Grile proceduri speciale și executare

1. Sesizată cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei, instanţa:

a) poate pronunţa o soluţie mai blândă decât cea cu privire la care s-a încheiat acordul;
b) poate obliga inculpatul la plata despăgubirilor civile chiar dacă între părţi nu s-a încheiat
tranzacţie sau acord de mediere;
c) poate admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei numai cu privire la unii dintre inculpaţi.

2. Instanţa, analizând acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între procuror şi inculpat:

a) îl respinge, dacă apreciază că din probele administrate nu rezultă suficiente date cu privire la
vinovăţia inculpatului;
b) îl respinge, dacă apreciază că pedeapsa principală cu privire la care s-a ajuns la acord este prea
mare în raport cu gravitatea redusă a faptei;
c) îl admite, chiar dacă acesta priveşte doar o parte dintre faptele cu privire la care s-a început
urmărirea penală şi s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat.

3. Instanţa respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei:

a) atunci când apreciază că soluţia cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi
inculpat este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracţiunii;
b) atunci când una dintre infracţiunile care fac obiectul acordului de recunoaştere a vinovăţiei se
pedepseşte de lege cu închisoare mai mare de 20 ani;
c) dacă acesta nu priveşte toate faptele reţinute în sarcina inculpatului în ordonanţa de punere în
mişcare a acţiunii penale.

4. Referatul de evaluare a inculpatului minor în cauzele penale se dispune în mod obligatoriu:

a) de organele de urmărire penală în cursul urmăririi penale;
b) de instanţa de judecată în cursul judecăţii, indiferent dacă referatul a fost efectuat sau nu în
cursul urmăririi penale;
c) de instanţa de judecată în cursul judecăţii, cu excepţia situaţiei în care referatul a fost efectuat
în cursul urmăririi penale.

5. Acordul de recunoaștere a vinovăției poate fi încheiat:

a) de inculpatul minor în vârstă de 16 ani, cu încuviințarea reprezentantului legal, numai dacă are
ca obiect o măsură educativă neprivativă de libertate;
b) de inculpatul major care recunoaște două din cele trei fapte pentru care s-a pus în mișcare
acțiunea penală și acceptă încadrarea juridică a acestora;
c) numai de inculpatul care recunoaște în totalitate faptele pentru care s-a pus în mișcare acțiunea
penală și acceptă încadrarea juridică a acestora.
6. Instanţa sesizată cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei, în condiţiile art. 480 şi următoarele
Cod procedură penală:
a) va schimba încadrarea juridică a faptei reţinute în acord, atunci când constată că această
încadrare este una greşită;
b) va respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei atunci când inculpatul, în faţa instanţei de
judecată, retrage consimţământul valabil exprimat în cursul urmăririi penale;
c) va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv în cauză, atunci când
admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei care prevede pedeapsa închisorii cu suspendarea sub
supraveghere a executării acesteia.

7. În cauzele cu inculpaţi minori:

a) nu este obligatorie citarea de către organul de urmărire penală a părinţilor inculpatului minor
în vârstă de 17 ani, la confruntarea acestuia cu persoana vătămată;
b) la punerea în executare a măsurii educative a consemnării la sfârşit de săptămână trebuie
chemat reprezentantul serviciului de probaţiune;
c) instanţa, în cursul judecăţii, va constata nulitatea declaraţiei inculpatului minor, dată în cursul
urmăririi penale în lipsa unui avocat ales sau desemnat din oficiu.

8. Acordul de recunoaștere a vinovăției:

a) Nu poate fi încheiat de către un inculpat minor; (potrivit art. 478 alin. (6) CPP inculpatul
minor poate încheia un acord de recunoaștere a vinovăției, cu încuviințarea reprezentantului
legal)
b) Se încheie în formă scrisă, numai după punerea în mișcare a acțiunii penale; (potrivit art. 481
alin. (1) CPP și art. 478 alin. (1) CPP)
c) Nu poate fi încheiat doar cu unii dintre inculpați, atunci când acțiunea penală s-a pus în
mișcare față de mai mulți inculpați, întrucât s-ar aduce atingere prezumției de nevinovăție a
acestora din urmă (potrivit art. 478 alin. (5) CPP, dacă acțiunea penală s-a pus în mișcare față de
mai mulți inculpați, se poate încheia un acord de recunoaștere a vinovăției distinct cu privire la
fiecare dintre aceștia, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție a inculpaților pentru care
nu s-a încheiat un acord)

9. În procedura specială privind acordul de recunoaștere a vinovăției:

a) Acordul de recunoaștere a vinovăției are ca obiect doar săvârșirea faptei în materialitatea ei,
iar nu și încadrarea juridică, aceasta putând fi schimbată de instanța sesizată cu acordul; (potrivit
art. 479 CPP acordul de recunoaștere a vinovăției are ca obiect și încadrarea juridică a faptei)
b) Acordul de recunoaștere a vinovăției se poate încheia și în lipsa unor probe suficiente privind
fapta și vinovăția inculpatului, dacă acesta recunoaște fapta în totalitate; (potrivit art. 480 alin.
(2) CPP, acordul se încheie atunci când există din probele administrate rezultă suficiente date cu
privire la existența faptei și vinovăția inculpatului)
c) Instanța sesizată cu acordul de recunoaștere a vinovăției poate admite acordul doar cu privire
la unii dintre inculpați, atunci când acesta a fost încheiat cu mai mulți inculpați. (potrivit art. 485
alin. (2) CPP instanța poate admite acordul numai cu privire la unii dintre inculpați)

10. În cauzele cu infractori minori:

a) Judecata se realizează potrivit regulilor de competență obișnuită, de completul specializat în
cauzele cu infractori minori din cadrul instanței; (art. 507 alin. (1) CPP – de judecători anume
desemnați)
b) Inculpatul care a săvârșit infracțiunea în timpul când era minor este judecat potrivit procedurii
aplicabile în cauzele cu infractori minori, chiar dacă la data sesizării instanței împlinise vârsta de
18 ani; (art. 507 alin. (3) – dacă la data sesizării instanței nu a împlinit 18 ani)
c) Cauzele cu inculpați minori se judecă în ședință nepublică. (art. 509 alin. (2) CPP)

11. În procedura contestaţiei la executare:

a) calea de atac împotriva hotărârii pronunţate în soluţionarea contestaţiei la executare este
contestaţia;
b) contestaţia la executare prin care se invocă o cauză de împiedicare la executare este de
competenţa instanţei care a pronunţat hotărârea ce se execută;
c) contestaţia la executare este de competenţa instanţei de executare, în toate cazurile.