DCI - Toate Temele

Dreptul Comerţului internaţional ASEM, Gheorghe Postolachi
Tema 1 : Introducere în Dreptul Comerţului Internaţional
1. Noţiunea, caracteristica generală şi locul Dreptului Comerţului Internaţional în

sistema dreptului.
2. Obiectul de reglementare al dreptului comerţului internaţional
3. Sistema şi metode de reglementare a dreptului comerţului internaţional
4. Principiile dreptului comerţului internaţional
1.
Dezvoltarea şi prosperarea economiei naţionale în strânsă concordanţă cu cea mondială
este pe deplin influenţată de nivelul de cooperare şi amplificare a comerţului.Ca urmare a
impactului revoluţiei tehnico-ştiinţifice contemporane asupra economiei mondiale — se
produce o continuă diversificare a proceselor de producţie şi o neîncetată amplificare a
diviziunii internaţionale a muncii, ceea ce face ca, la scară mondială, să se evidenţieze din ce în ce
mai mult raporturi de colaborare strînsă între economiile naţionale din diverse state.
Astăzi , lumea contemporană nu poate fi privită decît ca o multitudine de relaţii sociale
complexe, care se află într-o evoluţie perpetuu. Ele îşi găsesc expresia în raporturi interstatale şi
intersociale, de ordin politic, economic, cultural, ştiinţific, etc.
Actualmente relaţiile între state se intensifică datorită unor factori pur obiectivi. Nici un
stat, oricât de bogat şi de înzestrat din punct de vedere tehnic ar fi el, nu poate să producă tot ceea
ce îi este necesar pentru continua sa dezvoltare, de altfel nu poate să consume singur tot ceea
ce este în măsură să producă. Astfel toate statele lumii, indiferent de mărimea lor şi de
potenţialul economic şi tehnico-ştiinţific de care dispun, au ceva de dat, dar şi ceva de primit din
circuitul mondial de valori şi de cunoştinţe. Această armonie în economia mondială este pusă în
sarcina ştiinţei şi practicii comerţului internaţional pus în mişcare prin mecanismele normelor
juridice corespunzătoare, care alcătuiesc o disciplină de studiu şi o ramură nouă de drept – Dreptul
comerţului internaţional.
Tranziţia le economia de piaţă a generat realităţi economice şi juridice noi, pînă în prezent
insuficient abordate şi investigate în doctrina juridică autohtonă şi din ţările fostei URSS. Aceasta se
explică în mare măsură pe de o parte, ritmul destul de lent cu care se desfăşoară legiferarea noilor
realităţi din sfera comerţului, iar pe de altă parte insuficienta elaborare şi caracterul imperfect al unora
dintre actele normative adoptate în acest domeniu.
Republica Moldova şi agenţii economici autohtoni au devenit în ultimii ani din ce în ce mai
activi în comerţul mondial. Acordurile de colaborare cu OMC (Organizaţia Mondială a comerţului),
Uniunea Europeană, deschid participanţilor moldoveni la relaţiile de comerţ internaţional
perspective majore de implicare mai profundă în circuitul mondial de valori şi de cunoştinţe . Însă
aceasta presupune în acelaşi timp aducerea în corespundere a legislaţiei noastre comerciale la
legislaţia europeană de profil, în special la dreptul comunitar, şi asimilarea deplină a normelor
cuprinse în Convenţiile internaţionale la care ţara noastră este parte, ca reglementări care fac parte din
dreptul naţional.
Pe plan doctrinar sunt necesare elaborarea de noi idei teoretice care să pună fundamentul
modernelor orientări de principiu ale jurisprudenţei adecvate realităţilor actuale şi tendinţelor ce se
manifestă în evoluţia lor de perspectivă.
Conceptul şi noţiunea dreptului comerţului internaţional este încă în fază de perfectare, însă
totuşi ştiinţa dreptului comerţului internaţional cunoaşte o serie de definiţii care mai mult sau mai
puţin ne reflectă elementele DCI ca ramură de drept.
1
Unul din primele concepte asupra dreptului comerţului internaţional a fost obiect de
preocupare a ONU, care la sesiunea XXI a Adunării Generale a propus să fie adoptată o definiţie
oficială a dreptului comerţului internaţional. În baza acestei definiţii Dreptul comerţului internaţional
este un „ansamblu de reguli care reglementează relaţii comerciale de drept privat care pun în cauză
mai multe ţări”. Însă această definiţie este îngustă după domeniul său de aplicare, şi în special nu
include relaţiile de drept internaţional public care de obicei apar între state, însă în măsura în care
între acestea în mod direct apar relaţii de natură comercială.
Dreptul Comerţului Internaţional - constituie o disciplină de studiu şi o ramură de drept

care ţine să reglementeze anumite aspecte ale tranzacţiilor economice internaţionale.
Încă în faza sa de formare, în sec XX existau diferite opinii privind independenţă şi
dreptul la independenţa dreptului comerţului internaţional ca ramură de drept sinestătătoare.
Unii autori consideră că dreptul comerţului internaţional este o subramură a dreptului
internaţional privat, alţii pledau pentru comerţul internaţional ca subramură a dreptului civil care
reglementează relaţii de natură civilă. Mai sunt păreri că Dreptul comerţului internaţional derivă
din dreptul comercial intern, însă nici una din aceste poziţii nu sau statornicit, neavînd o
argumentare corespunzătoare
Dreptul Internaţional Privat - în esenţă este mai larg după conţinut şi domeniu de
aplicare. El conţine în sine atât reglementari ale relaţiilor de comerţ internaţional, cît şi a relaţiilor
de familie, de muncă, statutul juridic al persoanelor fizice şi juridice, toate aceste relaţii având un
element străin (de extraneitate). Însă totuşi dreptul internaţional privat are ca domeniu de
reglementare normele conflictuale şi aplicarea lor în cadrul relaţiilor de natură privată care apar
între subiecte din diferite ţări.
Cu toate ca DCI la fel reglementează relaţiile private, de natură economică cu element de
extraneitate care la prima vedere este domeniul de aplicare a Dreptului internaţional privat, totuşi
dreptul comerţului internaţional în special conţine norme materiale ce reglementează operaţiuni
de comerţ (vînzarea, prestarea serviciilor etc ) cu străinătatea, adică avînd un obiect de
reglementare specific are dreptul la independenţă şi poate fi determinat ca o ramură de
sinestătătoare. Această idee poate fi confirmată şi prin faptul că DCI ca ramură de drept conţine
toate atributele necesare unei astfel de ramuri (obiectul de reglementare, sistema şi metodele de
reglementare).
Dar, fiind o ramură relativ tânără, DCI nu reglementează în deplină măsură toate relaţiile
internaţionale de natură economică, deoarece acestea sunt foarte variate. La fel DCI are puţine
izvoare juridice de reglementare (ca ex. sunt convenţiile). De aceea în reglementările DCI se
conţin o varietate mare de norme juridice (izvoare) ce aparţin la diferite ramuri de drept intern,
cum sunt dreptul civil intern, comercial intern, vamal, administrativ, financiar. În această ordine
de idei unii cercetători susţin că DCI este un drept intern al fiecărui stat şi care poate fi aplicat în
relaţiile economice internaţionale.
În sens larg DCI are în domeniul său de reglementare o varietate mare de raporturi juridice
pe care le administrează. Aceste raporturi sunt împărţite în următoarele categorii:
1) Raporturi ce apar între state suverane şi care sunt reglementate de normele dreptului
internaţional public, dar raporturile dintre state cad sub incidenţa (jurisdicţia) DCI în măsura în
care raporturile dintre state au un aspect economic (privat). (contracte de finanţare, de livrare
a materiei prime, de creditări între state).
2) Relaţii ce apar între organele statale, pe de o parte şi agenţii economici (persoane), atât
străini cît şi autohtoni. Aceste relaţii apar în momentul în care agenţi economici, desfăşurând
activitate economică externă au nevoie:
de înregistrare la camera înregistrărilor de stat)
2
- relaţii cu vamă (oficialităţile vamale) achitarea impozitelor

- repatrierea etc.
Aceste relaţii se caracterizează prin subordonarea agenţilor eonomici faţă de organele
statale şi sunt reglementate de normele dreptului administrativ, financiar, fiscal, vamal etc.
3) Relaţii care sunt cele mai frecvente şi apar între agenţi economici din diferite state în
procesul de desfăşurare a operaţiunilor comerciale internaţionale (contracte, negocieri, decontări).
Aceste relaţii se caracterizează prin egalitatea juridică a părţilor (pe orizontală) şi au un car-r
patrimonial (care pot fi evaluate în bani, raporturi patrimoniale) şi sunt reglementate de normele
dreptului civil, comercial.
4) Relaţii semiinternaţionale care apar între state, care activează cu statut „persoană
juridică şi agenţi economici străini”. Relaţiile date se referă mai mult la contractele de concesiune
economică şi cooperare tehnico-ştiinţifică, când guvernele statelor încheie contracte la egal cu
firmele străine.
Astfel, în temeiul celor expuse putem conchide că Dreptul Comerţului Internaţional este
o ramură de drept pluridisciplinară care constă dintr-o totalitate de norme juridice ce
reglementează relaţiile de natură economică cu străinătatea ce apar m procesul desfăşurării
operaţiunilor de comerţ extern şi cooperare economică
2.
Orice ramură de drept are destinaţia să reglementeze anumite categorii distingte de relaţii
sociale înrudite printr-un obiect generic cu ajutorul unor metode specifice ale acestei ramuri.
Stabilirea acestor categorii de relaţii ar determina care ste obiectul de reglemetare juridică a
ramurei în cauză, care este metoda ei de reglementare, care este domeniul ramurii, locul ei în
sistemul de drept al statului, în ce raport se află ea cu alte ramuri şi discipline de drept.
Prin obiectul de studiu a oricărei ramuri de drept înţelegem acea materie care e studiată de
disciplina dată.
Am observat că DCI reglementează o multitudine de relaţii sociale din domeniul
comerţului exterior. Astfel obiectul de reglementare al acestei ramuri constă din relaţiile juridice
care apar în procesul de desfăşurare a operaţiunilor comerciale cu străinătatea.
Pentru ca raportul juridic să cadă sub incidenţa obiectului de reglementare a dreptului
comerţului internaţioanl el trebuie să conţină următoarelor criterii:
1) criteriul comercialităţii adică să fie un raport comercial
2) criteriul de internaţionalitate - să fie prezent un element de extraneitate (internaţionalitate)
În acelşi timp relaţiile de drept a comerţului internaţional au următoarele particularităţi
caracteristice prin care :
a- părţile în relaţia de comerţ internaţional trebuie să aibă egalitate juridică (nici o parte nu se
supune alteia m procesul tranzacţiei comerciale)
b- orice relaţie comercială trebuie să aibă un caracter patrimonial (să aibă o valoare bănească,
economică)
c- echivalenţa prestaţiilor între parteneri (la vinderea unei cantităţi de marfa trebuie să
primim înapoi acelaşi echivalent de bani sau altceva)
Astfel în obiectul de reglementare a DCI în sens îngust întră următoarele categorii de relaţii:
1- relaţii juridice legate de transferul de bunuri în formă naturală (contractul de vânzare-
cumpărare, barter (troc), vânzări la bursă, licitaţii);
2- relaţii juridice intrate de intermedierea în afaceri (contract de mandat comercial, de comision,
de distribuţie comercială (concesiune), de agenţie, de franşiză);
3
3- relaţii privind prestarea de servicii (contractele de transport, asigurare Internaţională, deservire

bancară);
4- relaţii din domeniul proprietăţii industriale (contracte de transfer de know-how, contract de
licenţă de brevet de invenţie);
5- relaţii din domeniul cooperării economice şi tehnico-ştiinţifice internaţionale la care se referă
contract de concesiune economică
6- relaţiile din domeniul contractelor complexe şi contemporane (contractul de leasing, factoring,
forfighting);
7- relaţii legate de modul de soluţionare a litigiilor de comerţ Internaţional deoarece litigiile sunt
soluţionate de organe specializate - arbitraje, care au o procedură specifică acestui domeniu.
Unii autori consideră că şi relaţiile ce ţin de modul de înfiinţare şi activitate a
întreprinderilor cu capital străin la fel fac obiectul de studiu a DCI.
Diferenţa şi avantajele DCI faţă de dreptul civil intern

Din evoluţia istorică cunoaştem că relaţiile comerciale erau reglementate de normele
dreptului civil Roman. Dar aceste norme cu timpul rămâneau în urma realităţii economice şi
necesitau schimbări. Astfel în sec.15 în Europa şi în special în oraşele Neapole, Genova, Vinecia
s-au format societăţi de negustori sau bresle care şi-au format anumite reguli proprii de efectuare
a operaţiunilor comerciale „Lex mercatoria” - legea pieţei care se deosebea de dreptul civil prin
faptul că erau mai actuale, corespundeau exigenţelor economice din acea perioadă. Din perioada
dată şi până-n prezent "Lex mercatoria" s-a dezvoltat atât în interiorul fiecărei ţări cît şi în relaţiile
internaţionale. In esenţă normele dreptului civil cît şi a DCI şi intern reglementează în mare
măsură aceleaşi relaţii de transport, de vânzare-cumpărare dar DCI a fost neapărat necesar
deoarece normele lui sunt mai dezvoltate, oferă o garanţie şi o certitudine mai mare partenerilor
de afaceri. Presupun o repeziciune în încheierea şi efectuarea tranzacţiilor şi cerând un minim de
formalităţi şi cerinţe necesare încheierii tranzacţiilor de CI.
În special DCI are următoarele avantaje faţă de dreptul civil:

 formalităţile necesare unui contract în DCI sunt minime şi uşor de îndeplinit adică nu-i
nevoie de forma scrisă a contractului, nu-i nevoie de autentificarea notarială şi
înregistrarea la organele competente.
 Termenele de prescripţie DCI sunt mai mici ca în dreptul civil. Termen de prescripţie este
acea perioadă de timp pe parcursul căreia persoana căreia i-au fost încălcate drepturile, are
dreptul să se adreseze în organele judiciare pentru a-şi apăra acest drept (1- max. 3 ani) - în
DCI, iar în dreptul civil (1,-3-,25 ani)
 Pentru a dovedi un fapt în DCI pot fi utilizate orice mijloace de probă inclusiv martorii şi
prezumţiile (presupunerile), adică pe baza unui fapt deja cunoscut se presupune că şi
faptul necunoscut s-a realizat
 Responsabilitatea părţilor în DCI este mai mare decât în dreptul civil. Pentru
neîndeplinirea obligaţiilor partea vinovată pe lângă răspunderea generală care constă m
îndeplinirea obligaţiilor întocmai, este obligată : 1) să repară prejudiciul cauzat, 2) să
restituie cheltuielile, 3) să restituie câştigul ratat, 4) să restituie dauna morală
 Litigiile în DCI sunt soluţionate de către organe specializate – arbitraje care au mai multe
avantaje faţă de judecătoriile statale şi anume arbitrajele activează in baza înţelegerii între
părţi care singure aleg arbitrii şi stabilesc procedura de soluţionare, iar soluţionarea e mai
puţin costisitoare.
3.
4
Prin sistemul de reglementare a ramurii de drept înţelegem totalitatea de instituţii juridice

care alcătuiesc ramura de drept reglementând cele mai importante relaţii sociale într-un anumit
domeniu. Sistema DCI este alcătuită din următoarele instituţii juridice:
1 - partea generală care cuprinde: noţiunea şi car-ca generală a DCI
- sistema şi metodele de reglementare
- izvoarele de reglementare
- subiectele DCI
- răspunderea juridică în DCI
- organele şi procedura de soluţionare a litigiilor
- aspecte generale privind contractele în comerţul internaţional
2 - partea specială care cuprinde contractele speciale:
- vânzarea Internaţională de mărfuri
- contractele de intermediere
- contractele de transport Internaţional
- contractele de asigurare internaţionale
- contractele de leasing, factoring, forfighting
- contractele din domeniul proprietăţii industriale
- regimul juridic al investiţiilor străine în RM
- reglementarea juridică a decontărilor şi creditelor internaţionale
Prin metode de reglementare înţelegem acele procedee, măsuri şi mijloace cu ajutorul
cărora statul influenţează asupra anumitor relaţii sociale. în DCI sunt cunoscute două aspecte ale
metodelor de reglementare:
1- aspectul metodelor generale sau universale care includ:
a- metoda normelor materiale
b- metoda normelor conflictuale
c- metoda Proper Law
2- aspectul metodelor particulare statale care sunt specifice la fiecare stat în parte.
Metodele generale - se utilizează mai mult pentru a reglementa şi a soluţiona litigiile
apărute în procesul tranzacţiilor de comerţ exterior. Acestea sunt specifice tuturor statelor cu mici
excepţii (musulmanii, induşii).
Metodele materială şi conflictuală se numesc în aşa mod în dependenţă de normele
utilizate la aplicarea acestor metode şi anume normele materiale şi conflictuale.
Normele materiale - sunt acele norme care sunt majoritatea în sistemul legislativ a oricărui
stat şi au destinaţia de a reglementa raportul juridic în mod direct. Ele conţin nemijlocit
reglementarea drepturile şi obligaţiile părţilor la raportul juridic (contract.) Ex. „în baza
contractului de vânzare-cumpărare cumpărătorul este obligat să recepţioneze marfa şi să achite
preţul”.
Metoda materială se aplică de către persoana împuternicită (judecătorul, arbitrul) să
soluţioneze litigiul apărut între părţi. În temeiul principiului „lex voluntatis” părţile au dreptul
trebuie să stabilească dreptul aplicabil contractului (lex contractus) atît la momentul încheierii lui
cît şi la momentul apariţiei litigiului. Adică părţile vor stabili legislaţia cărei ţări se va aplica la
soluţionarea litigiului.
Dacă părţile au indicat acest fapt în contract, judecătorul sau arbitrul va ridică normele
materiale din legislaţia indicată şi va aplica direct normele materiale alese de părţi şi va soluţiona
litigiul. Utilizând normele materiale spunem că se aplică metoda materială.
Metoda conflictuală se utilizează în cazurile mai complicate cînd părţile nu au indicat
dreptul aplicabil contractului. Iar la apariţia litigiului fiecare din părţi ce aparţin diferitor state
doreşte să-şi reglementeze litigiul în baza legislaţiei care-i convine fiecărui, dar judecătorul sau
5
arbitrul trebuie să soluţioneze litigiul numai în baza unei legislaţii. În acest caz în lipsa unei
indicaţii în contract sau înţelegeri a părţilor apare conflictul de legi care trebuie soluţionat
înaintea soluţionării litigiilor în fond. Acest conflict de legi se soluţionează cu ajutorul normelor
conflictuale.
Aceste norme conflictuale se conţin în legislaţia tuturor ţărilor. Ele sunt norme speciale
care au scopul nu de a reglementa drepturile şi obligaţiunile părţilor, ci de a soluţiona conflictul
de legi apărut, adică normele conflictuale ne fac trimitere la normele materiale, competente să
soluţioneze cazul. Exemplu de normă conflictuală: forma contractului este reglementată de legea
locului încheierii acestui contract.
Astfel pentru soluţionarea litigiului prin aplicarea metodei conflictuale Judecătorul ridică
aceste norme conflictuale din legislaţia forului (locul examinării cazului) şi în dependenţă de
conţinutul normei va stabili legislaţia materială competentă (a uneia din ţări). Avînd legea
materială competentă judecătorul deja direct o utilizează la soluţionarea cauzei în fond.
Metoda proper law - la fel ca şi cea materială este metoda specifică a dreptului
Internaţional privat. Metoda dată a evoluat din sistemul de drept anglo-saxon unde judecătorul in
baza precedentului judiciar poate soluţiona litigii fără a face trimiteri la legislaţii concrete.
Această metodă se aplică atunci când judecătorul având necesitate de a soluţiona litigiul şi
aplicînd metoda materială sau conflictuală nu a găsit norma materială competentă să soluţioneze
cazul.
În aşa situaţie aplicarea metodei proper law presupune alegerea de către arbitru (din oficiu
sau la propunerea părţilor) a unei legii materiale a unei ţări care cel mai reuşit reglementează şi
soluţionează cazul. Exemplu: în contractul între Rusia - Moldova litigiul a apărut referitor la
calitatea măslinelor. Conform contractului la soluţionarea litigiului se va aplica legislaţia
Rusiei, dar ea nu conţine norme ce ar reglementa calitatea acestui produs. Instanţa din oficiu
utilizând metoda proper law va alege spre reglementare legislaţia Greciei care în mod direct
reglementează calitatea măslinelor.
Metodele particulare ţin de mijloacele şi măsurile luate în state în scopul realizării

politicii în domeniul CI. Aceste mijloace şi măsuri diferă de la ţară la ţară în dependenţă de
scopurile urmărite, de situaţia economico-financiară a fiecărui stat m parte. În RM metodele de
reglementare statală în DCI sunt stabilite în Articolul 8 a Legii reglementării de stat a activităţii
comerciale externe Nr.1031-XIV din 08.06.2000 M.O al R.M nr.119-120 din 21.09.2000".
Aceste metode sunt:
1) Metoda tarifar-vamală (tarifară) — care presupune fixarea taxelor şi tarifelor
vamale pentru import-export. Acestea sunt stabilite anual prin legea bugetului de stat. în
dependenţă de politica comercială externă taxele se stabilesc în mod diferit pentru diferite
categorii de mărfuri, state, cantităţi etc.
2) metoda netarifară - care presupune fixarea cotelor privind exportul/importul anumitor
categorii de mărfuri şi eliberarea licenţelor (cote - restricţii cantitative ce se stabilesc pentru
anumite perioade de timp asupra unor categorii de mărfuri ce prevăd limitarea
exportului/importului în dependenţă de necesităţile statului). În conformitate cu Art 10 din Legea
privind reglementarea de stat a activităţii comerciale externe În RM exportul şi importul se
efectuează fără restricţii cantitative. Aceste restricţii pot fi stabilite de Guvern numai în cazuri
excepţionale, şi în concordanţă cu legislaţia naţională şi tratatele internaţionale la care Republica
Moldova este parte. La fel prin legea dată se stabileşte că restricţiile cantitative la export şi
import vor putea fi aplicate nu mai după 30 de zile după publicarea hotărîrii Guvernului.
Licenţele sunt autorizaţii ce permit deţinătorilor efectuarea anumitor tranzacţii speciale.
6
3) Metoda politicii valutar-financiare — care presupune reglementarea valutară pe

teritoriul RM. Modalităţile de acordare a creditelor preferenţiale pentru stimularea exportului.
4) Reglementarea operativă a activităţii economice externe - care prevede stabilirea
anumitor sancţiuni şi limitarea operaţiunilor de import/export pentru agenţi economici care
încalcă legislaţia privind activitatea economică externă, privind licenţierea sau importul/exportul
mărfurilor falsificate sau de proastă calitate.
5) Stabilirea direcţiilor prioritare ale activităţii economice externe - care este
înfăptuită prin promovarea politicii în acest domeniu de organele statale şi prevede următoarele
direcţii prioritare:
a- susţinerea producătorilor naţionali şi promovarea exportului;
b- controlul asupra importului de mărfuri şi servicii;
c- controlul asupra importului/exportului de capital etc.
4.
Principiul — este o idee fundamentală care stabileşte anumite direcţii de bază într-un
anumit domeniu.
În dreptul comerţului internaţional cunoaştem trei categorii de principii:
1) principii generale atribuite dreptului comerţului internaţional şi recunoscute de
majoritatea statelor care sunt:
1. principiul libertăţii comerţului
2. principiul libertăţii convenţiilor
3. lex voluntatis - libera alegere a legii aplicabile contractului dintre părţi
2) principii ale colaborării economice interstatale
3) Principiile reglementării de stat a activităţii comerciale externe
 Principiile generale a DCI s-au stabilit în decursul dezvoltării acestei ramuri de

drept şi se conţin în majoritatea constituţiilor diferitor ţări precum şi în acte
normative internaţionale:
1) principiul libertăţii comerţului — constituie premisa esenţială pentru dezvoltarea
comerţului cu bunuri (mărfuri, servicii). Este un principiu constituţional şi o politică comercială.
La fel aceasta se promovează prin diferite acorduri multi- sau bilaterale cum sunt:
- fostul GATT care a implementat pentru 1-a dată acest principiu ulterior preluat de OMC
(Organizaţia Mondială a Comerţului 1995); de asemenea tratatul de la Mastrid din 1992
(euro+europa);
- în America - NAFTA (1994). Principiul dat presupune circulaţia liberă a mărfurilor,
serviciilor, cunoştinţelor, a persoanelor fără nici o restricţie şi limitarea tarifară sau netarifară.
2) principiul libertăţii convenţiilor — presupune că contractul fiind principalul
instrument de stabilire a relaţiilor juridice de comerţ exterior trebuie să fie încheiat in mod liber
adică fiecare subiect se obligă numai prin propria voinţă în interesul său şi în măsura în care
doreşte. La fel principiul dat presupune că fiecare parte este liberă să-şi aleagă partenerii, să
negocieze condiţiile contractuale fără nici un fel de influenţă sau alte vicii de voinţă. Părţile sunt
libere să modifice contractul şi să stabilească sinestătător şi reciproc legea aplicabilă contractului,
răspunderea jurisdicţia arbitrară etc.
3) principiul lex voluntatis - este un caz particular a principiului "libertatea convenţiilor"
şi presupune că condiţiile contractuale şi efectele lui sunt guvernate de legea aplicabilă aleasă de
părţi. Acest principiu permite partenerilor să adapteze contractul la realităţile juridico-economice
existente pe o anumită piaţă sau alta.
7
 Principii ale colaborării interstatale sau format ca urmare a intensei colaborări

comerciale între state şi şi-au găsit reflectarea în diferite convenţii, acorduri internaţionale ,
inclusiv au fost puse la baza activităţii multor organizaţii internaţionale comerciale. Acestea
sunt:
1) - principiul clauzei naţiunii celei mai favorizate - care-i stabilit prin acordurile GATT
şi OMC şi tinde să înlăture toate barierele tarifare şi netarifare din relaţiile economice interstatale.
Principiul dat presupune că orice avantaje, privilegii acordate de o ţară produselor sau serviciilor
altei ţări, se vor răsfrânge necondiţionat şi asupra oricărui produs din orice ţară semnatară a
acordului.
2) - principiul regimului juridic naţional - care presupune că un stat acordă

comercianţilor mărfurilor /serviciilor altui stat acelaşi regim juridic stabilit pentru comercianţii
autohtoni. În practică acest principiu se stabileşte în baza unor acorduri bileterale între statele cu
un nivel de dezvoltate egal .
3) - principiul nediscriminării - la fel se conţine în documentele GATT şi OMC şi are ca

scop de a completa principiul clauzei naţiunii celei mai favorizate. Prin acest principiu se
stabileşte că nici un stat participant la acord nu va aplica măsuri discriminatorii asupra mărfurilor
/serviciilor altui stat contractant.
4) - principiul reciprocităţii - care presupune că orice avantaj acordat de către un stat

mărfurilor şi serviciilor din alt stat necesită acordarea de către celelalte state contractante a
avantajelor similare mărfurilor /serviciilor primului stat. Practica de comerţ internaţional, însă
cunoaşte unele excepţii de la acest principiu, asupra mărfurilor şi serviciilor statelor cu un nivel
de dezvoltare mai scăzut, care beneficiază de avantaje în ţările dezvoltate , iar la rîndul să ţările
slab dezvoltate nu sunt obligate să acorde aşa înlesniri mărfurilor importate din alte state. Satele
slab dezvoltate se stabilesc de ONU şi beneficiază de regimul preferenţial
5) - principiul regimului preferenţial - prin care statele dezvoltate acordă statelor mai
slabe înlesniri tarifare şi netarifare m scopul promovării şi stimulării exportului. De regimul
preferenţial beneficiază statele slab dezvoltate stabilite prin clasificatorul anual al ONU.
6) - principiul neadmiterii concurenţei neloiale — care prevede că orice stat poate să

aplice măsuri de protecţie împotriva mărfurilor şi serviciilor dintr-un stat care admite concurenţa
neloială.
 Principiile reglementării de stat a activităţii comerciale externe sunt

caracteristice fiecărui stat în parte în dependenţă de politica social economică promovată de
statul concret într-o peroadă anumită.
În Republica Moldova aceste principii sunt enumerate în Art. 5 din Legea
reglementării de stat a activităţii comerciale externe din 08.06.2000.
Acestea sunt
a) promovarea unei politici unice în domeniul comerţului exterior ca parte componentă a
politicii externe a Republicii Moldova;
b) centralizarea sistemului reglementării de stat a activităţii comerciale externe şi
exercitarea controlului asupra acestei activităţi;
8
c) unitatea teritoriului vamal al Republicii Moldova;

d) prioritatea măsurilor economice;
e) egalitatea în drepturi şi nediscriminarea participanţilor la activitate comercială
externă;
f) protecţia de stat a drepturilor şi intereselor legitime, inclusive a secretului comercial,
ale participanţilor la activitate comercială externă;
g) libertatea schimbului internaţional, fără interdicţii şi restricţii.
9
Tema 2: Izvoarele dreptului comerţului Internaţional
1. Noţiunea şi categoriile izvoarelor DCI.

2. Convenţiile internaţionale.
3. Legislaţia naţională ca izvor al DCI.
4. Uzanţele comerciale internaţionale.
5. Obiceiul juridic, practica judiciară şi arbitrală.
1.
Prin izvor de drept înţelegem forma de exprimare a normelor juridice (legi, regulamente,
hotărâri, instrucţiuni etc.).
Dat fiind faptul că raporturile juridice din DCI sunt foarte variate şi sunt reglementate de o
mulţime de acte normative atât de ordin naţional cît şi internaţional izvoarele ce conţin aceste
norme la fel sunt diferite. Astfel izvoarele DCI se constituie din actele normative atât naţionale cît
şi internaţionale care ţin să reglementeze operaţiunile comerciale internaţionale.
Din categoria izvoarelor DCI fac parte: convenţiile, legislaţia naţională, uzanţele,
obiceiurile juridice şi practica judiciară şi arbitrală. Deoarece izvoarele sunt foarte variate apare
întrebarea care din acestea sunt utilizate mai mult în reglementările relaţiilor de drept în comerţul
Internaţional. Conform principiilor generale în calitate de izvoare fundamentale sunt convenţiile
internaţionale. Acestea îşi au superioritatea faţă de legislaţia naţională în majoritatea ţărilor. Dar
în procesul derulării tranzacţiilor de comerţ exterior părţile în virtutea principiului "Lex
voluntatis" sunt în drept să-şi aleagă legea care va reglementa contractul între ele. în majoritatea
cazurilor legea aplicabilă contractului aleasă de părţi este legislaţia ţării a uneia din părţi sau
legislaţia unei ţări terţe. Chiar şi când părţile nu determină dreptul aplicabil contractului, acesta se
alege prin metoda normelor conflictuale. în calitate de normă materială ce va reglementa
contractul, la fel va fi norma internă a unei ţări. Adică observăm că preponderent în
reglementarea relaţiilor de comerţ Internaţional se aplică legislaţia naţională.
Ca argumente pentru utilizarea acesteia sunt:
1- normele materiale naţionale reglementează mai detaliat şi nemijlocit relaţiile dintre
părţile unui contract de comerţ internaţional.
2- legislaţia naţională mai vast şi mai amplu decât convenţiile internaţionale se referă la
drepturile şi obligaţiile nemijlocite ale părţilor.
Dar ideea utilizării preponderente a normelor interne nu-i absolută, deoarece atunci când
se utilizează legislaţia internă a uneia din ţări în acelaşi timp se utilizează şi convenţiile
internaţionale din acest domeniu la care ţara dată este parte.
2.
Convenţiile internaţionale constituie unul din cele mai importante izvoare a DCI.
Convenţia internaţională este un acord de voinţă a două sau mai multe state prin care se
reglementează anumite raporturi dintr-un anumit domeniu şi se stabilesc drepturile şi obligaţiile
participanţilor. Convenţiile internaţionale ca izvoare pot fi numite în mod diferit: acorduri, tratate,
pacte, acte finale etc.
În DCI se cunosc două categorii de convenţii care conţin reglementări a relaţiilor de drept
a comerţului Internaţional:
l. convenţii internaţionale ce conţin norme materiale, şi
2. convenţii internaţionale ce conţin norme conflictuale
Din prima categorie fac parte convenţiile care nemijlocit stabilesc drepturile şi obligaţiile
părţilor unei tranzacţii de comerţ Internaţional având menirea să soluţioneze litigiile apărute în
mod direct. Aceste convenţii sunt:
10
 Convenţia privind vânzarea Internaţională de mărfuri (Viena 1980)

 Convenţia europeană privind arbitrajul comercial Internaţional (Geneva 1961)
 Convenţia de la Berna privind transportul Internaţional de mărfuri pe cale ferată (1896)
Din a doua categorie fac parte acelea care conţin norme conflictuale destinate să
soluţioneze conflictele de legi apărute în procesul soluţionării litigiilor de comerţ internaţional.
Din această categorie fac parte:
• Convenţia privind reglementarea unor conflicte de legi în materie de cambie şi bilet la
ordin (Geneva 1930)
• Convenţia privind dreptul aplicabil contractelor de intermediere şi reprezentanţă (Geneva
1978)
• Convenţia privind dreptul aplicabil contractelor de vînzare Internaţională de mărfuri (Haga
1986)
O convenţie Internaţională se va aplica pe teritoriul unui stat atunci când acesteia vor
deveni norme internaţionale pe una din două căi:
1- prin aderare sau ratificare;
2- prin adoptarea normelor interne cu acelaşi conţinut.

Aderarea este actul de voinţă a organelor supreme a unui stat prin care se alipeşte la o
convenţie deja semnată.
Ratificarea la fel este un act de alipire la o convenţie semnată de reprezentantul statului şi
parlamentul o aprobă ca normă.
Conform Constituţiei RM la noi se aplică principiul supremaţiei convenţiilor internaţionale
la care Moldova este parte faţă de legislaţia naţională. Atunci când normele naţionale contravin
normelor internaţionale se aplică cele internaţionale.
3.
Legislaţia naţională ce reglementează raporturile de drept a comertului Internaţional, la
fel poate fi divizată în două categorii:
1) acte normative ce conţin norme materiale
2) acte normative ce conţin norme conflictuale
Din prima categorie de acte normative fac parte :

a) legi (acte normative) de aplicare generală dar care conţin reglementări aplicabile
relaţiilor de comerţ internaţional . La acestea se referă:
 codul civil
 codul vamal
 legea cu privire la antreprenoriat şi într-ri
 legea vînzării de mărfuri
 legea cu privire la arendă
 legea cu privire la leasing etc.
Toate aceste legi conţin reglementări de ordin general intern, dar pot fi utilizate şi în cadml
tranzactiilor de comerţ int-nal.
b) legi special destinate reglementării relaţiilor comerciale internaţionale la care se referă:

 Legea reglementării de stat a activităţii comerciale externe din 08.06.2000.
 Legea cu privire la tariful vamal
11
La categorie actelor normative ce conţin norme conflictuale se referă:

 Carte V a Codului Civil a RM Dreptul internaţional privat, care nemijlocit conţine
norme conflictuale ce reglementează relaţiile de natură comercială (privată) cu
elemente de extranietate.care regele
 Codul de procedură civilă, ultimul capitol unde se conţin reglementări privind
competenţa şi procedură soluţionării litigiilor de comerţ internaţional , inclusiv şi în
cadrul arbitrajului comercial internaţional
 Alte acte normative ce conţin norme conflictuale.
4.
Prin uzanţe comerciale uniforme înţelegem acele reguli de folosire repetate a unor
condiţii contractuale care-s utilizate în concordanţă cu obiceiurile şi practicile din diferite centre
comerciale.
Uzanţele comerciale uniforme ca izvoare a DCI pot fi unificate pe două căi:
1) - prin adoptarea condiţiilor uniforme
2) - prin elaborarea contractelor tip de livrare a unor categorii speciale de mărfuri
Prima cale este înfaptuită de către organizaţiile internaţionale comerciale care studiază
obiceiurile şi practica aplicarii unor condiţii contractuale din diferite regiuni şi centre comerciale
elaborînd pe baza lor nişte reguli comune.
Astfel cele mai răspîndite uzanţe uniforme se cunosc sub denumirea "INCOTERMS" care
au fost elaborate sub egida Camerei Internaţionale de Comert de la Paris (CIPS). I-a ediţie a fost
în 1934; a II-a - în 1990 care conţine 13 termeni comerciali aplicabili la derularea contractelor de
vînzare Internaţională de mărfuri în zona europeană. Pentru zona Americană analogic
INCOTERMS-ului se utilizează regulile RAFTD, care conţin 7 termeni. La fel sub egida Camerei
Inemaţionale de Comerţ de la Paris au fost elaborate:
 Reguli şi uzanţe uniforme privind accreditivul documentar, "publicaţia 500" din 1995;
 Reguli uniforme privind incasoul documentar, publicaţia 522 din l995;
 Reguli şi uzanţe privind garanţiile contractuale.
Altă uzanţă unificată a fost elaborată de către Institutul Internaţional privind unificarea
dreptului internaţional (UNIDROIT) care a elaborat Principiile privind contractele de comerţ
Internaţional.
Uzanţele comerciale sunt izvoare de drept subsidiare neobligatorii adică utilizarea lor are
loc numai atunci când părţile nemijlocit in contract au indicat acest fapt. Totodată prin contract
părţile au posibilitatea să modifice conţinutul uzanţelor comerciale în dependenţă de situaţia
juridico-economică pe piaţă.
A doua cale de unificare a uzanţelor este înfapruită de către organizaţiile comerciale
internaţionale în special Comisia Economică Europeana a ONU care a elaborat contracte model
privind livrarea de mărfuri standardizate. Specificul acestor contracte şi a condiţiilor lor
exprimînd particularităţile de livrare a produsului concret. Spre exemplu, contracte tip privind
livrarea citricelor, lemnului, cărbunelui, petrolului, bumbacului etc. La fel ca şi uzanţe contractele
tip pot fi modificate de către părţi prin înţelegerea reciprocă.
5.
Obiceiul juridic — constituie nişte reguli de comportare într-un anumit domeniu, aplicate
pe un anumit teritoriu şi statornicite în rezultatul folosirii îndelungate şi repetate, prin care se
12
stabilesc anumite drepturile şi obligaţiile părţilor. Obiceiul este cel mai vechi izvor de drept. Spre
deosebire de uzanţă, obiceiul are un caracter obligator în aplicare. Adică părţile în mod
obligatoriu trebuie să ţină cont de obiceiurile comerciale într-o localitate sau alta fară a le putea
modifica. în timp obiceiurile îşi pierd valoarea sa fiind înlocuite de legislaţia internă şi
Internaţională şi uzanţele uniforme.
Practica judiciară şi arbitrală ca izvor de drept consta din totalitatea hotărîrilor judiciare
şi arbitrale emise într-un stat într-un anumit domeniu. Practica judiciară este un izvor de drept
ajutător, subsidiar care în RM nu se consideră izvor de bază şi nu se fac trimiteri la acesta. In RM
practica judiciară arapre sub forma Hotărîrilor Explicative ale Curţii Supreme de Justiţie care
sistematizează Hotărîrile judiciare referitoare la anumite cazuri concrete şi dă explicaţii,
recomandări pentru aplicarea legislaţiei în domeniu. Aceste hotărîri sunt utilizate de către
judecători şi juriştii practicieni pentru a clarifica modul de interpretare şi aplicare a unor acte
normative.
În sistemul anglo-american practica judiciară numită precedent juridic este un izvor de
drept principal care se utilizează la soluţionarea litigiilor. Judecătorul pentru soluţionarea unui caz
actual nu se bazează pe o lege, ci face trimitere la o hotărîre judiciară emisâ cu zeci sau sute de
ani în urmă ce se referă la un caz asemenea.
13
Tema 3: Raportul Juridic de Drept al DCI.
1. Caracteristica generală, noţiunea şi premisele apariţiei raportului juridic al DCI.

2. Atributele comercialităţii şi internaţionalităţii în DCI
3. Subiecţii raportului de drept al DCI.
1.
Raportul juridic al DCI este o relaţie de natură patrimonială stabilită între participanţii la
operaţiunile de comerţ exterior şi reglementată de normele DCI.
Pentru ca un raport juridic sa apară este nevoie de următoarele premise:
a) norma juridică care reglementează acest raport (lege, act normativ)
b) prezenţa subiecţilor (participanţii)
c) existenţa unui fapt juridic (o împrejurare de fapt care dă naştere, modifică sau strînge orice
raport juridic. In calitate de fapte juridice sunt:
1- evenimentele (împrejurări naturale de ordin obiectiv: inundaţii, incendii)
2- acţiunile (acte înfaptuite de persoane prin care îşi asumă obligaţii şi capătă drepturi: încheierea
contractelor, semnarea recipiselor, primirea daunelor) etc.
Orice raport juridic al DCI are următoarele particularităţi:
1) - este un raport patrimonial
2) - este prezentă echivalenţa prezenţei prestaţiilor
3) - se caracterizează prin egalitatea juridică a participanţilor.
La fel orice raport de DCI trebuie sâ posede atributele:
 comercialităţii şi
 Internaţionalităţii.
2.
Am menţionat că comercialitatea şi Internaţionalitatea sunt atribute obligatorii a oricărui
raport de DCI.
Comercialitatea este o noţiune care defineşte car-rul comercial al tranzacţiei efectuate. Ea
se stabileşte de către legislaţia fiecărei ţări în parte după unul din 2 elemente(criterii):
1 - criteriul obiectiv
2- criteriul subiectiv
1) în baza criteriului obiectiv se consideră acea tranzacţie care are ca scop obţinerea unui
profit. Ex:cumpărare cu scop de revînzare. Spre deosebire de tranzacţii comerciale conform
criteriului obiectiv tranzacţiile civile au ca scop satisfacerea necesităţilor personale. Acest criteriu
este utilizat Pentru stabilirea comercialităţii tranzacţiilor în ţările Franţa, România unde există
codul comercial care enumără actele de comert.
2) Conform criteriului subiectiv se consideră comercială tranzacţia care-i înfaptuită de
către un comerciant profesionist (înregistrat m modul corespunzător, plăteşte impozite etc.).
Acest criteriu se aplică în Germania, RM, fostele republici postsovietice.
Atributul internaţionalităţii se determină în dependenţă de prezenţa într-un raport de DCI
a unui element strâin ca de exemplu: locul încheierii contractului, locul de executare, locul
cauzării prejudiciului etc. Astfel ca un raport juridic să aibă atributul Internaţionalităţii trebuie să
satisfacă una din următoarele condiţii:
1 - partile contractante trebuie să-şi aibă sediul în ţări diferite – criteriul subiectiv
2- în procesul executării contractului marfa trebuie să intersecteze măcar o graniţă – criteriul
obiectiv
14
3- tranzacţia de comerţ internaţional trebuie să fie reglementată de un act normativ Internaţional

străin (convenţie)
3.
Din categoria subiecţilor participanţi la DCI fac parte:

1- persoanele fizice şi juridice care-s subiecţi de ordine juridică naţională
2- statele şi organizaţiile internaţionale care-s subiecţi de ordine juridică Internaţională.
La prima categorie se referă toţi comercianţi atît străini cît şi autohtoni care desfaşoară acte
de comerţ. Comercianţii trebuie să posede capacitate juridică de exerciţiu stabilită de legislaţia
ţării unde-şi au sediul sau sunt cetăţeni.
Acestă capacitate presupune existenţa următoarelor criterii:
1- înregistrarea în registul de comerţ al ţării (în unele cazuri neobligatorie)
2- activitatea din contul şi pe riscul propriu
3- activitatea din nume propriu sub o denumire de firma
4- prezenţa contului bancar
5- ducerea evidenţei registrelor contabile şi comerciale
6- procurarea licenţei de import/export dacă este nevoie
7- posibilitatea de a participa în nume propriu în organele judiciare ca reclamant sau pîrît.
În RM sunt două categorii de subiecţi participanţi la relaţii de comerţ internaţional:

1- persoanele fizice deţinători de patente de antreprenori care devin comercianţi prin
înregistrarea simplificată numai la organele fiscale teritoriale fără a plăti impozitele şi taxele
necesare, acestea fiind incluse în plata Pentru patentă.
2- Toate formele de întreprinderi (societăţi) conform Codului şivil şi Legii cu privire la
antreprenoriat şi întreprinderi:
1) întreprinderile individuale
2) societatea în comandită
3) societatea în nume colectiv
4) Societatea cu răspundere limitată
5) Societatea pe acţiuni
6) cooperativă de producţie
7) întreprinderea de stat
Toate aceste societăţi au statut de persoană juridică şi au deplinele drepturi ca participanţi
la operaţiunile de comerţ cu străinătatea . În activitatea lor de comerţ internaţional ele se conduc
atît de legislaţia Republicii Moldova , cît şi de convenţiile şi tratatele internaţionale în acest
domjeniu, la care Moldova este parte.
Din categoria subiecţilor de ordine juridică Internaţională (drept Internaţional) pot fi:
- statele care activează prin intermediul organelor statale şi
-organizaţiile internaţionale.
Statele participă la operaţiunile de CI atît ca subiecte suverane când întră în relaţii
interstatale cît şi în calitate de persoana juridică când intră în relaţii cu agenţi economici străini.
Din partea statului RM la relaţiile de CI participă următoarele organe şi organizaţii:Guvemul,
Preşedinţia; Ministerul Finanţelor; Departamentul Relaţiilor Externe a Ministerului Economiei.
Departamentul acesta este principalul organ statal care are funcţia de a promova direct şi
nemijlocit politica comercială Internaţională a RM. Prin intermediul lui se încheie diferite
acorduri, contracte privind livrări de materie primă, energie, mărfuri precum şi sunt duse diferite
15
tratative cu organizaţiile comerciale internaţionale; Reprezentanţele comerciale a RM în

străinătate. Ele se află pe lîngă ambasade, consulatele RM sau în alte centre comerciale străine şi
au ca funcţii de bază: negocierea, încheierea contractelor, reprezentarea intereselor comercianţilor
din RM în statul de reşedinţă; Camera de Industrie şi Comert a RM — organizaţie obştească
fondată de întreprinderile şi comercianţii din RM. Are ca funcţii principale: acordarea
consultaţiilor de MK, juridice, întocmirea planului de afaceri, completarea declaraţiilor vamale,
efectuarea expertizelor mărfurilor, eliberarea certificatelor de origine, ţine legături cu
comercianţii din străinătate şi deţine informaţia privind potenţialii investitori străini m RM. Pe
lîngă camera activează Arbitrajul Comercial Internaţional care soluţionează litigiile de CI unde
măcar una din părţi este persoană strâină.
Organizaţiile internaţionale ca subiecte ale DCI sunt:

1)Organizaţia Mondială a Comertului (OMC). S-a format în 1995 prin reorganizarea GATT-ului.
Are ca scop promovarea comerţului liber fara nici o restricţie, adică ca principii de bază ale act-
ţii OMC şi a membrilor ei este: circulaţia liberă a mărfurilor, serviciilor, persoanelor,
capitalurilor, cunoştinţelor, fară piedici tarifare şi netarifare. Moldova nu este parte dar pînâ la
sfîrşitul anului va fi memrbră cu drepturi depline.
2) UNCTAD - Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare, fondată în 1964 şi are
ca scop promovarea şi dezvoltarea comerţului cu ţârile lumii a III-a.
3) UNCITRAL - Comisia Naţiunilor Unite pentru DCI. Are ca scop şi sarcini de bază elaborarea
proiectelor de convenţii şi adoptarea lor.
4) UNIDROIT - Institutul Internaţional pentru Unificarea Dreptului Privat. Se află la Roma şi
are ca scop principal unificarea uzanţelor comerciale, elaborarea contractelor tip şi adoptarea
convenţiilor de CI.
5) CIC - Camera Internaţională de Comerţ de la Paris. Este o organizaţie obştească care
protejează interesele comercianţilor din diferite state. Sub egida ei sunt elaborate uzanţe
comerciale uniforme. Pe lîngă Camera activează Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional.
16
Tema4: Contractul - principalul izvor de obligaţii m DCI.
1. Noţiunea, categoriile şi condiţiile de valabilitate ale contractului de CI.

2. Procedura formării şi încheierii contractului.
3. Conţinutul (clauzele) contractului de CI.
4. Legea aplicabilă contractului de CI.
5. Răspunderea contractuală în DCI.
6. Exonerarea de răspundere în CT.
1.
Contractul de CI - este o înţelegere dintre 2 sau mai multe persoane ce-şi au sediul
in ţări diferite prin care se stabileste o relaţie juridică care dă naştere la drepturi şi obligaţii
reciproce. Ca şi toate actele de CI contractul trebuie să posede atributele comercialităţii şi
Internaţionalităţii. Contractul de CI poate fi clasificat în dependenţă de diferiţi factori:
I In funcţie de numărul persoanelor şi modul în care ele se obligă contractele pot fi:
-bilaterale (sinalagmatice) - când sunt două părţi la contract şi ambele au drepturi şi
obligaţiuni reciproce.
-unilaterale - când numai o parte contractuală are drepturi iar cealaltă obligaţii
(contract de împmmut).
-multilaterale - mai mult de 2 părti. Pentru comerţul Internaţional sînt caracteristice
contractele sinalagmatice
II în funcţie de scopul urmărit contractele pot fi:
-cu titlu oneros — când ambele părti urmăresc un anumit avantaj, fiecare din
acestea se obligă în faţa celeilalte.
-contracte cu titlu gratuit — când numai o parte se obligă să facă ceva fară a
pretinde la un echivalent.
In dreptul comerţului interaţional se cunosc mai mult contractele cu titlu oneros
III în funcţie de forma şi condiţiile de valabilitate şi momentul dârii în vigoare contractele
pot fi:
-consensuale - care sunt valabile şi intră în vigoare din momentul când părţile şi-au
17
manifestat un simplu acord de voinţă, în formă aleasă oral sau scris (contractul de vînzare-
cumpârare).
- reale — care în afară de manifestarea voinţei părţilor Pentru ca să fie valabile mai
necesită prezenţa bunului ce face obiectul contractului. De ex., contractul de transport e
valabil şi intră în vigoare nu de la semnarea lui, ci la încărcare.
- solemne - care Pentru valabilitatea lor necesită forma obligatorie scrisă,
autentificare notarială şi înregistrare la organele competente. Pentru CI sînt caracteristice
contractele consensuale şi reale.
Aceste clasificări ale contractelor servesc ca o caracteristică a acestora.
Pentru ca contractul să fie valabil, este nevoie să fie respectate o serie de condiţii
impuse de lege:
a) legalitatea - conţinutul contractului nu trebuie să contravină legislaţiei în vigoare;
b) capacitatea părţilor de a contracta. Existenţa deplinei capacităţi de exerciţiu a
persoanelor fizice sau juridice. Această capacitate se determină individual pentru
fiecare persoană fizică în dependenţă de legislaţia ţării sale.în RM capacitatea de
exerciţiu deplină survină la 18 ani. Pentru persoanele juridice capacitatea survine din
momentul înregistrării, iar persoana care semnează contractul trebuie să aibă
împutemicirile cuvenite.
c) lipsa viciilor de consimţămînt - lipsa piedicelor. Vicii pot fi:
ameninţarea cu forţa, aplicarea forţei, înşelăciunea, eroarea. Când sunt prezente unele
din acestea persoana cointeresată poate declara contractul nul.
d) cauza contractului - adică contractul şi părţile trebuie să urmărească scopul preconizat
la încheiere. Adică contractul nu trebuie să fie fictiv sau cu scopul de a ascunde o altă
afacere.
e) obiectul contractului trebuie să fie determinat să existe, să fie legal, să fie moral, să fie
cu circuitul civil.
f) trebuie să fie respectată forma contractului impusă de lege: oral sau scris. Forma scrisă
este cerutâ în majoritatea ţarilor nu ca o condiţie de valabilitate ci ca condiţie necesară
Pentru dovada existenţei contractului.
2.
18
Comerţul Internaţional contractele pot fi încheiate prin 2 metode:

1- Intre prezenţi sau metoda negocierilor directe când partenerii negociază într-un anumit
loc şi finalizează cu încheierea contractului în forma convenită: oralâ sau scrisă.
2- Intre absenţi — când negocierile şi încheierea contractelor are loc prin intermediul
mijloacelor de telecomunicaţii: fax, scrisori, e-mail iar partenerii se află fiecare la sediul
lui. încheierea contractelor între absenţi presupune următoarele etape:
Oferta - înaintarea ofertei din partea vînzătomlui sau înaintarea comenzii de
cumpărător. Oferta poate fi:
a) oferta liberă sau publicitară - adresată unui număr nedeterminat de persoane facută prin
intermediul reclamei, tîrgurilor, cataloagelor. Această ofertă nu are scop încheierea
contractului, nu-1 obligă pe ofertant la încheierea contractului şi nu implică efecte şi
râspundere juridică (în afară de cazul când oferta include preţul şi modul lui de achitare).
b) Oferta fermă - adresată unor persoane concrete cu scopul de a încheia contractul.
Oferta fermâ trebuie să conţină principalele clauze contractuale:- numele şi datele
despre părti, - obiectul contractului cu specificaţiile de calitate şi cantitate,
- preţul şi modul de achitare a lui,
- termenele şi modul de executare a contractului,
- termenul de valabilitate a ofertei. Dacă termenul de valabilitate a ofertei nu-i
indicat, acesta se consideră un termen rezonabil. Oferta fermă implică efecte juridice,
adică presupune obligaţii pentru ofertant de a încheia şi executa contractul sau
responsabilitatea ofertantului exprimată prin restituirea daunelor şi cheltuielilor cauzate
destinatarului ofertei. Oferta poate fi revocatâ (rechemată) fară a implica responsabilitatea
ofertantului atunci când :
- revocarea ajunge înaintea ofertei.
- revocarea ajunge în acelaşi moment cu oferta.
- revocarea ajunge înainte ca acceptantul sâ-şi dea acordul asupra
contractului.
Acceptul este exprimarea voinţei destinatamlui ofertei prin care acesta doreşte să
încheie contractul. Acceptul poate fi :
a) expres - când acceptul e trimis către ofertant direct prin intermediul mijloacelor de
19
telecomunicaţie, în forma convenită (scris, oral (telefon)).

b) accept tacit - adică manifestarea de a încheia contract este exprimată prin îndeplinirea
de către acceptant a anumitor acţiuni concludente ce dovedesc încheierea contractului
şi se exprimă prin executarea nemijlocită a contractului (achitarea avansului,
deschiderea acreditivului, încărcarea mărfurilor etc.).
De obicei acceptul tacit se aplică în relaţia cu parteneri cunoscuţi când este încredere.
Acceptul trebuie să fie necondiţionat. Dacă acceptantul are careva obiecţii el trimite o
contraofertă care parcurge aceleaşi etape ca şi oferta iniţialâ.
Contractul se consideră încheiat atunci când părţile au ajuns la un numitor comun asupra
principalelor condiţii contractuale.
În DCI momentul şi locul încheierii au o deosebită importanţă.
Momentul este important pentru stabilirea preţului mărfii când acesta este
determinat de cotaţiile bursiere la data încheierii contractului. In dependenţă de moment se
stabileşte începutul executării contractului şi a drepturilor şi obligaţiilor părtilor. După
momentul se soluţionează conflictul de legi în timp.
Locul încheierii contractului are importanţă pentru stabilirea jurisdicţiei arbitrale,
se determină legea aplicabilă contractului.
Locul şi momentul încheieri contractului este de dorit să fie indicat nemijlocit la
încheierea acestuia. Dacă părţile nu s-au determinat asupra locului şi momentului la
încheierea contractului între absenţi, acestea se determină în baza a 2 teorii:
1) Teoria Emisiei care are 2 direcţii (teoria cutiei poştale - în baza acestei teorii contractul
se consideră încheiat în locul şi momentul când acceptantul a trimis acceptul său către
ofertant. Această teorie se aplică m legislaţia Japoniei, Siriei, Americii Latine şi statelor
anglo-americane.
2) Teoria recepţiei sau informatiei - în baza acesteia contractul se consideră încheiat în
locul şi momentul când ofertantul a fost informat despre accept (Franţa, Moldova,
România).
3.
Conţinutul contractului de CI constă din totalitatea condiţiilor contractuale prin care
se stabilesc drepturile şi obligaţiile părţilor. Astfel contractul trebuie să cuprindă:
20
1 - denumirea contractului
2- data şi locul încheierii
3- Preambul - numele şi datele despre părţile contractante, persoana care reprezintă firma
şi împutemicirile ei (procură, statut etc)
4- Obiectul contractului cu specifîcaţia cantităţii şi calitâţii. Obiectul trebuie să fie
denumit clar şi cunoscut de ambele părti
5- Preţul contractului (mărfii) şi modalitatea de plată şi modul de stabilire a lui,
6- Termenele de achitare.
7- Termenele şi condiţiile de executare a contractului (livrarea mărfurilor conform
INCOTERMS)
8- Transportul utilizat, tipul şi ruta
9- Documentele de însoţire
10-Garanţiile la contract: garanţiile mărfii, garanţiile privind achitarea mărfii
11-Asigurarea riscurilor care include asigurarea printr-un contract de asigurare;
12- asigurarea riscurilor valutare
13-Clauzele juridice care includ: - prezentarea pretenţiilor, responsabilitatea părţilor -
modalităţi şi mărime, clauza arbitrală, locul şi organul soluţionării litigiiului, legea
aplicabilă, force majore
14- Recepţia mârfii
15-Condiţii privind modificarea şi rezilierea anticipată a contractului
16- Alte condiţii incluse de părţi la dorinţă
17- Numărul de exemplare şi limba autentică
18- Rechizitele părţilor
4.
In contractele de CI una din clauzele necesare este legea aplicabilă contractului "lex
contractus". în virtutea principiului "lex voluntatis" părţile contractante sunt în drept să-şi
aleagă legislaţia ţării care va reglementa condiţiile contractuale şi soluţionarea
eventualelor litigii.
La fel în calitate de lege aplicabilă poate fi atît legea ţării uneia din părţi cît şi
legislaţia unei ţări terţe.
21
Dar părţile nu trebuie să facă un abuz în alegerea dreptului aplicabil contractului,

adică să nu aleagă legislaţia unei ţări care nu are nici un punct de legătură cu contractul. în
acelaş timp legislaţia acestei ţări să-i favorizeze oferindu-i careva facilităţi neîntemeiate. în
cazul când părţile nu şi-au ales dreptul aplicabil contractului, acesta va fi determinat de
organul jurisdicţional în baza normelor conflictuale ale ţării forului. Astfel în calitate de
principii ale normelor conflictuale care determină dreptul aplicabil contractului pot fi "lex
loti actus" - în litigiile privind forma încheierii contractului şi în alte litigii şi contracte
stabilite de lege se va aplica legislaţia ţării unde s-a încheiat acest contract. "Lex
venditoris55 -în contractele de vînzare- cumpărare se va aplica legislaţia ţârii vînzătorului.
"Lex loti executionis" - legea locului executării contractului. în contactele privind
intermedierea se aplică legislaţia ţării intermediarului.
In contractul de transport se aplică legea ţării transportatorului. în contractele
bancare - se aplică legislaţia ţării de reşedinţă a băncii. La asigurare - legea ţării
asiguratorului.
In baza principiilor normelor conflictuale este imposibil de a determina dreptul
aplicabil, se va aplica metoda "proper law".
Astfel in baza convenţiei multilaterale privind legea aplicabilă obligaţiunilor
contractuale, încheiată la Roma 1980, dacă este imposibil de a aprecia dreptul aplicabil sau
legea aleasă nu reglementează în tocmai litigiul apărut, atunci judecătoml va alege spre
reglementare legea ţarii care este cea mai aproape după conţinut de cazul examinat.
5.
Răspunderea juridică contractuală presupune survenirea unor consecinţe nedorite

pentru persoana ce şi-a încăleat obligaţiunile contractuale. Aceste măsuri de răspundere
pot fî suportate de către debitor în mod binevol sau prin constrîngere în baza hotărîrii
judiciare. Pentru ca răspunderea juridică să survină este necesar să fie prezente
următoarele condiţii:
1- fapta legală exprimată prin acţiune sau inacţiune care se manifestă prin
neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a condiţiilor contractului.
22
2- Survenirea consecinţelor sau a daunelor care trebuie să fie reale şi dovedite.

Survenirea consecinţelor nu-i o condiţie obligatorie pentru răspunderea contractuală. Ea
este necesară numai atunci când creditoml cere restituirea daunelor cauzate.
3- Legătura cauzală dintre fapta săvîrşită şi consecinţele ei. Adică trebuie de dovedit că
daunele (consecinţele) au survenit în urma acţiunilor bănui tului (debitorului).
4- Vinovăţia adică atitudinea psihică a persoanei (debitor) faţă de fapta sa şi consecinţele
survenite. Vinovăţia poate fi exprimată prin a) intenţie sau b) imprudenţă.
In contract părţile trebuie să stipuleze modalitaţile şi mărimea răspunderii
contractuale. Astfel în calitate de modalităţi de răspundere cunoaştem:
1- executarea în natură - adică debitorul va fi obligat să-şi îndeplinească în tocmai
obligaţiunile contractuale: livrarea mărfii, transferarea banilor etc. Dacă executarea în
natură este imposibilă (s-a distms marfa) atunci aceasta va fi înlocuită prin recuperarea
daunelor sau în altă formă de obligaţie.
2- repararea daunelor - acestea trebuie să fie reale şi determinate. Pe lîngă repararea
daunelor creditorul poate cere restituirea cheltuielilor facute precum şi cîştigul ratat (10
% din suma contractului neexecutat). Toate acestea trebuie dovedite corespunzător.
3- Clauza penală — constituie un anumit procent (0,1 — 3) din suma contractului
neexecutat pe care trebuie să-1 plătească debitoml pentru fiecare zi de întîrziere.
4- Amenda - o sumă de bani fixă stabilită de contract care trebuie să achite persoana care
nu a îndeplinit careva obligaţiuni contractuale. Atît amende cît şi penalitatea ca să poată
fi cerute trebuie să fie indicate concret în contract.
5.
Exonerarea de răspundere contractuală poate avea loc la survenirea evenimentelor de fbrtă

majoră şi/sau impreviziune.
Forţa majoră - reprezintă survenirea unui eveniment, fenomen care duce la
imposibilitatea executării contractului. Pentru ca să fie recunoscută forţa majoră trebuie să
aibă cumulativ următoarele particularitâţi:
1- să fie imprevizibilă la momentul încheierii contractului
2 - să fie imposibil de înlăturat
23
3 - să fie extraordinară
4 - să fie independentă de voinţa părţilor.
Forţa majoră în comerţul Internaţional poate fi de 2 categorii:
a) de natură obiectivă sau fenomene naturale (inundaţii, cutremure, epidemii)
b) de natură subiectivă sau socială (răscoale, războaie, greve, hotărîrile de guvem).
La survenirea unuia din aceste evenimente debitorul este obligat să înştiinţeze în
termenul stabilit sau cît mai repede pe creditor. înştiinţarea trebuie să fie legalizată de
camera de industrie şi comerţ a ţării sau organele administraţiei locale.
Fiind înştiinţat creditoml poate:
a) să ceară amînarea executârii contractului pînă la epuizarea fortei majore
b) poate să ceară modificarea contractului stabilind noi termene şi condiţii de executare
c) să ceară rezilierea contractului dacă forţa majoră durează mult timp şi creditorul îşi
pierde interesul faţă de contract.
In cazul când debitoml nu înştiinţează partenerul în mod corespunzător, el nu va fi
eliberat de răspunderea contractuală (penalităţi, daune, amende).
Impreviziunea - este o circumstanţă de exonerare a răspunderii care constă în

survenirea unui eveniment imprevizibil care nu duce la imposibilitatea executării
contractului ci face acest contract mai costisitor pentru debitor. Pentru ca să fie
recunoscută, impreviziunea trebuie să fie indicată în contract sau ea se recunoaşte de
organele judiciare.
Tema 5. Solutionarea litigiilor in comerţul mternaţional.

1. Solutionarea litigiilor pe cale amiabila.
2. Arbitrajul comercial interntional - organ specializat de solutionare a litigiilor.
3. Procedura solutionarii litigiilor prin arbitrajul comercial intrentaional.
4. Arbitrajul comercial internaţional de pe linga Camere de Industrie si comert a
R.Moldova.
24
1
In procesul derularii operaţiunilor de comerţ Internaţional oricit de bine nu ar fi
intocmite contractele inevitabil apar neintelegeri si conflicte intre parteneri. Aceste
neintelegeri pot aparea atit referitor la interpretarea clauzelor contractuale, cit si in privinta
executarii obligatiunilor asumate prin contract. In dreptul comercial Internaţional se
cunosc doua modalitati de solutionare a acestor litigii:
- solutionarea litigiilor pe cale amiabila;
- solutionarea litigiilor prin intermediul organelor jurisdictionale inclusiv arbitrajul
comercial internatinal;
Solutionarea pe cale amiabila a litigiilor , ca de altfel si pe cale jurisdictionala,

trebuie sa fie prevazute de contract sau se stabileste printr-o intelegere suplimentara.
Este evident faptul, ca cea mai convenabila din toate este calea amiabila. Ea
presupune intilnirea si ducerea negocierilor directe intre reprezentantii partenerilor aflati in
litigiu cu scopul de a solutiona litigiul aparut. Solutionarea pe aceasta cale este mai putin
costisitoare si totodata da posibilitate partenerilor sa-si pastreze bunele relaţii necesare
pentru colaborare ulterioara. La fel aceasta cale pastreaza imidjul si prestigiul firmelor
intre comerciantii din lume. Este binevenit uneori in procesul de solutionare pe cale
amiabila chiar cedarea anumitor pozitii din partea unei parti, intr-u pastrare relaţiilor
amicale. Aceasta forma de solutionare a litigiilor la fel este prevazuta si de regulamentele
unor Arbitraje comerciale internaţionale, acestea servind in acest caz ca intermediar in
negocieri.
2.
Cind partile nu ajung la un numitor comun in cadrul solutionarii amiabile, ele pot
recurge la rezolvarea acestui litigiu la Arbitrajul comercial Internaţional.
Arbitrajul Comertului Internaţional este o instanta jurisdictionala nestatala, de
natura contractuala, adica este aleasa de parti prin contract, si este destinata sa solutioneze
litigiile aparute intre acestea.. Referitor la arbitrajul care va solutiona litigiul, partile
incheie o conventie arbitrala sau indica acest lucru nemijlocit in contract. Conventia
25
arbitrara trebuie sa cuprinda:

* denumirea arbitrajului;
* locul de examinare;
* numarul si procedura de alegere a arbitilor;
* procedura de solutionare utilizata;
* legea aplicabila la solutionare;
* limba de solutionare.
Arbitrajul ca organ de solutionare a litigiilor in comerţul Internaţional are anumite
avantaje fata de solutionarea litigiilor din cadrul judecatoriilor din drept comun si anume:
* se utilizeaza o procedura simplificata alesa de parti;
* termeni de solutionare redusi;
* secretul dezbaterilor judiciare la dorinta partilor;
* este relaţiv mai ieftin (cheltiielile si taxele);
* specializarea judecatorilor.
Prin incheierea conventiilor de arbitraj partile se obliga sa respecte hotarirea emisa
de acest organ si sa o execute binevol.
In calitate de izvoare ce reglamenteaza activit. arbitrajului de comerţ internaţional
sint:
 Conventia Europeana privind arbitrajul comertului Internaţional, Geneva l961;
 Regulamentul Arbitral al UNCITRAI/76 modificat in 1982;
 Legea cu privire la arbitrajul comertului Internaţional, 21.06.1985;
 Conventia de la New York "Cu privire la recunoasterea sentintelor arbitrajelor
straine' 1958;
 Conventia de la Haga "Cu privire la recunoasterea si aplicarea sentintelor arbitrale
straine in materie civila si comerciala" 1971.
In comerţul Internaţional arbitrajul, ca organ de solutionare a litigiilor in dependenta
de normele utilizate se imaparte in 2 tipuri:
• arbitraje de jure care la solutionare respecta normele materiale si procedurale de drept
strict;
• arbitraj de echitate care solutioneaza in baza principiilor de echitare , si nu utilizeaza
26
normelejuridice de drept strict.

In dependenta de competenta materiala arbitrajele se impart in:
• arbitrajele de competenta generale - care solutioneaza toate tipurile de cazuri (Curtea
permanenta de arbitraj de la Haga;
Curtea de arbitraj de pe linga Camera Internaţionala de comerţ de la Paris);
• arbitraje specializate (Curtea Arbitrala de la Bremen -solutioneaza litigii aparute din
contractele de livrari de bumbac);
• In functie de competenta teritoriala se deosebesc:
• arbitraje regionale (Comisia Arbitrala Scandinava examineaza litigii dintre taril
scandinave);
• arbitraje bilaterale ( Camera arbitrala franco-germana).
• arbitraje universale - solutioneaza litijii intre comercianti din intrega lume
In dependenta de structura organizatorica arbitrajele pot fi;
• permanente (institutionalizate);
• add-hock (institutii pentru solutionarea unui caz concret ,ocazional).
3.
Procedura solutionarii litigiilor in Arbitrajul comertului Internaţional este stabilita

in contract la intelegerea partilor sau de regulamentul de functionare a arbitrajului concret,
sau de conventia incheiata intre parti:
• I etapa.
Astfel partea care are pretentie fata de debitor se adreseaza in prealabil cu o reclamatie fata
de acesta, instiintindu-1 ca daca nu-si va onora obligatiunile, atunci va fi predat spre
solutionare arbitrajului.
• II etapa.
Creditorul in baza conventiei arbitrale se adreseaza cu o cerere (actiune) arbitrajului in
care trebuie sa indice toate motivele si cerintele sale, anexind probele corespunzatoare.
Totodata el isi alege arbitrul din partea sa.
• III etapa.
27
Primind cererea secretariatul arbitrajului expediaza o copie a cererii si documentelor

anexate piritului (reclamatului) cu lista arbitrilor. In termenul indicat (30 zile) piritul
trebuie sa sa dea raspuns la cerere si sa aleaga arbitrul din partea sa. Daca in termenul dat
acesta nu-si alege arbitrul, el este numit de presedintele arbitrajului.
• lYetapa.
2 arbitri numiti de parti trebuie sa-1 aleaga pe al treilea care va fi presedinte. Daca acestea
nu au posibilitatea, atunci el este numit de presdintele arbitrajului.
• Y etapa.
Completul de arbitri imputemicit examineaza cauza si fixeaza o data pentru sedinta. Daca
este cazul, se prezinta si partile. La data indicata are loc sedinta in plan si i se examineaza
cauza. Fiecare din parti au posibilitatea sa-si aduca dovezile sale. După examinare se emite
hotarirea cu care se anunta in scris partilor. Hotarirea este definitiva.
• YI etapa.
Executarea hotararii poate fi facuta benevol de debitor sau in mod fortat. Executarea este
dificila intr-o tara straina, daca statul dat nu o recunoaste. La inceput taxele si cheltuielile
se achita in masura egala, iar in hotarire se mentioneaza care parte suporta cheltuilile
totale.
Statele membre la Conventiile de la New York si Haga se obliga sa execute hotaririle
arbitrale straine aplicind procedura interna. Hotaririle pot fi reexaminate numai in cazuri:
- arbitrii nu au fost alesi conform intelegerii;
- partea care a pierdut nu a fost instiintata despre timpul si locul desfasurarii procesului;
- s-a dat mai mult decit s-a cerut.
Tema 6. Contractul de vanzare-cumparare in comerţul internaţional.

l.Caracteristica generala si reglementarea contractului de vinzare-cumparare in
comerţul internaţional.
2.0biectul si continutul contractului de vanzare-cumparare.
3.Conditiile livrarii conform INCOTERMS-ului.
4.Termenii de livrare.
28
5.Pretul in contractul de vanzare-cumparare in comerţul internaţional.

6.Garantiile si raspunderea partilor in contractul de vinzare-cumparare.
7.Contractele speciale de vanzare-cumparare: barter, vanzare de compensatie, vanzare
la bursa, vanzare la licitatie.
1.
Contractul de vanzare-cumparare internaţionala este o intelegere bilaterala prin
care una dinparti, numita VINZATOR, domiciliat intr-o tara, se obliga sa livreze ceilalte
parti, numita CUMPARATOR, din alta tara, un bun determinat calitativ si cantitativ, intr-
un loc anumit, in conditiile convenite, contra unui pret.
Contractul de vanzare Internaţionala are urmatoarele elemente caracteristice: este
un contract - sinalagmatic ( bilateral),
-cu titlu oneros
-consensual.
El trebuie sa corespunda ambelor elemente de comercialitate si Internaţionalitate.
In materie de reglementari, referitor la contractul de vanzare Internaţionala in dreptul
intern al RM exista urmatoarele acte normative:
 Legea vanzarii de mărfuri din 03.06.1994 (Monitor Nr. 17/94). Aceasta lege poate
fi aplicata in comerţul Internaţional atunci, cand:
 -partile au convenit in contract despre aceasta,
 -nu a fost stabilit dreptul aplicabil contractuluii, ea se utilizeaza daca
VANZATORUL este domiciliat (cu sediul ) in R.Moldova,
 -marfa se afla in R.M.
 Regulamentul cu privire la contract-model de vanzare a mărfurilor, adoptat prin
Hotarirea Guvemului din 27.12.93. (Monitor Oficial nr.12 /1993)
 Codul civil al R.Moldova.
Pe plan Internaţional principalele izvoare de reglementare sint:

 Conventia ONU privind cumparare-vanzare Internaţionala de mârfuri din
11.04.1980. Viena
 Conventia de la Haga din 1985 "Cu privire la dreptul aplicabil contractelor de
29
vanzare Internaţionala de mărfuri'".

 Conventia de la New York "Cu privire la termenii de prescriptie in contractul de
vanzare-cumparare internaţionala de mărfuri" din 1974.
Conventia ONU de la Viena - se aplica intre partile ce se afla in tari diferite, atunci cand:
1) tarile sint participante la conventie ;
2) cand normele dreptului Internaţional privat indica aplicarea legislatiei unei tari
participante la conventie;
Conventia data cuprinde norme materiale. Ea stabileste modul de incheiere a
contractelor de vanzare-cumparare internaţionala de mărfuri, drepturile si obligatiunila
partilor la contract, modalitatile de raspundere a acestora, exonereaza de raspundere etc.
Conform art.7 a Conventiei, problemele ce nu sint reglementate de Conventia data,
se solutioneaza de normele conflictuale, adica se aplica legea tarii care, conform normelor
conflictuale reglementează aceste relaţii.
Conventia de la Haga'85 stabileste principiile dreptului aplicabil contractului
vanzare-cumparare internatiopnala. Astfel art. 7 p.l indica, ca contractul de vanzare
internaţionala comerciala este guvenat de lex voluntatis. Daca partile nu au ales dreptul
aplicabil - se utilizeaza legea tarii Vanzatorului.
Art. 8 p.8 prevede cazurile de aplicare a legii Cumparatorului si anume:
- cand negocierile si incheierea contractului au avut loc in tara cumparatorului;
- cind in contract este mentionat, ca vanzatorul trebuie sa-si indeplineasca obligatiunile in
tara sa;
- cind contractul a fost incheiat in rezultatul anuntarii de catre cumparator a unui tender.
Art. 8 p.3 indica, ca atunci cind contractul evident are o legatura mai strinsa cu alt
drep decit cel ce ar fi aplicabil, se aplica anume dreptul acestei tari.
-2-
Obiectul contractului de vanzare-cumparare - este bunul transmis de catre
vanzator cumparatorului. El trebuie sa satisfaca caracteristicilor de calitate si cantitate.
Calitatea - este insusirea produsului de a satisface unele necesitati ale oamenilor.
Ea trebuie sa fie indicata in contract si trebuie sa corespunda unor standarde, conditii
tehnice, fiind dovedita prin certificate de calitate, certificate de origine etc. La fel calitatea
30
se determina in baza principiului:

- vazul placut;
- organoleptic,(incercare, degustare);
- telle quelle (asa cum este)-cind vinzatorul nu poarta raspundere pentru calitatea marfii,
cumparatorul find obligat s-o primeasca "asa cum este". Se utilizeaza la vinzarea fructelor
produselor agricole etc.
Conventia de la Viena mentioneaza, ca vanzatorul trebuie sa livreze marfa, care
după calitate si cantitate sa corespunda conditiilor din contract si sa fie ambalata
corespunzator.
Continutul - sunt acele conditii esentiale, prin care se stabilesc drepturile si
obligatiunile partilor.
Continutul contractului de vinzare-cumparare: vezi Tema nr4, intrebarea nr.3
-3-
Conditiile de livrare a marfîi in contractul de vanzare-cumparare Internaţional sint
stabilite prin uzantele comerciale, numite INCOTERMS, adoptate de catre Camera
Internaţionala de Comerţ de la Paris. Scopul uzantelor unificate INCOTERMS este de a
stabili o serie de reguli privind interpretarea termenilor comerciali utilizati in comertul
exterior. Acesti termeni stabilesc:
* modalitatea de transportul utilizat la livrare;
* repartizarea intre parti a cheltuielilor in contractul de vanzare-cumparare
* preturile de livrare;
* momentul transferului riscurilor fortuite (distrugeri intimplatoare ale marfii);
* cine indepleneste formalitatile privind trecerea frontierii;
* cine achita taxa vamala;
* modalitatea de asigurarea a mărfurilor in transport;
* drepturile si obligatiunile ambelor parti.
INCOTERMS-ul cuprinde 13 termeni:
* EXW- liber la uzina cu indicarea localitatii. Vanzatorul isi indeplineste obligatiunile
31
atunci, cand pune la dispozitia cumparatorului marfa ambalata in locul indicat in contract,
la depozitul, uzina sa si in termenul indicat in contract. Cumparatorul este obligat sa
incaree marfa si s-o transporte la distinatie, suportind toate cheltuielile si riscurile privind
distmgerea marfii. Partile pot conveni, ca vanzatorul sa perfecteze documentele de export (
licenta , certificat) pe cheltuiala cumparatomlui.
FCA -free carrier (liber de caraus, cu indicarea localitatii). Vanzat. este obligat sa
transmita marfa carausului indicat de cumparator, cu taxele de export achitate in locul si
timpul indicat in contract. Din momentul trecerii marfii la caraus trec si riscurile de
pierdere a mărfurilor si cheltuielile aferente la cumparator.
FAS -free alongside ship (liber de-a lungul vasului maritim). Vanzatorul trebuie sa aseze
marfa pe chei in port de-a lungul navei maritime. Din acest moment riscurile pierderii
mărfurilor, taxele de export si cheltuielile de incareare si transportare trec asupra
cumparatorului.
FOB free on board (liber la bordul navei cu indicare potului de incareare).
Vanzatorul este obligat sa transmita mărfurile , cumparatorui la bordul navei indicate de
acesta. Vanzatorul trebuie sa achite taxele de export. Riscurile trec catre cumparator din
momentul trecerii marfii peste balustrada navei.
• CAF (CFR )- cost and freight. ( cost si fraht) cu indicarea localitatii de desinatie.
Vanzatorul este obligat sa incheie contractul de transport si sa incarce marfa, taxele de
export -achitate. Din momentul trecerii mărfurilor la balustrada trec si riscurile catre
cumparator.
• CIF -cost insuranse andfreght(cosi asigurare si fraht) cu indicare portului de destinatie.
Vanzatorul incheie contractul de transport, asigura marfa si achita formalitatile de
export. Riscurile trec la cumparator după incarearea marfii peste bordul navei, iar
cheltuielile- după descareare.
• CPT. - carriage paid to (Itransport platit pana la ..)..- se indica localitatea destinarii.
Vanzatorul achita contractul de transport pana la destinatie indeplinind formalitatile de
export. Riscul trece la cumparator din momentul transmiterii marfii la caraus.
• CIP - carriage and insuranse paid to (Itransport si asigurare platit pana la) cu indicarea
32
punctil de destinatie . Aceleasi conditii ca la CPT, insa Vanzatorul asigura mârfurile.

• DAF - delivred atfrontier( livrat la frontiera) cu indicarea localitatii.
Vanzatorul trebuie sa livreze marfa cu taxele de export achitate la unul din punctele de
frontiera indicat. Riscurile se transmit din momentul predarii mărfurilor la frontiera.
• DES - delivred ex ship (livrat pe nava.) portul de destinatie Vanzatorul isi indeplineste
obligatiunile cand pune la dispozitiea cumparatoruli mărfurile la bordul navei in portul
destinatiei cu
taxele de export achitate. Riscul in acest moment trece la cumparator .
• DEQ - delivred ex quay (livrat pe chei) cu indicarea portului de destinatie.
Vanzatorul este obligat sa duca marfa pe portul de destinatie cu vama export-import
platita.
• DDU - delivred duty unpaid (livrat, vama neplatita.)
Vanzatorul isi indepleneste obligatiile cand pune la dispozitia cumparatomlui marfa in
locul convenit, in tara acestuia, platind taxele export. Importul il achita cumparatorul.
• DDP - delivred duty paid (livrat la vama cu cheltuielile export-import platite). Conditiile
ca si la DDU + Vanzatorul achita si importul.
-4-
Termenii de livrare sunt date calendaristice sau o perioada de timp in decursul
careia Vanzatorul trebuie sa livreze marfa. Sint mai multe modalitati de fixare in contract a
termenilor de livrare:
* Livrarea poate avea loc imediat cu indicarea termenului imediat : 1-14 zile;
* Marfa poate fi livrata in partide in termeni periodici; In contract se utilizeza notiunea ca
"livrat la inceputul lunii" ( data 1-10), "mijlociul lunii " (10-20), "sfarsitul lunii" ( data de
20-30);
* Livrarea poate avea loc in dependenta de unele conditii, ca:
deschiderea acreditivului, obtinerea licentei de export.etc.
* La produse sezoniere se stabileste perioada de timp, sezon.
Data livrarii se socoate data transmiterii marf. la cumparator sau caraus, data fiind
indicata in documentele de transport sau actele de receptie.
33
-5-
Pretul - cantitatea unitatilor banesti de o valuta determinata pe care o plateste
cumparatorul Vanzatorului. In contract se indica modul de formare a pretului (structura
lui), indicindu-se pretul unei unitati de marfa si a intregului contract.
Modul de stabilire a pretului in contract sint:
* Preturi fixe - stabilite la incheierea contractului. Nu pot fi modificate (pentru livrari
imediate).
* Preturi cu fixare ulterioara - utilizate la livrarea marfi care necesita o fabricare
indelungata. Se stabilesc ulterior de parti in baza unor factori cunoscuti.
* Preturi variabile - utilizate pentru constructii, nave maritime. In procesul de fabricatie a
lor pot sa se schimbe conditiile economice de productie.
* Preturi stabilîte la burse, licitatii.
In contract pot fi indicate si reducerile la pret'.
* simple - pana la 5% din costul marfii
* speciale - pentru parteneri speciali
* progresive - la procurarea angros cu ridicata (pina la 10%)
* sconto - pentru achitarea in numerar -4%
* de bonus - pentru circulatia rapida a marfîi, facuta Pentru agentii specializati ai
producatorului (5-25%)
* de dealer - pentru reprezentantii si distribuitorii permanenti -15%
* de sezon - pentru procurarea marfii in afara de sezon, «15%.
-6-
Prin contract vanzatorul trebuie sa garanteze calitatea marfii. Sint mărfuri ce
necesita certificat de calitate sau buletin de analiza, care le va determina calitatea si
termenul de pastrare. Alte mărfuri sint puse in functiune (utilaj tehnic) si au nevoie de un
termen de garantie in perioada caruia vanzatorul va purta raspundere pentru defectiuni,
lichidindu-le din contul sau. Aceste clauze contractuale trebuie sa contina inceputul si
durata termenului de garantie, obligatiile partilor pe aceasta perioada, cauzele de
prelungire sau incetinire a garantiei, documentele ce atesta calitatea si garantia, modul si
34
termenele de prezentare a pretentiilor.

Receptia mărfurilor trebuie sa se efectuieze intr-un termen cat mai scurt de la
primirea ei. Contractul trebuie sa prevada modalitatile si persoanele ce vor efectua
receptia. Pot participa reprezentantii din partea vanzatorului, cumparatorului si o persoana
necointeresata. In baza receptiei se intocmeste un act unde se se fac mentiuni privind
rezultatele receptiei.
Daca sint neajunsuri - se va mentiona suplimentar. In cazul neajunsurilor
cumparatorul in modul, termenii si forma stabilita in contract va trimite o pretentie
vanzatorului. In pretentie se indica:date despre contract, partile contractante , se face
trimitere la actul de receptie, neajunsurile si cerintele cumparatomlui. Cerintele pot fi:
- inlaturarea defectelor din contul vinzatoruli;
- schimbarea mărfurilor necalitative;
- reducerea pretului;
- desfacerea contractului;
- intoarcerea banilor deja achitati etc.;
Primind pretentia in termenul stabilit, vanzatorul este obligat sa dea raspuns
recunoscind-o sau sau respingind-o cu motivatii. In cazul respingerii sau neexaminarii
pretentiei cumparatorul are posibilitatea de a se adresa in Arbitraj. Fata de vanzatorul
necuvincios se pot aplica toate formele de raspundere. Raspunderea la contractul de
vanzare-cumparare se aplica fata de vanzator in urmatoarele cazuri:
- cand marfa nu este livrata la timp;
- marfa nu corespunde calitatii sau cantitatii;
- cand vanzatorul face greseli in documente de transport.
Cumparatorul raspunde pentru: neachitarea pretului la timp si pentru neluarea in primire a
marfii in timpul si locul stabilit.
-7-
In comerţul Internaţional se deosebesc tranzactii specifice de:
Barter - presupune schimbul unei cantitati de marfa pe o alta marfa echivalenta la

pret. Inrezultatul acestei operaţiuni nu are loc transferul de bani adica nu e nevoie de
35
valuta si nici de serviciile bancare .

Contrapartida -este contract specific de vinzre-cumparare unde se mentioneaza
obligatia exportatorului (vinzatorului) de a procura din tara cumparatorului o anumita
marfa de o anumita suma de bani – in jurul la 10-40% din suma contracului. Vinzatorul
se obliga sa se incheie un contract de cumparare in privinta unei marfi din tara
vanzatorului de care are nevoie acesta. Scopul acestui contract este de a pastra valuta in
tara.
Compensatie - se utilizeaza cand parile fac schimb de mărfuri dar la diferite sume,
diferenta de pret se depoziteaza pe contul firmei creditoare si poate fi utilizata de catre
acesta procurind marfa sau achitand servicii etc.
Vinzarile la bursa si licitatii- sinestatator
Tema 7 Reglementarea juridica a intermedierii in comerţul

mternaţional.
1. Notiunea si importanta mtermedierii. Formele juridice ale intermedierii si
reglementarea lor.
2.Contractul de mandat in comerţul internaţional.
3.Contractul de comision si consignatie.
4.Contractul de agentie.
5.Contractul de distributie (concesiune comerciala).
-1-
Intermediarii - persoane fizice sau juridice, care fiind independenti atat de
producatori, cat si de consumatori, presteaza servicii in urma carora sau care au ca scop,
satisfacerea intereselor atit a unuia cat si a altuia prin mijlocirea acestora. In comerţul
internaţional mai mult de 50% din tranzactiile ce privesc schimbul de mărfuri sint
efectuate de intermediari.
Avantajele intermedierii:
• cresterea operativitatii desfaceni marfurilor ce contribuie la circulatia monetara si
36
cresterea benficiului;
• intermediarii sint profesionisti si tin legatura cu producatorii, cu consumatorii si cu piata;
• desfasurindu-si activitatea acestea presteaza servicii suplimentare de
-deservirea tehnica;
-reparatia curenta a mărfurilor;
-studiu de marketing;
-crediteaza consumatorul.
Formele juridice ale intermedierii internaţionale sint:
1. contract de comision si consignatie - mijlocitorul actioneaza din numele sau, dar din
contul clientului;
Totodata in contract poate fi prevazut si clauza de garantia contractuala privind
achitarea comisionului (remunerarii), care consta in faptul, ca marfurile se afla la
dispozitia consignatarului serveste drept aceasta garantie.
Vanzarea la consignatie este utilizata mai des pentru aparatj electric, piese de
schimb, mărfuri de larg consum, de folosire indelungata..
2. contract de agentie - se utilizeaza in sistemul. anglo-saxon, anglo-american si intruneste
elemente a contractului de mandat si comision;
3. contract de mandat comercial - intermediarul desfasoara activitate din numele si pe
contul clientului (vanzare sau cumparare);
4. contract de distributie - producatorul cedeaza dreptul de vanzare a marfii sale pe un
teritoriu dat distribuitorului care actioneaza din numele si contul sau;
5. contractul de curtaj - intermediarul sau curtierul ce ocupa cu mijlocirea incheierii
contractului prin punerea in contract a vanzatorului si cumparatorului care singuri
incheie contract si ii platesc un comision.
Intermedierea in comerţul internaţional este reglamentata de:

• Conventia de la Geneva privind reprezentanta in contractul de vanzare- cumparare de
marfuri s 1983;
s
• Conventia cu privire la dreptul aplicabil contractului de intermediere si reprezentanta
77.
Conform acestei conventii in contractul de intermediere,in lipsa clauzei dreptului
37
aplicabil se utilizeaza legea tarii de resedinta a intermediarului.
-2-
Contractul de mandat comercial internaţional este o intelegere prin care o
persoansa-mandatar aflata intr-o tara, ce se obliga sa efectueze fapte de comerţ exterior
sau diferite actiuni comerciale din numele si pe contul celeilalte parti mandant cu sediul in
alta tara.
Acest contract este caracteristic pentru Europa (exceptie.Anglia) si mandatarul
este un intermediar ce poate activa sub numele de agent, curier, macler etc.
Mandatarul actioneaza din numele si pe contul clientului (mandant).
Este un contract consensual, cu titlu oneros, sinalasmatic (bilateral)
In dependenta de imputernicirile acordate de catre mandant, mandatul poate fi cu :-
reprezentanta speciala- adica este destinat pentru indeplenirea unei tranzactii aparte
- reprezentanta generala- pentru exesutarea mai multe tranzactii intr-o tara.
Obiectul contractului de mandat il constitue indeplinirea actelor si faptelor de
comerţ ce se exprima prin acordarea serviciilor de : vanzare de mărfuri catre consumator
; cumpararea de la producator; reprezentarea in negocierea si incheierea contractului;
apararea intereselor clientului in organele statale, arbitraj etc.
Continutul contractului :- identificarea partilor,
•obiectul contractului -serviciile acordate de mandant
•ce reprezentare are mandatarul (speciala sau generala)
•produsele ce trebuie puse la dispozitia mandatarului cu detreminarea cantitatii,
calitatii, pretului
•drepturile si obligatiile mandatarului:
- mandatarul este obligat:
-sa infaptuiasca insarcinarea mandantului conform dispozitiilor lui;
-sa faca studiul pietii de desfacere;
-sa nu se angajeze sa vinda produsele concurentilor;
-sa informeze perodic despre mersul executarii si la urma sa-i prezinte clientului
rezultatele (marfa-bani) si un raport;
38
- mandatarul are dreptul:

- sa cedeze indeplinirea obligatiilor sale altei persoane cu consimtamintul mandantului
raspunzind in acest caz pentru alegerea tertului, dar nu pentru actiunile lui, daca
mandatarul initial nu-si asuma increderea deplina (deleredere).
- are dreptul sa se abata de la indicatiile clientului dar instiintindu-l despre aceasta sau
daca are tot temeiul sa se gindeasca ca mandatul va accepta;
•Obligatiunile mandantului:
-sa-l aprovizioneze pe mandant cu materialele, informatiile necesare pentru indeplinirea
actiunilor comercaiale ;
-sa restituie cheltuielile si sa plateasca comisionul;
-sa primeasca rezultatele insarcinarii,
• durata contractului;
• remunerarea mandatului ,comisionul poate constitui un anumit % din suma
tranzactiilor realizate sau o suma fixa
•raspunderea partilor in cazul neindeplimrii contractului.
•sa restituie daunele cauzate;
•sa platesca amenzi sau penalitati;
• clauza dreptului aplicabil;
• solutionarea litigiilor.
-3-
Contractul de comision este o conventie in baza careia comisionarul se angajeaza
sa efectuieze contra plata acte de comerţ din insarcinarea si pe contul comitentului dar din
numele sau.
Comisionul este o varietate a reprezentantei indirecte unde intermediarul actioneza
din numele sau dar pe contul clientului. Calitatea de intermediar el o poarta numai fata de
comitent, iar fata tertei persoane , cu care incheie contractul, comitentul apare ca agent
economic independent.
Contractul dat este un contract sinalagmatic , cu titlu oneros si consensual
Ca si la mandat obiectul contractului il constituie acodarea sevicilor legate de
39
vanzarea-cumpararea de mărfurilor. Drepturile si obligatiile partilor si continutul

contractului sint similare contratului de mandat, cu exceptia faptului ca intermediarul
actioneaza independent de clientul sau.
Contractul de consignatie - este un contract prin care consignatarul (comisionarul)

se angajeasa sa preia la depozitul sau marfuirile consignantului (comitentului) spre a le
vinde treptat contra unui comision calculat in % din suma tranzactiilor. Este o modalitate a
contractului de comision, adica comisionarul activ din numele sau dar pe contul
consignantului.
Contractul de consignatie continee elemente contractului de comision in afara de
aspectele specifice ale celui de consignatie si anume:
-perioade de livrare a marfii la depoz. consignatarului;
-limitarea min si max a pretului de vanzare;
-asigurarea marfii si obligatiunea de a le pastra din partea consignatarului;
-raspunderea pentru pierderea sau distrugerea marfurilor;
-obligatiunea consignatarului de a procura singur o cantitate anumita din mărfurile
nerealizata in termenii stabiliti.
Vanzatorul-consignatar trebuie sa ia toate masurile de precautie pentru pastrarea si
realizarea marfurilor. In contract trebuie sa fie prevazut dreptul consignantului de
supraveghere si control permanent al desfacerii mărfurilor
-sa efectueze studiu de marketing etc.
Contractul trebuie sa cuprinda urmatoarele clauze:
date despre parti;
produsele contractate (indicatorii cantitativi, calitativi, aprovizionarea si plata);
teritoriul desfacerii mărfurilor;
clauza de exclusivitate;
dreptul de folosinta asupra marcii de productie din partea concesionamlui;
conditiile da vanzare (pretul nu mai mare de .....);
organizarea publicitatii si deservirea tehnica;
dreptul aplicabil, solutionarea litigiilor;
40
durata contractului si modul de reziliere.
4.
Contractul de agentie este contract de intermediere cunoscut in dreptul anglo-
american, unde nu exista contract aparte de comision si mandat, dar pe care le contine in
sine.
Prin contractul de agentie, agentul se obliga sa negocieze si sa incheie contracte din
insarcinarea principalului. Activind din numele principalului agentul actioneaza ca un
mandatar. Activand in numele propriu - activeaza ca comisionar. La fel agentul poate
activa din numele principalului fara indicarea acestui fapt.
Agentul isi exercita functiile in baza unei imputerniciri -autorizatie sau procura,
unde sint fixate toate imputernicirile, drepturile si obligatiunile agentului. Agentul trebuie
sa activeze in baza instructiunilor primite de la principal in folosirea acestuia. Principalul
trebuie sa-l aprovizioneze cu informatie si mijioace necesare si sa-i platesca remunerarea +
restituirea cheltuielilor.
Contractul poate fi incheiat si printr-o simpla intelegere orala - agreement.
Agentii ce activeaza in baza acestui contract sint numiti brokeri care sunt imputerniciti ca
incheie contractul fara a avea dreptul de posesie si control asupra marfii negociate. El
activeaza din numele propriu ca si comisionarul.
-5-
Contract de concesiune comerciala este o intelegere dintre doua persoane prin

care "concedentul' se obliga sa cedeze concesionarului (distribuitorului) dreptul de a vinde
pe un teritoriu sau zona geografica anumita marfuri specificate in contract pe un timp
anumit. Concesionarul activeaza din numele sau si pe contul propriu;
Acesta este un contract bilateral (sinalagmatic) consensual si cu titlu oneros.
Concesiunea poate fi:
• generala - cand concesionarul se specializeaza pe o categorie de marfuri incheind
contracte de vanzare a lor cu mai multi concedenti;
• exclusiva - concesionarul se obliga sa vinda marfuri numai a unui singur concedent intr-o
41
zona, iar concedentul se obliga sa vanda aceste marfuri numai acelui concesionar in
aceasta zona. Avantajele concesiunii sint:
* concedentul isi desface mărfurile fara cheltuieli privind studiul pietii.,
* se ridica viteza de rotatie a fondurilor.
* concesionarul poate beneficia de marca de productie a concedentului obtinind monopolul
comercializarii pe acest teritoriu ,evitind concurenta.
Din aceste elemente reese drepturi si obligatiile partilor:
* concesionarul se obliga sa comercializeze marfa in acest teritoriu, iar concedentul se
obliga sa asigure aprovizionarea ritmica cu marfa;
* concesionarul se obliga:
-sa comercializeze marfa fara ca sa faca concurenta prin vanzarea produselor similare a
altor producatori;
-sa organizeze publicitatea acestui producator;
-sa efectueze deservirea tehnica si reparatia garantata a marfii;
Tema 8. Contractul de transport in comerţul internaţional.

1.Notiunea si caracteristica generala a contractulu de transport m comerţul
internaţional .
2.Notiunea trasaturii si reglementarii contractului de transport
maritim.
S.Categoriile de transport maritim.
4. Conosamentul.
5.Raspunderea in contractul de transport maritim.
6.Contract de transport feroviar.
7.Contract de transport auto.
8.Contract de transport aerian si fluvial.
Transportul este deplasarea marfii si a pasagerilor dintr-un punct geografic in
42
altul. Din punct de vedere juridic contractul de transport se exprima printr-o intelegere
dintre transportator (caraus) care se obliga sa transporte o incarcatura la locul de destinatie
si expeditorul care se obliga sa puna marfa la dispozitia carausului si sa achite taxa de
transport.
Subiecţii contractului:
1. expeditorul -persona ce transmite si 'încarca marfa;
2. destinatar- persoana carei este adresata marfa;
3. caraus.- transportatorul care poate fi o companie de transport;
Obiectul contractului de transport se manifesta prin acordarea serviciilor de
transportare a mărfurilor sau pasagerilor..
Contractul de transport este un contract sinalagmatic, cu titlu oneros si in majoritate
cazurilor real.
Izvoarele acestui contract
0
Conventiile internaţionale in acest domeniu;
0
Regulile INCOTERMS;
0
Legislatiile naţionale care reglementeza aceasta categorie de relaţii.
Deoarece este un contract comercial internaţional , partile trebuie sa stipuleze clauza
privind dreptul aplicabil acestuia. In lipsa stabilirii dreptului aplicabil contractului de
transport i se aplica normele conflictuale ale legislatiilor naţionale sau conventiilor
internaţionale.
Deci, la determinarea legii aplicabile se utilizeaza urmatoarele principii de baza:
• La litigiile aparute in locul expedierii marfii se utilizeaza legea tarii de expediere;
• La litigiile aparute la transmiterea marfii destinatarului - legea tarii destinatarului;
• In alte categorii de litigii se aplica legea tarii transportatorului.
In comerţul internaţional sint cunoscute mai multe tipuri de contracte de transport
in dependenta de formele de transport utilizate:
0
contractul de transport maritim
0
contractul de transport fluvial
0
contractul de transport feroviar
0
contractul de transport auto
43
0
contractul de transport aerian
0
transortul mixt.
2-
Transportul maritim - cel mai raspindit mijloc de transportare a marfii deoarece
este mai ieftin si econom.
Contractul de transport maritim apare sub forma unei intelegeri prin care o parte
numita ARMATOR (transportatorul) se obliga sa transporte o anumita marfa in portul de
destinatie, iar cealalta parte numita NAVLOSITOR (expeditorul) se obliga sa puna la
dispozitiea armatorului marfa in stare ambalata si sa achite navlul-frahtul (taxa de
transport maritim).
Contractul de transport maritim este reglementat de:
0
Conventia ONU "Cu privire la transportul maritim internaţional de incarcatura " a 1978
la Hamburg;
0 v
Conventia de la Bruxells "Cu privire la unificarea unor reguli despre consonament"
1924 si completari a .1968;
0
Codul navigatiei maritime comerciale din RM 2000., care este in vigoare pentru RM.
Dreptul aplicabil in contractele de transport maritim este detreminat m diferite tari
in mod diferit:
- m Anglia si Franta se aplica legea tarii (pavilionului) steagului navei;
- in Germania, Grecia, Brazilia se utilizeaza legea tarii de destinatie a mărfurilor.
- Codul navigatiei maritime comerciale a URSS determina, ca este aplicabila legea tarii
unde a fost incheiat contractul de transport maritim daca partile nu au convenit altfel in
contract.
- Conventia de la Hamburg stabileste , ca reclamantul poate intenta o actiune la alegerea sa
in instanta juridica a tarii:
- locului activitatii piritului;
- locului incheierii contractului, daca acesta este si locul activitatii piritului, sau daca
acesta aici are o filiala sau reprezentanta;
- in portul de destinatie sau incareare
44
- in orice alt loc stabilit de contract.

-3-
Contractul de transport maritim este cunoscut sub doua forme:
1. charter party - a inchiria navele;
2. avizul de angajament utilizat la transport cu nave de linie;
1. Charterul se foloseste la transportul mărfiirilor fungibile (care au aceeasi calitate

de gen: lemn, carbune petrol minereu de fer etc.)
Charterul este contractul de inchiriere a navei sau a unei parti a ei cu scopul transportarii
incareaturii contra unei plati. Categoriile contractului de charter:
• charter general - contractul prin care armatorul se obliga sa transporte o cantitate
determinata de marfa intr-o perioada de timp determinata;
• voyage charter -inchirierea navei pentru o singura calatorie sau mai multe calatorii
consecutive;
• time charter - inchirierea de catre navlositor a navei pe o perioada de timp pentru
transportarea incareaturilor in orice directie;
• demize charter - inchirierea navei impreuna cu echipajul, acestia fiind angajati si se afla
in subordonarea navlositorului, care suporta tote cheltuelile de intretinere a nave si
echipajului (combustibil, provizii, deserv. tehnica etc);
• bareboat charter - inchirierea navei fara echipaj - se utilizeaza pentru procurarea navelor
cu plata in rate. La expirarea termenului de chirie nava devine proprietate a
navlositorului.
• daily - inchirierea navei pentru deplasarea pe rute necunoscute;
2. Avizul de angajament - se utilizeaza in transportul cu nave de linie care circula

pe o ruta determinata, regulat după grafic, efectuind transportul unor partizi mai mici de
marfa. Comparativ cu navele tramp acestea au priontate: sint mai mobile, adica nu
asteapta rindul la incareare, descareare. Contractul de transport cu aceste nave apare sub
forma de cerere de rezervare in spatiu la care se anexeaza avizul de angajament (booking
hout).
Pe linga avizul de angajament contractul se confirma cu un consonament.
45
Conosamentul la fel serveste ca dovada a incheierii contractului de transport maritim in

lipsa acestuia.
Atat contractul prin aviz de angajament, cat si charterul trebuie sa cuprinda
urmatoarele date obligatorii:
• datele despre partile contractante;
• locul si timpul incheierii;
• denumirea si caracteristica tehnica a vasului;
• caracteristica marfii (cantitatea., calitate);
• portul de incareare-descareare (locul si timpul, cheiul);
• navlul, frahtul- taxa de tranport;
• modul de determinare a frahtului;
• moneda si modalitatile de achitare a ;
• ruta de transport;
• ziua cind incep staliile (timp normat pentru incareare-descareare);
• demurage - penalitati achitate de navlositor pentru intirzire la incareare-descareare;
• despatche - sumele care trebuie sa le achite armatorul navlositoruui pentru economia de
timp la incareare;
• raspunderea partilor pentru avariere, pierderea marfii;
• forta majora;
• solutionarea litiigiilor;
• dreptul aplicabil.
Navlul pentru contractele de transport maritim se stabilesc:
• la transportul cu navele de linie - prin tarife fixe, care sint coordonate de conferintele
armatorilor;
• la transportul cu navele tramp - la bursele de navluri in dependenta de cerere si oferta se
stabileste navlul. Marimea navlului depinde de:
• natura marfii;-
• de ruta de transport;
• modul de asigurare a navei si marfii;
46
• volumul si cantitatea. marfii;

• caracteristicile navei.
In contractul de transport maritim partile au anumite obligatii:
Armatorul este obligat:
• sa puna la dispozitia navlositorului nava in starea tehnica navigabila, in locul si timpul
prevazut de contract.
• sa transporte marfa avind grija de ea, in conditiile de cale maritima si viteza stabilita in
contract.
• sa anunte destinatarul despre sosirea marfii si s-o descaree daca este prevazut in contract.
Navlositorul este obligat
• sa achite navlul.
• sa puna la dispozitia armatorului marfa in stare transportabila in locul si timpul convenit;
• sa incarce marfa daca e prevazut in contract
• sa intocmeasca documentele de transport instiintindu-l pe armator de conditiile vamale
• sa-l preintimpine pe armator despre caracterul periculos al marfii.
-4-
Conosamentul este documentul eliberat navlositorului de catre armator care dovedeste ca
marfa a fost incarcata sau a fost predata spre incarcare .
Conosamentul are urmatoarele functii:
0
este un titlu de proprietate, adica dovedeste ca posesorul acestuia este proprietarul marfii.
0
este un titlu probator, adica confirma ca marfa a fost incareata pe nava in buna regula.
Asa tip de consonament se numeste clean bill of leading - consonament curat. Daca
capitanul depisteaza ca marfa nu corespunde ambalajului sau calitatii, atunci el face o
semnare despre aceasta in consonament care se numeste - unclean bill ofleading
(conosament murdar).
0
este un titlu de valoare negociabil - poate sa fie instrainat (vindut, donat,etc) liber,
circulind prin intermediul girului (andosamentului). Girul este o operaţiune de
instrainare a titlurilor de valoare si a instrumentelor de plata prin care posesorul lor le
transmite altei persoane facind o inscriere pe dosul (andosament) documentului
indicind numele noului psesor si punindusi semnatura. In dependenta de acest fapt sint
47
conosamente:
-nominative - care contin numele posesorului si pot fi vindute numai prin intermediul
cesiunii de creanta notariale
-la ordin - poate fi transmis liber prin gir, (eliberati marfa la ordinul "numele
persoanei"
- la purtator - nu contine numele destinatamlui si cine 11 detine acela e si posesorul
marfii. 0 este unica dovada de existenta a contractului de navlosire ( de transport maritim)
intre armator si navlositor la transportarea mărfurilor cu nave de linie. .
Conosamentul trebuie sa contina:
0 denumirea navei maririme cu toate caracteristicile tehnice si proprietarul ei;
0 identificarea partilor in contract;
0 descrierea marfii cu mentiune despre starea ei;
0 portul de incarcare, portul de descarcare;
0 navlul, suma lui, modul de achitare;
0 data si locul emiterii - dovedeste cand (data) si unde au fost livrate mărftirile;
0 numarul de exemplare originale -3 si copii -3;.
-5-
In contractul de transport maritim navlositorul raspunde pentru prejudiciul cauzat navei si
armatorului, din vinovatia sa. Pentru neprevenirea armatorului la incarearea marfii
periculoase navlositorul va purta raspunderea corespunzatoare, iar armatorul va avea
dreptul de a distruge sau a arunca mărfiirile periculoase. El la fel raspunde pentru
inexactitatea din documentele de transport. Armatorul raspunde pentru:
- intirzierea livrarii- prin acitarea penalitatilor de intirziere sau restituire daunelor cauzate;
- pierderea marfii, care se socoate ca a avut loc daca marfa nu a ajuns la destinetie in
termen de 60 zile de la data livrarii- prin restituire daunelor cauzate;
- deteriorarea marfii si alte actiuni care vor cauza daune navlositorului;
In cazul deteriorarii sau pirderii marfii sint restituite daunele in dependenta de valoarea
reala a mărfarilor, valoarea lor fiind stabilita dupa pretul din documentele de transport
(conosament, factura etc.) sau pretul de la bursa, sau piata. Dar raspunderea armatorului
48
conform regulilor de la Hamburg nu poate fi mai mare decit 885 Franci elvetieni vechi
pentru fiecare colet (container, cutie) de marfa sau 2.5 F.F. pentru fiecare kg brut de marfa
( fiecare franc elvetian are 5.5 mg aur pur , proba 900).
-6-
Contractul de transport feroviar este reglementat de Conventia referitoare la
transporturile feroviare internaţionale COTIF incheiata la Berna 1896, revazuta in 1961 si
care cuprinde 2 compartimente speciale:
1. Reguli privind transportul de calatori si bagaje;
2. Reguli uniforme privind contractul de transport feroviar internaţional de mărfuri (CIM)
cu ultima redactie din 1980;
In dreptul intern ca reglementare serveste " Statutul cailor ferate a URSS1964.
Perfectarea contractului de transport feroviar internaţional se face prin semnararea
unei scrisori de trasura feroviara rail waybill care se elibereaza la predarea marfii spre
incareare. Scrisoarea de trasura trebuie sa contina:
* numele si adresa expeditorului, caii ferate ,a destinatarului;
* statia-incarcare, statia-descarcare;
* denumirea marfii, marcarea si ambalajul;
* numarul vagonului;
* documente de insotire (certificat de origine, factura, certificat de calitate, polita de
asigurare etc.)
* viteza de deplasare ( viteza mare-400 km/24 ore; mica - nu mai putin de 300 km/24 ore);
* taxa de transport, modul de achitare;
* cine suporta cheltuieli de descarcare-incarcare;
* penalitati pentru intarzieri;
- trimiterea la CIM (in 5 exemplare)
- si alte mentiuni
Drepturile, obligatiile si raspunderea partilor in contractul de transport feroviar

internaţional sint aceleasi ca si in contractul de transport maritim cu exceptia faptului ca
49
marimea raspunderii carausului este limitata la 100 franci elvetieni pentru fiecare kg de
marfa pierdut. Mărfurile se socot pierdute daca nu au ajuns la destinatie timp de 30 zile de
la data livrarii.
-7-
Contractul de transport internaţional auto este reglementat de urmatoarele acte normative :
- Conventia referitoare la transportul auto din Geneva' 18 mai 1956simodif. m 1978.
- Conventia vamala referitoare la transporturile internaţionale de mărfuri sub acoperirea
Carnetului TIR, Geneva' 59 cu modificari'75.
- Conventia privind circulatia rutiera si protocolul privind semnele si semnalmentele
rutiere, Geneva'49
- In R.Moldova - Statutul transportului auto.
Contractul de transport auto se perfecteaza printr-o scrisoare de trasura auto
internaţionala aleatuita in 3 exemplare. Drepturile si obligatiunile, raspunderea sint
aceleasi, mentiunile din scrisoarea de trasura ca la contractul de transport feroviar.
Deosebiri:
- raspunderea carausului se limiteaza la 25 franci elvetieni pentru fiecare kg marfa bruta
pierduta. Mărfurile se socot pierdute daca nu au ajuns la destinatie timp de 30 zile din data
livrarii.
-8-
Transportul internaţional aerian este reglamentat de:
0 Conventia de la Varsovia privind unificarea unor regului ce tin de transportul
internaţional aerian de mărfuri din 1929;
0 Conventia de la Cicago privind aviatia civila internaţionala din 1944;
0 Acordul cu privire la tranzitarea aeriana internaţionala. Aceste doua conventii au fost
adoptate de catre Organizatia Aviatiei Civile Internaţionale (ICAO):
0 Conventia de la Haga din 1970 privind combaterea actelor de terorism si violenta in
aviatia civila.
Organizatia internaţionala ce tine sa reglementeze desfasurarea transportului aerian
50
de mărfuri este Asociatia internaţionala a transportului aerian (AITA), instituita la Haga'

1933 - ea elaboreaza proiecte de conventii, norme tehnice, reguli privind transportul
internaţional de mărfuri.
Contractul de transport internaţional aerian se pefecteaza prin semnarea si eliberarea
unei scrisori de trasura aeriana (Air Waybill) in 3 exemplare. : 1-pentru expeditor, 2-
transportator, 3- pentru destinatar si insoteste marfa . Scrisoarea de trasura aeriana
confirma existenta contractului de transport aerian si transmiterea mărfurilor spre
incarcare. Este un contract cu titlu oneros, un contract bilateral si de regula real.
Scrisoarea de trasura trebuie sa contina aceleasi mentiuni ca si cea feroviara cu
unele mentiuni suplimetare:
0
plata pentru transportul aerian se efectuaza in 2 modalitati:
- carrage pripade - toate taxele si cheltuielile sint achitate de catre expeditor la incarcarea
marfurilor;
- carrage collet - toate platile sint achitate la destinatie de catre destinatar cind se
elibereaza marfa;. Carausul este obligat sa incarce si sa descarce marfa anuntind despre
sosire destinatarul
carui internaţional se va elibera marfa numai după achitarea cheltuielilor aferente.
Raspunderea, drepturile si obligatiile partilor sint aceleasi ca si la transportul
feroviar. Deosebirea consta m faptul, ca marfa se socoate pierduta daca nu a ajuns la
destinatie in termen de 7 zile de la data expedierii, iar raspunderea carausului se limiteaza
la 250 franci elv. pentru 1 kg marfa.
Transportul fluvial este reglamentat de:

0 Acordul privind transportul pe Dunare de la Bratislava'1955. Acest acord a fost incheiat
intre membrii tarilor riverane Dunarii (de pe mal).
Contractul de transport internaţional fluvial se inchee prin semnarea conosamentului si
scrisorii de trasura fluviale. Prin sermnarea scrisorii de trasura carausul se obliga a preia
marfa si sa o transporte la destinatie in bune conditii, anuntind destinatarul despre sosire.
Raspunderea, drepturile si obligatiile partilor in contractul de transport internaţional
fluvial este asemeni contractului de transport maritim internaţional.
51
Tema 9. Reglementarea juridica a asigurarilor internaţionale.
1.Notiune si tipurile asigurarilor in comerţul internaţional. Izvoarele de reglementare

a asigurariilor internaţionale.
2.Contract de asigurare internaţionala de mărfuri in transport CARGO.
3.Contract de asigurare a mijloacelor de transport CASCO.
4.Asigurarea de raspundere civila.
1
Asigurarea comerciala este activitatea intreprinderii specializate de asigurari,
care in schimbul unei sume de bani compenseaza daunele suferite de catre clienti in urma
survenirii unor riscuri independente de vointa partilor. Cauzele asigurarii sint necesitatile
de a recupera anumite daune suferite din survenirea unor factori naturali, social-economici
s.a.
Forma juridica de perfectare a relaţiilor de asigurare este contractul de asigurare ce
se numeste polita de asigurare sau certifcat de asigurare.
In baza contractului de asigurare, asiguratorul se obliga sa recupereze asiguratului in
limita unei sume, daunele ce s-ar putea produce ca urmare a declansarii riscurilor
mentionate in contract, iar asiguratul se obliga sa achite o prima de asigurare in raport cu
natura riscurilor si valoarea bunului asigurat. Subiecti ai contractului de asigurare sint:
asiguratorul- este o companie de asigurari;
asiguratul - persoana care are nevoie de a-si asigura burile Obiectul contractului de
asigurare il constituie serviciile de asigurare a unor riscuri.
In comerţul internaţional asigurarea este reglementata de izvoarele interne ale unor state.
0 Codul asigurarilor - Franta 1976
0 Legea cu privire la contract de asigurare, Germania'1908, lvetia' 1908
0 Legea cu privire la asigurarea in R.Moldova' 15.06.93.
Contractul de asigurare se incheie prin semnarea unei polite de asigurare ce confirma
prezenta relaţiilor contractuale. Contractul dat este oneros, sinalagmatic si consensual.
52
In cadrul relaţiilor de asigurare apar unele notiuni specifice care caracterizeaza aceste
relaţii:
Riscul asigurat - acel eveniment, fenomen de survenirea caruia se face asigurarea
(incendiu, inundatie, furt, cutremur de pamint, etc.). Fara includerea in contract a
riscurilor asigurate contractul esate nevalabil.
Cazul asigurat - este acel eveniment care deja a survenit, adica la survenirea acestui
caz asigurat care a fost inclus in contract apare dreptul asiguratului de cere despagubirea
de asigurare si obligatia asiguratorului de plati despagubirea.
Prima de asigurare - o suma de bani pe care trebuie s-o achite asiguratul
asiguratorului, in semn ca contractul s-a incheiat. Ea constituie un anumit % din costul
bunului asigurat, in dependenta de categoriile riscurilor asigurate, temenul de
asigurrare,etc.
Suma de asigurare - suma de bani
Despagubirea de asigurare - suma care trebuie achitata de asigurator asiguratului la
survenirea cazului asigurat. La pierdera totala a bunului ea constituie 100% din suma de
asigurare , iar la deteriorare partiala se caleuleaza in dependenta de daunele real suferite de
asigurat.
Polita de asigurare poate fi:

• generala - asigurarea unor bunuri pe o anumita periaoda de timp si cu o anumita totalitate
de riscuri;
• speciala - asigurarea unei singure tranzactii pe o perioada de timp detreminata si pentru o
categorie speciala de riscuri.
In comerţul internaţional sint cunoscute urmatoarele forme de asigurare:

• asigurarea marfurilor in transport- CARGO
• asigurarea mijloacelor de transport CASCO
• contract de asigurare de raspundere civila (carta verde).
• asigurarile constructiilor si asigurarea instalatiilor;
• asigurarile multiple (de mai multe companii);
53
• contractele de reasigurare cind o companie mai mica de asigurare se asigura ca o

companie mai mare contra riscurilor de plata.
-2-
Contractul de asigurare internaţionla CARGO se utilizeaza la asigurarea mărfurilor
aflate in procesul de transport in cadrul contractului de vinzare-cumparare Internaţionala
de mărfuri si are ca subiecti:
1. asiguratorul, care este o companie specialzata de asigurare;
2. asiguratul- vanzatorul sau cumparatorul care incheie contractul de asgurare;
Contractul se perfecteaza prin eliberarea unei polite de asigurare care trebuie sa cuprinda:
• Identificarea partilor cu adresele precise a asiguratorului si filialelor lui
• descrierea marfii asigurate cu indicarea pretului (suma de asigurare)
• enumerarea riscurilor acoperite prin aceasta polita
Pot fi riscuri:
• All risks- toate riscurile;
•WPA (with particular average) - cu avarie particulara ;
•FPA (free of particular average) - fara avarie particulara;
•riscuri specifice;
• Prima de asigurare si modul de achitare asigurarea ei
• Termenul de asigurare (de la depozitul de incareare pana la depozitul de descarcare)
• Locurile si modurile de instiintare a asiguratomlui in cazul survenirii riscurilor (adrese,
telefoane etc)
• Suma de asigurare- care include valoarea marfii plus cistigul ratat (10%) si, uneori, taxa
de transport
• Data eliberarii politei
• Semnatura asiguratorului;
• Mentiunile privind dreptul asiguratului de a transmite polita de asigurare prin gir
(andosament);
• Componenta comisiei de asigurare:
• comisar de avarie
54
• reprezentantul asiguratului;
• reprezentantul companiei de asigurare
In baza actelor de examinare semnate de parti si in baza politei de asigurare
asiguratorul plateste despagubirile de asigurare reesind din daunele real produse.
La achitarea despagubirilor asiguratorul primeste dreptul de regres cea ce insemna,
ca el are dreptul sa se adreseze vinovatului survenirii daunei pentru a-si restitui
cheltuielile.
Asiguratorul este obligat sa achite despagubirile de asigurare daca nu dovdeste ca
daunele au survenit in urma actiunilor vinovate ale asiguratorului. La fel este obligat sa
intocmesca actul despre distrugerea bunurilor. Asiguratul se obliga:
• sa achite la timp prima de asigurare;
• -sa pastreze bunul in bune conditii;
• - sa ia toate masurile pentru salvarea lui;
• -sa respecte conditiile contractului de asigurare;
• -sa anunte imediat asiguratorul despre cazul survenit.
-3-
Contractul de asigurare interrnaţionala CASCO are ca obiect de asigurare mijloacele
de transport: navele maritime, aeriene, automobilele. El se incheie intre compania de
asigurare si proprietarul mijlocului de transport prin eliberarea unei polite de asigurarea.
Asigurarea navelor maritime CASCO se face de urmatoarele riscuri asigurate:
• pierderea navei;
• naufragiul sau avaria navei;
• daunele suferite din masuri de salvare;
• daunele cauzate de bunurile tertelor persoane;
Suma de asigurare include:
• pretul navei
• frahtul
• cheltuielile de exploatare.
Asigurarea navelor maritime este reglamentata de:
55
0 Regulile de laYorkAvers' 1950

Organizatia internaţionala care guverneaza , reglementează si supravegheaza
asigurarea navelor maritime este Uniunea internaţionala de asigurari maritime fondata in
1954 la Turih si reorganizata in 1964.
Asigurarea navelor aeriene este asemeni asigurarii navelor maritime cu aceleasi
riscuri si sume de asigurare. De obicei, navele aeriene se asigura :
- de la decolare pina la aterizare;
- pe timpul staţionarii pe sol;
Uniunea internaţionala asigurarea asigurarilor de aviatie din Londra'46 , care
elaboreaza reguli, princ. uzante uniforme in domeniul asigurarii aeriene CASCO.
-4-
Asigurarea de raspunderea civila este un contract prin care asiguratul achitind o
prima de asigurare urmareste sa-si acopere cheltuielile (total sau partial) pe care le-ar
suporta drept consecinta a actiunilor sale ce cauzeaza daune tertelor persoane, iar
asiguratorul s obliga sa acopere aceste cheltuieli.
In comerţul internaţional asigurarea de raspunderea civila se utilizeaza cel mai
fregvent in calitate de asigurare obligatorie de raspundere civila a proprietarilor de
automobile. Acesta forma de asigurare este destinata pe de o parte sa acopere eventualele
pierderi care ar trebui sa le suporte asiguratul (proprietarul de automobil) , iar pe de alta
parte e menita sa protejeze interesele persoanelor care au de suferit din urma accidentelor ,
atunci cind persoana vinovata in cauzarea daunelor nu are de unde restitui paguba.
In zona europeana asigurarea obligatorie de raspunderea civila este reglementa de
Conventia intrernaţionala Carta Verde ( Green card), aprobata la Consiliul Asiguratorilor
de automobile la Londra in 1951 participanti al carui sint asiguratorii (companiile de
asigurare ) din toata Europa.
Adica , pentru toti proprietarii de automobile care circula pe drumurile Europei este
obligator sa se asigure de raspunderea civila procurind Carta Verde, care in dependenta de
suma ei si categorie poate permite deplasare prin mai multe sau toate tarile Europei
R.M inca nu este parte la Carta Verde.
Pe plan intern asigurarea obligatorie de raspunderea civila a proprietarii de
56
automobile este prevazuta de Hotarirea Guvenului "Cu privire la asigurarea obligatorie

de raspunderea civila a detinatorilor de autovehicule si vehicule electrice urbane" din 28
12.94 care a stabilit modul de asigurare obligtorie de la 01.01.95 a proprietarilor de
automobile.
Tema 10. Reglementarea juridica a decontarilor si creditelor

mternaţionale.
1. Mecanismul decontarilor interbancare in comerţul mternaţional.
2. Achitarile prin cec.
3. Cambia si biletul la ordin.
4. Acreditivul documentar.
5. Incasoul documentar
6. Contractul de leasing- ca mijloc de creditare internationala.
7. Factoringul si forfaitingul.
-1-
Decontarile interbancare internaţionale pot fi efectuate prin doua modalitati
principale:
Sistema clearingului bancar care presupune incheierea unor acorduri atit bilaterale
cit si multilaterale intre state la nivel de Banci Centrale, care au scopul de a ordona sistema
de plati intre agentii economici din diferite tari. In aceste acorduri se stipuleaza tipul de
instrumente de plata (acreditiv , incasou, cambii, etc), valutele utilizate, pentru ce servicii
sau tipuri de contracte, modul de acoperire asigurarea soldului negativ etc.
Acest sistem presupune deschiderea unor oficii de clearing internaţionale (prin
bancile centrale) care urmeaza sa efectueze compensatiile reciproce care rezulta din
transferul platilor interbancare internaţionale.
Sistema conturilor de corespondent - presupune incheierea unui acord de cont de
corespondent dintre doua banci comerciale din tari diferite, care prevede deschiderea in
banca straina a unui cont special de corespondent - "contul nostro" in valuta straina, si a
unui cont de corespondent al bancii strine in banca noastra "contul loro" in lei.
57
Atunci cind intreprinderea din RM doreste prin banca noastra sa transfere o suma
de bani partenerului strain care are cont in banca de peste hotare , banca din RM crediteaza
"contul loro" al bancii straine din banca noastra si da o dispozitie de a debita "contul
nostro" din banca straina in valuta necesara transferind-o pe contul firmei strine.
-2-
Cecul este un titlu de valoare si un instrument de plata supus unor conditii de forma
platibila la vedere si care reprezinta un ordin neconditionat al tragatorului (emitent) dat
trasului (banca platitoare) de a asigura plata unei sume de bani beneficiarului acestui cec.
Decontarile intrnaţionale prin cec se reglementeazâ prin "Legea unificata a cecului"
/
adoptata prin Conventia de la Geneva '1931;
- Regulamentul cu privire la decontarile prin virament ( 25 iulie 1996 R.M.).
Fiind un titlu de valoare si un instrument de plata supus unor conditii de forma cecul
trebie sa aiba urmatoarele rechizite :
• denumirea de cec;
• ordinul simplu si neconditionat de a plati o suma de bani determinata ( platiti suma de /K
$ persoanei)
• numele bancii trase (banca platitoare);
• domiciliul platii (locul platii- adresa bancii);
• data si locul emiterii;
• semnatura tragatorului.;
Cecul trebuie sa fie acoperit adica emitentul cecului trebuie a aiba mijloace de unde
plati cecul, altfel daca se elibereza intentionat un cec fara acoperire ( nu-s bani pe cont), in
unele tari este prevazuta si raspunderea penala.
Termeni de incasare a cecului conform Legii unificate a cecului este de:
- 8 zile in interiorul unei tari;
•20 zile in tari diferite;
-70 zile pe continente diferite. Cecul este platibil la vedere, adica atunci cind
doreste beneficiarul. Daca beneficiarul nu se prezinta sa incaseze cecul, el pierde dreptul
de regres fata de tragator. Cecurile pot fi de mai multe feluri:
58
• - cecuri la purtator -nu este indicat numele beneficiarului cecului , si incasarea o

poate face persoana care detine cecul. El poate fi transmis (vindut, donat) liber oricarei
persoane;
• - cecuri la ordin - beneficiarul este indicat pe cec si il poate transmite altei persoane
prin andosament sau gir,
• cecuri nominative - contin numele beneficiarului , si pot fi transmise (instrainate)
numai prin cesiunea de creanta efectuata notarial.
Cecul poate fi avalizat (garantat), adica o persoana sau o banca solida poate
garanta achitarea cecului prin semnatura pusa pe cec , "ca aval - suma $ , semnatura"
In comerţul internaţional sint cunoscute mai multe varietatide cecuri: -cecuri barate,
cecuri de calatorie, cecuri platibile in cont etc.
In cazul refuzului de achitare a cecului, beneficiarul face un protest notarial despre
neplata direct pe cec, il investeste cu titlu executorului care-i da dreptul sa se adreseze in
ordine de regres fata de tragator, giranti si avalisti cu cerinta de achita:
- suma indicata in cec;
- chetuielile legate de protest;
- dobinda medie bancara pentru perioada neachitarii cecului.
Fiecare persoana care a achitat aceste sume poate in ordine de regres sa ceara de
alta persoana obligata prin cec restituire a tuturor cheltuielilor.
-3-
Cambia este un angajament neconditionat supus unei reguli de forma , prin care
trasul se obliga la insarcinarea tragătorului sa achite o suma de bani la scadenta
beneficiarului cambiei.
Circulatia cambiei in cometul interrnaţional este reglementata de urmatoarele acte
normative:
0 Legea unificata a cambiei , adoptata prm Conventia de la Geneva v 1930;
0 Legea cambiei a R.M. N 1 iulie 93.
Cambia trebuie sa cuprinda urmatoarele mentiuni:
• denumirea de "cambie", "bill of exchange"
59
• ordinul simplu si neconditionat de a plati o suma de bani;

• numele trasului (platitor);
• scadenta (temenul de plata);
• domiciliul platii (locul platii);
• numele beneficiarului- cel carui sau la ordinul carui trebuie facuta plata ;
• data si locul emiterii;
• semnatura tragatorului (emitentul).
Scadenta- termenul cind trebuie onorata plata cambiei. Ea se indica intextul
cambiei si poate fi:
• la vedere - plata se face la prezentare cambiei in orice moment cind doreste beneficiarul:
- la un anumit termen dupâ data emiterii (platiti la 6 luni de la emitere);
-la un anumit termen de la vedere ( platiti dupâ 3 luni din momentul acceptarii)
-la o data precisa (platiti la 1 martie 1998).
Prologarea cambiei - posibilitatea de prelungire a scadentei cambiei prin acordul partilor.
Cambii sint de 3 feluri.

• cambii la purtator -nu este indicat numele beneficiarului, si incasarea o poate
face persoana care detine cambia. Ea poate fi transmisa (vindut, donat) liber
oricarei persoane;
• cambii la ordin - beneficiarul cambiei este indicat si el poate transmite cambia
altei persoane prin andosament sau gir. Andosamentul (girul) este modalitate de
instraina un titlu de valoare negociabil prin inscrierea si confirmarea inscrierii
prin semnatura detinatorului cambiei (girant) a acestui fapt pe partea dorsala(pe
dos) a documentului.
• cambii nominative - contin numele beneficiarului , si pot fi trasnsmise (instrainate)
numai prin cesiunea de creanta efectuata notarial.
Acceptarea cambiei - este o procedura prin care beneficiarul cambei se prezinta

la tras pentru ca acesta sa recunoasca datoria (accept). Se foloseste formula "acceptat"
urmata de semnatura trasului pusa pe fata cambiei. Trasul care a acceptat cambia devine
60
debitor principal, putind fi obligat la executarea silita

Daca trasul refuza sa accepte cambia, beneficiarului are posibilitate de a face un "protest
de neacceptare” la notar apoi sa intenteaza o procedura de regres impotriva girantilor,
tragatorului, avalistilor care au semnat cambia , acestea fiind obligati sa-i achite
beneficiarului suma din cambie si cheltuielile aferente. Toti girantii, avalistii si tragatorul
poarta raspundere solidara in fata beneficiarului. Persoana care a achitat cambia neaceptata
are dreptul sa ceara restituirea tuturor cheltuielilor efectuate .
Avalul sau cautiunea cambiala este un mecanism de asigurarea a obligatiunilor
asumate prin cambie. Prin aval o persoana terta - "avalist" - se obliga sa plateasca total sau
partial suma de bani indicata in cambie , la scadenta , solidar cu debitorul principal
(tragator sau girant). Fiecare debitor din cambie poate avea un avalist care va fi obligat sa
achite suma din cambie daca trasul nu va plati la scadenta.
Scontarea cambiei este operaţiunea prin care beneficiarul acesteia dorind sa
primeasca suma indicata in cambie inainte de scadenta, se adreseaza la o banca sau o
companie de factoring cu rugamintea , ca aceasta sa o cumpere (sconteze). Daca banca are
incredere in beneficiar sau persoanele nominalizate in cambie ea sconteaza cambia
platind-ui beneficiarului suma din cambie minus o dobinda de scont, care este calculata in
dependenta de termenul de plata (scadenta) si dobinda medie bancara de creditare. Dupa
aceasta banca singura se prezinta la scadenta pentru a incasa banii de la beneficiar.
Rescontarea - operaţiunea prin care banca comerciala vinde (sconteaza) cambia deja
scontata Bancii Centrale incasind suma indicata minus o dobinda de rescont.
Plata cambiei se face la scadenta de catre tras. In cazul refuzului de a plati cambia
acceptata, beneficiarul face un "protest de neplata" la notar, care permite posesorului
cambiei de intenta o actiune cambiala directa fata de tras si o actiune de regres impotriva
girantilor si tragatorului. Incasarea banilor se face prin investirea cambiei protestate cu
titlu executoriu la juecata care da posibilitate de a urmari bunurile debitorului si al obliga
sa plateasca:
-suma indicata in cambie;
-cheltuielile de protest;
- dobinda bancara pentru periuada de neplata;
61
Persoana care a achitat acasta suma poate inainta actiunea de regres fata de celelate
persoane obligate prin cambie, restituindu-si cheltuielile.
Biletul la ordin - este o cambie simpla. El este un titlu care cuprinde obligatia
asumata de emitent de a plati in calitate de debitor la scadenta o suma de bani determinata
Aici apar numai doua persoane: emitentul(tras) -care se obliga fata de beneficiar de a plati
banii. Forma ,drepturile si obligatiile partilor precum si avalul, girul,scontarea etc. aplicate
sint asemeni cu cambia , cu deosebirea, ca biletul la ordin este emis de tras , si nu necesita
acceptare. Toate procedurile actiunii cambiale se atribuie la biletul la ordin.
-4-
Acreditiv documentar (letter of credit)- o modalitate de plata, ce reprezinta un
angajament al bancii de a plati din ordinul clientului (importator) in conditile stipulate in
cererea de acreditiv o suma de bani beneficiarului, care terbuie sa prezinte un set de
documente determinate.
Sub egida Camerei de Comerţ de la Paris in 1993 au fost elaborate "Reguli si uzante
uniforme privind acreditivele documentare " ultima editie - publicatia 500;
In RM in calittae de act normativ se utilizeaza "Regulamentul cu privire la
decontarile prin virament55 din 25 iulie 1996 aprobat de BNM,
Etapele derularii platii prin acreditive documentare:
l.Intre cumparator si vinzator se inchee un contract de vinzare-cumparare unde se

specifica ca plata se va efectua prin acreditiv documentar.
2. Cumparatorul (importatorul) da ordin (cerere de acreditiv) bancii sale ca sa deschida
un aceditiv de o anumita suma , la anumite conditii pe numele vinzatorului.
3. Banca cumparatomlui (emitenta) deschide un acreditiv pe numele vinzatorului in
banca acestuia (la dinsul in tara).
4. Banca vinzatorului (avizatoare ) il avizeza pe acesta despre faptul ca pe numele lui a
fost deschis un acreditiv.
5. Vinzatorul se prezinta la banca sa si verifica conditiile acreditivului cu conditiile
62
contractului si daca sint intocmai accepta acreditivul.

6. Acceptind acredttivul vinzatorul livreaza marfa la transportator conform termenilor
si conditiilor din contract, avind ca confirmare documentele de transport.
7. Cu aceste documente de transport (...........................) vinzatorul se prezinta la banca
pentru a incasa pretul marfii.
8. Banca platitoare examineaza toate documentele si daca acestea sint in regula achta
plata in dependenta de conditia de plata stabilita .
9.Achitand suma indicata banca vinzatorului remite documentele bancii
cumparatorului si debiteaza contul corespondent al acesteia.
10.Primind documentele banca cumparatorului le controleaza si le transmite
cumparatomlui, debitindui suma indicata din cont lui.
11 primind documentele vinzatorul se prezinta la transportator de unde i-si
primeste mărfurile.
Acreditivele documentare sint de mai multe tipuri:

- acreditive revocabile (care pot fi rechemate de platitor) si irevocabile;
- acreditive confirmate ,-care se confirma de o banca terta, ca o garantie suplimentra
de plata;
- acreditive transferabile - care la solicitare beneficiarului pot fi transferate partial
sau integral pe contul altor persoane;
- acreditive reinnoibil (revolving) - se folosesc la livrarea mârfurilor in transe si
acreditivul se deschide pentru intreaga suma , dar se plateste in rate proportional cu
volumul marfii livrate, automat reinoinduse(completinduse) pentru urmatoarea transa după
fiecare plata.
Acreditivul documentar - se considera cea mai sigura modalitate de plata utilizata
in comerţul internaţionalal, deoarece
-vinzatorul este sigur ca marfa nu va nimeri la cumparator fara ca acesta sa achite
pretul ei, iar atunci cind vinzatorul livrind marfa in conformitate cu pevederile
contractului, va prezenta la banca documentele necesare in regula ,banca este obligata sa
platesca indiferent de alte circumstante.
63
- cumparatorul este convins ca banca va achita pretul marfii numai după ce va controla
documentele prezentate, care dovedesc livrarea marfurilor in conformitate cu conditiile
contractului.
-5-
Incasoul documentar este o modalitate de plata , care consta dintr-o
insarcinare data unei banci spre a se incasa o anumita suma de bani pentru anumite servicii
prestate sau mărfuri livrate contra unor documente determinate.
Derularea incasoul documentar in comerţul internaţional este reglementata de
"Reguli uniforme privind incasourile documentare55 aprobate de catre Camera
Internaţionala de Comerţ de la Paris. Ultima editie din 1995 se numeste "Publicatia 522"
Deosebirea dintre acreditivul documentar si incasou : -acreditivul documentar este
deschis de cel care plateste (platitor); iar incasoul documentar este deschis de cel care
primeste banii Beneficiar.
Etapele de derulare a incasoului documentar:

l.incheierea unui contract de vanzare-cumparare intre partile contractante unde se
specifica achitarea platii prin incasou documentar;
2.vanzatorul livreaza marfa la transportator si ia la mina documentele de transport semnate
de transportator, care confirma ca mârfurile sint livrate in conformitate cu prevederile
contractului;
3.vanzatorul se prezinta' la banca sa si da o dispozitie de incasare care trebuie sa contina
........... si depune documentele de transport (factura comerciala, conosamentul maritim
sau scrisoarea de trasura, cerificatul de analiza, certificatul de origine si de calitate ,
packing list, polita de asigurare etc.);
4.banca vanzatorului expediaza bancii cumparatorului documentele de transport si
dispozitia incasare;
5.banca cumparatorului il avizeaza pe cumparator despre sosirea documentelor;
6.cumparatorul vine la banca controleaza documentele, si daca acestea sunt in ordine
accepta dispozitia de incasare adica achita plata .
7.achitand plata cumparatorul i-si ia documentele si se duce la transportator unde isi
64
primeste marfa ;
8.banca cumparatorului transfera suma achitata bancii vanzatorului pe contul
corespondent;
9.primind banii pe cont, banca vanzatorului crediteaza (transfera pe) contul cumparatorului
Plata poate fi efectuata prin acceptarea unei cambii.
-6-
Contractul de leasing este o intelegerea dintre doua persoane prin care finantatorul
(locatorul) , care este o companie specializata de leasing sau o banca, cumpara anumite
bunuri (utilaj tehnic) din insarcinarea utilizatorului (locatarul) si o transmite acestuia in
folosinta pentru un anumit termen contra unei taxe de chirie.
Acesta este un contract complex, care contine elemente a mai multor contracte si
anume:
• contract de mandat - insarcinarea data finantatorului de catre utilizator de procura un
anumit utilaj;
• contract de vanzare-cumparare - finatatorul cumpara de a producator marfa necesara;
• contract de chirie (locatiune) - finantatorul (locatorul) transmite bunul in arenda
utilizatorului (locatarul)
Continutul contractului de leasing presupune totalitatea de conditii contractuale cere
stabilesc drepturile si obligatiile ce le apartin participantilor .
Principalele conditii ale acestui contract sint:
• identificarea partilor- cine inchee contractul
• obiectul contractului - produsul sau utilajul dat in chirie, cu toate caracteristicile
cantitative , calitative si tehnice;
• termenul de leasing
• taxa de chirie care se caleuleaza in asa mod, ca pana la sfarsitul termenului de chirie sa
fîe acoperite la 90-95% din costul bunului;
• pretul real al utilajului;
• cheltuieli de instalare (de finantare) daca convin partile;
65
• rata (1%) bancar care constituie rata dobinzii de credit pe termen dat
• comision pentru finantator.
In contractul de leasing finantatorul are urmatorele obligatiuni;

• sa procure utilajul conform indicatorii utilizatorului, uneori utilizatorul alege singur
produsul
• sa instaleze utilajul daca este prevazut de contract
• sa efectueze reparatia si deservirea tehnica
•sa perfectioneze (instruiasca) specialistii care vor lucra la acest utilaj.
Finantatorul are dreptul:
• are dreptul sa ceara taxa de chirie
• sa supravegheze si sa controleze procesul de exploatare a utilajului
• sa ceara desfacerea contractului inainte de termen daca utilizatorul incalea conditiile de
contract: nu achita taxa: situatia financiara a utilizatorului pune in pericol compania de
leasing.
Obligatiile utilizatorului:
• sa exploateze utilajul in stricta conformitate cu destinatia lui si prevederile contractul;
• sa achite taxa de chirie la timp;
• sa asigure utilajul, daca-i prevazut de contract.
• nu are dreptul sa dee utilajul in gaj fara consimtamintul finantatorului ,
Drepturile utilizatorului;
• sa inainteze pretentii si sa ceara despagubiri pentru calitatea utilajului direct
producatorului raspunderea pentru incalearea conditiilor de contract au ambele parti.
La sfarsitul termenului de chirie utilizatorul are urmatoarele optiuni:
• sa prelungeasca termenul de arenda,
• sa achite diferenta de pret si sa-1 procure (in proprietate),
• sa desfaca contracul si sa intoarca utilajul finantatorului .
Contractul de leasing este reglementat de:
0 Conventia UNIDROIT privind arenda financiara internaţionala (leasing) de la Ottava'88
0 Legea R.M. cu privire la lesingul din 15.02.96 (Monitor 49-50 din25.07.96.)
66
Categorii de leasing:
1. financiar - de o banca comerciala;
2. producator - de exploatare - este practicat nemijlocit de producatorii mărfurilor ;
3. leas-back - cand utilizatorul are nevoie de mijloace financiare si vinde utilajul sau
finantatorului si tot atunci il ia in arenda.
-7-
Contract de factoring este un contract in baza caruia aderentul , care este
furnizorul sau vanzatorul de mărfuri transmite in proprietate (vinde) factorului care este o
banca sau o companie de factoring, drepturile sale de creanta (facturile) catre debitor
(cumparator) iar banca isi asuma obligatia de a procura aceste facturi (creante), suportind
toate riscurile la incasarea lor.
Vanzatorul vinde marfa cumparatorului si ia facturile, care dovedesc datoria
cumparatorului fata de el si le vinde factorului -minus un anumit %. Din suma indicata in
facturi. După aceasta compania de factoring devine creditor fata de cumparator si in
termenul stabilit se duce si incaseaza suma.
Contractul de forfaiting este o forma de creditare internaţionala care consta dintr-

un contract care pesupune obligatia unei banci sau companii de forfaiting sa procure (sa
sconteze) cambiile rezultate din livrarea de mârfiiri sau prestarea de servicii pe care le
detine beneficiarul acestora. Banca sconteaza cambiile platindu-i suma acestora minus
dobinda de scont, totodata compania de forfaiting refuza in mod expres de la dreptul de
regres impotriva beneficiarului.
De obicei, se primesc la forfetare cambii ale unor trasi (clienti) si avalisti cu cu o
bonitate sporita (clienti de prima mana).
Tema 11. Proprietatea industrială în Dreptul comerţului Internaţional
Brevetele de inventie pot fi principale, adica care rezulta din crearea unei inventii
independente. Sunt brevete accesorii de completare a inventiei principale.
Contractul de licenta de brevet este un acord in baza caruia licentiatorul (proprietarul
inventiei) transmite in folosinta licentionarului un brevet de inventie pentru folosire si
67
aplicare in practica in anumite conditii si contra unei plati. Licenta de brevet poate fi
transmisa total sau partial. Contractele de licenta de brevet pot fi simple cand licentiatorul
isi rezerveaza drptul de a transmite brevetul dat si altor licentiati. Contractele de licenta de
brevet exclusiva atunci cand dreptul de a folosi licenta este exclusiv pentru licentiat.
Contractul dat este consensual , oneros , sinalagmatic. Continutul contractului:
0 denumirea partilor
0 brevetul de inventie - caracteristica inventiei
0 termenul de utilizare
0 clauza teritoriala
0 clauza de exclusivitate
0 obligatiile licentiatorului privind asistenta tehnica si consultatiile
0 conditiile de sublicenta, adica dreptul licentiatului de a transmite brevetul de inventie
altor persoane
0 plata (poate fi o suma fixa sau un % din beneficiu) si modul de achitare a ei.
-2-
Know-how sunt niste cunostinte , notiuni, procedee tehnice necesare pentru
fabricarea unui produs sau gestiunea unor afaceri.
Know how se caracterizeaza prin:
- noutatea relativa si subiectiva (noua pentru solicitantul know-how).
- secretul (trebuie sa se tina in secret)
- brevetabila dar nebrevetata.
Contractul de know-how reprezinta o intelegere dintre beneficiar si titularul know-
how prin care cel de-al doilea transmite in folosinta anumite cunostinte tehnice
necunoscute pentru beneficiar, contra unei remunerari. Contractul de transfer de know-
how are urmatoarele particularitati:
- obligatia beneficiarului de a pastra brevetul;
- secretul poate fi pastrat si specificat prin urmatoarele 2 modalitati:
1. semnarea unui document inaintea incheierii contractului. Acest document il obliga pe
solicitant sa pastreze secretul chiar daca nu va incheia contractul.
68
2. prin incheierea unei tranzactii care presupune ca transmiterea know-how este

confidentiala ceea ce presupune ca beneficiarul se obliga sa respecte aceasta
confidentialitate.
Temal2 Regimul juridic al investitiilor straine în Republica Moldova
Investitiilor straine le sint sint aplicabile Conventia internaţionale in acest domeniu si

legislatia interna. In calitate de subiecti pot fi persoane fizice si juridice straine care in tara
lor sint inregistrati ca antreprenori.. Cetatenii RM domiciliati in strainatate si tot au statut
juridic de antreprenor si state straine si organizatiile intrenaţionale.
Formele de efectuare a investitiilor sint:
- infiintarea intrepr. mixte
- infiint. intr. straine.
Investitiile straine pot fi in valuta liber convertibila, masini, utilaje, tehnologii, materie
prima, drept de autor inventator etc. Modul de organizare, infiintare, activitate , lichidare
a intreprinderii straine este reglem. de legislatia RM si este asemeni activitatii intrepr.
autohtone.
Etapele inregistrarii intreprmderii mixte si cu capital strain:
1. Camera Inregistrarii de Stat - rezervarea denumirii pe 30 zile -91
2. Centrul Naţional de terminologie - aprobarea denumirii intreprinderii.
3. Elaborarea documentelor de constituire: contract, statut, regulament pentru filiale,
alcatuirea procesului verbal privind crearea intreprinderii
4. Notariat - autentificarea acestor documente
5. Banca - varsarea capitalului social 60% din cap. statutar
6. Centrul de calcul al departamentului de statistica - obtinerea codurilor de stat
7. Ministerul economiei - se cere avizul agentiei pentru promovarea investitiilor straine (ce
depasesc capitalul 5 mln $ un aviz special)
8. Politia - obtinerea certificatului de caziar judiciar
9. Camera Inregistrarii de Stat- prezentarea cererii, proces verbal, contract, statut, certificat
de la banca , caziar de la politie, avizul de la Min. Econ., statistica, plata 9 lei taxa de
69
stat -chitanta si taxa pe timbru 0.5% din capitalul social si dovada sediului si docum. de
identificare a fondatorilor.
Persoanele fizice prezinta actul de identitate, certificat de caziar judiciar si decizia privind
investitiile anterioare. Persoanele juridice - copiile docum. de constituire, extras din
Registrul comercial, decizia fondatorilor privind constituirea intreprinderii mixte. Pana la
15 zile se elibereaza codul fiscal si certificatul de inregistrare si, apoi, stampila .
70

DCI - Toate Temele

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DCI - Toate Temele

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dreptul Comerţului internaţional ASEM, Gheorghe Postolachi

Tema 1 : Introducere în Dreptul Comerţului Internaţional

1. Noţiunea, caracteristica generală şi locul Dreptului Comerţului Internaţional în

Dreptul Comerţului Internaţional - constituie o disciplină de studiu şi o ramură de drept

- relaţii cu vamă (oficialităţile vamale) achitarea impozitelor

3- relaţii privind prestarea de servicii (contractele de transport, asigurare Internaţională, deservire

Diferenţa şi avantajele DCI faţă de dreptul civil intern

În special DCI are următoarele avantaje faţă de dreptul civil:

Prin sistemul de reglementare a ramurii de drept înţelegem totalitatea de instituţii juridice

Metodele particulare ţin de mijloacele şi măsurile luate în state în scopul realizării

3) Metoda politicii valutar-financiare — care presupune reglementarea valutară pe

 Principiile generale a DCI s-au stabilit în decursul dezvoltării acestei ramuri de

 Principii ale colaborării interstatale sau format ca urmare a intensei colaborări

2) - principiul regimului juridic naţional - care presupune că un stat acordă

3) - principiul nediscriminării - la fel se conţine în documentele GATT şi OMC şi are ca

4) - principiul reciprocităţii - care presupune că orice avantaj acordat de către un stat

6) - principiul neadmiterii concurenţei neloiale — care prevede că orice stat poate să

 Principiile reglementării de stat a activităţii comerciale externe sunt

c) unitatea teritoriului vamal al Republicii Moldova;

Tema 2: Izvoarele dreptului comerţului Internaţional

1. Noţiunea şi categoriile izvoarelor DCI.

 Convenţia privind vânzarea Internaţională de mărfuri (Viena 1980)

2- prin adoptarea normelor interne cu acelaşi conţinut.

Din prima categorie de acte normative fac parte :

b) legi special destinate reglementării relaţiilor comerciale internaţionale la care se referă:

La categorie actelor normative ce conţin norme conflictuale se referă:

Tema 3: Raportul Juridic de Drept al DCI.

1. Caracteristica generală, noţiunea şi premisele apariţiei raportului juridic al DCI.

3- tranzacţia de comerţ internaţional trebuie să fie reglementată de un act normativ Internaţional

Din categoria subiecţilor participanţi la DCI fac parte:

În RM sunt două categorii de subiecţi participanţi la relaţii de comerţ internaţional:

tratative cu organizaţiile comerciale internaţionale; Reprezentanţele comerciale a RM în

Organizaţiile internaţionale ca subiecte ale DCI sunt:

Tema4: Contractul - principalul izvor de obligaţii m DCI.

1. Noţiunea, categoriile şi condiţiile de valabilitate ale contractului de CI.

Comerţul Internaţional contractele pot fi încheiate prin 2 metode:

telecomunicaţie, în forma convenită (scris, oral (telefon)).

Dar părţile nu trebuie să facă un abuz în alegerea dreptului aplicabil contractului,

Răspunderea juridică contractuală presupune survenirea unor consecinţe nedorite

2- Survenirea consecinţelor sau a daunelor care trebuie să fie reale şi dovedite.

Exonerarea de răspundere contractuală poate avea loc la survenirea evenimentelor de fbrtă

Impreviziunea - este o circumstanţă de exonerare a răspunderii care constă în

Tema 5. Solutionarea litigiilor in comerţul mternaţional.

Solutionarea pe cale amiabila a litigiilor , ca de altfel si pe cale jurisdictionala,

arbitrara trebuie sa cuprinda:

normelejuridice de drept strict.

Procedura solutionarii litigiilor in Arbitrajul comertului Internaţional este stabilita

Primind cererea secretariatul arbitrajului expediaza o copie a cererii si documentelor

Tema 6. Contractul de vanzare-cumparare in comerţul internaţional.

5.Pretul in contractul de vanzare-cumparare in comerţul internaţional.

Pe plan Internaţional principalele izvoare de reglementare sint:

vanzare Internaţionala de mărfuri'".

se determina in baza principiului:

INCOTERMS-ul cuprinde 13 termeni:

* EXW- liber la uzina cu indicarea localitatii. Vanzatorul isi indeplineste obligatiunile

punctil de destinatie . Aceleasi conditii ca la CPT, insa Vanzatorul asigura mârfurile.

termenele de prezentare a pretentiilor.

In comerţul Internaţional se deosebesc tranzactii specifice de:

Barter - presupune schimbul unei cantitati de marfa pe o alta marfa echivalenta la

valuta si nici de serviciile bancare .

Tema 7 Reglementarea juridica a intermedierii in comerţul

Intermedierea in comerţul internaţional este reglamentata de:

aplicabil se utilizeaza legea tarii de resedinta a intermediarului.