Încheierea căsătoriei

§1. Noţiunea de căsătorie şi natura ei juridică. §2. Condiţiile de fond ale

căsătoriei. §3. Lipsa impedimentelor la căsătorie. §4. Procedura
încheierii căsătoriei

§1. Noţiunea de căsătorie şi natura ei juridică

Căsătoria este izvorul de bază al creării unei familii care, conform

Constituţiei Republicii Moldova, este elementul natural şi fundamental al
societăţii (art. 48 alin. 1).
Codul Familiei nu defineşte căsătoria, în schimb doctrina juridică ne
dă o varietate de definiţii încă de la Roma Antică.
Formulînd definiţia căsătoriei, s-a ţinut cont că acest cuvînt
desemnează o situaţie juridică pe care o dobîndesc cei ce se căsătoresc şi
un act juridic care dă naştere acestei situaţii juridice.
Ca situaţie juridică, căsătoria prezintă statutul legal al soţilor dobîndit
prin încheierea actului juridic al căsătoriei. Această situaţie, în principiu
permanentă, este determinată de reglementarea legală privind căsătoria şi
există pe tot timpul cît durează căsătoria. în doctrina străină situaţia
juridică a celor căsătoriţi stă la baza conceptului precum că căsătoria este
un statut pe care îl dobîndesc cei ce se căsătoresc în urma încheierii
actului juridic de căsătorie.
Ca act juridic, căsătoria înseamnă acordul de voinţă al viitorilor soţi
prin care ei consimt să li se aplice regimul legal al căsătoriei, fără a avea
posibilitatea de a-1 modifica. Ca excepţie, soţii pot încheia un contract
matrimonial pentru a modifica doar regimul juridic al bunurilor dobîndite
de ei în timpul căsătoriei, în limitele prevăzute de lege.
Aceeaşi noţiune de căsătorie mai este întrebuinţată în literatura de
specialitate pentru a desemna instituţia juridică ce reuneşte ansamblul
normelor legale privitoare la actul juridic al căsătoriei şi statutul juridic al
soţilor.
Insumînd aceste noţiuni, putem defini căsătoria ca uniunea liber
consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată potrivit dispoziţiilor
legale cu scopul de a întemeia o familie şi reglementată de normele
imperative ale legii.
Din definiţia căsătoriei şi din ansamblul prevederilor legale care o
reglementează rezultă următoarele caractere juridice ale acesteia:
- căsătoria este o uniune dintre un bărbat şi o femeie (art. 48 alin. 2
Constituţia Republicii Moldova);
- căsătoria este liber consimţită. Libertatea consimţămîntului la
încheierea căsătoriei este garantată atît de voinţa persoanelor ce vor să se
căsătorească, cît şi de condiţiile social-economice şi politice din ţară.
Legislaţia Republicii Moldova nu prevede nici un fel de îngrădiri bazate
pe origine etnică, rasă, naţionalitate, limbă, religie, avere, origine socială
pentru încheierea căsătoriei;
- căsătoria este monogamă, deoarece ea poate fi încheiată numai de
persoane care nu sînt într-o altă căsătorie la momentul încheierii ei (art. 15
alin. 1 Codul Familiei). Monogamia este un rezultat firesc al dragostei pe
care o manifestă unul faţă de altul cei ce se căsătoresc;
- căsătoria se încheie în formele cerute de lege şi are un caracter
solemn. Ea are reguli imperative pentru încheierea ei, asupra efectelor şi
la încetarea ei;
- căsătoria are un caracter personal, deoarece poate fi încheiată numai
în prezenţa soţilor care îşi exprimă liberul consimţă-mînt;
- căsătoria are un caracter civil care se exprimă prin faptul că efecte
juridice produce numai căsătoria înregistrată la oficiile de stare civilă.
Celebrarea religioasă a căsătoriei este o tradiţie care nu produce efecte
juridice;
- căsătoria se încheie pe viaţă. Desigur, aceasta este o regulă
generală, deoarece cei ce se căsătoresc au intenţia de a trăi împreună tot
timpul vieţii lor, dar dacă aceasta devine imposibil măcar pentru unul
dintre soţi, legislaţia admite desfacerea căsătoriei;
- căsătoria se întemeiază pe deplină egalitate în drepturi dintre bărbat
şi femeie;
- căsătoria se încheie în scopul întemeierii unei familii

§2. Condiţiile de fond ale căsătoriei

 Condiţiile de fond pentru încheierea căsătoriei sînt acele circumstanţe
care trebuie să existe în momentul încheierii căsătoriei la organele de
înregistrare a actelor de stare civilă pentru ca aceasta să fie valabilă,
adică să producă efecte juridice.
Condiţiile de fond la căsătorie sînt:
a) diferenţa de sex;
b) vîrsta matrimonială;
c) consimţămîntul la căsătorie;
d) comunicarea reciproca a stării sănătăţii a viitorilor soţi.

a) Diferenţa de sex. Această condiţie este expres stipulată în tex-

tul mai multor articole ale Codului Familiei (art. 2, 11, 15) şi Con-
stituţiei (art. 48 alin. 2), din care rezultă că căsătoria se poate încheia
numai între persoane de sex diferit, femeie şi bărbat. Căsătoriile în-
cheiate între persoanele de acelaşi sex permise de legislaţia unor ţări
(Islanda, Belgia, Suedia, Danemarca, Olanda) în Republica Moldo-
va nu sînt admise.
Sexul viitorilor soţi se stabileşte conform certificatului de naştere al
fiecăruia dintre ei, care conţine o rubrică în acest sens.
b) Vîrsta matrimonială. Potrivit art. 14 Codul Familiei, vîrsta ma-
trimonială sau minimă la căsătorie este de 18 ani (în cazuri excepționale
16 ani)
Vîrsta matrimonială stabilită de legislaţie pentru încheierea căsătoriei
are la bază raţiuni de ordin biologic, psihic, moral şi social.
Raţiunea de ordin biologic se lămureşte prin faptul că pentru a încheia
o căsătorie orice persoană trebuie să ajungă la vîrsta pubertăţii, să aibă
capacitatea de procreare, pentru a naşte copii sănătoşi şi pentru ca naşterea
să nu dăuneze sănătatea femeii.
Din punct de vedere psihic şi moral, vîrsta minimă de căsătorie este
stabilită pentru ca viitorii soţi să fie în măsură să înţeleagă ce înseamnă o
căsătorie şi să-şi asume în mod conştient drepturile şi obligaţiile de soţi şi
să poată crea o relaţie de familie de la bun început.
 Considerentul de ordin social al stabilirii unei vîrste minime de
căsătorie are scopul de a asigura un consimţămînt conştient, liber şi
personal al viitorilor soţi.
Legea nu stabileşte vîrsta maximă de căsătorie, deci ea este posibilă la
orice vîrstă, chiar şi on extremis momentis. Astfel de căsătorii se încheie,
de fapt, pentru a legaliza nişte relaţii de familie demult existente.
La fel nu este prevăzută de Codul Familiei diferenţa de vîrstă dintre
viitorii soţi, ceea ce înseamnă că căsătoria se poate încheia oricare ar fi
diferenţa de vîrstă dintre bărbat şi femeie.
Cererea pentru micşorarea vîrstei de căsătorie o pot depune cei ce vor
să se căsătorească cu acordul părinţilor minorului. La cerere trebuie să fie
anexate documente ce confirmă existenţa unui motiv temeinic.
Hotărîrea administraţiei publice locale privind refuzul acordării
dispensei de vîstră minorului ce vrea să se căsătorească poate fi atacată în
instanţa de judecată în ordinea prevăzută de legislaţia procesual civilă (art.
277-278 Codul de Procedură Civilă).
c) Consimţămîntul la căsătorie este esenţa căsătoriei. Articolul 11 alin.
1 Codul Familiei prevede că pentru încheierea căsătoriei este necesar
consimţămîntul:
- reciproc;
- neviciat;
- exprimat personal şi necondiţionat al bărbatului şi al femeii care se
căsătoresc.
Consimţămîntul la căsătorie trebuie să fie reciproc, ceea ce presupune
răspunsul afirmativ al femeii şi al bărbatului la întrebările funcţionarului
de stare civilă adresate fiecăruia dintre ei în vederea acordului de a se
căsători unul cu altul.
Consimţămîntul trebuie să fie liber, ceea ce înseamnă lipsa viciilor de
consimţămînt, şi anume a erorii, dolului şi violenţei.
Eroarea constă într-o reprezentare falsă a realităţii la încheierea unei
căsătorii. Constituie viciu de consimţămînt atunci cînd se referă la
identitatea fizică a celuilalt soţ.
Dolul (viclenia) constă în inducerea în eroare a viitorului soţ prin
mijloace viclene, în scopul de a-1 determina să încheie actul de căsătorie.
Dolul, fiind o eroare, cuprinde un element subiectiv şi un element
obiectiv, adică mijloacele viclene folosite pentru a provoca eroarea.
Domeniul de aplicare a dolului este mai intens decît al erorii.
Violenţa constă în constrîngerea fizică sau morală a viitorului soţ în
scopul de a-i provoca teamă şi de a-1 determina să încheie actul de
căsătorie. Violenţa cuprinde un element obiectiv (constrîngerea) şi un
element subiectiv (teama insuflată) şi ca rezultat - lipsa libertăţii la
exprimarea consimţămîntului.
Consimţămîntul trebuie să fie exprimat personal şi necondiţionat de
către viitorii soţi.
Legislaţia în vigoare exclude posibilitatea încheierii căsătoriei prin
reprezentare, ceea ce înseamnă că viitorii soţi trebuie să fie prezenţi la
oficiul de stare civilă pentru a-şi da consimţămîntul la căsătorie.
Confirmînd principiul căsătoriei liber consimţite, viitorii soţi trebuie să fie
conştienţi de acţiunile pe care le săvîrşesc, de efectele care apar în urma
încheierii căsătoriei şi, deci, trebuie să-şi exprime consimţămîntul fără ca
acesta să fie legat de vreo oarecare condiţie importantă sau mai puţin
importantă.
§3. Lipsa impedimentelor la căsătorie

Impedimentele la căsătorie reprezintă acele împrejurări de fapt sau de

drept a căror existenţă împiedică încheierea căsătoriei. Cu alte cuvinte,
ele sînt condiţii negative, deoarece numai lipsa lor determină încheierea
unei căsătorii valabile.
Impedimentele la căsătorie pot fi clasificate în funcţie de persoanele
între care ele există în: absolute şi relative.
Impedimentele absolute sînt acelea care opresc încheierea căsătoriei
unei persoane cu orice altă persoană ca existenţa unei căsătorii
nedesfăcute, lipsa capacităţii de exerciţiu.
Impedimentele relative sînt acelea care opresc încheierea căsătoriei
unei anumite persoane cu o anumită altă persoană. Aparţin acestei
categorii rudenia, adopţia, curatela.
Codul Familiei în art. 15 face o enumerare a impedimentelor pe care le
vom prezenta în continuare.
a) Nu poate fi încheiată căsătoria între persoanele dintre care cel puţin
una este deja căsătorită. Acest impediment reprezintă conţinutul
principiului monogamiei care stă la baza căsătoriei şi familiei. Prin "altă
căsătorie" se înţelege căsătoria legală înregistrată la oficiul de stare civilă.
Concubinajul, nefiind reglementat de legislaţia statului nostru, nu produce
efecte juridice şi din punct de vedere juridic nu este impediment la
căsătorie. Deci, se pot căsători numai persoanele care nu au fost niciodată
căsătorite sau cele care au încheiat o căsătorie dar aceasta a fost desfăcută,
declarată nulă sau a încetat în urma decesului sau declarării pe cale
judecătorească a decesului unuia dintre soţi.
b) Rudenia. Se interzice încheierea căsătoriei între rude în linie dreaptă
ascendentă şi descendentă pînă la al IV-lea grad inclusiv, cum ar fi bunicul
cu nepoata, străbunicul cu strănepoata, de asemenea între fraţi şi surori,
inclusiv cei care au un părinte comun.
Acest impediment are la bază consideraţii de ordin biologic, deoarece
uniunile dintre rude apropiate nu asigură descendenţi sănătoşi şi de ordin
moral, deoarece astfel de uniuni ar avea o influenţă nefavorabilă asupra
vieţii de familie.
Rudenia constituie un impediment la căsătorie, indiferent dacă este din
căsătorie sau din afara căsătoriei. în privinţa rudeniei din afara căsătoriei,
se pune întrebarea dacă, pentru a fi impediment la căsătorie, este necesar
să fie constatată în mod legal sau este suficient ca aceasta să existe în fapt.
S-a decis că, deoarece cauza pentru care rudenia este impediment la
căsătorie este legătura de sînge care există de fapt, rudenia constituie
impediment la căsătorie fie că a fost, fie că nu a fost legal constatată.
Astfel, dacă fiul şi fiica, născuţi în afara căsătoriei de mame diferite au
acelaşi tată, ei sînt în gradul de rudenie prohibit de lege pentru încheierea
căsătoriei, indiferent de faptul că paternitatea nu a fost stabilită (fie că nu
s-au adunat probele necesare, fie că mamele copiilor nu s-au adresat în
instanţa de judecată cu o cerere privind stabilirea paternităţii).
Afinitatea, fiind izvor al raporturilor de familie, nu constituie im-
pediment la încheierea căsătoriei.
c) Adopţia. în urma actului juridic de adopţie între adoptat şi adoptator
se stabilesc raporturi de rudenie civilă asimilată de lege cu rudenia de
sînge. Reieşind din conţinutul acestora, Codul Familiei prevede că nu
poate fi încheiată căsătoria între:
- adoptat şi adoptator;
- adoptat şi rudă a adoptatorului în linie dreaptă pînă la al II-lea grad
inclusiv.
Aşadar, adoptatul nu se poate căsători cu bunicul şi nici cu nepotul de
fiu sau fiică a adoptatorului. La fel, adoptatul nu se poate căsători cu
copiii adoptatorului, deoarece acestea sînt rude gradul întîi cu părintele
său care este în acelaşi timp şi adoptator. Această interdicţie este
îndreptăţită prin raţiunea de ordin moral. Şi anume scopul oricărei adopţii
este acordarea copilului lipsit de grijă părintească a unei familii în care el
să fie crescut şi educat ca un copil de provenienţă. În urma adopţiei între
adoptat şi adoptator se stabilesc relaţii ca între părinţi şi copii şi ar fi
imoral ca între ei să se formeze alte sentimente şi alte relaţii.
d) Curatela. Articolul 15 Codul Familiei dispune că se interzice
încheierea căsătoriei între curator şi persoana minoră de sub curatela
acesteia, în perioada curatelei. Acest impediment se întemeiază pe
consideraţii de ordin moral, deoarece curatorul are datoria de a ocroti
minorul, de a-şi da consimţămîntul la încheierea actelor juridice de către
minor, de a se îngriji de sănătatea şi educaţia lui, de a-i asigura instruirea
înlocuind într-o mare măsură părinţii. între minor şi curator se stabilesc
relaţii de încredere şi de aceea anume în scopul ocrotirii drepturilor şi
intereselor minorului aceste relaţii nu trebuie influenţate defavorabil de
posibilitatea existenţei unor relaţii conjugale între ei. Impedimentul
respectiv este limitat în timp şi acţionează numai pînă la data cînd minorul
împlineşte majoratul.
e) Lipsa capacităţii de exerciţiu. Aici sînt importante două momente,
şi anume: capacitatea persoanei de a conştientiza importanţa juridică a
acţiunilor sale la încheierea căsătoriei şi consecinţele lor, pe de o parte şi
posibilitatea de a-şi îndeplini obligaţiile şi realiza drepturile sale care reies
din calitatea de soţ, pe de altă parte. Deci, după cum reiese din prevederile
art. 15 Codul Familiei, căsătoria nu poate fi încheiată între persoanele
dintre care cel puţin una a fost lipsită de capacitatea de exerciţiu în
temeiul art. 24 Cod Civil.
 Boala psihică a unei persoane nu este impediment la căsătorie, dacă nu
există o hotărîre a instanţei judecătoreşti despre declararea incapacităţii
acestei persoane. Dacă căsătoria a fost încheiată anterior hotărîrii prin care
unul dintre soţi este declarat de către instanţa judecătorească ca fiind
incapabil, aceasta nu afectează valabilitatea căsătoriei.
f) Căsătoria nu poate fi încheiată între persoane condamnate la
privaţiune de libertate în perioada cînd ambele îşi ispăşesc pedeapsa.
Raţiunea acestui impediment constă în imposibilitatea realizării actului de
înregistrare a încheierii căsătoriei, cît şi realizarea scopului căsătoriei -
întemeierea unei familii, atîta timp cît cei ce vor să se căsătorească sînt în
privaţiune de libertate. Cu eliberarea unuia dintre persoane din instituţia
penitenciară, căsătoria va putea fi încheiată în ordinea prevăzută de art. 40
din Legea privind actele de stare civilă.

§4. Procedura încheierii căsătoriei

Pentru a încheia o căsătorie este nevoie de a fi îndeplinite unele

condiţii de formă în scopul asigurării prezenţei condiţiilor de fond şi lipsei
impedimentelor; recunoaşterii publice a căsătoriei cît şi dovada acesteia.
Condiţiile de formă ale căsătoriei se împart în formalităţi
premărgătoare sau anterioare căsătoriei şi formalităţi privind însăşi înche-
ierea căsătoriei.
Formalităţile anterioare sînt declaraţia de căsătorie şi opoziţia la
căsătorie. Conform art. 10 Codul Familiei şi art. 33 Legea privind actele
de stare civilă declaraţia de căsătorie se depune personal de către viitorii
soţi la organul de stare civilă de la domiciliul unuia dintre ei sau al
părinţilor unuia dintre ei.
Declaraţia de căsătorie trebuie să cuprindă:
- consimţămîntul neîndoielnic pentru căsătorie;
- declaraţia viitorilor soţi că îndeplinesc condiţiile de fond prevăzute
de art. 11 şi 14 Codul Familiei;

- declaraţia că au luat cunoştinţă de impedimentele prevăzute la art.

15 Codul Familiei şi că acestea lipsesc;
- date privitoare la identitatea viitorilor soţi;
- doleanţa cu privire la numele de familie pe care s-au înţeles să-1
poarte în timpul căsătoriei;
- date privind căsătoria anterioară, dacă viitorii soţi au mai fost
căsătoriţi;
- date despre copiii comuni, dacă acestea există.
Conform art. 34 din Legea privind actele de stare civilă la declaraţia de
căsătorie se anexează actele de identitate, certificatele de naştere, şi, după
caz, dovezile privind desfacerea sau încetarea căsătoriei, precum şi a
deciziei privind reducerea vîrstei matrimoniale, în condiţiile art. 14 Codul
Familiei.
Declaraţia de căsătorie se face numai în formă scrisă, se semnează de
viitorii soţi şi se înregistrează de către funcţionarul de stare civilă în
registrul respectiv, fixîndu-se data şi ora pentru înregistrarea căsătoriei.
Declaraţia de căsătorie depusă la organul de înregistrare a actelor de
stare civilă are ca scop, în afară de cel principal - încheierea căsătoriei,
anunţarea terţilor despre încheierea căsătoriei proiectate şi punerea în
mişcare, dacă este cazul, a opoziţiei la căsătorie.
Opoziţia la căsătorie este actul prin care o persoană aduce la cunoştinţa
funcţionarului de stare civilă existenţa unei împrejurări de fapt sau de
drept ce nu permite încheierea căsătoriei.
în conformitate cu art. 15 alin. 2 Codul Familiei opunerea la căsătorie
poate fi făcută:
- de orice persoană;
- în formă scrisă;
- cu expunerea în scris a motivelor imposibilităţii încheierii că-
sătoriei;
- cu anexarea dovezilor invocate.
Funcţionarul de stare civilă este obligat să verifice informaţia care se
conţine în opoziţie. Dacă în temeiul verificărilor sau al informaţiei primite
găseşte că cerinţele legii nu sînt îndeplinite, refuză încheierea căsătoriei.
Opoziţia la căsătorie urmează a fi verificată indiferent dacă persoana care
a făcut-o are vreun interes personal sau nu. Ea urmează a fi verificată
chiar şi în cazul cînd nu este semnată dar conţine datele necesare.
 Opoziţia la căsătorie poate fi făcută şi de funcţionarul de stare civilă,
care a constatat personal că există impedimente la încheierea căsătoriei
prin întocmirea unui proces-verbal şi refuzul scris pentru încheierea
căsătoriei.
Opoziţia la căsătorie se poate face în perioada de timp cuprinsă între
data depunerii declaraţiei de căsătorie şi momentul încheierii căsătoriei.
În conformitate cu art. 12 Codul Familiei şi art. 35 Legea privind
actele de stare civilă încheierea căsătoriei se face în termen de o lună de la
data depunerii declaraţiei de căsătorie la oficiul de stare civilă. Curgerea
termenului de o lună începe în ziua următoare după depunerea declaraţiei.
Dacă ultima zi a termenului de o lună este ziua de duminică sau o zi care
în conformitate cu legea în vigoare este zi de odihnă, încheierea căsătoriei
se stabileşte pentru ziua de lucru prima după ziua de odihnă.
Termenul de o lună de zile poate fi redus la cererea persoanelor care
doresc să se căsătorească de către şeful oficiului de stare civilă. Reducerea
termenului se poate face în cazuri excepţionale (art. 12 alin. 2 Codul
Familiei). Legislaţia în vigoare nu defineşte aceste cazuri, menţionîndu-se
doar cîteva din ele ca exemplu. De aici conchidem că şeful oficiului stare
civilă este în drept să reducă termenul de o lună de zile conform propriilor
convingeri, analizînd situaţia concretă şi reieşind din practica care s-a
creat în acest domeniu. Astfel, reducerea termenului de încheiere a
căsătoriei este posibilă în cazurile: unui pericol pentru viaţa unuia sau a
ambilor viitori soţi, graviditatea miresei, naşterea copilului în urma
concubinajului, necesitatea plecării unuia dintre viitorii soţi într-o
deplasare de serviciu peste hotare care nu poate fi amînată etc. Toate
aceste temeiuri urmează să fie confirmate printr-o cerere depusă de viitorii
soţi cu anexarea documentelor necesare. De exemplu, graviditatea se
confirmă printr-un certificat medical, naşterea unui copil - prin certificatul
de naştere al copilului, deplasarea - prin foaia de deplasare.
Termenul de încheiere a căsătoriei poate fi redus la maximum şi
căsătoria încheiată în ziua depunerii declaraţiei de căsătorie.
Încheierea căsătoriei este un eveniment solemn şi, de cele mai dese ori,
este sărbătorit public, respectiv şi cei ce se căsătoresc pot pretinde ca
aceasta să aibă loc într-o zi anumită. în acest scop, legislaţia (art. 12 alin.
3 Codul Familiei) permite majorarea termenului pentru încheierea
căsătoriei pînă la două luni de la data depunerii declaraţiei de căsătorie.
Pentru aceasta nu este necesar de a depune careva acte adăugătoare, este
de ajuns dorinţa celor ce vor să se căsătorească şi acordul şefului oficiului
de stare civilă care stabilesc în comun data şi ora pentru încheierea
căsătoriei.
Căsătoria se încheie de către organul de stare civilă în a cărui rază
teritorială domiciliază unul dintre viitorii soţi sau părinţii acestora (art. 32
din Legea privind actele de stare civilă). Căsătoria se poate încheia în
afara sediului organului de stare civilă (acasă, la spital etc.) dacă, din
motive temeinice, unul dintre viitorii soţi se află în imposibilitatea de a se
prezenta personal la organul de stare civilă. Locul unde s-a încheiat
căsătoria (cu adresa concretă) precum şi motivele se vor indica în actul de
căsătorie la rubrica "Menţiuni".
Pînă la momentul fixat pentru încheierea căsătoriei cei ce au de pus
declaraţia pot refuza să se căsătorească. Refuzul de a încheia căsătoria nu
produce careva efecte juridice pentru persoanele care au depus declaraţia
de căsătorie, deoarece încetează numai raportul administrativ dintre
persoane şi oficiul de stare civilă, iar raportul de căsătorie nici nu a luat
naştere.
În ziua fixată pentru încheierea căsătoriei funcţionarul de stare civilă
procedează în felul următor:
- identifică viitorii soţi;
- constată că sînt îndeplinite condiţiile de fond şi nu există impe-
dimente la încheierea căsătoriei;
- constată că nu există opoziţii la căsătorie sau că acestea nu sînt
întemeiate;
- aduce la cunoştinţă viitorilor soţi drepturile şi obligaţiile lor de soţi
şi de părinţi;
- ia consimţămîntul viitorilor soţi în vederea încheierii căsătoriei;
- declară căsătoria încheiată şi întocmeşte actul de căsătorie care se
semnează de viitorii soţi şi de funcţionarul de stare civilă;
- eliberează soţilor certificatul de căsătorie.
Aricolul 35 alin. 4 din Legea privind actele de stare civilă prevede că
căsătoria se încheie în prezenţa viitorilor soţi, de aceea acestea sînt
obligaţi să fie prezenţi în faţa funcţionarului de stare civilă, la sediul
oficiului de stare civilă pentru a-şi da consimţămîntul personal şi în mod
public. Alineatul cinci al aceluiaşi articol prevede că la dorinţa viitorilor
soţi căsătoria se oficiază în mod solemn.
Conform art. 38 din Legea privind actele de stare civilă în actele de
identitate ale persoanelor care s-au căsătorit se fac menţiuni cu privire la
încheierea căsătoriei, indicîndu-se numele de familie, prenumele şi anul
naşterii celuilalt soţ, numărul actului de căsătorie şi locul înregistrării
căsătoriei.
După cum s-a menţionat, pentru încheierea căsătoriei este necesar
acordul de voinţă al viitorilor soţi. Acest acord este exprimat de două ori:
1) la depunerea declaraţiei de căsătorie la organul de înregistrare a actelor
de stare civilă; 2) în procedura încheierii căsătoriei în faţa funcţionarului
de stare civilă, acest acord fiind întărit prin semnătura celor ce se
căsătoresc în actul de căsătorie.
Acordul de voinţă al viitorilor soţi dat în momentul încheierii căsătoriei
şi întocmirea actului de căsătorie formează componenţa juridică a
momentului din care ia naştere raportul juridic de căsătorie.
Dacă nu este respectat măcar unul din elementele încheierii căsătoriei,
aceasta se consideră că nici nu a fost încheiată. De exemplu, căsătoria a
fost încheiată nu la oficiul de stare civilă şi nici la primărie, dar într-o
instituţie care conform legii nu are atribuţii în acest domeniu. La fel,
cununia religioasă nu produce efecte juridice şi se consideră că o astfel de
căsătorie nici nu a existat. Legislaţia în vigoare prevede unele cazuri
neordinare de înregistrare a căsătoriei. Astfel, art. 39 din Legea privind
actele de stare civilă prevede: "Persoanele care s-au aflat în relaţii de
căsătorie consensuală în perioada de pînă la 8 iulie 1944 le pot legaliza
prin încheierea căsătoriei în modul stabilit" în acest caz căsătoria se va
considera valabilă de la data menţionată de persoanele în cauză în
declaraţia de căsătorie. Data întemeierii căsătoriei consensuale se înscrie
la rubrica "menţiuni" din actul de căsătorie şi pe cîmpul de jos al
certificatului de căsătorie. în cazul în care una dintre persoanele care s-au
aflat în relaţii de căsătorie consensuale pînă la 8 iulie 1944 a decedat sau a
fost dată dispărută în timpul războiului, căsătoria poate fi înregistrată nu-
mai pe baza unei hotărîri judecătoreşti privind constatarea existenţei unor
asemenea relaţii între persoanele respective, cu indicarea datei în care au
onceput. La rubrica "menţiuni" din actul de căsătorie se înscriu şi datele
cu privire la hotărîrea judecătorească. în toate aceste cazuri înregistrarea
căsătoriei are loc la oficiul de stare civilă.
Articolul 40 al Legii privind actele de stare civilă reglementează
încheierea căsătoriei cu o persoană condamnată sau arestată. în acest caz
căsătoria se încheie în modul stabilit de legislaţie, de către funcţionarul
organului de stare civilă din raza teritorială a penitenciarului sau
izolatorului de anchtă penală, în incinta instituţiei respective. Data, ora şi
locul încheierii căsătoriei se coordonează în prealabil cu administraţia
penitenciarului sau cu anchetatorul care execută dosarul.