Acțiunea civilă

(Vezi curs 3 - caracteristicile acțiunii civile care o deosebesc de acțiunea penală)

Acțiunea civilă prezintă în realitate o fizionomie proprie care este specifică penalului, datorită originii
penale a acțiunii civile. Originea penală a acțiunii civile creează aceste trasături specifice care o deosebesc de
aceeași acțiune civilă care se exercită la instanța civilă.
OBIECTUL ACȚIUNII CIVILE atunci când aceasta provine din prejudiciul cauzat prin infracțiune îl reprezintă
(cum ne arată legiuitorul în art. 19 alin 1 al NCPP) – TRAGEREA LA RĂSPUNDERE CIVILĂ DELICTUALĂ
a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul care e produs prin fapta care constituie obiectul
acțiunii penale. (părere prof: este vorba de fapta care reprezintă temeiul acțiunii penale, nu obiectul).
Forma de răspundere civilă care reprezintă obiectul acțiunii civile care se exercită în procesul penal, este
răspunderea civilă DELICTUALĂ (chiar dacă ea se bazează pe o faptă care constă în neexecutarea unui contract –
nu e răspundere contractuală, ci delictuală în fața instanței penale). Obiectul acțiunii civile se realizează prin
modalitățile prevăzute de NCPC.
Principiul care stă la baza realizării obiectului acțiunii civile în cadrul procesului penal este cel al REPARAȚIEI
INTEGRALE A PREJUDICIULUI (material cât și moral – produs prin infracțiune). Acest principiu se poate
realiza prin două modalități:
➢ Reparația în natură – se aplică cu prioritate, șterge prejudiciul.
• Restituirea lucrurilor
- în toate cazurile în care se constată că acestea au fost ridicate în cursul procesului penal
de la suspect/inculpat
- se poate dispune restituirea dacă aparțin persoanei vătămate sau altei persoane de la care
acestea au fost luate pe nedrept (se poate dispune în toate fazele procesuale) => este
obligatorie, echivalează cu o reparație în natură a prejudiciului
• Restabilirea situației anterioare
- Măsură care poate fi luată DOAR ÎN CURSUL JUDECAȚII
- Numai de către INSTANȚĂ
- Când se constată ca prin infrațiune s-a schimbat situația de fapt
• Desființarea totală/parțială a unui înscris
- Modalitate de reparație în natură
- Admisibilă în toate INFRACȚIUNILE DE FALS privind înscrisurile
- Obligatorie
- Când restabilirea situației anterioare și desființarea înscrisului se dispune fără să fie
necesară constituirea de parte civilă = din OFICIU, în mod obligatoriu
o Echivalează cu o reparație OBLIGATORIE
o Are la bază caracterul OBLIGATORIU al acțiunii civile
o Derivă din originea penală a acțiunii civile
o Guvernată de principiul OFICIALITĂȚII

➢ Acordarea de despăgubiri bănești – prin echivalent – reparație subsidiară (doar când nu este posibil în
natură)
o Întotdeauna trebuie să aibe la bază o cerere scrisă a părții vătămate sau a succesorilor părții vătămate care
se constituie parte civilă
o Despăgubirea civilă este suma de bani la care urmează să fie obligată persoana responsabilă
o Poate avea două componente:
▪ Damnum emergens – prejudiciul efectiv suferit
▪ Lucrum cessans – folosul de care a fost lipsită persoana vătămată
o Modalitatea prin care poate fi reparat prejudiciul moral cauzat prin infracțiune
o Prejudiciul moral/material TREBUIE să provină din infracțiune (dacă are o altă sursă, acțiunea civilă
în procesul penal este inadmisibilă)
STRUCTURĂ
I. SUBIECȚII
a) Activi
• persoana vătămată care se constituie parte civilă în procesul penal
• succesorii persoanei vătămate care se constituie parte civilă în procesul penal => au calitate de parte în
proces (își valorifică un drept propriu rezultat din succesiune)
• reprezentantul legal – persoana vătămată este o persoană fără capacitate de exercițiu/ cu capacitate restrânsă
– poate fi reprezentată atât persoana vătămată cât și o altă persoană care se consideră prejudiciată de
infracțiune
• procurorul – numai în situația in care constată pasivitatea reprezentantului legal (nu exercită dreptul în
numele și interesul persoanei vătămate), preia toate drepturile persoanei vătămate fără capacitate/cu
capacitate restrânsă și se constituie parte civilă împotriva persoanei responsabile solicitând în numele și
interesul persoanei vătămate tragerea la răspundere delictuală -> acționează exclusiv în interesul persoanei
vătămate prin infracțiune
▪ citeriul interesului public
▪ criteriul interesului victimei (este asimilat interesului public al statului, de aceea face
parte din acțiunea procurorului)
b) Pasivi
= împotriva cărora se îndreaptă acțiunea civilă în procesul penal, persoanele responsabile potrivit legii
civile
• inculpatul – responsabilul legitim, cel căruia i se impută faptul generator de pagubă
• partea responsabilă civilmente – subiect pasiv eventual, răspunde indirect pentru prejudiciul cauzat de
inculpat prin infracțiune (art. 24 NCPP – acțiunea civilă exercitată de succesori – pot interveni în caz de
deces al părților persoane fizice/reorganizare persoane juridice)
o în TOATE CAZURILE ÎN CARE SE CONSTATĂ DECESUL/REORGANIZAREA UNEI
PĂRȚI în cursul unui proces penal pornit – acțiunea civilă este menținută în competența instanței
penale (regulă)
Legiuitorul are în vedere două situații:
i. decesul/reorganizarea părții civile
• partea civilă este SUBSTITUITĂ prin moștenitori/succesorii în drepturi/lichidatorii – pot continua
acțiunea civilă pornită de partea civilă cu respectarea unui termen de CEL MULT 2 LUNI de la
data la care a intervenit decesul/reorganizarea părții civile(nesocotirea va duce la NULITATEA
ABSOLUTĂ) – acțiunea nu mai poate fi pornită sau exercitată la instanța penală, doar la cea civilă
! în cazul decesului persoanei fizice, sunt constituite două modalități în care moștenitorii pot participa în locul ei la
procesul penal (continua acțiunea civilă):
➔ IURE EREDITATIS – pote fi folosită doar în situația în care decesul părții civile coroborat altei cauze
decât infracțiunea
➔ NOMINE ET IURE PROPRIO – partea civilă își exercită un drept propriu, născut direct din infracțiune,
care nu are la bază dreptul succesoral – decesul s-a datorat chiar infracțiunii (partea civilă nu se identifică
doar cu persoana vătămată – poate fi chiar altă persoană decât cea care este vătămată, orice persoană care a
suferit un prejudiciu prin infracțiune)
ii. deces/reorganizare parte responsabilă civilmente – acțiunea civilă poate fi intentată la instanța penală
DOAR DACĂ partea civilă indică moștenitorii părții resp în termen de CEL MULT 2 LUNI de la data la
care aceasta a luat la cunoștință despre deces etc – termen procedural, de decădere
! dacă decedează un inculpat – instanța penală nu soluționează acțiunea, ea se va exercita la instanța civilă
PUNEREA ÎN MIȘCARE
➔ constituirea de parte civilă
➔ nu se poate pune în mișcare decât prin constituirea de parte civilă
➔ legiuitorul stabilește o limită procedurală care decurge dintr-un principiu al aplicării legii procesuale
penale:
PRINCIPIUL DURATEI REZONABILE AL PROCESULUI PENAL
 ➔ Punerea în mișcare a acțiunii civile în procesul penal și exercitarea acesteia nu trebuie să prejudicieze acest
principiu -> sunt posibile doar dacă nu este afectată durata rezonabilă a soluționării laturii penale
➔ Dacă orgnul judiciar consideră după ce s-a pus în mișscare acțiunea civilă că exercitarea acțiunii civileodată
cu acțiunea penală ar întârzia soluționarea acțiunii penale, remediul este DISJUNGEREA (separarea
acțiunii civile de cea penală)
➔ Când există riscul de depășire a duratei rezonabile, acțiunea civilă pare ca inadmisibilă
CONSTITUIREA DE PARTE CIVILĂ
➔ Admisibilă în oricare fază procesuală (chiar dacă legiuitorul nu face nicio precizare), inclusiv în fazele
preliminare (urmărire penală, cameră preliminară)
➔ Nu va putea fi exercitată nici în faza de urmărire penală, nici în faza de cameră preliminară, DOAR ÎN
FAȚA INSTANȚEI PENALE
➔ Înseamnă formularea de către titular a acțiunii civile în vederea soluționării ei de către instanța penală odată
cu acțiunea penală
➔ Depinde de existența acțiunii penale și va fi inadmisibilă fără ea (atât timp cât nu există inculpat)
➔ Trebuie să fie formulată în termenul din art. 20 alin (1) din NCPC – cel târziu până în fața primei instanțe
(începerea cercetării judecătorești) – deci se va putea realiza în urmărire penală sau cameră preliminară
➔ Cercetarea judecătorească începe la prima instanță în momentul în care încep audierile (încep prin audierea
inculpatului)
➔ Organele judiciare au obligația de a încunoștiința persoana vătămată de dreptul ei procesual la formularea
acțiunii și cu privire la termenul ei (dacă termenul e încălcat, nu mai poate fi pornită acțiunea civilă la
instanța penală, dar va putea fi pornită la instanța civilă, cu o acțiune separată – pierde electa una via)
➔ Pentru a fi admisibilă, trebuie să se materializeze într-o cerere scrisă sau orală(când se face oral, va trebui
consemnată în procesul verbal al organului de urmărire penală sau în încheierea judecătorului)
➔ Indiferent de formă, pentru a fi valabilă, trebuie să cuprindă mențiunile referitoare la prejudiciul cauzat, la
natura prejudiciului, la cuantumul acestuia, la natura și întinderea pretențiilor
➔ Cererea trebuie să fie motivată (în fapt și în drept)
➔ Cererea să conțină indicarea probelor pe care se motivează
➔ Incumbă tuturor subiecților activi ai acțiunii civile (nu doar persoanei vătămate și succesorilor, ci și
reprezentantului și procurorului) *părerea prof: procurorul se va exprima prin ordonanță*
➔ Când se constată că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, nu va putea fi exercitată la instanța
penală, ci doar la instanța civilă
Caz special de inadmisibilitate a acțiunii civile:
Înainte de constituirea de parte civilă, acțiunea civilă a fost transmisă convențional printr-un contract de cesiune unei
alte persoane (fizice sau juridice). Persoana în beneficiul căreia a fost transmisă acțiunea civilă nu își va putea
valorifica dreptul dobândit prin cesiune în fața instanței pentru că nu are niciun raport direct cu prejudiciul cauzat
prin infracțiune, ci își valorifică un drept propriu rezultat din conveția încheiată cu partea civilă. Acesta va putea
exercita acțiunea civilă la instanța civilă după regulile dreptului civil.
În situația în care transmiterea s-a realizat după constituirea de parte civilă, aceasta va fi menținută în competența
instanței penale, chiar cu posibilitatea disjungerii după regulile comune (ar determina o întârziere nejustificată a
soluționării acțiunii penale).
În principiu, odată formulată, constituirea de parte civilă are caracter definitiv, ea nu mai poate fi schimbată.
În mod excepțional, poate fi modificată cel mai târziu până la terminarea ceretării judecătorești, în următoarele
situații:
a) Când se constată erori materiale în cererea inițială de constituire de parte civilă
b) Când se solicită mărirea/micșorarea cuantumului pretențiilor (posibile datorită elementelor de fapt care pot
să survină din cuprinsul cercetării judecătorești)
c) Când se constată ulterior (după constituirea de parte civilă) că nu este posibilă reparația în natură – situație
în care se poate formula, până la terminarea cercetării judecătorești, cerere de acordare de despăgubiri
bănești
 Admisibilitatea acțiunii civile depinde de existența acțiunii penale, altfel ea este inadmisibilă.
In esenta, actiunea civila este inadmisibila daca are ca obiect un prejudiciu care nu rezulta din fapta
care constituie temeiul actiunii penale; este inadmisibila daca se indreapta impotriva unei alte
persoane decat cea responsabilă; ea este inadmisibila daca este introdusa de o persoana
neindreptatita potrivit legii si este inadmisibilă daca acțiunea civilă a fost stinsă prin unul din
modurile de stingere care este prevăzut expres de lege - prin renuntare la pretențiile civile, care
poate sa intervina oricand, sau prin tranzactie care stinge acțiunea civilă.
In ipoteza in care se constata ca exista părti civile in numar mare intre care nu exista interese
contrare este posibilă participarea acestora la procesul penal prin reprezentantul lor comun, prin
reprezentant. Legiutorul a introdus in aceasta ipoteza, in scopul garantarii duratei rezonabile a
procesului penal, principiul obligativitatii numirii reprezentantului comun. In consecinta, in
situatia in care partile civile refuza sa isi numeasca un reprezentant, sau nu se inteleg cu privire la
un reprezentant comun, care sa le reprezinte in proces in numele si in interesul lor, organele
judiciare pot dispune din oficiu numirea unui reprezentant. Cine va fi acesta? Va fi un avocat din
oficiu. Institutia avocatului din oficiu este creata pentru cazurile de asistenta juridica si de
reprezentare obligatorie. In aceasta ipoteza, ne gasim in prezenta unui caz de reprezentare
obligatorie care se realizeaza de catre avocatul din oficiu. Acesta este numit prin actul organului
judiciar, actul procedural al organului judiciar respectiv: ordonanta catre procuror in cursul
urmaririi penale; incheiere de catre judecator in procedura de camera preliminara sau de catre
instanta in procedura de judecata. Ordonanta procurorului si dupa caz incheierea judecatorului sau
instantei, se comunica apoi partilor civile pentru ca acestea sa aiba posibilitatea de a-si exprima
consimtamantul cu privire la reprezentarea de catre avocatul din oficiu desemnat de catre organul
judiciar. Desi aici legiuitorul nu prevede niciun termen, vom vedea cand vom analiza participantii
la procedul penal ca este reglementat si un termen in cadrul căruia părțile civile trebuie sa comunice
răspunsul organelor judiciare, si anume 3 zile. După numire toate actele comunicate
reprezentantului comun sau de care reprezentantul a luat cunostiinta sunt prezumate ca fiind
cunoscute de catre părțile civile. In consecinta, rațiunea acestei instituții este cea de garantare a
celeritatii procedurilor atunci cand partile civile sunt in numar mare. Organele judiciare sunt cele
care constata îndeplinirea condițiilor care sunt prevăzute de lege pentru participarea partilor civile
la procesul penal prin intermediul reprezentantului comun.
Punerea in miscare a actiunii civile prin constituirea de parte civila este garantata. Cea mai
importanta garanție este ca in aceasta ipoteza in care sursa prejudiciului este penală, pentru o
asemenea situatie, legiuitorul a ținut sa precizeze, desi nu era necesar după parerea mea, in CPP
ca actiunea civila este scutita de taxa de timbru, nu doar atunci cand se exercita in procesul penal,
ci și atunci cand se exercita la instanța civilă. Dacă se constata originea penală a prejudiciului,
actiunea civila este gratuita; prin aceasta este garantat accesul partilor la instanta in vederea
valorificarii dreptului de obtinere de reparatie a prejudiciului cauzat. In mod exceptional de la
regula de constituire de parte civila este admisă exercitarea din oficiu a acțiunii civile. Este vorba
de cazurile de exercitare obligatorie a acțiunii civile. Toate aceste cazuri se circumscriu unei
exercitari din oficiu. Adica fara constituire de parte civila. Cand? Cand sunt indeplinite conditiile
restituirii lucrurilor produse prin infractiune, in cazul restabilirii situației anterioare si in caz de
desfiintare totala sau partiala a unui inscris. In aceste cazuri se adauga, dupa parerea mea, si ipoteza
in care persoana prejudiciata este persoana vatamata fara capacitate de exercitiu sau cu capacitate
restansa pentru ca intr-o asemenea situatie, procurorul nu are facultatea de constituire de parte
civila ci este obligat sa intervina in numele si interesul partii civile a persoanei
vatamate/prejudiciate. In consecinta, intr-o asemenea situatie ne gasim in prezenta unei sesizari
din oficiu care se realizeaza in mod obligatoriu din oficiu de catre procuror adica chiar de catre
autoritatea de stat, de organul specializat al statului. Autoritatea de urmărire penala, cea mai înaltă
autoritate, cel mai inalt grad de specializare în procesul penal, de către procuror. Vreau sa vă spun
că la baza constituirii de parte civilă, se afla un drept special, specific creat pentru persoana care
se considera victimă a infractiunii și anume DREPTUL DE OPȚIUNE PROCEDURALA. Pana la
acest moment, respectiv pana la momentul inceperii cercetarii judecatoresti, legiuitorul recunoaște
persoanei vatamate si a celei prejudiciate acest drept, de optiune procedurala. Dreptul de a-si alege
calea de valorificare a pretențiilor civile, cele rezultate din prejudiciul produs prin fapta care
constituie temeiul actiunii penale. Pana la acest moment exista aceasta optiune, pana la momentul
începerii cercetării judecătorești. Când practic persoana interesata poate sa aleagă calea respectiv
fie calea naturala la judecatorul natural/civil fie calea penala care este mai avantajoasa la instanta
penala, insa doar atunci cand precizezi. Cand exista acțiune penală pusa in miscare, doar atunci!!
Vreau sa stiti ca acest drept de optiune procedurala este un drept cu puternice rădacini istorice.
Acest drept îsi are radacinile într-un sistem vechi de procedura penala de acuzatie privata in care
persoana care se considera prejudiciata prin infractiune, exercita in acelasi timp atat actiunea de
pedepsire impotriva celui responsabil cat si cea de obligare a acestuia la repararea pretinsului
prejudiciu cauzat prin infracțiune. Acest drept de optiune are la baza nu numai ratiun istorice, ci
are la baza importante rațiuni practice care sunt actuale pentru ca, mai intai, are prioritate
întotdeauna calea penala și acest lucru îl spune si legiuitorul prin articolul 27 (1) observam ca doar
dacă nu exista constituire de parte civilă, daca persoana vatamata si succesorii acesteia nu s-au
constituit parte civila, doar atunci aceștia se pot indreptae cu actiune la partea civila. In consecinta,
întotdeauna are prioritate calea penala! De ce? Pentru ca ea este mai avantajoasă strict pentru
persoana prejudiciata. De ce? Pentru că aceasta va putea beneficia de toate instrumentele pe care
le are statul in dovedirea acțiunii penale. Toate probele care se administrează pentru dovedirea
acțiunii penale servesc și acțiunii civile. Este mai avantajoasa și pentru stat, deoarece si statul
beneficiază de acțiunea civilă care poate să sprijine soluționarea acțiunii penale. Partea civilă face
un adevărat spectacol in fața instanței penale pentru o convinge nu numai cu privire la repararea
prejudiciul, ci si cu privire la pedeapsă. De aceea si statului ii convine ca pe langa actiunea penala
sa aiba loc si actiunea civila, adica sa aiba si sprijinul victimei in sustinerea actiunii penale, însă in
același timp nu s-a renuntat cu totul la calea civila, este o optiune, însă este o opțiune secundară.
Dreptul de optiune are caracter, de principiu, irevocabil. Odata aleasa calea, partea civila nu se
poate razgandi, nu-si poate schimba optiunea. De aceea acest important drept este guvernat de un
principiu tradițional, principiul ELECTA UNA VIA sau ELECTA UNA VIA NON DATUR
RECURSUS AL ALTERAM. Adica o data aleasa calea nu se poate recurge la o alta cale, dreptul
fiind practic irevocabil. Pentru ca principiul nu este unul de ordine publica se poate renunța la
acesta în anumite condiții.

EXERCITAREA ACȚIUNII CIVILE - are origine penala

Vom vedea care sunt exceptiile prin care in timpul actiunii civile se poate deroga de la
regula ELECTA UNA VI.
Exercitarea acțiunii civile se realizează în raport cu sensul în care s-a exercitat dreptul de
opțiune procedurala, fie la instanta penala fie la instanta civila. Exercitarea actiunii civile
inseamna sustinerea acesteia in fata instanței penale sau civile, dupa regulile procedurii penale
sau după procedura civilă. Indiferent de calea aleasă, aceasta nu se poate realiza decat in fata
unei jurisdictii competente pentru că doar jurisdicția este cea care are puterea de solutionare.
Intotdeauna exercitarea se realizeaza in fata organului competent sa solutioneze acțiunea. De
aceea, actiunea civila nu poate fi exercitata, chiar daca este pusă in miscare anterior, in niciuna
dintre fazele preliminare ale procesului penal. Nici in faza de UP, nici in faza de CP, ci doar
după începerea judecății, in fața instanței penale/civile. Întrucât acest principiu comportă
derogări care permit persoanei prejudiciate prin infractiune după ce a ales calea sa părăsească
calea civila si sa se indrepte la instanta penala sau dupa caz sa paraseasca calea penală și să se
indrepte la cea civilă. Mai intai, partea civilă poate părăsi calea penală, indreptandu-se la instanta
civila dupa ce a avut loc constituirea de parte civila in 2 situatii: 1. Când s-a dispus suspendarea
procesului penal. Este posibilă suspendarea în toate fazele procesuale. Suspendarea creeaza un
dezavantaj părții civile pentru ca intarzie pe o durata uneori nedeterminata și de aceea partea
civilă are interes sa nu mai aștepte soluția instanței penale si sa se indrepte la instanta civila. 2.
Când instanta penală lasa nesoluționată acțiunea civilă. Vom vedea că sunt situații în care
instanța penală lasă nesoluționată acțiunea civilă. Cum este cazul amnistiei, decesului persoanei
fizice sau radierii persoanei juridice, cazul autorității de lucru judecat, cazul intermedierii unui
transfer de proceduri în materie penală. Partea civilă poate părăsi calea civilă și se poate îndrepta
la instanța penală în 2 situații: 1. Atunci când a introdus acțiunea civilă la instanța civilă înainte
de punerea în mișcare a acțiunii penale. Cu alte cuvine, atunci când punerea în mișcare a acțiunii
penale s-a realizat după ce persoana interesată a formulat acțiunea civilă la instanța civilă. 2. În
caz de reluare a procesului penal, după încetarea cauzei de suspendare. În toate cazurile însă
partea civilă nu va putea părăsi calea civilă dacă între timp instanța civilă a pronunțat o hotărâre
în cauză, dar nedefinitivă. Exercitarea acțiunii civile poate avea loc la instanța penală în toate
cazurile în care există constituire de parte civilă ceea ce presupune ca acțiunea civilă să fie
susținută în fața instanței penale de către titularul ei, oricare din titularii pe care i-am menționat.
În ce constă efectiv susținerea acțiunii civile? Constă în dovedirea acesteia, propunerea
de probe, pe care le formulează titularul în fața instanței penale, participarea în mod activ la
administrarea probelor de către instanța penală, cererea expresă de acordare a reparației, cu
respectarea principiilor pe care deja le-am enunțat. Exercitarea acțiunii civile la instanța penală
de către procuror, presupune ca procurorul să susțină în mod direct interesele părții civile în fața
instanței penale. În această ipoteză, procurorul se prezintă în fața instanței și exercită o dată cu
acțiunea penală și acțiunea civilă în numele și în interesul persoanei vătămate, fără capacitate de
exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă. În toate aceste cazuri în care acțiunea civilă se
exercită la instanța penală, aceasta prin aceeași hotărâre se pronunță deodată asupra ambelor
acțiuni. Altfel spus, odată cu soluționarea acțiunii penale, instanța penală va soluționa (și asta i se
cere de către titularul acțiunii civile) și acțiunea civilă prin aceeași hotărâre.
Exercitarea acțiunii civile la instanța civilă se exercită în următoarele cazuri: 1. Când nu
există acțiune penală pusă în mișcare. Dacă ulterior însă, se pune în mișcare acțiunea penală
pentru aceeași faptă pentru care s-a formulat acțiunea civilă la instanța civilă este aplicabil un
principiu tradițional preluat din sistemul francez (les penale rien les civile), după care penalul
ține în loc civilul. În această situație practic suspendarea acțiunii civile este obligatorie prin
simplul fapt al punerii în mișcare a acțiunii penale, dacă aceasta privește fapta pentru care a fost
introdusă acțiunea civilă. Vreau să vă spun că acest principiu este de ordine publică. Dacă
principiul enunțat anterior nu este de ordine publică, asta însemnând disponibilității practic a
acțiunii civile, aceste al doilea principiu este de ordine publică, ceea ce înseamnă că în prezența
unei acțiuni penale puse în mișcare, suspendarea acțiunii civile este obligatorie. Ea însă este
atenuată de legiuitor în reglementarea clară a CPP în vigoare, după părerea mea, într-un mod
inadmisibil care face inaplicabil principiul francez, în sensul că după punerea în mișcare a
acțiunii penale suspendarea actiunii civile poate dura până la pronunțarea unei hotărâri de către
instanța penală chiar nedefinitivă și nu mai mult de 1 an. Rațiunea acestui principiu este acela de
a garanta suspendarea până la pronunțarea unei soluții definitive de către instanța penală, pentru
că numai în acest fel poate fi garantat principiul autorității de lucru judecat al hotărârii penale în
fața instanței civile cu privire la faptul cauzator de prejudiciu, principiu care, de asemenea, este
de ordine publică. Legiuitorul, îmi pare rău că trebuie să spun, din nou nu a ținut seamă de un
principiu de ordine publică, cel al autorității de lucru judecat care de fapt ce ne spune? Ne spune
că justiția penală este superioară justiției civile. Acest principiu se bazează pe superioritatea
justiției penale în raport de justiția civilă, doar din această perspectivă a autorității de lucru
judecat, pentru că hotărârea instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile
în ceea ce privește existența faptei și persoana care a săvârșit-o. De asemenea, și în privința
vinovăției, însă numai în ipoteza în care soluția este de condamnare sau după caz aplicarea unei
măsuri educative în cazul minorului, renunțarea la aplicare pedepsei sau amânarea aplicării
pedepsei; în ipoteza în care soluția este de achitare sau de încetare a procesului penal, hotărârea
pronunțată de instanța penală nu produce efecte de autoritate de lucru judecat nici cu privire
prejudiciu, nici cu privire la vinovăție (doar în aceste situații). Pe de altă parte, o hotărâre
pronunțată de instanța civilă cu privire la faptul cauzator de prejudicii nu are autoritate de lucru
judecat în fața instanței penale nici cu privire la existența faptei, nici cu privire la persoana care a
săvârșit-o și nici cu privire la vinovăție. Ori rațiunea, acestui principiu după care penalul ține în
loc civilul este că dă eficiență autorității de lucru judecat a penalului asupra civilului. În mod
excepțional, acțiunea civilă este admisibilă la instanța civilă și în alte două situații: 1. Acțiunea
civilă a fost pornită de procuror, dacă se constată că prejudiciul acela nu a fost reparat integral. 2.
După constituirea de parte civilă se constată că s-au născut sau s-au descoperit noi prejudicii care
au provenit din săvârșirea faptei, a infracțiunii care a constituit temeiul acțiunii penale.
Stincerea acțiunii civile este reglementată în două moduri, astfel încât legiuitorul mai
întâi stabilește moduri naturale de stingere, reglementează în mod expres în CPP în vigoare în
moduri naturale de stingere a acțiunii civile, atunci când aceasta se exercită în cadrul procesului
penal și anume renunțarea la pretențile civile în art. 22 CPP. Renunțarea la pretențiile civile
poate să intervină oricând până în momentul închiderii dezbaterilor în fața instanței de apel.
Practic până când se dă o hotărâre penală definitivă. Renunțarea poate îmbrăca orice formă în
scris sau oral. În situația în care se face oral se consemnează în cuprinsul încheierii de ședință
care este actul constatator al renunțării. Renuntarea la pretenții are caracter obligatoriu. În
această situație instanța penală nu are altă posibilitate decât să ia act de renunțare. De aceea
renunțarea este un mod natural de stingere care este diferit de soluționare a acțiunii civile.
Un alt mod natural reprezintă tranzacția care poate să intervină între toți subiecții care
sunt implicați în acțiunea civilă, resprectiv partea civilă, inculpat și partea responsabilă
civilmente. Practic, tranzacția are 3 subiecți. Ea trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de
legea civilă. În situația în care se constată intervenirea tranzacției la fel instanța penală nu face
altceva decât să ia actul tranzacției, verifică doar dacă s-au îndeplinit condițiile prevăzute de
lege. Ea are la bază obligatoriu, deși legea nu prevede expres, recunoașterea pretențiilor civile de
către inculpat. De aceea, pentru ca recunoașterea pretențiilor civile de către inculpat să producă
efecte juridice trebuie să se realizeze cu acordul părții responsabile civilmente. De aceea, trebuie
să fie prezentă la tranzacție și partea responsabilă civilmente, pentru că altfel se formează riscul
prejudicierii intereselor acesteia. Ea trebuie să fie prezentă pentru că tranzacția presupune
recunoastere, fără recunoaștere nu se poate vorbi de tranzacție.
 La fel, este mod natural de stingere și acordul de mediere. Diferența dintre tranzacție și
acordul de mediere este aceea că înțelegerea se realizează nu direct ci se realizează prin
intermediul unui terț mediator autorizat în condițiile legii medierii (Legea 192/2006), însă și în
acest caz acordul de mediere are 3 subiecți, partea civilă, inculpatul și partea responsabilă
civilmente. Recunoașterea pretențiilor civile în sine nu are ca efect stingerea în mod natural a
pretențiilor ci presupune o soluționare a acțiunii civile de instanța penală cu următoarea
precizare: dovedirea pretențiilor nu mai este necesară în măsura în care acestea sunt recunoscute,
ea însă devine necesară pentru restul pretențiilor adică pentru cele nerecunoscute, recunoaștere
totală sau parțială (să recunoască în totalitate pretențiile sau parțial). Cele care nu sunt
recunoscute vor putea forma apoi obiectul dovedirii.
Stingerea acțiunii civile se poate realiza și altfel decât în mod natural. Se poate realiza și
prin soluționarea acțiunii civile de către instanța penală atunci când acțiunea civilă se exercită în
fața instanței penale. În acest fel, instanța penală va soluționa acțiunea civilă deodată cu
soluționarea acțiunii penale. Este fundamental pentru că soluționarea acțiunii civile depinde de
modul de soluționare a acțiunii penale. În consecință, în funcție de soluțiile pe care instanța
penală le dă acțiunii penale va soluționa și acțiunea civilă, acesta este principiul. Plecând de la
acest principiu, instanța penală admite acțiunea civilă. În ce situații poate să admită acțiunea
civilă? Când condamnă inculpatul, când dispune aplicarea unei măsuri educative față de minor
ori când dă renunțare la aplicarea pedepsei sau când dă amânare a aplicării pedepsei. De
asemenea, instanța penală admite acțiunea civilă și atunci când achită pe inculpat în temeiul art.
16 alin. 1 lit b) teza a doua, adică atunci când fapta nu a fost săvârșită cu forma de vinovăție
prevăzută de lege ori atunci când achită pe inculpat pe temeiul prevăzut de art. 16 alin 1 lit d) din
CPP, respectiv atunci când se constantă existența unei cauze justificative sau de neimputabilitate.
Totodată, instanța penală admite acțiunea civilă și atunci când încetează procesul penal în
anumite cazuri dacă evident se constată și îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale,
respectiv atunci când încetează procesul penal pe temeiul prescripției, împăcării părților ori a
încheierii unui acord de mediere, existenței unei cauze de nepedepsire. Instanța penală respinge
acțiunea civilă când achită pe inculpat pe motiv că fapta nu există, cand fapta nu a fost comisă de
inculpat, când dispune încetarea procesului penal sau chiar când dă o soluție de condamnare sau
o soluție de aplicare a unei măsuri educative față de minor, o soluție alternativă dacă se constată
că nu sunr îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale. Instanța penală lasă nesoluționată
acțiunea civilă în cazurile prevăzute expres de legiuitor: când soluționarea acțiunii civile este
inadmisibilă și anume atunci când instanța achită inculpatul în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b) teza I
din CPP, respectiv pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală, când dispune încetarea
procesului penal pe motivul prevăzut de același articol lit. e) CPP, când lipsește plângerea
prealabilă a persoanei vătămate sau autorizarea organului competent ori altă condiție formală
cerută pentru punerea în miscare a actiunii penale. În situația în care, instanța constată
intervenirea amnistiei ori după caz a decesului inculpatului persoană fizică ori radierii persoanei
juridice care are calitatea de inculpat. Totodată, lasă nesoluționată acțiunea civilă și în cazul în
care constată retragerea plângerii prealabile a persoanei vătămate, precum și în situația în care
constată existenta autorității de lucru judecat, de asemenea atunci când se constată că a intervenit
un transfer de proceduri în alt stat, când instanța sesizează un acord de recunoastere a vinovăției
sau se sesizează un acord de mediere, precum și în situația în care nu a fost respectat termenul de
cel mult 2 luni de la data în care a cunoscut despre împrejurare, care este prevăzut în cazul
exercitării acțiunii civile de către succesor, respectiv atunci când partea civilă care a optat pentru
continuarea acțiunii civile față de moștenitorii/succesorii în drepturi persoanei responsabile
civilmente sau nu a indicat moștenitorii/succesorii în drepturi în termenul legal ori în caz de
deces a părții civile dacă moștenitorii/succesorii în drepturi/lichidatorii nu au solicitat
continuarea acțiunii civile în termenul de 2 luni de la data decesului.