Sunteți pe pagina 1din 4

INDIVIDUALIZAREA JUDICIARĂ A EXECUTĂRII PEDEPSEI

Măsură Renunţarea la aplicarea pedepsei Amânarea aplicării pedepsei Suspendarea executării sub Liberarea condiţionată
supraveghere

Noţiune Noutate în Dreptul penal RO Instanţa stabileşte durata şi Instanţa, după ce stabileşte durata Constă în punerea în libertate a
cuantumul pedepsei, însă apreciază ori cuantumul pedepsei, dispune condamnatului din locul de
Instanţa nu stabileşte nici măcar că aplicarea imediată a pedepsei nu aplicarea acesteia şi, totodată, deţinere mai înainte de executarea
durata ori cuantumul pedepsei este necesară, dar se impune apreciază că nu este necesară în întregime a pedepsei.
supravegherea infractorului într-un executarea acesteia, ţinând cont de
Măsură luată de instanţă pentru a anumit termen persoana infractorului, conduita
soluţiona cauzele in care acestuia, efortul depus pentru
infracţiunea este de o gravitate diminuarea consecinţelor
redusă, ţinând cont şi de conduita
infractorului înainte şi după
comiterea faptei

Condiţii Infracţiune / a) infracţiunea este de o gravitate a) dacă pedeapsa stabilită (inclusiv a) dacă pedeapsa aplicată (inclusiv 1) a fost executată o parte din
pedeapsă redusă în cazul concursului de infracţiuni) pentru concurs de infracţiuni) este pedeapsă (partea din pedeapsă
b) pedeapsa prevăzută de lege este amenda sau închisoare până închisoarea de cel mult 3 ani diferă funcţie de: durata
pentru infracţiune este la 2 ani b) pedeapsa prevăzută de b) nu se dispune suspendarea dacă pedepsei aplicate, vârsta
închisoarea de cel mult 5 ani lege pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa este doar amenda !!! condamnatului, folosirea
este închisoarea sub 7 ani c) pedeapsa amenzii care însoţeşte acestuia la muncă)
închisoarea se execută !!! 2) Calcul (cu tot cu partea din
durată ce poate fi considerată
ca executată prin muncă)
a) Cel puţin 2/3 – în cazul în care
pedeapsa nu depăşeşte 10 ani b)
Cel puţin 3/4 – în cazul pedepsei
închisorii mai mare de 10 ani
3) Executat efectiv:
a) Cel puţin 1/2 - când pedeapsa
nu depăşeşte 10 ani
b) Cel puţin 2/3 – când pedeapsa
depăşeşte 10 ani

Infractor a) să nu mai fi suferit anterior o a) infractorul nu a mai suferit anterior o a) infractorul nu a mai fost condamnat În cazul condamnatului care a
condamnare condamnare la pedeapsa închisorii b) anterior la pedeapsa închisorii mai împlinit 60 de ani, se poate
b) să nu se fi dispus renunţarea la infractorul şi-a manifestat acordul de a mare de un an dispune liberarea condiţionată,
aplicarea pedepsei în ultimii 2 presta o muncă neremunerată în b) infractorul şi-a manifestat acordul după executarea unei părţi din
ani anterior datei infracţiunii folosul comunităţii pentru a presta o muncă pedeapsă, astfel:
judecate c) infractorul să nu se fi sustras de la neremunerată în folosul
c) să nu se fi sustras de la UP ori UP ori de la JUD sau să nu fi încercat comunităţii 4) Calcul (cu tot cu partea din
de la JUD sau să nu fi încercat zădărnicirea aflării adevărului c) infractorul să nu se fi sustras de la durată ce poate fi considerată
zădărnicirea aflării adevărului UP ori de la JUD sau să nu fi ca executată prin muncă)
încercat zădărnicirea aflării a) 1/2 din pedeapsă – în cazul în
adevărului care pedeapsa nu depăşeşte
10 ani
b) Cel puţin 2/3 – în cazul pedepsei
închisorii mai mare de 10 ani
5) Executat efectiv:
a) Cel puţin 1/3 - când pedeapsa
nu depăşeşte 10 ani
/
b) Cel puţin 1/2 – când pedeapsa
depăşeşte 10 ani

Apreciere Formarea opiniei instanţei se face Formarea opiniei instanţei se face în Se face în baza evaluărilor Serviciului
instanţă în raport de persoana INFR, de raport de persoana INFR, de conduita de Probaţiune
conduita avută anterior sau după avută anterior sau după comiterea
comiterea faptei, efortul depus faptei, efortul depus pentru diminuarea
pentru diminuarea consecinţelor consecinţelor

Efecte imediate Persoana nu este supusă a) neaplicarea pedepsei principale b) a) suspendarea executării pedepsei a) punerea în libertate a
niciunei decăderi. Nu execută neaplicarea amenzii care însoţeşte închisorii, pe durata termenului de condamnatului
pedeapsa închisoarea supraveghere b) dacă restul de pedeapsă este de
c) nu există efecte asupra măsurilor de b) pedeapsa complementară începe cel puţin 2 ani, condamnatul
siguranţă ori a obligaţiilor civile să se execute liberat va fi obligat să respecte
c) pedeapsa accesorie este măsurile de supraveghere
suspendată d) nu se aplică asupra c) restul obligaţiilor se execută pe
măsurilor de siguranţă sau obligaţiilor întreaga durată a termenului de
civile supraveghere

definitive Instanţa dă un avertisment în care Condiţii: La împlinirea termenului de Considerarea ca executată a


arată motivele care au condus la a) dacă până la expirarea termenului supraveghere, dacă: pedepsei închisorii, care se
decizia luată de supraveghere persoana nu a produce la terminarea termenului
săvârşit o nouă infracţiune a) cel condamnat nu a săvârşit o nouă de supraveghere, dacă:
b) dacă nu s-a dispus revocarea infracţiune, descoperită până la
amânării aplicării pedepsei expirarea termenului de a) condamnatul nu a săvârşit o
c) dacă nu s-a descoperit o cauză de supraveghere nouă infracţiune, descoperită
anulare b) nu s-a dispus revocarea suspendării până la expirarea termenului
executării pedepsei de supraveghere
c) nu s-a descoperit o cauză de anulare b) nu s-a dispus revocarea liberării
condiţionate
c) nu s-a descoperit o cauză de
anulare

Termen supraveghere Nu are 2 ani, de la data hotărârii de amânare Între 2 şi 4 ani – dar nu mai mic Intervalul cuprins între data
decât durata pedepsei aplicate liberării condiţionate şi data
împlinirii duratei pedepsei

Dacă termenul de supraveghere


este mai mare de 2 ani,
condamnatul trebuie să respecte
anumite măsuri de supraveghere şi
îi pot fi impuse una sau mai multe
obligaţii

Măsurile de supraveghere se
execută din momentul acordării
liberării condiţionate pe o
/
perioadă egală cu o treime din
durata termenului de
supraveghere, dar nu mai mult
de 2 ani

Revocare obligatorie Sancţiunea pentru conduita Se dispune atunci când: Se dispune pentru cauze
necorespunzătoare a persoanei ulterioare acordării liberării
supravegheate şi atrage aplicarea a) pe parcursul termenului de condiţionate, petrecute în
pedepsei ce fusese amânată supraveghere, persoana termenul de supraveghere.
supravegheată, cu rea-credinţă, nu
a) când persoana supravegheată, cu respectă măsurile de supraveghere Revocarea este numai obligatorie,
rea-credinţă, nu respectă măsurile sau nu execută obligaţiile civile atunci când:
de supraveghere sau nu execută stabilite
obligaţiile impuse b) până la expirarea termenului, a) persoana liberată, cu rea
b) dacă, până la expirarea termenului, persoana nu îndeplineşte integral credinţă, nu respectă măsurile
persoana nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite de supraveghere sau nu
obligaţiile civile stabilite c) după suspendarea executării execută obligaţiile impuse
c) dacă, după amânarea aplicării pedepsei, persoana săvârșește o b) după liberare, condamnatul a
pedepsei, persoana săvârşeşte o nouă infracţiune, cu intenţie sau săvârşit o nouă infracţiune,
nouă infracţiune, cu intenţie sau intenţie depăşită, iar infracţiunea descoperită în termenul de
intenţie depăşită, iar infracţiunea este descoperită în termenul de supraveghere şi pentru care a
este descoperită în termenul de supraveghere şi se pronunţă o fost pronunţată o hotărâre de
supraveghere şi se pronunţă o hotărâre de condamnare, chiar şi condamnare, chiar şi după
hotărâre de condamnare, chiar şi după termenul de supraveghere împlinirea termenului de
după termenul de supraveghere supraveghere.

facultativă Când persoana supravegheată Când persoana supravegheată


săvârşeşte o nouă infracţiune din culpă săvârşeşte o nouă infracţiune din
culpă.
Instanţa poate dispune măsura
amânării pedepsei (termenele vor Infracţiunea a fost descoperită până la
curge în paralel) împlinirea termenului de supraveghere
şi s-a pronunţat o hotărâre de
Instanţa poate alege revocarea condamnare la pedeapsa închisorii
amânării aplicării pedepsei, iar cele chiar şi după termenul de
două pedepse se vor contopi, potrivit supraveghere
regulii concursului de infracţiuni

/
Anulare Se datorează existenţei unor Se dispune dacă: Se dispune pentru cauze anterioare Se dispune pentru cauze
condiţii preexistente deciziei de ∙ persoana supravegheată a săvârşit, rămânerii definitive a hotărârii de anterioare datei hotărârii prin
anulare a pedepsei anterior dispunerii măsurii amânării suspendare a executării pedepsei. care s-a acordat liberarea
aplicării pedepsei, o infracţiune condiţionată.
Condiţii: (indiferent de forma de vinovăţie) Este numai obligatorie şi se dispune
a) persoana a comis o infracţiune dacă: Anularea este obligatorie şi se
mai înainte de rămânerea ∙ infracţiunea a fost descoperită în dispune dacă:
definitivă a hotărârii de termenul de supraveghere ∙ persoana condamnată mai săvârşise
renunţare ∙ pentru infracţiunea respectivă se o infracţiune (indiferent de forma ∙ persoana condamnată mai
b) infracţiune care atrage anularea aplică pedeapsa închisorii, chiar şi de vinovăţie) până la rămânerea săvârşise o infracţiune
să fie descoperită într-un după expirarea termenului de definitivă a hotărârii de suspendare (indiferent de forma de
termen de 2 ani de la supraveghere ∙ pentru infracţiunea anterioară s-a vinovăţie) până la rămânerea
rămânerea definitivă a hotărârii aplicat pedeapsa închisorii, chiar şi definitivă a hotărârii de
de anulare după expirarea termenului de suspendare
c) pentru infracţiunea săvârşită s-a supraveghere ∙ infracţiunea anterioară este
stabilit o pedeapsă, chiar şi ∙ anularea suspendării nu este posibilă descoperită în termenul de
atunci când pedeapsa pentru dacă noua pedeapsă este amenda ∙ supraveghere
infracţiunea care atrage infracţiunea anterioară este ∙ pentru infracţiunea anterioară s-a
anularea a fost stabilită după descoperită până la expirarea aplicat pedeapsa închisorii,
termenul de 2 ani. termenului de supraveghere chiar şi după expirarea
termenului de supraveghere
Pedeapsa devine executabilă
În urma anulării, pedeapsa care a
atras anularea şi pedeapsa iniţială
vor fi contopite, potrivit dispoziţiilor
de la

concursul de infracţiuni, recidivă


sau pluralitate intermediară

Cazuri Faptele prevăzute la art. 4 din a) infracţiunea de abandon de familie a) infracţiunea de abandon de familie Dacă persoana, cu rea-credinţă, nu
speciale Legea nr. 143/2000 prevenirea şi b) infracţiunea de împiedicarea b) infracţiunea de împiedicarea execută pedeapsa amenzii,
combaterea traficului de droguri accesului la învăţământul general accesului la învăţământul general numărul zilelor-amendă se
obligatoriu obligatoriu înlocuieşte un număr
c) art. 4 Legea 143/2000 droguri c) art. 4 Legea 143/2000 droguri corespunzător de zile de
închisoare, iar aceste zile de
închisoare se vor executa ->
liberarea condiţionată este anulată

S-ar putea să vă placă și