Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului vizând art. 8 şi art.

12 din Convenţie

Noţiunea de „viaţă de familie” – art. 8

- elaborarea unei noţiuni autonome şi supranaţionale a familiei;
- art. 8 presupune :
 abţinerea statului de la amestecul arbitrar al puterii publice;
 obligaţii inerente ale statului în sensul de a asigura respectul efectiv al vieţii de familie.
- evoluţie a practicii : treptat noţiunea de „viaţă de familie” s-a extins şi asupra relaţiilor de
familie de facto şi care nu se bazează pe căsătorie;
- criterii pentru determinarea existenţei vieţii de familie de facto ;
Ex.: X, Y, Z c. Regatului Unit – 22 aprilie 1997; Kroon şi alţii c. Olandei – 27 octombrie 19941
- în sfera noţiunii intră :
- relaţiile dintre părinţi şi copii – Elsholz c. Germaniei (13 iulie 2000);
- relaţii între rude apropiate : bunici/nepoţi; unchi/nepot;
- relațiile dintre concubini, chiar dacă unul dintre ei execută o pedeapsă privativă de libertate –
Petrov c. Bulgariei (22 mai 2008);
- acțiunea în despăgubiri împotriva unui terț pentru moartea logodnicei reclamantului – Hofmann c.
Germaniei, 23 februarie 2010;
- Hotărârea din 22 iunie 2004, Pini şi Bertani, Manera şi Atripaldi c. România – publicată în M. Of.
nr. 1245 din 23 decembrie 2004; Curtea europeană a opinat că „nu este evident că noţiunea de viaţă de
familie potenţială ar trebui exclusă din sfera de aplicare a articolului 8.” (parag. 143), apreciind că o
„relaţie având la bază o adopţie legală şi reală poate fi considerată ca suficientă pentru a beneficia de
protecţia prevăzută de articolul 8 din Convenţie”, chiar în „absenţa coabitării şi a unor legături de facto
suficient de strânse între reclamanţi şi fiicele lor adoptive.” - (parag. 146 şi 148).

Libertatea matrimonială – art. 12

Dreptul persoanei de a se căsători. Limite legale
- art. 12 ocroteşte şi dreptul persoanei de a se recăsători după divorţ; F c. Elveţiei 18
decembrie 1987;
- înfrânge art. 12 şi interdicţia încheierii unei căsătorii civile şi impunerea celebrării ei numai
în formă religioasă; Selim c. Cipru – 18 septembrie 2001;
- persoane aflate în executarea unor pedepse privative de libertate : evoluţia practicii
- Hamer c. Regatul Unit – Comisia 13 decembrie 1979;
- Draper c. Regatul Unit – Comisia 10 iulie 1980.
s-a reţinut că, dacă un deţinut îndeplineşte cerinţele prevăzute de legislaţia civilă în materie, el are
dreptul să se căsătorească la fel ca orice altă persoană, în condiţiile în care, pe de o parte, esenţa acestui
drept este „formarea unei asociaţii generatoare de solidaritate juridică între un bărbat şi o femeie”, care
pot decide să creeze o asemenea asociaţie chiar dacă sunt împiedicaţi să coabiteze, iar, pe de altă parte,
libertatea persoanei nu reprezintă o condiţie prealabilă necesară exercitării dreptului de a se căsători. V. şi
Frasik c. Polonia – 5 ianuarie 2010

- situaţia transsexualilor : Goodwin c. Regatul Unit – 11 iulie 2002 – recunoaşterea dreptului de a se

căsători.

1
Hotărârile CEDO sunt disponibile pe site-ul http://hudoc.echr.coe.int
1
 - R. şi F. c. Regatul Unit (Decizia din 28 noiembrie 2006, cererea nr. 35748/2005. În acelaşi sens, a se
vedea Decizia Curţii din 28 noiembrie 2006, pronunţată în cauza Parry c. Regatul Unit) în care un
membru al unui cuplu căsătorit format dintr-o femeie şi un bărbat, după criteriul biologic, dorea să
recurgă la o intervenţie chirurgicală de schimbare de sex, condiţionată, prin dispoziţiile legii interne
aplicabile, de încetarea prealabilă a acelei căsătorii. Curtea a considerat că atâta timp cât art. 12 este
aplicabil strict familiei tradiţionale, este contrar scopului acestei dispoziţii să permită desfăşurarea în
continuare a unei căsătorii, atunci când unul dintre soţi îşi schimbă sexul. - Hämäläinen c. Finlandei,
Hotărârea din 13 nov 2012 – Cameră; Hotărârea din 16 iulie 2014 – Marea Cameră, 37359/09
- A.P., Garçon et Nicot c. Franței, Hotărârea din 6 aprilie 2017

- situaţia cuplurilor homosexuale: Schalk şi Kopf c. Austriei, Hotărârea din 24 iunie 2010;
Vallianatos şi alţii c. Greciei, Hotărârea din 7 noiembrie 2013; Oliari și alții c. Italiei, Hotărârea din 21
iulie 2015; Orlandi și alții c. Italiei, Hotărârea din 14 decembrie 2017 (nedefinitivă)
- B. şi L. c. Regatul Unit, (Hotărârea din 13 septembrie 2005, traducere şi rezumat de C.-L.
POPESCU în C.J. nr. 11/2005) reclamanţii invocau faptul că impedimentul la căsătorie prevăzut de
legislaţia internă derivând din relaţiile de afinitate dintre socri şi gineri/nurori aduce atingere însăşi
esenţei dreptului lor la căsătorie, garantat de art. 12 din Convenţie, restricţia fiind în opinia lor
disproporţionată şi nejustificată.

Relaţii părinţi – copii :

a) drept la vizită/ relaţii personale – executarea hotărârilor in această materie:

- Art. 8 include dreptul părintelui de a lua măsuri cu scopul de a-şi vedea copilul şi obligaţia
autorităţilor naţionale de a facilita întâlnirea acestora, în măsura în care interesul copilului impune să
se facă tot posibilul pentru a fi păstrate relaţiile personale şi, după caz, pentru a „reîntregi” familia;

- în privinţa asigurării executării hotărârilor privind dreptul la relaţii personale, statul are o obligaţie de
mijloace, nu una de rezultat (Pascal c. României) : autorităţile naţionale trebuie să ia toate măsurile
necesare pentru a facilita executarea, atât cât se poate cere în mod rezonabil în circumstanţele
specifice fiecărei cauze. Caracterul adecvat al măsurilor luate trebuie să fie apreciat în funcţie de
rapiditatea punerii lor în aplicare, având în vedere că trecerea timpului poate avea consecinţe
iremediabile pentru relaţia dintre copil şi părintele care nu locuieşte cu el;

- nu trebuie exclusă impunerea unor sancţiuni în cazul unui comportament ilegal din partea părintelui
cu care locuieşte copilul;

- nu este de dorit aplicarea unor măsuri coercitive împotriva copiilor;

b) filiaţie :

- o abordare excesivă de formalistă a instanţelor în aplicarea dreptului naţional în litigii privind

stabilirea filiaţiei, care nu asigură prevalenţa realităţii biologice asupra ficţiunilor legale (ex:
respingerea ca nemotivat a recursului introdus de mamă, aflată într-o situaţie de vulnerabilitate –
handicap grav, coroborată cu nedesemnarea unui avocat din oficiu în cursul procedurii, precum şi cu
refuzul instanţelor de a extrage din neprezentarea pârâtului la proba cu expertiza ADN, o prezumţie
judiciară privind filiaţia – AMM c. Romaniei; inadmisibilitatea revizuirii unei hotărâri judecătoreşti
prin care s-a respins cererea de stabilire a paternităţii, în ciuda unei probe cu expertiza ADN si a
acordului parţilor privind stabilirea filiaţiei – Ostace c. Romaniei; aplicarea unor termene de

2
 prescripţie rigide pentru acţiunea in stabilirea filiaţiei – Calin si altii c. Romaniei) nu este compatibilă
cu Art. 8;

c) înapoierea minorului de la o persoană care îl deţine fără drept :

- Obligaţiile pozitive impuse statelor de art. 8 includ luarea măsurilor în vederea asigurării reunirii
părintelui cu copilul său, în cazul deplasării ilicite a copilului, interesul superior al minorului fiind un
element primordial; (Monory c. României şi Ungariei, Amanalachioai c. Romaniei)

- caracterul adecvat al unei măsuri trebuie evaluat şi prin prisma rapidităţii executării sale, astfel de
cazuri necesitând soluţionarea în procedură de urgenţă, întrucât trecerea timpului poate afecta
iremediabil relaţiile părinţi-copii;

Relaţii dintre soţi : violenţă în familie

- lezarea integrităţii fizice şi psihice în mod repetat, provocarea de leziuni corporale, combinate cu
sentimente de teamă și de neajutorare la un nivel ridicat, pot fi considerate tratamente inumane şi
degradante, în temeiul art. 3 din Convenție;

- autoritățile naționale au obligaţia pozitivă de a implementa măsuri rezonabile pentru protecţia

împotriva violenței în familie și pentru a preveni repetarea unei astfel de violențe;

- în măsura în care li se aduce la cunoştinţă autorităţilor existenţa unor incidente violente, de natură a
atrage aplicabilitatea Art. 3 din Convenţie, acestea au obligaţia de a desfăsura o procedură de anchetă
cu celeritate, rol activ şi aptă a asigura tragerea la răspundere a persoanei vinovate (Bălşan c.
României);