Sunteți pe pagina 1din 7

Jurisprudenta relevanta in dosarele pe clauzele abuzive

din contracte. Motivarea Tribunalului Bihor intr-un dosar


in care BCR a actionat in instanta un client
Adaugat de Redactor Infolegal.ro pe 11/05/13
Cuvinte cheie: bcr, clauze abuzive, credit bcr, dobanda variabila, legea 193/2000, Nestor
Nestor Diculescu Kingston Petersen, proces clauze abuzive, Tribunalul Bihor
Legaturi: Jurisprudenta romaneasca

| Mai mult

G.V. din Oradea a luat un credit imobiliar de 105.000 de euro de la


BCR in martie 2008. Dobanda era fixa, de 6,2% in primul an, si variabila din al doilea an,
dupa formula: „dobanda curenta este formata din dobanda de referinta variabila, care se
afiseaza la sediile BCR, la care se adauga 1,20 puncte procentuale”, potrivit art. 4 din
contract. Art. 7 din contractul de credit enumera comisioanele variabile in functie de evolutia
pietei financiar bancare, iar art. 2.10, cu titlul „Dobanda variabila” din Conditile generale de
creditare prevedea ca pe parcusul derularii creditului banca poate modifica dobanda fara
consimtamantul Imprumutatului, in functie de costul resurselor de creditare, noul procent de
dobanda aplicandu-se de la data modificarii acestuia, la soldul creditului existent”.

Ceea ce s-a si intamplat. Intre cele doua parti a intervenit, brusc, criza financiara, astfel ca,
dupa primul an, dobanda a crescut la peste 10%, si rata lunara a crescut in consecinta.

Simtindu-se nedreptatit si lovit in buzunare de evolutia dobanzii BCR, rata ii crescuse de la


700 la 1.000 de euro, plus ca leul se depreciase puternic, clientul s-a adresat Comisariatului
Judetean pentru Protectia Consumatorilor in iulie 2009.

In mai 2011, obtinuse o decizie definitiva si irevocabila la Tribunalului Bihor impotriva BCR,
dupa ce a reclamat clauzele expuse mai sus. Instanta a hotarat ca acestea sunt abuzive, potrivit
legii 193/2000, si a dispus eliminarea lor, iar creditul a ramas, astfel, fara dobanda.

BCR si-a dat clientul in judecata pentru ca n-a vrut sa semneze

BCR si-a vazut contractul cam usor descoperit pe partea de costuri si a chemat clientul sa
semneze un act aditional, prin care dobanda sa fie calculata in functie de Euribor 6M + 4,4 pp,
plus o serie de comisioane, dintre care unul de administrare de 27 de euro pe luna.

Negocierile nu au mers tocmai bine. Clientul a cerut ca dobanda sa ii fie calculata in functie
de Euribor 6M, dar la care sa se adauge marja initiala din contract, de 1,2 pp.
In fata acestui impas, BCR a ales calea justitiei si si-a dat clientul in judecata in noiembrie
2011, reprezentata de avocatii de la Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, sperand ca
instanta il va forta pe consumator sa semneze actul aditional – lucru rar intalnit.

In subsidiar, daca judecatorii nu se pot obliga sa stabileasca aceasta formula de dobanda,


atunci banca a solicitat instantei “sa constate abuzul de drept al paratilor manifestat prin
refuzul acestora de a incheia Actul Aditional si reaua credinta in negocieri; sa constate lipsa
de utilitate a contractului in ceea ce o priveste pe reclamanta din pricina refuzului culpabil al
paratilor de incheiere a Actului Aditional si creditul sa fie declarat scadent anticipat”, dupa
cum se arata in motivarea deciziei Tribunaului Bihor.

Clientul, care a capatat statutul de parat, a cerut ca actiunea sa fie respinsa, iar printr-o cerere
reconventionala, daca instanta va vrea sa puna o dobanda, aceasta sa fie Euribor + 1,2 pp.

In tot acest timp, oradeanul a continuat sa plateasca o dobanda de aproape 10% (calculata
dupa Euribor + 8,9 pp, formula rezultata din aplicarea OUG 50/2010 si respinsa de client) si o
rata lunara de 1.000 de euro.
Judecatoria: dobanda sa fie fixa

In iulie 2012, Judecatoria Oradea s-a pronuntat. Dobanda creditului sa fie de 6,2%, fixa ca in
primul an. Judecatoria a sustinut ca legislatia europeana nu ii da dreptul sa modifice clauzele
contractului, ci doar sa le elimine in cazul in care sunt abuzive.

“Instanta a reiterat faptul ca prin Legea nr. 193/2000 care a transpus continutul Directivei
Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 prin care s-a stabilit in mod expres competenta
instantei de judecata de a constata caracterul abuziv, interpretand aceastia Directiva, Curtea de
Justitie a Comunitatilor Europene a stabilit in cauza Banco Espaniol de Credito S.A versus
Joaquin Calderon Camino (C – 618/10) ca protectia acestui act normativ se opune unei
reglementari a unui stat membru care permite instantei nationale, atunci cand constata
nulitatea unei clauze abuzive cuprinse intr-un contract incheiat intre un vanzator sau un
furnizor siun consumator, sa completeze respectivul contract modificand continutul acestei
clauze”, a sustinut Judecatoria, asa cum se arata in motivarea deciziei Tribunaului Bihor,
document la care ne vor referi in continuare.

Cum hotararea Judecatoriei n-a fost pe placul niciunei parti, ambele au atacat-o cu recurs.
BCR a cerut acelasi lucru pe fond, in timp ce clientii au cerut ca ca instanta sa stabileasca
dobanda ca fiind Euribor + 1,2 pp, iar daca acest capat de cerere este respins, atunci banca sa
fie obligata la restituirea integrala a tot ceea ce a perceput si incasat in temeiul clauzelor
declarate abuzive in procesul anterior.

Cum s-a aparat BCR in recurs

La tribunal, avocatii BCR de la NNDKP au invocat cam aceleasi lucruri ca la procesul de


fond. Anume ca un contract nu poate continua fara dobanda, din moment ce o societate
comerciala are ca obiect profitul si un credit cu o marja de 1,2 pp sau o dobanda 0 nu poate
genera profit.

“Este de domeniul evidentei ca un credit bancar nu poate fi acordat in mod gratuit (respectiv,
fara a exista obligatia imprumutatilor de a plati dobanda si, dupa caz, comisioane pentru
anumite servicii conexe). Bancile sunt societati comerciale lucrative, avand drept scop
obtinerea de profit – prin urmare, eventuale acte de creditare facute cu titlu gratuit ar fi nule,
pentru incalcarea principiului specializarii capacitatii de folosinta a imprumutatorului. Pe de
alta parte, din prevederile cotractului de credit se desprinde fara dubiu concluzia ca partile nu
au avut in vedere acordarea cu titlu gratuit a creditului (nici raponat la intreaga perioada de
creditare, nici raportat la fractiuni din aceasta perioada)”, retine Tribunalul din sustinerile
BCR.

Banca mai sustine ca dobanda pe care ar fi dorit sa o impuna clientul este mai mica decat
dobanda la depozite, iar astfel “ar fi nevoita sa acorde paratilor creditul in pierdere, cu
incalcarea dreptului de proprietate privata si a dreptului la libertate economica”.

[...]

Motivarea instantei

Instanta de recurs a decis ca au dreptate clientii bancii, si ca BCR trebuie sa aplice decizie
definitiva din 2011, prin care clauzele abuzive din contract sunt eliminate. Astfel, BCR a
pierdut de doua ori procesul pe aceleasi clauze.

Pe scurt, Tribunalul Bihor spune ca legea si jurisprudenta europeana dau dreptul instantelor de
a elimina clauzele abuzive din contracte, chiar daca acestea se refera la elementele de pret.
Tribunalul se refera la mai multe decizii ale Curtii de Justitie a Uniunii Europene care au
statuat ca o instanta nationala, desi nu are voie sa modifice prevederile clauzelor contractuale,
are dreptul sa le inlatura in cazul in care sunt abuzive, in sensul ca acestea creaza dezechilibre
intre drepturile si obligatiile consumatorilor in fata comerciantilor. Cei din urma au o putere
mai mare si impun forma contractelor, la care consumatorii nu pot decat sa adere, fara
posibilitatea negocierii.

Astfel, chiar daca un contract semnat este legea partilor, in situatiile in care acesta nu respecta
legea si nu este facut cu buna-credinta, jurisprudenta permite instantelor sa intervina peste el.

Comerciantul sau prestatorul de servicii are obligatia sa prezinte contracte a caror clauze sunt
clare si fara echivoc. In cazul contractelor de credit, clauzele privind costurile totale trebuie sa
fie redactate transparent, astfel incat sa permita consumatorul sa cunoasca modul in care
variaza (daca vorbim de costuri variabile).

Redam mai jos motivele pentru care instanta a respins recursul BCR si l-a admis pe cel al
clientului:

“Cu titlu preliminar trebuie precizat ca in materia contractelor de consum legiuitorul national
si cel european au urmarit in anumite ipoteze atenuarea principiului pacta sunt servanda, dand
instantei de judecata posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelor unui contract sau de a-l
anula in masura in care retine ca acesta cuprinde clauze abuzive. O asemenea interventie nu
este de natura sa infranga principiul fortei obligatorii a contractelor consacrat de art. 969 alin.
1 C. civ. intrucat libertatea contractuala nu este identica cu una absoluta sau discretionara de a
contracta. Un contract are putere de lege intre parti intrucat este prezumat a fi dominat de
buna-credinta si utilitate pentru partile contractante. Forta juridica deplina este recunoscuta
numai acelor conventii care nu intra in conflict cu principiul constitutional al bunei-credinte si
cu bunele moravuri. In caz contrar el nu poate fi opus partilor, tertilor sau instantei de
judecata.
Mai mult, nu trebuie omis ca art. 969 C civ. nu are o existenta de sine statatoare in ansamblul
dispozitiilor Codului civil, ci el este inseparabil de art. 970 alin.l C civ., executarea cu buna-
credinta a obligatiilor fiind rezultatul firesc al obligativitatii contractului. Un contract ramane
legea partilor numai in masura in care nici una dintre acestea nu ignora sau incalca cu buna
stiinta indatoririle care ii revin potrivit asumarii si executarii cu buna-credinta a prestatiilor.

Tot cu titlu preliminar, trebuie mentionat ca, prin Legea nr. 157/ 2005 Romania a ratificat
Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria si Romani la Uniunea Europeana.

Potrivit art.148 alin.l si 4 din Constitutia Romaniei prevederile Tratatelor Constitutive ale UE
si ale celorlalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de
dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Prin
urmare, dispozitiile Directivei 93/ 13/CEE au aplicabilitate directa, precum si prioritate fata
de dispozitiile nationale .

Prin Legea nr. 193/2000 a fost transpus continutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5
aprilie 1993 care a stabilit in mod expres competenta instantei de judecata de a constata
caracterul abuziv. lnterpretand aceasta Directiva Curtea de Justitie a Uniunii Europene
(CJUE) a stabilit in cauza Oceane Grupo Editorial S.A versus Rocio Murciano Quintero (C-
240/98) ca protectia acestui act normativ confera judecatorului national de a aprecia din oficiu
caracterul abuziv al unei clauze contractuale in masura in care este investit cu formularea unei
cereri intemeiate pe ea.

Potrivit jurisprudentei constante a CJUE, sistemul pus in aplicare prin Directiva 93/13 se
bazeaza pe ideea ca un consumator se gaseste intr-o situatie de inferioritate fata de un
vanzator sau un furnizor in ceea ce priveste atat puterea de negociere, cat si nivelul de
informare, situatie care il conduce la adeziunea la conditiile redactate in prealabil de catre
vanzator sau furnizor, fara a putea exercita o influenta asupra continutului acestora (pct. 37
din Ordonanta Curtii in cauza G76/10).

De altfel, negocierea a constat in posibilitatea intimatului intervenient de a alege intre ofertele


mai multor institutii bancare, insa recurenta nu a probat negocierea efectiva a clauzelor
contractuale. Astfel, potrivit art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, daca un comerciant pretinde
ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui
sa prezinte probe in acest sens, insa in cauza recurenta reclamanta nu a prezentat nici un fel de
probe. Curtea de Justitie a Uniunii Europene s-a pronuntat in cauza C76/10, Pohotovos? s.r.o.
impotriva Iveta Kor?kovská, prin Ordonanta din 16.11.2010, cu privire la problema daca
mentionarea DAE in contractul de credit de consum constituie o informatie esentiala acestui
contract si in consecinta, lipsa unei asemenea mentiuni permite sa se considere ca, in sensul
an. 4 alin. 2 din Directiva 93/13, clauzele acestui contract nu sunt exprimate in mod clar si
inteligibil astfel incat clauza privind costul acestui credit va putea sa faca obiectul unei
aprecieri din partea instantei nationale cu privire la caracterul abuziv in sensul alin. 3 din
aceeasi directiva.

Or, potrivit pct. 1 !it r) din Anexa la Legea nr. 193/2000, sunt considerate clauze abuzive
acele clauze care permit comerciantului obtinerea unor sume de bani de la consumator, in
cazul neexecutarii sau finalizarii contractului de catre acesta din urma, fara a prevedea
existenta compensatiilor in suma echivalenta si pentru consumator, in cazul neexecutarii
contractului de catre comerciant.
Astfel, in ce priveste constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevazute la art. 4 din
contractul de credit, privind dobanda variabila, instanta constata ca acestea respecta
dispozitiile Legii nr. 193/ 2000, astfel: in ceea ce priveste caracterul abuziv al clauzei cuprinse
la art. 4 din contractele incheiate instanta de recurs retine ca la data incheierii contractului
dobanda curenta a fost stabilita de 6,2 % pe an si fiind variabila, cea curenta fiind formata din
dobanda de referinta valabila, care se afiseaza la sediile banci la care se adauga 1,20 p. p., iar
la punctul 2.10.a din conditiile generale de creditare s-a prevazut ca banca poate modifica
dobanda, fara consimtamantul consumatorului, in functie de costul resurselor de creditare,
noul procent de dobanda aplicandu-se de la data modificarii acestuia la soldul creditului
existent.

Stabilirea unei asemenea clauze de modificare poate fi justificata in ipoteza contractelor de


credit a caror derulare este stabilita pe o perioada mare de timp conform art. 1 lit. a alin. 2 din
Legea nr. 193/2000, motivul care genereaza modificarea dobanzii trebuie sa fie circumscris
unor ipoteze clare si sa poata fi verificate de consumator. In speta, recurentul avand
posibilitatea verificarii dobanzii prin raportarea acesteia la elemente de ordin obiectiv la care
face referire 2.10.a din conditiile generale de creditare, respectiv sa solicite pe calea dreptului
comun pe baza unei expertize de specialitate daca dobanda a fost majorata fara temei si daca
in functie de costul resurselor de creditare, a fost corect majorata prin raportare la costurile
initiale, si sa solicite eventualele diferente.

In ceea ce priveste motivul invocat de recurenta reclamanta prin care se invoca negocierea
Conventiei de credit si implicit, inaplicabilitatea Legii nr. 193/2000, tribunalul retine ca
potrivit jurisprudeniei constante a CJUE, sistemul pus in aplicare prin Directiva 93/13 se
bazeaza pe ideea ca un consumator se gaseste intr-o situatie de inferioritate fata de un
vanzaror sau un furnizor in ceea ce priveste atat puterea de negociere, cit si nivelul de
informare, situatie care il conduce la adeziunea la conditiile redactate in prealabil de catre
vanzator sau furnizor, fara a putea exercita o influenta asupra continutului acestora (pct. 37
din Ordonanta Curtii in cauza C76/10).

Or, potrivit pct. 1 lit r) din Anexa la Legea nr. 193/2000, sunt considerate clauze abuzive
acele clauze care permit comerciantului obtinerea unor sume de bani de la consumator, in
cazul neexecutarii sau finalizarii contractului de catre acesta din urma, fara a prevedea
existenta compensatiilor in suma echivalenta si pentru consumator, in cazul neexecutarii
contractului de catre comerciant.

De altfel, negocierea indicata de recurenta reclamanta a constat in posibilitatea intimatului


intervenient de a alege intre ofertele mai multor institutii bancare, insa recurenta nu a probat
negocierea efectiva a clauzelor contractuale. Astfel. potrivit art. 4 alin. 3 din Legea nr.
193/2000, daca un comerciant pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata
direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens, insa recurentele nu
au prezentat nici un fel de probe.

Curtea de Justitie a Uniunii Europene s-a pronuntat in cauza C 76/10, Pohotovos? s.r.o.
impotriva Iveta Kor?kovská, prin Ordonanta din 16.11.2010, cu privire la problema daca
mentionarea DAE in contractul de credit de consum constituie o informatie esentiala acestui
contract si, in consecinta, lipsa unei asemenea mentiuni permite sa se considere ca, in sensul
art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13, clauzele acestui contract nu sunt exprimate in mod clar si
inteliglbil, astfel incat clauza privind costul acestui credit va putea sa faca obiectul unei
aprecieri din partea instantei nationale cu privire la caracterul abuziv in sensul art. 3 din
aceeasi directiva.

Cu privire la clauza prev. de art. 4 din contract instanta retine ca ia cauza C76/10, Curtea arata
ca art. 4 din Directiva 87/ 102 (abrogata la data de 12.05.2010 prin Directiva 2008/48, ulterior
incheierii contractului de credit din cauza) prevede ca conractul de credit trebuie intocmit in
scris si ca acest document trebuie sa cuprinda mentiunea DAE, precum si conditiile potrivit
carora aceasta din urma poate fi aplicata. Prin aceasta directiva se prevad modalitatile de
calcul a DAE si (se) precizeaza ca trebuie calculata la momentul incheierii contractului.

Se precizeaza de catre CJUE ca aceasta informare a consumatorului asupra costului global al


creditarii, sub forma unei dobanzi calculate potrivit unei formule matematice unice, are o
importanta esentiala. Pe de o parte, aceasta informatie, care trebuie comunicata din etapa
publicitatii, contribuie la transparenta contractului in sensul ca permite consumatorului sa
compare ofertele de creditare. Pe de alta parte, ea permite consumatorului sa aprecieze
intinderea obligatiei sale (pct. 70 din cauza C76/10).

In consecinta, Curtea stabileste ca acea contraprestatie la care este indrituita o institutie de


credit sub forma cunoscuta DAE, este o informatie esentiala a contractului, prin urmare este
inclusa in notiunea de obiect principal al conventiei de credit.

Pe de alta parte, o instanta nationala este competenta sa aprecieze caracterul abuziv al unei
asemenea clauze in sensul art. 3 din Directiva 93/13. “Astfel, chiar daca clauza privind DAE
poate fi asimilata ca fiind sub influenta excluderii prevazute la articolul mentionat, trebuie
amintit ca, desi clauzele prevazute la art. 4. alin. 2 din Directiva 87/102 intra in domeniul
reglementat de Directiva 93/13, nu sunt scutite totusi de aprecierea caracterului lor abuziv
decat in masura in care instanta nationala competenta considera, in urma unei analize de la
caz la caz, ca acestea au fost redactate de vanzator sau furnizor in mod clar si inteligibil
(Hotararea din 03.06.2010, Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid, G484/08,
nepublicata, punctul 32).”

Prin urmare, chiar daca dobanda si comisionul de risc se includ in notiunea de pret al
contractului, ele pot fi analizate sub aspectul caracterului abuziv, daca nu sunt redactate in
mod clar si inteligibil. Ori in speta clauza privind DAE nu respecta cerintele impuse de
dispozitiile L 193/2000″, se arata in motivarea instantei.

Pozitia BCR cu privire la decizia instantei (update 4 noi, 15:31)


“BCR respecta legea, reglementarile bancare si rolul ANPC in protectia drepturilor
consumatorilor. Nu vom da satisfactie, insa, celor care incalca angajamentele contractuale
asumate sau incearca, pur si simplu, sa evite rambursarea creditelor. Pe baza argumentelor
juridice si economice, instantele au dat castig de cauza bancii in majoritatea acestor tipuri de
procese. Vom contracara cu fermitate toate pretentiile pe care le consideram lipsite de
valabilitate.

Deciziie ICCJ prin care s-au solutionat irevocabil in favoarea bancii toate cauzele ajunse la
nivelul acestei instante (vizand dobanda variabila perceputa de banca) sunt foarte relevante:
- critica constatarea identitatii intre “dobanda de referinta variabila” si Euribor;
- se concluzioneaza ca atunci cand “este sesizat un diferend in legatura cu un act juridic,
indiferent daca este unilateral sau bilateral, ale carui clauze sunt clare si precise, judecatorul
care solutioneaza fondul trebuie sa-l aplice in litera si spiritual lui, neavand dreptul sa-I dea
alt inteles; instantei nu ii este permis sa treaca peste termenii conveniti de parti in contract,
interpretand gresit actul de vointa al partilor sau atribuindu-I un alt inteles;
- se concluzioneaza ca, toate clauzele din contractele supuse analizei sunt clare si exprima
vointa reala a partilor care au convenit in privinta modului de determinare a dobanzii
variabile“, se arata in pozitia BCR remisa

O alta caracteristica pentru care atat comisionul de administrare cat si cel de risc comporta o
natura abuziva, se refera la aplicarea lui la soldul creditului.

In esenta, banca daca pune la dispozitie si “administreaza” 1 leu sau 10 lei, din punct de
vedere informatic sau organizatoric, aceasta foloseste aceleasi metode fara importanta de
esenta asupra cuantumului, motiv pentru care este evident, ca insasi formula de aplicare la
soldul creditului, nu este echitabila din punctul de vedere al contraprestatiei efective.