Dumitru Ionuț Mădălin, anul III Drept, I.F.

TEMA NR.2

I. Ulterior căsătoriei încheiate la data de 15 mai 2020, soții și-au stabilit locuința comună în
municipiul Galați, iar pe data de 20 noiembrie  2020 s-a născut fiica soților. Pe data de 12
ianuarie 2021, soțul introduce acțiune în tăgada paternității.
1. Care este termenul de prescripție extinctivă în cazul acțiunii în tăgada paternității, daca
reclamantul este soțul mamei ? Dar dacă acțiunea este promovată de mamă?

Dreptul la acţiune al soţului mamei este supus prescripţiei extinctive, ea putând fi

promovată în termen de 3 ani de la următoarele momente:
a) data la care soţul a cunoscut că este prezumat tată al copilului;
b) o dată ulterioară, când a aflat că prezumţia nu corespunde realităţii, moment la care
copilul poate fi şi major;
c) data ridicării interdicţiei soţului pus sub interdicţie judecătorească, dacă acţiunea nu s-a
promovat de tutore, întrucât pe perioada în care soţul este pus sub interdicţie termenul de
prescripţie de 3 ani nu curge.
Acţiunea în tăgada paternităţii poate fi promovată şi de către mamă, în termen de 3 ani de
la naşterea copilului sau de la data ridicării interdicţiei, atunci când mama este pusă sub interdicţie
judecătorească şi acţiunea nu s-a promovat de tutore. În cazul în care mama este pusă sub
interdicţie, acţiunea va fi pornită de tutore sau, în lipsă, de un curator numit de instanţa de tutelă.

2. Indicați în ce constă probațiunea reclamantului.                   

În cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul trebuie să arate mijloacele de

probă a căror încuviințare o solicită în vederea dovedirii pretențiilor sale.
Trebuie dovedit că este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului, pentru aceasta
putându-se folosi orice mijloc de probă. În privinţa probei cu martori, pot fi ascultaţi ca martori
rudele şi afinii părţilor, indiferent de grad, cu excepţia descendenţilor.
Expertizele medico-legale ce pot fi utilizate în această acţiune sunt:
- expertiza serologică;
- expertiza antropologică;
- expertiza dermatoglifică;
Dumitru Ionuț Mădălin, anul III Drept, I.F.R

- expertiza timpului legal al concepţiei, expertiza capacităţii de procreare şi de coabitare a

soţului mamei;
- expertiza genetică efectuata în sistemul HLA - singura care poate stabili cu o probabilitate
de 99% paternitatea copilului.

3. În cazul în care este admisă acțiunea în tăgada paternității:

a) care sunt mijloacele juridice prin care minora poate să își stabilească paternitatea față de
un alt bărbat?  

Titular al dreptului la acţiune este copilul care îşi revendică descendenţa paternă.Acţiunea
se promovează împotriva pretinsului tată, iar dacă acesta este decedat, se introduce împotriva
moştenitorilor săi. Dacă acesta nu are moştenitori ori, deşi are, aceştia sunt renunţători, moştenirea
fiind vacantă, acţiunea se promovează împotriva unităţii administrativ-teritoriale de la locul
deschiderii moştenirii.
Ceea ce trebuie dovedit este naşterea copilului, legăturile intime în perioada concepţiei
copilului dintre mama copilului şi pretinsul tată chemat în judecată, respectiv faptul că tatăl
copilului este bărbatul cu care mama a avut legături. În dovedirea convieţuirii în intervalul
timpului legal al concepţiunii copilului sunt admisibile oricare din mijloacele de probă.

Sunt admise orice fel de probe: martori, interogatorii, expertiză serologică, expertiză
dactiloscopică, antropologică, expertiză ADN sau cea genetică efectuată în sistem HLA (se
bazează pe analiza transmiterii genetice a caracterelor şi poate stabili paternitatea unui copil cu o
probabilitate de 99%), expertiza capacităţii de procreare, care reprezintă o probă absolută de
excludere a paternităţii, dacă se constată starea de impotenţă sau sterilitate a bărbatului, expertiza
de determinare a datei probabile de concepţie.

b) în ce condiții poate fi adoptată această minoră și de către cine?

Condiții de fond ale adopției:

a) adoptatul să fie minor, adică să nu fi împlinit vârsta de 18 ani, necesară pentru dobândirea
capacităţii depline de exerciţiu. Prin urmare, se pot adopta numai persoanele lipsite de
capacitate deplină de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă.
b) adoptatorul să aibă deplină capacitate de exerciţiu , ceea ce înseamnă că adoptatorul sau
adoptatorii trebuie să aibă împlinită vârsta de 18 ani la momentul formulării cererii de
adopţie. Capacitatea deplină de exerciţiu este necesară, întrucât prin adopţie adoptatorul
 Dumitru Ionuț Mădălin, anul III Drept, I.F.R

dobândeşte drepturile şi îndatoririle părinteşti privitoare la persoana şi la bunurile

minorului.
c) diferenţa de vârstă dintre persoana care adoptă şi cel care urmează să fie adoptat să fie de
cel puţin 18 ani. Prin excepţie, pentru motive temeinice, instanţa de tutelă poate încuviinţa
adopţia, chiar dacă diferenţa de vârstă între adoptat şi adoptator este sub 18 ani, dar, spre
deosebire de vechea reglementare, în niciun caz această diferenţă nu poate fi mai mică de
16 ani;
d) consimţământul la adopţieeste cerut categoriilor de persoane expres şi limitativ prevăzute
de lege (art. 463 NCC. În speța expusă aceștia sunt:
- mama minorei;
- copilului adoptat care a împlinit 10 ani;
- adoptatorul;
- soţul celui care adoptă, cu excepţia cazului în care lipsa discernământului îl pune în
imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa; consimţământul acestui soţ este necesar chiar dacă la
momentul încuviinţării adopţiei soţii ar fi despărţiţi în fapt.
Viitorul soț al mamei poate adopta minora.

c) viitorul soț al mamei, în ipoteza în care prima căsătorie a mamei este desfăcută prin
divorț, poate adopta aceată minoră? În ce condiții?
Da, viitorul soț al mamei poate adopta minora.
Pentru ca adopţia să fie încuviinţată în mod valabil, este imperioasă îndeplinirea
cumulativă a următoarelor condiţii de fond :
- adoptatorul să aibă capacitate deplină de exerciţiu
- adoptatorul să nu sufere de boli psihice sau de handicap mintal
- adoptatorul să fie cu cel puţin 18 ani mai în vârstă decât adoptatul
- adoptatorul să îndeplinească garanţiile morale şi condiţiile materiale necesare dezvoltării depline
şi armonioase a personalităţii copilului
- să existe consimţământul valabil la adopţie al persoanelor prevăzute de legiuitor
- adoptatorul să nu fi fost condamnat pentru o infracţiune contra persoanei sau contra familiei,
săvârşită cu intenţie, precum şi pentru infracţiunea de pornografie infantilă şi infracţiuni privind
traficul de droguri sau precursori.
II. Dacă acțiunea în tăgada paternității mai sus prezentată este respinsă de instanță,
răspundeți la următoarele întrebări:
1. Este posibil ca ulterior finalizării procesului de tăgada a paternității soții să divorțeze pe
cale administrativă? Justificați răspunsul.
 Dumitru Ionuț Mădălin, anul III Drept, I.F.R

Existența copilului minor, nu oferă posibilitatea ca soții să divorțeze pe cale administrativă

(pronunțarea divorțului de către ofițerul de stare civilă), urmare a nerespectării condiției instituită
la art. 375 alin. (1) – (2) NCC.

Alineatul (2) al art. 375 din NCC stipulează, în mod expres, faptul că divorţul prin acordul soţilor
poate fi constatat de notarul public şi în cazul în care există copii minori născuţi din căsătorie,
din afara căsătoriei sau adoptaţi, dacă soţii convin asupra tuturor aspectelor referitoare la numele
de familie pe care să îl poarte după divorţ, exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi,
stabilirea locuinţei copiilor după divorţ, modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre
părintele separat şi fiecare dintre copii, precum şi stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de
creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor.

Prin urmare, se face referire exclusiv la competenţa constatării divorţului prin acordul soţilor de
notarul public, ofiţerul de stare civilă nu poate constata divorţul prin acord (pe cale
administrativă) în ipoteza în care soţii au copii minori născuţi din căsătoria lor.

2. Care sunt cererile accesorii acțiunii de divorț pe baza acordului de voință?

Odată cu desfacerea căsătoriei, instanţa va soluţiona şi cererile accesorii divorţului, privitoare la:
- numele pe care îl va purta fiecare soţ după desfacerea căsătoriei,
- la exercitarea autorităţii părinteşti,
- la obligaţia de întreţinere în favoarea minorilor, putând lua act de învoiala soţilor în
privinţa acestor cereri.
Instanţa se va pronunţa asupra acestor cereri atât în cazul în care există o solicitare în acest sens
din partea soţilor, cât şi din oficiu, atunci când o asemenea solicitare nu s-a formulat.

Cererile accesorii acțiunii de divorț sunt:

- cu privire la numele de familie al soților,
- la exercitarea autorităţii părinteşti, stabilirea locuinței și a unui program de vizită a
minorului,
- stabilirea contribuției de întreținere a părinților pentru creșterea, educarea și pregătirea
profesională a copilului,
și eventual
- partajul bunurilor comune ale soţilor,
- pensia de întreţinere datorată unuia dintre soţi.
 Dumitru Ionuț Mădălin, anul III Drept, I.F.R

3. În ce constă obligația de întreținere a părinților față de copilul minor: Dar față de cel
major?  
Conform art. 499 NCC - „Obligaţia de întreţinere”,
(1) Tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i
cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională.
(2)Dacă minorul are un venit propriu care nu este îndestulător, părinţii au obligaţia de a-i
asigura condiţiile necesare pentru creşterea, educarea şi pregătirea sa profesională.
(3)Părinţii sunt obligaţi să îl întreţină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea
studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăşi vârsta de 26 de ani.
(4)În caz de neînţelegere, întinderea obligaţiei de întreţinere, felul şi modalităţile executării,
precum şi contribuţia fiecăruia dintre părinţi se stabilesc de instanţa de tutelă pe baza
raportului de anchetă psihosocială.
Obligaţia de întreţinere are caracter personal, fiind inseparabil legată de persoana celui
îndreptăţit să o primească şi de persoana celui obligat să o presteze.
Pentru întreţinerea copilului minor, părinţii sunt ţinuţi să răspundă solidar, însă
solidaritatea debitorilor în materia obligaţiei de întreţinere are un aspect particular: debitorii
nu sunt ţinuţi în mod egal, ci proporţional cu propriile venituri.Ori de câte ori cu ocazia
divorţului acţiunea nu cuprinde şi un capăt de cerere cu privire la pensia de întreţinere
cuvenită pentru copilul rezultat din căsătorie, instanţa, din oficiu, îl va pune în discuţia lor şi
se va pronunţa, odată cu desfacerea căsătoriei, şi cu privire la acest aspect.Instanţa
judecătorească va putea dispune executarea obligaţiei de întreţinere prin plata unei pensii de
întreţinere stabilite într-o sumă de bani doar în situaţia în care întreţinerea nu se execută în
natură în mod benevol.
Obligaţiei de întreţinere se manifestă şi în situația copilului devenit major, însă aflat în
continuarea studiilor, dar nu mai târziu de 26 ani.