Dreptul Proprietatii Intelectuale

Curs 1

Subiecte examen( notiune si conditii de forma si fond); 2 numere;1 pag max/subiect; 4 subiecte

1. Notiunea de inventie brevetabila;

2. Noutatea, Conditie de fond pt brevetarea unei inventii;

3. Inventiile de serviciu. Inventia realizata de salariat si brevetata pe numele unitatii;

4. Inventiile de serviciu. Inventia realizata de salariat si brevetata pe numele salariatului;

5. Procedura administrativa de eliberare a brevetului;

6. Transmiterea drepturilor nascute in nlegatura cu inventia prin contract de cesiune;

7. transmiterea drepturilor nascute in legatura cu inventia prin contract de licenta;

8. Notiunea de know-how;

9. Notiunea de marca;

10. Functiile marcii;

11. Sisteme de dobandire a dreptului la marca;

12. Transmiterea dreptului la marca;

13. Notiunile de indicatie geografica si denumirea de provenienta;

14. Notiunile de desen si modul industrial;

15. Sisteme de productie a desenuliui si modulului industrial;

16. Notiunea de drept de autor;

II

17. Conditii pentru protectia operelor prin legea dreptului de autor;

18. Opera comuna;

19. Opera colectiva;

III

20. Notiunea de concurenta neloiala;

21. Diferenta dintre concurenta neloiala si contrafacere;

22. Drepturile morale de autor;

23. Drepturile patrimoniale de autor;

Seminar

Ascultare seminar sau test, prezenta, pana la 2 puncte

Notiunea de drept al proprietatii intelectuale

Activitatea creatoare a omului a constituit din cele mai vechi timpuri principalul factor de progres
al umanitatii. Incepand cu secolul 20 prin conventia din 1967 de la Stoholm, si au fost
reglementate si introduse in ordinea juridica a tarilor civilizate. Proprietatea intelectuala a fost
integrata si in sistemul Organizatiei Nationala a comertului incepand cu anul 1994.

Proprietatea inlelectuala, ca institutie de drept civil cuprinde ansamblul de norme ce

reglementeaza protectia proprietatii industriale, a dreptului de autor si a concurentei neloiale.

Proprietatea intelectuala este impartita in doua mari domenii:

- Proprietate industriala si drept de autor

- concurenta neloiala pe de alta parte

Intre cele doua diviziuni exista asemanari si deosebiri.

Asemanari

- ambele au un fond comun de principii;

- intre opera si autor exista o legatura indisolubila, motiv pt care autorul are un drept temporar de
monopol de explorare, fapt care ii permite o recompensare morala si patrimoniala pt creatia sa;
- ambele isi au originea in vechile privilegii regale;

Deosebiri:

- in domeniul proprietatii artistice si literare, personalitatea autorului este mai viguros conturata
in opera sa, pentru acest motiv alaturi de monopolul de exploatare, autorul are numeroase
prerogative reunite sub denumirea de drepturi morale de autor.

- in domeniul proprietatii industriale, datorita concurentei sunt reglementate anumite exigente de

ordin administrativ ce se concretizeaza in final printr-un titlu administrativ de protectie( brevet in
cazul inventiilor, certificat de inregistrare in cazul desenelor,...).In sistemele europene, dreptul de
autor se naste si este protejat de lege fara indeplinirea unor formularitati administrative;

- datorita concurentei mult mai mari in domeniul industrial si comercial sanctiunile in cazul dr de
propr industriala sunt mult mai aspre.

Notiunea de " proprietate intelectuala"

Proprietatea intelectuala este diferita de notiunea de proprietate ca drept real principal. Aceasta
din urma se refera in general la bunuri corporale, iar ca drept real este un drept exclusiv, absolut
si perpetuu.

Propr intelectuala poarta asupra unui bun incorporal, dar principala caracteristica a acestuia este
ca e limitata in timp- temporara. pt aceste motive dr de propr intelectuala nu pot fi dobandite prin
uzucapiune, nu sunt supuse prescriptiei si nu pot fi aparate prin actiunea in revendicare.

Ele pot fi aparute printr-o actiune proprie, specifica, numita actiune in contrafacere sau separat,
daca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege, prin actiune in concurenta neloiala.

Continutul dreptului de proprietate intelectuala il formeaza monopolul exclusiv de exploatare

recunoscut temporar titular. Componentele patrimoniale ale DPI pot fi transmise, dar
componentele nepatrimoniale sunt incesibile, netransmisibile.l
Curs 2

Notiunea de proprietate industriala

Proprietatea industriala a fost definita la Conventia de la Paris pentru Protectia

Proprietatii Industriale ca fiind ansamblul de norme ce reglementeaza brevetele de inventie,

modelele de utilitate, desenele si modelele industriale, marcile de fabrica, comert sau servicii,

numele comerciale, indicatiile de provenienta si denumirile de origine, precum si reprimarea

concurentei neloiale.

Ca institutie de drept civil, prin proprietatea intelectuala se intelege ansamblul de norme

ce reglementeaza raporturile referitoare la creatiile intelectuale aplicabile in industrie, precum si la

semnele distinctive ale unei asemenea activitati.

Ca drept subiectiv civil, proprietatea industriala este facultatea sau posibilitatea

recunoscuta de lege titularului (persoana fizica sau juridica) de a folosi in mod exclusiv o creatie

intelectuala aplicabila in industrie sau un semn distinctiv al unei asemenea activitati.

Natura juridica a dreptului de proprietate industriala

In literatura juridica, au existat succesiv mai multe opinii cu privire la natura juridica a

dreptului de proprietate industriala. Intr-o prima perioada, creatiile intelectuale erau recunoscute

prin privilegiile legale – nu se facea diferenta intre dreptul de proprietate intelectual si dreptul

de proprietate ca drept real principal. Ulterior, aceasta idee a fost criticata, intrucat dreptul de

proprietate intelectuala, datorita caracterului sau nematerial, nu intruneste atributiile clasice ale

dreptului de proprietate, nu este susceptibila de drepturi de urmarire si drepturi de prez….si nici

nu este perpetuu. Pentru aceste motive s-a considerat ca drepturile reale si de creanta

(recunoscute si de dreptul roman) trebuie completate cu categoria drepturilor de proprietate

intelectuala. Si aceasta teorie a fost criticata pe motiv ca drepturile de proprietate intelectuala

au caractere proprii si au competente atat patrimoniale, cat si nepatrimoniale.

 Ulterior, drepturile de proprietate intelectuala au fost calificate ca drepturi de clientela,

caracterizate printr-un monopol exclusiv de exploatare, fiind drepturi absolute (opozabile tuturor).

In prezent, drepturile de proprietate intelectuala sunt drepturi ce poarta asupra unui bun

incorporal, esentialmente temporare, fiind deci o categorie distincta de drepturi reale si de creanta.

Oficiul de Stat pentru Inventii si Marcii (OSIM)

- Este organul de specialitate al administratiei publice centrale, aflat in subordinea

Guvernului, cu o autoritate unica pe teritoriul Romaniei, in asigurarea protectiei

proprietatii industriale.

OSIM elaboreaza si supune aprobarii Guvernului strategia nationala a dezvoltarii proprietatii

industriale in Romania si aplica politica Guvernului in domeniu.

OSIM are urmatoarele atributii:

- Inregistreaza si examineaza cererile din domeniul proprietatii industriale

- Elibereaza titluri de protectie ce confera titularilor drepturi exclusive pe teritoriul

Romaniei

- Este depozitarul Registrelor Nationale ale cererilor depuse si al registrelor nationale

ale titlurilor de protectie acordate

- Editeaza si publica Buletinul Oficial de Proprietate Industriala si Revista Romana de

Proprietate Industriala

- Atesta si autorizeaza consilieri in materie de proprietate industriala

- Acorda, la cerere, asistenta de specialitate in domeniul proprietatii industriale

- Sprijina brevetarea in strainatate a inventiilor Romaniei

OSIM este condus de un director numit prin decizie de Primul Ministru.

Notiunea de inventie brevetabila

 - Este reglementata de L 64/1991, republicata si de Regulamentul de aplicare a Legii din

2003. Nu avem o definitie a inventiei brevetabile, dar consideram ca aceasta este o

creatie intelectuala ce reprezinta solutia concreta a unei probleme tehnice aplicabile in

industrie.

Notiunea de industrie este interpretata in sens larg si se refera atat la industria propriu-

zisa, cat si la comert, servicii sau agricultura.

Categorii de inventii

Clasificare:

I. Dupa obiectul creatiei avem:

- Inventii de produs

- Inventii de procedeu

Prin “produs nou” intelegem un corp determinat cu compozitie sau structura particulara, ce il

diferentiaza de alte corpuri.

Prin “procedeu” intelegem mijocul, modalitatea ce conduce la realizarea unui produs sau

obtinerea unui rezultat.

I. Dupa stadiul tehnicii:

- Inventie simpla (obisnuita)

- Inventie pionier

Inventiile pionier sunt acele inventii care revolutioneaza domeniul in care apar.

II. Dupa gradul de complexitate:

- Simple – un singur obiect

- Complexe – presupun utilizarea conjugata mai multor elemente/mijloace

III. Dupa subiectul protectiei:

- Libere – realizate de inventatori independenti

- De serviciu – create de salariati

 Noutatea – conditie de fond pozitiva pentru brevetarea unei inventii

Pentru ca o inventie sa fie brevetabila, trebuie sa indeplineasca cumulativ 3 conditii:

1. Sa fie noua

2. Sa implice o activitate inventiva

3. Sa fie susceptibila de aplicare industriala

Noutatea

In materie de inventie, ca si conditie de fond, noutatea trebuie sa fie absoluta in timp si

spatiu, in raport cu stadiul tehnicii mondiale.

O inventie este considerata noua daca nu este cuprinsa in stadiul tehnicii mondiale.

Stadiul tehnicii este definit de Lege ca fiind totalitatea cunostintelor accesibile publicului,

prin orice mijloc, pana la data depunerii cererilor de brevet.

Notiunea de “public” include toate persoanele, mai putin pe cele care, legal sau contractual,

sunt obligate sa pastreze secretul informatiilor pe care le detin in legatura cu inventia (personalul

de la OSIM).

Criteriul cu ajutorul caruia se apreciaza noutatea este efectul tehnic nou, ce nu putea fi

prevazut dinainte si care este determinat pentru stabilirea noutatii.

Faptele prin care inventia este adusa la cunostinta publicului se numesc anterioritati. Daca

realizatorul inventiei o aduce personal la cunostinta publicului, anterioritatea se numeste

divulgare.

Pentru a fi distructiva de noutate, anterioritatea trebuie sa fie certa, atat in privinta

existentei, cat si in privinta datei si trebuie sa fie suficient de ampla pentru a putea permite unei

persoane de specialitatea sa reproduca obiectul inventiei. OSIM, pentru a constata existenta

conditiei noutatii trebuie sa cerceteze existenta anterioritatilor, nelimitat in timp si spatiu.

Notiunea de “prioritate”
 Prin prioritate se intelege situatia in care conditia noutatii este apreciata la o alta data

decat cea la care se depune cererea de brevet.

1. Notiunea de Depozit National Reglementar – cererea de brevet de inventie ce contine

datele de indentificare ale solicitantului, insotite de descrierea inventiei, schite si

desene explicative, toate redactate in limba romana se depun la OSIM si constituie

Depozitul National Reglementar.

Cererea de brevet de inventie, dupa depunerea la OSIM, se inscrie in Registrul National al

Cererilor de Brevet depuse, datele din aceasta fiind secrete pana la momentul publicarii in Buletinul

Oficial de Proprietate Industriala.

2. Prioritatea unionista – persoana care depune o cerere de brevet de inventie intr-un stat

membru al Conventiei de la Paris sau al Organizatiei Mondiale a Comertului, pentru

aceeasi inventie, beneficiaza de un drept de proprietate pe o perioada de 12 luni,

calculata de la data de depozit a primei cereri. Termenul de 12 luni este un termen de

decadere.

3. Prioritatea de expozitie – realizatorul unei inventii care o expune intr-o expozitie

internationala oficiala, in oricare din statele membre ale Conventiei de la Paris sau ale

Organizatiei Mondiale a Comertului, poate formula brevet de inventie in oricare din

aceste state, in termen de 6 luni de la data expozitiei. Termenul de 6 luni este un termen

de decadere. Si in aceasta situatie, conditiile noutatii se apreciaza la momentul expunerii

inventiei, si nu la data formularii cererii de brevet.

Prioritatea unionista si cea de expozitie se invoca odata cu depunerea cererii de brevet sau,

cel mai tarziu, in 2 luni de la aceasta data.

Activitatea inventiva

O inventie implica o activitate inventiva daca solutia tehnica pe care o ofera nu este evidenta

pentru o persoana de specialitate. In doctrina franceza, se considera ca activitatea inventiva exista

atunci cand tehnica curenta este depasita in principiile, mijloacele de realizare sau rezultatele

obisnuite.
 Aplicarea industriala

O inventie este susceptibila de aplicarea industriala daca obiectul sau poate fi utilizat in mod

repetat in industrie (in sens larg).

Aplicarea industriala trebuie sa fie posibila in prezent sau viitor (in cazul inventiilor de

perspectiva).

Conditiile de fond negative pentru brevetarea inventiilor

O inventie nu este brevetabila daca este contrara ordinii publice sau bunurilor moravuri, sau

cand creatia tehnica pe care o contine este protejata printr-o alta lege speciala.

Curs 3

Subiectele dreptului de proprietate intelectuala asupra inventiei

Autor al unei inventii poate fi doar persoana fizica intrucat doar ea poate avea activitate

creatoare. Subiect primar al dreptului de proprietate intelectuala asupra unei inventii sunt

persoanele carora li se elibereaza in mod direct brevetul de inventie de catre OSIM. Subiecte

primare pot fi inventatorul, mostenitorii acestuia sau persoana caruia inventatorul i-a transmis

acest drept. Subiecte derivate ale dreptului de proprietate asupra inventiei sunt persoane care

dobandesc brevetul prin transmitere de la un titular anterior, care la randul lui poate fi subiect

primar sau subiect derivat. Daca inventia este realizata in comun de mai multi autori, fiecare dintre

acestia va avea calitatea de coautor.

SUB 3, 4

Inventiile de serviciu. Inventia realizata de salariat pe numele salariatului. Inventia

realizata de salariat pe numele unitatii

 In functie de titularul profesiei, inventiile pot fi libere (realizate de inventatori

independenti) sau de serviciu (realizate de salariati). Peste 80% din inventiile brevetate la nivel

mondial sunt inventii de serviciu. Inventiile de serviciu sunt reglementate de :

- Norme de dreptul muncii carora se supune contractul individual de munca al

inventatorului

- Legii speciale nr. 64/1991 republicata ca lege speciala

Raportul dintre cele doua legi este generalia specialia deroga.

Inventiile realizate de salariat si brevetate pe numele unitatii

1. Inventia realizata de un salariat in executarea unui contract individual de munca, prin

care ar incredinta in mod explicit o misiune inventiva, care corespunde cu functiile sale va

fi brevetata pe numele unitatii angajatoare (art 5 alin 1 lit a legea 64/91 republicata).

Toate normele ce reglementeaza inventiile de serviciu sunt supletive (suplineste vointa

neexprimata a partilor) ;

2. Inventiile rezultate in urma unui contract de cercetare vor putea fi brevetate de

unitatea care a comandat cercetarea (art 5 alin 2 din L 64/91).

In ambele situatii, inventatorul si unitatea au in principal doua obligatii, si anume :

- Inventatorul trebuie sa informeze unitatea in mod periodic despre stadiul crearii si

aplicarii inventiei

- Ambele parti au obligatia reciproca, legala, de a se abtine de la orice divulgare a datelor

privind inventia

In momentul realizarii inventiei, inventatorul trebuie sa informeze in scris unitatea

angajatoare despre acest lucru. De asemenea, inventatorul trebuie sa puna la dispozitia unitatii

explicatii, schite si desene, astfel incat inventia sa poata fi reprodusa de o persoana de specialitate.

Unitatea angajatoare are obligatia ca in termen de 60 zile de la primirea informarii in scris

sa formuleze cerere de brevet de inventie la OSIM. Termenul de 60 de zile este un termen de

decadere. In cazul nerespectarii (depasirii) termenului de 60 zile, dreptul la brevetul de inventie

revine salariatului inventator.

 Unitatea angajatoare are obligatia de a informa pe inventatorul-salariat despre stadiul

examinarii cererii de brevet la OSIM, precum si despre rezultatele economice ale aplicarii inventiei.

Inventatorul are obligatia (prevazuta de art 44 din L 64/91) sa acorde titularului de brevet

asistenta tehnica pe baza de contract pentru punerea in apllicare si exploatarea inventiei.

Inventatorul are dreptul la o remuneratie suplimentara, stabilita pe baza de contract, iar

daca inventia este rezultatul unei activitati de cercetare, remuneratia va fi stabilita pe baza de act

aditional la contractul de cercetare.

Cuantumul drepturilor patrimoniale cuvenite inventatorului-salariat se stabileste in functie

de efectele economice si sociale ale exploatarii inventiei. Remuneratia suplimentara pentru

realizarea inventiei, precum si remuneratia cuvenita pentru asistenta tehnica pentru punerea in

aplicare si exploatarea inventiei isi au izvorul in L 64/91, art 37, 44. Salariul este primit de

inventator in baza contractului individual de munca/ a contractului de cercetare si isi au temeiul in

Codul Muncii, prin intermediul CIM sau contractului de cercetare.

Inventiile de serviciu. Inventia realizata de salariat si brevetata pe numele salariatului

Inventia realizata de un salariat in exercitarea functiei sale, in domeniul de activitate al

unitatii, cu folosirea mijloacelor materiale si a informatiilor detinute de unitate, va fi brevetata pe

numele salariatului daca acesta nu are in contractul individual de munca o misiune inventiva

incredintata in mod explicit.

Inventia realizata de un salariat in cazurile prevazute de art 5 alin 1 lit a si art 5 alin 2 din L

64/91 (daca unitatea, desi era indreptatita, nu a depus cerere de brevet la OSIM in termen de 60

zile), dreptul la brevet va apartine salariatului.

In ambele situatii, unitatea are un drept de preferinta la incheierea unui contract de cesiune

sau licenta a drepturilor ce izvorasc din realizarea inventiei, drept ce trebuie exercitat in termen

de 3 luni de la oferta salariatului.

Oferta salariatului trebuie sa fie reala (sa nu fie fictiva), serioasa, neviciata si completa.

Daca unitatea nu accepta oferta salariatului in termen de 3 luni, inventia devine libera.
SUB 5

Procedura administrativa de admitere sau respingere a cererii de brevet

- Cuprinde trei etape :

1. Inregistrarea cererii de brevet – presupune cativa pasi – inregistrarea cererii de

brevet ce contine datele de indentificare ale solicitantului, descrierea inventiei,

schite si desene explicative – se depune la registratura generala a OSIM sau prin

posta ori format electronic si constituie prima etapa a procedurii administrative.

Descrierea inventiei trebuie sa fie clara, completa si corecta din punct de vedere

stiintific, astfel incat o persoana de specialitate sa o poata reproduce. Schitele,

desenele si explicatiile privind inventia pot fi depuse si separat dupa cererea de

brevet, in termen de maximum 2 luni de la inregistrarea acesteia. Cererea de brevet

de inventie se inscrie in Registrul National al cererilor depuse, datele din aceasta

nefiind publice. Depozitul national reglementat se considera constituit atunci cand

desenele, schitele si explicatiile privind inventia, in forma completa, sunt depuse.

Ulterior, cererea de brevet se publica in Buteltinul Oficial de Proprietate

Industraiala. Publicarea lor se face dupa expirarea unui termen de 18 luni de la

constituirea Depozitului National Reglementar. Publicarea cererii in Buletinul Oficial

de Proprietate Industriala poate fi insotita de un raport de documentare. Dupa

expirarea termenului de 18 luni de la data de depozit a cererii si constituirii

Depozitului National Regelementar, se naste protectia provizorie a inventiei, care

este similara cu cea conferita de brevet. Astfel, protectia provizorie confera

titularului un drept exclusiv de exploatare, diferenta intre protectia provizorie si

cea conferita de brevet fiind aceea ca numai titularul de brevet poate introduce

actiune in cotrafacere (este echivalentul actiunii in revendicare pentru dreptul de

proprietate industriala).

2. Examinarea cererii de brevet - poate fi ceruta odata cu cererea de brevet sau, cel

mult, in termen de 30 de luni de la aceasta data.

 a. OSIM examineaza in aceasta faza urmatoarele aspecte:

- Daca solicitantul este pf sau pj romana

- Daca cererea de brevet este insotita de documentele necesare si indeplinesc conditiile

de forma prevazute de lege

- Daca descrierea inventiei, schitele si desenele sunt suficient de clare, complete si

corecte

- Daca prioritatile invocate sunt insotite de documente justificative

b. Tot OSIM examineaza :

- daca sunt indeplinite conditiile de fond pozitive pentru brevetarea inventiei

(noutatea, activitatea inventiva, aplicarea industriala)

- daca inventia indeplineste conditiile de fond negative sau daca nu este

exceptata de la brevetare

Etapa doua a examinarii cererii de brevet se finalizeaza printr-un raport de

examinare a cererii.

3. Acordarea sau respingerea cererii de brevet - pe baza raportului de examinare,

OSIM hotaraste respingerea sau acordarea cererii de brevet de inventie. Hotararea

de acordare a brevetului sau de respingere a cererii se publica in Buletinul Oficial de

Proprietate Industraiala in termen de 60 zile de la data emiterii ei si produce efecte

incepand cu aceasta data. Toate hotararile luate de OSIM sunt motivate. Brevetul

de inventie este eliberrat de Directorul General al OSIM in temeiul hotararii de

acordare a acestuia. Brevetele se inscriu in Registrul National al Brevetelor de

Inventie. Durata de protectie a unui brevet de inventie este de 20 de ani si include si

protectia provizorie. Brevetul de inventie este titlul eliberat de stat prin organul sau

de specialitate, cu competenta exclusiva pe teritoriul Romaniei (OSIM), prin care i

se recunoaste titularului un drept exclusiv de exploatare a inventiei sale. Brevetul de

inventie este esentialmente national (produce efecte doar pe teritoriul Romaniei) si

temporar. El are efect constitutiv de drepturi.

Curs 4
 Dreptul la brevet, dreptul de la acordarea brevetului de inventie, precum si drepturile ce

decurg din brevetul de inventie pot fi transmise, in tot sau in parte, prin contract de cesiune

sau succesiune legala sau testamentara.

Obiectele transmiterii: sunt transmisibile prin cesiune sau licenta

– Dreptul la acordarea brevetului de inventie (atunci cand transmiterea are loc inainte de

depunerea cererii de brevet, fie in timpul depunerii cererii de brevet, dar inainte de

pronuntarea cererii motivate de acordare a brevetului).

– Dreptul asupra brevetului (poate avea loc dupa eliberarea brevetului de inventie, oricand pe

perioada de valabilitate a brevetului, numai prin contract de cesiune)

– Drepturile nascute din brevet de inventie, respectiv dreptul a folosi inventia - se poate

realiza doar prin contract de licenta

Transmiterea drepturilor nascute in legatura cu inventia poate fi clasificata astfel:

a. Dupa momentul in care intervine, transmisiunea poate fi:

1. Prin acte intre vii

2. Prin acte mortis causa (succesiune)

b. Dupa temeiul transmisiunii:

1. Transmisiune voluntara (prin acord de vointa)

2. Transmisiune legala (in temeiul legii)

c. Dupa modul de transmitere (scop):

1. Prin acte cu titlu oneros

2. Prin acte cu titlu gratuit

Contractul de cesiune

Notiune: este contractul prin care o parte, numita cedent, transmite in tot sau in parte

celeilalte parti, numita cesionar, drepturi ce izvorasc din intentia de a folosi exclusiv inventia. Daca

acesta este cu titlu oneros, ii sunt aplicabile regulile de la contractul de vanzare-cumparare, iar daca

este cu titlu cu gratuit, i se se aplica regulile de la contractul de donatie, mai putin cele privind

forma. Din punct de vedere al intinderii drepturilor transmise, cesiunea poate fi:
 - Totala – cand are ca obiect toate drepturile ce izvorasc din brevet si pe intreg teritoriul pe

care inventia este protejata

- Partiala – cand se transmit anumite laturi ale folosintei – dreptul de a fabrica produsul,

dreptul de a-l pune in circulatie, de a-l comercializa. Aceasta naste coproprietate intre

cedent si cesionar. Cesiunea poate fi partiala si din punct de vedere teritorial, atunci cand

este limitata la o parte din teritoriul pe care inventia este protejata.

Prin contractul de cesiune se transmit drepturile de proprietate asupra brevetului, dreptul la

actiunea in contrafacere pentru actele ulterioare incheierii contractului de cesiune, dar nu se

transmit drepturile personal-nepatrimoniale strans legate de persoana inventatorului.

Caracterele juridice

Este un contract:

- Nenumit

- De regula, sinalagmatic, bilateral (cand este cu titlu oneros), dar poate fi si unilateral

(atunci cand este cu titlu gratuit)

- Comutativ (daca este cu titlu oneros) sau liberalitate (daca este cu titlu gratuit)

- Consensual, dar art.47, alin.3 din L 64/1991 republicata prevede obligativitatea formei

scrise pentru proba si pentru opozabilitate fata de terti. Produce efecte intre parti din

momentul incheierii lui si fata de terti din momentul publicarii in Buletinul Oficial de

Proprietate Industriala.

- Translativ de drepturi (proprietate)

- Cu executare dintr-o data

Conditii de fond:

1. Partile trebuie sa aiba capacitate deplina de exercitiu, intrucat contractul de cesiune este

un act de dispozitie.

2. Obiectul trebuie sa fie un brevet in vigoare. Cesiunea nu poate avea ca obiect un brevet

expirat sau cu titlu decazut din drepturi.

 3. Obligatia de predare a obiectului contractului se traduce prin obligatia de a tolera actele de

exploatare ale cesionarului. Cedentul are si obligatia accesorie de predare a know how-ului

necesar exploatarii inventiei. Cedentul este obligat sa garanteze linistita si utila folosinta a

inventiei. Obligatia de garantie nu are ca obiect randamentul economic sau valoarea

comerciala a obiectului inventiei. Cedentul trebuie sa garanteze pentru viciile ascunse ale

obiectului contractului. Cesionarul are o singura obligatie principala : sa plateasca pretul daca

contractul este cu titlu oneros. Cesionarul are obligatia de a exploata obiectul inventiei care

este propter rem.

Contractul de licenta

Este contractul prin care o parte, numita licentiator, transmite in tot sau in parte dreptul de

folosinta asupra unei inventii brevetate celeilalte parti, numita licentiata.

Prin contractul de licenta, titlularul unui brevet de inventie transmite dreptul sau exclusiv de

exploatare, in mod gratuit sau in schimbul platii unei redevente. In functie de intinderea drepturilor

transmise, licentele pot fi:

- Simpla – cand licentiatul dobandeste dreptul de a folosi inventia, dar titlularul isi rezerva

dreptul de a folosi personal inventia si dreptul de a incheia alte contracte de licenta.

- Exclusiva – se transmite licentiatului folosinta exclusiva a unei forme de realizare a inventiei

sau folosinta exclusiva a inventiei pe o perioada limitata de timp sau teritoriu limitat.

Titularul de brevet poate folosi personal inventia si poate incheia alte contracte de licenta a

acesteia, insa pentru alte forme de realizare, alta perioada de timp si alt teritoriu decat cel

la care se refera exclusivitatea.

- Absoluta – cand titularul de brevet nu mai poate folosi inventia si nici nu mai poate incheia

contract de licenta pentru teritoriul sau perioada la care se refera exclusivitatea

Licentiatorul este titular de brevet, iar licentiatul se mai numeste beneficiar de brevet.

Caractere juridice

este un contract:

- Nenumit
 - Sinalagmatic (cand este cu titlu oneros) sau unilateral (cand este cu titlu gratuit). De

regula, este cu titlu oneros.

- Comutativ (cand este cu titlu oneros) si liberalitate (cand este cu titlu gratuit)

- Translativ de folosinta a obiectului inventiei

- Intuitu personae, in ce priveste calitatile licentiatului

- Cu executare succesiva

- Consensual

Efectele contractului de licenta

Obligatiile licentiatorului:

- Obligatia de a preda licentiatului dreptul de folosinta a inventiei

- Obligatia de a acorda asistenta tehnica – licentiatorul trebuie sa furnizeze schite, desene,

know-how si tot ceea ce ii este necesar licentiatului pentru a folosi si exploata inventia

- Licentiatorul trebuie sa asigure linistita si utila folosinta a inventiei – daca obiectul

inventiei nu este etic, realizabil, contractul de licenta va fi nul, in principal, pentru absenta

cauzei sau pentru vicii ascunse

- Licentiatorul este obligat sa garanteze pentru viciile ascunse ale obiectului contractului.

Nu garanteaza pentru valoarea comerciala si nici pentru rentabilitatea exploatarii inventiei

- La incetarea contractului de licenta, licentiatul trebuie sa inceteze ( sa sisteze)

exploatarea obiectului inventiei, iar licentiatorul trebuie sa preia stocul de produse

fabricate pe baza de licenta si nevandute pana la acel moment.

- Plata anuitatilor (taxele anuale ce trebuie platite pentru mentinerea in vigoare a brevetului)

revine licentiatorului ca titular de brevet.

Obligatiile licentiatului:

- Principala obligatie este plata redeventei (pretul platit periodic pentru permisiunea de a

folosi inventia)

- Licentiatul are o obligatie reala, legala de a exploata obiectul inventiei. Exploatarea

trebuie sa fie reala, serioasa, efectiva si loiala.

- Licentiatul trebuie sa-l apere pe titularul de brevet impotriva uzurparilor

- Licentiatul trebuie sa sisteze exploatarea inventiei la incetarea contractului de licenta.

 Contractul de licenta, fiind un contract nenumit, i se aplica reglementarile generale privind

contractele si, in mod deosebit, cele de la locatiune (comodat, daca este cu titlu gratuit).

Apararea drepturilor privind inventiile

Dreptul privind inventiile pot fi aparate cu ajutorul mijloacelor (normelor) de drept

administrative, civil sau penal.

Modalitatile administrative sunt prevazute de art 53-57 din L 64/1991 republicata :

- Contestatia

- Revocarea sau anularea hotararii de acordare a brevetului de inventie

Modalitatile de drept civil vizeaza incetarea incalcarii drepturilor, despagubiri pentru

incalcarea drepturilor, confiscarea sau distrugerea produselor contrafacute.

Mijloacele de drept penal

- este incriminata ca infractiune contrafacerea obiectului unei inventii (fabricarea, folosirea,

punerea in circulatie fara drept ori comercializarea obiectului unei inventii sau orice alta

incalcare a acestor drepturi). Este infractiune si folosirea, insusirea fara drept a calitatii de

inventator in orice mod.

Drepturile ce izvorasc dintr-un brevet de inventie pot fi aparate si prin actiune in concurenta

neloaiala (raspundere civila delictuala). Divulgarea datelor cuprinse in cererile de brevet, pana la

publicarea lor de catre personalul OSIM, constituie, de asemenea, infractiune.

Stingerea drepturilor izvorate din inventie

1. Expirarea termenului de protectie (20 ani, cu incepere de la data Depozitului National

Reglementar)

2. Decaderea titularului de brevet din drepturi (neplata anuitatilor)

3. Anularea brevetului de inventie in tot sau parte

4. Renuntarea titularului la brevetul de inventie

5. Revocarea din oficiu a hotararii OSIM

Curs 5
 Know how-ul este un obiect de proprietate industriala care face parte din categoria

realizarilor tehnice cu caracter de noutate relativa (alaturi de inovatie). Know how-ul nu are o

reglementare proprie, dar exista referiri la know how atat in legi interne, cat si internationale.

Definitie. Know how-ul este un ansamblu de cunostinte tehnice (informatii, experienta,

abilitati) nebrevetabile sau brevetabile, dar nebrevetate, necesare fabricarii functionarii sau

comecializarii unor produse, tehnologii sau procedee. Este considerat ca un element incorporal ce

apartine patrimoniului intreprinderii. Know how inseamna a sti in ce fel, a sti cum. Pentru know how

se mai utilizeaza si expresia « savoir faire » .

Know how-ul este un obiect de proprietate industriala ce confera un caracter competitiv

intreprinderii care il detine, fiind format din cunostinte tehnice cu caracter de noutate si

originalitate.

L 79/1997 privind regimul juridic al francizei defineste know how-ul ca fiind ansamblul

formulelor, definitiilor tehnice, documentelor, desenelor, modelelor, retetelor si procedeelor

care servesc la fabricarea si comercializarea unui produs.

Elementele componente ale know how-ului – 3 elemente:

1. Abilitatea sau dexteritatea tehnica a unei persoane, care cuprinde atat aptitudinile sale

native, cat si cele dobandite prin experienta. Abilitatea si dexteritatea tehnica sunt calitati

atasate persoanei si nu pot face obiectul apropierii de catre intreprindere. In consecinta,

abilitatea si dexteritatea tehnica, neputand fi fixate printr-o descriere precisa intr-un

document, nu pot fi transmise decat odata cu persoana care le detine.

2. Experienta tehnica- rezultat al unei practici industriale indelungate. Aceasta nu este o

simpla modalitate de executare a muncii de catre un om experimentat. Acest element este

suscceptibil de fixare pe suport material prin descrierea intr-un document. Experienta

tehnica este transmisibila fie pe calea asistentei tehnice, realizate de furnizor, fie prin

pregatirea specialistilor beneficiari ??

 3. Cunostinte tehnice- rezultate ale cunoasterii de catre un om de specialitate a tehnicii

industriale asociate unei informatii noi si originale. Si acest element poate fi fixat prin

descriere intr-un document si, in consecinta, este transmisibil.

Caracterele know how-ului :

1. Caracter tehnic, practic. Exista si know how comercial, constituit intr-un ansamblu de

cunostinte, fara caracter tehnic, esential in materie de franciza.

2. Caracter transmisibil. Sunt transmisibile doua din elementele componente ale know how-ului,

respectiv cunostintele tehnice si experienta tehnica. Abilitatea si dexteritatea tehnica,

fiind indisolubil legate de persoana detinatorului, nu pot fi transmise decat impreuna cu

persoana care le detine.

3. Caracter secret. Neavand o reglementare proprie si neexistand un titlu de protectie, know

how-ul este protejat prin interzicerea riguroasa a accesului tertilor la cunostintele,

abilitatile si experienta tehnica ce formeaza know how-ul. In consecinta, know how-ul poate

fi protejat doar prin nedivulgare. Neexistand un titlu de protectie, titularul de know how

beneficiaza doar de un monopol de fapt. Protectia know how-ului fiind asigurata prin

pastrarea secretului detinatorului.

In materie de know how, noutatea are un caracter relativ si nu se apreciaza in raport cu stadiul

tehnicii mondiale, ci in raport cu stadiul cunostintelor beneficiarului. Know how-ul se deosebeste de

secretul de fabricatie sau secretul comercial, acesta din urma avand o definitie legala in L 11/1991,

privind combaterea concurentei neloiale. Astfel, constituie secret comercial informatia care nu este

in general cunoscuta si nu este usor accesibila persoanelor care se ocupa in mod obisnuit cu acest

gen de informatii.

Secretul comercial dobandeste valoare prin faptul ca este o informatie necunoscuta de public,

iar detinatorul isi ia toate masurile pentru a mentine informatia secreta. Secretul de fabricatie sau

secretul commercial este o tehnica, o formula de fabricatie izolata. Know how-ul este un ansamblu

de elemente care, fara a avea caracter de noutate absoluta, este original si necunoscut in ramura

respectiva. Secretul de fabricatie are un caracter static, in timp ce know how-ul are un caracter

dinamic, fiind permanent supus ameliorarii prin activitatea de cercetare. Secretul de fabricatie
constituie, de regula, exclusivitatea unei singure intreprinderi, pe cand know how-ul poate fi

valorificat prin transmitere si, in consecinta, dezvoltat, ameliorat.

Mijloace de aparare a depturilor rezultate din know how

Impotriva concurentilor sai comerciali, detinatorul de know how se poata apara prin

actiunea de concurenta neloiala. Impotriva persoanelor non-concurente, detinatorul de know-how

se poate apara prin actiunea de raspundere civila delictuala.

In planul dreptului penal, practicile comerciale neoneste pot intruni elementele constitutive

ale infractiunilor de furt, divulgarea secretului profesional sau divulgarea secretului economic.

Transmiterea know how-ului se poate face alaturi de alte obiecte de proprietate industriala

cum ar fi inventii, marci, desene sau modele industriale, prin contract de franciza sau singur, prin

contract de comunicare de know how. Contractul de comunicare de know how este un contract

nenumit, dar trebuie sa imbrace forma scrisa (ad probationem). Nu exista conditii pentru

publicitate sau pentru opozabilitate fata de terti. In ceea ce priveste elementele abstracte

intelectuale (cunostinte tehnice) contractului de comunicare de know how i se pot aplica regulile de

la antrepriza.

Marca si indicatiile geografice (notiunea de « marca » )

Ca obiect de proprietate industriala, marca face parte din categoria semnelor distinctive.

Este un element important (incorporat) in patrimoniul unei intreprinderi. Marca permite

consumatorilor sa-si orietenteze preferintele catre un anumit produs sau servicii - reglementare

legala L 84/1998.

Ca natura juridica, marca este un bun mobil incorporal, fiind singurul obiect de proprietate

industriala cu vocatie la protectie infinita, prin reinnoirea succesiva a depozitului. (marca se

inregistreaza pentru 10 ani si se face un certificat de depozit. Inainte de indeplinirea termenului,

acesta poate fi reinnoit).

Marca este un element incorporal al fondului de comert, destinat sa atraga clientela catre un

anumit produs sau serviciu, motiv pentru care se considera ca ar apartine dreptului de clientela.
 Definitie. Marca este un semn distinctiv, susceptibil de reprezentare grafica, ce serveste la

deosebirea produselor sau serviciilor unui comerciant de cele asemanatoare ale celorlalti

comercianti.

Caracterele marcii :

1. Marca este facultativa. Titularul, fiind comerciantul, are dreptul, iar nu obligatia, de a-

si marca produsele ori serviciile. Titularul unei marci poate comercializa liber atat

produse marcate, cat si alte produse nemarcate. Exceptie de la caracterul facultativ :

bijuteriile din metale pretioase sau cu pietre pretioase se marcheaza in mod obligatoriu

de Banca Nationala.

2. Caracterul individual al marcii. Dreptul la marca apartine unei singure persoane, fizice

sau juridice si anume comerciantului care produce sau comercializeaza produsul sau

serviciul ce se doreste a fi marcat. Caracterul individual al marcii nu exclude detinerea ei

in coproprietate.

3. Marca are un caracter independent fata de produsul sau serviciul marcat. Natura

produsului pe care urmeaza sa fie aplicata marca de fabrica, comert sau servicii nu

poate, in niciun caz, sa constituie un obstacol la inregistrarea marcii. In consecinta, daca

dupa inregistrarea marcii, produsele marcate vor deveni interzise la fabricare ori

comercializare, la un anumit moment si intr-o anumita tara, acest lucru nu afecteaza cu

nimic valabilitatea marcii.

Deosebirea intre marca si alte semne distictive 

Sunt susceptibile de a fi inregistrate ca marca semne distinctive cum ar fi :

- Cuvinte

- Nume

- Desene

- Cifre

- Elemente fugurative

- Forme tridimensionale, cum ar fi forma produsului

- Combinatii de culori
- Orice combinatie a acestora.

Enumerarea este exemplificativa. Poate exista marca sonora si marca olfactiva.

Deosebirea marcii de nume comercial, firma, denumire sociala si emblema. Numele

comercial, sinonim cu firma sau denumire sociala, este un atribut de indentificare a

persoanei juridice. Numele comercial indentifica comerciantul si reprezinta denumirea sub

care un comerciant isi exercita activitatea si sub care semneaza.

Emblema este un semn distinctiv care, de asemenea, identifica comerciantul sau, altfel spus,

ajuta la deosebirea comerciantului de alti comercianti din acelasi domeniu.

Atat firma, cat si emblema au aceeasi functie si anume identificarea comerciantului, pe cand

marca ajuta la deosebirea produselor ori serviciilor unui comerciant de cele asemanatoare

ale altor comercianti.

Firma, emblema si marca au aceleasi conditii de validitate si anume :

- sa fie distinctive

- sa fie disponibile

- sa fie licite

Firma este obligatorie, insa marca si emblema sunt facultative. Firma nu poate fi instrainata

separat de fondul de comert, insa marca si emblema pot fi instrainate separat.

Un comerciant poate avea o singura firma si o singura emblema, insa poate avea una, mai

multe sau nicio marca. Firma este aparata impotriva folosirii nelegitime de catre un alt

comerciant, prin actiunea in concurenta neloiala. Marca este protejata in principal de

actiunea in contrafacere, dar de actiunea in concurenta neloiala

Curs 6

Functiile marcii

Fara a fi expres reglementate de lege, functiile marcii au fost amplu analizate in doctrina.

Functiile sunt:
 - Functia de diferentiere a produselor si serviciilor unui comerciant de cele asemanatoare

ale celorlalti comercianti – este prima din functiile marcii. Din punct de vedere istoric si in

timp, accentul s-a mutat de pe indicarea originii produselor marcate pe diferentierea

produselor comerciantilor

- Functia de concurenta – individualizand produsele unui anumit producator, marca este un

important mijloc de atragere a clientelei; cosumatorul isi orieteaza preferintele catre

produsele care, in timp, au capatat o reputatie. Aceasta functie este corelata cu functia de

reclama si cea de organizare a pietei.

- Functia de garantare a calitatii - marca devine pentru consumator o garantie a calitatii

care recomanda produsul; acest fapt stabileste o legatura morala intre producator si

consumator. Daca se constata ca, in timp, nu-si respecta obligatia morala de a mentine

calitatea produselor sale, cumparatorul il sanctioneaza orientandu-si preferintele catre

produsele altui comerciant.

- Functia de reclama – releva cel mai bine caracterul marcii fata de produs. O reclama bine

condusa transforma marca intr-un simbol al produsului astfel incat cumparatorul va fi atras

de marca, fara a mai cerceta asupra originii si calitatii produsului. Aceasta functie este

sintetizata in adagiul: “marca se vinde singura”.

- Functia de organizare a pietei – marca ajuta la reglarea raportului pe piata dintre cerere si

oferta a unui anumit produs. In acest fel, marca devine un instrument de marketing,

contribuind la prognozarea de bunuri si servicii pentru anumite categorii de consumatori.

Conditiile de fond pentru protectia marcilor

Un semn distinctiv, pentru a fi protejat ca marca, trebuie sa indeplineasca cumulative trei

conditii:

1. Sa fie distinctiv

2. Sa fie disponibil

3. Sa fie licit

Distinctivitatea a fost, initial, unica conditie pentru aproprierea unui semn ca marca. Este

diferita ca noutate, ca si conditie de fond pentru protectia inventiilor. Este o notiune relativa, care

trebuie apreciata in raport cu obiectul identificat prin semnul distinctiv.

 Semnul distinctiv trebuie sa poata individualiza produsul astfel incat sa constituie un reper ce

permite consumatorului sa deosebeasca cu usurinta produsele marcate de alte categorii de produse

din acelasi domeniu.

Puterea distinctiva variaza in timp si este diferita chiar si de la o marca la alta. Astfel, un semn

distinctiv poate fi inregistrat ca marca, insa, ulterior, isi pierde caracterul distinctiv de momentul

ce este denumit de generarea sau diluarea marcii. In acest fel, marca ajunge sa fie uzuala, putand sa

desemneze chiar produsul (celofan, termos, xerox).

Nu pot fi inregistrate ca marca semnele care sunt lipsite de caracter distinctiv, denumiri

generice, denumiri de localitati sau zone geografice.

Disponibilitatea - pentru a fi inregistrat ca marca, un semn distinctiv trebuie sa fie disponibil

(sa nu fi fost apropriat anterior de o alta persoana). Daca un semn distinctiv este deja inregistrat ca

marca, el nu mai este disponibil. Nu sunt disponibile semnele apropriate deja de alte persoane ca

nume comercial.

Un semn este distinctiv si disponibil daca nu genereaza riscul aparitiei confuziei cu alte marci

sau nume comerciale. Disponibilitatea se apreciaza la momentul inregistrarii cererii de protectie a

unei marci si se raporteaza la intreg teritoriul tarii.

Licitatea - nu poate fi inregistrat ca marca un semn distinctiv care poate sa induca publicul in

eroare, cu privire la originea geografica, natura produsului ori calitatea acestuia. Astfel, sunt

excluse de la inregistrare reproduceri sau imitatii de steme, drapele, insemne, sigilii de control ori

garantie, apartinand unor tari membre ale Conventiei de la Paris. De asemenea, nu pot fi inregistrate

ca marca nume ori portrete de conducatori de stat, denumiri de organizatii sau unitati

administrative teritoriale.

Sisteme de dobandire a dreptului la marca

Aparitia si evolutia notiunii de “marca” a determinat in timp adoptarea mai multor sisteme de

dobandire a dreptului la marca:

1. Sistemul depozitului declarativ – potrivit acestui sistem, dreptul la marca se dobandeste

prin prioritate de folosire. Acest sistem a fost comparat cu dobandirea proprietatii

 bunurilor mobile, prin ocupatiune. Acest sistem are dezavantajul ca nu identifica exact

momentul dobandirii dreptului la marca. Potrivit acestui sistem, inregistrarea marcii are un

efect constatator al existentei drepturilor. Pentru ca actul de folosire sa duca la

aproprierea marcii, trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:

- Folosirea trebuie sa aiba caracter public

- Trebuie sa fie exercitat cu intentia de a dobandi marca, comportamentul fiind cel al unui

proprietar

- Actul de folosire trebuie sa fie continuu, neintrerupt

- Folosirea trebuie sa aiba caracter calificat – folosirea sa aiba o anumita notorietate

2. Sistemul atributiv – dreptul la marca se dobandeste, potrivit acestui sistem, de persoana

care gestioneaza prima o anumita marca. In acest sistem, folosirea marcii nu duce la

aproprierea ei. Acest sistem asigura o buna publicitate, stabilieste exact momentul

dobandirii dreptului la marca si garanteaza securitatea circuitului civil. Potrivit acestui

sistem, dreptul la marca se dobandeste prin constituirea unui depozit al marcii si inscrierea

ei intr-un registru public. Inregistrarea marcii confera titularului un monopol exclusiv de

exploatare.

Pe langa aceste doua sisteme, legislatiile nationale au consacrat si sisteme mixte – o

combinatie intre cele doua:

3. Sistemul depozitului atributiv amanat – potrivit acestui sistem, marca se inregistreaza

provizoriu, iar dupa o perioada de timp, in care solicitantul face dovada aproprierii marcii

prin folosire, inregistrarea devine definitiva.

4. Sistemul provocator – potrivit acestui sistem, dupa inregistrarea cererii, se publica si se

permite tertilor sa faca opozitie. Dupa solutionarea eventualelor opozitii are loc

inregistrarea definitiva.

5. Sistemul avizului prealabil – potrivit acestui sistem, cererea se inregistreaza la organul

administrativ competent si descoperirea eventualelor anterioritati duce la desfiintarea

dreptului. In cazul inexistentei anterioritatilor, inregistrarea devine definitiv.

Caracterele dreptului la marca

1. Marca are un caracter absolut, titularul unei marcii exercitand singur, fara concursul altei

persoane, dreptul sau exclusiv de exploatare.

 2. Caracter temporar – dreptul la marca este recunoscut pentru 10 ani, cu posibilitatea de

reinnoire a depozitului pentru alte perioade de cate 10 ani.

3. Marca are un caracter accesoriu fondului de comert, legatura sa cu intreprinderea care o

detine (pe marca) fiind mult mai stransa decat in cazul brevetelor de inventive.

4. Marca are un caracter teritorial, fiind recunoscuta protectia pe intreg teritoriul tarii unde

a fost inregistrata

Curs 7

Transmiterea dreptului la marca prin contract de cesiune

Dreptul la marca se poate transmite impreuna cu fondul de comert din care face parte sau

separat de acesta.

Mai multe sisteme de drept, initial, au interzis in mod expres transmiterea dreptului la

marca separat de fondul de comert, in special sistemul anglo-saxon. Aceasta interdictie era in mod

constant eludata, prin renuntarea expresa la marca si efectuarea imediata/ concomitenta a unui nou

depozit al marcii, pe numele cesionarului.

Contractul de cesiune a marcii este contractul prin care o parte, numita cedent, transmite

celeilalte parti, numita cesionar, dreptul sau la marca. Obiect al cesiunii poate fi numai o marca

inregistrata, aflata in perioada de protectie.

Cesiunea poate fi totala sau partiala. Daca cesiunea este partiala da nastere la

coproprietate asupra marcii.

Caractere juridice :
 - Este un contract nenumit, sinalagmatic (dar poate fi si unilateral), cu titlu oneros (dar

poate fi si cu titlu gratuit), este comutativ, translativ de proprietate, cu executare

dintr-o data

- Pentru proba, este necesara forma scrisa, iar pentru opozabilitate fata de terti, este

necesara inscrierea cesiunii in Registrul National al Marcilor

Contractul de licenta

In timp ce contractul de cesiune a marcii transmite proprietatea acesteia, prin licenta se

transmit doar drepturile de a folosi marca

Def. Contractul prin care o parte, titular al unei marci, numit licentiator, transmite celeilalte

parti, numita licentiate, dreptul sau de a folosi marca, in sensul de a o aplica pe produsele pe care le

fabrica sau le comercializeaza.

Caractere juridice :

- Este un contract nenumit, sinalagmatic (dar poate fi si unilateral), de regula, cu titlu oneros

(dar poate fi si cu titlu gratuit), comutativ, cu executare succesiva, netranslative de

proprietate (se transmite doar folosinta).

- Pentru proba, este necesara forma scrisa si, pentru opozabilitate fata de terti, este

necesara inscrierea contractului in Regisitrul National al Marcii

Dupa intinderea drepturilor transmise, deosebim:

- Licenta simpla

- Licenta exclusiva

- Licenta absoluta

Daca durata contractului de licenta depaseste perioada de protectie a marcii (ex. incheiat pe 15

ani, marca fiind inregistrata pe 10 ani), titularul marcii este obligat sa reinnoiasca inregistrarea.

Marca mai poate fi transmisa ca aport la capitalul social al unei persoane juidice sau prin

contract de franciza.
 Notiunea de indicatie geografica

Atat conditiile naturale, specifice unui teritoriu geografic determinat, cat si anumite metode de

prelucrare traditionale pot conferi calitati specifice, inconfundabile unor produse, care reusesc in

acest fel sa fie preferate de anumite categorii de consumatori.

Notiunile de « indicatie geografica », « indicatie de provenienta »  si « denumire de origine » 

sunt sinonime din punct de vedere juridic. Indicatia de provenienta este mentiunea directa sau

indirecta privind originea georgrafica a unui produs.

Indicatia geografica nu poate fi apropriata, ea avand caracter colectiv si imprescriptibil.

Indicatia geografica indeplineste functia de identificare a produselor dupa originea lor. Produsele

sunt caracterizate de insusiri proprii, datorate atat mediului din care provin, cat si unor metode de

fabricatie speciale.

Notiunile de « desen »  si « model industrial » 

Desenele si modelele sunt obiecte de proprietate industriala, situate la rascrucea dintre arta si

industrie. Astfel, dupa destinatie si mod de reproducere, ele apartin proprietatii industriale, iar

prin natura efortului creator apartin drepturilor de autor - art. 2 din L 129/92 republicata.

Desenul industrial este aspectul exterior al unui produs sau al unei parti a acestuia, redat in

doua dimensiuni (2D), rezultat din combinatia principalelor caracteristici (linii, contururi, culori,

forma, textura etc.).

Modelul industrial este aspectul exterior al unui produs sau al unei parti a acestuia, redat in

trei dimensiuni (3D), rezultat din combinatia principalelor caracteristici (linii, contururi, culori,

forma, textura).

Desenele si modelele industriale sunt destinate sa atenueze monotonia unei productii de

serie, facand mai atractive produsele.

 Sisteme de protectie a desenelor si modelelor industrial

Datorita naturii hibride, desenele si modelele industriale au fost protejate atat prin Legea

Dreptului de Autor, cat si prin legi speciale. Cele doua sisteme de protectie sunt fundamental

diferite, intrucat in proprietatea industriala conditia esentiala este noutatea, iar in Legea Dreptului

de Autor, originalitatea este conditia principala.

1. Sistemul cumulului de protectie (adoptat de legea franceza) - acest sistem este

fundamentat pe teoria unitatii artei, conform careia este imposibil de stabilit un criteriu

care sa separe arta propriu-zisa de arta industriala sau aplicata. Potrivit acestui sistem,

autorul unui desen sau model industrial poate solicita atat protectia prin lege speciala (ca

obiect de proprietate industriala), cat si sa beneficieze de Legea Dreptului de autor. Este

permis cumulul de protectie, singura limitare fiind aceea a eventualei existente de

incompatibilitati intre Legea speciala si Legea Dreptului de Autor. Si legea romana (L

129/92), la art 8, recunoaste posibilitatea protectiei concomitente prin legea speciala si

legea dreptului de autor.

2. Sistemul cumulului restrictiv sau partial (adoptat de legea germana)

Potrivit acestui sistem, un desen sau model poate fi protejat prin metoda dreptului de autor,

numai daca are un nivel artistic ridicat. Acest sistem este fundamentat pe distinctia intre

desenele si modelele industriale si oprele de arta aplicate.

3. Sistemul protectiei specifice – exclude orice cumul de protectie. Potrivit acestui sistem,

desenele si modelele industriale pot fi protejate numai prin lege speciala.

Notiunea de « drept de autor » 

Dreptul de autor este un ansamblu de norme juridice, destinate sa protejeze creatiile de

forma. Astfel, operele artistice, literare sau stiintifice ORIGINALE sunt protejate, indiferent de

modalitatea de creatie, modul sau forma concreta de exprimare, valoarea si destinatia lor.
 Ca instituitie de drept civil, dreptul de autor este ansamblul de norme juridice ce

reglementeaza relatiile sociale nascute din crearea, publicarea si valorificarea operelor literare,

artistice sau stiintifice.

Ca drept subiectiv civil, dreptul de autor este posibilitatea asigurata de stat autorului de a

utiliza opera potrivit dorintei sale, in scopul de a beneficia de toate prerogativele de ordin moral si

patrimonial, regl L 8/96.

Ca natura juridica, dreptul de autor a fost, pe rand, calificat ca drept de proprietate, drept de

clientela si drept al personalitatii. Exista doua teorii cu privire la natura dreptului de autor :

1. Teoria monista, potrivit careia nu poate fi disociata personalitatea autorului de opera sa

2. Teoria dualista - conform acestei teorii, dreptul de autor cuprinde atat drepturi morale, cat

si drepturi patrimoniale, ponderea fiind in favoarea drepturilor morale

Conditiile pentru protectia drepturilor de autor

Pentru a avea vocatie la protectie, prin Legea dreptului de autor, trebuie indeplinite cumulativ 3

conditii :

1. Opera sa fie rezultatul unei activitati creatoare a autorului. Astfel, obiect al dreptului

de autor il constituie doar oprele originale de creatie intelectuala. Aceasta conditie mai este

denumita si « individualitatea operei ». Elementul esential il constituie forma de exprimare a

autorului, impreuna cu alegerea si prelucrarea materialului. Originalitatea este o notiune

subiectiva cu caracter relativ. Originalitatea este, pentru dreptul de autor, echivalentul

noutatii din proprietatea industriala. Originalitatea se manifesta diferit, in functie de

categoria de opere la care se refera. Legea romana prevede, in mod expres, ca operele

originale sunt protejate indiferent de valoarea lor.

2. Opera trebuie sa imbrace o forma concreta de exprimare, adica sa fie perceptibila

simturilor. Ea poate sa imbrace atat forma morala, cat si forma scrisa, poate sa fie sau nu

fixata de un suport material, chiar daca unele opere sunt indisolubil legate de suportul lor

material.

3. Opera sa fie susceptibila de a fi adusa la cunostinta publicului :

- Reproducere
 - Executare

- Expunere

- Reprezentare

- Orice alt mijloc

O opera este recunoscuta si protejata, chiar si atunci cand nu este adusa la cunostinta

publicului, prin simplul fapt al realizarii ei. Nu sunt protejate prin Legea dreptului de Autor ideile,

teoriile, conceptele, descoperirile si inventiile. De asemenea, sunt excluse de la protectie, in mod

expres, textele politice, legislative, administrative sau judiciare, simboluri oficiale ale statului,

stirile si informatiile de presa (enumerarea este limitativa – nu sunt date cu titlu de exemplu).

Opera comuna

Titular al dreptului de autor poate fi atat o persoana fizica, cat si o persoana juridica. Autor al

unei opere literare sau stiintice poate fi doar o persoana fizica, intrucat doar aceasta pot desfasura