SEMINAR - 11

Infracţiuni contra patrimoniului IV

ÎNŞELĂCIUNEA (art. 244 C.pen)

Conţinut legal:
Varianta tip: inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte
mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau
pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă.
Varianta agravată: înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori
de alte mijloace frauduloase…. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune,
se aplică regula concursului de infracţiuni.
Varianta agravată comună: dacă faptele au produs consecinţe deosebit de grave (art. 2561
C.pen).

Obiect juridic: (special): relaţiile sociale referitoare la patrimoniu, relaţii care implică buna
credinţă şi încrederea reciprocă a subiecţilor acestor relaţii.
Deosebirea faţă de infracţiunea de abuz de încredere: dacă în ceea ce priveşte înşelăciunea,
acordarea încrederii este obţinută prin amăgire, la abuzul de încredere se încalcă prin abuz
încrederea acordată.
Obiect material: poate fi un bun mobil sau imobil, precum şi înscrisurile care au valoare
patrimonială. Poate fi obiect material şi un înscris care încorporează o valoare patrimonială
(ex. libret sau obligaţiuni CEC, adeverinţă de câştigare a unui premiu la loterie, acţiuni la o
bancă sau la un fond de investiţii etc.).

Subiect activ: orice persoană responsabilă penal.

Infracţiunea se săvârşeşte şi în coautorat, instigare şi complicitate.

Subiect pasiv: persoana fizică sau juridică al cărei patrimoniu este afectat.
Atunci când o persoană a dispus în mod ilicit de un bun al altei persoane, dar a fost în
această împrejurare victima unei induceri în eroare, atunci va fi subiect pasiv secundar al
infracţiunii.

LATURA OBIECTIVĂ
a) Elementul material

Constă într-o acţiune de inducere în eroare, deci într-o activitate de amăgire, prin
prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate.
Prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase presupune a face să se creadă, a trece
drept reală, existentă o faptă sau împrejurare care nu există în realitate, ci care a fost
inventată.
 1
A prezenta ca mincinoasă o faptă adevărată înseamnă a face să se creadă drept inexistentă
o faptă, situaţie sau împrejurare care există în realitate.
Această prezentare denaturată a realităţii trebuie să fie de natură să capteze atenţia, buna
credinţă sau încrederea victimei şi să o inducă în eroare sau să o amăgească şi, astfel, să o
manipuleze în a face ceva ce în mod normal sau în alte condiţii aceasta nu ar fi făcut.
Pentru a realiza infracţiunea, făptuitorul foloseşte anumite mijloace de înşelare, orale sau
scrise, extrem de ingenioase şi variate.
Exemplu: s-a reţinut că săvârşeşte infracţiunea de înşelăciune acela care omite să comunice
părţii contractante că, deşi este proprietarul terenului pe care dorea să îl înstrăineze, cu
privire la acesta există un proces civil ce viza însăşi stabilirea persoanei care ar fi putut fi
titular al dreptului de proprietate.
Exemplu: fapta inculpatului de a fi folosit o copie falsificată a cărţii de identitate ori a
adeverinţei de venit pentru achiziţionarea de bunuri pe credit.
Exemplu: fapta aceluia care induce în eroare o societate de asigurare prin folosirea unor date
false (ex. fotografii, înscrisuri) cu prilejul încheierii şi executării unui contract de asigurare.
În varianta agravată, înşelăciunea presupune utilizarea de nume sau calităţi mincinoase.
Folosirea de nume mincinoase presupune unui nume care nu aparţine în realitate
făptuitorului. Acest nume mincinos poate fi real, dar „împrumutat” pentru inducerea în eroare
a victimei, ori inventat, imaginar.
Folosirea de calităţi mincinoase presupune utilizarea de titluri, funcţii etc. pe care făptuitorul
nu le are în realitate (ex. se prezintă ca ofiţer de poliţie, funcţionar bancar, factor poştal,
procuror etc.) sau îşi poate da calitatea nereală de membru de familie, mesager ori avocat al
unei cunoştinţe.
Prin mijloc fraudulos se înţelege acel mijloc care de obicei este veridic şi de natură să
înlăture orice bănuială, dar care în realitate este mincinos sau folosit în mod „mincinos” (ex.
recomandări false, afişarea de titluri, onoruri, grade care nu aparţin în realitate făptuitorului
etc.).
Exemplu: Frauda „Directorul Executiv” – la sfârşitul lunii august 2016, directorul (român)
financiar al filialei locale (din Bistriţa) a companiei germane Leoni AG a primit un mesaj email
din partea unui superior din Germania prin care i s-a solicitat să transfere în străinătate 37
milioane de euro. Întrucât mesajul respecta toate condiţiile de formă şi conţinut cu care
directorul financiar era obişnuit, acesta s-a executat şi a realizat transferul. În realitate,
mesajele email au avut ca iniţiatori alte persoane (apreciate în mod greşit de către presă
drept „hackeri”), care au falsificat anumite informaţii (adresă email, semnătura şi titulatura
directorului din Germania etc.), ceea ce a fost de natură să inducă în eroare pe directorul
financiar român, iar acesta să dea curs solicitării fără a mai proceda la verificări. În această
speţă se reţine infracţiunea de înşelăciune, şi nu fraudă informatică, în concurs cu
infracţiunea de fals informatic (falsificarea header-elor mesajelor de email).

b) Urmarea imediată: producerea unei pagube în patrimoniul persoanei înşelate. În absenţa

unei pagube nu există infracţiunea.

c) Raportul de cauzalitate: pentru existenţa infracţiunii trebuie să se constate existenţa unei

legături de cauzalitate. Atunci când paguba survine din alte cauze decât amăgirea, nu vor fi
întrunite elementele infracţiunii de înşelăciune.
 2
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de înşelăciune se săvârşeşte cu intenţie directă. Făptuitorul îşi dă seama şi
urmăreşte să realizeze o acţiune de inducere în eroare şi că prin aceasta produce o pagubă.
Intenţia este calificată prin scop – obţinerea unui folos patrimonial injust.
Pentru existenţa laturii subiective a infracţiunii de înşelăciune nu este nevoie ca folosul
material injust să fi fost efectiv realizat, ci numai să fi existat ca o posibilitate urmărită de
către făptuitor.
Nu interesează mobilul de care este animat făptuitorul.

FORME
La infracţiunea de înșelăciune sunt posibile toate formele imperfecte.
Tentativa este posibilă şi se pedepseşte (art. 248 C.pen).
Consumarea are loc în momentul în care s-a produs urmarea imediată, adică s-a produs
paguba efectivă în patrimoniul celui indus în eroare. Infracţiunea se consumă la data
producerii pagubei, nu la data inducerii în eroare !!!
 3
ÎNŞELĂCIUNEA PRIVIND ASIGURĂRILE (art. 245 C.pen)

Conţinut legal:
Varianta tip: distrugerea, degradarea, aducerea în stare de neîntrebuințare, ascunderea sau
înstrăinarea unui bun asigurat împotriva degradării, uzurii, pierderii sau furtului, în scopul de
a obține, pentru sine sau pentru altul, suma asigurată.
Varianta atenuată: fapta persoanei care, în scopul prevăzut la alin. (1), simulează. își
cauzează sau agravează leziuni sau vătămări corporale produse de un risc asigurat.
Varianta agravată comună: când faptele au produs consecințe deosebit de grave (art. 2561)

Obiect juridic: (special): relaţiile sociale referitoare la patrimoniu, relaţii care implică buna
credinţă şi încrederea reciprocă a subiecţilor în domeniul asigurărilor.
Obiect material: poate fi un bun mobil sau imobil asigurat împotriva distrugerii, degradării,
uzurii, pierderii sau furtului ori corpul persoanei asigurate.
Subiect activ: orice persoană responsabilă penal. În condițiile alin. (2) poate fi doar persoana
asigurată.
Infracţiunea se săvârşeşte şi în coautorat, instigare şi complicitate.
Subiect pasiv: asigurătorul (societatea de asigurare)

LATURA OBIECTIVĂ
a) Elementul material

Constă în distrugerea, degradarea, aducerea în stare de neîntrebuințare, ascunderea sau

înstrăinarea bunului asigurat.
Distrugerea, degradarea și aducerea în stare de neîntrebuințare au semnificațiile elementului
material al infracțiunii de distrugere (art. 253 C.pen).
Ascunderea bunului înseamnă dosirea, tăinuirea, punerea bunului într/un loc ferit unde nu
poate fi găsit.
Înstrăinarea presupune transferul de proprietate asupra bunului unei alte persoane, dând
impresia disparițiie sau sustragerii acestuia.
Exemplu: a săvârșit infracțiunea inculpatul care, după ce și-a vândut autoturismul, a reclamat
la poliție furtul acestuia și apoi s-a adresat sucursalei locale a societății de asigurare X
cerând să fie despăgubit.
Potrivit art. 2199 Cod civil, prin contractul de asigurare, contractantul asigurării (de regulă,
asiguratul) se obligă să plătească o primă (sumă de bani) asigurătorului, iar acesta din urmă
se obligă să îl despăgubească pe asigurat în cazul producerii riscului asigurat ori pe
beneficiarul asigurării sau pe un terț păgubit.
Încheierea contractului de asigurare se constată prin polița de aigurare, emis și semnat de
asigurător ori prin nota de acoperire emisă și semnată de brokerul de asigurare. Polița de
asigurare poate fi, după caz, nominativă, la ordin sau la purtător.
În cazul producerii riscului, asigurătorul trebuie să plătească indemnizația de asigurare în
condițiile stipulate în contract.

4
În Codul Civil sunt prevăzute mai multe tipuri de contracte de asigurare: asigurări de bunuri,
asigurări de credite și garanții, asigurări financiare, asigurări de răspundere civilă, asigurări
de persoane etc. Prin art. 245, legiuitorul a înțeles să protejeze numai contractele de
asigurare pentru bunuri și persoane, întrucât aceste cazuri sunt mai des întâlnite în practica
judiciară.
Aceasta nu înseamnă că celelalte situații sunt lăsate în afara incriminării, ci numai faptul că
nu întrunesc condițiile constitutive ale infracțiunii de la art. 245.
Exemplu: după ce cumnatul său a pierdut controlul volanului autoturismului și s-a răsturnat
cu acesta la 23 martie 1999, inculpatul X i-a propus inculpatului Y să întocmească procesul
verbal de constatare a producerii accidentului cu o dată ulterioară producerii evenimentului,
respectiv pe 3 aprilie 1999, pentru a putea încheia asigurarea CASCO anterior acestei date,
în scopul obținerii sumei de despăgubire, lucru care s-a și întâmplat. În această speță se va
reține infracțiunea de înșelăciune, și nu pe cea de înșelăciune privind asigurările.
Exemplu: constituie tot înșelăciune și nu înșelăciune privind asigurările fapta ofițerului de
poliție rutieră care a întocmit în fals un proces-verbal de constatare a unui accident rutier,
precum și declarațiile de martor, atașând și autorizația de reparație auto, iar ulterior, pe baza
actelor depuse și a dosarului de daună întocmit de societatea de asigurare, a ridicat suma de
despăgubire.
În varianta alin (2), avem fapta persoanei care, în scopul de a obține, pentru sine sau pentru
altul, suma asigurată, simulează, își cauzează sau își agravează leziuni sau vătămări
corporale produse de un risc asigurat.

b) Urmarea imediată: producerea unei stări de pericol pentru patrimoniul asigurătorului, prin
producerea sau simularea producerii riscului asigurat.

c) Raportul de cauzalitate: pentru existenţa infracţiunii trebuie să se constate existenţa unei

legături de cauzalitate între activitatea făptuitorului și producerea urmării imediate.

LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de înşelăciune se săvârşeşte cu intenţie directă. Nu este relevant mobilul de
care este animat făptuitorul.

FORME
Actele pregătitoare, deși posibile, nu se pedepsesc.
Tentativa este posibilă şi se pedepseşte (art. 248 C.pen).
Consumarea are loc în momentul în care acțiunea este executată în întregime și se produce
rezultatul.

5
DETURNAREA LICITAȚIILOR PUBLICE (art. 246 C.pen)

Conţinut legal:
Varianta tip: fapta de a îndepărta, prin constrângere sau corupere, un participant de la o
licitație publică ori înțelegerea între participanți pentru a denatura prețul de adjudecare

Obiect juridic: (special): relaţiile sociale referitoare la interesul public de a proteja liberul
acces și concurența în licitațiile publice, cu respectarea regulilor derulării acestora. Cadrul
juridic al desfășurării acestora este OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție
publică.
Obiect material: NU are !
Subiect activ: orice persoană responsabilă penal. În cazul ”înțelegerii între participanți”,
subiectul activ trebuie să aibă calitatea de ofertant sau concurent la o licitație publică.
Ofertantul este un furnizor, executant sau prestator, persoană fizică sau juridică, ce a depus
o ofertă de participare la o licitație.
Concurentul este un prestator, persoană fizică sau juridică, care a depus o soluție la un
concurs de soluții (o procedură specială prin care se achiziționează, în special în domeniul
arhitecturii, amenajării teritoriului, construcții sau în domeniul IT), un plan sau un proiect, prin
selectarea acestuia pe baze concurențiale, de către un juriu.
Infracţiunea se săvârşeşte şi în coautorat, instigare şi complicitate.
Subiect pasiv: principal – statul și secundar – persoana ale cărei interese de afaceri au fost
lezate.

LATURA OBIECTIVĂ
a) Elementul material

Constă în îndepărtarea, prin constrângere sau corupere, a unui participant la o licitație

publică ori înțelegerea între participanți pentru a denatura prețul adjudecării.
Îndepărtarea participantului de la licitație semnifică ținerea la distanță a acestuia,
împiedicarea de a participa la respectiva licitație. Îndepărtarea trebuie să se realizeze prin
constrângere sau corupere.
Alte modalități de a îndepărta participantul la o licitație: crearea de obstacole, impunerea de
condiții exagerate de bonitate sau similare etc. nu asigură îndeplinirea condițiilor constitutive
ale acestei infracțiuni.
Acțiunea de corupere poate să se desfășoare asupra participantului (i se oferă bani pentru a
se retrage de la licitație) sau asupra organizatorului (acestuia i se oferă bani sau alte
avantaje pentru a descalifica un participant sau pentru a-l împiedica să participe la licitație).
Dacă activitățile de corupere sau constrângere sunt, prin ele însele, infracțiuni, se va reține
concursul de infracțiuni.
O altă variantă de comitere a infracțiunii este înțelegerea între participanți pentru a denatura
prețul de adjudecare. Această activitate este de natură să afecteze concurența loială.
Până la apariția acestei infracțiuni, diferitele modalități de realizare a activității infracționale
erau încadrate juridic drept înșelăciune, abuz în serviciu, fals intelectual, fals material în
înscrisuri oficiale etc.
6
b) Urmarea imediată: atingerea adusă liberei concurențe în licitațiile publice.

c) Raportul de cauzalitate: pentru existenţa infracţiunii trebuie să se constate existenţa unei

legături de cauzalitate între activitatea făptuitorului și producerea urmării imediate.

LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de deturnare a licitațiilor publice, în varianta îndepărtării unui participant, se
săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
În varianta înțelegerii între participanți, fapta se comite cu intenție directă, calificată prin scop.

FORME
Actele pregătitoare, deși posibile, nu se pedepsesc.
Tentativa este posibilă şi se pedepseşte (art. 248 C.pen).
Consumarea are loc în momentul în care acțiunea este executată în întregime și se produce
rezultatul.

7
EXPLOTAREA PATRIMONIALĂ A UNEI PERSOANE VULNERABILE (art. 247 C.pen)

Conţinut legal:
Varianta tip: fapta creditorului care, cu ocazia dării de împrumut de bani sau bunuri, profitând
de starea de vădită vulnerabilitate a debitorului, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmității
ori relației de dependență în care debitorul se află față de el, îl face să constituie sau să
transmită, pentru sine sau pentru altul, un drept real sau o creanță de valoare vădit
disproporționată față de această prestație
Varianta agravată: punerea unei persoane în stare de vădită vulnerabilitate prin provocarea
unei intoxicații cu alcool sau cu substanțe psihoactive în scopul de a o determina să consimtă
la constituirea sau transmiterea unui drept real ori de creanță sau să renunțe la un drept,
dacă s-a produs o pagubă.
Variantă agravată comună: dacă s-au produs consecințe deosebit de grave (art. 2561).

Obiect juridic: (special): relaţiile sociale referitoare la buna-credință și încrederea reciprocă a

subiecților în cadrul raporturilor patrimoniale, ocrotindu-se în special persoanele vulnerabile
pe criterii de vârstă, stare de sănătate, infirmități sau relație de dependență unele față de
altele.
Obiect material: poate fi un bun mobil sau imobil, precum și înscrisurile care au valoare
patrimonială.
Subiect activ: în varianta tip – creditorul, care dă cu împrumut bani sau bunuri. În varianta
agravată – poate fi orice persoană responsabilă penal.
Infracţiunea se săvârşeşte şi în coautorat, instigare şi complicitate.
Subiect pasiv: este calificat – persoana vulnerabilă din cauza vârstei, stării de sănătate,
infirmității sau dependenței vădite față de creditor.

LATURA OBIECTIVĂ
a) Elementul material

Constă în acțiunea creditorului de a-l face pe debitor să constituie sau să transmită, pentru
sine sau pentru altul, un drept real sa o creanță de valoare, vădit disproporționată față de
prestația creditorului.
Potrivit art. 555 C.civ., sunt drepturi reale: dreptul de proprietate, dreptul de superficie,
dreptul de uzufruct, dreptul de servitute, dreptul de administrare, dreptul de folosință, dreptul
de garanție etc.
Condiții pentru existența infracțiunii:
1. Activitatea de convingere a victimei trebuie să se realizeze în cadrul unui contract de
împrumut de bani sau bunuri.
Exemplu: prezentarea ca medic în faţa unei persoane în vârstă şi oferirea spre vânzare
acesteia a unui medicament despre care afirmă că are însuşirea de a vindeca pneumonia (în
realitate, medicamentul este un plic cu sare de mare), reprezintă o faptă tipică de
înşelăciune, şi nu de exploatare patrimonială a unei persoane vulnerabile.
2. Făptuitorul pretinde o „contraprestaţie” din partea persoanei pe care o împrumută cu bani
sau bunuri. În timpul acordării împrumutului sau chiar şi după acordarea acestuia (până la
stingerea „datoriei”).

8
3. Făptuitorul (creditorul) trebuie să profite de starea de vădită vulnerabilitate a debitorului,
din cauza vârstei, stării de sănătate, infirmităţii ori relaţiei de dependenţă faţă de acesta.
Criteriul vârstei se aplică persoanelor adulte, cu vârste înaintate, despre care se presupune
că sunt mai vulnerabile. Aici sunt avuţi în vedere bătrânii, care, având o situaţie economică
mai precară, pot fi mai uşor păcăliţi în cazul împrumuturilor.
Exemplu: fapta celui care promite unei fetiţe că îi va da jucării în schimbul cerceilor de la
ureche constituie infracţiunea de furt, şi nu cea de exploatarea patrimonială a unei persoane
vulnerabile.
Starea de sănătate se referă la boli greu de vindecat sau incurabile (ex. SIDA), ceea ce face
ca victima, având nevoie urgentă de bani pentru medicamente, nu mai conştientizează faptul
că dreptul real sau de creanţă pe care îl transmite creditorului este mult mai important decât
valoarea împrumutului.
Starea de dependenţă poate fi generată de una dintre situaţiile de mai sus, atunci (spre
exemplu) când făptuitorul îngrijeşte victima bătrână, bolnavă sau infirmă etc., sau poate fi
urmarea altor cauze: victima, rămânând şomeră, este întreţinută de către făptuitor, care,
după un timp, o determină să îi vândă sau să îi doneze casa.
4. Dreptul real sau de creanţă transmis de debitor trebuie să fie vădit disproporţionat în raport
cu valoarea banilor sau bunului împrumutat.
Exemplu: făptuitorul împrumută victimei 10.000 de euro şi îi cere acesteia să îi transmită
mamei făptuitorului dreptul de proprietate asupra apartamentului în valoare de 40.000 de
euro.
În varianta agravată, făptuitorul nu mai profită de starea de vulnerabilitate a victimei, ci o
provoacă (prin intoxicaţie cu alcool sau alte substanţe psihoactive), pentru a determina
victima să consimtă la transmiterea dreptului real sau de creanţă vizat de făptuitor.
De reţinut că, spre deosebire de varianta tip, în varianta agravată se prevede şi situaţia în
care victima este intoxicată pentru a renunţa la un drept al său.
Exemplu: victima este îmbătată şi determinată să semneze un act prin care renunţă la
datoria pe care făptuitorul o avea la el.

b) Urmarea imediată: producerea unei pagube în patrimoniul persoanei a cărei

vulnerabilitate este exploatată. Această pagubă rezultă din disproporţia între valoarea
dreptului real sau de creanţă cedat creditorului şi valoarea împrumutului acordat de acesta.
În varianta agravată, se cere expres producerea pagubei pentru întrunirea elementelor
constitutive ale infracţiunii.

c) Raportul de cauzalitate: pentru existenţa infracţiunii trebuie să se constate existenţa unei

legături de cauzalitate între acţiunea de inducere în eroare desfăşurată de făptuitor și
producerea urmării imediate.

LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de exploatarea patrimonială a unei persoane vulnerabile se săvârşeşte, în
varianta tip, cu intenţie directă sau indirectă. În varianta agravată intenţia directă este
calificată prin scop (de a determina victima să consimtă la constituirea sau transmiterea unui
drept real sau să renunţe la un drept).

9
FORME
Actele pregătitoare, deși posibile, nu se pedepsesc.
Tentativa este posibilă şi se pedepseşte (art. 248 C.pen).
Consumarea are loc în momentul în care acțiunea este executată în întregime și se produce
rezultatul.
10