REFERAT LA DISCIPLINA

DREPT PENAL – PARTEA SPECIALĂ

Tema: Falsul material în înscrisuri oficiale

 CUPRINS

1. INTRODUCERE…………………………………………………………………….2

2. OBIECTUL JURIDIC………………………………………………………………..2

3. OBIECTUL MATERIAL…………………………………………………………....2

4. SUBIECȚII INFRACȚIUNII………………………………………………………..4

5. SITUAȚIA PREMISĂ………………………………………………………………..5

6. LATURA OBIECTIVĂ……………………………………………………………....6

7. LATURA SUBIECTIVĂ……………………………………………………………..7

8. FORMELE INFRACȚIUNII………………………………………………………...7

9. VARIANTELE INFRACȚIUNII…………………………………………………....8

10. SANCȚIUNI……………………………………………………………………….…8

11. ASPECT PROCESUALE…………………………………………………………...8

12. BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………9

1
 1. INTRODUCERE

Prin intermediul acestei infracțiuni se sancționează fapta de a produce sau de a modifica

un înscris, astfel încât acesta să producă efectele juridice ale unui înscris oficial real.
Reglementarea acesteia este asemănătoare cu cea pe care o avea în Codul penal din 1969. Din
punct de vedere strict formal au fost modificate limitele de pedeapsă și subiectul activ în cazul
variantei agravante, față de „funcționarul”, cum era în vechea reglementare, acum se face referire
la „funcționarul public”. O alta modificare de substanță este dată de definirea diferită a
termenului de „înscris oficial”1.

2. OBIECTUL JURIDIC

Obiectul juridic constă în relațiile sociale privind încrederea publică în înscrisurileoficiale,

încredere necesară pentru buna-desfășurare a rapoartelor juridice.
În varianta agravată avem și un obiect juridic secundar, ce constă în relațiile sociale care
asigură protecția principiului legalității în desfășurarea activităților de serviciu2.

3. OBIECTUL MATERIAL

Vom începe prin a face o scurtă analiză a noțiunii de înscris. În modelul francez,
determinant pentru existența infracțiunii este existența unui neadevăr în cadrul înscrisului,
indiferent daca acel neadevăr produce sau nu consecințe juridice. În modelul material probatoriu-
de inspirație germană- acest sistem dominant în prezent considera că pentru reținerea infracțiunii,
important este ca falsul să afecteze elemente ce probează fapte relevante, pentru circuitul juridic,
adică elemente ce țin de posibilitatea ca înscrisul respectiv să servească drept probă.

1
C. Rotaru, A-R. Trandafir, V. Cioclei, Drept penal. Partea specială II. Curs tematic, Edit. C.H. Beck, București, 2016,
pag. 356.
2
D. Dinuică, extras curs drept penal special de pe platforma Black board, pag 320

2
 Se mai face distincția în doctrina străină între veridicitatea înscrisului, în sensul ca un
document este legitim atunci când provine de la persoana care îl semnează și veridicitatea
materială ar fi posibilitatea ca înscrisul respectiv să reflecte sau nu realitatea. În doctrină se spune
ca funcționarul public nu poate comite falsuri abuzând de funcția sa, decât în cazul în care
falsifică documente pe care le semnează în nume personal. Dacă falsifică documente pe care
figurează un alt nume, nu al lui, vorbim despre o răspundere a sa penală ca un simplu particular.
Caracteristicile generale ale unui înscris;
• presupune un suport material ce să cuprindă orice fapt real sau data ce dă înscrisului
caracter permanent. Nu este relevant materialul suportului. Condiția este ca acest suport să fie
corespunzător pentru a păstra informația o anumită perioadă de timp, să aibă caracter perpetuu.
• înscrisul trebuie să reflecte voința unei persoane sau să permită identificarea persoanei
căreia îi aparține manifestarea de voință, deci documentul trebuie să îndeplinească funcția de
garanție. Se reține în doctrină ca un înscris care nu este semnat, mai degrabă asumat, nu poate
face obiectul infracțiunii. Se face distincție între cel care redactează documentul și cel ce o
semnează, infracțiunea se va reține față de cel ce semnează actul. Se spune că se poate vorbi
despre o excepție, atunci când se lucrează la proiectul unui document, este agreată o formă după
care documentul este adus la semnat și toată lumea crede ca este în forma anterior agreată, dar o
persoană face niște modificări anterior semnării fără a anunța. În această situație se poate reține
infracțiunea în sarcina acelei persoane care doar a modificat nu și cea care a semnat.
• documentul să aibă valoare probatorie, fie este destinat circuitului juridic, fie deși nu a
fost destinat circuitului juridic în momentul în care a fost întocmit, are capacitatea să producă
efecte juridice. S-a pus problema în doctrină dacă falsificarea înscrisurilor care nu sunt perfecte
dpdv al formei, adică cele lovite de nulitate, pot face obiectul acestei infracțiunii.Părerea generală
este că nu, dar în doctrină există și părerea contrară. Ex: avem un dosar penal întocmit împotriva
unei persoane urmărite penal și se prezintă un înscris care atesta că în perioada în care se
considera că a obținut o sumă din surse ilicite, de fapt a vândut o casă și de acolo este suma, chiar
dacă înscrisul de vânzare-cumpărare este lovit de nulitate absolută în situația în care a fost
întocmit după începerea urmăririi penale, dar antedatate încât să justifice suma de bani, în
realitate este un înscris ce face obiectul acestei infracțiunii, fiind unul sub semnătura privată
falsificat.
În ceea ce privește obiectul material al infracțiunii de fals în înscrisuri oficiale este de
precizat în primul rând faptul că la alin.3 textul face referire la tichete, bilete și orice alte

3
imprimate producătoare de efecte juridice (înțelegem orice fel de înscrisuri care pot fi asimilate
banilor). În acest caz acestea trebuie să emane de la un funcționar public, cum ar fi biletele de
tren, la un spectacol organizat de o instituție publică, etc. Dacă această condiție nu este
respectată, s-ar putea reține, desigur și cu respectarea celorlalte condiții, infracțiunea de fals în
înscriuri sub semnătură privată.
În doctrină există opinia că mereu aceste infracțiuni au obiect material și acesta constă, în
situația în care vorbim despre alterare (un document care deja există și îl modific prin diferite
metode), chiar în înscrisul asupra căruia s-au făcut modificări, iar atunci când vorbim de
contrafacere (nu exista documentul si l-am falsificat încă de la început), materialele cum ar fi
hârtie, cerneală, etc, folosite la realizarea unui înscris falsificat.
O altă parte a doctrinei consideră că e greșita această opinie, crede că exista mereu obiect
material în cazul alterării, dar nu exista obiect material în cazul contrafacerii, pentru că acele
materiale folosite nu reprezintă materializarea valorii sociale împotriva căreia se îndreaptă
acțiunea infracțională, deci sunt doar obiecte care au ajutat la producerea infracțiunii, nu sunt
obiecte materiale ale infracțiunii. Și la contrafacere putem avea o situație în care să avem obiect
material, ex: dacă cineva sustrage un tipizat de la Ministerul învățământului și îl modifică acasă,
cum vorbim de contrafacere pentru că acel tipizat în sine nu are nicio valoare, nu produce efecte
juridice, și doar fiind modificat sau completat produce aceste efecte și emite un înscris autentic.
Astfel acel tipizateste un înscris asupra căruia s-a intervenit și în această situație de contrafacere
avem un obiect material. La fel și în situația unui tipizat de cec completat de o persoană care nu
avea acest drept reprezintă obiectul material al acestei infracțiuni.

4. SUBIECȚII INFRACȚIUNII

În varianta tip a acestei infracțiuni subiectul activ este necircumstanțiat și poate fi orice
persoană. În schimb, în cazul variantei agravante, infracțiunea poate fi comisă doar de un
funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Participația este posibilăîn cazul infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale sub toate
formele, coautorat, instigare și complicitate.

4
 Trebuie precizat faptul că pentru varianta agravantă, cum legea impune o anumită calitate
pentru subiectul activ, nu putem vorbi de coautorat decât dacă toți făptuitorii au calitatea cerută
de lege de funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Dacăparticipanții nu au
această calitate, atunci se va reține complicitate sau instigare. Pentru a fi complici sau instigatori
în raport cu varianta agravantă, atunci aceștia trebuie să cunoască calitatea de funcționar public a
autorului.
În ceea ce privește subiectul pasiv, avem unul principal care este în principiu statul și mai
exact instituția, autoritatea, entitatea de la care emană actul respectiv.
Ca subiect pasiv eventual, putem avea persoana fizică sau juridică ale cărei interese au
fost lezate de înscrisul falsificat.
La infracțiunile de fals, din punct de vedere procesual, fiind infracțiuni de pericol, nu
vorbim despre parte civilă sau parte vătămată. Asta nu înseamnă că din punct de vedere penal nu
putem vorbi despre un subiect pasiv adiacent. Nu există corespondență între subiectul pasiv
adiacent și o calitate în procesul penal.

5. SITUAȚIA PREMISĂ

Când fapta este săvârșită prin alterare, trebuie să preexiste un înscris oficial asupra căruia
să se intervină.
S-a arătat în doctrină că săvârșirea acestei infracțiuni ar fi de neconceput fără existența
unei situații de fapt sau de drept care să facă necesară întocmirea unui înscris oficial3. Dar cum în
lege nu se face această mențiune, se acceptă orice înscris. În doctrină se spune că dacă nu
urmăresc să produc efecte juridice cu acel înscris, fapta nu ar fi nici măcar infracțiune.
În doctrină se consideră că lucrurile sunt greu de dovedit, pentru căde lege lata, așa cum
arată textul acum, orice modificare a unui înscris oficial reprezintă infracțiune. De exemplu la o
percheziție se găsește o diplomă de absolvire a facultății de drept, dar inculpatul spune că a
folosit-o doar pentru a-și motiva fiul să urmeze o facultate, dar în această situație tot se va reține
infracțiune, pentru că nu contează ce urmarea, nu se putea anticipa dacă inculpatul va folosi sau
nu înscrisul falsificat urmând să producă astfel consecințe juridice. Astfel fiind greu de
3
C. Rotaru, A-R. Trandafir, V. Cioclei, Drept penal. Partea specială II. Curs tematic, Edit. C.H. Beck, București, 2016,
pag. 358.

5
argumentat dacă se urmărește acest fapt, plus ca în textul de lege se face trimitere la posibilitatea
nașterii de consecințe juridice.
6. LATURA OBIECTIVĂ

Elementul material se realizează de regulă prin acțiunea de falsificare a unui înscris,

falsificare ce poate consta în alterare sau contrafacere.
Contrafacerea înscrisului constă în general în copierea, imitarea, simularea unui scris sau
semnături, dându-i caracter de autentic.Contrafacerea scrierii va însemna reproducerea
conținutului obișnuit al unui înscris prin imitarea scrisului unei persoane, fără de care documentul
fals nu ar avea aparența unui document real. Contrafacerea semnăturii înseamnă copierea unei
semnături, indiferent dacă ea imita sau nu semnătura celui în drept să semneze.
Falsificarea prin alterare presupune presupune modificarea, denaturarea sau transformarea
unui înscrisexistent, prin ștersături, adăugiri de litere, cifre, indiferent de procesul utilizat.
Dacă pentru falsificarea unui înscris s-au folosit atât acțiuni de contrafacere cât și de
alterare, se va reține o unică infracțiune de fals material în înscrisuri oficiale.
S-ar mai putea pune problema ce se întâmpla daca o persoană falsifica un înscris în 2
etape. De exemplu cineva falsifica o diploma de licența prima data își trece 7, dar după o
perioadă crede că mai bine își trece 10. În acest caz se consideră că e vorba doar de o infracțiune
de fals pentru ca la nivel obiectiv și subiectiv, infracțiunea de fals s-a consumat la momentul la
care a falsificat-o prima dată. A 2-a oară, cum știe că e vorba de un fals, atunci la nivel subiectiv
nu mai poate considera că săvârșește o infracțiune nouă de fals.
În schimb, în cazul în care o persoană falsifica un act și o altă persoană ia înscrisul
crezând că este un înscris real și îl falsifică, atunci săvârșește aceeași infracțiune.
Trebuie ca modificările aduse înscrisului să constiuie o alterare a adevărului. Dacă
modificările aduse nu constituie o alterare a adevărului, fapta nu realizează elementul material al
infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale4.
Cerința esențială pentru întregirea laturii obiectiveeste ca înscrisul falsificat să fie
susceptibil de a produce efecte juridice atunci când este folosit. Spre deosebire de falsul
înscrisului sub semnătura privată, la această infracțiune nu este necesar ca înscrisul să fie și
folosit. În această situație, daca îl și folosește, se va reține în concurs cu uzul de fals.

4
D. Dinuică, extras curs drept penal special de pe platforma Black board, pag 322

6
 Daca completezi un înscris cu anumite aspecte reale, în principiu nu este vorba despre
această infracțiune, pentru că respectiva completare nu modifică cu nimic consecințele juridice ce
le-ar fi produs înscrisul original. Dar dacă în dispozitiv apare suma de 10 mii de lei, deși în
considerente este menționată cea de 1 milion de lei, dacă eu parte civilă, fac modificarea singur
pe dispozitiv și mai trec un 0, atunci este vorba despre un fals material în înscrisuri oficiale,
pentru ca în baza înscrisului original aș fi primit o sumă mai mică și ar fi fost nevoie de alte
demersuri pentru a obține efectele juridice pe care le-am dorit prin completarea actului.
S-a afirmat în doctrină faptul că deși scopul urmărit prin acțiunea de falsificare este
legitim, asta nu exclude existent infracțiunii de fals, pentru că aceasta își păstrează caracterul
ilicit.
Urmarea imediatăconstă într-o stare de pericol pentru încrederea publică în înscrisurile
oficiale.
Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.

7. LATURA SUBIECTIVĂ

Vinovăția există sub forma intenției directe sau indirecte. Iar mobilul și scopul nu sunt
relevante. În practica judiciară și în doctrină s-a reținut faptul că nu contează dacă scopul urmărit
era legitim sau nu, fapta constituind infracțiune chiar dacă înscrisul a fost falsificat pentru a
dovedi un fapt adevărat pentru care nu există probe5.

8. FORMELE INFRACȚIUNII

Tentativa în acest caz se sancționează. Rezultatul obținut este un fals grosolan care nu ar
putea induce pe nimeni în eroare. În practica judiciară falsul grosolan a fost calificat ca fiind o
tentativă neidonee, dar aceastaeste valabilă doar în situația în care este imposibilă producerea
rezultatului. Deci chiar dacă falsul este grosolan, dacă a produs consecințe juridice inducând în

5
D. Dinuică, extras curs drept penal special de pe platforma Black board, pag 323

7
eroare anumite persoane, se poate reține infracțiunea consumată de fals material în înscrisuri
oficiale6.
Se poate reține tentativă în cazul în care mijloacele necesare sunt pregătite și se începe
alterarea sau contrafacerea, dar acestea nu sunt duse la capăt.
Infracțiunea se consumă când acțiunea s-a finalizat și urmarea imediată s-a produs fiind
fără relevanță dacă înscrisul a fost utilizat sau nu.Dacă înscrisul a fost și utilizat vom reține pe
lângă infracțiunea de fals și uzul de fals.

9. VARIANTE

Infracțiunea are o variantă tip prevăzută în alin.1 și o variantă agravantă în alin. 2 pentru
situația în care fapta este comisă de un funcționar public. În acest caz există și o cerință esențială,
aceea că fapta să fie săvârșită în exercițiul atribuțiilor de serviciu.

10. SANCȚIUNI

În varianta tip sancțiunea este închisoarea de la 6 luni la 3 ani, iar în variantaagravată

pedeapsa închisorii este de la 1 la 5 ani și interzicerea unor drepturi.

11. ASPECTE PROCESUALE

În cazul infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, acțiunea penală se pune în

mișcare din oficiu. În primă instanță competența de soluționare a cauzei revine judecătoriei.
Când constată că s-au falsificat acte oficiale, instanța este obligată să dispună anularea din
oficiu a acestora, indiferent dacă acțiunea penală a fost soluționată prin condamnare, achitare sau
încetarea procesului penal7.
6
C. Rotaru, Infracțiuni de fals. Practică judiciară, Ed. Hamangiu, 2007, pag. 4-12.
7
Cartea profuluuuui

8
BIBLIOGRAFIE

1. Doinel Dinuică, Mioara Ketty Guiu, Tratat de drept penal. Partea speciala, vol.II, Editura
Fundatiei Romania de Mâine, București, 2015
2. C. Rotaru, Infracțiuni de fals. Practică judiciară, Ed. Hamangiu, 2007.
3. Tudorel Toader, Maria Ioana Michinici, Anda Ciocîntă-Crișu, Mihai Dunea, Ruxandra
Răducanu, Sebastian Rădulețu – Noul Cod penal. Comentarii pe articole. Editura
Hamangiu, București 2014
4. C. Rotaru, A-R. Trandafir, V. Cioclei, Drept penal. Partea specială II. Curs tematic, Edit.
C.H. Beck, București, 2016
5. Parlamentul României, Legea 286/2009 privind Codul Penad, M. Of. nr. 510 din 24 iulie
2009.