Dreptul de divulgare al operei

Dictionarul explicativ al limbii romane mentioneaza ca prin termenul a divulga se

intelege a face o taina sa fie cunoscuta de cineva sau de multa lume inseamna a da in vileag a da
pe fata.
Considerand ca autorul este cel in masura sa divulge opera sa in doctrina juridica de
specialitate se arata ca puterea de decizie a scriitorului si artistului apare ca un atribut de ordin
inteletual si moral prin excelenta pentru ca-i permite sa-si pastreze manuscrisul pe care nu l-a
redactat decat pentru el, ceea ce reprezinta (un aspect moral propriu-zis) si sa nu-l publice cat
timp opera nu-i se va parea cuprinzatoare idealului adica asteptarilor sale.
Cu alte cuvinte rezulta ca autorul are posibilitatea de a aprecia momentul in care sau cand
creatia sa a ajuns la maturitate. De asemenea se considera ca dreptul de divulgare are o influenta
hotaratoare asupra nasterii drepturilor patrimoniale care prin exercitarea dreptului de divulgare
devin din simple posibilitati, drepturi propriu-zise.
Exercitarea dreptului de divulgare se poate spune ca determina in acest mod nasterea
drepturilor patrimoniale. Prin divulgare opera intra intr-o alta sfera pentru a indeplini destinul pe
care i l-a trasat autorul.
Opera nu va inceta sa poarte amprenta originii sale a legaturilor sale cu trecutul care nu
sunt rupte intrucat dreptul la paternitatea operei ca si dreptul de inviolabilitate a operei impune
limite exploatatorilor iar facultatea autorului de retractare este chiar susceptibila de a ii pune
capat.
Un autor german definind dreptul de divulgare ca dreptul la prima publicare a operei
conchide ca dreptul de divulgare este in centrul interesului autorului.
Potrivit opiniei acestui autor dreptul de divulgare ca drept personal nepatrimonial nu este
transmisibil prin acte intre vii. Problema transmisiunii unui asemenea drept se pune dupa
moartea autorului si in mod logic numai cu privire la operele postume intrucat dreptul de
divulgare inseamna dreptul la prima publicare.
In dreptul roman sau exprimat in aceasta privinta doua puncte de vedere :
- intr-o prima opinie intransmisibil in principiul dreptului de divulgare nu se poate exercita
cu privire la operele postume decat daca autorul si-a manifestat vointa in acest sens. Dinpotriva
in ipoteza tacerii din partea autorului se va considera intentia prezumata a autorului de a divulga
opera argumentandu-se ca operele de creatie intelectuala sunt destinate colectivitatii.
- intr-o alta conceptie vointa expresa sau tacita a autorului cu privire la soarta operelor
postume produce efecte dupa moartea sa in absenta unei dispozitii legale aceasta intentie nu
poate fi prezumata iar in caz de tacere din partea autorului dreptul de divulgare trece la
mostenitori care dobandind drepturile patrimoniale dobandesc in mod implicit si drepturile
morale fara de care cele dintai nu ar putea sa fie exercitate.
Intr-o lucrare din 1987 prof. Yolanda Eminescu preciza ca cele doua opinii expuse conduc
la consecinte inadmisibile. Pe aceiasi linie se mentine autoarea citata si in lucrarea sa din 1997
consacrata dreptului de autor avand in vedere in efectuarea analizei sale pe de o parte respectul
datorat pesonalitatii autorului si interesului culturii, interes pe care organismele de gestiune
colectiva in materie sunt indreptatite sa-l aprecieze iar pe de alta parte respectul tertilor in cazul
operelor postume.
In ceea ce ne priveste consideram ca solutia propusa nu constituie o ignorare a naturii
morale a dreptului de divulgare si deci a regulii netransmisibilitatii acestor drepturi intrucat
dreptul organismelor de gestiune colectiva este un drept propriu original si nu rezultatul unei
transmisiuni.
Mai mult potrivit dispozitiilor art.11 alin.1 din legea privind dreptul de autor si drepturile
conexe, drepturile morale nu pot face obiectul vreunei renumeratii sau instrainari.

Dreptul la paternitatea operei

 Putem spune ca legatura fireasca dintre autor si opera sa este relevata pe plan legislativ prin
dreptul la paternitatea operei prezinta doua aspecte dintre care unul pozitiv si altul negativ.
Aspectul pozitiv consta in dreptul autorului de a revendica oricand calitatea de autor, aspectul
negativ consta in dreptul pe care il are autorul de a se opune oricarui act de contestare a acestei
calitati din partea unor terti.
In juristprudenta romana recenta a existat un caz in care reclamantul a sesizat instanta ca pe
cale de ordonanta prezidentiala sa dispuna sistarea comercializarii lucrarii sale aparute in 1997
pana la pronuntarea unei hotararii irevocabile cu privire la dreptul de autor al respectivei lucrari.
In fapt se arata in motivarea cererii ca reclamantul este titularul cursului de specialitate in cauza
iar lucrarea contestata ii incalca dreptul de autor asupra mai multor opere intelectuale anterioare.
Instanta in conformitate cu art.2 din Codul procesual civil si cu dispozitiile Legii nr.8 /1996
a constatat ca cererea de chemare in judecata este intemeiata, deci se justifica atat aparenta
dreptului cat si temeinicia acestuia.
Intr-o nota la aceasta sentinta se arata ca era preferabil sa se mentioneze ca termenul juridic
al solutiei il constituie art.10 din Legea nr.8 care la litera b prevede,, dreptul de a pretinde
recunoasterea calitatii de autor al oprei,, cat si un alt articol din aceasi lege care dispune ca,,
autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a decide daca in ce mod si cand va fi
utilizata s-au exploatata opera sa inclusiv de a consimti la utilizarea operei de catre altii,,.
In literatura juridica se subliniaza ca,, aspectul pozitiv al dreptului la paternitatea operei
implica si dreptul autorului la nume,,. Acest drept la nume consta in dreptul autorului de a decide
daca opera va fi adusa la cunostinta publicului sub numele sau, sub pseudonim sau fara indicarea
numelui (opera anonima).
Autorul operei poate reveni oricand asupra hotararii de a publica opera sub numele propriu.
In cazul in care autorul operei a decis publicarea operei sub numele sau, acest nume trebuie sa fie
indicat de cesionarul dreptului de reproducere, reprezentare, executare sau difuzare in alt mod a
operei pe coperta operei publicate in volum separat la inceputul sau la sfarsitul celor publicate in
culegeri periodice, pe programe, afise si pe orice materiale publicitare.
In situatia operelor derivate indicarea numelui autorului operei originale este obligatorie ca
si in cazul in care potrivit legii, opera sau fragmente din aceasta pot sa fie folosite fara
consimtamantul autorului.
Cu privire la nume si la recunoasterea calitatii de autor este de observat ca vointa autorului
cu privire la modul de a scrie numele trebuie respectata intocmai, de pilda prenumele intreg sau
cu initiala. Nerespectarea vointei autorului in legatura cu numle constituie adesea nu numai o
incalcare a dreptului ci si o incalcare a dreptului la calitatea de autor.
In cazul in care un tert publica o opera proprie sub numele altei persoane de regula un autor
cunoscut nu va fi incalcat dreptul la calitatea de autor ci va fi incalcat dreptul moral la nume.
Este demn de retinut ca spre deosebire de alte prerogative morale care se sting la moartea
autorului dreptul la paternitatea operei nu se stinge, se transmite prin mostenire legala sau
testament pe durata nedeterminata.
In ipoteza inexistentei mostenitorilor sau daca acestia nu pot sau nu vor sa vina la
mostenire exercitarea acestui drept moral se va face de catre Oficiul Roman pentru Drepturile de
Autor (ORDA).