CURS 6

CAZURILE DE ÎNLĂTURARE DE LA APLICARE A LEGII STRĂINE

În conformitate cu dispozițiile art.2564 C.civ. (”Înlăturarea aplicării legii străine”) în

situația în care norma conflictuală română trimite la un sistem străin, de regulă legea străină
urmează să fie aplicată.

Pe cale de excepție, legea străină nu se aplică dacă:

- încalcă ordinea publică de drept internațional privat;

- legea străină respectivă a devenit competentă prin fraudarea legii române.

Acestor cazuri li se adaugă și cel excepțional prevăzut de art.2565 C.civ. care

precizează că, în mod excepțional aplicarea legii determinată potrivit Codului civil(Cartea a
VII-a) poate fi înlăturată dacă, datorită circumstanțelor cauzei, raportul juridic are o legătură
foarte îndepărtată cu această lege.

1. ORDINEA PUBLICĂ DE DREPT INTERNAȚIONAL PRIVAT

1.1. Noțiune și condiții

Așa cum am arătat, legea străină competentă în temeiul normelor conflictuale nu poate
fi aplicată unui raport cu element străin dacă vine în contradicție cu ordinea publică a țării
forului.

Ordinea publică de drept internațional privat este mijlocul prin care se înlătură
aplicarea legii străine competente, dacă această lege este contrară principiilor și drepturilor
fundamentale ale dreptului instanței.

Sub raport terminologic, ”ordinea publică de drept internațional privat” se deosebește

de ”ordinea publică de drept intern”.

Cu toate că ambele aparțin dreptului român, ”ordinea publică de drept internaționl

privat” se aplică în raporturile private cu element de extraneitate, în timp ce ”ordinea publică
de drept intern” are incidență în raporturile juridice interne.

Ordinea publică de drept internațional privat poate fi invocată dacă sunt îndeplinite,
cumulativ, două condiții:
 - legea străină trebuie să fie competentă, potrivit normelor conflictuale ale forului,
să reglementeze raportul juridic cu element de extraneitate;
- legea străină aplicabilă trebuie să fie contrară principiilor fundamentale ale
dreptului instanței.

Ordinea publică intervine doar dacă deosebirile dintre reglementările în prezență sunt
esențiale. Pentru fiecare caz în parte instanța va stabili dacă aplicarea legii străine încalcă un
principiu fundamental de drept al forului.

1.2. Ordinea publică în dreptul internațional privat român

În dreptul internațional privat român ordinea publică este reglementată prin

dispozițiile art.2564 alin. (11 și 12) și art.2567 C.civ. precum și prin art.1082 C.proc.civilă.

1.2.1. Conținutul noțiunii de ordine publică de drept internațional privat român

Conținutul noțiunii de ordine publică de drept internațional privat îl reprezintă

principiile fundamentale de drept român, ale dreptului Uniunii Europene și ale drepturilor
fundamentale ale omului.

Acest conținut are caracter abstract, conținutul concret fiind stabilit prin una din
modalitățile:

- în principiu, conținutul noțiunii de ordine publică de drept internațional privat

este determinat de instanța de judecată;
- legiuitorul poate stabili explicit anumite norme juridice a căror încălcare
constituie un temei pentru invocarea ordinii publice de drept internațional privat
român, și pentru înlăturarea de la aplicare a legii străine competente, dar contrară
normelor juridice respective.

1.2.2.Invocarea ordinii publice

Ordinea publică se invocă prin formularea excepției de ordine publică. Fiind o

excepție de fond, ordinea publică poate fi invocată, în principiu in limine litis (până la prima
zi de înfățișare). Excepția poate fi invocată de către oricare parte interesată sau de către
instanță, din oficiu.

Dacă exccepția de ordine publică se admite, reținându-se că legea străină vine în

contradiție cu ordinea publică română, se înlătură producerea de către legea străină a efectelor
pe teritoriul României.
 Soluția instanței prin care constată contradicția legii străine cu ordinea publică, nu
afectează conținutul legii străine. Acesta se poate aplica atât în statul căreia îi aparține ,cât și
pe teritoriul altor state cu a căror ordine publică nu vine în contradicție.

1.2.3. Caracterele ordinii publice în dreptul internațional privat român1

Caracterele ordinii publice o individualizează ca o noțiune proprie în spațiul

conflictelor între legile naționale.

Acestea sunt:

a) din perspectiva criteriului teritorial, ordinea publică are caracter național, ceea ce
înseamnă că se interpretează prin prisma sistemului de drept al statului respectiv. Caracterul
național presupune că fiecare stat are propriile sale reglementări imperative cu privire la
ordinea publică de drept internațional privat a acelor state;

b) sub raport temporal, ordinea publică de drept internațional privat are caracter
actual. Caracterul actual înseamnă că la momentul pronunțării unei hotărâri se va ține seama
de ordinea publică din acel moment și nu de ordinea publică din momentul încheierii
raportului juridic, deoarece conținutul ordinii publice se poate modifica în timp în cadrul
aceluiași sistem de drept.

De pildă, schimbarea reglementării în materia divorțului în sistemul nostru de drept

(acesta se poate pronunța și pe cale administrativă ori prin procedură notarială), conduce la
modificarea conținutului ordinii publice în dreptul intenațional privat.

c) din punct de vedere material (pe fond) ordinea publică are caracter de excepție de
la regula după care legea străină competentă trebuie aplicată raportului cu element de
extraneitate. Caracterul de excepție de la regulă al ordinii publice face ca acesta să fie de
strictă interpretare, adică poate să fie interpretată doar restrictiv, nu și extensiv. Totodată,
caracterul de excepție are drept consecință împrejurarea potrivit căreia ordinea publică
împiedică producerea pe teritoriul României doar a efectelor care sunt strict contrare
principiilor fundamentale de drept ale forului, celelalte efecte fiind recunoscute și aplicate.

d) din punct de vedere spațial, ordinea publică are caracter variabil în spațiu, întrucât
conținutul ei este diferit de la un sistem de drept la altul. Ordinea publică se interpretează din
perspectiva sistemului de drept căruia îi aparține instanța.

1
A se vedea, C.-Paul Buglea, op.cit., p.54-55; Ioan Mavovei, op.cit.,p.96-97.
 1.3. Distincția între ”ordinea publică de drept internațional privat” și ”ordinea
publică de drept intern”

Între ”ordinea publică de drept internațional privat” și ”ordinea publică de drept

intern”

există asemănări și deosebiri.

În rândul asemănărilor se includ:

a) ambele noțiuni își extrag conținutul din principiile de drept intern al statului;

b) ambele instituții urmăresc apărarea intereselor statului respectiv:

c) ambele instituții cenzurează aplicarea unei legi.

Deosebirile dintre ”ordinea publică de drept internațional privat” și ”ordinea publică

de drept intern” sunt:

a) – au sfere de aplicare diferite. Sfera de aplicare a ”ordinii publice de drept

internațional privat” este mai restrânsă decât cea a ”ordinii publice de drept intern”. Pe cale de
conscință, nu tot ceea ce constituie ordine publică de drept intern aparține și ordinii publice de
drept internațional privat. Statele reglementează mai strict ordinea publică de drept intern,
unde limitează autonomia de voință a părților.Normele de ordine publică de drept
internațional privat nu mai sunt reglementate cu aceeași strictețe ca cele de ordine publică de
drept intern, deoarece se urmărește, în principal, corelarea sistemelor de drept aparținând unor
state diferite.

b) – au scopuri diferite.Ordinea publică de drept intern are scopul de a împiedica

producerea efectelor actelor juridice contrare normelor de ordine publică de drept intern.
Așadar, în raporturile juridice de drept privat intern, ”ordinea publică internă” limitează
autonomia de voință a părților. De cealaltă parte, ”ordinea publică de drept internațional privat
român” are ca scop împiedicarea aplicării efectelor unei legi străine pe teritoriul statului
forului.

c) – au caractere diferite. Astfel, ”ordinea publică de drept intern” are caracter

restrictiv, deoarece limitează dreptul părților de a acționa în sensul producerii unor efecte
juridice. În schimb, ordinea publică din dreptul internațional privat prezintă un caracter
permisiv, arătând până unde se poate aplica în țara forului o lege străină.
 1.4. Efectele invocării ordinii publice de drept internațional privat

Efectele invocării ordinii publice se produc în funcție de : conflictele de legi în spațiu;

conflictele de legi în timp și spațiu și în cadrul conflictului de legi în spațiu și în timp și
spațiu, concomitent2.

a) Efectele ordinii publice invocate în conflictele de legi în spațiu, se produc în

materia constituirii drepturilor. În situația când pe teritoriul țării forului se naște, modifică,
transformă sau stinge raportul juridic, autoritatea competentă va decide dacă legea străină
aplicabilă în cauză nu contravine unui principiu fundamental al dreptului intern. Intervenția
ordinii publice poate determina un efect negativ și altul pozitiv3.

Efectul negativ al invocării ordinii publice constă în înlăturarea aplicării legii străine
desemnată competentă. Prin urmare, crearea dreptului nu mai are loc. De pildă, înlăturarea
legii străine deoarece permite pactul asupra unei moșteniri nedeschise încheiat conform legii
părților, dar interzis în dreptul local, conduce la efect negativ.

Efectul pozitiv al invocării ordinii publice este legat de cel pozitiv și constă în
aplicarea, de către autoritatea competentă a legii proprii în locul legii străine înlăturate. Spre
exemplu, se produce un efect pozitiv când se aplică legea forului în locul legii străine pentru
că aceasta din urmă prevede unele deosebiri între copilul din căsătorie și cel din afara
căsătoriei.

Prin invocarea ordinii publice, legea forului se va aplica pentru a nu permite

producerea efectelor juridice de către legea străină competentă, și pentru a se substitui
acesteia.

Această soluție este prevăzută și în art.1464 alin.(1) C.civ. potrivit căruia dacă legea
străină este înlăturată pentru că încalcă ordinea publică de drept internaționl privat român, se
aplică legea română.

În ceea ce privește limitele substituirii legii străine de către legea forului, s-a subliniat 4
că această ultimă lege poate înlătura unele dispoziții ale legii străine, contrare ordinii publice
sau celorlalte dispoziții legale străine care nu contravin nemijlocit ordinii publice.

2
A se vedea, Ioan Macovei, op.cit. p.98-99.
3
A se vedea, H. Batiffol, P.Lagarde, Droit international prive, Vol.I, Paris, 1970, p.551, apud Nicoleta Diaconu,
op.cit., p.119.
4
A se vedea, Ioan Macovei, op.cit., p.99.
 b) Efectele invocării ordinii publice în conflictele de legi în timp și spațiu se produc în
domeniul drepturilor câștigate:

Un drept care a fost dobândit într-o țară și care contravine principiilor fundamentale
ale dreptului local, va putea fi totuși recunoscut atunci când ordinea publică din sfera forului
nu se opune recunoașterii unui drept dobândit în străinătate, și care nu poate lua naștere în țara
forului.

Efectul atenuant al ordinii publice nu se produce automat, ci urmare a implicării

instanței forului, care va verifica dacă dreptul născut în altă țară produce efecte juridice, care
sunt natura și limitele acestora.

Invocarea ordinii publice în materia drepturilor dobândite se efectuează în dreptul

internațional privat român potrivit prevederilor art.2567 C.civ., precum și ale art.1080-1082
C.pr.civ.

c) Efectele invocării ordinii publice în conflictul de legi în spațiu și în conflictul de

legi în timp și spațiu.

Invocarea ordinii publice în ambele forme ale conflictelor de legi, face ca legea străină
să nu producă efecte în țara forului.

Cu titlu de exemplu, menționăm că este interzisă în România, fiind contrară ordinii

publice, căsătoria dintre persoane de același sex. De asemenea, orice alte forme de conviețuire
oficializate de cetățeni români sau străini în străinătate, nu unt recunoscute în România, fiind
lipsite de orice valoare juridică (art.277 C.civ.).

2. FRAUDA LA LEGE ÎN DREPTUL INTERNAȚIONAL PRIVAT

2.1. Noțiune

Frauda la lege sau fraudarea legii de drept internațional privat constituie o încălcare
indirectă a legii competente prin utilizarea unor mijloace legale de către părțile unui raport
juridic cu element de extraneitate.

Utilizând această procedură, părțile ies de sub incidența mai exigentă a normelor
legale, astfel că raportul lor juridic va fi cârmuit de alte norme juridice, mai puțin exigente și
mai favorabile părților.
 Mijlocul de fraudare folosit de părți conduce la aplicarea raporturilor juridice în care
sunt implicate părțile altui sistem de drept decât acela care ar fi competent în lipsa fraudei.

Deși mijlocul de fraudare este legal, efectul obținut este ilicit, încălcându-se indirect
legea, sub o aparență legală5.

2.2. Începuturile fraudei la lege

Elaborată în secolul al XIX-lea, noțiunea de fraudă la lege devine instituție a dreptului

odată cu soluționarea, în anul 1875, de către Curtea de Casație franceză, a speței privind pe
prințesa Beauffremont6. Această prințesă, de cetățenie franceză, și-a pus în gând să divorțeze
cu scopul de a se recăsători. Deoarece legea franceză nu îngăduia, în perioada respectivă,
divorțul, prințesa obține doar o separație de corp. Pentru a-și îndeplini visul, prințesa pleacă în
Germania unde dobândește cetățenia Ducatului de Saxa, a cărui lege permitea divorțul. Odată
divorțată, prințesa revine în Franța și se recăsătorește cu prințul Bibescu. Însă primul soț al
prințesei nu vede cu ochi buni divorțul și cere instanței franceze să constate frauda la lege.
Curtea de Casație franceză a stabilit că schimbarea cetățeniei s-a făcut pentru a frauda legea
franceză privind interzicerea divorțului, astfel că atât divorțul obținut în Germania, cât și
căsătoria ulterioară nu sunt opozabile cetățenilor francezi.

2.3. Modalități de fraudare a legii

Există două modalități principale de fraudare a legii și anume :

a) – transformarea unui raport juridic de drept intern într-un raport juridic de drept
internațional privat;

b) – schimbarea punctului de legătură într-un raport de drept internațional privat

preexistent;

a) Transformarea unui raport juridic de drept intern într-un raport juridic de drept
internațional privat. Este modalitatea de fraudare a legii prin care se implementează într-un
raport juridic de drept intern lipsit de un element de extranietate un asemenea element, apt să
declanșeze un conflict de legi. Acest element nou determină aplicarea normei conflictuale
normal competente, care va trimite la un alt sistem de drept decât cel intern.

5
A se vedea, I.P.. Filipescu, A.I. Filipescu, op.cit., p.121 și urm; T.R. Popescu, op.cit., p.104 și urm.; I. Macovei,
op.cit., p.101.
6
A se vedea, Ioan Macovei, op.cit., p. 102
 Exemplul clasic în materie îl constituie acela al unei societăți comerciale care are
personalitate juridică română conferită de elementele sale esențiale (naționalitate, sediu, fond
de comerț) și căreia i se aplică legea română, dar căreia asociații îi stabilesc sediul în
străinătate, eludând astfel legile fiscale românești. Schimbarea sediului dă naștere la un
conflict de legi, și se va aplica respectivei societăți dreptul străin și nu cel român, aplicabil în
condiții normale, dacă nu s-ar fi schimbat sediul.

b) Schimbarea punctului de legătură într-un raport de drept internațional privat

preexistent.

În cazul acestei modalități ne aflăm în prezența unui raport juridic cu elemente de

extranietate, fiind deci un raport de drept internațional privat.

În mod fraudulos, părțile schimbă punctul de legătură al raportului, astfel că acestuia i

se aplică alt sistem de drept decât cel normal competent potrivit normei conflictuale inițiale.
Ca exemplu poate fi dat cazul unui cetățean străin care își schimbă cetățenia tocmai pentru a
beneficia de efectele noii cetățenii în frauda legii competente.

2.4. Domeniile în care poate intervenii fraudarea legii

Frauda la lege poate să se producă în unele domenii, cum ar fi:

- a) statutul persoanei fizice (starea civilă, capacitatea și relațiile de familie ale

persoanei fizice). Frauda constă, de regulă, în împrejurarea că o persoană fizică își
schimbă cetățenia, domiciliul sau reședința, în mod fraudulos7.
- b) statutul organic al persoanei juridice. Potrivit ar.2571 alin. (2) C.civ., Ӕn
cazul în care o persoană juridică își are sediile în mai multe state, se va lua în
considerare legea sediului real, adică centrul principal de conducere și gestiune”.

7
În doctrină, frauda la lege în domeniul statutului persoanei fizice exemplifică prin speța Bertola (a se vedea, C.-
Paul Buglea, op.cit., p.64).
Speța Bertola. Instanța română a fost sesizată cu o acțiune de divorț de către doi soți italieni care aveau
domiciliul în București. Instanța a respins acțiunea motivând că legea italiană la care trimisese norma
conflictuală română, nu permitea divorțul. În această situație, cei doi soți au întreprins demersurile pentru
pierderea cetățeniei italiene, devenind apatrizi. În această calitate au introdus o nouă acțiune de divorț în
România, acțiune care a fost admisă aplicându-se legea română, ca lege a domiciliului lor comun, lege care
îngăduie divorțul.
Speța Mihăescu (a se vedea D.Al.Sitaru, op.cit., p..113). Doamna Mihăescu, cetățeană română, s-a adresat
instanței franceze pentru stabilirea paternității copilului avut din afara căsătoriei cu un cetățean francez.
Aplicând legea personală a copilului, adică legea franceză, instanța de fond a respins acțiunea, pentru că pe
timpul procesului copilul a figurat ca cetățean român. În căile de atac mama copilului obține, potrivit legii
franceze, cetățenia franceză pentru copilul său. Din acest motiv, instanța superioară franceză, constatând că
pretinsul tată și copilul aveau aceeași cetățenie, franceză, a admis acțiunea în stabilirea paternității.
 Societățile comerciale care urmăresc fraudarea legii își aleg punctul de legătură
reprezentat de sediu, într-un paradis fiscal.
- c) regimul juridic al bunurilor mobile. În conformitate cu prevederile art.2617
C.civ., ”constituirea, transmiterea sau stingerea drepturilor reale asupra unui bun
care și-a schimbat așezarea, continuă să fie cârmuite de legea locului unde acesta
se află când s-a produs faptul juridic care a generat, modificat sau a stins dreptul
respectiv”.

Partea interesată va deplasa un bun mobil pe teritoriul unui stat a cărui legislație este
mai favorabilă. De exemplu, se transferă un bun din patrimoniul cultural național, în mod
fraudulos, într-o țară a cărei lege nu prevede restricții legate de bunul respectiv.

-d) forma exterioară a actului juridic. În art.2639 alin.(3) C.civ. se arată că în cazul în
care legea aplicabilă fondului actului juridic impune sub sancțiunea nulității o anumită formă
solemnă, nicio altă lege pentru care părțile pot să opteze, nu poate să înlăture o astfel de
cerință, indiferent de locul încheierii actului. De pildă, pentru că în țara noastră donația este
un act autentic, părțile care vor să fraudeze legea, încheie contractul de donație într-o țară
unde legea acesteia nu cere forma autentică pentru donație.

-e) în materia succesiunii. Fraudarea la lege se poate face prin schimbarea cetățeniei
de către persoana fizică, în scopul de a dispune de o cotitate disponibilă mai mare decât cea
prevăzută de legea sa personală.

2.5. Condițiile fraudei la lege

Ne aflăm în situația fraudei la lege dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: să existe
un act de voință al părților; să fie utilizat un mijloc ilicit; părțile să acționeze cu intenție
frauduloasă; să se producă un rezultat ilicit.

a) actul de voință al părților. Fraudarea legii apare dacă este posibilă și se produce de
către părți modificarea punctului de legătură al unei norme conflictuale cu legături mobile sau
variabile.

b) să fie utilizat un mijloc licit. În acțiunea de fraudare a normei, părțile trebuie să

folosească un mijloc licit, care să determine competența altui sistem de drept decât cel normal
competent. De pildă, mutarea reședinței unei persoane juridice într-un alt stat este un mijloc
licit de fraudare indirectă a legii.
 c) intenția părților de eludare a legii să fie frauduloasă. Părțile trebuie să urmărească
intenționat înlocuirea legii normal competente cu o altă lege favorabilă acestora.

d) rezultatul fraudării să aibă caracter ilicit. Încălcarea normei materiale a forului

prin modalitatea juridică a fraudării să conducă la obținerea unui rezultat favorabil părților,
rezultat care nu era posibil a se produce, sub imperiul normei conflictuale a forului.

2.6. Dovada fraudei la lege

Frauda la lege poate fi dovedită în dreptul internațional privat la fel ca și dreptul

intern, adică prin orice mijloc de probă. Fiind vorba și despre dovedirea unui element
subiectiv, adică a intenției părților, operațiunea este mai complicată, ceea ce presupune
eforturi mai consistente din partea autorității competente în materie.

2.7. Sancțiunea aplicată fraudei la lege

În doctrină au fost formulate mai multe opinii în legătură cu sancțiunea aplicabilă

fraudei la lege.

a) Într-o primă părere8 se exprimă o rezervă legată de sancționarea fraudei la lege,

deoarece o eventuală sancțiune ar conduce la incertitudinea raporturilor juridice. În plus,
poziția subiectivă a părților ar conduce la sporirea nesiguranței operațiunii. Se invocă
argumentul că părțile exercită un drept al lor, prevăzut de lege, care nu prejudiciază altă
persoană.

b) Într-o altă părere9 se susține ideea că sancționarea fraudării legii trebuie să opereze
doar în materia formei actelor juridice și a contractelor. În celelalte domenii nu se justifică
frauda la lege deoarece rezultatul fraudelor este consecința schimbării punctului de legătură.

c) Alți autori10 consideră că frauda la lege se impune a fi sancționată ca în cazul

oricărei încălcări a normelor cu caracter imperativ, deoarece normele conflictuale prezintă
acest caracter. Sancțiunea care se propune este nulitatea actului fraudulos încheiat.

8
A se vedea J.P. Mibóyet, Manuel de droit international prive, 2 Paris, 1928, p.572 apud Ion Macovei, op.cit.,
p.105.
9
A se vedea, P. Arminjon, Precis de droit international commercial, Paris, 1948, p. 106, apud Ioan Macovei,
op.cit., p.105.
10
A se vedea, I.P. Filipescu, A.I. Filipesu, op.cit., p.128; T.R. Popescu, op.cit., p.107.
 d) Potrivit altei susțineri11, în dreptul internațional privat adagiul fraus omnia
corrumpit nu se aplică, în sensul că un act încheiat într-un stat nu poate fi declarat nul în alt
stat, ci doar să nu fie recunoscut, dacă a fost întocmit cu nesocotirea legii.

e) În sfârșit, alți autori12 admit că fraudarea legii trebuie sancționată, dar apreciază că
fraudarea constituie un caz de aplicare a ordinii publice.

În concluzie, sancționarea fraudării legii intervine doar în cazuri speciale, fie sub
forma nulității actului juridic încheiat în fraudarea legii române, fie sub forma inopozabilității
actului în fața autorităților române13.

2.8. Fraudarea legii în dreptul internațional privat român

Fraudarea legii în dreptul intenațional privat român își are sediul în cuprinsul
dispozițiilor art.2564 alin.(1) C.civ., și art. 1096 alin.(1) lit.b) C.pr.civ..

Potrivit art.2564 alin.(1) C.civ., dacă se încalcă ordinea publică în dreptul internațional
privat, ori dacă legea străină a devenit competentă prin fraudarea legii române, atunci se
înlătură aplicarea legii străine. Înlăturarea aplicării legii străine este înlocuită cu aplicarea legii
române.

Tot astfel, conform art.1096 alin (1) C.proic.civ., recunoașterea hotărârii străine poate
fi refuzată pentru oricare dintre următoarele situații...

a) hotărârea este manifest contrară ordinii publice de drept internațional privat

român, incompatibilitatea apreciindu-se ținând seama, în special, de intensitatea legăturii
cauzei cu ordinea juridică română și de gravitatea efectului produs astfel;

b) hotărârea pronunțată într-o materie în care persoanele nu dispun liber de

drepturile lor a fost obținută cu scopul exclusiv de a sustrage cauza incidenței legii aplicabile
conform dreptului internațional privat român.

De asemenea, o prevedere nouă introdusă în Codul civil (art.2615) se referă la

fraudarea legii în cazul bunurilor sustrase fraudulos. Potrivit textului de lege evocat,
revendicarea unui bun furat sau exportat ilegal se poate face fie în temeiul legii statului pe al
cărui teritoriu se afla bunul la momentul furtului ori exportului, fie în baza legii statului pe al

11
A se vedea, P. Lerebours-Pigeonniere, J. Loussouarn, Droit international prive, Dalloz, Paris, 1970, p.491,
apud Ioan Macovei, op.cit., p.105
12
A se vedea, I.P. Filipescu, op.cit., p.159.
13
A s vedea, Nicoleta Diaconu, op.cit., p. 125.
cărui teritoriu se găsește bunul la momentul revendicării, la alegerea proprietarului
revendicator.

În ipoteza în care legea statului pe al cărui teritoriu se afla bunul la momentul furtului
sau exportului nu conține prevederi privind protecția terțului posesor de bună-credință, acesta
din urmă poate invoca aplicarea legii statului pe teritoriul căruia se află bunul la momentul
revendicării.

În dreptul român intern (Codul civil), sancțiunea fraudării legii are caracter subsidiar.
Aceasta înseamnă că aplicarea legii străine se înlătură doar dacă aceasta a devenit competentă
prin fraudă. Pe cale de consecință, înlăturarea aplicării legii străine atrage după sine aplicarea
legii române.

2.9. Delimitarea fraudei la lege de alte instituții juridice

2.9.1. Frauda la lege și încălcarea directă a legii

În dreptul internațional privat fraudarea legii este o încălcare indirectă a legii

competente pentru că părțile din raportul juridic de drept privat utilizează mijloace licite
pentru a obține un rezultat ilicit.

În schimb, în cazul încălcării directe a legii, părțile raportului juridic folosesc

mijloace ilicite pentru a obține tot un rezultat ilicit, instituția încălcării directe fiind
incompatibilă cu aparența de legalitate.

2.9.2. Frauda la lege și ordinea publică

Frauda la lege apare ca urmare a activității frauduloase a părților care determină

înlocuirea legii competente cu o altă lege. La momentul producerii fraudării, încă nu se
cunoaște legea competentă, activitatea părților urmărind determinarea competenței unei legi.

De partea cealaltă, ordinea publică intervine după ce legea străină a fost indicată ca
fiind competentă, fiind apoi înlăturată pentru neconcordanța ei cu legea locală.

De asemenea, există deosebiri și din perspectiva naturii cauzei neaplicării legii: în

situația fraudării la lege cauza neaplicării legii este de natură subiectivă și anume activitatea
frauduloasă a părților, în vreme ce în cazul ordinii publice de drept internațional privat, cauza
neaplicării este de natură obiectivă, pentru că legea străină încalcă principiile fundamentale de
drept ale țării forului.
 Există deosebiri între cele două instituții și sub aspectul sancțiunii aplicabile.

În cazul fraudei la lege sancționarea este inopozabilitatea actului în fața autorităților

române, sau nulitatea actului juridic respectiv, pe când în situația ordinii publice de drept
internațional privat, sancționarea înseamnă înlăturarea efectelor legii străine în aplicarea legii
forului în locul acesteia.

2.9.3. Frauda la lege și simulația

Frauda la lege în dreptul internațional privat înseamnă schimbarea efectivă, materială

a punctului de legătură dintr-un stat în alt stat.

În ipoteza în care schimbarea punctului de legătură este fictivă, fiind exteriorizată prin
actul aparent, avem de-a face cu o similație.

În primul rând, frauda la lege propune un singur act, în vreme ce simulația implică
existența a două acte juridice concomitente, actul secret, corespunzător voinței reale a părților
înlăturând aparența juridică creată prin actul public.

În al doilea rând, în cazul fraudării legii, sediul social al persoanei juridice este stabilit
în mod real într-o țară, dar care nu are o legătură rezonabilă cu activitatea persoanei
juridice.Sediul social este stabilit astfel pentru a beneficia de prevederile favorabile din
sistemul de drept al țării respective, eludând legea normal competentă.

Problema simulației apare în special când organele de conducere ale persoanei juridice
se găsesc în țări diferite.

În al treilea rând, din punctul de vedere al scopului fraudarea legii implică un scop
ilicit, pe când în cazul simulației scopul poate fi și licit.

În al patrulea rând, potrivit criteriului referitor la consecințe, în situația fraudării la

lege, pronunțarea nulității va determina lipsirea actului fraudulos de efecte față de părți.
Dimpotrivă, în cazul simulației, între părți și față de succesorii lor universali și cu titlu
universal, contraînscrisul își păstrează valabilitatea.

2.9.4. Frauda la lege și abuzul de drept

 Abuzul de drept reprezintă folosirea unui drept subiectiv al unei persoane fizice sau
juridice în alt scop decât cel recunoscut de lege și anume pentru satisfacerea unor interese
legitime ale titularului său14.

Prin fapta abuzivă, comisă cu sau fără intenție se crează un prejudiciu. Sancționarea
abuzului de drept constă în refuzul acordării forței de constrângere a statului, adică
respingerea acțiunii având ca obiect apărarea dreptului subiectiv.

Deosebirea dinte cele două instituții este că în cazul fraudării legii, scopul urmărit este
înlăturarea aplicării legii unei anumite țări, în vreme ce în situația abuzului de drept, scopul
urmărit este altul decât cel recunoscut titularului dreptului.

14
A se vedea, D. Gherasim, Teoria abuzului de drept în dreptul civil, în Revista Română de Drept, nr.5/1989,
p.69-79.