LUNCEAN Vasile, DIAMANT Betinio, Uzucapiune opusă statului.

Problema
admisibilităţii în funcţie de domeniul privat ori public al statului

Publicaţie: Pandectele Romane 3 din 2006

Autori:
LUNCEAN Vasile
DIAMANT Betinio
Tip:
Jurisprudenta

Uzucapiune opusă statului. Problema admisibilităţii în funcţie de domeniul privat ori

public al statului
- Rezumat-
Prin acţiunea civilă înregistrată în dosarul nr. 2570/2005 la Judecătoria Mediaş, P.V. a
chemat în judecată statul român, prin Primăria Bazna, prin primar, cerând să se constate că a
dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra unui teren de 1167 m.p., situat în
comuna Boian, jud. Sibiu, înscris în C.F. 350 Boian, nr. top. 993/a/6/5 şi a cerut intabularea
dreptului de proprietate în C.F. asupra acelui teren în cotă de 1/1 arătând în motivarea acţiunii
că exercită de peste 50 de ani pe acel teren o posesie continuă, neîntreruptă, publică,
netulburată şi sub nume de proprietar.
Prin sentinţa nr. 309 din 26 octombrie 2005 a Judecătoriei Mediaş, din dosarul sus-indicat, s-
a respins acţiunea cu următoarea motivare: "Fiind înscris în cartea funciară pe numele
Statului, şi fiind proprietate publică, imobilul respectiv nu poate trece în proprietatea
reclamantului prin uzucapiune, deoarece, potrivit art. 1844 C. civ., dreptul de proprietate al
statului este inalienabil, insesizabil şi imprescriptibil, neputând fi pierdut prin trecerea
timpului. Separat de cele arătate, se constată că în regim de carte funciară uzucapiunile
începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 115/1938 - cum este cazul în speţă - sunt
guvernate de dispoziţiile art. 27 şi 28 din această lege, în care se prevede, printre altele, că
uzucapantul trebuie să fi avut posesia bunului timp de 20 de ani de la moartea proprietarului
tabular, pentru a putea cere înscrierea dreptului în favoarea sa. Nefiind îndeplinite condiţiile
legale mai sus arătate, acţiunea reclamantului urmează a se respinge".
Partea reclamantă a atacat cu recurs sentinţa şi Tribunalul Sibiu, prin decizia nr. 280 din 13
martie 2006 pronunţată în dosarul nr. 64/2006, a admis recursul, a casat sentinţa atacată, cu
trimiterea cauzei spre rejudecare cu indicaţia următoare: "Prin sentinţa civilă atacată s-a
apreciat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 1844 C. civ. potrivit cărora nu se poate
prescrie lucrurile care prin natura lor nu pot fi obiecte de proprietate privată. Cu ocazia
rejudecării instanţa de fond urmează să stabilească, pe bază de probe dacă terenul în litigiu se
include în domeniul public sau domeniul privat al statului, iar în acest din urmă caz va
administra toate probele care se impun analizând acţiunea în fond".
(Tribunalul Sibiu, decizia nr. 280 din 13 martie 2006, cu notă aprobativă de Betinio Diamant
şi Vasile Luncean)
NOTĂ
Problemele care s-au pus în cauza de faţă merită a fi discutate, soluţia pronunţată de prima
instanţă fiind evident greşită, greşeală care a fost corectată prin admiterea recursului
reclamantului şi casarea cu trimitere, cu indicaţiile date mai sus de către Tribunalul Sibiu:
a) Considerentul Judecătoriei Mediaş în respingerea acţiunii în sensul că trebuia să fie dată în
cauză condiţia ca să fi trecut 20 de ani de la moartea proprietarului tabular, trecut în hotărârea
judecătorească al doilea ca motivare, nu a mai fost combătut în recurs şi nici menţionat în
decizia de casare, deoarece era evident că nu avea nici o legătură cu cauza de faţă (statul nu
putea fi "decedat" şi în al doilea rând s-au invocat prin acţiune dispoziţiile art. 1847 C. civ.,
care au fost corect invocate, în cauză fiind îndeplinită prescripţia longissimi temporis, de 30
de ani, după extinderea în Ardeal a legislaţiei româneşti din 1943), deci, vom lăsa deoparte
discuţia cu privire la acest considerent şi vom analiza celelalte două probleme care s-au pus
în cauză;
b) Primul considerent al instanţei de fond în respingerea acţiunii a fost acela că art. 1844 C.
civ. ar fi aplicabil în cauză, acest text prevăzând: "Nu se poate prescrie domeniul lucrurilor
care, prin natura lor proprie, sau printr-o declaraţie a legii, nu pot fi obiecte de proprietate
privată, ci sunt scoase afară din comerţ".
Arătăm în primul rând că în întâmpinarea depusă la dosar de către primăria comunei Bazna s-
a precizat: " ... arătăm că nu ne opunem acţiunii formulate de reclamantă şi recunoaştem
pretenţiile acesteia, în condiţiile legii, instanţa, pe baza probelor de la dosar urmând să
constate legitimitatea solicitărilor acesteia"; neexistând nici o opunere la admiterea acţiunii,
nu exista nici o raţiune ca instanţa, fără a pune în discuţia părţilor aşa-zisa excepţie privind
inadmisibilitatea acţiunii, să respingă acţiunea.
În afara art. 1844 C. civ. există art. 1845 C. civ. care prevede: "Statul, stabilimentele publice
şi comunale, în ceea ce priveşte domeniul lor privat, sunt supuse la aceleaşi prescripţii ca
particularii şi, ca şi aceştia, le pot opune".
După adoptarea actualei Constituţie, care în art. 135 alin. (1) prevede că: "Economia
României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă", este evident că
art. 1844 şi 1845 C. civ. îşi au deplină aplicaţiune, cu distincţia făcută în art. 1845 C. civ. şi
nu mai are nici o aplicaţiune ceea ce constituia un adevărat principiu în perioada anterioară, şi
anume regula imprescriptibilităţii proprietăţii socialiste, proprietate care nu mai există.
Se face, deci, distincţie între domeniul public al statului şi domeniul privat; aşadar, instanţa a
făcut aplicaţiunea art. 1844 C. civ. fără vreo referinţă şi cu înlăturarea nejustificată a art. 1845
C. civ.
Prin decizia civilă nr. 5701/19.10.2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie29 se face o netă
distincţie între domeniul public al statului şi domeniul privat al statului şi se prevede că se
restituie foştilor proprietari chiar şi imobilele, în speţă Primărie şi Muzeu, care formează
domeniul public al statului. În acelaşi sens este şi decizia nr. 5669/18.10.2004 a Înaltei Curţi
de Casaţie şi Justiţie30, care face distincţia categorică între domeniul public şi domeniul privat
ale statului.
 Publicată în Buletinul Jurisprudenţei. Culegere de decizii pe anul 2004, Ed. All Beck,
29

Bucureşti, p. 45.
30
Ibidem, p. 129.
Mai arătăm că în ediţia Codul civil publicată după 1989 în "Codul Juristului" art. 1844 C. civ.
este publicat cu următorul comentariu: "Dispoziţia acestui articol creează un regim juridic
preferenţial numai pentru bunurile care fac parte din domeniul public al statului şi al
unităţilor administrativ-teritoriale (comune, oraşe, municipii şi judeţe). În acelaşi sens a se
vedea şi dispoziţiile art. 4 şi 5 din Legea fondului funciar (nr. 18/1991), precum şi ale art. 74
alin. (1) din Legea administraţiei publice locale (nr. 69/1991)", iar art. 1845 C. civ. este
publicat cu următorul comentariu: "Spre deosebire de bunurile la care se referă dispoziţiile
articolului precedent, bunurile din domeniul privat al statului şi al unităţilor administrativ
teritoriale (comune, oraşe, municipii şi judeţe) au regimul juridic de drept comun al
proprietăţii private. În acelaşi sens, a se vedea şi dispoziţiile art. 6 din Legea fondului funciar
(nr. 18/ 1991) precum şi ale art. 74 alin. (2) din Legea administraţiei publice locale (nr.
69/1991)".
O ultimă problemă se referă la modalitatea în care a fost admis recursul, adică de casare cu
trimitere cu indicaţiunea de a se administra probe pentru a se stabili dacă terenul respectiv
aparţine domeniului public sau privat al statului (sentinţa atacată fiind casată ca fiind
nelegală, fiind dat motivul de casare din art. 304 pct. 9 C. pr. civ.).
Considerăm că în mod corect s-a dispus casarea cu trimitere, deoarece art. 312 alin. (3) C. pr.
civ. prevede că se va casa eu trimitere de asemenea şi " ...în toate cazurile în care instanţa a
cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau
modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi.". Or, pe de o
parte era necesară administrarea de probe, iar, pe de altă parte, instanţa de fond nu a intrat în
cercetarea fondului cu privire la stabilirea situaţiei dacă e vorba de domeniul public al
statului, deoarece a considerat, în mod cu totul greşit, că art. 1844 C. civ. se aplică în toate
cazurile când e vorba de un bun al statului, aşa cum era situaţia atunci când exista o
proprietate socialistă31.
31
Cu privire la aplicarea extensivă a sintagmei "fără a intra în cercetarea fondului", în
sensul că o totală nemotivare sau neadministrare de probe - care erau necesare şi utile
cauzei - constituie o necercetare a fondului cauzei, a se vedea: decizia civilă nr.
52/R/18.03.2004 a Tribunalului Harghita prin care s-a statuat că: "Din moment ce
instanţa de fond nu a făcut nici o verificare şi administrare de probe, deşi avea această
obligaţie în baza art. 312 alin. (5) C. pr. civ. s-a impus casarea hotărârii şi trimiterea
cauzei spre rejudecare"; decizia nr. 763/R din 14.10. 2002 a Curţii de Apel Braşov, prin
care s-a casat cu trimitere pentru nemotivare cu următoarea motivare: "Se constată, în
aceste condiţii, că prima instanţă, nemotivând sentinţa pronunţată nu a intrat în
cercetarea fondului, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. pr. civ.".
Mai remarcăm faptul că ne aflam în ipoteza unui recurs într-o cauză nesupusă apelului
şi avea aplicaţiune art. 3041C. pr. civ. care prevede: "Recursul declarat împotriva unei
hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de
casare prevăzute în art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele.".
Rezultă că hotărârea Judecătoriei Mediaş s-a singularizat printr-o totală nelegalitate, fiind
contrară atât textului de lege invocat, practicii constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
doctrinei care face distincţie între domeniul public şi cel privat ale statului şi este contrară şi
art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului care cere ca o judecată să fie echitabilă.
Decizia de casare cu trimitere a Tribunalului Sibiu a rezolvat recursul în raport cu dispoziţiile
legale existente şi poziţiile constante ale jurisprudenţei.
BETINIO DIAMANT
Avocat - Baroul Sibiu
VASILE LUNCEAN
Avocat - Baroul Sibiu
Publicat în "REVISTA PANDECTELE ROMÂNE" cu numărul 3 din data de 30 iunie
2006