REFERAT LA DISCIPLINA

DREPTUL PROPRIETĂȚII INTELECTUALE

TEMA : DREPTURILE MORALE DE AUTOR

Cuprins

1. Noțiunea de drept de autor

2. Dreptul de divulgare
3. Dreptul la paternitate
4. Dreptul la nume
5. Dreptul la respectul integrității operei
6. Dreptul la retractare
7. Caracterele juridice ale drepturilor morale de autor

Bibliografie

1
 1. Noțiunea de drept de autor

Dreptul de autor, ca instituție juridică, reprezintă ansamblul normelor juridice ce

reglementează relațiilesocialecedecurg din creareașivalorificareaoperelorștiințifice, literare și
artistice. În prezent, în România, această problemă este reglementată, în principal, prin Legea nr.
8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe.

Obiectul dreptului de autor este constituit din operele de creație intelectuală: din operele
științifice (ex: studii, comunicări, prelegeri), literare ( ex: romane. poezii, dramaturgie, critică
literară). Înprivințacreăriișiutilizăriilor, legiuitorulemite norme juridice ce determină apariția de
drepturi subiective și de obligații juridice. Asemenea drepturi subiective nu se nasc decât in
privința acelor opere care îndeplinesc în mod cumulativ anumite condiții caracteristice, trăsături
esențiale. În măsura in care acestea sunt îndeplinite, autorul acelei opere devine titular al
dreptului de autorșiuneoriși al altor drepturi în mod automat.

Articolul 1 al Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe ,modificată,
prevede că dreptul de autor este legat de persoana autorului şi comportă atribute de ordin moral şi
patrimonial . Drepturile morale prevăzute de lege: dreptul de divulgare a operei, dreptul la
paternitate, dreptul la nume, dreptul la respectful integrității operei și dreptul la retractare.1

2. Dreptul de divulgare
Întâlnit în doctrină şi sub denumirea de dreptul la prima publicare, dreptul de divulgare
reprezintă dreptul autorului de a decide dacă, în ce mod şi când va fi adusă opera la cunoştinţa
publică . Este un drept absolute şi exclusive , în sensul că aparţine numai autorului operei,
singurul în măsură să aprecieze dacă opera va fi adusă sau nu la cunoştinţa publicului.

Legea nr.8/1996, privind drepturile de autor si drepturile conexe.

1

2
 Totodată, dreptul de divulgare are un caracter discreţionar, numai persoana autorului
putând decide dacă opera a atins nivelul „idealurilor şi aşteptărilor” sale, dacă-l reprezintă ca
personalitate, care sunt limitele şi modalităţile în care opera va fi publicată. Astfel, în virtutea
caracterului discreţionar al dreptului de divulgare, autorul unei piese de teatru care a autorizat
reprezentarea nu este obligat să accepte şi editarea operei, regula discreţionarităţii purtând şi
asupra modalităţii în care opera va fi adusă la cunoştinţă publică. Caracterul discreţionar al
acestui drept este întărit şi de includerea în lege a aşa-numitului drept de retractare al autorului în
mod necondiţionat.

Acest drept prezintă un aspect pozitiv, constând în posibilitatea autorului de a decide

aducerea în orice mod la cunoştinţa publică a operei sale, când consider că opera a atins nivelul
unei anumite maturităţi, în sensul că poartă amprenta originalităţii. Dar dreptul de divulgare
conţine şi un aspect negativ, reprezentând posibilitatea autorului de a amâna publicarea acelei
opera . 2 Exercitarea aspectului pozitiv constituie unica modalitate de „ieşire în lume” a autorului,
de apariţie la nivelul realităţii sociale, de transformare a operei dintr-o realitate de fapt, într-o
realitate de drept. Dreptul de divulgare este primul drept moral în ordinea cronologică a naşterii
drepturilor de autor. De exercitarea acestui drept depinde şi naşterea drepturilor patrimoniale
asupra cărora are o influenţă covârşitoare.

3. Dreptul la paternitate

Dreptul la paternitatea operei, întâlnit în doctrină şi sub titulatura de dreptul de a pretinde

recunoaşterea calităţii de autor al operei, îşi are izvorul în însuşi actul creaţiei, reprezentând o
recunoaşte reoficială a originalităţii şi a altor merite ce aparţin creatorului.
Recunoaşterea se justifică prin necesitatea de a respecta legătura firească dintre autor şi opera sa,
îngăduind realizarea corelaţiei dintre opera şi spiritul care a creat-o şi punând în evidenţă
elementele de identitate specifice ale creaţiei.

2
ViorelRoş, Dreptulproprietăţiiintelectuale, Curs universitar, Editura Global Lex, 2001

3
 La fel ca dreptul la divulgare, dreptul la paternitatea operei conţine două categorii de
aspecte: prima, categoria aspectelor pozitive, constând în posibilitatea autorului de a revendica
oricând calitatea de autor şi a doua, categoria aspectelor negative, reprezentând posibilitatea
titularului dreptului de a se opune oricărui act de contestare a acestei calităţi de către terţi.
În practică, recunoaşterea şi respectful dreptului calităţii de autor se materializează prin
îndeplinirea obligaţiei corelative a tuturor terţilor de a indica numele, prenumele sau pseudonimul
autorului în cazul citării şi utilizării de fragmente extrase din operă, atunci când acest lucru este
permis fără consimţământul autorului. Totodată, dreptul la paternitate se realizează şi prin
posibilitatea autorului de a pretinde restabilirea dreptului său ori de câte ori acesta ar fi încălcat.

4. Dreptul la nume

Consacrat distinct în lege prin dreptul autorului de a decide sub ce numeva fi adusă opera
la cunoştinţa publică, dreptul la nume apare uneori în lucrările de specialitate ca fiind parte
componentă a dreptului la calitatea de autor.3
Tratarea de sine stătătoare în lege a dreptului la nume s-a impus din raţiuni de logică
juridică. Într-adevăr, dreptul autorului de a decide dacă opera pe care o divulgă va aparea sub
numele său, sub pseudonym sau fără indicare de nume este diferit de dreptul de autor.Astfel, în
primul rând, exerciţiul dreptului la nume nu se transmite prin moştenire, în vreme ce exerciţiul
dreptului la calitatea de autor se transmite succesorilor prin moştenire. În al doilea rând, dreptul la
calitatea de autor aparţine întotdeauna persoanelor fizice creatoare ale operei, pe când dreptul la
nume poate să aparţină şi persoanelor juridice sau fizice,altele decât autorul, din iniţiativa şi sub
numele cărora a fost creată opera.
În fine, publicarea uneiopere sub numele altui autor (de regulă cunoscut) constituie o
încălcare a dreptului la nume şi nu a dreptului la calitatea de autor.Numele sub care autorul a
decis publicarea operei, fie că este al său, fie că este un pseudonim, trebuie reprodus pe coperta
operei în forma cerută de autor. Prin urmare, dreptul la nume presupune nu doar respectful
numelui sub care este publicată opera, ci şi protejarea formei în care autorul a cerut ca numele să
fie reprodus.

A se vedea in acest sens Yolanda Eminescu, Op. Cit., p.155

3

4
 5. Dreptul la respectful integrității operei

Vizează protejarea creatiei si posibilitatea juridică a autorului de a se opune oricarei

modificări , "deformări sau mutilări", precum și oricărei atingeri aduse operei care prejudiciaza
onoarea sau reputația autorului. Continutul complex al dreptului la inviolabilitatea operei
cuprinde două laturi:

 Dreptul autorului de a pretinde pur si simplu respectarea integritătii operei prin

interzicerea , fără acordul sau, a oricaror suprimări, completări sau modificări, chiar
daca acestea nu alterează valoarea sau continutul operei și indiferent dacă afectează
sau nu imaginea autorului. Simplele corecturi nu constituie modificări ale operei, dar
citatele din operele străine sunt licite cu condiția reproducerii fidele a textelor citate si
cu încadrarea lor în contexte care sa nu le denaturize sensurile;
 Dreptul autorului de a se opune oricărei atingeri de natura a prejudicia onoarea si
reputația autorului.

6. Dreptul la retractare

Dreptul de a retracta opera consta în posibilitatea recunoscută de lege autorului de a-și

retrage opera publicată . Acest drept poate fi exercitat în orice moment care survine divulgării,
autorul nefiind ținut de îndeplinirea anumitor motive care determină decizia de retragere a
operei . Altfel spus , dreptul de a retracta are character exclusive și nu este supus cenzurii
instanței de judecată . Legea recunoaște însă și terților care exploatează o operă, prejudiciati prin
exercitarea retractării , dreptul de a fi despăgubiți .4

7. Caracterele juridice ale drepturilor morale de autor

Legea română nu enunţă în mod expres caracterele juridice ale drepturilor morale de autor,
dar acestea se degajă implicit din unele dispoziţii ale legii.

Dreptul moral de autor are următoarele caractere juridice:

4
Florea Bujorel, Dreptu proprietății intelectuale ale dreptului de autor, București: Romania de mine, 2006.

5
 a) caracterul legăturii strict personale, în sensul că este ataşat de persoana autorului operei;
a) caracterul inalienabil şi insesizabil;
b)caracterul perpetuu;
c) caracterul imprescriptibil;
d)caracterul absolut, opozabil ergaomnes;
b)caracterul netransmisibil (cu excepţia exerciţiului dreptului de divulgare, al dreptului la
paternitatea şi al dreptului la inviolabilitatea operei).
a) Caracterul strict personal al dreptului moral determină ca acesta să nu poată fi exercitat
decât de către autorul operei. Dacă drepturile patrimoniale sunt susceptibile de desprindere de
persoana titularului, drepturile morale sunt strâns legate de persoana autorului.

Drepturile morale de autor cuprind elemente pozitive şi elemente negative.

În principal, caracterul legăturii strict personale al dreptului moral se manifestă prin

elementele sale pozitive, care constau în dreptul autorului de a decide dacă, în ce mod şi când va
fi adusă opera la cunoştinţă publică.

În subsidiar, elementele negative ale dreptului de autor, cum ar fi dreptul titularului de a se

opune oricărei atingeri aduse calităţii de autor şi integrităţii sale, sunt susceptibile de detaşare de
persoana autorului. Avem în vedere transmiterea exerciţiului acestor drepturi moştenitorilor, pe
durată nelimitată.

b) Caracterul inalienabil şi insesizabil al drepturilor morale de autor

Inalienabilitatea drepturilor morale de autor constă, potrivit art. 11 alin. 1. din Legea nr.
8/1996, în interzicerea vreunei renunţări sau înstrăinări având ca obiect aceste drepturi.

Caracterul inalienabil al drepturilor morale se justifică prin destinaţia lor, aceea de a

asigura protecţia personalităţii autorului. A renunţa la protecţia personalităţii sale echivalează
pentru autor cu asumarea riscului dispariţiei sale morale, al autodistrugerii morale.

Principiul inalienabilităţii drepturilor morale cunoaşte unele excepţii, care rezultă fie din
voinţa autorului, fie din natura operei, fie din convenţiile încheiate cu terţii.

O astfel de excepţie este reprezentată de independenţa autorului de a-şi publica opera sub
pseudonim sau fără indicarea vreunui nume. Cu alte cuvinte, autorul poate renunţa parţial la

6
dreptul la nume, fără să fie atinse existenţa şi conţinutul dreptului, deoarece titularul său are
posibilitatea de a înlătura pseudonimul sau anonimatul, dezvăluindu-şi adevărata identitate.

Alte excepţii le întâlnim în cazul autorilor salariaţi, al contractelor de comandă şi când

autorul şi-a dat acordul cu privire la adaptarea operei sale, situaţii în care drepturile morale sunt
supuse unei anumite înstrăinări. Consacrând caracterul inalienabili-tăţii drepturilor morale, legea
română admite totuşi transmiterea prin succesiune a exerciţiului drepturilor relative la
recunoaşterea calităţii de autor, a dreptului de divulgare, la respectarea integrităţii operei prin
neadmiterea oricărei modificări şi atingeri care prejudi-ciază onoarea sau reputaţia autorului.

În schimb, dreptul de retractare şi dreptul la nume sunt netransmisibile.

Potrivit caracterului insesizabil al drepturilor morale, acestea nu pot fi urmărite de

creditorii autorului operei. Creditorii autorului nu au nici dreptul de a impune divulgarea operei
sau exploatarea ei în scopul satisfacerii creanţelor lor. In aceeaşi ordine de idei, notăm şi faptul că
creditorii nu beneficiază nici de dreptul de a se substitui autorului pentru a proceda ei înşişi la
publicarea operei.

Totuşi, de la principiul insesizabilităţii sunt exceptate operele legate indisolubil de suportul

material (operele de artă plastică), caz în care se poate exercita o acţiune de executare silită,
având ca obiect aceste categorii de opere.

În sistemul român de drept, sub imperiul legii vechi23, regula insesizabilităţii privea numai
opera nepublicată şi opera neterminată.

c) Caracterul perpetuu al drepturilor morale constă în existenţa şi exercitarea lor de

către succesorii autorului ori de către terţi, după încetarea din viaţă a titularului.

Raţiunea acestui caracter este de a asigura, ca şi în cazul principiului inalienabilităţii şi

insesizabilităţii, protecţia personalităţii autorului. Numai drepturile morale de autor au vocaţie la
perpetuitate, nu şi drepturile patrimoniale. Utilizarea de către alte persoane a operei nu trebuie să
aducă atingere memoriei autorului, întrucât opera poartă pentru eternitate amprenta personalităţii
creatorului său.

Nu toate drepturile morale de autor au caracter perpetuu, ci numai acelea al căror exerciţiu,
potrivit legii, este transmisibil prin moştenire. Aparţin acestei categorii, potrivit modificărilor

7
aduse Legii nr. 8/1996 prin Legea nr. 285/2004: dreptul de divulgare, dreptul la paternitate şi
dreptul la respectul integrităţii operei.

În schimb, dreptul la nume şi dreptul la retractare, aparţinând numai autorului, nu pot fi

exercitate de către succesori şi cu atât mai puţin de către terţi.

Soluţia adoptată corespunde curentului favorabil exercitării acestuia de către succesorii

autorului sau de instituţii specializate în protecţia drepturilor autorului. Şi totuşi, în opinia
noastră, legiuitorul român nu a adoptat o soluţie consecventă, deoarece în cazul artiştilor
interpreţi şi executanţi a instituit transmiterea tuturor drepturilor prin succesiune pe durată
nelimitată24, iar dacă nu există moştenitori, exerciţiul drepturilor revine organismului de gestiune
colectivă care le-a administrat ori, după caz, organismului cu cel mai mare număr de membri din
domeniul respectiv de creaţie.

d)Caracterul imprescriptibil al drepturilor morale de autor

Imprescriptibilitatea drepturilor morale constă în exercitarea lor atâta timp cât opera
rămâne în memoria oamenilor şi face obiectul exploatării. Caracterul imprescriptibil derivă din
caracterul inalienabil şi perpetuu al drepturilor morale de autor.

Regula imprescriptibilităţii drepturilor morale este necesară pentru a asigura protecţia

personalităţii autorului. Aşadar, dreptul la acţiune al autorului unei opere intelectuale pentru
apărarea drepturilor sale morale nu se stinge niciodată şi poate fi exercitat indiferent cât timp a
trecut de la încălcarea lor. Drepturile patrimoniale de autor nu cad sub incidenţa principiului
imprescriptibilităţii, fiind supuse instituţiei prescripţiei extinctive din raţiunea de a asigura
stabilitatea raporturilor juridice.

e) Caracterul absolut, opozabil erga omnes al drepturilor morale de autor decurge din
faptul că îi sunt recunoscute autorului în raporturile cu toate celelalte persoane, care au obligaţia
să nu întreprindă nimic de natură a-l stânjeni în exerciţiul prerogativelor drepturilor sale.

f) Caracterul netransmisibil al drepturilor morale de autor vine să întărească caracterul

absolut al acestora. De la caracterul netransmisibilităţii drepturilor morale de autor există
excepţiile menţionate în cele ce preced (lit. c).

8
BIBLIOGRAFIE

LEGI ȘI ACTE NORMATIVE

1. Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe.

MANUALE ȘI MONOGRAFII

1. Viorel Roş, Dreptul proprietăţii intelectuale, Curs universitar, Editura Global Lex, 2001
2. Florea Bujorel, Dreptul proprietății intelectuale ale dreptului de autor, București: Romania
de mine, 2006.
3. Yolanda Eminescu, Op. Cit., p.155
4. Prof.univ .dr. Florea Bujorel, curs Dreptul proprietății intelectuale încărcat pe Blackboard,
Spiru Haret, Facultatea de Drept/Anul 3, sem II 2020.