1-Istoricul aparitiei si dezvoltarii DIP

1.1 Caracterizati conditiile aparitiei problemelor de DIP

Aparitia normelor DIP precum si a problemelor care au impus edictarea acestor norme a fost determinata
de anumiti factori sociali economici si anume:
-un schimb intens de marfuri intre locuitorii tarii sau provincii diferite si respectiv deplasarii de oameni
dintro tara in alta,
-un dr civil diferit prin continutul sau de la o provincie sau tara la alta intre care existau relatii economice
, adica un dr civil diferit apartinind unor sisteme juridice de egala valoare
-posibilitatea de a se recunoaste strainului unele dr dobindite potrivit legii sale personale si deci
posibilitatea de a se recunoaste efectele unei legi straine
1.2 Analizati teoria statutarilor italieni(glosatori, postglosatori)privind solutionarea conflictelor de
legi Glosatorii-primele solutii ale conflictelor de legi care se puteau ivi leau dat glosatorii. Acesti au fost
juristii timpului m care faceau insemnari pe marginea textelor din corpus iuris civile, care se numeau
glose de unde si denumirea lor de glosatorii adica comentarii al dr roman, solutiile pe care le dadeau
glosatorii erau urmat:
-glosa lui Accursius-aceasta este din anul 1228 si este cea mai cunoscuta si cea mai comentata , el sia
pus intrebarea daca un locuitor din Bolonia in Modena poate fi judecat dupa statutele orasului Modena, el
raspundea negativ deoarece statutele Modena erau obligatorii numai locuitorilor ei , pentru a intari solutia
el se refera la constitutia imparatilor Gratian Valentinian si Teodosiudin an 380 numita sfinta trinitatae si
credinta catolica, care face urmatoarea observatie daca un locuitor al Boloniei este chemat in judecata la
Modena nu trebuie judecat dupa statutele Modenei deoarece nui este supus .
-glosa lui Magister Aldricus-fiind una din cele mai vechi glose cu preocupari conflictuale unde se da
raspuns la intrebarea daca intrun proces sunt pers apartinind unor provincii diferite atunci va fi aplicata
acea cutuma care va parea mai utila .
Postglosatorii-sunt juristii care au urmat glosatorii acesti sunt Bartolus, Baldus sa. Cu ei incepe
studiul sistematic al conflictelor de legi, rezultatele la care au ajuns postglosatorii in elaborarea si
sistematizarea solutiilor pentru rezolvarea conflictelor de legi sint cunoscute sub denumirea de teoria
italiana a statutelor sau scoala postglosatorie , denumirea vine de la locul unde a aparut aceasta teorie,
principalele idei ale statutarilor italieni au fost:
distinctia in cadrul unui proces, intre formele de procedura si fond, formularea regulii locus regit actum
pentru forma exterioara a actelor j, determinarea legii aplicabile bunurilor, aplicarea unei legi unice
devolutiunii succesorale.
1.3 Argumentati ideile esentiale ale doctrinelor franceze, olandeze si germane de solutionare a
conflictelor de legi
Solutionarea de legi in franta avea la baza acestora urmatoarele solutii: unificarea dr cutumiar ,
solutionarea conflictelor care se iveau intre diferitele cutume. Potrivit lui Charles Dumoulin contractul
este supus in privinta substantei si efectelor sale legii determinate expres de parti prin insusi contractul
incheiat iar daca aceasta lege nu este expres aratata trebuie dedusa din toate imprejurarile in care sa
incheiat contractul prin urmare legea competenta se determina de parti expres sau tacit. In privinta acestor
probleme a caror rezolvare nu depinde de vointa partilor Doumlin este considerat ca ocupind un loc
intermediar intre scoala italiana si a statutelor franceze, reprezentat de Bertrand D’Argentre, ce implica
urmatoarele trasaturi ale teoriei vointei:
-statutele sunt reale si personale, cele reale sunt care au ca obiect bunurile, iar personale au ca obiect
persoanele cum ar fi cele care reglementeaza virsta pentru casatorie,
- in principiu statutele sunt teritoriale si numai in mod exceptional extrateritoriale , scopul acestei teorii
era de a impiedica aplicarea legii straine pe un teritoriu unei anumite provincii,

1
 -distinge incapacitatile generale care tin de statutul personal si incapacitatile speciale care privesc un
anumit act j si care sunt supuse legii care reglemnteaza acest act j , nu statutului personal,
- aplicarea statutelor personale in afar unui teritoriu se face in virtutea unei idei de dr.
Ideile de baza ale teoriei statutarilor olandezi sunt:-legile oricarui stat au putere in limitele
teritoriului sau deci principiul extrateritorialitatii legilor, se admite extrateritorialitatea statutului personal
in cazul deplasarii pers dintro parte in alta, - se poate aplica o lege proprie in strainatate sau o lege straina
pe teritoriul propriu dar nu in virtutea unei idei de drept deci ca o obligatie ci in virtutea unei formule de
politete internationala , de curtoazie internationala in virtutea formulei comitas gentium:
-aplicarea legii straine poate fi inlaturata daca aduce atingerea ordinii locale , aceasta cu privire la efectele
dr dobindite in strainatate.
Ideile de baza ale doctrine Germane erau:
-toate legile nu se pot clasifica apriori in personale si reale sau teritoriale sau extrateritoriale in unele
cazuri aceste 2 clasificari nu trebuie confundate pentru ca au la baza criterii ce le deosebesc : in prima
clasificare obiectul si in cea de a 2 intinderea aplicarii in spatiu
-pentru a sti ce lege cirmuieste raport j trebuie vazut care este sediul acelui raport j, pentru a afla acest
sediu se utilizeaza 2 prezumtii: -de localizare a raport j si prezumtia de supunere voluntara a partilor fata
de legea locului unde raportul este localizat prin sediul sau
-in materia contractelor partile pot prin vointa lor sa supuna raportul j legii pe care o doresc locala sau
straina
-in cazul in care sunt competente legile straine se aplica in temeiul unei obligatii j si nu ca urmare a unei
curtoazii internationale.

2-Izvoarele internationale de DIP

1.1. Distingeţi principalele categorii de izvoare internaţionale de drept internaţional privat.
1 – conventii internat ce contin norme materiale uniforme (reglem institutii jur ce formeaza domen
specific al DIPr si anume conditia jur a strain si conflict de jurisdictii – Conv Haga priv proced jur, Conv
NY prin drept copil)
2 – Conv internat ce contin norme de drept conflictual uniforme (contin norme general acceptate in
DIPublic – Conv Haga priv legea aplicbila contr vinz internat de marfuri, Conv NU asupra contr de
vinz-cumpar internat de marf)
3 – uzantele comerciale – completeaza si interpreteaza n j ale DIPr. Pot fi interne, internationale,
generale, speciale, normative, conventionale. Se aplica de multe ori in lex voluntatis.
4 – cutuma internat – conduita stabilita in practica si respectata indelungat. Pot fi la fel interne si internat.
1.2. Clasificaţi izvoarele internaţionale de drept internaţional privat în funcţie de natura normelor
instituite.
1) conventii internat ce contin norme materiale uniforme – reglem institutii jur ce formeaza domen
specific al DIPr si anume conditia jur a strain si conflict de jurisdictii:
- Conv Haga priv proced jur
- Conv NY prin drept copil
- Conv NY priv statutul refugiatilor
- Conv Geneva priv arbitraj comerc internat etc
2) Conv internat ce contin norme de drept conflictual uniforme - s-a pus problema unificarii dreptului
material si conflictual in relatii private, insa nu exista un drept internat unanim recunoscu de toate tatele,
sunt doar unele conventii unanim admise in DIPublic care instituie norme conflictuale:
- Conv Haga priv legea aplicbila contr vinz internat de marfuri
- Conv NU asupra contr de vinz-cumpar internat de marf
2
- tratat intre RM – Rom priv asistenta jur in materie civila si penala etc.
1.3. Argumentaţi particularităţile uzanţelor comerciale şi a cutumei în calitate de izvoare
internaţionale de drept internaţional privat.
Uzantele – practici sau reguli observate de parteneri in rap lor economice, insemnind o anumita conduita
a partilor care nu se naste dintr-un act sau operatiune economica izolata, ci e rezultatul unei atitudini
exprimate expres sau tacit, si ca ceva obisnuit o anumita per de timp.
Particularitati:
1 – uzantele comerciale sunt generale si impersonale, se apropie de legi, doar ca legile sunt expresia
vointei statului, iar uzantele sunt vointa partilor.
2 – uzantele au o tendinta de a avea caracter de izvor de drept, care poate fi si revazuta in dependenta de
clasificarea lor in normative si conventionale
3 – uzantele comerciale reglem relat dintre parteneri in numar nedeterminat si pe un anumit teritoriu.
Cutuma – conduita stabilita in practica vietii sociale si respectata un timp indelungat in virtutea
deprinderii, ca o norma considerata obligatorie.
Particularitati:
1 – are elemente obiectiv (conduita aplicata un timp indelungat ca o deprindere) si subiectiv (convingerea
ca o anumita conduita e obligatorie). Uzanta doar obiectiv
2 – este chiar reglementat de Cod civil ca fiind legea aplicabila a partilor.

3-Izvoarele interne de DIP

1.1. Caracterizati izvoarele specifice de DIP Izvoarele specifice conţin, în marea majoritate, norme
conflictuale sau materiale, destinate reglementării raporturilor juridice de drept internaţional privat.
Cel mai important izvor specific al acestei ramuri de drept, care conţine norme conflictuale în diferite
sisteme de drept, îl constituie legile cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat14.

1.2. Analizati particularitatile izvoarelor nespecifice ale dreptului internaţional privat Izvoarele
nespecifice sunt actele normative care interesează, în primul rând, alte ramuri de drept, dar care conţin şi
norme (conflictuale sau materiale) de drept internaţional privat.
în dreptul internaţional privat al Republicii Moldova predomină izvoarele nespecifice, având în
vedere că deocamdată nu există o lege de drept internaţional privat, care ar cuprinde o reglementare de
ansamblu a raporturilor de drept privat cu element de extraneiate.
în continuare vom face referire la cele mai importante acte normative care se încadrează în categoria
izvoarelor nespecifice ale dreptului internaţional privat, distingându-le (în mod relativ) după cum conţin
norme conflictuale sau materiale de drept internaţional privat.
Principalele izvoare nespecifice care cuprind norme conflictuale sunt:
► Codul civil - Cartea a Cincea (Drept International Privat15) - adoptat prin legea nr.1107-XV din
6.06.200216.
► Codul familiei - Titlul VI (Reglementarea relaţiilor familiale cu elemente de
extraneitate) - adoptat prin legea nr.1316-XIV din 26.10.200017.
Cel mai important izvor nespecific care conţine norme materiale de drept internaţional privat este
► Codul de procedură civilă - Titlul IV (Procedura în procesele cu element de
extraneitate) - adoptat prin legea nr.225-XV din 30.05.200318.
3
 Din categoria izvoarelor nespecifice de drept internaţional privat care cuprind norme conflictuale sau
materiale, într-un număr mai redus decât cele principale, menţionăm următoarele:
►Constituţia Republicii Moldova adoptată la 29.07.199419.
►Legea nr.100-XV din 26.04.2001 privind actele de stare civilă20.
► Legea nr.275-XIII din 10.11.1994 cu privire la statutul juridic al cetăţenilor
străini şi apatrizilor21.
►Legea nr.1286-XV din 25.07.2002 cu privire la statutul refugiaţilor22.
►Legea nr.269-XIII cu privire la ieşirea şi intrarea în Republica Moldova23
►Legea cetăţeniei nr.1024-XIV din 2.06.200024.
►Legea vânzării de mărfuri nr.134-XIII din 3.06.199425.
►Legea nr.998-XII din 1.04.1992 privind investiţiile străine.

1.3. Argumentati cazurile neaplicarii izvoarelor interne în practică pot apărea situaţii, când un
tratat sau o convenţie internaţională la care participă Republica Moldova să cuprindă o reglementare
diferită de cea prevăzută în legea internă, adică un conflict între legea internă şi tratatul sau convenţia
internaţională. Un atare conflict va fi soluţionat, în lipsa unor dispoziţii exprese, potrivit principiilor
privind conflictul între legile interne, ţinându-se cont, totodată, de interesele colaborării internaţionale.
Această soluţie se întemeiază nu pe superioritatea tratatului internaţioanl asupra legii interne, ci pe
principiul strictei respectări de către Republica Moldova a acordurilor internaţionale încheiate.
Potrivit art.8 alin.(1) din Constituţie „Republica Moldova se obligă să respecte Carta ONU şi
tratatele la care este parte, să-şi bazeze relaţiile cu alte state pe principiile şi normele unanim recunoscute
de dreptul internaţional".
în conformitate cu art.27 din Convenţia de la Viena din 1969 cu privire la dreptul tratatelor 29, statele
nu pot invoca legislaţia internă spre a justifica neexecutarea unui tratat.
In această ordine de idei, prezintă importanţă precizarea că practica statelor este diferită în ceea ce priveşte
soluţionarea conflictului între tratat şi legea internă. Astfel, în sistemul englez se acordă prioritate legilor şi
precedentelor judiciare interne, indiferent de succesiunea în timp a tratatelor şi legilor interne, în sistemul
german şi austriac, tratatele sunt asimilate cu legile interne, acordându-se prioritate celui mai recent, pe când
în sistemul francez şi olandez se acordă prioritate tratatului30.
în dreptul Republicii Moldova, în caz de concurs în aplicare între izvoarele interne şi cele internaţionale,
se va acorda prioritate tratatelor internaţionale. Această idee rezultă în mod explicit din prevederile art.1586
din Codul civil, potrivit cărora dispoziţiile Cărţii a Cincea sunt aplicabile în cazul în care tratatele
internaţionale nu reglementează altfel31.

4-Domeniul DIP
1.1. Caracterizati domeniul DIP Domeniul dreptului internaţional privat îl constituie instituţiile juridice
care formează ramura dreptului internaţional privat
Ex:Un cetăţean al Republicii Moldova aflat în interes de serviciu în Ungaria, deplasându-se cu
autoturismul proprietate personală a fost lovit de un camion al unei companii de transport din Austria. în
rezultatul accidentului autoturismul cetăţeanului Republicii Moldova a fost deteriorat, fără a-i cauza
leziuni corporale, ulterior, cetăţeanul din RMiniţiază o acţiune cu privire la repararea prejudiciului cauzat
în faţa unei instanţe judecătoreşti austriece. în legătură cu această situaţie apar câteva probleme care ţin
de domeniul dreptului internaţional privat.
Prima problemă constă în a cunoaşte care lege va fi aplicată litigiului. La prima vedere par a fi
competente trei legi: legea Republicii Moldova, legea austriacă, deoarece persoana juridică care a cauzat
prejudiciul are naţionalitate austriacă şi instanţa sesizată este din Austria; legea maghiară, deoarece
4
prejudiciul a avut loc pe teritoriul Ungariei.
Această problemă de alegere a unei legi aplicabile din mai multe posibile, constituie esenţa dreptului
internaţional privat şi poartă denumirea de conflict de legi.
A doua problemă care poate apărea comportă două aspecte: Primul aspect constă în a cunoaşte dacă
instanţa austriacă este competentă să soluţioneze litigiul sau acest litigiu ţine de competenţa instanţelor
Ungariei sau al celor din Republica Moldova. Un alt aspect care trebuie avut în vedere este de a stabili
dacă o hotărâre pronunţată în străinătate, în acest caz în Ausrtria, va produce efecte în altă ţară, în speţă în
RM.
Astfel, aceste două aspecte legate de cea de-a doua problemă reprezintă caracteristicile unui conflict
de jurisdicţii.
A treia problemă care poate apărea în această situaţie se referă la calitatea de străin a cetăţeanului din
Republica Moldova, care în raport cu cetăţenii unui stat, reprezintă unele dezavantaje juridice şi vor fi
studiate în cadrul unei alte materii care poartă denumirea de condiţia juridică a străinului (regimul
juridic al străinului).
1.2. Analizati conflictul de legi in calitate de materie esentiala a DIP În doctrină se consideră că
materia esenţială a dreptului internaţional privat îl constituie conflictele de legi.
Conflictul de legi este situaţia când, privitor la un raport juridic cu element de extraneitate, există
posibilitatea de a fi aplicate două sau mai multe legi, aparţinând unor sisteme de drept diferite, Acest
conflict apare în situaţia când între legea ţării sesizată în a soluţiona litigiul, adică legea forului şi legea
străină, cu care raportul are legătură prin elementul străin, astfel oricare din aceste două legi este
susceptibilă de a cârmui raportul juridic respectiv. în acest caz, instanţa sesizată este pusă în situaţia de a
desemna legea aplicabilă.
În ceea ce priveşte conflictul de legi, se utilizează şi denumirea de conflict de legi în spaţiu, în scopul
deosebirii acestuia de conflictul de legi în timp, care intervine între două legi, ce se succed în timp şi care
presupune intervenţia principiului neretroactivităţii legilor.
În această ordine de idei ar fi de remarcat, că conflictul de legi este o noţiune specifică dreptului
internaţional privat, având în vedere că acesta poate apărea numai în domeniul raporturilor cu element de
extraneitate care constituie obiectul dreptului internaţional privat, iar în anumite condiţii şi limite
admiţându-se aplicarea legii străine.
Conflictele de legi nu pot apărea în raporturile juridice care aparţin altor domenii, de exemplu penal
sau financiar,
Noţiunea de conflict de legi exprimă numai îndoiala ce stăruie în cugetul interpretului, o luptă
psihologică între raţiune care militează pentru aplicarea uneia din legi.
1.3. Argum interdependenta dintre conflictele de legi si conflictele de jurisdictii. Conflictul de
jurisdicţii desemnează totalitatea normelor dreptului judiciar cu element de extraneitate, avându-se în
vedere că privitor la raporturile juridice cu element străin pot apărea litigii care ajung în faţa instanţelor
judecătoreşti sau arbitrale pentru a fi soluţionate.
Astfel, a soluţiona un conflict de jurisdicţii înseamnă a determina ţara ale cărei instanţe sunt
competente să soluţioneze litigiul privind un raport juridic cu element de extraneitate.
Referitor la normele de procedură în litigiile privind raporturile de drept internaţional privat, se
apreciază că acestea pot fi clasificate în trei categorii principale59:
a)norme privind competenta iurisdictională în dreptul internaţional privat; aceste norme reglementează
conflictele de jurisdicţii, care alături de conflictul de legi, formează principalele domenii de sediu ale
ştiinţei dreptului internaţional privat.
b)norme privind procedura propriu-zisă (procesele de drept internaţional privat).
c) norme privind efectele hotărârilor judecătoreşti si arbitrale străine.
Normele care soluţionează conflictele de jurisdicţii sunt de drept material, având în vedere că acestea
5
se aplică direct raportului juridic, prin aceasta deo-sebindu-se de normele conflictuale care indică numai
legea aplicabilă. Astfel, instanţa îşi determină competenţa în soluţionarea unui litigiu de drept interna-
ţional privat potrivit normei juridice proprii; la fel, procedura şi efectele hotărârilor judecătoreşti străine
sunt supuse legilor proprii, adică legii forului.
Dupa cum am vazut pina nu este stabilit statul a carui IJ sunt competente in solutionarea litigiilor nu
este posibil de stabilit legea competenta, astfel existenta uneia fara alta nu este posibila.

5-Natura juridica obiectul si importanta DIP

1.1. Definiţi obiectul dreptului internaţional privat.
Obiect – rel soc reglement si aparate prin intermed norm jur.
La analiza obiectului se iau in consideratie rap jur private ca parte integranta, insa cele publice nu-s
obiect. OBIECT = a DIPr ca ramura de drept e constituit din rap jur de drept civil in sens larg, adica de
drept privat cu elem de extraneitate.
1.2. Analizaţi natura juridică a dreptului internaţional privat.
Referitor la natura jur a DIPr, in literatura de specialit sunt mai multe opinii referitoare la: DIPr e
de drept public sau privat, de drept intern sau internat, si daca poate fi o ramura distincta de drept.
Drept public sau privat. Sunt 2 opinii. 1) DIPr e drept public – Conflict de jurisdictii si condit jur a
strainului sunt de drept public, si sistem de solution a conflict conflict de legi e mai aproape de dr public;
2) DIPr e dr privat – obiectul de reglementare sunt rap de drept privat, conditia jur a strain se refera si la
drept private ale acestuia, metoda de reglement e apropiata de cea a dr privat etc.
Dr intern sau international. Sunt 3 opinii: 1) DIPr e un dr intern – izv interne sunt preponderente
comparativ cu cele internat, metoda de solution a conflict de legi, de jurisdictii si a condit jur a strain are
uncaracter nation.; 2) DIPr e de dr internat – aplicarea legii nu numaidecit e legea forului, uneori se
aplica reglemet internat, caracter national al sistem de solutionare a conflict de legi nu exclude respectul
vointei altor state. 3) DIPr e intern prin izvoare si internat prin obiect (rap jur).
DIPr e sau nu ramura distincta – sunt 2 opinii. 1) E parte din dr civil – are ca obiect rap jur civ + element
extraneit. 2) e parte din dr International – pot participa diferite state, pe cale diplomatica, care se poate
transforma in conflicte intre state (dar practic nu e posibil politic nici juridic); izvor principal e conventia
internat (nu este determinant ca obiect, ci se determina dupa raporturi); unele norme de DIPr constituie
aplicatii a DIPublic (este doar o corelatie intre aceste obiecte)
Concluzie – este ramura aparte (are obiect propriu, metoda, principii etc.)

1.3. Argumentaţi importanţa dreptului internaţional privat.

In orice societate sunt foarte multe relatii de diferit tip si domeniu, intre diferiti subiecti. Ele pot fi
in cadrul unui stat dar la fel si la nivel international, intre subiecte din diferite state, etc. Prin intermed
acestor raporturi, fiecare stat participa la schimbul international de valori spirituale si materiale. DIPr
contribuie la cunoasterea si aprofundarea diferitor sisteme de drept, prin trimiterile facute de normele
conflictuale. DIPr e in legatura directa si permanenta cu intensificarea relat internat a RM cu alte tari, de
asemenea prin intermed colaborarii jurid.
RM a inaintat in acest domen pri reglementarile jur de DIPr (Cod famil, civil, proced civ), cu ajutorul
carora a devenit posibila cunoasterea instantei competente in judecarea unui litig de DIPr si se poate
cunoaste daca intr-un conflict de legi inst sesizata va judeca cf legii proprii (lex fori) sau cf legii altei tari
(lex causae).
De asemenea e important de a vedea daca o hotarire judecat va avea efecte in alta tara, ce fel de efecte si
in care conditii. Cu evolutia DIPr vor fi mai clare aspecte ce tin de aplicarea sau neaplic legii proprii sau
starine, ceea ce va duce la cresterea sau scaderea in amploare a relat internat.
6
6-Particularitatile raportului juridic de DIP
1.1. Caracterizaţi raportul juridic de drept internaţional privat.
Raporturile de DIP sunt raporturi comerciale, civile, de munca, de familie, de procedura civila si
alte raporturi de drept privat care au element de extranietate.
Caracterele:
-rap jur cu elem de extranietate se stabileste intre persoane si sau juridice.In calitatea sa de subiect de
drept civil statul poate fi parte intr-un raport jur cu elem de extranietate dar aceasta pozitie nu treb
confundata cu situatia in care statul participa la un raport jur de drept international public.
-raportul jur contine un element de extranietate datorita caruia acesta are legatura cu mai multe sisteme
de drept
-raportul jur cu elem de extranietate care formeaza obiectul DIP este un raport de drept civil care contine
un element strain.
1.2. Explicaţi deosebirile dintre raportul juridic de drept privat şi cel de drept public cu element de
extraneitate.
In raporturile jur de drept privat comparativ cu cele de drept public subiectele se afla pe pozitie de
egalitate pe cind in d.public pe pozitie de subordonare.
Raport jur de drept public comparativ cu cele de drept privat nu pot fi compatibile cu conflictele de legi
deorece raporturile de drept public nu dau nastere la conflictele de legi.
In categoria raporturilor de drept public intra in principal cele de D.penal,administrativ, financiar, cproces
penal international public.Totodata ar fi de mentionat ca raport de drept public pot contine elemente de
extranietate de ex in dr penal persoana straina a faptuitorului precum si obiectul lezat care se afla in
strainatate.
1.3. Formulaţi principalele elemente de extraneitate care pot apărea în legătură cu cele trei
elemente de structură a raportului juridic – subiect, obiect şi conţinut.
a) In legatura cu subiectul:elementele de extranietate se deosebesc de felul acestor subiecte.
De ex: in cazul pers fizice pot fi elemente de extranietate:cetatenia, domiciliul, sau resedinta iar in cazul
pers juridice-sediul sau nationalitatea
b) In legatura cu obiectul raportului jur (bunul mobil sau imobil)exista element de extranietate in cazul
cind acesta este situa in strainatate sau desi e situat in tara se afla sun incidenta unei legi straine
ex:bunurile unei ambasade in RM
c) In legatura cu continutil raportului jur-care consta din drepturile si obligatiile partilor si fiind imaterial
se poate marterializa prin elemente de fapt in cazul plasarii acestora in strainatate sau incidentei legii
straine constituind in asa fel elemene de extranietate.Acestea sunt de fapt:
-la actele jur:elem obiective(locul incheierii sau executarii) sau elem subiective(vointa partilor de a plasa
sub incidenta legii straine)
-la faptele jur-elementele de fapt pot fi locul savirsirii actelor delictuale sauy producerii prejudiciului
Referitor la aspectele de procedura elem de extranietate constitue faptul ca instanta competenta este
straina sau hotarirea judecat este pronuntata in strainatate

7-Normele de aplicare imediata

1.1. Definiţi normele de aplicare imediată.
Acestea reprezintă o formă pariculară a metodei conflictuale. Întrucât nu există o concepţie unitară
definirea normelor conflictuale s-a făcut după următoarele criterii:
7
  Criteriul formalist. Susţinătorii acestui criteriu apreciază că normele de aplicare imediată au un
caracter imperativ şi îşi stabilesc unilateral domeniul de aplicare în spaţiu. Ele exclud acţiunea
normelor conflictuale înlăturând, în toate situaţiile, aplicarea legii străine.
 Criteriul "tehnicist" - normele de aplicare imediată sunt norme teritoriale iar după o altă părere
normele de aplicare imediată sunt norme de ordine publică.
 Criteriul "finalist" - consideră că normele de aplicare imediată exprimă un interes social important,
aplicându-se în principal, pe teritoriul unui stat doar anumitor raporturi juridice. Ele exclud
conflictele de legi, deoarece legea fondului se aplică numai în confirmitate cu propriile sale
dispoziţii.
1.2. Stabiliţi criteriile normelor de aplicare imediată.
-criteriile formaliste –potrivit acestora legile de plicare imediata sunt considerate acelea care datorita
caracterului lor de imperativitate si-au determinat domeniul de aplicare in spatiu in mod unilatyeral astfel
inlaturindu-se aplicarea normei conflictuale obisnuite.De aceea ori de cite ori se pune problema
determinarii de aplicare in spatiu a legii proprii si nu se pune problema aplicarii legii straine ne aflam in
prezenta normelor de applicare imediata
-criteriile tehnice-in o parere normele de aplicare imediata sunt norme teritoriale.la aceasta parere sunt
prezente si obiectii:normele teritoriale nu sunt toate de aplicare imdiatareg lex rei sitae iar uneori normele
de aplicare imediata nu pot sa fie teritoriale.
Potrivit altei opinii:normele de aplicare imediata sunt cele de ordine publica .Impotriva acesteia se invoca
ca ordinea publica in materia DIPr presupune desenmnarea prealabila a legii straine pe cind normele de
apolicare imediata presupun ca exprima interese atit de importante incit domeniul lor de actiune nu se
poate desemna si aplica o lege straina.
-criteriile finaliste-in aceasta opinie se considera norme de palicare imediata cele care exprima un interes
social deosebit si care se aplica pe teritoriul statului respectiv persoanelor jur, raporturilor jur care se au
in vedere inlaturind conflictele de legi
1.3. Argumentaţi justificarea utilizării normelor de aplicare imediată în dreptul internaţional
privat al R.Moldova cu referire la art.1582 din Codul civil.
Consideram ca normele de aplicare imediata apartin sistemului de drept intern al statului forului
avinduse in vedere gradul inalt de imperativitate care se aplica imediat unui raport juridic cu element de
extranietate in situatia cind acel raport jur are un anumit punct de legatura cu tara forului excluzinduse
conflictul de legi si aplicarea normei conflictuale.
Astfel prin ART 1582 din codul civil stabileste ca dispozitiile din cartea 5 nu afecteaza actiunea
normelor imperative de drept a RM care in virtutea indicarii in norma sau in virtutea importantei lor
deosebite pentru asigurarea drepturilor si intereselor subiectelor de drept civil reglementeaza raporturile
respective indeferent de dreptul aplicabil .
Totodata se precizeaza ca refuzul aplicarii normei de drept strain nu pote fi intemeiat exclusiv pe
deosebirile dintre sistemul de drept politic economic al statului strain si respectiv al RM
Norma conflictuala si cea de aplicare imediata un sir de asemanari iar pentru ca acestea sa nu fie
confundate trebuie sa remarcam deosebirea esentiala ca normele conflictuale sunt norme de trimitere care
nu dau solutia pe fond iar normele de aplicare imediata sunt norme materiale care contin solutia pe fond si
se aplica cu prioritate fata de orice norma conflictuala incidenta in cauza excluzindu-se astfel
posibilitatea aplicarii unei legi straine.

8
8-Particularitatile normelor conflictuale
1.1. Caracterizaţi noţiunea şi scopul normei conflictuale.
Notiunea-norma care determină legea aplicabilă unui raport cu element de extraneitate. Norma
conflictuală poartă această denumire deoarece soluţionează un conflict de legi indicând care este legea
competentă. Acţiunea normei conflictuale încetează din momentul în care s-a stabilit legea aplicabilă în
cauză.
Norma conflictuală are un caracter prealabil, prejudical, ea este o normă de trimitere.
Scopul-principal al normei conflictuale il constiutuie indicarea cu privire la un anumit raport juridic cu
element de extranietate care dintre legile in prezenta se va apica fie in momentul cind parti;e vor incheia
un atare raport juridic si deci sa cirmuiasca incheierea raportului juridic fie la momentul cind instanta de
judecata va fi chemata sa solutioneze un litigiu privitor la un asemenea raport juridic fie in orice moment
al existentei acestui raport.
1.2. Stabiliţi structura normei conflictuale.
Elementele esentiale ale normei conflictuale sunt:
Continutul –este ipoteza normei conflictuale adica acea categorie de raporturi la care se refera norma
respectiva
Legatura cu un sistem de drept-este dispozitia normei conflictuale adica acea parte a normei care indica
sistemul de drept aplicabil pentru continutul normei.Asadar legatura trimite la sistemul de drept care va
reglementa raportul juridic care formeaza continutul normei conflictuale
Legatura normei conflictuale se poate exprima in unul din urmatoarele moduri:
a)Indicarea directa in cazurile cind se precizeaza legea carei tari este competenta a cirmui raportul juridic
respectiv
b)Indicarea generala-se refera la situatiile cind cu ajutorul unei formule generale se poate determina legea
competenta.In acest caz norma conflictuala nu indica direct legea unui stat .Legea competenta va fi
stabilita de Instanta de judecata.Aceasta legatura a normei conflictuale sub forma indicarii generale se
numeste formula de fixare
1.3. Formulaţi punctele de legătură în dreptul internaţional privat al R.Moldova
cele mai importante puncte de legatura:
~cetatenia-ce constituie punct de legatura pentru urmatoarele categorii de raporturi juridici:
 statul persoanei fizice(art.1587(2)
 succesiunea privind bunurile mobile(art 1622(1)
 jurisdictia competenta
Cetatenia ca punct de legatura trimite la sistemul de drept denumit lex patriae
~Domiciliul sau resedinta-prezinta puncte de legatura pt urmatoarele categorii de raporturi jur:
 starea civila capacitatea si relatiile de familie ale persoanei fizice
 conditiile de fond ale contractelor in lipsa unui consens asupra determinarii legii aplicabile
 jurisdictia competenta
Referitor la aceste puncte de legatura se afirma ca in lipsa unui domiciliu sau cind acesta e greu de
determinat aceeasi functie o indeplineste resedinta .
Sistemul de drept la care trimite domiciliul ca punct de legatura este denumit –lex domicillii
~Locul incheierii actului juridic constituie un punct de legatura pentru conditiile de forma ale actului
juridic.Regula pentru aplicarea acestui punct este –locus regit actum
~Locul executarii contractului constituie punct de legatura in jurisdictia competenta .Sistemul de drept
aplicabil ca urmare a actiunii acestui punct de legatura e –lex locci executionis sau lez locci solutionis
daca se face vre-o plata
~locul constituirii si inregistrarii unei persoane juridice-aceasta are punct de legatura pentru:
-statutul organic al persoanei juridice
9
-conditiile de fond ale contractelorin cazul in care debitorul prestatiei e persoana juridica
~sediul social-
sistemul de drept aplicabil acestor puncte de legatura –lex societatis
~lolocul situarii bunului –reprezinta punct de legatura pentru
 regimul jur a bunurilor imobilesi mobile prive us singuli (individual)
 mostenire imobiliara
 jurisdictia in anumite cazuri
 in cazul trimiterii facute de catre acest punct de legatura raportul juridic respectiv va fi reglementat de
lex rei sitae
~Locul unde s-a produs faptul cauzator de prejudicii-constituie punct de legatura pentru regimul jur al
delictului –lex locci delicte commisse
~locul unde se judeca litigiul –reprez punct de legatura pentru determinarea legii procesuale care se aplica
litigiul poarta denumirea de –lex fori
~vointa partilor-punct de legatura pentru conditiile de fond ale actelor jur in general si ale contractelor in
special –lex voluntatis
In functie de natura lor punctele de legatura:
1)puncte fixe-acestea prin natura lor nu pot sa accepte careva schimbari adica nu pot fi deplasate de sub
incidenta unui sistem de drept sub incidenta altui sistem de drept.Din acesta fac parte:lex rei sitae, locus
reggit actum, lex loci laesionis
2)puncte mobile-acestea in decursul timpului pot suferi careva schimbari adica care pot fi deplasate de la
un sistem de drept la altul.Din acesta fac parte:lex patriae,lex domicillii, lex voluntatis
Importanta acestei clasificari rezida in consecintele ce le produc aceste puncte de legatura

9-Conflictele de legi in situatii speciale

2.1. Caracterizati conflictele dintre legile statelor in care coexista mai multe sisteme
legislative(art.1579CC)
În situatia cind in cadrul aceluiasi stat exista in acelasi timp o legislatie diferita de la o regiune la
alta sau in statele unde subiecii acestora dispun de legi proprii care difera intre ele astfel instanta va trebui
sa aleaga dintre legile date pe cea care potrivit principiilor generale in materie si in functie de elemente de
legatura dintre raportul j si legile respective o considera competenta de a da solutie litigiului. Astfel
trebuie deosebite : a) conflictul de legi propriuzis si conflictul legilor interprovinciale sau intre legile
statului federate aceste din urma conflicte se numesc uneori conflicte interne de legi , b) conflictul legilor
interprovinciale si conflictul intre statele federate. De ex in SUA fiecare stat are o legislatie proprie dind
nastere la diverse conflicte de legi.o atare situatie poarta denumirea de conflict de legi interprovinciale
sau interregionale ori intre statele federate . in aceasta ordine de idei prof ion filipescu deosebeste 2
situatii:
a)daca exista in acel stat o norma legala care determina aplicarea legilor interne ca ex Anglia se va
aplica lex forum, insa daca ar fi vorba de capacitatea de a contracta in materie comerciala se va aplica lex
loci contractus care poate diferi de legea domiciliului persoanei.
b)daca in acel stat nu exista o norma legala care sa indice legea aplicabila cum este SUA apar
dificultati in determinarea legii aplicabile, in acest caz instanta forului trebuie sa tina seama de ansmblul
legilsatiei din acel stat pentru stabilirea legii aplicabile.
2.2. Analizati conflictul interpersonal de legi
Uneori in cadrul unui stat diferite grupuri de indivizi sau colectivitati sunt supuse unor legi
diferite, eventual si unor jurisdictii speciale in functie de apartenenta acestora la o anumita religie aparind
astfel carevai conflicte(hindusa,musulman) aceste conflicte poarta denumirea de conflicte de legi
10
interpersonale.
Conflictele interpersonale prezinta importanta pentru DIP in urmatoarele situatii:
- in cazul in care norma conflictuala a forului trimite la legea unui asemenea stat pentru a
reglementa statutul personal. Intro astfel de situatie este necesar de precizat carei religii apartine
persoana in cauza in scopul stabilirii legii de fond aplicabile.
- In cazul in care se pune problema executarii unei hotariri pronuntate de o instanta confesionala
din strainatate . astfel instanta de exequator trebuie sa recurga la verificarea si competenta
instantei confesionale straine potrivit legii statului unde hotarirea a fost pronuntata
De ex referitor la o decizie privind solutionarea unei cereri privind incuviintarea exequatorului pentru
o hotarire de divort pronuntata in Beirut, in acest caz cererea a fost respinsa deoarece dintrun
certificat eliberat de Ministerul justitiei din Liban sa retinut ca acel tribunal nu avea competenta sa
pronunte divortul dintre un mahomed si o femeie de religie crestina ambii domiciliati in Beirut
asemenea cauze fiin de competenta instantelor de drept comun din Beirut.
2.3. Argumentati justificarea aplicarilor legilor statului nerecunoscut.
Astfel aici avem citevai situatii:
a) Astfel nerecunoasterea unui stat de catre orice alt stat nu inseamna inexistenta acestuia si a
sistemului sau de drept care exista independent de orice atitudine din afara.pe de alta parte potrivit
normelor dr international public recunoastertea unui stat are un caracter declarativ nu
constitutivastfel statul exista indepedent de recunoasterea sa de alte state astfel legile acelui stat
sun singurile care trebuiesc luate in conideratie cind se intilnesc cu legile altor state.
b) Cind se pune problema de a lua in consideratie o lege straina spre a fi aplicata unui raport j sau de
a recunoaste efectele j dobindite in temeiul unei legi straine este necesa de a se tine seama de
faptul daca acea lege se aplica sau nu in tara respectiva astfel ar insemna ca partile din raporturile j
respective sa fie lipsite de posibilitatea de asi pune in valoare drepturile lor numai pentru
considerentul ca apartin unui stat nerecunosta de tara forului,pentru ca persoanele respective sunt
casatorite sau nu sunt rude sau nu, divortate sau nu numai in raport cu dispozitiile legilor tarii
careia ii apartin indiferent de atitudinea politica a altor state.
c) Neaplicarea legilor unui stat strain pe motiv ca nu a fost recunost de tara forului este ca si cum sar
spune ca legile statului nerecunoscut nu sunt aplicate pentru considerentul ca rinduielile sale nu
convin statului forului acest lucru ar insemna o imixtiune in treburile interne ale altui stat ,
inadmisibila normelor DIP
d) Nici un st nusi permite de aprecia legitimitate altuia .
Solutia general admisa in practica judecatoreasca si in literartura este ca legile unuio stat nerecunoscut
de statul forului poate da nastere la conflictele de legi in aceiasi masura ca si legile oricarui alt stat

10-Calificarea si conflictul de calificari

1.1. Caracterizati notiunilede calificare si conflict de calificare in DIP
Caracterizaţi noţiunile de calificare şi conflict de calificări în dreptul internaţional privat.
Calificarea poate fi definita in 2 moduri, si anume pornindu-se de la norma conflictuala catre situatia
de fapt (raportul juridic) sau invers. Astfel:
- calificarea este operatiunea logico-juridica de determinarea a sensului exact si complet a notiunilor
juridice utilizate de norma conflictuala, atit privitor la obiectul reglementarii sale (continutul), cit si in
aceea ce priveste legea competenta a cirmui raportul juridic (legatura).
- calificarea consta in interpretarea unui raport juridic in scopul de a intelege in continutul si legatara
carei norme conflictuale intra. Calificarea este notiunea similara interpretarii normei juridice.
Conflictul de calificari – reprezinta o situatie care apare in momentul cind notiunile din continutul

11
si/sau legatura unei norme conflictuale au semnificatii diferite in sistemele de drept susceptibile a se
aplica unui raport juridic. Adica, in cazul in care aceeasi notiune juridica are acceptiuni diferite in
sistemele de drept aplicabile unui raport juridic exista un conflict de calificari.
1.2. Analizati felurile calificarii si factorii care determina calificarea.
Analizaţi felurile calificării şi factorii care determină calificarea.
In materia DIP se deosebesc 2 feluri de calificare:
1)Calificarea primara este aceea prin care se stabileste sensul notiunilor utilizate in continutul si
legatura normei conflictuale, intreprinsa in scopul determinarii legii aplicabile raportului juridic. In
dependenta de felul in care se face aceasta calificare se va determina legea competenta a guverna raportul
juridic. Calificarea primara se face inaintea aplicarii normei conflictuale si influenteaza in mod direct
alegerea dreptlui aplicabil. Calificarea primara – e o problema de DIPrivat, acesta avind ca scop
solutionarea conflictului de calificari. Exemplu – determinarea legi aplicabile contractului.
2) Calificarea secundara – e acea care nu influenteaza asupra legii competente a cirmui raportul
juridic. Aceasta calificare se face ulterior calificarii primare, determinindu-se astfel legea competenta a
cirmui raportul juridic. Calificarea secundara este o problema a legii interne competente a cirmui raportul
juridic, dupa ce s-a facut calificarea primara. Fiind o problema de drept intern, se admite ca legea interna
care a fost declarata competenta, va face calificarea secundara. Exemplu – calificarea bunurilor ca mobile
sau imobile pt a determina aplicarea legii situatiei bunurilor, e o calific secundara. In unele cazuri calif
secundara poatre fi considerata ca problema DIPrivat.
Factorii ce determina calificarea:
1) Notiunile si termenii utilizati de norma conflictula au sensuri diferite in sistemele de drept.
Exemplu – domiciliu are intelesuri diferite in sistemele de drept. In Dr Englez e o notiune complexa si
mult mai stabila decit in sist continental. E tot atit de stabil ca si cetatenia. Astfel, domiciliu la engleji e
loc unde locuieste pers cu intentia de stabilire permanenta.
2) Sistemele de dr au notiuni sau ionstitutii juridice necunoscute altora.Exemplu – institutia jur
„trust”ehgl. Si „aufhebung”germ. In RM aceasta institutie intervenita in strainatate, ar putea fi
recunoscuta cu conditia sa nu contravina ordini publice in DIPrivat.
3) Sistemele de dr incadreaza aceleasi situatii de fapt in categorii sau notiuni juridice diferite.
Exemplu – ruperea logodnei in unele sist de drept e calificata ca ce tine de raspunderea dilectuala, in alte
sist ca raspunderea contractuala, in RM nu reprezinta nici o importanta juridica.
4) Sistemele de dr folosesc metode diferite pt a ajunge la acelasi rezultat. Exemplu – donatia e
supuisa unor cerinte legale diferite de la un sist de dr la altul.
5) Unele notiunoi identice dupa continut sunt interpretate fie ca institutii de drept procesual, fie ca de
dr material. Exemplu – prescriptia extinctiva in dr romin e o problema de fond, in dr englez – problema
de procedura.
1.3. Argumentati importanta calificarii si solutionarii conflictului de calificari in DIP
Argumentaţi importanţa calificării şi soluţionării conflictului de calificări în dreptul internaţional
privat.
Calificarea prezinta import in DIPr, caci solutia practica a conflictului de legi se afla in dependenta
directa de felul in care se face aceasta. Calificarea, fiind o problema de interpretre a unor notiuni juridice,
prezinta importanta pe care o implica orice problema de intgerpretare a unor notiuni juridice. In DIPr
calificarea are un rol deosebit in solutionarea conflictelor de legi, deoarece legatura unei norme
conflictuale si in consecinta indicrea unei legi competente depinde de continutul unei norme conflictuale.
Calificarea e in strinsa legatura cu acest continut, pt ca dupa cum va varia continutul, va diferi si legatura,
in sensul ca legatura va indica ca fiind competenta a reglemanta raportul de dr respectiv o lege sau alta,
adica legea unei tari sau alteia.
Astfel, intr-o problema conflictuala, inaintea de a determina legea materiala care va cirmui rap jur

12
respectiv, va tr sa calificam elementele in discutie ca: capacitate, forma actelor jur, dr succesoral etc.,
deoarece de ac calificare depinde indicarea legii materiale competente in solutionarea litigiului. Calif
notiunilor din legatura normei conflictuale nu schimba continutul ac norme si nici legea aplicabila, insa
influenteaza solutia conflictului de legi. Daca legile aflate in conflict cu aceeasi calificare privitor la o
anumita notiune, nu are import potrivit carei din acele 2 legi va fi efectuata calificarea, deoarece solutia
conflictului de legi va fi aceeasi.
Importanta solutionarii conflictului de calificari. In situatia cind in cadrul unui conflict de legi exista
un conflict de calificaril, solut confl de calificari e mai importanta, caci de dinsa depinde solut confl de
legi. Prima se solut conflictul de calificari, pe urma se efect calific notiunilor normei conflictuale, apoi se
solut conflictul de legi. Importanta solutionarii conflictului de calificari este data de efectul calificarii,
care este diferit in funct de efectul normei conflictuale care se califica. Astfel, in cazul cind obiectul
calificarii e continutul normei conflictuale, modul de solutionare a conflictului de calificari determina
insasi norma conflictuala aplicabila, adica influenteaza conflict de legi, si schimba sistemul de dr aplicabil
si solutia cazului. Insa, in cazul cind se califica legatura normei conflictuale, modul de solutionare a
conflictului de calificari nu influenteaza asupra normei conflictuale, dar determina sist de dr aplicabil, si
deci solutia cazului

11-Legea potrivit careia se efectueaza calificarea in DIP

2.1. Distingeţi legile potirivt cărora se face calificarea în diferite sisteme de drept.
Calificarea dupa lex fori - calificarea se face ptrivit legii instantei care este sesizata in solutionarea
litigiului.Adica se aplica legea tarii instantei de judecata insa sunt si exceptii de la legea data asa ca:
 Autonomia de vointa
 Calificarea secundara
 Calificarea legala
 Calificarea cetateniei
 Tratatele internationle
 Calificarea imobilelor
Calificarea dupa lex causae – se recurge la legea straina avindu-se in vederea ca aceasta este
competenta asupra unui raport juridic
Calificarea dupa proper-law - legea potrivit careia se face calificarea depinde de la caz la caz in
raport de particularitatile cauzei apreciate de instanta de judecata.Aceasta implica in solutionarea
litigiului atit lex fori cit si aplicarea legii strine
Calificarea autonoma - instanta califica notiunile utilizate de norma conflictuala in mod autonom
fara a atribui sensul pe care aceste notiuni il au in legea materiala interna
2.2. Analizaţi legea potrivit căreia se efectuează calificarea în dreptul internaţional privat al
R.Moldova prin prisma reglementărilor prevăzute în art.1577 din Codul civil.
In dreptul conflictual al RM calificarea se face potrivit regulii lex fori adica legea instantei sesizate in
solutionarea litigiului
Aceasta se desprinde din prevederele art 1577 al1 conform carora la determinarea legii aplicabile
raporturilor de drept se va tine cont de calificarea conceptelor juridice efectuate potrivit dreptului RM
daca legea si tratatele internationale la care RM nu prevad altfel
Calificarea nu se face potrivit legii forului in situatiile care constituie exceptii de la regula lex fori
Art 1577 al 2 CC prevede ca in cazul in care conceptele juridice care necesita calificare nu sunt
cunoscute dreptului RM ori sunt cunoscute sub o alta denumire sau un alt continut si nu pot fi determinate
prin interpretare conform dreptului RM, la calificarea lor jur
13
2.3. Argumentaţi excepţiile de la calificarea potrivit legii forului (lex fori) în dreptul internaţional
privat al R.Moldova.
1. Autonomia de vointa -partile pot sa decida ca intregul contract pe care il vor incheia sa fie
supus legii stabilite de el adica sa determine de sinestatator legea aplicabila competenta raportului
juridic
2. Calificarea secundara- aceasta este o problema de drept intern si nbu se face dupa lex fori
ci dupa lex causae
3. Calificarea legala-notiunile utilizate de normele jur cuprinse intr-o lege interna sau conv
internationala sunt interpretate chiar de acestea.In cazul unor conflicte instantele sunt obligate sa
utilizeze intelesul acestor notiuni chiar di cuprinsul actelor date
4. Calificarea cetataniei-determinarea cetateniei se face conf legii statului a carui cetatenie se
invoca-aceasta se foloseste doar
5. In cazul in care persoana are o singura cetatenie in cazul in care mai multe cetatenii si una
este a RM atunci se va aplica legea RM adica legea forului
6. Calificarea imobilurilor-se determina potrivit legii statului pe al carui teritoriu se afla
bunul calificarea data se face dupa lex rei sitae
7. Trataele internationale-urmeaza aceeasi cale de interpretare ca si in tratat
8. Stabilirea caracterului licit a faptelor jur-se aplica legea statului unde s-a produs
prejudiciul lex locci delicte commisse
9. Calificarea efectuata de arbitri in arbitrajul international ad-hoc-avind in vedere ca
arbitra international ad-hoc nu exista o lege a forului instan arbitrala nu este obligata sa efectueze
calificarea dupa sistemul de drept al tarii unde se statueaza.In acest caz calificarea se va face dupa
legea care arbitrii o vor considera potri

12-Retrimiterea in DIP
1.1. Definiti procedeul juridic al retrimiterii
Procedeul retrimiterii este o operaţiune logico-luridică care are loc exclusiv în mintea judecătorului sau
arbitrului competent în soluţionarea unui raport juridic cu element de extraneitate şi nu trebuie confundat
cu declararea de competenţă,acesta neimplicând deplasarea materială a cauzei de la instanţa investită cu
soluţionarea ei.
1.2. Stabiliti conditiile si formele retrimiterii. In cazul când legea forului se declară necompetentă a
cârmui raportul juridic şi atribuie competenţa unei alte legi, se consideră că aceasta trimite la acea lege. în
situaţia în care această din urmă lege nu acceptă competenţa care i se atribuie şi declară cu privire la acel
raport juridic competenţa altei legi (cea a forului sau a unui stat terţ), se poate afirma că aceasta retrimite
la acea lege. Aceasta este prima condiţie a retrimiterii, condiţie necesară, dar nu şi suficientă.
Pentru a exista retrimitere, trebuie să fie întrunită şi o a doua condiţie, care ţine de sensul trimiterii.
Astfel, trimiterea de către norma conflictuală a forului la o lege străină se poate face în două sensuri: a)
numai la normele materiale ale sistemului de drept străin, fără a se ţine seama de normele conflictuale,
care eventual ar putea dispune retrimiterea; în această situaţie vor fi aplicate noirmele materiale ale
sistemului de drept străin şi nu va exista retrimitere; b) la întregul sistem de drept străin, inclusiv la
normele conflictuale; în această situaţie poate exista retrimitere.
Prin urmare, retrimiterea există în funcţie de felul cum se consideră sensul trimiterii, pe care legea
forului o face la legea străină, adică o trimitere la întregul sistem de drept străin poate provoca retrimitere,
pe când o trimitere la dreptul material străin exclude retrimitirea. Cu alte cuvinte, sensul trimiterii îl

14
stabileşte tex fori, aceasta fiind o problemă de calificare.
Astfel, pentru a exista retrimitere, este necesară întrunirea a două condiţii cumulative:
►Existenţa unui conflict negativ între normele conflictuale din sistemele de drept în prezenţă cu privire
la un raport juridic, în sensul că fiecare dintre acestea îşi declină competenţa în favoarea celeilalte133.
►Admiterea retrimitereii de către norma conflictuală a forului cu trimitere la întregul sistem de drept
străin.
Prin fundamentarea teoretică a soluţiei din speţa Forgo s-a stabilit că pot exista două forme de
retrimitere:

♦ Retrimiterea de aradul I - retrimiterea simplă (sau trimiterea înapoi), care există atunci când norma
conflictuală străină retrimite la dreptul forului. în cazul când retrimiterea se acceptă, instanţa sesizată în
soluţionarea litigiului aplică propria sa lege materială (cum a fost retrimiterea din speţa Forgo).

♦ Retrimiterea de gradul II - retrimitere complexă (sau trimitere mai departe), care apare în situaţia când
norma conflictuală străină trimite la dreptul unui stat terţ, iar nu la legea forului. Astfel, de exemplu, dacă un
cetăţean danez (a cărui lege personală este legea domiciliului) ar avea domiciliul în Anglia, unde ar deceda şi
s-ar ridica în faţa instanţelor din Germania un litigiu privitor la succesiune, în acest caz legea germană va
trimite la legea naţională a defunctului (legea daneză), iar legea daneză retrimite la legea domiciliului (legea
engleză), retrimitere care este acceptată. într-o atare situaţie, succesiunea va fi cârmuită de dreptul succesoral
englez, ca lege a domiciliului persoanei decedate.

1.3. Argumentati neadmiterea retrimiterii in DIP (art. 1583)

Dreptul R.Moldova nu admite retrimiterea, avînd în vedere că art.1583 din Codul civil stabileşte că
orice trimitere la legea străină în conformitate cu dispoziţiile Cărţii a V-a trebuie privită ca trimitere la
dreptul material şi nu la dreptul conflictual al statului respectiv.
Argumentele aduse în sprijinul neadmiterii retrimiterii sunt următoarele:
►Norma conflictuală aplicabilă soluţionării unui conflict de legi aparţine sistemului de drept a forului şi
prin admiterea retrimiterii se ignorează principiul consacrat deja în materia dreptului internaţional privat,
potrivit căruia se aplică norma conflictuală a forului şi nu norma conflictuală străină.
►Argumentul cercului vicios. Dacă trimiterea dispusă de norma conflictuală a forului se referă la
întregul sistem de drept străin, retrimiterea trebuie făcută, de asemenea, la întrgul sistem de drept al
forului, inclusiv la normele sale conflictuale. într-o atare situaţie, normele conflictuale ale forului ar
dispune o nouă retrimitere la legea străină, privită din nou ca un sistem integral de norme juridice, iar
normele conflictuale ale acestuia din nou ar dispune o trimitere la sistemul de drept al forului, aflându-se
astfel într-un cerc vicios, într-un sofism fără echivoc, un dute-vino fără nici un punct de oprire.
►Admiterea retrimiterii instituie nesiguranţă şi incertitudine în soluţionarea conflictelor de legi. Din
acest motiv unele convenţii internaţionale nu admit retrimiterea. De exemplu, Convenţia de la Roma din
1980 privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale, prin dispoziţia art.15 stabileşte că aplicarea legii
oricărei ţări indicate în convenţie, înseamnă aplicarea legii în vigoare în ţara respectivă cu excepţia
regulilor de drept internaţional privat
Totodată, chiar şi argumentele utilizate pentru admiterea retrimiterii pot fi invocate împotriva ei:
►În situaţia când o lege străină nu este aplicabilă într-o materie în care ea însăşi se declară necompetentă,
atunci nici legea forului nu trebuie aplicată într-o materie în care ea însăşi se declară necompetentă, pe motiv că
aşa a dispus retrimiterea. Astfel, ceea ce este valabil pentru legea străină trebuie să fie valabil şi pentru legea
forului, iar admiterea retrimiterii ar însemna că legea forului cedează în faţa celei străine.
►Este inadmisibil că instanţa trebuie să judece ca şi cum s-ar judeca în ţara unde se cere executarea
hotărârii, avându-se în vedere că acest lucru nu este posibil în toate cazurile. De exemplu, în unele cazuri nu se
cunoaşte dinainte care este această ţară, iar în unele situaţii pot exista mai multe ţări în care se poate executa
hotărârea. Astfel, a ţine seama de locul executării unei hotărâri în determinarea competenţei legislative ar
15
însemna adoptarea unei soluţii nelogice, deoarece acest loc este întâmplător şi nesigur. Totodată, se arată că a
lega competenţa legislativă de competenţa judecătorească, ar însemna adoptarea unui procedeu invers celui
normal144.
►Teoria instanţei sesizate (foreign court theory) nu soluţionează această problemă în favoarea retrimiterii,
deoarece ea numai schimbă datele acesteia, adică punctul de plecare este legea străină în loc de legea forului.
►Prin trimiterea dispusă de norma conflictuală a forului s-a înţeles aplicarea legii străine, fapt irealizabil în
cazul acceptării retrimiterii.
►Aşa cum s-a menţionat, retrimiterea duce la coordonarea sistemelor de drept în unele cazuri, dar în altele are
ca rezultat schimbarea reciprocă a soluţiilor. De exemplu, în materia succesiunii mobiliare a unui cetăţean
francez domiciliat şi decedat în Belgia, dacă am presupune că cele două sisteme de drept înlătură retrimiterea
sau o acceptă, rezultatele s-ar prezenta în felul următor: 1) în situaţia când sistemele de drept francez şi
belgian înlătură retrimiterea, judecătorul francez aplică legea materială belgiană, deoarece succesiunea
mobiliară este supusă legii domiciliului defunctului, iar judecătorul belgian va aplica legea materială
franceză, deoarece succesiunea mobiliară este supusă legii naţionale a defunctului; 2) în situaţia când
sistemele de drept francez şi belgian acceptă retrimiterea, judecătorul francez, ţinând seama de norma
conflictuală belgiană, va aplica legea materială franceză, iar judecătorul belgian, ţinând seama de norma
conflictuală franceză, va aplica legea materială belgiană. Astfel, după cum se observă, rezultatul admiterii
retrimiterii duce la soluţii reciproc inverse decât în cazul când nu se admite retrimiterea.
►În ceea ce priveşte retrimiterea de gradul II, în cazul când legea statului terţ se declară necompetentă,
trimiţând la legea unui alt stat, iar acesta procedează în acelaşi mod, s-ar putea face înconjurul lumii fără a
putea determina legea competentă. în unele cazuri, legea statului terţ poate trimite la legea statului indicată
iniţial în norma conflictuală a forului. într-o atare situaţie legea aplicabilă nu poate fi determinată.

13-Ordinea publica in DIP

1.1. Caracterizati ordinea publica de DIP
Ordinea publică în dreptul internaţional privat constituie o totalitate de principii fundamentale ale
sistemului de drept al forului, aplicabile raporturilor juridice cu element de extraneitate, care refuză
aplicarea legilor străine, chiar dacă acestea au competenţa potrivit normelor conflictuale ale forului.
1.2. Comparati exceptia de ordine publica in DIP si normele de aplicare imediata.
Ordinea publică de drept internaţional privat si normele de aplicare imediată.
Asemănările între aceste instituţii constau în aceea că ambele se justifică prin ocrotirea unui principiu
fundamental al legii forului şi, totodată, au acelaşi efect, şi anume aplicarea legii forului, în locul celei
străine.
Deosebirea esenţială dintre acestea constă în mecanismul logic al aplicării, şi anume:
- norma de aplicare imediată înlătură de la început norma conflictuală competentă, şi deci, în cazul
ei, nu se pune problema aplicării unei legi străine,norma de aplicare imediată conţinând soluţia juridică în
chiar cuprinsul ei;
- ordinea publică de drept internaţional privat apare numai după ce norma
conflictuală a forului a fost aplicată, pentru a înlătura efectele legii străine
normal competente care contravin principiilor fundamentale ale dreptului
forului.
1.3. Argumentati efectele invocarii ordinii publice in DIP prin prisma reglementarilor stabilite in
art.1518 CC si art.164 /4 CF
Potrivit art.1581 din Codul civil norma de drept străin aplicacabilă în conformitate cu art.1576 alin.(1),
nu se va aplica în cazul în care consecinţele aplicării ei ar contraveni ordinii publice a R.Moldova; în cazul
înlăturării legii străine, se va aplica legea respectivă a R.Moldova. Tot în acest sens, este şi art.164 alin.(4)

16
din Codul familiei.
Din aceste dispoziţii legale rezultă că în dreptul internaţional privat al R.Moldova ordinea publică are
două efecte:
► Efectul negativ, care constă în înlăturarea de la aplicare a legii străine în cazul în care consecinţele ei ar
contraveni ordinii publice a R.Moldova.
► Efectul pozitiv, care constă în faptul că în cazul înlăturării legii străine se aplică legea R.Moldova, adică în
numele ordinii publice se înlătură legea străină (efect negativ) şi în locul ei se aplică legea forului (efect pozitiv).
Acest lucru nu neagă efectul negativ al invocării ordinii publice, dar totodată consideră că acest efect negativ
este urmat întotdeauna de efectul pozitiv, avându-se în vedere că soluţia litigiului este dată de legea
forului155.
In practica judiciară privitor la efectele invocării ordinii publice, problema care poate apărea constă în ce
măsură legea forului se substituie legii străine, întrebarea care se impune într-o atare situaţie este dacă această
înlocuire se referă numai la aspectul în care contravine ordinii publice sau se referă la întregul ansamblu al
dispoziţiilor legale străine? Altfel spus, înlocuirea legii forului este limitată sau nu ? De exemplu, dacă un
anumit mod de probă pentru stabilirea filiaţiei prevăzut de legea străină este contrar ordinii publice a forului,
dar efectele stabilirii filiaţiei prevăzut de aceeaşi lege nu sunt contrare ordinii publice, în ce măsură se înlătură
legea străină: numai pentru modul de probă sau şi pentru efectele stabilirii filiaţiei, astfel încât să se realizeze
o soluţie unitară.
Având în vedere că însăşi invocarea ordinii publice are un caracter de excepţie, trebuie să rezulte că şi
înlocuirea legii forului celei străine ar trebui să fie limitată, adică numai pentru acele dispoziţii ale legii străine
care contravin ordinii publice, aplicându-se însă restul dispoziţiilor legale străine care interesează cauza şi
nu sunt contrare ordinii publice.
Astfel, determinarea măsurii substituirii legii forului celei străine se face în fieacare caz de către instanţa
de judecată. în acest sens, rolul instanţelor judecătoreşti are o importanţă determinantă, deoarece acestea
hotărăsc nu numai dacă aplicarea legii străine este contrară sau nu ordinii publice a forului, ci şi care sunt
efectele invocării ordinii publice.

14-Frauda legii in DIP

1.1. Caracterizaţi noţiunea de fraudare a legii aplicabile.
Frauda la lege in dr intern = operatia prin care partile la un r j utilizind unele dispozitii legale
convenabile lor, eludeaza alte dispozitii legale, nefavorabile lor. Prin aceasta operatie nu se incalca direct
dispozitiile legale, ci indirect, dar aparent totul e legal.
Frauda la lege in DIPr = partile creaza intentionat conditii prin care r j incheiat sa nu fie reglementat de
legea competenta, dar de alta lege, mai favorabila. Aici acest lucru este facilitat de principiul lex
voluntatis (partile aleg legea care va cirmui r j). Partile aleg lex causae – legea pt acel r j.
1.2. Determinaţi modalităţile şi condiţiile fraudei la lege în dreptul internaţional privat.
Modalitatile de intervenire a fraudei la lege in DIPr:
- introducerea intr-un r j de drept intern a unui element de extraneitate, in scopul provocarii artificiale a
unui conflict de legi pt a aplica o lege straina.
- schimbarea frauduloasa a punctului de legatura intr-un r j care are deja un element de extraneitate si
este un rap de DIPr , evitind astfel legea care e competenta prin normele conflictuale si aplicarea altei
legi.
Conditiile fraudei la lege:
- schimbarea voluntara si frauduloasa a punctului de legatura. Adica partile prin act de vointa sa schimbe
punct de legatura (de ex schimbarea cetaten, domicil). De asemenea frauda la lege poate fi aplicata doar la

17
r j asupra carora sunt aplicabile norme conflictuale cu puncte de legat mobile.
- existenta unui scop ilicit urmarit de parti – intentia frauduloasa a partilor, aplicarea unui alt sistem de
legi decit cel normal competent, o incalcare indirecta.
- obtinerea prin intermediul partilor a unui rezultat ilicit – adica sistemul pe care partile vor sa-l aplice
trebu sa fie mai favorabil decit cel normal competent (scopul partilor)
- utilizarea de catre parti a mijloacelor licite – schimbarea cetateniei, sediului.
1.3. Argumentaţi soluţiile privind sancţionarea sau nesancţionarea fraudei la lege în dreptul
internaţional privat.
Sunt 3 opinii: ca frauda la lege trebu sanctionata (majoritatea), si ca nu treb, si ca frauda la lege se admite
doar in materia formei actelor.
Nu trebuie sanctionata pt ca (argumente si contraargum):
1 – partile utilizeaza mijloace licite pt aceasta. Insa nu e corect pt ca nu se pedepsesc mijloacele, ci
scopul.
2 – la sanctionare se tine cont de prea mlte momente psihologice care au determinat partile sa incheie
actul jur. Dar la fel nu e suficient, pt ca in majoritatea r j se examineaza si elementele subiective.
Treb sanctionata pt ca:
1 – e o sanctiune a normelor conflict, care sunt imperative (expresia statului) si care nu pot fi neglijate de
parti
2 – un act cu scop ilicit nu treb sa aiba efecte, chiar daca mijloacele sunt legale (inopozabilitatea lui in
tara a carei lege sanctioneaza asa acte)
3 – ca sanctiune – neaplicarea legii care a devenit competenta prin frauda, si aplicarea celei care era
competenta anterior
4 – pedepsirea e indreptata impotriva intentiei frauduloase a partilor
5 – fraudarea dreptului competent, e o incalcare a normei conflictuale a forului
6 - reptul strain treb sa aiba aceeasi forta jur ca si cel intern, cind e aplicat

15-Conflictul de legi in timp si spatiu

2.1. Caracterizati conflictul de legi in timp si spatiu
Conflictul de legi în timp şi spaţiu reprezintă situaţia în care efectele unui raport juridic, născut
(modificat sau stins) sub incidenţa sistemului de drept al unui stat, reclamă ulterior recunoaşterea într-un
alt stat.
Privit prin prisma dreptului naţional, conflictul de legi în timp şi spaţiu pune problema respectării în
R.Moldova a drepturilor dobândite într-o ţară străină.
Suntem în prezenţa unui conflict de legi in spatiu, când se pune problema de a cunoaşte care este
legea competentă a se aplica. De exemplu, în cazul când doi cetăţeni italieni care se află în R.Moldova
intenţionează să se căsătorească, este necesar să cunoaştem potrivit cărei 'legi va fi încheiată căsătoria.
într-o atare situaţie apare, aşadar, un conflict de legi în spaţiu.
Conflictul de legi „în timp şi spaţiu", apare în cazul când se pune problema determinării efectelor pe
care dreptul le poate produce în alte ţări. De exemplu, doi soţi obţin divorţul într-o ţară străină şi apoi
fiecare intenţionează să,se recăsătorească în altă ţară, unde acestea nu vor mai obţine încă o dată divorţul,
ci se vor folosi de situaţia lor juridică de divorţaţi, pentru a putea încheia o nouă căsătorie. într-o
asemenea situaţie ne aflăm în prezenta unui conflict de legi în timpii spaţiu,
Asemănarea între conflictul de legi „în timp şi spaţiu" şi conflictul de legi „în spaţiu" constă în faptul
că ambele sunt în spaţiu, în sensul că sistemele de drept în prezenţă coexistă spaţial.
Deosebirea între aceste două forme de conflict de legi constă în faptul că pe când la conflictul de legi

18
„în spaţiu" cele două sisteme sunt deopotrivă pasibile de aplicare, simultan, asupra respectivului raport
juridic, la conflictul de legi „în timp şi spaţiu" ele se aplică succesiv, în sensul că dreptul străin născut
într-un stat este apoi recunoscut în alt stat.
Pentru o mai bună înţelegere a celor menţionate, vom recurge la următoarele exemple:
- Dacă un cetăţean din R.Moldova şi unul din Franţa s-au căsătorit în Franţa, iar soţia, fiind cetăţeancă a
R.Moldova, se reântoarce în R.Moldova şi solicită pensie de întreţinere de la soţ, ne aflăm în prezenţa
unui conflict de legi „în timp şi spaţiu".
- Dacă un cetăţean din R.Moldova şi unul din Franţa intenţionează să se căsătorească în R.Moldova şi se
pune problema legii aplicabile căsătoriei, acesta ţine de conflictul de legi „în spaţiu"176.

2.2. FORMELE CONFLICTULUI DE LEGI ÎN TIMP Şl SPAŢIU Conflictul de legi în timp şi

spaţiu se prezintă sub două forme:
► Raportul juridic se naşte, modifică sau stinge în dreptul intern al unui stat
străin si ulterior se invocă în R.Moldova.
în acest caz, la momentul naşterii lui în străinătate, dreptul nu avea nici o legătură cu ţara forului
(adică în cazul nostru cu R.Moldova). De exemplu, doi cetăţeni greci se căsătotesc în Grecia, iar apoi vin
în R.Moldova şi solicită recunoaşterea căsătoriei.
► Raportul juridic (dreptul) se naşte, modifică sau stinge în dreptul internaţional
privat (în cadrul internaţional) si ulterior se invocă în R.Moldova. Această formă a
conflictului de legi în timp şi spaţiu prezintă la rândul ei, două subsituaţii:
a) În momentul naşterii sale, raportul juridic de drept internaţional privat nu avea nici o legătură cu ţara
forului (R.Moldova). De exemplu, un cetăţean turc şi unul german se căsătotesc în Turcia, iar apoi vin în
R.Moldova şi solicită recunoaşterea efectelor acestei căsătorii.
b) Din momentul naşterii sale, raportul juridic respectiv avea legătură cu ţara forului prin faptul că cel
puţin unul dintre elementele sale de extraneitate priveau dreptul R.Moldova, adică dreptul forului. De
exemplu, se pronunţă o hotărâre judecătorească în străinătate, privind divorţul dintre un cetăţean al
R.Moldova şi unul străin, iar apoi se cere executarea acestei hotărâri în R.Moldova.
2.3. Conditiile si EFECTELE UNUI DREPT DOBÂNDIT in strainatate.
Un drept dobândit în străinătate produce efecte potrivit următoarelor reguli:
► Dreptul dobândit produce toate efectele atribuite de legea străină.
De exemplu, dacă un cetăţean al R.Moldova care a atins majoratul, având deci capacitate deplină de
exerciţiu, se deplasează într-o ţară în care capcitatea de exerciţiu este stabilită pentru o vârstă mai mare,
în acest caz, cetăţeanul R.Moldova va avea capacitate deplină de exerciţiu, deoarece aceasta a fost
dobândită potrivit legii competente .
► Dreptul dobândit potrivit legii străine nu poate produce în altă tară mai multe
efecte, decât ar produce în conformitate cu legea potrivit căreia a fost creat.
Această regulă este aplicabilă în cazul când în ţara unde este invocat dreptul, acesta poate produce
potrivit legii locale mai multe efecte decât ar produce în conformitate cu legea potrivit căreia a luat
naştere.
De exemplu, reprezentanţa sau filiala unei firme străine în R.Moldova nu poate desfăşura activităţi
care nu intră în obiectul de activitate al firmei în ţara, în care aceasta a fost constituită.
► Dreptul dobândit potrivit legii străine nu poate produce efecte în altă tară,
dacă contravine ordinii publice ale acestei ţări, sau nu-şi poate produce toate
efectele, dacă unele din acestea contravin ordinii publice.
Potrivit art.471 alin.1, lit.(e) din Codul de procedură civilă o hotărâre judecătorească străină nu poate
fi executată în R.Moldova, dacă executarea acesteia contravine ordinii publice. Astfel, o hotărâre
judecătorească prin care s-a anulat o căsătorie pentru un motiv respins de dreptul nostru, cum ar fi

19
căsătoria între persoane de acelaşi sex, nu poate fi recunoscută în R.Moldova, deoarece aceasta contravine
moravurilor şi ordinii publice.

16-Conflictul mobil de legi

2.1. Definiti conflictul mobil de legi Conflictul mobil de legi reprezintă situaţia în care un raport juridic este
supusîn mod succesiv la două sisteme de drept diferite, ca urmare a schimbări
punctului de legătură al normei conflictuale.
2.2. Analizati conflictul mobil de legi in comparaţia cu conflictul de legi în timp si spaţiu.
Asemănările. Conflictul mobil de legi se aseamănă cu conflictul de legi ' timp şi spaţiu, având în vedere
că ambele presupun coexistenţa, în spaţiu, două sisteme de drept, precum şi incidenţa succesivă, în timp, a
acestora privi la acelaşi raport juridic.
Deosebirea esenţială constă în următoarele: . .
- conflictul de legi în timp şi spaţiu nu implică o schimbare a punctului _ legătură şi deci a legii
aplicabile, ci numai se cer a fi recunoscute într-o , drepturile dobândite în străinătate; .
- conflictul mobil de legi presupune o deplasare a elementului de extranei a , care constituie punctul de
legătură al normei conflictuale aplicabile, Ş' implică o schimbare a însăşi legii aplicabile raportului juridic
respectiv.
2.3. Argumentati modalitatile de solutionare a conflictelor mobile de legi Problema principală
ridicată de conflictul mobil de legi constă în modul de determinare a domeniului de aplicare a legilor aflate în
conflict.
în legătură cu această problemă în doctrină au fost formulate câteva teorii, dintre care vom analiza pe cele
mai reprezentative.
► Potrivi unei opinii193, se consideră că domeniul de aplicare a celor două legi
este determinat în conformitate cu regulile conflictului de legi în timp, avându-se
în vedere că conflictul mobil de legi constituie un conflict de legi în timp, cu
deosebirile arătate mai sus, care nu ar fi de natură să determine soluţii diferite.
Astfel, asemănările dintre aceste două conflicte privitor la finalitatea lor, justifică
aplicarea regulilor dreptului tranzitoriu intern (conflictul de legi în timp şi spaţiu) şi
conflictului mobil de legi. în acest caz, urmează să fie aplicată legea statului
competentă asupra efectelor viitoare ale unei situaţii ce a luat naştere sub
autoritatea legii unui alt stat. Aşadar, condiţiile de validitate ale situaţiei juridice şi
efectele produse până la schimbarea punctului de legătură rămân supuse legii
anterioare, iar efectele viitoare sunt supuse legii noi, devenită aplicabilă prin
schimbarea punctului de legătură . 194

Cu privire la conflictul mobil de legi, regulile dreptului tranzitoriu intern presupun următoarele
adaptări:
- în general, legea nouă nu poate retroactiva;
- uneori, se aplică legea mai favorabilă părţilor195.
Această soluţie potrivit căreia domeniul de aplicare a celor două legi este determinată potrivit conflictului
de legi în timp este caracteristică şi pentru dreptul englez196, unde în materia raporturilor de familie se consideră
aplicabilă legea nouă, ajungându-se chiar la schimbarea naturii căsătoriei. Astfel, în dreptul englez se
apreciază că pentru validitatea căsătoriei se are în vedere legea din momentul încheierii ei, deşi s-a schimbat
ulterior punctul de legătură, în timp ce pentru a decide dacă instanţa engleză este competentă pentru a judeca o
cauză matrimonială, se are în vedere legea în vigoare la data introducerii acţiunii.
► ► Într-o altă opinie197 se afirmă că problema avută în vedere urmează să fie
20
soluţionată în exclusivitate prin dreptul internaţional privat, abandonând soluţiile
dreptului tranzitoriu. Potrivit acestei opinii se impune tendinţa de a supune
raportul juridic legii anterioare şi nu legii ulterioare care ar rezulta din schimbarea
punctului de legătură, punându-se accentul pe necesitatea menţinerii stabilităţii
instituţiilor şi situaţiilor juridice existente la un moment dat
Dintr-un alt punct de vedere199 sunt propuse criterii fixe în dependenţă de formarea sau efectele raportului
juridic. Astfel, pentru formarea raportului juridic, punctul de legătură al normei conflictuale este localizat la
data constituirii dreptului, cum ar fi dobândirea bunurilor mobile, care este supusă legii locului situării
acestora la data dobândirii. în ceea ce priveşte efectele raportului juridic, acestea se disting, în primul rând, prin
epuizarea dintr-o dată (uno icto), cum ar fi plata preţului, legea aplicabilă fiind determinată după punctul de
legătură de la data naşterii raportului juridic şi în al doilea rând, prin caracterul permanent, cum ar fi raporturile
dintre părinţi şi copii, legea aplicabilă determinându-se după punctul de legătură din momentul realizării
efectelor juridice.
► Într-o altă formulare200 se menţionează că soluţia pentru determinarea domeniului legilor aflate în conflict
nu poate fi formulată, aceasta depinzând de la caz la caz, preconizându-se pronunţarea unor soluţii în urma
interpretării fiecărei norme conflictuale în funcţie de caracterele sale.
► Potrivit Convenţiei de la Haga (1958) privind legea aplicabilă transferului proprietăţii în caz de vânzare
cu caracter internaţional de obiecte mobile corporale, prin dispoziţia art.3 se face următoarea distincţie:

- în raporturile dintre părţi, cumpărătorul dobândeşte proprietatea lucrului în conformitate cu dreptul ţării în
care se află lucrul în momentul vânzării;
- în raporturile faţă de terţi, transferul proprietăţii asupra obiectelor mobiliare corporale este supus legii ţării
în care sunt situate lucrurile la momentul când s-a făcut reclamaţia.

Având în vedere varietăţile soluţiilor privitor la determinarea domeniului de aplicare a legilor aflate în conflict,
considerăm201 că această determinare se face potrivit normei confliuctuale a ţării cu care raportul juridic are
legătură, în urma schimbării punctului de legătură. în acest caz determinarea poate fi expresă ori implicită, iar
aplicarea acestei norme conflictuale, totodată, nu exclude luarea în considerare a normei conflictuale a ţării cu
care raportul juridic avea legătură anterior schimbării punctului de legătură, aceasta putându-se face în limitele
prevăzute de norma conflictuală ulterioară schimbării punctului de legătură. Astfel, soluţia poate fi diferită
de la o materie la alta, cum ar fi vorba de statutul personal sau statutul real mobiliar.
Soluţia implicită a normei conflictuale urmează să fie dedusă şi din alte aspecte privind conflictul mobil
de legi respectiv, cum ar fi principiul neretro-activităţii legilor, dar care nu se poate aplica în mod automat şi
în toate cazurile.
Aşadar, conflictul mobil de legi trebuie să reprezinte o situaţie normală, adică să nu se fi creat în mod
fraudulos, ceea ce înseamnă că soluţiile sunt diferite în cele două situaţii.

17-Aplicarea dreptului strain in calitate de LEX CAUSAE

2.1. Caracterizaţi noţiunea şi temeiul aplicării legii străine.
Prin lege straina se intelege intregul sistem de dr strain, indiferent de izvorul acestuia. Notiunea de
dr strain tr privita in sens larg, care ar cuprinde toate izvoarele formale de drept cunoscute de sistemul de
drept caruia ii apartine legea straina aplicabila. Exista situatii in care notiune delege straina poate avea
sensuri specifice. Poate avea sensul de sist de dr a unui stat care este subiect de DIPublic, sau unui stat
federal/confederal, sau sist jur ce reglementeaza materia respectiva. In cazul in care norma conflictuala a
forului trimite la legea straina, aceasta din urma devine lex competenta sau aplicabila in speta, prin care dr
str se aplica in calit de lex causae.
Temeiul aplic lex straine il constituie norma conflictuala a forului, care desemneaza din legile aflate in
21
prezenta pe cea aplicabila rap jur cu element de extranietate. In cazul cind norma conflictual a RM va
determina competenta legii straine, aceasta va fi aplicata in acelasi mod si in aceleasi conditii ca si legea
proprie.
2.2. Analizaţi teoriile existente privind titlul cu care se aplică legea străină în diferite sisteme de
drept.
Normele conflictuale ale forului admit aplicare dr material strain de catre instantele locale.
Instantelelocale sunt supuse numai legilor tarii careia ii apartin, iar aplic legilor straine se face numai in
temeiul legii nationale. Totodata, aplic legii str poate duce la dificultati. Problema esentiala e de a
cunoaste ce titlu este luat in considerare dreptul strain pt a deveni aplicabil pe terit tarii forului. Exista mai
multe teorii:
1) Teoria drepturilor dobindite (vested rights). Aplicarea legii str in tara forului e determin de necesitatea
respectarii dr dobindite in strainatate potrivit legilor competente. Potrivit ac teorii efectul extrateritorial
nu-l are legea str, ci dr dobindite prin aplicarea acesteia, dar lex straina nu se aplica numai in ceea ce priv
respect dr dobindite, ci si in domen conflictului de legi in spatiu, pt care ac teorie nu ofera explicatii.
Teoria nu e utila.
2) Teoria receptionarii dr strain. Autorii italieni – dualitatea – ordine jur I si nationala, considera ca sist
jur nat e exclusiv. Astfel, dr str e incorporat in sist de dr a forului. 2 modalitati:-Receptionarea materiala –
norma straina face obiectul unei nationalizari si pierde caracter str si e incorporat IN LEX FORI. –
Receptionarea formala a legii str – legea str e incorporata in ordinea jur a forului. Teoria are caracter
fictiv – ignora functia normei conflictuale, si legii straine.
3) Teoria intemeiata pe considerentul ca legea straina se aplica in calitate de element de fapt (questio
facti) – aici legea straina e considerata element de fapt, spre deosebire de lex fori care e privita ca singurul
element de dr in cauza dedusa judecatii. 2 opinii: -dr str e considerat ca un simplu fact; -legea str ca un
element de fapt. Adica dr str nu are caracter imperativ. E contestata de multi autori.
4) Teoria intemeiata pe considerentul ca legea straina este element de drept (questio juris). Legea str
constit un element de dr cu toate consecintele, cum ar fi oblig de determ a legii aplic din oficiu stabilirea
continutului legii straine prin alte mijloace, solicitindu-se concursul partilor si expertilor. Temeiul jur al
aplic legii str il constit normele conflictuale ale forului, care justifica aplic acesteia.
Dar recunoasterea competentei legii str nu tr sa fie pur teoretica. Sist de dr tr sa intreprinda masuri
corespunzatoare de garantie si control in condit echivalente ca si aplic corecta a legii interne.
2.3. Argumentaţi modalităţile de stabilire a conţinutului legii străine în dreptul internaţional privat
al R.Moldova prin analiza prevederilor art.1578 din Codul civil şi art.13 din Codul de procedură
civilă..
1578 – Stabilirea continutului normelor de dr strain.
La aplic legii str , inst de judec stabilest continut normelor ei prin atestari obtinute de la organele
statului str care au editat-o, tinind cont de interpret ei oficiala si de practica aplic ei in statul str respectiv.
In scopul stabil continutului normelor de dr str, inst de judec poate cere interpret lor de catre organele
competente din RM sau cele din str ori poate cere avizul unor experti din domeniul. Partea care invoca
olege str poate fi obligata de catre inst sa faca dovada continutului ei. In cazul imposibilit de a stabili
continutul legii str, se va aplica legea RM. CPC art.13 – Aplicarea legislatiei altor state. La judecarea
pricinilor civile, instanta jud aplica legisl unui alt st in conf cu lex sut tratatele I la care RM e parte.
In scopul constat existentei si continutului legii sau a unui alt act normativ str, inst solicita in modul
stabilit, asist organelor competenteale RM.
In cazul imposibilit de a obtine inform necesara despre o lege sau un alt act jur str, desi a
intreprins masurile de rigoare, inst aplica legea natioanla.

22
18-Regimul juridic al strainilor in DIP
2.1. Definiti regimul juridic al strainilor in DIP
Regim juridic sau conditia jur a strainului are 2 acceptiuni:
Lato sensu – condit jur a strainului se refera atit la persoane fizice, cit si la pers juridice.
Stricto sansu – numai la pers fizice. Regimul jur a strainilor reprezinta totalit normelor jur prin care se
determina drepturile si oblig strainului intr-o anumita tara. Aceasta conditie intereseaza capacitatea de
folosinta a strainului. Condit jur a str e determinata de legea statului in care acesta se gaseste sau cu
jurisdictia caruia are legaturi.Regimul jur al strainului are un caracter unilateral, e stabilit de statul de
resedinta a strainului, dar nu exclude incheierea de conventii internationale priv regimul jur a str prin care
i se confera un caracter bilateral.
2.2. Analizati formele regimului juridic al strainilor in DIP
Analizaţi formele regimului juridic al străinilor în dreptul internaţional privat.
1) Regimul national - semnifica acordarea strainilor, in conditiile legii, a dr civile si fundamentale de
care se bucura cetatenii st respectiv.
Acest regim este unul m mult sau mai putin apropiat de cel al cetatenilor, dar niciodata identic. Regim
national constituie dr comun, presupunind un tratament egal aplicat tuturor strainilor. In cazul cind unor
straini dintr-un anumit stat li se refuza in mod discriminatoriu dr cuprinse in regimul national, statul lezat
poate recurge la masuri de retorsiune.
2) Regimul reciprocitatii - reprez situatia in care strainii au anumite drepturi intr-o tara cu condit ca
aceleasi dr sa ie acordatecetatenilor tarii respective.
- Reciprocitatea legislativa se refera la identitatea dintre normele jur care reglem regimul jur al strainilor
in sistemele de dr respective.
- Reciprocitatea diplomatica implica existenta unui tratat, acord sau conventie prin care se acorda acest
regim.
- Reciprocitatea de fapte acea care exista in practica priv dreptirile de care se bucura strainii.
3) Regimul clauzei natiunii cele mai favorizate - presupune o conventie I, prin care partile isi acorda
aceleasi avantaje si privilegii pe care le-au acordat sau ar putea sa le acorde in viitor unui st tert. Ac
clauza nu se refera la continutul efectiv al drepturilor, ci vizeaza o egalit abstracta, unde elementul de
comparatie este strainul dintr-un stat tert care se bucura de tratamentul cel mai favorizat din ac punct de
ved. Ac regim se practica in 2 moduri:
- In mod neconditionat (fara compensare) obligind fiecare parte sa extinda asupra celeilate parti toate
avantajele, dr, inlesnirile sau privilegiile acordate unui stat tert.
- In mod conditionat (cu compensare), in care toate avantajele,dr si inlesnirile acordate unui st tert se va
extinde asupra celelalte parti contractante daor in compensare.
4) Regim special - pressupune ca prin lege sau acorduri i, strainilor li se pot recunoaste orice alte dr decit
cele civile si fundamentale.
2.3. Argumentati delimitarea regimului juridic de conflictul de legi.
Argumentaţi delimitarea regimului juridic al străinilor de conflictul de legi.
Rap jur, la care participa str pers fizice, cad sub incidenta confictului de legi, dar si sub normele ce reglem
regimul strainilor. Apare problema de delimitare. In timp e regim jur a str imlica in toate cazurile
aplicarea legislatiei forului, conflictul de legi poate supune rap jur cu element de extranietate fie legisl
proprii, fie unui sist de dr strain. Deosebirea dintre reg jur a str si confl de legi tine de natura, metoda si
obiectul reglementarilor acestor materii ale DIPr.
- Din p de ved al naturii reglementarilor are un accent substrat politic, pe cind in dr conflictual mai
import e tehnica jur. Spre deosebire de regimul str, conflictul de legi pune o problema de selectie intre m
multe legisl virtual aplicabile unei sit concrete in care exista un raport de DIPr.
Optiunea care se realizeaza prin intermediul punctelor de legatura (cet, domic, resedinta) implica utiliz

23
unor procedee de tehnica jur, puse in actiune cu concursul nprmelor conflictuale.
- Din p de ved al metodei de reglementare: Reg jur a str reprez un ansamblu de norme materiale, pe cind
dr conflictual ii sunt specifice normele conflictuale.
- Din p de ved al obiectlui reglementarilor: conflictul de legi se limiteaza la rap jur de DrPrivat cu elem
de extraniet, pe cind reg jur a str cuprinde o sfera mai larga, obiectul caruia include in plus rap de dr
adminisrativ si constitutional (intrarea, sederea, iesirea din tara a strainilor).
In general, reg jur a str intereseaza capacit de folosinta, iar conflictul de legi capacit de exercitiu a
acestora. Pt evitarea unor confuzii, e indicat sa se foloseasca notiunea de capacit de folosinta priv pers fiz
numai cind ac e considerata in rap cu legea tarii carei ii apartine prin cet sau domiciliu, iar pt capacit de
folos consid din p de ved a legii unde pers se afla in calit de strain, sa se folosesca formularea „dr si oblig
acordate strainilor”.

19-Determinarea legii aplicabile persoanei juridice

2.1. Caracterizaţi noţiunea de naţionalitate a persoanei juridice.
Naţionalitate a persoanei juridice - legatura politica si juridica intre pers jur si stat, se aplica prin
analogie cu cetatenia, dar nu e aceeasi, si nu are aceleasi efecte ca cetatenia pt pers fiz. Unii spun ca nu se
poate de folosit termen de nationalit, din mai multe puncte de vedere, dar exista si contraargumente pt ca
nu este aceeasi ca si cetatenia, si are o reglementare deosebita, asemanatoare, dar e o institutie juridica
desinestatatoare.
2.2. Stabiliţi criteriile de determinare a naţionalităţii persoanei juridice în diferite sisteme de drept,
inclusiv în cel al R.Moldova (art.1596 din Codul civil).
Criteriile de determinare sunt diferite, in diferite sisteme de drept:
1 - Criteriul voinţei fondatorilor. Utilizarea lui pemite fondatorilor sa aleagă nationalitatea în concordanţă
cu propriile interese asa cum aleg denumirea sau sediul. De aceea, acest criteriu a fost refuzat de literatura
de specialitate, pt că natura contractuală nu exprimă pe deplin esenţa persoanei juridice, si pentru că nu
asigură ocrotirea interesului public si pe cel al terţilor.
2 - Criteriul locului unde se află centrul activităţii economice. Lex societatis ar putea fi, în această
conceptie legea statului unde se află centrul activităţii persoanei jur, aşa după cum lex contractus este
legea statului unde se execută contractul (lex loci executionis). Potrivit acestei teorii, stabilirea
naţionalităţii este total subordonată determinării legii nationale, Criteriul menţionat nu a fost reţinut
pentru că ignoră natura instituţională a persoanei juridice şi pentru că uneori este greu de determinat locul
activităţii economice, atunci când aceasta se desfăşoară pe teritoriile mai multor state.
3 - Criteriul sediului social (teritorialităţii conducerii) Potrivit acestui criteriu, persoana juridică are
naţionalitatea ţării pe teritoriul cărei si-a stabilit sediul social. Sediul social trebuie să fie real şi serios,
adică persoana juridică să aibă principalele organe de conducere pe teritoriul unui stat şi, respectiv, să fie
stabilit într-o ţară cu care persoana juridică are o legătură semnificativă.
4 - Criteriul încorporării (locului înregistrării statutului). Potrivit acestui criteriu,
persoana juridică are naţionalitatea ţării unde au fost indeplinite formalităţile de
constituire şi înregistrare. Avantajul acestui criteriu constă în identificarea lesnicioasă şi stabilitate;
naţionalităţii, dar, totodată este supus criticii pentru faptul că există posibilitatea fraudării legii, Criteriul
menţionat se aplică şi în sistemul de drept al RM
5 - Criteriul controlului. naţionalitatea persoanei juridice determinându-se fie potrivit apartenenţei
conducătorilor persoanei juridice, fie potrivit cetăţeniei asociaţilor, fie potrivit naţionalităţii capitalului
social, fie potrivit cetăţeniei acelora în folosul cărora se desfăşoară activitatea persoanei juridice. Criteriul
controlului este folosit doar în unele tratate internaţionale, când se urmăreşte distingerea între.persoane
juridice naţionale'şi străine, precum şi în cazul aplicării anumitor măsuri discriminatorii persoanei juridice

24
străine.
6 - Criteriul mixt. în unele situaţii, pentru determinarea naţionalităţii sunt utilizate criterii mixte, adică
concomitent se aplică câteva criterii din cele menţionate.
2.3. Argumentaţi importanţa naţionalităţii persoanei juridice în materia dreptului internaţional
privat.
Importanta se exprima prin urmatoarele:
- nationalitatea ajuta sa facem deosebire intre pers jur nationale si straine, in DIPr e important, se pune
si problema recunoasterii extrateritoriale si stabilirea regimului juridic intr-o tara gazda
- nationalitatea determina legea aplicabila pt statutul pers jur (de legea nationala a pers jur)
- nationalitatea pers jur e un criteriu de detereminare a domeniuli de aplicare a tratatelor internationale,
adica determinarea pers jur care beneficiaza de prevederile tratatului
- nationalitatea de asemenea determina care stat poate corda protectie diplomatica, in anumite cazuri
- de semenea serveste la aplicarea masurilor deosebite de protectie impotriva unor pers jur straine
(pescuit, cai aeriane)

20-Legea aplicabila statutului personal

2.1. Caracterizaţi concepţia legii personale (lex personalis) în diferite sisteme de drept. În dreptul
internaţional privat statutul personal îl constituie ansamblu! materiei care aparţine stării civile şi
capacităţii persoanei.
Legea care.cârmuieste statutul personal ,este concepută in mod diferit în diferite sisteme de drept.
1. Sistemele de drept în care statutul personal esto supus legii naţionale (lex patriae)
> cetăţenia are caracter de stabilitate mai accentuat decât domiciliul şi. deci, permanenţa statutului
personal poate fi mai uşor asigurată prin legea naţională decât prin legea domiciliului;
> cetăţenia interesează statul şi, ca atare, acesta este îndreptăţii a organiza condiţia juridică a propriilor
cetăţeni; în situaţia când statutul personal esle supus legii domiciliului, statul aste lipsit de posibilitatea de
a asigura protecţia cetăţenilor proprii;
> dobândirea unei noi cetăţenii presupune, în general, acceptarea unui nou regim juridic al statutului
personal;
> legea naţională ţine cont de specificul ţării respective, fiind aplicabilă cetăţenilor şi inaplicabilă
străinilor;
> cetăţenia prezintă un grad de certitudine mai mare decât domiciliul, deoarece este mai uşor de cunoscut
decât acesta care. datorită elementului de intenţie, poate fi o sursă de imprevizibilitatc pentru terţi şi
dificultăţi pentru instanţele de judecată.
2. Sisteme de drept in care statutul personal este supus legii domiciliului.
►domiciliul stabilit într-o anumită ţară exprimă voinţa persoanei de a se Hupune legii acestei ţări;
►domiciliul este preferabil cetăţeniei, deoarece, pe de o pana, în materia raporturilor de familie este. în
general, unic pentru membrii familiei, deşi acaş-loa pot avea cetăţenii diferite şi, pe de altă parte, există
principiul unicităţii domiciliului, în sensul că persoana nu poate avea decât un domiciliu, spre deosebire
de cetăţenie, care în condiţiile dreptului modern poate sâ nu fie unică;
►domiciliul exclude, din punctul de vedere al legii aplicabile, diferenţa dintre cetăţeni şi străini;
►domiciliul, ca punct de legătură în dreptul internaţional privai, favorizează Mimilarea străinilor
imigranţi;
3.Sistemele de drept in care statutul personal este supus atât legii naţionale, cât şl legii domiciliului
2.2. Analizaţi determinarea legii aplicabile statutului personal în dreptul internaţional privat al
R.Moldova prin prisma reglementărilor cuprinse în art.1587, 1588, 1590 alin.(1), 1591 din Codul
civil. LEGEA APLICABILĂ STATUTULUI PERSONAL ÎN DREPTUL CONFLICTUAL AL
25
R.MOLDOVA. Pentru celăţeanul R.Moldova legea naţională este legea R.Moldova. Astfel, cetăţenia
constituie punctul de legătură pentru norma conflietuală în al cărei conţinut intră starea civilă şi
capacitatea persoanei fizice.
Determinarea cetăţeniei se face conform legii statului a cărui cetăţenie se invocă. explicit din
prevederile aiin.(1) al art.1587 din Codul civil, aplicarea legii naţionale, deci luarea cetăţeniei ca punct de
legătură, consliluie regula în materie, de la care insă există şi unele excepţii, în cazurile când se apicâ
legea domiciliului sau reşedinţei.
Astfel, în ca2ul în care persoana are două sau mai muite cetăţenii, legea naţională se consideră legea
statului cu care persoana are cele mai strânse legături, in sensul alin.(2), iar cele mai strânse legături
persoana le poate avea prin intermediul domiciliului sau reşedinţei.
în continuare, art.1587 alin.(3) prevede că .legea naţională a apatridului se consideră legea stalului în
care el îşi are domiciliul sau reşedinţa". în opinia noastră, aceasta formulare este confuză, în sensul că
dacă persoana aste apatrid, adică nu are nici o cetăţenie, atunci legea naţională nici nu există. Totodată,
legea naţională nu poate fi legea domiciliului (reşedinţei), avănd în vedere că ambele constituie noţiuni
distincte, reprezentând două aspecte ale aplicării leg» personale.
Potrivit art.1590/1 CC capacitatea de exerciţiu a cetăţenilor străini şi a apatrizilor este guvernată de
legea lor naţională. La fel ca şi art.1587 alin.(3), acest text poate provoca confuzii, având în vedere
faptul că nu există legea naţională în privinţa apatrizilor. Astfel, mai potrivit ar fi dacă privitor la
apatrizi s-ar prevedea „că capacitatea de exerciţiu a acestora este cârmuită de legea domiciliului, sau în
lipsa domiciliului, de legea reşedinţei".
in ceea ce priveşte capacitatea de exerciţiu a cetăţenilor străini şi a apatrizilor în materie de acte
juridice încheiate pe teritoriul R.Moldova şi în materie de obligaţii din cauzarea de prejudiciu se
stabileşte potrivit legii R.Moldova. în r.cnsul art.1590 nlin.<3).
In conformitate cu dispoziţia alin.(4) al art. 1590. apartenenţa unei persoane la o nouă lege naţională
nu aduce atingere majoratului dobândit şi recunoscut potrivit legii aplicabile anterior.
2.3. Argumentaţi teoria interesului naţional ca excepţie de la aplicarea legii personale (art.1590
alin.(2) din Codul civil).
Privitor la norma conflietuală lex patrise s-a elaborat o concepţie pentru a o exprimă dificultăţile pe
care le întâmpină coordonarea intereselor în prezenţă ou cerinţele unei securităţi juridice pe plan
internaţional. Această concepţie, cunoscută în doctrină sub denumirea de „teoria interesului naţional" este
o creaţie jurisprudenţialâ, reprezentând o excepţie de la competenţa normală a logii naţionale în privinţa
capacităţii persoanelor.
Potrivit legii personale, fie legea naţională, fio legea domiciliului, ar trebui sa rezulte următoarele
consecinţe:
1. În cazul când o persoană este capabilă potrivit legii salo personale. aceasta va fi considerată capabilă
în orice altă ţara;

2. În cazul când o persoană este incapabilă după legea sa personală, aceasta va fi considerată
astfel în orice tară .
Situaţia nu este aceeaşi în ceea ce priveşte cea de-a doua consecinţă; ca persoană incapabilă potrivit
legii sale personale este posibil să fie considerata capabilă în altă tară.
Teoria interesului naţional implică îndeplinirea în mod cumulativ a urmatoarelor condiţii, care
rezultă din prevederile art.1590 alin.(2):
a) Persoana în cauză să fie incapabilă potrivit legii sale personale
b) Această persoană să fie capabilă potrivit legii locului încheierii actul juridic
c) Anularea actului să fie de natură a produce un prejudiciu neiustificat pentru cetăţeanul propriu

26
21-Normele conflictuale privind numele si domiciliul persoanei
2.1. Caracterizaţi noţiunile de nume şi domiciliu.
Numele - reprez un atribut de identificare a pers fiz care consta in dr de a fi individualizat, in
familie si societate, prin cuvintele stabilite, in conditiile legii, cu aceasta semnificatie.
In cadrul rap jur la caare participa pers fizice, numele tr privit ca un tot intreg, ca o unitate, adica in
totlitate elementelor sale, pt ca numai astfel numele poate servi la identificarea pers fizice. Numele nu e
element a starii civile si nu poate fi cuprins in acesata. Dreptul la nume e un drept personal nepatrimonial.
Orice pers are dr la nume stabilit ori dobindit potrivit legii.
Domiciliul - este un mijloc de identificare in spatiu a persoanei fizice. Identificarea pers fizice intr-
un loc, anume determinat,prezinta interes in nasterea, modificarea, transmiterea sau stingerea de raporturi
jur, precum si in executarea dr si oblig ce alcatuiesc continutul acestor raporturi. CC – domiciliul pers
fizice este locul unde ac isi are locuinta statornica sau principala.Este un drept subiectiv nepatrimonial.
2.2. Analizaţi determinarea legii aplicabile numelui potrivit reglementărilor cuprinse în art.1589
din Codul civil. Articolul 1589. Numele cetăţenilor străini şi al apatrizilor
Drepturile cetăţeanului străin şi ale apatridului la nume, folosirea şi protecţia lui sînt guvernate
de legea sa naţională. Protecţia împotriva actelor ce atentează la dreptul la nume săvîrşite pe teritoriul
Republicii Moldova este asigurată potrivit legislaţiei acesteia.
Numele este un mijloc de identificare a persoanei fizice. Dreptul la nume este un drept personal
nepatrimonial. Orice persoană are dreptul la numele stabilit sau dobîndit potrivit legii. Acest drept
corespunde unei obligaţii legale în conformitate cu care fiecare persoană trebuie să poarte un nume.
Drepturile cetăţeanului străin sau ale apatridului la nume, folosirea şi protecţia lui sînt guvernate
de legea sa naţională, care poate fi legea statului a cărui cetăţenie o are persoana, legea statului în
care are domiciliul sau reşedinţa, dreptul statului cu care persoana are cele mai starînse legături. (de
văzut comentariul la art. 1587)
În privinţa numelui deosebim :
1) Dobîndirea numelui prin filiaţie
Dispoziţia art. 55 din Codul familiei nr. 1316-XIV din 26 octombrie 2000 (Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2001, nr. 47-48) prevăd dreptul copilului la nume de familie şi prenume. În
legislaţia Republicii Moldova termenul “nume” este folosit în două sensuri:
- pentru a desemna numele de familie şi prenumele
-pentru a desemna numele de familie şi prenumele şi patronimicul (art. 28 alin. (2) Cod civil)
Legea naţională care cîrmuieşte stabilirea filiaţiei se aplică şi în ce priveşte dobîndirea numelui
prin filiaţie.
2) Stabilirea numelui copilului găsit sau abandonat. Dacă copilul s-a născut pe teritoriul
Republicii Moldova din părinţi necunoscuţi i se atribuie cetăţenia Republicii Moldova, iar
determinarea numelui revine autorităţilor tutelare, care în conformitate cu art. 35 Cod civil
sînt autorităţile administraţiei publice locale.
3) Schimbarea numelui de familie şi/sau a prenumelui. Numele se modifică prin efectul schimbării
stării civile în condiţiile prevăzute de lege, respectiv ca efect al căsătoriei, ca efect al desfacerii
căsătoriei, ca efecet al divorţilui, ca efect al morţii unuia dintre soţi, ca efect al acţiunii în
contestarea filiaţiei din căsătorie, ca efect al adopţiei, ca efect al acţiunii în tăgăduirea
paternităţii.
In toate aceste situaţii se aplică legea care cîrmieşte materia respectivă.
4) În cazul apatridului domiciliat în Republica Moldoba schimbarea numelui pe cale
administrativă fără modificarea stării civile este de competenţa “lex domicilii”, deci legea Republicii
Moldova va fi competentă.
27
 În conformitate cu art.10 din Legea nr.100-XV “Cetăţenii străini care locuiesc sau se află temporar în
Republica Moldova şi apatrizii cu domiciliul în Republica Moldova pot cere înregistrarea actelor de
stare civilă în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii Republicii Moldova”.
În baza art.19 al.1 din Constituţia RM protecţia împotriva actelor de încălcare a dreptului la
nume, stabilită în art.29 Cod civil, săvîrşite pe teritoriul Republicii Moldova este supusă legii
Republicii Moldova, deoarece cetăţenii străini şi apatrizii au aceleaşi drepturi şi obligaţii la
înregistrarea actelor de stare civilă ca şi cetăţenii Republicii Moldova
2.3. Argumentaţi importanţa domiciliului pe planul dreptului internaţional privat.
In plan I, problema domiciliului are o imporatnta mare. Inainte de a fi o notiune universala,
domiciliul are o functie interna si diferade la o legislatie la alta. Notiunea de domiciliul a avut o
importanta de-a lungul secolelor. Sec.XIII Corpus juris Civilis – conditia jur a Italiei. Fiecare suveran
dispunea de legea sa. Postglosatorii au inventat legea personala – legea domiciliului. Trecind din Italy in
France au aprut neintelegeri in teritorialitatea cutumelor. Legea personala putea fi admisa numai ca
exceptie. Apar statute reale sau si personale. Charles Dumoulin inclina maI MULT SPRE LEGEA
PERSONALA. Criteriul determinarii statutelor personale era domiciliul. Cu adoptarea CCFrancez 1804,
lex personalis nu mai e determinata de domiciliul pers, ci de cetatenia sa, iar in caz de aparitie a
conflictului de legi, lex domicili indeplineste numai o functie supleanta si numai in cazuri exceptionale o
funct principala. In prezant not de ramine legata de DIPr. Domiciliul constit o notiune complexa care
intervine in toate compartimentele a DIPr, fie ca e vorba de condit jur a str, fie ca e vorba de conflictele
de legi.
Dr RM nu contine dispozitii conflictulae priv domiciliul pers fiz. In DIPr al RM domiciliul reprez
punctul de legatura intre rap jur si sist de dr aplicabil.El e consid ca punct de legat in urm rap jur: starea
civila, capacitate si relatiile de familie; -conditia de fond ale contractelor in lipsa de consens asupra
determinarii legii aplicabile acestora; - jurisdictia competenta in unele situatii.

22-Legea aplicabila bunurilor si drepturilor reale

3.1. Caracterizaţi regula lex rei sitae pornind de la reglementările art.1601-1602 din Codul civil.
Articolul 1601. Dispoziţii generale cu privire la drepturile reale
(1) Conţinutul posesiunii, dreptului de proprietate şi al altor drepturi reale asupra bunurilor mobile şi
imobile, realizarea şi ocrotirea lor se determină potrivit legii statului pe al cărui teritoriu se află bunurile
dacă nu se prevede altfel.
(2) Apartenenţa bunului la categoria de bunuri mobile sau imobile, precum şi orice altă calificare juridică
a bunurilor, se determină potrivit legii statului pe al cărui teritoriu se află bunurile.
Articolul 1602. Dobîndirea şi stingerea drepturilor reale
(1) Dobîndirea şi stingerea dreptului de proprietate şi altor drepturi reale asupra bunului se determină
conform legii statului pe al cărui teritoriu se afla sau era situat bunul la momentul cînd a avut loc acţiunea
ori o altă împrejurare ce a servit drept temei pentru apariţia sau stingerea dreptului de proprietate sau altor
drepturi reale dacă legislaţia RM nu prevede altfel.
(2) Dobîndirea şi stingerea dreptului de proprietate şi altor drepturi reale asupra bunului care reprezintă
obiectul actului juridic se determină conform legii aplicabile actului juridic dacă acordul părţilor nu
prevede altfel.
(3) Dobîndirea dreptului de proprietate şi altor drepturi reale asupra bunului prin uzucapiune se determină
conform legii statului în care se afla acest bun la momentul expirării termenului uzucapiunii.
3.2. Analizaţi domeniul de aplicare a regulii lex rei sitae.
Apartenenta bunurilor la mobile si imobile si orice alta calificare a bunurilor se determina cf legii
statului pe al carui teritoriu se afla bunurile daca nu se prevede altfel. Dle reale – art 1601 CC – legea
28
statului pe al carui terit seafla bunurile cirmuiesc drept de propriet s.a. drepturi reale asupra bunurilor.Cf
lex rei sitae se face si clasificarea bunurilor.
Modurile specifice de dobândire sau transmitere a drepturilor reale (de ex ocupaţiunea,
accesiunea, uzucapiunea) precum şi modurile de atingere a acestor drepturi (de ex rechiziţia,
confiscarea) sunt supuse legii locului situării bunului.
Modurile nespecifice de dobândire şi transmitere a drepturilor reale (contractul, testamentul, etc.)
pot fi supuse fie legii locului situării bunului, fie altor legi, în funcţie de aspectele de natură reală sau de
altă natură decât cea reală.
Orice formă de publicitate referitoare la bunuri este guvernată de legea aplicabilă la data şi în locul
unde se realizează, ceea ce au ca efect constituirea drepturilor referitoare la bunuri imobile, sînt guvernate
de legea statului pe al cărui teritoriu se află bunurile, chiar dacă temeiul juridic al dobîndirii, transmiterii
sau stingerii dreptului real ori al garanţiei reale s-a constituit prin aplicarea unei alte legi.
Măsura de publicitate imobiliară este supusa legii locului situării imobilului, chiar dacă actul juridic
generator, transla tiv, modificator sau extinctiv al dreptului real sau al garanţiei reale imobiliare este supus
unei alte legi.
Prin continutul drepturior reale înţelegem prerogativele pe care titularul unui asemenea drept le
are. precum şi modalităţile de exercitare a acestora.
Astfel, rezultă că lex rei sitae guvernează modul de exercitare al posesiei, folosinţei şi dispoziţiei privind
bunurile, precum şi dezmembramintele dreptului de proprietate: dreptul de uzufruct: dreptul de uz;
dreptul de abitaţie; drep de servitute; dreptul de superficie.
3.3. Argumentaţi excepţiile de la aplicarea regulii lex rei sitae (art.1603-1607 din Codul civil).
1 - Mijloacele de transport
bunurile aflate la bord care formează dotarea tehnică;
creanţele care au ca obiect cheltuielile de asistenţă tehnică a mijloacelor de transport.
2 - Bunurile aflate în curs de transport
apariţia şi stingerea dreptului de proprietate şi a altor drepturi reale în baza actului juridic cu privire la
bunurile mobile aflate în curs de transport se determină conform legii statului de undo aceste bunuri au
fost expediate.
De la regula aplicării legii locului de expediţie a bunului, art.1605 din Codul civil instituie două
excepţii, şi anume:când prin acordul părţilor s-a stabilit altfel;când bunurile fac parte din categoria celor
personale ale pasagerului se aplică legea naţională a posesorului
3 - Bunurile supuse înregistrării de stat
în conformitate cu prevedereile art.1604 din Codul civil, dreptul de proprietate şi alte drepturi reale asupra
bunurilor supuse înregistrării de stat se determină potrivit legii statului pe al cărui teritoriu drepturile
asupra acestor bunuri sunt înscrise în registrul de stat.
4 - Titlurile de valoare
Emiterea titlurilor de valoare este supusa legii aplicabile statutului organic al persoanei juridice emitente.
Legea naţională a persoanei juridice străine se consideră legea statului pe al cărui teritoriu persoana este
constituită. Aşadar, emiterea titlurilor de valoare este supusă legii naţionale a societăţii emitente.
Condiţiile şi efectele transmiterii titlurilor de valoare suni supuse unor legi diferite, în funcţie de felul
titlului, şi anume:
titlurile la ordin sunt cârmuite de legea locului de plată;
titlurile la purtător sunt supuse legii locului unde acestea se află (lex rei sitae),
titlurile nominative sunt guvernate de legea aplicabilă statutului organic al persoanei juridice emitente.
5 - Drepturile de proprietate intelectuală
Codul civil face distincţie între dreptul de autor asupra unei opere aduse la cunoştinţa publicului, dreptul
de autor asupra operelor nedivulgate, precum şi reparaţia materială şi morală cu privire la încălcarea

29
dreptului de proprietate intelectuala.
Dobândirea, conţinutul şi stingerea dreptului de autor asupra unei opere de creaţie sunt guvernate
de legea stalului pe al cărui teritoriu această operă a fost adusă pentru prima data la cunoştinţa publicului
prin expunere, difuzare, publicare, reprezentare sau in orice alt mod.
Dreptul de autor asupra unei opere de creaţie care nu a fost adus ia cunoştinţa publicului este
guvernat de legea naţională a autorului. obţinerea despăgubirilor materiale sau morale sunt supuse legii
statului pe al cărui teritoriu a fost încălcat dreptul de autor sau de proprietate intelectuală.
6 - Universalitătile de bunuri
Codul civil prevede că universalitatea de fapt este o pluralitate oe bunuri corporale omogene considerate
ca un tot întreg, iar universalitatea da drept este o pluralitate de bunuri corporaie şi incorporale de orice
feî care. privite împreună, sunt considerate ca un tot întreg.
Universalitătile de bunuri cunosc un regim special din perspectiva dreptului internaţional privat. Astfel:
-universalitătile de bunuri (mobile sau imobile), aparţinând unei persoane
fizice, izvorâte din succesiune, sunt supuse legii aplicabile succesiunii
-transmiterea universalităţii de bunuri între persoane juridice ca efect a'
reorganizării acestora, este supusă legii naţionale a persoanei juridice reorganizate".

23-Legea aplicabila conditiilor de forma ale actelor juridice.

3.1. Caracterizati legea aplicabila formei exterioare a actelor juridice
În DIP forma exterioara a act j este cirmuita de legea locului unde se incheie actul exprimata prin
formularea locus regit actum. Justificarea aplicarii regulii date se intemeiaza pe consideratii de ordin
practic constind in faptul ca atunci este vorba de acte solemne acestea implica interventia unei autoritati
locale care aplica propria lege, iar referuitor la alte act j in prezumtia ca legea locala este cel mai bine
cunoscuta de parti, totodata regula locus regit actum se justifica prin satisfacerea unei cerinte de
generalitate in care statul forului poate fi interesat in sensul aplicarii aceleiasi legi pentru toate act j
intocmite pe teritoriul statului respectiv . locus regit actum isi gaseste aplicarea in toate sist de dr chia
daca de mai multe ori este alternativa sau subsidiara
3.2. Analizati domeniul de aplicare a legilor privind forma actelor juridice.
În principal coditiile de forma ale act j sunt stabilite de legea care guverneaza fondul actului j,
totodata se precizeza ca actul j incheiat in afara rm se considera valabil din punctul de vedere al formei
daca indeplineste conditiile prevazute de una din urmatoarele legi:
- este respectata legea locului unde a fost intocmit
- sunt respectate exigentele legislatiei rm
- este respectata legea nationala sau legea domiciliului persoanei care la intocmit
- este valabil conform legii aplicabile autoritatii care examineaza validitatea actuluij
astfel precizarile art 1609 se aplica atit actelor j unilaterale cit si bilaterale , astfel daca legea nu
distinge nici cel care o interpreteaza nu trebuie sa distinga.
Astfel cod civil prevede ca contractul este valabil din punct de veder a formei in cazul in care:
- partile contractului se afla la moment incheierii contractului in state diferite si sunt respectate
conditiile de forma potrivit legislatiei unuia dintre aceste state
- reprezentantul unei parti a contractului respecta condit de forma potrivit legislatiei statului pe al
carui teritoriu se afla la momentul incheierii contractului.
3.3. Argumentati caracterul normelor conflictuale privind forma actului juridic sub aspectul
prioritatii de aplicare (art.1609 alin.(1),art.1613 din CC)
– Aplicarea in principal al legii care cirmuieste fondul-

30
 in Dip rm cu privire la forma actelor j exista o norma conflictuala principala si mai multe norme
conflictuale subsidiare, mentionam acordarea prioritatii de reglemntare legii care cirmuieste fondul
actului celelalte avind caracter subsidiar fata de aceasta
- Aplicarea in subsidiar a legii locului intocmirii actului
in DIP RM regula locus regit actum are un caracter subsidiar fata de legea care cirmuieste fondul
actului j, actul j incheiat in afara rm se considera valabil din punctul de vedere a formei daca este
respectata legea locului unde a fost intocmit
- Aplicarea in subsidiar a legii nationale sau legii domiciliului persoanei care la intocmit
potrivit art 1609 act j incheiat in strainatate este valabil din punct de vedere al formei in cazul cind
este respectata legea nationala sau legea domiciliului persoanei care la intocmit acesta prevedere
este compatibila numai cu actele j unilaterale, astfel contractul este valabil in cazul in care partile
contractante se afla la momentul incheierii contractului in state diferite sunt respectata conditiile
de forma potrivit legislatiei unuia din aceste state , din coraborarea dispozit art 1609 si ale art
1613 rezulta ca legile la care se refera au o aplicabilitate alternativa in materia formei actului j
- Aplicarea in subsidiar a legii autoritatii care examineaza validitatea actului j
in conform cu art 1609 act j se considera valabi; din punct de vedere al formei si in cazul in care
indeplineste conditiile legii aplicabile potrivit DIP al autoritatii care examineaza validitatea
actului prin aplicarea regulii auctor regit actum. Regula auctor regit actum se aplica in principiu in
cazul in care validtatea act j este examinata de o autoritate a unui stat in strainatate, in cazul
examinarii validitatii actului de o autoritate din tara forului se aplica regula locus regit actum

24-Legea aplicabila conditiilor de fond ale actelor juridice unilaterale si ale

contractelor in lipsa consensului asupra determinarii ei
3.1. Destingeti solutiile existente pe planul DIP privind determinarea legii aplicabile conditiilor de
fond ale actelor juridice unilaterale si ale contractelor cind partile (partea ) nu au exprimat dorinta.
Distingeţi soluţiile existente pe planul dreptului internaţional privat privind determinarea legii aplicabile
condiţiilor de fond ale actelor juridice unilaterale şi ale contractelor când părţile (partea) nu au exprimat
voinţa. In sit cind partile nu au ales legea aplicabila actului jur (lex voluntatis), organul de jurisdictie
(inst de judec, arbitraj) procedeaza la localizarea actului jur dupa criterii obiective, situindu-l in cadrul
unui sist de dr.
In sit in care partila nu qu ales legea aplic contractului ca lex voluntatis, sarcina de a proceda la
localizarea obiectiva a contractului in sfera unui anumit sist de dr pt determin legii aplicabile
contractului ii revine organului de jurisdictie (inst de judec sau arbitraj).
3.2. Analizati stabilirea legii aplicabile conditiilor de fond ale actelor juridice unilaterale si ale
contractelor(art.1609 alin.(2), art.1611 CC)
Analizaţi stabilirea legii aplicabile condiţiilor de fond ale actelor juridice unilaterale şi ale contractelor
(art.1609 alin.(2), art.1611 din Codul civil).

1609(2) – Conditiile de fond ale actului jur sunt determin de legea aleasa de autorullui sau de legea
statului cu care actul jur are cele mai strinse legaturi, sau de legea locului unde actul jur material este
intocmit. Daca legea aplicabila fondului impune o anumita forma autentica, aceasta cerinta nu poate fi
inlaturata, chiar daca actul jur a fost intocmit in strainatate. Pe planul DIPr, lex voluntatis e expresia
principiului autonomiei de vointa a partilor care reglementeaza in general materia conditiilor de fond ale
actului jur. Partile au libertatea de a preciza continutul actului juridic, precum si determinarea sist de drept
aplicabil actului lor ca lex causae.
1611 – In lipsa unui consens asupra legii aplicabile contractului, se aplica legea st cu care contractul
prezinta cele m strinse legaturi. Se consid ca exista asem legaturi cu legea st in care debitorul prestatiei, la
31
momentul incheierii contractului, isi are domiciliul, resedinta sau e inregistrat in calit de pers jur.
In lipsa unui consens intre parti asupra legii aplicabila contractului prin derogare de la cele spuse mai
sus: -contractului ai carui obiect e un bun imobil, precum si contr de administrare fiduciara a bunului, se
aplica legea st pe al carui terit se afla bunul;-contractului de antrepriza in constructie si contr de antrepriza
de efectuare a lucrarilor de proiectare si cercetare se aplica legea st in care se creeaza rezultatele
prevazute in contract;
- Contr de societate civila se aplica legea st pe al carui teritoriu se desfasoara ac acrivit;
- Contr incheiat la licitatie sau pe baza de concurs se aplica legea st pe al carui terit se desfasoara
licitatia sau concursul.
3.3. Formulaţi domeniul de aplicare al legii contractului (art.1612 din Codul civil).
1612 – actiunea legii aplicabile cuprinde:
1) interpretarea contractului
2) dr si oblig partilor
3) executarea contractului
4) consecintele neexecutarii sau executarii necorespunzatoare a contractului
5) incetarea contractului
6) consecintele nulitatii sau nevalabilitatii contractului
7) cesiunea creantelor si preluarea datoriei in legatura cu contractul.
Incheierea contractului – aici important sunt conditiile de fond pt incheiera contr – capacitatea,
consimtamintul, obiectul si cauza. Capacitatea e guvernata de legea natioanla apersoanei fiz/jur.
Consimtamintul, obiectul si cauza sunt supuse legii contractului (lex contractus). Daca tr de determinat
locu – conform lex fori.
Interpretarea contractului se face conform lex contractus. Partile pot defini in cuprinsu contractului
termenii conventiei siinterpretarea acestora, astfel interpretarea se va face dupa uzante, sau
INCOTERMS.
Efectele contractului reglementeaza lex contractus: - consecintele neexecutarii sau executarii
necorespunzatoare a contractului; - rezolutiunea si rezilierea contractului; - nulitatea contractului; -
stingerea obligatiilor contractuale; - raspunderea contractuala.
Executarea contractului se guverneaza dupa lex contractus: - modalitatile de executare, regim jur al
platii,clauzele de impreviziune (hardship).
Moneda de plata- legea st care a emis-o, dar datorie – legea aplicabila datoriei. Aici poate fi aplicata: Lex
monetae, lex contractus, lex delicti, lex loci solutionis (legea st locului de plata).
Transmiterea, transformarea si stingerea obligatiilor contractuale:
-Cesiunea de creanta – lex voluntatis si legea creantei cedate.
-Subrogarea – lex voluntatis.
-Delegatia si novatia – lex voluntatis si lex contractus.
-Compensarea – legea aplicabola creantei.
-Prescriptia extinctiva – lex voluntatis si lex aplicabila fondului contractului.

25-Legea aplicabila conditiilor de fond ale actelor juridice unilaterale si ale

contractelor.
3.1. Caracterizaţi temeiul juridic al principiului lex voluntatis.
În materia DIP lex voluntatis este expresia principiului autonomiei de voinţă a părţilor, care guvernează
condiţiile de fond ale actului juridic.
Exprimarea voinţei părţilor cu privire la alegerea legii aplicabile are, totodată, ca scop evitarea unui
eventual conflict de legi, soluţionându-1 anticipat.
32
 Sunt cunoscute două aspecte ale principiului lex voluntatis.
1. Părţile au posibilitatea de alegere a legii aplicabile, cu limitarea la legile cu care raportul juridic
prezintă legătură.
2. Posibilitatea de alegere este nelimitată, părţile având libertatea deplină în alegerea legii aplicabile.
Principiul lex voluntatis prezintă avantajul de a ţine seama de exigenţele comerţului internaţional, deoarece
permite părţilor să adapteze contractul în condiţiile variate ale diferitor pieţe străine
Cu ocazia încheierii unui contract, părţile se pot referi la o lege străină şi cu alt scop, şi anume numai
pentru a preciza conţinutul contractului încheiat. Alegerea trebuie să fie exprimată în mod expres sau să fie
determinabilă pe baza prevederilor contractului sau pe baza împrejurărilor concrete ale cazului. Părţile vor
putea opta în ceea ce priveşte legea aplicabilă pentru întregul contract sau numai pentru o parte a sa".
Astfel, pentru a nu include prevederile unei legi străine, transcriindu-le în contract, părţile fac în contextul
acestuia o simplă referire la legea străină din care ar rezulta că acestea au convenit ca întregul contract sau
anumite părţi să fie reglementate de legea la care se face referire.
Doctrina şi legislaţiile majorităţii statelor prevăd posibilitatea părţilor de a alege legea aplicabilă totalităţii
sau numai anumitor părţi ale contractului. Dar fragmentarea contractului în mai multe segmente, guvernate de
legi diferite, poate produce confuzii şi nesiguranţă, astfel încât unitatea juridică a contractului să fie pusă sub
semnul întrebării. Prin urmare, dreptul recunoscut părţilor privitor la multiplicarea regimului juridic al
contractului nu poate fi la libera discreţie a părţilor, ci trebuie să se facă astfel încât să se obţină o soluţie
logică.
3.2. Analizaţi modalităţile şi momentul exprimării voinţei părţilor contractante în determinarea
legii aplicabile potrivit art.1610 alin.(3) şi (4) din Codul civil.
Modalităţile de exprimare a voinţei părţilor
Art.1610 alin.(3) din Codul civil prevede câ determinarea legii aplicabile trebuie să
fie expresă sau sâ rezulte din conţinutul contractului ori din alte
împrejurări.
Alegerea expresă presupune că părţile fie desemnează legea aplicabilă printr-o clauză
contractuală inclusă în contractul principal, fie prin încheierea unui contract separat, având
ca obiect determinarea acestei legi.
Clauza contractuală cuprinsă in contractul principal sau contractul separai prin care
părţile aleg legea aplicabilă contractului Iar poartă denumirea de pactum de lege utenda sau
electiojuris (clauză de alegere).
Alegerea tacită presupune câ desemnarea legii aplicabile rezultă fie din cuprinsul
contractului, fie din alte circumstanţe.
Din textul art.1610 alin.(3), deducem câ instanţa de judecată sau arbitralâ poate aprecia
voinţa tacită a părţilor după elemente subiective, ce ţin de atitudinea partilor, sau obiective ce tin
de natura contractului cu o singura Icondiţie: ca din acestea să rezulte în mod sigur voinţa pârtilor
de a desemna un anumit sistem de drept aplicabil contractului lor, cu titlu de lex causae.
►Momentul exprimării voinţei pârtilor
Potrivit art.1610 alin.(4) din Codul civil, legea aplicabilă poate fi
determinată de părţile contractului în orice moment, atât la incheierea lui, cât şi în orice
moment ulterior. Totodată, alin.(5) stabileşte că determinarea, după încheierea contractului,
a legii aplicabile are efect retroactiv şi se consideră valabilă din momentul încheierii
controlului, fără a aduce atingere validităţii formei conliacîului sau drepturilor dobândite de
către terţi in legătură cu acest contract,
in ceea ce priveşte momentul determinării legii aplicabile, se impune precizarea ci, de
regula, părţile aleg sistemul de drepl aplicabil anterior apariţiei unui litigiu in legătură cu

33
 contractul în cauză. Bineânţeles, câ alegerea legii aplicabile poate fî făcută şi ulterior
apariţiei litigiului, inclusiv în faţa instanţei de judecată sau de arbitraj, dar numai pană la
începerea dezbaiorilo' pe fond.
3.3. Argumentaţi posibilitatea modificării legii aplicabile condiţiilor de fond ale contractelor de
către părţi
In sensul ari.1610 alin.(4) din Codul civil, părţile contractului sunt în drept sa convină oricând asupra
modificării legii aplicabile. Cu alte cuvinte părţile au posibilitatea de a modifica legea aleasă de către ele
pentru a guverna contrcatul dintre acestea.
Totodată, considerăm, că modificarea legii aplicabile, convenită ulterior " încheierii contractului, are
efect retroactiv, in sensul alin.(5), adică operează de la data încheierii contractului, însă efectul retroactiv
a modificării este limitat, având în vedere că modificarea nu poate sn infirme validitatea formei
contractului şi nu poate să aducă atingere drepturilor dobândite de către terţi în legătură cu contractul
respectiv.
in cazul apariţiei unui litigiu în legătură cu contractul, credem câ alegerea expresă făcută de pârii înainte
de prima zi de înfăţişare sau ulterior, în cursul dezbaterilor, nu mai poate fi modificată, deoarece aceasta
ar echivala cu schimbarea temeiului juridic al acţiunii.

26-Legea aplicabila faptelor juridice ilicite

2.1. Caracterizati faptele juridice ilicite. Aspectele principale privind faptele juridice ilicite sunt
reglementate de art.1615 din Codul civil. Potrivit alin.(1), actul ilicit este calificat drept act cauzator de
prejudiciu conform legii statului unde s-a produs.
Astfel, remarcăm că reglementările de drept internaţional privat în această materie, nu se bucură de o unitate
terminologică. De exemplu, art.1615 este întitulat „Actul juridic", însă se referă la faptul juridic, fiind vorba,
desigur, de legea aplicabilă faptelor juridice ilicite, adică delictelor civile.
Legea care reglementează delictul civil prezintă unele caracteristici specifice, în funcţie de condiţiile
concrete în care acesta se produce.
2.2. Stabiliti legea aplicabila faptelor juridice ilicite in DIP art.1615 CC Potrivit art.1615 alin.(1) din
Codul civil, răspunderea civilă delictuală este supusă legii locului unde s-a produs faptul cauzator de
prejudiciul.
Totodată, alin.(3) al aceluiaşi articol stabileşte că, în cazul în care toate sau o parte din consecinţele
cauzatoare de prejudicii se produc pe teritoriul unui alt stat decât cel în care a avut loc delictul, reparaţiei
corelative se aplică legea acestuia stat.
Astfel, prin coroborarea dispoziţiilor alin.(1) şi alin.(2) rezultă, că în cazul în care fapta ilicită şi
prejudiciul se localizează pe teritoriul aceluiaşi stat -delictul civil este supus legii statului respectiv ca
lege a locului săvârşirii delictuale (/ex loci delicti commissi).
în această situaţie elementul de extraneitate al raportului juridic de drept internaţional privat privind
delictul civil, trebuie să fie altul decât locul săvârşirii delictului sau locul producerii prejudiciului, ca de
exemplu, cetăţenia, domiciliul sau reşedinţa străină a făptuitorului sau a victimei.
Aplicarea legii locului producerii delictului se justifică pe următoarele considerente:
- această lege reprezintă o aplicare a principiului teritorialităţii (suveranităţii),
constând în interesul statului de a reglementa prin norme proprii regimul
delictelor săvârşite pe teritoriul său;
- această lege reprezintă şi o aplicare a principiului generalităţii, în sensul că toate faptele ilicite
produse pe teritoriul unui stat vor fi supuse unui regim juridic unic;
- aplicarea acestei legi presupune o simplificare a soluţiei bazată pe localizarea obiectivă a raportului
juridic;

34
 - aplicarea legii locului delictului civil corespunde noţiunii de fapt juridic în sens restrâns, obligaţia de
dezdăunare luând naştere direct din lege, prin săvârşirea delictului civil;
- fapta este calificată ca fiind delict după legea locului unde a fost săvârşită, iar autorul său nu poate fi
tras la răspundere după altă lege;
- incidenţa legii locului săvârşirii delictului asigură concordanţa cu
reglementarea unor aspecte juridice conexe, precum regimul probelor, în
sensul că probele sunt legate, de regulă, de locul producerii delictului (art.458
alin.(4) din Codul de procedură civilă) şi competenţa jurisdicţională în materie,
care aparţine instanţelor din R.Moldova dacă aici este locul unde faptul juridic
a intervenit (art.460 alin.(1) lit.e) din Codul de procedură civilă).
2.3. Argumentati legea aplicabila unor forme speciale de raspundere delictuala- raspunderea
pentru prejudicii cauzate personalitatii (art.1616 CC), raspunderea pentru produse viciate (art.
1617 CC), raspundere pentru concurenta neloiala (art.1618 CC ).
Răspunderea pentru prejudicii cauzate personalităţii
Având în vedere particularităţile pe care le prezintă răspunderea pentru prejudicii cauzate
personalităţii pe planul dreptului internaţional privat, această formă de răspundere delictuală are o
reglementare distinctă.
Specificul acesteia se manifestă prin obiectul şi mijlocele realizării faptei. Astfel, obiectul răspunderii
pentru prejudicii cauzate personalităţii îl constituie prejudiciul adus drepturilor personale nepatrimoniale,
şi anume cele privind persoana victimei, iar fapta ilicită se realizezază prin intermediul mijloacelor
publice de informare. Potrivit art.1616 din Codul civil, pretenţiile cu privire la despăgubiri pentru
prejudicii cauzate personalităţii prin mijloacele de informare în masă sunt guvernate, la alegerea
persoanei prejudiciate, de:
a) legea naţională a persoanei prejudiciate;
b) legea statului pe al cărui teritoriu persoana prejudiciată îşi are domiciliul sau reşedinţa;
c) legea statului pe al cărui teritoriu s-au produs consecinţele cauzatoare de prejudicii;
d) legea statului pe al cărui teritoriu autorul prejudiciului îşi are domiciliul sau reşedinţa.
Din analiza acestui articol, rezultă următoarele:
- Persoana prejudiciată are posibilitatea de alegere a legii aplicabile.
- Opţiunea de alegere a legii aplicabile de către persoana lezată este limitată la cele patru legi
menţionate în text. Precizăm, că la trei din aceste legi (lit.a), b) şi d) din textul articolului), punctele de
legătură care trimit la ele sunt elemente personale de localizare a persoanei prejudiciate (cetăţenia,
domiciliul sau reşedinţa) sau a autorului prejudiciului (domiciliul sau reşedinţa). Cea de-a patra lege
asupra căreia se poate exercita opţiunea este legea locului producerii prejudiciului (tex loci laesionis).
Observăm, că dintre legile în opţiune lipseşte legea locului săvârşirii delictului (tex loci delicti
commissi), avându-se în vedere că aceasta prezintă mai puţină importanţă în cazul denigrării prin
mijloacele de informare în masă, iar în unele cazuri nici nu există ca lege a unui stat (de exemplu, în cazul
când delictul se săvârşeşte într-un teritoriu fără suveranitate sau în marea liberă).
Răspunderea pentru produse viciate
Răspunderea pentru produse defectuoase reprezintă o modalitate specifică de protecţie a
consumatorului, prin mijloace de drept internaţional privat.
Astfel, potrivit art.1617 alin.(1) din Codul civil, pretenţiile cu privire la despăgubiri pentru
prejudiciile cauzate de produse viciate sunt guvernate, la alegerea consumatorului prejudiciat, de:
a) legea statului pe al cărui teritoriu îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana prejudiciată;
b) legea statului pe al cărui teritoriu a fost dobândit produsul, cu condiţia ca producătorul sau furnizorul
să facă dovada faptului că produsul a fost pus pe piaţa acelui stat fără acordul său.
Din dispoziţiile art.1617 alin.(1), sub aspectul legii aplicabile se desprind următoarele concluzii:

35
 - Consumatorul prejudiciat are posibilitatea de a alege dreptul aplicabil.
- Alegerea poate fi făcută asupra uneia dintre cele două legi menţionate,
adică legea domiciliului sau reşedinţei consumatorului sau legea statului de
unde a fost dobândit produsul. Totuşi, legea acestui stat nu se va aplica în cazul în care producătorul face
dovada că produsul a fost pus în circulaţie pe piaţa acelui stat fără consimţământul său, adică independent de
voinţa sa.
Totodată, art.1617 alin.(2) stabileşte că pretenţiile indicate în alin.(1) pot fi formulate numai dacă produsele
fac parte din consumul personal sau familial.
Astfel, textul menţionat instituie o condiţie importantă a răspunderii, care ţine de destinaţia produselor, în
sensul ca acestea să facă parte din consumul personal sau familial al consumatorului.
Răspunderea pentru concurenţă neloială
Regimul conflictual al răspunderii pentru concurenţa neloială este prevăzut de art.1618 din Codul civil,
care stabileşte că pretenţiile cu privire la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-un act de concurenţă
neloială sunt guvernate de:
a) legea statului pe al cărui teritoriu s-a produs rezultatul cauzator de
prejudiciu;
b) legea statului pe al cărui teritoriu este înregistrată persoana prejudiciată;
c) legea care guvernează fondul contractului încheiat de părţi dacă actul de concurenţă neloială a fost săvârşit
şi a adus prejudicii raporturilor dintre ele.
Din analiza textului menţionat rezultă următoarele:
- Persoana prejudiciată, adică victima concurenţei neloiale, are posibilitatea de a alege legea aplicabilă.
- Opţiunea de alegere a legii aplicabile de către victimă este limitată la cele trei legi - tex loci laesionis,
tex personalis, tex contractus.

27-Legea aplicabila faptelor juridice licite

2.1. Caracterizati faptele juridice licite. Din categoria faptelor juridice licite cunoscute dreptului
R.Moldova, menţionăm următoarele: a) gestiunea de afaceri; b) îmbogăţirea fără justă cauză.
Raporturile de obligaţii iau naştere pe temeiul acestor fapte juridice, adică ele sunt izvoare de
obligaţii.
Faptele juridice licite sunt supuse legii locului unde acestea intervin. într-un sens larg, legea locului
delictului (tex loci delicti commissi) presupune că faptele juridice, atât cele licite cât şi cele ilicite, sunt
supuse legii locului unde se produc.
2.2. Determinati legea aplicabila faptelor juridice licite in DIP al RM (art.1624)
Din punctul de vedere al dreptului internaţional privat, gestiunea de afaceri este reglementată de
art.1614 alin.(1) din Codul civil, care stabileşte că gestiunea de afaceri este supusă legii locului unde
gerantul îndeplineşte actele de gestiune.
Astfel, conform acestei reglementări gestiunea de afaceri este cârmuită de legea locului unde persoana
care îndeplineşte actele curente de gestiune exercită această activitate (tex loci).
In practică pot apărea dificultăţi în determinarea acestui loc în situaţia când faptele care formează
obiectul gestiunii intervin în mai multe ţări sau în cazul în care faptele sunt săvârşite într-o ţaţă, iar
rezultatul gestiunii se produce în altă ţară. în aceste situaţii, soluţia potrivită este aplicarea legii locului
unde se localizezază interesele gerate, adică legea locului gestiunii, deoarece sunt mai caraecteristice
obligaţiile geratului, decât cele ale gerantului.Având în vedere aspectele menţionate, considerăm că în
cazul când actele de gestiune se exercită în R.Moldova, cum ar fi plata de către gerant a unui impozit al
geratului din străinătate, se va aplica legea R.Moldova (în acest caz, locul efectuării gestiunii coincide cu
36
localizarea gerantului), iar dacă gerantul din R.Moldova plăteşte, în Italia, impozitul datorat de un gerat din
Spania, se va aplica legea italiană (care nu coincide cu localizarea nici uneia dintre părţi).
2.3. Formulati domeniul de aplicare al legii locului gestiunii.
In ceea ce priveşte domeniul de aplicare, legea locului gestiunii reglementează, în principal,
următoarele aspecte:
- condiţiile de existenţă ale gestiunii de afaceri, adică ale faptului generator de obligaţii;
- efectele gestiunii, adică obligaţiile gerantului şi geratului;
- regimul juridic al obligaţiilor născute din gestiunea de afaceri, adică executarea, transmiterea şi
stingerea acestora;
- prescripţia extinctivă a dreptului la acţiune;
- proba faptelor gestiunii (art.458 alin.(4) din Codul de procedură civilă).
Referitor la capacitatea părţilor, aceasta nu este supusă legii gestiunii, ci
legii personale a fiecărei părţi (a gerantului şi a geratului).
în cazul în care obiectul gestiunii de afaceri este un act juridic, acesta este reglementat de legea care
cârmuieşte actul juridic respectiv (de exemplu, angajarea de către gerant a unui avocat în vederea promovării
unei acţiuni prin care geratul a evitat un prejudiciu), adică va fi supus legii contractului, având în vedere că
gestiunea este un fapt juridic care nu trebuie confundat cu actul juridic efectuat în realizarea gestiunii

28-Legea aplicabila casatoriei

2.1. Distingeti conditiile de fond si de forma pentru incheerea valabila a casatoriei.
În rm sunt stabilite urmatoarele conditii de fond pentru incheierea casatoriei :
- diferenta de sex(nu se admite casatoria intre persoane cu acelasi sex)
- virsta matrimoniala(art 14 c familiei virsta de 18-barbati si 16 –fete iar pentru motive intemeiate
este posibila incheierea casatoriei cu reducerea virstei matrimoniale pentru barbati-2 ani cu
incuviintarea autoritatii publice locale unde isi au domiciliul persoanele ce urmeaza sa se
casatoreasca si cu acordul parintilor minorului)
- consimtamintul(exprimat reciproc neviciat personal si neconditionat)
- comunicarea starii sanatatii(pers care urmeaza sa se casatoreasca sunt supuse unui examen
medical obligatoriu, rezultatul fiind comunicat apoi acestora in urma caruia se elibereaza un
certificat ce se prezinta la org de stare civila)
conditiile de forma:
- declaratia de casatorie( se depune de pers ce urmeaza sa se casatoreasca la org de stare civila in
raza caruia isi are domiciliul unuia din ei sau unui parinte a acestora)
- inregistrarea casatoriei(se efect de org de stare civila )
2.2. Analizati legea aplicabila conditiilor de fond si de forma ale casatoriei in DIP al RM
(art.155, 156 CF)
În ceea ce priveste legea aplicabila condit de fond ale casatoriei exista mai multe sisteme:
- aplicarea legii nationale a viitorilor soti
- aplic legii domiciliului viitori,lor soti
- aplic legii locului incheierii casatoriei
- aplic legii nationale pentru cetateni proprii care se casatoresc in starinatate si legea dsomiciliului
pentru straini care se casatoresc in tara respectiva.
În rm avem urmatoarele situatii:
1. Casatoria incheiata in rm:
- intre 2 cetateni rm se va aplica legea lor nationala a rm
- intre un cetatean rm si unul strain se va aplica legea nationala a fiecaruia

37
 - intre un cetatean rm si un apatrid, cetateanul rm este supus legii rm iar apatridul se va aplica legea
in care isi are domiciliul sau resedinta
- intre 2 cetateni straini se va aplica legea nationala viitorilor soti
- intre 2 aptrizi fiecare este supus legii unde isi au domiciliul sau resedinta
2. Casatoria incheiata in strainatate
- intre 2 cetateni ai rm se va aplica legea rm
- intre un cetatean rm si un apatrid cetateanul strain este supus legii rm iar apatridul legii
domiciliului sau
- intre un cetatean rm si unul strain fiin supusi legii sale national
În ceea ce priveste legea aplicabila conditiilor de forma dr rm distinge 2 situatii:
1. Încheierea casatoriei in rm:
- casatoriile incheiate lka oficiile consulare straine sunt recunoscute in rm in baza principiului
reciprocitatii
- incheierea casatoriei in rm este supusa legii acestiea in caliate de legea locului incheierii actului j.
2. Încheierea casatoriei in strainatate
- cetatenii rm pot incheia casatoria in strainatate la misiunile diplomatice al rm sau la org competete
a statului respectiv, totodata trebuie de tinut seama ca actul j incheiat in afara rm se considera
valabil din punct al formei daca indeplineste una din urmat condit: -este respect legea locului
unde a fost intocmit,-sunt respectate exigentele legislatiei rm ,-este respect legea nationala sau
legea domiciulului persoanei care la intocmit, -este valabil conform legii aplicabile autoritatii ce
examineaza validitatea act j.
2.3. Formulati propuneri de lege privind determinarea legii aplicabile divortului in DIP al RM
(art.158 CF)
Desfacerea casatoriei cu elemnte de extraineteta pe teritoriul rm are loc in conformit cu legea
acesteia.
Cetatenii rm care traiesc in strainatate au dr la desfacerea casatoriei in instantele judecatoresti ale rm
indiferent de cetatenia si domiciliul celuilalt sot. Desfacerea casatoriei in afara rm este recunoscuta
valabila daca la solutionarea acestei probleme au fost respectate cerintele legislatiei statului
corespunzator privind competenta org care au adoptat hotarirea si privind desfacerea casatoriei.
Avind in vedere aspectelke mentionate propun urmatoarea reglementare privind legea aplicab
divortului-divortul este reglementat de legea nationala comuna a sotilor iar in subsidiar de legea
domiciliului comun in cazul in care sotii nu au cetatanie sau domiciliul comun divort este supus legii
resedintei comune iar in lipsa acesteia legii statului cu care sotii intretin in comun cele mai strinse
legaturi. In situatia in care legea straina nu permite divortul sau il admite in conditii restrictiva legea
aplicabila este legea rm daca la data depunerii cererii de divort unul din soti este cetatean rm de altfel
in unele conventii internationale prin care sunt instituite norme comune in aceasta materie divortul
este cirmuit de legea national.

29-Legea aplicabila succesiunii

3.1.Caracterizaţi raporturile succesorale cu element de extraneitate.
In DIP a RM raporturile de succesiune sunt reglementate de catre codul civil art 1621-1623
RAPORTURILE DE SUCCESIUNE CU ELEMENT DE EXTRANEITATE
Articolul1621. Legea aplicabilă succesiunii
Legea aplicabilă succesiunii se referă la:
a) momentul deschiderii succesiunii;
b) categoriile de persoane cu vocaţie succesorală;
c) condiţiile legale privind calitatea succesorală pasivă;
38
 d) exercitarea dreptului de posesiune asupra averii rămase de la defunct;
e) condiţiile şi efectele opţiunii succesorale;
f) întinderea obligaţiei moştenitorilor de a suporta pasivul;
g) drepturile statului asupra succesiunii vacante.
Articolul 1622. Legea aplicabilă bunurilor succesorale
(1) Raporturile de succesiune cu privire la bunurile mobile sînt guvernate de legea naţională în vigoare
la momentul decesului persoanei care a lăsat moştenirea.
(2) Raporturile de succesiune cu privire la bunurile imobile sînt guvernate de legea statului pe al cărui
teritoriu se află aceste bunuri.
Articolul 1623. Legea aplicabilă succesiunii testamentare
(1) Testatorul poate supune transmiterea prin succesiune a averii sale unei alte legi decît cea prevăzută
la art.1622, cu condiţia să nu înlăture dispoziţiile imperative. Legea aleasă se aplică situaţiilor prevăzute
la art.1621.
(2) Întocmirea, modificarea sau revocarea testamentului sînt considerate valabile dacă actul respectă
condiţiile de formă aplicabile la data cînd a fost întocmit, modificat sau revocat, ori la data decesului
testatorului, conform oricărei din următoarele legi:
a) legea naţională a testatorului;
b) legea domiciliului acestuia;
c) legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat;
d) legea locului unde se află imobilul ce constituie obiectul succesiunii testamentare;
e) legea instanţei de judecată sau a organului care îndeplineşte procedura de transmitere a averii
succesorale
3.2.Analizaţi legea aplicabilă succesiunii şi domeniul de aplicare a legii succesorale (art.1621-1622
din Codul civil).
Legea aplicabilă succesiunii se referă la:
a) momentul deschiderii succesiunii- Deschiderea succesiunii se determină prin dată şi loc.
Legea succesorală se aplică numai în ceea ce priveşte data deschiderii succesiunii, nu şi în ceea ce
priveşte locul.
b) categoriile de persoane cu vocaţie succesorală- stabileşte categoriile de persoane cu
vocaţie succesorală, precum şi calităţile cerute pentru a putea moşteni. Capacitatea succesorală ca şi
nedemnitatea succesorală este supusă legii succesorale, deoarece nu este o problemă de capacitate de
exerciţiu.
c) condiţiile legale privind calitatea succesorală pasivă se aplică în ce priveşte condiţiile legale privind
calitatea succesorală pasivă.
d) exercitarea dreptului de posesiune asupra averii rămase de la defunct- exercitarea dreptului de
posesiune asupra averii rămase de la defunct este supusă legii succesorale. Dar regimul juridic al posesiei
este supus legii situaţiei bunului atît mobil, cît şi imobil.
e) condiţiile şi efectele opţiunii succesorale-conmdiţiile de formă ale opţiunii succesorale vor fi
guvernate de legea aplicabilă formei actului.
f) întinderea obligaţiei moştenitorilor de a suporta pasivul- înţelegem, succesorii obligaţiei la pasiv
succesoral, conţinutul pasivului succesoral etc., aspecte reglementate de legea succesorală.
g) drepturile statului asupra succesiunii vacante.- Statul culege succesiunea mobiliară vacantă în baza
unui drept de moştenire ( de jure hereditas) pentru ale cărui cetăţean a fost defunctul la data decesului , iar
bunurile imobile se cuvin statului pe teritoriul căria se găsesc, în temeiul suveranităţii sale (de jure
imperii). Dreptul statului de a culege bunurile vacante poate fi calificat diferit fie ca drept de moştenire,
fie ca drept originar de a culege bunurile fără stăpîn aflate pe terotoriul său.
Articolul 1622. Legea aplicabilă bunurilor succesorale
(1) Raporturile de succesiune cu privire la bunurile mobile sînt guvernate de legea naţională în
vigoare la momentul decesului persoanei care a lăsat moştenirea.
Raporturile de succesiune cu privire la bunurile mobile şi imobile sunt supuse normelor materiale ale

39
 Republicii Moldova în măsura în care normele conflictuale fac trimitere la totalitatea normelor juridice
aparţinînd acestui sistem de drept.
Calificarea bunurilor în mobile şi imobile se face potrivit legii statului pe teritoriul căruia se găsesc
bunurile respective.
Referitor la bunurile mobile, oriunde s-ar afla acestea, moştenirea este supusă legii naţionale ( „lex
patriae”) pe care persoana decedată o avea la data morţii.
(2) Raporturile de succesiune cu privire la bunurile imobile sînt guvernate de legea statului pe
al cărui teritoriu se află aceste bunuri.
Dreptul de succesiune asupra bunurilor imobile este determinat de legea statului pe al cărei teritoriu
se află bunurile, operează regula tradiţională „lex rei sitae”, norma conflictuală are un caracter unilateral.
Deschiderea succesiunii, procedura succesorală, precum şi litigiile succesorale privind bunurile
imobile sunt de competenţa autorităţilor statului pe teritoriul cărora se află bunurile.
3.3. Argumentaţi legea aplicabilă succesiunii testamentare (art.1623 din Codul civil).
Articolul 1623 al. 1, permite testatorului de a supune transmitarea prin moştenire a bunurilor sale
altei legi decît, după caz, legii naţionale a testatorului sau legii situaţiei fiecărui bun imobil, fără a avea
dreptul să înlăture disăpziţiile ei imperative. Prin „dispoziţii imperative” ale legii aplicabile putem
înţelege ordinea publică şi frauda la lege în dreptul internaţonal privat.
În ce priveşte condiţiile de formă ale testamentului, se aplică art. 1623 al. 2, potrivit acestui text,
întocmirea, modificarea sau revocarea testamentului sînt socotite valabile dacă actul respectă condiţiile de
formă aplicabile, fie la data cănd a fost întocmit, modificat sau revocat, fie la data decesului testatorului
conform legilor indicate la al. 2:
- legea naíonală a testatorului ( „lex patriae”);
- legea domiciliului acestuia ( „lex domicilii”);
- legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat ( „locus regit actum”);
- legea locului unde se află imobilul ce constituie obiectul succesiunii testamentare ( „lex rei sitae”);
- legea instanţei de judecată sau a organului care îndeplineşte procedura de transmitere a averii
succesorale ( „auctor regit actum”).
Reglementarea adoptată de legiuitor are un caracter facultativ şi alternativ.

30-Competenta in dreptul international privat

3.1. Definiti conflictul international de jurisdictii
În ceea ce priveşte litigiile privind un raport juridic cu element de extraneitate, prima problemă constă
în a cunoaşte care instanţă este competentă în soliuţionarea acestora - instanţa din R.Moldova sau instanţa
altei ţări. Astfel, înainte de a cunoaşte care lege va fi aplicabilă raportului juridic, instanţa urmează să se
pronunţe cu privire la propria competenţă. Această situaţie, în care instanţa a două sau a mai multor ţări par a
fi chemate la soluţionarea unui litigiu, poartă denumirea de conflict internaţional de jurisdicţii sau conflict
de competenţe judecătoreşti.
3.2. Explicati deosebirea intre competenta in DIP si competenta in drept intern În ceea ce priveşte
competenţa jurisdicţională, este necesară distincţia între competenţa în dreptul internaţional privat şi
competenţa în dreptul intern.

► Competenta în dreptul internaţional privat este competenţa ce se referă la determinarea instanţelor

unei ţări, în raport cu instanţele altei ţări care sunt chemate să soluţioneze litigiul apărut. De exemplu, în
40
 situaţia când un litigiu este de competenţa instanţelor din R.Moldova, aceasta înseamnă că s-a determinat
competenţa jurisdicţională în dreptul internaţional privat.
Potrivit art.459 a/in.(1) din Codul de procedură civilă, instanţele judecătoreşti din R.Moldova au
competenţa de a soluţiona litigiile în care o parte este din R.Moldova, iar cealaltă este străină sau dacă ambele
părţi sunt străine.
Instanţele judecătoreşti din R.Moldova sunt competente să soluţioneze litigii de drept internaţional privat
încazul când pârâtul (persoană fizică sau juridică) are domiciliul şi respectiv sediul în R.Moldova, în sensul
alin.(3) al aceluiaşi articol.
în conformitate cu art.459 alin.(4), competenţa de a soluţiona litigiile de drept internaţional privat se
verifică din oficiu de către instanţa sesizată, iar în situaţia când se stabileşte că nu este competentă nici instanţa
sesizată şi nici o altă instanţă din R.Moldova, cererea va fi respinsă.

► Competenţa de drept intern este competenţa ce se referă la determinarea unei instanţe judecătoreşti
aparţinând unei ţări care are competenţa de a soluţiona litigiul respectiv, fiind vorba de competenţa materială şi
cea teritorială din procesul civil intern. Această competenţă se determină ulterior stabilirii competenţei în
dreptul internaţional privat şi este denumită competenţă internă sau specială, pentru a o deosebi de competenţa
în dreptul internaţional privat. Referitor la sistemul de drept al R.Moldova, această competenţă este
reglementată în capitolul IV (art.32-45) din Codul de procedură civilă. în acest sens, art.459 alin.(2) din Codul
de procedură civilă prevede că competenţa instanţelor judecătoreşti din R.Moldova în judecarea pricinilor civile
cu element de extraneitate se determină conform dispoziţiilor capitolului IV, dacă nu se prevede altfel în
capitolul XLI privind competenţa în procesele cu element de extraneitate. Cu alte cuvinte, după ce s-a stabilit că
instanţele judecătoreşti din R.Moldova sunt competente să judece litigiul, se pune problema de a determina
cărei anume instanţe (competenţa materială şi teritorială) îi va fi atribuită competenţa soluţionării litigiului.
3.3. Argumentati importanta determinarii competentei jurisdictionale in dip/ În ceea ce priveşte
importanţa determinării instanţei competente în soluţionarea litigiilor de drept internaţional privat, ar fi de remarcat
următoarele aspecte:

• Determinarea instanţei competente atrage după sine aplicarea unui

anumit sistem de soluţionare a conflictelor de legi, deoarece instanţa aplică normele conflictuale ale ţării
căreia ea aparţine şi nu normele conflictuale ale altei ţări. Aceasta înseamnă, în mod indirect,
determinarea legii materiale competente a cârmui raportul juridic, avându-se în vedere că această legea
depinde de norma conflictuală a judecătorului. Astfel, soluţia litigiului este în funcţie de instanţa cărei ţări
va fi competentă a judeca.
• Soluţia litigiului poate fi diferită în raport cu instanţa competentă, chiar şi în situaţia când normele
conflictuale în prezenţă sunt identice, deci şi soluţia litigiului se deosebeşte. Astfel, de exemplu, normele
conflictuale a două ţări fac trimitere într-o anumită materie (statut personal) la legile forului, care prin
ipoteză diferă între ele (în R.Moldova sau Franţa statutul personal este cârmuit de legea naţională, iar în
Norvegia sau Danemarca - de legea domiciliului persoanei fizice). Prin urmare, normele conflictuale
identice nu duc în toate cazurile la soluţii identice.
• în unele cazuri, părţile litigiului pot renunţa expres sau tacit la aplicarea dreptului străin competent,
solicitând aplicarea legii forului. însă, acest lucru se poate întâmpla numai în cazul în care norma
conflictuală respectivă nu are caracter imperativ. De exemplu, litigiul apărut în faţa instanţelor din
R.Moldova are ca obiect nevaliditatea actului juridic încheiat în străinătate, deoarece nu s-a încheiat
potrivit regulii locus regit actum. Să presupunem că, potrivit legii R.Moldova, actul juridic este valabil.
Ţinând seama de caracterul facultativ al regulii menţionate, părţile solicită aplicarea legii R.Moldova,
ceea ce instanţa desigur va face. Referitor la această situaţie, este necesar să se ţină seama de caracterul
normelor conflictuale privind forma actului juridic. Dacă aceste norme au un caracter facultativ
(alternativ), cum ar fi, de exemplu, cel prevăzut de art.1609 alin.(1) din Codul civil, instanţa va aplica
41
 legea R.Moldova. însă, dacă această normă va avea un caracter imperativ, adică în situaţia când părţile nu
pot alege o altă lege aplicabilă, acestea nu vor putea solicita aplicarea legii forului. Un exemplu elocvent
în acest sens este art.1622 alin.(2) din Codul civil, care prevede că succesiunea asupra bunurilor imobile
este guvernată de legea statului pe al cărui teritoriu se află aceste bunuri.
• în cazul în care nu se poate stabili conţinutul legii străine, instanţa aplică, potrivit sistemului nostru
conflictual, legea proprie, adică legea R.Moldova. în acest sens este art.1578 alin.(4) din Codul civil.
• Instanţa competentă aplică, de regulă, legile de procedură proprii. Prin urmare, determinarea
jurisdicţiei competente înseamnă şi determinarea normelor de procedură aplicabile, care pot fi diferite
de la o ţară la alta, influenţând soluţia litigiului. Determinarea competenţei jurisdictionaie se face
întotdeauna înaintea soluţionării conflictului de legi.

31-Determinarea competentei jurisdictionale in DIP

3.1. Caracterizati modalitati de determinare a competentei jurisdictionale in diferite sisteme de
drept
În materia competenţei în dreptul internaţional privat se disting câteva criterii cu privire la determinarea
acesteia:
• în situaţia când nu există reglementări speciale privind competenţa în dreptul internaţional privat, aceasta
se determină potrivit normelor competenţei teritoriale, deoarece numai în aşa mod se poate stabili legătura dintre
litigiul cu element de extraneitate şi instanţa competentă în soluţionarea acestuia. Astfel, în acest caz
determinarea jurisdicţiei competente în dreptul internaţional privat se face potrivit normelor de
procedură civilă internă privind competenţa teritorială, dar care sunt adaptate condiţiilor speciale în care
se desfăşoară raporturile juridice cu element străin183.
• în alte sisteme de drept, cum ar fi cel al Franţei sau al Belgiei, privitor la determinarea competenţei în
dreptul internaţional privat se ia în considerare cetăţenia părţilor la raportul juridic cu element de
extraneitate. Astfel, pentru a se declara competente în soluţionarea litigiului în fond, instanţelor de
judecată le este suficient ca una din părţi să fie cetăţean al acestei ţări, fără a se ţine seama de domiciliul
pârâtului sau de locul încheierii actului juridic184.
• în sistemul de drept englez determinarea competenţei în dreptul internaţional privat se efectuează
potrivit criteriului prezenţei de fapt a pârâtului în raza jurisdicţiei naţionale. Astfel, instanţa engleză se
declară competentă în soluţionarea unui litigiu cu element de extraneitate în cazul în care reclamantul
probează citarea pârâtului în instanţă, aceasta făcându-se potrivit legii engleze, care stabileşte că
persoanele aflate în exteriorul teritoriului jurisdicţional englez nu pot fi citate.

3.2. Stabiliti competenta jurisdictionala a instantelor din RM in solutionarea litigiilo de DIP

potrivit reglementarilor art 456-462 din CPC

Instanţele judecătoreşti din R.Moldova au competenţa de a judeca procesele civile dintre o parte a
R.Moldova şi o parte străină sau dintre persoanele străine în condiţiile prevăzute de art.459 din Codul de
procedură civilă.
În legislaţia R.Moldova competenţa de drept internaţional privat a instanţelor judecătoreşti este
reglementată în cuprinsul capitolului XLI din Codul de procedură civilă. în conformitate cu dispoziţiile
art.460 alin.(1), instanţele judecătoreşti din R.Moldova sunt competente să judece litigii cu element de
extraneitate dacă:
a) organul de administrare sau filiala, agenţia, sucursala, reprezentanţa persoanei juridice străine are
sediul în R.Moldova;

42
 b) pârâtul are bunuri pe teritoriul R.Moldova;
c) reclamantul în procesul cu privire la încasarea pensiei de întreţinere şi constatarea paternităţii are
domiciliul în R.Moldova;
prejudiciul cauzat prin vătămarea integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii ori prin deces a
avut loc pe teritoriul R.Moldova, sau dacă reclamantul are domiciliul în R.Moldova;
e) fapta sau o altă circumstanţă ce serveşte drept temei pentru intentarea
acţiunii în reparaţie a daunei cauzate unui bun s-a produs pe teritoriul
R.Moldova;
f) acţiunea decurge dintr-un contract a cărui executare (deplină sau parţială)
trebuie să aibă loc ori a avut loc în R.Moldova;
g) acţiunea ce rezultă din îmbogăţirea fără justă cauză a avut loc în
R.Moldova;
h) reclamantul în procesul de desfacere a căsătoriei are domiciliul în R.Moldova sau dacă unul dintre soţi
este cetăţean al R.Moldova;
i) reclamantul în procesul privind apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale are domiciliul în
R.Moldova;
j) în procesul privind protecţia în străinătate a proprietăţii intelectuale a unei persoane cu domiciliul în
R.Moldova, persoana este cetăţean al R.Moldova sau apatrid, iar prin convenţia părţilor nu s-a stabilit o altă
competenţă;
k) în procesul dintre persoane străine, acestea au convenit astfel, iar raporturile juridice vizează drepturi
de care ele pot dispune în legătură cu bunuri sau interese ale persoanelor din R.Moldova;
I) Prin lege sunt prevăzute şi alte cazuri. Dacă o instanţă judecătorească străină se declară necompetentă în
soluţionarea cererii înaintate de un cetăţean al R.Moldova, acesta o poate depune ia o instanţă judecătorească
competentă din R.Moldova, aşa cum prevede art.460 alin.(2) din Codul de procedură civilă.
COMPETENŢA JURISDICTIONALĂ EXCLUSIVĂ A INSTANŢELOR DIN R.MOLDOVA în ceea ce
priveşte situaţiile la care vom face referire, numai instanţele R.Moldova au competenţa de a le judeca. Astfel,
potrivit art.461 alin.(1) din Codul de procedură civilă, instanţele R.Moldova sunt exclusiv competente să
judece procesele cu element de extraneitate în care:
a) acţiunea se referă la dreptul asupra unor bunuri imobile aflate pe teritoriul
R.Moldova;
b) bunul asigurat sau locul unde s-a produs riscul asigurat se află în R.Moldova;
c) pretenţiile decurg dintr-un contract de transport, iar cărăuşii ori punctele de plecare sau sosire se află în
R.Moldova;
d) procesul se referă la abordajul unor nave sau aeronave, precum şi la asistenţa ori salvarea unor persoane
sau a unor bunuri în largul mării, dacă nava sau aeronava este sub pavilionul R.Moldova, ori dacă locul de
destinaţie sau primul port sau aeroport unde nava sau aeronava a ajuns se află pe teritoriul R.Moldova;
e) nava sau aeronava a fost sechestrată în R.Moldova;
f) procesul are ca scop declararea insolvabilităţii sau orice altă procedură judiciară privind încetarea
plăţilor în cazul unei societăţi comerciale străine cu sediul în R.Moldova;
g) la data depunerii cererii de desfacere, anulare sau declarare a nulităţii căsătoriei, precum şi în alte
litigii dintre soţi, cu excepţia celor cu privire la imobile din străinătate, ambii soţi având domiciliul în
R.Moldova, iar unul dintre ei este cetăţean al R.Moldova sau apatrid;
h) ultimul domiciliu al celui decedat sau bunurile lui se află pe teritoriul R.Moldova.
Potrivit alin.(2) al aceluiaşi articol, instanţele judecătoreşti din R.Moldova examinează litigiile de
drept internaţional privat în procedură specială în următoarele cazuri:
a) solicitantul constatării unui fapt care are valoare juridică are domiciliul în R.Moldova sau fapta a
avut loc pe teritoriul ei;
b) persoana în a cărei privinţă se solicită încuviinţarea adopţiei, declararea capacităţii depline de
exerciţiu, declararea incapacităţii totale sau parţiale, încuviinţarea spitalizării forţate şi tratamantul forţat,
43
efectuării examenului psihiatric, spitalizării în staţionarul de psihiatrie sau prelungirii termenului de
spitalizare fără liberul consimţământ, este cetăţean al R.Moldova sau are domiciliul în R.Moldova;
c) persoana în a cărei privinţă se solicită declararea dispariţiei sau decesului este cetăţean al R.Moldova
sau a avut pe teritoriul ei ultimul domiciliu cunoscut şi de soluţionarea acestei probleme depinde apariţia
de drepturi şi obligaţii pentru persoanele fizice sau juridice cu domiciliul şi, respectiv, sediul în
R.Moldova;
d) s-a depus o cerere de declarare a nulităţii unui titlu de valoare la purtător pierdut sau a unui titlu de
valoare la ordin eliberat de o persoană fizică sau unei persoane fizice cu domiciliul în R.Moldova ori
eliberat de o persoană juridică sau unei persoane juridice cu sediul în R.Moldova, ori o cerere de
restabilire în dreptul asupra lor;
e) s-a depus o cerere cu privire la declararea fără stăpân a unui bun mobil care se află pe teritoriul
R.Moldova sau o cerere cu privire la declararea dreptului de proprietate municipală asupra unui bun
imobil fără stăpân amplasat pe teritoriul R.Moldova;
f) cererea de constatare a inexactităţii înscrierii în registrul de stare civilă îndeplinite de organul
R.Moldova privind un cetăţean al R.Moldova sau un apatrid;
g) cererea urmăreşte constatarea unui act notarial sau a unui act emis de un alt organ al R.Moldova ori
se referă la refuzul de a îndeplini un act.
Totodată, alin.(3) al art.461 prevede că competenţa instanţelor judecătoreşti ale R.Moldova stabilită în
prezentul articol, precum şi în art.460 nu se exclude prin faptul că acelaşi proces sau un proces conex a
fost pornit în faţa unei instanţe judecătoreşti străine.
Litigiul pe care instanţa judecătorească din R.Moldova l-a reţinut spre judecare cu respectarea normelor de
competenţă trebuie să fie examinat de această instanţă de fond, chiar dacă ulterior, în legătură cu schimbarea
cetăţeniei, domiciliului, sediului părţilor sau cu alte circumstanţe, acesta a devenit de competenţa unei
instanţe judecătoreşti străine. în acest caz, este vorba de nestrămutarea locului de examinare a litigiului, în
sensul art.463 din Codul de procedură civilă.
PROROGAREA DE COMPETENŢĂ VOLUNTARĂ
Prorogarea de competenţă constituie o extindere a competenţei unei instanţe judecătoreşti - în temeiul
legii, al unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de o instanţă superioară sau al convenţiei părţilor - de a
soluţiona cereri care, în mod obişnuit, nu intră în competenţa sa.
Prorogarea are un caracter internaţional în situaţia când o instanţă judecătorească din ţara forului îşi extinde
competenţa în detrimentul alteia din străinătate, sau viceversa. Astfel, prorogarea de competenţă poate fi legală,
judiciară şi convenţională.
în sistemul de drept al R.Moldova prorogarea de competenţă este reglementată de art.462 din Codul de
procedură civilă, care stabileşte în alin.(1) că, într-un litigiu civil cu element de extraneitate, părţile anterior
pornirii procesului, pot schimba competenţa litigiului şi pot investi o anumită instanţă cu competenţă
jurisdictională (prorogare convenţională).
în continuare, alin.(2) al aceluiaşi articol prevede că competenţa jurisdictională în litigiile de drept
internaţional privat stabilită de art.33 (competenţa curţilor de apel), art.34 (competenţa Curţii Supreme de
Justiţie), art.36 (comepetenţa Curţii de Apel Economice), art.40 (competenţa excepţională) nu poate fi
schimbată la înţelegerea părţilor185.
Prorogarea de competenţă nu este posibilă în cazul competenţei exclusive a unei instanţe din
R.Moldova sau a unei instanţe străine.
3.3. Argumentati principiul imunitatii de jurisdictii in procesele de DIP prin prizma prevederilor art
457 CPC
Imunitatea de jurisdicţie este un principiu potrivit căruia un stat străin nu poate fi chemat, împotriva
voinţei sale, într-un proces civil, în calitate de pârât186.Fundamentul acestui principiu se justifică pe ideea
de independenţă, suveranitate şi egalitate a statelor, de unde şi adagiul par in părem non habet imperium,

44
non habet jurisdictionem, adică egalul asupra egalului nu are autoritate. Tot, astfel, şi reprezentanţii
statului străin, în perioada aflării lor în funcţie, se bucură de imunitate de jurisdicţie. Sub acest aspect,
situaţia este aceeaşi la funcţionarii internaţionali, reprezentanţii comerciali ai statelor, şefii de stat şi
trimişii speciali aflaţi în vizită de curtoazie sau alte misiuni187.
În dreptul R.Moldova imunitatea de jurisdicţie este reglementată de art.457 din Codul de procedură
civilă, care prevede că introducerea în instanţa judecătorească din R.Moldova a unei acţiuni către un alt
stat, antrenarea acestuia în proces în calitate de pârât, punerea sub sechestru a bunurilor acestuia situate
pe teritoriul R.Moldova, luarea altor măsuri de asigurare a acţiunii împotriva bunurilor respective, precum
şi punerea sub sechestru în procedura de executare a hotărârii judecătoreşti se pot face cu consimţământul
organelor competente ale statului respectiv, dacă legea naţională sau tratatul internaţional la care
R.Moldova este parte nu prevede altfel.
Tot în acest sens, în cadul litigiilor civile, organizaţiile internaţionale, reprezentanţii diplomatici ai
altor state acreditaţi în R.Moldova, precum şi alte persoane menţionate în tratatele internaţionale sau în
legile R.Moldova, sunt supuse jurisdicţiei instanţelor judecătoreşti din R.Moldova în limitele stabilite de
normele dreptului internaţional sau de tratatele internaţionale la care R.Moldova este parte188.

32-Procedura in procesele cu element de extrainetate

3.1. Caracterizaţi noţiunea de lege procesuală a forului (lex processualis fori) pornind de la
prevederile art.458 alin.(1) din Codul de procedură civilă.
Continut: In procesele civile cu element de extranietate, instantele judecatoresti ale RM aplica
legislatia procedural a tarii daca nu s-a dispus altfel in mod expres.
Astfel, procesul de DIP este guvernat de legea forului (lex processualis fori). Normele de drept procesual
aplicabile sunt cele stabilite in tara unde se judeca litigiu, chiar daca una din parti este straina. Daca
instantele judecatoresti din RM aplica legea procedural proprie, acest lucru nu inseamna ca legea forului
reglementeaza si fondul raportului juridic cu element de extranietate. Cind instant din RM constata ca este
competent in solutionarea litigiului de DIP, aceasta va aplca legea RM doar in privinta aspectelor
procedurale, nu si in privinta solutionarii fondului litigiului.
3.2. Analizaţi modalităţile privind citarea persoanelor aflate în străinătate în litigiile soluţionate de
instanţele din R.Moldova (art.104 alin.(2) din Codul de procedură civilă).
In cazul in care prin tratarele internationale la care RM este parte sau prin lege speciala, nu se
prevede o alta procedura de citare sau instiintare persoanelor aflate in strainatate, cu domiciliu sau
resedinta cunoscuta, citatia sau onstiintarea li se expediaza ca scrisoare recomandata cu aviz de primire.
Daca domiciliu sau resedinta celor aflati in strainatate nu este cunoscuta, citarea se face conform art 108
CPC, care reglemenreaza citarea publica a piritului.
Daca locul de aflare a piritului nu e cunoscut si reclamantul da asigurari ca, desi a facut tot
posibilul, nu a reusit sa afle domiciliul acestuia, presedintele instantei dispune citarea acestuia prin
publicitate. Publicare in presa se considera citare legala.
Citarea se publica intr-un ziar republican sau local mai raspindit in cazul in care instanta considera
ca o astfel de masura este necesara. Publicarea citatiei in ziar se face cul putin 15 zile inainte de data
sedintai de judecata. In cazuri de urgenta, presedintele instantei poate reduce acest termen la 5 zile.
In cazul in care piritul se prezinta in judecata si dovedeste ca citarea prin publicitate s-a facut cu
rea-vointa, reclamantul suporta cheltuielele de citare prin publicitate chiar daca este in cistig de cauza, iar
toate actele de procedura posterioare incuviintarii acestei citari se anuleaza.
Daca locul de aflare a iritlui nu este cunoscut, instanta va examina pricina dupa expirarea
termenului de publicitate.
Aceste reguli se aplica si la comunicarea sau notificarea oricarui alt act de procedura.

45
 3.3. Argumentaţi rolul comisiilor rogatorii intrenaţionale în procesele de drept internaţional
privat potrivt art.465 din Codul de procedură civilă, precum şi a Convenţiei cu privire la
procedura civilă (Haga, 1954).
In practica pot aparea unele situatii care presupun efectuarea unor acte de procedura in strainatate,
cum ar fi audierea martorilor, obtinerea unor copii sau extrase de pe documente, expertize, etc. Efectuarea
acestor acte se face prin intermediul comisiilor rogatorii.
De la cuvinte latine: committere – a da o insarcinare, si rogare – a ruga.
Comisie rogatorie - se intelege delegatie pe care un organ de jurisdictie sesizat de a solutiona un litigiu,
numita instanta solicitanta sau roganta, o confera unui organ de judecata din alta localitate, numita
instanta solicitanta sau rogata, sa efectueze anumite acte de procedura.
Se are in vedere delegatiile judecatoresti – instantele judecatoresti ale RM pot da delegatii instantelor
judiciare straine in vederea efectuarii diferitor acte de procedura in conformitate cu legislatia RM si cu
tratatele internationale la care ac are parte.
In cazul cind instanta solicitanta si cea solicitata se afla i tari diferite, comisie rogatorie este
internationala.
Potrivit art. 465 CPC, instantele judecatoresti din RM executa delegatiile care le-au fost date de catree
instantele judecatoresti straine cu privire la efectuarea unor acte de procedura (inminarea de citatii si de
alte acte,obtinerea de explicatii ale partilor, de depozitii ale martorilor, raporturi de expertiza, cercetarea
la fata locului, luarea de masura de asigurare a actiunii etc.).
Delegatia instantei judecatoresti straine cu privire la efectuarea unor acte de procedura nu va putea fi
executata in cazurile cind:
- Atinge suveranitatea sau ameninta securitatea RM,
- Nu este de competenta instantei judecatoresti.
Delegatiainstantei judecatoresti straine se executa in modul stabilit de legisl RM, daca tratatul
international la care este parte nu prevede altfel.
Totodata, instantele judecatoresti din RM pot da delegatii instantelor judecatoresti straine in vederea
efectuarii unor acte de procedura. Modul de stabilire a relatiilor dintre instantelle judecatoresti din RM si
cele din strainatate se determina de legislatia RM sau de tratatu international la care aceasta este parte.

33-Executarea hotaririlor judecatoresti straine

3.1.Caracterizaţi noţiunea de exequatur.
Prezinta o procedura judiciara in cadrul careia in urma controlului exercitat asupra hotaririi judecatoresti
straine de instantele statului pe teritoriul caruia se cere executarea hotarirea judecatoreasca e declarata executorie
Exequatorul - este un act de jurisdictie al instantei pt obtinerea caruia sunt necesare 2 et:
- recunoasterea hotaririi straine;
- executarea hotaririi straine.
3.2. Analizaţi procedura de executare a hotărârilor judecătoreşti străine în R.Moldova (art.468-470
din Codul de procedură civilă).
Cererea de recunoaştere a hotărîrii judecătoreşti străine
Hotărîrea judecătorească străină care nu a fost executată benevol poate fi pusă în executare pe teritoriul
Republicii Moldova, la cererea creditorului, în temeiul încuviinţării date de curtea de apel de drept comun în a
cărei circumscripţie urmează să se efectueze executarea. În cazul în care debitorul nu are domiciliu sau sediu în
Republica Moldova ori cînd domiciliul nu este cunoscut, hotărîrea se pune în executare la locul de aflare a
bunurilor acestuia.
Cuprinsul cererii În cererea de recunoaştere a hotărîrii judecătoreşti străine se indică:
46
a) numele sau denumirea creditorului, precum şi al reprezentantului dacă cererea se depune de acesta, domiciliul
(reşedinţa) ori sediul;
b) numele sau denumirea debitorului, domiciliul (reşedinţa) ori sediul;
c) solicitarea încuviinţării executării silite a hotărîrii, termenul de la care se cere executarea hotărîrii.
Pentru soluţionarea justă şi rapidă a pricinii, în cerere se indică numerele de telefon, faxul, poşta electronică, alte
date.
La cerere se anexează actele stipulate de tratatul internaţional la care Republica Moldova este parte. Dacă în
tratatul internaţional nu se indică astfel de acte, la cerere se anexează:
a) copia de pe hotărîrea judecătorească străină, încuviinţarea executării căreia se cere, legalizată de emitent în
modul stabilit;
b) actul oficial care confirmă rămînerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti străine, conform legii statului în care s-
a emis, dacă faptul acesta nu rezultă din hotărîre;
c) actul care confirmă că partea împotriva căreia s-a emis hotărîrea, deşi a fost înştiinţată legal, nu a participat la
proces;
d) actul care confirmă executarea anterioară a hotărîrii pe teritoriul statului respectiv.
Procedura de examinare a cererii
Cererea de recunoaştere a hotărîrii judecătoreşti străine se examinează în şedinţă de judecată, cu înştiinţarea
legală a debitorului despre locul, data şi ora examinării. Neprezentarea din motive neîntemeiate a debitorului
citat legal nu împiedică examinarea cererii.
Instanţa judecătorească poate satisface cererea întemeiată a debitorului privind amînarea examinării cererii,
înştiinţîndu-l.
Instanţa judecătorească, după ce ascultă explicaţiile debitorului şi examinează probele prezentate,
pronunţă o încheiere de încuviinţare a executării silite a hotărîrii judecătoreşti străine sau de refuz al autorizării
executării.
În cazul în care hotărîrea judecătorească străină conţine soluţii asupra mai multor pretenţii disociabile,
încuviinţarea executării lor poate fi acordată separat.
La examinarea cererii de recunoaştere a hotărîrii judecătoreşti străine, instanţa sesizată poate, după caz, să
ceară explicaţii solicitantului recunoaşterii şi să interogheze debitorul privitor la cererea depusă ori să ceară
explicaţii instanţei străine emitente.
Sub rezerva verificării condiţiilor prevăzute de lege pentru încuviinţarea executării hotărîrii judecătoreşti
străine, instanţa judecătorească a Republicii Moldova nu poate proceda la reexaminarea fondului hotărîrii
judecătoreşti străine şi nici la modificarea ei.
În temeiul hotărîrii judecătoreşti străine şi încheierii, rămase irevocabile, de încuviinţare a executării ei silite, se
eliberează un titlu executoriu, care se expediază instanţei de la locul de executare a hotărîrii judecătoreşti străine.
3.3. Argumentaţi temeiurile de refuz a executarii hotărârilor judecătoreşti străine în R.Moldova
(art.471 alin.(1) din Codul de procedură civilă).
Refuzul de a încuviinţa executarea silită a hotărîrii judecătoreşti străine se admite în unul din următoarele
cazuri:
a) hotărîrea, conform legislaţiei statului pe al cărui teritoriu a fost pronunţată, nu a devenit irevocabilă sau nu este
executorie;
b) partea împotriva căreia este emisă hotărîrea a fost lipsită de posibilitatea prezentării la proces, nefiind
înştiinţată legal despre locul, data şi ora examinării pricinii;
c) examinarea pricinii este de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti ale Republicii Moldova;
d) există o hotărîre, chiar şi nedefinitivă, a instanţei judecătoreşti a Republicii Moldova emisă în litigiul dintre
aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri sau în procedura instanţei judecătoreşti a
Republicii Moldova se află în judecată o pricină în litigiul dintre aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi
avînd aceleaşi temeiuri la data sesizării instanţei străine;
47
e) executarea hotărîrii poate prejudicia suveranitatea, poate ameninţa securitatea Republicii Moldova ori poate să
contravină ordinii ei publice;
f) a expirat termenul de prescripţie pentru prezentarea hotărîrii spre executare silită şi cererea creditorului de
repunere în acest termen nu a fost satisfăcută de judecata Republicii Moldova;
g) hotărîrea judecătorească străină este rezultatul unei fraude comise în procedura din străinătate.

34-Recunoasterea hotaririlor judecatoresti

3.1. Definiţi noţiunea de recunoaştere a hotărârilor judecătoreşti străine pornind de la reglementarea
art.467 din Codul de procedură civilă. Hotărîre judecătorească străină - se înţelege o hotărîre pronunţată în
pricină civilă de o judecată de drept comun sau de o judecată specializată pe teritoriul unui alt stat.Recunoasterea
hot se intelege faptul ca acestea beneficiaza de autoritate de lucru judecat in tara unde sunt invocate, la fel ca si
hot judecat proprie. Recunoasterea poate fi de drept si judiciara.
3.2. Analizaţi procedura recunoaşterii judecătoreşti a hotărârilor judecătoreşti străine în R.Moldova
(art.468-472 din Codul de procedură civilă).
Hotărîrea judecătorească străină care nu a fost executată benevol poate fi pusă în executare pe teritoriul
Republicii Moldova, la cererea creditorului, în temeiul încuviinţării date de curtea de apel de drept comun în a
cărei circumscripţie urmează să se efectueze executarea. În cazul în care debitorul nu are domiciliu sau sediu în
Republica Moldova ori cînd domiciliul nu este cunoscut, hotărîrea se pune în executare la locul de aflare a
bunurilor acestuia.
În cererea de recunoaştere a hotărîrii judecătoreşti străine se indică:
a) numele sau denumirea creditorului, precum şi al reprezentantului dacă cererea se depune de acesta,
domiciliul (reşedinţa) ori sediul;
b) numele sau denumirea debitorului, domiciliul (reşedinţa) ori sediul;
c) solicitarea încuviinţării executării silite a hotărîrii, termenul de la care se cere executarea hotărîrii. s.a.
date.
La cerere se anexează si alte documente necesare.
Procedura de examinare a cererii .
Cererea de recunoaştere a hotărîrii judecătoreşti străine se examinează în şedinţă de judecată, cu
înştiinţarea legală a debitorului despre locul, data şi ora examinării. Instanţa judecătorească, după ce ascultă
explicaţiile debitorului şi examinează probele prezentate, pronunţă o încheiere de încuviinţare a executării
silite a hotărîrii judecătoreşti străine sau de refuz al autorizării executării.
La examinarea cererii de recunoaştere a hotărîrii judecătoreşti străine, instanţa sesizată poate, după caz, să
ceară explicaţii solicitantului recunoaşterii şi să interogheze debitorul privitor la cererea depusă ori să ceară
explicaţii instanţei străine emitente, dar nu poate sa examineze in fond.
În temeiul hotărîrii judecătoreşti străine şi încheierii, rămase irevocabile, de încuviinţare a executării ei
silite, se eliberează un titlu executoriu, care se expediază instanţei de la locul de executare a hotărîrii
judecătoreşti străine.
Hotărîrea judecătorească străină care nu este susceptibilă de executare silită se recunoaşte fără procedură
ulterioară dacă persoana interesată nu a înaintat obiecţii referitor la recunoaştere.
Obiecţiile împotriva recunoaşterii hotărîrii judecătoreşti străine ale persoanei interesate se examinează în
şedinţă publică, cu înştiinţarea legală a acesteia despre locul, data şi ora examinării. Instanţa judecătorească,
după ce examinează obiecţiile împotriva recunoaşterii hotărîrii judecătoreşti străine, pronunţă o încheiere.

48
 3.3. Argumentaţi cazurile în care hotărârile judecătoreşti străine sunt recunoscute de plin drept în
R.Moldova (art.467 alin.(1), art.474 din Codul de procedură civilă şi reglementările tratatelor
internaţionale la care R.Moldova este parte).
Hotărîrile judecătoreşti străine, inclusiv tranzacţiile, sînt recunoscute şi se execută de plin drept în
Republica Moldova fie dacă astfel se prevede în tratatul internaţional la care Republica Moldova este parte,
fie pe principiul reciprocităţii în ceea ce priveşte efectele hotărîrilor judecătoreşti străine.
În Republica Moldova se recunosc următoarele hotărîri ale instanţelor judecătoreşti străine care, în
virtutea caracterului lor, nu cer procedură ulterioară:
a) hotărîrile referitoare la statutul civil al cetăţeanului statului a cărui judecată a pronunţat hotărîrea sau
dacă, fiind pronunţată într-un stat terţ, a fost recunoscută mai întîi în statul de cetăţenie al fiecărei părţi;
b) hotărîrile privitoare la desfacerea, anularea sau declararea nulităţii căsătoriei, precum şi la alte litigii
dintre soţi, cu excepţia celor cu privire la imobilele din străinătate, între un cetăţean al Republicii
Moldova şi un cetăţean străin, dacă la data desfacerii căsătoriei cel puţin unul dintre soţi era domiciliat în
străinătate;
c) hotărîrile privind desfacerea, anularea sau declararea nulităţii căsătoriei între cetăţeni ai Republicii
Moldova dacă la data desfacerii căsătoriei ambii soţi erau domiciliaţi în străinătate; s.a.

35-Recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale straine

3.1. Definit notiunea de sentinta arbitrala straina.
Sentinţa arbitrală - reprezintă hotărârea prin care organul arbitrai se pronunţă asupra litigiului cu a
cărui soluţionare a fost investit.sentinţa arbitrală pronunţată într-un stat şi invocată în altul, devine în acesta din
urmă sentinţă arbitrală străină.
3.2. Explicati procedura de recunoastere si executare a sentintelor arbitrale straine in RM (art.475
CPC---469-472)
În R Moldova procedura încuviinţării executării silite a sentinţelor arbitrale străine se efectuează
în aceleaşi condiţii ca şi în cazul hotărârilor judecătoreşti străine, aşa cum prevede art.475 din Codul de
procedură civilă.
Recunoaşterea şi executarea hotărîrilor arbitrale străine (1) Dispoziţiile art.469, cu excepţia
alin.(3), ale art.470, 471, cu excepţia alin.(1) lit.a), b), c), d) şi f), şi ale art.472, se aplică în modul
corespunzător şi referitor la recunoaşterea şi executarea hotărîrilor arbitrale străine.(2) Partea care solicită
recunoaşterea sau executarea hotărîrii arbitrale străine este obligată să prezinte în judecată hotărîrea
arbitrală în original sau în copie legalizată, precum şi convenţia arbitrală în original sau în copie
legalizată în modul respectiv. Dacă hotărîrea arbitrală sau convenţia arbitrală este expusă într-o limbă
străină, partea este obligată să le prezinte în traducere în limba moldovenească, legalizată în modul stabilit
de lege.
Cuprinsul cererii
(1) În cererea de recunoaştere a hotărîrii judecătoreşti străine se indică: a) numele sau denumirea
creditorului, precum şi al reprezentantului dacă cererea se depune de acesta, domiciliul (reşedinţa) ori
sediul; b) numele sau denumirea debitorului, domiciliul (reşedinţa) ori sediul; c) solicitarea încuviinţării
executării silite a hotărîrii, termenul de la care se cere executarea hotărîrii.
(2) Pentru soluţionarea justă şi rapidă a pricinii, în cerere se indică numerele de telefon, faxul, poşta
electronică, alte date.
(3) La cerere se anexează actele stipulate de tratatul internaţional la care Republica Moldova este parte.
Dacă în tratatul internaţional nu se indică astfel de acte, la cerere se anexează:a) copia de pe hotărîrea
judecătorească străină, încuviinţarea executării căreia se cere, legalizată de judecată în modul stabilit;b)
actul oficial care confirmă rămînerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti străine, conform legii statului în
49
care s-a emis, dacă faptul acesta nu rezultă din hotărîre;c) actul care confirmă că partea împotriva căreia
s-a emis hotărîrea, deşi a fost înştiinţată legal, nu a participat la proces;
d) actul care confirmă executarea anterioară a hotărîrii pe teritoriul statului respectiv.
(4) Actele enumerate la alin.(3) lit.a), b) şi d) se însoţesc de traduceri în limba moldovenească autorizate
şi supralegalizate, cu respectarea prevederilor art.466. Supralegalizarea nu se cere în cazul în care părţile
sînt de acord cu depunerea actelor în copii certificate.
Articolul 470. Procedura de examinare a cererii
(1) Cererea de recunoaştere a hotărîrii judecătoreşti străine se examinează în şedinţă de judecată, cu
înştiinţarea legală a debitorului despre locul, data şi ora examinării. Neprezentarea din motive
neîntemeiate a debitorului citat legal nu împiedică examinarea cererii.
(2) Instanţa judecătorească poate satisface cererea întemeiată a debitorului privind amînarea examinării
cererii, înştiinţîndu-l.
(3) Instanţa judecătorească, după ce ascultă explicaţiile debitorului şi examinează probele prezentate,
pronunţă o încheiere de încuviinţare a executării silite a hotărîrii judecătoreşti străine sau de refuz al
autorizării executării.
(4) În cazul în care hotărîrea judecătorească străină conţine soluţii asupra mai multor pretenţii disociabile,
încuviinţarea executării lor poate fi acordată separat.
(5) La examinarea cererii de recunoaştere a hotărîrii judecătoreşti străine, instanţa sesizată poate, după
caz, să ceară explicaţii solicitantului recunoaşterii şi să interogheze debitorul privitor la cererea depusă
ori să ceară explicaţii instanţei străine emitente.
(6) Sub rezerva verificării condiţiilor prevăzute de lege pentru încuviinţarea executării hotărîrii
judecătoreşti străine, instanţa judecătorească a Republicii Moldova nu poate proceda la reexaminarea
fondului hotărîrii judecătoreşti străine şi nici la modificarea ei.
(7) În temeiul hotărîrii judecătoreşti străine şi încheierii, rămase irevocabile, de încuviinţare a executării
ei silite, se eliberează un titlu executoriu, care se expediază instanţei de la locul de executare a hotărîrii
judecătoreşti străine.
Articolul 471. Refuzul de a încuviinţa executarea silită a hotărîrii judecătoreşti străine
(1) Refuzul de a încuviinţa executarea silită a hotărîrii judecătoreşti străine se admite în unul din
următoarele cazuri:
a) hotărîrea, conform legislaţiei statului pe al cărui teritoriu a fost pronunţată, nu a devenit irevocabilă sau
nu este executorie;
b) partea împotriva căreia este emisă hotărîrea a fost lipsită de posibilitatea prezentării la proces, nefiind
înştiinţată legal despre locul, data şi ora examinării pricinii;
c) examinarea pricinii este de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti ale Republicii Moldova;
d) există o hotărîre, chiar şi nedefinitivă, a instanţei judecătoreşti a Republicii Moldova emisă în litigiul
dintre aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri sau în procedura instanţei
judecătoreşti a Republicii Moldova se află în judecată o pricină în litigiul dintre aceleaşi părţi, cu privire
la acelaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri la data sesizării instanţei străine;
e) executarea hotărîrii poate prejudicia suveranitatea, poate ameninţa securitatea Republicii Moldova ori
poate să contravină ordinii ei publice;
f) a expirat termenul de prescripţie pentru prezentarea hotărîrii spre executare silită şi cererea creditorului
de repunere în acest termen nu a fost satisfăcută de judecata Republicii Moldova;
g) hotărîrea judecătorească străină este rezultatul unei fraude comise în procedura din străinătate.
(2) Copia de pe încheierea judecătorească emisă în conformitate cu art.470 alin.(3) se expediază de
judecată creditorului şi debitorului în termen de 3 zile de la data pronunţării. Încheierea poate fi atacată în
instanţa ierarhic superioară în ordinea şi în termenele prevăzute de prezentul cod.
Conditii: 1. competenta instantei de arbitraj; 2. caracterul obligatoriu; 3. respectarea dr la aparare ; 4.

50
constituirea organului ; 5. ordinea publica.

3.3 Argumentati temeiurile de refuz ale recunoasterii si executarii sentintelor arbitrale straine in
RM (art.476 CPC)
Cazurile de refuz.
Refuzul de a recunoaşte hotărîrile arbitrale străine şi de a le executa
(1) Cererea privind recunoaşterea hotărîrii arbitrale străine şi executarea ei poate fi respinsă, la
solicitarea părţii împotriva căreia s-a emis, dacă aceasta va prezenta instanţei competente, căreia i se cere
recunoaşterea hotărîrii sau executarea ei, probe doveditoare că:
a) una din părţile convenţiei arbitrale era într-o măsură oarecare incapabilă sau că această convenţie este
ilegală potrivit legii guvernante, iar în lipsa unei astfel de probe, că este ilegală în conformitate cu legea
ţării în care a fost emisă hotărîrea;
b) partea împotriva căreia este emisă hotărîrea nu a fost înştiinţată legal despre desemnarea arbitrului sau
despre dezbaterea arbitrală ori nu a putut din alte motive să prezinte probe sau să dea explicaţii în faţa
arbitrajului;
c) hotărîrea a fost pronunţată asupra unui litigiu neprevăzut de convenţia arbitrală sau nu se înscrie în
condiţiile convenţiei;
d) hotărîrea conţine dispoziţii în probleme neprevăzute de convenţia arbitrală; totuşi, dacă dispoziţiile în
problemele cuprinse în convenţia arbitrală pot fi separate de cele care nu se înscriu în ea, partea hotărîrii
arbitrale care conţine dispoziţii referitoare la problemele ce decurg din convenţia arbitrală poate fi
recunoscută şi pusă în executare;
e) componenţa arbitrajului sau procedura dezbaterii arbitrale nu corespunde convenţiei părţilor ori, în
lipsa acestora, nu se conformează legii din ţara în care a avut loc arbitrajul;
f) hotărîrea nu a devenit obligatorie pentru părţi sau a fost anulată ori executarea ei a fost suspendată de
instanţa judecătorească a ţării în care a fost pronunţată hotărîrea sau în conformitate cu legea căreia a
fost pronunţată.
(2) Instanţa judecătorească refuză, de asemenea, să recunoască hotărîrea arbitrală străină şi să o
execute, stabilind că obiectul litigiului nu poate fi dat în dezbatere arbitrală conform legii Republicii
Moldova sau că recunoaşterea hotărîrii şi încuviinţarea executării ei este în contradicţie cu ordinea
publică din Republica Moldova.
(3) Dacă în judecată s-a depus o cerere privind desfiinţarea sau suspendarea executării hotărîrii
arbitrale străine, instanţa căreia i se solicită recunoaşterea hotărîrii arbitrale şi executarea ei poate amîna
emiterea unei decizii asupra cererii dacă va considera că amînarea este raţională.

51