REFERAT LA DISCIPLINA

DREPTUL FAMILIEI

Tema: Desfacerea căsătoriei

Cuprins

I. Noțiunea de :
a) familie
b) căsătorie
c) divorț
II. Reglementarea divorțului
III. Modalitățile de divorț :
a) Divorțul prin acord
b) Desfacerea căsătoriei la inițiativa unuia dintre soți
IV. Divorțul în Uniunea Europeană
V. Concluzii
VI. Bibliografie

1
 I. Noțiunea de familie, căsătorie și divorț

Deoarece nu putem vorbi despre fenomenul de divorț fără să recunoaștem necesitatea

menționării noțiunii de căsătorie și implicit, împreună cu aceasta, și a noțiunii de familie, vom
face o scurtă introducere, luând ca fundament aceste două noțiuni.

a) În sensul sociologic, familia – ca formă specifică de comunitate umană – desemnează

grupul de persoane unite prin căsătorie, filiație sau rudenie, care se caracterizează prin
comunitate pe viață, interese și întrajutorare. În cadrul relațiilor de familie apar aspecte
morale, psihologice, fiziologice și economice între cei care formează comunitatea de viață și
interese.
În sens juridic, familia desemnează grupul de persoane între care există drepturi și obligații
care izvorăsc din căsătorie, rudenie, adopție, precum și din alte raporturi asimilate relațiilor de
familie.1
b) Căsătoria reprezintă actul juridic solemn prin care un bărbat și o femeie, în scopul
creării unei familii, încheie între ei o uniune, căreia legea îi reglementează în mod imperativ
condițiile, încheierea și desfacerea.2
Cu toate că orice căsătorie se realizează pornind de la intenția celor doi soți de a-și petrece
întreaga viață împreună, din anumite motive atât subiective cât și obiective, ea se poate
desface prin divorț dacă există motive temeinice care au vătămat grav raporturile dintre soți și
căsătoria nu mai poate continua.
c) Divorțul reprezintă disoluția sau ineficacitatea căsătoriei survenită în timpul vieții
soților, fie datorită unor motive temeinice, imputabile soțului pârât sau ambilor soți, fie, în
cazuri excepționale, datorită dorinței exprimate a ambilor soți.3

II. Reglementarea divorțului

Divorțul este reglementat în următoarele:

 Codul Civil – Codul Familiei

 Legea 272/2004
1
Ion P. Filipescu și Andrei I. Filipescu ”Tratat de dreptul familiei” Editura AllBeck ed. a VI-a, București, 2001,
p.1-2
2
Ioan Chelaru ”Căsătoria și divorțul. Aspecte juridice civile, religioase și de drept comparat” p.47
3
Ioan Chelaru ”Căsătoria și divorțul. Aspecte juridice civile, religioase și de drept comparat” p.147
2
  Jurisprudența CEDO
 Regulamentul 2201/2003 al CE
 Convenția asupra Drepturilor Copilului
 Convenția de la Haga din 1980
 Convenția de la Lanzarote
 Comisia Europeană privind Legislația Familiei

Principalele prevederi legale de divorț sunt conținute de Codul Civil, Cartea II –

Despre familie, Capitolul VII – Desfacerea căsătoriei, art. 373 și următoarele , astfel :

1. Divorțul poate avea loc:

a) prin acordul soților, la cererea ambilor soți sau a unuia dintre soți acceptată de
celălalt soț;
b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav
vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă;
c) la cererea unuia dintre soți, după o separare în fapt care a durat cel puțin 2 ani;
d) la cererea unuia dintre soți a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea
căsătoriei.
Codul Civil reglementează admisibilitatea cererii de divorț, dovedirea motivelor de
divorț, încredințarea copilului/copiilor minor/i din căsătorie, stabilirea relațiilor personale ale
părinților cu copilul din căsătorie, etc.
Distincția între divorțul pe calea instanței și cel pe cale administrativă:

2. Divorțul prin acordul soților pe cale judiciară :

Condiții Art. 374
(1) Divorțul prin acordul părților poate fi pronunțat indiferent de durata căsătoriei și
indiferent dacă există sau nu copii minori rezultați din căsătorie.
(2) Divorțul prin acordul părților nu poate fi admis dacă unul dintre soți este pus sub
interdicție .
(3) Instanța este obligată să verifice existența consimțământului liber și neviciat al
fiecărui soț.

3. Divorțul prin acordul soților pe cale administrativă sau prin procedura notarială.

3
 Condiții Art. 375
(1)Dacă soții sunt de acord cu divorțul și nu au copii minori, născuți din căsătorie, din
afara căsătoriei sau adoptați, ofițerul de stare civilă ori notarul public de la locul căsătoriei sau
al ultimei locuințe comune a soților poate constata desfacerea căsătoriei prin acordul soților,
eliberându-le un certificat de divorț, potrivit legii.
(2) Divorțul prin acordul soților poate fi constatat de notarul public și în cazul în care
există copii minori născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați, dacă soții convin
asupra tuturor aspectelor referitoare la numele de familie pe care să îl poarte după divorț,
exercitarea autorității părintești de către ambii părinți, stabilirea locuinței copiilor după divorț,
modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat și fiecare dintre copii,
precum și stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și
pregătire profesională a copiilor. Dacă din raportul de anchetă socială rezultă că acordul
soților privind exercitarea în comun a autorității părintești sau cel privind stabilirea locuinței
copiilor nu este în interesul copilului, sunt aplicabile prevederile art. 376 alin. (5).”4

III. Modalitățile de divorț

Dacă la încheierea căsătoriei este necesar consimțământul liber al soților, voința

acestora trebuie să fie luată în considerare și atunci când ea se manifestă și în sensul desfacerii
acesteia, astfel, oricare dintre soți are dreptul să ceară desfacerea căsătoriei prin divorț.
Trebuie menționat că un divorț se poate pronunța:

 din culpa exclusivă a unuia dintre soți, la cererea celuilalt soț;

 din culpă comună, la cererea unuia dintre soți;
 fără a se stabili o culpă, atunci când se desfășoară procedura simplificată a divorțului
prin acord, prin cererea ambilor soți;
 la cererea unuia dintre soți, după o separare în fapt care a durat cel puțin 2 ani;
 la cererea aceluia dintre soți a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea
căsătoriei.

Conform legislației în vigoare, în România, divorțul poate fi dispus de către instanțele

de judecată și, în cazuri restrictive, la notar sau la serviciul de Stare Civilă.
Acțiunea de divorț este strict personală și nu poate fi introdusă decât de unul dintre
soți împotriva celuilalt soț, sau, în formă simplificată, de ambii soți. Cei doi soți sunt singurele

Codul Civil Art. 373-375

4

4
subiecte de drept care pot avea calitatea de părți într-o asemenea acțiune. Doar dacă soții se
înțeleg cu privire la realizarea divorțului și, eventual cu privire la încredințarea copiilor minori
din căsătorie, ei se pot adresa direct la serviciul de Stare Civilă sau la un notar din zona de
domiciliu.

Așa cum statuează Codul Civil, în România familia are dreptul la ocrotire din partea
societății și a statului.5 Căsătoria, însă, se poate desface prin divorț, tot conform Codului Civil,
divorțul putându-se pronunța de către instanța competentă, sau, în cazul divorțului prin acord,
de către Starea Civilă sau notar. În
lipsa acordului între soți, divorțul se poate obține:

 din motive întemeiate, atunci când raporturile dintre soți sunt grav vătămate și
continuarea căsătoriei nu mai este posibilă;
 ori prin invocarea unei separări în fapt de peste 2 ani.

În consecință Codul Civil prevede două căi de a divorța exceptându-se demonstrarea

unor motive temeinice de divorț:

 divorț prin acord, cale simplificată de divorț ce se poate aplica doar celor care se
înțeleg cu privire la divorț în toate privințele divorțului, inclusiv încredințarea
copiilor după divorț si numele soției după divorț;
 o a doua cale fiind cea obligatoriu prin instanță, prin invocarea unei separări de peste
2 ani.

Pentru toate celelalte cazuri însă, pentru a obține divorțul, este necesar să se dovedească
motivele de divorț.

a) Divorț prin acord – condiții pentru divorțul prin acord

Procedura obișnuită a divorțului poate aduce celor doi soți, prin solicitările sale
exprese, o serie de momente neplăcute și încărcate intens emoțional, acest lucru fiind datorat
mai ales eforturilor privind dovedirea culpei celuilalt soț sau a culpei comune. Există, însă, și
o cale simplificată de a efectua divorțul – divorțul prin acord (divorțul prin acordul părților).
În baza noului Cod Civil, se poate efectua divorț prin acord când soții se înțeleg cu privire la
realizarea divorțului, indiferent de timpul trecut de la încheierea căsătoriei și indiferent dacă

5
Art. 1 Cod Civil ”În România statul ocrotește căsătoria și familia; el sprijină, prin măsuri economice și sociale,
dezvoltarea și consolidarea familiei.”
5
au sau nu copii minori din căsătorie. Singura condiție absolut necesară este de a se înțelege cu
privire la realizarea divorțului și la toate aspectele implicate.

Tot în baza Codului Civil, divorțul prin acord se poate realiza la Judecătorie, cât și la
oficiile de Stare Civilă sau notar. Totuși, în genere, orice tip de divorț se poate pronunța de
către o instanță de judecată.

În vederea realizării unui divorț prin acord, în cel mai civilizat mod, calea optimă este
medierea . Medierea în vederea obținerii unui acord atât în vederea divorțului cât și în
vederea încredințării copiilor minori după divorț, dar și, dacă este cazul, al partajului, asigură
calea cea mai rapidă și ieftină de a perfecta cadrul unui divorț prin acord.

Condiții
Așa cum prevede art. 38 alin. (2) din Codul Familiei, ”divorțul poate fi pronunțat și
numai pe baza acordului ambilor soți, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) până la data cererii de divorț a trecut cel puțin un an de la încheierea căsătoriei;

b) nu există copii minori rezultați din căsătorie.”

La aceste condiții se adaugă una subînțeleasă, aceea a consimțământului valabil

exprimat al soților.

Trebuie menționat că prezența personală a soților este cerută în cazul în care se

efectuează divorțul la notar, cel puțin în momentul în care notarul verifică dacă părțile stăruie
cu privire la divorțul prin acord. Noul Cod Civil prevede, însă, posibilitatea ca măcar cererea
de divorț să poată fi introdusă prin mandatar, prezența părților în acest moment putând fi
înlocuită prin mandatari.

b) Desfacerea căsătoriei la inițiativa unuia dintre soți

Potrivit art.38 alin.(1) și (3), Codul Familiei ”Instanța judecătorească poate desface
căsătoria prin divorț atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt
grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă”, respectiv, ”Oricare dintre soți
poate cere divorțul atunci când starea sănătății sale face imposibilă continuarea căsătoriei”,
deducem următoarele condiții cumulative ale acestui tip de divorț.

 să existe motive temeinice de divorț

 motivele temeinice invocate au vătămat grav relațiile dintre soți

6
  continuarea căsătoriei nu mai este posibilă

Cauzele concrete ale desfacerii căsătoriei nu sunt individualizate în legislația noastră;

ele pot fi de natură subiectivă, fondate pe conduita culpabilă a unuia dintre soți sau a ambilor
și care a condus la deteriorarea relațiilor de familie sau de natură obiectivă, neimputabile
vreunuia dintre soți, practic aici vorbim de boala gravă a unuia dintre soți, boală care face
imposibilă continuarea căsătoriei. Motivele de natură subiectivă, evocând responsabilitatea cel
puțin unuia dintre soți, sunt lăsate la aprecierea instanței.

În practica judiciară au fost reținute ca fiind întemeiate motive precum: sustragerea

îndelungată și nejustificată a soțului pârât de la obligația de a conviețui dacă, în raport de
împrejurările cauzei, stabilite pe baza probelor administrate, instanța și-a format convingerea
că despărțirea faptică este definitivă, nefiind cu putință reluarea vieții conjugale; actele de
violență fizică și/sau verbală ale unuia dintre soți, mai cu seamă când nu este vorba despre
”simple accidente”; infidelitatea unuia dintre soți; existența unor nepotriviri de ordin
fiziologic.6 Pentru pronunțarea divorțului din motive întemeiate, pe parcursul procesului de
divorț, este necesar ca judecătorul să se convingă că relațiile dintre cei doi sunt grav vătămate
și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.
De multe ori se poate întâmpla ca instanța să acorde chiar un nou termen de 1-2 luni,
permițându-le celor doi soți să încerce o împăcare, să încerce chiar și o mediere, să își
revizuiască relația și sentimentele. Scopul principal al solicitării dovedirii motivelor de divorț
este acela de a limita cât mai mult pronunțarea unor divorțuri în situația când cei doi își mai
pot reface căsnicia. Între motivele de divorț, se pot menționa, doar pentru exemplificare, de
la caz la caz acestea putând să nu constituie motive de divorț sau să existe și multe altele, în
plus:

 violența verbală sau fizică exercitată asupra unuia dintre soți;

 lipsa unor relații specifice familiei;
 separarea celor doi;
 relații cu alte persoane;
 alte motive.

Dacă, pe parcursul procesului, nu se va dovedi că există motive de divorț, cererea va fi

respinsă. Dovedirea motivelor de divorț va necesita abordarea unor discuții în contradictoriu,

Emeșe Florian ”Dreptul familiei”, p.219-220

6

7
aducerea de dovezi, prezentarea de mărturii. Este posibil să fie necesară prezența unor martori
la un termen al procesului, pentru soți.

IV. Divorțul în Uniunea Europeană

În cele mai multe țări, divorțul este pronunțat de o judecătorie, iar hotărârea pronunțată
dizolvă căsătoria. Atunci când cuplul are copii, divorțul presupune, pe lângă separarea soților,
o nouă organizare a relațiilor fiecăruia cu copiii comuni. Divorțul antrenează, de asemenea,
partajul bunurilor deținute în comun de soți și, dacă este cazul, plata unei contribuții sau a
unei pensii alimentare de către un soț către celălalt sau pentru întreținerea copiilor.
În Uniunea Europeană, normele permit stabilirea instanței în fața căreia trebuie
înaintată cererea de divorț în momentul separării cuplului. Aceste norme sunt utile în special
pentru cuplurile formate din persoane de naționalități diferite sau atunci când membrii unui
cuplu au locuit în diferite state membre pe parcursul căsătoriei.
De asemenea, normele permit ca un divorț pronunțat într-o țară din Uniunea
Europeană să fie mai ușor recunoscut într-un alt stat membru și să producă efecte în acesta.

8
V. Concluzii

Adevărata căsătorie este deschisă spre noi posibilități, este un dialog continuu între
soți și ceilalți membri ai familiei, este ”arta” de a fi prezent cu trupul și sufletul în mijlocul ei.
De aceea, cel mai mare pericol pentru familia din zilele noastre, susțin analiștii, nu este atât
divorțul, cât plictiseala, indiferența, necomuniunea reciprocă, izolarea.7
Supusă inevitabilului proces de schimbare în timp, ca de altfel orice instituție umană,
mentalitatea omului actual despre căsătorie și divorț poartă amprenta inconfundabilă a epocii
contemporane. Suntem în zona în care încă mai întâlnim o îmbinare, uneori curioasă, între
monolog și prejudecată, superstiție și religie, atitudini liberale, deschise, dar și clișee arbitrare.
Lumea actuală în transformare și căutare de noi modele de organizare umană, trebuie să țină
seama de această celulă fundamentală a vieții și a societății umane, în care relația bărbat –
femeie devenită relație soț – soție – copil oferă un tablou deplin al existenței în manifestarea
ei concretă, biologică, psihică, socială, morală și spirituală, manifestare conștientă și care
sesizează și simte că numai într-o comuniune poate exista.

Dintre toate viețuitoarele, omul se naște cel mai plăpând și cel mai neputincios în a-și
satisface nevoile vitale ale existenței și de aceea familia este prima alcătuire de viață
comunitară și ”sâmburele” din care cresc toate celelalte forme de viață socială.
Un adevăr trist, care pare cu greu credibil, dar semnalul de pericol trebuie tras: un
popor în care căsătoria și familia degenerează și dispar este destinat, mai devreme sau mai
târziu, el însuși dispariției.8

7
Ioan Chelaru ”Căsătoria și divorțul. Aspecte juridice civile, religioase și de drept comparat”, p.10
Ioan Chelaru ”Căsătoria și divorțul. Aspecte juridice civile, religioase și de drept comparat”, p.8-9
8

9
VI. Bibliografie

1. Ioan Chelaru ”Căsătoria și divorțul. Aspecte juridice civile, religioase și de drept

comparat”, Editura A92, București, 2003;
2. Florian Emeșe ”Dreptul familiei”, Editura C.H. Beck, București, 2010;
3. Roxana Maria Trif ”Desfacerea căsătoriei prin divorț și partajul bunurilor comune
ale soților”, Editura Hamangiu, București, 2007;
4. Ion P. Filipescu și Andrei I. Filipescu ”Tratat de dreptul familiei”, Editura
AllBeck, ed. a VI-a, București, 2001;
5. Codul Civil;
6. www.avocat-divort.ro

10