Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
PARTEA GENERALĂ
BUCUREȘTI - 2016
TEMA I
1.1 Noțiune
Exemple:
un contract încheiat între o societate română şi un partener german, a
cărui loc de executare a obligaţiilor este Germania;
o căsătorie perfectată între un cetăşean român şi un cetăţean francez pe
teritoriul Statelor Unite ale Americii;
masa succesorală se află pe teritoriul unui alt stat;
moștenirea lăsată de un cetățean străin cu ultimul domiciliu în România;
adopţia unui copil minor român realizată de o familie din Anglia;
faptă cauzatoare de prejudiciu produsă pe teritoriul altui stat;
ELEMENTE DE EXTRANEITATE
Temă de lucru:
1) identificați raporturi juridice care au în conținutul lor un element străin;
2) identificați raporturi juridice ce nu pot forma obiectul dreptului internațional
privat;
3) identificați alte elemente de extraneitate decât cele enumerate în tabel și
stabiliți cu care din elementele de structură a raportului juridic au legătură.
1.5 Metoda de reglementare
2. VOCABULAR
3. Elementul de extraneitate:
a) se configurează ca un element de structură a raportului juridic;
b) este o împrejurare de fapt;
c) diferențiază raportul juridic de drept internațional de raportul juridic de drept
intern
5. Bibliografie
D. Al. Sitaru, Tratat de drept international privat, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2013,
pp. 1-8;
Ioan Macovei, Drept internțional privat, Ed. C.H.Beck, București, 2011, pp. 14;
I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, Tratat de drept internaţional privat, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2007, pp. 19-24;
Bernard Audit, Louis d′Avout, Droit international privé, Septieme edition
refondue, Ed. Economica 2013, pp. 4-13;
Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului
civil, ediţia a VII-a revăzută şi adăugită de M. Nicolae, P. Truşcă, Editura Universul
Juridic, Bucureşti, 2001;
Claudiu – Paul Buglea, Dreptul Internațional Privat, Editura Universul Juridic
2013, p. 7-9;
TEMA II
DOMENIUL DREPTULUI INTERNAȚIONAL PRIVAT
Definiție: Conflictul de legi este acea situație în care raportului juridic cu element de
extraneitate îi sunt susceptibile a i se aplica două sau mai multe sisteme de drept aparținând
unor state diferite, cu care raportul prezintă legătură prin elementul străin.
Exemplu practic:
Doi soți, cetățeni ruşi cu reşedinţa obişnuită comună în România, a căror căsătorie a fost
celebrată în țara lor de origine (Rusia), solicită instanței române desfacerea căsătoriei prin
divorț.
Elemente de extraneitate: cetățenia și locul încheierii căsătoriei.
Conflictul de legi apare între: legea română (legea reşedinţei obişnuite comune) și legea
rusă (legea națională comună a celor doi soți dar și legea locului încheierii căsătoriei)
Problema ce revine judecătorului competent spre soluţionare este aceea de a stabili care
dintre cele două sisteme de drept în prezență se aplică în cauză, în lipsa alegerii de către soţi
a legii aplicabile divorţului.
Soluția conflictului de legi: se va aplica legea română ca a statului pe teritoriul căruia soţii
au reşedinţa obişnuită comună la data introducerii cererii de divorţ [art.2600 alin. (1) lit. a) din
Codul Civil]
Definiție: Instituție a dreptului internațional privat care include ansamblul normelor juridice
prin care se determină capacitatea de folosință a străinului (persoana fizică sau juridică), adică
existența și întinderea drepturilor și obligațiilor acestuia într-o anume țară.
Condiția juridică a străinului este determinată de legea statului în care se găsește, sau cu
jurisdicția căruia are legatură.
Condiția juridică a străinului în România este supusă exclusiv legii române.
Condiția juridică a străinului are legatură atât cu ceea ce se cheamă conflictul de legi – în
măsura în care se recunoaște străinului un anumit drept – cât și cu conflictul de jurisdicții
(interesează aspecte privind: capacitatea procesuală a străinului; asistența juridică, etc).
1.2.4 Cetățenia
Temă de lucru:
a) Analizaţi dispoziţiile art.2.568 din Codul Civil şi precizaţi care este caracterul acestor
norme.
b) Exemplificaţi tipuri de raporturi juridice de drept internaţional privat, ce intră în domeniul
său de aplicare.
Obiectul de reglementare a dreptului internațonal privat este mai vast decât al dreptului
civil, întrucât include atât raporturile de drept civil propriu zis, cât și pe cele din dreptul familiei,
dreptul muncii, dreptul comercial, etc.
Raporturile de drept civil → strict interne
Raporturile de drept internațional privat → conțin întotdeauna un element de extraneitate.
Aplicarea legii penale române poate fi condiționată de aplicarea legii civile străine, lato
sensu. De exemplu, pentru infracțiunea de bigamie trebuie să existe două căsătorii în care se
află o persoană, fiind avută în vedere inclusiv de legea străină.
Hotărârea penală străină poate produce și unele consecințe de drept civil, ca de exemplu
răspunderea pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune, aceste consecințe fiind
determinate potrivit legii civile aplicabile, care poate fi o lege străină.
În anumite condiții, aspecte ale dreptului internațional privat se împletesc cu cele ale
dreptului financiar, de exemplu, atunci când se invocă de către o societate comercială faptul
că are naționalitate străină, în scopul de a nu plăti impozite decât în țara sa de origine.
1. Conflictul de legi:
a) implică doar conflictul între legea română şi legea străină
b) implică şi conflictul de suveranităţi
c) implică atât conflictul de legi cât şi conflictul de suveranităţi
5. Bibliografie
Ioan Macovei, Drept internțional privat, Ed. C.H.Beck, București, 2011, pg. 14-18;
I.P.Filipescu, A.I.Filipescu, Drept internțtional privat, Ed. Universul Juridic, București,
2007, pg.32-36,
A. Fuerea, Drept international privat, ed.a II-a, ed. Universul Juridic, Bucuresti 2005,
pg.23
Y. Loussouarn, P. Bourel, Droit international privé, Dalloz, Paris, 1999, pg. 5-6
D.A. Popescu, Corelaţia dintre conflictele de legi şi conflictele de jurisdicţii, în Fiat
Justitia, nr.1/1999, pg. 59-67
R.-B. Bobei, Repere doctrinare şi jurisprudenţiale ale instituţiei calificării în dreptul
internaţional privat, în CJ, nr.3/2004, pg. 105
D. Lupaşcu, G. Mihuţ-Gÿongÿ, Regimul juridic al străinilor în România, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2006, pg. 6;
Tito Ballarino, Diritto Internazionale privato italiano, settima edizione, Ed. Cedam 2011,
pp.1-11.
CAPITOLUL III
1. Normele conflictuale
1.1 Definiție
1.2 Structura normei conflictuale
1.3 Punctele de legătură
1.4 Clasificarea normelor conflictuale
1.5 Sistemul de drept căruia îi aparțin normele conflictuale
2. Normele materiale sau substanțiale
2.1 Noțiune
2.2 Distincția față de normele conflictuale
3. Normele de aplicație imediată
3.1 Definiție
3.2 Aplicabilitatea normei de aplicație imediată și efecte
4. Întrebări și exerciții
5. Rezolvați următoarele teste grilă
6. Bibliografie
OBIECTIVE:
- Identificarea categoriilor de norme specifice dreptului internaţional
privat.
- Analiza fiecărui tip de normă.
- Înţelegerea normelor conflictuale ca principal instrument de lucru al
dreptului internaţional privat şi corelarea în aplicare cu lex causae (norma
materială)
- Însuşirea adecvată a elementelor ce configurează mecanismul
conflictual specific dreptului internaţional privat
1. Normele conflictuale
CONȚINUT LEGĂTURĂ
CONȚINUT LEGĂTURĂ
Temă de lucru:
Identificaţi conţinutul şi legătura normelor conflictuale conținute în art. 2.589 alin.
(1), art.2.605, art. 2.614 şi art. 2.627 din Codul Civil.
Exemple: locul situării bunului imobil, locul în care s-a produs fapta cauzatoare
de prejudicii sau locul producerii prejudiciului, locul unde s-a incheiat actul, etc.
Exemple: domiciliul, reședința obişnuită, sediul social, locul în care se află bunul
mobil, locul executării contractului, cetățenia etc.
Exemple:
art.2.576 alin. (3) Cod civil - « ocrotirea impotriva actelor de încălcare a dreptului la
nume, săvârșite în România, este asigurată potrivit legii române », art.149 - « instanțele
judecătorești române sunt competente dacă .... »
- norme conflictuale bilaterale sau cu indicare generală - arată în același timp, atât
cazurile în care competența aparține legii locale (legea forului) cât și cazurile când
este competentă legea străină.
Exemple:
art. 2.576 - « numele persoanei este cârmuit de legea sa națională », art.2.578 alin.
(1) şi (3), 2.580 Cod Civil.
Temă de lucru:
Identificaţi cel puţin cinci puncte de legătură fixe, analizând la alegere norme
din Cartea a VII -a a Codului Civil. Dispoziţii de drept internaţional privat.
Stabiliţi care sunt punctele de legătură a raporturilor juridice reglementate de
art.2585 Cod Civil.
Specificaţi cărui sistem de drept aparţin normele de drept internaţional privat
român.
Identificaţi un număr de patru norme conflictuale unilaterale din sistemul de
drept român.
2. Normele materiale sau substanțiale
Legea nr. 157/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind
regimul străinilor în România1;
OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România 2;
OUG nr. 55/2007 privind înfiinţarea Oficiului Român pentru Imigrări prin reorganizarea
Autorităţii pentru străini şi a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, precum şi modificarea şi
completarea unor acte normative 3;
OUG nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României4.
Exemple:
- Art 2.586 din Codul Civil prevede în ceea ce privește condițiile de fond la
încheierea căsătoriei, că acestea sunt determinate de legea națională a
fiecăruia dintre viitorii soți la momentul celebrării căsătoriei. Totuși, alin.2
dispune că atunci când potrivit legii străine există un impediment la
căsătorie, care, potrivit dreptului român, este incompatibil cu libertatea de
a încheia o căsătorie, acest impediment va fi înlăturat ca inaplicabil, dacă
unul dintre viitorii soți este cetățean român și căsătoria se celebreaza pe
teritoriul României.
- Art.2.600 alin. (2) din Codul Civil privind legea aplicabilă divorţului - ”Dacă
1
Publicată în M.Of. nr. 533 din 28.07.2011. Modificată prin O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea
în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor
acte normative privind regimul străinilor în România, publicată în M.Of. nr. 640 din 30.08.2014.
2
Republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 421 din 05.06.2008. Modificată prin O.U.G. nr.
12/2010; Legea nr. 157/2011; Legea nr. 187/2012; Legea nr. 158/2013; O.U.G. nr. 109/2013;
Legea nr. 376/2013; O.G. nr. 25/2014 și Legea nr. 331/2015.
3
publicată din M.Of. nr. 424 din 26.06.2007.Modificată prin Legea nr. 347/2007 și Legea nr.
157/2011
4
Publicată în M.Of. nr. 352 din 30.06.2001. Modificată prin: Legea nr. 243/2002; Legea nr.
39/2003; Legea nr. 278/2006; O.U.G. nr. 108/2006; O.U.G. nr. 130/2008; O.U.G. nr. 26/2009;
O.U.G. nr. 16/2010; Legea nr. 265/2010; Legea nr. 157/2011; Legea nr. 280/2011; Legea nr.
187/2012 și Legea nr. 255/2013.
legea străină, astfel determinată, nu permite divorţul sau îl admite în
condiţii deosebit de restrictive, se aplică legea română, în cazul în care
unul dintre soţi este, la data cererii de divorţ, cetăţean român sau are
reşedinţa obişnuită în România”
4. Întrebări și exerciții
4. Normele materiale:
a) sunt norme de trimitere
b) reglementează direct raportul juridic cu element de extraneitate
c) au o structură identică normei conflictuale
6. Bibliografie
Ioan Macovei, Drept internțional privat, Ed. C.H.Beck, București, 2011, p. 18-24;
D. Gutmann, Droit international privé, Dalloz, Paris, 1999, p. 33;
D.Al. Sitaru, Tratat de drept international privat, Ed. C.H.Beck, București, 2013,
pg.8-25;
I. Deleanu, Ficţiunile juridice, Editura All Beck, Bucureşti, 2005, p. 64;
Bernard Audit, Louis d′Avout, Droit international privé, Septieme edition
refondue, Ed. Economica 2013, pp. 178 – 198 ;
I.P.Filipescu, A.I.Filipescu, Drept internțtional privat, Ed. Universul Juridic, București,
2007, pg.36-40;
Franco Mosconi, Cristina Campiglio, Diritto Internazionale Privato e Processuale, Parte
generale e obbligazioni, ediția a 5 – a, Ed. Utet Giuridica, 2011, pp. 153-220.
Antonio Coaccioli, Manuale di Diritto Internazionale Privato e Processuale, Volume I,
Parte generale, Ed. Giuffre, Italia 2011, pp. 172-191.
CAPITOLUL IV
1. Aspecte preliminare
2. Izvoarele interne
3. Izvoarele internaționale
4. Izvoarele comunitare
5. Cutuma internaționala și uzanța internațională
6. Practica judiciară și practica arbitrală
7. Rezolvați următoarele teste grilă
8. Bibliografie
OBIECTIVE:
- Prezentarea principalelor izvoare a dreptului internațional privat;
- Analiza izvoarelor dreptului internațional privat român în funcție de
criteriile lor de clasificare;
- Cunoaşterea şi aplicarea corespunzătoare a noilor legi sau a
modificărilor legislative şi jurisprudenţiale la nivel naţional, internaţional şi
comunitar.
1. Aspecte preliminare
2. Izvoarele interne
3. Izvoare internaționale
La nivelul Uniunii Europene au fost adoptate mai multe reglementări, având rolul
de a favoriza compatibilitatea normelor privind conflictul de legi și de competență,
aplicabile în statele membre. Normativa comunitara în materie constituie unul din izvoarele
importante ale dreptului internațional privat român.
Dintre aceste reglementari pot fi enumerate:
- Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului
privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și
comercială;
- Regulamentul nr. 1346/2000/CE al Consiliului, referitor la procedurile
aplicabile în caz de insolvabilitate;
- Regulamentul nr. 1348/2000/CE al Consiliului cu privire la notificarea în
statele membre a actelor judiciare si extrajudiciare în materie civilă și comercială;
- Regulamentul nr. 1206/2001/CE al Consiliului cu privire la cooperarea
instantelor din statele membre în vederea obținerii probelor în materia dreptului civil si
comercial;
- Regulamentul nr. 805/2004/CE al Consiliului cu privire la crearea unui titlu
executoriu european pentru creanțe necontestate;
- Regulamentul nr. 2201/2003/CE al Consiliului, privind competența,
recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia
răspunderii părintești;
- Regulamentul (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului european și al Consiliului
privind legea aplicabilă obligațiilor extracontractuale (Roma II) ;
- Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului european și al Consiliului
privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale (Roma I);
- Regulamentul (UE) nr. 1259/2010 al Consiliului de punere în aplicare a unei
forme de cooperare consolidată în domeniul legii aplicabile divorțului și separării de corp;
- Regulamentul (UE) nr. 650/2012 al Parlamentului European și al Consiliului
privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești
și acceptarea și executarea actelor autentice în materie de succesiuni și privind crearea
unui certificat european de moștenitor, ș.a.
Practica judiciara nu este izvor de drept, dar contribuie, prin diferite forme concrete,
la formarea si perfecționarea dreptului.
Practica arbitrală, si anume practica Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe
lângă Camera de Comerț și Industrie a României, căreia îi vin spre soluționare cele mai
variate probleme ridicate de relațiile de comerț exterior, de cooperare economică si
tehnico știintifică, ajută la cunoașterea normelor noastre conflictuale în domeniul acestor
relații.
8. Bibliografie
D. Al. Sitaru, Tratat de drept international privat, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2013,
pp. 42-54
Claudiu – Paul Buglea, Dreptul Internațional Privat, Editura Universul Juridic
2013, p. 15-26;
Ş.A. Stănescu, Consideraţii privind alegerea forului în comerţul internaţional, în
RRDP, nr.3/2007.
Bernard Audit, Louis d′Avout, Droit international privé, Septieme edition
refondue, Ed. Economica 2013, pp. 17-61;
P. Mayer, Droit international privé, 6e edition, Montchrestien, Paris, 1998, pg. 19.
M. Fontaine, R. Cavalerie, D. Fouilhé, Droit, Collection Tertiaire, BTS 1, Paris, 1990,
pg. 29
Ioan Macovei, Drept internțional privat, Ed. C.H.Beck, București, 2011, pp. 45-53;
I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, Tratat de drept internaţional privat, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2007, pp. 53-71;
CAPITOLUL V
CALIFICAREA ȘI CONFLICTELE DE CALIFICĂRI
1. Calificarea
1.1 Noțiune
1.2 Conflictul de calificări
1.3 Importanța calificării
1.4 Legea după care se face calificarea
1.4.1 Calificarea după legea forului
1.4.2 Excepții
2. Întrebări și exerciții
3. Rezolvați următoarele teste grilă
4. Bibliografie
OBIECTIVE:
- Analiza noțiunii de calificare în dreptul internaţional privat;
- Înțelegerea rolului pe care instituția calificării o ocupă în soluționarea
conflictului de legi;
- Înţelegerea raţionamentului logico – juridic în determinarea legii după care
se face calificarea
1. Calificarea
1.1 Noțiune
Conflictul de calificări este acea situație ce apare atunci când noțiunile din conținutul și
legătura normei conflictuale au înțelesuri diferite în sistemele de drept susceptibile a fi
aplicate unui raport juridic.
Exemple:
a) conflicte de calificări privind conținutul normei conflictuale :
incapacitatea unui minor de a încheia un act juridic, ține de capacitate sau poate
privi forma actului;
remiterea materială a lucrului poate fi socotită ca o problemă de formă sau poate
fi calificată ca fiind o problemă ce ține de statutul real;
prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune este calificată în anumite
sisteme de drept ca o problemă de fond, avand efecte pe planul actelor juridice, iar în alte
sisteme de drept ca fiind o chestiune de procedură, caz in care se aplică lex fori;
dreptul statului de a culege succesiunea vacantă existentă pe teritoriul său poate
fi calificată ca un drept la moștenire, supus legii succesiunii (lex succesionis), sau ca un drept
originar al statului, ce decurge din suveranitatea sa, caz în care se aplică legea locului situării
bunului (lex rei sitae);
leziunea poate fi calificată ca o problemă ce ține de obiectul contractului și atunci
intră în conținutul normei conflictuale lex contractus, sau un viciu de consimțământ, supus legii
personale (lex personalis).
celebrarea căsătoriei religioase poate fi calificată ca o condiție de fond la
încheierea căsătoriei, caz în care se aplică legea personală (lex personalis) a viitorilor soti,
sau o problemă de formă a încheierii căsătoriei, supusă legii statului pe teritoriul căruia se
încheie potrivit regulii locus regit actum.
b) conflicte de calificări privind legătura normei conflictuale:
domicilul persoanei fizice are înțelesuri diferite în sistemele de drept. În dreptul
român domiciliul este adresa din localitatea în care persoana își are locuința statornică, în
timp ce în dreptul englez domiciliul este o noțiune complexă și are un caracter mult mai stabil
decât astfel cum este el înțeles în dreptul continental. Potrivit dreptului englez, un cetățean nu-
și pierde domiciliul din Anglia chiar dacă locuiește în străinătate un timp mai îndelungat.
sediul social poate fi calificat ca fiind sediul real sau sediul statutar al persoanei
juridice.
locul executării contractului este diferit după cum plata este portabilă sau
cherabilă.
1.2 Importanța calificării.
Este dată de efectul acesteia, care diferă în funcție de elementul normei conflictuale ce
se califică, astfel:
prin calificarea noțiunilor din conținutul normei conflictuale, se determină însăși
norma conflictuală aplicabilă;
prin calificarea legăturii normei conflictuale se determină sistemul de drept
aplicabil și deci soluția în spetă.
Art. 2.558 alin. (1) din Noul Cod Civil: « Când determinarea legii aplicabile depinde de
calificarea ce urmează să fie dată unei instituții de drept sau unui raport juridic, se ia în
considerare calificarea juridică stabilită de legea româna ».
1.4.2 Excepții
2. Întrebări și exerciții
4. Calificarea se realizeazã:
a) potrivit lex fori;
b) întotdeauna după lex causae;
c) întotdeauna potrivit principiului autonomiei de voinţă a părţilor
5. În cazul unei instituţii juridice necunoscute forului, calificarea se
realizează:
a) după legea străină care o reglementează;
b) după lex fori, prin analogie cu o instituţie juridică asemănătoare;
c) după legea străină convenită de părţi
4. Bibliografie
Ioan Macovei, Drept internțional privat, Ed. C.H.Beck, București, 2011, pg. 53-61;
D. Al. Sitaru, Tratat de drept international privat, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2013,
pp. 57-70;
I.P.Filipescu, A.I.Filipescu, Drept internațional privat, Ed. Universul Juridic,
București, 2007, pg.80-93
M. Jacotă, Drept internațional privat, Ed. Did. și Ped. București, 1976, pg. 40-51
Radu Bobei, Calificarea și conflictul de calificari în dreptul internațional privat, Ed.
CH Beck, 2005
Augustin Fuerea, Drept internațional privat – Ediția a III-a revazută și adăugită, Ed.
Universul Juridic 2007
M.C. Predescu, Drept internaţional privat, Editura Universitaria Craiova, 2002, pg.245-
246
Claudiu – Paul Buglea, Dreptul Internațional Privat, Editura Universul Juridic
2013, p. 36-39;
Bernard Audit, Louis d′Avout, Droit international privé, Septieme edition
refondue, Ed. Economica 2013, pp. 235-263;
Tito Ballarino, Diritto Internazionale privato italiano, settima edizione, Ed. Cedam 2011,
pp.79-82.
TEMA VI
CONFLICTUL ÎN SPAŢIU AL NORMELOR CONFLICTUALE.
RETRIMITEREA
1. Aspecte generale
2. Retrimiterea
2.1 Noțiune
2.2 Condiții
2.3 Formele retrimiterii
2.4 Retrimiterea de gradul II
3. Întrebări și exerciții
4. Rezolvați următoarele teste grilă
5. Bibliografie
OBIECTIVE:
- Înțelegerea conceptului de conflict în spațiu a normelor conflictuale
- Cunoașterea și înțelegerea noțiunii de retrimitere și a mecanismelor sale;
- Analiza tipurilor de retrimitere;
- Identificarea formelor de retrimitere admise de dreptul internațional român
Conflict pozitiv → apare atunci când fiecare din norma conflictuală trimite la propriul
sistem de drept.
Exemplu: atunci când se pune problema stării civile a unui cetățean român cu domiciliul în
Anglia. Dacă problema apare în fața instanțelor engleze, aceastea vor aplica norma conflictuale
engleză, lex domicilii care trimite la dreptul englez; dacă problema se pune în fața instanțelor
române, aceasta, conform normei conflictuale lex patriae (art.2.572 Cod Civil), vor aplica dreptul
român, dacă prin dispoziţii speciale nu se prevede altfel.
Conflictul negativ → apare atunci când normele conflictuale din sistemele de drept în
prezență nu declară nici una ca fiind aplicabil propriul său sistem de drept, ci fie retrimit la
sistemul de drept al celuilalt stat, fie retrimiterea se face la dreptul unui stat tert.
2. Retrimiterea
2.1 Noțiune: situația juridică apărută în cazul în care norma conflictuală a forului trimite
la un sistem de drept străin, în întregul său (deci inclusiv la normele sale conflictuale), iar
acesta din urmă, prin norma sa conflictuală în materie, nu primește trimiterea, ci fie trimite
înapoi la dreptul statului forului, fie trimite mai departe, la dreptul unui stat terț.
2.2 Condiții
art.2.559 alin.2 din Codul Civil: « dacă legea străină retrimite la dreptul român [...] se aplică
se aplică legea română, dacă nu se prevede în mod expres altfel ».
art.2.559 alin.2 din Codul Civil: « dacă legea străină retrimite la [...] dreptul altui stat, se
aplică se aplică legea română, dacă nu se prevede în mod expres altfel ».
În cazul retrimiterii de gradul II, se va aplica legea română. Trimiterea la legea unui stat
terţ nu va fi aşadar luată în considerare, ea urmând a fi înlăturată prin aplicarea dreptului
material al forului.
3. Întrebări și exerciții
Care din cele două forme de retrimitere este aplicabilă în sistem de drept român?
Precizaţi care este legea aplicabilă atunci când legea română trimite la sistemul de
drept german, iar acesta din urmă, prin norma sa conflictuală trimite la legea engleză.
Enumeraţi cazurile în care retrimiterea de gradul I nu este admisă şi daţi câte un
exemplu pentru fiecare situaţie.
Speţă:
AV cetăţean italian, introduce pe rolul instanţelor române o acţiune de divorţ împotriva
soţului său RV cetăţean italian. Ambii soţi au domiciliul comun în Italia. Norma de drept
internaţional privat italiană prevede că « divorţul este guvernat de legea naţională comună a
celor doi soţi, iar în lipsă de cetăţenie comună se aplică legea domiciliului ».
Intrebare: Cum va soluţiona judecătorul român conflictul de legi?
5. Bibliografie
D.Al. Sitaru, Tratat de drept international privat, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000,
pg.85-86
I.P.Filipescu, A.I.Filipescu, Drept internațional privat, Ed. Actami, Bucuresti, 2007,
pg.94 – 106;
T. R. Popescu, Drept internațional privat, Ed. Romfel, București, 1995, pg. 71 – 81;
M.V. Jakotă, Drept internațional privat, Vol. I, Ed. Chemarea, 1997, pg. 245 - 253;
O. Ungureanu, C. Jugastru, Manual de drept internațional privat, Ed. All, 1999, pg.39 -
47
Tito Ballarino, Diritto Internazionale privato italiano, settima edizione, Ed. Cedam 2011,
pp.74-77.
Claudiu – Paul Buglea, Dreptul Internațional Privat, Editura Universul Juridic 2013, p.
40-44;
TEMA VII
ORDINEA PUBLICĂ ÎN DREPTUL INTERNAȚIONAL PRIVAT
Art.2.586 alin. (2) Cod Civil - existența, în Art. 2.639 alin. (3) Codul Civil – forma
legea străină a unui impediment la căsătorie solemnă cerută sub sancţiunea nulităţii
care, potrivit dreptului român, este pentru un act juridic în sistemul de drept
incompatibil cu libertatea de a încheia o aplicabil fondului actului.
căsătorie.
Art.2.600 alin.(2) Cod Civil – existența în
legea străină, a unei dispoziții care nu
permite divorțul ori îl admite în condiții
deosebit de restrictive.
Studiu individual: Studiaţi cel puţin trei decizii din practica instanţelor
române în care s-a invocat ordinea publică de drept internaţional privat român.
4. Întrebări și exerciții
4. Ordinea publică:
a) este actualã, în sensul că, se ia în considerare conţinutul ordinii publice de la
momentul litigiului şi nu a naşterii raportului juridi;
b) lasã judecãtorului posibilitatea de apreciere dacã o lege strãinã contravine
intereselor statului căruia îi aparţine;
c) nu poate fi invocată din oficiu
1. Noțiune
2. Condiții
3. Modalități
4. Materiile în care poate interveni fraudarea legii în dreptul
internațional privat
5. Dovada fraudei la lege
6. Delimitarea față de alte instituții juridice
6.1 Comparație cu frauda la lege din dreptul intern
6.2 Comparație cu ordinea publică de drept internațional privat
6.3 Comparație cu simulația
6.4 Comparație cu abuzul de drept
7. Sancțiunea fraudei la lege în dreptul internațional privat
8. Întrebări și exerciții
9. Rezolvați următoarele teste grilă
10. Bibliografie
OBIECTIVE:
- Cunoașterea noțiunii de fraudă la lege în dreptul internațional privat;
- Analiza materiilor în care poate interveni frauda la lege în dreptul
internațional privat și a efectelor pe care le produce;
- Înțelegerea modalităților prin care se poate dovedi frauda la lege și
sancțiunile aplicabile;
1. Noțiune
Frauda la lege - operațiunea prin care părțile unui raport juridic, uzând de
mijloacele legale de drept internațional privat, își creează în mod voit condiții pentru a se
sustrage de sub incidența legii normal competente, recurgând la dispozițiile altei legi,
convenabile lor.
Frauda la lege, în dreptul român, este reglementată de art. 2.564 alin. (1) Cod civil
care specifică : « aplicarea legii străine se înlătură dacă [...] legea străină respectivă a
devenit competentă prin fraudarea legii române”.
2. Condiţii
• părțile sa utilizeze mijloace licite, permise de lege, dar prin care se ajunge la
ocolirea legii.
Exemple: persoana juridică își schimbă sediul social într-un alt stat, acțiune licită care
face incidentă o normă conflictuală care, prin punctul său de legătură atrage aplicarea unui alt
sistem de drept decât cel normal competent să se aplice raportului juridic respectiv.
3. Modalități
într-un raport juridic de drept internațional privat părțile schimbă, în scop fraudulos,
punctul de legătură, făcând aplicabil acelui raport juridic, prin intermediul normei
conflictuale aplicabile pentru noul punct de legătură, un alt sistem de drept decât cel
normal aplicabil conform normei conflictuale inițiale.
Exemplu: schimbarea cetăţeniei, cu scopul de a determina aplicarea unei alte legi decât
cea normal competentă.
Speța Mihăiescu
Dna. Mihăiescu, cetățean român a avut în Franța, un copil din afara căsătoriei, cu un
cetățean francez. În fața instanțelor franceze a fost introdusă o primă acțiune, pentru stabilirea
paternității din afara căsătoriei, permisă de legea franceză, dar interzisă la acea vreme de
legislația română. Întrucât copilul figura în cadrul acțiunii ca cetățean român, prin aplicarea
legii personale a acestuia acțiunea a fost respinsă. Mai inainte de a ajunge procesul în căile
de atac, mama copilului a obținut pentru acesta cetățenia franceză. Prin aceasta, s-a obținut
ca instanța superioară să aplice legea franceză (comună atât pretinsului tată cât și copilului) și
ca acțiunea să fie admisă. În acest mod, s-a fraudat legea română, care interzicea stabilirea
paternității din afara căsătoriei.
- are natură subiectivă (voința părților) - are natură obiectivă (legea străină
este înlăturată ca urmare a rezultatului
incompatibil cu principiile fundamentale
ale dreptului român ori ale dreptului
Uniunii Europene şi cu drepturile
fundamentale ale omului, la care s-ar
ajunge prin aplicarea ei)
Sancțiunea aplicabilă
8. Întrebări și exerciții
10. Bibliografie
1. Noţiune
2. Comparaţie cu conflictul de legi în spaţiu
3. Forme
4. Recunoaşterea în România a drepturilor dobândite în străinătate
4.1 Temeiul juridic al recunoaşterii în România a drepturilor
dobândite în străinătate
4.2 Condiţiile recunoaşterii
4.3 Efectele dreptului subiectiv dobândit potrivit legii străine
5. Întrebări şi exerciţii
6. Rezolvați următoarele teste grilă
7. Bibliografie
Exemple:
- conflict de legi în spaţiu: doi cetăţeni, unul român şi unul francez, soţi, cu domiciliul
comun în România, solicită desfacerea căsătoriei prin divorţ, situaţie în care se pune problema
legii aplicabile divorţului.
- conflict de legi în timp şi spaţiu: doi soţi, unul cetăţean român şi celalalt cetăţean
francez, divorţează în Franţa, iar cetăţeanul român se reîntoarce în România şi solicită pensie de
întreţinere de la fostul soţ, situaţie în care se pune cu prioritate problema recunoaşterii divorţului
pronunţat în Franţa.
3. Forme
Raportul juridic se naşte (modifică sau stinge) în dreptul intern al unei ţări şi apoi se
invocă în altă ţară → conflictul se naşte în momentul în care se invocă în ţara forului.
Exemplu:
Un cetăţean englez ce deţine în proprietate un imobil aflat pe teritoriul României încheie un
testament în Anglia prin care lasă acest imobil unei fundaţii. După decesul cetăţeanului englez,
fundaţia solicită în România recunoaşterea efectelor testamentului.
Exemple:
Un cetaţean olandez şi unul irlandez se căsătoresc în Olanda şi apoi vin în România şi cer să li
se recunoască efectele acestei căsătorii - în această situaţie în momentul naşterii sale, raportul
juridic nu are legătură cu ţara forului, întrucât nici unul din elementele de extraneitate nu priveau
dreptul român.
Se pronunţă divorţul dintre un cetăţean român şi unul străin în străinătate, iar ulterior, se cere
recunoaşterea acestei hotărâri în România - în momentul naşterii sale, raportul juridic avea
legătură cu ţara forului, prin faptul că, cel puţin unul din elementele sale de extraneitate priveau
dreptul român.
- dreptul să fie corect născut (modificat sau stins) conform legii străine
competente;
Pe planul dreptului material, dreptul subiectiv născut în străinătate va fi recunoscut
în România dacă s-a născut valabil potrivit legii străine aplicabile, conform normei
conflictuale a sistemului de drept străin. De exemplu, posibilitatea unei societăţi
străine de a-şi deschide o reprezentanţă în România, este condiţionată, printre altele,
de dovedirea « existenţei sale legale » în ţara în care s-a constituit.
Pe planul dreptului procesual, o hotărâre străină va fi recunoscută în România daca
este valabilă potrivit legii statului unde a fost pronunţată.
- dreptul (raportul juridic) a cărui eficacitate se pretinde, este cel care s-a dobândit şi
nu altul care ar fi substituit acestuia.
Exemplu:
Hotărârea străină a carei recunoaştere se solicită a fost modificată în timp.
Dreptul dobândit într-o anumită ţară produce efecte în altă ţară numai dacă între timp nu s-a
creat în ţara unde se invocă, un drept nou care îl include pe acela creat în străinătate: depozitarul
înstrăinează un bun mobil într-o ţară în care legea acordă proprietarului dreptul de a-l revendica
de la subdobânditor, apoi bunul este transportat într-o altă ţară a carei lege prevede ca posesia de
bună – credinţă valoreaza titlu de proprietate, astfel că proprietarul nu va mai putea revendica
bunul de la noul proprietar.
Exemplu:
- dreptul dobândit în străinătate nu va fi recunoscut în România dacă priveşte starea civilă şi
capacitatea unui cetăţean român căruia i s-a aplicat o altă lege decât cea română, iar dreptul
diferă de cel care i s-ar fi acordat potrivit legii române.
- hotărârea străină prin care s-au încălcat dispoziţiile privitoare la competenţa exclusivă a
jurisdicţiei române nu va putea fi recunoscută în România.
Acestea sunt:
dreptul dobândit produce, în principiu, toate efectele admise de legea străină
respectivă, dacă în statul unde se invocă nu s-a constituit între timp un drept nou care îl
include pe cel sin străinătate.
Exemplu:
- o căsătorie religioasă între doi cetăţeni străini, valabil încheiată în străinătate, va produce în
România toate efectele juridice, pe care legea străină i le recunoaşte.
un drept dobândit conform legii străine nu poate produce în România mai multe
efecte juridice decât în ţara în care a fost dobândit.
Exemplu:
- o hotărâre străină poate fi executată în România în termenul de prescripţie a dreptului la
executare silită din dreptul român, dar numai dacă nu se implinise prescripţia în statul străin, în
care a fost pronunţată hotărârea.
dreptul dobândit conform legii străine nu poate produce efecte în altă ţară dacă ar
contraveni ordinii publice de drept internaţional privat.
5. Întrebări şi exerciţii
4. Care din variantele de mai jos sunt forme sub care se poate prezenta
confllictul de legi în timp şi spaţiu?
a) raportul juridic se naşte, se modificã, se transmite sau se stinge în cadrul
dreptului intern al unei anumite ţãri, dar se invocã ulterior într-o altã ţarã
b) raportul juridic se naşte, se modificã, se transmite sau se stinge în cadrul
dreptului internaţional privat şi se invocã ulterior în altã ţarã
c) nici toate variantele sunt corecte
7. Bibliografie
1. Noţiune
2. Domeniul în care poate interveni conflictul mobil de legi
3. Comparaţie cu alte situaţii juridice
3.1 Comparaţie cu conflictul de legi în timp şi spaţiu
3.2 Comparaţie cu conflictul în timp al legilor interne
4. Soluţionarea conflictului mobil de legi
5. Întrebări şi exerciţii
6. Rezolvați următoarele teste grilă
7. Bibliografie
OBIECTIVE:
- Analiza noţiunii de conflict mobil de legi
- Determinarea domeniului în care poate interveni conflictul mobil de legi și
modalitatea de soluționare a acestuia
- Înțelegerea instituției conflictului mobil de legi prin realizarea unor
comparații cu conflictul în de legi în timp şi spaţiu și conflictul în timp al
legilor interne
1. Noţiune
Conflictul mobil de legi reprezintă situaţia în care un raport juridic este supus
succesiv, la doua sisteme de drept diferite, ca urmare a deplasării punctului de legătura al
normei conflictuale aplicabile.
Exemplu:
- un cetaţean italian dobândeşte cetăţenia engleză, situaţie în care se pune
problema dacă statutul său personal şi actele încheiate anterior schimbării
cetăţeniei vor fi supuse uneia sau alteia dintre cele două legi.
Particularităţi:
afectează legea aplicabilă, nu numai norma conflictuală avută în vedere;
apare urmare a schimbării punctelor de legatură, prin voinţa părţilor şi nu a
schimbării normei conflictuale sau a legii aplicabile datorită voinţei legiuitorului.
Exemple:
Uneori se dă prioritate legii vechi - art. 2.596 alin. (3) Cod Civil - « [....] dacă
soţii au ales legea aplicabilă regimului
matrimonial, ea rămâne aceeaşi, chiar dacă
soţii îşi schimbă reşedinţa obişnuită sau
cetăţenia».
- art. 2.603 alin. (2) Cod Civil – “dacă
înainte de naşterea copilului, căsătoria
părinţilor a încetat sau a fost desfăcută, se
aplică legea care, la data încetării sau
desfacerii, îi cârmuia efectele ».
- art.2.574 Cod Civil: « declararea morţii,
stabilirea decesului şi a datei prezumata a
Alteori se dă prioritate legii noi morţii, precum şi prezumţia că cel dispărut
este în viaţă, sunt cârmuite de ultima lege
naţională a persoanei dispărute. Dacă
această lege nu poate fi identificată, se
aplică legea româna ».
- art. 2.633 Cod Civil – « moştenirea este
supusă legii statului pe teritoriul căruia
defunctul avea, la data morţii, reşedinţa
obişnuită ».
În unele situaţii se indică până când se - art.2.591 alin. (3) Cod Civil: « Soţii pot
produc efectele legii vechi şi de când se alege oricând o altă lege aplicabilă regimului
aplică legea nouă. matrimonial, [...]. Legea nouă produce efecte
numai pentru viitor dacă soţii nu au dispus
altfel, şi nu poate prejudicia, în niciun caz,
drepturile terţilor”.
- art. 2.596 alin. (2) Cod Civil: « Dacă ambii
soţi îşi schimbă reşedinţa obişnuită sau,
după caz, cetăţenia, legea comună a noii
reşedinţe obişnuite sau a noii cetăţenii se
aplică matrimonial numai pentru viitor, dacă
soţii nu au convenit altfel, şi, în niciun caz,
nu poate prejudicia drepturiel terţilor ”.
5. Întrebări şi exerciţii
6. Bibliografie
1.1 Noţiune
Conflictul în timp al normelor conflictuale există în cazul schimbării normei
conflictuale în cadrul aceluiaşi sistem de drept.
În sistemul de drept internaţional privat român, o asemenea situaţie a apărut, de
exemplu, prin intrarea în vigoare a Noului Cod Civil care a abrogat dispoziţiile Legii
105/1992, cu excepţia celor ce reglementează conflictul de jurisdicţii.
1.2 Soluţionarea conflictului în timp al normelor conflictuale ale forului
Se aplică, prin analogie, regulile de rezolvare a conflictului de legi în timp din dreptul
intern, valabil pentru soluţionarea conflictului în timp între normele materiale care
reglementează materia ce intră în conţinutul normei conflictuale respective, cu respectarea
principiului constituţional al neretroactivităţii legii şi numai în măsura în care legea nouă nu
prevede în mod expres o altă modalitate de soluţionare a conflictului.
2.1 Noţiune
Conflictul în timp al normelor materiale străine apare în situaţia modificării
dispoziţiilor materiale străine, între momentul naşterii raportului juridic şi cel al litigiului.
2.2 Soluţionarea conflictului în timp al normelor materiale străine
Acest conflict se soluţionează potrivit principiilor dreptului tranzitoriu al sistemului
juridic căruia îi aparţin legile succesive.
3.1 Noţiune
Conflictul în timp al convenţiilor internaţionale apare în cazul în care o convenţie de
acest gen este înlocuită cu alta.
3.2 Soluţionarea conflictului în timp al convenţiilor internaţionale
În absenţa unor prevederi exprese privind soluţionarea chestiunilor tranzitorii, se
aplică regulile dreptului tranzitoriu intern, adaptate raportului juridic internaţional respectiv.
4. Întrebări şi exerciţii
Cum se soluţionează conflictul în timp al normelor conflictuale ale forului?
5. Bibliografie
În sens larg - întregul sistem de drept străin, respectiv: actele normative, cutuma,
uzanţele, practica judiciară (sistemul common law), etc;
În sens restrâns - legea propriu – zisă.
Dreptul internaţional privat are în vedere sensul larg al noţiunii de lege străină, şi anume
întregul sistem de drept.
În dreptul internaţional privat român legea străină la care norma conflictuală trimite se
aplică în calitate de element de drept. Legea străină se bucură de aceeaşi consideraţie ca şi
legea naţională.
• legea străină îşi păstrează tipologia de • legea străină are valoare juridică de clauză
element de drept; contractuală (element de fapt);
Atunci când există imposibilitate de a stabili conţinutul legii străine, se aplică legea
româna (Art. 2.562 alin. (3) din Codul Civil: « în cazul imposibilităţii de a stabili, în termen
rezonabil, conţinutul legii străine, se aplică legea româna »).
Argumente :
a) litigiul nu poate ramâne nesoluţionat pe motivul necunoaşterii legii străine sau pe
motiv ca dispoziţiile acesteia sunt neîndestulatoare. În caz contrar, judecătorul ar fi culpabil de
denegare de dreptate.
b) se prezumă relativ că, odată stabilită competenţa instanţelor române, părţile au
acceptat aplicarea subsidiară a legii române, dacă nu pot determina conţinutul legii străine.
7. Întrebări şi exerciţii
Ce se intelege prin legea străină (lex cause)?
Ce presupune aplicarea legii străine?
Precizaţi argumentele pentru care legea străină nu se aplică ca o consecinţă a propriei
autorităţi
Care sunt modurile de aplicare a legii străine?
În ce constă aplicarea legii străine conform teoriei recepţionării dreptului străin?
Cine are obligaţia de a stabili conţinutul legii străine?
De ce depinde interpretarea legii străine?
Cum se aplică legea străină în România?
9. Bibliografie
Ioan Macovei, Drept internțional privat, Ed. C.H.Beck, București, 2011, pg. 97-110;
I.P.Filipescu, A.I.Filipescu, Drept internațional privat, Ed. Universul Juridic,
Bucuresti, 2007, pg.42 - 44
M. Jakotă, Drept internațional privat,Vol. I, Ed. Chemarea, 1997, pg. 38 – 53;
O Ungureanu, C. Jugastru, Manual de drept internațional privat, Ed. All, 1999, pg.
71 – 83
D.Al. Sitaru, Tratat de drept international privat, Ed. C.H.Beck, București, 2013,
pg.79 – 86;
Bernard Audit, Louis d′Avout, Droit international privé, Septieme edition
refondue, Ed. Economica 2013, pp. 178 – 198 ;
Franco Mosconi, Cristina Campiglio, Diritto Internazionale Privato e Processuale, Parte
generale e obbligazioni, ediția a 5 – a, Volume Primo, Ed. Utet Giuridica, 2011, pp. 223 –
242;
Bernard Audit, Louis d′Avout, Droit international privé, Septieme edition
refondue, Ed. Economica 2013, pp. 288 – 344 ;
Claudiu – Paul Buglea, Dreptul Internațional Privat, Editura Universul Juridic
2013, p. 45-50
TEMA XIII
1. Noţiuni generale
2. Condiţia juridică a străinului şi conflictele de legi
3. Formele condiţiei juridice a străinilor
4. Regimul juridic al străinilor în România
5. Întrebări şi exerciţii
6. Rezolvați următoarele teste grilă
7. Bibliografie
OBIECTIVE:
- Analiza noțiunilor generale privind regimul juridic al străinilor în
România
- Identificarea aspectelor relevante ce diferențiază condiția juridică a
străinilor de conflictul de legi în materia stării și capacității persoanei.
- Analiza formelor condiţiei juridice a străinilor
1. Noţiuni generale
5. Întrebări şi exerciţii
Ce se înţelege prin noţiunea de străin?
Ce aspecte reglementează regimul juridic al străinilor în România?
Care sunt drepturile străinilor în România?
7. Bibliografie
O.Ungureanu si Calina Jugastru, Manual de drept international privat, Editura All Beck
Bucuresti 1997
Ioan Macovei, Drept internțional privat, Ed. C.H.Beck, București, 2011, pp. 113-142;
Jakotă Mihai Vasile, Drept internaţional privat, vol. I, Editura Fundaţiei „Chemarea”, Iaşi,
1997
Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Drept International Privat, Ed. Universul Juridic,
2007, p.169-275;
D. Lupaşcu, G. Mihuţ-Gÿongÿ, Regimul juridic al străinilor în România, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2006.
TEMA XIV
Proba cetăţeniei - se face potrivit legii statului a cărui cetăţenie se invocă (art.2.569
Cod Civil). Se consacră astfel o excepţie de la regula calificării instituţiilor juridice dupa
legea forului [art.2.558 alin. (1) Cod Civil].
Cetăţeni români - se aplică legea română, chiar dacă aceştia au dublă sau multiplă cetăţenie, cât
timp nu au pierdut cetăţenia română, conform dreptului romăn.
Străin cu mai multe cetăţenii - legea sa naţională este legea aceluia dintre state a cărui
cetăţenie o are şi de care este cel mai strâns legată, în special prin reşedinţa sa obişnuită.
Excepţii - în cazul apatrizilor se aplică legea reşedinţei obişnuite [art.2.568 alin. (3)
Cod Civil]. Legea reşedinţei obişnuite se aplică şi refugiaţilor.
Legea naţionala (lex patriae), legea domiciliului (lex domicilii) sau legea reşedinţei obişnuite
compun noţiunea de lege personală (lex personalis) a persoanei fizice.
Reşedinţa obişnuită a persoanei fizice – statul în care persoana îşi are locuinţa principală, chiar
dacă nu a îndeplinit formalităţile legale de înregistrare. Pentru persoana care acţionează în
exerciţiul activităţii sale profesionale, reşedinţa obişnuită este locul unde îşi are stabilimentul său
principal – 2.570 alin. (1) Cod Civil.
incapacităţile absolute
incapacitatea minorului sub 16 ani de a sunt supuse legii naţionale a persoanei ocrotite
dispune prin donaţie sau testament;
incapacitatea minorului peste 16 ani de a
dispune prin testament de mai mult de
jumătate din ceea ce ar fi putut dispune dacă
ar fi fost major
* De reţinut:
- apartenenţa unei persoane la o nouă lege naţională nu aduce atingere majoratului dobândit
potrivit legii care îi era anterior aplicabilă – 2.575 Cod Civil.
- apartenenţa unei persoane la o nouă lege naţională nu aduce atingere majoratului dobândit
potrivit legii care îi era anterior aplicabilă – 2.575 Cod Civil.
Persoana care, potrivit legii naţionale sau legii domiciliului său, este lipsită de
capacitate sau are capacitate de exerciţiu restrânsă, nu poate să opună această cauză de
nevaliditate celui care l-a considerat, cu bună credinţă, ca fiind deplin capabil potrivit legii
locului unde a fost întocmit actul - art.2.579 alin. (1) Cod Civil.
De asemenea, lipsa calităţii de reprezentant, stabilită potrivit legii aplicabile ocrotirii
persoanei fizice, nu poate fi opusă terţului care cu bună – credinţă s-a încrezut în această
calitate, potrivit legii locului unde actul a fost întocmit, dacă actul a fost încheiat între
prezenţi şi pe teritoriul aceluiaşi stat - art.2.579 alin. (2) Cod Civil.
Excepţii:
a) stabilirea numelui copilului la naştere este cârmuită, la alegere, fie de legea
statului a cărui cetăţenie comună o au părinţii, cât şi copilul, fie de legea statului unde copilul
s-a născut şi locuieşte de la naştere;
b) schimbarea numelui pe cale administrativă este supusă regulii locus regit actum ;
c) stabilirea şi modificarea numelui ca efect al încheierii căsătoriei, filiaţiei, adopţiei,
etc, sunt supuse legii care le guvernează efectele.
Pseudonimul este supus legii naţionale a persoanei în cauză.
Ocrotirea împotriva actelor de încălcare a dreptului la nume, săvârşite în România,
este asigurată potrivit legii române (art.2.576 alin. 3 Cod Civil).
Reşedinţa obişnuită a persoanei fizice este în statul în care aceasta îşi are locuinţa
principală, chiar dacă nu a îndeplinit formalităţile legale de înregistrare.
Pentru persoana fizică care acţionează în exerciţiul activităţii sale profesionale,
reşedinţa obişnuită este locul unde aceasta îşi are stabilimentul principal.
Determinarea locuinţei principale se realizează prin luarea în considerare a
circumstanţelor personale şi profesionale care indică legături durabile cu un anumit stat sau
intenţia de a stabili asemenea legături.
6. Vocabular
9. Bibliografie
Ioan Macovei, Drept internțional privat, Ed. C.H.Beck, București, 2011, pg. 155 – 168
I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, Tratat de drept internaţional privat, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2007, pp. 275-285;
Claudiu – Paul Buglea, Dreptul Internațional Privat, Editura Universul Juridic
2013, pp. 79-83;
A. Fuerea, Drept international privat, ed.a II-a, ed. Universul Juridic, Bucuresti 2005
D.Al. Sitaru, Tratat de drept international privat, Ed. C.H.Beck, București, 2013,
pg.143-175;
Bernard Audit, Louis d′Avout, Droit international privé, Septieme edition
refondue, Ed. Economica 2013, pp. 585 - 614;
Franco Mosconi, Cristina Campiglio, Diritto Internazionale Privato e Processuale, Parte
generale e obbligazioni, ediția a 5 – a, Volume II, Ed. Utet Giuridica, 2011, pp. 1-55
TEMA XV
2.1 Noţiune
Naţionalitatea persoanei juridice = apartenenţa acesteia la un anumit stat
(noţiune similară cetăţeniei pentru persoana fizică).
2.2. Criterii pentru determinarea naţionalităţii
Naţionalitatea persoanei juridice se determină după legea forului.
În sistemele de drept se folosesc, în general, urmatoarele criterii:
1) criteriul voinţei fondatorilor persoanei juridiceş
2) criteriul sediului social sau al teritorialităţii conducerii;
3) criteriul locului de înregistrare a statutului persoanei juridice;
4) criteriul plasării centrului activităţii economice a persoanei juridice ;
5) criteriul controlului (naţionalitatea se determină fie după apartenenţa
conducătorilor persoanei juridice, fie după cetăţenia asociaţilor sau naţionalitatea
capitalului social ori cetăţenia persoanelor în interesul cărora se desfaşoară activitatea
persoanei juridice);
6) criterii mixte.
2.3 Determinarea naţionalităţii în dreptul român
În România, determinarea naţionalităţii persoanei juridice se face pe baza unui
criteriu comun precum şi pe baza unor criterii speciale.
Criteriul de drept comun - sediul social [art. 2.571 alin. (1) Cod Civil]
Dacă persoana juridică are sedii în mai multe state - naţionalitatea se determină
după sediul statutar real.
Sediul real - locul unde se află centrul principal de conducere şi de gestiune a activităţii
statutare, chiar dacă hotărârile organelor de conducere sunt adoptate potrivit directivelor
transmise de acţionari sau asociaţi din alte state.
Dacă dreptul străin determinat potrivit sediului real, retrimite la dreptul statului în
conformitate cu care a fost constituită persoana juridică, se aplică dreptul acestui din urmă
stat.
Exemple:
criteriul locului constituirii persoanei juridice sau criteriul încoprorării este
aplicat în toate acordurile privind evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale
(ex : Acordul încheiat cu Grecia, ratificat prin Legea 25/1992, Acordul cu China ratificat prin
Legea 5/1992, Tratatul dintre România si Polonia privind asistenţa juridică şi relaţiile
juridice civile, etc;
criteriul controlului, conform căruia persoana juridică poate fi considerată
ca aparţinând unui stat străin datorită controlului care se exercită asupra ei de către
interese străine (ex: acordurile privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor
încheiate de Guvernul României cu guvernele altor state);
criteriul mixt al locului constituirii şi sediului social (ex :Tratatul pentru
comerţ şi navigaţie încheiat cu Japonia în 1970, ratificat prin Decretul nr.22/1970);
criteriul mixt al locului constituirii şi cel al controlului (ex : Acordul privind
relaţiile comerciale dintre Guvernul României şi Guvernul SUA, ratificat prin Legea
50/1992);
unele tratate folosesc alternativ două criterii – criteriul mixt al sediului şi cel
al constituirii şi, alternativ, cel al controlului (ex: Acordul privind promovarea şi protejarea
reciprocă a investiţiilor încheiat cu Franţa, ratificat prin Legea 88/1995), sau folosesc criterii
diferite pentru fiecare stat în parte al acordului.
VOCABULAR
• statut organic al persoanei juridice - ansamblul normelor juridice referitoare la
capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice.
• sediu statutar - sediu determinat prin voinţa fondatorilor persoanei juridice,
potrivit principiului autonomiei de voinţă a părţilor
• sediu statutar real - locul unde se află centrul principal de conducere sau de
gestiune a activităţii statutare, chiar dacă hotărârile organului respectiv sunt adoptate
potrivit directivelor transmise de acţionarii sau asociaţii din alte state.
8. Întrebări şi exerciţii
Ioan Macovei, Drept internțional privat, Ed. C.H.Beck, București, 2011, pg. 144-153
I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, Tratat de drept internaţional privat, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2007, pp. 255-274;
Claudiu – Paul Buglea, Dreptul Internațional Privat, Editura Universul Juridic
2013, pp. 85-89;
D.Al. Sitaru, Tratat de drept international privat, Ed. C.H.Beck, București, 2013,
pg.162-175
Tito Ballarino, Diritto Internazionale privato italiano, settima edizione, Ed. Cedam 2011,
pp.137-148;
Franco Mosconi, Cristina Campiglio, Diritto Internazionale Privato e Processuale, Parte
generale e obbligazioni, ediția a 5 – a, Volume II, Ed. Utet Giuridica, 2011, pp. 57-77;
Bernard Audit, Louis d′Avout, Droit international privé, Septieme edition
refondue, Ed. Economica 2013, pp. 920-960;
Ioan Macovei, Drept internțional privat, Ed. C.H.Beck, București, 2011, pp. 144-153
TEMA XVI
2.4.2 La nivelul Uniunii Europene s-a adoptat Regulamentul (UE) nr. 1259/2010 al
Consiliului din 20 decembrie 2010 de punere în aplicare a unei forme de cooperare
consolidată în domeniul legii aplicabile divorţului şi separării de corp (denumit
Regulamentul Roma III). Regulamentul a devenit aplicabil de la data de 21 iunie 2012.
Regulamentul este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în
toate statele membre. El constituie un instrument de punere în aplicare a unei cooperări
consolidate 5 între statele ”membre participante”. Statele membre participante la această
formă de cooperare sunt: Germania, Spania, Franța, Belgia, Luxembourg, Italia, Bulgaria,
Letonia, Austria, Ungaria, Malta, Portugalia, Slovenia și România.
Excluderi: Regulamentul nu se aplică următoarelor aspecte: capacitatea juridică a
persoanelor fizice; existenţa, validitatea sau recunoaşterea unei căsătorii; anularea
căsătoriei; numele soţilor; efectele patrimoniale ale căsătoriei; răspunderea părintească;
obligaţia de întreţinere, trusturile şi succesiunile.
5
Cooperarea consolidată permite unui grup de cel puţin nouă state membre să pună în aplicare
măsuri într-unul din domeniile prevăzute în tratate, în cadrul competenţelor neexclusive ale Uniunii. În
conformitate cu articolul 331 din TFUE, statele membre neparticipante îşi păstrează dreptul de a se
alătura cooperării consolidate instituite.
Aplicarea Regulamentului (UE) nr. 1259/2010 nu afectează aplicarea
Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea
hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti.
Domeniul material de aplicare → Regulamentului (UE) nr. 1259/2010 se aplică
”divorțului și separării de corp în situațiile în care există un conflict de legi”.
Aplicare în spațiu → universală, operează erga omnes și în afara condiției
reciprocității. Caracterul universal rezultă din art. 4 (”Aplicare universală”), potrivit căruia,
legea desemnată în temeiul Regulamentului Roma III se aplică indiferent dacă este sau nu
legea unui stat membru participant.
Alegerea legii aplicabile de către soți
Regulamentul dă prioritate principiului libertății soților de a-și alege legea aplicabilă
divorțului sau separării de corp (lex voluntatis). Libertatea de alegerea este însă limitată la
una din legile statului cu care soții au o legătură specială sau la legea forului. Legea
aleasă de soți trebuie să respecte drepturile fundamentale recunoscute în tratate și în
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Conform art. 5 din Regulamentul Roma III, soții pot opta pentru una din
următoarele legi:
⇒ legea statului pe teritoriul căruia soții își au reședința obișnuită în data
încheierii acordului; sau
⇒ legea statului pe teritoriul căruia soții și-au avut ultima reședință obișnuită,
cu condiția ca unul dintre ei să aibă încă reședința respectivă în data
încheierii acordului; sau
⇒ legea statului de cetățenie a unuia dintre soți în data încheierii acordului; sau
⇒ legea forului.
Alegerea legii aplicabile divorțului sau, după caz, separației de corp, se poate
realiza printr-un acord, care poate fi încheiat și modificat în orice moment, dar nu ulterior
datei sesizării instanței judecătorești.
Soții pot desemna legea aplicabilă și în fața instanței judecătorești pe parcursul
procedurii, dacă o astfel de posibilitate este prevăzută de legea forului. În acest caz,
instanța judecătorească ia act de acordul soților, în conformitate cu legea forului. Spre
exemplu, dacă instanţa de judecată sesizată este instanța română, aceasta, va putea lua
act de acordul soţilor cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părţile au
fost legal citate (art. 2598 C. civ.).
Condițiile de fond și de formă ale convenţia de alegere a legii aplicabile
divorţului și separației de corp
Condiții de fond: existența și valabilitatea unui acord privind alegerea legii sau a
oricărei clauze a acestuia sunt stabilite de legea care l-ar reglementa conform
Regulamentului Roma III, dacă acordul sau clauza respectivă ar fi valabil(ă) [art. 6 alin.
(1)].
Pentru lipsă de consimțământ, unul dintre soți poate să invoce legea țării în care își
are reședința obișnuită la data sesizării instanței judecătorești, dacă din circumstanțele
cauzei reiese faptul că nu ar fi rezonabil să se stabilească efectul comportamentului său în
conformitate cu legea la care trimite convenția de alegere.
Condiții de formă: acordul trebuie încheiat în scris, datat și semnat de ambii soți.
Orice comunicare sub formă electronică care permite consemnarea durabilă a acordului
este considerată ca reprezentând o formă scrisă.
Excepții:
⇒ în cazul în care legea statului membru participant în care ambii soți își au reședința
obișnuită la data încheierii acordului prevede condiții formale suplimentare în
cazul unor astfel de acorduri, se aplică aceste condiții [art. 6 alin. (2)].
⇒ în cazul la data încheierii acordului, numai unul dintre soți are reședința obișnuită
într-un stat membru participant, iar acest stat prevede condiții formale suplimentare
pentru acest tip de acord, se aplică respectivele condiții [art. 6 alin. (4)].
⇒ în cazul în care, la data încheierii acordului, soții au reședința obișnuită în state
membre participante diferite și dacă legile din aceste state prevăd condiții formale
diferite, acordul este valabil din punctul de vedere al formei dacă satisface
condițiile prevăzute de oricare dintre legile respective [art. 6 alin. (3)].
Legea aplicabilă în lipsă de alegere (art. 8 din Regulamentul Roma III)
În absența unei opțiuni a soților privind legea aplicabilă, divorțul și separarea de
corp sunt reglementate de legea statului:
⇒ pe teritoriul căruia soții își au reședința obișnuită la data sesizării instanței
judecătorești; sau, în caz contrar;
⇒ pe teritoriul căruia soții își aveau ultima reședință obișnuită, cu condiția ca
perioada respectivă să nu se fi încheiat cu mai mult de un an înaintea
sesizării instanței judecătorești, atât timp cât unul dintre ei încă mai are
reședința în cauză la data sesizării instanței judecătorești; sau, în lipsa
acestuia;
⇒ a cărui cetățenie este deținută de ambii soți la data sesizării instanței
judecătorești; sau, în caz contrar;
⇒ unde este sesizată instanța judecătorească.
Legea aplicabilă în cazul transformării separării de corp în divorț
În cazul în care are loc transformarea separării de corp în divorț, legea aplicabilă
divorțului este legea care a fost aplicată separării de corp, dacă părțile nu au convenit
altfel. Așadar, potrivit Regulamentului Roma III, primează principiul libertății de voință a
soților (lex voluntatis) iar în lipsă de acord, legea aplicabilă separării de corp guvernează
în continuare și divorțul.
Prin excepție, dacă legea aplicabilă separării de corp nu prevede transformarea
separării de corp în divorț iar părțile la rândul lor, nu au încheiat un acord de alegere a legii
aplicabile divorțului, divorțul va fi guvernat de una din legile determinate potrivit criterilor
obiective de la art. 8 (legea aplicabilă în lipsă de alegere).
Ordinea publică
Regulamentul Roma III conține reglementări cu privire la ordinea publică, în art. 10
și în art. 12.
Potrivit art. 10, în cazul în care legea aplicabilă în temeiul art. 5 (legea aplicabilă
prin voința părților) sau art. 8 (legea aplicabilă în lipsă de acord) nu prevede divorțul sau
nu acordă unuia dintre soți, din cauza apartenenței la unul dintre sexe, egalitate de acces
la divorț sau la separarea de corp, se aplică legea forului.
În acest caz, se dă eficiență principiului egalități soților cu privire la divorț.
Art. 12 care reglementează însăși noțiunea de ”ordine publică”, prevede că
aplicarea unei dispoziții din legea desemnată în baza Regulamentului Roma III nu va
putea fi înlăturată decât dacă o astfel de aplicare este vădit incompatibilă cu ordinea
publică a forului. Potrivit considerentului 25 din regulament ”în circumstanțe excepționale,
considerente de interes public ar trebui să dea instanțelor judecătorești ale statelor
membre posibilitatea de a nu aplica o dispoziție a legii străine, atunci când aplicarea
acesteia într-un anumit caz ar fi vădit incompatibilă cu ordinea publică a instanței. Cu toate
acestea, instanțele judecătorești nu ar trebui să poată aplica excepția de ordine publică
pentru a refuza o dispoziție a legii unui alt stat, în cazul în care aplicarea acestei excepții
ar încălca dispozițiile Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special
articolul 21, care interzice orice tip de discriminare”.
Excluderea retrimiterii
Retrimiterea este exclusă de art. 11 din Regulamentul Roma III, care prevede că :
● În cazul în care prin regulament se prevede aplicarea legii unui stat, noțiunea de
lege cuprinde normele de drept în vigoare în acest stat, cu excepția normelor de drept
internațional privat.
Trimiterea se realizează așadar la dreptul material sau substanțial al statului a
cărei lege se declară competentă potrivit regulamentului.
Cazurile speciale prevăzute de articolul 13 (”Diferențe între legislațiile
naționale”)
În conformitate cu art. 13, dispozițiile Regulamentului Roma III nu obligă
instanțele judecătorești dintr-un stat membru participant a cărui lege nu conține dispoziții
cu privire la divorț sau nu consideră valabilă căsătoria respectivă în scopul procedurilor de
divorț să pronunțe un divorț ca urmare a aplicării regulamentului.
6. Obligația de întreținere
7. Întrebări şi exerciţii
9. Bibliografie
D.Al. Sitaru, Tratat de drept international privat, Ed. C.H.Beck, București, 2013,
pg.179-277;
Ioan Macovei, Drept internțional privat, Ed. C.H.Beck, București, 2011, pg.227 – 244
D.Al. Sitaru, Tratat de drept international privat, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2013,
pp. 207 - 221
Nadia Cerasela Dariescu, Relații patrimoniale dintre soți în dreptul internațional privat,
Editura C.H.Beck, 2008
I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, Tratat de drept internaţional privat, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2007, pp. 394-410;
Claudiu – Paul Buglea, Dreptul Internațional Privat, Editura Universul Juridic
2013, pp. 150-169;
Tito Ballarino, Diritto Internazionale privato italiano, settima edizione, Ed. Cedam 2011,
pp.151 – 200;
Franco Mosconi, Cristina Campiglio, Diritto Internazionale Privato e Processuale, Parte
generale e obbligazioni, ediția a 5 – a, Volume II, Ed. Utet Giuridica, 2011, pp. 81 – 260;
Bernard Audit, Louis d′Avout, Droit international privé, Septieme edition refondue, Ed.
Economica 2013, pp. 626 – 734, 846-874.
TEMA XVII
Regulamentul (UE) nr. 650/2012 oferă în art. 3 o serie de definiții, dintre care, cu
privire la legea aplicabilă interesează cele referitoare la următoarele concepte:
”succesiune” → înseamnă succesiunea privind patrimoniul unei persoane
decedate și acoperă orice formă de transfer de bunuri, drepturi și obligații pentru
cauză de moarte, fie că este vorba de un act voluntar de transfer, sub forma unei
dispoziții pentru cauză de moarte, fie de un transfer sub forma succesiunii ab
intestat;
„pact asupra unei succesiuni viitoare” → înseamnă un acord, inclusiv un acord
rezultat din testamente reciproce, care creează, modifică sau încetează, cu sau
fără contraprestație, drepturi asupra patrimoniului sau patrimoniilor viitoare ale
uneia sau mai multor persoane care sunt părți la acord;
„testament conjunctiv” → înseamnă un testament întocmit de două sau mai multe
persoane într-un singur act;
„dispoziție pentru cauză de moarte” → înseamnă un testament, un testament
conjunctiv sau un pact asupra unei succesiuni viitoare.
Legea aplicabilă moștenirii este reglementată în Capitolul III (Legea aplicabilă)
6
Având în vedere mobilitatea tot mai mare a cetățenilor și pentru a asigura administrarea corectă a
justiției în cadrul Uniunii și a asigura că există un factor de legătură real între succesiune și statul
membru în care se exercită competența, prezentul regulament ar trebui să prevadă că factorul
general de legătură, în vederea stabilirii atât a instanței competente, cât și a legii aplicabile, ar trebui
să fie reședința obișnuită a defunctului la data decesului. Pentru a stabili reședința obișnuită,
autoritatea care se ocupă de succesiune ar trebui să efectueze o evaluare de ansamblu a
circumstanțelor vieții defunctului în cursul anilor anteriori decesului său și la momentul decesului,
luând în considerare toate elementele de fapt relevante, în special durata și regularitatea prezenței
defunctului în statul vizat, precum și condițiile și motivele acestei prezențe. Reședința obișnuită astfel
stabilită ar trebui să demonstreze o legătură apropiată și stabilă cu statul în chestiune, luând în
considerare obiectivele specifice ale prezentului regulament (considerentul 23).
În anumite cazuri poate fi dificil de stabilit reședința obișnuită a defunctului. Un astfel de caz poate
apărea, în special, atunci când defunctul a plecat din motive profesionale sau economice să trăiască și
să lucreze într-un alt stat, uneori pentru o perioadă lungă, dar a menținut o legătură strânsă și stabilă
cu statul de origine. Într-un astfel de caz, s-ar putea considera, în funcție de circumstanțele cazului, că
defunctul își are încă reședința obișnuită în statul său de origine în care s-a aflat centrul de interes al
familiei sale și și-a desfășurat viața socială. Alte cazuri complexe pot apărea și atunci când defunctul a
trăit alternativ în mai multe state sau a călătorit dintr-un stat în altul fără a se fi stabilit permanent într-
un anumit stat. În cazul în care defunctul era cetățean al unuia dintre statele respective sau își avea
toate bunurile principale în unul dintre acele state, cetățenia sa sau locul unde sunt situate bunurile
sale ar putea constitui un factor special în evaluarea de ansamblu a tuturor circumstanțelor de
fapt(considerentul 24).
În ceea ce privește stabilirea legii aplicabile succesiunii, autoritatea care se ocupă de succesiune
poate, în cazuri excepționale când, de exemplu, defunctul s-a mutat în statul reședinței sale obișnuite
destul de recent înainte de deces, iar toate circumstanțele cazului indică faptul că acesta avea în mod
evident o legătură mai strânsă cu un alt stat, să ajungă la concluzia că legea aplicabilă succesiunii nu
ar trebui să fie legea statului în care defunctul își avea reședința obișnuită, ci mai degrabă legea
statului cu care defunctul avea în mod evident o legătură mai strânsă. Totuși, nu ar trebui să se
recurgă la utilizarea legăturii celei mai strânse în mod evident drept factor de legătură subsidiar ori de
câte ori se dovedește complicată stabilirea reședinței obișnuite a defunctului în momentul
decesului(considerentul 25).
Excepția → în cazul în care din circumstanțele cazului reiese în mod clar că, în
momentul decesului, defunctul avea în mod evident o legătură mai strânsă cu un alt
stat decât cel al ultimei reședințe obișnuite, legea aplicabilă succesiunii este legea
acelui alt stat.
Principiul autonomiei de voință → o persoană poate să aleagă ca legea care să se
aplice succesiunii sale în ansamblu său: fie legea statului a cărui cetățenie o deține în
momentul alegerii legii fie legea statului a cărui cetățenie o deține la data decesului.
Dacă persoana deține mai multe cetățenii poate să aleagă legea oricăruia dintre statele al
căror cetățean este în momentul alegerii legii sau la momentul decesului.
Aceleași reguli se aplică și dispozițiilor pentru cauză de moarte care modifică sau revocă
o dispoziție anterioară. Modificarea sau revocarea îndeplinește de asemenea condițiile de
formă dacă respectă oricare dintre legile enumerate, în conformitate cu care dispoziția
pentru cauză de moarte care a fost modificată sau revocată era valabilă.
Stabilirea faptului dacă testatorul sau persoanele a căror succesiune este vizată de
pactul asupra unei succesiuni viitoare au avut domiciliul într-un anume stat este
reglementată de legea statului respectiv.
ii) Condițiile de formă ale unei declarații privind acceptarea sau renunțarea la
succesiune
O declarație privind acceptarea succesiunii, a unui legat sau a unei rezerve succesorale
sau renunțarea la acestea sau o declarație concepută să limiteze răspunderea
declarantului este valabilă, în ceea ce privește forma, dacă respectă cerințele impuse de:
(a) legea aplicabilă succesiunii în temeiul regulii generale (art. 21) sau potrivit
principiului autonomiei de voință (art. 22); sau
(b) legea statului în care declarantul își are reședința obișnuită.
4. Întrebări şi exerciţii
6. Bibliografie
Ioan Macovei, Drept internțional privat, Ed. C.H.Beck, București, 2011, pg.245 – 251
I.P.Filipescu, A.I.Filipescu, Drept internțional privat, Ed. Universul Juridic, Bucuresti,
2007, pg. 412-413
Y. Loussouarn, P. Bourel, Droit international privé, Dalloz, Paris, 1999, pg.305-307
Fr. Deak, Moștenirea legală, Ed. Actami, 1994, pg.126 – 133
D.Al. Sitaru, Tratat de drept international privat, Ed. C.H.Beck, București, 2013,
pg.305 – 315;
Ioan Macovei, Drept internțional privat, Ed. C.H.Beck, București, 2011, pg.245 – 250;
Claudiu – Paul Buglea, Dreptul Internațional Privat, Editura Universul Juridic
2013, pp. 103-106;
Tito Ballarino, Diritto Internazionale privato italiano, settima edizione, Ed. Cedam 2011,
pp.203-217;
Franco Mosconi, Cristina Campiglio, Diritto Internazionale Privato e Processuale, Parte
generale e obbligazioni, ediția a 5 – a, Volume II, Ed. Utet Giuridica, 2011, pp. 263-293;
Bernard Audit, Louis d′Avout, Droit international privé, Septieme edition refondue, Ed.
Economica 2013, pp. 876-916.
TEMA XVIII
De exemplu:
a) Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale din 20 mai 1883,
completată şi revizuită, ratificată de România in 1968;
b) Convenţia de la Berna pentru protecţia operelor literare şi artistice din 9
septembrie 1886, completată şi revizuită, la care România a aderat prin Legea
nr.77/1998;
c) Acordul TRIPS parte a acordurilor multilaterale ale Organizaţiei Mondiale a
Comerţului, care cuprinde un set de reguli ce asigură recunoaşterea nivelului protecţiei
proprietăţii intelectuale.
d) Directiva nr.2004/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind
respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, care a stat la baza O.U.G.
nr.100/2005;
e) Regulamentul Consiliului (EC) nr.1383/2003 cu privire la acţiunile la vamă
împotriva bunurilor suspectate de a încălca anumite drepturi de proprietate intelectuală şi
măsurile ce trebuie luate împotriva bunurilor găsite a încălca aceste drepturi.
3. Ipotecile mobiliare
3.1 Legea aplicabilă în materie de ipoteci mobiliare
Ipoteca mobiliară este o garanţie reală, accesorie şi indivizibilă, constituită pentru
garantarea unei creanţe, opozabilă terţilor prin publicitate, care produce efectele specifice
(drept de preferinţă, urmărire, inspecţie) de la data la care creanţa garantată ia naştere.
Condițiile de validitate, publicitatea și efectele ipotecii mobiliare sunt supuse legii
locului unde se află bunul la data încheierii contractului de ipotecă mobiliară (art. 2627
Cod civ.).
Excepții:
i) se aplică legea locului unde se află debitorul, în cazul:
a) unui bun mobil corporal care, potrivit destinaţiei sale, este utilizat în mai multe
state, dacă prin dispoziţii speciale nu se prevede altfel;
b) unui bun mobil incorporal;
c) unui titlu de valoare negociabil care nu este în posesia creditorului. Cu toate
acestea, în cazul acţiunilor, părţilor sociale şi obligaţiunilor se aplică legea statutului
organic al emitentului, cu excepţia cazului în care aceste titluri de valoare sunt
tranzacţionate pe o piaţă organizată, caz în care se aplică legea statului în care
funcţionează piaţa respectivă.
Noțiunea de ”locul unde se află debitorul” este calificată de art. 2628 alin. (2) Cod
civ. în sensul că urmează a se înțelege: locul reşedinţei sale obişnuite sau, după caz, a
sediului social la data încheierii contractului de ipotecă mobiliară.
ii) se aplică legea locului unde se află exploatarea pentru condițiile de validitate,
publicitatea și efectele ipotecii asupra resurselor minerale, petrolului sau gazelor ori
asupra unor creanțe rezultate din vânzarea acestora la sursă, care se naște la data
extragerii bunurilor sau de la data la care sumele obținute din vânzare sunt virate în cont.
3.2 Publicitatea ipotecii mobiliare
Ipoteca este opozabilă terților din ziua înscrierii ei în registrele de publicitate, dacă
prin lege nu se prevede altfel.
Formele de publicitate, realizate în orice mod, referitoare la bunuri sunt supuse
legii aplicabile la data și la locul unde se îndeplinesc, afară numai dacă prin dispoziții
speciale se prevede altfel.
Formele de publicitate, precum și cele cu efect constitutiv referitoare la un bun
imobil sunt supuse legii statului unde acesta se găsește situat, chiar dacă temeiul juridic
al nașterii, transmiterii, restrângerii sau stingerii dreptului real ori garanției reale s-a
constituit prin aplicarea altei legi.
Pentru a-și conserva rangul de prioritate în alt stat, este necesar ca ipoteca
mobiliară să îndeplinească formele de publicitate prevăzute de legea statului respectiv. În
conformitate cu art. 2630 alin. (1) Cod civ., formele de publicitate se vor efectua:
a) înainte să înceteze rangul de prioritate dobândit potrivit legii aplicabile la
data constituirii ipotecii;
b) în termen de cel mult 60 de zile de la data la care bunul a intrat în statul
respectiv sau în termen de 15 zile de la data la care creditorul a cunoscut acest fapt.
Aceleași prevederi se aplică și în cazul în care ipoteca a fost înregistrată potrivit
legii locului unde se află debitorul. Termenele se vor calcula de la data la care debitorul își
stabilește reședința obișnuită ori sediul social în statul respectiv sa de când creditorul a
cunoscut acest fapt [art.2.630 alin. (2) Cod civ.].
Ipoteca mobiliară nu va fi totuși opozabilă terțului care a dobândit cu titlu oneros un
drept asupra bunului ipotecat fără să fi cunoscut existența garanției și mai înainte ca
aceasta să îi fi devenit opozabilă prin îndeplinirea fornalităților de publicitate [art.2.630 alin.
(3) Cod civ.].
Rangul ipotecii mobiliare dacă legea străină care reglementează rangul ipotecii
mobiliare nu prevede formalități de publicitate și bunul nu este în posesia creditorului,
atunci se aplică următoarele reguli:
- ipoteca mobiliară are rang inferior asupra unei creanțe constând într-o sumă de
bani plătibilă în România ;
- ipoteca mobiliară are rang inferior ipotecii asupra unui bun mobil corporal, care a
fost constituită atunci când bunul se afla în România, sau asupra unui titlu negociabil.
- ipoteca mobiliară își păstrează rangul dacă a fost înregistrată, potrivit legii
române, înaintea constituirii ipotecii cu care vine în concurs.
3.3 Operațiunile asimilate ipotecilor mobiliare
Operațiunile asimilate ipotecilor mobiliare sunt supuse acelorași reglementări ca și
cele privind ipotecile mobiliare. Conform art. 2632 alin. (1) Cod civ. publicitatea și efectele
acesteia se vor aplica, în mod corespunzător, ținând seama de natura bunurilor mobile, și
operațiunilor asimilate, potrivit legii, ipotecii mobiliare.
Legea aplicabilă se determină după criteriul obiectiv al datei încheierii operațiunilor
asimilate ipotecii mobiliare [art.2.632 alin. (2) Cod civ.].
4. Întrebări şi exerciţii
6. Bibliografie
Ioan Macovei, Drept internțional privat, Ed. C.H.Beck, București, 2011, pg. 169 – 187
I.P.Filipescu, A.I.Filipescu, Drept internțional privat, Ed. Univerdul Juridic, Bucuresti,
2007, pg. 297-298
D.Al. Sitaru, Tratat de drept international privat, Ed. C.H.Beck, București, 2013, pg.278
– 303;
Claudiu – Paul Buglea, Dreptul Internațional Privat, Editura Universul Juridic 2013, pp.
90 – 101;
Tito Ballarino, Diritto Internazionale privato italiano, settima edizione, Ed. Cedam 2011,
pp.221-243;
Franco Mosconi, Cristina Campiglio, Diritto Internazionale Privato e Processuale, Parte
generale e obbligazioni, ediția a 5 – a, Volume II, Ed. Utet Giuridica, 2011, pp. 295 - 317;
Bernard Audit, Louis d′Avout, Droit international privé, Septieme edition refondue, Ed.
Economica 2013, pp. 200 – 209;
TEMA XIX
Noțiune: Prin condiții de fond ale actului juridic se înțelege ansamblul aspectelor de
fond privind încheierea actului, efectele, executarea, transmiterea și stingerea obligațiilor
rezultate din actul juridic respectiv.
1.1 Legea aplicabilă
⇒ Legea actului (lex actus) – în cazul actului juridic unilateral;
⇒ Legea contractului (lex contractus) – în cazul actelor bi - și multilaterale.
Regula: lex actus si lex contractus este aleasă de părți prin clauza electio juris, fiind
desemnată prin noțiunea de lex voluntatis. Art. 2637 alin. (1) Cod civ. prevede că legea
aplicabilă condițiilor de fond ale actului juridic sunt stabilite de legea aleasă de părți sau,
după caz, de autorul său.
În lipsă de alegere legea aplicabilă fondului actului juridic va fi determinată în funcție
de criterii obiective, stabilite de lege.
Excepţii: obligaţiile derivând din contractele civile şi comerciale ce intră în
domeniul de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European şi
al Consiliului urmează a fi analizate la Capitolul VIII.
2.1 Noțiunea de lex voluntatis
Lex voluntatis reprezintă transpunerea în planul dreptului internațional privat a
principiului autonomiei de voință a părții/părților.
Partea/părțile pot alege legea aplicabilă totalității sau numai unei părți a actului juridic
[art.2.637 alin. (3) Cod civ.].
În cazul în care părțile aflate în străinatate au negociat prin schimb de scrisori, telegrame sau
telefon, contractul se consideră încheiat în țara reședinței obișnuite sau sediului părții de la care a
pornit oferta fermă de contractare ce a fost acceptată. Așadar, în cazul contractului încheiat între
absenți, locul încheierii este la reședința obișnuită sau sediul ofertantului.
Prin excepție, în cazul contractului care prin natura lui ori la cererea beneficiarului impune o
executare imediată a prestației caracteristice, întrucât se consideră încheiat la momentul în care
debitorul a început executarea, locul încheierii contractului va fi reședința obișnuită sau sediul
acceptantului ofertei.
Ex : contractul de ipotecă imobiliară este supus lex rei sitae, indiferent de legea aplicabilă contractului
principal [art. 2626 alin. (2) Cod civ.]
Condițiile de formă ale actului juridic (act juridic unilateral sau contract) sunt
guvernate, în principal, de legea aplicabilă fondului (adică lex voluntatis, sau legea
stabilită dupa criterii obiective).
Dacă legea aplicabilă condițiilor de fond ale actului juridic impune sub sancțiunea nulității, o
anumită formă solemnă, nici o altă lege nu poate să înlăture această cerință, indiferent de locul
întocmirii actului [art. 2639 alin. (3) Cod civ.]
De exemplu:
- contractul de ipotecă încheiat în străinătate cu privire la un imobil din România trebuie să
îmbrace în mod obligatoriu formă autentică, chiar dacă legea străină aplicabilă în locul în care s-a
încheiat permite și o altă formă.
- un cetățean român nu poate face o donație în străinătate sub forma înscrisului sub
semnătură privată chiar dacă legea străină ar permite, întrucât, legea română aplicabilă condițiilor de
fond ale contractului de donație, ca lege națională a donatorului, impune cerința formei autentice ad
validitatem.
9. Întrebări şi exerciţii
Care este legea aplicabilă contractului accesoriu în situaţia în care părţile au
ales legea aplicabilă contractului principal? Argumentaţi soluţia dată.
Specificaţi criteriile în funcţie de care urmează a se determina legea aplicabilă
fondului actului juridic, în lipsă de alegere a legii aplicabile.
Conform cărei legi se determină valabilitatea clauzei de alegere?
Specificaţi domeniul de aplicare a legii actului juridic.
Care sunt limitele generale ale libertăţii de alegere a legii aplicabile?
Analizaţi modalitățile de exprimare a voinței părților.
Definiţi noţiunea de prestaţie caracteristică.
11. Bibliografie
Ioan Macovei, Drept internțional privat, Ed. C.H.Beck, București, 2011, pg. 188 – 194
I.P.Filipescu, A.I.Filipescu, Drept internțional privat, Ed. Universul Juridic, Bucuresti,
2007, pg. 320 - 329
D.Al. Sitaru, Tratat de drept international privat, Ed. C.H.Beck, București, 2013, pg.
318-319;
T. R. Popescu, Drept internațional privat, Ed. Romfel, București, 1994, pg.174-179,
187 - 191
Claudiu – Paul Buglea, Dreptul Internațional Privat, Editura Universul Juridic 2013, pp.
109 – 136;
TEMA XX
OBIECTIVE:
- Determinarea legii aplicabile obligațiilor contractuale.
- Înțelegerea efectelor Regulamentului (CE) nr. 593/2008 privind legea
aplicabilă obligaţiilor contractuale (Roma I), asupra dispozițiilor
naționale.
- Analiza domeniului de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 593/2008
privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale (Roma I).
- Studiul asupra aspectelor specifice privind legea aplicabilă obligațiilor
contractuale.
1.15 Fiducia
1.15.1 Determinarea legii aplicabile
Fiducia este operațiunea juridică prin care un constituitor transferă drepturi
patrimoniale unui fiduciar, care le exercită cu un scop determinat, în folosul unui
beneficiar.
Operațiunea fiduciei este expresă și se realizează în temeiul legii sau a unui
contract. Contractul de fiducie se încheie în formă autentică.
Fiducia → este supusă legii alese de constituitor.
Condițiile de fond ale contractului de fiducie sunt guvernate de lex contractus
[art.2659 alin. (2) Cpd civ].
În lipsa alegerii legii aplicabile precum și în cazul în care legea aleasă nu cunoaște
instituția fiduciei → se aplică legea statului cu care fiducia prezintă cele mai strânse
legături. În determinarea acestor legături, art. 2660 stabilește mai multe criterii, statuate cu
titlu exemplificativ, și anume:
a) locul de administrare a masei patrimoniale fiduciare, desemnat de constituitor;
b) locul situării bunurilor fiduciare;
c) locul unde fiduciarul îşi are reşedinţa obişnuită sau, după caz, sediul social;
d) scopul fiduciei şi locul unde acesta urmează să se realizeze.
3. Întrebări şi exerciţii
4. Bibliografie
1. Noţiune
2. Normele conflictuale privind faptele juridice licite
2.1 Legea aplicabilă îmbogăţirii fără justă cauză
2.2 Legea aplicabilă plăţii nedatorate
2.3 Legea aplicabilă gestiunii de afaceri
2.4 Culpa in contrahendo
3. Normele conflictuale privind faptele juridice ilicite
3.1 Norma generală privind legea aplicabilă obligaţiilor
necontractuale rezultând din fapte ilicite.
3.2 Legea aplicabilă răspunderii pentru produse
defectuoase
3.3 Legea aplicabilă obligațiilor necontractuale care decurg
din acte de concurență neloială
3.4 Legea aplicabilă obligațiilor necontractuale prejudicii
aduse mediului sau din prejudicii suferite de persoane sau bunuri, ca
urmare a unor prejudicii aduse mediului
4. Libertatea de alegere
5. Limitele libertății de alegere a legii aplicabile
6. Domeniul legii aplicabile obligațiilor necontractuale
7 Excluderea retrimiterii
8. Întrebări şi exerciţii
9. Rezolvaţi următoarele grile
10. Bibliografie
OBIECTIVE:
- Analiza legii aplicabile faptelor juridice.
- Înțelegerea efectelor Regulamentul (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului
European şi al Consiliului, privind legea aplicabilă obligaţiilor
necontractuale (Roma II), asupra dispozițiilor naționale.
- Analiza domeniului de aplicare a Regulamentul (CE) nr. 864/2007 al
Parlamentului European şi al Consiliului, privind legea aplicabilă
obligaţiilor necontractuale (Roma II).
- Studiul asupra aspectelor specifice privind legea aplicabilă obligațiilor
necontractuale.
1. Noţiune
4. Libertatea de alegere
7 Excluderea retrimiterii
Retrimiterea este exclusă de art. 24 din Regulamentul (CE) nr. 864/2007, care
prevede că :
● Aplicarea legii oricărei țări menționate în regulament înseamnă aplicarea normelor
de drept în vigoare în țara respectivă, cu excepția normelor sale de drept internațional
privat.
Trimiterea se realizeaza la dreptul material sau substanțial al statului a cărei lege
se declară competentă potrivit regulamentului.
7. Întrebări şi exerciţii
1. Obligaţia necontractuală care decurge din îmbogăţirea fără justă cauză este
supusă:
a) legii reşedinţei obișnuite a părţilor, cu condiția ca măcar una dintre ele să aibă
reşedinţa în statul unde s-a produs faptul cauzator al îmbogăţirii fără justă cauză;
b) legea statului care reglementează raportul juridic din care se naște obligația
necontractuală;
c) întotdeauna legii locului producerii faptului cauzator al îmbogăţirii fără justă cauză.
2. Prin noțiunea de trimitere la legea unui stat, conform Regulamentului (CE) nr.
864/2007, se înțelege:
a) trimiterea la întregul sistemul de drept, inclusiv la normele de drept internațional
privat ;
b) trimiterea la normele de drept material sau substanțial;
c) trimiterea la normele de drept material în măsura în care nu contravin dispozițiilor
comunitare în materie;
10. Bibliografie