Sunteți pe pagina 1din 9

UNIVERSITATEA ”LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
PROGRAM DE STUDII: ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ – ID

REFERAT EXAMEN
DISCIPLINA

Instrumente de armonizare în relațiile private internaționale

CADRU DIDACTIC COORDONATOR: Prof. dr. Jugastru Calina

STUDENT: Rugină Angelica Maria


ANUL DE STUDIU:III CENTRUL Miercurea Ciuc

2019

1
Divorțul în dreptul internațional privat

Noţiuni introductive
Raporturile de familie rezultă din căsătorie, din rudenia firească şi din adopţie. De
asemenea, aceste raporturi prezintă aspecte personale nepatrimoniale şi aspecte patrimoniale.
De regulă, statutul persoanei fizice este guvernat de legea naţională (lex patriae), însă aceste
statut poate fi guvernat şi de alte legi dacă există dispoziţii speciale în acest sens.
Având în vedere numeroasele definiţii existente în doctrina juridică referitoare la
căsătorie, în bază articolelor 271 C.Civ şi următoarele, putem privi căsătoria ca fiind acea uniune
liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată potrivit dispoziţiilor legale, cu scopul de a
întemeia o familie şi reglementata de normele imperative ale legii. Mai mult decât atât, căsătoria
oglindeşte particularităţile politice, sociale şi religioase ale fiecărui stat în parte. Rezultă astfel
o mare diversitate a legislaţiilor care, alăturată intensificării circulaţiei contemporane, face din
aceasta un teren propice multiplicării conflictelor de legi.
Totuşi căsătoria şi relaţiile personale între soţi sunt definite în moduri foarte asemănătoare
de către sistemele juridice elaborate de comunităţi umane, care au aderat, cândva, la una dintre
marile religii ale lumii. Riscul apariţiei, între aceste sisteme de drept, a unor conflicte de
calificări în materia căsătoriei şi a relaţiilor dintre soţi este foarte redus.
Influenţa factorului religios în materia instituţiilor legate de familie este considerabilă,
întotdeauna specialiştii atrăgând atenţia asupra impregnării sporite a acestui domeniu juridic cu
obiceiurile, credinţele şi valorile sociale locale.
Un argument în susţinerea influenţei religiei asupra instituţiilor ce urmează a fi
analizate, îl constituie faptul că până în secolulal XVI-lea, întreaga materie a căsătoriei era în
Europa şi în America de competenţa exclusivă a Bisericii, fiind supusă unei singure legi, dreptul
canonic, un adevărat drept uniform1.
Se consideră căsătoria ca fiind internațională atunci când în componența acesteia există un
element de extraneitate, fie acesta naționalitatea părților, locul de încheiere a căsătoriei sau
agentul constatator.

1
Dariescu C., Relaţii personale dintre soţi în dreptul internaţional privat, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2009, p. 9.

2
Desfacerea şi încetarea căsătoriei
Normele conflictuale privind desfacerea căsătoriei sunt cuprinse în art. 2597-2602 din
noul Cod Civil. Conform ultimului articol, legea care cârmuieşte divorţul se aplică şi separaţiei
de corp 2.

Divorţul
Căsătoria poate fi desfăcută prin divorț numai în timpul vieții soților. Divorțul poate
interveni pe cale judiciară, pe cale administrativă sau prin procedură notarială. Determinarea
legii aplicabile în materia divorţului este una de natură subiectivă, soţii având posibilitatea sa
aleagă varianta optimă. Libertatea părţilor este însă admisă numai în anumite limite. De comun
acord, soţii pot alege una dintre legile enumerate de art. 2597 Cod civil. Astfel, divorţul va fi
supus legii reşedinţei obişnuite comune, legii ultimei reşedinţe obişnuite comune, legii statului
al cărui cetăţean este unul din soţi sau pe teritoriul căruia soţii au locuit cel putin 3 ani ori legii
române 3. Aceste legi nu sunt organizate în cascadă, desemnarea uneia dintre ele nu este
condiţionată de imposibilitatea desemnării legii precedente 4.

Legea spaniolă trimite, înainte de toate, la o reglementare privitoare la competența


instanței, respectiv Regulamentul (CE) 2201/2003 sau Regulamentul Bruxelles II bis (în
continuare RB-II bis), capitolul II, secțiunile 1 și 3, art. 3 – 7 și 16 - 20. Astfel, dacă pârâtul este
cetățean sau domiciliat într-una dintre țările membre regulamentului5, va fi competentă instanța
naționalității comune soților ori domiciliul comun al acestora, în cazul Marii Britanii și Irlandei,
ori pe teritoriul căreia se află , conform art. 3.a:
 domiciliul comun al soților;

 ultima reședință obișnuită a soțilro, dacă unul dintre aceștia încă mai locuiește acolo;

 reședința obișnuită a pârâtului;

 în cazul divorțului de comun acord, reședința obișnuită a unuia dintre soți;

2
Dariescu C., Fundamentele dreptului internaţional privat , Universul Juridic, Bucureşti 2012, p. 98.
3
Noul Cod civil – Comentariu pe articole, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2012, p. 2576
4
Cosmin Dariescu, op.cit. p. 99.
5
Art. 6 RB II bis

3
 reședința obișnuită a reclamantului, dacă a locuit acolo de cel puțin un an înainte de a
depune cererea de divorț;

 reședința obișnuită a reclamantului, în cazul în care acesta este cetățean al unui stat
membru și a locuit acolo cel puțin 6 luni înainte de a depune cererea;

Legea aplicabilă, în sfârșit, de către aceste autorități investite, are 2 tipuri de izvoare. În
primul rând, este cel instituțional, comunitar, Regulamentul Consiliului (UE) 1259/2010, sau
Regulamenul Roma III, apoi este cel național, autonom, respectiv art. 107 Ccs. Care, începând
cu 21.06.2012 a fost înlocuit de prevederile RR III. Conform reglementării naționale, divorțului
și separației de corp li se va aplica, în cascadă, fie legea națională comună soților la momentul
depunerii cererii, fie legea domiciliului comun, fie legea ultimei reședințe comune, dacă unul
dintre soți încă locuiește acolo. În orice caz, se va aplica legea spaniolă dacă unul dintre soți
este spaniol sau are domiciliul în Spania, doar dacă nu este aplicabilă niciuna dintre legile
menționate anterior, dacă cererea este înaintată de ambii soți sau de unul, cu consimțământul
celuilalt, ori dacă legile menționate nu recunosc divorțul sau o fac de o manieră discriminatorie
sau contrară ordinii publice6.

Legea aplicabilă divorţului se prevede de către soţi printr-o convenţie. Potrivit art. 2599
Cod civil, condiţiile de formă ale convenţiei de alegere care trebuiesc îndeplinite de soţi privesc
forma scrisă, semnătura parţilor şi data certă. Convenţia de alegere a legii aplicabile se poate
încheia sau modifica cel târziu pana la data sesizării autorităţii competente să pronunţe divorţul.
Alin.(2) al art. 2598 dispune că instanța judecătorească poate să ia act de acordul soților cel mai
târziu până la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate. Spre deosebire de
divorţul administrativ, divorţul pe cale judecătorească le conferă soţilor beneficiul unui răstimp
suplimentar în care se pot decide asupra legii aplicabile.
Art. 2600 Cod civil stabileşte legea atunci când soţii nu au desemnat expres o astfel de
reglementare. Astfel, divorţul va fi cârmuit de :
a) legea statului pe teritoriul căruia soţii îşi au reşedinşa obişnuită la data introducerii
cererii de divorţ

6
Acest articol a fost modificat prin Legea organică 11/2003, pentru instituirea unor măsuri concrete în materie
de siguranță, violență domestică și integrare socială a cetățenilor străini, publicată în M.Of. (Buletinul oficial al
Spaniei, nr. 234, din 30.09.2003.

4
b) în lipsa reşedinşei obişnuite situate pe teritoriul aceluiaşi stat, legea statului pe
teritoriul căruia soţii şi-au avut ultima reşedinţă obişnuită, dacă cel puţin unul dintre
soţi mai are reşedinţa obişnuită pe teritoriul acelui stat la data introducerii cererii de
divorţ
c) în lipsa reședinței obișnuite comune a unui dintre soți pe teritoriul statului unde soții
au avut ultima reședință obișnuită comună, legea cetățeniei comune a soților la data
introducerii cererii de divorț
d) în lipsa cetățeniei comune a soților, legea ultimei cetățenii comune a soților, dacă cel
puțin unul dintre ei are această cetățenie la data introducerii cererii de divorț;
e) legea română, în toate celelalte cazuri.

Spre deosebire de art. 2597 Cod civil, legaturile din art. 2600 sunt organizate în cascadă
(scara lui Kegel)7. Dacă nu pot folosi o legătură, abia atunci vor trece la următoarea. Dacă legea
străină astfel determinată nu îngăduie divorţul sau il permite în condiţii deosebit de restrictive,
se va aplica legea română in cazul în care unul dintre soţi este cetăţean român la data sau îşi are
reşedinţa obişnuită în România la data cererii de divorţ. În situația în care un soț cetățean român
divorțează în altă țară, instanța străină va trebui să respecte normele conflictuale din dreptul
internațional privat român. Dacă soluția pronunțată diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit
legii române, art.1082 alin.(2) din Codul de procedură civilă dispune că hotărârea de divorț
străină nu poate fi recunoscută în țara noastră.
Domeniul de aplicare a legii divorțului cuprinde mai multe aspecte. Ele se referă la
următoarele: persoanele care pot cere desfacerea căsătoriei prin divorț; motivele divorț; efectele
divorțului cu privire la relațiile dintre soți, efectele divorţului cu privire la relaţiile patrimoniale,
precum și la relațiile dintre părinți și copii 8.
Posibilitatea recunoaşterii desfacerii căsătoriei prin denunţare unilaterală nu există in
ţara noastră. Astfel, actul întocmit în străinătate prin care se constată voinţa unilaterală a
barbatului de a divorţa, fără ca legea aplicabilă să recunoască femeii un drept egal nu poate fi
recunoscut în România decât dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

7
Cosmin Dariescu, op.cit. p 100
8
Ciucă A., Statut personal şi naţionalitate în dreptul internaţional privat, Editura Fundaţiei Axis, Iaşi, 2005, p.
54.

5
a) actul a fost întocmit cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute
de legea străină aplicabilă;
b) femeia a acceptat în mod liber și neechivoc această modalitate de desfacere a
căsătoriei;
c) nu există niciun alt motiv de refuz al recunoașterii pe teritoriul României a hotărârii
prin care s-a încuviințat desfacerea căsătoriei în această modalitate. În cazul în care femeia a
acceptat o asemenea desfacere a căsătoriei, invocarea ordinii publice nu se justifică, întrucât are
semnificația unui divorț prin acordul soților.

Separaţia de corp
Instituția separației de corp este un succedaneu al divorțului9. Prin separaţia de corp, soţii
sunt despărţişi în fapt, cu toate că ei continuă să fie căsătoriţi in drept. Conform art. 2602 Cod
civil, legea care cârmuieşte divorţul se aplică în mod corespunzător şi separaţiei de corp.
Aăsadar, deşi conform art. 373 Cod civil, căsătoria se desface numai prin divorţ, dreptul
internaţional privat român recunoaşte şi separaţia de corp pronunţată în străinătate pentru străini.
Ea reprezintă încetarea obligaţiei soţilor de a convieţui, deşi căsătoria lor continuă să existe.
Această instituţie a fost multă vreme remediul găsit de dreptul popoarelor catolice pentru
dificultăţile insurmontabile pe care traiul în comun le ridica în multe căsătorii10. Dreptul soților
de a cere separația de corp este reglementat de legea aplicabilă divorțului. Tot acestei legi sunt
supuse și efectele separației de corp. În schimb problemele de procedură privind separația de
corp sunt guvernate de legea forului. Spre deosebire de dreptul românesc, atât legea elvețiana ,
cât și legea franceză recunosc această instituție, fiind supusă acelorași reguli ca și divortul11, cu
câteva excepții precum: separația nu desface căsătoria, dar pune capăt obligației de coabitare;
în caz de deces, soțul supraviețuitor își conservă drepturile; separația de corp antrenează
întotdeauna separația bunurilor: lasă să subziste obligația de ajutor; la cererea unuia dintre soți,
separația de corp este convertită de plin drept în hotărâre de divorț, dac această a durat 3 ani.

9
Macovei I., op. cit., p. 235.
10
Dariescu C., op.cit., p 98.
11
Ungureanu O., Jugastru C., Circa A., Manual de drept internaţional privat., Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007,
p. 225.

6
Nulitatea căsătoriei
Dispoziţiile art. 2588 alin. (1) din Codul civil dispun că legea care reglementează
cerinţele legale pentru încheierea căsătoriei se aplică nulităţii căsătoriei şi efectelor acestei
nulităţi. Asfel, nulitatea căsătoriei încheiată cu încălcarea condiţiilor de fond se declară potrivit
legii naţionale a fiecăruia dintre viitorii soţi la momentul celebrării căsătoriei. Nulitatea
căsătoriei încheiată cu încălcarea condiţiilor de formă se pronunţă conform statului pe teritoriul
căruia s-a celebrat sau legii agentului diplomatic ori funcţionarului consular in faţa căruia a fost
oficiată. În situaţia în care căsătoria s-a îmcheiat în străinătate, art. 2588 alin. (2) Cod civil,
prevede că nulitatea acesteia pentru încălcarea condiţiilor de formă poate fi admisă în România
numai dacă sancţiunea nulităţii este prevăzută şi de legea română. Aşadar, hotărârea
judecătorească străină de constatare a nulităţii poate fi recunoscută în ţara noastră sub condiţia
dublei reglementări12. Competenţa jurisdicţională şi procedura de judecată sunt guvernate de
legea forului.
Condiţiile şi efectele căsătoriei putative sunt reglementate de legea nulităţii. Aceasta nu
se răsfrânge şi asupra copiilor, care îşi păstrează situaţia de copii din căsătorie.

Cooperarea extinsă în materia legii aplicabile desfacerii căsătoriei 13


Potrivit art. 2557 alin. (3) Cod civil, normele conflictuale ale acestuia se aplică doar dacă
tratatele internaţionale la care România este parte sau dreptul Uniunii Europene nu conţin alte
reglementări. Regulamentul Consiliului (EU) nr. 1259/2010 din 20 decembrie 2010, conţinând
norme conflictuale uniforme obligatorii pentru căsniciile alcătuite din cetăţeni ai statelor
membre ale Uniunii Europene care participă la această cooperare extinsă, implementează
cooperarea extinsă în materia legii aplicabile divorţului şi separaţiei legale. Statele membre care
participă sunt : Austria, Belgia, Bulgaria, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Luxemburg,
Malta, Portugalia, România, Slovenia, Spania şi Ungaria.
Având in vedere situaţia actuală, reiese că România va aplica mai multe seturi de norme
conflictuale în materia desfacerii căsătoriei: cele din Regulamenutul Consiliului (EU), în
căsniciile dintre cetăţeni ai statelor participante la cooperarea extinsă, normele conflictuale
uniforme în materia divorţului din tratatele de asistenţă juridică în materie civilă încheiate de

12
Macovei I., op cit, p. 236.
13
Dariescu C., op.cit., p. 98.

7
România cu alte state membre ale UE dar care nu participă la cooperarea extinsă (ex. Polonia)
şi norme conflictuale din Codul civil în căsătoriile alcătuite de cetăţeni ai statelor membre ale
UE ce nu participă la cooperarea extinsă şi care nu au încheiat tratate de asistenţă juridică în
materie civilă cu România care sa conţină norme conflictuale uniforme în materia desfacerii
căsătoriei.
Regulamentul prevede că soţii au puterea de a alege prin convenţie legea aplicabilă
divorţului sau separaţiei de corp din mai multe variante propuse de regulament. În lipsa unei
astfel de convenţii, regulamentul desemnează legea aplicabilă printr-o serie de puncte de
legatură în cascadă14. Art. 5 al rgulamentului precizează faptul că soţii pot desemna legea
aplicabilă : legea statului reşedinţei obişnuite al soţilor la momentul încheierii convenţiei sau
legea statului ultimei reşedinţe obişnuite a soţilor, atât timp cât unul dintre ei mai locuieşte acolo
la momentul încheierii convenţiei, sau legea statului de cetăţenie a unui dintre soţi la momentul
încheierii convenţiei sau, în sfârşit, legea forului.
Convenţia trebuie să fie formulată în scris, datată şi semnată de ambii soţi. Poate fi
încheiată sau modificată cel târziu până în momentul sesizării autorităţii competente să pronunţe
divorţul sau separaţia de corp.
Şi în cazul normelor conflictuale din acest regulament se exclude retrimiterea şi de
asemenea, invocându-se ordinea publică se poate înlătura aplicarea legii străine. Astfel, apare o
diferenţă intre Regulament şi Codul civil legată de retrimitere : regulamentul o respinge, iar
Codul civil o admite, ceea ce poate duce la aplicarea unor legi diferite desfacerii căsătoriei, în
funcţie de normele conflictuale aplicabile în speţă.

14
Ibidem.

8
Bibliografie

 Dariescu C., Relaţii personale dintre soţi în dreptul internaţional privat, Ed. C. H. Beck,
Bucureşti, 2009.
 Macovei I., Drept internațional privat, Ed. C. H. Beck, București, 2011.
 Baciu A., Drept internaţional privat, Ed. Princeps Edit, Iaşi, 2005.
 Ciucă A., Statut personal şi naţionalitate în dreptul internaţional privat, Ed. Fundaţiei Axis,
Iaşi, 2005.
 Baias F., Chelaru E., Constantinovici R., Macovei I., Noul Cod civil. Comentariu pe
articole, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2012.
 Dariescu C., Fundamentele dreptului internaţional privat , Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2012.
 Ungureanu O., Jugastru C., Circa A., Manual de drept internaţional privat., Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2007.
 Codul civil spaniol.
 Regulamentul Registrului civil spaniol.
 Curs de dreptul casatoriei si familiei in dreptul international privat si comparat, Ricardo
Ruedas Valvidia, 2011.