a persoanei în posesia sau
detenţia căreia se află si trecerea sa în sfera de stăpânire a făptuitorului. Bunul îşi schimba starea de
fapt şi nu se mai află la dispoziţia celui care îl posedă sau îl deţine la un moment dat.
Luarea, deşi apare ca o acţiune unică, se realizează prin 2 acte:
1) Deposedarea – presupune scoaterea bunului din sfera de stăpânire a posesorului sau
detentorului
2) Împosedarea – trecerea bunului în stăpânirea făptuitorului.
În baza analizei succesiunii şi a existenţei celor două acte, se poate face delimitarea între tentativă şi
infracţiune consumată.
Luarea bunului mobil se realizează în concret prin ridicarea şi deplasarea acestuia ori prin racordarea
unui aparat la o sursă de energie sau chiar prin lăsarea bunului în locul în care se afla mai înainte, în
aşa fel încât să iasă din sfera de stăpânire a victimei.
Acţiunea de luare poate fi săvârşită nemijlocit ori prin folosirea de animale dresate sau alte metode.
Este relevant, însă, dacă luarea este însoţită de ameninţări sau violenţe, caz în care se va reţine
infracţiunea de tâlhărie.
Deci, pentru existenţa furtului trebuie îndeplinite 3 condiţii:
1) Bunul să fie mobil
2) Bunul să se afle în posesia sau detenţia altei persoane
3) Acţiunea de sustragere să fi avut loc fără consimţământul celui deposedat
Condiţia ca bunul să se afle în posesia sau detenţia altuia în momentul comiterii furtului este
îndeplinită şi atunci când bunul se găseşte numai ocazional sau temporar în mâinile făptuitorului.
Simplu contact material sau simpla manipulare a unui bun nu conferă nici posesia şi nici deţinerea
acelui bun.
Exemplu: acela care cere de la cineva un bun spre a-l vedea nu devine detentor al bunului, astfel
încât, dacă fuge cu bunul, va comite infracţiunea de furt.
Exemplu: comite furt şi acela care îşi însuşeşte un obiect lăsat temporar de posesor fără
supraveghere ori uitat de către acesta într-un anumit loc, unde ştie că l-a lăsat.
Exemplu: comite furt şi acela care, ştiind că posesorul a pierdut un obiect, participă şi el la cătarea
acestuia şi, găsindu-l, nu anunţă pe posesor, însuşindu-l.
Exemplu: comit acţiuni de furt şi femeile de serviciu sau meseriaşii aflaţi ocazional în locuinţe.
Simpla manipulare a obiectelor nu îi face automat detentori, astfel încât însuşirea bunurilor se reţine
ca furt.
Absenţa consimţământului victimei este prezumată, făptuitorului revenind-i sarcina de a
demonstra că a avut acordul părţii vătămate.
Consimţământul trebuie să fie valabil, adică să nu fie dat de un iresponsabil ori de o persoană aflată
într-o stare completă de beţie sau intoxicaţie.
Dacă consimţământul a fost obţinut prin dol, atunci fapta poate constitui înşelăciune.
a) Urmarea imediată: schimbarea stării de fapt a bunului, care este scos din posesia sau
detenţia altuia şi trecut în posesia sau detenţia făptuitorului.
Este suficient ca bunul să nu mai fie la dispoziţia celui în drept şi acesta să nu mai poată efectua acte
materiale asupra lui.
b) Raportul de cauzalitate: între acţiunea de sustragere şi producerea urmării imediate trebuie

să existe o legătură de cauzalitate.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de furt se săvârşeşte cu intenţie directă, deoarece autorul îşi dă seama că ia bunul din
posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, şi vrea să comită fapta pentru a-l pune pe
detentor sau posesor în imposibilitatea de a-şi mai exercita dreptul asupra acelui bun.
Există şi posibilitatea unei intenţii indirecte, atunci când bunul furat conţine în el un alt bun, a cărui
eventuală prezenţă făptuitorul nu a putut să o prevadă, acceptând rezultatul eventual al faptei sale.
Pentru existenţa infracţiunii se mai cere ca sustragerea să aibă drept scop însuşirea pe nedrept a
bunului. De aceea, dacă fapta a fost comisă cu un alt scop decât acela al însuşirii pe nedrept, nu
exista infracţiune.
Exemplu: făptuitorul a luat bunul pentru a determina persoana vătămată să îi restituie un lucru
reţinut pe nedrept.
Exemplu: făptuitorul, după ce a avut relaţii sexuale cu victima, i-a luat ceasul cu scopul de a o
determina să vină la o nouă întâlnire.
Exemplu: făptuitorul, surprinzându-şi soţia cu un alt bărbat îmbrăcat sumar, îi ia acestuia ceasul şi
un briceag (aflate pe noptieră) pentru a le folosi ca probă în procesul de divorţ.
FORME
La infracţiunea de furt sunt posibile toate formele imperfecte.
Legea pedepseşte numai tentativa.
Exemplu: tentativă întreruptă de furt: inculpaţii au fost surprinşi de paznic în timp ce încărcau într-o
căruţă sacii cu cereale.
Exemplu: va fi infracţiune consumată de furt şi nu tentativă în situaţia în care, după ce a pătruns în
locuinţa părţii vătămate, făptuitorul a luat 3 brichete şi un pix şi le-a ascuns imediat sub o pernă
imediat înainte de a fi surprins de partea vătămată, pentru a nu fi găsite asupra sa.
Instanţele judecătoreşti au soluţionat situaţiile în care obiectul material al infracţiunii lipseşte din
locul în care făptuitorul credea că se află – drept tentativă la infracţiunea de furt, întrucât nu modul
de concepere a acţiunii de sustragere a determinat imposibilitatea deposedării, ci lipsa bunului din
locul unde se credea că se află.
FURTUL CALIFICAT (art. 229 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta agravata 1 (alin 1): furtul săvârşi în următoarele împrejurări:
a) într-un mijloc de transport în comun;
b) în timpul nopţii;
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d) prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei
mincinoase;
e) prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă sau supraveghere
Varianta agravata 2 (alin 2): dacă furtul a fost săvârşit în următoarele împrejurări:
a) asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural;
b) prin violare de domiciliu sau sediu profesional
c) de o persoană având asupra sa o armă.
Varianta agravata 3 (alin 3): furtul privind următoarele categorii de bunuri:
a) ţiţei, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze
naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternă;
b) componente ale sistemelor de irigaţii;
c) componente ale reţelelor electrice;
d) un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau alte
situaţii de urgenţă publică;
e) un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenţie la incendiu, la accidente de cale
ferată, rutieră, navale sau aeriene ori în caz de dezastru;
f) instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian şi componente ale
mijloacelor de transport aferente;
g) bunuri prin însuşirea cărora se pune în pericol siguranţa traficului şi a persoanelor pe
drumurile publice;
h) cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radiocomunicaţii, precum şi
componente de comunicaţii.

Obiect material: furtul se considera calificat cand se savarseste asupra unor anumite bunuri: produse
petroliere, gaze naturale din conducte, depozite ori cisterne; bunuri care fac parte din patrimoniul
cultural.
De asemenea, furtul este calificat in anumite conditii de timp (in timpul noptii) sau de loc (intr-un
mijloc de transport in comun) ori prin unele mijloace si metode folosite (prin efractie, escaladare et.)
În anumite condiţii, subiect activ nu poate fi decât proprietarul care realizează acţiunea de luare a
unui bun care se afla în acel moment în posesia sau deţinerea legitimă a altei persoane.
LATURA OBIECTIVĂ
Constă în acţiunea de luare a bunului din posesia sau detenţia altuia (persoană fizică sau juridică),
fără consimţământul acestuia.
ELEMENTE CIRCUMSTANŢIALE – ALIN 1
a) Furtul săvârşi într-un mijloc de transport în comun
Fiindcă aglomeraţia contribuie la realizarea furtului. În mijloacele de transport în comun, cetăţenii
au asupra lor bunuri susceptibile a fi furate.
În practică, s-a decis că există agravata şi dacă în mijlocul de transport în comun nu se aflau decât
făptuitorul, victima şi şoferul ori dacă autobuzul era în staţionare. Important este ca mijlocul de
transport sa fie funcţional şi nu în garaj sau la reparaţii.
b) Furtul săvârşit în timpul nopţii
Întunericul favorizează comiterea faptei. Întunericul trebuie să fie instalat.
Situaţiile intermediare s-au soluţionat în practică astfel: amurgul nu este considerat noapte, pe când
zorile da, fiindcă întunericul încă mai persistă, iar trecerea de la starea de somn la cea de veghe este
mai dificilă pentru oameni.
Nu contează dacă locul comiterii furtului era luminat artificial.
Important este ca furtul să se comită în mod obiectiv în timpul nopţii şi nu „profitând de
întuneric” !!!
c) Furtul săvârşit de către o persoană mascată, deghizată sau travestită
O persoana mascata este o persoana care poarta, total sau partial, o masca
Deghizarea consta in aceea ca faptuitorul se imbraca sau isi aranjeaza infatisarea de asa maniera
incat sa nu fie recunoscut
Persoana travestită este persoana care se îmbracă de aşa natură încât să pară că este de alt sex decât
în realitate.
d) Furtul săvârşi prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate
ori a unei chei mincinoase
Efracţia constă în înlăturarea prin violenţă a oricărui obstacol sau dispozitiv ce se interpune între
făptuitor şi bunul ce urmează a fi furat (ex. spargerea geamului, forţarea încuietorii, distrugerea
lacătelor). Sau forţarea încuietorilor unui geamantan. În general, distrugerea în aceste condiţii se
absoarbe în furtul calificat.
Dacă se rupe un sigiliu, se poate reţine în concurs şi infracţiunea de rupere de sigilii – art. 260
C.pen.
Exemplu: fapta inculpatului de a sustrage mărfuri dintr-un vagon în timpul nopţii, prin ruperea
sigiliului specific CFR, se va încadra drept la art. 228 raportat la art. 229 alin 1 lit. b) „în timpul
nopţii”, şi nu la art. 229 alin 1 lit. d) „prin efracţie”. În concurs cu infracţiunea de rupere de sigilii.
Prin folosirea fără drept a unei chei adevărate se înţelege că autorul nu era îndreptăţit sau autorizat
să folosească acea cheie.
Prin cheie mincinoasă se înţelege o cheie falsă, contrafăcută sau un instrument cu ajutorul căruia se
deschid încuietori (şperaclu).
În caz de tentativă, trebuie să se demonstreze că făptuitorul a încercat să utilizeze aceste
instrumente. Nu este suficient ca acestea să se găsească asupra sa.
e) Furtul săvârşit prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere
Existenţa unui astfel de sistem dă o mai mare încredere victimei. Prin scoaterea sa din funcţiune,
autorul îşi creează un avantaj de operare.

a) Furtul săvârşit asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural
Tablouri, sculpturi, stampe, cărţi în ediţii rare, monede vechi, hărţi, obiecte arheologice etc.
b) Furtul săvârşit prin violare de domiciliu sau sediu profesional
Nu se reţine concurs între infracţiunea de furt şi cea de violare de domiciliu. Cea din urmă este
absorbită în varianta agravată a furtului calificat.
c) Furtul săvârşit de o persoană care are asupra sa o armă
Cei care au asupra lor o armă au mai mult curaj în comiterea furtului. Chiar dacă arma nu a fost
văzută de victimă. Este suficient ca autorul să se bazeze pe existenţa ei.
Dacă autorul foloseşte arma, atunci vom avea o faptă de tâlhărie, şi nu furt calificat. !!!

a) Furtul de ţiţei, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere
sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternă
b) Furtul privind componente ale sistemelor de irigaţii
c) Furtul privind componente ale reţelelor electrice
d) Furtul privind un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de
incendiu sau alte situaţii de urgenţă publică
e) Furtul privind un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenţie la incendiu, la
accidente de cale ferată, rutiere, navale sau aeriene ori în caz de dezastru
Se împiedică astfel intervenţia serviciilor specializate.
f) Furtul privind instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian şi
componente ale acestora, precum şi componente ale mijloacelor de transport aferente
g) Furtul privind bunuri prin însuşirea cărora se pune în pericol siguranţa traficului şi a
persoanelor pe drumurile publice
h) Furtul privind cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radiocomunicaţii,
precum şi componente de comunicaţii
Instanţele au reţinut această agravată chiar dacă echipamentele, cablurile ori instalaţiile nu erau, la
data furtului, conectate la o reţea funcţională de telecomunicaţii.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de furt calificat se săvârşeşte cu intenţie directă.
FORME
FURTUL ÎN SCOP DE FOLOSINŢĂ (art. 230 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip (alin 1): Furtul care are ca obiect un vehicul, săvârşit în scopul de a-l folosi pe nedrept.
Varianta asimilată (alin 2): Cu pedeapsa prevăzută la alin (1) se sancţionează folosirea fără drept a
unui terminal de comunicaţii al altuia sau folosirea unui terminal de comunicaţii racordat fără
drept la o reţea, dacă s-a produs o pagubă.

Obiect material: vehiculul care se află în posesia sau detenţia altuia (alin 1) sau terminalul de
comunicaţii al altei persoane (alin 2).
Nu poate avea ca obiect material decat un vehicul susceptibil de folosire; vehiculul lipsit de aceasta
aptitudine nu poate fi luat decat in scopul insusirii pe nedrept
LATURA OBIECTIVĂ
În condiţiile faptei de la alin (1), constă în acţiunea de luare a unui vehicul din posesia sau detenţia
altuia (persoană fizică sau juridică), fără consimţământul acestuia, în scopul de a-l folosi pe nedrept.
Folosirea unui vehicul presupune activităţi de pornire, respectiv de manevrare a comenzilor
mecanice şi electrice, în vederea punerii în mişcare a vehiculului şi conducerii acestuia în beneficiul
făptuitorului. În cazul anumitor vehicule, este necesară doar acţiunea fizică de dirijare a energiei
făptuitorului pentru punerea în mişcare a acestora şi utilizarea lor pentru a transporta bunuri sau
persoane.
Fapta poate fi săvârşită fie cu scopul însuşirii pe nedrept, fie cu scopul folosirii temporare fără drept.
În varianta folosirii pe nedrept, este necesar ca vehiculul să fie apt să poată fi folosit.
În condiţiile faptei de la alin. (2), constă în folosirea fără drept a terminalului de comunicaţii al altuia
ori folosirea unui terminal racordat fără drept la o reţea (de comunicaţii electronice).
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de furt în scop de folosinţă se săvârşeşte cu intenţie directă.
În condiţiile alin. (1), autorul nu urmăreşte însuşirea vehiculului (autoturism, motocicletă, căruţă), ci
numai însuşirea folosinţei lui. Această formă de însuşire este, de regulă, temporară, autorul
abandonând vehiculul ori returnându-l proprietarului.
FORME
PLÂNGEREA PREALABILĂ ŞI ÎMPĂCAREA (art. 231)
Conţinut legal
alin (1): faptele prevăzute în prezentul capitol, săvârşite între membri de familie, de către un minor
în paguba tutorelui ori de către cel care locuieşte împreună cu persoana vătămată sau este găzduit
de aceasta, se pedepsesc numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
alin (2): în cazul faptelor prevăzute la art. 228, art. 229 alin (1), alin (2) lit. b) şi c) şi art. 230,
împăcarea înlătură răspunderea penală.
În practică s-a decis că acţiunea penală se exercită din oficiu în cazul unui furt comis de mai multe
persoane împreună, dintre care numai una locuieşte efectiv împreună cu persoana vătămată, în acest
caz nefiind incidente dispoziţiile art. 231.
Cu toate acestea, în acest caz, poate opera retragerea plângerii prealabile a persoanei vătămate ca o
cauză care înlătură răspunderea penală în raport cu făptuitorul care îndeplineşte condiţiile de la art.
231, însă numai dacă această retragere este însuşită de procuror.
A locui împreună înseamnă a folosi aceeaşi locuinţă, în întregime sau parţial, permanent sau
temporar, dar având o durată care să-i imprime caracterul de stabilitate. Se află în această situaţie cei
care locuiesc în dormitoarele internatelor, unităţilor militare, căminelor sau dormitoarelor comune
afectate unor lucrări sezoniere.
Se află în această situaţie şi soţii care sunt divorţaţi dar locuiesc împreună.
A găzdui înseamnă a oferi adăpostire, ospitalitate, într-un mod care relevă încrederea persoanei
vătămate în cel căruia i-a acordat posibilitatea de a folosi, chiar şi pe o durată limitată, locuinţa sa.
Într-o astfel de situaţie se află şi cel care este primit să doarmă într-un dormitor comun.
Noţiunea de „găzduire” exclude situaţiile în care făptuitorul se găseşte întâmplător în locuinţa celui
de la care fură.
Împăcarea trebuie să intervină până la citirea actului de sesizare a instanţei.

SEMINAR - 9
Infracţiuni contra patrimoniului II
TÂLHĂRIA (art. 233 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei
în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor
astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori
pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea.
Varianta agravata in art. 234, talharia calificata
Varianta agravata cand s-au produs prin savarsirea faptelor consecinte deosebit de grave art. 2561
Obiect juridic: (principal): relaţiile sociale referitoare la patrimoniu

Obiect juridic (adiacent): relaţiile sociale referitoare la apărarea persoanelor
Obiect material: bunul la care tentează autorul faptei, dar şi corpul victimelor (cu excepţia situaţiilor
în care victima este ameninţată)

În principiu, săvârşeşte actul de tâlhărie persoana care nu are niciun drept asupra bunului sustras,
însă aceasta nu este o condiţie. Poate exista tâlhărie şi dacă bunul este proprietatea făptuitorului, dar
la data comiterii faptei se afla în posesia sau deţinerea victimei.
În practică s-a decis că fapta de a lua prin violenţă bunuri ale unei persoane pentru a o constrânge
astfel la restituirea unei datorii sau la executarea unei convenţii constituie infracţiunea de tâlhărie, şi
nu cea de lovire şi alte violenţe.
!!! Există coautorat şi atunci când unii dintre făptuitori exercită ameninţările sau violenţele, iar
ceilalţi doar sustrag bunurile, întrucât toate aceste acţiuni sunt legate de existenţa infracţiunii unice
complexe de tâlhărie.
Exemplu: acţionând în baza unui plan, 3 făptuitori lovesc victima, iar cel de-al 4-lea participă la
actele de violenţă asupra victimei dar comite şi furtul portofelului acesteia. În aceste condiţii, toţi cei
4 făptuitori vor răspunde pentru infracţiunea de tâlhărie, săvârşită în coautorat.
Poate exista subiect pasiv şi în persoana victimei constrângerii, care nu a fost deposedată de vreun
bun, dar care a intervenit pentru a opri pe autor să sustragă bunurile ori încearcă să îl reţină pe
acesta.
În practică s-a statuat uneori că săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, concomitent asupra mai multor
persoane, prin ameninţări sau loviri, constituie tot atâtea fapte distincte, aflate în concurs formal, câţi
subiecţi pasivi sunt, iar nu o singură infracţiune.
Pe de altă parte, instanţa supremă a decis că furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe asupra mai
multor persoane, dar având ca obiect material bunuri din patrimoniul comun al acestora constituie o
infracţiune unică de tâlhărie, iar nu o pluralitate de infracţiuni.
LATURA OBIECTIVĂ
Fiind vorba despre o infracţiune complexă, avem două acţiuni conjugate, şi anume: furt (fapta
principală) şi constrângere (secundară) – respectiv folosirea de ameninţări sau violenţe ori punerea
victimei în stare de inconştienţă sau în imposibilitate de a se apăra.
Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca aceste două activităţi să se afle într-o relaţie de
intercondiţionalitate. În absenţa acestei relaţii, avem, după caz, două infracţiuni distincte.
Furtul – acţiunea scop – constă, şi în acest caz, în luarea bunului mobil din posesia sau detenţia
altuia, fără consimţământul acestuia, fiind vorba de două acte: unul de deposedare şi unul de
împosedare.
O particularitate a tâlhăriei este aceea că, din cauza folosirii de către făptuitor, a mijloacelor de
constrângere, luarea bunului se prezintă sub forma unei remiteri silite, dar aparent consimţite, a
bunului de către chiar posesorul său.
Tâlhăria se deosebeşte de şantaj din următoarele considerente:
1) În cazul tâlhăriei, după satisfacerea pretenţiei agresorului (obţinerea bunului), victima revine
la starea de libertate ce îi fusese încălcată în mod secundar.
2) În cazul tâlhăriei, făptuitorul vizează în principal avutul victimei, pe când în cazul şantajului
acesta vizează mai întâi libertatea victimei, iar obţinerea unui bun sau avantaj reprezintă
scopul constrângerii (care poate sau nu să se îndeplinească)
3) În cazul tâlhăriei, pericolul creat prin constrângere este unul iminent, pe când, în cazul
şantajului, pericolul este unul viitor.
Dacă furtul s-a consumat, avem o infracţiune consumată de tâlhărie.
Dacă furtul nu s-a consumat, va exista doar o tentativă la infracţiunea de tâlhărie.
Acţiunea adiacentă – constrângerea – se poate realiza prin una dintre următoarele acţiuni, pe care
legiuitorul le enumeră alternativ: întrebuinţarea de violenţe, întrebuinţarea de ameninţări,
punerea victimei în stare de inconştienţă, punerea victimei în stare de neputinţă de a se apăra.
Aceste acţiuni realizează activitatea secundară a elementului material al infracţiunii de tâlhărie
numai dacă au servit ca:
• mijloc pentru săvârşirea furtului
• mijloc de păstrare a bunului furat
• pentru a asigura scăparea participantului la infracţiune
Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca actele de violenţă să fie direct îndreptate asupra victimei.
Anumite violenţe, exercitate asupra bunurilor, pot constitui o formă de ameninţare (ex. tăierea
anvelopelor maşinii unde se refugiase victima, ruperea legăturii telefonice şi a soneriei, uciderea
câinelui care însoţea victima etc.).
Violenţa faţă de lucruri, dar care nu constituie o ameninţare pentru victimă nu poate realiza acţiunea
adiacentă şi, astfel, nu întregeşte conţinutul constitutiv al tâlhăriei.
Exemplu: smulgerea ceasului de la mâna unei persoane aflate în stare avansată de ebrietate şi care
nu putea să îşi dea seama că este deposedată şi nici nu avea cum să opună rezistenţă nu constituie
infracţiunea de tâlhărie, ci cea de furt.
În practică, s-a reţinut infracţiunea de tâlhărie în cazul smulgerii căciulii de blană de pe capul
victimei (deci exercitare de violenţă asupra bunului şi nu asupra victimei), chiar dacă, datorită
rapidităţii acţiunii făptuitorului, victima nu a avut timp să se opună ori să încerce să oprească pe
făptuitor. DISCUTABIL !!!
Fapte precum smulgerea căciulii de pe cap, smulgerea telefonului din mâna victimei, a unei brăţări
etc. constituie mai degrabă infracţiuni de furt decât de tâlhărie, deoarece nu orice acţiune brutală
prin care se urmăreşte luarea unui bun mobil constituie o violenţă dintre cele avute în vedere
de art. 233, ci numai acelea care, exercitându-se nemijlocit asupra persoanei vătămate, sunt
îndreptate către înfrângerea rezistenţei sau opunerii acesteia.
O altă condiţie este aceea ca violenţa să fie efectivă, adică să fie în măsură să înfrângă opunerea
persoanei vătămate.
Punerea victimei în stare de inconştienţă presupune aducerea acesteia în situaţia de a nu-şi da
seama, de a nu percepe, prin folosirea unor narcotice sau a altor substanţe care pot provoca acea
stare.
Punerea victimei în neputinţă de a se apăra presupune aducerea acesteia în împrejurarea de a nu
putea folosi posibilităţile de apărare, din cauza activităţii făptuitorului de imobilizare, dezarmare,
punere a unui căluş în gură, legarea mâinilor etc.
Tâlhăria presupune ca sustragerea să aibă loc concomitent cu exercitarea actelor de violenţă, dar
există şi situaţii în care actele de violenţă au loc înainte ca făptuitorul să intre efectiv în posesia
bunului dorit. În acest caz discutăm de acte „necesare” pentru înfrângerea rezistenţei victimei.
Acţiunea prin care se realizează activitatea secundară a tâlhăriei poate fi îndreptată şi asupra unei
alte persoane, care, eventual, intervine pentru împiedicarea furtului ori pentru prinderea
făptuitorului. Este, însă, necesar ca victima să fie prezentă la locul săvârşirii faptei.
Acţiunea prin care se realizează activitatea secundară a tâlhăriei poate fi îndreptată atât împotriva
posesorului sau detentorului bunului, cât şi împotriva oricărei alte persoane care a intervenit pentru a
împiedica săvârşirea furtului ori pentru prinderea şi deposedarea făptuitorului de bunul furat.
a) Urmarea imediată: producerea unei pagube în patrimoniul persoanei vătămate, precum şi a

unei vătămări a libertăţii, integrităţii corporale sau sănătăţii persoanei asupra căreia s-a exercitat
acţiunea de constrângere.
b) Raportul de cauzalitate: între acţiunea principală (de sustragere), cea secundară (de
constrângere) şi rezultatul produs trebuie să existe o legătură de cauzalitate.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de tâlhărie se săvârşeşte cu intenţie directă, atât în ceea ce priveşte acţiunea principală,
cât şi cea secundară.
Este necesar ca scopul însuşirii bunului să existe în mintea făptuitorului în momentul comiterii
faptei, fără, însă, a fi neapărat nevoie de realizarea lui efectivă. Dacă acest scop lipseşte, dispare
intenţia de a sustrage bunul şi deci şi infracţiunea de tâlhărie.
FORME
Actele preparatorii sunt posibile (procurarea instrumentelor, confecţionarea mijloacelor, culegerea
de informaţii despre locul faptei sau programul victimei etc.), dar nu sunt incriminate şi nici
pedepsite. Acestea sunt absorbite în faptă.
Dacă aceste acte preparatorii au fost realizate de către o altă persoană, se va reţine complicitatea la
săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
Există tentativă atunci când autorul a început executarea furtului prin violenţă, ameninţare, dar
această executare a fost întreruptă de intervenţia posesorului, detentorului bunului ori a altei
persoane / eveniment.
Exemplu: s-a reţinut tentativă, şi nu tentativă absolut improprie – aşa cum au solicitat inculpaţii,
într-un caz în care aceştia au pătruns în locuinţa victimei, au imobilizat-o şi au lovit-o, cerându-i să
le spună unde ţine banii. La răspunsul victimei că nu are bani, inculpaţii au căutat prin casă, însă
negăsind decât o bancnotă de 10 lei, au plecat fără să mai ia ceva.
!!! Va exista tentativă şi atunci când s-au executat doar actele de violenţă şi constrângere în vederea
săvârşirii furtului, deoarece, în cazul infracţiunilor complexe, constituie act de executare orice act
prin care se tinde chiar şi numai la executarea infracţiunii absorbite.
!!! Dacă violenţele sau ameninţările au fost efectiv întrebuinţate, se va reţine tentativă la tâlhărie şi
atunci când bunul sustras este un autovehicul pe care făptuitorul a vrut să îl folosească pe nedrept.
!!! În cazul furtului urmat de întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări, există tentativă de tâlhărie şi
atunci când, executarea furtului fiind întreruptă din cauza unor împrejurări independente de voinţa
făptuitorului, acesta foloseşte violenţa sau ameninţarea pentru ştergerea urmelor infracţiunii sau
pentru a-şi asigura scăparea.
Tâlhăria se consumă în momentul în care executarea activităţii principale – furtul – a fost terminată,
dusă până la capăt.
TÂLHĂRIA CALIFICATĂ (art. 234 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta agravata 1: tâlhăria săvârşită în următoarele împrejurări:
a) prin folosirea unei arme ori substanţe explozive, narcotice sau paralizante
b) prin simularea de calităţi oficiale
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită
d) în timpul nopţii
e) într-un mijloc de transport sau asupra unui mijloc de transport
f) prin violare de domiciliu sau sediu profesional
Varianta agravată 2: tâlhăria comisă în condiţiile art. 229 alin (3) (privind anumite bunuri: titei,
gazolina, componente ale sistemelor de irigatii ori ale retelelor de electricitate etc.)
Varianta agravată 3: tâlhăria care a avut ca urmare vătămarea corporală
Obiect juridic: (principal): relaţiile sociale referitoare la patrimoniu

Obiect juridic (adiacent): relaţiile sociale referitoare la apărarea persoanelor
Obiect material: bunul la care tentează autorul faptei, dar şi corpul victimelor (cu excepţia situaţiilor
în care victima este ameninţată)
LATURA OBIECTIVĂ
Analiza elementelor circumstanţiale agravante:

Tâlhăria săvârşită prin folosirea unei arme ori substanţe explozive, narcotice sau
paralizante
1.
Această agravantă se reţine atunci când s-a folosit efectiv arma. Altfel, se poate reţine doar furt
calificat.
Armele sunt definite în cuprinsul art. 179 alin 1 C.pen. armele sunt instrumente, dispozitive sau
piese astfel declarate prin dispozitiile legale
Substanţe explozive = explozivi de uz civil, emulsii explozive, amestecuri explozive, încărcături
pirotehnice etc. (a se vedea Legea nr. 126/1995).
Substanţă narcotică = orice substanţă care are proprietatea de a produce artificial adormirea unei
persoane, de a-i cauza imediat o stare de somnolenţă, diminuarea reflexelor, sensibilităţii.
Substanţe paralizante = acele substanţe care, pulverizate asupra unei persoane, îi diminuează
acesteia capacitatea de autoapărare.
1. Tâlhăria săvârşită prin simularea de calităţi oficiale
Se reţine atunci când, fără a deţine o calitate oficială, făptuitorul pretinde că ar deţine una în timp ce
comite tâlhăria. Procedeul are efect intimidant asupra victimei care, cel puţin în prima fază, nu
opune rezistenţă făptuitorului. Cele mai invocate calităţi oficiale sunt: procuror, poliţist, lucrător
sanitar însărcinat cu depistarea bolilor etc.).
2. Tâlhăria săvârşită într-un mijloc de transport sau asupra unui mijloc de transport
Spre deosebire de furtul calificat, mijlocul de transport poate fi de oricare tip (nu mai este limitat la
transportul în comun).
Dacă mijlocul de transport este o navă sau o aeronavă, nu se va reţine tâlhăria calificată, ci pirateria.
Analiza elementului circumstanţial agravant prevăzut la alin (3)

Când fapta a avut ca urmare vătămarea corporală…
Este vorba de una dintre consecinţele menţionate la art. 194 C.pen. (infirmitate, leziuni traumatice
sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat pentru vindecare mai mult de 90 de zile de
îngrijiri medicale, un prejudiciu estetic grav şi permanent, avortul, punerea în primejdie a vieţii
persoanei).
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de tâlhărie se săvârşeşte cu intenţie directă, atât în ceea ce priveşte acţiunea principală,
cât şi cea secundară.
FORME
La infracţiunea de talharie sunt posibile toate formele imperfecte.
În situaţiile în care autorul infracţiunii de tâlhărie care a avut ca urmare vătămarea corporală, fiind
surprins de către victimă în timp ce sustrăgea bunul, a lovit-o în scopul luării bunului sau, respectiv,
pentru a-şi asigura scăparea, iar în urma acţiunilor de lovire victima a suferit vătămări, iar
făptuitorul, de teama de a nu fi surprins la locul faptei de alte persoane care se alarmaseră, a renunţat
la luarea bunului, avem de-a face cu o tentativă la furt (fapta principală) şi o faptă consumată de
vătămare corporală (fapta secundară, dar rezultat mai grav), aspect controversat rezolvat de
către legiuitor.
Art. 36 alin (3) – infracţiunea complexă, săvârşită cu intenţie depăşită, dacă s-a produs numai
rezultatul grav al acţiunii secundare, se sancţionează cu fapta prevăzută de lege pentru infracţiunea
complexă consumată.
PIRATERIA (art. 235 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: furtul comis prin violenţă sau ameninţare, de către o persoană care face parte din
echipajul sau din pasagerii unei nave aflate în marea liberă, al bunurilor ce se găsesc pe acel vas
sau pe o altă navă
Variantă asimilată: capturarea unei nave aflate în marea liberă sau faptul de a provoca, prin orice
mijloc, naufragiul ori eşuarea acesteia, în scopul de a-şi însuşi încărcătura ei sau de a tâlhări
persoanele aflate la bord
Varianta agravată: dacă pirateria a avut ca urmare vătămarea corporală
Variantă asimilată: există piraterie şi dacă fapta s-a comis pe o aeronavă sau între aeronave şi nave.
Obiect juridic: (principal): relaţiile sociale referitoare la patrimoniu (public sau privat)
Obiect juridic (adiacent): relaţiile sociale referitoare la integritatea fizică a persoanelor. Putem avea
în vedere şi integritatea bunurilor.
Obiect material: bunurile sustrase, corpurile persoanelor asupra cărora s-a exercitat constrângerea,
eventual şi bunurile materiale distruse (încărcătură, bagaje, mobilier, combustibil, utilaje (neavând
relevanţă dacă acestea reprezintă încărcătura sau constituie părţi din navă sau aeronavă).
Subiect activ: orice persoană responsabilă penal, care are calitatea (permanentă sau temporară) de
membru al echipajului sau pasager al unei nave sau aeronave.
Sunt subiecţi activi atât cei care execută acţiunea de furt, cât şi cei care execută violenţele.
Subiect pasiv: atât persoanele ale căror drepturi patrimoniale au fost lezate prin săvârşirea faptei, cât
şi persoanele fizice asupra cărora s-au exercitat violenţele.
LATURA OBIECTIVĂ
Include în structura sa două activităţi (acţiuni): furtul (luarea pe nedrept a bunurilor de pe

navă/aeronavă) – activitate principală, şi comiterea unor acte de violenţă asupra persoanelor sau
bunurilor – activitate adiacentă.
Furtul presupune luarea, sustragerea de bunuri de pe navă. Este un furt de mari proporţii, cu urmări
mult mai grave.
Actele de constrângere se materializează prin violenţă (loviri, vătămări corporale, distrugeri de
bunuri).
Pirateria absoarbe, de regulă, faptele prevăzute de art. 193.
Capturarea unei nave presupune a lua sub stăpânire, a lua în posesie prin luptă.
Naufragiul presupune scufundarea unei nave sau avarierea acesteia, punând-o în imposibilitate de a-
şi continua călătoria.
Eşuarea navei presupune aşezarea acesteia cu chila pe un banc de nisip, împotmolirea la mal, astfel
încât aceasta nu mai poate ieşi singură din această situaţie.
În plus faţă de actele de furt şi violenţă, în cazul pirateriei pot apare şi acţiuni de distrugere a unor
echipamente sau componente ale navei / aeronavei sau chiar a acesteia în întregul său. Infracţiunea
subzistă numai atunci când a fost comisă în marea liberă (adică în afara limitelor teritoriale ale
României) sau în apele unei regiuni de pe glob nesupusă niciunei jurisdicţii.
Dacă infracţiunea se săvârşeşte în apele teritoriale ale României sau într-un loc aflat sub jurisdicţia
unui stat), se va reţine tâlhăria calificată – săvârşită într-un sau asupra unui mijloc de transport.

LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de tâlhărie se săvârşeşte cu intenţie, atât în ceea ce priveşte acţiunea principală, cât şi
cea secundară.
FORME
La infracţiunea de tâlhărie sunt posibile toate formele.
Actele preparatorii, deşi posibile, nu se pedepsesc întrucât nu sunt incriminate.
Tentativa, incriminată în art. 237, există.
TÂLHĂRIA SAU PIRATERIA URMATĂ DE MOARTEA VICTIMEI (art. 236)
Varianta tip: dacă faptele prevăzute în art. 233-235 au avut ca urmare moartea victimei…
Agravanta vizează consecinţele pe care le produce acţiunea adiacentă, respectiv moartea victimei.
Infracţiunea subzistă numai dacă latura subiectivă constă în praeterintenţie, adică rezultatul mai
grav (moartea victimei) să se fi produs prin depăşirea intenţiei făptuitorului, dar imputabil acestuia
ca rezultat al culpei sale.
Exemplu: se reţine această infracţiune în situaţia în care autorul, pentru a lua sau a menţine bunul,
foloseşte violenţa asupra victimei, iar aceasta, în urma actului de violenţă, se dezechilibrează şi, în
cădere, se loveşte cu capul de o bordură şi decedează.
Dacă făptuitorul a acţionat cu intenţie în ceea ce priveşte producerea urmării, adică, prevăzând-o, a
urmărit sau a acceptat survenirea ei, răspunderea penală nu se mai stabileşte pentru varianta agravată
a infracţiunilor de tâlhărie şi piraterie, ci pentru concurs de infracţiuni între infracţiunea de
tâlhărie sau piraterie în varianta tip şi infracţiunea de omor calificat – săvârşit pentru a înlesni
sau a ascunde săvârşirea unei infracţiuni (art. 189 alin 1 lit. d) ).
Exemplu: fapta de a ataca un poliţist aflat în urmărirea autorilor unor furturi şi de a-l lovi cu parul
peste mâna în care avea pistolul cu care încerca să se apere de agresori, cu urmarea declanşării
focului şi împuşcarea mortală a unui martor, constituie infracţiunea de tâlhărie urmată de moartea
victimei.
INFRACTIUNI CONTRA PATRIMONIULUI PRIN NESOCOTIREA INCREDERII
ABUZUL DE ÎNCREDERE (art. 238 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: însuşirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de către cel
căruia i-a fost încredinţat în baza unui titlu şi cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui.
Obiect juridic special: relaţiile sociale referitoare la încrederea reciprocă asupra transferului
temporar al posesiei unui bun mobil.
Obiect material: bunul mobil al altuia, care, în momentul comiterii faptei, se afla în detenţia, cu orice
titlu, a făptuitorului.
Exemplu: şi animale pentru munca câmpului, utilaje, agregate, materialele de construcţii, arborii din
păduri, recoltele, înscrisurile de orice fel (dacă au fost încredinţate făptuitorului spre a fi vândute sau
pentru achiziţionarea altui bun, sau banii obţinuţi din vânzarea acestora).
Poate fi obiect material şi bunul asupra căruia făptuitorul are numai un drept de coproprietate (dacă
acel bun este indivizibil) sau plusul ce depăşeşte cota care îi aparţine.
Dacă până în momentul comiterii faptei, bunul trecuse în patrimoniul făptuitorului, infracţiunea de
abuz de încredere lipseşte.
Exemplu: constituie abuz de încredere fapta aceluia care, cumpărând un autoturism, l-a înstrăinat,
deşi, prin convenţia de vânzare-cumpărare se stipulase că, până la plata integrală a preţului,
cumpărătorul ia în păstrare autovehiculul fără a-l putea folosi.
Bunul mobil trebuie deţinut de către făptuitor cu orice titlu !!! Dacă nu este deţinut de către făptuitor
avem o altă infracţiune.
Exemplu: inculpatul s-a angajat în scris faţă de persoana vătămată să-i renoveze apartamentul în
schimbul unei sume de bani, primind în acest scop de la aceasta cheia de la locuinţă. Profitând de
această împrejurare, făptuitorul şi-a însuşit, pe timpul nopţii, parchetul pe care, ulterior l-a vândut.
Fapta nu reprezintă abuz de încredere, ci aceea de furt calificat, întrucât inculpatul nu deţinea cu nici
un titlu parchetul însuşit, persoana vătămată încredinţându-i doar cheia de la apartament pentru
renovare.
Deţinerea cu orice titlu a bunului presupune existenţa unui raport juridic patrimonial în baza
căruia se transferă detenţia acelui bun cu obligaţia restituirii sau a unei anumite folosiri (ex. bunul a
fost dat în gaj, în depozit, pentru transport).
Exemple:
• Însuşirea unui bun mobil încredinţat spre păstrare pe durata unei călătorii
• Refuzul restituirii autoturismului aflat în detenţia făptuitorului în baza unui contract de
mandat, revocat de către proprietar.
Titlul reprezintă temeiul juridic în virtutea căruia o persoană dobândeşte posesia sau detenţia unui
bun. Infracţiunea de abuz de încredere lipseşte în cazul în care nu există un raport juridic care să
confere detenţia asupra acelui bun.
Nu constituie infracţiune fapta de a nu restitui o sumă de bani împrumutată. Cazul este de natură
civilă. !!!!
Subiect activ: orice persoană responsabilă penal (şi care deţine, cu orice titlu, un bun al altuia).
Autor al infracţiunii poate fi şi soţul care îşi însuşeşte sau dispune pe nedrept de un bun comun aflat
în detenţia sa exclusivă !!!
Subiect pasiv: persoana fizică sau juridică care exercită proprietatea asupra bunului.
LATURA OBIECTIVĂ
Constă într-o faptă comisivă realizată printr-una dintre următoarele acţiuni: însuşirea bunului,
dispunerea pe nedrept de acest bun, folosirea acelui bun în alt scop decât acela pentru care a fost
încredinţat.
Însuşirea bunului presupune acţiunea prin care autorul, având detenţia legală a bunului, pune în mod
samavolnic, ilegal şi abuziv stăpânire pe acest bun, ca şi cum ar avea calitatea de proprietar.
Exemplu: însuşirea sumelor de bani ajunse la făptuitor ca şi colector în vederea achiziţionării unor
bilete la concerte pentru persoanele vătămate.
Dispunerea pe nedrept înseamnă efectuarea de acte de dispoziţie (donaţie, împrumut, vânzare etc.) –
acte pe care nu avea dreptul să le facă.
Folosirea fără drept a unui bun încredinţat pentru un anumit scop presupune ca bunul să fi fost
utilizat de către făptuitor contrar celor stabilite cu proprietarul.
Refuzul de restituire presupune manifestarea de voinţă a făptuitorului de a nu înapoia bunul care i-a
fost încredinţat în baza raportului juridic de ordin patrimonial. Acest refuz poate fi expres (refuzul
rezultă din declaraţiile acestuia) sau tacit (rezultă din comportamentul făptuitorului).
a) Urmarea imediată: împosedarea sau folosirea frauduloasă de către autor a bunului care
constituie obiectul material, precum şi lipsirea părţii vătămate de posibilitatea exercitării drepturilor
asupra respectivului bun.
b) Raportul de cauzalitate: între actiunile prevazute in textul incriminator si urmarea imediata

trebuie sa existe o legatura de cauzalitate, aceasta rezultand, implicit, din comiterea faptelor
incriminate.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de abuz de încredere se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
FORME
Actele preparatorii şi tentativa, deşi posibile, nu se pedepsesc întrucât nu sunt incriminate.
GESTIUNEA FRAUDULOASĂ (art. 242 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: pricinuirea de pagube unei persoane, cu ocazia administrării sau conservării
bunurilor acesteia, de către cel care are ori trebuie să aibă grija administrării sau conservării
acelor bunuri.
Varianta agravată: când fapta prevăzută la alin 1 a fost săvârşită de administratorul judiciar, de
lichidatorul averii debitorului sau de un reprezentant sau prepus al acestora
Varianta agravată comună: faptele prevăzute la alin 1 şi 2 săvârşite în scopul de a dobândi un folos
patrimonial
Obiect juridic special: încrederea faţă de relaţiile sociale de ordin patrimonial.

Obiect material: o universalitate de bunuri mobile sau imobile, reprezentând întregul patrimoniu al
unei persoane fizice sau juridice, încredinţat făptuitorului spre administrare sau conservare.
OM pot fi şi bunurile aflate în coproprietate, atunci când făptuitorului i s-a încredinţat gestionarea,
administrarea sau conservarea universalităţii de bunuri.
Diferenţe între abuzul de încredere şi gestiunea frauduloasă

Natura raportului juridic care formează situaţia premisă: la abuzul de încredere: orice titlu în baza
căruia persoana care obţine bunul are obligaţia de a-l păstra sau restitui la momentul convenit. La
gestiunea frauduloasă: însărcinarea primită de subiectul activ de a administra şi conserva bunul.
Întinderea şi apartenenţa bunurilor care formează raportul juridic preexistent: la abuzul de încredere:
unul sau mai multe bunuri bine determinate. La gestiunea frauduloasă: o universalitate de bunuri.
Acţiunea constitutivă a infracţiunii: la abuzul de încredere: însuşire, dispunere sau folosire pe
nedrept a bunului deţinut cu orice titlu. La gestiunea frauduloasă: orice acţiune păgubitoare
efectuată de cel anume însărcinat cu administrarea sau conservarea bunurilor.
Subiect activ: persoana care are datoria şi obligaţia de a administra sau conserva bunurile ce aparţin
altei persoane.
Este vorba despre un raport juridic: contract de mandat.
În varianta de la alin 2: administratorul judiciar, lichidatorul averii unui debitor, orice alt
reprezentant sau prepus al acestuia (administrator judiciar, lichidator etc.).
Infracţiunea se săvârşeşte şi în coautorat (este necesar ca ambii să fi deţinut calitatea de
administrator al bunurilor), instigare şi complicitate.
Subiect pasiv: persoana fizică sau juridică care exercită proprietatea asupra bunului.
LATURA OBIECTIVĂ
Orice acţiune sau inacţiune păgubitoare pentru proprietarul bunurilor, comisă de autor cu ocazia
administrării sau conservării bunurilor.
Administrarea bunurilor presupune desfăşurarea unor activităţi gospodăreşti, corespunzătoare
naturii şi destinaţiei bunurilor (ex. primirea de mărfuri, evidenţierea lor, vânzarea lor etc.).
Conservarea se referă la măsuri de ocrotire a bunurilor pentru a nu fi sustrase, degradate sau
distruse.
Exemple:
• Vinderea unui bun din patrimoniu la un preţ inferior celui real
• Degradarea autoturismului primit spre conservare din cauza folosirii lui
• Acordarea unor salarii exagerate din bugetul administrat
• Neîncasarea unor datorii
• Tolerarea furtului din patrimoniul asigurat
• Sustragerea de către tutore a unei părţi din pensia de urmaş alocată minorilor aflaţi sub tutela
sa
b) Urmarea imediată: producerea unor pagube persoanei ale cărei bunuri făptuitorul trebuie să le
administreze sau conserve. Indiferent dacă, ulterior, se repară paguba !!!
c) Raportul de cauzalitate: între acţiunea abuzivă a făptuitorului şi situaţia de fapt în care se

găsesc bunurile trebuie să existe o legătură de cauzalitate.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de gestiune frauduloasă se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
În varianta alin 3, se cere să existe scopul de a dobândi un folos patrimonial.
FORME
Actele preparatorii şi tentativa, deşi posibile, nu se pedepsesc.
ÎNSUŞIREA BUNULUI GĂSIT SAU AJUNS DIN EROARE LA FĂPTUITOR (art. 243
C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a
pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său.
Varianta asimilată: însuşirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia, ajuns din eroare sau în
mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în
care a cunoscut că bunul nu îi aparţine.
Obiect juridic special: fasciculul de relaţii sociale referitoare la patrimoniul public sau privat, care
implică bună credinţă şi cinste din partea celui care găseşte un bun.
Obiect material: bunul găsit (în varianta tip), respectiv bunul ajuns din eroare la făptuitor (în varianta
asimilat).
Pentru a fi „găsit” un bun trebuie mai întâi „pierdut”. Bunul este pierdut atunci când proprietarul a
întrerupt fără voia sa contactul fizic (direct) cu acesta, iar făptuitorul nu ştie cui aparţine.
Nu poate fi considerat „bun găsit” un bun lăsat temporar fără supraveghere, deoarece un astfel de
bun nu se consideră a fi ieşit din posesia / proprietatea altuia. Proprietarul ştie unde l-a lăsat şi se
poate întoarce oricând să îl recupereze.
Exemple: nu constituie bun găsit animalul care s-a depărtat de proprietar căutând hrană, borseta
lăsată pe tejghea la bar, păsările sau animalele lăsate pe câmp sau în spaţii intravilane (care au
instinctul de a se întoarce singure la gospodărie), bunurile sustrase şi camuflate / ascunse în diferite
locuri etc. De asemenea, în situaţiile în care făptuitorul cunoaşte identitatea proprietarului bunului.
În astfel de cazuri, se reţine fapta de furt.
Ca atare, bun găsit este acela care, în momentul intrării în posesia altei persoane, avea întrerupt
contactul cu persoana care l-a pierdut sau uitat.
În ce priveşte bunul ajuns din eroare în posesia făptuitorului, acesta poate fi un bun predat unei
persoane dintr-o eroare a celui care a efectuat predarea, bun pe care făptuitorul îl primeşte crezând
că îi era destinat. Este vorba, deci, de o remitere a bunului din cauza unei confuzii.
!!! Eroarea celui care a efectuat predarea nu trebuie să fie provocată de către chiar cel care primeşte
bunul, sens în care fapta constituie infracţiunea de înşelăciune.
Se consideră a fi în eroare şi acela care ia singur bunul, crezând (datorită confuziei, întunericului,
stării de ebrietate) că este al său.
Bunul mai poate ajunge în posesia făptuitorului şi în mod fortuit !!! Exemplu: făptuitorul se trezeşte
în curte cu un câine de rasă ori cu bunuri furate de la alte persoane şi abandonate de hoţi în curtea sa.
Subiect activ: persoana care a găsit bunul sau care a ajuns din eroare sau fortuit în posesia lui.
Participaţia este posibilă în toate formele sale.
Subiect pasiv: persoana fizică sau juridică caruia ii apartine bunul respectiv
LATURA OBIECTIVĂ
În varianta tip, se prezintă sub două modalităţi alternative: nepredarea bunului găsit autorităţilor (în
termen de 10 zile), respectiv dispunerea de bunul găsit ca de al său.
Nepredarea presupune omisiunea celui care a găsit un bun de a-l remite autorităţilor (organe de
poliţie, primării, alte autorităţi) sau celui care l-a pierdut (dacă îl cunoaşte sau dacă a fost
încunoştinţat cu privire la identitatea acestuia). Termenul acordat de lege este de 10 zile.
Dispunerea de bun ca şi cum ar fi al său se poate realiza chiar înainte de epuizarea termenului de
10 zile şi se materializează prin acţiunile făptuitorului de a vinde bunul, de a-l transforma, schimba,
dona, dărui, a-l da în gaj.
În practică, s-a reţinut această variantă şi în cazul în care făptuitorul nu recunoaşte ori neagă faptul
că a găsit bunul.
Potrivit alin 2, infracţiunea se poate realiza – sub aspect obiectiv – fie prin însuşirea pe nedrept de
către făptuitor a bunului ajuns din eroare sau în mod fortuit asupra sa.
În acest caz, făptuitorul efectuează anumite acte asupra bunului: luarea în stăpânire, transformare,
consumare, înstrăinare etc.
Infracţiunea, în această varianta, subzistă numai în situaţia în care făptuitorul a ieşit din starea de
eroare cu privire la apartenenţa bunului, adică atunci când a realizat că a ajus din greşeală în posesia
bunului.
a) Urmarea imediată: trecerea în mod ilegal a bunului în posesia făptuitorului.
b) Raportul de cauzalitate: va trebui să existe o legătură de cauzalitate între acţiunea / inacţiunea

descrisă în textul legal şi urmarea imediată.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de insusire a bunului gasit sau ajuns din eroare la faptuitor se săvârşeşte cu intenţie
directă sau indirectă.
FORME
Actele preparatorii şi tentativa, deşi posibile, nu se pedepsesc.
SEMINAR - 10
Infracţiuni contra patrimoniului III
ÎNŞELĂCIUNEA (art. 244 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte
mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru
altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă.
Varianta agravată: înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte
mijloace frauduloase
Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regula concursului de
infracţiuni.
Varianta agravată comună: dacă faptele au produs consecinţe deosebit de grave (art. 2561 C.pen).
Obiect juridic: (special): relaţiile sociale referitoare la patrimoniu, relaţii care implică bunacredinţă
şi încrederea reciprocă a subiecţilor acestor relaţii.
Deosebirea faţă de infracţiunea de abuz de încredere: dacă în ceea ce priveşte înşelăciunea,
acordarea încrederii este obţinută prin amăgire, la abuzul de încredere se încalcă prin abuz
încrederea acordată.
Obiect material: poate fi un bun mobil sau imobil, precum şi înscrisurile care au valoare
patrimonială. Poate fi obiect material şi un înscris care încorporează o valoare patrimonială (ex.
libret sau obligaţiuni CEC, adeverinţă de câştigare a unui premiu la loterie, acţiuni la o bancă sau la
un fond de investiţii etc.).

Atunci când o persoană a dispus în mod ilicit de un bun al altei persoane, dar a fost în această
împrejurare victima unei induceri în eroare, atunci va fi subiect pasiv secundar al infracţiunii.
LATURA OBIECTIVĂ
Constă într-o acţiune de inducere în eroare, deci într-o activitate de amăgire, prin prezentarea ca
adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate.
Prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase presupune a face să se creadă, a trece drept reală,
existentă o faptă sau împrejurare care nu există în realitate, ci care a fost inventată.
A prezenta ca mincinoasă o faptă adevărată înseamnă a face să se creadă drept inexistentă o faptă,
situaţie sau împrejurare care există în realitate.
Această prezentare denaturată a realităţii trebuie să fie de natură să capteze atenţia, bunacredinţă sau
încrederea victimei şi să o inducă în eroare sau să o amăgească şi, astfel, să o manipuleze în a face
ceva ce în mod normal sau în alte condiţii aceasta nu ar fi făcut. Pentru a realiza infracţiunea,
făptuitorul foloseşte anumite mijloace de înşelare, orale sau scrise, extrem de ingenioase şi variate.
Exemplu: s-a reţinut că săvârşeşte infracţiunea de înşelăciune acela care omite să comunice părţii
contractante că, deşi este proprietarul terenului pe care dorea să îl înstrăineze, cu privire la acesta
există un proces civil ce viza însăşi stabilirea persoanei care ar fi putut fi titular al dreptului de
proprietate.
Exemplu: fapta inculpatului de a fi folosit o copie falsificată a cărţii de identitate ori a adeverinţei de
venit pentru achiziţionarea de bunuri pe credit.
Exemplu: fapta aceluia care induce în eroare o societate de asigurare prin folosirea unor date false
(ex. fotografii, înscrisuri) cu prilejul încheierii şi executării unui contract de asigurare.
În varianta agravată, înşelăciunea presupune utilizarea de nume sau calităţi mincinoase.
Folosirea de nume mincinoase presupune unui nume care nu aparţine în realitate făptuitorului. Acest
nume mincinos poate fi real, dar „împrumutat” pentru inducerea în eroare a victimei, ori inventat,
imaginar.
Folosirea de calităţi mincinoase presupune utilizarea de titluri, funcţii etc. pe care făptuitorul nu le
are în realitate (ex. se prezintă ca ofiţer de poliţie, funcţionar bancar, factor poştal, procuror etc.) sau
îşi poate da calitatea nereală de membru de familie, mesager ori avocat al unei cunoştinţe.
Prin mijloc fraudulos se înţelege acel mijloc care de obicei este veridic şi de natură să înlăture orice
bănuială, dar care în realitate este mincinos sau folosit în mod „mincinos” (ex. recomandări false,
afişarea de titluri, onoruri, grade care nu aparţin în realitate făptuitorului etc.).
Exemplu: Frauda „Directorul Executiv” – la sfârşitul lunii august 2016, directorul (român) financiar
al filialei locale (din Bistriţa) a companiei germane Leoni AG a primit un mesaj email din partea
unui superior din Germania prin care i s-a solicitat să transfere în străinătate 37 milioane de euro.
Întrucât mesajul respecta toate condiţiile de formă şi conţinut cu care directorul financiar era
obişnuit, acesta s-a executat şi a realizat transferul. În realitate, mesajele email au avut ca iniţiatori
alte persoane (apreciate în mod greşit de către presă drept „hackeri”), care au falsificat anumite
informaţii (adresă email, semnătura şi titulatura directorului din Germania etc.), ceea ce a fost de
natură să inducă în eroare pe directorul financiar român, iar acesta să dea curs solicitării fără a mai
proceda la verificări. În această speţă se reţine infracţiunea de înşelăciune, şi nu fraudă informatică,
în concurs cu infracţiunea de fals informatic (falsificarea header-elor mesajelor de email).
a) Urmarea imediată: producerea unei pagube în patrimoniul persoanei înşelate. În absenţa

unei pagube nu există infracţiunea.
b) Raportul de cauzalitate: pentru existenţa infracţiunii trebuie să se constate existenţa unei

legături de cauzalitate. Atunci când paguba survine din alte cauze decât amăgirea, nu vor fi întrunite
elementele infracţiunii de înşelăciune.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de înşelăciune se săvârşeşte cu intenţie directă. Făptuitorul îşi dă seama şi urmăreşte să
realizeze o acţiune de inducere în eroare şi că prin aceasta produce o pagubă. Intenţia este calificată
prin scop – obţinerea unui folos patrimonial injust.
Pentru existenţa laturii subiective a infracţiunii de înşelăciune nu este nevoie ca folosul material
injust să fi fost efectiv realizat, ci numai să fi existat ca o posibilitate urmărită de către făptuitor.
Nu interesează mobilul de care este animat făptuitorul.
FORME
La infracţiunea de înșelăciune sunt posibile toate formele imperfecte.
Tentativa este posibilă şi se pedepseşte (art. 248 C.pen).
Consumarea are loc în momentul în care s-a produs urmarea imediată, adică s-a produs paguba
efectivă în patrimoniul celui indus în eroare. Infracţiunea se consumă la data producerii pagubei, nu
la data inducerii în eroare !!!
ÎNŞELĂCIUNEA PRIVIND ASIGURĂRILE (art. 245 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: distrugerea, degradarea, aducerea în stare de neîntrebuințare, ascunderea sau
înstrăinarea unui bun asigurat împotriva degradării, uzurii, pierderii sau furtului, în scopul de a
obține, pentru sine sau pentru altul, suma asigurată.
Varianta atenuată: fapta persoanei care, în scopul prevăzut la alin. (1), simulează. își cauzează sau
agravează leziuni sau vătămări corporale produse de un risc asigurat.
Varianta agravată comună: când faptele au produs consecințe deosebit de grave (art. 2561)
Obiect juridic: (special): relaţiile sociale referitoare la patrimoniu, relaţii care implică bunacredinţă
şi încrederea reciprocă a subiecţilor în domeniul asigurărilor.
Obiect material: poate fi un bun mobil sau imobil asigurat împotriva distrugerii, degradării, uzurii,
pierderii sau furtului ori corpul persoanei asigurate.
Subiect activ: orice persoană responsabilă penal. În condițiile alin. (2) poate fi doar persoana
asigurată.
Infracţiunea se săvârşeşte şi în coautorat, instigare şi complicitate. Subiect
pasiv: asigurătorul (societatea de asigurare)
LATURA OBIECTIVĂ
Constă în distrugerea, degradarea, aducerea în stare de neîntrebuințare, ascunderea sau înstrăinarea

bunului asigurat.
Distrugerea, degradarea și aducerea în stare de neîntrebuințare au semnificațiile elementului
material al infracțiunii de distrugere (art. 253 C.pen).
Ascunderea bunului înseamnă dosirea, tăinuirea, punerea bunului într/un loc ferit unde nu poate fi
găsit.
Înstrăinarea presupune transferul de proprietate asupra bunului unei alte persoane, dând impresia
disparițiie sau sustragerii acestuia.
Exemplu: a săvârșit infracțiunea inculpatul care, după ce și-a vândut autoturismul, a reclamat la
poliție furtul acestuia și apoi s-a adresat sucursalei locale a societății de asigurare X cerând să fie
despăgubit.
Potrivit art. 2199 Cod civil, prin contractul de asigurare, contractantul asigurării (de regulă,
asiguratul) se obligă să plătească o primă (sumă de bani) asigurătorului, iar acesta din urmă se obligă
să îl despăgubească pe asigurat în cazul producerii riscului asigurat ori pe beneficiarul asigurării sau
pe un terț păgubit.
Încheierea contractului de asigurare se constată prin polița de aigurare, emis și semnat de asigurător
ori prin nota de acoperire emisă și semnată de brokerul de asigurare. Polița de asigurare poate fi,
după caz, nominativă, la ordin sau la purtător.
În cazul producerii riscului, asigurătorul trebuie să plătească indemnizația de asigurare în condițiile
stipulate în contract.
În Codul Civil sunt prevăzute mai multe tipuri de contracte de asigurare: asigurări de bunuri,
asigurări de credite și garanții, asigurări financiare, asigurări de răspundere civilă, asigurări de
persoane etc. Prin art. 245, legiuitorul a înțeles să protejeze numai contractele de asigurare pentru
bunuri și persoane, întrucât aceste cazuri sunt mai des întâlnite în practica judiciară.
Aceasta nu înseamnă că celelalte situații sunt lăsate în afara incriminării, ci numai faptul că nu
întrunesc condițiile constitutive ale infracțiunii de la art. 245.
Exemplu: după ce cumnatul său a pierdut controlul volanului autoturismului și s-a răsturnat cu
acesta la 23 martie 1999, inculpatul X i-a propus inculpatului Y să întocmească procesulverbal de
constatare a producerii accidentului cu o dată ulterioară producerii evenimentului, respectiv pe 3
aprilie 1999, pentru a putea încheia asigurarea CASCO anterior acestei date, în scopul obținerii
sumei de despăgubire, lucru care s-a și întâmplat. În această speță se va reține infracțiunea de
înșelăciune, și nu pe cea de înșelăciune privind asigurările.
Exemplu: constituie tot înșelăciune și nu înșelăciune privind asigurările fapta ofițerului de poliție
rutieră care a întocmit în fals un proces-verbal de constatare a unui accident rutier, precum și
declarațiile de martor, atașând și autorizația de reparație auto, iar ulterior, pe baza actelor depuse și a
dosarului de daună întocmit de societatea de asigurare, a ridicat suma de despăgubire.
În varianta alin (2), avem fapta persoanei care, în scopul de a obține, pentru sine sau pentru altul,
suma asigurată, simulează, își cauzează sau își agravează leziuni sau vătămări corporale produse de
un risc asigurat.
a) Urmarea imediată: producerea unei stări de pericol pentru patrimoniul asigurătorului, prin
producerea sau simularea producerii riscului asigurat.

legături de cauzalitate între activitatea făptuitorului și producerea urmării imediate.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de înşelăciune se săvârşeşte cu intenţie directă. Nu este relevant mobilul de care este
animat făptuitorul.
FORME
Actele pregătitoare, deși posibile, nu se pedepsesc.
Consumarea are loc în momentul în care acțiunea este executată în întregime și se produce
rezultatul.
DETURNAREA LICITAȚIILOR PUBLICE (art. 246 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: fapta de a îndepărta, prin constrângere sau corupere, un participant de la o licitație
publică ori înțelegerea între participanți pentru a denatura prețul de adjudecare
Obiect juridic: (special): relaţiile sociale referitoare la interesul public de a proteja liberul acces și
concurența în licitațiile publice, cu respectarea regulilor derulării acestora. Cadrul juridic al
desfășurării acestora este OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică.
Obiect material: NU are !
Subiect activ: orice persoană responsabilă penal. În cazul ”înțelegerii între participanți”, subiectul
activ trebuie să aibă calitatea de ofertant sau concurent la o licitație publică.
Ofertantul este un furnizor, executant sau prestator, persoană fizică sau juridică, ce a depus o ofertă
de participare la o licitație.
Concurentul este un prestator, persoană fizică sau juridică, care a depus o soluție la un concurs de
soluții (o procedură specială prin care se achiziționează, în special în domeniul arhitecturii,
amenajării teritoriului, construcții sau în domeniul IT), un plan sau un proiect, prin selectarea
acestuia pe baze concurențiale, de către un juriu.
Subiect pasiv: principal – statul și secundar – persoana ale cărei interese de afaceri au fost lezate.
LATURA OBIECTIVĂ
Constă în îndepărtarea, prin constrângere sau corupere, a unui participant la o licitație publică ori
înțelegerea între participanți pentru a denatura prețul adjudecării.
Îndepărtarea participantului de la licitație semnifică ținerea la distanță a acestuia, împiedicarea de a
participa la respectiva licitație. Îndepărtarea trebuie să se realizeze prin constrângere sau corupere.
Alte modalități de a îndepărta participantul la o licitație: crearea de obstacole, impunerea de condiții
exagerate de bonitate sau similare etc. nu asigură îndeplinirea condițiilor constitutive ale acestei
infracțiuni.
Acțiunea de corupere poate să se desfășoare asupra participantului (i se oferă bani pentru a se retrage
de la licitație) sau asupra organizatorului (acestuia i se oferă bani sau alte avantaje pentru a
descalifica un participant sau pentru a-l împiedica să participe la licitație). Dacă activitățile de
corupere sau constrângere sunt, prin ele însele, infracțiuni, se va reține concursul de infracțiuni.
O altă variantă de comitere a infracțiunii este înțelegerea între participanți pentru a denatura prețul
de adjudecare. Această activitate este de natură să afecteze concurența loială.
Până la apariția acestei infracțiuni, diferitele modalități de realizare a activității infracționale erau
încadrate juridic drept înșelăciune, abuz în serviciu, fals intelectual, fals material în înscrisuri
oficiale etc.
a) Urmarea imediată: atingerea adusă liberei concurențe în licitațiile publice.

legături de cauzalitate între activitatea făptuitorului și producerea urmării imediate.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de deturnare a licitațiilor publice, în varianta îndepărtării unui participant, se săvârşeşte
cu intenţie directă sau indirectă.
În varianta înțelegerii între participanți, fapta se comite cu intenție directă, calificată prin scop.
FORME
rezultatul.
EXPLOTAREA PATRIMONIALĂ A UNEI PERSOANE VULNERABILE (art. 247 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: fapta creditorului care, cu ocazia dării de împrumut de bani sau bunuri, profitând de
starea de vădită vulnerabilitate a debitorului, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmității ori
relației de dependență în care debitorul se află față de el, îl face să constituie sau să transmită,
pentru sine sau pentru altul, un drept real sau o creanță de valoare vădit disproporționată față de
această prestație
Varianta agravată: punerea unei persoane în stare de vădită vulnerabilitate prin provocarea unei
intoxicații cu alcool sau cu substanțe psihoactive în scopul de a o determina să consimtă la
constituirea sau transmiterea unui drept real ori de creanță sau să renunțe la un drept, dacă s-a
produs o pagubă.
Variantă agravată comună: dacă s-au produs consecințe deosebit de grave (art. 2561).
Obiect juridic: (special): relaţiile sociale referitoare la buna-credință și încrederea reciprocă a
subiecților în cadrul raporturilor patrimoniale, ocrotindu-se în special persoanele vulnerabile pe
criterii de vârstă, stare de sănătate, infirmități sau relație de dependență unele față de altele.
Obiect material: poate fi un bun mobil sau imobil, precum și înscrisurile care au valoare
patrimonială.
Subiect activ: în varianta tip – creditorul, care dă cu împrumut bani sau bunuri. În varianta agravată
– poate fi orice persoană responsabilă penal.
Subiect pasiv: este calificat – persoana vulnerabilă din cauza vârstei, stării de sănătate, infirmității
sau dependenței vădite față de creditor.
LATURA OBIECTIVĂ
Constă în acțiunea creditorului de a-l face pe debitor să constituie sau să transmită, pentru sine sau
pentru altul, un drept real sa o creanță de valoare, vădit disproporționată față de prestația
creditorului.
Potrivit art. 555 C.civ., sunt drepturi reale: dreptul de proprietate, dreptul de superficie, dreptul de
uzufruct, dreptul de servitute, dreptul de administrare, dreptul de folosință, dreptul de garanție etc.
Condiții pentru existența infracțiunii:
1. Activitatea de convingere a victimei trebuie să se realizeze în cadrul unui contract de
împrumut de bani sau bunuri.
Exemplu: prezentarea ca medic în faţa unei persoane în vârstă şi oferirea spre vânzare acesteia a
unui medicament despre care afirmă că are însuşirea de a vindeca pneumonia (în realitate,
medicamentul este un plic cu sare de mare), reprezintă o faptă tipică de înşelăciune, şi nu de
exploatare patrimonială a unei persoane vulnerabile.
2. Făptuitorul pretinde o „contraprestaţie” din partea persoanei pe care o împrumută cu bani sau
bunuri. În timpul acordării împrumutului sau chiar şi după acordarea acestuia (până la stingerea
„datoriei”).
3. Făptuitorul (creditorul) trebuie să profite de starea de vădită vulnerabilitate a debitorului, din
cauza vârstei, stării de sănătate, infirmităţii ori relaţiei de dependenţă faţă de acesta.
Criteriul vârstei se aplică persoanelor adulte, cu vârste înaintate, despre care se presupune că sunt
mai vulnerabile. Aici sunt avuţi în vedere bătrânii, care, având o situaţie economică mai precară, pot
fi mai uşor păcăliţi în cazul împrumuturilor.
Exemplu: fapta celui care promite unei fetiţe că îi va da jucării în schimbul cerceilor de la ureche
constituie infracţiunea de furt, şi nu cea de exploatarea patrimonială a unei persoane vulnerabile.
Starea de sănătate se referă la boli greu de vindecat sau incurabile (ex. SIDA), ceea ce face ca
victima, având nevoie urgentă de bani pentru medicamente, nu mai conştientizează faptul că dreptul
real sau de creanţă pe care îl transmite creditorului este mult mai important decât valoarea
împrumutului.
Starea de dependenţă poate fi generată de una dintre situaţiile de mai sus, atunci (spre exemplu)
când făptuitorul îngrijeşte victima bătrână, bolnavă sau infirmă etc., sau poate fi urmarea altor
cauze: victima, rămânând şomeră, este întreţinută de către făptuitor, care, după un timp, o determină
să îi vândă sau să îi doneze casa.
4. Dreptul real sau de creanţă transmis de debitor trebuie să fie vădit disproporţionat în raport cu
valoarea banilor sau bunului împrumutat.
Exemplu: făptuitorul împrumută victimei 10.000 de euro şi îi cere acesteia să îi transmită mamei
făptuitorului dreptul de proprietate asupra apartamentului în valoare de 40.000 de euro.
În varianta agravată, făptuitorul nu mai profită de starea de vulnerabilitate a victimei, ci o
provoacă (prin intoxicaţie cu alcool sau alte substanţe psihoactive), pentru a determina victima să
consimtă la transmiterea dreptului real sau de creanţă vizat de făptuitor.
De reţinut că, spre deosebire de varianta tip, în varianta agravată se prevede şi situaţia în care
victima este intoxicată pentru a renunţa la un drept al său.
Exemplu: victima este îmbătată şi determinată să semneze un act prin care renunţă la datoria pe care
făptuitorul o avea la el.
a) Urmarea imediată: producerea unei pagube în patrimoniul persoanei a cărei vulnerabilitate

este exploatată. Această pagubă rezultă din disproporţia între valoarea dreptului real sau de creanţă
cedat creditorului şi valoarea împrumutului acordat de acesta. În varianta agravată, se cere expres
producerea pagubei pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii.

legături de cauzalitate între acţiunea de inducere în eroare desfăşurată de făptuitor și producerea
urmării imediate.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de exploatarea patrimonială a unei persoane vulnerabile se săvârşeşte, în varianta tip, cu
intenţie directă sau indirectă. În varianta agravată intenţia directă este calificată prin scop (de a
determina victima să consimtă la constituirea sau transmiterea unui drept real sau să renunţe la un
drept).
FORME
rezultatul.
SEMINAR - 11
Infracţiuni contra patrimoniului IV
DISTRUGEREA (art. 253 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun
aparţinând altuia ori împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a unui astfel de
bun, precum şi înlăturarea măsurilor luate…(alin 1)
Varianta agravată 1: distrugerea unui înscris sub semnătură privată, care aparţine în tot sau în
parte altei persoane şi serveşte la dovedirea unui drept de natură patrimonială, dacă prin aceasta
s-a produs o pagubă… (alin 2)
Varianta agravată 2: dacă fapta prevăzută la alin (1) priveşte bunuri care fac parte din patrimoniul
cultural…(alin 3)
Varianta agravată 3: distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun,
săvârşită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună
în pericol alte persoane sau bunuri…(alin 4)
Obiect juridic: (special): relaţiile sociale referitoare la apărarea stării de fapt a bunurilor şi a altor
valori care fac obiectul patrimoniului public sau privat. Legea penală ocroteşte existenţa şi
capacitatea de folosire a bunurilor ce formează obiectul acestor drepturi.
Obiect material: poate fi un bun mobil sau imobil, care aparţine altei persoane – fizice sau juridice
ori chiar făptuitorului (în anumite condiţii stabilite de lege) şi care este efectiv distrus ori adus în
stare de neîntrebuinţare.
În cazul variantei simple şi a primei variante agravate, bunurile trebuie să aparţină altuia.
Obiectul material poate fi reprezentat şi de înscrisuri, însă numai cele sub semnătură privată, nu şi
cele autentice. De regulă, este cazul testamentelor olografe care dovedesc existenţa unor drepturi
patrimoniale.
Notă: dacă ar fi vorba despre un înscris autentic, aflat în păstrarea unei autorităţi publice, fapta va fi
încadrată drept sustragere sau distrugere de înscrisuri (art. 259 C.pen) şi este pedepsită mai aspru.
Dacă este distrus un înscris autentic aflat în posesia altei persoane, nu ne vom afla în condiţiile
variantei agravate, întrucât cel interesat poate obţine oricând o copie de la autoritatea care a emis
actul.
O condiţie esenţială este aceea ca bunul să aibă o valoare economică şi să fie susceptibil de a
suferi o vătămare în substanţă sau în ceea ce priveşte potenţialul său de utilizare. Nu prezintă
importanţă dacă bunul este în perfectă stare sau dacă prezintă un anumit grad de uzură, ci el trebuie
să fie utilizabil. Constituie obiect material al infracţiunii şi bunurile care fac parte din
patrimoniul cultural. Sunt bunuri, mobile sau imobile, cu semnificaţii istorice, arheologice,
documentare, etnografice, artistice, ştiinţifice, literare, cinematografice, numismatice, filatelice,
heraldică, cartografică.
Subiect activ: orice persoană responsabilă penal (în varianta simplă şi prima variantă agravată), mai
puţin proprietarul bunului degradat.
În cazul celorlalte variante, subiect activ poate fi orice persoană, inclusiv proprietarul bunului.
Participaţia penală este posibilă în toate formele sale: coautorat, instigare şi complicitate.
Subiect pasiv: persoana fizică sau juridică al cărei patrimoniu a avut de suferit şi împotriva căreia se
îndreaptă activitatea infracţională.
Există subiect pasiv adiacent şi persoana care are anumite drepturi asupra bunului distrus (creditorul
gajist, creditorul ipotecar, uzufructuarul).
LATURA OBIECTIVĂ
Infracţiunea de distrugere este o faptă comisivă cu conţinut alternativ. Constă în comiterea

următoarelor fapte: distrugere, degradare, aducere în stare de neîntrebuinţare, împiedicarea
măsurilor de conservare ori de salvare a bunurilor ori înlăturarea măsurilor de conservare sau
salvare.
Distrugerea constă în lezarea substanţei bunului, astfel încât acesta încetează să mai existe ori să
mai funcţioneze.
Exemple: dărâmarea unei construcţii, uciderea unui animal, arderea unor înscrisuri în care sunt
consemnate drepturi patrimoniale.
Degradarea constă într-o atingere adusă bunului în aşa fel încât acesta îşi pierde unele dintre
calităţile sale, ceea ce atrage o reducere a potenţialului său de utilizare. Deci, este vorba despre o
stricare parţială (bunul există, dar are o valoare economică diminuată). Nu interesează dacă bunul
poate fi reparat ori dacă acesta poate fi întrebuinţat în alt mod aflându-se în această stare de
degradare. Există degradare şi atunci când este afectată estetica bunului.
Fapta este susceptibilă de a se regăsi şi în conţinutul altor infracţiuni (ex. actele de diversiune – art.
403 C.pen) sau ca circumstanţă agravantă a acestora (ex. furtul calificat în varianta art. 229 alin 1 lit.
d) C.pen).
Exemplu: fapta aceluia care, pătrunzând într-o încăpere prin spargerea geamului şi deteriorarea uşii,
scoate din dulap mai multe bunuri cu intenţia de a şi le însuşi, dar apoi, din proprie iniţiativă,
părăseşte încăperea fără să-şi însuşească ceva, constituie tentativă la infracţiunea de furt calificat
(care, însă, nu se pedepseşte pentru că făptuitorul s-a desistat) şi infracţiunea de distrugere (prin
spargerea geamurilor şi deteriorarea uşii).
Aducerea în stare de neîntrebuinţare constă în aceea că bunul nu mai poate fi utilizat conform
destinaţiei sale, temporar sau permanent.
Împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a unui bun este o modalitate indirectă de
distrugere a acestuia. Exemple: făptuitorul împiedică o echipă de pompieri să stingă un incendiu, nu
îngăduie efectuarea unor lucrări pentru prevenirea inundaţiilor. Trebuie să fir, însă, vorba de măsuri
de împiedicare serioase luate de către făptuitor, şi nu doar simple acte/evenimente izolate, fără
eficienţă.
Înlăturarea măsurilor luate de conservare sau de salvare a unui bun descrie situaţia în care, în urma
luării unor măsuri pentru conservarea sau salvarea unui bun de la pericolul distrugerii, făptuitorul
acţionează pentru înlăturarea acestora. Exemple: înlăturarea sudurii aplicate pe conducta spartă,
dezgroparea gurii de puţ prin care ţiţeiul erupea la suprafaţă necontrolat etc.
În varianta descrisă de alin (2), elementul material constă în distrugerea unui înscris sub semnătură
privată.
În varianta descrisă de alin (4), elementul material constă în acţiuni de incendiere, aruncare în aer
(explozie) sau alte asemenea modalităţi prin care se produce distrugerea sau degradarea sau
aducerea în stare de neîntrebuinţare a bunului vizat şi care sunt de natură să pună în pericol alte
persoane sau bunuri.
a) Urmarea imediată: constă în distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de

neîntrebuinţare a unui bun care aparţine persoanelor fizice sau juridice, producându-se o pagubă în
dauna acestora.
legături de cauzalitate.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de distrugere se săvârşeşte cu intenţie directă şi indirectă. Fapta săvârşită din culpă face
obiectul infracţiunii de la art. 255 C.pen.
FORME
La infracţiunea de distrugere sunt posibile toate formele imperfecte.
Tentativa este posibilă şi se pedepseşte potrivit art. 253 alin (7) C.pen – adică numai pentru
variantele prevăzute la alin (3) şi alin (4) – fapta priveşte bunuri care fac parte din patrimoniul
cultural ori fapta este săvârşită prin incendiere, explozie sau alte asemenea mijloace.
Consumarea are loc în momentul în care s-a produs urmarea imediată, adică s-a produs distrugerea,
degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a bunului vizat.
Fapta de distrugere se poate comite şi sub formă continuată.
DISTRUGEREA CALIFICATĂ (art. 254 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: dacă faptele prevăzute în art. 253 au avut ca urmare un dezastru…(alin 1)
Varianta explicativă: dezastrul constă în distrugerea sau degradarea unor bunuri imobile ori a unor
lucrări, echipamente, instalaţii sau componente ale acestora şi care a avut ca urmare moartea sau
vătămarea corporală a două sau mai multe persoane… (alin 2)
Obiect juridic: (special): a se vedea explicaţiile de la art. 253 Obiect

material: a se vedea explicaţiile de la art. 253
Subiect activ: orice persoană responsabilă penal (a se vedea explicaţiile de la art. 253)
Subiect pasiv (adiacent) pot fi şi persoanele care au decedat ori care au suferit vătămări corporale ca
urmare dezastrului produs prin faptele de la art. 253.
LATURA OBIECTIVĂ
În cazul distrugerii calificate, legea condiţionează realizarea laturii obiective de anumite urmări
precizate în mod expres în norma de incriminare: producerea unui dezastru.
Potrivit art. 254 alin (2), dezastrul constă în distrugerea sau degradarea unor bunuri imobile sau
lucrări, echipamente, instalaţii sau componente ale acestora şi care a avut ca urmare moartea sau
vătămarea corporală a două sau mai multe persoane.
neîntrebuinţare a unui bun care aparţine persoanelor fizice sau juridice, producându-se un dezastru.
LATURA SUBIECTIVĂ
Elementul subiectiv al infracţiunii de distrugere calificată este unul complex - praeterintenţia. Fapta
se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă. În ceea ce priveşte urmarea acestei fapte – dezastrul –
forma de vinovăţie se caracterizează prin culpă.
Dacă, însă, moartea sau vătămarea corporală se săvârşesc cu intenţie, se va aplica regula concursului
de infracţiuni (între distrugere şi omor calificat sau vătămare corporală).
FORME
Fiind o variantă agravată praeterintenţionată a distrugerii, infracţiunea de distrugere calificată este
susceptibilă a fi săvârşită şi sub forma tentativei, în condiţiile art. 36 alin (3) C.pen.
DISTRUGEREA DIN CULPĂ (art. 255 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare, din culpă, a unui
bun, chiar dacă acesta aparţine făptuitorului, în cazul în care fapta este săvârşită prin incendiere,
explozie sau prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte persoane
sau bunuri…(alin 1)
Varianta agravată: dacă faptele au avut ca urmare un dezastru… (alin 2)
Obiect juridic: (special): relaţiile sociale referitoare la apărarea stării de fapt a bunurilor şi a altor
valori care fac obiectul patrimoniului public sau privat. Legea penală ocroteşte existenţa şi
capacitatea de folosire a bunurilor ce formează obiectul acestor drepturi.
Obiect material: poate fi un bun mobil sau imobil, care aparţine altei persoane – fizice sau juridice
ori chiar făptuitorului (în anumite condiţii stabilite de lege) şi care este efectiv distrus ori adus în
stare de neîntrebuinţare.
Subiect activ: orice persoană responsabilă penal (a se vedea explicaţiile de la art. 253)
Subiect pasiv (adiacent) pot fi şi persoanele care au decedat ori care au suferit vătămări corporale ca
urmare dezastrului produs prin faptele de la art. 253.
LATURA OBIECTIVĂ
Elementul material constă în acţiuni de incendiere, aruncare în aer (explozie) sau alte asemenea
modalităţi prin care se produce distrugerea sau degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a
bunului vizat şi care sunt de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri.
Exemplu: au săvârşit această infracţiune inculpaţii care au realizat neglijent o lucrare de înlocuire şi
reparaţie a unei instalaţii de gaze a unui imobil, soldată cu producerea a două explozii, urmate de
incendiu şi moartea a două persoane şi vătămarea corporală a patru persoane. Fapta absoarbe în
conţinutul ei infracţiunile de la art. 192 C.pen – uciderea din culpă şi art. 196 – vătămarea
corporală din culpă.
neîntrebuinţare a unui bun care aparţine persoanelor fizice sau juridice.
LATURA SUBIECTIVĂ
Atât în varianta simplă, cât şi în varianta agravată, fapta se săvârşeşte din culpă.
FORME
Actele de pregătire şi tentativa nu sunt posibile.
TULBURAREA DE POSESIE (art. 256 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, prin violenţă sau ameninţare ori prin
desfiinţarea sau strămutarea semnelor de hotar, a unui imobil aflat în posesia altuia…(alin 1)
Obiect juridic: (special): relaţiile sociale referitoare la securitatea bunurilor imobile, la starea lor de
paşnică posesie, bunuri care aparţin de drept persoanelor fizice sau juridice, de drept public sau
privat.
În cazul în care fapta este comisă prin violenţă sau ameninţare, sunt afectate şi relaţiile sociale
privitoare la securitatea fizică şi morală a persoanelor agresate.
Obiect material: orice imobil sau parte dintr-un imobil, care face parte din patrimoniul public sau
privat, ca, de exemplu, o casă, o curte, o grădină, garaj, birou al unui agent economic, depozite,
terenuri de sport sau de recreere, parcaj pentru autovehicule, incinta unei asociaţii pentru producţia
agricolă, aeroporturi.
În situaţia în care se folosesc violenţe sau ameninţări la adresa unei persoane, va exista obiect
material – corpul acesteia.
Dacă fapta a fost comisă prin desfiinţarea semnelor de hotar, respectivele semne de hotar constituie
obiect material al infracţiunii.
Subiect activ: orice persoană responsabilă penal, chiar şi proprietarul imobilului – dacă imobilul se
găseşte, în momentul săvârşirii faptei, în posesia altei persoane (coproprietar, locatar, uzufructuar).
Subiect pasiv: persoana fizică sau juridică în posesia căreia se află imobilul la data comiterii faptei.
LATURA OBIECTIVĂ
Constă în acţiunea de ocupare, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia
altuia.
Acţiunea de ocupare presupune pătrunderea în imobil cu intenţia de a rămâne acolo, respectiv de a-l
poseda, neavând importanţă daca acţiunea samavolnică a vizat imobilul în întreg sau numai în parte
ori perioada cât a durat ocuparea ilegală.
Pentru existenţa infracţiunii se cere ca ocuparea să se facă fără drept.
Exemplu: nu comite infracţiunea acela care ocupă un spaţiu locativ în baza unui ordin de repartiţie
sau în baza unei hotărâri de evacuare ori a uneia judecătoreşti.
În practica judiciară s-a decis că pentru existenţa infracţiunii este necesară, ca situaţie premisă,
posesia efectivă a imobilului de către partea vătămată. Dacă aceasta deţine proprietatea, dar nu a
avut niciodată posesia, aceasta aparţinând inculpatului, nu poate fi vorba despre infracţiunea de
tulburare de posesie, ci este un litigiu de drept civil.
Exemplu: în cazul în care, la data dobândirii terenului aceasta s-a făcut în baza unor acte legale, iar,
ulterior, actele au fost anulate în justiţie, dreptul de proprietate fiind constituit în favoarea altei
persoane, necedarea terenului de către posesorul de fapt nu constituie infracţiune, întrucât acesta nu
a ocupat fără drept un teren aflat în posesia altuia, ci s-a aflat în posesia acestuia în condiţiile legii,
considerându-se, cu temei la acea dată, că este proprietarul acestuia.
Norma de incriminare cere ca acţiunea de ocupare să se facă prin ameninţare, violenţe sau
desfiinţarea semnelor de hotar.
Prin desfiinţarea semnelor de hotar se înţelege fie distrugerea acestora, fie luarea lor de la locul în
care se aflau şi transportarea sau aruncarea în altă parte.
Exemplu: au săvârşit infracţiunea numiţii OL şi OŞ, prin ocuparea fără drept a unei suprafeţe de
teren aparţinând părţii vătămate DE şi strămutarea semnelor de hotar prin montarea unui gard de
sârmă ghimpată în imediata apropiere a casei părţilor vătămate.
Dacă luarea în stăpânire a imobilului nu este efectivă, fiind vorba numai de o simplă pătrundere, fără
o durată mai mare, fapta va constitui eventual infracţiunea de violare de domiciliu, dacă spaţiile
vizate sunt din categoria celor prevăzute la această infracţiune.
a) Urmarea imediată: constă în transferul ilicit al posesiei imobilului de la partea vătămată la
făptuitor.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea se poate comite cu intenţie directă sau indirectă.
Dacă făptuitorul este în eroare, socotind în mod greşit că este în drept să ocupe imobilul, fapta nu se
comite cu vinovăţie, deci nu este infracţiune.
FORME
Infracţiunea este susceptibilă de toate formele imperfecte, însă legea nu pedepseşte nici actele
pregătitoare şi nici tentativa.
Dacă fapta a fost întreruptă, iar făptuitorul a comis, până în momentul întreruperii, acte de violenţă,
el va fi pedepsit pentru aceste acţiuni.
Infracţiunea se consumă în momentul în care se ocupă, în totalitate sau în parte (dar efectiv),
imobilul aflat în posesia legitimă a altei persoane sau atunci când se desfiinţează ori se strămută
semnele de hotar.
Atunci când, după luarea în stăpânire a imobilului, autorul rămâne în acel imobil, tulburarea de
posesie se prelungeşte în timp, în formă continuată. În acest caz, infracţiunea se epuizează doar în
momentul în care încetează ocuparea imobilului.
SEMINAR - 12
Infracţiuni privind autoritatea
ULTRAJUL (art. 257 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau
alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul
săvârşite împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul
autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor
atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite
speciale se majorează cu o treime…(alin 1)
Varianta asimilată 1: săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte
o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare
sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa
prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime… (alin
2)
Varianta asimilată 2: cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele comise în condiţiile alin (2), dacă
privesc un membru de familie al funcţionarului public…(alin 3)
Varianta agravată: faptele prevăzute în alin (1)-(3), comise asupra unui poliţist sau jandarm, aflat în
exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează
cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate…
(alin 4)
Obiect juridic: este unul complex. Obiectul juridic principal este format din relaţiile sociale
referitoare la respectul datorat autorităţii de stat, care implică respect şi faţă de funcţionarul public
aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Obiectul juridic secundar este constituit din relaţiile
sociale privitoare la libertatea psihică a persoanei, la integritatea sa corporală ori chiar la viaţa
acesteia.
Obiect material: este preluat de la infracţiunea tip prin intermediul căreia se realizează ultrajul.
În cazul variantelor asimilate, obiectul material poate fi un bun aparţinând funcţionarului public sau
unui membru de familie al acestuia.
Subiect pasiv: principal – este organul care înfăptuieşte autoritatea de stat. Secundar – funcţionarul
public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat în cadrul acestui organ.
Prin funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat se înţelege acea funcţie care conferă
funcţionarului atribuţii care nu ar putea fi îndeplinite fără exerciţiul autorităţii de stat, adică fără
competenţa de a da dispoziţii şi de a lua măsurile necesare pentru respectarea lor.
Exemple: poliţist, jandarm (alin 4), membru al Parlamentului României, al Guvernului, un brigadier
silvic, pădurarul, medicul-şef de circumscripţie, agentul de la autoritatea financiară, un membru al
biroului electoral, pompier, funcţionarii de control pe linie de inspecţia muncii, inspecţia de stat în
construcţii etc. Judecătorul sau procurorul nu pot fi subiecţi pasivi ai acestei infracţiuni, ci doar ai
infracţiunii de ultraj judiciar (art. 279 C.pen).
LATURA OBIECTIVĂ
În varianta tip este identic cu cel examinat, după caz, la infracţiunile de: ameninţare, lovire şi alte
violenţe, vătămare corporală, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, omor.
Pentru întregirea elementului material, se cere ca faptele să fie săvârşite asupra unui funcţionar
public – aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Legiuitorul a avut în vedere şi situaţia în care faptele săvârşite asupra funcţionarului public nu au loc
în momentul exercitării atribuţiilor de serviciu ale acestuia, ci doar au legătură cu aceste atribuţii.
Când fapta se săvârşeşte asupra funcţionarului public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu
este necesar ca aceasta să aibă o legătură directă cu actele de serviciu ale funcţionarului, întrucât
autoritatea de stat este totuşi primejduită.
Exercitarea atribuţiilor de serviciu nu este legată de un anumit program de lucru ori de locul unde se
efectuează actele de autoritate a statului.
Pentru ca funcţionarul să fie ocrotit de norma de incriminare de la art. 257, este necesar ca acesta să
nu exercite funcţia în mod abuziv (de exemplu, prin depăşirea atribuţiilor, prin nesocotirea cadrului
legal în care acesta trebuie să efectueze actele de serviciu etc.). Dacă fapta este săvârşită
concomitent asupra a doi sau mai mulţi funcţionari publici, se aplică regula concursului de
infracţiuni !!!
În cazul variantelor asimilate (alin 2 şi 3), elementul material constă în orice altă infracţiune comisă
asupra funcţionarului public sau asupra unui membru de familie al acestuia ori asupra unor bunuri
ale acestora.
Exemplu: inculpatul a incendiat autoturismul proprietate personală al funcţionarului public, pentru
ca, în acest fel, să îl determine pe acesta să anuleze unele activităţi de control pe care urma să le
desfăşoare asupra făptuitorului.
a) Urmarea imediată: constă într-o stare de pericol la adresa autorităţii statului. Urmarea
secundară este diferită, în funcţie de modalitatea în care infracţiunea se comite.
b) Raportul de cauzalitate: trebuie raportat la cele două valori sociale puse în pericol.
Simpla infracţiune comisă la adresa unui funcţionar public aflat în exerciţiul autorităţii de stat ori în
legătură cu aceste atribuţii este de natură să pună în pericol autoritatea statului.
În cazul ultrajului prin ameninţare, raportul de cauzalitate rezultă ex re. În cazul ultrajului prin
vătămare corporală sau omor, această legătură cu urmarea imediată trebuie dovedită.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de ultraj se săvârşeşte cu intenţie directă, care presupune ca făptuitorul să ştie că
subiectul pasiv este funcţionar public care îndeplineşte o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de
stat.
Intenţia directă apare şi din analiza mobilului sau scopului în care făptuitorul săvârşeşte infracţiunea.
FORME
Deşi actele pregătitoare şi tentativa sunt posibile, ele nu sunt pedepsite.
Consumarea infracţiunii are loc în funcţie de momentul consumativ al infracţiunilor ce alcătuiesc
elementul material al ultrajului.
UZURPAREA DE CALITĂŢI OFICIALE (art. 258 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: folosirea fără drept a unei calităţi oficiale care implică exerciţiul autorităţii de stat,
însoţită sau urmată de îndeplinirea vreunui act legat de această calitate…(alin 1)
Varianta asimilată: cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta funcţionarului public care
continuă să exercite o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, după ce a pierdut acest drept
conform legii… (alin 2)
Varianta agravată: faptele prevăzute în alin (1) sau alin (2) au fost săvârşite de o persoană care
poartă, fără drept, uniforme sau semne distinctive ale unei autorităţi publice…(alin 3)
Obiect juridic: îl formează acele relaţii sociale a căror dezvoltare este condiţionată de exercitarea
calităţilor oficiale numai de către persoanele învestite, conform legii, cu astfel de calităţi.
Obiect material: lipseşte
Subiect activ: orice persoană responsabilă penal. În varianta asimilată, subiect activ este numai un
funcţionar public care a pierdut dreptul de a mai exercita o funcţie care implică exerciţiul autorităţii
de stat.
Participaţia penală este posibilă în toate formele sale: coautorat, instigare şi complicitate. Subiect
pasiv: statul
LATURA OBIECTIVĂ
În varianta tip se caracterizează prin două acte distincte şi cumulative, care se pot săvârşi simultan
sau succesiv: folosirea fără drept a unei calităţi oficiale ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi
îndeplinirea unui act legat de această calitate. Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca
făptuitorul să îndeplinească ambele acţiuni. Astfel, dacă o persoană îşi atribuie, fără drept, o calitate
oficială şi nu întreprinde nici un act legat de acea calitate nu va săvârşi infracţiunea de uzurpare de
calităţi oficiale !!!
Prin folosirea fără drept a unei calităţi oficiale se înţelege situaţia în care făptuitorul îşi asumă în
faţa altei persoane o calitate pe care fie nu a deţinut-o vreodată, fie nu o (mai) deţine în momentul
săvârşirii faptei.
Exemplu: fapta celui care îşi atribuie calitatea de detectiv particular nu întruneşte condiţiile pentru a
se reţine infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale, întrucât calitatea de „detectiv particular” nu
este oficială şi nu implică exerciţiul autorităţii de stat.
Exemplu: fapta celui care îşi atribuie calitatea de preot şi efectuează slujbe religioase nu întruneşte
condiţiile pentru a se reţine infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale, întrucât calitatea de „preot”
nu este una oficială şi nu implică exerciţiul autorităţii de stat.
Exemplu: fapta celui care îşi atribuie în mod fals calitatea legală de expert şi efectuează evaluări
muzeografice nu întruneşte condiţiile pentru a se reţine infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale.
Invocarea, fără drept, a calităţii oficiale trebuie să fie însoţită sau urmată de îndeplinirea unui act
legat de acea calitate, adică de un act care intră în atribuţiile funcţiei publice pe care şi-o asumă
făptuitorul.
În măsura în care, prin folosirea calităţii oficiale şi efectuarea unui act legat de acea calitate, se
produce o pagubă, sunt întrunite condiţiile pentru reţinerea, în concurs, a infracţiunii de înşelăciune.
Exemplu: inculpatul s-a prezentat la un agent comercial drept inspector la autoritatea financiară şi a
aplicat o „amendă”.
În varianta asimilată, elementul material este identic, numai că diferă situaţia în care se află
subiectul activ: acesta a exercitat cu drept atribuţiile specifice funcţiei deţinute, dar a continuat să
facă acest lucru şi după ce a pierdut calitatea (în conformitate cu legea).
În varianta agravată, folosirea calităţii oficiale apare mai eficientă întrucât este realizată prin
folosirea de uniforme sau de semne distinctive ale autorităţii publice invocate, evident fără drept.
• o cerinţă, din această perspectivă, este aceea ca uniforma sau semnele distinctive purtate nelegal
(sau abuziv) să aparţină, într-adevăr, autorităţii publice invocate.
• a doua cerinţă este aceea ca portul uniformei sau semnelor distinctive să se realizeze fără drept,
adică fără un temei legal.
• a treia cerinţă este aceea ca portul uniformei sau semnelor distinctive să se facă în public, adică
în văzul altora, altfel nu ar mai fi de natură să lezeze prestigiul organelor de stat.
a) Urmarea imediată: constă într-o stare de pericol la adresa autorităţii statului.

b) Raportul de cauzalitate: rezultă ex re, din materialitatea faptei.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale se săvârşeşte cu intenţie directă.
FORME
Deşi actele pregătitoare şi tentativa sunt posibile, ele nu sunt pedepsite.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care s-au săvârşit cele două acţiuni şi s-a realizat
urmarea imediată.
SUSTRAGEREA SAU DISTRUGEREA DE ÎNSCRISURI (art. 259 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: sustragerea ori distrugerea unui înscris care se află în păstrarea sau deţinerea unei
persoane dintre cele prevăzute în art. 176 sau art. 175 alin (2)…(alin 1)
Varianta agravată: dacă fapta este săvârşită de un funcţionar public în exercitarea atribuţiilor de
serviciu… (alin 2)
Obiect juridic: relaţiile sociale privitoare la securitatea înscrisurilor sau a documentelor aflate în
deţinerea sau păstrarea unui organ sau a unei instituţii de stat ori a unei alte unităţi dintre cele
prevăzute în art. 176 sau art. 175 alin (2).
Obiect material: îl constituie orice înscris aflat în păstrarea sau deţinerea unei instituţii publice.
Un „înscris” este un act sau document scris, aflat în stare materializată sub forma unei coli de hârtie,
carton ori alt material inscripţionabil. Nu are relevanţă dacă înscrisul este sub formă olografă, tipărit
la imprimantă ori dactilografiat.
Nu constituie „înscrisuri”, conform art. 259, bancnotele, titlurile de credit sau titlurile de orice fel
pentru efectuarea plăţilor. În cazul acestora, discutăm de infracţiuni de furt, distrugere sau alte fapte
contra patrimoniului.
!!! Nu constituie obiect material al acestei infracţiuni înscrisurile necesare soluţionării unei cauze,
emise de un organ judiciar sau adresate acestuia. În acest caz, sunt incidente prevederile art. 275 –
sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri.
Înscrisul sau documentul care este sustras ori distrus de către făptuitor trebuie să se fi aflat în
păstrarea sau deţinerea vreuneia din unităţile prevăzute în art. 176 sau art. 175 alin (2).
Art. 176 defineşte termenul public drept tot ceea ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice
sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică.
Art. 175 alin 2 – de asemenea, este considerat funcţionar public în sensul legii penale, persoana
care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost investită de autorităţile publice sau
care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului
serviciu public.
Prin păstrare se înţelege o deţinere în sensul unei „detenţii precare”. Păstrarea are un caracter
temporar în ceea ce priveşte deţinerea unui înscris.
Prin deţinere se înţelege situaţia în care înscrisul este posedat în mod definitiv de către instituţia
publică, aceasta fiind direct interesată de existenţa şi securitatea acestuia.
Este irelevant dacă înscrisul se afla la sediul instituţiei publice ori în servieta unui funcţionar, atât
timp cât făptuitorul ştia că acesta se află „în păstrarea sau deţinerea” instituţiei respective.
Subiect activ: orice persoană responsabilă penal – în varianta tip.
În cazul variantei agravate, subiect activ este funcţionarul public aflat în exercitarea atribuţiilor de
serviciu. Atribuţiile de serviciu trebuie să fie specifice statutului acestuia. Participaţia penală este
posibilă în toate formele sale: coautorat, instigare şi complicitate – în varianta tip.
Pentru existenţa coautoratului în varianta agravată trebuie ca toţi participanţii să deţină calitatea de
funcţionar şi să se afle în exercitarea atribuţiilor de serviciu în momentul comiterii faptei.
Subiect pasiv: instituţiile sau autorităţile publice (dintre cele menţionate de lege în art. 176 şi art.
175 alin 2)
LATURA OBIECTIVĂ
Constă într-o acţiune alternativă: sustragere sau distrugere.

Sustragerea înseamnă luarea fără drept a înscrisului din sfera de dispoziţiei a unităţii care îl are în
păstrare sau deţinere.
Distrugerea presupune nimicirea înscrisului şi poate fi realizată în orice mod. Tot distrugere
semnifică şi alterarea parţială a acestuia de o manieră încât înscrisul să nu mai poată fi întrebuinţat
potrivit destinaţiei sale iniţiale.
b) Urmarea imediată: constă într-o stare de pericol la adresa unei instituţii publice sau unei
autorităţi de stat. Nu este necesar ca în urma comiterii faptei să apară şi un prejudiciu. c) Raportul
de cauzalitate: rezultă ex re, din materialitatea faptei.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri se săvârşeşte cu intenţie. Făptuitorul are
reprezentarea că înscrisul, în momentul sustragerii sau distrugerii acestuia, se află în păstrarea sau
deţinerea unei unităţi publice, dintre cele avute în vedere la art. 176 sau art. 175 alin 2.
FORME
Actele de pregătire sunt posibile, dar nu sunt incriminate.
Tentativa este posibilă şi se pedepseşte conform art. 259 alin 3. Tentativa poate să apară doar în
varianta „întreruptă”, care presupune începerea actelor de distrugere sau sustragere, dar întreruperea
lor a intervenit mai înainte ca înscrisul să fie nimicit, degradat ori intrat în posesia făptuitorului.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul desăvârşirii acţiunii de distrugere sau de sustragere.
Infracţiunea se poate săvârşi şi în formă continuată.
RUPEREA DE SIGILII (art. 260 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: înlăturarea ori distrugerea unui sigiliu legal aplicat…(alin 1)
Varianta agravată: dacă fapta a fost săvârşită de custode… (alin 2)
Obiect juridic: relaţiile sociale referitoare la respectul datorat autorităţii, relaţii încălcate prin
înlăturarea sau distrugerea unui sigiliu legal aplicat.
Obiect material: îl constituie însuşi sigiliul înlăturat sau distrus. Este vorba despre materialul metalic
(de ceară, plastic sau din alt material) care conţine amprenta sigiliului, pentru că asupra acestuia se
exercită acţiunea făptuitorului. Nu asupra instrumentului utilizat pentru sigilare. Pentru ca fapta să
fie infracţiune este necesar ca sigiliul să fie legal aplicat. Sigiliul este legal aplicat doar când această
operaţiune a fost realizată de către organul competent, cu respectarea condiţiilor de formă şi fond
cerute de lege.
Subiect activ: orice persoană responsabilă penal – în varianta tip.
În cazul variantei agravate, subiect activ este custodele bunurilor sigilate, persoana care a primit
încrederea de a fi garantul securităţii formale a bunurilor.
Subiect pasiv: autoritatea care a dispus şi în numele căreia s-a aplicat sigiliul (ex. organul de
urmărire penală, instanţa de judecată etc.)
LATURA OBIECTIVĂ
Constă într-o acţiune alternativă: înlăturare sau distrugere.

Înlăturarea înseamnă îndepărtarea de pe bunul sigilat a materialului pe care a fost imprimată
amprenta sigiliului, prin desprindere, dezlipire, tăiere, rupere etc.
Distrugerea presupune deteriorarea iremediabilă / nimicirea materialului pe care a fost imprimată
amprenta sigiliului (ex. prin sfărâmare, topire etc.). Această distrugere nu poate fi privită din prisma
unei infracţiuni distincte contra patrimoniului, întrucât materialul cu care s-a realizat sigilarea nu are
o semnificaţie sau o valoare economică.
a) Urmarea imediată: constă într-o stare de pericol la adresa autorităţii organului care a aplicat
sigiliul.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de rupere de sigilii se comite cu intenţie, ceea ce presupune cunoaşterea de către
făptuitor a împrejurării că acţiunea sa de înlăturare sau distrugere priveşte un sigiliul legal aplicat.
Mobilul şi scopul nu au nicio relevanţă pentru realizarea conţinutului infracţiunii.
FORME
Actele de pregătire şi tentativa, deşi sunt posibile, nu sunt incriminate.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care sigiliul este înlăturat sau distrus efectiv.
SUSTRAGEREA DE SUB SECHESTRU (art. 261 C.pen)
Conţinut legal:
Varianta tip: sustragerea unui bun care este legal sechestrat…(alin 1)
Varianta agravată: dacă fapta a fost săvârşită de custode… (alin 2)
Obiect juridic: relaţiile sociale referitoare la respectul necesar a fi acordat sechestrului legal aplicat,
ca o măsură a autorităţii de stat.
Obiect material: îl constituie bunul sechestrat legal, asupra căruia se exercită acţiunea făptuitorului.
Subiect activ: orice persoană responsabilă penal, inclusiv proprietarul bunului sechestrat – în
varianta tip.
În cazul variantei agravate, subiect activ este custodele bunurilor sechestrate legal
Subiect pasiv: principal – statul, secundar – autoritatea care a dispus şi în numele căreia s-a aplicat
sechestrul (organul de urmărire penală, instanţa de judecată).
În cazul custodelui, în sarcina acestuia se va reţine atât infracţiunea de sustragerea de sub sechestru,
cât şi infracţiunea de abuz de încredere.
LATURA OBIECTIVĂ
Constă într-o acţiune de sustragere a unui bun de sub sechestru.

Sustragerea nu este similară cu însuşirea pe care o întâlnim în cazul furtului, deoarece poate exista
sustragere de sub sechestru şi atunci când luarea bunului s-a făcut în alt scop decât cel de a fi însuşit
pe nedrept.
Sustragerea, în sensul prezentei infracţiuni, se realizează de fiecare dată când bunul este scos de sub
sechestru şi se află la dispoziţia făptuitorului.
Infracţiunea de sustragere de sub sechestru nu este o infracţiune complexă, ceea ce o face
susceptibilă a fi reţinută în concurs cu infracţiunea de furt, atunci când se constată condiţiile pentru
această soluţie.
Infracţiunea trebuie să privească un bun legal sechestrat. Dacă bunul nu este legal sechestrat, fapta
nu există.
Prin „sechestru legal aplicat” doctrina înţelege instituirea unui sechestru numai cu respectarea
condiţiilor de formă, ceea ce presupune verificarea de către instanţă a competenţei organului care a
dispus sechestrul, competenţa organului care a realizat efectiv sechestrul şi modul în care s-a
efectuat sechestrarea. Bineînţeles, contează şi natura bunurilor care pot fi sechestrate.
a) Urmarea imediată: constă într-o stare de pericol la adresa autorităţii organului care a aplicat
sechestrul.
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de rupere de sigilii se comite cu intenţie, ceea ce presupune cunoaşterea de către
făptuitor a împrejurării că acţiunea sa de înlăturare sau distrugere priveşte un sechestru legal aplicat.
Mobilul şi scopul nu au nicio relevanţă pentru realizarea conţinutului infracţiunii.
FORME
Actele de pregătire şi tentativa, deşi sunt posibile, nu sunt incriminate.
Consumarea infracţiunii are loc odată cu sustragerea bunului aflat sub sechestru.

Sinteza Penal Special 1

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Sinteza Penal Special 1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Drept penal.

OMORUL (art. 188 C.pen)

Este reprezentat de activitatea de ucidere a unei persoane (suprimare a vieţii). Se poate

OMORUL CALIFICAT (art. 189 C.pen)

Conţinut legal: omorul săvârşit într-una din următoarele împrejurări:

d) Pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni

g) Asupra unei femei gravide

h) Săvârşit prin cruzimi

c) Urmarea imediată: moartea victimei.

UCIDEREA LA CEREREA VICTIMEI (art. 190 C.pen)

Este reprezentat de acţiunea de ucidere, realizată în următoarele condiţii:

a) Urmarea imediată: moartea victimei.

b) Raportul de cauzalitate: între acţiunea exercitată de făptuitor şi rezultatul produs trebuie să

DETERMINAREA SAU ÎNLESNIREA SINUCIDERII (art. 191 C.pen)

Obiect juridic: relatiile sociale referitoare la dreptul la viata

UCIDEREA DIN CULPĂ (art. 192 C.pen)

a) Urmarea imediată: moartea victimei

b) Raportul de cauzalitate: între acţiunea/inacţiunea exercitată de făptuitor şi rezultatul produs

Infracţiuni contra integrităţii corporale

LOVIREA SAU ALTE VIOLENŢE (art. 193 C.pen)

a) Urmarea imediată: provocarea unei suferinţe victimei.

VĂTĂMAREA CORPORALĂ (art. 194 C.pen)

b) Urmarea imediată: producerea uneia dintre consecinţele enumerate de lege:

• deformarea corpului  mutilare

Avortul – întreruperea cursului sarcinii şi expulzarea produsului de concepţie.

c) Raportul de cauzalitate: între acţiunea/inacţiunea făptuitorului şi rezultatul produs

LOVIRILE SAU VĂTĂMĂRILE CAUZATOARE DE MOARTE (art. 195 C.pen)

a) Urmarea imediată: producerea morţii victimei

b) Raportul de cauzalitate: între acţiunea/inacţiunea făptuitorului şi rezultatul produs (moartea

VĂTĂMAREA CORPORALĂ DIN CULPĂ (art. 196 C.pen)

Se realizează prin lovire, alte violenţe sau prin vătămări corporale.

a) Urmarea imediată: producerea uneia dintre vătămările corporale menţionate în textele

b) Raportul de cauzalitate: între acţiunea/inacţiunea făptuitorului şi rezultatul produs

RELE TRATAMENTE APLICATE MINORULUI (art. 197 C.pen)

a) Urmarea imediată: se creeaza o stare de pericol, o punere in primejdie grava a dezvoltarii

b) Raportul de cauzalitate: între acţiunea/inacţiunea făptuitorului şi rezultatul produs trebuie să

Infracţiuni săvârșite asupra unui membru de familie

VIOLENȚA ÎN FAMILIE (art. 199 C.pen)

!!! Calitatea de soț trebuie să existe în momentul săvârșirii faptei.

Constă în acţiunile sau inacțiunile de la art. 188, 189, 193-195 C.pen.

b) Urmarea imediată: vezi art. 188, 189, 193-195.

Tentativa se pedepseşte prin raportare la art. 188, 89, 193-195.

INFRACTIUNI SAVARSITE ASUPRA UNUI MEMBRU DE FAMILIE

UCIDEREA SAU VĂTĂMAREA NOU-NĂSCUTULUI DE CĂTRE MAMĂ (art. 200

Activitatea de ucidere sau vătămare a nou-născutului de către mamă.

b) Urmarea imediată: moartea sau vătămarea nou-născutului.

c) Raportul de cauzalitate: între acțiunea/inacțiunea autoarei și rezultatul produs trebuie să existe

AGRESIUNI ASUPRA FATULUI

Se realizează numai printr-o acțiune susceptibilă să producă întreruperea cursului sarcinii.

b) Urmarea imediată: avem, după caz:

!!! În cazul celei de-a doua variante agravate,

c) Raportul de cauzalitate: între acțiunea/inacțiunea autorului și rezultatul produs trebuie să

VĂTĂMAREA FĂTULUI (art. 202 C.pen)

Fapta se realizează prin activitatea de vătămare a fătului.

c) Raportul de cauzalitate: între acțiunea/inacțiunea autorului și rezultatul produs trebuie să

Infracţiuni contra libertății persoanei

LĂSAREA FĂRĂ AJUTOR A UNEI PERSOANE AFLATĂ ÎN DIFICULTATE (art. 203

Constă într-una dintre inacțiunile alternative:

b) Raportul de cauzalitate: este necesar a se stabili o legătură de cauzalitate între inacțiunea /

ÎMPIEDICAREA AJUTORULUI (art. 204 C.pen)

Subiect pasiv: o persoană care se găsește într-un pericol iminent și grav.

a) Urmarea imediată: sporirea stării de pericol la adresa victimei.

b) Raportul de cauzalitate: este necesar a se stabili o legătură de cauzalitate între inacțiunea /