UNIVERSITATEA HYPERION

FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE

DREPTUL DE PROPTIETATE INTELECTUALĂ

Student: Lazăr Oana-Alina

Anul III, Semestrul I
Formă de învățământ: ID
Tema 8: Marca – noțiune și regim juridic

1
 UNIVERSITATEA HYPERION
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE

Marca – noțiune și regim juridic

Marca reprezintă acel semn susceptibil de reprezentare grafică, menit să deosebească

produsele sau serviciile unei persoane fizice sau juridice de cele apar inând ț altor persoane.

Semnele ce pot constitui mărci sunt, conform Legii nr. 84/1998 privind mărcile și
indicațiile geografice, următoarele: cuvintele, inclusiv numele de persoane, desenele, literele,
cifrele, elementele figurative, formele tridimensionale și, în special, forma ori ambalajul
produsului, combinările de culori.

Funcțiile mărcii sunt: funcția de diferențiere a produselor; funcția de monopol;

funcția de concurență; funcția de organizare a pieței .

Dreptul de marcă poate fi dobândit de orice persoană fizică sau juridică, ce exercită o
investiţie, un comerţ sau prestează un serviciu. Legea nu impune condiţia desfăşurării
activităţii la data formulării cererii de înregistrare, dar impune condiţia folosirii efective a
mărcii înregistrate, sub sancţiunea decăderii din drepturile conferite de marcă. În cazul
persoanei juridice se cere condiţia specialităţii capacităţii de folosinţă.

Subiectele mărcilor pot fi: subiecte ale dreptului la marcă individuală; subiecte ale
dreptului la marcă colectivă; subiecte ale dreptului la marca de certificare.

Conţinutul dreptului de marcă:

a) dreptul de prioritate (art. 9) – cel ce a efectuat mai întâi depozitul unei cereri de
înregistrare este recunoscut ca titular al mărcii;

b) dreptul de folosire în exclusivitate (art. 45 alin. 1) – permite titularului folosirea în

exclusivitate a mărcii pentru acele produse şi servicii pentru care a fost făcută înregistrarea;

c) expertizarea dreptului de marcă (art. 37) – titularul unei mărci înregistrate nu poate
cere să se interzică altor persoane deţinerea, oferirea spre vânzare sau comercializare a
produselor care poartă această marcă, pentru produsele care au fost puse în comerţ de însuşi
titularul sau cu consimţământul acestuia.

Condițiile pentru protecția juridică a mărcii sunt împărțite în două categorii: condiții
de fond și condiții de formă.

Condițiile de fond sunt cele care privesc: disponibilitatea, distinctivitatea, liceitatea.

Condițiile de formă privesc modul de folosire a mărcii. Disponibilitatea se referă la

faptul că trebuie ca marca să nu aparțină altei persoane. Distinctivitatea unei mărci presupune

2
 UNIVERSITATEA HYPERION
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE

ca respectivul semn să nu fie necesar, uzual sau descriptiv. Cu alte cuvinte, marca trebuie să
întrunească două calități : originalitate și noutate. Liceitatea unei mărci reprezintă acea
însușire a semnului distinctiv de a nu cuprinde indicații false sau înșelătoare ori de a nu fi
contrar ordinii publice sau bunelor moravuri.

Condițiile de formă ale protecției mărcilor se referă la modul de folosire a acestora.

Astfel, folosirea mărcii se realizează prin aplicare sau atașare, pe fiecare produs în parte, pe
ambalaje, pe imprimate sau pe documentele ce însoțesc produsele.

Modul de dobândire a dreptului la marcă este, în România, sistemul atributiv, care

presupune prioritate de înregistrare. Cu alte cuvinte, dreptul la marcă aparține acelei persoane
care înregistrează prima un anumit semn distinctiv.

Procedura de înregistrare a mărcii constă în parcurgerea a trei etape:

– depozitul național reglementar – în cursul acestei etape trebuie depusă o cerere de

înregistrare (formular-tip) la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (O.S.I.M.), redactată în
limba română și având ca obiect o singură marcă. De asemenea, trebuie achitată, într-un
interval de 3 luni, o taxă de înregistrare și examinare a cererii.

– examinarea formală a cererii de înregistrare – în această etapă, cererea este

examinată de către O.S.I.M. în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor stabilite pentru
constituirea depozitului național reglementar. Această examinare durează o lună de la data
depunerii cererii și orice decizie, de respingere sau de atribuire a datei depozitului, va fi
comunicată solicitantului în termen de 5 zile de la emiterea ei.

– examinarea de fond a cererii de înregistrare – odată constituit depozitul și înscris în

Registrul Național al Mărcilor, cererea de înregistrare este supusă examinării în fond de către
O.S.I.M., în termen de 6 luni de la data plății taxei de înregistrare și examinare a cererii.

Această nouă examinare privește: calitatea solicitantului, îndeplinirea condițiilor

legale dacă se invocă un drept de prioritate, motivele de refuz. În cazul în care cererea
îndeplinește toate cerințele legale, O.S.I.M. va decide înregistrarea mărcii și înscrierea în
Registrul Național al Mărcilor, iar într-un interval de 2 luni de la data deciziei de înregistrare,
marca va fi publicată în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. În cazul în care cererea
nu îndeplinește condițiile cerute, O.S.I.M. va transmite solicitantului un aviz de refuz
provizoriu, acordându-i un termen de 3 luni pentru a-și susține punctul de vedere sau să-și
retragă cererea.

Durata de protecție a mărcii este de 10 ani de la data depozitului național reglementar,

ceea ce înseamnă că, după împlinirea acestei durate, înregistrarea poate fi reînnoită, cu plata
taxei aferente.

Înregistrarea internațională a mărcii se efectuează la Biroul Internațional al

Proprietății Intelectuale. Cererea se adresează administrației tării de origine, iar aceasta va
prezenta Biroului o cerere redactată în limba franceză, în două exemplare. Cererea de
înregistrare se înscrie în Registrul Internațional și după înregistrarea mărcii, Biroul

3
 UNIVERSITATEA HYPERION
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE

Internațional va emite certificatul de înregistrare internațională, îl va trimite administrației

tării de origine, care, la rândul ei, îl va înmâna titularului mărcii.

Transmiterea mărcii se poate face prin contract de cesiune sau prin contract de licență.
În ceea ce privește cesiunea, aceasta poate fi totală, când cesionarul dobândește toate
drepturile titularului mărcii, cedentul devenind simplu terț sau parțială , când transmiterea
este fracționată, pe anumite produse ori servicii. Cesiunea cu titlu oneros este supusă
dispozițiilor privind vânzarea-cumpărarea, iar cea cu titlu gratuit – celor privind donația. Sub
sancțiunea nulității, contractul de cesiune trebuie scris și semnat de părțile contractante.

În privința contractului de licență, se vor aplica dispozițiile referitoare la locțiune.

Există mai multe tipuri de licență: de exploatare, de folosire, de reclamă. Într-o altă
clasificare, poate fi exclusivă – când licențiatorul renunță la posibilitatea de a mai acorda
licențe, iar licențiatul are un drept exclusiv de utilizare a mărcii, neexclusivă – când
licențiatorul are dreptul de a utiliza ori transmite marca, iar licențiatul are dreptul de a folosi
semnul distinctiv în anumite condiții sau reciprocă – atunci când părțile din contract își
acordă reciproc dreptul de a fabrica un produs și fiecare parte își păstrează dreptul asupra
mărcii sale. Licența mai poate fi nelimitată sau limitată, în funcție de cum titularul
beneficiază de exclusivitate pe perioada existenței contractului ori folosința, deși exclusivă,
are anumite îngrădiri.

Stingerea dreptului la marcă are loc din următoarele cauze: renunțarea titularului
mărcii; abandonul mărcii; expirarea perioadei de protecție a mărcii; anularea înregistrării;
decăderea titularului din dreptul la marcă.

Apărarea dreptului la marcă se face pe mai multe căi: administrativă, civilă, penală.
Mijloacele de drept administrativ sunt:

• opoziția împotriva deciziei O.S.I.M.;

• contestația împotriva deciziei O.S.I.M.;

Mijloacele de drept civil sunt:

• acțiunea in daune;

• acțiunea negatorie.

Mijloacele de drept penal sunt:

• acțiunea in contrafacere;

• acțiunea in concurenta neloiala.

Marca este un element esențial al strategiei întreprinderilor: ea face distincția dintre

produsele și serviciile întreprinderii și cele ale concurenței.

Pentru consumator reprezintă cel mai comod mijloc da a recunoaște rapid o categorie
de produse și servicii care i-a fost recomandată sau, pe care experiența l-a determinat să o

4
 UNIVERSITATEA HYPERION
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE

prefere altor produse sau servicii de aceeași natură. Pentru întreprindere, marcă reprezintă un
mijloc de a cuceri și a păstra o clientelă. O marcă poate fi opusă altei mărci, utilizată de
concurență, numai după înregistrarea la OSIM.

Solicitantul trebuie să- și aleagă o marcă cât mai atractivă pentru consumator și care să
răspundă condițiilor impuse de lege. Conform legii marca este definită ca un semn susceptibil
de reprezentare grafică servind la deosebirea produselor, sau a a serviciilor, unei persoane
fizice sau juridice, de cele aparținând altei persoane.

Art. 35 din legea nr. 84/1998 precizează faptul că înregistrarea mărcii conferă
titularului său un drept exclusiv asupra mărcii. Titularul mărcii poate cere instanței
judecătorești competente să interzică terților să folosească, în activitatea lor comercială, fără
consimțământul titularului:

a) un semn identic cu marca pentru produse sau servicii identice cu acelea pentru care
marca a fost înregistrată;

b) un semn care, dată fiind identitatea sau asemănarea cu marca, ori dată fiind
identitatea sau asemănarea produselor sau serviciilor cărora li se aplică semnul cu produsele
sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată, ar produce în percepția publicului un risc
de confuzie, incluzând și riscul de asociere a mărcii cu semnul;

c) un semn identic sau asemănător cu marca pentru produse sau servicii diferite de cele
pentru care marca este înregistrată, când aceasta din urmă a dobândit un renume în România
și dacă din folosirea semnului, fără motive întemeiate s-ar putea profita de caracterul
distinctiv ori de renumele mărcii sau folosirea semnului ar cauza titularului mărcii un
prejudiciu.

În aplicarea alin.2, titularul mărcii poate cere să fie interzise terților, în special
următoarele acte:

a) aplicarea semnului pe produse sau pe ambalaje;

b) oferirea produselor sau comercializarea ori de ținerea lor în acest scop sau, după
caz, oferirea sau prestarea serviciilor, sub acest semn;

c) importul sau exportul produselor sub acest semn;

d) utilizarea semnului pe documente sau pentru publicitate.

Solicitantul cererii de înregistrare a mărcii poate cere să se interzică terților să

efectueze actele prevăzute la art.35 alin.2 numai după publicarea mărcii. Pentru acte
posterioare publicării mărcii solicitantul poate cere despăgubiri potrivit dreptului comun.
Titlul pentru plata despăgubirilor este executoriu numai după data înregistrării mărcii.

În cazul în care cererea de înregistrare a mărcii a fost respinsă, solicitantul nu are

dreptul la despăgubiri. Titularul unei mărci înregistrate nu poate cere să se interzică altor
persoane de ținerea , oferirea spre vânzare sau comercializarea produselor care poartă această

5
 UNIVERSITATEA HYPERION
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE

marcă, pentru produsele care au fost puse în comerț de însuși titular sau cu consimțământul
acestuia. Aceste dispoziții nu sunt aplicabile dacă titularul probează motive temeinice de a se
opune la comercializarea produselor, în special, când starea produselor este modificată sau
alterată după punerea lor în comerț.

Titularul mărcii nu poate cere să se interzică unui terț să folosească în activitatea sa

comercială:

a) numele sau adresa titularului;

b) indicații care se referă la specia, calitatea, destinația , valoarea, originea geografică,

perioada de fabricație a produsului sau perioada prestării serviciului sub marcă, ori alte
caracteristici ale acestora;

c) marca, daca aceasta este necesară pentru a indica destinația produsului sau serviciului, în
special pentru accesorii sau piese detașabile .

Potrivit art. 83 constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani

sau cu amendă de 15 milioane lei:

a) contrafacerea, imitarea sau folosirea fără drept a unei mărci în scopul inducerii în eroare a
publicului asupra calității produselor sau serviciilor la care se referă marca ;

b) punerea în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o
marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii
ș înregistrate;

c) punerea în circulație a produselor care poartă indicații geografice ce indică sau sugerează
că produsul în cauză este originar dintr-o regiune geografică alta decât locul adevărat de
origine, în scopul inducerii în eroare a publicului cu privire la originea geografică a
produsului.

Săvârșirea de către un terț a oricărui act prevăzut la art.35 alin.2, fără consimțământul
titularului mărcii înregistrate, constituie contrafacere. Nici un act din cele prevăzute la art.35
alin. 2 nu constituie contrafacere dacă a fost efectuat înainte de data publicării mărcii. O
acțiune în contrafacere poate fi pornită de titularul mărcii, numai după data înregistrării mărcii
în Registrul Național al Mărcilor. Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă
a părții vătămate. Titularul mărcii sau, după caz, Ministerul Agriculturii i Alimentației poate
solicita instanței judecătorești competente să dispună măsura confiscării și, după caz, a
distrugerii produselor care poartă mărci sau indicații geografice prevăzute la art.83.

Brandul este cunoscut în legisla ia românească sub numele de “marcă”, dreptul asupra
acestuia fiind dobândit și protejat prin înregistrarea la OSIM. Acest lucru însemnă că pentru a
beneficia de protecție, marca trebuie să fie înregistrată (trebuie să fie înscrisă în Registrul
Național al Mărcilor, ținut de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci).

6
 UNIVERSITATEA HYPERION
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE

BIBLIOGRAFIA

 Suport de curs Dreptul Proprietății Intelectuale

 https://ro.wikipedia.org/wiki/Brevet_de_inven%C8%9Bie
 http://ropatent.com/index.php/ro/brevetul-de-inventie-brevete-inregistrare/